ARGUMENT

Articulatia coxo-femurala este una dintre cele mai importante articulatii

ale corpului omenesc
Articulatia soldului la om indeplineste functii complexe, de suport a
greutatii corporale, permitand in acelasi timp, deplasarea corpului. Odata cu
trecerea la statiunea bipeda, aceasta articulatie si-a readaptat anatomia si
fiziologia prin cresterea robustetei si a mobilitatii. In jurul acestei articulatii s-au
dezvoltat cei mai puternici muschi, pentru a asigura stabilitatea perfecta,
contentia suprafetelor osoase si mentinerea pozitiei verticale a corpului.
Coxartrozele se observa mai ales la subiectii de peste 40 de ani, frecventa
lor crescand odata cu inaintarea in varsta. Sunt atinse aproape in egala masura
ambele sexe. Cauzele de aparitie a coxartrozei variaza de la pacient la pacient.
Varsta este un factor important, deoarece este necesara o perioada de timp
considerabila pentru ca tesuturile sa se slabeasca si cartilajul articular sa se
distruga sau sa se degenereze. De asemenea, surplusul de greutate poate crea un
teren favorabil aparitiei acestei afectiuni.
Este o afectiune relativ des intalnita, fiind si cea mai invalidanta dintre
artroze, putand evolua spontan pana la infirmitati grave, iar procesul vindecării a
fost comparat cu un scaun cu trei picioare: 1/3 reprezintă contribuţia terapeutului
si metodei: 1/3 forţa remediului, 1/3 participarea bolnavului. Când una din
aceste treimi nu-si aduce contribuţia cuvenita, vindecarea nu este posibila,
trepiedul se inclina, se răstoarnă.
În urma tuturor acestor argumente am ales ca temă de proiect
“COXARTROZA, METODE DE TRATAMENT PRIN MASAJ SI
GIMNASTICĂ”

1
 CAPITOLUL I

ANATOMIA ARTICULAŢIEI COXOFEMURALĂ

I.1 Articulaţia sacroiliacă

Este o articulaţie
sinovială. Suprafeţele
articulare sunt reprezentate de
feţele auriculare ale osului
coxal şi ale sacrului. Sunt
aproape plane la copil şi
neregulate la adult. Suprafeţele
articulare sunt acoperite de
cartilaj hialin. Sacrul este
împiedicat să cadă în pelvis de
baza lui care este mai
voluminoasă şi de partea
dorsală care este mai lată decât
cea ventrală.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

- Capsula articulară, care se inseră la periferia suprafeţelor articulare.
- Ligamentele sacroiliace ventrale.
- Ligamentele sacroiliace dorsale.
- Ligamentul sacroiliac interosos, care este principalul mijloc de unire El umple spaţiul
format deasupra şi înapoia cavităţii articulare şi uneşte tuberozitatea iliacă cu cea
sacrată.
- Ligamentul iliolombar, care se inseră pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare
4 şi 5 şi pe creasta iliacă.
I.2. Simfiza pubiană

2
 Cele două oase
coxale sunt unite în
partea anterioară prin
simfiza pubiană.
Fiecare os pubian
prezintă câte o
feţişoară articulară
ovalară, acoperită de
cartilaj hialin.
Mijloacele de unire
sunt reprezentate de:
- discul interpubian,
care este un fibrocartilaj ce umple spaţiul dintre ligamentul pubian superior, care se întinde de
la un tubercul pubian la celălalt.
- ligamentul pubian arcuit, semilunar cu concavitatea în jos şi care este aşezat imediat sub
simfiza pubiană.
- ligamentele sacroischiadice sunt în număr de două.
- Ligamentul sacrotuberal. Are formă triunghiulară, cu baza pe sacru şi vârful
pe tuberozitatea ischidiacă. Superior se inseră pe spinele iliace posterioare, pe marginile
sacrului şi coccigelui. În jos se inseră pe faţa medială a tuberozităţii ischiadice.
Ligamentele sacroischiadice completează peretele lateral al pelvisului osos
- Ligamentul sacrospinos se inseră prin bază pe marginile laterale ale sacrului şi
coccigelui, iar prin vârf pe spina ischiadică. Ligamentele sacroischiadice completează
peretele lateral al pelvisului osos.
I.3. Biomecanica bazinului
Principalul rol al bazinului este cel static, existând şi situaţii când are rol dinamic.
- Rolul bazinului în statică
Acest rol se realizează prin suprafeţele articulare ale articulaţiei sacroiliace care sunt
reprezentate de feţele auriculare ale coxalului şi sacrului. La adult, aceste suprafeţe sunt
neregulate, contribuind la mai buna solidarizare a oaselor bazinului. Cele două suprafeţe
articulare se angrenează între ele datorită formei de “pană” a sacrului. Acesta are baza mai
voluminoasă, ceea ce împiedică deplasarea lui în jos. Partea dorsală a sacrului e mai lată
decât cea ventrală şi nu permite căderea sacrului spre pelvis. Sacrul transmite în mod
elastic greutatea părţii superioare a corpului asupra bazinului şi apoi membrelor inferioare.
Forţele de greutate se transmit prin coloana vertebrală direct sacrului, apoi articulaţiilor

3
 sacroiliace, coxalelor, articulaţiilor coxofemurale şi apoi extremităţilor superioare ale
femurului. La nivelul sacrului, forţele de presiune se descompun în forţe care acţionează
longitudinal, transversal şi oblic. O parte din presiuni sunt absorbite de parcurs, altă parte
este transmisă membrelor inferioare.
I.4. Articulaţia şoldului sau coxofemurală
- Elemente descriptive
Articulaţia coxofemurală este o articulaţie
sferoidală cu trei axe
de mişcare.
Suprafeţele articulare
sunt:
- capul sau acetabulul
femural,
reprezentând două
treimi dintr-o sferă,
prezintă suprafaţa articulară semilunară
- fosa acetabulului, nearticulară. Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
- labrul sau cadrul acetabular este un fibrocartilaj situat la periferia acetabulului şi are
rolul de a-i mări adâncimea. Pe secţiune are formă triunghiulară: baza se inseră pe
sprânceana acetabulară, faţa externă este în raport cu capsula articulară, faţa internă
vine în raport cu capul femural. În dreptul incizurii acetabulului, labrul trece peste
acesta şi poartă denumirea de ligamentul transvers al acetabulului.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

- Capsula articulară. Inserţia pe osul coxal se face pe faţa

externă a labrului acetabular şi pe periferia sprâncenei
acetabulare. Pe femur, inserţia capsulei se face în felul
următor: înainte, la limita laterală a colului, pe linia
intertrohanterică; înapoi, pe faţa posterioară a colului, la unirea treimii laterale cu cele două
treimi mediale ale colului; în sus şi jos, pe liniile care unesc inserţia anterioară cu cea
posterioară.
O parte din fibrele profunde ale capsulei se reflectă pe col până la nivelul suprafeţei
articulare a capului. Aceste fibre ridică sinoviala formând nişte plice numite frenula capsulei.

