ANALIZA OMEPRAZOLULUI

DIN

CAPSULE GASTRO-REZISTENTE

Alina-Elena Micevsky-Ignat

Alina Purcaru

Alexandru Suciu

Teodora Zamfir

1
Cuprins

I. Capsule............................................................................................................................................ 3
1. Capsulae ...................................................................................................................................... 3
a) Capsule Tari ............................................................................................................................ 5
b) Capsule Moi ............................................................................................................................ 6
c) Capsule cu eliberare modificată .............................................................................................. 7
d) Capsule Gastrorezistente ......................................................................................................... 7
e) Cașete ...................................................................................................................................... 8
II. Monografie forma farmaceutica...................................................................................................... 9
1. OMEPRAZOL ............................................................................................................................ 9
2. OMEPRAZOL SODIC ............................................................................................................. 14
III. Capsule de omeprazol gastro-rezistente ........................................................................................ 18
IV. Articol -New Sensitive Kinetic Spectrophotometric Methods for Determination of
Omeprazole in Dosage Forms................................................................................................ 23
V. Rezultate şi Discuţii ...................................................................................................................... 42

2
 I. Capsule

1. Capsulae

Prevederile prezentei monografii nu se aplică în mod necesar preparatelor care sunt

prezentate sub formă de capsule destinate altor căi de administrare decât calea de
administrare orală. Prevederile pentru astfel de preparate pot fi găsite , în cazurile adecvate,
în alte monografii generale , de exemplu Preparate rectale ( 1145) și Preparate vaginale
(1164).

Definiție.

Capsulele sunt preparate solide cu învelișuri tari sau moi de diverse forme și mărimi,
care în mod obișnuit conțin o doză unitară de substanță ( substanțe) activă ( active). Acestea
sunt destinate administrării pe cale orală.

Învelișurile capsulei sunt fabricate din gelatină sau din alte substanțe , consistența
acestora putând fi ajustată prin adăugare de substanțe cum ar fi glicerină sau sorbitol.
Excipienți de tipul agenților tensioactivi , agenților de opacifiere, conservanților
antimicrobieni, îndulcitori , coloranți autorizați de autoritatea competentă și aromatizanți , pot
fi adăugate. Capsulele pot avea pe suprafața lor inscripții.

Conținuturile capsulelor pot avea consistență solidă , lichidă sau consistența unei
paste. Acestea sunt alcătuite din una sau mai multe substanțe active cu sau fără excipienți
cum sunt solvenții, diluanții , lubrifianții sau agenții de dezagregare. Conținuturile nu trebuie
să cauzeze deteriorarea învelișului. După administrare , învelișul este atacat de către sucurile
digestive și conținuturile sunt eliberate.

Unde este adecvat, recipientele pentru capsule trebuie să corespundă prevederilor din
capitolele Materiale utilizate pentru fabricarea recipientelor ( 3.1 și subcapitolele) și
Recipiente ( 3.2 și subcapitolele).

Pot fi diferențiate câteva categorii de capsule :

- Capsule tari ;

3
 - Capsule moi;
- Capsule gastro-rezistente;
- Capsule cu eliberare modificată;
- Cașete.

Producție.

În fabricarea , ambalarea , conservarea și distribuția capsulelor, sunt luate măsuri

corespunzătoare pentru asigurarea calității lor microbiologice ; recomandările referitoare la
acest aspect sunt prevăzute în capitolul Calitatea microbiologică a preparatelor
farmaceutice ( 5.1.4).

DETERMINĂRI

Uniformitatea unităților dozate.

Capsulele se supun determinării pentru uniformitatea unităților dozate ( 2.9.40) sau,

unde este justificat și autorizat, determinărilor pentru uniformitatea conținutului și/sau
uniformitatea masei, prezentate în cele ce urmează. Medicamentele din plante și prepararea
medicamentului din plante apărute în această formă de dozare nu fac subiectul prevederilor
acestui paragraf.

Uniformitatea conținutului ( 2.9.6).

Dacă nu se prevede altfel , sau cu excepția cazurilor justificate și autorizate, capsulele

al căror conținut în substanță activă este mai mic de 2 mg sau la care substanța activă
reprezintă mai puțin de 2% din masa totală, trebuie să corespundă determinării B a
uniformității conținutului preparatelor unidoză. Dacă preparatul conține mai multe substanțe
active , determinarea se aplică numai acelor substanțe care corespund condițiilor prevăzute
mai sus.

Uniformitatea masei ( 2.9.5).

Capsulele trebuie să corespundă determinării uniformității masei preparatelor

unidoză. Atunci când determinarea uniformității conținutului este prevăzută pentru toate
substanțele active , determinarea uniformității masei nu este necesară.

4
 Dizolvare.

Poate fi efectuată o determinare adecvată pentru a demonstra că eliberarea substanței

(lor) active este corespunzătoare , de exemplu una din determinările prevăzute în
Determinarea dizolvării formelor solide ( 2.9.3).

Atunci când este prevăzută determinarea dizolvării , determinarea dezagregării poate

să nu fie solicitată.

Conservare.

Se conservă la o temperatură care nu depășește 30 ̊ C.

Etichetare.

Eticheta trebuie să menționeze numele tuturor conservanților antimicrobieni adăugați.

a) Capsule Tari
Definiție.

Capsulele tari se compun dintr-un înveliș constituit din două părți cilindrice
prefabricate , deschise la o extremitate și având celălalt capăt rotunjit și închis.

Producție.

Substanța(ele) activă (e) , în general sub formă solidă ( pulbere sau granule) , se
introduc în una din cele două părți , apoi cea de-a doua se îmbină cu prima parte. Siguranța
îmbinării poate fi îmbunătățită prin măsuri corespunzătoare.

DETERMINĂRI

Dezagregare.

Capsulele tari trebuie să corespundă determinării dezagregării tabletelor și capsulelor

( 2.9.1). Se utilizează ca mediu lichid apă R . În anumite cazuri justificate și autorizate , pot fi
utilizate ca mediu lichid , acid clorhidric 0,1 M sau suc gastric artificial R . Dacă capsulele se
mențin la suprafața apei , se poate adăuga un disc. Se pune aparatul în funcțiune timp de 30
de minute , cu excepția cazurilor justificate și autorizate.

5
 b) Capsule Moi
Definiție.

Capsulele moi au învelișuri mai groase decât capsulele tari. Învelișurile acestora
constau dintr-o singură parte și sunt de diverse forme.

Producție.

Capsulele moi sunt în general formate , umplute și închise printr-o singură operație ,
dar în anumite cazuri pentru uz extemporaneu , învelișurile pot fi prefabricate. Învelișul poate
să conțină o substanță activă.

Substanțele lichide pot fi incluse direct; cele solide sunt în general dizolvate sau
dispersate într-un vehicul corespunzător , pentru a se obține o soluție sau o dispersie de
consistența unei paste.

Se poate produce o migrare parțială a constituenților din conținutul capsulei și invers ,

datorită tipului de materiale și suprafeței de contact.

DETERMINĂRI

Dezagregare.

Capsulele moi trebuie să corespundă determinării dezagregării tabletelor și capsulelor

( 2.9.1) . Se utilizează ca mediu lichid apă R . În cazurile justificate și autorizate , se poate
folosi ca mediu lichid , acid clorhidric 0,1 M sau suc gastric artificial R.Se introduce un disc
în fiecare tub. Substanțele active lichide conținute în capsulele cu înveliș moale , pot ataca
discul; în asemenea situații și sub autorizare, discul poate fi înlăturat. Aparatul se pune în
funcțiune timp de 30 de minute , cu excepția cazurilor justificate și autorizate. Dacă capsulele
nu corespund determinării datorită aderenței la discuri, rezultatele nu sunt valide. Se repetă
determinarea pe alte 6 capsule , înlăturând discurile.

6
 c) Capsule cu eliberare modificată
Definiție.

Capsulele cu eliberare modificată sunt capsule tari sau capsule moi , al căror conținut ,
înveliș sau ambele componente conțin excipienți speciali sau sunt realizate prin metode de
fabricație speciale, cu scopul de a modifica viteza, locul sau momentul eliberării substanței (
lor) active.

Capsulele cu eliberare modificată includ capsulele cu eliberare prelungită și capsulele

cu eliberare întârziată.

Producție.

Se efectuează o determinare adecvată pentru a demonstra că eliberarea substanței (

lor) active este corespunzătoare.

d) Capsule Gastrorezistente
Definiție.

Capsulele gastrorezistente sunt capsulele cu eliberare întârziată destinate să reziste

acțiunii sucului gastric și să elibereze substanța ( ele) activă (e) în sucul intestinal. De regulă,
sunt obținute prin umplerea capsulelor cu granule sau cu particule acoperite cu un înveliș
gastrorezistent sau, în anumite cazuri, prin acoperirea capsulelor tari sau a capsulelor moi cu
un înveliș gastrorezistent ( capsule enterosolubile ).

Producție.

Pentru capsulele umplute cu granule sau cu particule acoperite cu un înveliș

gastrorezistent , se efectuează o determinare adecvată pentru a demonstra că eliberarea
substanței ( lor) active este corespunzătoare.

DETERMINĂRI

Dezagregare.

Pentru capsulele cu înveliș gastrorezistent se efectuează determinarea dezagregării (

2.9.1) cu următoarele modificări . Se utilizează ca mediu lichid acid clorhidric 0,1 M și se
pune aparatul în funcțiune timp de două ore sau pe altă durată care să fie autorizată , fără

7
discuri. Se examinează starea capsulelor . Timpul de rezistență în mediul acid variază în
funcție de formularea capsulelor examinate. De regulă, este de 2 ore până la 3 ore, dar chiar
și cu decalajele autorizate, niciodată mai mic de 1 oră. Nicio capsulă nu trebuie să prezinte
semne de dezagregare sau alte fisuri , care ar putea permite pierderi ale conținuturilor. Se
înlocuiește soluția acidă cu soluție tampon fosfat la pH 6,8 . În cazurile justificate și
autorizate , poate fi utilizată soluția tampon de pH 6.8 cu adaos de pulbere de pancreas ( de
exemplu, 0,35 grame de pulbere de pancreas R la 100 ml soluție tampon). Se introduce un
disc în fiecare tub. Aparatul se pune în funcțiune timp de 60 de minute . Dacă capsulele nu
corespund datorită aderării la discuri, rezultatele sunt nevalide. Se repetă determinarea pe alte
6 capsule , înlăturând discurile.

Dizolvare.

