Universitatea “Alexandru Ioan Cuza Iaşi”

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departmentul de Geografie
Specializarea : Geografia Turismului

LUCRARE DE LICENȚĂ

Iași
Iulie 2010
 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza Iaşi”
Facultatea de Geografie şi Geologie
Departmentul de Geografie
Specializarea : Geografia Turismului

Tradiții și obiceiuri cu valențe turistice în Bucovina

Coordonator:

Candidat:

Iași
Iulie 2010
2
INTRODUCERE............................................................................................... 5

CAP. I TURISMUL CULTURAL................................................................... 6

1.TURISMUL - DELIMITĂRI CONCEPTUALE GENERALE............................... 6

1.1. Potențialul turistic, patrimoniul turistic, produsul turistic........................................... 6

1.2. Cererea și oferta turistică................................................................................... 8

1.3. Tipuri și forme de turism................................................................................... 8

CAP. II ÎNCADRAREA BUCOVINEI……………………………………….. 11

1. Bucovina istorică……………………………………………………................ 11

2. Bucovina geografică…………………………………………………................ 12

3. Bucovina turistică……………………………………………………………… 15

CAP.III TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN BUCOVINA………………………... 17

1. Portul tradițional ........................................................................................... 17

2. Obiceiuri legate de naștere ...............................................................................20

3. Obiceiuri legate de nuntă................................................................................. 20

4. Obiceiuri legate de înmormântare....................................................................... 22

5. Obiceiuri de iarnă........................................................................................... 24

6. Obiceiuri legate de Paște.................................................................................. 29

7. Meșteșuguri tradiționale................................................................................... 32

 Arta olăritului.............................................................................. 33

 Încondeierea ouălor....................................................................... 36

 Cojocăritul.................................................................................. 39

 Sumănăritul................................................................................. 42

 Dulgheritul și confecționarea draniței................................................. 43

 Tâmplăria.................................................................................... 44

3
  Prelucrarea artistică a lemnului......................................................... 45

 Prelucrarea fibrelor textile.............................................................. 47

 Confecționarea obiectelor din os și din corn........................................ 48

8. Manifestări cultural……………………………………………………………. 50

 Sărbători și obiceiuri tradiționale, evenimente în jud. Suceava……………….. 50

 Ansambluri folclorice din Bucovina………………………………………. 55

CAP.IV ANALIZA SWOT A ZONEI BUCOVINA………………………… 57

CAP. V PROPUNERI DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A TURISMULUI

ÎN BUCOVINA………………………………………………………………….. 62
1. Programe, acțiuni și amenajări turistice existente și necesare..................................... 62

CAP.VI CONCLUZII…………………………………………………………... 70

CAP. VII BIBLIOGRAFIE............................................................................... 73

4
 INTRODUCERE
În cadrul acestui proiect, se tratează regiunea Bucovina, ca fiind o destinație turistică
impresionantă și renumită, prin potențialul turistic ridicat care cuprinde numeroase elemente naturale,
cultural - istorice și economice.

Punctul de plecare a acestui proiect îl constituie stabilirea unor obiective de cercetare: prin ce
se caracterizează Bucovina ca fiind o destinație turistică; principalul tip de turism prezent în această
zonă; tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile tradiționale din această zonă; manifestările culturale;
analiza SWOT a zonei Bucovina; propuneri de dezvoltare și promovare a turismului cultural.

Prin cadrul natural impresionant, alături de originalitatea tradițiilor și istoria locurilor încă
păstrate, prin numeroasele atracții și obiective turistice, Bucovina este considerată leagăn de veche
civilizație, unde istoria se împletește cu legenda. Este cunoscută sub aspect turistic în primul rând
pentru renumitele biserici cu fresce exterioare - patrimoniu UNESCO : Moldovița, Sucevița, Voroneț,
Humor. Nu mai puțin importante sub aspect ahitectonic și istoric sunt mănăstirile Putna, Neamțului,
Dragomirna.

Bucovina este o zonă cu o mare varietate a formelor de relief și pe lângă acestea deține și un
potențial turistic destul de ridicat, ceea ce o face “unică” după cum apare în mai multe lucrări.
Masivul Rarău, Valea Sucevei, Valea Moldovei cu afluentul său Valea Moldoviței, Defileul Bistriței
Aurii, Codrii seculari de la Slătioara sunt doar câteva puncte de maxim interes turistic.

Arhitectura populară este absolut unică și originală. Adevaratele broderii în lemn oferă
cerdacurile, ușile și ramele ferestrelor, fântânile, porțile și gardurile. La acestea se adaugă
decorațiunile exterioare cu motive geometrice sau florale stilizate și divers colorate, cu precădere în
satele de pe valea Bistriței Aurii, dintre care cel mai cunoscut este Ciocănești.

Arta țesăturilor și a cusăturilor, încondeierea ouălor cu simbolice miniaturi geometrice,

confecționarea costumelor populare cu broderii de mărgele și blană de jder sunt comori ale artei
populare bucovinene. Locuitorii sunt foarte primitori și dornici de a arăta lucrul lor de zi cu zi,
precum și de obiceiurile păstrate din moși-strămoși.
În această temă se tratează și câteva din problemele care impiedică această zonă să dețină un
număr mai mare de turism, și totodată se aduc și sugestii ce au referire la această problemă, pentru că
deși este o zonă cunoscută, nu este foarte bine valorificată.

5
 CAP I. TURISMUL CULTURAL

1. TURISMUL-DELIMITĂRI CONCEPTUALE GENERALE

1.1 Potenţialul turistic, patrimoniul turistic și produsul turistic al Bucovinei

Potenţialul turistic al Bucovinei a constituit dintotdeauna un punct de atracţie atât pentru turiştii
români cât şi pentru cei străini, ceea ce a dus la numeroase cercetări asupra turismului din această zonă.
Acestea au încercat să surprindă nu numai importanţa economică ci şi varietatea şi unicitatea
potenţialului turistic. Concluziile studiilor au evidenţiat faptul că turismul reprezintă o sursă
inepuizabilă de venituri în măsura în care acest sector este administrat corespunzător. În consecinţă, în
ultimii ani s-au conceput o serie de strategii menite să dezvolte şi să îmbunătăţească serviciile turistice.
Deşi investiţiile au făcut ca nivelul serviciilor să crească simţitor, turismul sucevean a resimţit influenţa
unor factori care nu au implicat creşterea numărului de turişti: infrastructura slab dezvoltată, nivel de
trai scăzut, preţuri ridicate.
Bucovina deţine un patrimoniu turistic de invidiat. Este renumită pentru frumuseţea peisajelor
sale, pentru tradiţii şi mai ales pentru mănăstirile sale pictate a căror valoare şi frumuseţe este
cunoscută peste tot în lume, fiind înscrise în catalogul "Patrimoniul Universal Protejat" de către
UNESCO. Aceste lăcaşuri reprezintă atracţia principală a Bucovinei, dar nu putem omite numeroasele
activităţi artizanale ale zonei: pictarea icoanelor, încondeierea de ouă, meşteşugul lemnului, olărit,
sculptură, ţesut, măşti populare; muzee istorice şi etnografice, cetăţi medievale, case memoriale, cadru
natural propice relaxării.
Cele şapte monumente incluse în patrimoniul UNESCO, la care se adaugă numeroase alte
mănăstiri, biserici, muzee și elemente ale arhitecturii tradiționale sunt:
 patrimoniul UNESCO include mănăstirile, Humor, Moldovița, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din
Suceava, Voroneț precum și bisericile Pătrăuți și Arbore;
 alte mănăstiri atractive: Sucevița, Râșca, Slatina, Putna, Slătioara;
 muzee: Complexul Muzeal Bucovina Suceava, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, Muzeul „Arta
Lemnului” Câmpulung Moldovenesc, Muzeul Etnografic Suceava, Muzeul Tehnicii Populare Rădăuți,
Muzeul „Apelor” Fălticeni, Muzeul Satului Bucovinean Suceava.
 arhitectura caselor și agrementarea specifică a interioarelor.

6
 Potenţialul variat al Bucovinei a impus măsuri de dotare şi organizare la nivelul cerinţelor
turismului modern. Astfel pe traseele turistice și în localităţile importante au fost amenajate hoteluri,
moteluri, campinguri, hanuri, restaurante, cabane şi pensiuni.

În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrant din oferta turistică, una
din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.Mai mulţi autori s-au ocupat, în
lucrările lor, de cercetarea conţinutului şi naturii ofertei turistice.

Astfel, încă în 1959, elveţianul W. Hunzincker, în manualul său de economia turismului, arăta
că oferta turistică este o “combinaţie de elemente materiale şi servicii", combinaţie în care serviciile
joacă rolul principal. De asemenea, britanicul H. Medlik consideră produsul turistic ca "un amalgam
de elemente tangibile şi intangibile, concentrate într-o activitate specifică", iar profesorul elveţian J.
Krippendorf înţelege prin oferta turistică "un mănunchi de elemente materiale şi imateriale oferite
consumului şi care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă". El include în
elementele politicii produsului turistic următorii factori:

• factori naturali (poziţia în teritoriu, relieful, vegetaţia, fauna, clima, peisajul);

• factori generali ai existenţei şi activităţii umane (ospitalitate, obiceiuri, folclor, cultură, artă,
economie, politică,etc.);
• infrastructura generală (transpoturi şi comunicaţii, populaţia şi aşezările omeneşti), alţi factori ai
infrastructurii (apă, canalize, telecomunicaţii etc.);
• echipamentul turistic (cazare, alimentaţie publică, transport turistic etc.).

Eugen Nicolaescu (2000) este de părere că "lista elementelor care concură la crearea produsului
turistic" a trebuit să includă următoarele categorii principale de factori :
• patrimoniul turistic, cu factorii naturali (aşezarea geografică, climă, relief, peisaj etc.);diverse
elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de ape, izvoare, lacuri etc.), factorul uman (ospitalitatea,
obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);
• infrastructura generală a zonei, incluzând dezvoltarea economică generală (industrie, agricultură,
transporturi, comerţ), dezvoltarea demografică (populaţie şi aşezări omeneşti), infrastructura generală
edilitară;
• infrastructură cu specific turistic;
• cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din turism;
• cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism.
7
1.2 Cererea și oferta turistică
Ponderea în oferta edilitară turistică o dețin gospodăria țărănească și anexele acesteia.
Elementul principal îl constituie casa. Multe gospodării, mai ales cele amplasate în nord-vestul regiunii
(județul Suceava) dispun de un spațiu locuibil excedentar familiilor, existând premisele amenajării
acestui spațiu pentru cazarea turiștilor.
Învestițiile în baza materială, în acest caz nu se referă în principal, ca în cazul turismului clasic,
la capacitățile de cazare, ci în infrastructura (apă curentă, televiziune, telefon), grad de confort,
amenajări interioare.
În mod concret, în acest tip de gospodării se impune amenajarea simplă a construcțiilor
existente, pentru practicarea agroturismului care să asigure servicii de cazare, masă, agrement, etc., la
prețuri accesibile unui segment de piață cu venituri, în general mici.
A doua alternativă constă în realizarea, în actualele gospodării (ferme familiale) a unor
construcții noi, de tipul pensiunilor agroturistice, bine dotate, cu facilități moderne, diversificate, care
oferă servicii de înaltă calitate, adresate segmentului de populație cu venituri mijlocii și mari. Această
alternativă se adresează și sferei turismului internațional.
A treia alternativă vizează diversificarea și îmbunătățirea calității serviciilor din fermele și
pensiunile agroturistice în funcțiune.
De mare importanță o are studierea motivațiilor consumatorilor de turism pentru a stabili în ce
măsură oferta de servicii turistice vine în întâmpinarea cererii potențialilor turiști.

1.3 Tipuri şi forme de turism

Zona Bucovinei este una dintre cele care au un potențial turistic foarte ridicat. Aici se poate
practica și turismul ecumenic, și turismul de aventură. Anual, zeci de mii de turiști aleg să-și petreacă
vacanța în Bucovina. Numeroasele obiective turistice, precum și diversitatea posibilităților de agrement
asigură un sejur deloc plictisitor.

Bucovina nu oferă doar turism rural. Este o zona optimă pentru agroturism, turism cultural,
turism religios, turism activ (drumeții, echitație, etc.), turism terapeutic și de afaceri.

Cei care merg pentru a se reculege o pot face în mănăstirile care se află în județul Suceava,
dintre care cele mai cunoscute sunt Voroneț, Putna, Sucevița, Moldovița, Dragomirna.

Cei care doresc să practice sporturi extreme pot să meargă în zona Vatra Dornei, una dintre cele
mai frecventate de turiști, conform oficialilor de la Asociația pentru Turism Bucovina. Aici vizitatorii

8
care sunt într-o bună formă sportivă pot să aleagă fie un zbor cu parapanta, fie alpinismul sau escalada,
în condițiile în care munții din zonă oferă condiții propice.

Bucovina reprezintă o alegere bună și pentru cei care vor să vadă locuri interesante și peisaje
spectaculoase. Cele mai bune exemple sunt Rezervația „12 Apostoli“, Vârful Negoiul sau Culmea
Pietrosului. O experiență interesantă este și vizitarea localităților locuite de huțuli, populație de origine
ce vorbește însă limba ucraineană. Cei care doresc suveniruri pot cumpăra ouă încondeiate sau
ceramică neagră de Marginea.

Atracțiile turistice și exploatarea lor stabilesc și ierarhia zonelor. Zonele cele mai vizitate sunt
Bazinul Dornelor cu Vatra Dornei, Vama-Moldovița, Voroneț și Suceava.

Prezența unui cadru natural deosebit, zonă cu munți, cu susur de ape la orice pas, cu pajiști
presărate de așezări temporare de vară, conferă plaiurilor bucovinene o funcție prioritar turistică,
putându-se practica agroturismul.

