Tema: MANAGEMENTUL FINANCIAR AL NTREPRINDERII

1.Esena i rolul managementului financiar al ntreprinderii

2.Funciile managementului financiar
3. Sistemul informaional financiar i decizia financiar
4. Tipurile de decizii financiare

-1-

ndeplinirea obiectivelor sporite ce revin societatilor comerciale n etapa actuala necesita un volum nsemnat
de fonduri banesti. n asigurarea acestor fonduri, n repartizarea si utilizarea lor cu maximum de eficienta un rol
nsemnat revine managementului financiar.

Managementul financiar al societatii comerciale este expresia un domeniu specific al activitatii de conducere,
domeniu n cadrul caruia se fundamenteaza, elaboreaza, adopta si finalizeaza deciziile financiare prin relevarea
ntregului potential managerial la nivelul ntreprinderii.

Managementul financiar poate fi definit ca o functie a carui scop esential consta n asigurarea permanenta si
regulata a societatii comerciale cu fondurile necesare si n exercitarea controlului cu privire la rentabilitatea opera -
tiunilor angajate cu aceste fonduri. Pentru a ajunge la aceste scopuri n conditii normale este necesar ca managerul,
ajutoarele sale imediate si personalul ce activeaza n domeniul financiar sa respecte anumite reguli financiare si
manageriale si care vizeaza nu numai sa asigure unitatea economica cu fondurile necesare, ci si procurarea acestora
la timpul potrivit, la un pret avantajos si fara a stirbi independenta actionala, sau posibilitatile sale de afaceri.

Descentralizarea activitatii economice si trecerea ei spre competitia specifica pietei interne si internationale
ridica ca problema majora asigurarea autonomiei financiare a societatii comerciale. Pentru aceasta, unitatea econo-
mica trebuie sa dispuna de toate prerogativele unui organism capabil sa faca fata economiei; bazata pe un raport
echilibrat si pe planul componentelor financiare. Asigurarea autonomiei financiare ridica numeroase si com-plexe
probleme n managementul financiar, n mecanismul repartitiei, dintre care mai importante sunt: a) consolidarea
financiara a societatii comerciale prin instituirea unui sistem de fonduri adecvat, capabil sa contribuie la formarea,
refacerea si dezvoltarea componentelor de baza ale structurii economice de productie (salariatii unitatii, mijloacele
fixe, mijloacele circulante, informatiile si mediul nconjurator); b) asezarea pe criterii economice reale a procesului
de procurare de fonduri, astfel nct sa se ajunga la o stimulare rationala a acelora oare utilizeaza eficient si operativ
aceste fonduri; c) asezarea pe baze noi a relatiilor societatii comerciale cu piata financiara interna si internationala.
Rezulta deci ca societatea comerciala trebuie lasate sa aplice principiile si cerintele managementului financiar, sa
aiba o adevarata independenta, urmnd ca relatiile lor financiare sa cuprinda pe cele cu banca pentru credite si pe cele
cu bugetul pentru impozite.

Probleme fundamentale ale managementului financiar

Scopul fumdamental al activitatii societatii comerciale si deci al managerului aflat la nivelul superior este
ntotdeauna conservarea si majorarea capitalului pus la dispozitie de catre actionari sau de catre proprietarii firmei.
Managerul general este dator sa explice membrilor adunarii generale a actionarilor modul n care a folosit capitalul si
profitul obtinut.

Pentru a atinge acest scop trebuie sa coordoneze activitatea n diferite domenii - dezvoltarea produselor noi,
aprovizionarea cu materii prime, angajarea si motivarea personalului, productia si vnzarea produselor etc. Pentru
fiecare dintre acestea, managerul general fixeaza obiective specifice - derivate din scopurile generale, fundamentale
ale firmei - si angajeaza manageri specializati care primesc sarcina sa atinga scopurile fixate. O mare parte dintre
teluri sunt direct legate de indicatorii economico-financiari. Managerii exprima rezultatele activitatii lor prin nivelul
profitului realizat.

Pentru a asigura durabilitatea si prosperitatea unitatii pe care o conduce, managerul trebuie sa se sprijine si sa
asigure realizarea practica si judicioasa a managementului financiar, sa stapneasca principiile si notiunile de baza
privitoare la alocarea fondurilor; iar n aplicarea lor sa apeleze la acele metode care i asigura sporirea lor.