4
Capsula articulară este foarte rezistentă. Este formată din fibre longitudinale superficiale şi
din fibre profunde circulare. Fibrele profunde se condensează şi formează zona orbiculară,
care susţine colul femural.
Ligamentul iliofemural este cel mai puternic ligament al articulaţiei. Este aşezat pe
faţa anterioară a articulaţiei. Vârful lui se inseră pe spina iliacă anteroinferioară, iar baza pe
linia intertrohanterică. Are două fascicule: unul lateral, oblic, numit iliopretrohanterian altul
medial, vertical, numit iliopretrohantinian.
Ligamentul pubofemural este aşezat pe faţa anterioară a articulaţiei. Se inseră pe
eminenţa iliopubiană, pe creasta pectineală şi pe ramura superioară a pubelui, pe de o parte şi
pe trohanterul mic, pe de altă parte.
Ligamentul ischiofemural este situat pe faţa posterioară a articulaţiei. Pe coxal, se
inseră pe ischion, înapoia şi dedesubtul acetabulului; pe femur se inseră pe trohanterul mare.
O parte din fibre se continuă cu zona orbiculară.
Ligamentul capului femural se inseră în foseta capului femural şi pe ligamentul
transvers al acetabulului şi în fosa acetabulului. Are trei roluri: conţine vase nutritive pentru
capul femural, fiind învelit în sinovială, măreşte suprafaţa acesteia, prin mişcările lui
contribuie la răspândirea sinoviei pe suprafeţele articulare.
Stratul sinovial tapetează faţa profundă a stratului fibros al capsulei. În menţinerea în
contact a suprafeţelor articulare, un rol important îl are presiunea atmosferică.

I.5. Biomecanica articulaţiei coxofemurale

Articulaţia coxofemurală este o articulaţie sinovială

sferoidală cu trei axe de mişcare. Ea permite efectuarea
următoarelor mişcări: flexie - extensie

Axul mişcării. Dacă mişcările ar fi pure axul

mişcării ar fi transversal şi are trece prin vârful
trohanterului mare şi prin foseta ligamentului rotund.
Deoarece flexiunea este însoţită de rotaţie înafară,
axul de mişcare trece prin centrul acetabulului.
Flexiunea este mişcarea prin care coapsa
se apropie de peretele anterior al abdomenului.
Extensiunea este mişcarea prin care coapsa se
îndepărtează de peretele anterior al abdomenului. .

5
 - Flexiunea: cu genunchiul întins, cu genunchiul flectat (120°, 90°) este limitată de
punerea în tensiune a muşchilor posteriori ai coapsei.
- Extensiunea: este limitată de întinderea porţiunii anterioare a capsulei şi de ligamentul
iliofemural;

- hiperextensia
(balet, patinaj)
este posibilă
prin flexiunea
şoldului de
partea opusă şi
prin aplecarea
înainte a
trunchiului.

Muşchii motori
sunt:
- muşchi flexori:
iliopsoas, drept
femural, croitor,
tensor al fascie lata.
Până la orizontală
mai intervin
muşchii adductor
lung şi scurt, gracilis, iar de la orizontală în sus, muşchiul gluteu mijlociu (fasciculul
anterior) muşchii extensori: gluteu mare, gluteu mijlociu, adductor mare,
semimembranos, semitendinos, biceps femural, pătrat femural.
- Abducţie – adducţie
Axul mişcării este sagital şi trece prin centrul capului femural. Abducţia este mişcarea
prin care coapsa se îndepărtează de planul mediosagital.
Adducţia este mişcarea prin care coapsa se apropie de planul mediosagital. cu
coapsele extinse - 60°.
- Adducţia este:
- limitată de întâlnirea coapselor când coapsele se încrucişează este

6
 - limitată de întinderea ligamentelor iliopretrohantinian şi de ligamentul capului
femural. Adducţia este mai puternică decât abducţia.

- Abducţia: la nivelul coapselor se formează un unghi de 120°; cu coapsele în flexiune

- 70° Între cele două coapse se formează un unghi de 140

Muşchii motori abductori: tensor al fasciei lata, gluteu

mijlociu, piriform,sunt: croitor;
adductori: adductori mare, lung şi scurt, iliopsoas,
gracilis, pectineu.
Amplitudinea abducţiei poate fi mărită prin mişcări de
compensare ale bazinului şi coloanei lombare. În mişcarea
de sfoară laterală, abducţia reală a coapselor este de 70º de
fiecare parte, dar mişcarea devine posibilă datorită
înclinării în faţă a bazinului şi a unei lordoze accentuate,
ceea ce face ca abducţia să se transforme în flexiune.
Circumducţia
Rezultă din executarea succesivă a mişcărilor precedente. Capul femural se învârteşte
în acetabul, epifiza inferioară a femurului descrie un cerc, iar diafiza un con cu vârful la
nivelul articulaţiei şoldului.
Rotaţie internă - rotaţie externă Axul mişcării este vertical şi trece prin capul (rotaţia
internă 35°, rotaţia externă 15°) femural.
Muşchii motori sunt : rotatori externi: gluteu
mijlociu, gluteu mare,
gemeni, piriform,

7
.

CAPITOLUL II
COXARTROZA
II.1. Definiţie, factori de risc, simptomatologie
Coxartroza este cunoscuta si sub numele de artroza soldului si reprezinta localizarea
reumatismului degenerativ la articulatia soldului.
In general se instaleaza in jurul virstei de 50-60 de ani sau chiar mai devreme la cei cu
malformatii ale articulatiei soldului cum ar fi: subluxatia coxofemurala, sau displazii
congenitale.
Factorii de risc:
Procesele artrozice sint determinate in linii generale de factori diferiti, care uneori
actioneaza simultan sau cumulativ cum sunt uzura si imbatrinirea articulatiilor ce pot grabi
transformarea degenerativa a acestora.
Procesul de uzură nu este inevitabil, deoarece poate fi in mare masura diminuat.
Diferitele profesiuni, care se bazeaza pe anumite miscari insotite de socuri resimtite de
articulatii, determina uzura articulara. Cele mai multe artroze sunt cauzate de pozitii
"vicioase", denumite tulburari statice, care in timp duc la dureri si la artroze.
Imbatrinirea articulatiilor este in schimb un proces inevitabil si care incepe foarte de
timpuriu, chiar din timpul pubertatii, adica inainte ca dezvoltarea oaselor si cresterea in
inaltime sa se fi terminat. Majoritatea acestor tulburari statice se transmit ereditar, dar apar
evidente la o anumita virsta.
Obezitatea este un factor important de supraincarcare articulara. Aceasta boala
grabeste uzura si formarea artrozelor.
Incetinirea circulatiei locale in articulatie ca urmare a proceselor de ateroscleroza,
stagnarea anormala a singelui venos la cei cu varice, colesterolul in singe crescut, cresterea
coagulabilitatii singelui se repercuteaza in procesul de nutritie a tesuturilor articulare si vor
duce la uzura mai rapida a articulatiilor.
Obezitatea acolo unde exista contribuie prin greutatea sporita a corpului, la îngustarea
spaţiului articular dintre capul femural si cavitatea cotiloidă. Ea arata o pensare, o ingustare a

8
spatiului articular care poate fi: supero-externa, superior globala sau osteofitoza pe zonele
marginale ale capului femural, pe sprinceana cotiloida sau pe partea inferioara a cotilului, la
nivelul fosetei de insertie a ligamentului rotund.

