UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA:FINANȚE ȘI BĂNCI

RATA INFLAȚIEI
CUM INFLUENȚEAZĂ CURSUL
VALUTAR?

PROFESOR COORDONATOR: Lect.Univ.Dr.Iacob Doina

STUDENT: Strîmbeanu Georgiana Sorinela

 CUPRINS
CAPITOLUL 1
Inflația– permanență a vieții economice
CAPITOLUL 2
Măsurarea si formele inflației
2.1 Forme ale inflației in funcție de intensitate
2.2 Tipuri de creștere economică în relație cu inflația
CAPITOLUL 3
3.1 Formele inflației în funcție de cauza principală
3.1.1 Inflația prin cerere
3.1.2 Inflația prin costuri
3.1.3 Inflația structurală
CAPITOLUL 4
4.1 Efectele inflației .Costurile inflației
4.1.1 Cățtigători și perdanți ai inflației
4.1.2 Dilema inflație-șomaj.Curba Philips
CAPITOLUL 5
5.1 Politici antiinflaționiste
 CAPITOLUL 1
Inflația– permanență a vieții economice
Procesele inflaționiste reprezintă realități preocupante pentru toate categoriile de agenți
economici, fiind o componentă a vieții cotidiene si a funcționarii economiilor contemporane.
Inflația– permanență a vieții economice
La nivelul percepției, ca fenomen economic, inflația este receptată ca o creștere
generalizată (și de durata) a preșurilor și de reducere a puterii de cumpărare a unității
monetare.
Există și creșteri de prețuri care nu sunt catalogate ca inflaționiste: de pildă, dacă creșterea
preșurilor este generată de calitatea superioară intrinsecă a unor bunuri economice marfare pe
care cumpărătorii o percep; de semenea dacă intervin șocuri vremelnice asupra cererii și/sau
ofertei agregate; ori, apare un accident de aprovizionare pe o piață sau câteva etc, iar prețurile
cresc vremelnic, apoi revin la nivelul anterior , etc.
Inflația s-a manifestat înca din cele mai vechi timpuri; dupa cel de-al Doilea Război Mondial ,
inflația a devenit o realitate persistentă și durabilă, dar și de intensitate diferită, in toate
economiile: ea a fost și este rebelă în economiile slab dezvoltate și in cele aflate in tranziție de
la sistemul de condurere planificat – centralizată la cel de economie cu piață concurențială ; in
schimb, în majoritatea economiilor capitaliste dezvoltate,inflația a fost lentă și sub control.
În esență inflația este un dezechilibru macroeconomic monetaro – marfar , un fenomen
economic care a însotit cea mai mare parte a istoriei omenirii . După cel de – al Doilea
Război Mondial , inflația este continuă, permanentă și de durată, fără perioade deflaționiste1.
Banii contemporani sunt mai ușor de multiplicat decât banii care - și aveau suport material
într – o cantitate determinată de material prețios ( sau în bunurile marfare supuse tranzacțiilor
pe piață)

Ca regulă, în tările dezolvtate prețurile cresc mai accentuat în perioadele de

expansiune economică dar își diminueaza ritmul în cursul recesiunilor sau stagnării
1 creșterii economice.
Deflația este un fenomen economic care reprezintă opusul inflației, caracterizat prin scăderea
prețurilor bunurilor și serviciilor. 

În ultimii ani ,în România se observă fenomenul dezinflaționist , însă un procent de creștere a
prețurilor are o semnificație economică deosebit de amplă iar efectele asupra agenților
economici sunt încă de mare intindere .
ANUL RATA INFLAȚIEI (%) ANUL RATA INFLAȚIEI(%)

1990 5,1 1999 45,7

1991 170,2 2000 45,7
1992 210,4 2001 30,2
 1993 256,1 2002 17,9
1994 136,7 2003 14,2
1995 32,2 2004 9,3
1996 38,3 2005 8,4
1997 154,7 2006 6,0
1998 59,1 2007 7,0
Tabelul 1
Ca rezultat , in perioada 1990-2007 , prețurile au crescut în medie de circa 3007 ori ( facem
abstracție de denomizarea monetară și a prețurilor cu 4 zerouri din 2007) . Crețterile au fost :
la alimente în medie de 2313 ori , la bunurile nealimentare de 3210 ori, iar la servicii de 5329
ori . Cele mai ample creșteri de preșuri s – au produs la serviciile comunale ( apă , canal ,
salubritate , de peste 14000 de ori) ; la energie , gaze ,încălzire ( de peste 6600 de ori ) , la
cazare in hoteluri ( de peste 14000 de ori )

