Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
2
DANIELA MARINESCU
DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI
PROTECŢIA MEDIULUI
-Manual de studiu individual-
3
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro
Universitaria
4
CUPRINS
INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 6
Obiectivele cursului............................................................................................................................. 7
Raporturile juridice privind protecţia factorilor creaţi prin activităţi umane ....................................... 75
Regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precum şi al deşeurilor de orice fel ......... 86
5
INTRODUCERE
Având în vedere faptul că nu există vreo activitate economică şi socială care să nu aibă
implicaţii ecologice, că politica ecologică a devenit o opţiune pentru promovarea valorilor
raţionale şi umane ale timpurilor noastre în vederea asigurării calităţii vieţii, realităţile
contemporane ne conving tot mai mult de rolul deosebit de important pe care îl are dreptul – ca
principal instrument juridic în protecţia şi crearea mediului înconjurător.
In acest context, dreptul mediului înconjurător a apărut şi s-a dezvoltat având în vedere sarcini
imediate şi de perspectivă încredinţate de societate, în funcţie de nevoile de protecţie a diferitelor
elemente ale mediului ameninţate de dezvoltarea şi diversificarea industriei, de extinderea
urbanizării şi modernizarea profundă şi de cele mai multe ori necontrolată în toate sferele vieţii
sociale, de dezvoltarea agriculturii neecologice, a circulaţiei aeriene, rutiere şi navale, de creşterea
explozivă a populaţiei, înmulţirea surselor de poluare şi sporirea gradului de nocivitate şi
persistenţă a acestora etc.
S-a trecut astfel de la protecţia simplă a unor elemente componente ale mediului înconjurător la
diversificarea şi amplificarea acesteia determinate de cerinţa de a „repara”, restaura ori ameliora,
altfel spus de a conserva şi gestiona bunuri aparţinând mediului înconjurător. Importanţa deosebită
a valorilor sociale, precum şi necesitatea creşterii eficienţei acţiunii socio-umane în soluţionarea
problemelor de mediu, au impus o legislaţie distinctă ce s-a constituit treptat într-un sistem juridic
propriu. Protecţia mediului este unul din conceptele fundamentale cu aspect preponderent juridic,
care se realizează printr-un ansamblu de instituţii create de drept.
Dreptul mediului este expresia epistemologică a unei ramuri distincte de drept, cu două
6
dimensiuni: cea naţională şi cea internaţională aflate ineluctabil într-o unitate concepţională,
structural sistemică. Unitatea celor două dimensiuni îşi are originea în unicitatea şi
indivizibilitatea ecologică a mediului Terrei, chiar dacă acesta din perspectiva suveranităţii
statelor, este protejat fragmentat, la nivel naţional şi internaţional.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să analizeze şi să prezinte studenţilor o categorie distinctă de relaţii
sociale care iau naştere în procesul de conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului, sub
aspectele lor teoretice şi practice.
Invăţând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi o serie de cunoştinţe privind
protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice
care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. In acest fel, îşi vor putea da mai bine seama de
legătura directă a relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului mediului cu protecţia
mediului, adică cu activitatea umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată spre
realizarea practică a unui scop concret, constând în prevenirea şi combaterea poluării,
menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi dezvoltarea durabilă.
Competenţele conferite
După parcurgerea cursului şi a bibliografiei aferente obligatorii, studentul va dobândi
următoarele competenţe generale şi specifice:
7
realizarea practică a dreptului fundamental la mediu pe care îl are fiecare cetăţean);
Structura cursului
Cursul este compus din l0 de unităţi de învăţare:
8
Unitatea de învăţare 6. Raporturile juridice privind protecţia factorilor creaţi prin
Teme de control
Bibliografie obligatorie
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Ediţia a IV-a,
20l0.
Metoda de evaluare
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile sau subiecte în extenso, ţinându-
se seama de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale
studentului.
9
Unitatea de învăţare l
Noţiuni introductive
l.l.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
l.3.8.Bibliografie obligatorie.
studenţii vor înţelege noţiunea de „poluare”şi vor putea explica diferitele feluri de
10
manifestare a acesteia, scoţând în evidenţă particularităţile fiecărei forme de poluare;
studenţii vor putea cunoaşte şi aplica principiile specifice dreptului mediului, atât în
practica de zi cu zi dar, mai ales în rezolvarea litigiilor în carul instanţelor
judecătoreşti.
Protecţia mediului corespunde dorinţelor vitale ale întregii lumi, interesul general
substituindu-se intereselor particulare, conferind astfel întregului sistem juridic o dimensiune
nouă.
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit ca fiind acel tip de dezvoltare economică care
asigură satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente fără a compromitea posibilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile cerinţe.
Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un spaţiu al interacţiunii dintre patru
sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de
funcţionare.
11
Comisia Internaţională pentru Mediu şi Dezvoltare a concluzionat că printre imperativele
strategiei naţionale pentru o dezvoltare durabilă se pot menţiona:
- dezvoltarea durabilă;
Prima Conferinţă mondială în domeniul protecţiei mediului a avut loc între 5-l6 iunie l972 la
Stockholm, la care au participat delegaţi din ll4 state, între care şi România. Ziua de 5 iunie a
fost declarată „Ziua Mondială a Mediului Inconjurător”.
12
A doua Conferinţă a naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare s-a desfăşurat la Rio de
Janeiro, l992, având ca scop general elaborarea de măsuri şi strategii care să contribuie la
combaterea degradării mediului înconjurător în toate ţările, în contextul dezvoltării durabile şi
optime din punctul de vedere al mediului.
Documente adoptate:
Cea de a treia Conferinţă Mondială ONU asupra mediului a avut loc la Yohanesburg,
2002, dedicată dezvoltării durabile şi acordării sprijinului ţărilor mai puţin dezvoltate.
Documente adoptate:
Una dintre cele mai bune definiţii date mediului, atât în literatura noastră juridică cât şi în
cea străină, aparţine savantului român Emil Racoviţă. Conform acestei definiţii, mediul
reprezintă „totalitatea înfăptuirilor, fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o
fiinţă, de care depinde soarta acesteia şi a căror acţiune provoacă o reacţiune în zisa fiinţă”
In limbajul curent, potrivit definiţiei de dicţionar, termenul de „mediu” are o dublă accepţie:
cadru de viaţă al individului şi ansamblul condiţiilor susceptibile să acţioneze asupra
organismelor vii şi activităţilor umane.
Intr-o reglementare comunitară, (Directiva din 27 iunie l967), prin mediu se înţeleg: „apa,
aerul, solul şi relaţiile dintre ele, precum şi relaţiile dintre acestea şi organismele vii”
Actuala Lege a protecţiei mediului nr.265/ 2006 ( lege care a aprobat Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr.l95/ 2005), defineşte mediul care fiind „ ansamblu de condiţii şi elemente
naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele
13
naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori
materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului”.
Potrivit Legii protecţiei mediului, prin „poluare” se înţelege „introducerea directă sau
indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/ sau calităţii mediului,
poate dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului
în scop recreativ sau în alte scopuri legitime”.
„Poluantul” este, potrivit legii, „orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă
sau sub formă de vapori ori energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituienţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale”.
Poluantul este un factor care aflat în mediu în cantităţi şi concentraţii ce depăşesc limita de
toleranţă a uneia sau mai multor specii de vieţuitoare, împiedică înmulţirea sau dezvoltarea
normală a acestora printr-o acţiune toxică.
Acţiunea de intoxicare produsă de poluanţi se numeşte poluare şi este cu atât mai gravă cu cât
diferenţa dintre concentraţia poluantului în mediu şi limita de toleranţă este mai mare.
In vremea noastră se consideră că cel puţin trei activităţi umane sunt responsabile de
producerea poluării: industria, cu mediul de viaţă urban pe care îl promovează, agricultura
intensivă şi industrializată şi transporturile.
Considerăm însă, că poluarea agricolă este mai severă decât cea industrială, din cel puţin
următoarele considerente:
• poluarea agricolă vizează solul care este principalul mijloc de producţie în agricultură
şi silvicultură. Un sol poluat nu mai poate fi depoluat decât prin acţiune extrem de
lentă a factorilor naturali;
• poluarea agricolă cuprinde zone mult mai întinse decât poluarea industrială, în fapt
întreaga suprafaţă de teren pe care s-au practicat neraţional irigaţiile, mecanizarea şi
chimizarea;
• poluarea agricolă este mai periculoasă pentru că produce o contaminare a produselor
agricole cu substanţe toxice;
• dacă poluarea industrială se datorează, în principiu, eliminării fără voie a unor noxe
14
dăunătoare, poluarea agricolă este rezultatul introducerii intenţionate în sol a unor
substanţe absolut necesare producţiei agricole;
• poluarea industrială se referă, în primul rând, la anumite grupe de indivizi expuşi
profesional, în timp ce poluarea agricolă priveşte de la început întreaga populaţie
consumatoare a produselor agroalimentare infestate.
Una din formele cele mai des întâlnite de poluare fizică care perturbă mediul şi influenţează
viaţa şi activitatea omului modern, mai ales în aşezările urbane, este „poluarea fonică”produsă
de zgomot care, dacă este prelungit şi puternic, provoacă surzenia.
In sens larg, zgomotul a fost definit ca un complex e sunete, de un caracter aleatoriu, care
produce nu numai o senzaţie dezagreabilă, dar chiar agresivă, întâlnindu-se în cele mai diverse
ambianţe: pe stradă, la locurile de muncă şi de odihnă, pe uscat, pe apă şi în aer
Dar zgomotul se repercutează negativ şi asupra unor aspecte economice cum sunt: scăderea
productivităţii muncii, reducerea calităţii produselor, grevarea fondurilor de asigurări sociale,
creşterea numărului de accidente etc.
In ceea ce priveşte ţara noastră, pentru evitarea, prevenirea sau reducerea zgomotului
ambiental
Izvoarele raportului juridic de drept al mediului sunt acele fapte juridice care dau naştere
15
unor raporturi concrete de drept al mediului, cu precizarea că nu orice fapt social dă
naştere, modifică sau stinge un raport de drept al mediului, ci numai acela de care legea
mediului leagă astfel de consecinţe.
Principiile dreptului mediului pot fi clasificate după mai multe criterii, dintre care
considerăm că cele mai importante sunt următoarele:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind protecţia mediului consacră încă din primul
articol acest principiu. Textul are în vedere, prin prisma scopului legii, reglementarea
legislativă a protecţiei mediului şi consacră modul şi direcţia în care trebuie să se orienteze
dispoziţiile legislative: ocrotirea mediului trebuie realizată pe baza principiilor şi a
elementelor strategice care conduc la „dezvoltarea durabilă” a societăţii.