Pentru capsulele umplute cu granule sau cu particule acoperite deja cu un înveliș

gastrorezistent , este efectuată o determinare adecvată pentru a demonstra că eliberarea
substanței ( lor) active este corespunzătoare , de exemplu determinarea descrisă în
Determinarea dizolvării formelor solide ( 2.9.3)

e) Cașete
Definiție.

Cașetele sunt preparate solide, alcătuite dintr-un înveliș tare , conținând o doză unitară
care conține una sau mai multe substanțe active. Învelișul acestora este format din doi cilindri
prefabricați , cu formă plată , obținuți din amidon nedospit din făină de orez.

Înainte de administrarea cașetelor , acestea se înmoaie în apă pentru câteva secunde

,se pun pe limbă și se înghit cu puțină apă.

Etichetare.

Eticheta trebuie să specifice modalitatea de administrare a cașetelor.

8
 II. Monografie forma farmaceutica

1. OMEPRAZOL

Omeprazolum

DEFINIŢIE
5-metoxi-2-[(RS)-(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metansulfinil]-1H-1,3-benzodiazol
Conţinut: 99,0% până la 101,0% substanţă uscată
PROPRIETĂŢI
Aspect: pudră albă sau aproape albă
Solubilitate: foarte puţin solubil în apă, solubil în clorură de metilen, puţin solubil în etanol
(96%) and in methanol. Se dizolvă în soluţii diluate de hidroxizi alcalini.
Prezintă polimorfism.
IDENTIFICARE
Metodă primară: B
Metodă secundară: A,C
A. Spectrofotometrie de absorbţie în UV-VIS
Soluţia test: Dizolvă 2,0 mg în 0,1 M hidroxid de sodiu şi diluează la 100,0 mL cu acelaşi
solvent.
Interval de absorbţie: 230-350 nm
Maxime de absorbţie: la 276 nm şi 305 nm.
Raport între absorbanţe: A305 / A276 = 1,6 până la 1,8
B. Spectrofotometrie de absorbţie în IR
Comparaţie: omeprazol CRS

9
Dacă spectrul obţinut în fază solidă prezintă diferenţe, dizolvaţi substanţa de analizat şi
separat standardul de referinţă în metanol R, evaporaţi la sec şi obţineti spectre noi folosind
rezidiile.
C. Examinaţi cromatogramele obţinute în testul pentru impuritatea C.
Rezultate: Spotul principal din cromatograma obţinută cu soluţia tet (b) este similar ca poziţie
şi mărime cu spotul principal din cromatograma obţinută cu soluţia de referinţă (a).
Poziţionaţi placa într-un bac saturat cu vapori de acid acetic R. Spoturile se colorează rapid in
maro.
TESTE
Soluţia S. Dizolvă 0,50 g în clorură de metilen R şi diluează la 25 ml cu acelaşi solvent
Aspectul soluţiei. Soluţia S este limpede.
Impurităţi F şi G: cel mult 0,035% din conţinutul lor însumat.
Absorbanţa soluţiei S măsurată la 440 nm nu este mai mare de 0,10.
Impuritatea C. Cromatografie în strat subţire.
Amestec de solvenţi: metanol R, clorură de metilen R (50/50 V/V).
Soluţie test (a). Dizolvaţi 0,10 g de substanţă de analizat în 2,0 ml amestec solvenţi.
Soluţie test (b). Diluaţi 1,0 ml din soluţia test (a) la 10 ml cu metanol R.
Soluţia de referinţă (a). Dizolvaţi 0,10 g de omeprazol CRS în 2,0 ml metanol R.
Soluţia de referinţă (b). Diluaţi 1,0 ml din soluţia test (a) la 10 ml cu amestecul de solvenţi.
Diluaţi 1,0 ml din această soluţie la 100 ml cu amestec de solvenţi.
Placa: Cromatografie Strat Subţire silica gel F254 placa R
Faza mobilă: amestecaţi 20 volume de 2 propanol R, 40 volume de clorura de metilen R
anterior agitată cu soluţie amoniac concentrat R (agitaţi 100 ml clorură de metilen cu 30 ml
amoniac concentrat într-o pâlnie de separare, lăsaţi straturile să se separe şi folosiţi stratul de
jos) şi 40 volume de clorură metilen R.
Spotare: 10 microlitri
Developare: traseu de 15 cm
Uscare: la aer
Detecţie: examinare în lumină UV la 254 nm
Limite: soluţia test (a)
- Impuritatea C: orice spot cu o valoare Rf mai mare de aceea a spotului corespunzător
omeprazolului nu este mai intens decât spotul principa din cromatograma obţinută cu soluţia
de referinţă (b) (0,1%)
Substanţe înrudite: Cromatografie lichidă (2.2.29).

10
Soluţie test. Dizolvaţi 3,0 mg substanţă de analizat în faza mobilă şi diluaţi la 25 ml cu faza
mobilă.
Soluţie de referinţă (a). Dizolvă 1 mg omeprazol CRS şi 1 mg de impuritate din omeprazol D
CRS în faza mobilă şi diluaţi la 10,0 ml cu faza mobilă.
Soluţie de referinţă (b). Diluati 1 ml de soluţie test la 100 ml cu faza mobilă. Diluaţi 1 ml din
această soluţie la 10 ml cu faza mobilă.
Coloana:
- Dimensiuni: l=0,15 m, diametru = 4mm
- Faza staţionară: silica gel octil-silil pentru cromatografie R (5 micrometri)
Faza mobilă: amestecaţi 27 volume de acetonitril R şi 73 volume de soluţie 1,4 g/l de
Na2HPO4 R cu pH anterior ajustat la 7,6 cu acid fosforic R.
Viteza de curgere: 1 ml/min.
Detecţie: spectrofotometru la 280 nm.
Injecţie: 40 microlitri.
Timp de eluare: de 3 ori timpul de retenţie al omeprazolului.
Retenţie relativă cu raportare la omeprazol (timp retenţie aproximativ 9 min): impuritatea A
= circa 0,4; impuritatea E = circa 0,6; impuritatea D = circa 0,8; impuritatea B = circa 0,9.
Relevanţa sistemului: soluţie de referinţă (a).
- Rezoluţie: cel puţin 3,0 între picurile aferente impurităţii D şi omeprazolului; la
nevoie, ajustaţi pH-ul fazei mobile sau concentraţia acetonitrilului R; o mărire a pH-ului va
imbunătăţi rezoluţia.
Limite:
- Impurităţile A, B, D, E: pentru fiecare impuritate, nu mai mult decât suprafaţa picului
principal din cromatograma obţinută cu soluţia de referinţă (b) (0,1%);
- Impurităţi neprecizate: pentru fiecare impuritate, nu mai mult decât suprafaţa picului
principal din cromatograma obţinută cu soluţia de referinţă (b) (0,1%).
Cloroform şi clorură de metilen. Cromatografie în fază gazoasă (2.2.28): folosiţi metoda
adaosurilor standard.
Soluţia test: treceţi cantitativ 0,50 g substanţă de analizat într-un recipient de 10 ml. Adăugaţi
4,0 ml dimetil acetamidă R şi închideţi recipientul.
Coloana:
- Material: dioxid de siliciu
- Dimensiuni: l = 30 m, diametru = 0,32 mm;

11
- Faza staţionară: poli (cianopropil)fenil dimetil siloxan R tip cross linked (grosimea
filmului 1,8 micrometri).
Gaz purtător: azot pentru cromatografie R.
Condiţii din capătul de coloană ce pot fi utilizate:
- Temperatură de echilibrare: 80 0C;
- Timp de echilibrare: 1 h.
Detecţie: ionizare în flacără.
Limite:
- Clorură de metilen: cel mult 100 ppm;
- Cloroform: cel mult 50 ppm.
Pierdere prin uscare (2.2.32): cel mult 0,2%, determinat pe 1,000 g prin uscare în vid
înaintat la 60 0C timp de 4 ore.
Cenuşă sulfatată (2.4.14): cel mult 0,1%, determinată pe 1,0 g.
DOZARE
Dizolvaţi 1,100 g într-un amestec de 10 ml apă R şi 40 ml de etanol (96%) R. Titraţi cu 0,5 M
de NaOH, cu determinarea potenţiometrică a punctului de echivalenţă (2.2.20).
1 ml de 0,5 M NaOH este echivalent cu 0,1727 g de C17H19N3O3S.
PĂSTRARE
În recipient etanş, ferit de lumină, la temperatură între 2 0C şi 8 0C.
IMPURITĂŢI
Impurităţi precizate: A, B, C, D, E, F, G.
Alte impurităţi detectabile (substanţele următoare pot fi detectate, dacă sunt prezente în
cantităţi suficiente, prin metodele descrise în monografie. Sunt limitate prin criteriul de
acceptare generală pentru impurităţi altele / neprecizate şi / sau prin monografia generală
Substanţe pentru uz farmaceutic (2034). De aceea nu este necesar să se identifice aceste
impurităţi pentru a demonstra conformitatea. Vezi, de asemenea, 5.10 Controlul impurităţilor
pentru uz farmaceutic): H, I.

A. 5 metoxi 1H benzimidazol 1 tiol

12
B. R = H, X = SO: 2-[(RS)-( 3,5-dimetilpiridin-2-il)metansulfinil]-5-metoxi-1H-
benzimidazol
C. R = OCH3, X = S: 5-metoxi-2-[(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metansulfanil]- 1H-
benzimidazol (ufiprazol)
D. R = OCH3, X = SO2: 5-metoxi-2-[(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metansulfonil]-
1H-benzimidazol (omeprazol sulfonă).
H. R = Cl, X = SO: 2-[(RS)-(4-cloro-3,5-dimetilpiridin-2-il)metil)sulfinil]-5-metoxi-1H-
benzimidazol

E. X = SO: 4 metoxi 2 [[(5 metoxi 1 H benzimidazol 2 il) sulfonil]metil]- 3,5

dimetilpiridin 1-oxid

F. R = OCH3, R’ = H: 8 metoxi 1,3 dimetil 12 tioxopirido (1’, 2’, 3,4) imidazo (1,2-
a)benzimidazol 2(12H) onă.
G. R = H, R’ = OCH3: 9 metoxi 1,3 dimetil 12 tioxopirido (1’, 2’, 3,4) imidazo (1,2-
a)benzimidazol 2(12H) onă.