CAPITOLUL 2
Măsurarea si formele inflației
Deși inflația este percepută de către toți participanții la viața economico-socială cu intensitați
și semnificații diferite, există modalitați convenite instituțional pentru a-i calcula nivelul și
evoluția, pe baza unui indice al prețurilor care reprezintă o medie ponderată a prețurilor unui
anumit număr de bunuri materiale și servicii. Pot fi alese: indicele prețurilor de consum
(IPC), indicele general al prețurilor sau deflatorul PIB (PNB), indicele prețurilor
bunurilor de capital, indicele costului vieții, scăderea puterii de cumpărare a banilor,
coeficientul de devansare a creșterii indicatorilor macroeconomici rezultativi (PIB,
PNB) de catre masa monetară aflată în circulație și disponibilă pentru achiziționarea
mărfurilor. Dintre acestea, cel mai utilizat indicator pentru a masura inflația este IPC. El se
determină de organisme autorizate pe baza unui „coș de bunuri' de consum care cuprinde:
alimente, bunuri de uz curent și folosință personală (îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de
toaletă, pentru sport și excursii) servicii de transport, culturale, de ocrotire a sănătății și de
invățământ, bunuri de folosință îndelungată s.a.
În Romania, evaluarea inflației se face pe baza indicelui prețului de consum (IPC) de tip
Laspeyres dupa relația:

În care:
q = categoriile (grupele) de bunuri
i = ponderea pe care fiecare grupă de marfuri o deține în bugetele de familie ale salariaților,
pensionarilor etc.
p = prețurile unitare
0,1 = perioada de baza, respectiv curentă
Rata inflației = IPC – 100
Concret, in Romania IPC se calculează prin luarea
în calcul a unui nomenclator de sortimente care
cuprinde 1442 de poziții considerate
reprezentative în consumul populației structurate în zece grupe de bunuri marfare.
Inregistrarea prețurilor are loc în 42 de localitați-resedință de județ și Municipiul București, în
câteva mii unitați comerciale.

Exemplu
Presupunem ca pentru calcularea ratei inflatieis-a convenit asupra listei marfurilor si
includerea lor in grupe reprezentative ( alimente , cheltuieli pentru locuinta si confort ,
imbracaminte , incaltaminte , educatie s.a.m.d) , dar si asupra ponderii pe care fiecare
grupa o detine in cosul general ( respectriv bugetul de familie , mediu repzentativ) , iar
pe baza observarii preturilor s-a calculat indicele elementar al acestora pentru fiecare
grupa sortimentala asa cum rezulta din tabelul 2 :
 Model de calculare a ratei inflației
Ponderea grupei Indicele Participarea
Nr crt Grupa de mărfuri in ,, coș,, elementar al grupei la rata
prețului -100 inflației
0 1 2 3 4=2x3
1. Alimente , băuturi, tutun 25 % 16% 4,00
2. Locuință , confort 15% 25% 3,75
3. Înbrăcăminte , încălțăminte 10% 18% 1,80
4. Igienă ,sănătate 8% 30% 2,40
5. Instrucție, educație 10% 22% 2,20
6. Transport , comunicații 16% 40% 6,40
7. Diverse 16% 32% 5,12
Rata inflației 25,67%
Tabel 2

Creșterea generală a prețuriloe de consum cu 25,67% rezultă din creșterile difenrțiale ale
prețurilor fiecărei grupe de satisfacatori ( iar in cadrul grupei de majorarea prețurilor și
tarifelor individuale pentru sortimentele care intră in compoziția grupei) ți din ponderea pe
care fiecare grupă de mărfuri p deține în bugetul de familie tip sau în coșul reprezentativ de
marfuri

Evaluarea IPC nu poate fi privită exclusiv , ca o chestiune .. tehnică,, , ea nu este o

chestiune neutră din punct de vedere social economic și politic .Este adevărat că există
elemente tehnice asupra cărora se convine sau cu privire la care știința statică a fundamentat
concluzii indubitabile ; in același timp între guvern , patronate și sindicate există dispute ,
chiar contradictții asupra unor aspecte ce țin de determinarea IPC , respectiv ratei inflației .Ele
izvorăsc din interesele pe care le urmărește fiecare participant la acest proces.
Astfel , disputele trilaterale guvern , sindicate , patronat vizează Ș lista mărfuriloe
reprezentative din fiecare grupă; ponderile atribuite fiecărei grupe în bugetul de familie
reprezentativ ; intervalul la care sunt observate diferite categorii de prețuri etc.

CAPITOLUL 3
3.1 Formele inflației în funcție de cauza principală

In functie de intensitatea inflatiei in mod conventional se disting:

Inflatia moderata, (linistita) – caracterizata prin cresterea generalizata a preturilor din cosul
de referinta cu 2-3% anual. Ea este un fenomen fiziologic, de regula, reflexul politicilor de
stabilizare. In conditiile acestei forme de inflatie se manifesta o mare incredere in moneda;
agentii economiei au tendinta sa incheie contracte pe termen lung, fiind convinsi ca preturile
bunurilor pe care le vand si le cumpara vor cunoaste evolutii previzibile si moderate; este
redusa preocuparea daca plasarea economiilor se realizeaza in active reale sau in titluri. Ca
regula, productivitatea factorului munca creste mai intens ca salariile, iar PIB-ul (PNB) real
cunoaste evolutii ascendente pe fondul unor anticipari pozitive din partea agentilor economici.

Inflatia deschisa – relevata prin cresterea anuala a preturilor mai mica de 10%, dar
superioara celei de 3%. Evolutia economiei devine preocupanta pentru toate categoriile de
agenti economici. In tarile dezvoltate ea se manifesta doar episodic fiind insa un criteriu de
performanta pentru tarile slab dezvoltate. Cand totusi se manifesta si in tarile dezvoltate,
guvernele pun in aplicare masuri si programe antiinflationiste pentru a proteja populatia de
unele efecte negative, desi ele nu sunt relevante.

