I.

Leziunile dentare
1. Clasificarea leziunilor dentare
Din punctul de vedere al aspectului clinic: cavitare, necavitare;
Din punctul de vedere al tipului lezional :primare,secundare(cu sediul : marginile aproximale, vestibulare i
linguale ale unei obturaii aproximale, n zona punctului de contact;-anturi i fosete care nu au fost nglobate
n cavitate;suprafeele de lng zonele fracturate)
Din punctul de vedere al evoluiei clinic: cu evolutia rapid progresiva, cu ev lent progresiva,
stationare,vindicate
Dup esutul afectat: smalt,dentina,cement
Iatrogenic: Cariile reziduale (recidiva de carie)
Dup numrul de fee afectate: Leziuni carioase simple
Leziuni carioase compuse. (Afecteaz dou suprafee ale dintelui)
Leziuni carioase complexe.
Dup tipul de cavitate ce necesit a fi preparat (Black): cls 1,2,3,4,6
Clasificarea coincide cu etiologia lor. Aceast patologie implic o serie de factori etiologici, i anume:
caria simpl dentar;
uzura suprafeelor corono-radiculare expuse n mediul bucal (cu sau far participare funcional-uzura,
eroziune, atritie, abraziune, abfractie);
traumatismele dentare (n corelaie cu eventuala component parodontal i/sau alveolar a acestora);
leziunile distrofice (distrofii dentare - legate de tulburri de dezvoltare ale componentelor respective).
Alturi de acestea este inclus: refacerea restaurrilor coronare morfofuncionale deficitare preexistente (aceasta
poate fi realizat prin recondiionare, reparare sau nlocuire); necesitatea iniial a restaurrii respective poate fi
datorat oricreia dintre cauzele expuse mai sus.

2. Uzura dentara(modif a morf cor+rad)

pierdere de subst dura dentara la nivelul suprafetelor expuse in mediul bucal (cu sau fara participare
functionala) datorata unor cauze in afara proceselor carioase ori leziunilor traumatice.
este privita ca o consecinta fireasca a evolutiei fiziologice in timp a structurilor dure dentare cu proprietati si
caract normale,dar poate fi provocata si de o serie de cauze patologice.
in acest sens sunt identificate si descrise mai multe aspecte clinice: eroziune,atritie,abraziune.Delimitarea si
diferentierea lor este relativa in mai multe cazuri ,iar coexistenta aspectelor respective este frecventa.

3. Eroziunea dentara
este produsa prin pierderea de subst dura dentara de pe suprafetele expuse ,in urma unor procese chimica care
nu implica prezenta si actiunea microorganismelor din flora orala grupate la nivelul placii microbiene
dentare.Factorul cauzal al proceselor in cauza este un acid,a carui provenienta poate fi de natura exogena sau
endogena.
Pot fi descrise mai multe tipuri de eroziune dentara:
Eroziunea prin regurgitatie
afecteaza mai ales fetele palatinale ale d sup ,mai marcat la cei Fr precum si fetele ocluzala si V ale
lateralilor inferiori datorita acidului clorhidric de proveninta gastrica(prin regurgitatie,reflux gastric
cronic,vomiscente cr repetate)aceste manifestari apar frecvent in:
afect dig(hernie hiatala,ulcer peptic,indigestii cr)
afect neuro-psihice(anorexia ,bulimia nervoasa)
alcoolism cr
tulburari associate sarcinii
regurgitatii voluntare
Eroziunea prin dieta(aport alimentar)
se constata predominant la nivelul fetelor V ale Fr sup,precum si la marginile incizala Fr ,atat sup cat si
inf ,in urma ingestiei repetate,prelungite,in exces,de alimente si/sau bauturi cu pH marcat acid.Pot fi
incriminati:
acidul citric(fructe si sucuri de fructe)
acidul acetic(muraturi,salate,sosuri)
acidul carbonic(bauturi carbogazoase)
Ocazional poate fi implicate medicatia acida cu administrare orala.
 Eroziunea prin activitati profesionale
apare cu precadere la nivelul fetelor V ale FR sup (mult mai rar si la cei inf) dupa expunere repetata si
/sau prelungita in mediu poluat cu acizi, sub forma de vapori sau de picaturi fine in suspensie.
In conditii normale eficiente de prevenirea a poluarii si/sau de protective a activitatii respectiv, acest
aspect ar fi teoretic absent, ori cu o incidenta minora.