Constituirea si utilizarea eficienta a fondurilor ntr-o societate comerciala implica existenta unui obiectiv ma -
nagerial, care poate fi formulat pe scurt n felul urmtor: maximalizarea profitului si a bunastarii actionarilor. Pentru
aceasta managementul financiar trebuie axat pe: a) alocarea eficienta a fondurilor n interiorul societatii comerciale;
b) sporirea fondurilor la termenele cele mai potrivite interesului unitatii si actionarilor ei.

n atingerea acestor obiective, managerul este dator ca, apelnd la metode de analiza, de planificare si control
financiar, sa elaboreze, mpreuna cu aparatul sau de specialitate, previziuni privitoare la evolutia si eficienta utilizarii
mijloacelor financiare n conditiile specifice societatii comerciale si sa planifice lichiditatea unitatii economice si
acoperirea obligatiilor ce deriva din aceasta.

Gestiunea financiar poate fi definit ca un ansamblu de decizii, operaiuni i modaliti de organizare a

activitii financiare n vederea procurrii i utilizrii capitalurilor n scopul obinerii, repartizrii i utilizrii ct mai
eficiente a profiturilor ntreprinderii. Gestiunea financiar presupune aplicarea n activitatea ntreprinderii a 2
principii de baz:
-autonomia functional a ntreprinderii, effective, libertatea n modul de procurare i gestiune a capitalului;
-eficiena, effective, obinerea maximului de rezultate n urma gospodririi i utilizrii capitalului.

Managementul financiar reprezint totalitatea principiilor i metodelor privind elaborarea i realizarea