Inflatia galopanta sau inflatia cu doua cifre – expresie si sursa a unor ample dezechilibre in
economie. Ea a fost frecvent intalnita in tarile in curs de dezvoltare din Africa, America
Latina si doar episodic in tarile dezvoltate. Prezenta unei atare inflatii impune indexarea
contractelor cu indicele preturilor sau intr-o valuta considerata relativ stabila; moneda
nationala cunoaste o pierdere rapida a valorii economice (puterii de cumparare), rata dobanzii
creste rapid, viteza de rotatie a banilor se accelereaza, posesorii acestora ajung sa pastreze
asupra lor doar cantitatea de moneda strict necesara tranzactiilor cotidiene; o parte din
economii parasesc economia nationala, plasandu-se in strainatate, iar altele sunt sustrase
investitiilor productive si orientate spre operatiuni speculative sau plasamente in active reale
(case, obiecte de arta, terenuri etc.).

Hiperinflatia caracterizata prin cresteri ametitoare ale preturilor; cererea de moneda nationala

scade considerabil, o parte importanta din tranzactii efectuandu se sub forma de troc modern
(barter) sau in moneda alternativa. Preturile relative devin deosebit de instabile, iar salariul
real se reduce lunar cu circa 30%; este produsul unor schimbari radicale in viata economica si
politica a tarilor in cauza.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, hiperinflatia a fost un fenomen izolat intalnit in unele
dintre fostele tari socialiste in procesul tranzitiei (Polonia 1988-1990, cand indicele preturilor
a fost circa 1.000%, Rusia 1994, cu un indice al preturilor cu patru cifre si in unele tari din
America Latina, cum ar fi Chile, Brazilia etc.), din Asia si Africa, mai ales cele angajate in
conflicte militare, convulsii sociale si interetnice de amploare si de durata. Ca regula,
hiperiflatia s-a manifestat in tarile si perioadele cu un stat slab si unde se produce o
convergenta de interese intre patronat si sindicatele din unele sectoare (puternic monopolizate
sau cu structuri oligopoliste pentru a-si proteja reciproc interesele pe seama celorlalte
categorii de agenti economici).

Tipuri de crestere economica in relatie cu inflatia

In legatura cu relatia dintre cresterea economica si fenomenul inflationist se pot contura mai
multe tipuri de crestere economica:

- crestere economica „neinflationista' caracterizata printr-o dinamica relativ inalta a

cresterii economice si o inflatie moderata. Inflatia moderata este un factor stimulativ pentru
cresterea economica: in perspectiva unei cresteri moderate si stapanite a preturilor sunt
impulsionate investitiile vizand modernizarea si retehnologizarea, ceea ce asigura cresterea
PIB-ului si PNB-ului real in special pe seama sporirii eficientei utilizarii factorilor de
productie. Ritmul de crestere aPIB/locuitor depaseste rata inflatiei. Este o forma sanatoasa de
evolutie a economiei caracteristica tarilor dezvoltate in anii '50-'60 sintetizata prin dinamica
PIB real superioara ratei inflatiei;

- cresterea economica inflationista releva ca dinamica (ritmul) cresterii economice este

depasit de rata inflatiei; PNB-ul si PIB-ul real, au o dinamica inferioara ratei inflatiei;

- in anii '90, numeroase economii s-au confruntat cu fenomenele de stagflatie si slumpflatie.

Stagflatia caracterizeaza acea situatie din economia unei tari concretizata prin inflatie rapida
(de regula inflatie deschisa) insotita de stagnare economica. PIB-ul si PNB-ul real stagneaza
sau se reduc (fenomenul de recesiune) in conditiile cand preturile cresc, masa monetara
stagneaza sau chiar sporeste, iar rata somajului este foarte ridicata.

Slumpflatia defineste situatia cea mai critica dintr-o economie nationala, concretizata prin
hiperinflatie si reducerea drastica a PNB-ului si PIB-ului real, somaj cronic, de masa,
conjugate cu alte dezechilibre grave interne si externe.

Slumpflatia s-a intalnit temporar in economiile dezvoltate in cursul primului soc petrolier, in
unele economii in curs de dezvoltare si in toate fostele tari socialiste in unii ani ai perioadei de
tranzitie spre economia cu piata concurentiala.