13
 2. OMEPRAZOL SODIC

Omeprazolum natricum

DEFINIŢIE
5-metoxi-2-[(RS)-(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metilsulfinil]-1H-benzimidazol sare de
sodiu monohidrat
Conţinut: 98,0% până la 101,0% (substanţă anhidră)
PROPRIETĂŢI
Aspect: pudră albă sau aproape albă, pudră higroscopică
Solubilitate: foarte solubil în apă şi în etanol (96%), solubil în propilen glicol, foarte puţin
solubil în clorură de metilen.
Prezintă polimorfism.
IDENTIFICARE
D. Spectrofotometrie de absorbţie în UV-VIS
Soluţia test: Dizolvă 2,0 mg în 0,1 M hidroxid de sodiu şi diluează la 100,0 mL cu acelaşi
solvent.
Interval de absorbţie: 230-350 nm
Maxime de absorbţie: la 276 nm şi 305 nm.
Raport între absorbanţe: A305 / A276 = 1,6 până la 1,8
E. Examinaţi cromatogramele obţinute în testul pentru impuritatea C.
Rezultate: Spotul principal din cromatograma obţinută cu soluţia tet (b) este similar ca poziţie
şi mărime cu spotul principal din cromatograma obţinută cu soluţia de referinţă (a).
Poziţionaţi placa într-un bac saturat cu vapori de acid acetic R. Spoturile se colorează rapid in
maro.

14
C. Supuneţi combustiei 1 g şi apoi răciţi. Adăugaţi 1 ml de apă R la reziduul obţinut şi
neutralizaţi cu acid clorhidric R. Filtraţi şi diluaţi filtratul la 4 ml cu apă R. 0,1 ml din soluţie
testează pozitiv în reacţia (b) pentru sodiu (2.3.1).
TESTE
Soluţia S. Dizolvă 0,50 g în apă R din care s-a eliminat CO2 şi diluează la 25 ml cu acelaşi
solvent.
Aspectul soluţiei. Soluţia S este limpede (2.2.1) iar culoarea nu este mai intensă decât soluţia
de referinţă B6 (2.2.2. Metoda II).
pH (2.2.3): 10,3 până la 11,3 pentru soluţia S.
Impuritatea C. Cromatografie în strat subţire (2.2.27).
Soluţie test (a). Dizolvaţi 0,10 g de substanţă de analizat în 2,0 ml metanol R.
Soluţie test (b). Diluaţi 1,0 ml din soluţia test (a) la 10 ml cu metanol R.
Soluţia de referinţă (a). Dizolvaţi 9 mg de omeprazol CRS în 2,0 ml metanol R.
Soluţia de referinţă (b). Diluaţi 1,0 ml din soluţia test (b) la 100 ml cu metanol R.
Placa: Cromatografie Strat Subţire silica gel F254 placa R
Faza mobilă: amestecaţi 20 volume de 2 propanol R, 40 volume de clorura de metilen R
anterior agitată cu soluţie amoniac concentrat R (agitaţi 100 ml clorură de metilen cu 30 ml
amoniac concentrat într-o pâlnie de separare, lăsaţi straturile să se separe şi folosiţi stratul de
jos) şi 40 volume de clorură metilen R.
Spotare: 10 microlitri
Developare: traseu de 15 cm
Uscare: la aer
Detecţie: examinare în lumină UV la 254 nm
Limite: soluţia test (a)
- Impuritatea C: orice spot cu o valoare Rf mai mare de aceea a spotului corespunzător
omeprazolului nu este mai intens decât spotul principa din cromatograma obţinută cu soluţia
de referinţă (b) (0,1%)
Substanţe înrudite: Cromatografie lichidă (2.2.29).
Soluţie test. Dizolvaţi 3,0 mg substanţă de analizat în faza mobilă şi diluaţi la 25 ml cu faza
mobilă.
Soluţie de referinţă (a). Dizolvaţi 1 mg omeprazol CRS şi 1 mg de impuritate din omeprazol
D CRS în faza mobilă şi diluaţi la 10,0 ml cu faza mobilă.
Soluţie de referinţă (b). Diluati 1 ml de soluţie test la 100 ml cu faza mobilă. Diluaţi 1 ml din
această soluţie la 10 ml cu faza mobilă.

15
Coloana:
- Dimensiuni: l=0,15 m, diametru = 4mm
- Faza staţionară: silica gel octil-silil pentru cromatografie R (5 micrometri)
Faza mobilă: amestecaţi 27 volume de acetonitril R şi 73 volume de soluţie 1,4 g/l de
Na2HPO4 R cu pH anterior ajustat la 7,6 cu acid fosforic R.
Viteza de curgere: 1 ml/min.
Detecţie: spectrofotometru la 280 nm.
Injecţie: 40 microlitri.
Timp de eluare: de 3 ori timpul de retenţie al omeprazolului.
Retenţie relativă cu raportare la omeprazol (timp retenţie aproximativ 9 min): impuritatea D
= circa 0,8.
Relevanţa sistemului: soluţie de referinţă (a).
- Rezoluţie: cel puţin 3,0 între picurile aferente impurităţii D şi omeprazolului; la
nevoie, ajustaţi pH-ul fazei mobile sau concentraţia acetonitrilului R; o mărire a pH-ului va
imbunătăţi rezoluţia.
Limite:
- Orice impuritate: pentru fiecare impuritate, nu mai mult decât suprafaţa picului
principal din cromatograma obţinută cu soluţia de referinţă (b) (0,1%);
Metale grele (2.4.8): cel mult 20 ppm.
1.0 g este conform cu testul C. Preparaţi soluţia de referinţă folosind 2 ml de soluţie standard
de Pb2+ (10 ppm Pb) R.
Apă (2.5.12): 4.5% până la 10.0%, determinat pe 0,300 g.
DOZARE
Dizolvaţi 0,300 g în 50 ml apă R. Titraţi cu 0,1 M HCl, cu determinarea potenţiometrică a
punctului de echivalenţă (2.2.20).
1 ml de 0,1 M HCl este echivalent cu 36,74 mg de C17H18N3NaO3S.
PĂSTRARE
În recipient etanş, ferit de lumină.
IMPURITĂŢI
Impurităţi precizate: C.
Alte impurităţi detectabile (substanţele următoare pot fi detectate, dacă sunt prezente în
cantităţi suficiente, prin metodele descrise în monografie. Sunt limitate prin criteriul de
acceptare generală pentru impurităţi altele / neprecizate şi / sau prin monografia generală
Substanţe pentru uz farmaceutic (2034). De aceea nu este necesar să se identifice aceste

16
impurităţi pentru a demonstra conformitatea. Vezi, de asemenea, 5.10 Controlul impurităţilor
pentru uz farmaceutic): A, B, D, E.

H. 5 metoxi 1H benzimidazol 1 tiol

I. R = H, X = SO: 2-[(RS)-(3,5-dimetilpiridin-2-il)metansulfinil]-5-metoxi-1H-
benzimidazol
J. R = OCH3, X = S: 5-metoxi-2-[(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metil)tio]- 1H-
benzimidazol (ufiprazol)
K. R = OCH3, X = SO2: 5-metoxi-2-[(4-metoxi-3,5-dimetilpiridin-2-il)metil)sulfonil]-
1H-benzimidazol (omeprazol sulfonă).

L. 4 metoxi 2 [[(RS)-(5 metoxi 1 H benzimidazol 2 il) sulfinil]metil]- 3,5 dimetilpiridin

1-oxid

17
 III. Capsule de omeprazol gastro-rezistente

Acţiune şi utilizare:

Inhibitor al pompei de protoni; în tratamentul ulcerului.

Definiţie:

Capsulele gastro rezistente de omeprazole conţin omeprazol. Sunt acoperite cu un

strat gastro rezistent, sau sunt preparate din granule sau particule acoperite cu straturi gastro
rezistente.

Capsulele sunt în conformitate cu reglementările afirmate în captitolul Capsule şi cu

următoarele cerinţe.

Conţinutul omeprazolului C17H19N3O3S

95 - 105.0 % din cantitatea indicată.

Identificare

A) Se amestecă o cantitate de pudră finală dintr-o capsulă de 20 mg de omperazol cu 50

ml de hidroxid de sodium 0.1 M, se diulează până la 100 ml, se filtrază iar apoi se
diulează 10 ml la 100 ml. Absorbţia de lumină anexa ll B , în intervalul 230 - 350 nm,
prezintă 2 maxime la 270 nm şi 305 nm.
B) În analiză, timpul de retenţie al vârfului principal din cromatograma obţinută cu
soluţia (1) este similară cu cea a vârfului principal din cromatograma obtinut cu
soluţia (2).

Teste

Dizolvare

Se efectuează testul de dizolvare pentru tablete şi capsule , anexa Xll B1 folosind

aparatul 2. Se foloseşte ca mediu, soluţiile descrise secvential mai jos şi se rotesc paletele la
100 de rotatii pe minut.

Se amestecă 11 volume de orto-fosfat trisodic 0.25 M şi 22 volume de o-fosfat

(hidrogen) de sodiu anhidru, diluat cu apă la 100 volume, se ajustează pH-ul, dacă este

18
necesar, la 11.0 ± 0.5 cu acidul o-fosforic sau cu hidroxid de sodium 10 M (ca standardele
necesare) (Soluţia A).

Se amestecă 1 volum de hidroxid de sodium cu 99 volume soluţie tampon de fosfat la

pH 4.5 (Soluţia B).

Se amestecă 5.2 volume de o-fosfat dihidrogen de sodium anhidru 1 M şi 63.2 volume

de o-fosfat H disodic anhidru 0.5 M, diluat la 1000 volume cu apă şi se ajustează pH-ul, dacă
este necesar, până la 7.6 ± 0.05 cu acid o-fosforic sau cu hidroxid de sodium 10 M (Soluţia
C).

Prima etapa ( pH 4.5)

Utilizaţi ca mediu 700 ml soluţie tampon fosfat 0.5M pH 4.5. După 45 de minute se
retrag 5 ml din mediu, se filtrează porţiunea, se diulează la 25 de ml cu Soluţia A, şi se
păstrează probele pentru analiza descrisă mai jos.

Ultima etapa (pH 6.8)

În decursul a 5 minute , adaugaţi 200 ml soluţie B la 37 ± 0.5 grade în vas. Menţineti

viteza de rotaţie la 100 de rotaţii pe minut şi lăsaţi aparatul să funcţioneze timp de 45 de
minute. Se retrag 5 ml din mediu, se filtrează porţiunea, se diluează la 25 ml cu Soluţia A şi
se păstrează probele pentru analiza descrisă mai jos.

Se continuă metoda pentru cromatografia lichidă,Anexa III D, folosind următoarele soluţii:

(1) Se folosesc soluţiile mostră enumerate mai sus.

(2) Se dizolvă o cantitate suficientă de omeprazon BPCRS în soluţia A şi se diluează cu
apă; concentraţia soluţiei finale ar trebui să fie identică cu cea a soluţiei (1).