soluiilor manageriale, strns legate de formarea, repartizarea i utilizarea resurselor financiare a ntreprinderii i i
organizarea circulaiei mijloacelor bneti.
Managementul financiar poate fi analizat sub trei aspecte:
I Managementul financiar ca sistemul de gesiune
II Managementul financiar ca organ de gestiune
III Managementul financiar ca forma de antreprenoriat
Rolul fundamental al managementului financiar n cadrul ntreprinderii se concretizeaz n:
1.Maximizarea valorii ntreprinderii
Valoarea unei ntreprinderi nu este dat numai de valoarea prezent a patrimoniului sau ci
trebuie luate n consideraie i urmtoarele aspecte:
-valoarea ntreprinderii este o valoare actual, adic echivalentul 2ffecti al rezultatelor
sale viitoare;
-valoarea este o mrime dinamic i nu static ce este perceput n interdependena cu
procesul de valorificare a patrimoniului;
-evaluarea ntreprinderii reflect n acelai timp i efectele riscurilor interne i externe ce
pot afecta nivelul i stabilitatea viitoare a rezultatelor ateptate.
n concluzie, se poate spune c maximizarea valorii ntreprinderii depinde de nivelul performanelor asigurate
de activitatea ntreprinderii i de stapnirea riscurilor financiare n general.
2.Meninerea nivelului performanelor financiare
Gestiunea financiar trebuie s asigure meninerea performanelor ntreprinderii la un nivel care s asigure obinerea
unor venituri suficiente pentru a asigura plata furnizorilor de resurse i, dac este necesar, s permit restituirea acestor
resurse. Obinerea de ctre ntreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiene reflect o risipire a resurselor,
duntoare att pentru ntreprindere ct i pentru furnizorii si de fonduri i pentru economia national.
De asemenea, gestiunea financiar a ntreprinderii nu urmrete obinerea cu orice pre a profitului maxim pe
termen scurt ci acord o mai mare importan stabilitii performanelor pe termen lung, ncercnd s gseasc un
effective, satisfctor ntre stabilitate i rentabilitate.
3.Stpnirea riscurilor financiare
Principalele riscuri financiare la care este expus ntreprinderea sunt:
-riscul de exploatare are n vederea stucturarea costurilor ntreprinderii n costuri fixe i costuri variabile, aceast
repartiie determinnd o dependent mai mic sau mai mare a rezultatelor la evoluia produciei i vnzrilor. Astfel, o
ntreprindere avnd cheltuieli fixe foarte mari este mai supus a riscului deoarece dac aceste cheltuieli se repartizeaz
pe o cantitate limitat de producie determin pierderi 2ffective2. Dac activitatea ntreprinderii i cererea de pia
permit o producie ridicat, cheltuielile fixe se repartizeaz asupra unei producii suficiente i se pot obine profituri.
-riscul de ndatorare este legat de structura de finanare a ntreprinderii i se manifest atunci cnd rentabilitatea
economic a ntreprinderii ndatorate este inferioar ratei medii a dobnzii aferente creditelor acordate. Dac crete
volumul de credite, ntreprinderea se oblig s obin profituri suplimentare care s permit remunerarea i
rambursarea acestor credite.
-riscul de faliment este consecina insolvabilitii ntreprinderii i poate determina chiar dispariia acesteia. Crizele de
solvabilitate nu conduc ntotdeauna la faliment, deseori ntreprinderea i asigur supravieuirea dar chiar i n acest
caz sunt antrenate costuri specifice care pot afecta activitatea viitoare a ntreprinderii.
-riscul valutar i riscul de rat a dobnzii sunt riscuri financiare specifice legate de evoluia cursului de schimb a
monedei naionale i de evoluia posibil a ratei dobnzii. Orice ntreprindere care efectueaz operaii n devize sau
moned strin se expune riscurilor de pierdere legate de evoluia defavorabil a cursului de schimb ntre momentul
ncheierii unei tranzacii i momentul efecturii 2ffective a plii. De asemenea, ntreprinderile sunt expuse efectelor
favorabile date de variaia ratelor dobnzii pe pia de capital. Acest risc afecteaza att ntreprinderile care angajeaz
noi credite (cheltuielile financiare cresc ca urmare a creterii dobnzilor) ct i cele mprumutate (dac au acordat
credite cu dobnda fix care asigur o remunerare plafonat n timp ce dobnda de pe piata financiara poate crete).
4.Meninerea solvabilitii sau stpnirea echilibrului financiar
-2-
Funciile managementului financiar reprezint un anumit tip de activitate managerial, alctuit din
acumularea, sistematizarea, transmiterea i pstrarea informaiei i luarea deciziilor financiare.
Principalele sarcini ale managementul financiare a ntreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze ale ciclului
financiar fundamental desfurat n ntreprindere: analiza financiar, decizia financiar i controlul de gestiune.
Esenta managementului o reprezinta functiile sau atributele,dupa cum a rezultat din definitie.Cunoasterea si
intelegerea functiilor managementului in mod aprofundat constituie o premisa majora pentru descifrarea continutului
stiintei si practicii riguroase a managementului pentru insusirea si utilizarea eficienta a sistemelor
metodelor,tehnicilor,procedurilor si modalitatilor care-i sunt proprii.
Cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a fost Henry Fayol,in cadrul lor
definind cinci functii principale:
-previziunea
-organizarea
-comanda
-coordonarea
-controlul
Ulterior alti specialisti au partajat procesul de management diferit,stabilind functii partial altele
Astfel,Justin Longeneker si Charles pringle delimiteaza patru functii:
-planificarea si luarea deciziilor
-organizarea pentru performante
-dirijarea si motivarea
-controlul rezultatelor
Dupa alte opinii,procesul de management se poate partaja,avand in vedere natura sarcinilor implicate de desfasurarea
lui si modul de realizare,in cinci functii:
-previziune
-organizare
-coordonare
-antrenare
-evaluare-control
Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele
