CONCEPTUL DE SNTATE MINTAL

Sntatea mintal reprezint o component fundamental a sntii individuale i

este o parte esenial a vieii noastre, desemnnd generic modul n care oamenii se neleg i se
integreaz n familie, la serviciu sau n comunitate cu semenii lor. Sntatea psihic poate fi
definit n termeni generali drept capacitatea individului de a menine echilibrul ntre funciile
intelectuale i afective i de a se integra cu suplee n viaa social.

Atunci cnd aud expresia sntate mintal majoritatea oamenilor se gndesc la boli
mintale. Dar, sntatea mintal nseamn mult mai mult dect absena bolii psihice. Sntatea
mintal este ceea ce ne dorim cu toii, fie c tim ce este, fie c nu. Atunci cnd ne gndim la
fericire, linite sufleteasc, satisfacie, bucurie, ne referim de fapt la sntatea mintal.
Sntatea mintal este o parte a vieii cotidiene. Ne-o construim n fiecare zi n familie,
la locul de munc, n cercul de prieteni, n societate. Sntatea mintal nseamn modul n care
fiecare i poate armoniza dorinele, ambiiile, capacitile, idealurile, sentimentele i contiina
pentru a putea face fa cerinelor vieii.
Nu exist o delimitare net ntre sntatea mintal i boala mintal. Exist o varietate de
aspecte ale sntii mintale. Nimeni nu posed n orice moment toate trasturile caracteristice
ale unei snti mintale perfecte.
Sntatea mintal nseamn:
9 S ne simim bine cu noi nine:
- s nu ne lsm coplesii de propriile emoii: team, mnie, suprare, dragoste, gelozie, furie,
vinovie sau griji;
- s fim capabili s trecem peste necazurile i greutile vieii, s facem fa din mers
dezamgirilor;
- s avem o atitudine optimist, toleran (pn la o anumit limit ns) fa de noi nine i
fa de alii, s avem simul umorului i s putem face haz cu uurin de propria noastr
persoan;
- s nu putem accepta propriile defecte ncercnd, n acelai timp, s le minimalizm;
- s avem respect pentru propria noastr persoan;
- sa ne autoapreciem realist, s nu ne subestimm calitile i capacitile, dar nici s nu ni le
supraestimm;
- s fim capabili s rezolvm n mod adecvat situaiile care apar n viaa noastr;
- s ne bucurm de lucrurile simple, de ntmplrile cotidiene plcute.
9 S ne simim bine mpreun cu alii:
- s fim capabili s oferim dragoste i ajutor celorlali, s ne gndim i la interesele altora;
- s avem relaii personale satisfactoare, armonioase i durabile;
- s iubim oamenii, s avem ncredere n ei i s le artm aceast ncredere;
- s respectm valorile i demnitatea celorlali, s nelegem i s acceptm faptul c oamenii
sunt diferii;
- s nu-i nelm pe alii, s nu ne folosim niciodat de ceilali pentru a ne atinge scopurile dar,
n acelai timp, s nu-i lsm pe ceilali s profite de noi;
- s simim c facem parte dintr-un grup.
9 S putem ndeplini cerinele vieii:
- s ne rezolvm problemele ntr-un mod constructiv, pe masur ce apar;
- s ne asumm responsabilitile ce ne revin;
- s ne modelm propriul ambient atunci, cnd se poate i s ne adptm atunci, cnd este
nevoie;
- s ne facem planuri de viitor;
- s primim cu bucurie experiene i idei noi;
- s ne folosim capacitile i talentele;
- s ne fixm eluri realiste;
- s fim capabili s lum singuri decizii n problemele care ne privesc;
- s fim mulumii s depunem eforturi n ceea ce facem, s muncim ct mai bine pentru a
realiza ceea ce ne-am propus.

Semne de avertivare
Sentimente precum furia sau tristeea sunt normale n viaa fiecruia dintre noi.
Situaiile problematice, cum ar fi un divor, pierderea locului de munc sau relaii tensionate cu
familia sau prietenii pot cauza stres, fcnd astfel persoana s se simt deprimat i fr
speran. Acestea sunt reacii normale. ns, n cazul n care ele persist mai mult de 2-3
sptmni, ele necesit mai mult atenie.
Anumite sentimente i gnduri, asociate cu anumite situaii pot reprezenta avertismente
ale unei probleme psihice mai serioase i pot indica nevoia de a apela la servicii de sntate
mintal. Nu este ntotdeauna uor s identifici i s interpretezi aceste semne de avertizare - ar
trebui consultat un specialist, care poate cel mai bine s stabileasc un diagnostic i s prescrie
un tratament.
Urmtoarele sentimente i experiene ar putea fi semne de avertizare:
s nu mai gseti la fel de mult plcere n via ca nainte sau s nu te mai bucure nimic din
ceea ce trieti;
s simi c nu ai nici un rost sau s trieti sentimente puternice de vinovie;
s plngi mult, fr vreun motiv anume;
s ncepi s te izolezi fa de ceilali oameni;
s simi anxietate foarte puternic, panic sau fric;
s ai foarte puin energie;
s-i pierzi interesul fa de propriile tale hobbiuri sau fa de alte activiti plcute;
s ai prea mult energie, s nu te poi concentra i s ai dificulti n a te ine de un plan;
s fii irascibil sau s te enervezi uor;
s auzi voci sau s vezi imagini pe care ceilali oameni nu le percep;
s crezi c ceilali oameni conspir mpotriva ta;
s vrei s te rneti pe tine nsui sau pe altcineva;
s te simi incapabil s faci fa problemelor i activitilor zilnice;
s apar schimbri importante n obiceiurile tale de hrnire i somn;
s ai gndul sau intenia de a te sinucide.

PROVOCAREA STIGMATULUI

Bolile psihice pot fi o povar foarte grea, pot s i schimbe viaa n mod semnificativ
i s i afecteze i pe cei de lnga tine. Ele pun stpnire pe gndurile tale, pot s-i afecteze
abilitile de a funciona i s-i amenine speranele legate de viitor. Aceste tulburri pot s te
fac s renuni la locul tu de munc, la coal sau la activitile care i fceau plcere, pot s
te fac s te izolezi i n acest fel s i afecteze relaiile cu ceilali oameni.

2
 Oamenii vor crede c sunt nebun!
Nimeni nu vrea ca ceilali s-l vad ca pe un nebun . Este o etichet greu de nlturat
o dat ce i-a fost atribuit. Nebun e un termen care se aplic unei persoane atunci cnd face
ceva care deviaz de la norm. Din pcate, ideea mprtit a majoritii persoanelor din
cultura noastr este aceea c, dac ai o boal mintal, atunci este ceva n neregul cu tine, ceva
ce nu mai poate fi reparat. n mass-media sunt promovate exemple eronate ale unor oameni cu
boli psihice (criminali violeni, persoane complet disfuncionale). Dar n realitate, oamenii cu
boli psihice nu sunt deloc aa. Auzi rar poveti pozitive ale oamenilor att de numeroi
oameni cu depresie, tulburare bipolar, schizofrenie - care au gsit un tratament potrivit, au
nvat cum s-i gestioneze problemele i care triesc o via normal. i dac ai trit
nconjurat numai de exemple negative, e de neles s vrei s renuni, de team c ceilali vor
judeca greit ceea ce i se ntmpl. Dar nu uita c muli oameni au trecut prin experiene care
seamn cu a ta i au reuit s le depasc, deoarece aceste boli sunt tratabile. Iar dac totui
te temi de etichet, poi alege s dezvlui oamenilor din jur doar acele pri din problema ta,
acelea pe care te simi n siguran s le mprteti, sau s alegi cu grij persoanele crora s
le mprteti. Psihiatrul i psihologul, ns, trebuie s cunoasc ct mai multe detalii despre
problema ta, pentru a te putea ajuta s o depeti.
Oamenii vor crede c sunt slab
S vorbeti despre problemele tale poate s fie jenant, umilitor, mai ales dac ai crescut
ntr-un mediu n care se credea c a cuta ajutor sau a vorbi despre sentimentele tale este un
semn de slbiciune. De fapt, i trebuie mult putere i curaj pentru a vorbi despre problemele
tale. Mult mai mult putere dect i trebuie pentru a bea, a-i descrca emoiile negative asupra
altora sau a ine totul n tine. i participnd efectiv la propria ta vindecare vei descoperi dovezi
de necontestat despre ct de puternic eti de fapt.
Nu pot s am ncredere n nimeni
Dac simi c nu exist nici o persoan n anturajul tu cu care s te simi confortabil s
vorbeti despre ce simi de la o vreme, nu uita c exist totui astfel de persoane pe care le poi
cuta. Aceti oameni sunt specialitii n sntate mintal. Face parte din meseria lor s fie de
ncredere i s-i asigure confidenialitatea. Poi s fii sigur c ceea ce vei discuta cu un
psihiatru sau un psiholog va rmne ntre voi. Dac totui ai un prieten cu care poi discuta
despre asta, nu uita c el nu este terapeutul tu. El poate s te asculte sau s te sprijine, dar nu
cunoate mijloace specializate prin care s te ajute s te vindeci. n concluzie, cheia pentru a-i
recpta sntatea este s primeti ajutorul de care ai nevoie, chiar atunci cnd ai nevoie de el.
Ca s te faci bine, trebuie sa ceri ajutor! Dac nu caui ajutor, nu faci dect s i nruteti
situaia, pentru c lai toate acele gnduri i emoii care te fac s suferi s se nrdcineze i
mai adnc n mintea ta.
Dac cineva pe care-l cunoti are o problem de sntate mintal...
Dac crezi c tii pe cineva care are o problem de sntate mintal, dar evit s caute
ajutor, ar fi util s afli care sunt motivele lui. Dar trebuie s ai rbdare. Boala psihic poate s-l
fac pe cel care o triete s nu poat analiza foarte clar motivele pentru care nu caut ajutor.
Chiar i aa, este important s avei o discuie pe aceast tem. Dac nu tii cum s-i vorbeti
sau cum s-l ajui, ai putea s vorbeti mai nti cu un psiholog, un psihiatru sau cu orice alt
specialist n sntate mintal, care te-ar putea sftui cum s-l abordezi. S convingi pe cineva
s se deschid emoional poate fi o adevrat provocare. Poi s te loveti de o puternic
rezisten. Poate s devin neplcut. Sau, dimpotriv, persoana ar putea s fie surprinztor de
receptiv, s se simt uurat c tu ai abordat n sfrit un subiect despre care ea nu reuea s
vorbeasc. Reaciile pot fi foarte diferite, de aceea este bine s fii pregtit pentru orice situaie.
Dac nu reueti s-l determini pe prietenul sau membrul de familie care are o problem s

3
caute ajutor, nu trebuie s l presezi. Este important ca persoana s tie c poate conta pe tine,
c ii la ea i c eti dispus s o asculi oricnd are nevoie s vorbeasc cu cineva.

MITURI LEGATE DE BOALA PSIHIC

Puine persoane dein informaii acurate despre natura bolilor psihice. Pe baza
capacitii nelimitate a societii de a perpetua idei, s-au creat o serie de mituri legate de
acestea:

MIT: Bolile mintale nu pot fi tratate.

ADEVR: Bolile mintale pot fi la fel de uor de diagnosticat ca i diabetul, astmul sau
cancerul i exist o mare varietate de medicamente i psihoterapii care sunt eficiente pentru
fiecare dintre ele.

MIT: Nu este posibil ca boala mintal s-mi afecteze familia, deoarece noi suntem oameni
buni.
ADEVR: Oricine poate s dezvolte o boal psihic; una din patru familii este afectat de o
problem de sntate mintal. n plus, bolile mintale nu sunt cauzate de fore malefice, ci de
dezechilibre chimice sau leziuni ale creierului.

MIT: Oamenii cu boli mintale sunt retardai.

ADEVR: Boala mintal i retardul sunt lucruri diferite. Retardul reprezint o capacitate
redus de nvare, dar oricine poate s fie afectat de o boal psihic, indiferent de nivelul de
inteligen.

MIT: Oamenii cu boli psihice ar trebui inui n spital.

ADEVR: Cercetrile tiinifice au demonstrat c tratarea n comunitate are rezultate
incontestabil mai bune n ceea ce privete evoluia clinic a pacienilor i ameliorarea vieii lor.
n plus, aceasta s-a dovedit a fi mult mai puin costisitoare pentru societate.

MIT: Oamenii cu boli mintale sunt violeni.

ADEVR: Cercetrile arat c oamenii care sufer de boli mintale nu sunt mai periculoi
dect persoanele sntoase din aceeai populaie. Mai puin de 3% dintre persoanele care au
boli mintale au un potenial de violen, atunci cnd nu se trateaz, cnd primesc un tratament
inadecvat sau cnd intervine consumul de alcool sau droguri.

MIT: Oamenii cu boli mintale nu pot munci.

ADEVR: De fapt, ei pot munci chiar dac au simptome. Munca i ajut pe oameni s-i
revin, s-i rectige stima de sine, s-i creeze relaii sociale, s ctige bani pentru a fi
independeni i astfel s se integreze n societate.

MIT: Bolile psihice nu se vindec niciodat.

ADEVR: n realitate exist o mare varietate de medicamente i psihoterapii cu ajutorul
crora bolile mintale pot s fie tratate i n multe cazuri, vindecate complet. n decursul vieii,
un mare procent din populaie poate suferi de o form mai uoar sau mai grav a unei
tulburri mintale, care nu se mai repeta. Un mic procent din oameni sufer frecvent de
asemenea episoade de boal. Foarte puini sunt afectai pe ntreaga perioad a vieii. Chiar i

4
oamenii care au fost afectai de tulburri mintale timp de civa ani i pot reveni, cu condiia
recunoaterii simptomelor i a consultrii unui specialist care s recomande cel mai bun
tratament. Recidivarea acestora nu este mai rspndit dect n cazul bolilor fizice.

Una dintre cele mai importante componente ale imaginii pe care o au oamenii despre
bolnavii psihic este pericolul social pe care l reprezint bolnavii psihici pentru societate n
general i pentru ei personal n particular. Bolnavii psihic sunt percepui ca fiind periculoi i
determin o reacie de team pentru c sunt considerai agresivi, chiar i capabili de crim. n
concepia oamenilor, ceea ce i face s fie agresivi sau s nu i controleze agresivitatea sunt o
serie de trsturi, precum faptul c sunt: iraionali, iresponsabili, incontieni, superficiali i
lipsii de discernmnt.
Cel mai pregnant apare n imaginea pe care o avem despre bolnavii psihic i o serie de
probleme emoionale care pot favoriza reacii agresive. Astfel, ei apar ca fiind: instabili
emoional i comportamental, agitai, anxioi, iritabili, nervoi, cu accese de furie, cu toleran
sczut la frustrare, vulnerabili, traumatizai, chiar i apatici, indifereni afectiv, deci
dezechilibrai emoional.
Toate aceste probleme emoionale i fac instabili, influenabili, impulsivi, necontrolai
i, n consecin, imprevizibili. Faptul c bolnavii psihici pot avea izbucniri oricnd i sunt
vzui ca fiind iraionali n comparaie cu modul obinuit de a gndi i iresponsabili, oamenii se
ateapt de la ei la cea mai neplcut reacie posibil, la agresivitate brusc, nemotivat i fr
semne prevestitoare care s i pun n gard pentru a avea timp s se apere. De aceea, oamenii
ajung s fie prudeni, s se afle ntr-o stare de alert cnd au bolnavi psihici n preajm care ar
putea constitui o ameninare la integritatea lor fizic i chiar la viaa lor.
Gravitatea bolii este asociat cu gradul de periculozitate, de aceea accentueaz
tendina de respingere social. Aceasta se coreleaz i cu atribuirea responsabilitii: cu ct
gravitatea este mai mare, cu att persoana este gsit mai vinovat pentru starea n care se afl.
Tajfel a descoperit c cu ct este mai grav un accident rutier, cu att oferul este considerat mai
vinovat.
Stigmatizarea exist atunci cnd apare urmtoarea combinaie:
9 oamenii disting/identific i eticheteaz diferenele dintre oameni;
9 credinele culturale dominante n societate asociaz persoanele etichetate cu caracteristici
indezirabile, cu stereotipuri negative;
9 persoanele etichetate sunt plasate n categorii distincte astfel nct s se asigure
separarea/distincia noi-ei;
9 persoanele etichetate i pierd statusul, puterea ca rezultat al dezvoltrii unei condiii
stigmatizate (schizofrenie, SIDA) sau a identitii (homosexual, criminal) i sunt
discriminate, le este limitat accesul la resurse; apare respingerea, excluderea social.

Stigmatizarea este strns legat de accesul la puterea social, economic i politic care
permite identificarea diferenelor, construirea stereotipurilor, separarea persoanelor etichetate
n categorii distincte i excluderea lor.
n concluzie, termenul de stigmatizare se aplic doar atunci cnd apar mpreun
elemente de etichetare, stereotipizare, separare, pierdere a statusului i discriminare ntr-o
situaie de putere care permite acestor elemente s apar. Stigmatizarea nu se identific cu
discriminarea, un rol important l are puterea i controlul social. De aceea avocaii, care sunt
vzui ntr-o lumin negativ i sunt uneori discriminai, nu sunt stigmatizai. A fi avocat nu-i
influeneaz negativ identitatea; avocaii au putere i n virtutea statusului lor nu sunt
vulnerabili la stigmatizare. Stigmatul este inerent structurilor sociale din care este alctuit

5
societatea. El este evident n modul n care sunt organizate legile, serviciile sociale i sistemul
judiciar, ca i n modul n care sunt distribuite resursele.
La aceast impresie de anormalitate contribuie i aspectul fizic exterior caracteristic:
privirea goal, fix i inexpresiv, faciesul specific i gesticulaia exagerat, inuta neglijent,
murdar, aspectul fizic bizar, paloarea feei. La acestea se mai adaug, dar deloc pregnant,
statusul socio-economic sczut: mediu de provenien srac, ceretori.
Se pare c saliente pentru oameni sunt manifestrile comportamentale ale bolnavilor
psihic, de intensitate patologic: halucinaii, mania persecuiei, delir, grandomanie, fobii,
mitomanie, isterie, paranoia sau doar tulburri mai uoare de comportament : vagabondare,
comportament deviant variat, vorbesc mult i urt, njur, sunt recalcitrani, posesivi, au
tulburri motrice i vorbesc singuri.
Oamenii percep c bolnavii psihic au simul realitii afectat, fiind rupi de realitate,
dezorientai, confuzi, incapabili s se concentreze, cu un discurs incoerent i delirant i
negndu-i boala.
Integrarea social: sunt considerai izolai social, retrai, interiorizai, inadaptai social,
egocentrici, nonconformiti, ncpnai i persevernd n ideile lor, tcui, timizi, pasivi,
nencreztori i comunici geru cu acetia.
Bolnavii psihic sunt percepui ca fiind inutili social i chiar o povar pentru cei
apropiai i pentru societate n general, incapabili s munceasc, incapabili s duc o via
normal, neajutorai, au nevoie de ajutorul celorlali, dependeni de alii sau de medicamente.
Reacia societii: n general, oamenii percep reacia societii fa de bolnavii psihic ca
fiind negativ i constnd n marginalizare, evitare, izolare, stigmatizare, respingere,
defavorizare; bolnavii psihici pot fi i nenelei de ctre ceilali, mai puin tolerai, pot fi api
ispitori, surs de amuzament, iar unora le trezesc curiozitatea. Reacia pozitiv apare ntr-o
mult mai mic msur i const n compasiune i contientizarea c bolnavii psihic au nevoie
de ajutor. Mai apar i consideraii cu privire la felul n care societatea ar trebui s se comporte
cu bolnavii psihic: ar trebui izolai, supravegheai permanent, tratarea lor este necesar, orice
metod fiind justificat pentru a-i potoli, trebuie tratai ca nite copii, iar statul i legea ar trebui
s apere cetenii de ei.
Reacia social fa de bolnavii psihic capt o anumit semnificaie prin prisma teoriei
apului ispitor care este o alternativ de explicare a apariiei prejudecilor i discriminrii.
Aceast teorie sugereaz c un individ, n loc s-i asume vina, transfer responsabilitatea
pentru eec unui grup vulnerabil, are loc localizarea extern a sursei frustrrii. Frustarea este
neleas ca o piedic n atingerea unui scop, o interferen intervenit ntr-o secven
comportamental (Dollard). Frustrarea duce la agresivitate care, de cele mai multe ori nu
poate fi ndreptat mpotriva sursei frustrrii cnd aceasta este prea puternic sau imposibil de
agresat (de exemplul, eful, statul, condiiile economice). n acest caz, agresiunea va fi
ndreptat spre o alt int, care nu este capabil s riposteze.
Aceste trsturi externe, la care se adaug i manifestrile comportamentale, pot aciona
ca un stigmat, permit identificarea celor care aparin grupului bolnavilor psihic i activarea
unui anumit comportament n raport cu o astfel de persoan. Goffman (1975) mparte
stigmatele n trei clase: diformiti fizice, defecte de caracter i stigmate tribale (stigmate
care pot fi transmise prin descenden i care pot contamina n mod egal pe toi membri
familiei). Analiznd stereotipul bolnavului psihic observm c n cazul acestea categorii de
persoane putem vorbi, n primul rnd, de al doilea tip de stigmat, defecte de caracter, dac
lum n considerare felul n care este evaluat moralitatea acestora, voina, superficialitatea,
lipsa de control i emoionalitatea lor.

6
 Stigmatizarea poate fi o reacie defensiv, empatizarea cu un stigmatizat poate constitui
o ameninare personal. Dac faci salient/vizibil vulnerabilitatea cuiva fa de o nenorocire
asemntoare, este posibil s apar un rspuns defensiv prin care cineva ncearc s se
distaneze psihologic de individul i grupul stigmatizat. Fie nu le place s recunoasc c pot
avea o asemenea problem, aceasta le-ar produce disconfort psihologic, fie nu vor ca ceilali
s-i asimileze cu stigmatizaii i s le aplice acelai tratament. Aceast distanare poate consta
n reducerea empatiei i chiar n defavorizarea i nvinuirea victimelor (Lerner, 1980 i
Chelcea, 2002).
Atribuirea vinei/responsabilitii pentru condiia de bolnav mintal: cei mai muli dintre
subieci consider c ereditatea joac un rol important n determinismul bolii mintale, alii dau
vina pe societate, iar alii fac o atribuire extern i necontrolabil, dnd vina pe soart,
considerndu-i ghinioniti.
Se observ c bolnavii psihic nu sunt considerai responsabili pentru starea lor, cauza
fiind mai degrab localizat n exterior i fiind necontrolabil.
Reaciile la stigmat, cum ar fi reacia afectiv, ateptrile i tendina de a aciona ntr-un
anumit fel, sunt influenate de atribuirea cauzal (Weiner, Perry i Magnusson, 1988). Studiul
acestor cercettori arat c stigmatele determinate de comportamentul deintorului lor, deci
cele pentru care atribuirea cauzal este intern (SIDA, abuzul de droguri, obezitatea) sunt
considerate a fi mai controlabile i mai puin stabile dect stigmatele fizice (cancerul,
paraplegia, boala Alzheimer), n cazul crora apare o atribuire extern a responsabilitii pentru
c sunt percepute a fi n afara controlului.
n cazul stigmatelor determinate comportamental, posesorii lor sunt percepui a fi slabi
moral i c nu i exercit libertatea de voin pentru a se abine de la comportamentul care
duce la apariia stigmatului. Acest lucru influeneaz solicitarea i acordarea de ajutor.
Stigmatele necontrolabile i stabile (ireversibile) nu reduc dorina de a acorda ajutor i
sunt percepute a fi inta unor modaliti de intervenie care duc la ameliorare i la adaptarea la
stigmat i nu la eliminarea lui. Stigmatele determinate comportamental determin mai puin
mil, simpatie, mai puin dorin i intenie de a ajuta i mai mult furie i tendina de a evita
stigmatizatul dect stigmatele fizice. Autorii sugereaz c dac se ia n considerare
responsabilitatea pentru meninerea stigmatului s-ar putea obine alte rezultate dect atunci
cnd se ia n calcul responsabilitatea pentru apariia stigmatului. ntr-un studiu n care s-a
ncercat verificarea aceastei ipoteze, rezultatele arat c responsabilitatea pentru apariia
stigmatului face ca persoana stigmatizat s fie evaluat mai negativ, dar c acest lucru nu este
valabil i pentru meninerea strii stigmatizatoare.
Interesant este faptul c persoanele stigmatizate nu manifest mai mult simpatie dect
cele nestigmatizate fa de membrii altor grupuri stigmatizate (Galanis i Jones, 1986), dect
dac posibila victimizare a propriului grup este fcut salient, ceea ce duce la centrarea pe
injusteea social. Stigmatizarea subtil poate apare chiar i n cadrul familiei sub forma
diminurii afeciunii, evitrii, respingerii, nstrinrii, prudenei excesive.
Timiditatea la adolesceni e un semnal de alarm pentru prini i psihologi. A presa un
timid ntr-o direcie nedorit de el sau de care se teme, poate duce la tulburri psihice grave. Nu
trebuie s rdem de timizi deoarece pentru psihicul lor acest lucru e extrem de nociv. Suportul
parental, grupul social stabil i fr schimbri sunt eseniale n perioada adolescenei pentru ca
aceti indivizi s rmn sntoi psihic (e important s nu schimbe localitatea de domiciliu
datorit prietenilor i s aib prini nelegtori n preajma lor). Vezi cazurile dramatice ale
unor copii cu prinii plecai la munc n alte ri un timp ndelungat.

7
PROBLEMELE DE SNTATE MINTAL LA COPII I ADOLESCENI

ADOLESCENA

Adolescena este o perioad n dezvoltarea organismului uman, care urmeaz

pubertii i precede starea de adult. Este cuprins, n general, ntre 14 i 18 ani, avnd
multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizeaz prin dezvoltarea
fizic i neuropsihic. Este perioada n care se contureaz personalitatea.
Aceasta etap are caracteristici speciale i cerine proprii, adolescentul stabileste noi
relaii cu semenii de ambele sexe, i organizeaz i i consolideaz o independen
emoional fa de prini i ali aduli. Se dezvolt intelectual i i alctuiete un sistem de
valori civice. Este n cutarea personalitii sale, a identitii sale, nerbdtor s i aleag un
model, gata s i cucereasc locul su n lume.
Emotivitatea apare cu putere n adolescen. Mania, teama, nelinitea, gelozia, invidia,
afeciunea, bucuria, curiozitatea sunt sentimente i triri emoionale pe care adolescentul le
resimte cu intensitate. Cnd este criticat, ridiculizat, cnd ceilali doresc s-i impun ceva este
indignat, se simte fustrat cnd este blocat n realizarea a ceea ce-i doreste, discerne cu acuitate
propria-i valoare i se revolt chiar mpotriva comportrii sale. Manifestarile sunt variate:
tristee, bucurie, efuziune, anxietate, mutism, agresivitate, mai ales urmare a unei inferioriti
sociale reale sau imaginare. Teama de coal, dificultile n relaiile de prietenie cu ceilali,
alegerea drumului profesional sunt surse ale nelinistii sale. Principala caracteristic a
adolescentului este altruismul, el vrea s mbrieze cauzele cele mai dificile, s se dezvolte
nelimitat. Acum trebuie s dovedeasc parintele c tie ntr-adevar s fie reazemul spiritual al
copilului.
Personalitatea adolescentului nu este nc nici omogen, nici precizat n mod definitiv.
i lipsete experiena. Criza de originalitatea a adolescentului poate ncepe n pubertate i
poate dura pn n postadolescen. Este diferit de la o persoan la alta ca intensitate, durat i
const, pe de o parte, n desprirea de atitudinile i comportamentele propriei copilrii (latura
negativ a crizei), dezvoltarea forei Eu-lui, a contiinei de sine, a disponibilitilor creatoare,
pe de alta parte (latura pozitiva a crizei).
Adolescentul i formeaz un mod propriu de a nelege viaa, i cristalizeaz o
concepie care-l cluzete n alegerile pe care le va face.
O component orientativ a personalitii este contiina apartenenei la generaie.
Adolescentul nu doar se integreaz n grupuri, ci triete apartenena la comunitatea celor care
i seamn, constata ce pot i ce fac acetia, ce pot ei. Contiina apartenenei la generaie poate
genera manifestri protestatare afective (ex. revolte).
Se continu formarea idealului in viata care este acum constant si stabil, spre deosebire
de preadolescenta, mai complex elaborat, mai legat de ceea ce ofera societatea.
Intre componentele orientative are loc si imaginea de sine care rezulta dintr-o orientare
constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere.
Adolescentul isi doreste sa-si descopere unicitatea si originalitatea propriei fiinte.
Astfel, tinerii adolescenti pot :
- gasi identitatea de sine, care le permite sa se integreze si adapteze bine la toate felurile de
imprejurari;
- gasirea unei prea timpurii identitati care permite adaptarea in prezent,dar inchide
posibilitatea de realizare ale acelei persoane;

8
- ramanerea multa vreme intr-o identitate confuza care genereaza fel de fel de schimbari
surprinzatoare;
- ajungerea la o identitate negativa prin identificarea cu grupuri si persoane deviante.
Eu-l fizic ramane in continuare in centrul autocunoasterii, favorizat de armonia
dezvoltarii biologice. Este valorizat in contextul relatiilor dintre sexe si de aceea, adolescentii
manifesta atitudini active de imbunatatire, fiind atenti la moda, silueta etc.
Pot aparea cu usurinta si complexe de inferioritate care sa-i faca sa fie retrasi, timizi, tacuti,
pasivi etc.
Eu-l spiritual sunt deosebit de interesati de unele calitati cum ar fi nivelul propriu de
inteligenta si cultura sau alte caracteristici de personalitate care devin mai importante. Ii
nelinistesc lipsurile si defectele si isi intensifica efortul de a le inlatura. Eu-l social este mai
degraba consolidat in cursul acestui stadiu, deoarece exista deja un grup sau grupuri stabile in
care adolescentul se integreaza si si-a cucerit un loc si un prestigiu. Ramane totusi sensibil la
eventuala indiferenta a grupului de prieteni si a familiei si poate trai mari dezamagiri sau se
indarjeste sa le-arate ce poate.
James Marcia a elaborat teoria starilor identitare. El a plecat de la dilema majora a
adolescentei identitate sau confuzie din teoria lui E. Erikson. Varianta sa pune accent pe
doua activitati si anume: autochestionarea (cine sunt ?) si angajarea (ce fac?). Autochestionarea
se poate instala progresiv sau brusc, dar poate sa si lipseasca. Ea directioneaza si sustine
viitoarele asumari de roluri sau valori. Angajarea este dimensiunea efectiva, practica, de
validare interioara (ex. devin student, sofer etc. si constat ca mi se potriveste sau nu).
Exista patru stari identitare:
- identitate realizata (persoana traverseaza etapa autochestionari, concomitent cu
angajarea sa ferma, intr-o serie de roluri);
- identitate in moratoriu (autochestionarea exista, angajarea nu);
- identitatea acceptata (adolescentul nu a parcurs, cel putin vizibil, etapa autochestionarii
si este deja angajat pe o anumita linie, el a adoptat pur si simplu optiunile mediului sau
familial - dai la contabilitate);
- identitate difuza (nu sunt prezente nici autochestionarul nici angajarea). Ea poate fi o
stare precoce, fie o stare post esec.Ea apare in urma unor angajari discordante cu
dorintele sau posibilitatile individuale (sunt student la informatica dar doream la
psihologie, iubesc pe cineva care nu ma iubeste etc ). Ea poate fi la fel de valoroasa si
in caracterizarea dinamicii adolescentei, ca etapa a optiunii si schimbarii.

Criza de originalitate n adolescen

Castigarea unei tot mai accentuate independente fata de generatia adulta si iesirea din
grupul tutelar (familie, scoala), modificarea vizibila in inaltime, maturizarea sexuala (cresterea
organelor de sexuale, aparitia pilozitatii axiale si pubiene, modificarile vocii), sunt
caracteristicile principale ale adolescentului.
Din punct de vedere psihologic, puseul de crestere fizica si maturizarea sexuala este
legata de multiple stari de disconfort. Dezvoltarea desproportionata, mai evidenta la baieti
decat la fete, creeaza adesea un aspect caricatural si determina o stangacie specifica in miscari,
datorita neajustarii lor la proportiile modificate ale corpului. Toate acestea produc tanarului
stari de neliniste privind aspectul sau general. Conduita este labila, momentele de vioiciune,
exuberanta, activism, alterneaza cu cele de oboseala, apatie, demobilizare. Apare o tendinta de
scadere a disciplinei, de crestere a reveriei, de pierdere a timpului fara a face nimic.

