Sunteți pe pagina 1din 7

1

ASPECTE ALE RELAȚIEI DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ ÎN


ROMÂNIA

Rezumat:

Această lucrare prezintă o analiză a relației dintre inflaţie și șomaj în România. Pentru a face această
analiză m-am folosit de datele statistice disponibile pe Institutul Naţional de Statistică al României, date ce se
referă la rata șomajului şi la indicele preţurilor de consum. Inflaţia și șomajul necesită o atenţie deosebită din
partea specialiștilor din domeniul economic deoarece este un proces socio-economic care a devenit persistent în
toate economiile lumii.

Cuvinte cheie: inflaţie, șomaj, preţ, .

Introducere

În anul 1968, economistul neozeelandez A. W. Phillips a trasat pe un grafic o curbă determinată de


combinațiile dintre rata inflației și rata șomajului din Marea Britanie, pentru fiecare an din perioada 1861-1957. Phillips a pus
în evidență corelația negativă existentă între inflație și șomaj: în anii în care rata inflației a fost mai ridicată, rata șomajului a
fost mai mică, iar în anii în care rata inflației a fost mai scăzută, rata șomajului a fost mai mare.

În anul 1960, Paul Samuelson și Robert Solow au făcut același studiu, dar pentru economia Statelor Unite ale
Americii, utilizând date din perioada 1900-1960. Cu excepția perioadei Marii Depresiuni, ei au regăsit aceeași relație
negativă între inflație și șomaj. Relația dintre inflație și șomaj, pe care Samuelson și Solow au denumit-o Curba
Phillips, s-a bucurat de mare succes, ajungând într-un timp scurt în centrul preocupărilor economiștilor și politicienilor.
Curba Phillips pare să ofere o mulțime de combinații inflație-șomaj dintre care politicienii pot să aleagă. O țară care
urmărește să atingă un nivel scăzut al șomajului trebuie să accepte o rată ridicată a inflației. Dacă obiectivul principal al
politicii economice este stabilirea prețurilor, atunci trebuie acceptată o rată a șomajului riducată. Multe discuții despre
politica macroeconomică au devenit discuții cu privire la punctul de pe Curba Phillips care trebuie ales.

După Samuelson și Solow numeroși economiști din diferite țări ale lumii au testat, pentru țările lor, pentru diferite
perioade de timp, relația dintre inflație și șomaj. În unele țări și în unele perioade, au regăsit relația pusă în evidență de
Phillips. În alte perioade, relația nu a putut fi pusă în evidență. Anii ’70, când în mai multe țări ale lumii inflația ridicată a
coexistat cu un șomaj ridicat, au contrazis total concluziile lui Phillips. Uneori relația a fost redescoperită, dar sub forma
corelației negative dintre rata șomajului și modificarea ratei inflației.

1. Inflația
1.1. Conceptul și cauzele inflației

Inflația nu este numai un fenomen caracteristic perioadei actuale, ea a existat și în alte perioade ale istoriei.
Astfel, de exemplu, începând cu ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea în toată Europa a bântuit, timp de o jumătate de
secol, o puternică tendință de depreciere a banilor, care s-a manifestat prin creșterea prețurilor și prin alte greutăți economice.
În general, în perioada când circulau monede metalice (prețioase și neprețioase) fenomenul inflaționist s-a datorat
aglomerării circulației bănești cu monede fără valoare deplină sau falsificate, care a dus la scăderea puterii de cumpărare a
banilor și la creșterea prețurilor mărfurilor. În perioada curculației banilor de hârtie covertibili în aur, inflația nu putea să
apară în mod obișnuit.

Apariția, după primul război mondial, a banilor de hârtie neconvertibili în aur, a creat condiții favorabile
pentru reapariția și agravarea fenomenului inflaționist. După al doilea război mondial, când s-a desființat și sistemul de
“acoperire în aur” a banilor de hârtie (1971), aceștia circulau sub forma banilor fiduciari, pe baza încrederii acordate de către
populație, ei având un curs forțat. Astăzi, inflația este un fenomen cvasigeneral, care afectează în proporții diferite toate țările
lumii. Specialiști în domeniu o defines ca un dezechilibru economico-monetar, care se manifestă prin două tendințe
fundamentale:

a) creșterea generalizată a prețurilor;

b) deprecierea banilor.

