Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU”

DEPARTAMENTUL ISTORIA, TEORIA ARHITECTURII ŞI CONSERVAREA PATRIMONIULUI.


DISCIPLINA CONSERVAREA PATRIMONIULUI

TEMA PROIECTULUI DE RESTAURAREAN IV – Martie / Aprilie 2018


Conacul Marghiloman – Hagiești (Ialomița)

OBIECTIVE GENERALE
Exercițiul are în vedere aplicarea cunoștințelor teoretice și metodologice proprii protejării patrimoniului arhitectural prin
proiectul de restaurare. Este urmărită de asemenea fixarea și aplicarea cunoștințelor predate la cursul „Protecția și
conservarea patrimoniului arhitectural” în cazul concret al unei construcții monument istoric.

SUBIECTUL PROIECTULUI
Proiectul propune abordarea unor probleme specifice restaurării monumentelor în cazul concret al Conacului Marghiloman
din Hagiești (Jud. Ialomița), monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice / 2016 a Județului Ialomița cu codul
IL-II-m-A-14131. Valorile culturale multiple ale monumentului justifică și fac necesară desfășurarea unei intervenții de
restaurare.

TEMA
Prin analizarea elementelor de istoric, vizita la fața locului, și prin elemente documentare disponibile (prin cercetare
individuală), studenții vor trebui să răspundă, argumentându-și teoretic opțiunile, următoarelor cerințe:

1. restaurarea suprafețelor arhitecturale interioare și exterioare, inclusiv a componentelor artistice (metal, piatră, pictură
murală); se vor urmări următoarele probleme: integrarea lacunelor, întregirea modenaturilor; reconstituirea elementelor
repetitive; tratarea suprafețelor arhitecturale (material, textură, tratare), a elementelor decorative și a elementelor de
tâmplărie;
2. poziționarea față de intervențiile anterioare: formularea atitudinii față de intervenția de consolidare și remodelare a spațiilor
interioare executată în anii ’90 și propunerea de intervenții în consecință;
3. definirea modului de intervenție asupra sistemului de acoperire: volumetrie, structură, tratare de detaliu.

Se va lua în considerare funcțiunea de centru cultural. Programul funcțional va trebui să cuprindă (orientativ):
- spații pentru expoziții temporare;
- spații pentru seminarii / conferințe / proiecții;
- spații pentru ateliere practice pentru formarea și dezvoltarea aptitudinilor artistice (pentru copii și tineri) / tabere de creație
artistică (ex.: arte plastice, film, literatură) sau de cercetare (ex.: istorie, științe sociale);
- spații de studiu individual;
- bibliotecă;
- cazare;
- spații pentru pregătirea și servirea mesei (pentru rezidenți / participanți la evenimente);
- cafeterie;
- spații auxiliare și tehnice.

Centrul cultural nu va deține colecții care să poată forma un nucleu de expunere permanentă. Expozițiile avute în vedere
sunt expoziții temporare cu tematică liberă. O posibilitate explorată de administrator este aceea de a organiza, în
parteneriat cu mari instituții muzeale, expoziții tematice care să ofere ocazia de a prezenta publicului acele părți din
colecțiile muzeale care nu ajung în expozițiile permanente ale acestor instituții și doar rareori sunt prezentate în expoziții
temporare. Va fi pus în valoare astfel un patrimoniu muzeal valoros, care este neutilizat în prezent.
Se va urmări o utilizare cât mai flexibilă a spațiilor, pentru a putea găzdui alternativ diferite activități (ex.: spații de cazare
/ spații pentru ateliere practice etc.).

Principalul obiectiv al proiectului este restaurarea conacului, programul funcțional fiind doar o cerință orientativă, care să
permită adoptarea unor decizii concrete și practice de organizare a spațiilor și utilizare a lor.
2
CONȚINUTUL STUDIULUI
METODA DE ABORDARE constă în:
1. Analiza și interpretarea informațiilor conținute în:
a) documentația istorică;
b) analiza arhitecturală specifică despre edificiu, documentare la fața locului;
c) bibliografia despre construcțiile epocii și
d) releveu;
2. Identificarea elementelor valoroase din punct de vedere istoric și arhitectural;
3. Stabilirea modului în care se păstrează diversele elemente: conservare, restaurare, reproducere, precum și a limitelor în
care se pot modifica sau se pot elimina / adăuga elemente;
4. Stabilirea rezolvărilor de arhitectură și a celor tehnice de conservare și punere în valoare, în relație cu cerințele temei.
DESFĂȘURAREA STUDIULUI
Studiul se desfășoară, în conformitate cu programa stabilită pentru Anul IV, în perioada 19 / 21 martie – 30 aprilie / 2 mai
2018, în cadrul orelor de atelier prevăzute în orar, în cursul zilelor de luni și miercuri, pentru seria A (grupele 40-44) și
respectiv B (grupele 45-49).
ORGANIZAREA LUCRULUI
Proiectul se realizează în echipe de câte 2 studenți.
FAZELE STUDIULUI
Studiul cuprinde 2 faze:
Faza 1- între 19 / 21 martie și 26 / 28 martie
În această perioadă se vor forma echipele de lucru (câte doi studenți) și vor fi parcurși următorii pași:
a) Documentare directă a monumentului:
− schițe și notițe;
− documentar fotografic interpretat;
b) documentare bibliografică; organizarea și prezentarea bazei documentare:
− documentare arhitecturală – analogii din arhitectura epocii și pentru programul arhitectural;
− documentare privind intervenții de conservare-restaurare – analogii;
c) analiză arhitecturală:
− releveu (pe suportul anexat temei) prelucrat și interpretat;
d) sinteza studiului și stabilirea tipurilor de intervenție:
− planșă la nivel de schiță de lucru, cu marcarea concluziilor studiului și a tipurilor de intervenție prevăzute;
− planșă cu propuneri de diviziuni funcționale.
Faza 2- începând de luni 16 aprilie, respectiv miercuri 18 aprilie
În această fază se vor discuta propunerile concrete de soluționare a cerințelor temei, detaliind propunerile și motivându-le
prin analogii (exemple), documentare și teorie.
Fiecare colectiv trebuie să realizeze cel puțin o corectură la fiecare fază a proiectului. Cele 2 corecturi sunt obligatorii și
condiționează primirea proiectului la judecată. Colectivele care nu îndeplinesc această condiție nu vor fi primite la
judecată.