9
 Personalitatea adolescentului este sensibila si capabila de stari intelectuale si afective
intense si complexe. Capacitatea de creatie in adolescenta se orienteaza in egala masura asupra
productiei artistice - literatura, muzica, coregrafie, cat si asupra unor domenii tehnice
(calculatoare, telefoane).
Adolescentul priveste creatia, ideile lui "extraordinare" ca un semn de maturizare si
independenta, ca o exprimare a propriei individualitati. El se diferentiaza de ceilalti si mai ales
de lumea adultilor, lume care "nu-l intelege". Are tendite de a modifica starile si credintele
adultilor, acestia traind intr-o lume pe care el o considera ca fiind imperfecta. Aceasta latura
critica a adolescentului este o expresie a "crizei de originalitate", criza care indicandica
intensitatea trairilor sale conflictuale, iar "originalitatea" se refera la interpretarea si exprimarea
personala a unor lucruri si situatii percepute ca fiind comune, banale si depasite.
Integrarea adolescentului in viata culturala are loc adesea prin eforturi personale care
nu traverseaza neaparat mediul familial, tot ca o expresie a aceleasi nevoi de autonomie si
identitate. Pe aceasta linie se inscrie si tendinta adolescentului de a fi in rezonanta cu generatia
sa.
Adera la curentele creative moderne nu neaparat pentru ca acestea sunt valoroase, ci
datorita faptului ca ele se diferentiaza de valorile promovate de adulti si chiar ii contrazice pe
acestia. In plus, adolescentii manifesta o preferinta clara pentru trairile emotionale, activitatile
si aspiratiile grupului din care face parte. Daca un membru al grupului s-a angajat sau si-a luat
un telefon nou de exemplu, si el va face la fel.
Esential in stimularea creativitatii adolescentilor sunt posibilitatile de acces la oferte
culturale de calitate. Pentru ca nu este un consumator cu experienta, adolescentul accepta
necritic ofertele care ii vin din diverse domenii: literatura, muzica, film, stiinta, tehnica.
Problema calitaii acestora priveste influientele negative ale unor produse care stimuleaza
agresivitatea. Personajele din filme au functii modelatoare importante, ele fiind preluate cu
usurinta ca modele si integrate in comprtament. In general filmul are prin forta sa expresiva un
impact puternic, iar situatiile si tipurile de relatii pe care le prezinta, tipurile de ocupatii pe care
le valorizeaza, modalitatile de petrecere a timpului, maniere de a reactiona in situatii stresante
sau neobisnuite, functioneaza adesea ca idealuri de urmat pentru tineri. Chiar daca influientele
asupra conduitei sunt initial trecatoare, ele se sedimenteaza treptat daca nu descopera si altele
care sunt valorizate cultural. Daca adolescentul este intr-un mediu tot mai consistent si mai
valoros cultural, el devine un consumator tot mai avizat, selectiv si critic, iar modelele preluate
genereaza aspiratii si interese noi, ii dezvolta sensibilitatea si il socializeaza.
In aceasta perioada, trairile afective se intensifica si se nuanteaza, se dezvolta
mobilitatea mimica si expresivitatea emotionala. Emotivitatea si excitabilitatea ce insotesc
puseul de crestere, determina o labilitate in manifestarile emotionale care se manifesta adesea
prin stari extreme si foarte intense ( oscileaza intre o tristete profunda si o exaltare entuziasta).
Aceasta mare gama afectiva a adolescentului creste sentimente clare de disconfort si protest:
plictiseala, opozitie, sentimente de amor propriu jignit sau de lezare a prestigiului, sentimentul
de a fi ridicol sau de a se simti culpabilizat. Opozitia se manifesta in conduita prin refuzul unor
comportamente considerate absurde si ipocrite (refuzul de a fi politicos sau amabil cu
persoanele care nu-i plac). Starea de protest mai poate fi exprimata si prin tinuta vestimentare,
limbaj, aderarea la anumite curente si grupuri care promoveaza valori subculturale.

Adolescena vrtsta descoperirii propriei identiti

Ce este identitatea? Contiina clar a unei persoane (imaginea despre sine) despre cum
se percepe pe sine nsi i despre ceea ce gndesc alii despre ea. Identitatea se formeaz

10
progresiv i presupune identificarea propriilor valori, interese i abiliti, evaluarea capacitii
de a lua decizii i de a face fa diverselor situaii, alegerea vocaiei, alegerea profesiei i a
partenerului de via, a stilului i drumului de via.
Descoperirea identitii proprii presupune aflarea rspunsurilor la ntrebrile majore ale
vieii: Cine sunt eu? Care este drumul meu n via ?
Adolescenii sunt ntr-un proces de a se nelege pe ei nii i de aceea au un
comportament n permanent schimbare. Adolescenii au dorina de a se realiza i de a fi unici
i adopt trei tipuri de conduite: fie de revolt, fie de nchidere n sine, fie de exaltare i
afirmare.

Obiectivele adolescentului

Exista 7 obiective pe care majoritatea tinerilor caut s le ating n mod intuitiv n

perioada adolescenei:
Realizrile - satisfacia de a realiza o performana ntr-un anumit domeniu.
Prietenii - lrgirea grupului de prieteni prin legarea de noi prietenii i pstrarea lor.
Sentimentele - nelegerea propriei persoane prin mprtirea propriilor sentimente, triri cu o
alt persoan.
Identitatea - sentimentul de a ti "cine sunt", de a fi recunoscut ca o persoan de valoare.
Responsabilitatea - ncrederea de a ti c "pot s stau pe picioarele mele i s iau decizii
responsabile".
Maturitatea - transformarea din copil n adult.
Sexualitatea - acceptarea responsabilitii noului rol ca fiin sexual.
i adulii (prinii) au aceleai aspiraii n legtur cu adolescenii, dar tensiunile sau
conflictele ntre generaii apar atunci cnd nu se ajunge la un acord asupra modalitilor de a
atinge aceste obiective.

Atitudinile negative fa de adolescent

"Netezitorii" vor s dein controlul i s-l ajute pe adolescent s evite toate greelile.
ns, dac drumurile sunt permanent netezite, el devine nesigur i incapabil s reziste presiunii
grupului; se nate mpotrivirea fa de acele persoane i ideile lor.
"Provocatorii" se ateapt ca adolescentul s se maturizeze peste noapte i-i acord
mult prea devreme anumite liberti. ns adolescentul nu are maturitatea deplin pentru a lua
decizii corecte, coerente i cad victime presiunii grupului.
Atitudinea pozitiv fa de adolescent: nsoitorii" au o atitudine echilibrat i acord
adolescentului un spaiu de independen i libertate dirijat.
Adolescentul are nevoie de o perioad de "aclimatizare", n care s primeasc libertatea
n mod treptat i n acelai timp tot mai multe responsabiliti sub ndrumarea i cluzirea
adulilor.
Pentru a v putea cunoate sau recunoate v oferim cteva aspecte pozitive i negative
ale celor patru tipuri de temperamente.
Sangvinicul - "Strlucitorul" are urmtoarele trsturi pozitive: prietenos, comunicativ,
generos, spontan, fermector, impresionabil, afectuos, distractiv, optimist, energic i trsturi
negative: voin slab, dezordonat, superficial, dezorganizat, indisciplinat, uituc, zgomotos, se
repet, te ntrerupe des, vrea s fie n centru
Colericul - "Liderul" se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi pozitive: voin puternic,
competitiv, ingenios, sigur de sine, motivator, hotrt, ndrzne, practic, muncitor i trsturi

11
negative: rece, se opune mereu, insensibil, dominator, violent, arogant, irascibil, nechibzuit,
rzbuntor.
Melancolicul - "Sensibilul" poate fi recunoscut dup trsturile pozitive: sensibil, analitic,
creativ, perfecionist, profund, grijuliu, respectuos, bine educat, ordonat, fidel, iubitor de
muzic i trsturile negative: taciturn, pedant, suprcios, egoist, pesimist, suspicios,
marginalizat, deprimat, critic, introvertit
Flegmaticul - "Comodul" l vei recunoate dup trsturile pozitive: flexibil, linitit, controlat,
rezervat, mpciuitor, calm, adaptabil, echilibrat, diplomat i trsturile negative: lipsit de
entuziasm, indiferent, arogant, lene, dispreuitor, reticent, fricos, indecis, suspicios.

Perioada adolescenei este caracterizat de cteva temeri. S ncercm s le

demontm" mpreun!

1. Teama de a nu fi luat n seam, de a fi considerat mic, de a nu fi suficient apreciat.

Recomandri:
- Asumai-v responsabiliti directe.
- Sprijinii iniiativele celorlali.
- Antrenai i ali adolesceni s contribuie la propria lor formare.

2. Teama de a nu fi neles, de a fi ridiculizat, minimalizat, marginalizat, de a fi repezit.

Recomandri:
- Creai condiii pentru un dialog deschis, sincer, fie ntre voi, fie ntre voi i prini sau
profesori.

3. Teama de a fi pedepsit pentru c nu ai rspuns exigenelor adulilor.

Recomandri:
- Nu facei lucruri intenionate, pentru a vedea limita rbdrii celorlali.
- Dac avei abateri absolut ntmpltoare, cerei-v scuze.
- n cazul abaterilor repetate i majore, cerei-v iertare i discutai despre ateptrile lor fa de
voi.

4. Teama de a nu te cunoate prea bine, de a nu ti nc cine eti. Din aceast team apar
tendinele de supraapreciere sau subapreciere.
Recomandri:
- Confruntai-v cu voi i cu alii, folosindu-v de cele prezentate mai sus.
- Verificai-v imaginea de sine cu imaginea celorlali despre voi.
- Alegei-v un confesor, o persoan drag, de ncredere cu care s stai de vorb ori de cte ori
simii nevoia de a clarifica o problem sau o situaie.

5. Teama de banal, de obinuit, de tradiional.

Recomandri:
- Stimulai-v, antrenai-v i educai-v creativitatea n mediul colar, folosind teste de
creativitate.
- Valorificai-v talentele cu care ai fost nzestrai.
- Activai n cadrul grupurilor parohiale, de volunariat, pentru a fi de folos celor care au mare
nevoie de exuberana voastr.

6. Sentimentul de inferioritate.

12
 De asemenea, caracteristic acestei perioade este sentimentul chinuitor de inferioritate,
de ndoial de sine. Toi adolescenii i nu numai ei, lupt cu acest sentiment trector, care nu
trebuie s se transforme ntr-o atitudine de o via. Unii nu reuesc s se mprieteneasc cu
nimeni i consider c nu exist suflete crora s le pese de ei. Unii sunt luai n rs de ceilali
sau prsii de "prietenii" lor i atunci sunt n stare de gesturi necugetate (sinucideri).
Presiunea grupului
Adolescentul se confrunt cu presiunea grupului din care face parte, iar el simte o
nevoie acut de a se conforma.
Conformismul este dorina de a fi exact ca toi ceilali, de a face ce fac ei, de a purta ce este la
mod, de a spune ceea spun ceilali, pentru a fi polulari.
Un conformist este o persoan creia i este team s fie altfel dect majoritatea, el
simte o nevoie permanent de a fi ca toi ceilali. n adolescen aceast presiune de a te
conforma celorlali atinge cote critice i uneori cote ridicole.
Alegerea modelelor
Adolescena este i perioada n care se alege un model.

TRANSFORMARILE FIZICE pot duce la:

- Distantare de corp (refuzul de a se spala)
- Vointa de a controla corpul (piercing, tulburari alimentare)
- Admiratia pentru propriul corp (primele forme sau muschii)
- Precocitate sau intarziere in dezvoltarea fizica
TRANSFORMARILE PSIHOLOGICE:
- Sentimentul de diferenta in raport cu ceilalti la varsta la care isi doreste aflarea locului sau
in grup (nevoia de apartenenta vs originalitate)
- Al doilea proces de separare-individualizare; separarea de mediul familial apare
concomitent cu nevoia de siguranta si protectie parentala
- Stari sufletesti normale cu dispozitii variate; trairi depresive fiziologice
- Perioada hipersensibila in care tanarul trebuie sa accepte sfarsitul magiei copilariei,
pierderea iluziilor sale fata de sine si fata de lume ce duce la tulburari depresive autentice
Toate aceste dificulti pot duce la:
- regresie la comportamente infantile (conduite dependente)
- repliere pe sine
- mecanisme de aparare de tip nevrotic (tulburari obsesiv-compulsive, fobii,
manifestari isterice) sau psihotic (deliruri)
- tulburari de conduita dezvoltari dizarmonice ale personalitatii

Deci CRIZA presupune: Aparitia momentana si concomitenta a unor multiple si instabile

procese de adaptare si a suferintelor care sunt expresia unei treceri laborioase si conflictuale
de la copilarie la viata adulta.
In mod normal criza este tranzitorie.

13
TULBURRI EMOIONALE-AFECTIVE

Timiditatea

Variabila a personalitatii, timiditatea poate fi regasita intr-un moment sau altul la

fiecare dintre noi, fara a face insa obiectul unei terapii. Atunci cand timiditatea este structurala,
profunda si de lunga durata, terapia ei este necesara si chiar imperativa. Considerata de multi
un handicap in realizarea unor scopuri, ea nu trebuie confundata cu bunul simt sau cu buna
crestere.
Pentru a intelege mai bine despre ce vorbim, vom da o definitie a conceptului:
Comportament defensiv si anxios, ezitant si astenic, exprimand dificultati de adaptare
sociala ce sunt normale si explicabile in mica copilarie si la pubertate, dar care ridica
probleme in adolescenta si la maturitate.
Se considera ca timiditatea se datoreaza diversilor factori cum ar fi: nesiguranta de sine,
complexele de inferioritate (care pot fi impuse prin autoritarism educativ), dificultati de
comunicare si exprimare, reticente dictate de atitudini hiperexigente, de minimalizare a
propriului Eu, de insecuritate, etc. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit
al fiecarei culturi de a atribui lauda si pedeapsa copiilor (se pare ca israelienii sunt cei mai
putin timizi dintre nationalitati).
Timiditatea este o trasatura caracteristica temperamentului melancolic care se
caracterizeaza prin tendinte spre meditatie si visare, spre poezie, arta si nostalgie, spre
introversie si reflexie, adancime si intensitate in gandire. Nimic rau, insa cand aceasta stare
devine un mod de a fi si poate chiar o piedica in a ne afirma sau exprima, atunci trebuie tras un
semnal de alarma. Dar sa nu ne indepartam de la subiect si sa facem cunostinta cu portretul
unei persoane timide
Aparent blanda si calma, ea traieste de fapt intr-o continua stare de tulburare, teama si
iritare; este o persoana complexata, excesiv de sovaielnica, care permanent isi analizeaza
partile negative si o preocupa peste masura parerea celorlati despre ea. La o petrecere, de
exemplu, in timp ce unii fac cunostinte cu ceilalti, danseaza, se implica in actiune, persoana
timida isi analizeaza modalitatile de control al impresiei publice pe care o genereaza (daca stau
in coltul cel mai indepartat al camerei si pretind ca examinez tabloul de pe perete, toti vor
crede ca sunt interesat de arta si nu va fi nevoie sa vorbesc cu nimeni) asta bineanteles in cazul
in care a acceptat sa mearga la petrecerea respectiva.
In tot acest timp, inima bate mai repede, pulsul creste, stomacul este incordat - semnale
ale suferintei si nefericirii autentice. Refractar lumii exterioare, timidul este un adept al
solitudinii (traieste mai mult intr-un univers personal, special creat de el, un fel de lume a lui
interioara); este usor impresionabil, este tacut, calm, capabil de sentimente intense insa ascunse
sub masca indiferentei.
Apar si probleme de natura cognitiva: incapacitate de a gandi clar in prezenta altora,
tinzand sa se blocheze in conversatii (ei pot parea din aceasta cauza dezinteresati sau
nepoliticosi creind false impresii cand de fapt ei sunt nervosi si speriati). Exista desigur si
consecinte in plan afectiv - desi capabili de sentimente intense si foarte afectuosi, nu-si pot
exprima cu usurinta sentimentele de teama de a nu fi respinsi, motiv care le-ar creea o mare
suferinta.
Excesiv de egocentrici, ei sunt continuu preocupati de fiecare aspect al infatisarii si
comportamentului lor. Timidul traieste sub presiunea a doua temeri: teama de a nu fi in atentia
cuiva si teama de a fi considerat nesemnificativ/neimportant de ceilalti.

14
 Vrem sau nu, ne place sau nu - timiditatea provoaca suferinta, neplacere sau discomfort
celui in cauza. Insa, trebuie stiut ca, nu intotdeauna ea a fost sursa pentru cele de mai sus. A fi
timid sau "inhibat" serveste unei functii protectoare, intrucat naste precautie; fara indoiala,
timiditatea l-a scos pe Homo Sapiens din cateva situatii "incordate" de-a lungul timpului.
Practic, initial timiditatea a servit ca arma protectoare pentru Eul fizic. Doar dupa ce s-a
acomodat total cu un nou mediu, un animal se simte in siguranta, se comporta natural, relaxat
si exploreaza imprejurimile.
Fiecare om dispune de o doza de inhibitie sociala, pentru ca fiecare se gandeste dinainte
la ceea ce urmeaza sa faca sau sa spuna, ca si la consecintele ce deriva din actiunile sale.
Asadar, o mica doza de timiditate este benefica pentru orice om; prea multa insa, nu foloseste
nimanui.
Mai exista o alta categorie de timizi, mai exteriorizati, care sunt persone reci, calme,
dar al caror interior este bulversat de temeri si stres; acestia au invatat sa se comporte
indraznet, insa nu reusesc asta decat intr-un mediu controlat. Ceea ce-i uneste pe timizii de
toate categoriile este acuta lor constiinta de sine. Ei isi petrec foarte mult timp concentrandu-se
asupra propriei persone si asupra slabiciunilor lor, incat le ramane prea putin timp sa priveasca
in jur.
Iata cateva idei care vin in ajutorul timiditatii:
- asigura-te ca nici o persoana dintr-o adunare nu monopolizeaza discutia/atentia; acest lucru
face posibil ca toti cei prezenti sa beneficieze de o oarecare atentie pentru un timp;
- actioneaza astfel incat sa scoti ce este mai bun din ceilalti in orice situatie. Profesorii ar trebui
sa solicite mai multe raspunsuri din partea celor care de obicei nu prea vorbesc;
- la petreceri "sparge gheata" apropiindu-te de cei care stau singuri si atrage-i in discutii si
actiuni;
- ajuta-i pe cei timizi sa se implice in conversatii care-i avantajeaza, care-i scot in evidenta (cei
mai multi dintre timizi au talente ascunse pe care se feresc sa le comunice celorlati de frica de a
nu fi ridiculizati; sunt buni poeti sau prozatori, unii picteaza, altii se pricep la calculatoare, etc);
- afla ce-l intereseaza pe timidul de langa tine si "incheaga" tu o discutie pe aceasta teme;
- ofera-le dreptul la replica intr-o disputa; adesea, ei nu intervin intr-o discutie neintrerupta;
cere-le tu parerea, asigura-i ca te intereseaza opinia lor - astfel le va creste increderea in propria
persoana si vor fi mai siguri pe ei.
Sentimentul de timiditate este universal si s-ar putea sa se fi dezvoltat ca un mecanism
adaptiv pentru a face fata unor noi stimuli sociali. Timiditatea este simtita ca un amestec de
emotii, incluzand frica si interes, tensiune si neplacere. Aceste sentimente pot fi insotite de o
creste a ritmului cardiac si a presiunii sanguine. Observatorul recunoastea timiditatea dupa
privirea indreptata in jos, reticenta fizica si verbala. Vorbirea persoanei timide este de obicei
inceata, tremuranda sau ezitanta. Unii copii isi sug degetul; altii actioneaza sfios, zambind si
departandu-se alternativ.
Timiditatea se poate distinge de cele doua comportamente asemanatoare: precautia si
detasarea sociala. Precautia copilului fata de straini nu prezinta ambivalenta apropiere/evitare
caracteristica sfielii. Unii copii mai mari prefera jocul solitar si par ca nu au nevoie de
interactiune sociala, dar acestia nu prezinta tensiunea specifica unui copil timid. Timiditatea
poate aparea la copii in anumite faze de dezvolatre. Timiditatea fricoasa poate fi un raspuns la
prezenta multor adulti in copilarie. Dezvoltarea constiintei de sine in al doilea an de viata
aduce cu sine o mai mare sensibilitatea sociala. Timiditatea constienta - posibilitatea de jena -
apare in jurul varstei de 4-5 ani. Constiinta de sine va atinge un varf in adolescenta timpurie.

15
De ce sunt unii copii mai timizi dect alii?

Unii copii pot avea predispozitie la timiditate: in cazul lor este mult mai probabil sa
reactioneze timid la situatii sociale noi. Dar chiar si acesti copii pot fi timizi numai in anumite
cazuri. Cercetatorii au considerat atat natura copiilor cat si hrana lor in incercarea de a explica
aceste diferente.
Unele aspecte ale timiditatii sunt invatate. Fondul cultural al copiilor, mediul familial
ofera modele de comportament social. Copiii chinezi sunt mult mai reticenti in societate decat
cei caucazieni, iar copiii suedezi au prezentat un mai mare disconfort in societate decat
americanii. Unii parinti, etichetandu-si copii ca timizi, par sa incurajeze dezvoltarea timiditatii.
Unii adulti incearca sa ademeneasca copiii timizi inspre o interactiune sociala, astfel
amplificand comportamentul sfios.
Din ce in ce mai multi cercetatori considera ereditatea sau temperamentul ca baza
pentru unele forme de timiditate. De fapt, ereditatea joaca un rol mult mai important in
timiditate decat in orice alta caracteristica a personalitatii. Studiile legate de adoptie pot sa
prevada timiditatea analizand sociabilitatea mamei biologice. Copii foarte inhibati prezinta
diferente fiziologice fata de copii fara inhibitii, inclusiv un ritm al inimii mai puternic si mai
stabil. Intre 2 si 5 ani, cei mai inhibati copii continua sa fie reticenti fata de alti copii si fata de
adulti. Se remarca persistenta unor modele de pasivitate sociala si inhibitie in dezvoltarea
personalitatii.
Cu toate acestea, cei mai multi cercetatori cred ca influentele genetice determina numai
o mica parte a timiditatii. Chiar si predispozitiile ereditare pot fi modificate. Copii adoptati, de
pilda, adopta o parte a stilului social al parintilor adoptivi, iar copii foarte inhibati au devenit
mult mai confortabili in societate prin eforturile parintilor.

Cnd timiditatea reprezint o problem?

Timiditatea poate fi un raspuns normal, adaptiv la o posibila experienta social

covarsitoare. Fiind intr-un fel timid, copilul se poate retrage temporar si sa castige astfel un
sentiment de control al situatiei. In general, pe masura ce copii castiga sentimentul de control
in intalnirile cu oameni care nu sunt familiari, timiditatea dispare. In absenta unor alte
dificultati, copii timizi nu prezinta un risc psihiatric sau comportamental. Dar copiii care
prezinta o timiditate extrema permanenta sau care nu este in legatura cu contextul pot prezenta
asemenea riscuri. S-a aratat ca timizii sunt mai putin competenti in initierea unor jocuri. Copiii
de varsta scolara care s-au autocategorisit ca timizi tind sa se placa mai putin, sa se considere
mai putin prietenosi si mai pasivi decat prietenii lor ne-timizi.
Acesti factori influenteaza negativ perceptia celorlalti. Copiii timizi sunt adeseori
judecati de tovarasii de joaca ca fiind mai putin prietenosi si mai putin placuti decat cei ne-
timizi. Din aceasta cauza, copiii timizi pot fi ignorati de colegi si au mai putine sanse de
dezvoltare sociala. Copiii care continua sa fie excesiv de timizi pana la adolescenta si
maturitate se descriu ca fiind mai singuratici, avand mai putini prieteni si mai putine relatii cu
membrii sexului opus decat cei de aceiasi varsta.
Cum sa ajutam un copil timid?
- Cunoaste si accepta copilul in totalitatea lui. Timiditatea este numai un aspect al personalitatii
lui. Fiind sensibil la interesele si sentimentele copilului vei putea sa construiesti o relatie cu
copilul si sa arati ca il respecti. Aceasta va face copilul mult mai increzator in fortele proprii si
mai putin inhibat.

16
 - Construieste respectul de sine. Copiii timizi au de obicei o imagine negativa despre ei si simt
ca nu vor fi acceptati. Incurajeaza copilul timid sa faca demonstratii de indemanare si
incurajeaza-i autonomia. Lauda-l des. Copiii care au o parere buna despre ei insisi nu sunt
timizi.
- Dezvolta aptitudini sociale. Chiar daca este vorba numai de joaca in paralel, incurajeaza
activitatea sociala. Invata copilul fraze cheie ("Pot sa ma joc si eu?") si tehnici de integrare in
societate bazate pe roluri. De asemenea, ocaziile de a se juca cu un singur copil o data, vor
ajuta copilul timid da devina mai stapan pe sine. Jocul cu grupuri noi de copii va da sansa unui
nou start copilului timid si ii va permite sa obtina un nivel social mai inalt.
- Permite copilului sa isi faca "incalzirea" inaintea unor situatii noi. Fortarea copilului intr-o
situatie pe care el o vede amenintatoare nu il va ajuta la formarea aptitudinilor sociale. Ajuta
copilul sa se simta in siguranta si ofera-i materiale interesante care sa il momeasca in
interactiunile lui sociale.
- Nu uita ca timiditatea nu este in totalitate un lucru rau. Nu orice copil are nevoie sau doreste
sa fie in centrul atentiei. Unele calitati specifice timiditatii, cum ar fi modestia si rezerva, sunt
privite ca pozitive. Interventii drastice sunt necesare numai in cazul in care copilul se simte
excesiv de inconfortabil sau neglijat in societate.

Ataamentul dezorganizat

Atasamentul este definit ca fiind relatia afectionala dintre doua persoane.

Tulburarea de atasament apare in conditiile in care o persoana are dificultati in
formarea si pastrarea relatiilor de durata.
Cel mai des isi arata lipsa completa a abilitatilor de a interactiona afectiv cu alte
persoane. In cele mai multe cazuri nu reusesc sa-si dezvolte constiinta si nu pot capata
incredere, din acest motiv nu permit altor persoane apropierea si comunicarea.
Tot raul poate sa provina si de la un abuz psihic si emotional ce se dezvolta in primii
ani de viata, daca copilul nu-si formeaza o legatura sentimentala de atasament cu mama sa, va
fi imposibil sa creeze legaturi sentimentale cu restul oamenilor.
Copilul lipsit de atasament nu-si gaseste rostul, nu poate gandi si reactiona ca o
persoana normala. In partea centrala a lipsei de atasament sta ascunsa furia si supararea.
Aceasta furie pune stapanire pe psihic, durerea neinteleasa pune stapanire pe suflet
datorita faptului ca s-au simtit singuri si abandonati. Inabilitatea lor de a comunica si lipsa de
interactiona face ca tratamentul si educatia sa fie aproape imposibile.
Cauzele tulburarii comportamentale:
Expunerea la droguri si alcool, stresul din familie sau sarcinile nedorite afecteaza copilul
care este inca in dezvoltare: Copii stiu ce gandeste si ce simte mama pe timpul sarcinii.
Cauzele tulburarilor comportamentale sunt de ordin: psihic, emotional, abuz sexual,
neglijarea, moartea unuia dintre parinti, boala severa, depresia cronica, mame nepregatite
fara priceperi de parinte.
Aceste situatii pot cauza blocrea comportamentului si sa nu-si dezvolte abilitati de
incredere, iubire, grija. In cele din urma copilul nu va permite sa fie controlat.
In primii ani de viata ar trebui sa ne concentram asupra nevoilor copilului iar acestea sa
devina o prioritate pentru noi.
Lipsa acestor nevoi se manifesta prin plans si se poate transforma in manie si intr-o
mare frica in cazul in care ele nu sunt vazute si satisfacute. Copilul isi mai poate de altfel
manifesta nevoile si prin contactul cu ochii, atingerile, zambetul, miscarile.

17
 Increderea pe care copilul o prinde in noi este de folos la dezvoltarea constiintei, care il
va ajuta sa aleaga binele si raul, sa inteleaga si sa tina cont de sentimentele altor persoane.
Factori cu risc in copilarie
Acesti factori se manifesta prin:
plansul constant;
contact cu ochii nesemnificativ;
zambet nereciproc;
un alaptat de slaba calitate;
indiferenta cu persoanele din jur;
abuzul de sine
Caile de tratare a factorilor de risc din copilarie
Copii care detin unul sau mai multi factori de risc, planul de refacere include
urmatoarele aspecte:
- alaptatul este posibil, iar in cazul in care copilul este hranit pe cale artificiala cu biberonul
acesta trebuie tinut cu mana nu proptit;
- masarea copilului cate 20 min/zi, imbratisarea, zambetul, contactul cu ochii, cantatul sau
cititul se va face cu o voce calda si cu multa dragoste;
- trebuie acordata atentie deosebita hranirii care se va face si ea deasemeni cu multa
dragoste, atingeri delicate;
- nu trebuie permisa hranirea sau tinerea in brate de alte persoane.
- nu este admis sa lasam copilul sa planga singur mai mult de 3 minute;
- nu este admisa expunerea copilului la TV in primul an;
- raspunderea la nevoile copilului trebuie facuta cu multa atentie si dragoste;
- fiecare minut in care investim sentimente si ne aratam dragostea, grija si zambim in ochii
copilului, este echivalentul la o ora in minus de durere atunci cand va creste.
In urmatorii ani de viata trebuie sa ne concentram asupra dezvoltarii conceptelor,
NU si acceptarea limitelor. Un parinte afectiv marcheaza limitele spunand NU, dar totodata
si explicand de ce sunt puse aceste limite. Copilul cu o constiinta adecvata si dezvoltata, vede
in ochii parintelui cand depasesc aceste limite si incetand acest lucru observa satisfactia
acestora. Asa copilul isi poate da seama de aceste limite si totodata sa le si invete.
De asemenea, ne confruntam si cu cazuri in care, copilului ii este imposibil sa vada si
sa accepte aceste limite, ramanand blocati la modul nu vreau, incalcand orice regula impusa
de parinti. Greseala pe care o fac parintii este ca incearca sa schimbe lumea pentru ei, si le este
mai usor sa-i ignore decat sa-i corecteze. De aici se ajunge la manipularea parintilor care ajung
sa se simta slabi in fata copilului.
Pregatirea de baza ce trebuie invatata pana la 18 ani:
sa vina cand este chemat de prima data
sa se duca in camera sau unde este trimis
nu ramane nu
sa stea unde este pus sa stea
Parintii simt o mare durere avand un copil care le respinge dragostea. Acestia se simt
nepregatiti si vinovati.
Acest copii care cu un asemenea comportament au suferit prea devreme un abuz sau au
fost neglijati. Sentimentul de vinovatie si de rusine pune stapanire pe parinti cand vad
comportamentul urat al copilului cu alti copii sau animale, nerespectarea legii, distrugerea
lucrurilor din jurul lui si foarte dureros si distrugator cu el insusi.

18
 Din acest motiv comunitatea incearca sa caute un vinovat, nu sa rezolve problema. Este
vital sa lasam sentimentul de vinovatie si rusine si sa incercam sa cautam o rezolvare a
problemelor, o vindecare care este posibila.
Parintii isi construiesc si stabilesc un vis de a avea o relatie normala, sanatoasa,
iubitoare cu copilul, dar dezamagirea, durerea si deziluzia poate pune capat acestui vis. Cu
siguranta va merita efortul de aduce acest vis inapoi, pentru a avea un copil de care sa avem
grija , pe care sa-l invatam si sa-l intelegem.
Un copil care a trait fara dragoste de-a lungul anilor pentru ca a respins-o, are o
capacitate de a iubi mai mare, decat a unui copil caruia nu i-a lipsit niciodata.
Poti vedea comportamentul inacceptabil al copilului tau in unu sau doua moduri:
Semne de avertizare sau amenintare
Daca consideri acest comportament o amenintare poti fi in pericol atat tu, cat si familia
ta. Daca incepi sa-ti vezi propiul copil ca pe un dusman, acesta poate chiar sa devina unul.
Odata cu atacurile care or sa vina asupra ta, asupra caminului, asupra posesiei tale, o sa
vina si mania cu care copilul se va hrani. Fiind avertizat prin comportamentul inacceptabil al
copilului poti lua decizii si sa faci lucruri pozitive in viata copilului. Comportamentul copilului
tau va fi influentat de felul in care vei proceda si vei reactiona.
Trebuie sa crezi in adincul sufletului tau ca ai un copil iubitor, bun care are nevoie de
ajutorul tau. Actionand cu bune perspective putem schimba comportamentul copilului,
transformandu-l intr-un copil cu o conduita dezvoltata.
Sa putem intelege ce simte un copil care nu se poate adapta trebuie mai intai sa-i
intelegem perspectiva: imaginandu-ne ca suntem un copil care trebuie sa treaca peste un lac
inghetat ca sa ajunga acasa si dintr-o data inexplicabil gheata se sparge. Socat si infrigurat in
intuneric nu gasim curaj sa strigam ajutor. Singur, neajutorat, ingrozit, lupti sa ajungi la
suprafata. Vazand primejdia decizi sa te intorci de unde ai plecat si sa ramai acolo. Trecand
saptamani observi cum altii traverseaza lacul si ideea ta este clara: gheta te uraste si daca
incerci sa mai treci peste ea te va omori. Dar membrii familei tale, curajosi, incep in cautarea ta
pentru a te aduce acasa. Te ajuta sa treci peste lacul de gheata, incurajandu-te, dar tu crezi ca
vei muri, tipand de frica incercand sa indepartezi celalalte persoane. Familia se lupta pentru
viata ta stiind ca ai nevoie de dragoste, iubire si caldura caminului. Impotriva vointei tale te
imping spre gheata spre casa, stiind ca asta este sansa ta; trebuie doar sa ai incredere. Multi
copii au caderi si se simt speriati ca pe un lac inghetat fara nici o sursa de a se salva.