Condiţii cromatografice

(a) O coloană din oţel inoxidabil (15 cm x 2 mm) tapetată cu silicagel octadecilsilil
pentru cromatografia R (5µm) (Nucleosil C18 este corespunzător). Se foloseşte o
coloană de siguranţă corespunzătoare.
(b) Eluare izocratică folosind faza mobilă descrisă mai jos.
(c) Debit de 0.25 ml pe minut.
(d) Temperatura coloanei de 30 grade.
(e) Lungimea de undă de detecţie de 302 nm.

19
 (f) Volumul de injectare de 10 µl.

Permiteţi cromatografiei să acţioneze de 8 ori timpul de retenţie al omeprazolului.

Faza mobilă

Se amestecă 25 volume de soluţie C, 35 volume apă şi 40 volume acetonitril. Se

ajustează pH-ul, dacă este necesar, până la 7.6 ± 0.05 cu acid o-fosfatic sau cu hidroxid de
sodiu 10M.

Sistem adecvat

Se injectează soluţia (2) de 6 ori. Testul nu este valid decât dacă deviaţia standard
relativă a ariilor obţinute de vârful dat de omeprazol nu depăşeşte mai mult de 2.0% şi
factorul de simetrie al vârfului dat de omeprazol nu este mai mare de 2.0.

Determinarea conţinutului

Se calculează conţinutul total de C17H19N3O3S în mediu folosind conţinutul declarat

de C17H19N3O3S în omeprazol BPCRS.

Limite

Cantitatea de omeprezol degajată după primul stagiu nu este mai mare de 10% din
cantitatea declarată. Cantitatea de omeprazol dejată după stagiul final nu este mai mică de
65% (Q) din cantitatea declarată.

Impuritatea C

Se execută metoda pentru cromatografia de stat subţire, anexa III A, folosind

următoarele soluţii în solvent A.

Se prepară amestecul de volume egale de methanol şi dicloromethan (solvent A).

(1) Se măsoară conţinutul a 20 de capsule şi se pisează până se obţine un praf fin. Se

dispersează o cantitate a pudrei conţinând 50 mg de Omeprazol în 15 ml de solvent A,
se amestecă cu ajutorul ultrasunetelor timp de 30 minute, se diluează cu solvent A
pentru producerea a 20 ml, se amestecă şi se filtrează. Se evaporează filtratul până la
uscare şi se dizolvă rezidul în cantitatea de 1 ml al aceluiaşi solvent.

20
 (2) Se diluează 1 volum de soluţie (1) la 100 volume cu solvent A. Se diluează 1 volum al
acestei soluţii la 10 volume cu solvent A.

Condiţiile cromatografice

(a) Se foloseşte silicagel F254 ca substanţă strat.

(b) Faza mobilă este un amestec de 20 volume de propan-2-ol, 40 volume de
diclorometan care a fost agitată înainte cu amoniac concentrat (se agită 100 ml de
diclorometan cu 30 ml de amoniac concentrat într-o pâlnie separatoare, permitând
straturilor să se separe şi se foloseşte stratul de la bază) şi 40 volume de diclorometan.
(c) Se aplică volumul a 10 µl pentru fiecare soluţie.
(d) Se extinde pană la 15 cm.
(e) Se îndepărtează placa, se usucă în aer şi se examinează la lumină ultravioletă (254
nm).

Limite

Orice punct din cromatogramul obţinut cu soluţie (1) cu o valoare Rf mai mare decât
punctul dat de omeprazol nu este mai intens decât punctul din cromatogramul obţinut cu
soluţia (2) (0.1 %).

Substanţe asemnătoare

Se continuă metoda pentru cromatografia lichid, anexa III D, folosind următoarele soluţii.

(1) Se cântreşte conţinutul a 20 de capsule şi se pisează până la obţinerea unei pudre fine.
Se dizolvă cantitatea de pudră care conţine 24 mg omeprazol în 150 ml de fază
mobilă, se mixează cu ajutorul ultrasunetelor pentru 30 minute, se diluează cu
suficientă fază mobilă pentru a se produce 20 ml, se amestecă şi se filtrează.
(2) Se diluează 5 volume de soluţie în 100 volume cu fază mobilă. Se diluează un volum
din soluţie cu 10 volume din fază mobilă.
(3) Se amestecă câte 10 mg din omeprazol BPCRS şi omeprazol impur D EPCRS în faza
mobilă şi se diluează până la 100 ml cu acelaşi solvent.

Condiţii cromatografice

(a) O coloană din oţel inoxidabil (15 cm x 4.6 mm) tapetată cu silicagel octisilic pentru
cromatografie (5µm) (Nucleosil RP8 este corespunzător).

21
 (b) Eluţie isocratică folosind faza mobilă descrisă mai jos.
(c) Debit de 1 ml pe minut.
(d) Temperatura coloanei ambientală.
(e) Lungimea de undă de detecţie de 280 nm.
(f) Volumul de injectare de 40 µl.

Permiteţi cromatografiei să acţioneze de 3 ori timpul de retenţie al omeprazolului.

Faza mobilă

Un amestec de 27 volume de acetonitril şi 73 volume de soluţie 0.14% w/v de o-fosfat

hidrogen disodiu care a fost ajustată anterior la un pH de 7.6 folosind acid o-fosforic.

Sistem adecvat

Testul nu este valid decât dacă în cromatograma obţinută cu soluţia (3) factorul
rezolutiv dintre vârful dat de impuritatea D şi omeprazol este mai mare de 3.0 şi timpul de
retenţie a omeprazolului este de aproximativ 9 minute.

Limite

În cromatograma obţinută folosind soluţia (1), zona oricărui vârf dat de impuritatea D
sau oricare alt vârf secundar nu este mai mare decât zona vârfului principal din cromatograma
obţinută cu soluţia (2) (0.5%). Suma zonelor oricăror vârfuri secundare nu este mai mare
decât de 4 ori zona vârfului principal din cromatograma obţinut folosind soluţia (2) (2.0%).

Analiză

Se execută metoda pentru lichidul cromatografic, anexa III D, folosind următoarele

soluţii.

(1) Se cântreşte conţinutul a 20 capsule şi se pisează până la obţinerea unui praf fin. Se
dispersează o cantitate de pudră conţinând 24 mg de omeprazol în 150 ml de fază
mobilă, se amestecă folosind ultrasunete timp de 30 minute, se diluează cu suficientă
fază mobilă pentru producerea a 200 ml, se amestecă şi se filtrează urmând a se dilua
10 volume până la 100 de volume cu faza mobilă.
(2) 0.0012% w/v de omeprazol BPCRS în fază mobilă.
(3) Se amestecă câte 10 mg din omeprazol BPCRS şi omeprazol impuritate D EPCRS în
fază mobilă şi se diluează până la 100 ml cu acelaşi solvent.

22
Condiţii cromatografice

Procedura cromatografică descrisă în test pentru substanţe similare poate fi folosită

dar cu o lungime de undă a detecţiei de 305 nm.

Stabilitatea sistemului

Testul nu este valabil decât dacă în cromatograma obţinut cu soluţia (3) factorul
rezolutiv dintre vârfurile datorate impurităţii D şi omeprazol este mai mare de 3.0.

Determinarea conţinutului

Se calculează conţinutul C17H19N3O3S în capsulele din cromatogramele obţinute şi

folosind conţinutul de C17H19N3O3S declarat în omeprazol BPCRS.

Impurităţi

Impurităţile limitate de această monografie includ impurităţile enumerate sub

Omeprazol.

IV. Metode noi, mai sensibile din punct de vedere cinetic-spectrofotometric,

pentru determinarea cantitativa a Omeprazolului

Noi metode spectrofotometrice mai rapide, mai sensibile si mai specifice au fost
dezvoltate, pentru prima oara, pentru a fi utilizate in a determina dozele farmaceutice ale
omeprazolului (OMZ).Metodele se bazau pe formarea complexelor de incarcare-transfer atat
cu iod, cat si cu 2,3 – dicloro-5,6-diciano-1,4-benzochinona (DDQ). Variabilele care afectau
reactiile au fost cu atentie studiatesi optimizate. Complexele forate si locul de interactiune au
fost examinate prin tehnici UV/VIS, IR, H-NMR si modelare computerizata. In conditii
optime, stoechiometria reactiilor dintre OMZ si acceptorii s-a dovedit a fi 1:1. S-au
determinat ordinul reactiilor si constantele specifice. Termodinamica complexelor a fost
analizata computerizat si, in felul acesta, a fost postulat mecansmul reactiilor. Pentru a
determina concentratiile de OMZ, s-au utilizat concentratia initiala si metoda timpului
predeterminat. Variatiile lineare ale metodelor propuse au fost de 0.10-3.000 si 0.50-25.00
-1 -1
micrograme/ml , cu cea mai mica LOD de 0.03 si 0.14 micrograme/ml pentru iod si
DDQ. Performanta analitica a metodelor a fost validata din punct de vedere statistic.RSD a
fost  1.25% pentru precizie si  1.95% pentru exactitate. Metodele propuse au fost aplicate

23
cu succes in analiza concentratiilor de OMZ in diversele sale forme farmaceutice.
Recuperarea a fost de 98.91%-100%  0.94 – 1.84 comparabila cu metoda de referinta.