Constituţia din anul l99l, deşi nu consacră acest principiu, prevede în art.l35alin.(2) lit.d)
obligaţia statului de a exploata resursele naturale ale ţării „în concordanţă cu interesul naţional”.
Valoarea social- juridică deosebită conferită păstrării echilibrului ecologic şi conservării factorilor
de mediu determină şi caracterul imperativ al normelor de drept în domeniu, deoarece nici o
activitate umană nu se poate desfăşura fără respectarea normelor de protecţie a mediului fiind, în
consecinţă, o obligaţie generală ce revine tuturor autorităţilor publice, centrale şi locale, precum şi
persoanelor fizice şi juridice.
16
finalitate de interes public major, atunci principiul astfel stabilit este valabil pentru toate
componentele de mediu care reclamă ocrotire. Nu întâmplător, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.l95/2005 privind protecţia mediului, consacră caracterul „de interes public
major” nu numai pentru protecţia valorilor generale ale mediului, ci şi pentru cea ce face
obiectul reglementărilor legislative cuprinse în legi speciale, cum sunt :regimul substanţelor şi
deşeurilor periculoase; gospodărirea deşeurilor menajere, industriale şi agricole; regimul
pesticidelor , răspunderea pentru prejudiciile aduse mediului ş.a.
- în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Prima etapă din procedura exproprierii
este declararea de utilitate publică a acestei măsuri. Utilitatea publică se declară pentru lucrări de
interes naţional sau de interes local. Potrivit legii, sunt de utilitate publică, printre altele şi
instalaţiile pentru protecţia mediului, sistemele de avertizare şi prevenire a fenomenelor naturale
periculoase, lucrările de combatere a eroziunii în adâncime, protecţia şi punerea în valoare a
monumentelor naturale şi istorice ş.a.;
- cu privire la limitarea dreptului de proprietate rezultată din folosirea subsolului unei proprietăţi
private imobiliare. Potrivit art.44 alin (5) din Constituţie, pentru lucrări de interes general
autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi
proprietarul pentru daune aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune
imputabile autorităţii. Activităţile de înlăturare a consecinţelor grave ale poluării sunt activităţi de
interes general.
Consacrat în art.3 lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. l95/2005 privind protecţia
mediului, cu modificările şi completările ulterioare, acest principiu are la bază realitatea de
necontestat conform căreia activitatea de prevenire a riscurilor ecologice este cu mult mai puţin
costisitoare decât repararea daunelor care se produc, daune care de cele mai multe ori au un
caracter ireversibil.
In cadrul acestor activităţi, un rol principal îl deţin evaluarea de mediu menită să asigure
integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea anumitor
planuri şi programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului şi evaluarea impactului
asupra mediului proces în care se identifică, se descrie şi se stabilesc, pentru fiecare caz în
conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale
şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului.
17
începând cu solicitarea şi obţinerea acordului şi/ sau autorizaţiei de mediu, pe baza prezentării de
către titularul proiectului sau activităţii a studiului de impact şi terminând cu efectuarea bilanţului
de mediu la încetarea activităţii generatoare de impact asupra mediului sau la schimbarea
destinaţiei sau a proprietarului investiţiei, acestea sunt expres prevăzute de lege.
Principiul acţiunii preventive se realizează prin aplicarea sectorială a unui alt principiu, cel
referitor la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care produc poluări
semnificative.
Cele mai bune tehnici disponibile se referă la stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient
înregistrat în dezvoltarea unei activităţi, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor
specifice de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii
poluării, iar atunci când acest lucru nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi
impactul asupra mediului în întregul său.
- cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui
nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său.
Principiul este consacrat în art.3 lit.f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind
protecţia mediului.
18
guvernamentale în dezvoltarea de metode pentru utilizarea raţională a resurselor biologice ş.a.
Acest principiu este avut în vedere atât sub aspect general, cât şi sub aspect special, legea
reglementând în detaliu protecţia resurselor naturale şi a biodiversităţii, precum şi răspunderea
ce revine în aplicarea acestui principiu autorităţilor de protecţie a mediului.
Consacrat în art.3 lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. l95/2005 privind protecţia
mediului, principiul se aplică prin instituţia răspunderii juridice a persoanelor fizice şi juridice
care prin activităţile lor cauzează daune sănătăţii umane şi mediului înconjurător.
Prin poluator se înţelege operatorul sau factorul de decizie în materie economică care adoptă
o politică antiecologică, fiind obligat să suporte consecinţele nerespectării obligaţiilor
prevăzute de lege privind folosirea unor tehnologii nepoluante, limita poluării la parametrii
stabiliţi de ecostandarde, nerespectarea procedurii de reglementare şi a altor obligaţii
specifice.
Cheltuielile în legătură cu protecţia mediului natural sunt, implicit, cheltuieli care conduc la
crearea de profit.
Investiţiile făcute în domeniul protecţiei mediului atrag după ele, efecte economice pozitive
care, adesea se prelungesc cu mult dincolo de termenul de recuperare a investiţiei globale.
- dreptul de a fi informat despre planurile sau proiectele care ar putea avea efecte
semnificative asupra mediului;
19
şi oceanelor, a atmosferei, a solului, a monumentelor şi rezervaţiilor naturale, a faunei terestre
şi acvatice ş.a.
La cea de a IV-a Conferinţă a miniştrilor un „Mediu pentru Europa”, care a avut loc la
Aarhus în l998, a fost adoptată Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului
la luarea deciziei şi accesul la jurisdicţie în problemele de mediu
- accesul la justiţie.
Participarea efectivă a publicului este posibilă numai dacă informaţia necesară este
accesibilă.
20
• principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
• principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele naturale
în conformitate cu interesul naţional şi politica sa ecologică;
• principiul precauţiei în luarea deciziei;
• principiul reţinerii poluanţilor la sursă.
Dacă vecinătatea geografică este un fapt, un dat al naturii, vecinătatea politică şi juridică
constituie opera statelor şi popoarelor. Din acest punct de vedere, raporturi între buni vecini
pot exista şi între state care nu se găsesc în aceeaşi regiune a globului, constituind o expresie a
tendinţei spre universalitate a relaţiilor dintre state, cum sunt, de exemplu, cele referitoare la
conservarea mediului înconjurător.
De facto, vecinătatea poate fi cauza unor conflicte sau incidente, dacă avem în vedere că
anumite activităţi desfăşurate de un stat, pot avea consecinţe vătămătoare într-o zonă
aparţinând teritoriului altui stat. De exemplu, o activitate industrială, poate polua apa unui râu
de frontieră, aerul sau solul; amplasarea unei centrale atomonucleare poate constitui, la un
moment dat, un grav pericol de poluare radioactivă. Toate aceste activităţi având loc pe
propriul teritoriu şi în limita jurisdicţiei naţionale sunt legale, însă, în mod obiectiv, ele pot
produce efecte negative dincolo de frontieră.
O idee fundamentală desprinsă din starea de vecinătate, arată că un stat poate întreprinde o
serie de acţiuni pe propriul său teritoriu care ar putea afecta mediul vecin, dacă dintr-un studiu
O astfel de permisiune se încadrează în ideea de toleranţă care trebuie să existe între vecini,
atunci când efectele negative sunt nesemnificative în raport cu avantajele considerabile pentru
propria populaţie.
Constituţia ţării noastre prevede în art.l0 că „România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu
toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi celelalte
norme general admise de dreptul internaţional”. Statul român „se obligă să îndeplinească
întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
21
• principiul informării şi cooperării între state;
• principiul protejării patrimoniului comun al umanităţii;
• principiul prevenirii;
• principiul nediscriminării
• principiul interzicerii poluării;
• principiul „poluatorul plăteşte”.
Daniela Marinescu, Tratat de drept al mediului, Editura Universul juridic, Ediţia a iv-a, 20l0
22
Unitatea de învăţare 2
definirea noţiunilor;
Studenţii vor cunoaşte şi vor putea identifica în practică diferitele forme ale
poluării aerului, apei, solului şi subsolului;:
(4 ore)
I. Atmosfera
2.3.l.Noţiune
Atmosfera este masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul
protector de ozon, fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi
23
relativ constante până la cca. 3.000 m altitudine.
naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei
naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă
contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.
Din aceste definiţii rezultă că poluarea aerului trebuie analizată din punctul de
vedere al folosirii acestui component de mediu.
Pentru anumite industrii unde aerul este folosit ca materie primă, poluarea se
datorează prezenţei în compunerea lui a unor substanţe care au efecte negative
asupra procesului de producţie, provocând corodarea instalaţiilor şi construcţiilor
sau alterarea produselor.
In turism, efectele păgubitoare ale poluării aerului din numite zone privesc nu
neapărat prezenţa unor substanţe vătămătoare sănătăţii, ci şi alterarea într-un mod
care îl face mai puţin agreabil pentru cei veniţi să se reconforteze în natură.
24
Poluanţii din atmosferă se împart în două grupe:
• poluanţi primari –
emişi direct din surse identificate sau identificabile;
• poluanţi secundari –
produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi sau prin
reacţia cu anumiţi constituenţi ai aerului.
Cei mai periculoşi poluanţi ai atmosferei sunt cei sulfurici, poluanţii carbonici,
hidrocarburile, compuşii azotului, poluanţi minerali, substanţele radioactive, praful
bacterian etc.
- ploile acide, conţinând sulf, plus emanaţii ale gazelor de eşapament, duc la
distrugerea pădurilor şi a recoltelor de fructe şi vegetale. Asuprea sănătăţii
oamenilor efectele apar atunci când aerosolii de acid sulfuric vin în contract cu
pielea şi traiectul respirator.
Pentru anumiţi poluanţi ( cum sunt dioxidul de sulf, de azot, oxizii de azot, plumb,
benzen, monoxid de carbon etc. expres prevăzuţi în art.25 din Legea nr. l04/20ll
privind calitatea aerului înconjurător), în fiecare zonă sau aglomerare se delimitează
arii care se clasifică în regimuri de evaluare în funcţie de pragurile superior şi
inferior de evaluare. Clasificarea în regimuri de evaluare se revizuieşte o dată la 5
ani, conform procedurilor prevăzute de lege.