Oamenii locului au păstrat vii valorile culturale ale zonei: portul și dansul popular, tradițiile și
obiceiurile din timpul Sărbatorilor de iarnă și de peste an, obiceiul încondeierii oualor de Paște,
Bucovina fiind destinația potrivită practicării:

 turismului cultural și ecumenic , reprezentat de pelerinaje la mănăstirile din zonă, efectuate de

turiştii români atraşi de slujbele ocazionate de diferite sărbători religioase sau turiştii străini atraşi de
arhitectura tradiţională, pictura interioară şi obiectele de artizanat produse în atelierele mănăstireşti. .
Turismul religios conservă forme de masă în participare şi se modernizează continuu,
dezvoltând o cerere specială pentru servicii de cazare, transport, alimentaţie, comercializarea obiectelor
de cult etc. Populaţia predominant ortodoxă a păstrat cu sfinţenie şi a îmbogăţit lăcaşurile de cult cu
mărturii ale trecutului spiritual, al tradiţiilor culturale. Anual, au loc hramurile unor biserici, mănăstiri
cu care prilejuri de mase mari de oameni călătoresc aducând ofrande bisericilor respective aici se
încadrează minunatele mănăstiri bucovinene înscrise în patrimoniul UNESCO: Moldovița, Sucevița,
Humor, Voroneț, Putna, Arbore. În completarea patrimoniului favorabil practicării turismului cultural
se găsesc muzeele bucovinene, Colecția etnografică “Ion Gramadă”, Ceramica neagră de Marginea;

 turismul cinegetic – se adresează iubitorilor de aventuri cinegetice și pescarilor, existând un

bogat fond de vînătoare: urși, mistreți, căprioare, iepuri, și piscicol: păstrăv, boiștean. Specia principală
din zona montană, care prezintă interes cinegetic major, este cerbul carpatin. Pe părâul Valea Putnei, în

9
localitatea cu același nume, este amplasată o păstrăvărie aparținând Ocolului Silvic Pojorâta care
produce păstrăv pentru consum și puieți pentru popularea apelor de munte;

 drumeția montană – favorizați de existența în zonă a mai multor frumoase trasee marcate, din

care amintim vechiul “Drum al tătarilor”, până în comuna Cârlibaba, si celălalt spre mănăstirea
Moldovița. Aceste trasee pot fi parcurse fie pe jos, fie cu ajutorul căilor pe care fiecare localnic îi poate
pune la dispoziția turiștilor; deasemeni sunt traseele montane către masivul muntos Rarău și Giumalău.

 turismul de odihnă și recreere întrunește aici toate condițiile pentru a fi practicat, ținând cont

de efectele benefice ale climei și de frumusețea peisajului din jur;

 turismul de agrement poate valorifica numărul de cabaline care există, organizându-se cursuri

de echitație, plimbări pe poteci de munte.

 turismul terapeutic- acest colț al țării adăpostind 37 de izvoare minerale în zona Depresiunea

Dornelor și Câmpulung Moldovenesc. Astfel, apele de la Poiana Negri, Șaru Dornei, Vatra Dornei etc,
pot fi o adevarată binecuvântare pentru sănătatea ta.

 turismul de afaceri - include deplasările în interes oficial, comercial, deplasări considerate

activitate turistică deoarece participanţii utilizează servicii turistice (cazare, masă, transport) şi antrenează
în cele mai frecvente cazuri şi vizitarea unor obiective turistice. Această formă de turism se desfăşoară tot
timpul anului în spaţii special amenajate, antrenând servicii specifice de expunere, de tranzacţionare,
mijloace de telecomunicaţie, video, etc.
Un sector al acestei forme de turism poate fi considerat shopping- turismul, constând în
achiziţionarea unor bunuri în condiţii avantajoase în comparaţie cu propria piaţă, în alte localităţi pentru uz
personal sau vânzare. Această formă de turism se află în continuă creştere, antrenând dezvoltarea
structurilor de primire, modernizarea spaţiilor şi serviciilor, sistemelor de rezervare (tiketing) şi asistenţă
turistică (ghidaj).

10
 CAP II. ÎNCADRAREA BUCOVINEI

1. BUCOVINA ISTORICĂ

Bucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând
un teritoriu care acoperă zona adiacentă a oraşelor Rădăuţi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc,
Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi şi Storojineţ din Ucraina.
Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din
voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria în 1775. Devine Ducatul Bucovinei în 1849,
unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru că,
după cel de-al doilea război mondial, partea sa de nord să fie ocupată de U.R.S.S., ajungând, după
destrămarea acesteia, parte a Ucrainei ( regiunea Cernăuţi ). Până în 1774 nu putem vorbi de Bucovina,
aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de
teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani,
între 1774 şi 1918.).
Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial.
Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor
denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim
apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi ( Ciprian Porumbescu, Zaharia
Voronca, Constantin Andreevici Morariu, care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875.)

În timpul administrării habsburgice, toţi birocraţii erau obligaţi să înveţe limba română; în 1793
s-a introdus învăţământul obligatoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat
"Universitatea Franz Josef" la Cernăuţi.

Recensământul din 1776 a reliefat faptul că Bucovina era slab populată, numărul de locuitori
fiind de cca. 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi şi 4% alţii. În 1918 a devenit una din
regiunile dezvoltate ale Regatului Român. Până în anii 1940, în Bucovina trăiau pe lângă covârşitoarea
majoritate română şi mici minorităţi de germani, evrei, armeni, lipoveni, ucraineni, polonezi etc.,
convieţuind toţi într-o recunoscută armonie. Pe lîngă acestea, a existat o vreme şi o minoritate
secuiască importantă, aşezată în zona râului Suceava. După prigonirile ( Imp. Habsburgic ) din secuime
din anul 1764, mii de secui au emigrat în Bucovina (ex. Dorneşti).

11
 În secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea secuilor din Bucovina în Regatul
Maghiar, în Voivodina, deoarece asimilarea secuilor era foarte intensă. În anul 1941 secuii încă rămaşi
în Bucovina au fost colonizaţi în localităţi din Voivodina, iar după 1945 au fost colonizaţi în comitatul
Tolna ( Ungaria ).

2. BUCOVINA GEOGRAFICĂ
Amplasare geografică
Aflat în nordul Moldovei, ținutul
Bucovinei este unul dintre cele trei
provincii istorice ale României, alături de
Muntenia ( Valahia ) și Transilvania (
Siebenbuergen ). Regiunea istorică
Bucovina (germ. Buchenland, <Țara de
fagi>), cuprinde următoarele localități:
Suceava, Câmpulung Moldovenesc,
Rădăuți, Siret și Vicovu de Sus din
România, precum și Cernăuți și Storojineț
din Ucraina.

Foto 1. Sursa: http://www.pensiuni-turistice.eu/zona-bucovina/

Căi de acces:

Căi rutiere:

Drumul național DN 2 - E 85, București - Bacău - Fălticeni - Suceava - Siret unește capitala
București de Suceava, distanța putând fi parcursă în aproximativ 6 ore. DN 17 A face legătura între
Siret – Rădăuți – Sucevița - Câmpulung Moldovenesc iar drumul național DN18 leagă Iacobeni –
Ciocănești – Borșa, ducând mai departe în Maramureș. Drumul național DN 17 trece prin orașul Vatra
Dornei aflat la 112 km de Suceava (aproximativ 2 ore transport auto) și peste pasul Tihuța, ajungând în
Transilvania.

12
Căi feroviare :

Transportul cu trenul de la București la Suceava se desfășoară pe magistrala București - Bacău -

Suceava – Vicșani, cu ramificațiile Suceava – Rădăuți - Putna și Suceava - Gura - Humorului –
Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei - Sîngeorz Băi - Năsăud - Beclean, ramificații care fac
legătura cu zona Rădăuți și cu zona Humor - Câmpulung - Dorna.

Trasportul cu trenul dinspre și spre Transilvania se realizează pe magistrala Timișoara – Iași și

face legătura cu cele mai importante orașe din vestul țării : Arad, Oradea, Cluj Napoca, Dej trecând în
Bucovina peste munți, urmând apoi traseul Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Gura
Humorului, Suceava.

Căi aeriene:

Aeroportul Salcea este situat la 15 km de Suceava, 75 km de Câmpulung Moldovenesc

(aproximativ 50 minute transport auto) și 105 km de Vatra Dornei (aproximativ 2 ore transport auto și
3 ore transport feroviar) și deservește pentru moment doar traficul intern de persoane.

Descriere geografică:

Relieful este unul variat, acesta coborând gradual de la vest la est: munții (versantul estic al
Carpaților Orientali), coline (Subcarpații) și platouri înalte (Platoul Moldovei). Regiunea muntoasă este
alcatuită din masive, grupe de masive și complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci
astfel: Masivele Suhard și Călimani, Munții Pietrosu Bistriței, Grințieșu Broștenilor, Stănișoarei;
Masivele Giumalău-Rarău; Obcinile Bucovinei și Mestecăniș. Între acestea, culoarul depresionar
Dorna-Câmpulung Moldovenesc–Gura Humorului. Este important să amintim și cel mai complex și
mai întins masiv de origine vulcanică din România – Masivul Călimani (2102 m). Aici se mai află și
cel mai spectaculos sistem de culmi muntoase paralele (Obcinile Bucovinei 1100 m, și cele mai
interesane sisteme depresionale cu turbării și ape subterane mineralizate (Depresiunea Dornelor) și
depresiuni de contact dintre unitățile muntoase și cele deluroase – Depresiunea Rădăuți, Solca, Cacica
și văile Moldovei, Bistriței, Sucevei și Siretului. Datorită izvoarelor minerale exploatate în zona Vatra
Dornei și Poiana Negrii, precum și peisajul deosebit, au favorizat crearea stațiunilor climaterice (Gura
Humorului, Câmpulung Moldovenesc) și balneoclimatice (Vatra Dornei).

13
Clima

Climatul este agreabil, cu influențe baltice ( temperaturi mai joase, precipitații mai abundente)
și orientale (contraste între iarnă și vară). În munți zăpada coboară timpuriu, fiind o zonă favorabilă
sporturilor de iarnă.

Flora

Ponderea vegetației o alcătuiesc pădurile care ocupă peste 52% din suprafața județului, cu o
compoziție de 79,4% rășinoase și 20,6% foioase.

Fauna

Fauna este bogată și prețioasă și include numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată: ursul și
cerbul carpatin, căpriorul, râsul, lupul, vulpea, jderul, hermina, dihorul, cocoșul de munte, cocoșul de
mesteacăn, fazanul, corbul, diverse specii de acvile, vulturi, bufnițe. Râurile de munte adăpostesc specii
rare de pești – lostrița, păstrăvul curcubeu, lipanul, mreana, cleanul, scobarul ș.a.

14
 3. BUCOVINA TURISTICĂ
Bucovina este printre cele mai atractive și frecventate zone turistice de pe harta României. Nu
întâmplător de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu
premiul internațional “Pomme d’Or” de către Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de
Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț de
țară au fost trecute de UNESCO în lista monumentelor de artă universală.
Bucovina a dezvoltat un turism accesibil tuturor, de la cei dornici de o aventură romantică sub
cerul liber până la cei aflați în căutarea unor culturi vechi și păstrate cu sfințenie, sau la cei dornici de
aventură în apele involburate a râurilor de munte sau în zborul cu parapanta deasupra crestelor de peste
1500 de metri.

Foto 3. Sursa: http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/bucovina-geografie

15
 Zonificarea turistică a județului Suceava delimitează patru areale mari și o subzonă, în funcție
de importanța obiectivelor cuprinse și de rolul localităților componente:

I. Zona mănăstirilor Bucovinei ce include mănăstirile Voroneț, Humor, Sucevița, Arbore,

Moldovița, Dragomirna, Putna, Cetatea de Scaun Suceava, municipiul Rădăuți cu Biserica Bogdana și
Orașul Gura Humorului. Această zonă este străbătută de 3 drumuri principale : București – Suceava –
Siret ( DN2 – E85 ), Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei ( DN17 – E576 ) și Rădăuți –
Sucevița – Sadova (DN 17A). Subzona Cacica – Solca deține ca obiective turistice mănăstirea și Hanul
Solca, cabana “ Trei Iazuri “, Salina Cacica, bisericile de lemn de la Cacica și Solca și cele 2 stațiuni
balneoclimaterice nou propuse : Solca și Cacica.

II. Zona mănăstirilor Stănișoarei unde se gasesc mănăstirile Probota, Slatina și Râșca; din
punct de vedere turistic această zonă trebuie considerată în strânsă relație cu zona mănăstirilor
Bucovinei și a celor din județul Neamț. Este străbătută de 2 drumuri principale Târgu Neamț – Boroaia
– Fălticeni ( DJ153 ), Păltinoasă – Fălticeni (DJ174 ).

III. Zona Câmpulung Moldovenesc, întinsă între rezervațiile științifice și monumentele

naturii: Pietrele Doamnei și Codrii Seculari Slătioara și N-V județului. Ca obiective întâlnim : cadrul
natural Moldova Sulița, Izvoarele Sucevei, masivul Giumălău – Rarău, centre de artă și folclor. Este
străbătută de trei artere principale : E 576 – DN 17 Suceava – Vatra Dornei, DN17A Câmpulung
Moldovenesc – Vatra Moldoviței și Câmpulung Moldovenesc – Rarău – Chiril ( DN17 B).

IV. Zona Vatra Dornei, ce cuprinde bazinul Dornelor, stațiunea balneoclimaterică de

importanță națională cu același nume, Valea Bistriței, localități cu izvoare de apă minerală la Dorna
Candrenilor, Șaru Dornei, Poiana Negrii, Panaci, Darmoxa, Broșteni, satul Ciocănești renumit prin arta
meșterilor locali privind decorațiile exterioare ale caselor țărănești, Masivul Suhard-Oușorul. Este
străbătută de drumurile principale : Broșteni – Zugreni – Vatra Dornei ( DN 17B ), Vatra Dornei –
Iacobeni – Cârlibaba (DN 18), Vatra Dornei – Dorna Candrenilor – Lunca Ilvei ( DN 17 ), Broșteni –
Dirmoxa – Panaci – Vatra Dornei.

16
 CAP III. TRADIȚII ȘI OBICEIURI TRADIȚIONALE ÎN BUCOVINA

Întreaga Bucovină reprezintă un spaţiu aparte, în care parcă timpul curge altfel, are o altă durată,
măsurată în ritualuri de iniţiere şi de trecere, în gesturi simbolice ale căror semnificaţii se pierd în
vremuri ancestrale. Aici, tradiţiile se păstrează şi sunt respectate cu aceeaşi consecvenţă şi sfinţenie ca
acum câteva sute de ani.
Deşi modul în care se desfăşoară aceste obiceiuri, care sunt departe de a avea doar un caracter
ludic, aduce aminte de vechi ritualuri păgâne, practicarea lor este strâns legată de datele unor sărbători
din calendarul creştin, cum ar fi Crăciunul, ziua Sfântului Ioan Botezătorul, Învierea Domnului şi
altele, sporindu-le semnificaţiile.
Bucovinenii participă cu toată fiinţa şi împreună cu toată familia la sărbătorile religioase de
peste an. Toate aceste momente sunt prilejuri de a reînnoi şi consolida legătura cu comunitatea, de a
reuni membrii familiei, şi de a menţine vie credinţa străbună ortodoxă. Crăciunul şi Paştele se
sărbătoresc în familie; se merge la biserică, cu toată familia şi întreaga comunitate. Momente
importante, hotărâtoare din viaţa omului, ca naşterea, căsătoria, moartea, dar şi zilele de trecere de la un
anotimp la altul, hora satului, clăcile sau şezătorile au determinat apariţia unor ceremonii şi ritualuri de
o frumuseţe deosebită.
Toate acestea constituie un complex de spiritualitate, ce defineşte structura intimă a
bucovinenilor.

1. PORTUL TRADIȚIONALfoarte vechi, se mai pă

Portul popular din zona Bucovinei păstrează elemente străvechi ale portului românesc, ca de
exemplu cămaşa dacică, încreţită la gât.
Costumul femeiesc este compus din: cămaşă (încreţită la gât), poale, catrinţă, bârneaţă,
bundiţă. Cămaşa, bogat ornamentată cu motive geometrice, florale, zoomorfe şi chiar antropomorfe,
era lucrată pe pânză ţesută în casă (în stative). Acest tip străvechi de cămaşă se regăseşte pe Columna
lui Traian. Ornamentele dispuse pe “stăni” şi mâneci, erau lucrate cu “lânică” sau “arnici”, într-o
singură culoare, în două sau mai multe culori, în funcţie de zona de provenienţă. Poalele, ornamentate
doar în partea de jos, respectă acelaşi model cu cel al cămăşii.
Catrinţa– este piesa vestimentară care se îmbracă peste poale şi care acoperă trupul de la brâu
în jos. Ţesută tot în casă, în patru sau două iţe din lână şi cu fire de mătase sau fir auriu şi argintiu (în
cazul catrinţei de sărbătoare).