Din pacate, realitatea practica demonstreaza frevent contrariul.
Independent de provenienta factorului etiologic sau de localizarea topografica, aspectul clinic al
eroziunilor este similar: zone de pierdere de subst ,extinse mai mult in suprafata decat in profunzimea,
netede, lucioase, fara muchii sau margini nete la nivelul smaltului, cu forma adancita, concava.
Daca procesul cont ajungand la denudarea si expunerea dentinei, evolutia sa devine mai rapida si
excavarea suprafetelor dentare afectate este mult mai ampla.
Indiferent de natura exo sau endogena a factorului cazual ori de tipul de eroziune descris, scaderea
fluxului salivar si/sau a capacitatiii sistemelor-tampon din lichidul bucal conduce la accentuarea eroziunii
in cauza.
Orice eroziune in curs de desfasurare va fi intens accentuata, daca se va practica periajul dentar in tp ce
acidul incriminat este inca prezent in mediul oral. In aceste conditii matricea org a a struct lipsita de
componenta mineral este mult mai usor indepartata astfel incat dispare suportul ptr o eventuala viitoare
remineralizare.
Aceste situatii pot fi controlate, fie prin devansarea periajului (realizat inaintea ingestiei de alimente si/sau
bauturi acide in cazul eroziunii prin dieta) fie prin decalarea acestuia cu un interval de timp dupa ctc cu
acidul in cauza. In plus clatirea energica si abundenta a cavit orale cu apa sau eventual cu o solutie
fluorurata, efectauta imediat dupa ctc acid, este benefica in oricare dintre aceste situatia.

4. Atritia dentara
Majoritatea opiniilor actuale considera ca aceasta notiune include uzura mec a asupraf implicate in ctc d-d
directe,fara interpoziti alimentara in masticatie sau fara interventia altor factori extrinseci.
Se afirma ca la acest proces au o participare determinant fragmentele microscopice de smalt detasate prin
fracturare din capetele ext ale prismelor si intercalate intre suprafetele dentare in ctc,unde vor actiona ca o
pulbere abraziva asupra substratului respectiv ,iar rezultatul produs va fi contionat de intensitatea fortelor
exercitate la acest nivel,de calitatea structurilor dure dentare si de durata actiunii in cauza,imagini microscopice
considerate caracteristice ptr prezenta fragm de smalt mentionate si ptr efectul lor consecutive au fost aaduse in
sprijinul acestor afirmatii.
Sunt descrise 2 categ de localizari topografice ptr atritie:
Atritia ocluzala si/sau incizala:
intereseaza supraf ocl ale dintilor lat respectiv marg I ale Fr ,pot fi incluse si fetele palatinale,in cazul
Fr sup,corelat cu tipul de ocluzie existent.
Aspectul caracteristic este dat de aparitia si extinderea unor zone(fatete)cu supraf aplatizata sau usor
adancita ,circumcrise de marini bine definite.
Microscopic pe suprafata respectiva se obs cel mai adesea o serie de striatii orientate in aceeasi
directie (practic sunt aproape paralele)c are nu depasesc conturul amintit.Aceste zone corespund cu
exactitate unora similar situate pe fetele de ct d-d interarcadice ale dintilor antagonisti, inclusive cu
prezenta si orientarea asemanatoare a striatiilor mentionate
Dispunerea acestor fatete este legata de relatia ocluzala intermaxilara ,de aria miscarilor mandibulare
si de tiparul masticator al persoanei in cauza
Atritia interproximala
Se produce la niv ariilor de ctc de pe fetele prox ale dintilor adiacent,situati pe aceeasi arcada ,datorita
frictiunii consecutive deplasarilor dentare cauzate de fortele ocluzala exercitate asupra acestora.
Observatii numeroase asupra unor dinti cu parodontiul marginal de sustinere indemn de orice leziune
au acreditat ideea ca aceste miscari ale dintilor respectivi sunt predominant axiale(verticale) iar nu V-
O (transversale) asa cum se considera initial.
Majoritatea autorilor contemporani sunt de parere ca atritia ese o manifestare cu precadere fiziologica. Ea devine
accentuata, exagerata si capata aspecte patologice in cazul unor parafunctii cum ar fi bruxismul, de asemenea
procesul de evolutia poate fi accelerat semnificativ prin coexistenta unor factori etiologici ai eroziunii dentare.