I. Introducere

Omeprazolul (OMZ), 5-metoxi-2(((4-metoxi-3,5-dimetil-2-piridinil)metil)sulfinil)-

1H-benzimidazol, este primul membru al grupei inhbitorilor dep ompa protonica, ce a fost
utilizat pe scara larga pentru profilaxia si tratamentul ulcerelor gastro duodenale si a
refluxului gastroesofagian. De asemenea, este foarrte eficient si in tratamentul sindromului
Zollinger-Ellison.
Importanta terapeutica a OMZ a fost dincolo de dezvoltarea a numeroase metode
analitice pentru a-i determina acestuia formulele farmaceutice . Aceste metode includ
spectrofotometra, etode electrochimice si electroforeza. In comparatie cu metodele
electrochimice, metodele electroforetice si cele cromatografice , desi cu o sensibilitate inalta,
metodele spectrofotometrice sunt mai usor de adaptat si de aplicat. Spectrofotometria directa
cu UV a fost dovedita a f inexacta din cauza interferentei de matrice. Unele dintre metodele
spectrofotometrice vizibile raportate, bazate pe oxidarea nonselectiva a OMZ , pot conduce
de asemenea la rezultat false din cauza excipientilor rezultati . In consecinta, sunt necesare
metode de spectrofotometrie vizibila exacte pentru determinarea OMZ in limite de siguranta
a calitatii de laborator. Interactiunile moleculare dintre compusii farmaceutici donori de
electroni si acceptori de electroni sunt in general asociate cu formarea intensa de complexe
cromatice incarcare – transfer(CT). Complexele moleculare CT ale OMZ cu iod in calitate
de -acceptor si DDQ pe post de -acceptor nu au fost studiate inca. In consecinta, ambii
acceptori au fost selectati ca agenti de analiza in acest studiu. Metodele de spectrofotometrie
kinetica devin un interes din ce in ce mai mare in analizele farmaceutice, pe masura ce ofera
diverse avantaje, precum : specificitate mai mare, evitarea interferentei dintre culoare si
turbiditatea mostrei, evita interferentele cu alti compusi activi ce ar putea exista in proba
analizata (daca acestia au fost rezistenti la conditiile de reactie stabilite pentru metoda
kinetica respectiva). Prin urmare, s-a tintit dezvoltarea unei noi metode spectrofotometrice
kinetice pentru determinarea OMZ in diversele sale forme farmaceutice. Prin studierea
kineticii, a bazelor moleculare,a termodinamicii si a constantelor asociate complexelor CT,

24
dar si prin examinarea prin tehnici spectrofotometrice si analiza computerizata pe modele
moleculare, s-a reusit obtinerea de informatii despre modelul de formare a complexelor
moleculare CT. O aplicatie importanta a acestor complexe cu iod este aceea de a putea
prezice o actiune antitiroidiana a medicamentelor in care concentratia de iod depaseste 100
-1
l.mol . Deasupra acestei valori, activitatea antitiroidiana este direct proportionala cu
valoarea constantei de asociere. In concluzie a fost importanta determinarea constantei de
asociere pentru complexele iod-OMZ, pe langa dezvoltarea metodei alese.

II. Experimentul propriu-zis

II.1 aparatura : un spectrofotometru cu fascilul de raze dublu UV-VIS cu celule de
quartz de 1 cm si un PCl Shimadzu UV-1601 (Japonia) au fost utilizate pentru inregistrarea
absorbtiei de electroni si a tuturor celorlate masuratori. Spectrele H-NMR au fost inregistrate
in DMSO- d6 la 500 MHz cu un instrument Bruker-Shield. Spectrele IR au fost inregistrate
prin FT-IR de un spectrometru Spectrum BX
II.2 substante chimice, agenti de reactie, formule farmaceutice. OMZ a fost utilizat ca
standard al procedurii. Iodula fost utilizat in concentratie 2 mg/ml -1 in 1,2-dicloretan. Solutia
a fost stabilizata pentru cel putin o saptamana la4C. Solutia de DDQ avea concentratia de 4
mg/ml -1 in acetonistril si s-a preparat zilnic. Capsulele de Gastrazol si tabletele de Losec Au
fost standardizate sa contina 20 mg OMZ/capsula sau tableta. Toti solventii si ceilalti
compusi utilizati in acest studiu au fost la nivel analitic.

II.3 Pregatireasolutiilor standard si a probelor

II.3.1 Pregatirea stocului de solutie standard : in 100 ml recipient calibrat, 25 mg

OMZ au fost masurati cu exactitate dizolvati in 20 ml 1,2-dicloretan (pentru reactia cu iod)
sau acetonistril (pentru reactia cu DDQ) si a fost completat in volum cu acelasi solvent pentru
-1
a obtine o solutie de concentratie 0,25 mg/ml . Aceste solutii de sto au fost diluate in
continuare cu solventii respectivi pentru a obtine concentratii potrivite , situate pe variatia
liniara a fiecarei metode in parte.
II.3.2 Pregatirea solutiilor din tablete sau capsule . 20 tablete sau continutul a 20
de capsule au fost cantarite si transformate in pulbere. O cantitate de pulbere echivalenta cu
25.00 mg OMZ a fost transferata intr-un recipient calibrat de 100 ml, dizolvata in 20 ml

25
solvent potrivitsi ultracentrifugata pentru 5 minute. S-a completat volumul recipientului cu
acelasi solvent , agitat pentru 15 minute si apoi filtrat. Prima parte a produsului de filtrare a
fost respinsa si un volum masurat al filtratului a fost diluat cnatitativ cu solventul respectiv
pentru a forma concentratii potrivite foecarei metode folosite
.
II.4 Procedura analitica generala

II.4.2 Metoda cuantificarii initiale. Subdiviziuni exact masurate ale solutiei de OMZ
(1.00-250.00 micrograme/ml-1)au fost transferate indiferite recipiente calibrate de 10 ml .S-a
adaugat 1 ml iod (2.0 micrograme/ml-1) sau DDQ (4.0 mg/ml-1) . Solutia a fost apoi diluata
cu 1,2-dicloretan (pentru ion) sau acetonitril (pentru DDQ) si agitata puternic. Ulterior,
amestecul a fost monitorizat la temepratura camerei (252C) si s-a inregistrat absorbanta in
functie de timp pentru 45, respectiv 5 minute la 362 sau 418 pentru iod,respectiv DDQ,.
comparata cu blank-urile de reactivi tratati in mod similar.
II.4.2 Metoda timpuui prestabilit. Un ml din solutia standard sau din solutia proba
de OMZ a fost transferata intr-un recipient calibrat de 10 ml. S-a adaugat 1 ml de iod sau
DDQ. Solutia a fost apoi diluata la volum cu solventul potrivit si agitata puternic. Reactia a
continuat timp de 45 , respectiv 5 minute la temperatura camerei pentru iod, respectiv, DDQ.
Absorbanta solutiilor rezultate a fost masurata la 362 sau 418 pentru iod si DDQ, comparata
cu blank-urile de reactivi tratati in mod similar.

II.5 Determinarea stoechiometriei reactiilor CT. S-a utilizat etoda variatiilor continue
a lui Joe. S-au pregatit solutii echimolare de OMZ si de acceptori. Concentratiile acestor
-5 -4
solutii au fost 1 x 10 M (pentru iod) in 1,2-dicloretan si 1 x 10 M (pentru DDQ) in
acetonitril. Serii de cate 10 ml din solutia de OMZ si solutiile de acceptor au fost introduse in
recipiente calibrate in urmatoarele proportii : 0:10, 1:10, … 10:0. Reactiile au fost controlate
in continuare, conform procedurilor analitice generale.

II.6 Pregatirea complexelor pentru masuratorile IR si H-NMR. O cantitate de 0.1

mmol (≈ 35 mg) de OMZ, dizolvati in solventul potrivit, a fost adaugata intr-o solutie
echimolara de acceptor, dizolvat in acelasi solvent, intr-un recipient cu fund rotund continand
≈ 30 ml de solvent si agitat pentru 30 minute. La presiune scazuta, solventii s-au evaporat, si

26
reziduul rezultat s-a uscat cu clorura de calciu. Reziduurile rezultate au fost apoi utilizate
pentru masuratori IR si H-NMR.

II.7 Constanta de asociere si transferul liber d eenergie. Solutii seriate de OMZ au

fost pregatite cu solventul potrivit. In plus fata de aceste solutii , s-au pregatit si solutii de iod
10- -3
(3 x 3 M) si DDQ (3.6 x 10 M) in solventii potriviti , echilibrate timp de 30 min in baie
de apa controlata termostatic la 252C. 5 ml din solutiile acceptor au fost amestecati rapid
cu 5 ml din solutia de OMZ intr-un recipient calibrat de 10 ml. Absorbanta solutiei a fost
masurata imediat la maximele corespunzatoare, comparativ cu blanck-ul de reactivi tratati in
mod similar.

II.8 Achizitia si procesarea datelor. Datele kinetice inregistrate pentru metodele

propuse au fost transformate in Slide Write Plus software, versiunea 5.011 pentru
reprezentare grafica, analiza regresiilor si calcule statistice. Rata initiala a reactiei (V)
diferitelor concentratii de OMZ s-a obtinut din unghiul tangentei curbei ansorbanta-timp.
Curba de calibrare s-a construit prin implementarea logaritmului ratei initiale a reactiei (log
V), fata de logaritmul concentratiei molare de OMZ (log C). Alternativ, curba de calibrare s-a
construit prin implemetarea absorbantei masurate dupa un timp preselectat fata de
concentratia de OMZ. S-au determinat limitele de detectie (LOD) si limitele de cuantificare
(LOQ) folosind formula : LOD sau LOQ = kSDa/b , in care k=3.3 pentru LOD si 10 pentru
LOQ, SDa fiind deviatia standard a ecuatiei , iar b coeficientul unghiular.

III. Rezultate si discutii

III.1 Caracteristicile spectrale ale reactiilor de incarcare-transfer .

III.1.1 reactii cu -acceptor. Solutia de iod cu 1,2-dicloretan colorata violet initial, a

virat in galben la adaugarea de OMZ. Examinarea spectrului de absorbtie a iodurii de OMZ a
aratat doua maxime de absorbtie la 290 si 362 nm primul varf este cu doua unitati mai intens
decat cel de-al doilea (figura 1). S-a descoperit ca spectrul este identic cu cel a ionului I3- in
1,2-dicloretan. Aceasta similitudine intre cele doua spectre demonstreaza ca modificarea
culorii si aspectul noilor benzi la 290 si 362 nm pot fi atribuite formarii de complexe OMZ-
iod cu o structura ionizata de tipul OMZ- I+…i3-. Cest complex al OMZ este probabil orginar

27
dintr-un complex exterior cu formre rapida, asa cum este aratat in schema 1. In conformitate
cu natura CT a reactiei, solutia de iod in 1,2-dicloretan colorata violet a revenit la culoarea
initiala prin inlaturarea OMZ din complexul format, prin agitare cu acizi minerali in solutie
apoasa. Masuratorile s-au efectuat la 362 nm pentru a evita interferentelee cu absorbtia UV
nativa a OMZ la 290 nm.