17
 Peste mijloc, femeile se încing cu bârneaţă,
ţesută tot în patru iţe, din canavă, în culori
asortate cu cele folosite la catrinţă. În unele
sate, pe sub catrinţă, femeile se încingeau cu
brâu, bârneaţa fiind pusă pe sub catrinţă.
Asemeni ţărăncilor de pe tot cuprinsul ţării, şi
femeile din zona Bucovinei, îşi acopereau capul
doar după nuntă, tinerele fete umblând cu capul
descoperit.

Foto 4. Sursa: http://www.scoala-culturala.ro/Files/vice00mare.jpg

Specifică zonei este casânca, fie neagră, fie înflorată. În unele sate se purta şi “bariz” (un batic
înflorat) sau, în vechime, ştergare. De asemenea, în zona extracarpatică, se purta şi batista albă în trei
colţuri, ornamentată cu mărgele şi dantelă.
În ceea ce priveşte încălţămintea, până după mijlocul secolului trecut, femeile purtau, ca şi
bărbaţii, opinci. Acestea erau confecţionate din piele de porc sau de vită şi se încălţau peste obiele
(oghiele) sau peste ciorapi tricotaţi din lână.
Costumul bărbătesc din Bucovina se compune din: căciulă, cămaşă, fustă, bundiţă, brâu
(chimir), iţari (cioareci).Ca şi portul popular pentru femei şi cel bărbătesc era confecţionat în mare
parte în casă.
În zona Neamţului există trei tipuri de cămăşi bărbăteşti: cămaşa bătrânească - se poartă mai
rar, în unele sate dispărând în totalitate; cămaşa cu fustă creaţă - broderia era executată cu arnici şi cu
mătase, cu motive geometrice, vegetale sau zoomorfe, într-una sau mai multe culori.
Ornamentaţia este mai puţin bogată decât la cămaşa femeiască, fiind dispusă pe guler, la umăr,
pe stăni şi la terminaţia mânecilor. Acelaşi model apare şi la terminaţia fustei; cămaşa cu platcă.
Brâul- ţesut în război (stative) în două sau patru iţe, încinge mijlocul bărbatului peste cămaşă.
Cei mai înstăriţi purtau, în locul brâului, chimir confecţionat din piele şi ornamentat cu cusături sau
împletituri din fâşii de piele, iar în unele cazuri, chiar cu mărgele.
Iţarii (cioarecii)– sunt pantaloni a căror vechime este plasată în vremurile dacice. Confecţionaţi
dintr-o stofă specială, albă, lucrată în casă, aceştia aveau o lungime mult mai mare decât cea a
piciorului, astfel încât, atunci când erau îmbrăcaţi, se încreţeau pe gambă.
Opincile -confecţionate din piele de porc sau de vită, au cedat locul cizmelor cu carâmb înalt,
odată cu trecerea vremii.
18
 Bundiţa- este piesa vestimentară comună, purtată atât de femei cât şi de bărbaţi. Lucrată pe
jamşă (o piele foarte fină de miel), bundiţa sau bondiţa este un cojocel fără mâneci, bogat ornamentat
cu motive geometrice şi vegetale (florale), cele din urmă fiind mult mai des întâlnite.
Pe timpul iernii, în zona Moldovei, ţăranii purtau sumane, între care cele mai renumite erau
cele purtate la sărbători, numite şi sumane cu sărad. Săradul este o broderie realizată din fire fine de
lână şi care era cu atât mai bogată, cu cât era mai înstărit cel ce-l purta. O altă caracteristică a
sumanului de sărbătoare, şi nu numai, o constituie croiala. Clinii sumanului dadeau și denumirea
acestuia de suman cu clini sau suman cu falduri.
O altă piesă de port întâlnită este spenţerul care este un cojocel scurt, cu mâneci, realizat din
piele, ca şi bundiţa, ornamentat cu motive florale, dar pe suprafeţe mult mai reduse decât aceasta.
Pe lângă veşmintele tradiţionale enumerate, amintim şi două piese purtate ca accesorii: năframa
şi traista.
Năframa– este purtată la sărbători şi la ocazii speciale (nunţi sau înmormântări), confecţionată
din pânză şi împodobită cu motive variate, realizate fie la ţesut, fie după aceea, prin coasere cu
“ strămătură” sau “ arnici ”.Năframele erau purtate de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei.
Traista– este un element de port, care spre deosebire de celelalte, se poartă frecvent şi-n zilele
noastre. Întâlnim astfel traista: “cadrilată” şi “vărgată”. Culorile predominante sunt alb şi negru dar
există şi „cadriluri” în alte nuanţe: galben, roşu, vişiniu, verde etc. Baiera este ţesută asemeni bârneţelor
în 4 iţe.
Spre deosebire de costumul folosit la muncă în zilele obişnuite, care este mai sobru şi mai puţin
ornamentat, costumul popular de sărbătoare se caracterizează printr-o bogăţie a ornamentelor şi o
paletă coloristică mai mare.
Ornamentele sunt realizate, în cea mai mare parte, într-o singură culoare, cele mai utilizate fiind
culorile: negru, roşu, grena sau albastru. Pe lângă acestea, o utilizare destul de largă o au şi nuanţele de
galben şi portocaliu, iar, în cazul folosirii motivelor florale, gama coloristică este mult mai extinsă, pe
lângă culorile menţionate deja, întâlnim şi nuanţe de: verde, violet, maro, etc.Din cele mai vechi
timpuri, româncele au utilizat vopsele vegetale pentru obţinerea nuanţelor dorite. Cele mai utilizate
nuanţe se obţineau din: coaja de arin, sovârf, frunze de nuc, mesteacăn de dud, coji de nuci verzi, coji
de ceapă, flori de sunătoare, din “moţul curcanului” sau din brânduşe. Reţetele utilizate la vopsit, deşi
foarte vechi, se mai păstrează încă şi astăzi, dar aria de răspândire a acestui meşteşug este acum mult
mai restrânsă

19
 Folclorul, meşteşugurile, artizanatul, transmise din generaţii şi păstrate cu sfinţenie, dar şi cu mare
plăcere de către bucovineni, fac ca acest ţinut să fie atât de autentic şi atât de vizitat.
Bogăţia elementelor etnografice este evidentă şi aici, se mai păstrează şi astăzi, vechile ocupaţii și
obiceiuri, precum și un port popular autentic, lucrat cu o neîntrecută măiestrie artistică, exprimată în
alcătuirea modelelor şi îmbinarea culorilor.

2. OBICEIURI LEGATE DE NAȘTERE

În concepţia populară omul suportă, în momentele esenţiale ale vieţii, o trecere de la o stare
prezentă la o nouă existenţă, care implică alte forme de viaţă, un alt sistem de relaţii sociale şi un nou
tip de comportament. Obiceiurile din ciclul vieţii, referitoare la naştere, nuntă, înmormântare, se disting
prin unicitatea lor. Deşi sunt legate de viaţa individului, acestea au caracter colectiv, la ele participând
membrii familiei, rudele, vecinii, prietenii; odinioară, în comunităţile săteşti, lua parte la aceste
momente întreaga suflare.
Naşterea unui copil, urmată de botez şi cumătrie este un eveniment important în viaţa unei
tinere familii. De la naştere până la botez aveau loc practici magice care erau exercitate de moaşă şi
urmăreau îndepărtarea răului de noul-născut şi crearea condiţiilor pentru un bun viitor al copilului. I se
lega la mână un fir de lână roşie care-l ferea de deochi. Prima baie simboliza purificarea prin apă, când
pruncului i se făceau „ursitele”; în apă i se punea busuioc, ban de argint, flori, pentru a fi sănătos, iubit
de cei din jur şi cu noroc.
Copilul nou-născut este închinat la soare, spre răsărit. Pentru a primi taina botezului, copilul
trebuie să aibă unul sau mai mulţi naşi care sunt aleşi de către părinţi. Naşul, sau „nănaşul”, este cel
care pregăteşte pânza de mir (pânza în care este înfăşurat pruncul după botez şi în care este miruit), faşa
pentru înfăşat şi bârneţul sau bota pentu legat faşa. Naşii vin la cumătrie cu daruri, în special
îmbrăcăminte, pentru finul lor.

3. OBICEIURI LEGATE DE NUNTĂ

În cadrul obiceiurilor familiale, nunta are o importanţă cu totul deosebită. Este un eveniment
crucial în viaţa omului datorită unor practici specifice de rit de trecere la o nouă viaţă, cea de familie.
Acest eveniment este însoţit de un impresionant spectacol ceremonial şi cuprinde mai multe momente
de pregătire şi desfăşurare propriu-zisă, valabile şi pentru alte zone culturale: peţitul, strigăturile,
chemarea la nuntă, masa miresei, jocul zestrei, aducerea miresei, iertăciunea, cununia, masa mare,
închinatul, îmbroboditul miresei. Festivitatea în sine este bogată în fast şi culoare.
20
 Pentru a fi bun de însurat, un fecior trebuia să aibă armata făcută. În plus, fie poseda casă
proprie, fie avea pregătite două mii de cuie din lemn de tisă cu care se fixează draniţa pe acoperiş.
Fetele erau considerate apte de căsătorie după terminarea zestrei.
În urma unor înţelegeri prealabile, feciorul mergea în peţit pentru a cere fata în căsătorie. În
zona Câmpulungului Moldovenesc era statornicit din
vechime obiceiul ca tânărul să-şi aleagă el însuşi nevasta.
Tot acum se stabileau zestrea şi ziua nunţii.
După peţanie, fata purta ca semn distinctiv o cununiţă
împodobită cu mirt, iar flăcăul un buchet de flori de
lămâiţă cu crenguţe de mirt, prins pe căciulă, pe bondiţă,
pe cojoc sau pe suman.
Un moment special îl constituie „schimburile”; vornicelul
mirelui aducea miresei darurile: flori, tulpan, pieptene,
oglindă, pantofi, iar mireasa îi trimite premergătoare
nunţii, brâu, năframă. Acesta erau îmbrăcate la cununie.
Un alt moment distinct este reprezentat de luatul
zestrei miresei înainte de nuntă sau în ziua nunţii.
Foto 5. Sursa :http://www.travelworld.ro/romanesc/traditii_obiceiuri/nunta
Lada de zestre cu piese de port şi ţesături variate (scoarţe, lăicere, grindăraşe), perine erau
purtate de vătăjei în acompaniamentul muzicii, cu strigături şi chiuituri, încărcate în căruţă şi duse la
casa mirelui.
În ziua stabilită, mirii parcurg un ceremonial important în derularea nunţii, înţeleasă ca rit de
trecere, şi anume luarea iertăciunii şi binecuvântării – moment în care cei doi tineri se desprind de
starea veche şi se pregătesc să intre în starea nouă a oamenilor căsătoriţi. Cel mai adesea, iertăciunea de
la părinţi se desfăşura separat, la casa miresei şi la casa mirelui.
Alaiul către biserică era deschis de muzicanţi, după care urmau mireasa, încadrată de vătăjeii ce
purtau o năframă pe umărul drept, mirele, încadrat de druşte, naşii şi abia apoi urmau părinţii şi restul
nuntaşilor.
După oficierea Sfintei Taine a Cununiei mirii, care intraseră pe rând în biserică, ieşeau
împreună, ţinându-se de mână. Întorşi de la cununie la casa mirelui, de data aceasta mergând amândoi
în faţa alaiului de nuntă, mirii erau întâmpinaţi de socri mari. Mirii se aşezau la mijlocul mesei, imediat

21
lângă ei stăteau naşii şi apoi ceilalţi nuntaşi. Ospăţul era întrerupt de diverse oraţii adresate tinerei
perechi şi de jocuri însoţite de strigături pe tema căsătoriei şi a traiului în familie.
Petrecerea ţinea până dimineţă, timp în care se servea masa şi se dansa pe muzica susţinută, de
regulă, de fluieraşi şi de violoniștii. Spre zori avea loc „închinarea paharului dulce”, adică se strângeau
darurile pentru miri, după un ceremonial complex, sub conducerea unei persoane mai în vârstă care de
obicei avea o mare uşurinţă în a improviza pentru fiecare nuntaş o închinare în versuri. Primii care
ofereau darul erau naşii; urmau părinţii mirilor, rudele şi la sfârşit ceilalţi invitaţi. Naşilor, părinţilor şi
rudelor apropiate le erau oferite cu această ocazie ştergare ţesute şi năframe.
La sfârşitul nunţii („spartul nunţii”) se îndeplinea ultimul ritual. Pentru a marca intrarea miresei
în rândul nevestelor se proceda la „îmbrobodirea” ei. Mireasa se retrăgea într-o cameră împreună cu
naşele şi druştele, unde soacra mică îi lua coroniţa de pe cap şi o aşeza pe capul unei fete care urma să
se căsătorească. Apoi mama îşi îmbrobodea fiica cu o basma înflorată. De acum înainte nu mai avea
voie să iasă în lume cu capul descoperit.
Muzica începea să cânte iar mirii, vătăjeii, druştele şi alţi nuntaşi jucau dansul numit „De trei ori
pe după masă”, rotindu-se de trei ori în jurul meselor. Mireasa desprindea din piept şi de pe căciulă
însemnele de mire.
Puţini sunt astăzi cei care cunosc rosturile şi înţelesurile adânci ale momentelor din derularea
unei nunţi tradiţionale. Şi cu toate acestea, ritualurile n-au fost date uitării, fiind încă respectate, chiar
dacă semnificaţia lor primară s-a pierdut în timp.

4. OBICEIURI LEGATE DE ÎNMORMÂNTARE

Obiceiurile de înmormântare reflectă modul de gândire al ţăranului bucovinean şi include
obiceiuri şi rituri menite să asigure continuitatea vieţii în credinţa creştină şi după moarte. Românii
înţeleg moartea ( ruperea bruscă a corpului din mediul său şi transferul într-o altă lume) din perspectiva
Marii Treceri sau a Marii Călătorii şi, de aceea, pregătirile sunt de lungă durată şi minuţios concepute.
Principiile cosmice sunt incluse în ritualul înmormântării şi, din această cauză, simbolistica limbajului
semnelor reprezintă forma de dialog dintre sufletul celui mort cu divinul prin intermediul celor vii care,
prin respectarea strictă a tuturor etapelor ritualului, îl susţin în trecerea dincolo.
Ceremonialul înmormântării în zona Câmpulung Moldovenesc prezintă un element aparte,
bogat în semnificaţii – pomul vieţii de după moarte.
Bradul este modelul arboricol care concentrează tipuri diferite de activităţi spirituale de ordin
mitologic, având, din acest punct de vedere, trei ipostaze: arbore al vieţii, arbore ceresc şi arbore
22
cosmic. Ca arbore funerar, el este martorul şi ajută la Marea Trecere a sufletului peste Apa Sâmbetei
sau Marea cea Neagră. Este cel mai important şi cel mai vechi arbore mitic folosit la ritualul
înmormântării, simbol arhetipal al ascensiunii în Cer şi coborârii în Infern. Fiecare nivel de ramuri
reprezintă un cer sau o treaptă intermediară între ceruri. Bradul este axis mundi al dacoromânilor.
Înainte românii foloseau un brad împodobit cu flori, cununi şi cordele de mai multe culori, fructe,
aluaturi. În unele zone bradul a fost înlocuit cu o ramură verde de pom fructifer (măr sau prun)
împodobit cu forme simbolice de pâine (scăriţă, pasăre, cruce), pomene mari, fructe, pom care însoţeşte
cortegiul funerar până la biserică.
Bradul este şi astăzi împodobit cu 13-15 forme diferite, lucrate din aluat de pâine, cu
semnificaţie distinctă, respectând reguli stricte în ce priveşte reprezentarea (dimensiune, compoziţie,
simbol), fără de care trecerea mortului dincolo ar fi fost dificilă. Se foloseşte grâu obţinut din recolta
anului respectiv sau, cel mult, cu un an în urmă. Grâul este plantă de jertfă cu atribuţii funerare şi, de
aceea, în cazul ritualurilor de înmormântare, figurile puse în pomul mortului se fac numai din grâu.
Aceste figuri din aluat pot fi: scara (care sugerează urcarea la Cer; este imaginea mitologică a legăturii
dintre cer şi pământ), sfinţii (în formă de opt – cifră ce semnifică în limbajul teologic înalta
perfecţiune), roata solară (este un semn de protecţie; simbol arhetipal prezent în aproape toate culturile
lumii, considerat izvor al vieţii şi al morţii), triunghiul (care preia aproape în întregime simbolismul
cifrei trei, semnificând divinitatea, armonia, proporţia). În vârful bradului se pun păsări – porumbei,
pasărea sufletului şi cruci (semnul jertfei lui Iisus pentru păcatele lumeşti). Pasărea sufletului din pomul
de înmormântare are rolul de a atrage sufletul pribeag al mortului în locul destinat înmormântării.
Stabilirea rolului arborelui vieţii în ritualul înmormântării, presupune luarea în considerare a
ordinii elementelor cortegiului funerar: crucea, coroana, prapurii şi crucile, pomul de înmormântare,
preotul, cel mort şi, în urma lui, rudele şi persoanele apropiate. După ultima persoană care alcătuieşte
cortegiul stă sufletul mortului.
Dacă cei dispăruţi erau tineri necăsătoriţi, ceremonialul înmormântării cuprindea şi elemente de
nuntă: îmbrăcăminte specifică de mire sau mireasă, brad, vornicei, muzică, simulând un alai de nuntă,
pentru a întregi viaţa celui dispărut.
Obiceiurile de înmormântare continuă peste ani, existând un adevărat cult al morţilor,
consfinţind concepţia omului potrivit căreia moartea este o etapă a vieţii, iar familia rămasă în urmă are
menirea de a asigura integrarea celui decedat într-o altă lume.