FUNCIONAREA SOCIAL A FAMILIEI

Avnd o influen determinant asupra formrii viitorului individ matur ca membru

activ al societii, pe deplin contient de drepturile i ndatoririle ce-i revin n aceast calitate,
funcia socializatoare a familiei se realizeaz de-a lungul unei ndelungate perioade de timp, n
cursul creia adolescentul nva coninutul i sensul datoriei morale. n raport cu cerinele
obligatorii ale acestei perioade, copilria este istoria unei socializri progresive, n cadrul
creia influenele morale exercitate de familie au un rol decisiv. Fiind grupul primar cel mai
coeziv i factorul care exercit influenele cele mai persistente asupra personalitii, familia
educ spiritul de comunicare i cooperare, faciliteaz transmiterea obiceiurilor, atitudinilor si
valorilor de la prini la adolesceni, ghideaz din punct de vedere moral conduitele acestora.
Responsabilitatea colectiv a prinilor pentru educarea i socializarea adolescentului,
dependent de un context formativ global, sudeaz i omogenizeaz diferitele funcii ale
familiei, crend un adevrat cmp de for definit prin relaii de autoritate, influen i

19
control exercitat asupra comportamentelor. Posednd caracteristicile unei adevrate comuniti
integrat societii mai largi, familia contribuie nemijlocit la modelarea i dezvoltarea
personalitii, permind internalizarea exigenelor i normelor morale.
Exist ns suficiente cazuri cnd aceste scopuri generoase ale familiei nu mai sunt
atinse, iar normalitatea vieii familiale apare alterat. neleas i conceput ca funcionalitate
integral a familiei, normalitatea vieii familiale impune exercitarea adecvat a tuturor
funciilor, rolurilor i sarcinilor din cadrul familie.
Absena uneia dintre aceste funcii, datorat unei organizri deficitare a structurii
familiei (dezorganizrii ei), are o serie de implicaii. O dat cu schimbarea compoziiei
familiale se schimb rolurile familiei, coninutul acestora, precum i calitatea interaciunilor
ntre membri. n aceast situaie, familia ca ntreg se dezorganizeaz, performanele ei devin
minime, iar climatul su se deterioreaz, ajungnd impregnat de multiple tare morale, ce
exercit influenele negative dintre cele mai profunde asupra membrilor comunitii familiale.
O asemenea familie, lipsit de o funcionalitate normal, este o familie dezorganizat.
Disfunciile ei apar i mai vizibil n situaii de divor, cnd cstoria eueaz, n majoritatea
cazurilor desprirea partenerilor genernd consecine nefaste, uneori dramatice, asupra
familiei ca ntreg i n special asupra copiilor aflai la vrsta minoratului i adolescenei.
Aa cum indic rezultatele diferitelor studii i cercetri ntreprinse asupra fenomenului
de divorialitate, desprirea partenerilor i desfacerea actului de cstorie sunt precedate de o
lung acumulare de insuccese i insatisfacii ale cuplului i grupului familial n ansamblu, de
alterarea progresiv a funciilor sale, de apariia unor stri de tensiune i instabilitate afectiv
ntre soi, de diminuarea sentimentelor de dragoste, fidelitate i ataament, nendeplinirea
obligaiilor morale i legale asumate reciproc, multiplicarea conflictelor, intervenia unor
manifestri morale i afective contrare celor care au existat n momentul ncheierii cstoriei
etc. Aceste manifestri caracterizeaz aa-numita familie predeviant, cea n care mocnete
discordia, ale crei conflicte macin pilonii ei de existen i creia membrii i contest
identitatea i unitatea, fcnd-o s pluteasc n deriv, s se destrame ca grup coeziv, s ridice
probleme ntregii societi.
n cadrul ei se produc cele mai dureroase rni i traume individuale, cele mai multe
tulburri psihice, morale i materiale, unitatea ei pare destrmat, fiind marcat n permanen
de insatisfacii, conduite conflictuale, tendine de devian a minorilor, nclcarea normelor
morale de ctre aduli etc., toate aceste manifestri centrifuge fiind iniial mascate sau
disimulate, din raiuni diferite, n raport cu opinia public.
O asemenea familie convulsiv produce efecte deosebit de negative n planul
relaiilor sociale, al personalitii membrilor i educaiei descendenilor, iar prin aparena sa de
onorabilitate sau normalitate mpiedic de cele mai multe ori intervenia activ a
instituiilor sociale de ocrotire i control social. Dintre cele mai penetrante i persistente
influene negative exercitate asupra membrilor familiei sau asupra acesteia n ansamblu ei, o
serie de studii sociologice i generalizri ale practicii judiciare relev ca fiind mai importante
urmtoarele:
- diminuarea i obturarea crescnd a aportului social al grupului familial, nsoite de
scderea marcat a creativitii personale a membrilor si;
- micorarea randamentului profesional i a conduitei morale, restrngerea relaiilor ntre
membrii i neglijarea ndatoririlor de printe;
- manifestarea unor tulburri caracteriale i afective, denaturarea unor stri i sentimente,
cu impact asupra modificrii personalitii soilor;
- instaurarea unui climat tensional, lipsit de valene educaionale pozitive, prin
defavorizarea unui mediu nociv, propice formrii unor deprinderi negative n rndul

20
 copiilor, care, n mod progresiv, prin influenele grupurilor stradale, devin tot mai
ancorai n acte de devian colar sau chiar infracional.

Diferitele studii i cercetri ntreprinse asupra acestei familii aflate n pragul

destrmrii arat c orice intervenie exterioar din partea factorilor de control social, n scopul
restabilirii unitii i coeziunii ei iniiale, devine superfluu, mai ales atunci cnd relaiile
conflictuale ntre parteneri ating nivelul lor cel mai critic. Din punct de vedere juridic, se
consider c relaia de familie este alterat sau compromis atunci cnd unul dintre soi nu mai
locuiete mpreun cu cellalt sau nu-i mai ndeplinete obligaiile (de fidelitate, sprijin moral
sau material etc.) asumate prin actul ncheierii cstoriei. n aceste condiii, de cele mai multe
ori, conflictul devine public, iar unul dintre membrii familiei se adreseaz autoritii
competente pentru a interveni i a desface actul cstoriei.
n raport cu aceast familie deviant, aflat n pragul dezorganizrii, exerciiul
autoritii trebuie s determine ca soii s-i ndeplineasc obligaiile materiale i morale
reciproce, iar n cazul n care au copii s ncerce s evite i s previn orice prejudiciu care
poate fi adus acestora. De altfel, practica judiciar evideniaz o pondere crescnd a litigiilor
civile care au ca obiect relaiile de familie, astfel c exist o tendin constant ca procesele
care preced desfacerea cstoriei s fie mult mai numeroase dect procesele de divor.
Aceast tendin se manifest vizibil n cadrul familiei dezorganizate, n care soii sunt
desprii de fapt, situaie n care numai unul dintre prini realizeaz ocrotirea minorilor,
cellalt mpiedic partenerul i copiii s-i exercite dreptul de folosin a locuinei, le
obstrucioneaz accesul la comunitatea de bunuri, i priveaz de dreptul de a beneficia de
ntreinere, educaie i supraveghere etc. Cele mai frecvente litigii civile dintre soi au ca obiect
obligaia de ntreinere i remiterea alocaiei de stat pentru copii.
Dintr-un studiu efectuat recent asupra aciunilor de divor din judeul Constana, reiese
c peste jumtate din numrul litigiilor au ca obiect familii cu copii minori i c anterior
divorului, ca efect al separrii n fapt, ori din alte motive, unul dintre soi a intentat i o aciune
pentru pensie de ntreinere. Predomin aciunile n acre sunt implicate familii cu o durat a
cstoriei de pn la 5 ani i unde soii sunt foarte tineri. n ceea ce privete principalele motive
i fapte culpabile care ndreptesc instana s considere c o continuare a cstoriei nu mai
este posibil, acestea sunt, n marea lor majoritate: abandonul familial (prsirea domiciliului
conjugal), conflictele puternice, disputele, violenele fizice i verbale, infidelitatea i consumul
exagerat de alcool.
Apare evident c asemenea familii nu-i pot exercita funciile educative, iar n cadrul
lor tarele morale domin comportamentul membrilor care o compun. Dei dezorganizarea
familiei reprezint un element condiional puternic pentru apariia unor disfuncii morale, se
poate considera totui n acord cu datele cercetrilor ntreprinse de colectivul de sociologia
devianei din cadrul Centrului de Cercetri Sociologice c nu dezorganizarea familiei ca atare
reprezint un factor determinat al inadaptrii sociale a minorului sau adolescentului, ci
incapacitatea educativ a familie, manifestat n carenele procesului de socializare i
incapacitatea ndeplinirii unor funcii de baz. n acest sens, deteriorarea climatului conjugal
(lipsa de coeziune moral i afectiv ntre soi, conflictele i modelele comportamentale
negative), deficienele stilului educativ al familiei (lipsa de supraveghere i control parental,
absena autoritii sau autoritatea excesiv, ignorarea petrecerii timpului liber i a anturajului
minorului, frustrarea afectiv matern, lipsa de unitate i orientare n aplicarea recompenselor
i sanciunilor etc.) ca i atitudinile antisociale ale mediului familial (alcoolism, parazitism,
conduite agresive i violente, antagonism parental extrem, svrirea unor fapte sancionate de
legea penal) sunt factorii principali care influeneaz conduita minorului, determinndu-l, n

21
anumite condiii, s comit i s reitereze acte cu caracter predelicvent i delicvent. n acest
sens, carenele structurii familiale reprezint o condiie, i nu un factor etilogic cu influen de
sine stttoare.
Carenele intervenite n structura i funcionalitatea cuplului familial influeneaz
negativ relaiile afective dintre prini i tineri, caracterizate, n majoritatea cazurilor cercetate,
prin lips de afectivitate i indiferen sau chiar prin conflicte ocazionale, cu efecte care
antreneaz realizarea unei socializri imperfecte i chiar negative a tinerilor adolesceni.
Cercetrile au artat c lipsa relaiilor afective dintre prini i tineri influeneaz, n cea
mai mare msur, formarea i structurarea personalitii tinerilor, lipsa lor, la fel ca i relaiile
conflictuale, conducnd cel mai adesea la apariia sentimentului de singurtate, nelinite sau
nstrinare, la scderea toleranei la frustraie i la creterea predispoziiilor tnrului spre
agresivitate.

Relaiile parinti adolescenti

Muli dintre prini provin din familii n care nu li s-au oferit dect puine informaii
(sau nici una) despre schimbarile fizice din adolescena, despre principiile privind ntlnirile de
prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului.
De fapt, majoritatea parinilor de azi provin din generaia care a spus da la toate i le
vine greu sa-i nvee copiii sa spuna nu. Aceti parini considera ca ar fi ipocrii daca ar
proceda astfel, aa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante.
Implicarea prinilor, comunicarea i, mai presus de toate, dragostea, au o influena
pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescenilor cu privire la relaii i sex. n educaia
sexuala a adolescenilor, abloanele sunt ineficiente pentru ca nu in de profilul personalitii
adolescentului factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa. Se ntmpla des ca parinii
care se neleg cu copii lor, care comunica, sa afle brusc ca fata lor are o viaa amoroasa
despre care nu tiau nimic. Lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate i nevoia
crescuta de intimidate a adolescentului faa de acest aspect al vieii lui.
Parinii nu vorbesc n general despre viaa lor sexuala cu copii lor fiecare cu gradina
sa secreta. i asta pentru ca este mai uor sa se vorbesca despre probleme generale dect despre
problemele intime. exista parini care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa i
sexuala, cu condiia sa fie informai despre tot ce se ntmpla. Exista mame care procura pilula
pentru fetele lor nainte ca aceasta sa fi pomenit de ea.
Uneori, fetele reacioneaza violent la aceast imixtiune n viaa lor intima, pentru ca se
simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din
provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contracepie forata, ceea ce poate sa duca la mari
riscuri.
Unii parini sunt linitii de o relaie amoroasa regulate a copilului lor: el sau ea nu va
face prostii, el sau ea i organizeaza viaa ca sa nvee bine i sa fie ndragostita. Alii sunt
preocupai de instalarea ntr-o viaa de cuplu, chiar n casa lor, cnd exista perspectiva unor ani
de studii.
Chiar daca parinii neleg atitudinea adolescentului lor, au puin nostalgia acelui timp
cnd copilaul lor le era complice i.... uor de mnuit; cnd i admira gratuit i fara condiii.
Acum prinii nu mai sunt eroi i parerea lor poate fi discutata, criticata, ba chiar ignorata.
Prin opoziia lui, adolescentul simte ca exista. Gsindu-i propriul loc, devine el nsui,
deci neaparat diferit de parinii sai. Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai
puin lent, n funcie de personalitatea fiecaruia i de familia de care ncearca adolescentul sa se
demarce. Uneori, ruptura se limiteaza la o simpla distanare, alteori, la un adevarat razboi

22
deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice lucru care sa exprime revolta i
sa-l faca remarcat, unic.
Unii parini, prea autoritari sau dimpotriva prea protectori, nu faciliteaza deloc
lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului lor, ii provoaca o lipsa de ncredere, care va
sta la originea dificultilor relaionare.
Muli adolesceni refuza sa semene cu parini lor sau sa devina ca ei. Prea multa
angoasa! spun ei. Nu se jeneaza ca sa remarce ca, la patruzeci de ani, parinii sunt scoi din
circuit sau depii, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau sa fie mai
sensibili la cauzele importante.
Aceti parini sunt plesnii peste faa de entuziasmul i cautarea absolutului al
adolescentului; i dau seama ca idealurile lor s-au tocit odata cu trecerea timpului. Ei observa
ca parini sunt mai puin antrenai n pasiune i lucruri uuratice, prea dominai de constrngeri
i teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce au). Au nvat sa cntareasca lucrurile, sa vada
reversul medaliei, sa gndeasca nainte de a aciona, sa le fie teama de dorinele lor. Unii aduli
i dau seama atunci ca au fost infideli lor nii.
Astfel, ntre cele doua generaii se pot instala amaraciune, agresivitate sau distana. Unii
parini refuza sa admit ca odorul lor a crescut nu ca sa-l scie i ca sa abuzeze de puterea lor,
ci ca sa ncetineasca trecerea timpului personificata de copilul lor. Cu ct l vor trata ca pe un
copila imatur, cu att timpul va ramne pe loc i ei se vor simi tineri. Alti prini constata
intelectual ca adolescentul lor devine un adult, dar nu-l neleg din punct de vedere emoional.
Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelai timp sufera pentru ca se simt respini, apar
reprouri de tipul: Dupa tot ce am facut pentru tine!
Relaiile n familie se complica odata cu apariia, mai mult sau mai puin oficiala, a
primelor ndragostiri. Prinii viseaza sa regaseasca nepasarea i atitudinea uuratica a
adolescentului... Iar atunci cnd adolescentul lor ncepe sa se ntlneasca cu o fata, retraiesc n
felul lor acele emoii trecute. n consecina, fara sa-i dea seama, pot sa fie in competiie cu el
i sa pozeze ca rival. Nu ca sa o seduca pe prietena n locul fiului, (evident nu e ceva sexual),
dar tatal ar putea sa faca o reflecie asupra felului in care fiul sau abordeaza aventurile sau sa
faca o remarca ofensatoare despre lipsa lui de experiena.
Nici mama nu va ramne mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, tearsa, prost
crescuta...din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente, unele reacii par excese sau de
neneles.
Cnd un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi, prinii nu se pot abine sa nu
se ingrijoreze. Capcanele de care se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc:
frecventarea unor persoane nepotrivite, alcoolul, tutunul, drogul, sexualitatea, violenta...
Atitudinile prinilor i implicaiile lor in dezvoltarea sex-rolurilor sunt diverse, dar
deloc lipsite de importana. Potrivit cercetarilor facute (Psihologia vietii de cuplu, p.155, 2002)
au fost identificate patru tipuri de atitudini parentale n legatura cu nceperea vieii sexuale la
adolescenii liceeni, i anume:
- dezaprobare (79% n cazul fetelor i 30% n cazul baieilor);
- aprobare (11% n cazul fetelor i 39% n cazul baieilor);
- susinere (10% n cazul fetelor i 11% n cazul baieilor);
- ignorare (0% n cazul fetelor i 20% n cazul baieilor).
Aceste atitudini au rol de bariere psihologice i sociale pe care familia le interpune ntre
tentaia de a-i ncepe viaa sexuala, n cretere la adolesceni, i autoreglarea responsabila,
matura a comportamentului sexual al acestora.

23
CORELAIA DINTRE FUNCIONAREA SOCIAL A FAMILIEI I BOLILE
MINTALE

VIOLENA IN FAMILIE
Fenomenul violentei domestice
Definirea termenului de violenta domestica. Delimitari conceptuale.

Violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de
catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o
suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material.

Violenta domestica este inclusa in fenomenul mai amplu al violentei in familie.

Violenta domestica reprezinta o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic,
agresivitate verbala si psihologica, sexuala si economica, pe care un partener le manifesta
asupra celuilalt in cadrul oficializat al familiei sau in relatia de convietuire in acelasi spatiu.
Violenta domestica se manifesta intotdeauna in relatiile intime, in spatiul restrans si privat.
Tipologia abuzului domestic
Violenta fizica este cea mai frecventa forma de abuz impotriva unei femei. Include
lovire cu pumnul, cu piciorul, palmuire, tras de par, muscat, ars, incercari de strangulare,
vatamari interne.S-a constatat ca la o durata mai mare a relatiei de cuplu creste si gravitatea
abuzului.
O femeie abuzata fizic prezinta urmatoarele semne:
contuzii, julituri, zgarieturi, fracturi si luxatii
leziuni la nivelul capului, gatului, pieptului, sanilor si abdomenului
urme ale unor rani mai vechi.
Violenta sexuala este una din formele de violenta domestica greu de abordat in
discutiile cu o persoana abuzata. Include actul sexual fara acordul celeilalte persoane si umilire
sexuala. Multe femei nu au conceptul de alegere in ceea ce priveste relatia sexuala cu
partenerul si de aceea nu pot descrie abuzul sexual ca viol. Femeile insele se pot impotrivi ideii
ca partenerii lor sunt violatori, dar descriu in mod frecvent si cu claritate abuzuri sexuale care,
din punct de vedere clinic, sunt considerate violuri. Violenta sexuala poate sa fie asociata cu

24
violenta fizica sau nu. In unele cazuri, agresorii impun forme de intimitate in timp ce femeia
inca sufera in urma unor violente fizice.
Aceasta forma de violenta include:
constrangerea femeii la acte sexuale impotriva vointei ei,
ranirea in zonele sexuale ale corpului,
tratarea femeii ca pe un obiect sexual,
comentarii sau glume degradante si umilitoare, cu referinte sexuale.
O femeie abuzata sexual prezinta:
probleme ginecologice,
infectii urinare si vaginale,
dispareunie,
dureri in zona pelviana.
Violenta psihologica se refera la folosirea amenintarilor si a oricaror comportamente
menite sa produca teama: ridicarea vocii, tacere prelungita, cuvinte si actiuni care distrug
imaginea de sine a femeii si a increderii in sine.
Violenta psihologica este strans legata de celelalte forme de violenta domestica.
Problemele emotionale cronice pe care le prezinta femeile agresate sunt o reactie normala la
acest tratament. Odata de teama de agresiune s-a instalat, amenintarile sunt suficiente pentru a
mentine atmosfera de teama constanta. Femeia traieste in teroare si teama permanenta.
Comportamente violente psihologic includ cuvinte jignitoare, in public sau in spatiul privat,
acuze de infidelitate, invinovatirea pentru tot ceea ce se intampla.
Agresorul manifesta control asupra partenerei prin schimbarea dispozitiei, de la
agresiune la cainta, prin gelozie posesiva care se transforma in timp intr-o restrictie a propriei
libertati, chestionare permanenta despre ce a facut, pe cine a vazut, unde a fost. Abuzul
psihologic este devastator. A fost comparat cu tortura ostaticilor care sunt, in mod similar,
privati de libertate si de somn, fara a sti cand se vor manifesta din nou violentele.
Femeile abuzate psihologic acuza simptome legate de stres, cum ar fi insomnii,
pierderea sau luarea in greutate, ulcer, nervozitate, iritabilitate, ganduri suicidare. Depresia si
anxietatea sunt comune tuturor cazurilor de abuz si fac mai dificila plecarea femeii din mediul
agresiv, in timp ce imaginea de sine este alterata atat timp cat violentele psihologice se
manifesta.
Violenta economica manifestata asupra femeii limiteaza accesul la finantele familiei,
devenind astfel dependenta de partener. Controlul financiar genereaza dependenta, izolare si
neputinta de a alege, de a lua decizii si de a-si pastra stima de sine. Adesea, nevoile familiei
sunt nesatisfacute, in cazurile in care partenerul abuziv detine controlul financiar. Aceasta
forma de violenta include:
- lipsa de acces a femeii la resursele financiare,
- interzicerea de munci,
- vanzarea bunurilor familiei de catre agresor,
- justificarea fiecarei cheltuieli, neglijarea nevoilor familiei in schimbul satisfacerii celor ale
agresorului (consum de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.).
O femeie care este supusa violentelor economice are o tinuta vestimentara neadecvata,
in unele situatii nu munceste (ii este interzis de catre partener), imprumuta bani pentru plata
cheltuielilor familiei sau pentru hrana.

Violenta sociala include izolarea sociala fortata sau controlul contactelor sociale pe
care le are femeia, controlarea stricta a contactelor sociale cu prieteni si/sau rude, restrictionari
ale activitatilor partenerei, cu cine se intalneste, ce citeste, unde merge, etc. Violenta sociala

25
este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea vicimei si incapacitatea ei de a
iesi din situatia de violenta. Include izolarea prin denigrare in fata prietenilor si familiei, ceea
ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-si infuria sotul; incuierea sa in sau in afara
casei, interzicerea accesului la telefon, intezicerea folosirii masinii, interzicerea contactelor cu
familia, interzicerea tratamentelor medicale in urma abuzurilor. Femeile supuse violentelor
sociale de catre partener sunt izolate social, marginalizate sau auto-marginalizate, dependente
financiar de agresor, vulnerabile in fata agresorului. Se simt lipsite de ajutor si de sustinere din
partea familiei si a prietenilor, contactele sociale sunt practic inexistente sau doar sporadice.

Mituri si realitati

Mit: violenta domestica este caracteristica familiilor sarace sau cu un statut social scazut.
Realitate: violenta domestica poate aparea in toate familiile, indiferent de statutul
socioeconomic; mitul a aparut deoarece exista o probabilitate mai mare ca in atentia agentiilor
specializate sa intre persoane provenind din familii cu venituri reduse; acele familii cu resurse
crescute uneori ascund violenta mai bine.

Mit: consumul de alcool si droguri cauzeaza violenta domestica.

Realitate: nu exista nici un argument si nici o dovada care sa afirme ca alcoolul este o cauza
directa a violentei domestice. Sunt dovezi care sustin coexistenta consumului de alcool si a
violentei domestice si facilitarea actelor de violenta.

Mit: barbatii violenti nu-si pot controla violenta.

Realitate: barbatii violenti cred deseori acest lucru. Aceasta credinta permite agresorului
neasumarea responsabilitatii fata de actele comise. Majoritatea celor care isi agreseaza sotiile
isi controleaza comportamentul violent fata de alte persoane, cum ar fi prieteni sau colegi, unde
nu exista nevoia de dominare si control.

Mit: barbatii violenti sunt bolnavi psihic sau au personalitati psihopate.

Realitate: studiile clinice asupra barbatilor care isi abuzeaza partenerele nu sustin aceasta
afirmatie. Marea majoritate a barbatilor agresivi nu prezinta suferinte psihice si nici nu au
personalitati psihopate. Multi agresori se prezinta ca persoane obisnuite, respectabile, cu
capacitatea de a se controla. Provin din toate clasele sociale si ocupationale iar violenta se
manifesta asupra partenerei si copiilor lor.

Mit: tatal lui era un om violent, isi batea sotia si el a invatat acasa acest model de
comportament.
Realitate: in 18% din cazurile de parteneri violenti, acestia nu au avut o copilarie cu violenta
in familie, nu au existat modele de relationare violenta intre sot si sotie.

Mit: unele femei merita sa fie abuzate; ele provoaca abuzul.

Realitate: nu exista justificari pentru violenta domestica. De prea putine ori violenta este
punctul culminant al unei dispute si de cele mai multe ori femeile nu primesc semnale
premergatoare atacului. Multe femei abuzate fac tot posibilul pentru a aevita episoadele
violente. In relatiile abuzive, exista perceptia ca barbatul are dreptul de a-si domina si controla
partenera. Victimele violentei domestice risca sa fie abuzate de parteneri, indiferent de
actiunile lor.

26
Mit: femeilor le face placere sa fie abuzate.
Realitate: acest mit a aparut pe baza observatiei ca multe femei raman langa partener, in ciuda
abuzului suferit. Sunt multe motive pentru care femeile nu-si parasesc partenerul. Multor femei
le este teama sa plece. Cercetarile dovedesc ca pentru o femeie este un moment extrem de
periculos parasirea partenerului si ca intre jumatate si 5 femei din sapte ucise de partener erau
separate sau in curs de separare.

Efectele violentei domestice

Efectele asupra femeilor

In functie de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile prezinta anumite efecte la nivel
psihic, fizic si social. Acestea au fost identificate prin contactele directe cu victimele, prin
inregistrarea comportamentului lor.
Efectele psihologice au fost identificate ca apartinand sindromului femeii sub numele
de stres posttraumatic. Stresorul care produce acest sindrom poate fi extrem de dureros pentru
aproape oricine, si de regula este experimentat cu o frica intensa, teroare si neajutorare. Cele
mai comune traume implica o amenintare serioasa, fie a vietii, fie a integritatii corporale
proprii sau o amenintare si vatamare serioasa a propriilor copii. Unii stresori produc frecvent
tulburarea pe cand altii o produc numai ocazional.
Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat intr-o varietate de moduri. De regula,
persoana are amintiri recurente si intrusive ale evenimentului sau vise terifiante recurente in
timpul carora evenimentul este retrait.
In afara de reexperimentarea traumei, exista o evitare permanenta a stimulilor asociati
cu ea sau o diminuare a reactivitatii generale care nu era prezenta inainte de trauma.
Diminuarea reactivitatii la lumea exterioara, denumita "insensibilitate psihica" sau "anestezie
emotionala" incepe de regula curand dupa evenimentul traumatic.
Persoana se poate plange de faptul ca se simte detasata sau instrainata de ceilalti
oameni, ca si-a pierdut capacitatea de a mai fi interesata de activitatile placute anterior sau ca i-
a scazut considerabil capacitatea de a simti emotii de orice tip, in special pe cele asociate cu
intimitatea, tandretea si sexualitatea.
Simptomele persistente de alerta crescuta care nu erau prezente inaintea traumei includ
dificultatile de adormire sau in a ramane adormit (cosmaruri recurente in cursul carora
evenimentul este revivat, sunt acompaniate uneori de tulburari de somn mediane sau
terminale), hipervigilenta si reactie de alarma exagerata. Unele victime se plang de dificultate
in concentrare sau in realizarea sarcinilor.
Asociate acestui sindrom sunt simptomele de depresie si anxietate, iar in unele cazuri
pot fi suficient de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasa sau tulburare depresiva.
Pot exista simptome de tulburare mentala organica, ca de exemplu scaderea memoriei,
dificultate de concentrare, labilitate emotionala, cefalee si vertij.
Deteriorarea pe care o implica acest sindrom poate fi usoara sau severa si afecteaza
aproape fiecare aspect al vietii. Labilitatea emotionala, depresia si culpa pot conduce la un
comportament autodestructiv sau la actiuni suicidare. Se dezvolta o hipersenzitivitate la
violenta potentiala si femeia, daca nu gaseste modalitati de aparare, atunci adopta mecanisme
prin care sa faca fata si sa mentina potentialul violentei la un nivel minim. Dar unele femei se
simt incapabile de a face acest lucru si atunci adopta o atitudine pasiva, de neajutorare. Acest
comportament este numit "neputinta invatata". Acest concept a fost folosit pentru a explica
reactiile femeii abuzate, sau mai degraba lipsa de reactii la repetatele abuzuri fizice, psihice si

27
sexuale. Femeile declara ca se simt coplesite de aceste acte violente si de aceea le este dificil sa
reactioneze altfel decat asteptand sa treaca "furtuna". Unele victime renunta la orice aparare si
se asteapta oricand sa moara. Multe dintre ele, insa, se adapteaza la ceea ce se intampla in viata
lor si isi schimba modul de a gandi, de a simti si de a rectiona pentru a fi cat mai in siguranta.
La nivel social
In ceea ce priveste munca si sarcinile cotidiene:
probleme de concentrare a atentiei
multe zile de concediu medical
senzatia ca nu poate face fata
gandul ca nu ar trebui sa lucreze
minciuna
izolare
dificultati in a se scula din pat, a se spala, a se imbraca, a manca, a face cumparaturi
In relatia cu partenerul apar urmatoarele manifestari:
sunt foarte atente la schimbarile de dispozitie
dau intotdeauna dreptate partenerului pentru a se proteja
ascund lucrurile de el
incep sa minta pentru a se proteja pe sine si copiii
devin distante
isi pierd interesul sexual
fac sex cu el ca sa ii schimbe dispozitia
Comportamentul lor in societate si familie are urmatoarele caracteristici:
inhibare
simt ca au dezamagit pe toata lumea
le este frica sa nu afle ceilalti si sa fie judecate
pot pierde familia si prietenii
nu mai au dispozitie pentru socializare
Si relatia cu copiii are de suferit:
se simt inadecvate ca mame, neajutorate si vinovate
au fost etichetate ca mame rele
se simt judecate
se simt vinovate pentru ca nu pot pleca
nu i-a putut controla
a devenit agresiva cu ei
Intr-un studiu facut pe femeile victime ale violentei domestice 25% au declarat ca si-au
abuzat copiii in timpul convieturii cu agresorul. Acest procent s-a redus cu 5% cand femeile
convietuiau cu un partener non-violent. Ca urmare a agresiunilor, victimele dezvolta anumite
modele comportamentale, dupa cum urmeaza:
Sindromul Stockholm
Victimele violentei domestice au un comportament asemanator cu cel al ostaticilor.
Sindromul Stockholm apare in urmatoarele conditii:
viata victimei este in pericol
victima nu poate scapa sau crede ca nu are scapare
abuzatorul este prietenos la un moment dat
victima este izolata de lumea de afara
Modelul comportamental corespunzator acestui sindrom consta in preluarea de catre
victima a perspectivei abuzatorului, se identifica cu acesta si ajunge chiar sa ii ia partea,
distorsionarea perceptiei victimei.

28
 Atasament traumatic
Ca rezultat al izolarii si cresterii dependentei, victimele adera tot mai mult catre singura
relatie pe care o au: aceea cu abuzatorul. Sub impactul acestui "atasament traumatic", propriile
interese ale femeilor, nevoile si parerile lor ajung sa fie influentate si controlate de agresor.
Supunerea victimei poate fi atat de puternica, incat dorintele lor pot fi anihilate. Doar
(amenintarea cu) violente asupra copiilor va induce in femeie dorinta de a lupta. Oricum, daca
abuzul continua o perioada mai lunga, cele mai multe femei nu-si vor mai putea proteja pentru
mult timp copiii. Complet demoralizate, vor renunta. Unele pot avea tentative de suicid.

INFLUENE ASUPRA DEZVOLTRII COPIILOR

Efectele asupra copiilor
Copiii care traiesc intr-o familie violenta ajung sa dezvolte aceleasi comportamente ca
si parintii lor. Indiferent de varsta, copiii sunt invatati ca violenta este o metoda eficienta de a
controla alti oameni. Studiile au aratat ca adolescentii care traiesc intr-un mediu violent sunt
urmatoarea generatie de agresori si victime.
Copiii din familiile violente invata ca:
este acceptabil ca un barbat sa loveasca o femeie
violenta este modul de a obtine ceea ce vrei
oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie
barbatii care pedepsesc femeile si copiii sunt masculi adevarati
exprimarea sentimentelor inseamna slabiciune
nu vorbi despre violenta!
nu avea incredere!
nu simti!

Copiii care traiesc intr-un mediu violent sunt martori ai amenintarilor verbale, aruncarii
obiectelor, batailor, amenintarilor cu arme, torturarii sexuale, incercarilor de sinucidere,
crimelor. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi si victime in timpul acestor incidente.
Studiindu-se copiii care au ajuns in shelterele pentru victimele violentei domestice, au
fost observate urmatoarele efecte ale violentei, in functie de stadiul de dezvoltare, indiferent
daca un copil este martor sau victima a agresiunilor.

Sugarii reactioneaza la mediul din jurul lor; cand sunt suparati plang, refuza mancarea
sau se inchid in sine si sunt foarte susceptibili fata de deprivarea emotionala. Sunt
foarte vulnerabili.
Copii anteprescolari incep sa dezvolte incercari primare de a relationa cauzele de
emotii; prezinta probleme de comportament cum ar fi imbolnaviri frecvente, timiditate
profunda, stima de sine scazuta si probleme sociale la gradinita cum ar fi loviri, muscari
sau contraziceri. La acest stadiu apar diferentele de gen.
La varsta prescolara, copiii cred ca tot se invarte in jurul lor si este provocat de ei.
Daca sunt martori ai violentelor sau abuzului, pot crede ca ei le-au provocat. Unele
studii au aratat ca baietii prescolari au cele mai mari rate ale agresivitatii si cele mai
multe probleme somatice, fata de alte grupe de varsta.
Copiii de scoala primara, in special in stadiul tarziu, incep sa invete ca violenta este
calea cea mai potrivita pentru a rezolva conflictele intr-o relatie. Deseori au probleme la
teme iar la fetele din aceasta grupa de varsta au fost identificate cele mai ridicate nivele
de agresivitate si depresie.

29
 Adolescentii vad violenta ca o problema a parintilor lor si deseori considera victima ca
fiind vinovata. Conflictele dintre parinti au o influenta profunda asupra dezvoltarii
adolescentilor si a comportamentului lor ca adulti si este cel mai puternic predictor al
delincventei violente.
Exista numeroase efecte principale la copiii martori ai violentei domestice si unele
efecte subtile. Cel mai bine documentate si notabile efecte sunt cresterea agitatiei si
comportament agresiv, ca si depresia si anxietatea.

Comportament agresiv i neobedient

Copiii care au fost martori ai violentei in familie deseori devin agresivi cu colegii,
prietenii si profesorii. Ei tind sa fie neobedienti, iritabili si usor de infuriat. Copiii care distrug
obiectele si au tendinta de a se implica in conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventa in
adolescenta. Aceste comportamente sunt mai pronuntate la baieti, dar au fost identificate in
numar semnificativ si la fete.