25
Pentru a asigura reprezentativitatea datelor de calitate a aerului, pentru fiecare
punct fix de măsurare se stabileşte, prin studii specifice de evaluare a calităţii
aerului înconjurător, o zonă de protecţie, care se evidenţiază în planurile de
urbanism şi în care este interzisă executarea oricăror lucrări sau desfăşurarea
oricăror activităţi care ar putea influenţa reprezentativitatea datelor de calitate a
aerului, fără informarea prealabilă a autorităţii publice teritoriale pentru protecţia
mediului.
c) emisiile în atmosferă
In zonele în care sunt depăşite valorile limită privind calitatea aerului înconjurător
pentru unul sau mai mulţi poluanţi, pe baza studiului de evaluare a impactului
asupra mediului, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului stabilesc,
după caz, pentru aceşti poluanţi valori limită de emisie mai restrictive decât valorile
stabilite de legislaţia în vigoare specifică activităţii respective.
In cazul depăşirii valorilor limită de emisie pentru unul sau mai mulţi poluanţi,
autoritatea competentă decide să ia toate măsurile necesare pentru înlăturarea
cauzelor şi consecinţelor asupra calităţii aerului înconjurător ale acestor depăşiri,
26
inclusiv întreruperea temporară a activităţii instalaţiei care a generat această situaţie.
27
atmosferică transfrontieră la mare distanţă, sunt:
• protejarea omului şi
a mediului înconjurător împotriva poluării atmosferice în care scop părţile
contractante se obligă să limiteze şi, în măsura posibilului să reducă, în mod
treptat şi să prevină poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi;
- combaterea introducerii substanţelor poluante pentru aer prin consultări,
schimb de informaţii, activităţi de cercetare şi supraveghere, politici şi strategii,
ţinând seama de eforturile întreprinse la nivel naţional şi internaţional;
• Convenţia privind
protecţia stratului de ozon, Viena, l985.
Reprezintă un document - cadru care a pus bazele cooperării internaţionale în
scopul protejării atât a stratului de ozon, cât şi a ozonului aflat la altitudine.
Se interzice importul de substanţe controlate din state care nu sunt părţi la Protocol şi
în acelaşi timp, exportul lor în astfel de state.
28
pentru a permite ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările de climă, să
ofere garanţia că producţia de alimente nu este ameninţată şi să ofere dezvoltării
economice posibilitatea de a acţiona într-o manieră susţinută.
• promovarea unei
dezvoltări susţinute şi durabile;
• cooperarea pentru promovarea unui sistem economic deschis şi de ajutorare care să
conducă la o dezvoltare economică susţinută a tuturor părţilor, în special a celor în curs
de dezvoltare.
- Protocolul de la Kyoto, l997.
In prima parte, întăreşte obligaţia părţilor de a-şi reduce emisiile antropice de gaze
cu efect de seră, cu cel puţin 5% sub nivelul calculat de producţie al anului l990, până în
perioada 2008-20l2, iar în a doua parte creează mecanismele flexibile de tranzacţionare
de drept de emisie între statele semnatare.
Protocolul defineşte emisiile de gaze cu efect de seră permise pentru fiecare stat-parte
industrializat, în termeni de „cantităţi alocate” pentru perioada de angajament şi
introduce trei mecanisme flexibile pentru transferul internaţional: Implementarea în
Comun; Mecanismul de Dezvoltare Durabilă şi Comerţul cu Credite de Emisii.
Dacă o ţară emite mai mult decât cantitatea ce i-a fost alocată prin Protocol, ea poate
folosi aceste mecanisme pentru a achiziţiona fie unităţi de cantitate alocată, prin
comercializarea acestora, fie unităţi de reducere a emisiilor obţinute în urma proiectelor
Implementare în Comun, fie reduceri certificate de emisii, prin Mecanismul de
dezvoltare Durabilă.
29
sistem în cadrul Uniunii, precum şi cu privire la funcţionalitatea acestuia.
• spaţiul
extraatmosferic şi corpurile cereşti sunt bunuri care aparţin patrimoniului
comun al umanităţii;
- explorarea şi exploatarea spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti,
inclusiv Luna, trebuie astfel făcute încât să se evite contaminarea lor dăunătoare şi
producerea unor schimbări nocive în mediu terestru prin introducerea de materiale
ori substanţe extraterestre.
II Apa
2.3.6.Consideraţii generale
Problema apei este grav complicată de cel puţin două cauze majore: lipsa
completă sau insuficienţa lucrărilor care să facă posibilă utilizarea în scopuri sociale
30
şi economice a întregului stoc de apă al fluviilor, râurilor, lacurilor şi apelor
subterane şi poluarea crescândă a apelor, atât a celor interioare, cât şi a celor
maritime şi oceanice.
- din punct de vedere al administrării lor, apele se împart în: ape internaţionale,
ape teritoriale şi ape naţionale;
• după aşezarea lor, sunt ape de suprafaţă (de interes general sau local) şi ape
subterane;
• din punct de vedere al reglementării pescuitului şi al protecţiei fondului piscicol,
apele naţionale şi cele teritoriale ale Mării Negre servesc pentru înmulţirea,
creşterea şi pescuitul peştelui, al mamiferelor acvatice, crustaceelor etc., precum şi
pentru recoltarea produselor acvatice şi se împart pe bazine piscicole.
Bazinele piscicole pot fi: naturale şi amenajate.
2.3.8.Poluarea apei
Poluarea apei nu este specifică unui continent sau altuia, ci este un fenomen de
răspândire generală. Ceea ce diferă este numai coeficientul de poluare.
Sursele care produc poluarea apelor de suprafaţă se pot împărţi în: surse de
poluare concentrate sau organizate, reprezentate de apele uzate orăşeneşti sau de
ape uzate industriale şi surse de poluare neorganizate, dispersate pe suprafaţa
bazinului hidrografic al cursului de apă, constituite din apele de precipitaţii care
spală localităţile şi drumurile, depozitele de reziduuri, terenurile agricole pe care sau
practicat îngrăşăminte chimice sau pesticide.
31
impurificarea cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse ca urmare a unor lucrări
miniere sau de foraje; impurificări produse de infiltraţiile de suprafaţa solului;
impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de
protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie ş.a.
Insulele care nu fac legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparţin
proprietarului albiei apei.
32
Române” de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în condiţiile prevăzute de lege.
Apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le
administrează, sunt supuse dispoziţiilor Legii apelor, precum şi prevederilor din
convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.
In ceea ce priveşte folosinţa apei, aceasta poate fi: liberă – pentru nevoi de băut,
adăpat şi nevoi gospodăreşti pentru care nu sunt necesare instalaţii de capacitate
mare şi autorizată - pentru apele de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor
arteziene, în cazul alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţii, producerea
energiei electrice, navigaţie, pescuit etc.
Atunci când din cauza secetei sau a unor calamităţi naturale, debitele de apă
autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor, în folosinţa apei se pot aplica
restricţii temporare, care se stabilesc prin planuri speciale, elaborate de
administraţiile bazinale de apă, după consultarea utilizatorilor autorizaţi, cu avizul
Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi cu aprobarea comitetului de bazin.
Planurile se aduc la cunoştinţa publicului.
Există astfel, servitutea naturală, consacrată în art.26 din lege, pentru deţinătorii
terenurilor din aval, de a primi apele ce se scurg în mod naturale de pe terenurile
situate în amonte.
33
- amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi
control sau alte aparate ori instalaţii necesare executării de studii privind regimul
apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea instalaţiilor destinate acestor activităţi;
c)gospodărirea apelor
• protecţia apelor
Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic, în condiţiile utilizării
durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauţiei, prevenirii şi evitării
34
daunelor la sursă şi principiul „poluatorul plăteşte”.
Pentru protecţia resurselor de apă, Legea instituie o serie de interdicţii cum sunt,
de exemplu: punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor
existente, darea în funcţiune a noilor ansambluri de locuinţe, introducerea la
obiectivele economice existente de tehnologii de producţie modificate, care măresc
gradul de încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcţiune a
reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare, ori fără realizarea altor lucrări şi
măsuri care să asigure pentru apele uzate respectarea prevederilor impuse prin
autorizaţia de gospodărire a apelor; aruncarea sau introducerea, în orice mod, în
albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră şi în
zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel
ş.a.
35
a accidentelor la construcţii hidrotehnice.
Cauzele inundaţiilor pot fi: lipsa în anumite zone a unor lucrări de apărare;
evoluţia unor afluenţi, insuficienta capacitate de scurgere a unor poduri şi podeţe;
colmatarea albiilor unor râuri; neexecutarea lucrărilor antierozionale pe versanţi şi
zonele despădurite; lipsa disciplinei în construcţii şi în amenajarea teritoriului etc.
Incă din l9ll, Institutul de drept Internaţional a dat o rezoluţie în care se arată că
„orice alterare a apei şi evacuarea în ape a substanţelor dăunătoare este interzisă”.
Potrivit art.6 din acest document, fiecare stat al unui bazin de drenaj internaţional,
are dreptul la o cotă rezonabilă şi echitabilă de utilizare avantajoasă a apelor
bazinului, având în acelaşi timp obligaţia d a se abţine de a cauza o nouă formă de
poluare sau orice creştere a gradului de poluare existent, susceptibilă de a provoca
pagube importante asupra teritoriului altui stat al bazinului, precum şi obligaţia să ia
toate măsurile rezonabile în vederea reducerii poluării actuale de aşa manieră încât
nici un al prejudiciu să nu fie cauzat teritoriului altui stat al bazinului.
Intr-un cadru geografic mai restrâns, Consiliul Europei a adoptat la 6 mai l968,
36
Carta Europeană a Apei. Ulterior, au mai fost adoptate şi alte documente, atât de
către Consiliul Europei, cât şi de către Conferinţele Naţiunilor Unite de la
Stockholm,l972, Mar del Plata, l977 ş.a.
Constituie, pe de o parte, un tratat –cadru care stă la baza negocierilor dintre state
şi în acelaşi timp, reprezintă o abordare complexă a problemelor prevenirii poluării
apelor, conţinând obligaţii generale şi specifice, norme de calitate a apei şi
reglementând condiţiile privind deversarea în cursurile de apă internaţionale a unor
substanţe periculoase.
- Acordul relativ la calitatea apelor din Marile Lacuri, Ottawa, l972, încheiat între
SUA şi Canada, în completarea Tratatului din l909.
Statele părţi se obligă să controleze în mod sistematic calitatea apelor uzate care
sunt deversate în sectorul Dunării ce trece pe teritoriul lor, autorizând deversarea
efluenţilor în conformitate cu legislaţiile naţionale, supraveghind aplicarea acestor
37
prevederi şi controlând variaţiile calitative ale apelor fluviului.