Osteoporoza sau
macrogeode (zone
mai transparente care
sugereaza o densitate
osoasa diminuata) ca
şi coxitele
infecţioase,
consecinţe a migrării
unor infecţii cu
germeni piogeni
localizate fie pe suprafata cutanata (furuncule, abces) sau cu alte localizari cum sunt (otite,
infectii respiratorii, genitourinare,osteomielita). Coxitele au toate semnele infectiei atit locale
exprimate prin durere foarte mare cit si generale - febra fiind importanta, iar examenele de
laborator evidentiaza modificari de tip inflamator

Rolul factorilor endocrini a fost pus mult in discutie. Totusi, in masura in care
obezitatea este determinata endocrin poate fi luata in consideratie si starea glandelor
endocrine.

Simptomatologia coxartrozei
Semne subiective:
Debutul este insidios. Boala se instaleaza in timp fara sa fie sesizata. . Durerea apare
insidios ca o fatigabilitate cu intensitate crescanda.Durerea este de tip mecanic,este
agravată de mers,de sprijin prelungit, de oboseala si este calmată de repaus.Rar unii
bolnavi au dureri nocturne.Impotenta functionala este de intensitate variabila,la inceput
fatigabilitate precoce la alergare sau la urcatul scarilor,apoi ca o jena ce-l împiedica sa-si
lege sireturile pantofilor, sa-si incruciseze picioarele,schiopătarea aparand in general dupa
2-5 ani de evolutie.
Semne obiective:
Bolnavul se examineaza in mers, stand in picioare.La mers putem observa
schiopatarea, bolnavul evitand sa se sprijine pe membrul inferior afectat.

9
 Din picioare se observa la bolnav o atitudine vicioasă,cu membrul inferior in usoara
flexie si rotat extern.În decubit la examinarea mobilitatii articulatiei coxofemurale,se
remarcă o limitare dureroasa a flexiei coapsei pe bazin abducţiei si rotatiei.În decubit
ventral observbam si limitarea extensiei coapsei. Semnele locale de inflamaţie lipsesc.

Simptomul principal care determina bolnavul sa vina la medic

este DUREREA, acest paznic al organismului care da alarma ca in
zona se intimpla ceva. Durerea se simte in partea anterioara a
articulatiei, cu iradiere pe fata anterioara a coapsei, pâna spre
genunchi. Alteori durerea este simtita pe partea externa a regiunii
trohanteriene (partea cea mai laterala a osului femur situat imediat sub articulatia
coxofemurala) cu iradiere pe fata externa laterala) a coapsei. Mai rar durerea este localizata pe
fata posterioara a coapsei fiind confundata cu sciatica. Alteori durerea poate fi proiectata la
genunchi iar bolnavul simte initial durere la nivelul articulatiei genunchiului in timp ce soldul
este cel afectat. Durerea este agravata in timpul mersului si in special la urcatul si coboritul
scarilor, de aceea unii recurg la sprijin.

Depunerile toxinelor si formarea de exostoze, de depozite parazite. Mişcările

articulare sunt limitate ceea ce conduce la instalarea unui cerc vicios. Un proverb chinezesc
spune: “ apa care nu curge - miroase” deci “băltirea” şi nemişcarea,. Cu timpul apare o atrofie
musculara ca o consecinţa a nesolicitării musculare loco - regionale, a inactivităţii.

Tipuri de coxartroze:
Se cunosc doua tipuri de boala:
- coxartroza primitiva, in toate cazurile cind nu se gasesc anumiti factori pre
dispozanti Coxartroza primitiva (primara, esentiala sau indiopatica) evolueaza in absenta unei
cauze decelabile, incadrandu- se intr- un proces artrozic degenerativ general, localizat la
articulatia soldului concomitent cu alte localizari articulare. Ea reprezinta 45% din cazurile de
coxartroza si practic nu atrage dupa sine deficite functionale sesizabile de pacient, lasa o
mobilitate peste unghiurile utile ale soldului, iar radiografia nu arata distructii importante ale
spatiului articular
- coxartroze secundare, cind se gasesc in prealabil modificari anatomice sau de
pozitie a articulatiei soldului. Coxartrozele secundare (55% din cazuri) se dezvolta pe fondul
unei cauze locale preexistente care modifica anatomia articulara, afecteaza circulatia capului
femural sau creaza deficite funcţionale locale. Aceste coxartroze sunt de obicei unilaterale iar
cand sunt bilaterale nu au simetrie perfecta in simptomatologie clinica

10
 Aproximativ in jumatate din cazuri, coxartroza se instaleaza fara modificari
radiologice sau leziuni vizibile in prealabil. In asemenea situatii mecanismul de producere a
leziunilor soldului este greu de definit, fiind vorba de una sau mai multe dintre cauzele
generale ale artrozelor
II.2.Tratamentul clasic al coxartrozei
In linii generale, se pot lua masuri de protectie fata de uzura articulatiei, de tratament
care sa scada durerea la miscare si sa reduca contractura musculaturii si daca este posibil sa se
obtina o restaurare a functiei articulare.
Tratamentul clasic al coxartrozei constă în:
1) mijloace ortopedice
- reducerea sprijinului si mobilizarea soldului spre a evita atrofia musculara
- evitarea staţionarii prelungite in picioare
2) fizioterapie:
- căldura locala sub diverse forme : bai termale, helioterapie, infraroşii,
3) medicamente antiinflamatorii si vasodilatatoare locale sub forma de frecţii si alifii.
4) regim dietetic hipocaloric pentru combaterea obezitatii
5) reeducarea prin mobilizare activa, făcută progresiv
6) biomasajul care creste procentul vindecărilor sau ameliorării. Somatopunctura,
reflexoterapia, presopunctura) asociate vin in sprijinul favorizării circulaţiei sângelui, si a
stimulării cailor reflexogene de vindecare.
7) aromaterapia aduce un aport important prin efectele vasodilatatoare si analgezice ale
substanţelor si principiilor active conţinute in uleiurile volatile extrase din plante si incluse in
alifii,unguente sau folosite ca atare.
8) meloterapia asigura relaxarea musculara si psihica
9) psihoterapia unde este cazul. Este una din metodele determinante ale ”scoaterii rădăcinii”
bolii. Totodată o atenţie sporita a pacientului privind vindecarea este salutara.