Emoii i conflicte interioare

Problemele emotionale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scazuta,

inchiderea in sine si letargia, au fost identificate la copiii expusi la violenta domestica. Altii
copii prezinta afectiuni somatice (suferinte corporale, dureri si imbolnaviri fara o cauza
medicala). Aceste simptome apar pentru ca exista o tensiune interna acumulata, la copiii care
nu gasesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu isi pot exprima conflictele sau nu pot
cauta ajutor. Multi observatori au constatat ca interiorizarea problemelor, alaturi de nevoia de a
se comporta exemplar si dorinta exagerata de a-si ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care
au fost martore ale abuzurilor in familie.

Efecte la nivelul dezvoltarii sociale si educationale

Alte studii au aratat ca acei copii martori ai violentelor sunt influentati la nivelul
dezvoltarii sociale si educationale. Copiii care sunt sau au fost implicati in incidente familiale
violente sunt preocupati de aceasta problema si nu se pot concentra asupra cerintelor
educationale. Dezvoltarea lor sociala poate fi afectata pentru ca ei sunt foarte tristi, anxiosi sau
prea preocupati ca sa se implice, sau tendinta lor de a folosi strategii violente in rezolvarea
problemelor interpersonale ii fac nepopulari si se simt respinsi. Unii asistenti sociali au
constatat ca femeile din grupuri imigrante, cu o cultura diferita, care au trait intr-un mediu
violent isi neglijeaza educatia, lupta prin metode acceptate cultural de a parasi familia, cum ar
fi casatoriile timpurii, luarea unei slujbe inainte de a fi definitivat studiile.

Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder - PTSD)

Studiile recente au demonstrat ca multi copii martori ai violentelor prezinta PTSD.

Definitia tulburarii post-traumatice, gasita in DSM-IV explica: persoana care sufera de stres
post-traumatic a fost expusa unei amenintari cu moartea sau unei raniri sau unei amenintari a
integritatii sale fizice; raspunsul persoanei include frica intensa, neputinta sau oroare; in cazul
copiilor comportament agitat sau dezorganizat. In plus, evenimentul este reexperimentat prin
cosmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive, etc;
exista o evitare continua a stimulilor care amintesc persoanei de incident; sunt prezente

30
simptome ale unei permanente stari de treaza, cum ar fi dificultatile in adormire, iritabilitatea,
izbucnirile de furie, dificultati de concentrare, hipervigilenta si o teama exagerata. Multi copii
care au fost expusi la violente nu au cunoscut niciodata un mediu calm, pasnic, chiar din
copilarie, si de aceea dezvoltarea si reactiile lor sunt afectate in mod diferit si cronic decat ale
copiilor care nu au experimentat decat un singur eveniment traumatic intr-un mediu linistit si
suportiv.

Simptome ascunse

In mod frecvent, sunt si multe simptome ascunse la copiii expusi la violenta in familie,
cum ar fi atitudinile improprii fata de folosirea violentei in rezolvarea conflictelor; atitudini
improprii fata de folosirea violentelor impotriva femeilor; acceptarea violentelor in relatiile
intime; hipersenzitivitate fata de problemele din mediul familial; sentimentul ca sunt vinovati
pentru violente.Trebuie accentuat faptul ca, chiar daca nu exista dubiu ca copiii martori si/sau
victime ale violentei domestice sunt afectati in plan comportamental, cognitiv si emotional,
cercetarile nu sunt foarte concluzive in ceea ce priveste efectele definitive la nivelul sexului,
varstei sau stadiului de dezvoltare. Inconsistentele sugereaza ca sunt multi factori care trebuie
luati in considerare: durata si frecventa violentelor, rolul copilului in familie, numarul
separarilor si mutarilor, dezavantajele sociale si economice.
Familia care constituie un teren de manifestare a violenei domestice devine mai puin
transparent i deschis mediului social imediat: familia lrgit, vecinii, prietenii, colegii. Este
evident izolarea social a acestor familii. Ele capt o stigm n ochii celorlali i n acelai
timp un sentiment de stigm i culp care le face s se izoleze.
Soul violent nu dorete ca soia lui s ntrein relaii sociale n cadrul crora s-i
poat mrturisi suferina i eventual s poat primi un sprijin.
Pe de alt parte, brbaii violeni au ca i caracteristici de personalitate lipsa abilitilor
i a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violeni, a comunica, n mediul intim al
cminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe cellalt, n vreme ce, la locul de
munc rmne o rutin de relaionare superficial cu ceilali, un rol jucat n limitele orelor de
serviciu.
Funcia principal a familiei, creterea copiilor, este distorsionat cu largi i dramatice
consecine n viitor. Perturbarea acestei funcii se petrece n general, ca o stare de boal cronic
ce se acutizeaz n momentele evenimentelor de violen. Cercetrile arat c trauma copiilor
care cresc ntr-o atmosfer de violen, chiar dac nu ei sunt victimele directe, este mai intens
i cu consecine mai profunde i mai de durat dect n cazul copiilor care sunt victime directe
ale abuzurilor i neglijrii din partea prinilor (Catheline, Marcelli, 1999).
ntr-o familie bntuit de violen, copiii cresc ntr-o atmosfer n care nevoile lor de
baz (nevoia de siguran, de via ordonat, de dragoste) sunt profund neglijate. Funciile
parentale nu mai pot fi mplinite. O mam victim a violenei soului este mai puin capabil s
asigure ngrijirile de baz necesare copilului (hran, cas, igien, haine, sntate fizic) sau s-l
protejeze pe acesta de rniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleit de ruine pentru
ceea ce i se ntmpl, de sentimentul eecului n cea mai important relaie interpersonal, de
teroare, de autoacuzaii (Polman, 1994) femeia nu mai este capabil de a juca nici unul din
rolurile impuse de viaa familiei.
n atmosfera de violen, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor,
de fapt rmne ntr-o singurtate umplut doar de ipetele celor din jur. Aceast situaie este
probabil i explicaia numrului mare de accidente domestice ale cror victime sunt copiii.

31
 Copiii care cresc n familii violente dezvolt comportamente i o condiie fizic ce-i
face uor de recunoscut. Ei prezint:
Probleme fizice, boli inexplicabile, expui la accidente n cas i n afara casei,
dezvoltare fizic mai lent;
Probleme emoionale i mentale: anxietate mrit, simmnt de culpabilitate, frica de
abandon, izolare, mnie, frica de rniri i moarte;
Probleme psihologice: nencredere n sine, depresie, comparare cu viaa mai fericit a
colegilor;
Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlali,
probleme cu somnul, enurezie, bti, fuga de acas, sarcini la vrste mici, relaii pentru a scpa
de acas, mutilare, consum de droguri i alcool, comportament defensiv cu minciuna;
Probleme colare - nencredere, eliminare, schimbri brute n performanele colare,
lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;
Identificare cu eroi negativi.
Un lucru mai puin luat n considerare pn acum este faptul c n rndul tinerilor a
crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid i c pe primul loc n rndul cauzelor se
afl climatul familial deteriorat i slaba comunicare n cadrul familiei.
Dei incidena fenomenului este n scdere, se manifest o acutizare a lui, n sensul
creterii intensitii violenei (acte de cruzime).
Numrul mare de copii victimizai n familie dar i violene crescute ntre concubini,
care n prezent, potrivit legislaiei n vigoare, nu beneficiaz de statutul de "familie".
Desi violenta domestica e un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea si
dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice si sociale este de data recenta. Doar in
ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale internationale fac referinta la violenta
domestica. Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut, ulterior generalizarii, in
randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii
copilului. Este interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie
violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in
care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale. Principala functie a
familiei si a parintelui izolat protejarea copiilor - este cel mai adesea neglijata in cazul
familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care
raman in relatie cu un partener violent: in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii
au nevoie de amandoi parintii... Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in
mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie.
Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face
cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le
sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. In raporturile de
dominare-supunere, violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata
morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe
pozitia dominanta, iar femeia supusa. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de
regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele
si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi
apoi, in procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor. Regulile morale
pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit
nasterea psihica a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate. Kant
cristaliza conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si
legea morala in inima. Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale
tuturor membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa

32
regleze relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai
familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina
incredibile oscilatii comportamentale. O gandire morala cu principii clare, cunoasterea si
respectarea nevoilor umane in general si a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, in
special de catre toti membrii adulti, pot garanta calitatea vietii familiei.

TULBURRI DE CONDUIT LA ADOLESCENI

Dintre particularitatile comportamentului agresiv la adolescent, ale relatiei frustrare-

agresiune, ale formelor principale de manifestare ale agresivitatii, crima, pruncuciderea,
autoagresivitatea (suicidul), reprezinta cele mai grave, greu de nteles si universale acte
antisociale. Actul delictual debuteaza de obicei cu fuga de acasa practicata de unii adolescenti.
Vagabondajul, ca forma evoluata a fugii de acasa si care reprezinta peregrinari continue dintr-
un loc n altul, sustinute de spiritul de aventura, adolescentul ratacind fara puterea si vointa de
a reveni la domiciliul sau, deschide larg poarta infractionalitatii. Vagabondajul implica o viata
nomada, fara orizont temporal, nsotita de riscuri si privatiuni si asociat n majoritatea cazurilor
cu furt, cersetorie, viol, perversiuni sexuale, prostitutie.
Sinuciderea adolescentului este un strigat, un avertisment la lipsa aproape totala de
cunostinte si ntelegere a epocii pe care o traversam. Descoperirea propriei individualitati,
construirea unor valori personale raportate la un sistem de valori al adultilor, socializarea
individuala, reflecta nevoia profunda a adolescentului de a se integra ntr-o lume care sa
corespunda aspiratiilor sale. Dupa modul cum se realizeaza aceasta confruntare a proiectiei ei
cu realitatea poate sa rezulte att reusita, ct si esecul.

ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DELINCVENT LA ADOLESCENT

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene.

Studiul cauzelor de conflict cu finalizare n conduita devianta ntmpina serioase dificultati,
datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita faptului
ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una si aceeasi
cauza poate determina efecte reactionale diferite. Cu toata complexitatea si varietatea
numerica, factorii etiologici ai reactiilor comportamentale deviante pot fi clasificate dupa prof.
dr. P. Brnzei n:
- factori predominanti biogeni;
- factori predominanti psiho- sociogeni;
- factorii biogeni ai deviantei .
n cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen al
dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza conditiile biogene crend
fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de factori
patologici psihici pot sta la originea biogena a unor devieri comportamentale de tip delictual
(encefalopatii secundare post-infectioase sau post-traumatice, oligofrenii, sechele dupa
meningite, epilepsii, hebefrenii, psihopatii, nevroza etc.). S-a pus n evidenta, prin
determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament deviant, o trisomie gonosomiala cu
un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se asociaza cu agresivitate, violenta,
tendinta spre distrugere de bunuri.

33
Factori psiho-sociogeni

Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia n primul

rnd rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

1. Disociaia familial. Familia devine "solul primar al dezvoltarii naturii umane" iar copilul,
imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si nentelegerea
familiala este frecvent ntlnita n familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si
comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica n mod egal copilul, fiecare din ei
cautnd sa-l atraga de partea lui si sa-l instige mpotriva celuilalt n scopul de a-l compromite.
Ramas n grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini extremiste sau va
beneficia de ntreaga afectiune si ngrijire din partea acestuia (avnd drept consecinta formarea
lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi
frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de ntelegere, de conditii corespunzatoare de
viata si activitate (ceea ce va determina introvertirea, izolarea, lipsa de ncredere n sine,
revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre
parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea
personalitatii.
Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu
sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza ntr-o constelatie triunghiulara de factori:
dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de
autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile
lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tnarul devine astfel "un simptom al
parintilor sai". Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de
aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva,
libera.
Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecnd de la
calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta n mod adecvat relatiile copilului cu altii.
Este o realitate faptul ca, copilul si simte mama mai nti senzorial si apoi afectiv.
Orice carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa
sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice "ntarcare afectiva" va duce la lipsa
ncrederii n lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna.
Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si
autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu
insatisfactii, frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie. Un astfel de subiect si va
structura o personalitate egocentrica, indiferenta afectiv, tradata prin simptome caracteriale
precoce, de tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului, sentimentelor de
devalorizare, instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei sentimentelor de culpa ce
stau la baza sentimentului de responsabilitate. Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de
faptele proprii iar sentimentul de devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci cnd
carentele si conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile
de atitudine, manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si
durata transformndu-se n adevarate situatii traumatizante pentru adolescent, personalitatea n
formare a acestuia se va nscrie pe cai gresite. Astfel, daca copilaria se desfasoara n cadrul
unui climat familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de
afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa
traiasca asa numitul conflict de adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara n fata
oricarei rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc,

34
n majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia trecutul sau au actionat mijloace
coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.
Nentelegerile ntre parinti pun n pericol sentimentul de securitate al copilului si n
consecinta armonia dezvoltarii personalitatii sale. Matricea familiala devine deci baza formarii
personalitatii si orice abdicare de la acest rol poate transforma copiii n "orfani de parinti".

2. Absena mediului familial. n cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla n grija
asistentei publice, lipseste nsusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a
identitatii copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizarea si de realizarea, ca punct de
plecare al obtuziei, indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din rndul acestora se detaseaza n
primul rnd adolescentul depresiv, aflat n continua cautare de afectivitate, de ntelegere din
partea celor din jur.
Astfel de deviante se pot ntlni si la copiii adoptati, mai ales cnd nfierea e motivata de
o compensare a frustrarilor si cnd copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul de
securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau copii
rezultati din casatorii anterioare, care vin n noua familie cu alte principii si deprinderi
educative.

3. Situaia economico-social a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si tensiuni

ntre parinti pe de o parte si ntre parinti si copii pe de alta parte, datorita fie unui spatiu locativ
limitat, sau a unei gospodarii si administrari defectuoase a bugetului familial, sau a unor
conditii igienice de trai necorespunzatoare. Statistic, se constata apartenenta tinerilor
delincventi din familii paupere fie deosebit de prospere, n care se ntretin conditii care duc la
supradimensionarea trebuintelor, pretentiilor si necesitatilor.

4. Carenele de ordin educativ joaca un rol deosebit n determinarea unor forme

comportamentale aberante, neadecvate. Ele depind n mod direct de personalitatea parintilor si
educatorilor. A. Berge consemneaza un numar destul de mare de defecte ale parintilor, unele
dintre ele capitale: hiperprotectivism, narcisism; nervozitate; incapacitatea de a iubi,
perfectionalism, iar altele de importanta mai mica, secundare: lipsa de condescendenta, lipsa de
respect, oportunism.
Desigur, greselile educative ale parintilor pot fi considerate diferentiat, n functie de
rolurile diferite care revin, n mod natural, acestora: mamei-afectiunea; tatalui-autoritatea.
Mama este aceea care poate sau nu priva pe copil de afectiunea echilibrata att de necesara
dezvoltarii sale psihice.
O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de certuri,
injurii si brutalitati se repercuteaza n sens negativ asupra psihicului adolescentului,
provocndu-i traumatisme afective, care si vor pune amprenta asupra modului de a gndi,
simti si de a se comporta a viitorului adolescent. Libertinajul familial lasa adolescentul prada
influentelor negative ale strazii, unor variati agenti inductori care vor genera tulburari de
comportament. Alteori, autoritatea paterna exagerata, abuzul de autoritate, structureaza un
comportament reactiv, de protest, opozitie sau diferenta si fuga, specific acestei perioade.
Acest abuz de autoritate explica nevoia de evaziune prin parasirea neautorizata a domiciliului
si vagabondaj, iar revendicarile se transforma n agresiune la adresa factorilor de mediu cu
caracter de interdictie.
n devianta copilului se nregistreaza o cauzalitate circulara n care, plecnd de la climatul
familial neadecvat se ajunge la esecuri scolare. Nemultumirea de sine va duce la indiferenta
fata de lume si inadaptare.

35
5. Influenele nefaste ale unor grupuri de tineri. Cei mai multi dintre minorii delincventi nu
sunt supravegheati de catre parinti n ceea ce priveste relatiile lor cu ceilalti copii si n legatura
cu felul n care si petrece timpul liber, sau sunt supravegheati n mod superficial sau
accidental.
Nu ntotdeauna adolescentul stie sa se apere mpotriva influentelor strazii, colegilor sau
adultilor mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale. Insuficient prevenit
asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa cada prada ispitelor strazii, n mijlocul
unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru adolescenti solutia grupului pare sa fie la un moment
dat, o ratiune de a fi, de a exista. Grupul ofera adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de
exprimare libera, ci si securitate, siguranta. n grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si
tabele de valori comune cu ale sale, chiar n grupuri nonformale orientate negativ.
Grupul ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului "eu", un
antidot pentru nelinistile sale anterioare:
Slab - adolescentul cauta puterea grupului, cauta sa se identifice cu acesta.
Nensemnat - adolescentul cauta prilejuri de afirmare, de valorificare.
Nerecunoscut - adolescentul doreste sa devina necesar, sa se "situeze" ntre ceilalti, sa ocupe un
loc al sau care sa fie cunoscut si recunoscut de grup.
Izolat - el ncearca sa-i nteleaga pe ceilalti, sa-si mbogateasca cunostintele despre altii, sa
patrunda n sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti coechipieri.
n masura n care grupul si-l aproprie si l adopta, adolescentul ncearca sa-si
dovedeasca si lui si celorlalti ca nu s-a nselat, ca nu au fost nselati. El cauta sa dovedeasca
lumii ("lumea" sunt parintii, "profesorii", adultii n general), ca reprezinta ceva. n acest scop
mai ales baietii cauta obstacole, ncercari prin care sa probeze calitatile, sa verifice limitele si
posibilitatile lor. Prin comportamentul lor ei vor sa dovedeasca ca sunt maturi, ca au detasarea
si stapnirea de sine a adultilor, ca reprezinta individualitati forte si independente.
Afirmarea, socializarea adolescentului, parcurge un drum sinuos, un "drum al
extremelor". Paralel cu adncirea cunoasterii propriului eu, cu interesul fata de sine, el ncepe
sa fie interesat de tabelele de valori ale ambitiei, de achizitii culturale ale umanitatii, de situarea
temporara a propriei persoane n evolutia universului.
Teama de ridicol, grija de a parea nca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari contribuie la
coruperea lui precoce. Astfel el va ncepe sa fumeze, sa bea, sa practice jocuri de noroc si cauta
n toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul sau.
Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenti si
uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv i permite realizarea unor
dorinte care i sunt interzise n mod brutal de catre parinti si a unor actiuni aventuroase si
activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup sunt dependentele pe care le
dezvolta acesta ntre membrii grupului respectiv.

ARHITECTURA PERSONALITATII DELINCVENTIALE LA ADOLESCENTI

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le-am ntlnit sunt: tentativa

autolitica si actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul, minciuna, furtul,
tlhariile, lovirea, amenintarea, violul, fuga de acasa sau vagabondajul, alcoolismul, si nu n
ultimul rnd, dependenta de droguri.
Dezvoltarea dizarmonica a personalitatii la adolescenti include anomalii de adaptare a
comportamentului la exigentele conditiilor sociale, culturale, economice.

36
 Traiectoria devenirii copilului ca personalitate umana presupune ca si n arheologie,
dezvoltarea, combinarea si sedimentarea unor straturi n conditiile si structurile sociale date.
Aceste structuri sociale pot fi constituite si din focare malefice ca acele "grupuri de distractie"
prin consumul de alcool, jocuri sexuale, jocuri de noroc etc., raspndite mai ales n orase si
care pervertesc constiinta adolescentilor.
Aspecte care duc la cresterea frecventei deviantelor la adolescenti:

1. Modificari la nivelul structurilor morale

Integrarea sociala a persoanei care se naste "incompleta" presupune o receptionare, o
prelucrare si o investire cu forte operatorii si operationale a valorilor sociale. Cu toate ca din
necesitati contingente accentul cade n complexitatea actului educational pe instructie,
pentru finalitatea procesului de socializare, importanta majora o are formarea constiintei
morale.
n liniile cele mai largi posibile, constiinta morala este o sinteza a valorilor stabilite de
grupul social care regleaza comportamentul uman fata de regulile sociale necesare convietuirii
si fata de celelalte persoane purtatoare la rndul lor a unei constiinte morale. Ceea ce
garanteaza eficienta procesului de integrare sociala este capacitatea de a actiona autonom pe
baza valorilor si regulilor morale. Se pare ca una dintre cauzele insuccesului formarii valorilor
morale este faptul ca bazele acestora se construiesc n cadrul unei experiente directe, spontane
a copilului cu reguli si persoane, deci n grupul primar si ntr-un interval de viata cnd
afectivitatea este elementul dominant n procesul de maturizare.

2. Modificari la nivelul relatiilor afective

Majoritatea relatiilor afective interpersonale ale adolescentului inadaptat sunt negative
(dispatieapatie). Experienta infantila ca forma de nvatare sociala - petrecuta ntr-un spatiu
valoric daunator moral, genereaza fata de celalalt atitudini de nencredere si ostilitate.
Experientele traite n timpul copilariei l determina pe adolescent sa considere adultul un
eventual agresor, orice interventie putin mai autoritara l face, la nceput, sa perceapa adultul ca
avnd intentie raufacatoare. Aceste modificari trebuie privite cu atentie atunci cnd
interactionam cu adolescentii ce au comportamente deviante. Trebuie stiut ca o atitudine de
mare severitate din partea adultului mareste antipatia si genereaza conflictul cu acesta.

3. Scaderea pragului de toleranta la frustrare

n cazul adolescentilor cu structura delicventiala fenomenul de frustratie este amplificat
de structura lor interna. Experienta traita de ei n grupul primar a consolidat egocentrismul
infantil prin: atitudinea de demisie a parintilor, modelul parental de satisfactie a instinctelor si
dorintelor fara autocontrol, o libertate vecina cu libertinajul n cadrul relatiilor intrafamiliale, o
adaptare si coparticipare la fuga de efortul organizat al copilului (lipsa de scolarizare,
neparticipare la un program de viata organizat, la activitati continue si sustinute etc.). Ca
principiu fundamental, adolescentii delicventi nu pot suporta n relatiile lor cu institutiile si cu
adultii regulile si exigentele sociale, atitudinile prohibitive, autoritare sau preventive ale
acestora.

4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana
constituita ci, dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre grupul
social. O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea n care att parintii ct si

37
educatorii intervin direct n acest sens. n general, familiile din care provin adolescentii
delicventi creeaza conditii de devalorizare n educarea copilului prin utilizarea acestuia ca
participant la actiuni antisociale: consum de alcool, minciuna, furt, prostitutie, vagabondaj,
nselaciune, etc.

5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada ndelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de
neconsonanta sociala, fie ca este vorba de joc, de nvatatura sau de relatii de familie, determina
treptat aparitia unui sentiment de injustitie.
Este greu daca nu imposibil mai ales la vrsta adolescentei, ca adolescentul sa se
"contemple" si sa-si asume vinovatia unor comportamente care i se par normale ntruct sunt
rezultate din experienta sa trecuta. De aceea adolescentul delicvent traieste uneori cu profunda
convingere, sentimentul ca i se face o mare nedreptate. Dar el au o reprezentare modificata a
conceptelor morale.

6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor n nvatarea de tip scolar ci doar problema
modului tipic de cunoastere a universului, a lumii, n special a modului de reflectare a
valorilor. Delicventul traieste la timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de perceptie de
sine. El traieste faptele de moment, fara legatura si continuitate cu experientele trecute si fara
sa tina seama de consecinta actiunilor sale pentru viitor. n general adolescentul delicvent nu
poate trai, nici percepe, existenta sa n interiorul oricarui context spatio-temporal.

7. Un sens gresit acordat conceptului de libertate

Primul dintre imperativele conceptului de libertate la delicvent este acela de a fi lipsit
de orice restrictie sau exigenta sociala. Libertatea, n cazul acesta, nseamna a exista n afara
oricarei reguli si fara respectarea cerintelor morale si sociale. Delicventul considera efortul de
ncadrare n normele sociale, morale, ca un supliciu, ca o cerinta agresiva a societatii sau a
grupului si raspunde printr-o reactie de fuga sau agresiune. Sau considera degradanta pozitia de
acceptare a regulilor comunitatii si a celor pe care se bazeaza relatiile interpersonale.
De asemenea, putem vorbi la adolescentii delicventi de o "denigrare a sentimentelor
umanitare" ca: ntelegerea, dragostea, mila, respectul demnitatii. Ei manifesta o ndrjita
opozitie n recunoasterea lor dar mai ales n trairea acestora. n atitudinea si comportamentul
delicventului exista o nepasare si un impuls de anulare a oricarui sentiment cu valoare pozitiva
sociala. Corectitudinea, bunatatea, remuscarea, dragostea sincera etc. l deranjeaza si de aceea
se dezangajeaza treptat cucerindu-si o libertate arbitrara n comportare.
n perioadele de mutatii sociale si de profunde crize n evolutia societatii se
nregistreaza o crestere accentuata a devierilor comportamentale n rndul tinerilor, a actelor cu
violenta si a agresivitatii ndreptata att mpotriva celorlalti ct si asupra sinelui.
n sfera tulburarilor de comportament un loc important l ocupa comportamentul
antisocial. n acest sens, cei care s-au ocupat de studiul conduitei antisociale a tinerilor au ajuns
la evidentierea unui profil psihologic al acestora:

a) nclinatie catre agresivitate, fie latenta, fie manifesta, bazata pe un fond de ostilitate, de
negare a valorilor socialmente acceptate;
b) instabilitate emotionala, generata de carente educationale, si n ultima instanta de fragilitatea
eului;

38
c) inadaptare sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individul
cauta sa-l suprime, de exemplu prin schimbarea deasa a domiciliului sau vagabondaj ori prin
evitarea formelor organizate de viata si activitate;
d) duplicitatea conduitei, manifestata n discordanta dintre doua planuri: unul, cel al
comportamentului tainic, intim n care se prepara infractiunea si celalalt, nivelul
comportamental de relatie cu societatea, prin care si tradeaza de cele mai multe ori
infractiunea;
e) dezechilibru existential, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, irosire absurda a banilor.
Tnarul cu o conduita antisociala este un individ care aparent are un surplus de
experiente neplacute si care simte ca traieste ntr-o lume disconfortanta, amenintatoare.
Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este
criticat sau chiar ncarcerat. Neavnd vreun statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l
motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Mai mult, fie ca a avut prea
multe contacte neplacute cu alti oameni, fie ca pe toti i considera asemanatori, el nu-i
apreciaza pe altii si din aceasta cauza nici nu pune prea mult pret pe opinia lor. Acest set de
atitudini face sa fie foarte dificila stabilirea de contacte cu el n vederea ncercarii de a-l
reeduca.

Climatul familial joaca un rol important n explicarea conduitelor antisociale (n

special conduita parentala). Astfel, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii
parintilor, a controlului precum si a afectiunii acestora, ca urmare a divortului duce la
neadaptare sociala. De asemenea, familiile caracterizate printr-un potential confilctogen ridicat
si puternic carentate din punct de vedere psihoafectiv si psihomoral afecteaza n mare masura
procesul de maturizare psihologica si psihosociala a personalitatii copiilor.
n familiile n care ambii parinti sau unul dintre acestia este hiperautoritar si
hiperagresiv, copilul nu are alta alternativa dect supunerea oarba, neconditionata n raport cu
cerintele si pretentiile parintelui, cu efect negativ imediat n planul dezvoltarii si evolutiei
personalitatii viitorului tnar. La agresivitate si ostilitate, copilul nu raspunde direct n raport cu
parintele agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive si autoagresive. Tensiunea
acumulata n timp, ca urmare a frecventelor stari de frustratie datorate regimului hiperautoritar
impus se va elimina prin descarcari bruste, prin forme de conduita agresiva/autoagresiva.
Pe de alta parte, exista si climatul familial hiperpermisiv n care parintii sunt
superprotectori, invadeaza pur si simplu copilul cu investitii afective, creeaza n mod
exagerat conditii de aparare a copilului mpotriva pericolelor si prejudecatilor. Acest
tratament educational poate conduce la conduite antisociale explicabile n cea mai mare
masura prin rezistenta scazuta la frustrare.
Totusi, chiar daca 80 % dintre minorii cu conduite antisociale provin din rndul
familiilor dezorganizate, nu se poate sustine concluzia ca orice familie dezorganizata aduce n
mod automat tulburari de comportament ale copiilor.
O alta teorie abandonata este cea care insista asupra conditiilor economice, materiale,
deoarece realitatea arata ca tinerii cu comportament deviant provin si din mediile si familiile
privilegiate.
n DSM-III se specifica faptul ca persoanele cu personalitate antisociala prezinta o
socanta varietate de trasaturi anormale. n ncercarea de a se identifica un nucleu esential al
tulburarii, se recunosc 4 trasaturi importante:
9 insuccesul n realizarea legaturilor bazate pe afectiune;
9 actiuni impulsive;
9 lipsa sentimentului de vinovatie;

39
9 incapacitatea de a nvata din experientele negative.
Tnarul cu conduita antisociala este caracterizat prin egocentrism si nepasare. n forma
extrema exista un grad de duritate care-i permite individului sa savrseasca acte crude,
dureroase sau degradante. Aceasta lipsa de sentimente este adesea n izbitor contrast cu un
farmec personal care-i permite legaturi superficiale si pasagere. Infraciunile ncep de obicei n
adolescenta cu acte delicvente marunte, minciuni si vandalism. Personalitatile sociopate pot
deveni parinti inadecvati care-si neglijeaza si maltrateaza copiii. Unii au dificultati n ntreaga
organizare a vietii lor de familie.
Exista cazuri de tineri cu fapte antisociale care provin din familii organizate si carora
nu le-a lipsit nimic din punct de vedere material si nici grija si preocuparea pe linia asigurarii
unor conditii educationale corespunzatoare.
Caracterul disonant al maturizarii sociale si deci, al dezvoltarii personalitatii poate
apare n mai multe variante precum:
- decalaje ntre nivelul maturizarii intelectuale si nivelul dezvoltarii afectiv-motivationale si
caracterial-actionale;
- decalaje ntre dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale;
- perturbare intelectuala si una afectiv-motivationala si caracteriala.
Un alt aspect important la tinerii cu tulburari de comportament l reprezinta esecul
privind adaptarea si integrarea scolara. Copiii dezadaptati scolar intra n categoria copiilor
problema care adopta o conduita devianta n raport cu cerintele vietii si activitatii scolare.
Acestia se caracterizeaza prin:
insubordonare n raport cu regulile si normele scolare;
lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare;
absenteismul, chiulul de la ore;
repetentia;
conduita agresiva n raport cu colegii si cadrele didactice.
n ultima perioada, se observa din ce n ce mai mult mpletirea (asocierea) modificarilor
mai putin grave sub raport juridic, dar suparatoare de tipul: minciuna, inconsecventa
comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea colegilor,
refuzul de a saluta, atitudini nonconformiste etc. cu abaterile grave de la normele morale si
legislatia penala, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tlharie,
consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie. Manifestarile cu aspect predelictual si cele
infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de
conditii favorizante.
Cauzele individuale atrag atentia att asupra unor posibile determinari ereditare
(conditii interne predispozante), ct si asupra formarii nefavorabile la un moment dat a
personalitatii tnarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea
n comportamentul sau a unor orientari antisociale.
Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata n
care s-a aflat tnarul nainte de comiterea conduitei deviante.
Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele mprejurari si situatii externe care
faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise).

Un alt element ce intra n sfera tulburarilor de comportament l reprezinta fuga de

acasa (parasirea domiciliului) care se constituie de cele mai multe ori n epilogul unui conflict
cu anturajul, att ca reactie de opozitie fata de mediul care nu-l satisface ct si ca speranta
confuza de a gasi altundeva ceea ce i este refuzat aici. Perioada care precede fuga ne ofera
informatii privind existenta unor preparative si asupra contextului socio-familial (somaj,

40
mutare, marginalizare, conflict relational). Dupa vrsta de 6-7 ani putem vorbi de fuga de
acasa. Acesta este n general scurta, ndepartndu-l pe copil de mediul familial (adesea disociat
sau factor de insecuritate afectiva) sau de scoala (chiulul). Fobia fata de scoala este frecventa
din prima clasa la copiii afectati de despartirea de mama, iar mai trziu la adolescenti.
Se poate vorbi de mai multe tipuri de fuga de acasa:
fuga ca reactie de aparare si protest determinata de factori de mediu ca: dezorganizare
familiala, alcoolism si conduite agresive ale parintilor, carente afective ale acestora,
deseori mbracnd forma unei conduite de refugiu la rude, prieteni, cunostinte;
fuga ca manifestare predelincventa, generata de lipsa supravegherii, laxitate
educationala, influenta unor anturaje nefaste n care se propaga o inductie negativa de
participare la acte ilicite, fie din teribilism, fie din solidaritate de grup; aceasta poate fi
semnul unei viitoare insertii sociale defectuoase;
vagabondajul - este o fuga permanenta, un mod de viata fara domiciliu stabil si fara
mijloace materiale clare si stabile de subzistenta; vagabondajul poate intra usor n sfera
delincventei prin asociere aproape inevitabila cu delicte ca furtul, cersetoria si
prostitutia, n calitatea lor de asigurare a existentei;
dromomania - este o fuga patologica asociata unor tulburari psihice grave: oligofrenie,
schizofrenie, epilepsie si se caracterizeaza prin impulsiunea morbida de a pleca brusc si
neasteptat, adesea fara nici o tinta, urmata fiind de amnezia asupra episodului si
constituie o manifestare asociata tulburarilor de baza.
Fuga este asadar, un semnal de alarma care trebuie sa permita instaurarea unei
supravegheri n scopul reorganizarii conditiilor socio-familiale, educative si psihologice pentru
prevenirea recidivelor fugarului, care trebuie ajutat sa-si depaseasca dificultatile.