38
gospodărirea durabilă şi echitabilă a apelor, inclusiv pentru conservarea,
îmbunătăţirea şi utilizarea raţională a apelor de suprafaţă şi a celor subterane, în
măsura în care aceste activităţi sunt posibile.
Sub primul aspect, s-a remarcat că există poluanţi care îşi conservă compoziţia
lor chimică timp de decenii, în timp ce alţii îşi transformă substanţa devenind
inofensivi în spaţiul a câtorva zile sau ore; unii agenţi de poluare reprezintă o
ameninţare precisă şi imediată pentru flora şi fauna marină, în timp ce alţii, pot
deveni nocivi după o perioadă mai lungă. Unii poluanţi intoxică animalele şi
plantele marine prin simplu contact cu ele, în timp ce alţii, diminuează oxigenul din
apa marii, ducând la dispariţia unor specii etc.
39
transfer de produse poluante de la o navă la alta sau de la navă la uscat;
- norme care reglementează dreptul de inspectare a navelor bănuite de a fi adus
prejudicii mediului marin, drept recunoscut organelor statului riveran în spaţiul
supus jurisdicţiei sale şi reglementat de a reclama navele vinovate tuturor statelor în
marea liberă;
• să ceară explicaţii
navei în legătură cu faptele ce i se impută;
- să inspecteze nava, în cazul că refuză să prezinte explicaţiile cerute ori dacă
acestea nu concordă cu faptele;
40
în măsură să facă cercetări acvatice sau subacvatice; îmbarcarea, debarcarea de
mărfuri stupefiante şi substanţe psihotrope, fonduri băneşte sau persoane, contrar
legilor române; poluarea deliberată şi gravă de orice natură a apei, a mediului marin,
a spaţiului aerian de deasupra apei sau afectarea deliberată a ecosistemelor marine.
In cazul în care o navă aparţinând unui alt stat este surprinsă făcând activităţi de
cercetare sau explorare a resurselor marine româneşti, fără aprobarea organelor
române competente, ea poate fi urmărită şi dincolo de marea noastră interioară, cu
condiţia ca urmărirea să înceapă în marea noastră teritorială şi să fie neîntreruptă.
La Geneva, l958, a avut loc, prima Conferinţă postbelică asupra dreptului mării, la
care s-au încheiat patru convenţii deosebit de importante, un Protocol de semnare
facultativă privind reglementarea obligatorie a diferendelor şi nouă rezoluţii. Aceste
convenţii sunt:
41
internaţional; reglementează dreptul victimei, persoană fizică sau juridică, de drept
public sau privat, precum şi un stat sau subdiviziunile sale politice, de a fi
despăgubite.
- împărţirea substanţelor nocive în trei liste: „lista neagră”; lista „cenuşie” şi lista
„albă”, în funcţie de gradul lor de toxicitate;
42
• Convenţia
internaţională privind prevenirea poluării de către nave, Londra, l973,
denumită MARPOL, amendată printr-un Protocol în l978.
Obiectivul general al convenţiei îl reprezintă conservarea mediului marin prin
obţinerea completei eliminări a poluării cu petrol şi alte substanţe dăunătoare şi
minimalizarea accidentelor de deversare a acestor substanţe în mare.
• Convenţia Naţiunilor
Unite asupra Dreptului Mării, Montego Bay, l982.
Instituie principiul după care resursele minerale ale adâncurilor mărilor constituie
patrimoniul comun al umanităţii, care este investită cu toate drepturile asupra
acestora.
43
se informeze reciproc atât despre structura naţională care se ocupă cu efectele
acestei poluări, cât şi despre producerea oricărui accident ce cauzează sau poate
cauza poluarea cu hidrocarburi a mării, precum şi despre prezenţa, natura şi
întinderea pânzei de hidrocarburi (mareea neagră), ce poate constitui o serioasă
ameninţare la adresa uneia sau a mai multor părţi contractante.
• Convenţia privind
prevenirea poluării Mării Mediterane, Barcelona, l976.
Convenţia are trei protocoale şi anume: Protocolul relativ la cooperarea în
domeniul combaterii poluării Mării Mediterane prin hidrocarburi şi alte substanţe
periculoase în cazul situaţiilor critice, Protocolul relativ la prevenirea poluării Mării
Mediterane cauzate de operaţii de imersare făcute de nave şi aeronave şi Protocolul
privind protecţia mării împotriva poluării de origine telurică.
• Convenţia privind
protecţia Mării Negre împotriva poluării, Bucureşti, l992.
Marea Neagră prezintă o serie de particularităţi: este o mare intercontinentală;
aproape închisă; un bazin colector al unei vaste reţele de râuri şi fluvii; apele de
adâncime sunt stratificate; flora şi fauna marină au o sensibilitate deosebită la
schimbările de temperatură şi de compoziţie a apei.
44
alte folosinţe legitime ale mării, şi deteriorarea condiţiilor de agrement”.
In acest scop, au fost încheiate trei protocoale care fac parte integrantă din
convenţie:
• Protocolul privind
protecţia mediului marin al Mării Negre din surse de pe uscat;
Pentru a stabili priorităţile ce decurg din Convenţia privind protecţia Mării Negre
împotriva poluării, statele părţi au semnat la Odesa în l993, declaraţia Ministerială
pentru Protecţia Mediului Marin al Mării Negre, document bazat pe directivele
conţinute în Agenda 2l.
Ca suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare, solul este unul dintre
principalii depozitari ai substanţei vii a uscatului şi a energiei potenţiale biotice
captate prin fotosinteză, ca şi al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot,
calciu, sulf, fosfor, potasiu etc.).
45
funcţionării normale a solului, ca mediu de viaţă, în cadrul diferitelor ecosisteme
naturale sau create de om, dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică,
biologică a salului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa
bioproductivă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Terenurile care prin degradare şi poluare şi-au pierdut, total sau parţial,
capacitatea de producţie pentru culturi agricole şi silvice, se constituie în perimetre
de ameliorare. Grupele de terenuri ce intră în aceste perimetre se stabilesc în comun,
de către autorităţile publice centrale din domeniul agriculturii şi al protecţiei
mediului, propunerile având la bază situaţiile înaintate de comune, oraşe şi
municipii.
Pentru protecţia terenurilor de orice fel şi, în special a celor agricole, faţă de
inundaţii, alunecări de teren şi eroziuni, pentru asigurarea unui nivel corespunzător
de umiditate a solului, care să permită sau să stimuleze creşterea plantelor, precum
şi pentru ameliorarea solurilor acide, sărăturate şi nisipoase şi protecţia împotriva
poluării, deosebit de importante sunt amenajările de îmbunătăţiri funciare, care au
46
rolul de a preveni şi înlătura acţiunea factorilor de risc asupra fondului funciar,
cauzate de fenomene naturale sau de activităţi antropice, prin măsuri specifice.
Potrivit art.l36 alin.(3) din Constituţie, „bogăţiile de interes public ale subsolului”
fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, putând fi date, în condiţiile prevăzute de
legi organice, în administrarea, concesionarea ori închirierea regiilor autonome şi
instituţiilor publice ori date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Intră
sub incidenţa regimului de protecţie stabilit prin diferite acte normative, resursele
naturale ale subsolului, ale zonei economice şi ale platoului continental, zăcămintele
de ape minerale, lacurile terapeutice şi acumulările de nămol, precum şi alte bunuri
şi resurse naturale ale subsolului.
47
- clasificarea apelor
- gospodărirea apelor
48
Unitatea de învăţare 3
• pădurile;
49
- terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
• terenurile destinate
împăduririi;
• terenurile care
servesc nevoilor de cultură;
• terenurile care
servesc nevoilor de producţie silvică;
• terenurile care
servesc nevoilor de administraţie silvică;
• terenuri ocupate de
construcţii şi curţile aferente acestora;
• iazurile, albiile
pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele
silvice;
• perdelele forestiere
de protecţie;
• jnepenişurile;
• păşunile împădurite
cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa
ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.
Sunt incluse în fondul forestier naţional, fiind considerate păduri, terenurile cu o
suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori care, în condiţii normale de
vegetaţie, ating o înălţime minimă de 5 m.
• perdelele forestiere
de protecţie;
• jnepenişurile;
- păşunile împădurite cu consistenţă mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai
pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.
• antierozionale;
- pentru protecţia căilor de comunicaţie şi transport, în special împotriva
înzăpezirilor;
• pentru protecţia
digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor, gheţii ş.a.;
• pentru protecţia
localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale.
50
Legea consacră următoarele principii:
- perdelele forestiere de protecţie pot fi, după caz, proprietatea publică sau
privată şi constituie bun de interes naţional;
• păduri de folosinţă
forestieră şi,
• păduri de folosinţă
silvopastorală.
Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi
constituie bun de interes naţional.
• fond forestier
proprietate publică a statului;
• fond forestier
proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
• fond forestier
proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
• fond forestier
proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale;
51
Constituirea ocoalelor silvice se face de către:
Atât ocoalele silvice de stat, cât şi cele private sunt de interes public şi pot
administra sau asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi, pe bază
de contracte.
• proprietatea
forestieră nu poate fi divizată sub limita de l ha;
• este interzisă
reducerea suprafeţei fondului forestier.
Dacă la deschiderea unei succesiuni, din cauza numărului de moştenitori se
creează posibilitatea divizării proprietăţii forestiere sub limita de l ha, se constituie
moştenirea în favoarea unui/ unor moştenitori, la nivelul minim prevăzut, de l ha, cu
plata unei sulte de către cel/cei în favoarea căruia/cărora s-a constituit moştenirea.
52
fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de
interes naţional, declarate, conform legii, de utilitate publică.
Pot fi astfel scoase definitiv din fondul forestier naţional, cu condiţia compensării
acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a
obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor
categorii de obiective:
53
f) protecţia fondului forestier naţional
g) produsele pădurii
- produse nelemnoase, cum sunt: a) fauna de interes cinegetic; b) peştele din apele
de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri situate în fondul forestier; c) fructele de
pădure; d) seminţele forestiere; e) ciupercile comestibile din flora spontană; f)
plantele medicinale şi aromatice; g) răşina; h) alte produse
Produsele nelemnoase se pot exploata liber, pentru nevoi personale sau pe bază de
autorizaţie şi contract, atunci când exploatarea se face în scopuri comerciale.
