ISTORIA PEDAGOGIEI

Constantin Cucos
Educatia, asa cum se prezinta ea astazi, nu este descoperirea noastra, ci este, de
multe ori, descoperirea altora aplicata la conditiile existente aici si acum.
In antichitatea clasica, primul care se remarca este Socrate. El este exemplul viu l
dascalului ce pune accentul pe medierea directa, naturala, orala, propune o educatie care
sa reformeze individul si societatea in consens cu virtutile cele mai inalte. Doua idei de
baza, cu rezonanta pedagogica, putem retine din filosofia lui Socrate: prima ar fi ironia
socratica, exprimata in acel stiu ca nu stiu nimic, iar a doua este reprezentata de
maieutica sau arta mositului, respectiv acel exercitiu erotetic, instaurator de cunostinta,
prin punerea unor intrebari astfel incat discipolul sa ia seama de propriile resurse si
disponibilitati. Un alt filosof cu un ridicat impact a fost Platon. El a propus un prim
sistem pedagogic in cadrul caruia educatia capata un caracter institutional, statul avand
obligatia sa adune si sa retina copiii in internate speciale. Filosoful minimalizeaza pana la
anulare functia educativa a familiei. Pentru Platon predomina educatia intelectuala si
educatia fizica. Prin exemplul personal, practica educationala nu se reduce la un proces
de predare, ci devine o initiere. Aristotel, cel mai important discipol al lui Platon, a fost
adeptul unei educatii pe etape si diferentiate in functie de dimensiunile si caracteristicile
sufletului persoanei educate. Scopul educatiei consta in atingerea virtutii, prin
dominarea pasiunilor de catre ratiune si prin practicarea valorilor inalte. Ganditorul pune
accentul asupra rolului activitatii si al actiunii personale a copilului in cunoasterii
realitatii. Alaturi de continuturi speculative, face loc disiplinelor realiste , introducand
numeroase elemente de stiinte ale naturii. Dar spre deosebire de Platon, Aristotel e de
parere ca educatia publica trebuie sa se imbine cu educatia realizata in familie. Un alt
personaj important al antichitatii clasice a fost Quintilianus. El a avansat o serie de reguli
metodice si principii didactice care-si mentin valabilitatea si in prezent.
Un alt pas important in evolutia istorica a pedagogiei a fost reprezentat de
pedagogia crestina. Primul ganditor crestin care a lasat o lucrare de pedagogie este
Clement Alexandrinul. Idealul educatiei, in opinia lui, rezida in punerea de acord a
vointei umane cu vointa divina. Acorda un loc dosebit educatiei religioase, dar nu
neglijeaza educatia morala, intelectuala, estetica, fizica. Pentru el Pedagogul este Iisus
Hristos, iar pedagogia se confunda cu insasi credinta in Dumnezeu. Importanta a fost si
contributia lui Origene, care a facut celebra Scoala catehetica din Alexandria prin marea
eruditie si prin importantele sale scrieri. El recomanda elevilor sa citeasca pe toti filosofii
si poetii, intrucat cine nu cunoaste decat o opinie, acela e pasibil de a deveni intolerant.A
conceput programe de educatie atat pentru elevii obisnuiti, cat si pentru cei cu abilitati
deosebite. Si conceptia lui Ioan Gura de Aur este importanta pentru pedagogia de azi, el
considerand ca educatia reprezinta problema capitala a omului, din lipsa de educatie
decurgand toate relele posibile. Inceputul educatiei se cere a fi realizat inca de la cea mai
frageda varsta. Ca metode trebuie sa se apeleze la autodirijarea consimtita si simtul
onoarei, la recompense si, daca se poate, deloc la pedepse. Educatia prin blandete, alintari
si laude are cele mai bune efecte.

Ideile pedagogice aduse de modernitatea europeana au ca prim reprezentant pe

Erasmus din Rotterdam. Pedagogia lui Erasmus se pune la dispozitia formarii individului
intr-o perspectiva umanista, prin intermediul culturilor greaca si latina. Scopul educatiei
rezida in cultivarea artei elocintei in asa fel incat individul sa ajunga la performanta unui
discurs suplu, elegant si frumos. Chiar stiintele sunt prilejuri de a contribui la imbogatirea
limbajului. Personalitatea educatorului isi pune amprenta pe profilul devenirii educatului.
Adept al umanismului renascentist, Rabelais este exponentul perspectivei realiste de
organizare a educatiei, prin generalizarea stiintelor si prin impunerea unor principii
precum cel al respectarii libertatii elevului sau cel al invatarii intuitive. In perspectiva
realizarii unei culturi enciclopedice, el avanseaza un proiect curricular destul de incarcat
ce se adreseaza formarii intelectuale, morale, estetice, religioase si fizice.
Pedagogia clasica are ca reprezentanti pe Jan Amos Comenius, John Locke,
Immanuel Kant, Jean Jacques Rousseau si multi altii. Comenius reprezinta cea mai
insemnata personalitate a pedagogiei universale prin aceea ca a teoretizat mai toate
problemele pedagogiei moderne. A teoretizat principiul educatiei in conformitate cu
natura, a proiectat sisteme educationale, a inventat orarul scolar si a pledat pentru un
sistem democratic de nvatamant. A propus patru cicluri de invatamant, pornind de la
specificul etapelor de varsta. Locke este adeptul unei orientari pragmatice a educatiei in
consens cu telul suprem- formarea gentlemanului. Acestuia ii sunt rezervate trei tipuri de
educatie: educatia fizica, educatia morala si educatia intelectuala. Locke pune in prim
plan deprinderea stapanirii de sine. In opinia lui Kant, educatia consta in facilitarea
activarii plenare a valorilor la nivel uman. Rousseau descopera si valorizeaza la
maximum virtutile copilariei, deschizand o noua perspectiva in istoria pedagogiei si
anticipand teze ale curentului educatiei noi din secolul XX. Adept al principiului
educatiei negative, considera ca educatia nu trebuie sa transmita virtutea sau adevarul,
ci sa pazeasca inima de viciu si spiritul de eroare. Minimalizand rolul cunoasterii
intelectuale, pedagogul francez accentueaza rolul intuitiei si al contactului nemijlocit cu
lucruri si fapte. El a emis cateva idei care raman valabile si astazi: necesitatea ca
pedagogia sa fie fundamentata pe datele si observatiile psihologiei experimentale;
existenta unor etape distincte ale dezvoltarii naturale a copilului; accentuarea importantei
educatiei prin intuirea lucrurilor, comparativ cu cea bazata pe cuvinte; rolul metodelor
intuitive si active in accederea la cunoasterea veritabila; valoarea ridcata a interesului
psihic al copilului in invatare.
Ulterioara pedagogiei clasice este noua educatie, o pedagogie care porneste de
la premisa ca fiinta umana se caracterizeaza printr-un impuls organic catre dezvoltare prin
autoformare. Pentru Maria Montessori, libertatea devine o conditie si o metoda de
formare.Copilul, asemenea unui burete, absoarbe din jur ceea ce ii trebuie la un moment
dat, transformand totul in propria sa substanta. a experimentat si a folosit in practica
educativa o serie de materiale didactice inedite menite sa asigure educarea
simturilor.Freinet este un indeit reprezentant al educatiei noi. El considera ca principiul
fundamental al educatiei consta in realizarea instructiei prin activitatea independenta a
copilului. Originalitatea pedagogiei lui consta in introducerea imprimeriei, a textului liber
si a corespondentei scolare in procesul de instructie si educatie.