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament

orientate n sens distructiv, n vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-
psihologice sau mixte. Privite din perspectiva scopului urmarit, unele conduite agresive sunt
orientate n directia producerii unui rau n timp ce altele sunt orientate n directia
demonstrarii puterii agresorului. Comportamentul agresiv este orientat nu numai n afara
subiectului ci si asupra sinelui. Deci, o forma particulara a comportamentului agresiv este
autoagresivitatea manifestata de cele mai multe ori prin scarificarea tegumentelor (taieturi,
arsuri). Rezumnd, putem spune ca agresivitatea reprezinta orice forma de conduita orientata
cu intentie catre obiecte, persoane sau catre sine, n vederea producerii unor prejudicii, a unor
raniri, distrugeri si daune. Cei care se autovatameaza realizeaza actele ntr-un mod impulsiv, la
vedere si care pare sa fie nepericulos. Exista trei forme de autoranire deliberata:
rani adnci si periculoase provocate cu intentie suicidara serioasa, mai adesea la
barbati;
automutilare la pacientii schizofrenici (adesea ca raspuns la vocile halucinatorii) sau la
transsexuali;
rani superficiale care nu pun n pericol viata.
Vrsta la care tinerii se automutileaza este cuprinsa, n general, ntre 15 si 18 ani. Ei se
caracterizeaza prin: autostima scazuta, comportament impulsiv sau agresiv, dispozitie
instabila, imaturitate psihocomportamentala, dificultati n relatiile interpersonale si o tendinta
pentru consumul excesiv de alcool. De obicei, autoranirea este precedata de o ncordare
crescuta si iritabilitate, atenuate apoi de actul autoagresiv.
Unii tineri relateaza ca ranirile au fost provocate ntr-o stare de detasare fata de mediu
si fara durere puternica. Multi dintre ei se automutileaza n prezenta anturajului (unii pe fond
de imaturitate psiho-comportamentala; n acest caz, functioneaza mecanismul imitatiei, tinerii

41
stabilesc sa se automutileze pentru ca asa au vazut la ceilalti, si testeaza pragul durerii, din
curiozitate sau pentru a nu fi exclusi din grup, altii consuma alcool, ajung la discutii si sub
imboldul furiei si al alcoolului actioneaza automutilndu-se).
Ranile sunt de obicei multiple si realizate, n special, cu lame de ras (58 % din cei
investigati) dupa care urmeaza cei autoagresati cu tigara (19 %), cu cutitul (15 %) sau cu alte
obiecte sticla, srma, fermoare etc. (n procente mult mai mici 8 %). De cele mai multe
ori, tinerii se ranesc pe antebrat sau ncheietura minii. De obicei, curge snge si vederea
acestuia este importanta pentru subiect. Dupa act, adesea subiectul se simte rusinat si
dezgustat. Multi dintre ei declara ca regreta ceea ce au facut, chiar daca scarificarile sunt
multiple si realizate n episoade succesive.
Potrivit studiilor efectuate, autovatamarea deliberata este predominanta la clasele
sociale mai joase. Dintre factorii precipitanti ai acestui act, tinerii declara:
evenimentele nedorite n anturaj (certuri, discutii, batai, violenta) sau probleme
sentimentale (despartirea, respingerea, parasirea de catre partener);
evenimente neplacute n familie (divort, separare, scandaluri, violenta domestica,
consum alcool);
probleme scolare (repetentie, exmatriculare, probleme comportamentale) ;
chemarea n fata justitiei.
Au fost tineri care au declarat ca s-au automutilat n momentul pierderii unui parinte
ori pe fondul neglijentei sau abuzului din partea parintilor (acesti tineri prezinta carente
afectiv-emotionale accentuate; uneori ei doresc sa atraga atentia asupra lor sau sa influenteze
pe cineva).
Motivele autovatamarii deliberate sunt de obicei complexe si dificil de identificat cu
certitudine. Foarte putini dintre tinerii investigati au confirmat premeditarea si asa cum am
mai precizat anterior, nici un tnar nu dorea sa moara n urma autovatamarii deliberate, desi
12 % dintre acestia au avut idei suicidare sau tentative esuate de suicid.
n rndul tinerilor investigati exista 3 modele de baza n ceea ce priveste repetarea
actului de automutilare:
un model al celor care repeta actul o singura data;
al doilea este reprezentat de acei tineri care repeta actul de mai multe ori, dar numai
ntr-o perioada limitata de timp, n care au n mod continuu probleme;
al treilea, un procent foarte mic care repeta actul de mai multe ori pe o perioada
ndelungata de timp, ca un raspuns habitual la evenimentele stresante.
Hawton (1986) descrie 3 grupe principale ale adolescentilor la care este prezenta
autovatamarea deliberata:
- cei cu suferinta acuta legata de problemele care dureaza de mai putin de o luna, dar fara
tulburari de comportament;
- cei cu tulburari cronice psihice si sociale dar fara tulburari de comportament;
- cei cu tulburari comportamentale (cum ar fi chiulul, esecul scolar, fuga de acasa, consumul
de alcool si de droguri, infractionalitatea).
La adolescent, numeroase tulburari de comportament pot avea o conotatie agresiva
latenta: minciuni, tulburari alimentare, fuga de acasa, proaste rezultate scolare, conduite
marginale, fapte antisociale).
O serie de cercetari au desprins cteva elemente care se pot constitui n factori ce
predispun la o mai mare potentialitate agresiva, respectiv autoagresiva:
violente suferite n copilarie;
antecedente personale de agresivitate fata de ceilalti si fata de sine nsusi;
deficiente intelectuale (carente n dezvoltarea psihointelectuala) ;

42
 tulburari ale afectivitatii (starile de frustratie afectiva si sentimente de frustratie,
conflicte afective, instabilitate, labilitate afectiva, ambivalenta afectiva, indiferenta
afectiva, absenta emotiilor) ;
toleranta scazuta la frustrare;
instabilitate emotiv-actionala; reactii discontinue, salturi nemotivate de la o extrema la
alta, inconsecventa n reactii fata de stimuli, inconstanta de origine endogena specifica.
Fenomenul de agresivitate rezida n acele forme de comportament ofensiv consumat pe plan
actional sau verbal, care obisnuit, dar nu n mod necesar, constituie o reactie disproportionata
la o opozitie reala sau imaginara.
Tulburari caracteriale: cercetarile au aratat ca tinerii predispusi la conduite agresive se
caracterizeaza printr-un nivel de imaturizare caracteriologica, manifestata prin:
autocontrol insuficient, impulsivitate, tendinte egocentrice, exacerbarea unor motive
personale egoiste, a unor trebuinte si tendinte nguste, de nivel redus, absenta sau
insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, cum ar fi: sentimentele etico-morale,
dorinta realizarii cu orice pret a propriilor interese;
modele educationale deficitare familii dezorganizate, climat familial conflictual,
climat familial hiperautoritar sau hiperpermisiv, familii n care sunt prezente
agresivitatea violenta domestica, alcoolismul, promiscuitatea morala si sexuala;
fenomene de inadaptare scolara legata de: atitudini pedagogice inadecvate, frica de
sine, aprecieri nedrepte, neglijente, evaluarea faptelor n mod neconcordant cu
gravitatea acestora.
Agresivitatea poate fi privita si sub aspect patologic, caz n care se disting doua forme:
agresivitatea constitutionala (la epileptici unde periodic au loc descarcari paroxistice si
la cei cu caracter paranoic unde actul este lucid, exercitat la rece);
agresivitate accidentala sau cstigata, datorata unor factori si mprejurari precum:
mprejurarile toxice acute si cronice (alcoolismul), starile pasionale care se pot
manifesta prin descarcari agresive, encefalopatiile infantile ale adolescentului sau
adultului, traumatismele cranio-cerebrale, psihozele cronice evolutive.
Automutilarea poate fi determinata si de anumite conditii de mediu si situationale n care se
afla personalitatea devianta la un moment dat, caracteristica pentru personalitatile dizarmonice
fiind manifestarea concomitenta a mai multor forme si directii de exprimare nespecifica a
agresivitatii. Exista n acest sens indivizi aflati n cautarea unor repetate situatii n care ncearca
sa impresioneze, sa braveze, sa se sustraga de la anumite obligatii, fara a resimti corespunzator
echivalentul suferintei fizice.
Frecventa tulburarilor de comportament este diferita de la o perioada la alta; dupa unii
autori, acestea au cea mai mare frecventa ntre 14 -16 ani, ca apoi sa se atenueze, iar cnd se
manifesta la vrsta adulta, predomina formele caracteriopate care au tendinta sa devina stabile
si cu repercursiuni tot mai evidente antisociale.
Dar pna la pubertate si adolescenta un asemenea comportament se manifesta ca
inadaptare familiala, scolara, sociala. Ulterior, ncepnd cu pubertatea, poate mbraca si forma
unor manifestari antisociale, ca urmare a nedezvoltarii simtului responsabilitatii, a constiintei
de sine limitate, a imaturitatii socio-afective si sociale. n genere, conduitele aberante se produc
n mod stereotip si pun n evidenta o incapacitate de progres sub influenta educatiei.

43
MANIFESTRI PSIHOPATOLOGICE DISCOMPORTAMENTALE LA
ADOLESCENI

Tulburrile alimentare la adolesceni

Multi copii, in special in perioada adolescentei, sunt foarte preocupati de felul in care
arata corpul lor si de ceea ce simt in legatura cu acest lucru. In perioada pubertatii se petrec
multe schimbari fizice si psihice, la care se mai adauga si presiunea sociala.
Din nefericire, pentru un procent din ce in ce mai mare de adolescenti, dorinta de a avea
un corp perfect devine o obsesie care se va transforma intr-o tulburare alimentara.
Tulburarile alimentare ca anorexia sau bulimia nervoasa cauzeaza fluctuatii dramatice
de greutate ce afecteaza functiile vitale ale organismului si ritmul normal de viata.
Parintii pot preveni aparitia tulburarilor alimentare dezvoltandu-le copiilor o stima de
sine sanatoasa si incurajand o alimentatie echilibrata. Daca va suspectati copilul ca ar avea o
tulburare alimentara este imperios necesar sa cautati ajutor cat mai repede.
In general, tulburarile alimentare implica autocritica, ganduri si sentimente negative
legate de greutatea corpului si de mancare, iar obiceiul de a manca este privit ca perturband
activitatile cotidiene. Desi cele doua tulburari (anorexia si bulimia) sunt similare, adolescentii
cu anorexie sunt, de obicei, foarte slabi iar adolescentii cu bulimie au o greutate normala sau
sunt supraponderali. Este important de retinut ca tulburarea alimentara nu este un
comportament care poate fi controlat. De aceea se impune necesitatea ajutorului medical si
psihologic.
Cauzele tulburarilor alimentare
Cauzele tulburarilor alimentare nu sunt in totalitate foarte clare. Sunt implicati factori
psihologici, genetici, sociali si familiali. Exista un mare decalaj intre felul in care adolescentii
isi percep corpul si felul in care acestia arata in realitate. Adolescentii cu anorexie sau bulimie
au frecvent o teama intensa de a nu fi grasi sau cred despre ei ca sunt grasi cand, de fapt, in
realitate, nu este deloc asa. Exista sporturi ca baletul, gimnastica si luptele care pot constitui
factori de risc pentru aparitia tulburarilor alimentare. De asemenea in randul adolescentilor cu
tulburari alimentare creste riscul pentru alte tulburari (anxietatea, tulburarea obsesiv
compulsiva). Sunt cercetari care sugereaza contributia mass-mediei asupra cresterii incidentei
tulburarior alimentare. Multi copii cu tulburare alimentara au o stima de sine foarte scazuta iar
incercarea de a mentine o greutate scazuta repezinta o modalitate de a detine controlul.
Efectele tulburarilor alimentare
In timp, tulburarile alimentare cauzeaza probleme de sanatate fizica. Anorexia si
bulimia pot cauza deshidratarea si alte complicatii medicale: cardiace si renale. In situatii
extreme, tulburarile alimentare conduc la subnutritie si chiar moarte.
Lipsa de hrana afecteaza organismul in moduri diverse:
scaderea tensiunii arteriale
caderea parului si ruperea unghiilor
anemie
incapacitate de concentrare
tumefierea articulatiilor
dereglerari menstruale (chiar intreruperea menstruatiei)
fragilitatea oaselor
Bulimia, prin varsaturi constante si nutritia deficitara poate duce la:
dureri constante de stomac
afectarea stomacului si a rinichilor

44
 pierderea de minerale si potasiu (probleme ale inimii si chiar moartea)
dereglari menstruale
Anorexia este o boala intalnita frecvent mai ales la adolescente, caracterizata prin iluzia
de e se considera prea grasa, atunci cand realitatea este total opusa. Anorexia nervoasa este o
boala grava legata de obiceiurile de hranire, de multe ori letala in cazuri extreme.
Dintre trasaturile generale se numara si teama continua de ingrasare, o imagine
distorsionata asupra propriului corp, amenoree, adica lipsa consecutiva a trei cicluri normale.
Trebuie, totusi, mentionat ca anorexia se intalneste in proportie de 90% la fete, insa ea poate fi
regasita chiar si la copii de 7 ani, dar si la femei de 50, 60, 70, chiar 80 de ani.
Cauzele anorexiei sunt fie de natura fiziologica, fie de natura psihologica sau ambele.
Nu se poate stabili clar o regula generala. Anorexia tine foarte mult si de personalitatea
fiecaruia in parte.
Simptomele anorexiei:
- Teama continua de ingrasare;
- Refuza sa isi mentina greutatea normala pentru inaltimea si varsta sa;
- Refuza anumite feluri de mancare, pentru ca ele contin grasimi;
- Cantareste mai putin de 85% din greutatea normala a corpului
- Refuza sa observe riscurile pierderii in greutate;
- Oprirea ciclului menstrual; la baieti, nivelul hormonal scade;
- Considera corpul supraponderal, cand acesta este subponderal;
- Abuzeaza de exercitii fizice;
- Fetele mai tinere nu au menstruatie la varsta potrivita;
- Ascunde ca ar exista o problema cu mancarea;
- Depresie, iritabilitate, izolare;
- Comportamente caudate legate mai ales de mancare - ritualuri de impartire, ascundere a
mancarii;
- Adolescentii anorexici, de regula, dezvolta o dependenta fata de un adult, fata de un
parinte. Le este mult mai greu sa se descurce singuri.
Alte simptome ale anorexiei:
- La adulti, pierderea insemnata a greutatii; la copii si adolescenti, luarea in greutate prea putin
sau inadecvat raportat la felul cum ar trebui sa creasca;
- Constipatie si dureri abdominale;
- Perioade de ameteli si lesinuri;
- Umflarea stomacului, a fetei si a incheieturilor;
- Par pufos pe corp, caderea parului de pe cap;
- Circulatia proasta a singelui si senzatia de frig;
- Pielea uscata, aspra si decolorata;
- Intreruperea perioadelor de menstruatie, la femei, lipsa libidoului la barbati
- Pierderea masei oaselor (oase fragile)

Semne psihologice ale anorexiei

Frica de a nu lua in greutate, desi greutatea este direct proportionala cu inaltimea
Perceptia deformata despre forma corpului si despre greutate
Refuzul acceptarii existentei unei probleme
Schimbari de personalitate, oscilari de stari
Semne comportamentale ale anorexiei
Ritualuri in legatura cu mincarea, cum ar fi taierea mincarii in bucati mici
A fi secretos

45
 Neodihna si hiperactivitate
A purta haine largi si mari
A vomita si a lua laxative
Anorexia nervoasa este o preocupare in ceea ca priveste dietele si slabitul ce duc la
pierderi excesive in greutate fara pierderea apetitului. In timp ce anorexia nervoasa incepe in
general sa apara in adolescenta, ingrijorarile in ceea ce priveste greutatea incep de obicei mai
devreme. Parerea proasta despre sine este prezenta in rindul fetelor cu o greutate mai mare. In
plus, grija parintilor fata de greutatea copiilor lor si restrictia accesului la mincare sint asociate
cu parerea proasta despre sine in rindul fetelor tinere.
Adolescenta este o perioada de tranzitie, cresterea independentei si schimbari dramatice
ale corpului. Femeile tinere cu o parere nu prea buna despre sine si cu dificila confruntare cu
solicitarile adolescentei sint cele mai expuse la boli de digestie. Baieti si fete implicati in
anumite activitati cum ar fi gimnastica, dansul, luptele sau alte sporturi unde se pune accentul
pe o constructie a corpului mica sau pe o greutate mica se pot simti presati sa tina regim.
Femeile tinere pot sa gaseasca sinii si soldurile imposibil de acceptat si atunci corpul insusi
devine un dusman pe care vor sa-l distruga. Preocuparea obsesiva fata de mincare, greutate si
regim este un mod de a da un sens de control adolescentului care se teme de schimbarile rapide
si anxietatea asteptarilor cresterii adolescentei.
Anorexia nervoasa este una dintre cele mai serioase boli ale digestiei cu o rata de
mortalitate de 15 la suta. Caracteristica bolii este pierderea excesiva in greutate, dar nu cauzata
de o boala organica. Este tipic asociata cu slabirea din perioada menstruatiei la femeile tinere si
anormalitati medicale. Teorii despre cauzele anorexiei nervoase au identificat factori sociali,
biologici, familiali si de personalitate. Adolescentii pot incepe sa tina regim pentru a primi
complimente de la semeni. Ar putea fi de asemenea o componenta genetica a bolii. Cei ce
sufera de anorexie nervoasa tind spre perfectionism si nu sint prea multumiti de viata lor. Lipsa
de constientizare a starilor emotionale interne si adesea nu recunosc cind sint furiosi.
Trasaturile unor familii cu un copil anorexic cum ar fi supraprotectia, copilul nefiind in stare sa
rezolve si sa se confrunte cu conflicte, lipsa de afectiune sint ceva normal.

Tricotilomania
Tricotilomania reprezinta o tulburare de control al impulsurilor ce se manifesta prin
smulgerea propriilor fire de par. Prevalenta este 1-3%, repartizata bimodal: inaintea varstei de
6 ani si in adolescenta (cand predomina la fete). Ultima forma este cronica si greu tratabila.
Se caracterizeaza prin:
Smulgerea recurenta a propriilor fire de par, rezultand in pierdere observabila a parului
Senzatie crescanda de tensiune imediat inainte de smulgerea firelor de par sau atunci
cand incearca sa reziste acestui comportament
Placere, gratificare sau usurare la smulgerea firelor de par
Tulburarea nu este explicata mai bine de o alta tulburare mintala si nu se datoreaza unei
conditii medicale generale (de ex., o conditie dermatologica)
Tulburarea cauzeaza suferinta semnificativa clinic sau alterare sociala, ocupationala sau
in alt domeniu important al functionarii

Se poate asocia cu urmatoarele afectiuni:

tulburarile afective
tulburari psihotice
tulburari de anxietate
tulburari de alimentatie

46
 tulburari adictive
Poate fi simptom in schizofrenie, retardul mintal, tulburarea obsesiv-compulsiva,
depresie, tulburarea borderline.

Ticurile
Fac parte din viata noastra si ii deranjeaza pe cei din preajma noastra. Exist dou tipuri
de ticuri: simple i complexe. Cele simple se produc deodat i se pot repeta des (exemplu:
clipitul, pufnitul, trasul nasului, grimasele faciale). Cele complexe sunt: sariturile, mirositul
lucrurilor, atingerea altor persoane, coprolalia, echolalia.
Se pot controla uneori ticurile, dar efortul este similar cu reinerea unui strnut, care, la
un moment dat, tot trebuie eliberat. Ticurile devin mai intense la stres i scad n intensitate
cnd persoana se relazeaz, iar n timpul somnului dispar complet.
Conform opiniei specialistilor, exista trei tipuri de ticuri. Unele sunt motorii si se
numesc astfel pentru ca implica miscari ale corpului, altele sunt verbale, manifestandu-se prin
sunete sau cuvinte, iar ultima categorie include ticurile complexe, care combina secvente
complicate de ticuri verbale dar si motorii.
Ticuri motorii: sunt micri involuntare i rapide.apar n special n timpul stresului sau cnd
organismul este obosit sau pictisit. Cele simple sunt: clipitul, sucirea capului, scuturatul
piciorului cnd se ede, ridicatul umerilor. Cele complexe: echopraxia (repetarea gesturilor
altora), copropraxia (gesturi obscene sau interzise).
Ticuri verbale: sunt vocalize rapide i involuntare. Ticuri vocale simple: fornitul, grohitul,
tuitul, trasul nasului, pufitul etc. Ticuri vocale complexe: fluierturi, ltrturi, coprolalia
(repetarea cuvintelor obsecene), echolalia (repetarea cuvintelor tocmai auzite), palilalia
(repetarea cuvintelor sau sunetelor proprii).
Ticurile mentale: reprezinta orice gnd contient pe care o persoan simte nevoia de a-l
produce (am uitat gazul aprins, ua nencuiat, trebuie s bat n lemn neaprat de trei ori,
altfel).
- Echomerimnia este forma mental a echolaliei (se repet ultimele cuvinte sau melodie
auzit);
- Copromerimnia este forma mental a coprolaliei;
- Palimerimnia este forma mental a palilaliei (repetarea n gnd a ultimelor cuvinte sau sunete
personale);
- Numrarea sau recitarea este un tic manifestat prin punerea accentului la aceeai distan, de
exemplu.
Comportamente asociate cu ticurile:
- obsesii (repetarea gndurilor);
- comportament ritual (atingeri repetate, repetarea unor fraze, verificarea uii);
- dificulti n concentrare cu sau fr hiperactivitate (neatenia, nu pot termina un lucru
nceput, micarea continu);
- probleme la nvare (dificulti la scriere, citire, matematic, probleme de percepie);
- tulburri de somn (treziri frecvente sau vorbire n somn).

Cea mai buna atitudine este de a ignora aceste ticuri. Medicamentele nu au un rol prea
important, doar cele din plante sunt recomandate pentru calmarea sistemului nervos. Plimbarile
in natura, in timpul vacantelor, ca si eliminarea cauzelor de insecuritate sau conflict, creeaza
conditiile propice relaxarii. Cei din jur trebuie sa manifeste rabdare si detasare, ceea ce nu este
intotdeauna usor. In mod normal, ticurile dispar brusc, la adolescenta. Daca nu, este indicat
ajutorul psihologic.

47
 Ticurile reprezinta contractii rapide, repetate, involuntare are unui grup muscular,
rezultand o miscare (cunoscut ca tic motor) sau un sunet (un tic vocal). Majoritatea ticurilor
sunt usoare, foarte rare, greu de perceput, insa in unele cazuri pot fi frecvente si destul de
severe. Ticurile motorii pot afecta orice parte a corpului dar intereseaza cu precadere
musculatura fetei, ochilor, capului si gatului, producand contractii precum grimasele faciale,
clipit frecvent, ridicarea umerilor. Desi ticurile motorii sunt similare unei miscari normale, ele
nu sunt voluntare. Majoritatea oamenilor cu ticuri nu si le pot controla. Unele persoane isi pot
controla aceste manifestari pentru o perioada scurta de timp, insa acesti oameni percep o
tensiune crescanda pana in momentul in care ticul revine in coportamentul lor.
Ticurile au fost clasificate in cateva categorii in functie de tipul ticului si de durata
acestuia in comportamentul persoanei:
Ticurile tranzitorii persoana are un tic motor, sau verbal sau ambele tipuri, aproape
zilnic intr-un interval de cel putin o luna de zile, insa nu mai mult de un an;
Ticurile cronice persoana are un tic motor sau vocal, dar niciodata ambele, exprimat
in mod regulat sau intermitent intr-o perioada de peste un an si fara pauze mai mari de trei luni;
Sindromul Tourette exista in comportamentul persoanei respective cel putin un tic
vocal si mai multe ticuri motorii, manifestate regulat sau intermitent pentru mai mult de un an,
cu perioade lipsite de manifestari nu mai mari de trei luni.
Ticurile tranzitorii sunt foarte frecvente. Majoritatea sunt prezente in copilarie si dispar
pana la varsta adulta. Aproape un sfert dinte copii de varsta scolara vor dezvolta un tic tranzitor
la un moment dat, adesea intre 7 si 9 ani, insa ticurile se pot instala chiar de la varsta de 3 ani.
In comparatie cu acestea, ticurile cronice sunt foarte rare, dar se pot mentine si la persoana
adulta.

SUICIDUL LA ADOLESCENI

Suicidul in randul adolescentilor este un fenomen tragic si constituie a doua cauza a

mortalitatii tinerilor cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani, tinand cont numai de sinuciderile
declarate oficial si excluzandu-le pe acelea deghizate in accidente. De ce unii tineri care au
toata viata inainte devin atat de disperati ajungand pana la decizia de a-si lua viata?
Suicidul in randul adolescentilor denota prezenta unei nelinisti importante, este un
strigat de suferinta, de disperare si de cerere de ajutor. Explicatia acestui fenomen nu se poate
gasi intr-un factor precipitant ci in istoria tanarului, intr-o viata problematica, in conflicte
anterioare. Cu siguranta in viata unui tanar care ajunge sa se sinucida a avut loc o escaladare a
problemelor care au inceput cand acesta era foarte mic, problemele au crescut si s-au acumulat
odata cu trecerea anilor, iar apoi au atins un punct culminant in perioada de adolescenta.
Ca o ultima problema ce se adauga este cea a crizei suicidare, precizand ca o criza nu
este intotdeauna suicidara si ca poate fi o ocazie de dezvoltare progresiva la fel cum poate
degenera intr-o criza suicidara.
Adolescenta este o perioada de varsta susceptibila de a provoca un comportament
suicidar. Este necesar sa intelegem ca vorbim despre o perioada in care au loc schimbari
intense in plan social, familial, fizic si afectiv. Copilaria securizanta trebuie sa fie abandonata
inainte ca tanarul sa-si castige un loc in lumea adultilor.
Adolescentul vrea sa fie autonom desi e inca dependent de adulti, de parinti. Are loc o
schimbare majora in perceptia de sine ce se produce datorita modificarilor corporale, tanarul se
simte dezorganizat, neatractiv. La nivelul sexualitatii tanarul trebuie sa-si defineasca identitatea
pentru a putea stabili o relatie cu cineva, lucru care il face sa traiasca o anxietate ridicata.

48
 In plan social el parcurge un du-te vino intre copilarie si viata de adult, vrem ca el sa se
poarte ca un adult, in timp ce noi ii acordam permisiuni si responsabiltati ca si cum ar fi tot
copil. Aceasta miscare are un efect reasigurator, reintoarcerea la o baza securizanta ii ofera un
ragaz pentru a-si reface fortele necesare pentru a infrunta o lume noua si necunoscuta care este
cea a adultilor. Inainte de a face si el parte din aceasta lume, va evalua, va judeca, va critica
viata adultilor. Maturizarea sa intelectuala ii va permite sa filozofeze, sa-si puna intrebari
despre sensul vietii si despre locul sau in aceasta lume.
Cotele emotionale ating un varf, totul este dat peste cap: corpul, relatiile, exigentele
vizavi de propria persoana. Toate aceste schimbari sunt dificile pentru tanar. In plan psihologic
el este impulsiv, hipersensibil, suspicios, emotiv, nerabdator, este intr-un dezechilibru constant,
intr-o stare de conflict si traieste sentimentul de a fi singur. Grupul de prieteni, colegi este
foarte important la aceasta varsta. Grupul ii permite sa se confrunte si sa se confirme. Grupul ii
da un sentiment de apartenenta si de a nu mai fi singur. Adolescentul cauta popularitatea,
originalitatea, dar are nevoie si de aprobarea grupului.
Astfel putem vedea ca adolescenta este o perioada de schimbari mari, schimbari care
sunt normale, dar care genereaza angoasa si anxietate in grade variate. Daca exista si alti
factori de stres, acestia pot determina tanarul sa apeleze la comportamente suicidare.
Comportamentul suicidar este ales numai dupa ce o serie de alte comportamente au fost
incercate dar au esuat si atunci sinuciderea este perceputa ca singura varianta posibila.
Tentativa de suicid a adolescentului arata dorinta de schimbare, de a pune capat unei situatii in
care se afla. Suicidul este o constrangere si o revansa impotriva sentimentului de neputinta de a
schimba o situatie problematica. Obiectivul este deseori de a-si schimba viata si nu de a-i pune
capat.
Tanarul suicidar se percepe adeseori ca rau, pasiv, vinovat. El are o stima de sine
scazuta, se simte nedorit, nu a descoperit inca valoarea sa in raport cu normele sociale stabilite
si cu presiunile exercitate asupra sa. El nu isi gaseste locul, nu are un scop, nu se implica in
activitati, are frecvent slabe rezultate scolare, este impulsiv, nu are loc in comunitatea sa ceea
ce produce un sentiment de alienare si in consecinta el nu va mai fi atras de societate, nu-si va
mai dori sa-si continue viata.
Caracteristici ale adolescentului aflat in situatia de risc suicidar:
Functionare familiala perturbata;
Trairea unor experiente emotionale dificile, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate
sau experimentarea unor evenimente traumatizante;
Trairea unui suicid in cadrul familiei sale sau in randul cercului de prieteni;
Identificarea cu o persoana pe care a pierdut-o si in care vede un model;
Dificultati de identificare sexuala, homosexualitate;
Adoptarea unor comportamente deviante: delincventa, prostitutie, etc.;
Consum de droguri, alcool, medicamente;
Fuga de acasa, plasamente multiple in centre sau in familii substitutive;
Una sau mai multe tentative anterioare de suicid.

Factori de risc

Problemele familiale
Desi multi factori sunt asociati cu suicidul adolescentilor, problemele familiale sunt de
cele mai multe ori evocate de adolescentii suicidari. Climatul familial este perturbat chiar daca
exista sau nu o separare a parintilor. In familiile acestor adolescenti gasim trasaturi comune ca:
prezenta conflictelor parentale si conjugale, abuzuri fizice sau psihice, un climat de violenta,

49
alcolismul unuia sau al ambilor parinti, indiferenta fata de tanar, lipsa de maturitate a mamei,
dificultati de comunicare sau chiar lipsa acesteia, neintelegerea, lipsa sustinerii,
nerecunoasterea individualitatii tanarului, atitudini negative sau neglijente ale parintilor, lipsa
implicarii emotionale, abandonul sau rejectia tanarului, si altele.
La nivelul controlului parental, un control excevsiv poate descuraja independenta si
realizarea de sine. Adolescentul dominat poate sa se simta neputincios in a schimba ceea ce nu
poate tolera. La polul opus, inconsistenta sau lipsa controlului se traduc in indiferenta parintilor
fata de tanar cu consecinta unui sentiment de neglijare, cu aparitia carentelor afective si
educative, care sunt deseori specifice tinerilor suicidari.
Adolescentul poate suferi si o influenta a celor din anturajul sau care au avut tentative
de suicid sau chiar s-au sinucis, astfel producandu-se o scadere a nivelului de inhibitie in fata
gestului suicidar.
Pierderea unei persoane iubite este unul dintre evenimentele cel mai dificil de suportat,
indiferent de varsta. Majoritatea adolescentilor traiesc la un moment dat un moment dificil in
relatia lor de iubire. Putem observa ca tinerii suicidari se angajeaza foarte intens in relatia lor
de dragoste iar ruptura, despartirea lasa urme foarte profunde. Durerea este intensa si devine
insuportabila iar tanarul are impresia ca nu-si va mai reveni, ca suferinta sa nu se va mai sfarsi.

Izolarea social
Unii adolescenti suicidari sunt singuri, traiesc sentimentul ca sunt rejectati de grup, dar
nu toti adolescentii suicidari sunt in mod necesar izolati de social. Multi dintre ei au un grup de
prieteni chiar daca uneori traiesc dificultati relationale cu acestia. Totodata, ei nu sunt
receptivi la sustinerea pe care le-o poate oferi anturajul si uneori prefera sa-si petreaca timpul
singuri. Ei cred ca nimeni nu le poate oferi ajutorul de care au nevoie. Adolescentul suicidar
traieste o izolare asociata cu mari dejavantaje afective.

Pierderea
Criza suicidara poate aparea ca urmare a unei pierderi, pierdere ce poate include nevoi
nesatisfacute percepute ca pierderea suportului, afectiunii. Pierderea poate fi traita de asemenea
in termenii pierderii identitatii si a stimei de sine. Incarcatura emotionala legata de pierdere
este puternica, iar reactiile la pierdere ale adolescentului sunt intense, acesta avand un control
slab al furiei si al impulsivitatii. Atunci cand pierderea si stresul se acumuleaza, reactia
adolescentului poate fi disperata. Daca acesta continua sa se detaseze de suportul pe care i-l
poate oferi mediul sau, sentimentele de disperare vor creste si el isi va pierde increderea in
faptul ca situatia s-ar putea modifica.