III.1.2. Reactia cu DDQ . Interactiunea dintre OMZ si DDQ in solventi nepolari

precum cloroformul a dus la formarea de complexe CT colorate cu valori  scazute. Cu toate
acestea, in acetonitrils-au format complexe CT OMZ-DDQ cu valori  inalte . Acest lucru a
fost atribuit transferului complet de electroni de la OMZ (D) la acceptor (A), insotit de
formarea unor radicali ionici intens colorati in solventi polari, potrivit schemei 2. Puterea
inalta de ionizare a acetonitrilului este punctul motrice pentru disocierea complexului (D-A)
pentru a forma radicali ionici intens colorati. Dupa cum se poate observa in figura 1, OMZ nu
are o banda de absorbtie considerabila la lungimi de unda de 400-600 nm.  totusi,
complexele CT OMZ-DDQ au anumite benzi de absorbtie caracterizate de 4 maxime la 346,
418, 548 si 588 nm, probabil datorita formarii unor complexe CT colorate rosu. Intensitatea
maximului de 346 nm este de 2-3 ori mai mare decat a celui de 418 nm, in timp ce
intensitatea maximului de 418 este de 2.7 ori mai mare decat a celor de 548 si 588 nm. Cu
toate acestea, masuratorile la 346 nm nu au fost reproductibile. Investigarea spectrului
electronic al complexului OMZ-DDQ in acetonitril in functie de timp a demonstrat ca solutia
colorata in rosu (intensiatea benzii de absorbtie la 400-600 nm ) a inceput sa apara la 5
minute, a atins platoul la aproximativ 20 minute si apoi a disparut, o data cu cresterea
timpului; totusi, intensitatea benzii la 346 nm a ramas in crestere pana la mai mult de 3 ore.
Ca urmare, masuratorile au fost effectuate la 418 nm pentru a obtine o sensibilitate mai inalta
si pentru a evita ireproductibilitatea masuratorilor la 346 nm. Aceste caracteristici spectrale
au fost similar cu cele observate pentru interactiunea DDQ cu alti donori si valorile raportate
ale radicalilor anionici ai DDQ obtinuti prin metode de reducere.

III.2 Optimizarea conditiilor de reactive

III.2.1Efectul concentratiei reactantilor. Studiul efectelor concentratiilor agentilor

de reactive a formarii complexelor CT a indicat ca 1 ml de iod si DDQ ca solutii de lucru
sunt concentratiile optime (de exemplu, concentratiile finale ale ambilor agenti de reactive in

28
solutiile masurate au devenit 0.2 si 0.4 mg/ml-1). Concentratii mai mari ale ambilor agenti de
reactive audus fie la valori mai mari, fie la valori mai mici ale absorbantei blank-urilor.

III.2.2. Efectul solventului Pentru a selecta cel mai potrivit solvent, reactiile au fost
effectuate cu solvent diferiti . S-au observant mici schimbari ale pozitiilor maximelor de
absorbtie si au fost influentate de asemenea si intensitatile de absorbtie. S-a gasit
1,2dicloretanul ca solvent ideal pentru iodm datorita caruia se pot forma cuplurile de ion de
iod trivalenti. Clorura de metilen, cloroformul si tetraclorura de carbon au dus la absorbtie
scazuta. Solventii polari nu au fost potriviti , deoarece blank-urile lor cu iod produceau rate
de absorbtie crescute. Totusi, acetonitrilul a fost considerat a fi solventul ideal pentru DDQ,
deoarece a oferit sensibilitatea maxima de detective. Acest lucru a fost atribuit constantei sale
dielectrice mari care duce la incarcare anionica maxima, in plus fata de puterea sa ridicata de
dizolvare.

29
 III.2.3 efectul tempraturii de reactive. Temperatura optima de reactive pentru
acceptorii investigate a fost determinate prin urmarirea aparitiei culorii la diferite temperature
(25,v40, 50, 60 si 70 C), la aceeasi concentratie a OMZ. Reazultatee au indicat ca
temperature optima de reactive este temperature camerei (252C), in timp ce temperature
mai mari scadeau intensitatea de absrbtie.

III.2.4 Efectul timpului. Din moment ce formarea de produsi CT colorati creste cu

timpul, s-a considerat a fi utila generarea unei curbe de absorbtie in functie de timp, pentru a
putea determina cinetica si termodinamica reactiile CT investigate. Acest lucru a fost efectuat
prin monitorizarea modificarii culorii la temperature camerei. Virajul complet a fost obtinut
dupa 45, respective 5 minute pentru iod si , respective , DDQ. (figura 3). Culorile obtinuta au
ramas stabile la temperature camerei pentru cel putin 40, respective 20 minute. Intensitatea
sde absrbtie a complexelor OMZ-DDQ a scazut dramatic dupa 20 minute. Conditiile optime
de reactive pentru ambii acceptori au fost sintetizate in tabelul 1.

III.3 Stoechiometria reactiilor CT si locul de interactiune propus. Pentru a

determina concentratia molara a OMZ catre cei doi acceptori a fost utilizata metoda
variatiilor continue a lui Joe. S-a observant ca aceste concentratii sunt de 1:1 in ambele
cazuri. Acest lucru indica faptul ca numai interactiunea are loc la nivelul unui singur site de

30
interactiune in formarea complexelor CT si acest loc de interactiune este probabil a fi incarcat
univalent.

III.4 Investigatiile spectroscopice ale structurii complexelor CT

III.4.1 Studiile IR. Structurile complexelor OMZ-acceptori au fost investigate prin

tehnici spectroscopice IR. Majoritatea masuratorilor IR ale complexelor s-au axat pe
modificarile frecventelor de vibratie ale donorilor, acceptorilor sau ambilor. Spectrele IR ale
complexelor au aratat diferente semnificative comparate cu cele ale OMZ si DDQ. Aceste
diferente au fst utilizate prentru a distinge complexele CT slabe si produsii reactiilor de
transfer de electroni sau protoni. In comparative cubenzile de frecfentele de vibratie ale
complexelor C-N(trivalent) si C-O(divalent) in spectrul IR al DDQ, (2233, 1678 cm-1), o
mutare bathocromica intre aceste doua benzi a putut fi pbservata in spectrul IR lal
complexului OMZ-DDQ(2233, 1654 cm-1). Acest lucru poate indica o densitate mai mare a
incarcarilor electrice in grupurile functionale corespunzatoare. Aceste mutari au fost
considerate dovezi ale formarii complexelor CT. Acceptorul iod este inactive din punct de
vedere IR. Asadar, am comparat spectrul IR al OMZ pur sicomplexele CT corespunzatoare
cu acceptorii investigate. Rezultatele au indicat ca raza de vibratie a benzilor –NH-, C-N, C-
C si S-O au fost mutate bathocromatic la frecvente mai mici .

III.4.2 Studiile H-NMR. In spectrele H-NMR ale complexelor, in general , protonii

donorului sunt mutate cu un camp mai jos. Spectrul complexelor H-NMR ale OMZ cu diferiti
acceptori au fost inregistrate in d6-DMSO si comparate cu spectrul medicamentului pur.

31
Protonii 3-metil, 4-metil, 5-metoxi si protonii aromatici in pozitia 2 a nucleoli piridinic nu au
fost afectati, indicand faptul ca inelul piridinic ar putea sa nu contribuie la donarea
electronilor. Protonii CH2 atasati la atomii de sulf au fost in mod evident mutate, atat pentru
complexele cu iod , cat si pentru DDQ. De asemena, protonii 5-metoxi ai inelului
benzimidazolic au fost in mod evident mutate pe un camp inferior. Protonii aromatici ai C4,
C6 si C7 ai inelului benzidamidazolic au fost de asemenea mutate pe un camp inferior pentru
complexele cu iod si DDQ. Rezultatele au sugerat ca locul donori de electroni al OMZ este
in apropierea inelului benzimidazolic , cel mai probabil miezul imidazolic al PMZ. Aceste
date, cumulate cu datele IR expuse anterior, au confirmat formarea de complexe CT intre
OMZ si ambii acceptori.

III.5 Modelarea moleculara pentru complexele incarcare-transfer (CT). Modelarea

moleculara a complexelor CT s-a afectuat folosind pachetul MOPAC al CHEM 3D Ultra,
versiunea 9.0, dotat cu software computerizat de analiza dinamica moleculara (MM2). OMZ
si DDQ au fost minimalizate din punct de vedere energetic individual si culumlat, pentru a
obtine conformatia cu minumul de energie al complexului, iar aceasta a fost de 130.673
kcal/mol-1 (figura 4). Mai mult, s-a calculate incarcarea totala a tuturor atomilor de azot. S-a
descoperit ca DDQ ataca OMZ la nivelul nucleului benzimidazolic. Se accepta ca este
necesara o anuita densitate a electronilor pentru a obtine cu success transferal electronilor.
Comparatia densitatii electronillor tuturor atomilor de azot a aratat ca azotul din nucleul
benzimidazolic din pozitia OCH3 – are cea mai inalta densitate (-0.323), in comparaatie cu
atomii de azot din alta pozitie a inelului benzimidazolic (-0.133) sau pridinic(-0.223), ceea ce
face mai probabil ca acesta sa fie locul donor de electroni.

III.6 Mecanismul reactiilor CT studiate. Rezultatele spectroscopice au confirmat ca

exista un singur loc capabil de a forma complexe CT. Acesta, considerand modelarea
moleculara a complexelor CT, s-a dovedit a fi nucleul benzimidazolic. Asadar, mecanismul
probabil al reactiei OMZ cu acceptorii investigate , de exemplu DDQ, s-a descoperit a fi
intocmai cum este aratat in schema 3.

32
33
III.7 Studiile cinetice

34
 III.7.1 Gradul reactiilor complexelor CT. In conditiile optime descries, au fost
generate curbele absorbanta-timp ale reactiilor OMZ cu iod si DDQ . Ratele initiale ale
reactiilor au fost determinate pe baza tangentei la panta curbei de absorbtie-timp. Gradul
reactiilor in functie de acceptori , a fost determinate prin studiul reactiilor la diferite
concentratii ale acceptorilor, cu o concentratie constanta a OMZ: Graficul ratelor initiale ,
dA/dt, raportat la concentratiile initiale ale acceptorilor , a fost linear, indicand ca gradul
initial a reactiilor in functie de acceptori a fost ≈ 1. De asemenea, s-a evaluat aceast grad in
functie de OMZ, masurand ratele reactiilor complexelor CT la diferite concentratii ale OMZ ,
utilizand o concentratie constanta a acceptorilor; gradul reactiilor a fost de asemenea ≈1Cu
toate acestea, in conditii experimentale optime, concentratia OMZ a fost determinate
utilizand exces relative al acceptorilor. Asadar, s-au obtinut conditii de pseudo-grad intai si
ratele initiale ale reactiilor CT au urmat ecuatia :

(1),
unde V – rata initiala a reactiei, A – absorbanta, t – timpul masurat, K’ – constanta de
psudo-grad intai, C – concentratia molara a OMZ, n – gradul reactiei. Forma logaritmica a
ecuatiei de mai sus este urmatoarea

: (2)

Gradul reactiilor CT a fost obtinut din pantele (n) Log V (la concentratii diferite ale
OMZ) fata de Log C. Rezultatul obtinut in tabelul 2indica faptul ca valoarea lui n a fost de

35
0.87 si 0.99 (≈1) pentru reactiile iod si DDQ. Acest lucru demonstreaza ca gradul reactiilor
CT studiate a fost gradul intai. Constantele ratelor (k) au fos calculate din pantele graficelor
Log At fata de timp, unde At reprezinta absorbanta complexelor formate in timpul t. Tabelul
2 indica valorile acestor constant ale reactiilor CT ale OMZ cu iod si DDQ.