23
 5. OBICEIURI LEGATE DE IARNĂ
Crăciunul şi Sărbătoarea Anului Nou

Deşi creştină în esenţa sa, Sărbătoarea Crăciunului de astăzi

cuprinde şi numeroase reminiscenţe folclorice de ordin
mitologic, precreştine. Crăciunul este o adevărată sinteză
între obiceiurile creştine şi superstiţiile şi riturile ciclului
păgân al sărbătorilor de iarnă consacrate cultului solar şi
cultului morţilor.
Suprapunerea sărbătorilor creştine peste cele
precreştine au dat naştere unor realităţi spirituale unice în
Europa, greu de disociat în elementele care au clădit-o de-a
lungul mileniilor.
Foto 6. Sursa:http://www.crestinortodox.ro/craciun/obiceiuri-craciun/
În lumea bucovineană, între obiceiurile, practicile magice şi actele rituale de la Crăciun, prin
care se consideră că se reactualizează şi recrează lumea, se întâlnesc: sacrificiul ritual al porcului,
considerat a fi spirit al grâului şi nu simbol al lăcomiei care înghite totul, ca în alte părţi ale lumii;
prepararea alimentelor rituale; excesul de mâncare, băutură şi distracţie; alungarea spiritelor malefice
prin strigăte, pocnituri şi zgomote produse de diferite instrumente; practici de aflare a norocului, a
ursitei şi a duratei vieţii etc.
Sărbătorile de iarnă, ce se desfăşoară la vremea trecerii anului vechi şi începutul celui nou, sunt
deosebit de spectaculoase. În această perioadă se desfăşoară o gamă bogată şi variată de manifestări
artistice cu folclor literar, muzical şi coregrafic, cu o bogată recuzită. În Bucovina, acest carnaval al
obiceiurilor de iarnă cuprinde elemente artistice de o deosebită valoare, fiind un spectacol complex care
antrenează întreaga comunitate a satului.
În satele Bucovinei, zonă folclorică renumită şi recunoscută pentru bogăţia şi frumuseţea
datinilor şi obiceiurilor străbune, pregătirile pentru zilele Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru
Iisus şi a Anului Nou încep în postul Crăciunului.
Sărbătorile încep cu masa de Ajun de Crăciun, la care se crede că participă şi spiritele celor
decedaţi. Masa de Ajun reuneşte în jurul său pe toţi membrii familiei.

24
 Ajunul Crăciunului este
considerat aici ca fiind
momentul cel mai important în
desfăşuratea celor trei zile de
sărbătoare. Ajunul este zi de
post negru, respectat cu stricteţe
de către toată familia. În această
zi femeile prepară 12 feluri de
mâncare de post, iar
bărbaţii deretică în gospodărie şi
se îngrijesc ca toate animalele
Foto 7. Sursa : http://www.desarbatori.ro/craciun/traditii
din bătătură să fie bine hrănite. Seara, femeile pregătesc masa de Ajun, aşternută în camera “cea
curată”, şi se consumă, ritual, cele 12 feluri de mâncare. Dintre bucate nu poate lipsi grâul fiert, îndulcit
cu miere de albine şi amestecat cu nuci pisate sau mac. Alături de grâu, pe masă se regăsesc bucatele
preparate din fasole, ciuperci, prune afumate, bob, mazăre, apoi sarmale de post umplute cu crupe de
porumb şi “vărzările” (plăcinte umplute cu varză murată).
În unele comunităţi s-a păstrat obiceiul ca familia, reunită în jurul mesei de Ajun, să îşi cheme
pe nume morţii, pentru ca spiritele lor să cineze cu rudele rămase pe pământ. În felul acesta se
realizează o comuniune perfectă între tărâmul de aici şi cel de dincolo. Iar ceea ce rămâne nu se aruncă,
ci se împarte la animalele domestice din gospodărie.
Masa de Ajun de Crăciun prilejuieşte îndeplinirea unei
serii de momente rituale, cu înţelesuri profunde, pe care astăzi
le putem doar bănui.De exemplu, numărul mâncărurilor de post
ce se consumă nu este ales întâmplător. În general, astăzi se
consideră că cifra 12 reprezintă cele doisprezece luni ale anului
sau cei doisprezece apostoli, elita discipolilor lui Hristos, care
au devenit predicatorii învăţăturilor creştine şi organizatorii
bisericii creştine.
Şi de multe ori masa de Ajun este denumită “Cina cea
de Taină”.
Foto 8.Sursa : http://www.antrec.ro/ro-noutate-363-traditii-de-craciun-in-bucovina.html

25
 Dar, în egală măsură, cifra 12 este o cifră solară, simbolizând cele doisprezece staţii ale
Soarelui; este numărul diviziunilor spaţio-temporale, produsul dintre cele patru puncte cardinale şi cele
trei planuri ale lumii. Ea simbolizează universul în desfăşurarea sa spaţio-temporală ciclică, este
simbolul desăvârşirii umane şi a dezvoltării neîntrerupte a Universului.
Alimentele ce se consumă acum au rol ritual, căci fiecare are o semnificaţie proprie. Grâul, care
în tradiţia creştină este considerat purtătorul chipului lui Hristos, este simbolul morţii şi al învierii,
sămânţă a nemuririi. Simbolismmul profund al grâului îşi are rădăcinile în faptul că originea este cu
desăvârşire necunoscută. Grăuntele care moare şi apoi renaşte figurează iniţierea, noua renaştere întru
starea iniţială, primordială. Nuca, amestecată cu grâul fiert, este considerată a fi fruct al cunoaşterii iar
mierea de albine este considerată un simbol fast, al bogăţiei şi belşugului dar şi principiu fecundator,
izvor de viaţă şi nemurire. Fasolea are virtuţi de protecţie şi de exorcizare iar prunele simbolizează
puritatea şi se crede că este purtătoare de noroc şi de bun augur.
Nu întâmplător se adună toate acestea, preparate prin fierbere, pe masa de Ajun de Crăciun.
Purtând doar roadele Pământului, masa însăşi este simbolul ţarinei, al Terrei-mamă, din ale cărei roade
se înfruptă deopotrivă oamenii, vitele şi spiritele celor plecaţi. Masa de Ajun este, în acelaşi timp o
ofrandă adusă Soarelui, izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii.
Tot în Ajun se împodobeşte bradul de Crăciun – obicei destul de recent (datează de aprox. un
secol), împrumutat din lumea citadină.
Următorul moment este colindul, la care copiii, tinerii, femeile şi bărbaţii participă separat,
constituiţi în cete. Colindul durează cel mai adesea trei zile, începând cu ajunul Crăciunului.
Repertoriul colindelor este bogat şi, în general, se structurează pe grupurile de vârstă ale colindătorilor
şi ale gazdelor. Sunt colinde specifice copiilor, băieților şi fetelor, colinde pentru gospodar şi colinde
bătrâneşti. Cetele colindă la fereastră şi apoi în casă, după care pleacă împreună cu gazdele la alţi
gospodari din sat.
Obiceiurile de Anul Nou în întreaga Bucovină, au un repertoriu deosebit de bogat în datini şi
credinţe, în momente artistice, muzicale, mimice şi dramatice. Copii şi tineri, fete şi băieți, se
organizează din vreme în grupuri şi cete de urători şi semănători, în cete dramatice de teatru popular cu
tematică haiducească ori în alaiuri în travesti cu măşti dramatice, reprezentând animale şi personaje
carnavaleşti (Malanca, Ursul, Capra şi Cerbul, Irozii, bumbierii, ţiganul, jidovii, baba şi moşneagul,
irozii, coşarul, moartea, dracii etc.). Jocurile se transformă în adevărate spectacole populare, cu
tematică preponderent agro-pastorală şi antrenează întreaga comunitate.

26
 Majoritatea personajelor poartă măşti de cap sau obrăzare. Acestea sunt confecţionate din blană
de oaie, pânză, lemn, pene sau alte materiale. Din recuzită sunt nelipsite instrumentele muzicale:
buhaiul, harapnicele, clopotele şi tălăngile, tobele, cornul, fluierul, vioara, cobza, buciumul,
acordeonul.
Jocul caprei, al ursului şi al întregii cete are loc în curtea gospodarilor, dar şi pe uliţele satelor,
uneori cu participarea mai multor cete, constituindu-se adevărate carnavaluri.
Spectacolul complex al alaiului debutează cu urătura mare a buhaiului, rostită la fereastra
gospodarului, în acompaniamentul fluierului, pe fundalul sonor al mugetului continuu al instrumentului
numai buhai; urătura este însoţită de pocnete de bici, sunete de clopoţei şi clămpănit de capre. Odată
urătura terminată, gazdele ies în curte, de unde urmăresc spectacolul în continuare. Momentul imediat
următor este jocul caprelor şi al cerbului; urmează cel al ursului, punctat cu numeroase strigături.
Finalul spectacolului include o suită de dansuri improvizate pe tema ceremonialului nupţial, pe tema
bătrâneţii, măşti care satirizează lenea, beţia, şarlatania, îngâmfarea etc, şi în final dansul măştilor
propriu-zise. Gazda cinsteşte întregul alai, oferind o sumă de bani care, la destrămarea cetei, va fi
împărţită tuturor membrilor.
Repertoriul deosebit de vast
este preluat şi transmis din generaţie
în generaţie, de la vârstnici la copii.
Obiceiurile de a umbla cu colinda, cu
pluguşorul, cu semănatul şi sorcova,
cu cetele de haiduci şi cu alaiul
mascaţilor, de Anul Nou, nu au putut
fi nicicând fi întrerupte din circuitul
lor ritualic anual.

Foto 9. Sursa : http://traditiisiobiceiuri.blogspot.com/

Obiceiuri calendaristice de peste an sunt şi hramurile bisericilor, sărbători prin excelenţă
religioase care antrenează întreaga comunitate. Ele au devenit însă şi un prilej de întâlnire a rudelor şi
prietenilor răspândiţi prin în lume.

27
 Ziua hramului este ziua de sfinţire a bisericii, în majoritatea cazurilor o sărbătoare creştină, zi în
care dimineaţa se oficiază liturghia care este urmată de ospăţ în curtea bisericii. Acum, ospăţul se
desfăşoară la casa fiecărui gospodar care are invitaţi. După ospăţ, tinerii, îmbrăcaţi în frumoase
costume populare, participau la hora satului. Hramurile şi horele sunt prilejuri de cunoaştere între
oameni, de a lega prietenii, de a întemeia noi familii.
Cu toate acestea, mâncărurile românești tradiționale sunt asemănătoare altor produse din
bucătăria europeană. Astfel, sarmalele sunt asemănătoare mâncării grecești sau libaneze "dolma", dar
cu umplutură de orez și condimente, cârnații sunt asemănători celor englezești, dar cu mai multă carne
și mai condimentați, iar caltaboșul este foarte asemănător unui "haggis" scoțian.
În Franța, mâncarea de Crăciun diferă în funcție de zone. În Alsacia, gâsca este felul principal,
în Burgundia se manâncă curcan cu castane, iar parizienii se delectează cu scoici, dar orice pun pe masă
este un simbol al rafinamentului și eleganței caracteristice.
Desertul tradițional al Crăciunului în Franța este "La buche de Noel" ("prajitura buturugă"). O
buturugă clasică realizată din blat de vanilie și cremă de ciocolată, creată încă de la sfârșitul secolului al
XIX-lea de cofetarii parizieni. Ei s-au inspirat din buturugile adevărate care erau arse în vatră în
noaptea de Ajun. Vinurile sunt foarte importante la masa de Crăciun. Pentru foie gras se bea un vin
dulce, iar la desert șampanie. Masa se ia de obicei după slujbă, care se termină pe la 21 - 22.
În privința mesei de Crăciun a belgienilor, bucătăria belgiană este înfluențată de bucătăria
franceză. Aperitivul constă în supă de vacă și scoici, iar felul principal în curcan umplut cu trufe, după
care urmează desertul, o înghețată de vanilie cu sos de ciocolată.
"Buturuga de Crăciun" nu lipsește nici ea de pe masa de sărbători a belgienilor, iar după masă,
spre miezul nopții, oamenii merg la slujbă. Belgienii sărbatoresc Crăciunul doar pe 25 decembrie când,
de obicei, își vizitează familia.
În Italia, masa de Crăciun este considerată cea mai bogată masă din an. În nordul țării, se
mănâncă mai mult porc, iar în sud se preferă vita.
Preparatele care sunt nelipsite de pe masa de Crăciun sunt "Lo Zampone", un picior de porc
umplut cu carne și organe de porc tocate, "Il cotechino" un cârnaț cu aceeași umplutură ca și "lo
zampone" și torrone, un fel de nuga cu nuci.
O masă clasică în Roma începe cu aperitive precum prosciutto cu pepene galben cu mozzareline
mici și rotunde. La felul întâi se mănâncă paste. Felul doi constă în carne de porc sau de vită cu spanac,
salată sau mazăre cu diferite sosuri. În Italia, masa de Crăciun se ia înainte de slujba tradițională.