De-a lungul anilor, inflaţia şi-a lăsat amprenta sub diverse forme asupra economiei româneşti. Pe termen
lung aceasta este prezentă în orice economie, aşadar acest fenomen nu poate fi controlat în totalitate ci doar influenţat. Intrarea
in inflatie este dificil de determinat deoarece nu toate cresterile de preturi sunt inflationiste, atunci cand se urmareste un anumit
indice de preturi si se observa ca preturile cresc, nu se stie niciodata daca aceasta crestere de preturi este sau nu
inflationista. Cu toate acestea, daca exista o crestere continua de preturi, faptul ca tendința de creștere se menține mai
multe luni sau mai mulți ani trezește îngrijorare, justificând întrebarea dacă nu cumva se intra în inflație.

Inflația are, ca orice fenomen complex, cauze multiple. Ea se manifestă ca un proces de creștere a prețurilor în
lanț, creșterea prețurilor unor produse atrăgând după sine creșterea prețurilor altor produse. În declanșarea inflației un rol
determinant îl pot avea crizele economice sau crizele social-politice, cum sunt: războaiele, schimbarea modurilor
tehnice de producție, schimbarea regimurilor social-economice și altele. Asemenea crize provoacă dereglări adânci în
cadrul sistemului intereselor, proporțiilor economice, generând și anumite dezechilibre economico- financiare puternice.

Deci, inflația contemporană reprezintă de fapt un dezechilibru economico-financiar, care se manifestă înainte de
toate printr-o neconcordanță flagrantă între masa monetară aflată în circulație și nevoile de bani ale economiei care
antrenează deprecierea banilor și cresterea prețurilor mărfurilor.

Tab.1.Creşterea preţurilor în luna iulie 2014 / Price increase in July 2014


– procente– – percentages –

Creşterea preţurilor de Creşterea medie lunară a


consum în luna iulie 2014, preţurilor de consum în
faţă de: perioada
Increase of Average increase of
Indicatori / Indicators consumption prices in July consumption prices during
2013, against: the period
Iulie 1.I-
iunie decembrie 2013 31.VII. 1.I- 31.VII.
2014 2013 / July 2013 2014
/ June December 2013
2014 2013
Total/Total -0,1 1,1 1,0 0,2 0,2
Mărfuri alimentare*) / Foodstuff *) -0,3 -0,2 -1,9 0,0 0,0
Mărfuri nealimentare / Non- 0,0 2,1 2,5 0,5 0,3
foodstuff
Servicii / Services 0,4 1,3 2,8 0,3 0,2

*) Inclusiv băuturi. / *) Including beverages.

În luna iulie faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,3%, tarifele serviciilor au
crescut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile.

1. Șomajul

1.1. Conceptul și cauzele șomajului

În decursul ultimelor două secole, evoluția societății industrale s-a confruntat periodic cu problema șomajului.
Această problemă în actualitate mai ales în perioadele de crize și de recensiuni economice, precum aceea din 1929-1933.
În perioada postbelică, șomajul a devenit un fenomen permanent în majoritatea covărșitoare a țărilor
lumii, atât în economiile avansate cât mai ales, în cele aflate în curs de dezvoltare. Implicațiile și consecințele lui sunt
atât de complexe și profunde încât, practic, lupta împotriva șomajului a constituit și constituie unul din obiectivele
fundamentale ale politicilor economice.
Șomajul înseamnă nefolosirea în forme și în grade diferite a unei părți a populației apte de muncă. Existența sa
actuală este strâns legată de condițiile de funcționare a economiilor de piață moderne, precum și de subdezvoltarea
economică a unor vaste regiuni ale globului. Alături de inflație, șomajul a devenit unul din fenomenele cronice “incurabile”
ale economiilor contemporane.
În anul 2014, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,0%, iar rata şomajului1 de
6,8%. Nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,7%, la o distanţă de 4,3 puncte procentuale faţă
de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În anul 2014 populaţia activă a României era de 9243
mii persoane, din care 8614 mii persoane ocupate şi 629 mii şomeri.

Categorii de populaţie în anul 2014

- mii persoane -
Populația activă (9243)

Populația ocupată* (8614) Șomeri (629)

Salariați* (5850) Alte categorii** (2764)

Ind.+ constr. (2276) Servicii (3396) Agricultura (178)

* Inclusiv forţele armate şi asimilaţi şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru.
** Alte categorii: patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membrii ai unei societăţi agricole sau ai unei
cooperative neagricole.

Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate)
a fost de 1313‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1704‰, faţă de 1008‰ în cazul bărbaţilor) şi pentru
mediul rural (1330‰, comparativ cu 1299‰ în mediul urban).

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,7%.