CAPITOLUL III

METODE DE TRATAMENT PRIN MASAJ ÎN COXARTROZĂ

III.1. Proceduri de masaj utilizate în coxartroză

11
 Masajul general, parţial şi local, este cel mai folosit masaj prin manevre sau proceduri
clasice. Durata, efectuării masajului, fiind cea mai mare deoarece acoperă suprafaţa întregului
corp uman. Are o durată de 50 – 60 min. şi se va începe cu masajul spatelui şi al cefei, apoi cu
cel al regiunilor fesiere, ale coapselor, al muşchilor posterior ai gambei, al membrelor
superioare şi în sfârşit al muşchilor pectorali şi abdominali pentru crearea unei stări de
aspiraţie în celule şi ţesuturile grupelor musculare mari şi eliminarea produselor metabolice şi
organice.
În masajul general, succesiunea în care se lucrează nu este aceeaşi
Masjul general se realizează prin aşezarea pacientului în decubit ventral şi aplicarea
manevrelor de masaj pe spate, ceafă, regiunea fesieră, partea posterioară a coapselor, partea
de sub genunchi, muşchii posteriori ai gambei, tendonul lui Ahile şi tălpile picioarelor. După
masajul părţilor posterioare a corpului, cel masat se va decubit dorsal şi se va masa partea
anterioară a piciorului, articulaţia gleznei, regiunea muşchilor tibiali, partea anterioară a
coapsei, cutia toracică, braţele şi abdomenul. Masajul articulaţiilor se poate face şi izolat de
masajul maselor musculare dar este recomandat ca atunci când se trece de la un segment la
altul al corpului să se maseze şi articulaţia sau articulaţiile respective.
În masajul general succesiunea procedeelor de masaj se aplică în ordinea
următoare:
 Manevre principale sau fundamentale: efleurajul sau netezirea, fricţiunile,
frământatul, tapotamentul, vibraţiile, efleurajul de încheiere.
 Manevre secundare sau
ajutătoare: cernutul şi rulatul,
presiunile şi tensiunile, tracţiunile,
scuturările şi elongaţiile. Diverse
ciupituri şi pensări, stoarcerile,
ridicările muşchilor. Succesiunea
înlănţuită a acestor manevre de masaj
prin aplicarea lor dinspre exterior în
profunzime, respectând principiile
metodice ar fi: efleurajul introductiv, fricţiunile, frământatul, ciupituri şi pensări, stoarceri şi
ridicări ale muşchilor, tapotamentul, cernutul şi rulatul, presiuni şi tensiuni, tracţiuni şi
scuturături, vibraţii, efleuraj de încheiere.
III.2. Succesiunea manevrelor principale sau fundamentale de masaj

12
 a) Efleurajul sau netezirea
Se adresează în primul rând nervilor periferici şi ţesutului conjunctiv activând circulaţia
superficială capilară şi limfatică, executată prin alunecarea palmară a degetelor şi a mâinilor,
faţa dorsală a degetelor şi pumnului pe tegumente în sensul circulaţiei de întoarcere.
Această manevră începe şi încheie orice formă de masaj la orice segment sau regiune
corporală putând fi executată cu o singură mână sau ambele mâini, pe traiectorii lungi sau
scurte în linii drepte sacadate, în spirală, în formă de cleşte, de pieptene, în picătură de ploaie,
simultan sau alternativ şi în formă combinată. Direcţiile rectilinii de netezire, se vor orienta
către ganglionii limfatici ai regiunii respective: la spate, piept şi braţe către ganglionii axilari,
iar la fese, bazin şi picioare către ganglionii inghinali. Presiunea mâinii care masează va creşte
progresiv pe prima jumătate a segmentului masat, atingând maximul la mijlocul lui şi va
scădea la sfârşitul netezirii.
Netezirea măreşte temperatura locală a pielii, intensifică circulaţia sângelui şi a limfei,
dacă se execută energic favorizează contracturarea puternică a musculaturii. Aplicată în mod
liniştitor un timp mai îndelungat produce cele mai eficace mijloace locale analgezice şi
anestezice. Partea flexoare a membrelor trebuie să fie netezită mai puternic deoarece pe aici
trec venele şi vasele limfatice cele mai puternice. În caz de exudate sau inflamaţii ale unor
organe profunde, netezirea se va face mai întâi în jurul acestui organ, mai sus de partea
dureroasă în jurul limitei de răspândire a exsudatului şi după aceea se trece la masarea părţilor
bolnave.

b) Fricţiunile
Sunt apăsări şi deplasări ale ţesuturilor în
limita elasticităţii proprii efectuate cu faţa
palmară a degetelor şi mâinii, faţa dorsală a
degetelor îndoite, vârful degetelor sau pumnului.
Sensul fricţiunii este liniar, circular, în
cleşte şi şerpuit, adresându-se ţesuturilor
subcutanate contribuind resorbţia diferitelor produse patologice care se acumulează în sau sub
piele, intensificând circulaţia locală. Cu ajutorul fricţiunilor se obţine întinderea cicatricilor
aderente şi micşorarea senzaţiei de durere în nevralgii, nevrite diminuând încordarea nervoasă
generală.
Fricţiunea se poate executa cu pulpa unui deget sau a celorlalte patru degete servind
drept sprijin reciproc, putându-se aplica şi îngreunare atunci când pe degetele unei mâini se
aplică degetele celeilalte mâini.

13
 În cazul fricţiunilor limitate, direcţia mâinii nu este determinată de direcţia vaselor
limfatice, putându-se executa şi în sens contrar. Forţa de presiune a degetelor va creşte treptat
prin unghiul de înclinare al acestora faţă de orizontală.
Fricţiunile energice în punctele dureroase, scad starea de excitabilitate a nervilor,
accelerează circulaţia locală şi îmbunătăţesc nutriţia ţesuturilor. Fricţiunile pot fi asociate cu
stoarceri ale ţesuturilor care aplicate pe o suprafaţă întinsă nu obosesc degetele masorului.

c) Frământatul
Se adresează cu precădere
ţesutului muscular prin
apucarea, ridicarea, presarea
şi stoarcerea ţesuturilor moi
pe planul osos dur. Acţionând
asupra îmbunătăţirii
circulaţiei sângelui şi a
limfei, asupra calităţii fibrelor
musculare se uşurează schimburile nutritive, eliminările şi resorbţia rapidă a produselor
metabolice.
Fasciculele musculare sunt strânse între degetele masorului sau se rulează pumnul cu
degetele închise. Priza poate fi aplicată în sens circular în jurul segmentului sau longitudinal
în lungul grupei musculare masate. Insuficienţele musculare sau atrofia produsă prin
imobilizări datorate unor accidente, beneficiază de gimnastică pasivă.
Manevrele de frământat se execută începând de la extremităţile segmentelor şi mergând
până la rădăcina acestora, iar pe regiunile trunchiului şi în sensul circulaţiei venoase şi
limfatice cu o mână şi cu două mâini în cută, circular sau brăţară, şerpuit în val, în cleşte fără
şi cu îngreunare. Frământatul se face într-un ritm lent şi deseori se combină cu fricţiunea.
d) Tapotamentul sau baterea
Se adresează cu precădere terminaţiilor nervoase prin creşterea excitabilităţii
neuronilor, activarea sistemului vago – simpatic şi aplicarea pe zone reflexogene stimulând
organele aferente.
Tapotamentul poate fi executat prin loviri uşoare şi ritmice cu partea cubitală a
degetelor răsfirate sau apropiate prin mişcări alternative din articulaţia pumnului, cu pumnul,
partea ventrală a palmelor în ventuză, unde acţionează şi presiunea aerului. Mai poate fi
aplicat sub formă de tocat, plescăit sau percutat prin loviri uşoare cu vârful degetelor depărtate