obiective ale firmei-societate comerciala sau regie autonoma-si componentelor sale,precum si resursele si principalele
mijloace necesare realizarii lor.
Functia de coordonare consta in ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile
personalului firmei si ale subsistemelor sale,in cadrul previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior.
Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul firmei sa
contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate,pe baza luarii in considerare a factorilor care il
motiveaza.
Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele firmei,subsistemelor si
componentilor acesteia,sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial,in vederea eliminarii
deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive.
Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin intermediul carora se stabilesc si
delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele lor (miscari,timpi,operatii,lucrari,sarcini etc),
precum si gruparea acestora pe posturi,formatii de munca,compartimente si atribuirea lor personalului corespunzator
anumitor criterii manageriale,economice,tehnice si sociale,in vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor
previzionate.
Conceputa pentru a putea oferi forma concreta de desfasurare a functiilor firmei ,organizarea este remarcabila prin
caracterul ei concret. Partea vizibila a organizarii are un caracter formal si arata cum sunt repartizati oamenii pe
posturi,cum sunt grupate posturile in compartimente ,birouri,servicii,sectii si asa mai departe,plasate intr-o verticala a
ierarhiilor sau o orizontala a cooperarilor. Aspectul formal al organizarii se explica prin ordonarea componentelor
structurale cu ajutorul unor norme,reglementari si documente care emana sub forma unor decizii manageriale de la
nivelul superior al organizatiei.
Partea nevazuta a organizarii are un caracter informal si arata cum se grupeaza oamenii in cadrul structurilor
formale,ca urmare a relatiilor spontane si flexibile care se realizeaza intre ei in procesul muncii.Natura exacta a
interactiunilor dintre membrii structurii informale,uneori chiar scopurile in care se constituie aceste grupuri nu sunt
foarte clare si nici specificate in vreun mod .
Din cele aratate anterior se poate desprinde in mod evident faptul ca organizarea are doua componente majore:
procesele de munca si structurile de organizare.Corespunzator cestor componente,organizarea imbraca doua forme
principale:orgnizarea procesuala si organizarea structurala.
Organizarea procesuala se concretizeaza in definirea fiecarui post de lucru ,in elaborarea fisei postului precum si in
elaborarea instructiunilor de lucru specifice fiecarui post.
Organizarea structurala asigura modelarea organizarii procesuale corespunzator necesitatilor si posibilitatilor
fiecarei firme.
Deci ,functia de organizare rspunde la intrebarile :cine si cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei?
Raspunsul il constituie combinarea nemijlocita a resurselor umane si in mod indirect ,materiale informationale si
financiare la nivelul locurilor de munca,compartimentelor si firmei in ansamblul sau.
In cadrul organizarii delimitam doua subdiviziuni principale.Mai intai organizarea de ansamblu a societatii comerciale
sau regiei autonome concretizate in stabilirea structurii organizatorice si a sistemului informational.
Prin intermediul acestor doua componente de baza ale sistemului de management,se asigura structurarea
firmei,subordonate realizarii obiectivelor sale fundamentale.Aceasta parte a functiei de organizaqre este exercitata de
managementul superior al firmei, conditionand sensibil eficienta procesului de management in ansamblul sau
A doua categorie majora o reprezinta organizarea principalelor componente ale intreprinderii:cercetarea-
dezvoltarea,productia,personalul etc.Specific acestei componente majore a functiei de organizare,predominand
cantitativ,este realizarea sa la nivelul managementului mediu si inferior,data fiind necesitatea luarii in considerare a
specificului proceselor de executie si de management supuse organizarii si a volumului de munca apreciabil implicat.
De remarcat ca in firma moderna,organizarea inregistreaza o dezvoltare deosebita.Reflectarea acestei situatii o
reprezinta conturarea organizarii ca o disciplina stiintifica de sine statatoare,care inglobeaza un ansamblu de concepte
specifice si un bogat evantai operational.Dintre acestea mentionam:analiza postului,analiza variabilei
organizatoriale,drumul critic,diagrama ASME,digrama GANTT ,graficul Hyjmans,operagrama, organigrama etc.
De retinut ,deci ,la fel ca si la previziune,dublul caracter al organizarii : functie a managementului si domeniu de
sine statator, nu se exclud ci din potriva sunt complementare evident subordonate realizarii obiectivelor fundamentale
ale societatii comerciale sau regiei autonome.Trecerea la economia de piata impune o organizare cu un pronutat
caracter creativ,flexibil si dinamic,de natura sa asigure diferentierea sa in functie de caracteristicile agentilor
economici si mediului ambient,astfel incat sa faciliteze la maximum desfasurarea unor activitati profitabile.
Tendinta in firmele moderne este ,asa cum subliniaza si cunoscutii profesori americani Sarah Freeman si Kim
Cameron,de a exercita organizarea intr-o viziune supla si flexibila,urmarind diminuarea dimensiunii aparatelor
manageriale.
Delegarea de autoritate si descentralizarea reprezinta tehnici si metode de management care se reflecta in structura
de organizare si regulamentele de functionare ale firmei ca modalitati de prevenire a instalarii birocratiei si rutinei
recunoscute obstacole ale schimbarii si procesului general.