De la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pana la jumatatea anilor '60, inflatia
n-a fost o problema pentru teoria si practica economica. A fost epoca in care preturile
cresteau in limite acceptabile (majorari de 2-3% anual). Era inflatie moderata
conjugata cu o crestere economica viguroasa, apreciata in linii generale ca
 Cauzele inflatiei :
Fenomen economic deosebit de complex si cuprinzator , inflatia a generat o ampla dezbatere
intre specialisti , preocupari pentru practivieni si in randul populatiei privind cauzele ce o
genereaza si mecanismele care o intretin pentru ca astfel sa se identifice si solutiile viabile
pentru stapanirea si incorsetarea fenomenului .
In prezent nu exista o teorie general-acceptata a inflatiei: cauzele procesului inflationist sunt
numeroase – de ordin economic , psihologic , social – politic si extern , induse prin
mecanismul relatiilor economice internationale si al cresterii interdepndentelor dintre
economiile nationale etc.
O caracteristica esentiala a inflatiilor moderne este ca ele au od inamica interna si sunt greu de
oprit dupa ce s-au declansat .Este ceea ce specialistii numesc inflatia inertiala, anticipata sau
fundamentala , adica acea rata a infaltiei pe care agentii economici o anticipeaza si o ia in
calcul la inciderea contractelor private si acordurilor oficiale , inflatia anticipata ca fiind un
punct de reper pentru cea efectiva in viitor care are tendinta sa dureze atata timp cat un soc n-
o face sa creasca sau sa se diminueze.

Din aceste motive , putem vorbi de numeroase cauze partiale din a caror concertare apare
procesul inflationist , ca dezechilibru marfaro- banesc , concretizat in existenta in
circulatie a unui exces de masa monetara in raport cu volumul bunurilor marfare , supuse
tranzactiilor .Acest excedent de masa monetara in raport de volumul bunurilor marfara
reflecta in ultima instanta
FORMELE existenta unui
INFLATIEI exces de cerere
IN FUNCTIE totala inPRINCIPALA
DE CAUZA raport cu oferta totala , o
Din perspectiva
cerere cauzelor imediate
agregatasolvabila ( pentru care
care oexista
declanseaza , inflatia
mijloace estenesatisfacuta
de plata) tipologizata traditional
. in :
- inflatie prin cerere
- inflatie prin costuri
- inflatie structurala
In toate aceste cazuri apare o cerere agregata suplimentara , care depaseste oferta globala.In
toate cele 3 forme de inflatie , excesul de cerere are cauze si resorturi diferite .
3.1.1 Inflația prin cerere
Inflatia prin cerere are la baza cresterea cererii globale ( brusc sub forma de soc sau
treptat) in fata careia oferta este inleastica sau indiferenta ( in sensul ca evolutia sa este
inertiala , indiferenta fata de evolutia cererii solvabile.
Acest tip de inflatie a fost pus in evidenta inca de clasici si are la baza teoria cantitativa a
banilor , in baza careia varianta procentuala a masei monetare este egala cu suma variatiilor
procentuale a cantitatilor oferite dupa relatia:
M=Q(sau PNB,PIB) +P
Premisa inflatiei prin cerere este ca masa monetara sa creasca mai repede decat PNB-ul
(PIB) real sau , cu alte cuvinte oferta de moneda ( respectiv veniturile agentilor economici)
cresc mai intens decat oferta de bunuri economice ( respectiv , decat productivitatea)
In acest sens , M Friedman apreciaza ca inflatia este totdeauna si pretutindeni un
fenomen monetar , excesul de moneda reprezentand radacinile acesteia , el isi gaseste
expresie in ecartul inflationist – absolut si relativ
Ecartul inflationist absolut se determina ca diferenta , la nivelul economiei nationale , intre
cererea solvabila nominala – confrita de masa monetara aflata la dispozitia agentilor
economici nonbancari , - si oferta reala de bunuri economice marfare.Ele reflecta excesul de
moneda neacoperita cu bunuri aflate pe piata .
Ecartul inflationist relativ se masoara prin raportul procentual dintre ecartul inflationist
absolut si oferta reala de bunuri marfare.El indica cate unitati monetare sunt in plus la 100 de
unitati de oferta reala.

Diagrama inflatiei la cerere:

IP C C1
O,

.......................................
 .......................... C1,
O

C,

PIB real
3.1.2 Inflația prin costuri
Se fundamenteaza pe legaturile care exista intre dinamica costului total
mediu si marginal , comportamentul intreprinzatorilor si eficienta utilizarii
factorilor de productie , a resurselor in general.
Ipoteza de lucru este ca nivelul costurilor unitare (medii si marginale) primeste
un impuls de crestere.Ipoteza este plauzibila si imprejurarile posibile sunt forte
numeroase:
- deprecierea cursului de schim al monedei nationale , scumpeste importurile
- pierderea sau restrangerea unor piete de desfacere , ceea ce conduce la
cresterea costului fix mediu
- atragerea in circuitul economic a unor factori de productie mai rari ale caror
preturi sunt superioare in raport cu productivitatea marginala in valoare ca
urmare a unei alocari inadecvate a resurselor
- existenta deja a unui proces inflationist care determina revendiucari din partea
sindicatelor si patronatului pentru a-si conserva veniturile reale , ceea ce necesita
cresterea veniturilor nominale ( salarii , rente , dobanzi , impozite si taxe , chirii
etc.) , soldate cu majorarea costurilor unitare
Se revendica sporuri de venituri nominale
Inflatie

Crestere de preturi Majorarea costurilor

unitare
Inflatia autointretinuta prin cresterea costurilor
Pe pietele concurentiale sau neconcurentiala majorarea costului mediu si
marginal conduce la restrangerea ofertei si reducerea PIB-ului efectiv sub cel
potential , si aparitia unui echilibru nou,caracterizat printr-un PIB efectiv mai
mic si preturi de piata generalizate la un nivel superior

C O1,
O,
IP1 E1
O1
IP0 E1, C,
O
 PIB1 PIB0
Inflatia prin costuri

3.1.3 Inflația structurală

Inflatia structurala reflecta o situatie grava din economie in care cerere si oferta agregate se modifica in
sens contrar,cererea agregata creste,iar ofeta agregata scade.Este atat o combinatie intre inflatia prin
cerere si cea prin costuri , dar are si componente specificeȘ existenta unor puternice structuri
monopoliste ,de oligopol si administrativ birocratice , care au capacitatea de a stimula unele componente
ale cererii globale concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.