14
între ele. Tapotamentul poate fi aplicat şi în zona inimii prin loviri uşoare, pentru stimularea
muşchiului inimii. Dacă loviturile sunt slabe se produce o vasoconstricţie, iar dacă loviturile
sunt energice se produce vasodilataţia, hiperemie, creşterea temperaturii locale.
Tocatul spatelui influenţează ritmul cardiac, răreşte pulsul, corectează aritmia.
Loviturile în cadrul bătătoritului se vor succeda repede fără întrerupere pe porţiunea masată,
mâna aplicându-se aproape perpendicular într-un ritm de 60 – 70 lovituri / min. Pe părţile
laterale ale

III.2. succesiunea manevrelor secundare sau ajutătoare de

masaj
Procedeele ajutătoare de masaj se aplică în cazul anumitor segmente sau
regiuni ale corpului, pentru întregirea efectului manevrelor principale de masaj.
a) Cernutul şi rulatul
Se execută cu ambele mâini aplicate de o parte şi alta a segmentului de membru pe care-
l masăm. În cazul cernutului se execută mişcări în sens lateral prin ridicări şi presiuni
alternative, asemănătoare cernutului cu sita. Ritmul de acţiune este vioi, mâinile deplasându-
se de sus în jos, în lungul segmentelor. Mişcările rulatului sunt asemănătoare cu cele ale
cernutului dar degetele sunt întinse şi palma bine aplicată pe piele de o parte şi de alta a
ţesuturilor musculare mari cu apăsări mai puternice. Cernutul şi rulatul relaxează musculatura,
redă supleţea ţesuturilor, calmează şi decongestionează şi scad încordarea nervoasă.
Această manevră se execută cu precădere pe membrele superioare şi inferioare
completând frământatul şi tapotamentul.

b) Presiunea
Se execută prin apăsări cu intensităţi
variabile de sus în jos cu podul palmei,
palma sau vârful degetului mare sau arătător
pe anumite porţiuni şi puncte ale corpului în
special pe coloana vertebrală.
Se pot aplica mai rar şi pe mici porţiuni de periost sau traiect nervos sau pe muşchi
producând o senzaţie plăcută de destindere, decongestionare şi linişte. Ele pot fi aplicate şi
prin alunecare şi pot fi însoţite de vibraţii.
3) Tracţiunile, tensiunile, scuturăturile şi elongaţiile
Se execută prin întinderi şi arcuiri ale elementelor anatomice articulare şi
periarticulare, o lărgire a spaţiului articular realizându-se astfel producând o

15
 CAPITOLUL IV
METODE DE TRATAMENT PRIN GIMNASTICĂ ÎN COXARTROZĂ
IV. 1. Stadiile coxartrozei
S-a dovedit că aplicarea consecventă a unui program de gimnastică medicală poate
ameliora starea funcţională a şoldului, crescând amplitudinea de mişcare şi forţa de contracţie
a musculaturii stabilizatoare.
Kinetotarapia însă nu va putea opri procesul de degradare condrală şi subcondrală
articulară.
Orientarea, ca şi eficienţa programului de kinetoterapie, se face în funcţie de stadiul
clinico-anatomo-funcţional al bolii, ceea ce implică necesitatea testării funcţionale articulare
(mobilitate şi forţă musculară), precum şi radiografia bazinului cu vizualitatea ambelor
articulaţii coxofemurale.
Se descriu , în general, 3 stadii ale coxartrozei:
- Stadiul iniţial (SI): dureri în ortostatism şi la mers prelungit, oboseală musculo-
articulară locală, reducerea amplitudinilor mişcărilor;
- Stadiul evolutiv (SE): dureri şi în repaus, redoare articulară în zona amplitudinilor
de utilizare curentă, atitudini vicioase corectabile pasiv sau chiar activ;
- Stadiul final (SF): dureri intense, limitare marcată a mobilităţii până la anchiloză,
atitudini vicioase ireductibile.
Desigur că analiza stadiului clinico-funcţional o face medicul specialist recuperator şi
tot el alcătuieşte pe această bază (ca şi pe elemente co generale sau/şi locoregionale)
programul de recuperare medicală din care face parte, ca element principal, kinetoterapia.

IV.2. Componentele programului kinetic :

- Posturile
Coxartroza are tendinţa de a instala poziţii vicioase ale şoldului şi, în special,
femurului şi rotaţia externă care agravează disfuncţionalitatea.
Posturile au caracter preventiv în stadiul iniţial, sunt corectoare în stadiul evolutiv, dar
devin inutile în stadiul final căci nu mai pot fi eficiente.
Pentru evitarea flexumului:

16
 � decubitul ventral eventual cu un sac de nisip pe sacru şi o pernă mică sub
genunchi;
� decubit dorsal, o pernă sub fese, şoldul afectat întins (eventual cu sac de nisip
pe coapsă), iar celălalt mult flectat (cu genunchiul la piept);
� decubit dorsal la marginea patului lăsând membrul inferior să atârne jos din
pat. Atenţie să nu se lordozeze lombar.
Pentru evitarea rotaţiei externe:
� şezând pe sol, genunchii flectaţi, picioarele aşezate cu talpa pe sol pe o linie în
afara coapselor.
� în poziţia de şezând pe scaun cu picioarele pe sol, se caută ca piciorul omonim
şoldului coxotic să se afle cât mai în afara scaunului, genunchii fiind apropiaţi unul de altul.
� Uneori, pentru noapte, pot fi folosiţi suporţi pentru picior şi gambă
confecţionaţi din faşă ghipsată sau materiale termoplastice.
� Aceşti suporţi, ca nişte jgheaburi-atele cu 2 susţinătoare laterale, obligă
membrul inferior să rămână în poziţie anatomică (picior cu degete spre zenit), ceea ce
blochează tendinţa de rotaţie externă (picior cu degete spre exterior).
- Tonifierea musculară
Deosebit de importantă este tonifierea musculaturii abductoare a şoldului care este
responsabilă pentru staţiunea unipodală, pentru mersul echilibrat, fără latero-flectări
homolaterale ale trunchiului. Fesierul mijlociu şi mic, ca şi tensorul fasciei lată reprezintă
musculatura principală abductoare, respectiv latero- stabilizatoare.
� decubit hetero-lateral (şoldul afectat deasupra): membrele inferioare întinse, se
ridică cât mai mult posibil membrul afectat, se menţine 3 - 4 secunde la nivelul maxim atins,
apoi se coboară încet. Se repetă până la oboseală. în cazul în care forţa abductorilor permite,
se adaugă o greutate (sac cu nisip), adecvată, pe gambă, la 1/3 distală a acesteia.
� Contracţii izometrice: încercări de a realiza abducţia şoldului împotriva unei
rezistenţe imobile.
- Creşterea mobilităţii
Deşi refacerea stabilităţii şoldului, prin tonifiere musculară, este obiectivul principal al
recuperării În coxartroză, ameliorarea mobilităţii coxofemurale este dorită ca primă condiţie a
refacerii funcţiei şoldului de către pacient.
În stadiul iniţial, scopul este de a limita sau întârzia apariţia redorii articulare. în
celelalte două stadii, scopul este de a recâştiga cât mai multe grade de mişcare.