 5. Abraziunea si abfractia dentara
Abraziuea = uzura mec a subst d d rezultata prin fractiunea oricarui material sau corp exogen (strain)
exercitate asupra suprafetelor dintilor implicate in miscarile de incizie, triturare, apucarea (prindere) ori tinere,la
acestea trebuie adaugate si manoperele de igienizare orala prin periaj dentra.
In acest sens, materialul sau corp exogen (strain structurilor dure dentrae) poate fi considerat bolul
masticator, cu abrazivitatea naturala variabila a produselor alimentare respective (inclusiv nisip, pilitura sau orice
alte componente minerale ori metalice cu microgranulatie, prezente eventual accidental) precum si orice obiect
solid prin intermediul caruia se transmit fortele la nivelul suprafetelor dentare,
In consecinta, abraziunea se produce datorita masticatiei, datorita obiceiurilor profesionale ori personale
(inclusive ticuri)sau datorita periajului dentar.
Actiunea abraziva masticatorie nu este, in principiu, selectiva topografic, bolul alimentar conducand la
uzura atat marginile incizale ori varfurile si pantele uspidiene cat si fosetele si santurile ocluzale, sunt implicate
intr-o masura mai redusa , portiunile incizale sau ocluzale ale supraf V si O coronare.
O zona de abraziune spre deosebire de o fateta de atritie nu prez marg bn definite, nete, deoarece acest
gen de uzura tinde sa rotunjeasca, sa netezeasca vf cuspizilor sau ale marginilor ocluzala sau I iar suprafata in
cauza capata un aspect adancit, excavat, daca se ajunge la denudarea dentinei, acest aspect se accentueaza foarte
marcat intrucat duritatea dentinra este mult inferioara celei a smaltului.
Microscopic, pe o suprafata de abraziune se observanumeroase striatii (santuri), adancituri(fosete) si
proeminente(creste) dispuse neregulat, aleator, f rar aceste striatii pot fi dispuse mai ordonat in raport cu o
moscare predominanta.
Dimensiunile acestor denivelari microscopice sunt variabile, corelate cu gradul de abrazivitate si cu
fortele aplicate. O exceptie de la acsasta imagine gen o constituie utilizarea in mod repetat, frecvent a doar 2-3
dinti antagonisti ptr apucarea, tinerea sau sectionarea unor obiecte s.a., in activitatea profesionala, pe divertisment,
in obiceiuri (ticuri) etc.
In asemnea cazuri apare o abraziune marcata, pe zone mai clar precizate, la anumiti dinti si/sau pe
anumite suprafete coronare ale acestora,este considerate caracteristica in acest sens ,sore ex ,cea produsa la
fumatorii de piap.
Modificarile dentare produse prin abraziune sunt influentat de o serie de factori si anume:
tipul de ocluzie
dieta alimentara
regimul si ritmul de viata si de activitatea profesionala
varsta
tehnicile de igienizare orala(prin periaj dentar)
Daca primele patru aspecte enuntate se refera cu precadere la uzura ocluzala si/sau incizala, ultimul
implicand frecvent si marcat fetele V ale coroanelor dintilor in cauza, mai ales in zona cervicala, prezentand unele
particularitati. Astfel la acest nivel, manifestaruile respective imbraca doua forme clinice principale:
leziuni discoidale sau lenticulare(in forma de farfurie)cu aspectul unor excavari caracterizate de extindere
mare in suprafata (dincolo de limitele zonei cervicale respective) implicand fata V intr-o masura
semnificativa) in raport cu profunzimea mai redusa,descriind 8un planseu concave relative uniform
leziuni cuneiforme (in forma d V)cu aspectul unor santuri cu orientare mezio-distala ,localizate mult ai strict
la anivel cervica vestibular,a acoror largime este mai redusa si mai bn delimitate,iar adancimea mai
maircata,realizand o incizura cu fund ascutit relative net.
La ora actuala exista o opinie larg acceptata care poate sa conduca la o explicatie etiologica verificalabila in
mod obiectiv ptr aparitia acestui tip de leziuni.Cei mai multi autori subscriu la idea existentei mecanismului
definit drept abfracturarae sau abfractie.Prin aceasta este incriminata suprasolicitarea in sens lateral (mai ales
V)data de fortele ocluzale in tp miscarilor mandibulare respective(propusie-lateralitate).
