Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS……………………………………………………………………….1
I. STATUTUL JURIDIC AL POLIŢISTULUI ROMÂN…………………...2
1. Scurt istoric. Definirea noţiunii de statut juridic al poliţistului...............2
2. Definirea notiunii de poliţist – funcţionar public....................................3
3. Funcţia publica poliţienească..................................................................5
4. Categorii de poliţişti................................................................................7
5. Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi ale poliţistului..................................................................................10
6. Naşterea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului....................13
II. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A POLIŢISTULUI ROMÂN...................16
1. Răspunderea disciplinară a poliţistului.................................................16
2. Răspunderea materială a poliţistului.....................................................18
3. Răspunderea penală a poliţistului..........................................................19
III. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................21
1
I. STATUTUL JURIDIC AL POLIŢISTULUI ROMÂN
1
Decretul – lege nr. 8/1989 art. 5 şi din Constituţia României art. 37 alin. 3
2
Ivan Stelian şi Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti,1993, pag. 102
3
Mircea Costin şi Mircea Mureşan – Dicţionar de drept civil, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 497
2
Statutul jurudic al poliţistului reprezintă un ansamblu de drepturi şi
obligaţii profesionale şi personale conferite de funcţia exercitată, conform legii,
în una din tructurile aparatului poliţienesc, în slujba comunităţii.
Statutul juridic al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002 clarifică
definitiv trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă, demilitarizarea
poliţiei fiind considerat în acelaşi timp un pas important în lupta împotriva
criminalităţii, o activitate mai calificată şi responsabilă a poliţistului.
1
Codul penal – art. 147, alin. 1
2
Codul penal – art. 145, alin. 1
3
Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atheneum, Bucureşti, 1991, pag. 85
4
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art.2, art 3 alin. 1,
3
numit, în temeiul unui raport de serviciu şi nu în baza unui contract individual
de muncă. În ceea ce priveşte1 personalul din aparatul de lucru al autorităţilor
publice care efectuează activităţi de secretariat, administrative, protocol,
gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire este angajat cu contract
individual de muncă. Astfel încât persoanelor care ocupă aceste funcţii li se
aplică legislaţia muncii deoarece nu au calitatea de funcţionar public.
Din punct de vedere al profesiei sale, poliţistul este purtător de autoritate
ca orice alt funcţionar în serviciul public într-un grad mai mare sau mai mic.
Însă ceea ce îl individualizează din rândul funcţionarilor publici este faptul că
poliţistul este învestit prin lege să vegheze asupra realizării în practică a
dreptului suveran al statului de a cere cetăţenilor săi, străinilor şi apatrizilor să-i
respecte actele sale de putere şi totodată dreptul de a-şi apăra existenţa legală şi
materială, ordinea publică şi proprietatea, protejarea drepturilor fundamentale
ale cetăţenilor prin actiuni poliţieneşti preventive sau punitive.
Poliţistul2 este funcţionarul public civil, cu statut special, înarmat, ce
poartă, de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română
prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Statutul special este conferit poliţistului de îndatoririle şi riscurile
deosebite, de portul armei şi de celelalte diferenţieri prevăzute în lege.3
Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa îndatoriri şi riscuri
deosebite faţă de alte profesii.4
Prestigiul poliţiei este asigurat de poliţisti printr-o conduită adecvată,
civilizată şi corectă. Actiunile poliţiştilor de rezolvare a problemelor comunităţii
într-un mod obiectiv, eficient, cu tact şi asumare a responsabilităţilor în
raporturile cu cetăţenii, asigură aprecieri pozitive, încredere, sprijin şi colaborare
din partea membrilor comunităţii. De asemenea este important ca toti membrii
comunităţii să aibă dovezi concrete că li se aplică un tratament egal si plin de
1
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 5 alin. 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 1
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 3
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 2
4
consideraţie. Cetăţenii trebuie să aibă sentimentul că siguranţa lor civică,
drepturile şi interesele legale le sunt apărate efectiv.
Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în
legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele
competenţelor stabilite de lege, însă autoritatea funcţiei nu o poate exercita în
interes personal.1
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul
persoanei, comunităţii şi istituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea
legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii
şi gradualităţii.2
Poliţistul răspunde în faţa legii şi a comunităţii de legalitatea şi
corectitudinea acţiunilor sale, el având o dublă calitate, de reprezentant al
autorităţii statale şi de membru al comunităţii. Este obligat să facă uz de lege în
orice situaţie, indiferent de calitatea şi poziţia socială a celui care a încălcat-o şi
în acelaşi timp să nu facă abuz de prevederile legale, de calitatea ce o are si de
funcţia ce o ocupă în cadrul aparatului de poliţie.
Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă faţă de România,
prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale
şefilor ierarhici privind activitatea sa profesională. El răspunde, în condiţiile
legii, pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu.3
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 2 alin. 1 şi 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 3
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 4 alin. 1 şi 2
4
Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atheneum, Bucureşti, 1991, pag. 192
5
Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici1
funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile
administrative autonome.
Astfel observăm că funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte
de vedere:
în sens organic – funcţia publică este ansamblul personalului;
în sens formal – funcţia publică desemnează regimul juridic aplicabil
ansamblului personalului;
în sens material – funcţia publică este o activitate care constă în a
participa în mod constant ţi cu titlu profesional la activităţile instituţiei
publice.
Funcţia publică poliţienească reprezintă ansamblul de sarcini legale, de
interes general, înfăptuite de poliţişti – fucţionari publici, în beneficiul
comunităţii şi al statului.2
De la o ţară la alta poliţia poate depinde fie direct de şeful statului, fie de
Ministerul Justiţiei, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ori cel
al Apărării. Indiferent de subordonare, poliţia îndeplineşte în cadrul societăţii
misiuni specifice cum ar fi:
lupta împotriva criminalităţii, care presupune atribuţii de prevenire,
cercetare, urmărire şi reprimare a infracţiunilor;
desfaşurarea unor activităţi administrative: evidenţa populaţiei, cazier
judiciar, circulaţie rutieră, paşapoarte, autorizaţii, etc.;
informarea autorităţilor legal constituite: legislativul, Guvernul;
aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea forţei.
În concluzie, putem spune că poliţia este însărcinată să asigure ordinea,
liniştea şi securitatea unei colectivităţi sociale, siguranţa cetăţenilor, a avutului
1
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 alin. 1
2
Ivan Stelian şi Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti, 1993, pag. 106
6
public şi privat, impunându-le la nevoie, prin constrângere, obligaţia respectării
legilor.
4. Categorii de poliţişti
1
Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, art.
1 alin. 1
2
Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, art. 3
3
Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art. 2
7
Legea nr. 550/20041 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, ai căror cadre, exercită în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu
privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi
descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la
protecţia insituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Legea nr. 360/20022 privind Statutul Poliţistului prevede că poliţiştii
propriu-zişi ce aparţin Poliţiei Române pot fi debutanţi şi definitivi. Poliţiştii
debutanţi3 sunt persoanele care ocupă, pe durata perioadei de stagiu, un post în
cadrul Poliţiei Române. Poliţiştii din Poliţia Română se încadrează în două
categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:4
categoria A – Corpul ofiţerilor de poliţie – cuprinde ofiţeri de poliţie cu
studii superioare;
categoria B – Corpul agenţilor de poliţie – cuprinde agenţi de poliţie cu
studii liceale sau postliceale cu diplomă.
Gradele profesionale de chestor, comisar-şef sau comisar pot fi obţinute
numai de către ofiţeri cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă
de licenţă sau echivalentă.5 Acordarea gradelor profesionale se face prin
avansare de către: Preşedintele României, pentru chestori, la propunerea
ministrului de interne; ministrul de interne, pentru ceilalţi ofiţeri de poliţie, la
propunerea inspectorului general al poliţiei; inspectorul general al poliţiei,
pentru agenţi de poliţie, la propunerea şefilor unităţilor de poliţie. Acordarea
gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Naţional al
Poliţiştilor.6
Pentru obţinerea gradului profesional următor poliţistul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1
Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, art. 1 alin. 1
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 13 alin. 1
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 13 alin. 2
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 14 alin. 1 şi alin. 2
5
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 14 alin. 3
6
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 15 alin. 1 şi 2
8
să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deţinut sau să îl
împlinească în cursul anului calendaristic respectiv;
să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu
calificativul “excepţional” sau “foarte bun”, iar în ceilalţi ani ai stagiului
cel puţin cu calificativul “bun”. Anii în care poliţistului i s-au acordat
calificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.
În situaţile şi condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Internelor şi
Reformei Administrative posturile de conducere se ocupă prin examen sau
concurs. Funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi
coeficient de ierarhizare. Aceste funcţii, după natura lor sunt de execuţie şi de
conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcţii de categoria A şi
funcţii de categoria B fiecare din acestea împărţindu-se în grade profesionale.