2. Relația inflație-șomaj din economia României

Explicaţiile de comportament al relaţiei inflaţie-şomaj din economia României, în perioada 1992- 2012, pot fi
următoarele:
 Indicii preţurilor sunt imperfecţi: aceştia referindu-se la perioade ex-post şi sunt disponibili după un
interval de timp şi se aplică condiţiilor contractuale aferente unui interval de timp ulterior, ceea ce diminuează eficienţa
economică în efectul asupra şomajului înregistrat, care poate fi mascat. Angajamentele pe termen scurt ar putea conduce la o
ajustare mai rapidă a forţei de muncă ocupate în condiţiile modificate şi, deci, un şomaj mai scăzut, în timp ce o
întârziere a ajustării duratei angajamentelor ar putea conduce la un şomaj ridicat. Cu alte cuvinte, o ajustare lentă a
angajamentelor şi imperfecţiunile indexării pot contribui la înregistrarea unei creşteri a şomajului;
 O altă explicaţie este legată de impactul volatilităţii inflaţiei asupra informaţiilor necesare agenţilor economici
pentru a decide ce şi cum să producă, sau cum să utilizeze resursele. Informaţia relevantă se referă la preţurile relative ale unui
produs în raport cu altul, al serviciilor unui factor de producţie în raport cu altul, al produselor legate de serviciile factorilor, ale
preţurilor din prezent în raport cu preţurile din perioada viitoare.
Cu cât rata inflaţiei generale este mai volatilă cu atât mai dificilă devine extragerea semnalului referitor la
preţurile relative datorită creşterii „zgomotului” semnalelor pieţei, cel puţin în perioadele în care angajamentele instituţionale
nu sunt adaptate la noile situaţii. Aceste efecte ale volatilităţii sporite a inflaţiei pot să apară chiar în condiţiile existenţei
cadrului legal de ajustare a preţurilor. În societatea modernă, guvernul însuşi este producător de servicii vândute pe piaţă: de la
servicii poştale la o gamă largă de alte servicii. Aceasta înseamnă că o pondere relativ mare,
comparativ cu nivelul european, a preţurilor/tarifelor sunt reglementate prin hotărâri de guvern: de la tarifele de transport şi până
la tarifele pentru energie electrică şi gaze naturale. Pe de altă parte, volatilitatea inflaţiei determină ca forţele sociale şi
politice şi sindicatele să solicite guvernelor măsuri pentru stăpânirea inflaţiei.
Desigur, detaliile sunt diferite de la ţară la ţară, de la o perioadă la alta, dar un lucru este cert, distorsiuni în evoluţia
preţurilor relative sunt, în mare parte, datorate fricţiunilor de pe pieţe şi impactului crizelor economico-financiare asupra celor
naţionale. Toate acestea au impact direct şi pe termen scurt şi mediu asupra ratei înalte a şomajului înregistrat
În contextul în care au existat preocupări pentru ajustarea sistemului de colectare a veniturilor, bazat pe cota
unică de impozitare, precum şi de aducere a Codului Fiscal la termeni corelativi cu situaţia concretă din ţară, în 2010-2013,
s-au produs o serie de evenimente ce merită a fi subliniate. În primul rând, discuţiile dintre Guvernul României şi FMI s-au
concretizat şi s-a transferat creditul acordat. Practic, peste 20 miliarde de euro s-au transferat integral în 2011. Au existat
câteva elemente cu care FMI, intransigent şi doritor să vadă o economie de piaţă în acţiune, nu a fost de acord. Aşa, de pildă, au
fost multe preocupări pentru a determina FMI să accepte un deficit mai mare din PIB, sau de a accepta încă situaţia de a se
face unele subvenţionări la nivelul economiei naţionale. Al doilea fenomen esenţial, în 2010-2013, a fost evoluţia
divergentă între indicele preţului de consum pe total şi pe structură, comparativ cu evoluţia şi aprecierea monedei naţionale,
în raport cu cele două valute ce constituie coşul valutar, euro şi USD.
De câţiva ani încoace, ca urmare a politicii Băncii Naţionale a României, care şi-a asumat răspunderea de a ţinti
inflaţia la anumite cote, evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale a urmat o traiectorie pozitivă din punct de vedere
economico-financiar, dar cu efect negativ asupra exporturilor româneşti sau pentru cei care lucrează în străinătate şi îşi
duc traiul în ţară, fiind neconform cu situaţia economică propriuzisă. Pe acest fond, în 2010-2012, întâlnim şi perioade cu o
uşoară apreciere a monedei naţionale, în contrast cu creşterea ratei inflaţiei, pe total şi în structura pe produse şi servicii. În
2012, s-a înregistrat, pe fondul instabilității politice, cea mai serioasă depreciere a monedei naționale. Fără susținere
economică, această tendință negativă se va accentua. Cunoaştem că masa monetară aflată în circulaţie la un moment dat
influenţează evoluţia inflaţiei. Din acest punct de vedere, putem desprinde două evoluţii contradictorii. Pe de o parte,
creşterea înclinaţiei spre consum a populaţiei şi, de aici, imperativul de a se lua măsuri de stopare a acesteia. Astfel, s-au redus,
într-o primă fază, dobânzile la depozitele populaţiei, după care, pentru a creşte atractivitatea spre economii, acestea au fost din
nou majorate cu un singur scop: acela de a tempera dorinţa de consum a populaţiei. Măsurile de austeritate întreprinse au stopat
consumul populaţiei, cu efect imediat asupra degradării calităţii vieţii. Măsurile de redresare a salariilor și pensiilor,
precum și altele de natură socială nu au avut darul să amelioreze, după așteptări, veniturile și, pe cale de consecință, calitatea
vieții. Pe de altă parte, în preocuparea de ţintire a inflaţiei, Banca Naţională a căutat să implementeze şi controleze, în mod
permanent, evoluţia cursului de schimb, deci a poziţiei monedei naţionale faţă de cele două valute – euro şi dolar.