17
 Sub raport funcţional, în ordine, interesează mai ales mişcarea de flexie-extensie, apoi
abducţia şi rotaţia internă. Pe aceste mişcări va trebui să se concentreze programul derciţii al
coxoticului.
� decubit dorsal, se flectează şoldul cu şi fără flexie de genunchi, eventual cu
ajutorul mâinilor se trage spre piept genunchiul
� din decubit dorsal se ridică trunchiul cu aplecarea acestuia deasupra coapselor,
ceea ce forţează flexia
� din poziţia în 4 labe se apleacă înainte trunchiul, forţând flexia coxofemurală
� din decubit ventral (pe pat sau pe o masă cu bazinul la marginea mesei) secută
extensii din şold, cu şi fără genunchi flectat la 90 grade. De preferat ca o persoană din familie
să ajute această mişcare.
� Din decubit lateral secută flexii şi extensii forţate ale soldului de deasupra
� Din decubit dorsal, încercând să se imobilizeze bazinul, secută abducţii ample
ale şoldului cu membrul inferior întins sau cu genunchiul flectat.
� Din decubit hetero-lateral se ridică cât mai sus (abducţii) membrul inferior
afectat.
� Decubit dorsal sau din ortostatism se rotează intern picioarele
� Decubit ventral, genunchiul omolog şoldului afectat va fi flectat la 90 grade.
Se încearcă aplecarea în afara gambei sau spre interior. De preferat ca aceste mişcări să fie
ajutate de un membru al familiei
Un element deosebit de important pentru mobilizarea articulară a unui coxotic este
pedalarea pe bicicletă. Mersul pe bicicleta are şi alte efecte favorabile, cum ar fi evitarea
încărcării articulare în deplasare, precum şi creşterea forţei şi rezistenţei musculare.
Este de preferat ca exerciţiile de gimnastică pentru şold, măcar de 3 ori pe săptămână,
să fie precedate de o imersie în apă caldă de 15 , 20 de minute, care va asigura relaxarea
musculară şi scăderea durerilor.
IV.3. Tratamentul de recuperare functionala
Recuperarea functionala sau reeducarea in coxartroza urmareste sa recastige, pe cat
posibil mobilitatea articulara si sa o intretina in timp, astfel incat sa amelioreze susţinerea si
locomotia.
- Obiectivele recuperatorii sunt :
a) Lupta contra redarii articulare- consecinta uzurii cartilajului . Kinetoterapia prin
tehnicile intrebuintate, stimulează nutritia cartilajului articular, mai mult favorizează cicatrizarea
si regenerarea celui uzat sau cel putin intirzie evolutia procesului distructiv artrozic.

18
 b) Lupta contra disarmoniei musculare- pentru restabilirea echilibruliu functional al
grupei musculare perioarticulare antagoniste.
c) Lupta impotriva atitudinilor vicioase, instalate drept consecinta a contracturii
antalgice a unor grupe musculare.
d) Recuperarea mobilitatii articulare se obtine prin miscari, la inceput pasive, apoi
activo-pasive usoare, blande asistate de catre kinetoterapeut, prin scripetoterapie sau pedalare pe
bicicleta cu sa reglabila; sedintele vor fi intrerupte de masaj decontracturant.
- Recuperarea musculara componenta esentiala a recuperarii- actioneaza
impotriva amiotrofiei, cauza dezechilibrului dinamic muscular si a instabilitatii articulare in
statica si locomotie.
In coxartroza, in primul rand se urmareste retonifierea fesierului mijlociu, din grupul
abductor al coapsei. Acasta se face prin contractura antagonistilor extensiei, a psoasiliacului, a
croitorului, a tensorului, fasciei lata, a fasciculelor anterioare ale micului fesier si a
quadricepsului a carei amiotrofie antreneaza o tulburare statico-dinamica a genunchiului.
In schimb alti muschi nu trebuie solicitati intrucat ei sunt predominanti prin
contractura precum abductorii, rotatori externi si rotatori scurti.
Exercitiile de recuperare musculara trebuie facute progresiv, cu deosebita grija, pentru
a evita contracturile reflexe de aparare, tinand totdeuna seama ca retonifierea sa se faca
armonios, simetric si echilibrat. Ele nu se vor limita, dupa cum am mai spus, la articulatia
coxofemurala, si vor cuprinde grupele musculare ale trunchiului. Pentru echilibrarea acestuia,
cat si cu caracter general se face reducerea musculara globala.
Tehnica propriu- zisa de refacere a masei musculare cuprinde exercitii, contractii
izometrice si voluntare, contra rezistentei manuale prudente si dozate. Ea va fi efectuata de un
maseur cu experienta, in baza unui program analitic de recuperare, intrerupt de masaje
decontracturante, eventual in bazin, unde se suprima incarcarea ponderala. Recuperarea
functionala, in aceste cazuri extinsa, are eficienta limitata, avand mai mult valoare preventiva
decat curativa. Totusi acele atitudini vicioase, consecinta mai ales a contracturii sunt
susceptibile de corectie.
Recuperarea, post operatorie, urmareste prevenirea complicatiilor pulmonare si
tromboembolitice. In acest ses se recomanda bolnavului exercitii active, de respiratie si de
expiratie contra rezistenta care dureaza in medie 5 zile.
Concomitent se indica bolnavului sa faca miscari activo-pasive ale degetelor si gleznei
de la piciorul operat, contractii izometrice ale cvadricepsului.