Principii de elaborare a structurii de organizare

Conceperea structurilor de organizare se realizeaza in stransa corelatie cu evolutia factorilor de influenta,prezentati

anterior,si cu respectarea unor principii generale de elaborare.

1.Principiul unitatii obiectivelor.

O structura de organizare este eficienta daca asigura participarea fiecarui salariat la atingerea obiectivelor firmei.
2.Principiul eficientei.
Structura de organizare este eficienta daca asigura atingerea obiectivelor firmei cu costuri cat mai mici.
3.Principiul sferei de autoritate.
Fiecare titular al unui post de conducere poate coordona un numar optim de posturi de executie.Acest numar depinde
de complexitatea activitatilor conduse si gradul de repetabilitate al acestora.
4.Principiul scalar.
Cu cat este mai clara linia de autoritate,cu atat mai eficiente vor fi responsabilitatea luarii deciziei si comunicarea
informatiilor,in ambele sensuri,pe directie verticala,in piramida structurii de organizare.
5.Principiul delegarii prin rezultate dorite.
Autoritatea delegata spre managerii de mijloc si inferiori trebuie sa asigure atingerea performantelor dorite.In acest
scop,o parte din atributii,competente si aautoritatea managerilor superiori se transfera subordonatilor fixandu-le si
rezultatele ce trebuie sa fie realizate.Delegarea de autoritatate nu reduce responsabilitatea conducatorului.Cu alte
cuvinte,responsabilitatea nu poatefi delegata.
6. Principiul responsabilitatii absolute.
Responsabilitatea subordonatilor fata de manageri ,in legatura cu atingerea obiectivelor postului,este absoluta.In
acelasi context ,managerii sunt obligati sa asigure conditiile necesare desfasurarii activitatilor subordonatilor
7.Principiul unitatii de comanda .
Intelegerea si respectarea relatiilor de munca ,dintre manageri si subordonati, elimina posibilitatea aparitiei unor
probleme si permite cresterea responsabilitatii personale pentru rezultatele obtinute in procesul muncii.
8. Principiul nivelului de autoritate .
La delegarea de autoritate se transfera managerului delegat dreptul de a decide ,in limita competentelor acordate ,fara
ca managerul superior sa intervina in desfasurarea proceselor respective de munca.
9.Principiul diviziunii muncii.
Structura orgnizatorica este mai eficienta atunci cand activitatile ,atributiile si sarcinile sunt delimitate de posturi de
lucru in stransa concordanta cu pregatirea profesionala de specialitate si motivatiile salariatilor.
10.Principiul definirii functiei.
Cu cat posturile de lucru si compartimentele au mai bine definite activitatile,atributiunile sarcinile,
obiectivele,responsabilitatile,competentele si autoritatea cu atat nivelul performantelor este mai mare
11.Principiul separatiei.
In organizarea activitatilor de control si verificare ,persoanele titulare ale posturilor de control executa sarcinile de
verificare si control independent de titularul postului de conducere al compartimentului controlat si raporteaza
rezultatele titularului postului de conducere superior pe linie de linie de autoritate compartimentului controlat.
12.Principiul echilibrului.
Aplicarea diferitelor principii si tehnici de elaborare a structurii de organizare trebuie sa tina cont de eficienta generala
a structurii.Fiecare principiu ofera avantaje si dezavantaje si de aceea aplicarea nu se face in mod rigid ci cu asigurarea
unui echilibru care sa confere structurii de organizare o eficienta cat mai mare.
13.Principiul flexibilitatii.
Fiecare firma trebuie sa activeze in conditiile schimbatoare determinate de mediul extern si intern.Aplicarea acestui
principiu in elborarea structurii de organizare,presupune nticiparea solutiilor ce trebuie s fie adoptate prompt,pentru a
nu reduce eficcitatea activitatilor firmei.
14.Principiul facilitarii actului de conducere.
Cu cat structura de organizare si delegarile de autoritate dau posibilitati mai mri managerilor sa creeze si sa sustina un
nivel ridicat de performanta,cu atat mi mult vor putea fi dezvoltate abilitatile de conducere a acestora .
Principiile de elaborre a structurii de organizare nu trebuie sa fie absolutizate. Acestea trebuie sa fie adaptabile in
functie de conditiile concrete ale fiecarei firme.De fapt,aceasta e o problema de cunoastere a modului cum trebuie
folosite aceste principii,o problema de discernamant si experienta in insusirea temeinica a stiintei managementului.