Procesul suicidar

Procesul suicidar este perioada care separa momentul in care apare criza de trecerea la
act. In adolescenta, acest interval poate fi foarte scurt. Aceasta etapa este normala intr-un
proces de criza. Pentru rezolvarea problemei, persoana face un inventar al solutiilor posibile.
Fiecare solutie face obiectul unei evaluari pentru a vedea care este posibilitatea ca acea solutie
sa aduca o schimbare si care ar fi eficacitatea ei in reducerea suferintei. Unele persoane poseda
o gama larga de de eventuale solutii si pot identifica strategii pentru a iesi repede din criza.
Pentru altii, solutiile sunt in numar foarte restrans pentru ca ele nu raspund nevoilor prezente.
In acest stadiu, ideea sinuciderii nu este o solutie, sau prea putin.
In cautarea solutiei, o imagine brusca, neasteptata, legata de moarte, poate aparea
printre solutiile posibile. Solutiile care par ineficiente in reducerea intensitatii crizei vor fi

50
respinse. Ideea sinuciderii apare tot mai des si este luata din ce in ce mai mult in serios, se
insista asupra ei, se elaboreaza avantaje ale scenariilor posibile.
Disconfortul devine din ce in ce mai greu de suportat si dorinta de a scapa de aceasta
situatie se intensifica. Incapacitatea de rezolvare a crizei si sentimentul de a fi epuizat toate
posibilitatile de solutionare provoaca o angoasa foarte mare. Ideea sinuciderii revine constant si
cu regularitate, generand framantari si anxietate insotite de suferinta si durere.
Persoana este coplesita de disperare. Suicidul devine solutia pentru toata suferinta sa. In
acest stadiu se elaboreaza un plan precis ce contine data, ora, modul si locul. Putem uneori sa
observam o remisie spontana a crizei suicidare, dintr-o data problemele par sa fi disparut.
Adolescentul se poate simti usurat, alinat si da semne ca se simte mai bine in clipa in care
suicidul reprezinta solutia definitiva, pentru ca are acum un mod care ii este la indemana de a-
si opri suferinta.
In aceasta etapa a procesului suicidar o ruptura emotionala si un sentiment de izolare
sunt adesea prezente.
Suicidul reprezinta ultima tentativa de a recapata controlul. Un eveniment precipitant
urmeaza, o problema se adauga si determina trecerea la act.
Este important de stiut ca nu este niciodata prea tarziu sa intervenim. Ambivalenta si
teama legate de trecerea la act sunt prezente pana in ultimul moment iar procesul poate fi oprit
oricand. Pentru adolescent, procesul suicidar poate fi scurt, uneori dureaza doar cateva ore.
Din punct de vedere psihologic, adolescentul este impulsiv, instabil, emotiv. Se afla
mereu in dezechilibru, intr-o stare de conflict. Este dornic sa experimenteze inainte de a
reflecta. Din aceste motive, perioada de varsta a adolescentei este susceptibila de a angaja
comportamente suicidare. Procesul este mai rapid la a doua tentativa, mesajele sunt mai voalate
iar metoda utilizata este mai violenta.
Suicidul nu se produce fara avertismente. In general, persoanele suicidare ne dau
mesaje si indicii care anunta intentiile lor in scopul de a-si alerta anturajul. Acestea sunt
strigate de ajutor, urme de speranta si ele pot fi:
o Mesaje verbale si aluzii la moarte: ar fi mai bine sa mor, asa n-as mai suferi, voi
n-o sa ma mai vedeti mult timp, mi-e frica sa ma sinucid, etc.;
o Amenintari cu suicidul: vreau sa ma omor, etc.;
o Comportamente auto-mutilante, periculoase;
o Aluzii indirecte la suicid: in curand voi avea parte de pace, sunt inutil, vreau sa
fac o calatorie foarte lunga, va va fi mai bine fara mine, etc.;
o Pregatiri pentru o plecare, aranjamente finale, scrisori de adio;
o Daruirea unor obiecte care au o valoare personala foarte mare;
o Atractie brusca pentru arme sau produse toxice;
o Tulburari ale somnului (insomnie/hipersomnie);
o Tulburari de alimentatie (anorexie/bulimie);
o Lipsa de energie, fatigabilitate sau agitatie extrema in anumite momente;
o Incapacitatea de a resimti placere;
o Tristete, plans, descurajare;
o Indecizie, iritabilitate, furie;
o Devalorizare, slaba stima de sine;
o Anxietate crescuta;
o Pierderea interesului si a placerii pentru orice fel de activitati;
o Retragere, cautarea solitudinii;
o Ruperea contactelor cu familia, prietenii, etc.;
o Refuzul de a comunica, absenta emotiilor;

51
 o Absentarea de la cursuri si diminuarea randamentului scolar;
o Atractie si preocupare pentru subiectul mortii, al rancarnarii;
o Schimbari in aspectul sau, neglijenta;
o Consum excesiv de alcool si/sau droguri, medicamente.

Mituri i realiti despre suicid

In legatura cu suicidul circula o serie de mituri. Miturile sunt credinte false, idei inexacte care
justifica uneori modul in care ne comportam, ne ajuta sa ne simtim usurati, ne degajeaza de
responsabilitati.

Mit: suicidul se produce fara avertisment.

Realitate: din 10 persoane care se sinucid, 8 dau mesaje asupra intentiei lor, cat de mici, de
vagi ar fi acestea. Suicidul este rezultatul unui proces care este intotdeauna observabil chiar
daca la tineri se deruleaza foarte rapid.

Mit: o persoana suicidara isi doreste in mod real sa moara.

Realitate: persoana suicidara doreste sa nu mai sufere si nu sa moara. Ea ezita intre viata si
moarte si lasa in grija altora faptul de a-i salva.

Mit: persoana suicidara este ori lasa ori curajoasa.

Realitate: persoana suicidara nu vrea sa-si puna capat zilelor din lasitate sau curaj, ci pentru ca
viata sa ii pare insuportabila, pentru ca nu intrevede alta solutie si se simte disperata.

Mit: suicidar o data, suicidar pentru totdeauna.

Realitate: tendinta de suicid este reversibila. Procesul suicidar nu dureaza toata viata si poate
fi oprit definitiv chiar si la cei care aparent au aceasta tendinta cronica.

Mit: persoana care se gandeste la suicid pare neaparat deprimata.

Realitate: simptomele variaza in functie de personalitatea fiecaruia. Sub o aparenta de veselie,

de buna dispozitie, se poate disimula uneori o tristete foarte mare.

Mit: daca observam o ameliorare a riscului suicidar aceasta semnifica faptul ca pericolul a
trecut.
Realitate: o persoana care ia decizia de isi lua viata poate parea usurata, chiar fericita, iar
anturajul sau ar putea crede ca momentul de criza a luat sfarsit. Trebuie insa sa ramanem
vigilenti pentru ca majoritatea sinuciderilor se produc in cele trei luni care urmeaza debutului
ameliorarii crizei.

Mit: suicidul este ereditar.

Realitate: suicidul nu este ereditar.

Mit: persoanele care se sinucid sunt persoane care sufera de tulburari psihice.
Realitate: persoanele care vor sa-si ia viata nu sufera neaparat de o tulburare psihica, iar
persoanele care sufera de o tulburare psihica nu sunt in mod necesar suicidare. Persoana
suicidara se poate afla intr-o situatie temporara de mari framantari emotionale, ceea ce nu
inseamna ca sufera de o tulburare psihica.

52
Mit: persoana care ameninta ca se sinucide nu o va face, este vorba doar de o forma de santaj
pentru a atrage atentia.
Realitate: amenintarea cu sinuciderea trebuie luata in serios si nu considerata ca fiind o
manipulare. Cel care actioneaza astfel sufera cu adevarat si are nevoie de ajutor. Chiar daca
uneori exista in acest comportament si manipulare prin mesajele transmise, nu trebuie uitat ca
exista si o doza mare de disperare si de cerere de a fi ajutat.

Mit: persoanele suicidare au o personalitate slaba.

Realitate: nu exista un tip de personalitate suicidar. In mod contrar cu ceea ce am putea crede,
persoanele suicidare au multa energie. Deseori acestea au traversat dificultati enorme (pierderi,
respingere, viol, etc.).

Mit: suicidul se produce in clasele sociale defavorizate.

Realitate: suicidul se produce in toate clasele sociale.

Mit: o persoana care supravietuieste suicidului si care prezinta o ameliorare subita a starii
psihice a rezolvat situatia problematica.
Realitate: o mare parte a sinuciderilor se produc in cele trei luni de dupa debutul perioadei de
ameliorare.

Intervenii care pot ajuta o persoan suicidar

Rupeti izolarea pe care tanarul o traieste si abordati direct subiectul suicidului. A vorbi
despre suicid nu indeamna catre trecerea la act, ci dimpotriva, acest lucru ajuta persoana sa iasa
din izolare, sa-si exprime suferintam ii ofera posibilitatea sa intrevada si alte cai. Dati-i
posibilitatea sa vorbeasca despre lucruri care il preocupa. Indemnati-l sa exprime ce simte si
traieste in raport cu situatia sa.
Aratati-i disponibilitatea dumneavoastra de a-l asculta fara critica, evitati sa-l bruscati,
sa-l batjocoriti, sa-l culpabilizati, sa-i faceti morala. Recunoasteti legitimitatea problemelor
sale, tratati-l ca pe un adult.
Evitati sa minimalizati dificultatile tanarului, ceea ce pentru dumneavoastra poate
aparea ca fiind o problema minora, pentru el reprezinta o problema majora.
Evaluati rapid posibilitatea unei urgente suicidare verificand daca exista idei suicidare
continue, daca dispune de mijloace prin care sa-si poata lua viata, daca a ales locul si
momentul pentru a o face. Tanarul trebuie ajutat sa se linisteasca, sa accepte sa-si amane gestul
si sa fie de acord sa primeasca ajutor profesional. Nu lasati adolescentul singur inainte de a va
asigura ca urgenta a fost calmata. In cazul in care observati ca riscul creste, mergeti de urgenta
cu el la un spital.
Ajutati-l sa-si evalueze situatia, ceea ce ii va permite sa gaseasca solutii noi. Explorati
impreuna o gama de solutii posibile si orientati-l spre actiuni concrete.
Ajutati-l sa-si creasca stima de sine incurajandu-l in progresele pe care le face, in
comportamentele independente. Trebuie sa evitati sa faceti lucrurile in locul lui si incercati sa
favorizati autonomia sa respectand limitele si capacitatile tanarului.
Incurajati-l sa-si reia activitatile care ii plac sau care ii placeau, in masura in care este
capabil si in ritmul sau.
Aveti grija sa nu ii lasati la indemana medicamente, obiecte periculoase, etc.

53
 Nu luati totul pe umerii dumneavoastra si nu actionati singur, solicitati ajutorul
persoanelor apropiate sau al unui profesionist.
Nu-l sfidati, nu-l provocati in legatura cu sinuciderea.
Evitati sa-i oferiti propriile retete de fericire, ceea ce este bine pentru dumneavoastra
nu este neaparat bine si pentru ceilalti.
Evitati sa-i faceti promisiuni pe care nu le puteti onora.
Incercati sa desfiintati unele mituri pe care le au adolescentii, ca de exemplu: adultii nu
ii pot ajuta, adultii nu ii iau in serios pe adolescenti, adultii vor profita si ii vor pedepsi pentru
greselile facute, vor crede ca tanarul este bolnav, etc.
Familiile adolescentilor suicidari trebuie intotdeauna sa fie implicate atunci cand
adolescentul primeste un ajutor terapeutic, implicarea familiei fiind un factor favorizant al
ameliorarii comunicarii parinti adolescenti, al adoptarii de strategii mai eficiente in
rezolvarea problemelor, al resituarii locului fiecaruia in interiorul familiei, al restaurarii unui
sistem de valori.

PROBLEME PSIHOPATOLOGICE LEGATE DE COLARIZARE

Tineretul actual petrece n coal mult mai mult timp dect petreceau generaiile
anterioare, pentru adolesceni activitatea colar fiind o "prob de foc" care pune n eviden
posibilitile i perspectivele sale de viitor. coala solicit la maximum capacitatea
intelectual, afectiv i caracterial a elevului, motiv pentru care ea poate deveni adesea motiv
de dezadaptare. Profesorii, emoional vorbind, sunt mai puin implicai dect prinii, n timp
ce elevul sau studentul sunt nc personaliti maleabile i educabile. Greelile educative pot
astfel s se imprime n structura personalitii tinerilor sub forma unor trsturi care pot deveni
stabile i care ulterior s stea la baza unor comportamente deviante. Elanul dezvoltrii i
afirmrii de sine la adolesceni, l mpinge pe adolecentul colar deasupra lui nsi, dar "nu
numai deasupra a ce era n copilrie ci, n oarecare msur, dincolo de ceea ce va deveni la
vrsta adult" (Debresse). Acest aspect face parte din "funcia de depire" care st alturi de
"funcia adaptativ" a adolescentului.
Adaptarea adolescentului colar trebuie s aib la baz o personalitate sntoas
(biologic, psihologic i social). n aceast perioad pot aprea insa disfuncii ale sistemului
endocrin (32,7% dup Dumitrescu, 1972). Referindu-se la studiul psihologic, acelai autor
evideniaz o serei de "stri profunde" cum ar fi: sentimentele de inferioritate, de culpabilitate,
de frustrare. Dei sunt mai frecvente nainte de pubertate ele se menin ntr-o mare proporie i
dup 14 ani, influennd situaia la nvtur i nivelul de integrare colar. Trebuie inut
seama i de faptul c ntre munc, efortul acumulrii de cunotine i educaie exist adesea o
contradicie, n ciuda tuturor eforturilor de a le reuni. Insi eecul colar este privit n mod
deosebit de ctre elevi i de ctre educatori. Astfel Jersild i colab. (1978) arat c educatorii
sunt nclinai n aceast direcie s implice mai mult inabilitatea intelectual, in timp ce elevii
evideniaz mai mult lipsa de motivaie, dar nu trebuie uitat c foarte muli inadaptai social
provin din rndurile acelora care au prsit timpuriu coala.
Factori:
1. Anturajul familial. Familia va continua s aib mare importan n perioda adolescenei i
n evoluia persoanei spre maturizare. Carenele familiale se vor oglindi totdeauna n psihologia
i comportamentul individului. De fapt, drama relaiei dintre prini i copii se joac n trei acte
(Jersild i colab). In primul act (mica copilrie), copilul este dependent total de prini dar spre

54
pubertate el va fi tot mai mult absorbit de lumea din afar. Al doilea act al dramei se numete
"lupta pentru emancipare" i are loc n contextul crizei personalitii adolescentului. Exist
situaii deosebite n ceea ce privete legtura colarului adolescent cu familia, acest lucru
depinznd i de discrepana cultural dintre "cultura prinilor" i "cultura grupului" din care
face parte adolescentul. Dac discrepana este foarte mare influena familiei scade, iar rolul ei
de modelare i de izvor de valori culturale scade de asemenea. Totui, indiferent de situaie,
adolescentul va fi marcat de imaginea parental nscut n copilria lui att de recent. Al
treilea act al dramei se va juca atunci cnd totul a ieit bine, lupta pentru emancipare scade n
intensitate i tnrul "ia loc printre colegii lui aduli". Dei au fost ostili ideilor prinilor, dup
20 de ani ei vor adopta exact aceleai idei.
Experiena de a fi iubit este esenial n aceast perioad, deoarece dac adolescentul se
va simi respins va considera viaa incert i fr sprijin. Numeroase detalii ale vieii de familie
au darul de a-l enerva pe adolescent: cum mnnc, cum se mbrac, cicleala n legtur cu
notele, cu cheltuiala banilor, relaiile cu sexul opus etc. Pe de alt parte, i prinii se simt
vinovai n legtur cu orice insucces colar, motiv pentru care pot resimi diferite grade de
anxietate. In general elevii i studenii care au mai mult ncredere n familie sunt mai
adaptabili, n timp ce aceia rebeli la coal sau nedisciplinai, de obicei sunt aceia care nu au
ncredere n prini.
Dar i dependena crescut fa de familie este duntoare.Cele mai importante sunt
relaiile afective, asigurarea condiiilor de securitate, intimitate, relaxare necesare procesului de
formare instructivo-educativ. Gradul de cultur, profesia prinilor au o mare importan.
Perturbarea relaiilort dintre prini i copii are un efect negativ n perioda colarizrii. Foarte
importante sunt,din acest punct de vedere, dificultile de comunicare. De multe ori
sentimentele dintre prini i copii sunt neclare. Cel mai duntor este atunci cnd prinii
pedepsesc fr a permite adolescentului s-i prezinte punctul de vedere.
Prinii pot avea fa de adolescentul colar diferite atitudini greite ca: interzicerea de a
participa la problemele de familie, severitate sau pedepse exagerate, exces de dragoste,
favorizarea unui frate. Atitudinea de rceal i de respingere va determina totdeauna
agresivitate i rebeliune, n timp ce atitudinea de indulgen poate dezvolta egocentrismul i
lenea. Autoritatea exagerat conduce la atitudini de pasivitate i de dependen crescut, iar
abandonul afectiv este cel mai puin tolerat.
Abuzul sau neglijarea adolescentului poate fi fizic, emoional sau mixt. Prinii
abuzivi au ei nsi probleme psihiatrice, nu pot iubi copilul, btaia fiind singurul mijloc de
rezolvare a conflictelor.
Numeroase cauze au dus la izolarea adolescentului de adult (mobilitatea profesiilor,
scderea influenei vecinilor, nuclearizarea familiei, faptul c mama lucreaz n afara familiei).
Din aceste motive adolescentul colar petrece puin timp cu prinii, foarte multe familii sunt
incomplete.
O problem o constituie i idealul prinilor privind colarizarea copilului. Putem
ntlni ambiii care duc la forarea adolescentului dincolo de limitele capacitilor sale,
rezultatele colare fiind privite ca un act de valoare pentru ntreaga familie, adevrate proiecii
ale personalitii prinilor. In alte situaii se constat demisia rapid a prinilor, iar alteori
chiar agresarea adolescenilor care ncearc s se ridice prin nvtur. In toate aceste situaii
se produce o ruptur precoce a adolescentului de mediul su familial, o slbire precoce a
relaiilor prini-copii.

2. Anturajul colar i extracolar constituie al doilea aspect important n viaa adolescentului.

Alegerea grupului de prieteni, la adolesceni nu se face dup criterii mature, acestea fiind

55
adesea ntmpltoare. Adolescentul va trebui s oscileze permanent ntre dou morale: una
"impus" de aduli (coal, familie) i cea impus n mod tacit de comunitatea grupului din care
el face parte. Dei oficial, unele activiti trec naintea altora (munca de exemplu), n mod
ascuns, situaia este cu totul alta. Tipic, pentru adolescentul colar este organizarea liber
(Ursula chiopu, 1982), ca ntr-o confederaie n care membrii se influeneaz ntre ei i cu
ajutorul creia i pot presa i pe prini. Societatea colarilor i creeaz n fapt o cultur aparte
(n grupul lor ei pot emite idei extravagante despre ei, prini, profesori, autoriti, sex, coal
etc). Dorina de a scpa de conformismul prinilor i apropie tot mai mult de grup i ideologia
sa. Grupul poate oferi posibiliti de individualizare i autonomie, capacitate de absorbie a
spiritului de frond i chiar de agresivitate, uneori caracteristica principal de exprimare a
grupului fiind fronda, opoziia.
O alt caracteristic a vieii de grup o constituie dorina adolescentului de a scpa de
singurtate. Cultura grupului apare astfel ca un pod ntre copilrie i viaa adultului,
adolescentul fiind mai receptiv fa de aceia de vrsta lui dect fa de aduli. In cadrul
grupului de prieteni el gsete condiii de securitate psihologic de care are nevoie n tendina
lui de a se ndeprta de familie. Factorii care duc la liantul dintre adolesceni sunt foarte
complecsi i n mare parte obscuri.
Cel mai important factor rmne ns posibilitatea prieteniei dintre egali, persoane
tinere, cu aceeai inteligen i cu acelai statut economic. Dac o prietenie este real,
adolescentul posed ceva foarte preios. Caracteristica prieteniei este mai ales tolerana tcerii,
n timp ce n prietenia formal, competitiv, acest lucru nu este posibil. In ceea ce privesc
prieteniile din perioda adolescenei, Douvan i Adelson (1976) subliniaz existena a trei
perioade:
1. pn la 13 ani, cnd se bazeaz pe activitate i este superficial;
2. ntre 14-16 ani, cnd prietenia este mai intens i mai intim, bazat mai puin pe activitate
i mai mult pe relaii sentimentale, interdependen emoional, centrul prieteniei fiind
personalitatea partenerului;
3. ntre 17-18 ani i ulterior, cnd prietenia devine calm, adolescentul are mijloacele de a face
i de a menine o prietenie cu alii.
Liderul grupului trebuie s aib o serie de caracteristici deosebite pentru acest rol:
prietenos, cu nfiare plcut, posibiliti financiare mai bune, caliti intelectuale i rezultate
colare. Cei rejetai de grup sunt de obicei persoane plictisitoare, nsingurai, cu dispoziie
trist, morocnoas, de obicei cu probleme familiale i un pronunat sentiment de insecuritate.
In grup apare i problema competitivitii. De fapt, adolescentul triete ntr-o lume a
adulilor, suprasaturat de competiie i concuren (pentru atenie, posesie, putere, prestigiu,
sex, dragoste etc). Pentru a se ancora n realitatea contemporan adolescentul are nevoie de
afirmare, de a constata c viaa i este necesar i c ea are un sens. De multe ori adolesceni
buni se schimb sub influena unor prieteni ri (imitarea extravaganelor, a agresivitii,
teribilismelor etc).
Relaiile cu profesorii sunt de asemenea foarte importante. Distana, arogana
profesorilor sau popularitatea ieftin a acestora, pn la "juvenolatrie" (adoptarea de ctre
aduli a comportamentelor juvenile) au influen negativ asupra elevilor.

Aspecte psihopatologice
Aspectele psihopatologice la aceast categorie de vrst i colarizare pot apare fie ca
simptome psihopatologice izolate fie ca entiti mai bine sau mai prost constituite.

56
 In ceea ce privesc bolile psihice diagnosticate pe parcursul unui an ele s-au cifrat la 10%
i mpreun cu cazurile depistate din anii precedeni ele alctuiau un lot de 12% din efectivul
unei serii de studeni.Autorul subliniaz c fetele sunt mult mai defavorizate.
Tulburri ale activitii intelectuale pot apare spontan dar i n cadrul debutului unor boli
psihice, a unor situaii sociale nefavorabile, datorit limitelor psiho-biologice. In debutul de
schizofrenie apar eecuri intelectuale spectaculare, individul nemaiputnd s continue procesul
de nvmnt. Mai limitat, dar constant, asemenea procese apar n stri nevrotice sau n cadrul
unor personaliti dizarmonice. Surmenajul, nevrozele, isteria pot bloca procesul eficienei
intelectuale. In cadrul unor fenomene pitiatice Danton-Boileau (1971) subliniaz apariia unor
fenomene ca: incapacitatea de nelegere, tulburri mnezice globale sau fragmentare,
acompaniate de cefalee. Apar fenomene specifice isteriei de conversiune: tulburri de scris,
hipersudoraie palmar. Sindroamele depresive de diferite origini, o serie de manifestri
psihosomatice (tulb. de deglutiie, constipaie, anorexie, tulb. de ritm cardiac etc.), pot perturba
procesele de cunoatere.
O entitate special este cunoscut sub denumirea de inhibiia intelectual, caracterizat
prin incapacitatea de utilizare a proceselor intelectuale n cadrul instruirii colare. Apar n acet
cadru, tulburri de atenie, de memorie, de utilizare a limbajului. Este vorba, aa cum
subliniaz Debresse, de o adevrat tulburen i mprtiere. Elevul va manifesta o activitate
stpnit i agitat, uneori de revolt i de opoziie deschis. Alteori se va manifesta prin
atitudini ieite din comun (clovnerii, grimase, strmbturi etc).
Factorii sociali pot influena direct inhibiia intelectual prin cerine excesive, aplicare
de pedepse, criticism exagerat, conflicte n familie, despriri etc. Nanette Dice (1975)
subliniaz c de la natere, copilul poate fi ngrijit ntr-o atmosfer de acceptare, bucurie,
stimularea dezvoltrii emoionale, atitudini care duc la creterea randamentului i ncurajeaz
nvatul, sau n atmosfer de fric, aversiune, prezicere de dezastre sau restricii care duc la
inhibarea nvatului. Reacia adolescentului fa de inhibiia intelectual poate lua diferite
forme ca:
reacii depresive cu contiina penibil a incapacitii, perspectiva eecului, reacie
cenestopat, risc suicidal;
acceptarea resemnat i deplasarea intereselor, apariia unor comportamente euforice,
tendine de apragmatism, negarea simptomelor i alte fenomene de camuflaj;
raionalizarea prin punerea n cauz a unui eveniment exterior (decepie sentimental,
surmenaj, felul cum este organizat nvmntul etc);
reacia intens i activitatea n exces;
variaii ale ritmului de munc (lucru noaptea), scderea ritmului de munc la nceputul
anului, dar cu reluare greoaie sau chiar cu imposibilitatea de a relua;
munca fr randament n ciuda efortului depus.

3. Tulburri ale comportamentului

O serie de tulburri a activitii colare sunt legate de dezvoltarea disarmonic a
caracterului i a personalitii.In aceste situaii apar dificulti de adaptare la colectiv cu
repercursiuni directe asupra procesului de nvmnt. Elmano Costiner (1972) evideniaz din
acest punct de vedere urmtoarele tipuri de elevi:
9 bufonul clasei, care ascunde deficienele sale sub masca comicului, se expune rsului i
batjocorei, pentru a obine bunvoina colectivului;
9 tiranul clasei, dotat, de obicei cu o for fizic superioar, este brutal, crud, violent,
compensnd prin aceasta lipsa lui de rezultate la nvtur. Comportamentul agresiv poate
constitui i un element precoce al unei psihopatii care se va exprima plenar mai trziu sau,

57
 acest comportament poate apare legat de o situaie familial (pedepse excesive, violene n
familie);
9 obraznicul clasei, tulburent, trivial, se manifest ca i tiranul, dar nu are fora sa fizic;
9 vedeta are comportament tulburent, obraznic, caut situaii riscante, chiar periculoase
pentru a se evidenia;
9 plngreul rspunde la stres prin reacii pitiatice (plns, lamentri). Uneori face crize
isteriforme n scop de antaj sau rzbunare;
9 prostul clasei, cu posibiliti fizice i intelectuale reduse (a rmas de mai multe ori
repetent). Atitudine similar, apatic, pasiv poate apare i n situaii grele familiale, dup
eecuri colare prin antrenarea unor reacii depresive;
9 apul ispitor este tipul de elev care ia asupra sa ceea ce se ntmpl ru n clasa, dorete
s fie pedepsit (uneori s fie dat afar din clas pentru a se juca);
9 slbnogul este de obicei un tip astenic care demisioneaz uor. In situaii de stres
reacioneaz prin plns i retragere.

Chiulul este una dintre reaciile frecvente la elevi. Chiulul este absena nemotivat de
la ore a unui elev. Chiulangiul clasic este elevul care pleac la coal la ora stabilit numai c
nu intr n clas ci i pierde timpul cu alte activiti. Dac este inteligent el se intereseaz de
lecii i le execut iar prinii nu vor afla de chiul dect cu ocazia unor vizite la coal. Chiulul
este mai frecvent la biei ca la fete i mai frecvent la liceu ca la cola general. Dei nu are
neaprat un caracter patologic foarte muli delincveni sau personaliti sociopate au fost n
timpul colarizrii chiulangii. De fapt zilnic 6-8% dintre elevi sunt abseni de la coal n mod
nemotivat, n mediul uirban situaia fiind mai grav.
Printre cauzele chiulului se noteaz: dificultile de a nva, reacie contra
autoritarismului, teoretizarea n sens pozitiv la nivelul clasei a chiulului, nvmnt prost
organizat, clase supraaglomerate, plictiseal, atraciile din afara colii. Exist cause emoionale
dar i aspecte exterioare ca frica de violen, neglijarea din partea prinilor, hran sau haine
necorespunztoare, eec al programului de nvmnt, antaj. Se consider c 3/4 dintre
familiile care au un copil chiulangiu mai au i alii n aceiai situaie. Chiulul ar fi un rspuns
complex, maladaptativ la stresurile multiple, deprivri sociale care i gsesc expresia n
tulburri emoionale i comportamentale antisociale. Majoritatea chiulangiilor provin din pturi
sociale neprivilegiate, cu prini care la rndul lor au fost chiulangii, disciplina din familie este
lax i inconsistent (cu tat absent sau ineficient). De multe ori n familiile chiulangiilor exist
i delincveni.
Uneori chiulul poate fi selectiv, doar pentru anumite obiecte de studiu, iar n alte situaii
se poate incrimina prezena unei imaturiti cu pasivitate, rigiditate obsesiv (situaie n care
apare excesul prezenei la ori ce activitate didactic).
Legat de chiul apare i nesupunerea fa de autoritatea colar. S-a subliniat c chiulul
poate fi i o rebeliune contra unor insatisfacii legate de cas sau de coal, c este legat de un
mare grad de deprivare (emoional, material sau cultural). Din aceste motive concurena cu
colegii lor este fr ans, chiulul aprnd n acest context ca singura soluie. Muli sunt
contieni de deficienele pe care le au,de handicapul lor i folosesc chiulul ca o agresiune
contra autoritii.
Refuzul colar apare n ciuda tuturor msurilor luate de prini sau de coal. Dei
aparent elevul pare a dori s mearg la coal (se scoal, se mbrac etc) el "nu poate" intra n
clas. Alteori refuzul colar apare n momentul schimbrii colii sau a unui alt ciclu colar, mai
ales cnd anterior au avut dificulti. Dac este presat s mearg la coal, copilul are o stare de
fric, uneori cu paloare i diferite fenomene psihofiziologice (mai ales digestive). Pentru a

58
scpa poate fugi afar, se poate ascunde. Spre deosebire de chiul aici lipsesc alte acte delictuale
sau antisociale: refuzul colar poate debuta acut sau n mod lent dup o situaie care l-a fcut s
absenteze.
Fobia colar se aseamn mult cu refuzul colar. Apare la elevii mai mici dar poate
apare i la adolesceni. Fobia colar poate apare n momentul schimbrii colii sau n situaia
unor grave conflicte n familia de origine, a nevoiii de a se despri de familie. O serie de
materii grele, profesori intolerani (mai ales la obiectele care presupun judecat abstract) pot
mri dificultile intelectuale i conduc, astfel la fobia colar. Poate s apar fobie numai
pentru anumite materii, poate s aib la baz anumite pedepse pe care le consider injuste.
Stri de izolare legate de un caracter timid, anxios sau legate de situaii stresante din
familie pot apare de asemenea. Tot psihoreactiv poate apare ncpnarea, atitudinea de
opoziie, care poate merge pn la refuzul de a merge la coal, fuga, expresii puerile,
hiperemotivitate i alte probleme. Uneori la baz pot sta probleme legate de viitorul lor, de
profesia viitoare. Se pot remarca diferite situaii (Danton-Boileau,1971):
- o atitudine "adult" care nu las loc entuziasmului i fanteziei, exprimnd de fapt o situaie
foarte vulnerabil;
- imposibilitatea acceptrii sfaturilor pedagogice;
- fixarea obstinant a unui obiect n afara preocuprilor sale.

Inadaptarea la diferitele etape de colarizare

Exist situaii specifice fiecrei etape de colarizare.