- pajiştile comunale care fac parte din domeniul privat al statului şi de află în
54
administrarea consiliilor locale;
- pajiştile aflate în indiviziune care, prin lege, fie prin efectul actelor de
proprietate sau acordul ulterior al coproprietarilor, se folosesc în comun în cadrul
asociaţiilor de păşunat;
- pajiştile situate pe orice fel de terenuri din zonele montane, inclusiv golurile
alpine
sau cele situate în zonele inundabile ale râurilor şi în Lunca Dunării, care nu intră
în primele două categorii şi sunt folosite numai în timpul prielnic păşunatului,
aparţinând domeniului public al statului;
Sumele rezultate din taxele de păşunat şi din alte exploataţii ale păşunilor, care
sunt stabilite de către consiliile locale, sunt folosite integral pentru lucrări de
întreţinere, amenajări pastorale şi/sau silvice, lucrări de reconstrucţie ecologică a
păşunilor degradate.
• protecţia plantelor
cultivate
Protecţia plantelor cultivate începe cu producerea, prelucrarea şi/sau
comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, care se realizează de către
operatorii economici, persoane fizice sau juridice, înregistraţi în acest scop şi care
au primit autorizaţie eliberată de autoritatea publică centrală din domeniul
agriculturii, prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor.
55
poate fi retrasă, temporar sau definitiv, de organul emitent dacă se constată că nu
sunt îndeplinite obligaţiile asumate conform legii sau titularul nu mai desfăşoară
activităţile respective timp de 3 ani consecutiv.
- regimul sancţionator.
• gestionarea durabilă
a faunei de interes cinegetic;
- exercitarea vânătorii în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării
calităţii populaţiilor cinegetice, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau
recreativ-sportiv;
56
- vânătoarea se exercită numai de către vânători care îndeplinesc cumulativ
condiţiile prevăzute expres de lege;
Conform art. 7 din Legea nr. 407/2006, categoriile de gestionari cu care se pot
încheia contracte de gestionare a faunei de interes cinegetic sunt următoarele:
• administratorii
pădurilor proprietate privată;
• administratorii
pădurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
• organizaţiile de
vânătoare;
• administratorii
pădurilor proprietate publică a statului;
- instituţiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică în
domeniul cinegetic;
• instituţiile de
învăţământ care au ca discipline de studiu vânatul şi vânătoarea.
Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de
administrator, pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:
• direct,
• prin licitaţie publică
Vânatul dobândit în condiţiile legii, se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul
local sau administraţia ariei naturale protejate.
57
asigure gestionarea durabilă a acestuia, pe baza unor studii de specialitate, întocmite
pentru fiecare fond cinegetic, în perspectiva perioadei de valabilitate a contractului.
Gestionarul este obligat să repare prejudiciul produs din culpa sa faunei cinegetice
pe care o gestionează.
Potrivit legii, înfiinţarea grădinilor zoologice se poate face de către persoane fizice
sau juridice, în baza acordului şi autorizaţiei de mediu, precum şi a autorizaţiei
sanitar-veterinare, eliberate de autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi
autorităţile teritoriale sanitar-veterinare, conform legislaţiei în vigoare.
Funcţionarea grădinilor zoologice are loc pe baza unei autorizaţii care conţine
condiţiile specifice privind normele aplicabile grădinilor zoologice, prevăzute de
lege.
Finanţarea se face de către proprietar din surse proprii şi din alte surse.
58
c)măsuri de protecţie a animalelor domestice
• protecţia mediului
natural în interesul sănătăţii şi bunăstării umane şi animale;
- cercetarea în scopul stabilirii măsurilor adecvate pentru conservarea acestor
specii;
59
unor astfel de persoane; anestezierea animalelor utilizate; folosirea numai o singură
dată a unui animal într-un experiment ce produce durere şi suferinţe intense;
menţinerea în viaţă a animalului, după experiment şi acordarea de îngrijiri
corespunzătoare stării lui de sănătate etc.
60
pescuit, netransmisibilă, eliberată de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi
Acvacultură instituţiilor de cercetare din sectorul pescăresc.
61
Unitatea de învăţare 4
studenţii vor putea mai uşor să rezolve în orele de seminar, diferite cazuri
practice ş.a.
4.3.l.Consieraţii generale
62
Suprafeţele de teren sau de apă, cât şi elementele naturale individualizate, ocrotite
de lege datorită importanţei lor ştiinţifice, estetice sau rarităţii, urmăresc păstrarea
peisajului natural, menţinerea unor medii de viaţă caracteristice de interes ştiinţific
în cele mai diverse domenii de activitate, conservarea frumuseţilor naturale, a
fondului genetic autohton şi transmiterea lor generaţiilor viitoare.
Atât rezervaţiile naturale, cât şi monumentele naturii, precum şi alte variate tipuri
şi forme de protecţie a diversităţii formelor de viaţă şi a complexelor ecologice, cu
importanţă deosebită, pe care le compun, fac parte din noţiunea integratoare de „arie
naturală protejată”.
Conform legii, prin „arie naturală protejată” se înţelege „zona terestră, acvatică
şi/sau subterană, cu perimetrul legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi
conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi
formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de
altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită”.
- de interes comunitar sau situri „Natura 2000”: situri de importanţă pentru statele
membre ale Uniunii Europene, arii speciale de conservarea, arii de protecţie
specială avifaunistică.
63
zone umede e importanţă internaţională, arii speciale de conservare, arii de protecţie
specială avifaunistică, rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii, rezervaţii
naturale;
- hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, pentru ariile naturale situate pe
suprafeţe terestre sau acvatice care aparţin domeniului public de interes judeţean sau
local, precum şi pentru cele situate pe suprafeţe aflate în proprietate privată.
64
- aprinderea şi folosirea focului deschis;
• orice formă de
recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare;
• perturbarea
intenţionată în timpul perioadelor de reproducere sau de odihnă;
• distrugerea şi/sau
culegerea intenţionată a cuiburilor şi ouălor din natură;
- recoltarea florilor şi fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau
distrugerea cu intenţie a acestor plante în habitatele lor naturale;
65
conservare a peisajului şi a biodiversităţii şi de dezvoltare a activităţilor economice
specifice acestei zone.
Potrivit art.2 din Legea nr.82/ l993, prin rezervaţie a biosferei se înţelege: „zona
geografică cu suprafeţele de uscat şi de ape, în care există elemente şi formaţiuni
fizico-geografice, specii de plante şi animale rare care îi conferă o importanţă
biogeografică, ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural
naţional şi universal, fiind supusă unui regim special de administrare, în scopul
protecţiei şi conservării acesteia, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea
activităţilor economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic şi a
resurselor sale naturale.”
66
m.
- terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate publică
sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale;
- zone tampon care cuprins suprafeţele de teren şi de ape care înconjoară zonele
cu regim de protecţie integrală, având acelaşi regim juridic ca al zonelor pe care le
protejează;
Pentru refacerea unor porţiuni din zonele tampon şi zonele economice, se pot
67
constitui zone de reconstrucţie ecologică de către Consiliul Ştiinţific al
Administraţiei Rezervaţiei.
Convenţia se referă la toate peisajele, atât cele considerate deosebite, cât şi cele
degradate.
68
Statele contractante se obligă să ia măsurile necesare pentru conservarea şi
utilizarea florei şi faunei prin extinderea zonelor împădurite şi conservarea speciilor
ameninţate cu dispariţia.
69
Unitatea de învăţare 5
5.3.l.Noţiuni generale
In înţeles restrâns, ambele formează ecosisteme umane (sat, oraş, metropolă), iar
în interacţiune cu mediul social formează, în sens larg, un socio-ecosistem (ţară).
70
mulţi factori, dintre care: repartiţia spaţială a indivizilor, tabelul de creştere şi
descreştere, supravieţuire şi piramida vârstelor, raportul dintre sexe, sănătate,
educaţia şi instrucţie, cooperare regională şi internaţională.
• calitatea mediului
natural;
• calitatea mediului
social;
• calitatea mediului
internaţional.
Pentru protecţia juridică a calităţii vieţii, luarea în considerare a sistemului
valorilor umane, a sistemului drepturilor fundamentale ale omului, ca şi corelarea
acestora, impune ca în prealabil, să se realizeze premisa necesară, constând în a face
pe plan internaţional şi, respectiv regional, sinteze între sistemul de relaţii şi
sistemul de drept.
In fiecare ţară, calitatea vieţii influenţează pozitiv creşterea produsului intern brut,
deoarece acţionează în mod pozitiv asupra sănătăţii fizice şi psihice a membrilor
societăţii, contribuind la creşterea capacităţii de muncă a lucrătorului şi, în acelaşi
timp,
71
favorizând creşterea productivităţii muncii sociale şi menţinerea ei la un nivel
ridicat, eliminând sau reducând perioadele de boală. O bună calitate a mediului
influenţează în bine sănătatea omului, prelungindu-i durata activă de viaţă şi reduce
cheltuielile pe care asistenţa medicală le face pentru tratarea bolilor generate sau
favorizate de degradarea mediului.
In legislaţia română, este consacrat în art.35 din Constituţie, precum şi în art.5 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.l95/2005 privind protecţia mediului, cu
modificările şi completările ulterioare.
• drepturi economice
şi sociale (dreptul la muncă, la securitate socială, la sănătate etc.);
• drepturi culturale (
dreptul la educaţie, la viaţă culturală etc.);
- drepturi civile ( dreptul la egală ocrotire în faţa legii, dreptul la cetăţenie, la
libertate şi inviolabilitate etc.);
72
• drepturi politice (
dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei, dreptul de a alege şi a fi ales
etc.).
-dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat, nedegradat de activităţi care pot afecta
mediul, sănătatea, bunăstarea oamenilor şi dezvoltarea durabilă;
73
- dreptul la conservarea elementelor reprezentative ale naturii ş.a.
74
Unitatea de învăţare 6
75
Aşezările umane există sub forme extrem de diverse, de la comunităţile cele mai
primitive, până la megalopolisurile lumii superindustrializate.
• amplasarea
industriilor poluante la distanţă faţă de localităţi;
• folosirea de metode
76
tehnologice care produc cât mai puţin poluanţi;
• reducerea poluării
determinate de mijloacele de transport;
• neutralizarea
deşeurilor nerecuperabile;
• desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unor activităţi periculoase pentru om şi
pentru mediu înconjurător;
• reducerea poluării
fonice etc.
( a se trata protecţia fiecărui factor de mediu, după tratat)
77
eficace în realizarea obiectivelor imediate şi e perspectivă ale dezvoltării durabile.
78
dobândite, cât şi motivele care au dus la această excepţie.