-3-
Desfurarea activitii financiare n condiii optime implic organizarea unui sistem de informaii,
sistem care st la baza analizelor, controlului i deciziilor economice i financiare.
Totalitatea informaiilor financiare cu ajutorul crora se fundamenteaz deciziile financiare constituie
sistem informaional financiar al ntreprinderii. Acest sistem trebuie s cuprind indicatori care s cuprind
toate laturile activitii ntreprinderii. Pentru ca indicatorii financiari s formeze ct mai real, cuprinztor i la
timp factorul de decizie, se cere s fie astfel constituii nct s caracterizeze multilateral fenomenul
economic i financiar.
Sistemul informaional al ntreprinderii cuprinde totalitatea informaiilor care reflect formarea,
repartizarea i utilizarea fondurilor bneti.
n structura indicatorilor principali se includ:
1. capitalul economic, capitalul statutar, capitalul mprumutat, capitalul permanent;
2. profitul, repartizarea lui pe destinaii i ratele de rentabilitate;
3. valoarea adugat;
4. costurile de producie i ale capitalului, precum i preurile de vnzare;
5. autofinanarea i cash-flow-ul;
6. producia fizic, marf fabricat, vndut, ncasat;
7. impozitul pe profit;
8. fondul de salarii;
9. fondul de rulment, volumul investiiilor n active fixe i al resurselor de acoperire financiar
acestora;
10. indicatorii de apreciere a bonitii agenilor economici (lichiditatea patrimonial, solvabilitatea
i rentabilitatea).
Din sistemul indicatorilor financiari fac parte, de asemenea, indicatorii de eficien economic,
determinai, n funcie de rezultatele financiare i fondurile utilizate.
Toi indicatorii financiari fac parte dintr-un sistem organizat logic, astfel nct cuprinznd un
ansamblu de activiti ce se desfoar ntr-o ntreprindere.
Compartimentele financiare din ntreprinderi n cadrul crora se deruleaz informaiile financiare
trebuie s fie la timp i complet informate. La acest nivel volumul cel mai mare de informaii este acoperit
de documente care angajeaz fondurile bneti. Pe baza acestora se elaboreaz indicatorii financiari pentru
propria orientare i conducere curent a activitii sau pentru informarea ealoanelor superioare.
La nivelul departamentelor, ministerelor i la nivelul economiei naionale, numrul indicatorilor
scade conform sistemului piramidal caracteristic sistemului informaional i crete gradul de generalizare a
fenomenelor economico-financiare.
Informaiile financiare se culeg din diferite documente de previziune i execuie (bilanul contabil,
raportul de profit i pierdere balane, bugete etc.).
Informaiile financiare primare, indicatorii pariali i sintetici stau la baza fundamentrii deciziilor
financiare.
Decizia financiar asemntor celorlalte tipuri de decizii din unitatea economic, este rezultatul unui
proces decizional complex, care cuprinde etapele de cunoatere a realitii financiare, sub forma
fenomenului i aciunilor financiare cerute de activitile economice i sociale din ntreprindere i din
economie, precum i etapele de nsuire a soluiei optime, care va constitui coninutul deciziei i se va
realiza n contextul procesului de execuie a programului economic i financiar al unitii n cauz.
Decizia financiar poate fi definit ca fiind procesul raional de alegere a unei linii de aciune, pe
baza analizei mai multor soluii, pentru asigurarea continu cu fonduri a produciei i consumarea lor
eficient, care s permit att achitarea obligaiilor fa de teri, ct i o rentabilitate n continu cretere.
Decizia financiar este o hotrre care declaneaz efecte directe asupra capitalului societii comerciale
respective.
Etapele de fundamentare, emitere i execuie a deciziei financiare sunt:
- stabilirea obiectivelor financiare cuprinse n planul de dezvoltare economic, n
perspectiv, al ntreprinderii;
- analiza informaiilor financiare;
- executarea deciziilor financiare.