Concluzii

În mod tradiţional, se consideră că între inflaţie şi şomaj există o corelaţie inversă, şi anume măsurile
antiinflaţioniste generează şomaj, în timp ce creşterea ocupării poate genera o sporire relativă a cererii – mai elastică în
comparaţie cu oferta de mărfuri – şi, deci, inflaţie. În România, structura pieţei forţei de muncă a avut caracteristici
inflaţioniste. Pe de o parte, raportul dintre forţa de muncă ocupată şi forţa de muncă asistată, dezavantajos pentru forţa de muncă
ocupată, a creat o
cerere solvabilă lipsită de un corespondent în cadrul ofertei. Apoi, structura forţei de muncă este ea însăşi dezavantajoasă în
raport cu intenţiile de stabilizare monetară. O mare parte a forţei de muncă a migrat în agricultură. Cum peste jumătate din
veniturile agricultorilor sunt venituri în natură, rezultă că această migraţie are efecte inflaţioniste. Un exemplu: o persoană care
cultivă un hectar de pământ în folos personal primeşte subvenţii de la stat. Aceste subvenţii apar pe piaţă sub formă de cerere
solvabilă, fără ca producătorul respectiv să aducă pe piaţă vreun corespondent în planul ofertei, căci porumbul după
hectarul respectiv este dat la animale, care, la rândul lor, sunt consumate în gospodărie, după rânduieli. Ca să nu mai
vorbim de faptul că producătorul respectiv nu reîntoarce în nici un fel, prin impozite la buget, subvenţia primită.
Întreţinerea unui forţe de muncă în exces în structuri neperformante, fără a se stimula sectorul privat, concurenţial, care să
poată absorbi surplusul de forţă de muncă, în condiţiile în care impozitul direct a fost redus şi astfel salariul net a crescut fără să
crească şi producţia aceasta reprezintă cel mai comod exemplu de creare a unui decalaj între economia reală şi masa
monetară. Din păcate, nota de plată o vom plăti tot noi. Cu cât mai târziu cu atât mai scump.

Şomajul este o consecinţă a creşterii inflaţiei. Foarte multe firme în momentul creşterii preţurilor, nemaiputând
să facă faţă costurilor cu materiile prime şi serviciile, încep să îşi reducă din personal pentru a-şi putea continua activitatea, iar
în unele cazuri ajungând chiar la închiderea activităţii. În ceea ce priveşte numărul şomerilor în România, acesta a crescut
conform datelor obtinute de pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Fortei de Muncă.

Bibliografie

1. ALEXANDRU FARKAS,Economia de piață-Micro, macro, mondoeconomie,Editura Libiris, 1996

2. Richard Lipsey, Economia pozitivă, Editura Economică, București, 1999 \

Webografie

3. http://www.insse.ro
4. Evoluţia inflaţiei . http://www.ase.md/files/publicatii/economica/2015/ec_2015_1_1.pdf

5. Corelaţia inflaţie/şomaj. http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/19.pdf

6. http://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/2013-01/4_Costescu%20Emilia.pdf

7. http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2014r.pdf

8. Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic nr. 7/2014 / Source: National Institute of Statistics,
Statistical Bulletin no. 7/2014