III.7.2 Energia de activare si antropia activarii complexelor CT. Energia de activare,

energia cinetic aminima pe care o molecula trebuie sa o posede pentru a suporta o reactive,
poate fi determinate din ecuatia Arrhenius:
V = k = A e –Ea/RT (3)

Unde k – rata specifica a reactiei , A – factorul de frecventa Arrhenius (constanta), Ea

– energia de activare , T – temperature absoluta (273C), R – constanta gazelor ( 1.987
cal/mol -1C). Forma logaritmica a acestei ecuatii este urmqatoarea

(4)

Energia de activare a reactiilor cinetice ale OMZ cu acceptorii investigate a fost

determinate prin studiul reactiilor CT la diferite temperature : 25, 40, 50, 60, 70 si 80 C,
folosind concentratii constant ale OMZ si ale acceptorilor. Curbele absorbtie-timp la aceste
temperature au fost construite pentru a determina ratele initiale, apoi pentru a efectua
graficele log k fata de 1/T , pentru a determina panta (-Ea/2.303R) si coeficientul unghiular al
dreptei (log A).Energiile de activare obtinute ale complexelor investigate sunt aratate in
tabelul 2. Semnul negative indica faptul ca formarea complexelor CT a scazut o data cu
cresterea temperature. Mai mult, modificarea entropiei de activareal locului de tranzitie de la
nivelul complexelor a fost determinat folosind urmatoarea ecuatie:

(5)
unde A – factorul de frecventa Arrheniuus, T – tempretatura absoluta, R – constanta
gazelor, N- numarul lui Avogadro, h – constanta lui Planck, S* - modificarea entropiei de
activare. Entropiile inalte de activare ale complexelor (tabelul 2) sustin formarea a mai multe
stari de tranzitie polare in solvent polar.

36
 III.7.3. Constanta de asociere si transferal liber de energie standard al
complexelor CT. Constanta de asociere a fost evaluate la un max pentru fiecare complex
PMZ- acceptor, utilizand ecuatia Benesi-Hildebrand:

(6) ,
unde [A◦] – concentratia de acceptori, [D◦] – concentratia de donori, AAD –
absorbanta complexului format la o anumita lungime de unda, AD –absorbtia molara a
complexelor formate la o anuita lungime de unda, KCAD – constanta de asociere a
complexelor (1 mol -1). In reprezentarea grafica a [A◦]/ AAD fata de 1/[D◦], s-au obtinut drepte
din care au fost calculate constanta de qasociere, coeficientul de corelatie, absorbtivitatea
molara a complexelor OMZ-acceptori. (tabelul 2).
Transferul liber de energie al complexelor in functie de constanta de asociere urmeaza
urmatoarea ecuatie :
G0 = - 2.303 RT log KC (7)

unde G0 – transferal liber de energie al complexelor, R – constanta gazelor, T –

temperature absoluta, KC – constanta de asociere a complexelor OMZ – acceptori. In
comparative cu complexele OMZ – ioc, constanta de asociere a complexelor OMZ-DDQ a
avut o valoare mult mai mica (trasatura comuna a vomplexelor CT cu -acceptori), din cauza
disocierii complexelor originale donor-acceptor la radicali anionici. Totusi, valoarea inalta
observata a constantei de asociere a complexelor cu iod sugereaza ca complexele OMZ-iod
formate sunt mai puternice. Una din multele aplicatii ale complexelor CT, determinarea
ocnstantei de asociere a complexelor CT a medicamentelor cu iiod ar putea determina
activitatea antitiroidica a diferitelor medicamente. In consecinta, determinarea constantei de

37
asociere a complexelor CT OMZ-I2 ar putea determina potentialul iatrogenic antitiroidian al
OMZ si ar putea reprezenta o unealta utila in evaluarea sigurantei medicamentului. Acest
lucru ar putea fi partial valabil prevenirea disfunctii tiroidiene la nou-nascuti.

III.8 Validarea metodelor cinetice propuse

III.8.1 Liniaritatea si limita de detectie .

(1) Metoda ratei initiale. In conditiile optime descries mai sus, sintetizate in
tabelul 1, ratele initiale ale reactiilor complexeor CT ale OMZ cu acceptorii, urmeaza un
ordin cinetic de pseudo-grad intai, conform ecuatiei

(8)
S-a efectuat analiza regresiei utilizand metoda partatului cel mai mic pentru a evalua panta,
coeficientul unghiular si coeficientul de corelatie. Parametrii analitici si rezultatele analizei
regresiei sunt aratati in tabelul 3. Limitele de detective (LOD) au fost calculate a fi 0.24 si
-6 -6
0.41 x 10 mol, in timp ce limitele de cuantificare (LOQ) au fost 0.73 si 1.22 x 10 mol,
pentru iod si DDQ. Aceste valori mici au confirmat sensibilitatea buna a metodei ratei initiale
si , in consecinta, capacitaea sa de a determina concentratia de OMZ in variatia liniara de
0.73-8.70 x 10 -6 mol si 1.45 – 72.4 x 10 -6 mol pentru iod si DDQ.

38
 (2) Metoda timpului prestabilit. In aceasta metoda, absorbanta solutiilor
continand cantitati diferite de OMZ a fost masurata intr-un timp prestabilit. Calibrarea
graficelor absorbantei fata de concentratiile de OMZ a fost stabilita pe perioade constant de
timp pentru aceste reactii (tabelul 4). Ecuatiile de regresie, coeficientii de corelatie si LOD si
LOQ sunt aratate in tabelul 4. Cele mai mici LOD si LOQ au fost obtinute la 45 minute
(pentru iod) si la 4-5 minute (pentru DDQ). Totusi , o perioada prestabilita de 5 minute
(pentru iod) , respective 1 minut(pentru DDQ) au aratat o gama mai variata a cineticii. In
concluzie, in baza faptului ca cu cat timpul de analiza a fost mai mic, cu atat raza de variatie a
dinaicii a fost mai mare, s-a recomandat cat imp fix pentru determinarea OMZ ca fiind 5
minute, respectiv 1 minut. Pentru metoda timpului prestabilit, daca nu este necesara
sensibilitate ridicata (daca da, atunci s-a folosit timpul de 45, respective 5 minute).
Unul dintre cele mai importante avantaje ale metodelor spectrofotometrice este
ca necesarul crescut de timp pentru a avea loc reactia poate fi diminuat prin aplicarea metodei
ratei initiale, asa cum a fost cazul in metoda propusa de noi pentru iod. In concluzie, s-a
preferat metoda ratei initiale mai degraba decat metoda timpului prestabilit, aceasta fiind
preferata mai ales pentru DDQ (timp de reactive mai scurt).

III.8.2. Precizie si acuratete . Precizia si exactitatea au fost testate aplicand

metoedele propuse in aceleasi conditii experimentale precum au fost descrise mai sus.
Determinarea precizieiei metodelor propuse s-a facut la trei niveluri de
-1
concentratie ale OMZ (0.5, 1.5 si 3.0 micrograme/ml pentru iod si 2.0, 10.0 si 20.0
-1
micrograme/ml pentru DDQ). Acest lucru a fost efectuat prin detemrinarea a cinci probe
pentru fiecare concentratie atat prin metoda ratei initiale, cat si prin metoda timpului
prestabilit. Rezultatele au aratat ca valorile deviatiilor standard relative (RDSs) nu au deposit
1.25%.

39
 Acuratetea metodelor propuse a fost evaluate folosind aceleasi concentratii de
OMZ. Tabellul 5 arata rezultatele , cu RDS mai mici de 1.95%, demonstrand acuratetea inalta
a metodelor propuse. Nivelul inalt al preciziei si acuratetii indica faptul ca metodele propuse
sunt potrivite pentru controlul calitatii analizelor OMZ in diversele sale forme farmaceutice

III.8.3 Specificitate si interferenta. Metodele cinetice propuse au avantajul ca toate

masuratorile au fost effectuate in regiunea vizibila, la distanta de substante care pot interfera
cu absorbtia UV, substante ce pot proven din formele farmaceutice in care se regaseste OMZ.
S-au studiat potentialele interferente cauzate de excipientii din formele farmaceutice. S-au
pregatit probe prin amestecarea unei cantitati cunoscute de OMZ (20 mg) cu diferite cantitati
de excipientifrecvent utilizati (amidon, glucoza, lactoza, acacia, stearate de magneziu).
Rezultatele (tabelul 6) au aratat ca nu exista interferenta cu niciunul dintre acesti excipienti.

III.8.4 Rezistenta si robustete. Rezistenta a fost testate prin aplicarea metodelor

propuse in evaluarea OMZ in aceleasi conditii operationale , dar prin utilizarea a doua
instrumente diferite, in doua laboratoare diferite, la momente diferite. Rezultatele obtinute au
fost reproduce ca fiind RDS, cu o valoar sub 3.0%.

40
 Robustetea metodelor propuse a fost examinata prin evaluarea influentelor variatiilor
mici in concentratie a agentilor acceptori (5%) sau a tempretarurii de reactive (252C). In
aceste experimente, s-a modificat o singura variabila , in timp ce cealalta a fost mentinuta
constanta, iar procentul de recuperare a fost calculate de fiecare data. S-a constatat ca nici
temperature nisi concentratiile agentilor de reactive nu afecteaza semnificativ rezultatele;
procentele de recuperare au fost 98.64%-101.53%  0/92 – 1.67 . Acest lucru demonstreaza
siguranta metodelor propuse.

III.9 Aplicarea metodelor propuse in analiza preparatelor farmaceutice. In functie

de validitatea rezultatelor obtinute, s-a constatat ca metodele propuse sunt potrivite pentru
controlul de rutina al calitatii OMZ. Metodele propuse si metodele de referinta au fost
aplicate pentru a determina concentratia OMZ in diversele sa le forme farmaceutice.
Rezultatele obtinute prin metodele propuse au fost comparate din punct de vedere statistic cu
cele obtinute prin metodele de referinta(tabelul 7). Rezultatele testelor t si F nu au aratat nicio
diferenta semnificativa statistic, cu un interval de ocnfidenta de 95%. Acest lucru
demonstreaza aplicabilitatea metodelor propuse in controlul calitatii OMZ in diversele sale
forme farmaceutice cu performanta analitica comparabila.