28
 În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului, în care este pregătită o masă specială
din șunca, peste și fasole. Mulți suedezi merg la biserică în dimineața zilei de Crăciun, care se numește
"Jul" și este urmat de alte sărbători. Mâncarea tradițională suedeză de Crăciun este orezul cu lapte. De
asemenea, sunt prețuite caltaboșii, șunca și șampania.
Spania-Bucătăria de Crăciun a spaniolilor este marcată de influența arabă. Aceștia le-au adus
multe produse care se regăsesc pe masa de Crăciun: orezul, portocalele și migdalele. Majoritatea
preparatelor tradiționale sunt pe bază de migdale, nuci, fructe uscate și semințe de pin. Pe lângă
acestea, traditional este pestele.
Finlanda-Pentru finlandezi, Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara începe
cu slujbe la biserica, în care se aprind lumănări la mormintele celor dragi. Masa de Crăciun este bogată
în preparate pe baza de pește. Alte mâncăruri tradiționale sunt șunca și cârnații, specialitate de bază în
bucataria finlandeză.
Grecia-Pentru greci, majoritatea ortodocși ca și noi, Crăciunul și Anul Nou sunt sărbători
bogate în superstiții, dar și în preparate tradiționale. Bucătăreasa nu uită niciodată să însemne pâinea de
Crăciun presând aluatul cu palma, înainte de a-l pune la copt, pentru a le arăta copiilor că Iisus a
binecuvantat pâinea în această zi sfântă. Înainte de Sărbători, micile brutării lucrează la maximum
pentru a pregăti plăcinte ovale pe care prietenii și vecinii și le dăruiesc. Printre prăjiturile tradiționale
sunt "Melomakaronas", însiropată cu miere, și "Kourabiedes", acoperită cu fulgi de zahăr.

6. OBICEIURI LEGATE DE PAȘTE

Pentru creştini, lumea moare şi reînvie în fiecare an, la începutul

primăverii. O dată cu răstignirea şi îngroparea lui Iisus, timpul îşi
încetează curgerea, iar lumea se goleşte de sensuri.
Un singur strigăt poate însă să facă imposibilul, urnind timpul din
loc: “Hristos a Înviat!” Lumânarea ce se aprinde simbolic în
Noaptea de Înviere reprezintă începutul unei noi lumi şi a unui
nou timp ce va culmina în miez de iarnă cu naşterea
Domnului.Două sunt spaţiile în care creştiniii trăiesc
semnificaţiile Sărbătorii Paştilor: biserica şi casa.

Foto 10. Sursa : http://www.pastefericit.com/traditii.php

29
 Pregătirile încep înainte de perioada postului, când gospodinile spală toate vasele în care se
pregăteşte şi se mănâncă de frupt şi le urcă în pod, de unde coboară alte vase, în care urmează să se
mănânce bucatele de post.

Întregul post oferă creştinilor posibilitatea de a cinsti şi de a preaslăvi Jertfa Mântuitorului. Iar
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor lui Hristos este poate cea mai importantă săptămână din
cursul unui an bisericesc, punctul culminant al strădaniilor spirituale ale credincioşilor. Fiecare zi din
Săptămâna Neagră (numită astfel din cauza pericolelor ce-i pândesc pe creştini la fiecare pas) are
semnificaţii aparte. Cine moare în această săptămână se duce direct în Iad, pentru că Raiul este închis şi
se va deschide abia în Noaptea Învierii.

Este o perioadă de primenire, de curăţire sufletească, dar nu numai. Femeile fac în aceste zile
curăţenie în casă şi în curte. Se spală toate lucrurile (feţele de masă, hainele etc.), se văruiesc pereţii şi
grajdul animalelor. Cenuşa din sobe, aruncată peste straturile din grădină, are puteri mari, făcând
plantele să rodească bogat. În unele sate există obiceiul să se aprindă focuri purificatoare în fiecare
curte. Focul din Joia Mare se face aprinzând pentru fiecare mort o grămăjoară, pentru a fi şi ei luminaţi
pe lumea cealaltă şi pentru a încălzi sufletele răposaţilor.

Tot astăzi femeile înroşesc ouăle, care se oferă în dar după ce au fost sfinţite, alături de celelalte
prinoase pascale. O vorbă din bătrâni spune că ouăle vopsite în această zi nu se strică niciodată. În
Săptămâna Mare, care prefigurează marea sărbătoare pascală, în toate comunităţile bucovinene se
închistresc ouăle, păstrându-se motivele ornamentale tradiţionale (cărarea pierdută, crucea pascală,
coarnele berbecului, cârja ciobanului, fierul plugului etc.).
În ziua de Vinerea Mare nu se lucrează: nu se ară, nu se seamănă, nu se plantează răsaduri, nu
se coase şi nu se îngrijeşte gospodăria. În schimb, apa are proprietăţi vindecătoare. Copiii se scaldă
într-o apă curgătoare ca să fie sănătoşi şi puternici. Cei bolnavi se scaldă de trei ori în apă, înainte de
răsăritul soarelui şi se crede că se vindecă miraculos. Ploaia căzută în Vinerea Mare anunţă un an cu
belşug.

În Sâmbăta Paştilor se fac toate bucatele ce vor fi puse pe masă în cinstea Învierii Domnului.
Cojile de ouă se aruncă pe o apă curgătoare pentru a-i anunţa pe Blajini că au sosit Paştile. În noaptea
de sâmbătă se spune că se deschide cerul, iar cei atenţi şi cu inima curată îl pot vedea pe Dumnezeu
alături de sfinţi. Nu numai că cerul se deschide ci şi pământul. La miezul nopţii se pot observa focuri pe
câmp, acolo unde sunt îngropate comorile.

30
 În Seara de Înviere toţi membrii familiei, îmbrăcaţi în haine noi, cusute în timpul iernii,
participă la slujba religioasă. Momentul Învierii este marcat prin împuşcături, odinioară cu săcăluşurile
(un fel de tunuri mici cu praf de puşcă). După întoarcerea de la biserică, creştinii ocolesc casa de trei
ori ţinând în mână lumânarea de la Înviere şi având grijă să nu se stingă. După aceea, lumânarea se
păstrează într-un loc ferit sau la icoană, putând fi folosită la nevoie (în caz de inundaţii, cutremure sau
furtuni).

În dimineaţa de duminică preotul sfinţeşte pasca şi celelalte mâncăruri rituale aduse într-un coş
de nuiele sau în coş de doage, numit “păscăriţă”, acoperite cu cele mai frumoase ştergare, ţesute în
casă. Printre bucatele rituale pascale un loc de cinste îl ocupă pasca făcută din făină de grâu cernută
prin sita cea mai fină. Alături de ea în coşul de Înviere se pune un cozonac cu nucă şi cu mac, copt într-
o formă specială numită “babă”, ouă roşii şi o bucată de slănină. Tot în coş se pun sare, zahăr, hrean
(cel care mănâncă o bucăţică de hrean sfinţit va fi tot timpul iute – în lumea satului e foarte important
să fii harnic, vrednic şi sănătos), busuioc (care se păstra pentru ca sămânţa să fie plantată, iar busuiocul
care rezulta avea calităţi deosebite, şi terapeutice dar şi în magia folosită de femei).

Înainte de răsăritul soarelui, oamenii se spală cu ou şi cu un ban de argint. Oul îi va proteja de

boli şi le vor face obrazul rumen şi sănătos, pe când banul va aduce prosperitate. Apoi creştinii se
aşează la masă: se gustă din toate bucatele sfinţite şi se ciocnesc ouăle. Ciocnirea ouălor nu estelipsită
de semnificaţie, căci fiecare “rană” din coajă aminteşte de suferinţele lui Iisus. Primul care ciocneşte
oul este persoana care se bucură de cel mai mult respect. Se vor cicni întâi vârful pentru că la început
fruntea lui Iisus a fost însângerată prin aşezarea cununii de spini.

A doua zi, ouăle pot fi lovite şi cu extremitatea opusă, aşa cum picioarele şi mâinile
Mântuitorului au fost însângerate. La sfârşit de tot pot fi ciocnite şi părţile laterale, precum soldaţii l-au
lovit pe Iisus în coaste.

În ziua de Paşti se organizau jocuri de oină, tinerii trageau clopotele pentru a avea spor în timpul
anului. În unele localităţi, la Paşti se inaugura scrânciobul, prilej de distracţie pentru copii şi tineri. În
Lunea de după Înviere există obiceiul umblării cu pasca la rudele cele mai apropiate. Copiii se duc la
părinţi şi finii la naşi. În a doua zi de Paşti, pretutindeni se practică udatul ritual, purificator. Acum
simbolic, cu parfum, altădată fetele se udau cu apă adusă de feciori în cofiţe. Iar Marţea se udau băieţii.

A doua şi a treia zi de Paşti se organizau hore la care participau tinerii îmbrăcaţi în cele mai
frumoase costume populare, lucrate în timpul iernii. Acestea erau adevărate parade ale frumuseţii şi
eleganţei costumelor populare.
31
 Cu ocazia Paștelui, în Bucovina se desfășoară mai multe evenimente: Târgul meșterilor
populari, Drumul ouălor încondeiate, concerte de cântat la toacă. Cei care vizitează zona în această
perioadă au posibilitatea de a vizita ateliere de încondeiat ouă, expoziții cu vânzarea de mâncăruri și
băuturi tradiționale, vizite la mănăstirile și bisericile prinicpale din Nordul Moldovei, precum și alte
tradiții specific. În Bucovina de Paște, în bisericile și mănăstirile bucovinene Lumina de Înviere se
aduce de la Ierusalim.

7. MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE

Pădurile bogate, munţii falnici, păşunile subalpine, clima capricioasă, au influenţat oamenii
harnici ai plaiurilor bucovinene să se îndrepte spre anumite îndeletniciri tradiţionale, pe care le-au
ridicat, de multe ori, la rangul de artă. Ţăranul român îşi confecţiona în gospodărie totul: de la unelte,
de la inventarul casnic (din lemn, lut), toate cele necesare îmbrăcămintei pentru familie, până la casa pe
care şi-o construia. Codrii seculari, odinioară nesfârşiţi, din Bucovina au oferit dintotdeauna material
lemnos din abundenţă şi de foarte bună calitate. Pornind de la piesele cu valoare strict utilitară, creatori
anonimi deosebit de talentaţi au reuşit să realizeze în timp obiecte măiestrit lucrate. Dealtfel, lemnul a
fost prelucrat artistic de om înaintea lutului, fiind astfel materialul asupra căruia s-au imprimat primele
însemne decorative.Lemnul stă la baza gospodăriei ţărăneşti, a inventarului gospodăresc şi a obiectelor
de uz casnic. Din lemn se construia casa de locuit, şura, grajdul, fântâna, fânarul, poarta şi gardul.
Mobilierul (masa, lada de zestre, patul, laviţa, blidarul), vasele destinate prelucrării laptelui
(cupe, doniţe, ciubere), obiecte de uz casnic (coveţi, balerci, poloboace), războiul de ţesut, furca de
tors, fusul, vârtelniţa, roata de tors, toate sunt confecţionate din lemn. În crearea acestor obiecte, utilul
s-a îmbinat cu frumosul prin decorarea acestora cu diverse motive, în special geometrice, folosindu-se
diferite tehnici: pirogravură, incizare, sculptare, încrustare. Alături de motivele geometrice pot fi
întâlnite şi motive florale stilizate, motive astrale sau zoomorfe. Sub raport ornamental, obiectele din
lemn încearcă să suplinească lipsa culorii prin proprii mijloace de expresie, evidenţiind însuşirile
naturale ale esenţei lemnoase.
În prelucrarea lemnului s-au specializat dulgherii care ridicau casele şi celelalte construcţii ale
gospodăriei ţărăneşti, tâmplarii – specializaţi în confecţionarea uşillor, a ferestrelor şi a mobilierului,
rotarii specializaţi în făurirea carelor, dogarii care confecţionau din doage cofe, poloboace, fedeleşe,
ciubere, drăniţeri sau lingurari. Meşterii lemnari au dat multor obiecte făurite de ei o valoare artistică
deosebită în ornamentică şi stilistică.
32
  ARTA OLĂRITULUI
Datorită excepționalei capacități de a înfrunta timpul, datorită apariției cu o frecvență mare la
investigațiile arheologice,ceramica reprezintă pentru fiecare popor unul dintre izvoarele istorice de
căpetenie,care înlesnește conturarea evoluției de-a lungul veacurilor a unor aspecte esențiale privitoare
la cultura materială și spirituală.
Tehnologia pregătirii și a modelării lutului, arta ornamentării ceramicii și știința arderii acesteia
sunt vechi de peste șapte milenii în spațiul geografic românesc. Chiar și cele dintâi culturi neolitice de
pe teritoriul României poartă amprenta unei deosebite realizări plastice și artistice. Astfel, cultura
neolitică Ariușd-Cucuteni, documentată în Moldova, în Muntenia de nord-est, în Transilvania de sud-
est și între Prut și Nipru, a cunoscut mai multe faze de dezvoltare în mileniile IV-III î.e.n. și s-a definit
printr-o ceramică de foarte bună calitate, bogat și variat pictată,care avea ca ornamente
precumpănitoare “spirala, meandrele, triunghiurile”etc. Unele piese aparținătoare acestei culture – cum
ar fi ,, Hora de la Berești”, județul Galați sau ,,Hora de la Frumușica”(jud. Iași) – impresionează și prin
forța de stilizare, prin capacitatea creatorilor de a surprinde dinamica actului coregrafic.
În funcție de ornamentică,au fost distinse trei faze principale în evoluția ceramicii neolitice din
România:
a) Cea a neoliticului timpuriu, caracterizată, în esență, prin decorul din adâncituri sau incizat (linii sau
benzi de linii trasate vertical, parallel, oblic, în zigzag ori în rețea) și prin decorul pictat;
b) Cea a neoliticului mijlociu, definită fie prin decorul incizat, canelat (culturile Vinca – Turdaș și
Dudești), fie prin decorul excizat și trasat, încrustat în alb;
c) Cea a neoliticului târziu,în care predomină culturile cu ceramic pictată cu grafit sau cu culori (alb, roșu,
negru sau brun).

În ceea ce privește arderea ceramicii, sunt indicii material

că în epoca neolitică s-au utilizat, în paralel, două metode. Cea
mai la îndemână s-a practicat în cursul neoliticului timpuriu și
mijlociu, pentru arderea ceramicii de uz comun, modelată din
pastă grosolană.
În Moldova s-a descoperit cel mai evoluat tip de cuptor
neolitic pentru arderea ceramicii.
Foto 11.
Sursa: http://www.traditii.ro/mestesuguri.php?nr_articol=1

33
 Aparținând neoliticului târziu,el se compunea din trei părți pricipale:
a) Camera de foc, care avea formă aproximativ cilindrică, o înălțime decirca 0,60 m și care era despărțită
în două compartimente de un perete median, obținut din lut cruțat;
b) Grătarul gros cam de 0,15m, lucrat din lut și pleavă, prevăzut cu orificii pentru pătrunderea de jos a
aerului încins și sprijinit la mijloc pe peretele median, iar la margini pe un brâu sau gardin din pământ
anume cruțat de jur-împrejur;
c) Camera de ardere a vaselor, cu formă de trunchi de con (cu malurile puțin boltite), cu diametrul bazei
de peste 1,50 m și cu înălțimea de 1 m. În partea superioară,
camera de ardere se termină printr-o deschidere largă, care servea la introducerea vaselor. În general,
camera de foc avea diametrul mai mic decât al celei de ardere a vaselor, iar în fața sa se afla groapa de
deservire, cu o pantă de acces în scară.
Bărbații scot lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodărie și îl frământă cu mâinile, picioarele,
sau cu un ciocan mare de lemn, amestecându-l cu apa. Pasta astfel obținută se curăță de impurități,
tăindu-se în felii subțiri și se lucrează apoi la roată.
Roata e formata din două discuri, unul mai mic sus și unul mai mare în partea de jos, acestea
fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de pământ, iar discul de jos este
miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o mișcare circulară destul de rapidă. Astfel, roata se învârtește,
obținându-se forme circulare cu contur regulat.
Formarea vasului necesită o tehnică deosebită și o viteză de lucru mare, pentru că pasta nu
trebuie să se usuce (uneori vasul se realizează chiar în 40-50 de secunde).Dupa modelare, vasele se lasă
la uscat câteva zile, la umbra și apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost în prealabil
ornamentate și eventual smălțuite (la blide se smălțuiește numai partea interioară și marginile).
Cea mai răspândită tehnică de decorație folosește un corn
de vită având în vârf o pană de gâscă. Prin corn se scurge culoarea
prin pana de gâscă. Avem astfel o veritabilă peniță. Decorurile fine
se pot obține folosind un bețișor cu fire de păr de porc mistreț.
Un alt tip de decorație se obține prin zgârierea cu un vârf
metalic a vasului după înmuierea sa în substanța colorantă,
apărând astfel culoarea pastei.
Foto 12. Sursa: http://www.traditii.ro/ceramica-marginea.php

34
 O altă tehnică, întâlnită în special în sudul României, constă în aplicarea în relief a unor șnururi,
braie sau rozete de pastă.
Toate culorile folosite sunt naturale.