Acordul de mediu este un act tehnico-juridic eliberat în scris, prin care se stabilesc
79
condiţiile de realizare a proiectului din punct de vedere al protecţiei mediului, cu
luarea în considerare a observaţiilor pertinente făcute de public pe tot parcursul
evaluării impactului asupra mediului.
• activităţi cu impact
nesemnificativ (pentru care nu se emite acordul de mediu);
- activităţi cu impact redus asupra mediului (pentru care se emit doar autorizaţii
de mediu);
Avizul, acordul şi autorizaţia de mediu sunt supuse revizuirii în cazul în care apar
elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii lor şi se
suspendă în cazul nerespectării prevederilor pe care le cuprind sau ale programelor
pentru conformare, după o somaţie prealabilă cu termen. Suspendarea se menţine
până la eliminarea cauzelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni.
80
mediu;
• autorizarea
executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenurile cu destinaţie
forestieră. Fac excepţie, construcţiile necesare întreţinerii pădurilor,
exploatărilor silvice şi culturilor forestiere;
• autorizarea
executării construcţiilor definitive, altele decât cele industriale, necesare
81
exploatării şi prelucrării resurselor în zone delimitate conform lgii, care
conţin resurse identificate ale solului;
• autorizarea
executării construcţiilor de orice fel în albiile minore ale cursurilor de apă şi
ale cuvetele lacurilor. Excepţie, lucrările de poduri, cele necesare căilor
ferate, drumurilor, de gospodărire a apelor;
• autorizarea
executării construcţiilor sau a amenajărilor în zonele expuse la riscuri
naturale;
-autorizarea executării construcţiilor în zonele expuse la riscuri tehnologice.
• competenţă şi
imparţialitate;
• transparenţă şi
credibilitate;
• independenţă faţă de
posibila predominare a oricăror interese specifice;
• asigurarea
confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional;
• reprezentarea
intereselor publice;
• contribuţia la
promovarea principiului liberei circulaţii a produselor.
Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale este atestată prin declaraţia de
conformitate EC, întocmită de producător sau de reprezentantul său autorizat, prin
rapoartele de încercare sau prin certificatele de conformitate emise de laboratoare
ori de organisme de certificare sau inspecţie, alese de producător, conform
procedurilor de evaluare şi prin marcajul de conformitate CE, potrivit
reglementărilor tehnice aplicabile.
82
nereglementate prin acte normative specifice, se aplică dispoziţiile Hotărârii de
Guvern nr. l022/2002.
Pământul reprezintă cel mai general obiect al muncii şi, în acelaşi timp,
principalul mijloc de producţie în agricultură şi silvicultură.
• asigurarea securităţii
alimentare prin creşterea producţiei agricole;
• absorbţia fondurilor
comunitare destinate finanţării domeniilor specifice;
• stimularea
transformării gospodăriilor ţărăneşti în exploataţii agricole moderne;
• susţinerea financiară
şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale;
• accelerarea
procesului de dezvoltare rurală;
• gestionarea
infrastructurii de îmbunătăţiri funciare de utilitate publică;
• extinderea
suprafeţelor de păduri în România şi dezvoltarea pisciculturii;
• reforma structurilor
administrative cu atribuţii în domeniul agriculturii.
Deţinătorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice persoană fizică şi juridică
care desfăşoară o activitate pe un teren, fără a avea un titlu juridic, au următoarele
obligaţii: să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
mediului geologic; să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor
neocupate productiv sau funcţional; să respecte orice alte obligaţii prevăzute în
reglementările legale din domeniu etc.
83
6.5.2 Regimul juridic al produselor de uz fitosanitar
84
informaţii care pot fi solicitate.
- autorizaţia de mediu;
85
Unitatea de învăţare 7
• principiul precauţiei
în gestionarea substanţelor şi preparatelor periculoase, în vederea prevenirii
pagubelor produse sănătăţii umane şi mediului;
• principiul
86
transparenţei faţă de consumatori, asigurându-se accesul la informaţii
privind efectele negative pe care le pot genera substanţele şi preparatele
periculoase;
• principiul securităţii
operaţiunilor de gestionare a substanţelor şi preparatelor periculoase.
Sunt considerate substanţe şi preparate periculoasecele explozive, oxidante,
extrem de inflamabile, foarte inflamabile şi inflamabile, substanţele şi preparatele
toxice şi foarte toxice, substanţele şi preparatele nocive, corozive, iritante,
sensibilizante, cancerigene, mutagene, substanţele şi preparatele toxice pentru
reproducere, precum şi cele periculoase pentru mediu.
La baza clasificării substanţelor într-una din categoriile menţionate mai sus stau
proprietăţile lor intrinseci. In ceea ce priveşte preparatele periculoase, clasificarea
are la bază gradul de pericol şi natura specifică a riscurilor pe care le implică.
Pentru controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase şi în scopul prevenirii producerii lor şi al limitării
consecinţelor atunci când s-au produs, asupra sănătăţii umane, precum şi asupra calităţii
mediului, operatorii activităţilor în care sunt prezente substanţele periculoase, trebuie să
dovedească autorităţilor competente în orice moment şi în special în cadrul activităţilor de
inspecţie şi control că au luat toate măsurile prevăzute de lege, pentru prevenirea pericolelor
de accidente majore în care sunt implicate aceste substanţe.
87
Operatorul are obligaţia să elaboreze raportul de securitate, în scopul de a demonstra că a
împlementat politica de prevenire a unor accidente majore, precum şi planul de management
al securităţii pentru aplicarea acestei politici; a identificat pericolele potenţiale de accidente
majore şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea lor ş.a.
In cazul producerii unui accident major, operatorul are obligaţia să informeze în termen
de maximum 2 ore autorităţile publice competente la nivel judeţean cu privire la :
circumstanţele accidentului, substanţele periculoase implicate, datele disponibile pentru
evaluarea efectelor produse asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului, acţiunile pe care
intenţionează să le întreprindă
Legea nr. 2ll din l5 noiembrie 20ll privind regimul deşeurilor prevede că lista deşeurilor
aprobată de Comisia Europeană se preia în legislaţia naţională prin hotărâre a Guvernului.
Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să încadreze fiecare tip
de deşeu generat din propria activitate în lista menţionată mai sus; să efectueze şi să ţină o
caracterizare a deşeurilor periculoase generate de propria activitate şi a deşeurilor care pot fi
considerate periculoase din cauza originii sau compoziţiei, în scopul determinării
posibilităţilor de amestecare, a metodelor de tratare şi eliminare a acestora.
La propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, prin actul normativ
care reglementează categoria de deşeuri se stabilesc condiţiile cu privire la responsabilitatea
gestionării deşeurilor şi cazurile în care producătorului iniţial de deşeuri îi revine
responsabilitatea pentru întregul lanţ al procesului de tratare sau cazurile în care
responsabilitatea producătorului şi a deţinătorului de deşeuri se poate împărţi ori delega
între factorii implicaţi în lanţul procesului de tratare.
Toate unităţile sau întreprinderile care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt
88
obligate să obţină o autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile
competente pentru protecţia mediului.
s-a prevăzut nici o întrebuinţare, care conţin sau care sunt contaminate cu radionuclizi în
concentraţii superioare limitelor de exceptare.”
Operatorul pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare care generează sau a generat
89
deşeuri radioactive este obligat: să răspundă pentru gestionarea deşeurilor generate de
activitatea proprie; să suporte cheltuielile aferente colectării, transportului, tratării,
condiţionării şi depozitării temporare sau definitive a acestora; să achite contribuţia legală la
constituirea surselor financiare pentru gospodărirea şi depozitarea definitivă a deşeurilor
radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Convenţia vizează deşeurile radioactive rezultate din aplicaţii civile. Ea nu se aplică însă,
deşeurilor care conţin doar materiale radioactive naturale şi nu provin din ciclul
combustibilului nuclear.
Prin Legea nr.6 din 25 ianuarie l99l, România a aderat la Convenţia de la Basel privind
controlul transportului peste frontieră al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, din
l989,document de o deosebită importanţă pentru păstrarea calităţii mediului înconjurător,
90
fiind considerat cea mai amplă reglementare în domeniul gestionării deşeurilor, cu arie mare
de aplicare, semnat şi respectiv ratificat, de majoritatea statelor lumii.
Părţile nu vor autoriza exportul de deşeuri periculoase sau de alte reziduuri către un stat
care nu este parte la Convenţie sau importul de astfel de deşeuri într-un stat care nu este
parte.
Este considerat trafic ilicit, orice deplasare transfrontieră a unor deşeuri periculoase sau a
altor reziduuri, dacă s-a efectuat:
91
7.4. Regimul juridic al stupefiantelor şi al celorlalte substanţe psihotrope
A se vedea, Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ediţia a IV-a, 20l0, p.5l8 –
540.
- care este regimul juridic unificator al deşeurilor, conform Legii nr.2ll /20ll?
- definiţi noţiunea de „deşeu radioactiv” şi arătaţi care este regimul juridic potrivit Legii
nr. lll/l996.
- care sunt condiţiile sub care poate avea loc transportul peste frontieră al deşeurilor
periculoase şi a reziduurilor de orice fel?
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, ediţia
a IV-a, 20l0.
92
Unitatea de învăţare 8
Inainte de a provoca radiaţia artificială, omul a fost şi est supus radiaţiilor naturale
provenite de la Soare şi galaxii îndepărtate, de la pământ, din apele oceanelor şi din
93
atmosferă la care s-a adaptat în decurs de sute de mii de ani, fără a dăuna evoluţiei
sale biologice, fapt ce dovedeşte că radiaţiile , în anumite limite, sunt inofensive
pentru viaţă.
Distribuţia produşilor de fisiune rezultaţi din aceste explozii în atmosferă, are loc
conform unor fenomene de natură meteorologică, în funcţie de altitudinea la care a
avut loc explozia nucleară, ajungând în final în sol şi în apele oceanelor, depunerile
constituind aşa numita poluare radioactivă secundară.
Alte surse ale poluării radioactive a atmosferei sunt: centralele nucleare, producţia
de combustibil nuclear, tratarea chimică şi metalurgică a materialelor din reactoare,
utilizarea elementelor radioactive în medicină, cercetare etc.
Omul poate fi iradiat în mod direct, datorită radioactivităţii gazelor sau pulberilor
de suspensie şi indirect, provenind de la contaminarea internă pe cale digestivă, prin
94
alimentaţie.
- Principii:
• realizarea produselor
şi serviciilor destinate instalaţiilor nucleare.
