Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Insuficienta renala cronica (IRC) reprezinta afectiunea caracterizata prin diminuarea lenta si progresiva a capacitatii de filtrare a rinichilor. Functia principala a rinichilor este filtrarea si excretia excesului de apa si a substantelor toxice din sange.
Datorita evolutiei lente a insuficientei renale cronice (intervale de ani) si a absentei semnelor si simptomelor in fazele incipiente, numerosi pacienti nu sunt constienti de prezenta bolii decat dupa ce functia renala este redusa la 25% din valorile normale.
Prin scaderea progresiva a capacitatii functionale renale se retin in organism substantele toxice rezultate din metabolism si evolutia este catre uremie terminala. Insuficienta renala cronica reprezinta etapa finala a bolilor renale bilaterale, in special a glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor si a pielonefritelor cronice, a hipertensiunii arteriale maligne, cat si a obstructiilor cailor urinare.
Alte cauze ale insuficientei renale cronice sunt: - hipertensiunea arteriala - obstructia cailor urinare - datorata unei hipertrofii a prostatei, calculi renali, tumori - boli renale - boala polichistica a rinichilor, glomerulonefrita (inflamatia glomerulilor), pielonefrita (infectia rinichiului) - boli autoimune - lupus eritematos diseminat - toxine
Alte simptome ale insuficientei renale cronice sunt reprezentate de: - hipertensiune arteriala - anorexie (pierderea apetitului) - greturi si varsaturi - pierdere inexplicabila in greutate - cefalee (dureri de cap)
In cazul in care medicul suspecteaza existenta insuficientei renale cronice, acesta va recomanda efectuarea unor teste de sange si urina care sa ofere informatii privind nivelurile de reziduuri din sange, precum si cele ale ureei si creatininei.
Diagnosticul de certitudine al insuficientei renale cronice poate fi stabilit prin efectuarea unor examene complementare precum: - ecografia - tomografia computerizata (CT) - rezonanta magnetica nucleara (RMN) - biopsia renala
In multe cazuri, este necesara dializa, metoda prin care se suplineste functia renala diminuata. Cu ajutorul dializei, sangele va fi filtrat, pentru a elimina, astfel, reziduurile si excesul de lichide.
Pentru unii bolnavi transplantul renal este singura solutie de tratament. Grefa renala este recomandata pacientilor in cazul carora insuficienta renala cronica a fost cauzata de hipertensiune, infectii sau diabet. Rinichiul transplantat poate proveni de la un donator viu, de la o ruda sau de la o persoana decedata. In cazul in care interventia chirurgicala reuseste, pacientul poate beneficia de o viata activa, aproape normala.
Complicatiile insuficientei renale cronice sunt numeroase, cele mai periculoase fiind edemul pulmonar sau cerebral si infectiile. Supravegherea riguroasa, cu mentinerea echilibrelor hidroelectrolitic si metabolic, permite totusi o supravietuire indelungata a acestor pacienti.