 Roșul se obține dintr-un pământ bogat în oxid de fier (numit ruseală) Acesta se usucă, se toacă mărunt,
se râșnește și se înmoaie în apă. Se obține astfel un lichid vâscos care se strecoară prin pânză sau sită și
rezultă o substanță lucioasă.
 Negrul se obține și el dintr-un pământ special, găsit în eroziunile de pământ după ploi.
 Verdele se obține din zgura produsă prin arderea în cuptor a sârmei de cupru. Zgura se cojește, se
pisează, se macină și se amestecă cu humă.
 Albul se obține din var amestecat cu piatră albă de munte, arsă și pisată.
 Galbenul este obținut din humă de Medgidia (motiv pentru care se găsește mai rar), amestecată cu
ruseală.

Cromatica vaselor de ceramică păstrează tradiții

străvechi. Ceramica roșie din sud-vestul țării este de
proveniență romană, iar galbenul, verdele și albul din diferite
centre indică tradiții bizantine.
Mulțimea vaselor produse își poate găsi o explicație în
obiceiul ca la nuntă sau la înmormântare acestea să fie sparte.
Foto 13. Sursa: http://www.traditii.ro/ceramica-marginea.php
Multe vase se spărgeau și înaintea începerii postului, pentru că bucatele mâncate sa nu fie puse
din greșeală într-un vas vechi și să se “spurce” cu mâncare “de dulce”. Oalele se adunau în fundul curții
și se spărgeau cu ciomagul, fiind apoi înlocuite cu altele noi. Până și “prepeleacul” (par cu câteva
ramuri în vârful cărora erau agațate oalele cu gura în jos, ca să se scurgă după ce au fost spălate) era
distrus, pentru a nu spurca noile vase.
Meșteșugul olăritului folosea în primul rând în alimentație, dar ceramica este folosită și în scop
decorativ,în construcții sau pentru anumite ritualuri. Locuința țărănească cuprinde o varietate de vase
de lut - oale, ulcioare, căni, strachini, chiupuri, blide, oale pentru ținut laptele, oale enorme în care se
pregatea mâncarea pentru sărbatorile religioase, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării etc.
Vasele smălțuite, bogat ornamentate și frumos colorate se folosesc și în scopuri practice, dar și
la decorarea interiorului.

35
 Deosebite sunt obiectele lucrate cu ocazii speciale, cum ar fi marile ulcioare de nuntă întâlnite
în Oltenia. Acestea folosesc culori vii pe fondul negru al vasului.
Pentru iubitorul de istorie și de frumos, urmărirea acestui meșteșug în timp și spațiu poate fi o
preocupare extraordinar de placută. Ceramica de culoare neagră este mărturie a originii dacice a
poporului român. Ea se mai intâlnește astăzi numai îin atelierele de olărit de la Marginea,jud.Suceava.
Tehnica s-a păstrat până azi, cu ceva schimbări: pamântul este adus de olar de la marginea
satului,însă vasele sunt arse acum în cuptoare, închise și în partea de sus și la gurile de foc. Lemnele de
brad stau stivă pe pereții atelierelor. Ca și dacii, meșterul frământă lutul cu mâinile goale, dupa ce l-a
înmuiat cu apă. Își alege apoi un bulgăre de pământ, îl pune pe roată și totul începe să se transforme,
până când în ochiii meșterului se citește mulțumirea lucrului bine făcut.
Acestei tehnici i se adaugă folosirea motivelor și ornamentelor geometrice: spirale, linii frânte,
ramuri de brad
Pe ansamblu, arta olăritului rămâne cea mai străveche și mai convingătoare dovadă prin
dăinuire că omul neolitic de pe cuprinsul României a năzuit și a reușit uneori în mod genial să asocieze
sacrul și frumosul uzualului, necesarului, funcționalului.

 ÎNCONDEIEREA OUĂLELOR

Obiceiul vopsirii ouălor, a ciocnirii şi a mâncării lor sacramentale, deşi este asociat astăzi
aproape exclusiv Sărbătorii Pascale, este cu mult mai vechi decât creştinismul.

Toate civilizaţiile vechi au avut ca obiect de cult

oul, căruia i se atribuiau forţe mistice
covârşitoare. Oul, simplu sau colorat în roşu, a
fost adoptat ca simbol al tuturor începuturilor. În
teoriile cosmogonice oul se află la originea
Universului, a Pământului, a Soarelui şi a Lunii şi
este considerat sămânţa veşnică a tuturor fiinţelor,
simbolul renaşterii perpetue.

Foto 14. Sursa: http://www.traditii.ro/oua-unicat.php

Peste vechea simbolistică s-a suprapus cea creştină. Oul roşu a devenit simbol al sângelui vărsat de
Mântuitor sau dovada certă a Dumnezeirii sale şi a Miracolului Învierii.

36
 Alături de ouăle roşii, există o categorie aparte de ouă pascale împodobite cu ornamente
policrome, geometrice sau vegetal-florale, cunoscute sub numele de ouă încondeiate sau ouă închistrite.
Dacă acest ţinut al Bucovinei este cu adevărat recunoscut pentru un anumit meşteşug, acesta este
încondeierea ouălor. Nicăieri în altă parte nu se întâlnesc asemenea modele, asemenea culori şi atâta
măiestrie ca aici. Împistritul ouălor de Paşti este un meşteşug de mare rafinament care necesită talent,
pricepere şi sensibilitate. Deşi iniţial aceste mici opere de artă reprezentau o marcă identitară a etniei
huţule, în timp acest meşteşug a fost preluat şi de români, iar astăzi fiecare aşezare şi-a dezvoltat şi
păstrează motive şi culori specifice. Se poate spune de unde vine condeierul după felul în care îşi
închistreşte ouăle. Este asemeni unei amprente specifice şi unice în acelaşi timp, a fiecărei localităţi sau
zone în parte. De ex., la Breaza, culorile tradiţionale sunt negru, galben, roşu şi verde; la Pojorâta şi
Câmpulung Moldovenesc sunt specifice ouăle încondeiate cu peniţa; pe Valea Moldoviţei (Vatra
Moldoviţei, Moldoviţa, Frumosu) întâlnim ouăle închistrite pe fond dominant roşu.

Două tehnici fundamentale de ornamentale a

ouălor s-au dezvoltat în regiunea Bucovina: încondeiatul
cu pensula sau cu peniţa şi împistritul ouălor, folosind
ceara.În cazul ouălor încondeiate, ornamentele se obţin
cu ajutorul unei peniţe cu care se trasează conturul,
folosind tuş negru.

Foto 15. Sursa: http://www.traditii.ro/produse.php?id_produs=589

După aceasta se acoperă cu tuşuri colorate acele spaţii care formează desenul propriu-zis.
Ouăle încondeiate se lucrează întotdeauna calde, pentru a permite uscarea rapidă a tuşurilor. Se
trasează tuşe groase, folosind doar trei-patru culori de bază. Piesele realizate astfel sunt copii ale ouălor
împistrite. Sursele de inspiraţie pentru motivele folosite la încondeierea ouălor sunt desprinse de pe iile,
bondiţele şi cojoacele din zonă, fiind în principal elemente vegetal-florale, realizate în manieră
abstractă sau figurativă.

Pentru obţinerea ouălor închistrite, mai greu de realizat, se foloseşte tehnica păstrării succesive
a culorii de fond şi a utilizării băilor de culoare. În acest scop se utilizează ceară de albine, mai multe
culori obţinute din plante şi o unealtă simplă - chişiţa: un beţişor făcut din brad, lung de 15-20 cm, care
are la un capăt o gaură mică prin care se introduce o tijă de alamă, foarte fină, cu care se aplică ceara.

37
 Împistrarea ouălor, aparent simplă, cere multă măiestrie, răbdare şi o practică îndelungată.
Suprafaţa oului este iniţial împărţită în câmpi ornamentali orizontali sau verticali, realizându-se o
concordanţă între volum şi decor până la perfecţiune. Pe oul spălat (acum golit de conţinut) se
desenează cu ceară caldă liniile ce trebuie să rămână albe şi apoi se scufundă în baia de culoare
deschisă, de exemplu galben. Apoi după scoaterea oului din baie şi uscarea sa, se acoperă cu ceară
acele părţi ale ornamentului care trebuie să rămână galbene şi se introduce oul în baia de culoare roşie.
„Cruţarea fondului” se repetă de atâtea ori, câte culori va avea oul în final. Ultima baie este cea de
culoare neagră, care va da culoarea de fond. După vopsire se înlătură ceara prin încălzire, iar oul
închistrit străluceşte în toată splendoarea sa.
În ornamentică domină motivele geometrice, astrale, combinate cu cele fitomorfe sau zoomorfe
stilizate. Aceste motive au denumiri semnificative: furca de tors, steaua, soarele, calea rătăcită, coada
racului, coada rândunicii, creasta cocoşului. Unele motive reflectă principalele ocupaţii din vechime,
prin reprezentări ale unor unelte agricole şi pastorale: fierul plugului, cârligul ciobanului, sapa, grebla,
coarnele berbecului, steaua ciobanului. Fiind vorba despre un obicei specific creştinilor, pe ouăle
închistrite se regăsesc numeroase simboluri cristice: patruzeci de clinişoare (o succesiune de 40 de
triunghiuri colorate bicolor, alternativ, ce reprezintă cele 40 de zile petrecute de Hristos în pustie),
crucea pascală, păscuţa, steaua Paştelui.

Din multitudinea de combinaţii de linii, puncte, unghiuri, cercuri şi volute, prezente pe ouăle
împistrite – „cărarea rătăcită” este realizată prin volute duble ce se defăşoară în spirală, începând din
vârful oului până la bază. Este cel mai strălucit exemplu de concordanţă perfectă între volum, formă şi
compoziţie ornamentală. Volutele duble conferă motivului o splendidă mişcare dinamică. Oul
împodobit cu acest motiv se constituie într-o veritabilă piatră de încercare pentru orice persoană care
practică acest meşteşug.Interpretările date cărării rătăcite sunt numeroase, începând de la structura
AND-ului până la forma galaxiei Calea Lactee. Cert este că în cultura populară este numită şi „cărarea
ciobanului”. Identitatea de nume arată că simbolistica populară este purtătoarea şi păstrătoarea unor
înţelesuri adânci, ancestrale, astăzi uitate, care nu mai pot fi descifrate dar continuă să ne impresioneze
prin măiestrie artistică.

Astăzi, pe lângă meşteşugul tradiţional, se practică în zonă şi tehnica închistririi ouălor cu ceară
colorată, picurată, în relief; ornamentul devine uneori mai important decât simbolul desenului de pe ou.
E un fel de întrecere între încondeieri, care are modele mai frumoase şi chişiţă să deseneze mai subţire.

38
 Altădată închistrirea ouălor era o îndeletnicire exclusiv feminină şi se desfăşura cu începere de
la mijlocul Postului Mare sau în Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor. Astăzi, închistrirea
ouălor a devenit o mică industrie artizanală, datorită faptului că acestea, prin frumuseţea lor, au devenit
emblematice pentru întreaga regiune, care fac faima acestor ţinuturi.

În Bucovina se organizează “Târgul de Sânziene”( 22 - 24 iunie ) cu scopul de a promova

meseriile și meșteșugurile tradiționale din Bucovina. Târgul se desfășoară într-o locație specială,
respectiv cea a Muzeului Satului Bucovinean, localizat pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Cei care
merg să viziteze târgul au ocazia să vadă creațiile meșterilor populari din zonă, care își expun și chiar
realizează pe loc ouă încondeiate, icoane pictate, obiecte de ceramică, țesături sau costume populare.
Acestora li se alătură și grupuri folclorice care intregesc atmosfera tradițională.

 COJOCĂRITUL

Ocupaţia de bază a locuitorilor a rămas creşterea animalelor, ca rezultanță firească fiind

dezvoltarea meşteşugurilor ţărăneşti beneficiare de materiile prime rezultate din această îndeletnicire,
între care se detaşează cojocăritul. Privind calităţile sale artizanale, se poate spune că şi-a câştigat
dreptul de meşteşug prin excelenţă artistică

Fără a neglija aspectul funcţional, prin modificări flagrante de croi, elementele artistice
completează în mod fericit piesele de port realizate în toate cojocăriile, piese care corespund perfect
condiţiilor de climă existente în zonă. Se observă chiar o uşoară amplificare a croiului în vederea
sporirii spaţiului decorativ, ceea ce duce la o uşoară creştere a lungimii bundiţei şi cojocului sau chiar a
umerilor bundiţei cu prim de dihor.

Dacă în vechime ornamentica pieselor de cojocărit traducea integrarea socială a purtătorului,

piesele moderne de port au şters diferenţierile existente, fiind în general marcate prin nesemnificative
modificări care ţin mai mult de compoziţia ornamentală a decorului şi nu de schimbarea materialului
propriu-zis. Sub acest aspect, nu înseamnă că oricare individ din comunitatea sătească îşi poate permite
confecţionarea pieselor de port supuse discuţiei, întrucât preţurile practicate depăşesc cu mult limitele
rezonabile ale purtătorilor de "straie nemţeşti", deci încifrând automat o dovadă expresă de hărnicie, cât
şi de bunăstare a purtătorului.Faptul este uşor verificabil întrucât, se puteau realiza venituri substanţiale
în gospodăriile care au dezvoltat în continuare îndeletnicirea tradiţională - creşterea animalelor.
39
 Înainte de a analiza meşteşugul propriu-zis, se poate menţiona faptul că trecerea spre artistic are
loc în momentul în care dintr-un meşteşug practicat invariabil de către numeroşii baci în perioadele în
care nu sunt cu stâna la munte devine un meşteşug de breaslă practicat de persoane specializate care
renunţă la alte îndeletniciri şi care răspund astfel comenzilor ferme ale colectivităţii, solicitând în
general piese unice, nerepetabile, iar în cazul tinerilor căsătoriţi, sub formă de pereche. Pe de altă parte
se poate observa chiar o specializare pe faze de lucru, fapt care duce la realizări tot mai perfecţionate
ale acestor piese de cojocărie. Cojocarii prelucrează în general pieile de oaie şi de miel. Pieile mari de
berbec nu erau folosite la confecţionarea pieselor de port sărbătoresc, ci numai la piesele de purtat
folosite ca învelitori sau ca aşternut. Piesele supuse prelucrării trebuie mai întâi dubite (tăbăcite).
Operaţiunea constă în acoperirea pe partea jupită cu un amestec de tărâţe de grâu, zer şi sare, după care
se rulează şi se aşează într-un ciubăr, la cald, unde sunt lăsate să dospească aproximativ o săptămână.
Urmează spălatul, uscatul la umbră şi apoi trasul cu cârligul, după care urmează înălbitul, utilizându-se
nalba - sort de ipsos - împrăştiată pe toată suprafaţa şi apoi raderea cu ajutorul unei raşpe speciale, de
obicei confecţionată dintr-un capăt de coasă fixată într-un mâner de lemn. Fiecare cojocar avea
propriile sale reţete de prelucrare, atât ca reţetă a dubalei, care de obicei constituia un obicei de familie,
cât şi al momentelor optime de prelucrare ulterioară, care sub aspect de transmitere al meşteşugului,
erau destăinuite doar membrilor familiei, cojocarii de obicei, neprimind ucenici, practica din urmă fiind
specifică doar atelierelor orăşeneşti. Pe de altă parte, nu se prelucrau cantităţi mari de piei, ci doar
strictul necesar realizării comenzilor imediate.