IV. Concluzii

Acest experiment a utilizat complexe CT colorate ale OMZ cu iod si DDQ pentru a
dezvolta o metoda mai simpla, mai rapida si mai exacta de spectrofotometrie pentru analiza
concentratiilor de OMZ in diversele sale forme farmaceutice. Complexele CT obtinute au fost
investigate in spectrofotometrie UV-VIS, IR si H-NMR si prin tehnici de modelare

41
moleculara computerizata. S-a postulat un mechanism plauzibil pentru aceste reactii, bazat
pe aceste studii spectroscopice. Metodele cinetice propuse s-au dovedit a fi superioare
metodelor spectroscopice raportate anterior din punct de vedere al sensibilitatii si
specificitatii (sensibilitatea metodelor propuse este mai mare decat a tututror celorlalte
metode spectrofotometrice raportate). Mai mult, masuratorile celor mai multe metode
raportate au fost effectuate la lungimi de unda mai mici , ceea ce ar putea influenta
excipientii din formele farmaceutice, in contrast cu metodele cinetice propuse. In plus, multe
dintre metodele colorimetrice raportate sunt consumatoare de timp, iar altele s-au dovedit a fi
inexacte din cauza interferentei de matrice.

V. Rezultate şi Discuţii

Multiple afecţiuni cu localizare digestivă sunt corelate cu nivelul crescut al acidităţii gastrice:
gastrita, ulcerul gastric şi duodenal, boala de reflux gastro-esofagian, esofagita, esofagul Barrett’s,
sindromul Zollinger – Ellison, cancerul gastric, etc. Aceste afecţiuni sunt însoţite de o semnificativă
scădere a calităţii vieţii persoanelor afectate şi au totodată un impact socio-economic negativ
datorită cheltuielilor medicale generate, a scăderii capacităţii de muncă însoţite de creşterea
absenteismului la locul de muncă al pacienţilor.
Introducerea în terapeutică a medicamentelor aparţinând clasei Inhibitorilor Pompei de
Protoni (IPP) a permis pentru prima oară controlul eficient şi pe intervale de timp mai lungi al
nivelului acidităţii gastrice.
Omeprazolul, denumire IUPAC: 5-metoxi-2-[[(RS)-(4-metoxi-3,5-dimetil-2-piridinil)
metil]sulfinil]-1H-benzimidazol a fost primul membru al clasei IPP care a fost larg utilizat atât în
profilaxia cât şi în tratamentul ulcerelor peptice sau al bolii de reflux gastro esofagiene
simptomatice.
Omeprazolul are molecula chirală, conţinând un atom de
sulf asimetric. Medicamentul este un amestec racemic de
enantiomeri R şi S, dintre care numai izomerul S are activitate
farmacologică. În organism, enantiomerul R este transformat
enzimatic în S, însă unele persoane prezintă o hipofuncţie a acestei
enzime, motiv pentru care concentraţia plasmatică efectivă de
formă activă este mai scăzută.

42
 Omeprazolul reprezintă un exemplu de modelare raţională a medicamentului (rational drug
design). După cum se observă în schema de mai jos, IPP este de fapt un prodrog care este activat în
mediul acid intra-gastric printr-o succesiune elegantă de reacţii care includ:
1. Atacul nucleofil intra-molecular al N piridinic asupra C2 din nucleul benzimidazolic, cu
formarea unui ciclu intermediar şi eliberarea grupării sulfinil
2. Deshidratarea grupării sulfinil în cataliză acidă cu formarea concomitentă a unui heterociclu
tiopirimidinic, care reprezintă o formă activată a atomului de S, legătura S-N fiind labilă
3. Atacul unei grupe tiolice (-SH) aparţinând unui rest de cisteină din structura enzimei pompă
de protoni asupra heterociclului descris la punctul 2, cu formarea unei punţi disulfurice
covalente. Ca urmare, este blocată ireversibil funcţia pompei de protoni, acţiunea fiind
eficace şi de durată.

Omeprazolul a fost introdus pe piaţă în anul 1989 în SUA, sub numele Losec de către
compania Astra AB (devenită între timp Astra Zeneca). După expirarea brevetului de invenţie,
Omeprazolul a ajuns să fie comercializat ca substanţă activă în cadrul multor medicamente generice,
precum: Prilosec, Omeran, Omez, Omeprazol, etc fiind una dintre cele mai frecvent recomandate
substanţe active în patologia digestivă.
Datorită importanţei terapeutice şi a utilizării largi ale omeprazolului, au fost perfectate un
număr mare de metode analitice pentru identificarea şi determinarea cantitativă a acestuia în

43
diverse forme farmaceutice disponibile pe piaţă. În comparaţie cu metodele electrochimice, HPLC,
sau electroforeză, metodele bazate pe spectrofotometrie au avantajul versatilităţii şi a utilizării
facile.
Omeprazolul face parte din Lista Medicamentelor Estenţiale compilată de OMS, şi este prin
urmare utilizat practic în toată lumea, inclusiv în ţări ale căror laboratoare au o dotare tehnică mai
modestă. De aceea, este de dorit ca metodele validate folosite în determinarea cantitativă a
omeprazolului să ţină cont şi de aspectul utilizării instrumentelor de măsură accesibile ca preţ.
Monografia Omeprazolului capsule gastro-rezistente din British Pharmacopoeia 2009, British
Pharmacopoeia Volume III prezintă ca măsură de determinare cantitativă a omeprazolului
cromatografia de lichide folosind ca fază mobilă un amestec (v/v) de 27% acetonitril şi 73% soluţie
0,14% (m/v) de Na2HPO4 al cărei pH a fost prealabil ajustat la 7,6 cu H3PO4. Detecţia se face la o
lungime de undă de 305 nm, iar determinarea este validă doar dacă factorul de rezoluţie între
semnalele obţinute pe cromatogramă este mai mare de 3.
O metodă alternativă de determinare cantitativă a omeprazolui este descrisă în articolul
ataşat, publicat de A.M. Mahmoud în anul 2009. Spre deosebire de metoda descrisă în monografia
din British Pharmacopoeia (BP), Mahmoud propune o metodă cinetico – spectrofotometrică.
Principiul metodei constă în formarea unor complecşi cu transfer de sarcină (CTS), ca urmare a unui
proces chimic între un donor de sarcină (omeprazolul) şi respectiv un acceptor de sarcină adecvat.
Datorită fenomenului de transfer de sarcină, CTS astfel formaţi absorb energie în domeniul vizibil şi
evită necesitatea detecţiei spectrofotometrice cu energie din domeniul UV apropiat folosită de
metoda descrisă în BP. În domeniul UV apropiat pot absorbi şi alţi constituenţi prezenţi în forma
farmaceutică testată, reducând astfel aplicabilitatea acestei metode de determinare cantitativă.
Metoda descrisă de Mahmoud valorifică densitatea electronică crescută la nivelul nucleului
benzimidazolic din structura omeprazolului, care justifică utilizarea acestuia ca donor de sarcină.
Acceptorii de sarcină utilizaţi în această metodă au fost anterior descrişi în literatură, respctiv iod
molecular (I2) şi DDQ (2,3 dicloro 4,5 diciano benzochinona). Molecula de iod este un σ acceptor, în
timp ce chinona este un agent oxidant cunoscut cu acceptare secveţială a câte unui electron.
Articolul descrie din punct de vedere cinetic şi termodinamic formarea complecşilor cu
transfer de sarcină. De asemenea, aceştia au fost caracterizaţi prin spectrofotometrie. Sunt descrise
două metode alternative de formare, respectiv Metoda Vitezelor Îniţiale şi Metoda de Detecţie la
Timp Determinat.
Din studiile cinetice şi termodinamice efectuate de autor, rezultă ca CTS sunt specii chimice
stabile, bine definite, dozabile spectrofotometric, având ca raport de formare stoechiometric de 1/1
între donorul şi acceptorul de sarcină. Stabilitatea şi caracteristicile spectrale ale acestor CTS permit

44
determinarea cantitativă la concentraţii de 0.5, 1.5 şi 3.0 μg mL−1 complexul cu I2 şi 2.0, 10.0 şi 20.0
μg mL−1 pentru complexul cu DDQ, metoda fiind astfel foarte sensibilă. În cadrul articolului sunt de
asemenea descrise aspecte legate de domeniul de linearitate al metodei, limitele de detecţie,
precizie şi sensibilitate, specificitate şi robusteţe.
Un avantaj distinct al acestei metode derivă din studiile cinetice efectuate care permit
calcularea constantei de asociere a CTS, respectiv afinitatea pe care acceptorul de sarcină o are
pentru acceptorul de sarcină. În cazul folosirii I2 ca acceptor de sarcină, valori ale constantei de
afinitate mai mari de 100, indică o foarte probabilă acţiune anti tiroidiană a substanţei active testate.
În cazul omeprazolului, constanta de afinitate a complexului CTS cu I2 are valoarea 21,5 confirmând
lipsa toxicităţii iatrogenice la nivelul tiroidei.
Alte avantaje ale metodei descrise constau în: folosirea de instrumente de detecţie
(spectrofotometre UV VIS) accesibile ca preţ, detecţia în domeniul vizibil în care majoritatea
excipienţilor nu absorb evitând interferenţele, evitarea folosirii unui volum mare de solvenţi ca fază
mobilă în cromatografia de lichide, posibilitatea de efectuare de determinări cantitative rapide, cu
preţ de cost scăzut şi cu un prag de sensibilitate mai bun decât al altor metode spectrofotometrice
descrise anterior.
În concluzie, metoda cinetico – spectrofotometrică de determinare cantitativă a
omeprazolului descrisă şi validată de A.M. Mahmoud este o alternativă bună, care prezintă totodată
o serie de avantaje faţă de metoda prezentată în monografia din British Pharmacopoeia 2009.

45
Bibliografie

1. Farmacopeea Europeana, Editia a VI-a,Volumul I, Editura Druckerei C.H. Beck,

Nordlingen (Germania), 2007, 717- 719
2. Farmacopeea Europeana, Editia a VI-a,Volumul I, Editura Druckerei C.H. Beck,
Nordlingen (Germania), 2007, 2557-2560
3. Farmacopeea Britanica, Editia a VI-a,Volumul III, 2009, 9584-9587
4. Ashraf M. Mahmoud, International Journal of Analytical Chemistry
Volume 2009 (2009), Article ID 307045,
http://www.hindawi.com/journals/ijac/2009/307045/ , New Sensitive Kinetic
Spectrophotometric Methods for Determination of Omeprazole in Dosage
Forms

46