19
 Perioada recuperarii active, a mobilitatii fara sprijin, incepe dupa 4-5 saptamani de la
operatie cand progresiv se institue o recuperare ampla musculara si a mobilitatii articulare.
Sprijinul este interzis.
Aceasta perioada debuteaza printr- o prima etapa de 2-3 saptamani, cand bolnavul este
mutat intr- un pat cu cadru de recuperare, dotat cu scripeti pentru a asista la inceput miscarile
active. Deci se incepe cu:
- miscari activo-pasive, flexie-extensie a genunchiului indirect si numai partial
la
sold, deoarece ele se fac la planul patului.
- retonifierea activa a cvadricepsului, prin extensie activa a genunchiului. Dupa
flexarea genunchiului cu ajutorul hamacului din aceasta pozitie, se extinde activ gamba.
- se plaseaza hamacul la nivelul gleznei si se flecteaza din sold, membrul pelvin
la
20 grade, apoi se relaxeaza coada hamacului si se tenteaza de a mentine membrul pelvin in
pozitia astfel obtinuta.
Aceasta perioada incheiata cu bine permite ridicarea la marginea patului.
Dupa inca 10-14 zile bolnavul este apt de a se deplasa la fotoliu, apoi sa mearga propriu-zis
fara incarcare, la inceput pe cadru, apoi in carje. Din acest moment se intensifica, recuperarea,
atat in ceia ce priveste musculatura, cat si mobilitatea articulara, printr-un travaliu dinamic.
La pat in decubit dorsal se fac exercitii pentru:
A) TONIFIEREA FLEXORILOR
- flexii alternative ale coapsei pe bazin si ale gambei pe coapsa, iar mai tarziu
pot fi recomandate flexii simultane.
- Flexia pe bazin a membrului pelvin operat, cu genunchiul in extensie, membrul
centrolateral fiind cu genunchiul in semiflexie ca picior de sprijin, se va
urmarii ca rotula sa fie la zenit sau activ, sa se tinda catre aceasta.
B) TONIFIEREA ROTATORILOR INTERNI
- rotatia interna a membrului pelvin operat, la inceput miscarea activa simpla
apoi controlata de asistent.
La pat in decubit lateral pe partea stanga se fac exercitii pentru:
a) TONIFIEREA FESIERULUI MIJLOCIU
- membrul sanatos in semiflexie, fixand bazinul la nivelul patului, co0apsa operata in usoara
extensie evitand lordoza din aceasta pozitie se comanda abductia membrului operat, care se
face impotriva gravitatiei.
b) TONIFIEREA FESIERULUI MARE

20
- ambele membre inferioare cu semiflexia gambei pe coapse, aceasta din urma in usoara
extensie, piciorul la 90 grade pe gamba, asistentul aplica o rezistenta pe planta piciorului, ceea
ce are ca efect intensificarea extensiei.
- Recuperarea mersului
Reeducarea mersului are mai multe faze si anume:
- faza statica- culcat, fara sprijin, cu sprijin partial, cu sprijin total unipodal si
bipodal
- faza dinamica- ce constitue recuperarea propriu-zisa a mersului pe teren plan,
inclinat, urcarea si coboratul scarilor.
Reeducarea incepe cu mersul in sprijin unipodal pe partea sanatoasa si doua carje,
apoi, la indicatia medicului, sprijin bipodal, cu doua carje. In principiu, de la permisiunea
reluarii incarcarii pe partea operata, in circa 3-4 saptamani se ajunge la baston, care poate fi
mentinut un timp variabil in functie de particularitatile cazului.
Elementul de baza este recuperarea prin exercitii active: contractii izometrice la
inceput, apoi exercitii dinamice activo-pasive, facilitate, apoi contragravitate si in final
contrarezistenta.
La acest moment in medie la 2-3 saptamani, bolnavul se externeaza si continua
ambulatoriu recuperarea prin hidrochineziterapie la piscina si gimnastica medicala pe uscat.
Se indica in continuare de doua ori pe an o cura balneara de intretinere, de preferinta
intr-o statiune cu profil de specialitate.

CAPITOLUL V

NORME PROPRII DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE IN ACTIVITATEA DE MASAJ

Generalitati :

Prezentele instructiuni de securitate si sanatate in munca sunt elaborate in baza H.G.

1325/2006 care stabileste Normele Metodologice de aplicare a Legii 319/2006 cu privire la
Securitatea si sanatatea in munca, fara a le aduce atingerea si fara a le modifica.
Scopul instructiunilor de securitate si sanatate in munca este acela de a particulariza si
concretize masurile de prevenire a comportamentului accidentogen al executantului in raport
cu conditiile reale ale procesului de munca.

21
 De asemenea prezentele instructiuni au rolul de a implementa respectarea masurilor de
protectie, precum si constientizarea lucratorilor in privinta necesitatii respectatorir masurilor
de securitate, atat fata de persoana lor cat si in raport cu celelalte persoane participante la
procesul de munca.
Responsabilitati :
Director / Administrator
In calitate de organizator si coordinator al procesului de munca, are obligatia de a
asigura resursele financiare si baza materiala necesare respectarii masurilor de securitate si
sanatate in munca, precum si asigurarea unui climat optim de desfasurare a procesului de
munca.
Deasemenea, in baza H.G.355/2007 privind asigurarea asistentei medica a angajatilor,
care este parte integrate a legislatiei privind securitatea si sanatatea in munca, administratorul
va fi permanent preocupat de asigurarea suportului/climatului necesar asigurarii sanatatii
lucratorilor.
Lucrator
In timpul desfasurarii procesului de munca, in activitatea de masseur, se vor respecta
urmatoarele masuri de securitate si sanatate in munca.
- prezenta la serviciu se va face cu cel putin 15 minute inainte de inceperea
programului, timp necesar pregatirii locului de munca si al materialelor
necesare
- echipamentul individual de protectie va fi compus din : tricou sort si
masca de fata
- in incinta (salonul) unde se desfasoara activitatea, va fi asigurat un
iluminat (natural sau artificial) adecvat, astfel incat sa nu produca
oboseala premature a ochilor lucratorului
- se va asigura o buna ventilatie a aerului, precum si o temperature optima
desfasurarii activitatii
- lucratorul nu va folosi aparatura/instrumente electrice care prezinta
improvizatii la instalatia electrica
- aparatura electrica nu se va conecta la sursa de alimentare folosint mainile
ude
- inainte de conectarea aparaturii/instrumentelor electrice la sursa de
alimentare, lucratorul va verifica starea fizica a aparaturii/instrumentelor
care urmeaza a fi folosite