Pe termen scurt , evolutia inflatiei este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si
cea a ofertei globale.Ca regula generala , cererea este mai sensibila la cresteri (elastica la
factorii cresterii) si inelastica la scadere , in timp ce oferta este elastica la scadere si inelastica
in fata majoritatii factorilor de crestere.Din aceasta cauza , cand creste cererea globala are loc
atat cresterea ofertei cat si a ratei inflatiei.
CONCLUZIE
Inflatia este un proces care reflecta stare de lucruri si dezechilibre comportamentale ale
oamenilor; oamenii sunt cei de la care pleaca , asupra carora se resfrange si prin ale
caror actiuni se autointretine procesul inflationist.Aceasta inseamna ca fiecare are
partea sa de vina in declansarea si intretinerea procesului inflationist Ș guvernul ,
firmele , institutiile financiar bancare, salariatii , pensionarii , speulatorii etc. Sunt ei in
egala masura responsabili de infaltie? Evident , nu, Vinovatia depinde de forta pe care o
au diferitii agenti economici si tenacitatea cu care-si promoveaza propriu interes,
ignorand pe ale altora si abordand un comportament bazat pe obiectiva pe termen scurt.

De aceea, cauzele secventiale ale inflatiei prezentate mai sus au valoare didactica.Toate cauzele
amintite si altele se intrepatrun , se influenteaza , in cele mai diverse modalitati , in timp si
spatiu .

CAPITOLUL 4
4.1 Efectele inflației .Costurile inflației
Inflatia are efecte ample, pe multiple planuri , asupra economiei si a intereselor tuturor
categoriilor de agenti economici , asupra categoriilor populatiei,asupra climatului social-
politic din interiorul tarii cat si a relatiilor economice dintre partenerii apartinanad unor
economii diferite.Descifrarea tuturor acestor consecinte este o operatiune dificila pentru ca:
Amploarea si plaja efectelor depinde de intensitatea inflatiei,de tipurile acesteia.
Efectele inflatiei sunt contradictorii: sub anumite aspecte favorizeaza anumiti agenti
si ii defavorizeaza sub alte aspecte;
Unele categorii de agenti egonomici sunt , pe ansamblu , castigatori de pe urma
inflatiei , iar altii sunt pe ansamblu , perdanti .
Cu toate acestea , inflatia este temuta de catre intreaga populatie fiind considerata
inmaicul public numarul unu din cauza costurilor si pericolului potential pe care le
contine pentru viata economica si structurile sociale
4.1.1 Cățtigători și perdanți ai inflației
In fapt, cea mai relevanta implicatie a inflatiei o consta faptul ca preturile absolute se
modifica in ritmuri si la momente diferite, ceea ce scimba preturile relative ; in felul
acesta inflatia redistribuie venituri si proprietate de la cei așe caror preturi relative s-au redus
spre cei ale caror preturi relative cresc.Un caz particular este transferul de avutie de la creditor
la debtiro daca contractul de imprumut nu a fost prevazut cu oclauza de indexare a ratei
dobanzii si a amortizarii creditului , corelata cu rata inflatiei.Aceasta , pentru ca creditul a fost
acordat in moneda cu o putere de cumparare (valoare) mai ridicate decat cea a monedei prin
care se redistribuie.
Ca regula , inflatia redistribuie patrimoniu de la cumparator in favoarea vanzatorului , de la
cel care economiseste in favoarea celui care investeste sau speculeaza cu resursele celui
dintai.
Inflatia este cea care distruge puterea de cumpparare a economiilor,a banilor si a titlurilor de
valoare , a conturilor de economii , a contractelor de asigurare si pensiilor.
In conracte diferite , fiecare membru al societatii si agent economic este atat debitor cat si
creditor , ceea ce face ca fiecare sa beneficieze de pe urma inflatiei in postura de debitor si sa
piarda in cea de creditor: rezultatul final depinde de raportul dintre cele 2 ipostaze.
In conditii de inflatie pierd , de regula mai mult varstnicii decat tinerii , pentru ca primii detin
mai multe active nominale( in total patrimoniu) care sunt mai vulnerabile in fata procesului
inflationist (chiar daca unele ajutoare sociale si rente sunt de regula indexate , pierderea tot
ramane)
In conditii de inflatie moderata preturile cresc adeseori mai mult decat salariile.Ca atare
inflatia determina si redistribuuire de venituri in favoarea detinatorilor de capital si a celor
care detin venituri din profit la dauna salariatilor 2
Daca impozitele si taxele nu sunt indexate , platitorii acestora isi diminueaza povara fiscala,
dupa cum si obligatiile statului pentru datoria publica neindexata sunt diminuate .De aceea,
inflatia este,a desea, premediatata de catre autoritatea publica pentru a reduce valoarea reala a
 datoriri publice favorizand rabursarea ei cu bani cu o putere de cumparare mai redusa si la
care plateste o dobanda reala negativa

