Revista de Asistenţ\ Social\, anul XI, nr. 4/2012, pp.

201-203
www.revistadeasistentasociala.ro

Violenţa în familie. Între percepţie

socială şi asumare individuală
[Family Violence: Between Social
Perception and Individual Responsibility]
Valentina Rujoiu şi Octavian Rujoiu (coordonatori), Bucureşti:
Editura ASE, 2012, 269 p.

Violenţa în familie: o temă care bulversează, şochează, ridică multiple întrebări, îndeamnă
la atentă reflecţie. Probabil nu întâmplător un volum care abordează atent o astfel de temă
sensibilă apare în acelaşi an în care România înaintează încă un pas spre acoperirea lacune‑
lor legislative şi instituţionale care ar permite combaterea acestui fenomen. Începând cu
8  martie 2012, Legea nr. 217 face posibilă intervenţia organelor abilitate care, de acum
înainte, au dreptul şi obligaţia să pătrundă în locuinţele din care se aud strigăte de ajutor şi
să intervină pentru protejarea victimelor. De cele mai multe ori, în aceste cazuri, este vorba
despre violenţă îndreptată împotriva femeilor, care, în mentalul colectiv, aproape se confundă
cu conceptul de violenţă familială. Chiar dacă violenţa fizică îndreptată împotriva femeii
este clar recunoscută de individ şi societate, există multiple forme ale violenţei în familie,
unele dintre acestea fiind foarte subtile şi, din păcate, slab conştientizate de societatea
românească modernă. Schimbarea mentalităţilor este un proces dificil, încercări există, dar
rezultatele sunt încă puţin vizibile. De aceea, cu atât mai important şi valoros este demersul
analitic multinivelar şi pluridisciplinar propus de colectivul de autori care au contribuit la
scrierea acestei cărţi. Aflăm din volumul coordonat de Valentina şi Octavian Rujoiu faptul
că există victime tăcute, uneori ignorate ale violenţei în familie. Fie că este vorba despre
femei sau bărbaţi, copii, adulţi sau persoane în vârstă, indiferent dacă uneori este vorba
despre practici acceptate într‑un anumit context sociocultural, abuzul poate îmbrăca forme
de manifestare multiple: fizic, sexual, psihologic, emoţional sau economic. Aceste forme
ale violenţei domestice sunt analizate în cele şapte capitole ale lucrării, discutând, din per‑
spective diferite, cauze, consecinţe, modalităţi de intervenţie şi strategii de prevenire.
Aşa cum subliniază autorii primului capitol al lucrării, Mihai Ioan Micle, Aurora
Liiceanu, Doina Săucan şi Gabriel Oancea, de cele mai multe ori victimele violenţei famili­ale
sunt persoane aflate într‑o situaţie de dependenţă (materială, morală, emoţională etc.) în
raport cu agresorul. De‑a lungul istoriei, abuzurile de orice fel împotriva femeilor au consti­tuit
practici acceptate şi, bineînţeles, justificate normativ. Această temă a devenit tot mai preg­
nantă în cadrul dezbaterilor publice odată cu intensificarea mişcărilor feministe din anii ’60.
Schimbările legislative şi sociale care au avut loc pe parcursul ultimilor 50 de ani sunt
importante, dar încă insuficiente. În fiecare an, numai în Statele Unite ale Americii, 1,3 mili­
oane de femei cad victime violenţei în familie. Chiar dacă faţetele violenţei în cuplu sunt
multiple şi se manifestă de cele mai multe ori în forme combinate (abuz emoţional, verbal,
202 Book Review / Apariţii editoriale