22
 - daca lucratorul observa ca aparatura electrica functioneaza defectuos, va
anunta imediat conducatorul locului de munca care va solicita interventia
unei persoane autorizate
- este interzisa interventia persoanelor neautorizate pentru remedierea
defectiunilor electrice
- daca aparatura electrica nu functioneaza in parametrii, se interzice
folosirea acesteia in procesul de munca
- pentru activitatea de masaj se vor folosi numai produsele special destinate
acestui scop si avizate de catre Ministerul Sanatatii
- inainte de folosirea diferitelor substante specifice activitatii de masaj,
lucratorul care pretesteaza aceasta activitate va studia cu atentie
instructiunile substantelor pe care le foloseste si va fi informat de catre
conducatorul locului de munca de riscurile la care este supus in momentul
folosirii acestora
- substantele folosite in activitatile de masaj se vor pastra intr-un loc special
amenajat, astfel incat sa nu poata fi confundate/amestecate cu alte
substante
- dupa fiecare operatiune de masaj, aparatura si instrumentele folosite vor fi
imediat curatate si sterilizate
Atentie !!! NU SE VOR FOLOSI INSTRUMENTE NESTERILIZATE DE LA UN
CLIENT LA ALTUL.
- toate aparatele/instrumentele electrice vor avea fise tip SUCO (cu fir de
nul) pentru conectarea la sursa de alimentare.
- pentru masaj se vor folosi instrumentele special destinate, fara a fi
schimbate sau inlocuite fara acordul conducatorului locului de munca
Norme de igiena :
Avand in vedere riscul de imbolnavire cu HIV (SIDA), hepatite virale sau cu
transmitere prin sange, infectii cutanate (panaritii, abcese, micoze) instrumentarul si
materialele folosite in unitatile de masaj se vor steriliza dupa fiecare persoana servita, prin
caldura umeda sub presiune (autoclavare), caldura uscata (poupinel) sau prin procedee
chimice.
Dezinfectia – reducerea numarului de germeni de pe instrumentar si suprafete
Sterilizarea – distrugerea in totalitate a germenilor (microbilor)
Pentru prevenirea bolilor mentionate mai sus nu este suficienta efectuarea dezinfectiei, ci este
obligatorie efectuarea sterilizarii materialelor folosite in aceasta activitate (prosoape, etc.).

23
Instructiuni proprii S.S.M. :
Art. 1 – Angajarea personalului se va face numai dupa examinarea medicala la un
cabinet de “medicina muncii”, a testarii psihologice, a aptitudinilor pentru sarcina de munca
pe care urmeaza sa o execute.
Art. 2 – Dupa examinarea medicala, lucratorul va fi instruit si testat pe linie de
“Securitate si sanatate in munca”, dupa care va fi acceptat la lucru.
Art. 3 – Lucratorul trebuie sa isi desfasoare activitatea in conformitate cu pregatirea si
instruirea sa, precum si cu instructiunile primate din partea angajatorului, astfel incat sa nu
expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana cat si alte
persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.
Art. 4 – Lucratorii trebuie sa aiba calificarea si autorizarea necesara.
Art. 5 – Lucratorii trebuie sa utilizeze corect aparatura, substantele preiculoase,
echipamentul de lucru si alte mijloace de productie.
Art. 6 – Lucratorii trebuie sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca
si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana.
Art. 7 – Lucratorii trebuie sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din
domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare ale acestora
Art. 8 – Lucratorii care isi desfasoara activitatile in acest domeniu vor fi instruiti in
vederea cunoasterii si aplicarii regulilor de asepsie, dupa cum urmeaza : - dezinfectia
obiectelor de inventar
- regulile de igiena individuala si colectiva
- respectarea intocmai a procedeelor de lucru privind examinarea,
investigarea si aplicarea tratamentelor
Art. 9 – Lucratorii vor purta obligatoriu echipamentul de lucru din
dtare, care consa in: halat, manusi de unica folosinta, masca de protectie, acestea fiind
inlocuite de oricate ori este necesar.
Art. 10 – Lucratorii isi vor spala mainile cu apa si sapun inainte si dupa contactul cu
fiecare client.
Art. 11 – Este obligatorie folosirea prosoapelor de unica folosinta in relatii cu clientii.
Art. 12 – Produsele folosite in activitatile specifice masajului vor avea certificate de
calitate si vor fi in termen de garantie
Art. 13 – Folosirea aparaturii electrice se face numai dup ace au fost verificate daca au
cablurile electrice intregi, interventia si folosirea acestora se va face numai cu mainile uscate.

24
 Art 14 – Este interzi lucratorilo ca, in timpul desfasurarii activitatii, sa manance sis a-
si atinga gura sau fata cu mainile, deasemeni este interzisa depozitarea alimentelor in spatiile
de lucru.
Art. 15 – In spatiile in care isi desfasoara activitatea se va mentine in permanenta
curatenie.
Art 16 – In spatiile de lucru este interzis fumatul.

BIBLIOGRAFIE

Viorel Cârligelu, Masajul general, special, reflexoterapeutic şi pe meridianele chinezeşti, Ed.

Napoca Star, Cluj 2003
Vademecum fitoterapeutic – Ed. Medicală, Bucureşti 1984 • Medicina în familie – Voiculescu
Marin, Ed. Medicală, Bucureşti, 1975
Vademecum terapeutic – Ed. Medicală, Bucureşti, 1973 Tipografie, Bucureşti 2002
Ghid practic de tehnici orientale şi occidentale masajul – Ed Pro Editură şi • Iliescu A. -
Biomecanica exercitiilor, Editura C.E.N.E.F.S., Bucuresti 1968
Marcu V. – Bazele teoretice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie, Editura Universitatii
Oradea, 1995
Papilian V. – Anatomia omului, vol.1 (aparatul locomotor), Editura didactica si pedagogica,
Bucuresti 1974
Radovici I., Cristia D. – Kinetoterapia pre si post operatorie, Editura Sport Turism, Bucuresti
1981
Ranga V., Teodorescu, Exarcu I. – Anatomia si fiziologia omului, Ed. Medicala, Bucuresti
1970
Zbenghe T. – Kinetoterapia profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura Medicala
Bucuresti, 1987 Zbenghe T. – Recuperarea medicala a sechelelor post traumatice ale
membrelor, Ed. Medicala Bucuresti, 1981

25
 OPIS
Argument.....................................................................................................................................1

Capitolul I

Anatomia articulaţiei coxofemurală

I.1 Articulaţia sacroiliacă ...............................................................................................2

I.2. Simfiza pubiană………………………………………………………....................2

I.3. Biomecanica bazinului………………………………………………….................3

I. 4. Articulaţia şoldului sau coxofemurală.....................................................................4

I.5. Biomecanica articulaţiei coxofemurale…………………………………...............5

Capitolul II

Coxartroza

II.1. Definiţie, factori de risc, simptomatologie.............................................................8

II.2. Tratamentul clasic al coxartrozei.....................................................................11

Capitolul III

Metode de tratament prin masaj

III.1. Proceduri de masaj utilizate în coxartroză...........................................................12

.
III.2. Succesiunea manevrelor principale sau fundamentale de masaj ........................15

Capitolul IV

Metode de tratament prin gimnastică

26
 IV. 1. Stadiile coxartrozei.............................................................................................16

IV.2. Componentele programului kinetic ....................................................................17

IV.3. Tratamentul de recuperare functionala................................................................19

Capitolul V

Norme proprii de securitate şi sănătate în muncă in activitatea de masaj....................22

27