PREDARE și susținere:
Luni 30.04.2018 orele 8.30-13.30 (seria în limba engleză), luni 30.04.2018 orele 15.30-20.30 (seria A) și miercuri
02.05.2018 orele 15.30-20.30 (seria B), la atelier.
Proiectele vor fi predate și în format digital, prin încărcare pe un server de transfer și trimiterea linkului. Predarea formatului
digital condiționează notarea proiectului. Dimensiunea arhivei nu va depăși 20 Mb (condiție eliminatorie).

CONȚINUTUL proiectului:
Caiet de studiu, cuprinzând schițe, fotografii prelucrate, fișe de documentare, planșe de lucru (piese format A4 sau pliate
la format A4, legate/îndosariate);
Expunere scrisă a ideii și principiilor proiectului (format A4, adăugată la finalul caietului de studiu);
Planșe redactate pe format A2:
3
Planuri – releveu cu marcarea categoriilor de intervenție permise Sc. 1/100

Fațade – releveu cu marcarea categoriilor de intervenție permise Sc. 1/100

Secțiuni – releveu cu marcarea categoriilor de intervenție permise Sc. 1/100

Planuri – propunere (cu mobilare) Sc. 1/100

Fațade – propunere Sc. 1/100

Secțiuni – propunere Sc. 1/100

Detaliu de travee (elevație și secțiune) Sc. 1/20

2 detalii semnificative pentru soluția de restaurare propusă dimensiune sau scară


convenabilă

Planșele vor fi color, cu explicații și scheme în tehnică la alegere, cu condiția lizibilității și vor avea existentul prezentat
după caz în colaj fotografic rectificat, prin colorit diferit sau prin hașuri.

CARTUȘ

Conacul Marghiloman, Hagiești (Ialomița) – STUDIU DE RESTAURARE


COORDONATOR UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂȘI URBANISM „ION MINCU”
Departamentul Istoria și Teoria Arhitecturii - Disciplina conservarea patrimoniului
CONȚINUT PLANȘĂ Scara:
Scara:
ELABORAT Stud. / Stud. Grupa:
ÎNDRUMĂTOR Data: 2018

ÎNDRUMAREA STUDIULUI

seria A – luni, 15.30 seria B – miercuri, 15.30


grupă îndrumător grupă îndrumător

40 conf. dr. Ștefan Bâlici, 45 lect. dr. Irina Iamandescu,


asist. dr. Alexandra Teodor dr. Daniela Enescu
41 conf. dr. Petru Mortu, 46 arh. Iosef Kovacs
arh. Iosef Kovacs
42 lect. dr. Irina Iamandescu 47 conf. dr. Ruxandra Nemțeanu
43 lect. dr. Adrian Crăciunescu 48 asist. dr. Diana Mihnea
44 lect. dr. Gabriel Panasiu 49 asist. dr. Alexandra Teodor

seria în limba engleză – luni, 8.30


4E lect. dr. Gabriel Panasiu

PREZENTAREA: Prezentarea temei este programată luni 19.03.2018 și miercuri 21.03.2018 ora 15.30, în ateliere.
Pentru seria în limba engleză, prezentarea temei are loc luni 19.03.2018, ora 8.30.
4
CRITERII DE APRECIERE
− Respectarea statutului de monument istoric al clădirii – criteriu principal. Din acest statut decurge obligativitatea
conservării valorilor istorice, arhitecturale și memoriale, în spiritul Cartei de la Veneția și al legislației naționale.
− Păstrarea valorilor istorice, arhitecturale și memoriale nu exclude posibilitatea sau chiar necesitatea propunerii de
intervenții noi. Calitatea și utilitatea intervențiilor contemporane reprezintă un criteriu important de apreciere.
− Gradul de aprofundare a studiului și calitatea redactării, din care să se poată desprinde ce și în ce mod s-a păstrat, care
au fost intervențiile propuse, precum și relevanța lor pentru respectul autenticității.

Bibliografie – Conacul Marghiloman


− von Bauer, Friedrich, Wilhelm, Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie, 1778.
− Brătuleanu Anca, „Hagiești – un monument inedit”, în Arhitectura, nr. 3/1987, pp. 46-48.
− Brătuleanu, Anca, Curți domnești și boierești în România. Valahia veacurilor al XVII-lea și al XVIII-lea, București, Simetria,
1997.
− Florescu, G., Carte de hotărnicie a moșiei Agiești din județul Ilfov, plasa Dâmbovița-Mostiștea, comuna Hagiești-Măriuța,
cătunul Hagieștii, proprietatea domnului Mihail I. Margiloman, București, 1901.
− Lahovari, George Ioan, Brătianu, C.I., Tocilescu, Grigore C., Marele dicționar Geografic al României alcătuit și prelucrat
după dicționarele pe județe, III, București, Socecŭ, 1898.

ÎNTOCMIT,
Martie 2018 Conf. dr. Ștefan Bâlici
Conf. dr. Petru Mortu

S-ar putea să vă placă și