Astfel se produce un grad de flexie a dintelui in cauza,la limita ext a suportului sau osos,in zona cervicala.
Tensiunea int aparuta la acest nivel determina microfracturarea si dislocarea unor fragmente superficiale ale
prismelor de smalt adiacente jonctiunii smalt-cement,initiind lipsa de subst dura dentara descrisa.Periajul dentra
intempestiv ori inoportun poate accentua si accelera fenomenul.Imaginea leziunilor din aceasta categorie este
considerate caracteristica.
Denudarea dentinara consecutiva poate fi responsabila ptr manif dureroase de tip hipersensibilitate
/hiperestezie asociate frecvent in astfel de cazuri.
 6. Leziunile distrofice
Aceasta categorie de leziunii acopera o arie f extinsa de aspecte clinice,astfel incat opiniile cu privire la
definitia si clasificarea lor sunt si ele numeroase si variate.O idee de baza pare sa fie insa cvasigeneral
acceptata,este vorba despre actiunea unui `factor perturbator`al dezvoltarii normale a organului dentar,interesand
diverse etape ale perioadei formative a acestuia ,avand ca rezultat defecte cel mai adesea caracteristice ale
structurii due dentare implicate
Din aceasta bogata paleta de potiuni bazate pe o multitudine de criterii din din cele mai simple si mai
clare definitii este cea devenita clasica ,formulata de catre Dechaume care numeste leziunii distrofice toate acele
modificari de nr,dimensiune,forma si structura cauzate de tulburari produse in diferite etape ale formarii si
devoltarii dintilor ,aceste modif sunt evidente la niv structurilor dentare in momentul eruptiei(al aparitiei in cav
bucala),fie sub forma de forma cicatriciala,fie sub forma evolutiva. La acestea au mai fost adaugate si o serie de
leziunii care survin ulterior eruptiei,la un oarecare interval de timp,pe dinti cu aspect normal in momentul aparitiei
in cavitatea bucala,aceasta completare a fost propusa de catre Magitot.
Studiul distrofiilor dentare,datorita caracteristicilor afectiunilor implicate,va face obiectul altor discipline
de specialitate (pedodontie/ortodentie).

7. Traumatismele dentare
Survin brusc, de cele mai multe ori accidental, implicand foarte frecvent leziunii asociate pe langa cele
coronar,radiculare sau mixte(corono-radiculare).In consecinta, tabloul clinic mai cuprinde adesea
hemoragia(sangerarea),leziunile prodontiului marginal,plagile partilor moi (exo sau endobucal) si/su fracturile
diverselor portiuni componente ale oaselor maxilare.In asemnea situatia,abordarea si rezolvarea terapeutica
initiala capata un character de urgenta medicala si nu mai ramen doar in cadrul tratamentului conservator si
restaurator odontal9inclusiv endodontic),ce vizeaza refacerea morfofunctionala coronara.
Datorita caracteristilor morfo si mai ales topografice,aceste traumatisme intreseaza cel mai adesea dinti Fr
cu precadere c=pe cei maxilari superiori farta de cei mandibulari,d laterali sunt mai putin expiusi dar nu imuni,la
acest gen de leziunii.
O imagine de ansamblu,utila si necesara ptr orientrea clinica,poate fi oferita de urmatoarea clasificarea a
afectiunilor traumatice dentoparodontale(adaptat si modificata dupa Andreasen J.O.)
1. Fisura coronara(la niv smaltului,fara pierdere de subst dura dentara
2. Fractura coronare fara exounere(descoperir ea)pulpei dentare sau fara desch camera pulpare(nepenetrtanta
sau necomplicata)
3. Fractura coronara cu expunerea (descoperirea) pupei dentare sau cu deschiderea camerei pulpare
(penetranta sau complicate)
-dinte cu pulpa vitala
-dinte cu pulpa necrotica(eventual ,cu gangrena simpla sau complicate netratata)
-dinte devital,cu tratament endodontic si cu restaurarea coronara preexistente(corecte sau nu)
Fractura coronara presupune pierderea de substanta dura dentara (lipsa unui fragment coronar,detasat si eventual
recuperate ori absent): linia de fractura poate fi: Orizontala(transversala)/ Oblica/ Vertical.
4. Fractura radiculara : orizontala(transversala),oblica,vertical(longitudinala). Fractura radiculara poate fi
asociata ,sau nu ,cu una dintre formele de leziunii coronara traumatica de mai sus.