Pieile negre de miel sunt folosite pentru confecţionarea bundiţelor, iar cele albe pentru
confecţionarea cojoacelor. Pieile de oaie sunt folosite pentru celelalte piese de port de fiecare zi,
inclusiv portul ocupaţional al butinarilor.

Bundiţa cuprinde numeroase forme, rămânând piesa reprezentativă a portului, putând fi purtată
chiar şi sub cojoc şi sub suman, în toate anotimpurile anului. Tipologic se poate stabili evoluţia ei
începând cu secolul al XIX-lea, când informatorii descriu bondiţa lungă cu clini în poale, ornamentată
cu prim de miel. Prima atestare a bondiţei cu prim de dihori, respectând acest croi, este din anul 1848,
aparţinând lui Dumitru Ursu a Filaret din satul Deluţ, piesă despre care urmaşii acestuia, care au
prezentat-o, spuneau că "era cea mai straşnică bondiţă pe care o putea avea un fecior pe vremea
aceea."

40
 Sfârşitul secolului al XIX-lea, duce la varianta de bundiţă scurtă, cu primul din ce în ce mai lat,
iar ca ornamente brâiele bătute, frumos ordonate, încadrând marginea interioară a primului pe toată
lungimea lui. Începutul secolului al XX-lea, introduce primul ţesut, de culoare neagră, care coexistă
împreună cu primul de miel şi cel de dihor, acesta devenind din ce în ce mai lat. Primul ţesut era de
două feluri: din lână şi din mătase, de culoare neagră.În această perioadă, meşterii cojocari introduc în
decoraţia brâielor bătute, precum şi a ornamentelor cusute pe petele de ierhă, mărgelele, care punctează
decorul intens geometrizat, cusute în game ce se asortează cu nuanţele blănii de dihor, mergând de la
negru prin maro spre galben auriu.De obicei, petelele de ierhă - benzi brodate cu diferite motive cu fire
de mătase neagră şi mărgele - nu sunt realizate de către meşterul cojocar ci de anumite femei
specializate în această operaţiune care dispun de un număr de modele notate pe hârtie - mostre - acestea
fiind mereu reîmprospătate, uneori combinate conform dorinţei viitorului posesor.Pentru realizarea
primului de dihor pentru o bondiţă, sunt necesare 12-15 pielicele de dihor bine lucrate, spinările
dispuse vertical, având lăţimea de 13-15 cm sau mai mult, împodobind "poalele" - partea de jos -
"dinainţii" - părţile din faţă, iar "mânecile" şi "ciupagul" - partea de la gât - se decorează cu resturile de
blană nefolosite.

Cojocul, tipic zonei, se remarcă prin scurtimea sa, de obicei nedepăşind talia, cât şi prin
mânecile lungi şi strâmte, ajungând de regulă până la vârful degetelor. Uneori bondiţa cu dihori purtată
pe dedesubt în zilele de sărbătoare din iarnă depăşeşte poalele cojocului. Respectând ornamentica
bondiţei, se detaşează de aceasta prin folosirea primului de astrahan sau cel ţesut. Dacă bondiţa nouă
este îmbrăcată, de obicei pentru prima dată în zilele de Paşti sau, în cazul mirilor la nuntă, cojocul este
îmbrăcat pentru prima dată în ziua de Bobotează.

Cojocarul confecţionează, numai la comandă, şi alte piese de port, printre care şi bundiţa
înfundată care se încheie sub braţ, fiind specifică lucrătorului la pădure, de asemenea, tot el coase şi
cojoacele de purtat, precum şi căciulile. Sunt cunoscuţi unii cojocari care montează curelele cu
mărgele, depăşindu-şi astfel atribuţiile de bază, această operaţiune fiind specifică numai curelarului,
care este specializat în această lucrare, înainte de cel de-al doilea război mondial oferind spre vânzare -
deci fără comandă - această piesă de port. Curelarii care montau curelele cu mărgele aveau la rândul lor
un cerc de femei specializate, fie în coaserea mărgelelor, fie în ţesutul cu mătase al acestora, ei
realizând doar montarea propriu-zisă. Curelele amintite se încheie totdeauna prin trei catarame plasate
sub capătul drept al curelei care maschează sistemul de prindere prin introducerea în banda verticală
situată înaintea buzunarului.

41
 La începutul secolului al XX-lea, cojocarii lucrau în perioada de iarnă la gospodarii care aveau
un număr mare de piei de oaie ce trebuiau prelucrate şi folosite pentru confecţionarea bundiţelor,
cojoacelor şi a fuspelţurilor. Hainele de sărbătoare se confecţionau la atelierul cojocarilor.

După anul 1960, s-a trecut la confecţionarea cojoacelor vopsite tip "Alain Delon", însă pieile
erau prelucrate după modalităţi industriale specifice zonei Rădăuţi sau Bistriţa.

 SUMĂNĂRITUL

Sumanul este o piesă de port popular având o tradiţie foarte veche în îmbrăcămintea autohtonă
care se poartă obişnuit în sezonul friguros de iarnă, atât de către femei, cât şi de bărbaţi. Sumanul este o
haină ţărănească lungă, confecţionată din pănură sau din ţesătură cu acelaşi nume. Etimologic, cuvântul
provine din bulgărescul sukman. Pivele de bătut sumane existente în comună, dar şi în întreaga zonă,
sunt dovezi incontestabile că, la acea dată, materialul pentru confecţionarea sumanelor se producea în
cantitate destul de mare.

Sumanul, ca postav, se ţesea din lână de oaie de diferite calităţi, alese după vârsta şi rasa
animalelor. După vârstă: a) din lână de miel, numit şi suman de miţe; b) din lână de cârlan (miel la a
doua tunsoare), numit şi suman de noaten şi c) din lână de oaie, care uneori rămânea în culoarea sa
naturală, brumărie sau laie, sau din lână neagră. După rasa oilor, se confecţionau sumane mai ales din
lână ţurcană şi mai puţin din cea ţigaie.De cele mai multe ori, lâna pentru sumane se vopsea cu
substanţe vegetale, în culoare neagră, dintr-un amestec de scoarţă de arin, sovârf, iar pentru fixarea
culorii se folosea calacanul (piatra vânătă). Culoarea maro se scotea din cojile de nuci.După ţesutul
materialului urma bătutul la piuă, unde se băteau timp de 24 de ore, uneori mai mult. La bătut, stofa
scădea în lungime şi lăţime.

Sumanul tradiţional se croia în clini, ca să fie larg. Aceşti clini se mai numeau şi falduri. Croiul
unui suman depindea de mărimea persoanei ce urma să-l poarte, din 51/2 m până la 6-7 m de ţesătură.
Părţile componente ale unui suman erau: stanii, dinainţii, faldurile, pavele, mânecile şi ciupagul sau
gulerul, mai lat.

42
 Sumanele de sărbătoare sunt bogat ornamentate şi erau purtate, în special în zilele Crăciunului.
În ornamentica sumanelor predomină monocromia, culoarea frecventă fiind neagră cu care se vopseau
şnururile numite saraduri. Saradurile erau confecţionate de persoane anumite, iar aplicarea lor în
ornamentarea sumanelor era făcută de femei specializate în această operaţiune. Sumanul cernit (vopsit
în negru) era sărăduit cu ornamente vegetale florale.

 DULGHERITUL ȘI CONFECȚIONAREA DRANIȚEI

Dulgheritul este un meşteşug vechi şi foarte important, necesitând nu numai unelte pentru
cioplirea lemnelor, în vederea construirii locuinţelor, adăposturilor pentru animale şi diferite produse
etc., ci şi cunoştinţe tehnice de îmbinare, înălţare,
orientare, pentru ca acestea să ofere o cât mai
bună şi sigură adăpostire şi să reziste cât mai mult
timp intemperiilor. Adeseori gospodarii ciopleau
lemnele necesare pe îndelete, şi doar când le
clădeau apelau la dulgherii locali. Alături de
construcţiile obişnuite, aceşti meşteri înălţau şi
construcţiile obşteşti, în primul rând bisericile,
precum şi podurile peste râul Moldova.

Foto 16. Sursa : Arhitectura populară şi locuinţa

Lemnul brut desemnat a fi folosit la diferite tipuri de construcţii era pregătit pentru a fi cioplit.
Pentru aceasta erau confecţionate două capre pe care erau potriviţi butucii pentru lucru. Prima
operaţiune este şfăruitul, adică însemnarea, în lungul acestuia a locului pe unde trebuie cioplit, cu
ajutorul unei sfori înmuiată într-un amestec de cărbuni cu apă. Pe locurile însemnate astfel se cioplea
din gros cu toporul, apoi se finisa cu barda. Lemnul era cioplit pe două sau patru părţi, conform
destinaţiei acestuia. În cazurile unor butuci mai groşi, aceştia erau despicaţi cu ajutorul unui ferăstrău
cu dinţii mari, numit traşcă. Alte unelte specifice acestei meserii sunt: joagărul, ferăstrăul de mână,
compasul, sfredele diferite, rindele, dălţi, maiul de lemn, firul cu plumb sau polobocul, nivela cu bula
de aer - vaservag -, clupa, bărdiţa pentru bătut draniţa, cuţitoaia.Ca unităţi de măsură, dulgherii
întrebuinţau degetele, latul palmei, şchiopa, palma, pasul şi cotul. În prezent se foloseşte metrul.

43
 Încheierea bârnelor la colţuri se realizează prin tehnici diverse. Una din acestea este încheierea
stâneşte ori în chetori, reprezentând încheietura la care capetele bârnelor nefiind retezate uniform, ies
neregulat în afara clădirii. O altă tehnică este în mâglă, constând din faptul că bârnele sunt tot petrecute
la capete, dar sunt retezate uniform pe toată înălţimea pereţilor. Alte procedee de îmbinare a bârnelor la
colţuri sunt: în căţei, în coadă de peşte, în zimţuri. Tehnica cea mai nouă, neîntâlnită la construcţiile
dinainte de 1900, este aceea numită în amnare (în stâlpi).

La casele bătrâneşti, bârnele rămâneau aparente în exterior. Se tencuia doar în jurul ferestrelor,
iar în interior se tencuiau pereţii în întregimea lor, apoi erau lipiţi şi văruiţi.

Ca formă, acoperişurile erau în patru ape la case şi în două ape la construcţiile anexe. Pentru
acoperişuri era nevoie de o schelărie solidă formată din căpriori, care la capete se fixau în câte două
grinzi numite costoroabe. În partea superioară căpriorii se îmbinau cap la cap, prin dăltuitură. Echipa
care prelua o construcţie o preda gata acoperită, deci aceiaşi meşteri efectuau şi prelucratul draniţei,
folosind cheptenele, cuţitoaia şi gealăul mare rostuit.

Lemnul pentru draniţă se tăia când lemnul doarme, adică în lunile decembrie şi ianuarie, numai
pe lună plină, existând credinţa că astfel lemnul nu putrezeşte şi nu este mâncat de cari. Copacii
doborâţi se decojeau şi se curăţau până spre vârf, iar acolo li se lăsa câteva crengi cu cetină care aveau
menirea să extragă toată seva din trunchi timp de câteva săptămâni. Astfel, tradiţia populară a păstrat
până nu demult credinţa că arborele de lucru trebuie tăiat "când îi luna la-nceput, c-atunci îi tare şi nu-l
mănâncă carii" sau "la gătitul lunii când se gată şi carii".

 TÂMPLĂRIA

Cunoscută şi sub numele de stolerie apare ca meşteşug specializat în a doua jumătate a veacului
al XVIII-lea. Din punct de vedere etimologic, acest cuvânt derivă de la ucraineanul stoljar, desemnând
persoana specializată în confecţionarea pieselor de mobilier.

Trecerea la noul tip de locuinţă, cu două încăperi şi tindă centrală, face necesară apariţia acestui
meşteşug care asigură confecţionarea uşilor şi a ferestrelor. Într-o primă fază, dulgherii meştereau
mobilierul strict necesar gospodăriei, ulterior au apărut cele două meserii, bine determinate funcţional.

44
 Mobilierul dulgheresc era executat din scânduri cioplite cu toporul, barda şi cuţitoaia, încheiate
în ulucuri, ca şindrilele de pe case prinse în cuie de lemn.

Faţă de uneltele pe care le folosea dulgherul în mod curent, tâmplarul recurge în mod
obligatoriu la o masă de tâmplărie, hobelbanc - masa pentru geluit - ferăstraie de mână de diferite
tipuri, ferăstrăul coadă de vulpe, coadă de şoarece, horjuri, gealăul, raubancul, fălţuitorul, gura de
broască etc.

Principalele lucrări efectuate de tâmplari: podişoare, cuiere, dulapuri, credenţe, paturi, scaune,
laiţe cu spătar sau fără spătar, mese, lăzi de zestre, colţare, hambare, cufere, cadre pentru verande.
După introducerea caselor cu etaj, tâmplarii confecţionează scările de urcat la etaj.

 PRELUCRAREA ARTISTICĂ A LEMNULUI

Preocuparea pentru prelucrarea artistică a lemnului îşi găseşte multiple explicaţii, dar una dintre
cele mai plauzibile constă în aceea că materialul se pretează la întrebuinţări diverse, cu multă uşurinţă,
iar decorarea propriu-zisă se realizează cu unelte simple ( topor, bardă, daltă, briceag), nepresupunând
tehnologii elaborate minuţios. Un alt argument îl poate constitui faptul că lemnul a fost prelucrat
artistic de om înaintea lutului, constituind astfel materialul asupra căruia s-au imprimat primele
însemne decorative.

Din punct de vedere al tehnicilor folosite, nu se poate vorbi de sculptură în lemn propriu-zisă,
întrucât rareori se realizează detaşarea completă a unui volum, însă se folosesc alte tehnici: crestarea,
incizia, pirogravarea, intarsia, cojirea, încovoierea, cioplirea, înfăşurarea şi împletirea, încrustarea şi, în
cazuri deosebite, tehnica ronde-bosse, de asemenea, perforarea (traforarea), iar pentru botele ciobăneşti
turnarea sau umplerea cu metal (cositor).Sub raport ornamental, obiectele de lemn încearcă să
suplinească, prin mijloace de expresie proprii, lipsa culorii, urmărindu-se îndeobşte evidenţierea
însuşirilor naturale ale esenţei lemnoase.