In România, activităţile din domeniul nuclear se desfăşoară conform Programului
naţional nuclear, elaborat în baza Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului
nuclear, aprobată prin hotărâre de Guvern.
95
şi Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gospodărirea combustibilului
nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive sunt componente ale Strategiei naţionale de
dezvoltare a domeniului nuclear,.
Desfăşurarea activităţilor nucleare poate avea loc numai pe baza unei autorizaţii
emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), la
cererea persoanelor juridice care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de
lege.
Autorizaţia se poate elibera pentru întreaga instalaţie nucleară sau pentru fiecare
gen de activitate sau fiecare instalaţie cu funcţionalitate proprie din patrimoniul
solicitantului.
-au apărut situaţii noi din punct de vedere tehnic, necunoscute la data eliberării
autorizaţiei, de natură să afecteze siguranţa nucleară;
• titularul autorizaţiei
încetează de a mai fi legal constituit;
• titularul autorizaţiei
îşi pierde capacitatea juridică.
Permisul de exercitare se suspendă sau se retrage din proprie iniţiativă sau la
sesizarea organelor de control în toate situaţiile în care:
• titularul permisului
încetează din viaţă sau îşi pierde capacitatea juridică.
In cazul în care, din interese superiore de stat, Comisia Naţională retrage o
autorizaţie, titularul are dreptul la o compensaţie care se determină având în vedere
96
interesul public cât şi cel al titularului autorizaţiei, cuantumul stabilindu-se de
Comisia Naţională sau pe cale judecătorească.
• titularul a făcut uz d
declaraţii false;
• titularul a încălcat
prevederile legale şi dispoziţiile Comisiei Naţionale;
• personalul titularului de autorizaţie, terţii, populaţia sau mediul înconjurător
au fost expuşi la riscuri.
In baza autorizaţiei de funcţionare şi a permisului de exercitare, pentru
desfăşurarea activităţilor nucleare expres prevăzute de lege, este necesară solicitarea
şi obţinerea acordurilor şi autorizaţiilor de mediu, pe baza elaborării unui studiu de
impact.
97
-persoanele din populaţie care locuiesc sau lucrează permanent în jurul unor
obiective sau unităţi nucleare şi care pot fi supuse la o doză provenind din iradierea
externă şi contaminarea internă peste valoarea maximă admisă pentru populaţie, în
ansamblul ei;
• protecţia în zona de
lucru;
• măsuri tehnice,
organizatorice şi administrative.
Acest personal, se bucură de o serie de drepturi suplimentare, cum sunt, de
exemplu:
acordarea în mod diferenţiat a unui spor la salariu tarifar; program de lucru redus;
acordarea unui concediu de odihnă suplimentar; antidot şi cură sanatorială;
echipament special de protecţie ş.a.
Sunt semnificative o serie de documente internaţionale adoptate mai ales, din iniţiativa
Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
98
- Convenţia de la Paris asupra răspunderii civile în domeniul energiei nucleare, 20 iunie
l960, Convenţia de la Viena asupra răspunderii civile în materie de pagube nucleare şi
Protocolul lor comun de aplicare, adoptat la Viena, la 2l septembrie l998.
Potrivit Convenţiei de la Viena, l963, prin daună nucleară înţelege „decesul sau
vătămarea corporală a unei persoane, precum şi orice deteriorare a bunurilor, care provin
sau rezultă din proprietăţile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietăţi şi a
proprietăţilor toxice, explozive sau a altor proprietăţi periculoase ale unui combustibil
nuclear, ale produselor sau deşeurilor radioactive care se află într-o instalaţie nucleară ori
ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalaţie nucleară, sunt produse în această
instalaţie ori sunt trimise la aceasta, orice altă pierdere sau daună astfel provocate în cazul şi
în măsura prevede legea tribunalului competent, dacă legea statului pe teritoriul căruia se
află instalaţia prevede orice dăunare a persoanei, orice pierdere sau dăunare a bunurilor, care
provin ori rezultă din orice radiaţie ionizantă emisă de orice altă sursă de radiaţii, aflată
într-o instalaţie nucleară”.
Potrivit Convenţiei, prin accident nuclear se înţelege „orice fapt sau succesiune de fapte
care, având aceeaşi origine, cauzează o daună nucleară”.
Exploatantul unei instalaţii nucleare răspunde pentru orice daună nucleară care s-a dovedit
a fi cauzată de un accident nuclear survenit în această instalaţie sau implicând un material
nuclear care provine din instalaţie.
- Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear cuprinde obligaţia statelor
părţi să-şi notifice reciproc, în mod direct sau prin intermediul Agenţiei Internaţionale
pentru Energie Atomică, orice accident nuclear produs pe teritoriul lor, care a generat sau
este pe cale să genereze o degajare transfrontieră de substanţe radioactive, susceptibilă să
producă daune pe teritoriul altor state.
99
Instalaţiile şi activităţile vizate de Convenţie sunt:
• utilizarea radioizotopilor
pentru producerea de energie în obiecte spaţiale.
Statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul nuclear are obligaţia să furnizeze o serie de
informaţii privind momentul producerii accidentului, localizarea exactă, instalaţia vizată,
caracteristicile generale ale degajărilor radioactive, condiţiile meteorologice şi hidrologice
din zonă, măsurile luate ş.a.
-Convenţia privind asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, stipulează
cooperarea statelor părţi, atât între ele, cât şi cu Agenţia Internaţională pentru Energie
Atomică, în scopul facilitării acordării unei asistenţe promte în caz de accident nuclear sau
urgenţă radiologică, pentru a limita cât mai mult posibil consecinţele acestora şi a proteja
viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurător de efectele degajărilor radioactive.
In caz de furt, jaf sau orice altă luare ilegală a materialelor nucleare ori în caz de
ameninţare credibilă cu una din aceste fapte, statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor
naţională, trebuie să asigure cât mai mult posibil cooperarea şi asistenţa pentru recuperarea
şi protecţia acestora, pentru orice alt stat care solicită acest lucru.
Fiecare stat parte este competent să judece infracţiunile prevăzute de Convenţie, atunci
când:
100
- acestea au fost comise pe teritoriul său, la bordul unei nave sau aeronave înmatriculate
pe teritoriul său;
- când autorul prezumat al infracţiunii este cetăţean al altui stat şi statul victimă nu îl
extrădează;
- când autorul prezumat al infracţiunii este cetăţean al său, iar acesta se sustrage urmăririi,
cercetării sau judecării penale, găsindu-se în alt stat şi este extrădat.
-atingerea şi menţinerea unui nivel ridicat de securitate nucleară, în întreaga lume, prin
întărirea măsurilor la nivel naţional şi cooperare internaţională, incluzând, atunci când este
cazul, cooperarea tehnică în domeniul securităţii nucleare;
Fiecare stat parte se obligă să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în toate stadiile
gospodăririi combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, persoanele, societatea şi mediul
înconjurător să fie protejate într-o manieră adecvată împotriva riscurilor radiologice şi a
altor riscuri prin: evaluarea căldurii reziduale produse în timpul gospodăririi lor; menţinerea
la nivelul cel mai scăzut posibil al producerii deşeurilor radioactive; luarea în calcul a
riscurilor biologice, chimice şi de altă natură, care pot fi asociate gospodăririi
combustibilului şi deşeurilor radioactive ş.a.
• Convenţia privind
compensaţiile suplimentare pentru daune nucleare, Viena,l997
Scopul Convenţiei este de a suplimenta sistemul compensaţiilor prevăzute, conform
legislaţiei naţionale. Convenţia se aplică daunelor nucleare pentru care un operator al unei
instalaţii nucleare, utilizată în scopuri paşnice, situată pe teritoriul unei părţi contractante
este răspunzător fie conform Convenţiei de la Paris, l960 şi a Convenţiei de la Viena, l963,
fie conform legislaţiei naţionale.
101
A. armele nucleare
Astfel, în ceea ce priveşte armele nucleare, s-a arătat că prin efectele lor care nu sunt
limitate în timp şi spaţiu, acestea au un caracter nediscriminator absolut, nefăcând distincţie
între obiectivele militare, între populaţia civilă şi combatanţi, între părţile aflate între părţile
aflate în conflict şi cele din afara acestuia, iar răspândirea radiaţiilor şi a deşeurilor este
necontrolabilă.
Imediat după folosirea primei bombe atomice şi semnarea Cartei ONU existând teama că
această armă ar putea fi folosită din nou, Adunarea Generală ONU din 26 ianuarie l946, a
stabilit o comisie pentru a se ocupa de problemele legate de descoperirea energiei atomice şi
pentru a propune eliminarea din arsenalele naţionale a armelor atomice şi a tuturor armelor
de distrugere în masă.
S-a mai arătat că folosirea acestor arme, încalcă atât prevederile Declaraţiei de la
Petersburg din l868, care prevede că scopul războiului este numai slăbirea forţei militare a
inamicului- cât şi pe cele ale Convenţiei a IV-a de la Haga din l907, care interzic utilizarea
de arme, proiectile sau materii de natură a pricinui suferinţe oarbe. Regulamentul de la Haga
( Anexă la Convenţia a IV- a ) interzice folosirea armelor otrăvitoare, categorie în care se
înscriu şi armele nucleare, deoarece, absorbirea materiilor radioactive poate fi asimilată cu
absorbirea de materii otrăvitoare.
- în atmosferă; dincolo de limitele ei, inclusiv spaţiul cosmic; sub apă, inclusiv
apele teritoriale şi marea liberă;
- în orice alt mediu, dacă o asemenea explozie este însoţită de căderi radioactive
dincolo de limitele frontierelor teritoriale ale statului sub jurisdicţia sau controlul
căruia se efectuează o asemenea explozie.
102
- Tratatul privind spaţiul exterior, deschis spre semnare concomitent la Moscova,
Londra şi Washington, l967.
Interzice încurajarea sau incitarea, sub orice formă, a unui stat care nu posedă
arme nucleare, să le fabrice sau să le obţină în orice mod, fără să interzică însă
folosirea în scopuri paşnice a energiei nucleare.
103
Acest tratat nu este în prezent în vigoare, deoarece, conform prevederilor, toate
cele 44 de state participante la Conferinţa pentru dezarmare din l996, trebuiau să
depună instrumentele de ratificare ( India şi Pakistan nici măcar nu au semnat
tratatul).
Adunarea Generală ONU a calificat într-un Raport din l969 aceste arme ca fiind
„arme de distrugere în masă” deoarece, folosite împotriva unor regiuni întinse sau a
unor oraşe mari provoacă pierderi imense de vieţi omeneşti, fără nici o discriminare.