material etc.), violenţa fizică asupra partenerului de viaţă este problema raportată cu cea
mai mare frecvenţă pe mapamond. În România, numărul de cazuri de violenţă domestică
înregistrate oficial cresc în fiecare an. Analizând multiple studii realizate în ţara noastră cu
privire la această problemă, autorii amintesc, printre alte rezultate îngrijorătoare, şi faptul
că 50% dintre subiecţii participanţi la un studiu realizat în anul 2008 apreciază că insultele
între partenerii de viaţă constituie o problemă minoră. În opinia autorilor, amploarea fenom‑
enului de violenţă domestică din ţara noastră este subestimată, statisticile existente oferind
o imagine fragmentată şi neunitară la nivel naţional. O serie de aspecte psihosociale ale
violenţei împotriva persoanelor vârstnice şi a copiilor sunt, de asemenea, discutate analizând
principalele tipuri de politici şi programe de intervenţie orientate spre susţinearea victimelor,
dar şi pentru conştientizarea comunităţii.
Capitolul al doilea al lucrării, elaborat de Valentina şi Octavian Rujoiu, este dedicat unei
forme specifice a violenţei domestice: violul marital. Incursiunea istorică realizată de autori,
începând cu Grecia şi Roma antice, încearcă să descifreze semnificaţia sintagmei „viol
marital”, să explice atât înţelesurile pe care le are în zilele noastre, cât şi modul în care
societatea se raportează la acest tip de abuz care poate avea loc în cadrul cuplurilor căsătorite,
despre care se discută foarte puţin sau deloc în spaţiul public şi care, uneori, este confundat
cu „datoria soţiei”. O altă temă adusă în discuţie de autori, aproape un tabu pentru contex‑
tul sociocultural românesc, este „abuzul asupra soţului” şi „maltratarea bărbatului”. Numărul
femeilor care îşi agresează partenerii este relativ scăzut, dar fenomenul există şi nu ar trebui
ignorat.
Plasat sub un titlul foarte sugestiv, capitolul al treilea aduce în discuţie problema violenţei
asupra copilului. „Supune copacul cât este tânăr” este, în opinia Oanei Pîrneci, autoarea
acestui capitol, una dintre credinţele puternic înrădăcinate cultural, care justifică, inclusiv
astăzi şi nu doar în România, utilizarea abuzului ca formă de disciplinare a copiilor. Violenţa
asupra copiilor poate să ia forme multiple; dintre acestea, patru sunt discutate aici: abuzul
fizic, sexual, emoţional şi neglijarea copilului. În ciuda gravităţii situaţiilor de abuz asupra
copilului pe care presa nu conteneşte să le raporteze, această realitate nu este încă pe deplin
asimilată în cadrul juridic şi legislativ actual. Factorii care contribuie la apariţia abuzului
asupra copilului ca fenomen psihosocial sunt multipli, consecinţele pe termen scurt, dar şi
pe termen lung sunt importante, iar programele şi serviciile de suport au de multe ori o
eficienţă redusă. Studii realizate în acest domeniu şi menţionate de autoare arată faptul că
cele mai bune rezultate în acest sens au intervenţiile care vizează îmbunătăţirea comporta‑
mentului parental, a abilităţii de rezolvare de probleme şi a interacţiunii între membrii
familiei.
Nu doar copiii sunt în mod frecvent victime ale violenţei domestice. Dacă în cazul dis‑
cutat mai sus copilul este victima, iar părintele este agresorul, există situaţii în care rolurile
se schimbă: părintele, aflat acum la vârsta senectuţii, este abuzat de propriii săi copii. Este
o realitate socială dură, tristă, care de cele mai multe ori este păstrată sub tăcere, ascunsă
de tabuuri sociale. Capitolul patru, elaborat de Simona Bodogai, încearcă să aducă în discuţie
această problemă, prezentând relatări înregistrate direct de la victimele acestui tip de violenţă
familială. Datele culese pun în evidenţă o realitate crudă: specialiştii intervievaţi de autoarea
studiului arată că aproape zilnic se confruntă cu un caz de abuz asupra persoanelor vârstnice,
iar abuzatorii sunt cel mai adesea aparţinătorii persoanei în cauză. Fie că este vorba despre
neglijare, marginalizare socială, izolare, abuz financiar, fizic sau verbal, principala dificul‑
tate în rezolvarea acestor cazuri este refuzul persoanei vârstnice de a denunţa agresorul
(pentru a nu înrăutăţi situaţia şi a nu face rău celor dragi) şi reticenţa în a se adresa instituţiilor
abilitate (invocând, printre altele, birocraţia şi neîncrederea în aceste servicii). Intervenţia
în astfel de situaţii este dificilă, dar încă şi mai dificilă în actualul context este încercarea
 Book Review / Apariţii editoriale 203