La acordarea primului grad profesional, la numirea şi eliberarea dintr-o
funcţie de conducere, precum şi la încetarea raportului de serviciu, poliţistul este
obligat să-şi declare averea, conform legii.1
Selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia
profesională a poliţiştilor se stabilesc, prin Ghidul carierei poliţistului, aprobat
prin ordin al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative. Activitatea şi
conduita poliţistului sunt evaluate în fiecare an, iar în aprecierea de serviciu se
trece unul din calificativele obţinute: excepţional, foarte bun, bun, corespunzător
sau necorespunzător.2
Fiecare poliţist are un dosar personal care cuprinde: documentul de
numire în funcţie, documentul de atestare a studiilor, jurământul, evaluările
profesionale anuale, avansările în funcţii, clase, grade sau categorii,
recompensele acordate, sancţiunile aplicate, declaraţia de avere şi alte
documente.3
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 24
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 26
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 25
9
5. Drepturile, îndatoririle şi retrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi ale poliţistului
10
poliţistului i se asigură gratuit echipamentul de protecţie adecvat
misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care, ca urmare
a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, i s-a degradat sau distrus
îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, are dreptul la despagubiri
corespunzătoare;
poliţistul şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea
structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la
care ar putea fi supuşi, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau
în legătură cu acestea.
Îndatoririle poliţistului sunt:
să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de
drept şi să apere valorile democraţiei;
să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă
de grupurile vulnerabile, să-şi consacre activitatea profesională
îndeplinirii cu competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a
îndatoririlor specifice de serviciu, prevăzute de lege;
să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în
intreaga activitate;
să fie respectuos, cuviincios şi corect faţă de sefi, colegi sau subalterni;
să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;
să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate, cu privire la
faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştiinţă;
să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor
dobândite în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia
cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau
legea impun dezvăluirea acestora;
să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu
compromită, prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcţiei sau
al instituţiei din care face parte;
11
poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum
şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii;
în caz de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi
liniştii publice ori alte asemenea avenimente, poliţistul este obligat să se
prezinte de îndată la unitatea de poliţie din care face parte;
la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de
mobilizare şi război, poliţistul va acţiona conform legii.
În ceea ce priveşte restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi,
poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:
să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, sau să facă să i se
promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale,
daruri sau alte avantaje;
să rezolve cereri care nu sunt de competenţa sa ori care nu i-au fost
repartizate de şefii ierarhici sau să intervină pentru soluţionarea unor
asemenea cereri;
să folosească forţa, astfel decât în condiţiile legii;
să provoace unei persoane suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a
obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană, informaţii sau
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a
face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane;
să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale sau publicaţii cu
caracter politic, imoral ori care instigă la indisciplină;
să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice sau să
desfăşoare propagandă în favoarea acestora;
să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;
12
să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul
României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;
să exprime în public opinii contrare intereselor României;
să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de
lege;
să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu
excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ;
datele şi informaţiile clasificate, potrivit legii, obţinute de poliţist în
timpul exercitării atribuţiilor profesionale nu pot fi facute publice pe o
perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea
nu prevede altfel.
13
să fie aptă din punct de vedere fizic şi psihic;
să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori
de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;
să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi
practicate în societate.
Raportul de serviciu al poliţistului ia naştere odată cu acordarea primului
grad profesional.1 Raportul de funcţie publică în poliţie este raportul de drept ce
ia naştere între o instituţie a statului care angajează o persoană fizică pentru a
îndeplini o funcţie de stat şi acea persoană care doreşte să devină poliţist,
funcţionar de stat.
Dacă în perioada desfăşurării activităţii de poliţist sau a studiilor în
instituţiile de învăţământ ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
intervine vreuna din situaţiile prevăzute drept interdicţii, se va lua măsura
destituirii celui în cauză sau a exmatriculării, după caz. 2 În cazul care elevul,
studentul sau poliţistul se află în curs de cercetare penală ori de judecată, masura
exmatriculării, respectiv cea a destituirii, se ia după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare a instanţei de judecată.3
La acordarea primului grad profesional absolventul sau poliţistul încadrat
direct depune jurământul de credinţă în faţa şefului instituţiei de învăţământ sau
a şefului unităţii de poliţie în prezenţa a doi poliţişti. 4 Acest jurământ este
semnat de către absolvent sau poliţistul încadrat direct şi, după caz, de către
şeful instituţiei de învăţământ sau şeful unităţii de poliţie precum şi de către
poliţiştii asistenţi. Jurământul de credinţă este contrasemnat de ministrul
Internelor şi Reformei Administrative şi se păstrează la dosarul personal al
poliţistului, iar o copie se înmânează acestuia. Semnarea jurământului de
credinţă presupune şi acordul implicit al poliţistului pentru testarea fidelităţii şi
integrităţii sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate, în
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 66 alin. 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 10 alin. 3 şi 4
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 10 alin. 4
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 23 alin. 1
14
condiţiile legii.1 Stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată în
condiţiile legii.