-4-
n practica economico-financiar curent se folosesc mai multe tipuri de decizii financiare, grupate n
funcie de mai multe criterii.
1. Din punct de vedere al perioadei la care se refer i al complexitii, deciziile financiare pot fi:
-decizii financiare curente sau operative;
-decizii financiare strategice sau de perspectiv.
Deciziile financiare operative sunt legate de activitatea curent a ntreprinderii i au un caracter
iterativ, generat de continuitatea operaiilor i fenomenelor pe care le regleaz.Asemenea decizii intr n
componena cadrelor cu funcii de rspundere (ef compartimentului financiar, de birou, economiti
specialiti financiari).
Caracteristic deciziilor curente de natur financiar le sunt condiionate de spiritul de disciplin, de
cunoaterea legislaiei financiare i de respectarea acesteia. Acest tip de decizii au o sfer foarte larg, viznd
numeroase aciuni cum ar fi: vrsarea la buget a unor impozite i taxe, contractarea i rambursarea creditelor
pe termen scurt, prelevarea unei pri din profit pentru formarea unor fonduri etc.
Deciziile financiare strategice sau de perspectiv privesc evoluia viitoare a activitii
economico-financiare a ntreprinderii i vizeaz aciuni de proporii mai mari privind formarea i sporirea
capitalului social, investiii etc. Aceste decizii sunt mai reduse la numr, ns obiectivul fiecrei decizii
strategice adoptate de agenii economici poart un caracter financiar, deoarece orice activitate are ca scop
final acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii, asigurarea unei rentabiliti i eficiene n continu
cretere, asigurarea lichiditii i evitarea riscului.
Fundamentarea deciziilor financiare strategice are la baz cercetarea ampl a unei multitudini de
informaii financiare similare din ar i strintate, la care trebuie s aduc un numr mare de specialiti din
toate compartimentele funcionale ale ntreprinderii. Aceste decizii intr n competena organelor de
conducere ale ntreprinderii.
2. Din punct de vedere al competenei, deciziile pot fi:
-decizii din iniiativ proprie;
-decizii prin aprobare.
Deciziile din iniiativ proprie sunt luate de ctre conductorii compartimentului financiar n cadrul
competenelor ce le sunt atribuite i se aplic imediat ce au fost adoptate.
 Deciziile prin aprobare necesit aprobarea forului ierarhic superior, a organelor financiare i
bancare sau a organelor puterii i cele ale administraiei de stat. La ntreprinderile private i la societile
comerciale cu capital mixt este necesar aprobarea consiliului de administraie i a adunrii generale a
acionarilor.
3. Dup sfera de aciune, deciziile financiare pot fi grupate astfel:
- decizii financiare generale;
- decizii financiare departamentale i locale;
- decizii financiare adoptate la nivelul unui agent economic.
Decizii financiare generale, cror sfera de finalizare se extinde la nivelul ntregii economii
naionale. n aceast grup sunt cuprinse decizii financiare adoptate de organele puterii i cele ale
administraiei publice.
Decizii financiare departamentale i locale a cror sfera de finalizare se extinde numai la nivel de
ramur, subramur sau UAT.
Decizii financiare adoptate la nivelul unui agent economi care afecteaz numai formarea,
utilizarea i controlul fondurilor acestuia.
4. Din punct de vedere al naturii lor:
-decizii de finanare;
-decizii de investiii;
- decizii de autofinanare;
-decizii de dividend
-etc.
Dup adoptarea deciziilor se trece la aplicarea acestora n economia ntreprinderii, antrennd
compartimentele funcionale implicate. Orice decizie financiar trebuie s influeneze pozitiv derularea
fenomenelor i proceselor economice, respectiv situaia economic i finnaciar a ntreprinderii.