de a schimba o mentalitate socială în care vârstnicul este văzut ca un balast inutil, „o greu‑
tate” pe umerii generaţiei mai tinere.
Bineînţeles, dintr‑o asemenea lucrare nu putea lipsi o analiză cu privire la etiologia
agresorului: care sunt factorii care determină comportamentul agresiv? Pentru că întot‑
deauna există mai multe „faţete” ale aceleiaşi probleme, Georgiana‑Virginia Bonea analizează
în capitolul 6 câteva dintre cauzele favorabile dezvoltării şi producerii violenţei în cuplu.
Este un demers important pentru a înţelege comportamentul agresorului şi modalităţile de
intervenţie în astfel de situaţii. Aşa cum observă autoarea, în România experienţa în acest
domeniu este încă restrânsă, atât din punct de vedere legislativ, cât şi al serviciilor de suport
pentru cel care, din motive diferite, îşi agresează membrii familiei. Ca urmare, este de la
sine înţeles faptul că formarea unor profesionişti competenţi, capabili să intervină în cazul
violenţei în familie, prezintă o importanţă deosebită. În special în cazul specialiştilor care
sunt expuşi în mod direct la suferinţa umană, mai precis la comportamentul violent şi
consecinţele acestuia, problema riscului profesional se pune în mod acut. Importanţa super­
vizării în serviciile sociale focalizate pe violenţa în familie este tema capitolului 5, elaborat
de Livius Manea. După cum subliniază autorul, dintre toate profesiile nonmilitare, în afara
profesiei de poliţist, asistentul social prezintă cea mai mare probabilitate de expunere la
violenţă. De aceea, problema abordării stresului rezultat din expunerea la violenţă, inclusiv
violenţa îndreptată împotriva propriei persoane, trebuie să facă obiectul supervizării şi
suportului profesional oferit asistentului social.
Pornind de la premisa că violenţa domestică este un cod de conduită în cuplu care se
stabileşte şi se dezvoltă într‑un context sociocultural, impregnat cu tradiţii, valori şi norme
locale, este important să cunoaştem şi să înţelegem diferenţele în abordarea acestui fenomen
în diferite zone de pe mapamond, dar şi elementele comune. Violenţa domestică în context
internaţional este tema abordată de ultimul capitol al cărţii de Roxana Bratu. Astfel, dacă
în ţări din Orientul Mijlociu astfel de practici sunt acceptate social sau reprezintă chiar un
drept conferit prin lege, Europa şi America de Nord le încadrează la capitolul infracţiune,
dat fiind că acest tip de violenţă încalcă drepturi fundamentale ale omului: dreptul la viaţă,
demnitate, interdicţia de a folosi tortura. Aceasta atrage atenţia asupra nevoii de înţelegere
a diversităţii care trebuie să caracterizeze seviciile sociale, pentru a acţiona eficient în con‑
texte socioculturale specifice, unde abuzurile şi traumele lasă urme adânci în dinamica
dezvoltării familiei şi a membrilor acesteia, costurile sociale sunt imense, iar sechelele fizice,
psihologice şi comportamentale sunt, de multe ori, imposibil de reparat.
Ana Maria Marhan*

* Romanian Academy, Institute of Philosophy and Psychology „Constantin Rădulescu

Motru”, Way September 13, no. 13, District 5, 050711, Bucharest, Romania, e-mail:
anamaria.marhan@ipsihologie.ro.