Ori de cate ori inflatia nu este anticipata riguros si evolutia ei nu este inclusa in contractele de
executie viitoare va genera efecte redistributive de avutie si venituri ample,iar unele categorii
de populatie si de agenti economici sunt serios afectate Ș multi , in sens negativ si putini in
sens pozitiv.
In conditii de inflatie , nu toate veniturile monetare cresc identic si concomitent cu cresterea
preturilor .Inflatia penalizeaza numite grupuri sociale , in special pe cei cu venituri fixe si ii
avantajeaza pe cei care traiesc din venituri variabile, dependente de performante ,de nivelul
activitatii si de alte criterii pe care reusesc sa le impuna.
Inflatia introduce un grad sporit de incertitudine in mediul de afaceri Ș intreprinzatorii nu se
lanseaza in proiecte deinvestii ample si de lunga durata , cu risc ridicat. Ei preferainvestitii cu
orizont scurt si risc redus. Inflatia persistenta si generalizata in timp inhiba procesul de
economisire si de investitie transformand un numar mare de intreprinzatori in speculatori care
azi cumpara mai ieftin, pentru a vinde maine sau mai tarziu mai scump ; activitatea de
productie este sacrificata in favoarea operatiunilor comercial speculative , economisirea si
investitiile reale fiind inhibate.
Cresterea economica stagneaza sau inregistreaza regrese cu o intrega pleiada de consecinte
negativeȘ somaj , deficit bugetar , cresteri si mai substantiale de pretuir , deficite ale balantei
de plati,climat social politic nefavorabil, scaderi evidente si substantiale ale nivelului de trai si
calitatii vietii pentru categorii largi ale populatiei , numeroase falimente in randul firmelor
mici si mijlocii, marginalizarea clasei de mijloc , mergandu-se pana la ample procese de
dezagregare a vietii si relatiilor economice .
2 R.DORNBUSCH, S.Fischer , Macroeconomia , Timinsoara , Editura Sedona

Economia in ansamblul sau devine mai instabila , fragila la socurile externe si la relatiile
de interdependent pe care le genereaza diviziunea nationala si internationala a muncii.
Desi inflatia este generalizata in lumea contemporana , ea nu este identica in toate
economiile nationale .Acelea care inregistreaza inflatie mai intensa sunt sanctionate
imediat prin deterioararea(deficitul) balantei comerciale.In acelasi plan al analizei nu
trebuie pierduta din vedere tendinta de ,, fuga,, a capitalului spre economiile mai putin
inflationiste cu efecte ample asupra balantei de plasi , gradului de ocupare , cresterii
economice si cursului monedei nationale.
Inflatia tinde sa ameninte pacea sociala sau sa accentueze conflictele sociale acolo unde exista
in mod potential sau vizibil: in conditii de inflatie practic fiecare categorie sociala se simte
frustrata si lezata din punct de vedere economic, ceea ce face ca fiecare sa revendice ceva ,
mai mult sau mai putin violent prin manifestatii , greve , schimbari politice etc.
La nivel microeconomic , inflatia distorsioneaza preturile si veniturile agentilor
economici , rupe preturile relative de evolutia costurilor si a cererii , reloca resursele si
le reorienteaza spre anumite activitati care indica avantaje relative (competitive) care
sunt foarte instabile.
Datele statistice releva , ca in conditia de inflatie deschisa , cotele de amortizare a capitalului
fix stabilite legal sunt insuciente pentru regenerarea valorica a elementelor de capital fix ,
costurile contabile fiina mai mici decat cele efective.
In felul acesta profitul este supradimensionat , firmele pot cunoaste fenomentul de reproductie
restransa a capitalului fix pe seama amortizarii , paralel cu diminuarea importantei acesteia in
investitia bruta.
Concluzie
Redistribuirile de venituri si de patrimoniu , convulsiile sociale , inrautatirea nivelului
de trai pentru unele categorii ale populatiei , deprecierea valorii economice a
certificatelor de depozit si altor titklul de avere cu venit fix , distrugerea informatiei
economice exprimata prin intermediul preturilor , inhibarea inclinatiei spre economisire
si spre investitii , pierderea de productie si cresterea ratei somajului sunt principalele
elemente care contureaza costurile sociale ale inflatiei.
4.1.2 Dilema inflație-șomaj.Curba Philips
Cercetatorul neozeelandez Philips a evidentiat pe baza unei cercetari minutioase relatia
intre rata de crestere a salariilor nominale si rata somajului.El a ajuns la concluzia ca cele
doua se afla in relatie negativa.Cand rata somajului este ridicata, revendicarile salariale ale
sindicatelor si angajatilor sunt reduce si invers.
De aici , relatia dintre dinamica procentuala a preturilor (inflatiei) (n) rata de crestere a
salariilor (s) si rata de crestere a productivitatii muncii (wL) sintetizata in :

n=s-wL
De exemplu , daca procutivitatea factorului munca creste cu 10%, iar salariile cu 12%, in mod normal , preturile