Inadaptarea la liceu

Referindu-se la elevii de liceu, Jersild i colab. subliniaz butada care azi este tot mai
actual: "cnd intr n coal ei cred c li se deschid numeroase ui spre viitor, iar atunci cnd
o prsesc constat c multe ui le sunt nchise".
Perioda liceului este o perioad de adnci transformri a personalitii adolescentului.
Trecerea de la un grad de colarizare la altul creeaz probleme deosebite de adaptare, iar coala
pe msur ce clasele progreseaz, devine o instituie tot mai impersonal, elevul fiind
confruntat cu tot mai muli profesori.
Adesea acestea devin motive pentru scderea interesului pentru coal (criticism, teme
pentru acas, disciplin sever etc). Fetele i manifest insatisfacia mai mult introvertit prin
tendin la depresie, inhibiie, nevroz, eventual tentative de suicid, fiind tentate s interpreteze
dificultile ca incapacitate personal. Din contra, bieii sunt mai extrovertii, manifestndu-se
prin acte impulsive, agresivitate, criticism sau prsirea colii.
Eecul colar poate fi considerat ca un simptom care incrimineaz posibilitatea de
adaptare la noul mediu colar. Cei cu risc mai mic provin din clase sociale cu statut
economic mai bun, din familii cu mai puini copii, din familii organizate, cu prini mai
democrai i suportivi i care ateapt mai mult de la educaia copiilor lor. De obicei eueaz
copii cu rezultate mai modeste la testele de inteligen. In mare parte atitudinea elevului fa de
coal reflect climatul intelectual din familie, aspiraiile i ateptrile prinilor i felul n care
copilul se identific cu modelul parental. Hotrrea de a prsi coala, reflect influena
negativ a familiei, combinat adesea cu scderea posibilitilor intelectuale. Dac elevul se
percepe ca insuficient intelectual, riscul de a prsi coala este foarte mare. Bachman i colab.
(1970) arat c motivele invocate de 125 elevi care au prsit coala au fost urmtoarele: cauze
familiale (mai ales financiare), cauze personale (dorina de libertate, de a se cstori), motive
colare (greuti de nvare, scderea interesului), motive care in de autoritate (necazuri cu

59
profesorii sau cu instructorii colari, cu alte persoane din coal), motive care in de diferite
lipsuri materiale etc.
In general colarul care se dezvolt normal se adapteaz rapid la mediul colar, inclusiv
cnd se trece de la o form de nvmnt la alta. Totui, la 14 ani, subliniaz Rousselet (1969)
problema colii devine cauza unei noi crize afective i psihologice. In aceast perioad
dezadaptrile sunt mai frecvente la biei i mai importante la clasele mai mari de liceu.
Widlocher (1976) enumer printre cauzele dezadaptrii, n aceast etap, urmtoarele
aspecte: creterea disproporionat a taliei, corespondena dintre vrst i clas, unele aspecte
legate de mediul social din care provine elevul. Se insist, de asemenea asupra efectelor "crizei
juvenile" n ceea ce privete randamentul colar. Astfel ncpnarea, inactivitatea pot deveni
elemente negative i ireversibile n cazul cnd atitudinea psihoeducativ fa de adolescent este
negativ, n acest caz o importan mare avnd greelile pedagogice, nvmntul defectuos,
izolndu-se chiar o categorie de elevi denumii "ntrziai datorit cauzelor pedagogice sau
educative" (organizare pedagogic deficitar, conflicte familiale, invidie fratern, antipatie
pentru un profesor, excluderea din grupul de colegi etc). Dezadaptrile se accentueaz n
apropierea unor sesiuni de examene sau teze, mai ales cnd teama de nereuit este realizat
catastrofal.
Ursula chiopu (1981) subliniaz la elevii cu probleme, tendina de interiorizare a
experienelor, dificultile principale provenind din cauza marei labiliti afective i a
emotivitii care caracterizeaz aceast perioad de vrst. In anumite situaii, de exemplu,
capacitatea de abstractizare i nelegere a noiunilor abstracte rmne n urm. In aceste
situaii, eecurile colare sunt regula i a persevera ntr-un nvmnt teoretic este o greeal
care poate avea repercursiuni deosebite. Dirijarea spre o meserie sau nvmnt practic poate
reda adolescentului stima de sine i fa de posibilitile sale. Widlocher (1976) subliniaz
urmtoarele forme de inadaptare colar:
1. reacia de opoziie care poate merge pn la refuzul colar, opoziie, fuga de coal, chiulul.
In locul motivaiei apar o serie de justificri i expresii puerile, manifestri care evideniaz
hiperemotivitatea;
2. evadarea i refugiul n fantezie, reverie, izolare, cu respingerea oricrei prietenii, fuga de
grup, neascultarea i obrznicia fa de profesori sau din contra cufundarea oarb n lectur,
elevul citind tot ceea ce i cade n mn;
3. indisciplina att n timpul orelor ct i n afara lor, arogan, impertinen (pedepsele nu mai
au rol);
4. preocupri preponderente pentru probleme filozofice speculative cu dezinteres fa de
coal.
Inadaptarea n liceele tehnice sau coli profesionale.
La vrsta adolescenei se pune pentru prima oar problema alegerii unei profesii. Elevul
nu are ns cunotinele i discernmntul necesar pentru a-i alege o profesie, folosind criterii
derizorii (filme, TV, reclame), uneori n contrast cu posibilitile sale reale.
Fiecare adolescent, ns, are o serie de aptitudini care pot fi valorificate n procesul
alegerii profesiei. In acest sens, motivaia afectiv are un mare rol. Prin nvarea unei meserii,
amploarea crizei juvenile se mai atenueaz, iar n unele situaii munca poate avea chiar rolul de
a corecta anumite trsturi negative psihice. Si n activitatea profesional tinerii au tendina de
a se grupa ntre ei. Exist, arat Olsen (1969), tineri interesai ntr-o profesie, tineri care nu se
hotrsc, tineri indifereni fa de orice profesie, chiar dup ce au intrat ntr-o coal
profesioanal. Opiunile la aceast vrst sunt adesea fragile, iar argumentele puerile. Profesia
prinilor sau anumite trsturi de personalitate pot influena alegerea profesiei. Dac alegerea
este greit, pot apare reacii agresive, irascibilitate, aciuni perverse, chiar unele acte

60
delictuale, mai ales n primele luni de ucenicie. Primele experiene profesionale sunt negative,
lipsete ndemnarea iar tnrul este tentat s acorde mare importan acestor prime neplceri,
adesea nu se poate apra de influenele colegilor tulbureni sau imorali. Alteori, ucenicul, nu va
mai acorda nici o atenie studiului teoretic, considernd c nu mai are de nvat, iar alteori va
considera c activitatea profesional i d o libertate total (c poate fuma, poate duce o via
sexual fr limite, poate s adopte orice atiutudine nonconformist). Aceste prime impresii se
pot imprima ulterior n personalitatea sa,nc maleabil i pot apare ulterior ca adevrate
tulburri de comportament. Dup Rousselet 25-30% dintre ucenici ar avea nevoie de un sprijin
psihologic sau chiar psihiatric, datorit apariiei, la cteva luni de la nceputul
activitii a unui sindrom de dezadaptare caracterizat prin dezinteres fa de munc, fa de
promovare, aspecte psihastenice, refuzul unor eforturi suplimentare, abandonarea locului de
munc sau a oricrui loc de munc. Frecvent apare instabilitatea profesional sau conduite
violente.
Dup Widlocher, la adolescentul care nva o meserie pot aprea o serie de reacii de
dezadaptare ca:
9 oboseala sau senzaia exagerat de surmenaj chiar la eforturi mici;
9 imposibilitatea ncadrrii n procesul muncii;
9 reacii fobice legate de procesul muncii (mai ales dac a asistat la unele accidente de
munc);
9 susceptibilitatea crescut pentru observaii sau critici;
9 senzaia c tie totul i c astfel el nu mai are nimica de nvat.

Tulburri de nvare

Dislexia
Dislexia, un cuvant grec care se poate traduce ca "dificultate in ceea ce priveste
cuvintele", este o boala manifestata prin dizabilitati de invatare, deoarece persoanele dislexice
nu pot invata prin metodele standard de predare si receptare a informatiilor noi. Acestia
dezvolta abilitati excelente de gandire vizuala de la o varsta frageda, recunosc fizic obiectele
din mediul inconjurator, dar nu pot intelege si memora simbolurile, precum literele alfabetului
sau cuvintele.
Alte tipuri de dizabilitati de invatare sunt: discalcul si disgrafia. Discalculii sunt
persoanele care manifesta o dizabilitate matematica, neputand rezolva probleme simple de
matematica sau intelege concepte matematice de baza. Disgraficii nu pot intelege folosirea
literelor si nu pot scrie pe o suprafata limitata - cum ar fi o coala de hartie.
In schimb, dislexicii sunt persoane extrem de intuitive, inteligente si creative care se
bazeaza pe invatare vizuala, multi-dimensionala. Dar, deoarece gandesc in imagini, ei au
probleme in ceea ce priveste simbolurile de orice fel, precum literele sau cifrele si cuvintele
scrise.
Gandirea spatiala/ vizuala este cu totul diferita fata de gandirea secventiala. Gandirea
secventiala reprezinta modul de gandire comun, al oamenilor obisnuiti. Aceasta este asociata
cu gandirea auditiva, liniara in timp si spatiu, implica analiza si progresia de la simplu la
complex, precum si rationamentul deductiv (de la parte la intreg.)
Pe de alta parte, gandirea vizuala reprezinta un sistem holistic de contopire si fuzionare
a cunostintelor la nivel spatial, tridimensional. Acest tip de gandire implica sinteza, intuitia
unor sisteme complexe si rationamentul inductiv (de la intreg la parte, fragment).
De asemenea, la nivelul vorbirii intampina dificultati in punerea gandurilor in cuvinte,

61
folosesc propozitii incomplete si fraze neterminate, nu pronunta in mod corect cuvintele lungi,
modifica frazele, cuvintele si silabele.
Majoritatea copiilor si adultilor dislexici au rezultate slabe la invatatura, in comparatie
cu un IQ extrem de ridicat. Acest lucru rezulta din faptul ca ei nu pot face apel la metodele de
invatare traditionale, de aceea profesorii trebuie sa se foloseasca de tehnici complementare de
predare, precum: invatarea prin unitati reduse (elevului ii sunt prezentate informatii noi treptat,
fragmentate in unitati foarte mici, pentru a-i stimula puterea de concentrare), supra-invatarea
(repetarea continua a noilor informatii) si prezentarea multisenzoriala a noilor informatii
(elevul trebuie sa perceapa noile informatii pe mai multe cai: auditiva, vizuala, tactila).

Disgrafia
Manifestri ale disgrafiei:
- confuzii constante i repetate ntre fonemele asemntoare acustic, ntre litere i
grafismul lor;
- inversiuni, adugiri, omisiuni de litere i grafeme, cuvinte sau chiar propoziii;
- greuti n combinarea cuvintelor n uniti mai mari de limbaj;
- tulburri ale lizibilitii, ale laturii semantice;
- grafemele sunt plasate defectuos n spaiul paginii, inegale ca mrime i form i au
o aezare dezordonat;
- textul este scurt, lacunar, fr unitate logic;
- apar omisiuni de litere i silabe, cuvinte propoziii, sintagme;
- contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, adugiri de cuvinte, grafeme;
- disortografii;
- rnduri libere sau suprapuse;
- nerespectarea spaiului paginii, redarea inegal a unor grafeme;
- scrisul servile;
- scrisul n oglind.

Discalculia
Reprezinta o tulburare a abilitatii aritmetice, capacitatea matematica a copilului fiind sub cea
corespunzatoare pentru varsta si inteligenta copilului respectiv. Discalculia se defineste ca fiind
afectarea dezvoltarii si dobandirii deprinderilor scolare. Copiilor care au discalculie le este
dificil sa faca un calcul matematic, ei dezvoltand strategii de ajutor (numara pe degete,
grupeaza, etc.), au greutati in invatarea numerelor, in scrierea lor, in intelegerea conceptelor de
combinare si separare, in folosirea semnelor si operarea cu ele, in reprezentarea grafica a
informatiei. Uneori asociaza simptome specifice calculului matematic, dar au si probleme de
atentie.

DEPRESIA

Depresia este stare afectiva caracterizata prin tristete, ganduri sumbre, apatie si
deprimare. Depresia se poate distinge de starea de melancolie, in special, prin perioada sa mai
lunga de manifestare si prin intensitatea crescuta a starilor psihice. Cu alte cuvinte, depresia
poate sa conduca pe cineva spre fapte mult mai grave, cum ar fi: suicidul, fuga de acasa, etc.

62
 Simptomele depresiei:

1. Schimbari bruste ale starii de spirit

Tristetea, melancolia, demoralizarea sau indiferenta sunt doar o parte dintre semnalele
ca adolescentii sunt depresivi. Totul se poate manifesta ca un fel de pierdere a interesului
pentru activitatile pe care le indragea inainte.

2. Schimbari comportamentale
Cand te gandesti la depresie, iti vine in minte o persoana foarte trista. Cu toate astea, ea
nu se manifesta intotdeauna asa. In cazul adolescentilor, depresia se poate exprima si printr-un
comportament rebel (pentru cineva caruia nu ii era caracteristic), deviant, antisocial sau
anormal pentru un adolescent normal.

3. Schimbari ale mentalitatii

Daca adolescentul da semne de inadaptare la nou, daca nu se poate concentra, daca este
paranoia, lipsit de respect fata de propria persoana, daca are pierderi de memorie sau anxietate
neobisnuita trebuie sa fii atent.

4. Schimbari ale functiilor biologice

Lipsa poftei de mancare sau, din contra, un apetit foarte crescut, insomniile sau
oboseala continua pot fi simptome ale depresiei.

5. Problemele scolare - schimbare brusca a situatiei scolare a adolescentului, probleme cu

profesorii sau schimbarea grupului de colegii.

ANXIETATEA

Anxietatea este o problem acut a timpurilor n care trim. Este un factor care
contribuie la aproape orice problem cu care se confrunt o persoan. n ceea ce i privete pe
adolesceni, imaginea este chiar mai sumbr. n primul rnd, ei se confrunt cu probleme care
sunt mult prea grele pentru ca ei s le poat rezolva. n al doilea rnd, ei au o nevoie inerent
de a i dovedi c sunt aduli, i ncearc adeseori s fac lucrul acesta consumnd alcool, lund
droguri, implicndu-se n sex i, desigur, fumnd. Adolescenii nu sunt tocmai pregtii pentru
aceast lume a adulilor. Ei au dat recent la o parte crile cu desene animate i animalele de
plu. Pentru c exist aa de mari presiuni, ei tind s vad partea negativ n aproape orice
situaie, ceea ce contribuie la mrirea anxietii pe care ei o experimenteaz.

Cauze
Sunt multe lucruri care pot cauza anxietatea. Conflictele interne de care adolescenii
nici mcar nu sunt contieni pot fi cauze ale anxietii. Unii tineri sunt plini de anxietate
pentru c proprii lor prini au fost la fel. Alii sufer din cauza conflictelor, fie din prezent, fie
din copilria lor, care nc nu sunt rezolvate. Alii experimenteaz sentimente de inferioritate.
Alii triesc n srcie, sau sufer din cauza unei snti precare. Alii o experimenteaz
tocmai din teama de a nu o experimenta.
Atunci cnd consiliezi tineri care sufer de anxietate, este important s stabileti care
este cauza anxietii lor. Cu att de multe posibile cauze, aceast sarcin se dovedete a fi una
dificil. ns, cauzele anxietii pot fi mprite n cinci categorii.

63
 Prima categorie o reprezint ameninrile. Tinerii tind s perceap pericolele, care sunt
adeseori ireale, ns care pot fi i reale. Valoarea personal este foarte important pentru un
adolescent, i atunci cnd sesizeaz un atac la adresa ei, devin foarte temtori. Tema de
separare fa de o persoan care este semnificativ pentru ei este o alt cauz a anxietii.
Atunci cnd un adolescent este hruit sau respins de ctre prietenii lui de aceeai vrst, lucrul
acesta le va afecta imaginea despre sine, i poate de multe ori s duc la separare fa de
acetia. Aceste ameninri sunt cauze semnificative ale anxietii. Mai sunt i alte ameninri
care pot s fie cauze ale anxietii, aa cum sunt posibilitatea divorului prinilor, sau
perspectiva unei posibile exmatriculri din coal.
A doua categorie de anxietate o reprezint conflictele. Un fel de conflict apare atunci
cnd adolescentul este nevoit s aleag ntre dou scopuri de dorit, ns incompatibile. De
exemplu, ei ar putea s fie nevoii s aleag dintre oportunitatea unei slujbe bune pe timpul
verii, sau o cltorie ntr-o ar strin. Ei nu pot s le fac pe amndou, i o aa decizie
dificil poate s le provoace anxietate. Un alt fel de conflict apare atunci cnd au dorina de a
face ceva, ns, n acelai timp, au o dorin teribil de a nu face acel lucru. De exemplu, ei se
pot lupta cu decizia de a rupe o relaie profund cu cineva de sex opus. Ei doresc s aib o
libertate mare, care s-ar realiza doar prin ruperea relaiei, ns se tem de asemenea s nu
rneasc persoana respectiv. Acest tip de conflict poate i el s duc la anxietate.
Un al treilea fel de conflict apare atunci cnd tnrul trebuie s aleag ntre dou
alternative, ambele nefiind de dorit. De exemplu, s-ar putea ca ei s trebuiasc s aleag ntre
ndurarea durerii, sau a face o operaie care s fac durerea s dispar. Oricare din aceste
conflicte pot s l duc pe un tnr nspre anxietate.
A treia categorie de anxietate o reprezint frica. Tinerilor le este fric de multe lucruri.
Iat o list cu cele mai comune temeri ale lor: teama de eec, de viitor, de insucces, de
respingere, de intimitate, de conflict, de a fi lipsii de sens, de a fi bolnavi, de moarte i de
singurtate. Aceste temeri, cuibrite n minile lor pot s i duc pn la anxietate.
A patra categorie de anxietate este reprezentat de nevoile nemplinite. Oamenii au ase
nevoi de baz. Prima este nevoia de supravieuire. Oamenii au o dorin foarte puternic de a
exista. A doua este nevoia de siguran, economic i emoional. A treia nevoie este sexul.
Oamenii au nevoie s exprime dragostea lor ca i fiine sexuale. A patra nevoie de baz este
aceea de semnificaie, nevoia de a se simi valoroi. A cincia nevoie de baz este mplinirea,
nevoia de a atinge scopuri care s mplineasc. A asea nevoie de baz este identitatea de sine,
nevoia de a ti cine sunt ei. Dac una din aceste nevoi de baz ale omului nu sunt mplinite,
acest lucru poate s duc la anxietate.
A cincea categorie de anxietate este reprezentat de diferenele individuale. Oamenii
reacioneaz diferit la situaii diferite. Unii oameni experimenteaz uor anxietatea, alii ns
nu. Sunt multe motive pentru aceste diferene.
Un prim motiv pentru diferenele individuale este psihologic. Mare parte din
comportament este nvat de la prini i de la oamenii importani n viaa tinerilor. Modul n
care prinii sau aceti oameni importani reacioneaz la diferite situaii va afecta modul n
care reacioneaz tnrul la ele. Trebuie s vedem cum reacioneaz prinii atunci cad i
trebuie s ncerce din nou, cnd sufer, sau cnd vd anxietate n cei din jur.
Un al doilea motiv pentru diferenele individuale este personalitatea. Unii oameni sunt
mai fricoi dect ceilali. Alii sunt mai sensibili, mai dependeni, sau mai nesiguri dect alii.
Un al treilea motiv pentru diferenele individuale este sociologia. Factorii ar putea
include instabilitatea politic, o societate care este din ce n ce mai mobil, valorile mereu n
schimbare, modificarea standardelor morale ale societii, sau credinele religioase.

64
 Un al patrulea motiv pentru diferenele individuale este reprezentat de psihologie.
Aceti factori ar putea include prezena bolii, a unei diete greite, probleme neurologice sau
dezechilibre chimice din corp.
Un al cincilea motiv pentru diferenele individuale este teologia. Un tnr care face
parte dintr-o biseric foarte legalist, va avea o nevoie interioar nesntoas de a il mulumi
tot timpul pe Dumnezeu. Acest lucru va duce la anxietate, pentru c nu face destul pentru
Dumnezeu. Astfel de tineri vor ncepe chiar s pun sub semnul ntrebrii mntuirea lor. Lipsa
credinei nu este singura cauz teologic a anxietii.
n cele din urm, al aselea motiv pentru diferenele individuale este reprezentat de
falsele credine. Urmeaz o list cu cele mai ntlnite 10 credine false pe care le au
adolescenii, care ajung s i conduc la anxietate:
1. Este esenial ca eu s fiu iubit sau aprobat de cineva.
2. Trebuie s fiu perfect pentru a m considera valoros.
3. Este teribil atunci cnd lucrurile nu sunt aa cum vreau eu s fie.
4. Nefericirea este determinat de circumstane externe i eu nu am nici un control asupra
lor.
5. Lucrurile periculoase sunt cauze pentru ngrijorare, i eu trebuie s m gndesc la ele.
6. Este mai uor s evit dificultile i responsabilitile, dect s ncerc s le abordez.
7. Trebuie s fiu dependent de cei din jur i trebuie s am pe cineva mai puternic dect
mine, pe care s m bazez.
8. Experienele mele din trecut mi determin caracterul n prezent. Nu este nimic ce pot
face ca s mi influeneze trecutul.
9. Ar trebui s fiu suprat cu privire la problemele oamenilor din jurul meu.
10. Este ntotdeauna o soluie corect i perfect pentru fiecare problem i trebuie s o
gsesc, sau rezultatele vor fi catastrofale.

Efecte
Anxietatea nu este ntotdeauna ceva greit. Anxietatea poate de asemenea produce unele
efecte benefice, aa cum este motivaia. Prea mult anxietate totui este duntoare. n
continuare sunt descrise efectele pe care le are anxietatea asupra adolescenilor.
1. Efecte fizice. Sunt multe efecte fizice pe care le are anxietatea n adolesceni. De obicei
fiind considerat o problem a adulilor, anxietatea este cunoscut ca fiind o cauz a ulcerului
chiar i n rndurile adolescenilor. Alte efecte fizice sunt durerile de cap, de spate,
deranjamente stomacale, respiraie scurt, probleme de somn, oboseal i pierderea apetitului.
De asemenea, se pot declana reacii severe, n ce privete tensiunea sangvin, tensiunea
muchilor, i schimbri digestive i chimice n corp.
2. Efecte de comportament. Adolescenii, la fel ca i adulii, aleg incontient
comportamente care micoreaz durerea anxietii i i ajut s poat face fa fiecrei situaii.
Unii vor dormi prea mult, ali vor lua droguri, vor consuma alcool, sau vor tri n negarea
anxietii lor. Anxietatea poate s i fac pe oameni s fie foarte dezagreabili, s dea vina pe cei
din jur pentru problemele lor, sau s se umple de mnie.
3. Efecte spirituale. Anxietatea poate s l fac pe un tnr s l caute pe Dumnezeu, sau
poate s l fac s se despart de El. Anxietatea poate s l deprteze pe un tnr de la
petrecerea unui timp singur cu Dumnezeu, de la citirea Bibliei i de la prtia cu ali cretini.
4. Efecte psihologice.
a. Tnrul s-ar putea s aib o team intens de a fi separat de un printe sau de o alt
persoan cu mare influen asupra lui.

65
b. Tnrul s-ar putea s caute o relaie apropiat cu membrii familiei, n timp ce evit orice
relaie cu necunoscuii.
c. Tnrul poate experimenta tot felul de temeri psihologice, aa cum e frica de mulimi,
teama de spaii nchise, teama de nlimi.
d. Tnrul poate dezvolta diferite dezechilibre de hrnire cum este anorexia sau bulimia,
datorit anxietii cu privire la greutatea lui i la modul n care arat.
e. Tnrul poate experimenta unele dezechilibre n ce privesc micrile lui, cum sunt ticurile
musculare involuntare.

NEVROZA

Ca definiie a nevrozelor, nu s-a ajuns la conturarea unei noiuni unanim acceptate,

avnd n vedere nsi modificarea perpetu a conceptelor etiopatogenice ale medicinii
convenionale. Au fost totui conturate urmtoarele caracteristici clinice:
originea predominent psihogen;
caracterul subiectiv al tulburrilor psihice;
caracterul inteligibil al simptomatologiei, n sensul posibilitii explicrii fenomenului
psihopatologic de ctre trecutul biopsihosomatic al pacientului, prin analiza tendinelor
contiente sau incontiente ale individului;
caracterul contient al tririlor i chiar o excesiv contien a strii morbide;
aspectul relativ minor al tulburrilor de comportament i ale diferitelor laturi ale
personalitii;
pstrarea capacitii de comparaie a strii de dinainte i de dup mbolnvire, fapt ce
nu se petrece n cazul personalitii psihopate;
posibilitatea reversibilitii simptomelor;
caracterul interesat, activ, de lupt continu, contient, pentru tratarea propriei boli i
tulburrilor acesteia care face ca pacientul s vin la medic i s persevereze.
NEVROZELE FOBICE
Fixarea anxietii, n fobie, se face pe obiecte exterioare bolnavului, sub form de repulsie,
team, fric. Se pot desprinde dou feluri de fobii:
a. Fobii legate de sine-nsui, de ex.:
- fric de moarte
- fric de nebunie
- fric de o boal grav
- fric de asfixie, etc.
b. Fobii legate de obiecte exterioare bolnavului:
- fric de animale;
- fric de spaii nchise;
- fric de ntuneric;
- fric de lume, mulime, oameni, societate;
- frica de a apare n public;
- fric de a nroi;
- frica de schimbare, etc.
care trebuie s-l identificm prin alte semne.
NEVROZA HISTERICA
Aici acuzele se fixeaz pe bolnavul nsui i se convertesc ntr-un sindrom obiectiv, o paralizie,
o parez, afonie, etc., tulburri care n-au nimic organic dect aparena. Este numai unul din

66
capitolele bolilor funcionale cu multe tablouri simptomatologice din domeniul neuro-
vegetativului.
Convulsii spasmodice sub form de crize nervoase foarte violente, cu aprare, lein real
sau disimulat, hiperexcitabilitate, rs-plns, etc. Teatralismul, exagerarea reaciilor i
inconstana personalitii.
NEVROZELE OBSESIVE
Este vorba aici de fobiile evoluate i agravate. Bolnavul nu mai poate repudia, izgoni, teama de
ceva, aceast team devine fix, iar n jurul ei se formeaz o tram de simptome care scap
cmpului i controlului contienei. Se formeaz impulsii, compulsii, ritualuri, agresiviti, etc.
(de ex. frica de hoi, cu obsesia de a verifica la infinit ncuiarea uilor, ferestrelor, etc. )

TULBURAREA BIPOLARA

Ce este tulburarea bipolara: copiii si adolescentii cu tulburare bipolara au simptome

maniacale si/sau depresive. Cei mai multi pot avea in mod special depresie, in timp ce altii au o
combinatie de simptome maniacale si depresive. Perioadele maniacale alterneaza cu cele
depresive.
Cauzele tulburarii bipolare
Tulburarea bipolara poate incepe in copilarie si in adolescenta, desi este de obicei
diagnosticata in perioada de adult. Boala poate afecta pe oricine. Oricum, daca unul sau ambii
parinti au tulburare bipolara, riscul copilului pentru tulburare bipolara este mai mare. Abuzul
de alcool sau droguri in familie creste de asemenea riscul de tulburare bipolara.
Simptomele in faza maniacala din tulburarea bipolara
Simptomele maniacale includ:
schimbari severe in dispozitie: de obicei fericire sau, dimpotriva, foarte iritabil, agitat,
suparat sau agresiv;
stima de sine nerealist de crescuta, de exemplu un adolescent care simte ca are puterea
unui super-erou cu puteri speciale;
crestere mare de energie si abilitatea de a exclude aproape de tot somnul timp de zile in
sir fara a simti oboseala;
vorbire bogata adolescentul vorbeste prea mult, prea repede, schimba foarte repede
subiectele si nu poate fi intrerupt;
lipsa de atentie atentia adolescentului este in continua miscare, alunecand foarte
repede de la un lucru la altul;
comportament repetat cu risc inalt, cum este abuzul de alcool sau droguri, condusul
masinii in stare de ebrietate sau promiscuitatea sexuala.
Simptomele depresive din tulburarea bipolara
Simptomele depresive includ:
iritabilitate, depresie, tristete persistenta, plans frecvent;
ganduri sinucigase sau legate de moarte;
pierderea capacitatii de a se distra cu activitatile preferate;
plangeri frecvente legate de boli fizice, cum sunt durerile de cap si stomac;
nivel energetic scazut, oboseala, concentrarea slaba, plictis;
schimbari majore ale tiparului de masa sau somn, respective mancatul in excess au
somn excesiv.

67
 Unele din aceste semne sunt similare cu cele care apar la adolescentii cu alte probleme,
cum sunt abuzul de droguri, delincventa, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie, sau
chiar schizofrenia.

SCHIZOFRENIA

Schizofrenia poate fi, la nivel psihic, echivalentul cancerului si bolilor autoimune al

caror tratament dureaza toata viata si care pot fi mai mult sau mai putin letale, in functie de
gravitatea si forma lor de manifestare. De obicei, este caracterizata de halucinatii, deliruri,
tulburari de gandire si de comportament.
Debutul schizofreniei se manifesta prin schimbari comportamentale: retragerea treptata
din activitatile obisnuite, reducerea comunicarii, izolarea in sine. La scurt timp pot aparea
halucinatiile - de regula acestea sunt auditive (predomina), olfactive si mai rar vizuale.
Halucinatiile auditive inseamna auzul unor voci - acestea pot vorbi cu pacientul, acesta din
urma relateaza ca vocile vorbesc despre el intre ele sau ca i se dau anumite comenzi (uneori de
automutilare, sinucidere sau de omucidere). Schizofrenicul se retrage incet-incet din lumea
normala si incepe sa traiasca in universul lui. Se crede special, neinteles, are impresia ca brusc
totul s-a schimbat, ca cei din jurul sau sunt ciudati, ca ii vor raul sau ca il refuza. Accesele pot
fi de asemenea violente - bolnavul poate fi extrem de agitat, ajungand sa se raneasca sau sa
raneasca pe cineva, insa exista si forme de schizofrenie apatica, in care pacientul este asemenea
unei legume, nu reactioneaza la stimulii externi, nu mai vorbeste deloc, culminand cu forma
cea mai grava: autismul.
Boala devine deseori cronica, mai ales ca de multe ori diagnosticul este pus prea tarziu,
datorita ignorantei celor din jur, mai ales cand e vorba de un adolescent. Vindecarea partiala
este posibila doar in formele de schizofrenie simpla (fara accese violente, halucinatii si delir)
si in cea paranoica.
Tablou clinic
Tulburarile apar inaintea puseului acut psihotic, in faza prodromala si raman, in
majoritate, dupa puseul activ, in faza reziduala, ca simptome negative, defectuale. La copil,
simptomele pozitive din faza acuta sunttde la nastere: tulburari neurointegrative, deficiente in
prelucrarea informatiilor din mediu si in atentie, in activitatile neuromotorii si in adaptarea
sociala; mediu familial deficient fie prin modalitatea de comunicare cu copiii, prin stilul
negativ de relationare, fie prin conflictualitate; personalitati dizarmonice sau boli ale parintilor;
personalitate premorbida deviata, copii interiorizati, cu discontrol afectiv .
In faza productiva bolnavul vorbeste cu obiectele, solilocveaza, apare ecopraxia,
inclinatia spre rationare morbida, tendinta spre fabulatie patologica si pseudodeliranta (la
scolar). La prescolar halucinatiile lipsesc, fiind prezente perceptiile iluzorice si prelucrarea
fantastica a acestora.
Bleuler (1968) descrie in simptomatologia schizofreniei simptome fundamentale
(primare) si simptome accesorii (secundare). Simptomele primare sunt tulburari ale asociatiilor
ideative (degradarea cursului gandirii, baraj in gandire, stereotipii verbale, neologisme, gandire
dirijata, furtul gandirii, rigiditatea gandirii, ambivalenta ideativa), tulburari ale afectivitatii
(indiferentism, iritabilitate, impunerea sentimentelor, paratimii, ambivalenta afectiva), alterari
ale functiilor complexe ale psihicului consecutive disociatiei (autism, abulie, apatie, tulburari
de personalitate). Simptomele accesorii sunt psihice (idei delirante, halucinatii, iluzii,
simptome catatonice, negativism, automatisme, impulsivitate, tulburari de memorie, de limbaj)

68
si somatice: variatii ponderale, limba saburala, hipo/hipertermie, tulburari de tranzit intestinal,
ptialism, mericism).
K. Schneider imparte simptomele schizofreniei in simptome de rangul I (sonorizarea
gandurilor, halucinatii auditive cu caracter contradictoriu sau de comentariu al
comportamentului pacientului, idei de influenta exterioara, furt al gandurilor, baraj ideativ,
delir senzitiv de relatie, perceptie deliranta) si simptome de rangul II (tulburarea proceselor
asociative, tocirea si aplatizarea afectiva, alte tipuri de delir si halucinatii persistente.
H. Ey (1950) distinge simptome pozitive (halucinatii, delire, bizarerii, depersonalizare,
derealizare, ambivalenta, inversiune afectiva, mentism, modificari de schema corporala,
tulburari ale gandirii formale) si simptome negative (aplatizare afectiva, alterare atentionala,
comportament dezadaptativ, abulie, apatie, bradifemie, hipomnezie, scaderea interesului scolar,
comportament stereotip, rigid).
Crow a sugerat ca sunt doua tipuri mari de schizofrenie: tipul I - dominat de simptome
care sunt relevante psihopatologic:
1) Continutul constiintei, de exemplu o idee deliranta, nu poate fi atribuit unei regiuni
particulare a creierului, nici nu poate fi conceput ca un semn al unei singure disfunctii;
2) Substratul oricarei activitati mentale este inseparabil de separarea lui continua si este
astfel inradacinat in istoria organismului;
3) Creierul ca sistem are capacitati de autoorganizare care sunt active in intreaga lui
viata. In aceasta conceptie simptomele pozitive sunt considerate ca o cale prin care
vulnerabilitatea autistica individuala mentine coerenta sa interna amenintata si autonomia prin
modificarea contextului fiintei lui fata de lume. De exemplu, transformarea prin iluzie sau
halucinatie: aceasta noua forma a fiintei in lume este reflectia unei cai particulare a relatiei cu
lumea expusa deja premorbid. Episodul psihotic actioneaza ca o modificare profunda a
experientei existentiale, cu care pacientul trebuie sa se integreze in propria istorie, printr-o cale
care ii permite sa mentina sensul autocontinuitatii. Conditia postpsihotica a unui pacient
reflecta o reorganizare a fiintei lui in lume. Ceea ce Hafner si Maurer desemneaza ca element
postpsihotic, "cicatrice psihologica", este un produs bazat pe reorganizarea interconexiunilor
retelei neuronale (la nivel clinic se asociaza cu o crestere a semnelor negative secundare).
Nici unul din modelele imaginate pana in prezent nu sunt satisfacatoare din toate
punctele de vedere. Semnele pozitive si negative nu sunt independente unele de altele, corelatia
dintre ele fiind mai mica la pacientii cronici in mostenite, retragerea in aparare, depresie
postpsihotica, efecte secundare farmacologice, lipsa de stimulare psihosociala, dilatarea
ventriculara cerebrala, disfunctia lobului frontal. Autismul (modalitatea particulara de
relationare cu varsta mai mica, in conditiile unor antecedente personale patologice dominate de
suferinta perinatala, sindrom microsechelar encefalopat, dismorfii, hipotrofie staturo-
ponderala, heredo-colateral existand un procentaj ridicat atat al psihozelor, cat si al intarzierii
mintale la rudele de gradul I. Tabloul clinic este marcat de denivelare suprapusa peste deficitul
initial, aparuta insidios, greu de desprins un anume nod cu semnificatie in delimitarea celor
doua stari de anormalitate suprapuse intr-o maniera nefericita, intr-un tablou sarac, dominat de
grimaserii, bizarerii, comportament perturbat, incoerenta si stereotipie, discontrol sfincterian.
Evolutia acestor cazuri, mai greu de recunoscut si tratat, este, in general, nefavorabila.
Incadrarea nozografica a schizofreniei in raport cu ICD-10 se face cu usurinta pentru
varsta pubertatii si a adolescentei, dar pentru cei mai mici, particularitatile dezvoltarii
cognitive, insuficienta experienta de viata, limita redusa dintre real si imaginar, incapacitatea
de introspectie, posibilitatile de a reactiona la boala, de a-si exprima dezechilibrul prin limbaj,
confera simptomatologiei un grad mai estompat, deseori greu de diferentiat de defectivitatea
care poate coexista.