5. Contuzie: Leziunea suportului parodontal marginal,fra mobilitate sau dislocare a dintelui.
6. Subluxatie: Leziunea suportului parodontal marginal,cu mobilitate anormala si dislocrae partial foarte
reduseale dintelui(acesta isi mentine pozitie relative normal,axiala corecta,in alveola si in cadrul arcadei
dentare)
7. Luxatie cu extruzie: dislocrae partial axiala accentuate a dintelui spre exteriorul alveolei
8. Luxatie cu intruzie: dislocrea partial axiala accentuate a dintelui spre int alveoleri?9 se asociaza cu
fractura sacestuai)
9. Luxatie lateral: dislocarea partial accentuata a dintelui in afara axuui sau normal,de obicei catre oral sau
cate vestibular,mai rar catre mezial sau distal(se asosciaza cu fractura peretilor alveolari)
10. Avulsie traumatica: dislocarea complete si lipsa dintelui din alveola ,cu sau fara fractura alveolara
asociata
Etiologia acestor leziunii este legata determinant,in majoritatea cazurilor,de un traumatism extern prin loviri sau
caderi accidentale produse de joaca ,de activitati sportive sau de munca,accidentele de circulatie si agresiunile
umane sau animale sunt,de asemenea ,frecvente. Mai rar traumatismul poate fi iatrogen (aplicarea sau utilizarea
intempestiva a unui departator chirurgical,a unui deschizator de gura,manopere necontrolate pe parcursul
extractiillor dentare,al intubatiilor orotraheale),ori masticator(fragmente sau corpuri mici dure cuprinse in bolul
alimentar etc.).Mai sunt citate situatiile produse in timpul crizelor convulsivante(cum ar fi cele epileptic
s.a.)survenite in absenta supravegherii adecvata.Nu pot fi ignorate unele conditii favorizante ptr producerea
leziunilro traumatice dentoparodonatale,si anume: anomaliile dento-maxilare,reducerea rezistentei (subminarea)
substantei dure dentare,parodontopatii marginale cornice.
Mecanismul de producere este cel mai adesea ,direct asupra structurilor implicate ,mai rar ,poate fi
indirect prin intermediul ctc ocluzala cu antagonistii.
Aceste leziunii traumatice imbraca o multitudine de aspecte clinice cu componenta
dentoparodonatala,enumerate in clasificarea expusa ant.Dintre ele ,doar o parte se incadreaza in principiile si
tehnicile reunite in conceptual definit de Otr,celelalte fiind abordate complex,interdisciplinar prin tratament
asociat chirurgical(oral si/sau maxilo-facial) ortodontic,protetic,dentar,s.a.,alaturi de cel odontal ,iar prioritatea
terapeutica (inclusive dpdv al urgentei medicale)nu mai ese,adesea,restaurarea morfologiei coronare afectate.
In acest sens ,in cele ce urmeaza vor fi luate in discutie doar situatiile clinice ce pot fi inscrise in interiorul
conceptului amintit,si anume:
1. fisura coronara apare la niv smaltului fara pierdere de subst,sub forma unei intreruperi a continuitatii sale,ce
se evidentiaza prin transiluminare sau prin utiliz unei subst colorante
2. fractura coronara fara expunerea(descoperirea) pulpei dentare sau fara desch camerei pulpare
3. denumita si fractura nepenetranta sau necomplicata ,aceasta afectiune poate prezenta aspect variabile,
dependente de extinderea in supraf si profunzimea a lipsei de subst dura dentara.
4. pierdere minima de substanta,localizata in smalt
5. pierdere de subst interesand smaltului si dentina
6. fractura coronara cu expunerea(descoperirea)pulpei dentare sau cu desch camerei pulpare
Denumita si fractura penetranta sau complicate ,se poate prezenta diferentiat in raport cu marimea desc ,cu
starea organului pulpar,s.a.m.d.
-dinte cu pulpa vitala
-dinte cu pulpa necrotica(eventual ,cu gangrena simpla sau complicate netrata)
-dinte devital ,cu tratament endodontic si cu restaurare coronara preexistente(corecte sau nu)
Ultimele 2 situatii : abordarea si rezolvarea lor terapeutica se realiz cu precadere ,prin tehnici de tratament
endodontic si de restaurare coronara a dintilor astfel tratati(inclusive prin mijloace protetice dentare)