Încetarea raportului de serviciu al poliţistului are loc în următoarele
cazuri:
la împlinirea vârstei şi a vechimii în serviciu, necesare pensiei de serviciu;
la pierderea capacităţii de muncă, în condiţiile legii;
la împlinirea limitei de vârstă în grad;
la cerere;
la numirea într-o altă funcţie,
prin demisie;
la destituirea din poliţie;
la acordarea calificativului “nesatisfăcător”;
când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
când în urma reorganizării unei unităţi de poliţie sau a reducerii unor
posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv nu sunt posibilităţi
pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate
sau în alte unităţi;
când nu promovează examenul de definitivare;
când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliţie, chiar dacă
această situaţie a fost depistată ulterior;
în situaţia nedefinitivării de către agenţii de poliţie a studiilor.
Raporturile de serviciu ale poliţistului nu pot înceta prin demisie la
instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi de
război.
Limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi
menţinuţi în serviciu sunt:2
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 23 alin. 3 – 6
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art 69
15
pentru agenţii şi ofiţerii de poliţie până la gradul de comisar – şef: 55 de
ani;
pentru ofiţerii de poliţie cu gradul de chestori ori superioare: 60 de ani.
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 56
16
Răspunderea disciplinară intervine atunci când poliţistul săvârşeşte cu
vinovăţie o abatere de la îndatoririle de serviciu în timpul exercitării funcţiei
poliţieneşti, dar şi abaterile comise de el în afara atribuţiilor de serviciu dar care
aduc atingere prestigiului instituţiei din care face parte şi calităţii de poliţist.
Constituie abateri disciplinare:
întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;
încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate;
17
destituirea din poliţie.
Sancţiunile disciplinare se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la
cunoştinţă despre abaterea săvârşită, dar nu mai târziu de un an de la comiterea
faptei. Pentru aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune
disciplinară.1 Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen
de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a plicat
sancţiunea. Aceasta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 de zile.2
18
integrală – care constă în obligaţia celui care a produs o pagubă de a o
acoperii în totalitate.
limitată – care reprezintă acea formă de răspundere în care cel care a
produs o pagubă este obligat să o repare răspunzând material în limita a 3
salarii lunare pentru pagubele produse în procesul pregătirii profesionale
sau în îndeplinirea unei activităţi de serviciu operative, sau terţelor
persoane la a căror despăgubire a fost obligat Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative prin hotărâre judecătorească.
Etapele stabilirii răspunderii materiale sunt:
constatarea producerii pagubei – şeful unităţii care a constatat existenţa
pagubei sau care a luat cunoştinţă de producerea acesteia, dispune
cercetarea administrativă;
cercetarea administrativă – se face de organe anume desemnate de
comandant care dispune, de îndată ce a luat cunoştinţă de pagubă sau i-a
fost adusă la cunoştinţă, în scris prin ordin de zi pe unitate efectuarea
cercetării administrative şi termenul până când trebuie efectuată.
Comisia de cercetare administrativă trebuie să stabilească: valoarea
pagubei produsă unităţii, cauzele şi împrejurările producerii pagubei, persoanele
obligate să repare paguba, întinderea răspunderii materiale (integrală sau
limitată), concluziile şi propunerile comisiei şi probele pe care se bazează
decizia de imputare.
Decizia de imputare este actul unilateral prin care conducătorul unităţii
stabileşte pe baza documentaţiei prezentate de comisia de cercetare
administrativă, identitatea persoanei vinovate de producerea pagubei sau care a
beneficiat de sume, bunuri sau servicii necuvenite, cuantumul pagubei şi al
despăgubirilor, ori sumele ce trebuie restituite, obligând persoana în cauză la
plata acestora. Recuperarea pagubei poate fi făcută fie prin echivalent bănesc,
fie prin depunerea în natură a bunurilor.
19
3. Răspunderea penală a poliţistului
20
BIBLIOGRAFIE:
21
Stancu Şerb, C-tin Drăghici, Adrian Iacob, Nicolae Gh. Şuteu – Drept
poliţienesc – Eitura Alma Mater, Sibiu, 2007;
Ivan Stelian, Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc – Editura Romfel,
Bucureşti, 1993;
Mircea Costin, Mircea Mureşan – Dicţionar de drept civil – Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;
Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura
Atheneum, Bucureşti, 1991.
22