69
 Schizofrenia include ca fenomene psihopatologice mai importante: ecoul gandirii,
gandurile impuse, zborul si divulgarea gandirii, perceptia deliranta, ideile delirante de control,
influenta sau pasivitate, halucinatiile in care voci vorbesc sau discuta despre subiectul respectiv
la persoana a treia, tulburarile cursului gandirii si simptomele negative. Evolutia tulburarilor
schizofrenice poate fi continua, episodica, cu aparitia unui deficit progresiv sau stabil, sau
poate comporta unul sau mai multe episoade urmate de o remisie completa sau incompleta.
Schizofrenia paranoida cuprinde acea forma caracterizata prin prezenta ideilor delirante
relativ stabile de persecutie, insotite de halucinatii auditive, adesea cu caracter terifiant.
Personalitatea ramane multa vreme nemodificata, demersul este cronic, debutul se plaseaza in
adolescenta.
Schizofrenia hebefrenica este caracterizata prin prezenta unei perturbari afective, idei
delirante, halucinatii fragmentare, fara caracterul terifiant din forma paranoida, aparute pe
fondul unei bune dispozitii si dand impresia ca bolnavul se joaca cu propriile lui productiuni
patologice. Comportamentul este iresponsabil, cu manierisme, gandirea dezorganizata si
incoerenta. Simptomele negative apar precoce (slabirea afectelor si abulie). Varsta debutului se
plaseaza la adolescenta sau adult tanar.
Schizofrenia catatonica presupune prezenta modificarilor psihomotorii: hiperkinezia
sau stupoarea, supunerea automata, negativismul, momente de agitatie catatonica, la care se
adauga o stare oniroida, asemanatoare visului, comportand profunde tulburari de gandire si
experiente halucinatorii intens traite. . reziduala), cronica cu exacerbari acute (reaparitia unor
puternice simptome psihotice, la o persoana cu evolutie cronica aflata in faza reziduala),
remisiune (o persoana cu istoric de schizofrenie care nu mai prezinta nici un simptom).

PARANOIA

Etimologic, termenul paranoia deriva din limba greaca si inseamna "para" = alaturi,
"noia" = judecata. Paranoia se dezvolta pe terenul unei predispozitii constitutionale in care
egocentrismul si inadaptabilitatea sunt trasaturi innascute servind ca premise si explicatie
pentru intreaga structura deliranta.
Bolnavii au urmatoarele trasaturi: inadaptabilitate, hipertrofia eu-lui, eroare de
rationament si suspiciozitate.
Cum se manifesta ?
In cele mai multe cazuri este vorba de persoane cu un comportament aparent normal, bine
orientate si capabile sa-si realizeze scopurile propuse. Structura morbida pare sa apara tocmai
pe linia obiectivelor si scopurilor personale. Aceste scopuri nu sunt insa in concordanta cu
posibilitatile reale ale subiectilor, cu situatia lor sociala sau cu raporturile lor cu cei din jur.
Structura personalitatii lor este caracterizata prin rigiditate, orgoliu, neincredere,
egocentrism. Pe acest fond, orice traire emotionala sau dorinta nerealizata focalizeaza
nejustificat intreaga lor activitate in scopul satisfacerii acestor dorinte. Orice piedica este
interpretata ca o nedreptate, ca ostilitate. Unii ajung sa creada ca au de indeplinit misiuni
importante, altii ca sunt iubiti de persoane distinse sau ca sunt inselati.
Pacientii devin impenetrabili, nu receptioneaza si nu retin din realitate decat acele
evenimente care se potrivesc cu interpretarile lor. Astfel se creeaza sistemul delirant,
caracterizat prin premise false si impenetrabilitatea la critica. Cele mai fecvente premise false
sunt furnizate de interpretari si intuitii deliranteale prezentului sau ale trecutului sub forma
iluziilor de memorie. Raspunsul bolnavilor la atitudinea potrivnica pe care o iau cei din jur fata
de comportamanetul lor patologic determina inadaptarea lor progresiva si recurgerea la actiuni

70
antisociale. Bolnavii nu pot intelege neconcordanta ideilor lor cu ale celorlalti si ajung sa se
considere persecutati, urmariti, inselati.

TULBURARI DE PERSONALITATE

Tulburarile de personalitate sunt de mai multe tipuri.

tulburarea paranoida a personalitatii
Tulburarea paranoida a personalitatii este caracterizata in primul rand prin suspiciune si
neincredere in ceilalti, de cele mai multe ori fara nici o baza reala, ci doar imaginara.
tulburarea schizoida a personalitatii
Tulburarea schizoida a personalitatii este aceea in care persoana este introvertita, distanta si
nesociabila.
tulburarea schizotipala a personalitatii
Tulburarea schizotipala a personalitatii este caracterizata in special de rezonanta afectiva
redusa.
tulburarea antisociala de personalitate
Tulburarea antisociala de personalitate este caracterizata de impulsivitate, agresivitate,
incapacitatea de a invata din experientele negative.
tulburarea borderline a personalitatii
caracterizata de existenta relatiilor sociale fluctuante si sentiment de vid interior.
tulburarea histrionica a personalitatii
Tulburarea borderline a personalitatii caracterizeaza persoana care are o dorinta excesiva de a
se plasa in centrul atentiei.
tulburarea narcisica a personalitatii
Tulburarea narcisica a personalitatii caracterizeaza persoana are un sentiment exagerat al
importantei propriei persoane.
tulburarea anxioasa-evitanta a personalitatii
Tulburarea anxioasa-evitanta a personalitatii caracterizata de teama permanenta de ridicol si
respingere.
tulburarea dependenta a personalitatii
Tulburarea dependenta a personalitatii caracterizata de neincredere in propriile capacitati si
necesitatea de a acorda altei persoane responsabilitatea.
tulburarea obsesiv-compulsiva a personalitatii
Tulburarea obsesiv-compulsiva a personalitatii persoane perfectioniste, care au nevoie de o
permanenta ordine exagerata.
tulburarea emotional-instabila a personalitatii
Tulburarea emotional-instabila a personalitatii caracterizata de instabilitate afectiva si tendinta
la reactii impulsive.

TULBURRILE SEXUALE I DE IDENTITATE SEXUAL

Disfunciile sexuale

71
 Sunt caracterizate prin perturbri n dorina sexual i n modificrile psihofiziologice
care caracterizeaz ciclul de rspuns sexual i cauzeaz detresa i dificulti interpersonale
notabile.
Disfuncia orgasmic
Disfuncia orgasmic poate fi primar sau de situaie. Termenul disfuncie primar se
aplic la o femeie care nu a ajuns niciodat la orgasm. Disfuncia de situaie se aplic de
preferin unei femei care a cunoscut orgasmul, ns care, n prezent, experimenteaz o
perioad non-orgasmic. Frigiditatea este o disfuncie la o femeie care nu reuete s obin o
plcere sexual satisfctoare.
Disfuncia orgasmic poate fi cauzat de droguri, de alcool, de vrsta i de deformarea
organelor genitale. Etiologia este frecvent de origine psihologic precum ostilitatea ntre
parteneri, frica sau vinovia de a avea contact sexual sau folosirea unei tehnici nepotrivite.
Terapia const mai ales n dezvoltarea unor noi atitudini n ceea ce privete sexualitatea.
Exerciii ale muchilor perineului (exerciiile Kegel) tonific musculatura pubo-coccigian,
crescnd astfel ansele de a ajunge la orgasm.
Disfunciile sexuale includ:
- tulburrile dorinei sexuale(dorina sexual diminuat,aversiunea sexual)
- tulburrile de excitaie sexual (tulburarea de excitaie sexual a femeii,tulburarea de
erecie a brbatului)
- tulburarea de orgasm (tulburarea de orgasm a femeii i a barbatului , ejacularea
precoce)
- tulburrile sexuale algice (dispareunia,vaginismul)
- disfucia sexual datorat unei condiii medicale generale
- disfuncia sexual indus de o substan
- disfuncia sexual fr alt specificaie.
Diagnosticul diferenial al disfunciilor sexuale
Dac disfuncia sexual este considerat a fi cauzat exclusiv de efectele fiziologice ale
unei anumite condiii medicale generale,dignosticul este cel de disfuncie sexual datorat unei
condiii medicale general. Aceast precizare se bazeaz pe istoric, datele de laborator sau
examenul somatic. Dac disfuncia sexual este considerat a fi cauzat de efectele fiziologice
a unui drog de abuz, al unui medicament ori expuneri la un toxic, diagnosticul este cel de
disfuncie sexual indus de o substan.
Tulburrile dorinei sexuale. Dorina sexual diminuat
Elementul esenial al dorinei sexuale diminuate l constituie o deficien sau absen a
fanteziilor sexuale i a dorinei de activitate sexual. Dorina sexual diminuat poate fi global
i cuprinde toate formele de manifestare sexual sau poate fi situational i limitat la un
partener sau la o anumit activitate sexual.
Aversiunea sexual
Elementul esenial al aversiunii sexuale l constituie aversiunea fa de/i evitarea contactului
sexual genital cu un partener sexual. Aversiunea fa de contactul genital poate fi centrat pe
un anumit aspect al experienei sexuale (de exemplu, secreiile genitale, penetraia vaginal).
Tulburrile de excitaie sexual

Tulburarea de excitaie sexual a femei - Elementul esenial al tulburrii de excitaie sexual a

femeii l constituie incapacitatea recurent sau persistent de a atinge sau de a menine pna la
realizarea activitii sexuale un rspuns adecvat la lubrefiere-umectaie al excitaiei sexuale.
Rspunsul de excitaie const n vasocongestia pelvisului, lubrifierea i expansiunea vaginului
i umectaia organelor genitale externe.

72
Tulburarea de erecie a brbatului - Elementul esenial al tulburrii de erecie al brbatului l
constituie incapacitatea recurent sau persistent de a atinge sau de a menine pn la realizarea
activitii sexuale o erecie adecvat.
Dificultile erectile din tulburarea de erecie a brbatului sunt asociate frecvent cu anxietatea
sexual, teama de eec, preocupri n legtura cu funcionarea sexual i o scdere a
sentimentului subiectiv de excitaie i plcere sexual. Disfuncia erectil poate rupe relaiile
maritale sau sexuale existente i poate fi cauza mariajelor neconsumate i a infertilitii.
Aceasta tulburare sexual poate fi asociat cu dorina sexual diminuat i cu ejacularea
precoce.
Tulburri de orgasm - Elementul esenial al tulburrii de orgasm a femeii l constituie
ntrzierea sau absena recurent sau persistent, a orgasmului, dup o faza de excitaie sexual
normal. Tulburarea de orgasm a femeii poate afecta imaginea corporal, stima de sine sau
satisfacia relational. Conform unor studii controlate, capacitatea orgasmic nu este corelat
cu dimensiunea vaginului sau cu fora muchilor pelvini. Dei femei cu leziuni ale mduvei
spinrii, ndeprtarea vulvei sau excizia i reconstrucia vaginului, au relatat c ajung la
orgasm. n general, nsa condiiile medicale generale, ca diabetul i cancerul pelvin, este foarte
posibil s altereze faza de excitaie a rspunsului sexual, lsnd capacitatea orgasmic relativ
intact .
Tulburri sexuale dureroase
Dispareunia - Elementul esenial al dispareuniei l constituie durerea genital simit n timpul
unui act sexual.Aceasta se poata datora unei lubrefieri insuficiente, unei infecii vaginale, unor
cicatrice sau unei dereglri hormonale. Tratamentul este in functie de cauz. Ea poate aprea
att la brbai, ct i la femei, nainte sau dup contacul sexual. La femei, durerea poate fi
descris ca superficial, n cursul intromisiunii, sau ca profund, n timpul ptrunderii
penisului.
Parafiliile - Sunt caracterizate prin dorine sexuale intense, fantezii sau comportamente
recurente care implic obiecte, activiti i cauzeaz suferina sau deteriorare semnificativ n
domeniul social,profesional sau n alte domenii importante de funcionare.
Parafiliile includ:
- exhibiionismul
- fetiismul
- froteurismul
- pedofilia
- masochismul sexual
- sadism sexual
- fetiismul transvestit
- voyeurismul
- parafilia fr alt specificaie.
Exhibiionismul - focalizarea parafilic n exhibiionism implic expunerea organelor genitale
proprii unui strin. Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele cauzeaz detres n
domeniul social, profesional sau n alte domenii importante de funcionare.
Fetiismul - focalizarea parafilic n fetiism implic utilizarea de obiecte inerte (fetiuri,
lenjerie feminin).

Froteurismul -focalizarea parafilic a froteurismului implic atingerea i frecarea de o persoan

care nu consimte.
Pedofilia - focalizare parafilic a pedofiliei implic activitatea sexuala cu un copil
prepubescent (n general, n etate de 13 ani sau mai mic).

73
Masochismul sexual - focalizarea parafilic a masochismului sexual implic actul (real nu
simulat) de a fi umilit, legat sau fcut s sufere n alt mod.
Fetiismul transvestit - focalizarea parafilic a fetiismului transvestit implic travestirea. De
regul, brbatul cu fetiism travestit ine o colecie de mbrcminte feminin pe care o
utilizeaz intermitent pentru travestire.
Tulburrile de identitate sexual - sunt caracterizate printr-o identificare puternic i
persistent cu sexul opus,asociat cu disconfort persistent referitor la propriul sex atribuit.

TULBURARILE DE ADICTII
ALCOOLISMUL SI CONSUMUL DE DROGURI

Cauzele si efectele alcoolismului

Pentru a putea elucida cauzele alcoolismului si efectele lui asupra comportamentului

consumatorilor de alcool, trebuie plecat de la premisa ca dependenta de alcool este o boala
determinata de factori genetici, psiho-sociali sau de mediu. Alcoolismul nu este cauza unei
afectiuni, ci este manifestarea constienta sau nu a individului de a-si satisface nevoia de alcool
indiferent de consecinte. El se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra cantitatii de
alcool. Netratata si negata, aceasta boala produce dereglari atat la nivelul gandirii si starii
emotionale, cat si asupra anumitor organe: ficat, bila, inima, creier..., ajungand chiar sa fie
fatala.
Consumul de alcool poate fi considerat un drog. De ce? Pentru simplu fapt ca produce
dependenta fizica si psihica. Un consumator de alcool in mod excesiv nu se poate opri fara sa
nu sufere stari fizice si psihice proaste: tremuraturi, varsaturi, frica, transpiratii etc. Toate
acestea sunt cauzate de faptul ca organismul, odata obisnuit cu alcool, nu poate functiona in
lipsa acestuia. Persoanele dependente de alcool au nevoie de acesta pentru a se repune in
forma. Ele considera alcoolul o metoda simpla si rapida prin care isi pot schimba starea de
moment, emotiile si sentimentele. Conform specialistiilor cauzele alcoolismului sunt
determinate de stari psihice prin care trece individul la un moment dat.
Cea mai des invocata este teama de ceva. La aceasta se mai adauga: supararea,
frustrarea, bucuria, singuratatea, agresivitatea, stresul, lipsa curajului...

Alcoolul si tinerii. Cum sa-i ajutam?

Patima alcoolului, ca si drogurile, este o realitate cruda cu care se poate confrunta

oricine. Problema alcoolului la adolescenti este foarte delicata si trebuie tratata cu multa
seriozitate de fiecare dintre noi. Cauzele alcoolismului in randul tinerilor sunt in mare parte
aceleasi ca si la un om matur. Aceeasi stare de bucurie sau de tristete, de singuratate sau de
frica, de negare sau de lipsa a curajului la care se adauga si o mare doza de teribilism si
inconstienta specifica varstei, ii face pe adolescenti sa alunece foarte usor in capcana
alcoolului pierznadu-si astfel identitatea. Actul lor este de fapt o cautare a unei stari de bine
(ebrietatea te scapa de orice inhibitie si te face sa te simti in largul tau), iar daca anturajul
incurajeaza... atunci sigur putem afirma ca avem de-a face cu niste consumatorii de alcool in
mod abuziv.
Lupta impotriva alcoolismului este foarte grea si de lunga durata. Pe cat de repede se
poate cadea in patima alcoolului, pe atat de dificil este sa gasesti fagasul normal. Este adevarat
ca pe acest drum nu trebuie sa fim singuri, insa de la noi trebuie sa porneasca dorinta de a

74
renunta la alcool. Trebuie sa devenim constienti ca avem nevoie de ajutor si sa-i lasam pe cei
apropiati sa ne ajute. Un adolescent care face abuz de alcool nu va recunoaste niciodata acest
lucru, din contra va nega. De aceea, parintii, rudele, prietenii apropiati sunt cei care trebuie sa-l
ajute. Pentru aceasta putem sa apelam la specialisti, putem sa le comunicam cat ne deranjeaza
dependenta lui de alcool si ca suntem dispusi sa ii ajutati.
Lipsa responsabilitatilor poate sa impuna un asemenea stil de viata. Ideal este sa ne
stabilim un obiectiv pe care sa-l urmarim si de la care, orice s-ar intampla, sa nu ne abatem. Sa
ne gandim ce ne dorim de la viata si sa cantarim avantajele si dezavantajele alcoolismului.
Un numar tot mai mare de adolescenti, consuma alcool sau alte substante toxice, cu
toate ca acest lucru este ilegal si periculos. Unii adolscentii incearca consumul de alcool sau
substante toxice doar ocazional, dar chiar si acest comportament poate fi considerat periculos,
deoarece poate duce la dependenta si la problemele secundare acesteia (consecinte ilegale,
performante scolare slabe, pierderea prietenilor din anturaj-izolare sociala si nu in ultimul rand,
probleme familiale).
Aceste substante pot cauza insa cancer hepatic, oligospermie (scaderea numarului de
spermatozoizi), dobandirea unor caracteristici fizice masculine, iritabilitate, furie, cresterea
nivelului seric al colesterolului si al tensiunii arteriale cu aparitia infarctului miocardic acut sau
a accidentului vascular cerebral.
Utilizarea drogurilor a devenit tot mai frecventa in ultimii ani in tara noastra. Acest
lucru face ca problemele de sanatate, de ordin social si familial legate de acest comportament
sa fie si ele des intalnite.
Consumul drogurilor poate cauza disfunctii cerebrale grave si tulburari de dezvoltare si
comportament. Adolescentii care utilizeaza droguri au deseori o anumita dificultate in
stabilirea propriei identitati, a relatiilor interumane (inclusiv familiale), in dobandirea unei
independente fizice si psihice normale. Abuzul de substante toxice poate de asemenea afecta si
abilitatile cognitive ale adolescentului (de invatare) care scad performantele scolare. De
departe, cel mai periculos efect secundar al utilizarii ocazionale a drogurilor este aparitia
dependentei care duce in consecinta la abuzul cronic de astfel de substante.
Exista diferiti factori personali, familiali sau sociali care cresc intr-un fel sau altul riscul
pentru consumul de substante toxice. In astfel de cazuri, utilizarea toxicelor duce la dependenta
si abuz cronic.

Factori de risc de ordin personal

Acestia includ:
Factori genetici. Persoanele cu abuz de substante toxice au de cele mai multe ori un
istoric familial de consum si abuz de toxice. Exista diferite studii medicale care
demonstreaza faptul ca exista diferiti factori predispozanti de ordin genetic care in
combinatie cu factorii de mediu pot duce la aparitia abuzului anumitor substante toxice.
Tipul de personalitate si temperamentul. Adolescentii cu un comportament rebel,
rezistent la autoritatea parentala, care prezinta sentimente de vinovatie sau esec, au o
predispozitie aparte pentru consumul de toxice. Cautarea unor senzatii tari sau tendinta
de a se desfasura diferite activitati cu potential periculos, pot creste de asemenea
apetitul pentru astfel de toxice.
Diferite afectiuni. Adolescentii care au diferite afectiuni psihice, precum deficitul de
atentie asociat cu hipereactivitate, tulburarile de comportament, depresia cronica,
represia (ascunderea anumitor sentimenete), sindromul stresului postraumatic sau
tulburarile anxios depresive, predispun la consumul de substante toxice. De asemenea
consumul acestor toxice poate agrava aceste afectiuni.

75
 Tentatia, specifica varstei este un alt factor care predispune la consumul de toxice.
Adolescentii sunt deseori curiosi asupra senzatiilor sau efectelor pe care aceste toxice le
au pe propria persoana. Anturajul, informatiile eronate din media, stimuleaza
curiozitatea, deseori fiind suficient un impuls mic pentru a incerca personal aceste
substante.
Varsta mica la prima utilizare.
Utilizarea tutunului si a alcoolului la varste fragede creste considerabil riscul aparitiei
abuzului si dependentei. Un studiu medical a aratat faptul ca adolescentii care consuma pentru
prima data alcool la varsta de 14 ani, au un risc de 4-5 ori mai mare sa devolte dependenta la
alcool, fata de cei care consuma alcool pentru prima oara la 19 ani.

Factori de risc familiali

Acestia includ:
istoricul familial de utilizare a substantelor toxice. Un studiu arata faptul ca un
adolescent ai carui parinti consuma alcool sau alte toxice, are un risc de 3 ori mai mare sa
dezvolte dependenta la un moment dat, fata de restul adolescentilor.
atitudinea parintilor in legatura cu activitatile scolare, extrascolare, fumatul sau
consumul de alcool sau droguri. Unii parinti considera inevitabila experimentarea unor astfel
de toxice de catre copii lor. In multe dintre aceste cazuri, copii percep cu usurinta aceasta
libertate educatioanala si nu ezita sa incerce astfel de toxice (in special fumatul si consumul de
alcool), lucru care duce de obicei la aparitia dependentei si abuzului.
viata familiala dezorganizata este un alt factor important in predispozitia pentru
consumul de toxice al adolescentilor. Familiile in care exista diferite conflicte sau abuzuri
fizice sau sexuale, stress psihic intens, au un risc mare de a consuma toxice. Compensarea pe
plan emotional si caldura familiala, sunt importante in orice familie in care se incearca evitarea
unor astfel de abuzuri.
implicare parentala inadecvata, in educatia si viata adolescentului, cresc de
asemenea riscul pentru abuzul si dependenta de toxice. Extremele educationale, precum
pedepsele grave (deseori corporale) sau permisivitatea crescuta a parintilor, creste riscul pentru
abuzul de toxice (in special alcool, tutun si droguri usoare).

Factori de risc de ordin social

Acestia includ:
accesul la diferite toxice. Procurarea relativ usoara a tigaretelor, alcoolului, traficul
liber de droguri, anturajul nepotrivit si nu in ultimul rand toleranta crescuta a comunitatii,
contribuie la aparitia abuzului de toxice si dependenta adolescentilor. Prezenta alcoolului si a
tigaretelor in casa, are acelasi efect negativ asupra adolescentilor tentati sa incerce astfel de
substante.
anturajul nepotrivit este un factor de risc foarte important in aparitia abuzului si
dependentei la adolescenti, deoarece grupul este mediul ideal de a experimenta astfel de
substante toxice (mai ales marijuana, alcool, droguri halucinogene).
publicitatea prin media a alcoolului, tigaretelor sau drogurilor. Exista mentalitatea in
randul adolescentilor ca utilizarea toxicelor este la moda si creste popularitatea, succesul si
sex-appealul. Farmaciile care elibereaza inadecvat medicamente care pot fi utlizate de
adolescenti in alte scopuri decat cele medicale, reprezinta de asemenea un factor de risc in
aparitia dependentei si abuzului de toxice la adolescenti.
Uneori este destul de dificil pentru parinti sau membrii anturajului, sa identifice o
problema legata de consumul de toxice in randul adolescentilor. Unii parinti suspicioneaza

76
eventuala utilizare a drogurilor in cazul adolescentilor care prezinta un comportament anormal
(negativism, negare, izolare), cu toate ca acest comportament poate fi considerat normal la
aceasta varsta. Este destul de dificil sa se identifice un posibil abuz de toxice si nu este
recomandat un comportament extrem din partea parintilor ingrijorati.
Specialistii recomanda ca in momentul in care se suspicioneaza un eventual abuz de
substante toxice in randul adolescentilor, sa se observe cu atentie anumite modificari
comportamentale caracteristice pentru astfel de situatii (modificari de comportament,
schimbarea lookului, atitudinii fata de persoanele apropiate, etc).
Dintre semnele care pot aparea odata cu abuzul de toxice, amintim urmatoarele:
atentie scazuta asupra infatisarii fizice si imbracamintii, precum si o igiena inadecvata
pierderea apetitului alimentar si scadere inexplicabila in greutate
hiperemie conjunctivala (ochi rosii), utilizarea inadecvata si frecventa a picaturilor
pentru ochi si a odorizantelor bucale (guma de mestecat, dropsuri mentolate)
absenteism si performante scolara slabe
pierderea interesului pentru anumite activitati scolare sau extrascolare, pentru sport sau
alte hobbyuri
comportament care tradeaza incercarea de a ascunde un anumit secret
indepartarea de membrii familiei si prieteni
prieteni si anturaj nou, care nu sunt prezentati familiei
comportament caracterizat prin minciuna si furt
comportament dispretuitor fata de familie si prieteni
atitudine ostila, violenta
dezinteres si lipsa planurilor de viitor.

EDUCAIE, CONSILIERE, TERAPIE

EDUCAIA
Educatia reprezinta ansamblul de actiuni si influente ce se exercita asupra individului
cu un scop precis, in mod constient, organizat si sistematic, in vederea formarii si dezvoltarii
lui. Individul are la nastere un echipament ereditar, in care experienta evolutiei speciei umane
ii este data sub forma de premise naturale, acestea reprezentand doar potentialitati latente de
devenire umana. Educatia se desfasoara atat in forme institutionalizate (scoala, familie,
organizatii etc.), cat si in forme neinstitutionalizate (de ex., grupuri spontatne). O educatie buna
si eficienta trece, prin interiorizare si adaptare, in autoeducatie, care indeplineste functii de
finisare sau implinire a personalitati.
Educatia constituie atat o modalitate de preventie cat si de corectie, potentand
recuperarea si reinsertia sociala.
La nivelul scolii activitatea profesorilor va trebui perfectionata prin absolvirea unor
cursuri de psihologia copilului, sociologia familiei, metode si tehnici de interventie
psihologica.
Ceea ce trebuie sa se sublinieze intotdeauna atunci cand se pune problema
preintampinarii (sau a combaterii devierilor comportamentale) este faptul ca elevul nu este un
primitor pasiv al cerintelor sau al constrangerilor venite din exterior, carora el trebuie doar sa li
se supuna. Elevul isi are propriul sau sistem de preferinte si de referinte care va selecta
influentele venite din exterior.

77
 Apoi, trebuie luat in cosiderare si nivelul de varsta al elevului, deoarece fiecare etapa
cronologica de dezvoltare are resurse, motivatii si mecanisme diferite de adaptare. In
adolescenta spre deosebire de etapa anterioara, nivelul de dezvoltare psihica face posibile noi
procese si modalitati de adaptare, cum ar fi cele de planificare, de amanare sau evitare,
realizate printr-o analiza prealabila a situatiilor.
Pentru al ajuta pe elev sa faca alegeri sau actiuni adecvate, trebuie sa se intensifice in
scoli activitatile de elaborare a unor metode si procedee diagnostice si formative, prin care
elevul isi va dezvolta atat capacitati de autocunoastere si autoevaluare obiective, cat si abilitati
de invatare si de prelucrare creativa a informatiilor acumulate.
Imbunatatirea raporturilor dintre scoala si familie trebuie sa conduca la o implicare mai
consistenta a parintilor in activitatea scolara si la multiplicarea interactiunilor personale intre
reprezentantii scolii si membrii familiei.
Evaluarea elevilor trebuie sa se centreze pe progresele lor si nu pe comparatii si ierarhii.
Profesorul trebuie sa puna un accent mai mare pe recompense, pe abordarea pozitiva a
comportamentelor elevului, intarindu-i increderea in sine si oferind un suport afectiv important.
Ameliorarea practicilor educationale din clasa se refera la: evitarea discriminarilor, a
favorizarii sau etichetarii elevilor; evitarea reactiilor impulsive neadecvate, a amenintarii si
intimidarii elevilor, utilizarea unui limbaj academic; exprimarea increderii in posibilitatile
fiecarui elev de a reusi.

CONSILIEREA PSIHOLOGICA

Consilierea psihologica este un tip de interventie prin care se urmareste sugerarea unui
mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat intr-o situatie data sau, in
general, in viata si activitatea cotidiene. Ea se adreseaza persoanelor sanatoase psihic, aflate
uneori in dificultate facilitandu-le autocunoasterea realista, acceptarea de sine si valorificarea
optima a resurselor si disponibilitatilor proprii.
Intre activitatile de instruire-educare si cele de consiliere psohopedagogica nu exista
diferente semnificative. Ambele au drept obiectiv formarea personalitatii umane, acordare de
sprijin, ajutor si indrumare. Dar profesorul si consilierul educational au competente si
responasabilitati relativ diferite.
Profesorul instruieste, in vreme ce consilierul educational faciliteaza realizarea invatarii
eficiente si durabile de catre fiecare persoana.
Profesorul propune elevilor un anumit mod de prezentare si intelegere a stiintei;
consilierul educational abiliteaza si instrumenteaza persoana cu metode si tehnici prin care
aceasta sa asimileze, in maniera proprie, stiinta.
Demersul profesorului este unul aproape strict educational, pe cand demersul
consilierului este unul psihoeducational, cu focalizare pe aspectele de ordin psihologic menite
sa asigure dezvoltarea personla.
Continutul activitatilor de consiliere psihopedagogica se refera la domeniile esentiale in
care ele se desfasoara in concordanta cu scopurile pe care le urmaresc. Astfel, activitatile de
consiliere psihopedagogica au drept continut:
- functionalitatea si dezvoltarea optima a persoanei;
- promovarea sanatatii si a starii generale de bine;
- invatarea eficienta si durabila;
- orientarea carierei;
- viata personala.

78
Consilierea psihopedagogica imbraca forme diferite:
consiliere in situatii de criza;
consilierea remediala;
consilierea preventiva;
consilierea pentru dezvoltare (optimala).
Pentru a fi eficienta relatia consilier-client trebuie sa fie o relatie: de exclusivitate (fara
intruziunea unei alte persoane); securizanta (prin crearea unui climat permisiv si prin
respectarea unor reguli stabilite cu clientul); autentica (o relatie directa, sincera, bazata pe
dorinta partenerilor de a coopera); confidentiala; semnificativa (clientul trebuie sa stie cu
exactitate de ce vine la consilier).
Fazele procesului de consiliere psihopedagogica sunt:
- stabilirea unei legaturi specifice cu clientul si cu lumea sa;
- invitatia de a vorbi adresata clientului;
- ascultarea activa si observarea manifestarilor clientului;
- clarificarea problemelor clientului prin: reformulare, resemnificare si interpretare;
- constientizarea de catre client a problemelor si a modalitatilor de solutionare;
- confruntarea clientului cu propriile credinte si convingeri ca surse de rezistenta la
schimbare ;
- analiza alternativelor posibile si luarea unei decizii;
- facilitarea activa a schimbarii clientului;
- experimentarea si exersarea noilor comportamente;
- functionalitatea optima a clientului.
La adolescenti, activitatile de consiliere psihopedagogica sunt focalizate pe dezvoltarea
perceptiei si a imaginei de sine si pe relationarea adecvata cu altii, inclusiv cu adultii.

TERAPIE

Terapia care foloseste mijloace psihologice, cu actiune directa asupra unei

simptomatologii sau asupra persoanei aflate intr-o dificultate existentiala se numeste
psihoterapie.
Indiferent de tipul de psihoterapie folosit, interventia psihologica in sine se bazeaza pe
(si foloseste ca instrument) relatia terapeut-client.
Situatia psihoterapeutica este situatia specifica in care o persoana terapeut se
angajeaza constient, folosind o anumita metoda, intr-o relatie specifica de vindecare, urmarind
disparitia sau ameliorarea simptomelor, deconditionarea mecanismelor etiopatogenetice,
modificarea personalitatii in profunzime sau la un anumit nivel, cu eliberarea resurselor
persoanei in scopul cresterii eficientei sale. Orice psihoterapie vizeaza implicit sau explicit
cunoasterea persoanei de catre ea insasi. Eficienta psihoterapiei inseamna adaptare, autonomie
si investitie reala prin cunoasterea propriilor trebuinte si a posibilitatilor de indeplinire a lor.
Ca terapie specializata psihoterapia dispune de un ansamblu de teorii, metode, tehnici si
criterii de aplicare si nu poate fi efectuata decat de un specialist.
Pentru adolescentii aflati in situatie de criza sau care prezinta tulburari psihopatologice
sunt adecvate urmatoarele psihoterapii:
cognitiv-comportamentala;
artterapia;
psihodrama;
gestalt-terapia;
psihoterapia nondirectiva;

79
 analiza existentiala;
terapia familiei;
socioterapia;
psihoterapia experientiala;
psihoterapia filosofica;
terapia prin joc;
terapia realitatii;
EMDR (desensibilizarea prin miscari oculare).
In sens larg psihoterapia nu este o metoda terapeutica ci o atitudine psihologica.
Psihoterapia la adolescenti urmareste schimbarea in:
identitatea de sine si acceptarea de sine (cunoasterea propriilor trebuinte,
acceptarea lor, implinirea lor nonconflictuala);
acceptarea lumii (a celuilalt, a obiectului) asa cum este ea;
autenticitatea si spontanietatea in relatia constienta cu celalalt;
eficienta in actiuni si in alegeri;
o rezolvare simptomatica, de la ameliorare semnificativa, la vindecare.

80