Acest caracter al lor a fost recunoscut şi în Protocolul de la Geneva din l7 iunie l925
cu privire la interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare şi alte
gaze, precum şi a mijloacelor bacteriologice de război.
C. armele chimice
Incă din anul l874, în Declaraţia adoptată la Bruxelles asupra legilor războiului, se
interzicea folosirea „otrăvurilor.” Acest document nu a fost ratificat însă de nici un
stat, rămânând fără valoare juridică.
104
Pentru realizarea obiectivelor şi scopurilor prevăzute în Convenţie şi pentru
asigurarea aplicării prevederilor acesteia, s-a înfiinţat la Haga, Organizaţia pentru
Interzicerea Armelor Chimice, având ca membrii toate statele părţi.
D. armele incendiare
F. minele antipersonal
Fiecare parte contractantă sau parte la un conflict este răspunzătoare pentru toate
105
minele, armele capcană şi alte dispozitive utilizate de către ea şi se angajează să le
îndepărteze, să le mute, să le distrugă sau să le întreţină, aşa după cum prevede
art.l0 din Protocol.
106
Unitatea de învăţare 9
107
urgenţă a Guvernului nr.l95/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi
completările ulterioare
108
nerespectarea de către autorităţile competente pentru protecţia mediului a
obligaţiilor privind furnizarea de informaţii operatorului despre orice ameninţare
iminentă cu un prejudiciu şi a altor obligaţii prevăzute de lege, se sancţionează cu
amendă contravenţională.
• prejudiciului produs
de acţiuni cu caracter de conflict armat, ostilităţi, război civil sau insurecţie;
- prejudiciului produs de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil
şi insurmontabil;
109
Tratatului privind Comunitatea Europeană a energiei Atomice;
• prejudiciul asupra
speciilor şi habitatelor naturale protejate;
• prejudiciul asupra
apelor;
• prejudiciul asupra
solului.
Repararea prejudiciului se realizează prin readucerea lor la starea iniţială, printr-o
reparare primară, complementară şi compensatorie.
e)subiectele răspunderii
110
pentru protecţia mediului.
111
umane.
Dacă s-au produs mai multe prejudicii supra mediului, iar agenţia judeţeană
pentru protecţia mediului nu poate asigura luarea, în acelaşi timp, a măsurilor
reparatorii, aceasta este îndreptăţită să decidă care dintre prejudicii trebuie reparat
cu prioritate.
• desemnarea victimei.
112
animalele aflate în pază juridică.
Astfel, dacă în dreptul civil, răspunderea delictuală este numai pentru fapte ilicite,
răspunderea obiectivă având un caracter de excepţie, în dreptul mediului, regula este
a răspunderii pentru fapte licite, permise de lege, prin care se cauzează prejudicii
mediului şi excepţia este răspunderea subiectivă, pe bază de culpă.
In ceea ce priveşte cauzele care duc la înlăturarea caracterului ilicit al faptei din
dreptul civil şi anume: starea de legitimă apărare, starea de necesitate, îndeplinirea
unei îndatoriri de serviciu, forţa majoră şi cazul fortuit, consimţământul victimei şi
într-o oarecare măsură exercitarea unui drept, atunci când fapta este în legătură sau
are drept consecinţă prejudicierea unor componente ale mediului sau a mediului în
ansamblul său, pot fi luate în considerare starea de necesitate, consimţământul dat în
mod valabil de către victimă, culpa gravă a victimei care a acţionat greşit sau a omis
să acţioneze, forţa majoră cu caracter excepţional şi, în domeniul pagubelor
nucleare, actele de conflict armat, război civil sau insurecţie armată.
113
necesare.
a) răspunderea obiectivă
Până la apariţia Legii vechi a protecţiei mediului nr. l37/l995, dat fiind faptul că
proba culpei este greu de făcut în cazul prejudiciilor cauzate mai ales prin poluare,
în literatura juridică unii autori s-au pronunţat pentru reglementarea generală a
răspunderii pentru prejudicii cauzate mediului, pe baza principiului răspunderii
obiective, a unei răspunderi in solidum a coautorilor prejudiciului, legitimarea
procesuală activă a oricărui cetăţean, precum şi pentru definirea noţiunii de daună
ecologică astfel încât să cuprindă şi daunele indirecte, dat fiind raportul de
cauzalitate foarte relaxat în acest domeniu.
b)răspunderea subiectivă
114
fără culpă.
Ele sunt, în realitate, mărginiri ale dreptului de proprietate care derivă din
raporturile fireşti de bună vecinătate şi se aplică oricărui fel de drept de proprietate.
- orice pierdere economică care rezultă dintr-o daună la care s-a făcut referire
la punctele l şi 2, neinclusă în aceste prevederi, dar este suferită de o persoană
îndreptăţită să ceară despăgubiri în ceea ce priveşte o astfel de pierdere;
115
producerii unui accident nuclear, dacă o astfel de deteriorare este semnificativă,
dacă astfel de măsuri sunt luate sau urmează să fie luate şi dacă nu sunt incluse în
pct.2;
- orice pierdere a veniturilor care derivă dintr-un deces economic faţă de orice
utilizare a mediului înconjurător, din cauza deteriorării semnificative a mediului şi
dacă nu este inclusă la pct.2;
- orice altă daună economică, alta decât cea cauzată de degradarea mediului
înconjurător, dacă este admisă de legislaţia privind răspunderea civilă a instanţei
competente.
Accidentul nuclear este definit ca fiind orice fapt sau succesiune de fapte având
aceeaşi origine, care cauzează o daună nucleară, iar cu privire la măsurile
preventive, creează o ameninţare gravă şi iminentă de producere a unei astfel de
daune.
Dacă mai multe instalaţii nucleare aparţinând aceluiaşi operator sunt implicate
într-un accident nuclear, operatorul răspunde pentru fiecare instalaţie nucleară
implicată.
116
contract de asigurare sau o garanţie financiară, încheiată în condiţiile prevăzute de
Legea nr.703/200l şi ale normelor specifice de aplicare.
- producătorul, aşa cum este definit în actul normativ menţionat, răspunde atât
pentru prejudiciul actual, cât şi pentru cel viitor cauzat de defectul produsului său;
- este indiferent faptul dacă produsele respective sunt sau nu periculoase, pentru
că s-a constatat că şi produsele considerate nepericuloase pot produce, în anumite
condiţii, rezultate păgubitoare.
- produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă formă
de distribuţie în scop economic şi nu a fost fabricat sau distribuit în cadrul activităţii
sale profesionale;
117
utilizare furnizate în documentele tehnice care însoţesc produsul, demonstrate în
baza expertizei tehnice de specialitate.
118
Prevederile Legii-cadru în materie contravenţională se completează cu cele
cuprinse în reglementările cu caracter special, cum sunt, de exemplu: Legea apelor,
Codul silvic, Legea privind calitatea aerului înconjurător ş.a.
119
O serie de infracţiuni ecologice sunt prevăzute de Codul penal. Alte infracţiuni
sunt prevăzute în Legea-cadru a protecţiei mediului, precum şi în reglementările
speciale ce o completează.
120
Unitatea de învăţare l0
121
fiind diferit.
In general, faptele cauzatoare de răspundere includ, fie conduite ilicite din punctul
de vedere al dreptului internaţional, prin care se produc pagube mediului
înconjurător, fie o seamă de activităţi licite care nu sunt interzise de dreptul
internaţional, care pot constitui surse ale vătămării mediului.
122
In ceea ce priveşte cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei, în dreptul
internaţional au fost reţinute: consimţământul dat în mod valabil de către un stat
pentru comiterea de către un alt stat, a unui fapt determinat, care nu este conform cu
obligaţiile acestuia faţă de primul stat; forţa majoră; starea de necesitate; legitima
apărare.
In cazul stării de necesitate, ceea ce este pus în pericol este însăşi existenţa
statului, funcţionarea unor servicii esenţiale, mediul înconjurător etc.
-răspunderea obiectivă
• Convenţia de la Viena
referitoare la răspunderea civilă în materie de pagube nucleare, l963 şi
Convenţia asupra răspunderii civile pentru daune nucleare de la Paris, l960;
• Convenţia de la
Bruxelles din l962 asupra responsabilităţii exploatanţilor de nave cu
propulsie nucleară – prevede că exploatantul unei nave cu propulsie
nucleară este în mod obiectiv responsabil pentru orice pagubă nucleară ,
dacă s-a dovedit că ea constituie urmarea unui accident nuclear la cauzarea
căruia au contribuit combustibilul nuclear, precum şi produsele sau
deşeurile radioactive ale navei.
Convenţia se aplică în cazul oricărei pagube ce constituie consecinţa unui accident
nuclear cauzat în legătură cu o navă nucleară care navighează sub pavilionul unui
stat contractant, indiferent de locul unde această pagubă s-a produs şi fără a se face
vreo distincţie bazată pe criteriul cetăţeniei, al domiciliului sau al reşedinţei
exploatantului navei.
123
fără să se poată determina cu certitudine care este măsura răspunderii fiecăruia
dintre ei, vor fi consideraţi solidar responsabili, solventul având o acţiune de regres
faţă de ceilalţi codebitori solidari.
• răspunderea subiectivă
Răspunderea subiectivă este prevăzută în puţine documente internaţionale şi în
special în cele care alcătuiesc dreptul spaţial, cum sunt, de exemplu: Tratatul cu
privire la principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea
spaţiului extraatmosferic, a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti, l967; Convenţia
privind răspunderea pentru daunele cauzate de obiectele spaţiale, l972,ş.a.
124
I0.4. Intrebări de control şi teme de dezbatere
Cuprins
Introducere
Unitatea de învăţare l
Noţiuni introductive
l.2.Timpul alocat
Unitatea de învăţare 2
125
2.2. Timpul alocat
I Atmosfera
2.3.l Noţiune
II Apa
2.3.6.Consideraţii generale
2.3.8.Poluarea apei
Unitatea de învăţare 3
126
3.3.3.protecţia faunei terestre şi acvatice
3.5.Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 4
Unitatea de învăţare 5
5.2.Timpul alocat
5.3.l.Noţiuni generale
127
5.5.Bibliografie obligatorie
Unitatea de învăţare 6
6.2.Timpul alocat
6.5.l.Noţiuni generale
Unitatea de învăţare 7
128
7.3.3.Gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului
nuclear uzat
Unitatea de învăţare 8
Unitatea de învăţare 9
129
adus mediului
Unitatea de învăţare I0
130
131