(rata inflatiei) cresc cu 2%

Pe baza acestor relatii ,Philips a construit curba care ii porta numele si in virtutea careia inflatia are rolul de a

arbitra intre optiunile posibile din cadrul unei economiiȘ factorii de decizie economica pusi in fata unor optiuni

alternative pot alege intre un nivel redus de somaj , satisfactie pe care trebuie sa o plateasca cu o inflatie ridicata si

invers.
Modelul inflaţiei şi curba Phillips îşi au originea în aceeaşi epocă a macroeconomiei. Dar în
timp ce modelul lui Aukrust s-a depărtat de mediul 4 Romanian Statistical Review -
Supplement nr. 7 / 2017 academic, literatura referitoare la curba Phillips s-a dezvoltat în anii
1960 şi a realizat un impact imens în următoarele patru decenii. În continuare sunt redate
câteva din etapele semnifi cative în dezvoltările curbei Phillips. Curba Phillips şi modelul lui
Aukrust au fost considerate ca alternative, reprezentând modelul de inflaţie tip “cerere” şi
“ofertă”. Diferenţa între considerarea pieţei muncii ca sursă importantă a infl aţiei şi atenţia
deosebită acordată de curba Phillips pieţei produsului este mai mult o chestiune de accent
decât de principiu, cele două mecanisme pot opera împreună. În continuare, se arată modul
în care cele două abordări, din punct de vedere formal, pot fi combinate, acordând curbei
Phillips rolul de relaţie pe termen scurt a creşterii salariului nominal, în timp ce teza
principală e valabilă pe termen lung. Sunt abordate probleme esenţiale pentru aplicarea
curbei Phillips în contextul actual, reprezentarea sa într-un sistem de variabile cointegrate;
consecvenţa şi modifi cările ratei şomajului; incertitudinea curbei Phillips estimate NAIRU;
şi statutul curbei Phillips inversate, respectiv curba ofertei a lui Lucas. L 3

3
Utilizarea curbei Philips în analize macroeconomice Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE (actincon@yahoo.com)
Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București Prof. Alexandru MANOLE PhD
Universitatea „Artifex” din București Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL (madalinagabriela_anghel@yahoo.com)
Universitatea „Artifex” din București Drd. Maria MIREA (mirea_maria@yahoo.com) Academia de Studii Economice din
București

Relatia negativa inflatie-somaj nu trebuie absolutizata nici chiar pe termen scurt.Astfel,in

majoritatea anilor 90 in SUA rata inflatiei s- a redus pana spre 1% in conditiile cand rata
somajului a scazut sub rata naturala ( pina la 3%) .O asemenea situatie se poate explica in
primul rand prin implementarea bazelor Noii Economii, bazate pe cunoastere in economia si
societatea nord americana.
Ca regula , relatia negativa infaltie – somaj se manifesta cand :
Structurile cererii de forta de munca sunt inadecvate structurilor ofertei de munca
 Corelatia intre dinamica mai accentuata a productivitatii muncii si a salariului nu se
respecta
Gradul de ocupare a fortei de munca nu se ajusteaza automat la dinamica cererii
agregate
Socurile externe nu pot si anticipate si cntracarate
Se pereptueaza in timp o rata efectiva a somajului sub cea naturala
Politiciel monetare si bugetare sunt laxe

CAPITOLUL 5
5.1 Politici antiinflaționiste

Generalizata in economiile contemporane, inflatia a impus ample dezbateri teoretice si

experiente practice pentru a fi redusa si pusa sub control in vederea cu sacrificii minime din
partea agentilor economici.
 Avand in vedere dimensiunile diferite ale inflatiei, conditiile concrete ale diferitelor
tari si economii nationale, politicile antiinflationiste pot fi abordate sub numeroase unghiuri:
dupa scoala (doctrina) economica, care sta la fundamentul programelor antiinflationiste, dupa
obiectivele imediate urmarite, dupa instrumentele (parghiile) folosite prioritar in vederea
reducerii si stapanirii sale etc.

Dupa obiectivele imediate urmarite putem distinge:

A. programe pentru prevenirea sau reducerea efectelor negative pe care le

suporta anumiti agenti economici de pe urma inflatiei;

B. programe si masuri pentru reducerea inflatiei prin minimizarea costurilor

sociale ale acesteia.

A. Din randul primei categorii de masuri se detaseaza prin importanta indexarea

totala sau partiala a salariilor si altor categorii de venituri.

Indexarea reprezinta o componenta antiinflationista, avand ca obiectiv compensarea

puterii de cumparare pe care au pierdut-o salariatii si alte categorii de persoane cu venituri
fixe. Indexarea (salariilor, pensiilor, burselor, alocatiilor de somaj, numite generic venituri
fixe) reprezinta o tehnica ce permite evolutia veniturilor in functie de cresterea preturilor
pentru a influenta puterea de cumparare a veniturilor.

Indexarea se realizeaza:

a. prin acordarea periodica a unor sporuri absolute de venituri daca rata inflatiei
depaseste un anumit prag, convenit prin conventiile sociale: guvern-patronate-sindicate;

b. majoritatea procentuala a veniturilor cand IPC atinge un prag convenit. Majorarea

procentuala a veniturilor poate fi:

- totala (indexarea totala) cand veniturile cresc cu acelasi procent ca si rata inflatiei.
De mentionat ca majorarea veniturilor are loc dupa ce s-au majorat preturile, ceea ce
genereaza o pierdere de venituri reale din partea beneficiarilor acestora. In plus, indexarea
totala mentine sau chiar accentueaza spirala inflationista.

Indexarea partiala inseamna indexarea veniturilor cu o anumita cota procentuala din

rata inflatiei, daca sunt indeplinite mai multe conditii. Se practica mai multe forme de
indexare partiala. Indexarea este, in consecinta, o masura de protectie sociala.
 B. Strategiile antiinflationiste pentru reducerea inflatiei au ca obiectiv stoparea
inflatiei sau cel putin micsorarea acesteia, cu cele mai mici costuri sociale posibile.

Reducerea ratei inflatiei vizeaza actiuni de politica economica diferite in functie de

optiunile doctrinare si conditiile concrete din economie: reducerea cererii agregate, prin
micsorarea masei monetare si cresterea costului banilor, stimularea ofertei agregate, un mixt
intre cele doua tipuri de politica economica.

Strategia standard promovata de FMI s-a bazat si se bazeaza pe reducerea

cererii agregate prin cooperarea politicilor fiscale si monetare restrictive pentru a
determina o redimensionare a masei monetare aflata la dispozitia agentilor economici
pentru achizitii, corelata cu oferta de bunuri marfare. In fond, ea vizeaza reducerea
ecartului inflationist absolut si relativ.

Strategia FMI se bazeaza pe masurile clasice de reducere a masei monetare (cresterea

rezervelor obligatorii, a ratei rescontului, a restrictiilor in acordarea creditelor, politici de
open-market promovate de banca centrala, actiuni pe piata schimburilor etc).

Masurile de politica bugetara si fiscala vizeaza: reducerea cheltuielilor bugetare reale

sau mentinerea celor nominale la niveluri strict controlate, cresterea obligatiilor fiscale pentru
firme si a fiscalitatii pentru menaje, in special pe seama impozitarii indirecte.

Masurile de politica monetara si fiscala restrictive pot fi:

- lente, de mici proportii, graduale;

- bruste, dure, rapide si de mari proportii.

Prima optiune va duce la restrangerea cresterii economice, cresterea lenta a ratei

somajului peste cea naturala, iar inflatia se poate reduce lent, in timp.

Cea de-a doua optiune duce la reducerea brusca si substantiala a inflatiei (strategia
cold turkey - „curcanul rece”), o recesiune de mari proportii, sporirea rapida, dar pentru o
perioada scurta a ratei somajului, urmand ca, dupa o perioada de timp, productia si ocuparea
sa revina la niveluri anterioare, dar inflatia sa ramana restransa.

Pentru care din cele doua categorii de masuri se opteaza? Nu exista solutii tip: depinde
de gradul de suportabilitate a economiei si de climatul social din tara.
 Ambele solutii au fost experimentate in diferite tari. Ca regula, in tarile dezvoltate au
dat rezultate mai bune masurile din cea de a doua categorie.

Pe langa masurile incluse in strategia standard a FMI sunt posibile si alte actiuni care
sa completeze solutiile de politica monetara si bugetara.

a) Politica veniturilor care presupune actiuni directe asupra salariilor si preturilor,

mergand, in situatii extreme, pana la inghetarea acestora (practicata, spre exemplu, in SUA
pentru o perioada de trei luni in intervalul 1973-1974). Politica veniturilor poate da rezultate
partiale doar daca este conjugata cu masuri care vizeaza stimularea ofertei totale (dar lasa
neschimbata alocarea resurselor si preturile relative) si reducerea cererii totale, mai ales
reducerea sau eliminarea deficitului bugetului de stat. De regula, ea presupune incheierea unui
pact social guvern-sindicate-patronate.

b) Practicarea unor stimulente fiscale pentru cei care realizeaza sporuri de

productivitate si nu maresc preturile si salariile peste un anumit procent (desi controlul
aplicarii unei asemenea masuri este foarte dificil).

Esentiale si definitorii sunt acele masuri si parghii economico-financiare care

stimuleaza cresterea productivitatii factorilor de productie si reducerea costurilor, care
conciliaza aspiratia fireasca de crestere a cererii agregate, insotita de majorarea productiei
si a ofertei pe cale intensiva. In economiile puternic racordate la schimburile internationale
si la care in mod inevitabil inflatia importata ar genera sporirea costurilor de productie (si
pe aceasta baza a preturilor) singura solutie de fond pentru reducerea sau prevenirea
procesului inflationist este obtinerea unei dinamici a productivitatii factorilor de productie
care sa devanseze potentialul de crestere a costurilor, ceea ce inseamna consolidarea
economiei reale, printr-o crestere a ofertei si imbunatatirea ei, calitativa si structurala.