Din punct de vedere morfologic, pot fi distinse mai multe categorii de elemente, motive şi
compoziţii ornamentale: geometrice, zoomorfe, fitomorfe, cosmice, liber desenate şi mixte. Ca motive
antropomorfe s-a identificat reprezentarea realistă a două motive: mâna în varianta pumn şi capul de
om, motive desprinse din partea superioară a botelor ciobăneşti. Compoziţia antropomorfă realizată
prin incizie este foarte des întâlnită şi, de obicei, expune ciobanul cu oile în diferite ipostaze.

45
 Ca motive ornamentale geometrice se pot distinge dintele de lup, zimţii, spirala şi cercul incizat
sau decupat prin care se face trecerea spre cosmomorf realizându-se decoraţii de mare vechime ca roza
vânturilor, sau motivul solar în toate variantele lui. Se întâlnesc, de asemenea, pătratul, rombul, sau
arcul de cerc şi funia sau torsada prin care se realizează zoomorful reprezentării şarpelui, iar
ornamentele vegetale, de obicei reprezentate în manieră naturalistă şi uneori stilizat - crenguţa de brad,
frunza, conul, floarea - recurg la rezolvarea motivului în funcţie de tehnica folosită tot prin tuşa dreaptă
sau curbă derivată din arc de cerc.

Unele obiecte, în special cele din inventarul pastoral, ca: lacra, scafa, cupa, apoi unele forme de
batalău, pilug şi brai sunt realizate prin strunjire şi, de multe ori, ornamentate ulterior cu motive pur
geometrice ordonate într-un ritm statornic circular. De altfel, nici producţia dogarului, precum
totalitatea vaselor formate din doage nu beneficiază de aportul unei decorări exprese, pirogravura
completând decorativ aceste piese.Unul din obiectele cele mai comune şi mai variat ornamentate este
lingura, indispensabilă oricărei stâni sau gospodării păstoreşti, dintre care confecţionarea unora
depăşeşte sfera meşteşugului de lingurar, întrucât ornamentarea lor dovedeşte talent artistic deosebit.

Botele ciobăneşti solicită o tratare mai atentă, întrucât, în afară de multipla ei funcţionalitate se
presupune că ar avea la bază răbuşul, bota-răbuş. Momentul în care semnul de răbuş de pe bota
ciobănească se transformă în ornament presupune, probabil, existenţa unor valori afective deosebite, iar
în realizarea lor, tehnicile sunt variate, apărând adesea motive neaşteptate cum ar fi steaua sau steluţa,
soarele şi luna. Rareori apar stilizări heraldice. Tehnicile cele mai frecvente de decorare a botelor sunt
crestarea, incizia, cojirea, precum şi pârlirea, care constă în realizarea motivului ornamental în negativ,
după care urmează arderea la para focului până se obţine carbonizarea superficială a părţii cojite, în
final îndepărtându-se coaja rămasă, obţinându-se astfel pozitivul ornamentului.

Pirogravarea este tehnica ce se obţine prin realizarea motivelor ornamentale cu ajutorul unui fier
înroşit în foc. Ca formă simplistă a pârlirii este trecerea unei bote cojite prin para focului urmărindu-se
înlăturarea tuturor asperităţilor pentru a se obţine ulterior luciul ei prin frecare cu un postav aspru.

În localitate au existat bote ciobăneşti - fluier a căror ornamentare vădeşte respectarea unor
norme ferme de execuţie, presupunând folosirea unor unelte speciale, cum ar fi fierul lung pentru arsul
orificiului interior sau în mai rare cazuri sfredelul lung utilizat în acelaşi scop. Prin arderea orificiului
interior al unei bote-fluier se presupune consumarea unui interval de timp îndelungat, cât şi o deosebită
îndemânare a creatorului.
46
 Fluierul fără dop rareori este confecţionat din lemn, în comună şi în întreaga zonă sunt folosite
fluierele din alamă sau aramă şi mai rar aluminiu, adevărata artă atât în confecţionare, cât şi în
interpretare, având-o fluierul mare sau cavalul realizat invariabil din lemn de foioase.

Ornamentica acestuia atinge culmi de măiestrie, iar motivele distribuite de regulă în două
registre neproporţionale încântă în rigoare şi fineţe. Sunt reluate de obicei motivele botelor ciobăneşti,
în care uneori elementul concentric pur se disociază în spiral unduind printre spaţiile dintre găuri şi
unind cele două registre.

 PRELUCRAREA FIBRELOR TEXTILE

O activitate casnică principală a fost, din timpurile cele mai îndepărtate, prelucrarea fibrelor
textile şi confecţionarea celor două sortimente de produse: textile de casă şi ţesături pentru
îmbrăcăminte. Fibrele textile prelucrate în gospodăria locală au fost lâna, cânepa şi inul.

Cânepa şi inul erau cultivate pe lângă fiecare gospodărie, întrucât deţineau o pondere importantă
ca materie primă pentru tors şi ţesut. După recoltatul plantelor, acestea se strâng în snopi, apoi, după
uscare, se depun în topile special amenajate. După putrezirea părţii lemnoase se scot din topile şi se
aşează la soare pentru a se usca. După o uscare perfectă, snopii se meliţau, întâi în meliţoi pentru a se
rupe mărunt partea lemnoasă, apoi în meliţă, cu care ocazie se îndepărta această parte lemnoasă
(puzderie), rezultând fuiorul. Ultima operaţiune este pieptănatul cu ajutorul ragilei şi al pieptenilor,
apoi mai multe fuioare sunt înmănuncheate într-un caier, urmând a fi tors. Firele mai groase de cânepă
(haldanele), înainte de a fi meliţate sunt bătute cu maiul pentru a se muia partea lemnoasă.

Din fibrele pieptănate de cânepă şi de in se realizează prin tors fire pentru urzeală, iar bucii sunt
torşi pentru băteală, obţinându-se astfel ţoalele pentru aşternut în camere, precum şi saci. Din firele de
cânepă se ţese pânza pentru cămăşi şi iţari, iar din in pânza este folosită pentru confecţionarea
cămăşilor de sărbătoare, precum şi a aşternuturilor.

Lâna, materia primă de bază pentru tors şi ţesut, se prelucrează în mai multe faze. După tuns,
urmează spălatul care se face în ciubere mari, cu apă fierbinte şi cu leşie din cenuşă de fag sau
mesteacăn. De multe ori, usucul rezultat este folosit ca leac împotriva reumatismului sau ca ingredient
pentru prepararea unor alifii. După spălare, se limpezeşte la râu, apoi se usucă pe garduri. Astfel

47
curăţată, lâna este scărmănată manual şi pieptănată cu foşalăii pentru a se separa cele două calităţi:
părul (lâna cu firul lung) folosit la urzeală şi canura pentru băteală sau pentru împletit.

Părul, precum şi canura se repartizează în caiere pentru a fi toarse în furcă cu ajutorul fuselor
(furca numindu-se şi cujeică). Pentru anumite folosinţe firele toarse sunt răsucite cu druga, apoi făcute
gheme şi sculuri (pentru a fi vopsite).

Pentru pregătirea firelor de lână sau cânepă şi în vederea ţesutului, se folosesc diferite instalaţii
care pot fi uşor manevrate: vârtelniţa, răşchitorul, urzitorul şi sucala cu care se fac ţei (ţevi din soc lungi
de aproximativ 20 cm).Din firele de in, cânepă, lână şi bumbac (cumpărat de la prăvălie) se obţin
diferite ţesături: pânză pentru cămăşi (de lucru sau de sărbătoare), iţari, sumane, cioareci, plocăzi,
covoare, cergi, macaturi, prosoape, priştori, bârneţe, brâie

 CONFECȚIONAREA OBIECTELOR DIN OS ȘI DIN CORN

Tradiția prelucrării osului și a cornului urcă,în general, adânc în timp, vizând primele forme ale
manifestării omului pe planul vieții cultural. Asemenea lemnului și pietrei, osul și cornul, s-au aflat la
îndemâna oamenilor încă din faza când aceștia erau doar vânători și culegători. Pentru că reprezentau
meteriale mai tari ca lemnul și mai rezistente chiar decât piatra, care se putea sfărâma, totuși, cu
vremea, de pe atunci s-au confecționat din os și din corn felurite obiectenecesare în viața cotidiană, în
special unelte. Grație strădaniei arheologilor, unele dintre astfel de piese străvechi, cu deosebire cele
care datează începând cu epoca neolitică, au ajuns la cunoștința omului zilelor noastre.
Mă refer, între altele, la săgeți din os, la acele șlefuite din așchii subțiri de os; la catarame de
os; la împungătoarele pentru găurirea pieilor; la dălți și dăltițe din așchii masive de os, cu un capăt
transformat în tăiș lat,drept și ascuțit; la dălți de circa 10 cm lungime, făcute din coarne de cerb,de vită
sau de căpriori; la săpăligi neoliticedin corn de cerb, lungi de peste 20 cm, cu o gaură ascuțită și cu
orificiu rotund sau dreptunghiular pentru fixarea cozii în partea mai groasă; la seceri din coarne de cerb
sau de bovine; la râmocuri din coarne de cerb,care se foloseau pentru aratul pământului; harpoanele cu
dinți pe ambele laturi; cârligele de tivig; șlefuitoare de os; mici statuete de os. etc.
Felurite obiecte din os confecționau și daco-romanii, din moment ce în mai multe așezări ale
epocii au fost găsite stiluri cu ajutorul cărora se scria pe tăblițele de ceară; ace de păr; lingurițe;
prâsnele; tocuri de os – ornamentate sau neornamentate; arșice etc.

48
 Ateliere și meșteri care se ocupau cu confecționarea obiectelor din os și corn trebuie să fi existat
și în așezările daco - romane de la Hărman, Prejmer, Măgurele, Șercaia – jud.Brașov, întrucât acolo
s-au descoperit numeroase vestigii care datează de la sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului
al IV – lea e.n.:
a) Fragmente de coarne neprelucrate;
b) Piese în curs de prelucrare: un vârf de corn tăiat în patru muchii; coarne de cerb doar retezate;
coarne de cerb cu un început de găurire și coarne de cerb aflate în faza lustruirii, pentru a deveni
mânere de cuțite;
c) Piese finite: străpungătoare duble pentru găurirea și cusutul pieilor sau pentru decorarea
vaselor; un pandativ piramidal, prevăzut în partea superioară cu o gaură pentru a fi atârnat; mai multe
feluri de piepteni.
În esență, tehnica prelucrării coarnelor și a oaselor nu se diferențiază de cea utilizată în
vremurile anterioare. Pe ansamblu, ea implică înmuierea prin fierberea în apă a coarnelor și a oaselor
sau prin afundarea în leșie fierbinte; tăierea în lung sau în lat; executarea obiectului cu ajutorul unor
unelte, în special cu cuțitul; netezirea prin frecarea cu nisip înmuiat în apă; ungerea cu grăsime și
lustruirea cu o bucată de piele; perforarea unor obiecte fie cu sfredelul, fie cu scule sau cuie de fier
înroșite în foc.
În ceea ce privește ornamentica specifică, predomină așa – zisul decor în “ochiuri”(cercul
simplu sau două cerculețe concentric cu un punct la mijloc), brâurile incizate în formă de rețea, benzile
oblice din linii incizate, linia frântă, x – urile, gruparea de mai multe linii orizontale sau vertical. Pe
unele piese cu multiple funcționalități casnice mai apar crenguțe de brad stilizate și succesiuni de două
sau mai multe linii orizontale, fiecare fiind însoțită de excizii în forma dinților de ferăstrău. Mai cu
seamă astfel de obiecte impresionează prin bogăția și varietatea decorului.
Având la îndemână abundente resurse de materie primă, românii au continuat să obțină și în
secolele următoare un întins șir de obiecte din oases au din coarne de cerb, de vită, de căprior etc.

În vederea prelucrării osului și a cornuluui, românii au menținut în uz, până nu demult, tehnici
străvechi. De pildă, realizarea sculelor de os presupunea doar spargerea în lungime a osului, astfel încât
un capăt al uneltei să aibă o rotunjire naturală (mânerul), iar celălalt (vârful) să fie ascuțit. Alte
numeroase obiecte (fluierașele vânătorilor, tocurile pentru păstrat ace, țevile cornurilor de praf de
pușcă, mânerele pentru bate etc.) se confecționau din oase tabulare, care erau retezate laun capăt cu
ferăstrăul.

49
 8. MANIFESTĂRI CULTURALE

 Sărbători, obiceiuri tradiționale și evenimente în Bucovina

Acțiunea aceasta presupune realizarea unui calendar anual al evenimentelor (târguri, expoziții,
festivaluri, etc) care urmează a fi promovat în vederea permanetizării derulării cu o anumită
periodicitate a acestor manifestări. Acest lucru poate determina, la rândul său, o periodicitate în
programul turistic de vizitare a Bucovinei de amatorii de astfel de evenimente, atât la nivel național, cât
mai ales la nivel internațional.
Calendarul va cuprinde atât evenimentele clasice ( Zilele Sucevei, Târgul Meșterilor Populari),
cât și celelalte acțiuni organizate în parteneriat cu agenții de dezvoltare la nivel local ( de ex. Camera
de Comerț, Industrie și Agricultura), acțiuni ce presupun participarea agenților economici și, implicit, a
oamenilor de afaceri.
Acțiunile din acest calendar vor fi atât periodice și clasice, dar vor aparea și altele noi în fiecare
sezon, intenția fiind aceea de a avea o ofertă diversificată de evenimente la nivel local, care să
determine o dezvoltare a turismului în Bucovina.
Din acest calendar vor face parte, printre altele, următoarele evenimente: Zilele Sucevei,
Festivalul de Artă Medievală, Târgul Meșterilor Olari, Festivalul Internațional al cântului și portului
popular “ Întâlniri Bucovinene”, Festivalul Berii, Festivalul Vinului – Zilele Recoltei.
Pentru viitor se urmărește organizarea unui număr mai mare de festivaluri locale cu caracter
bucovinean, de exemplu: Festivalul sarmalelor, Festivalul cartofului, Festivalul anual gastronomic,
Festivalul portului popular, Festivalul Tradițiilor și Obiceiurilor Bucovinene – organizat de 2 ori pe an
cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun.

50
 Festivalul Internațional de Folclor Arcanul
Rădăuți, Suceava / 2 - 5 Iulie 2010

Între marile manifestări cultural artistice, devenite

tradiționale ce se derulează an de an în județul Suceava
în sezonul estival, Festivalul Internațional ARCANUL
se înscrie ca o confirmare de referință, cu o largă
audiență de public, atât prin numeroasa participare a
ansamblurilor artistice din țara și din străinătate cât și
prin grandoarea spectacolelor, totul desfășurându-se sub
semnul prețuirii față de comorile spirituale străbune ale
satului românesc, cu veșnicia lui cu tot.

Foto 17. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

Cu o tradiție de 17 ani, Festivalul Internațional de Folclor "ARCANUL" a adunat pentru
rădăuțeni și nu numai, ansambluri folclorice din: Anglia, Franța, Germania, Grecia, Polonia, Ungaria,
Bulgaria, Israel, Turcia, Macedonia, Italia, Cipru, Georgia, Ucraina și Republica Moldova. Fiecare
dintre aceste ansambluri aduc aici, în inima Bucovinei, câte o fărâmă din țara lor, astfel ca municipiul
Rădăuti devine în fiecare an timp de trei zile un veritabil centru de promovare a folclorului.

 Zilele Humorului
Gura Humorului , Suceava 8 – 12 iulie 2010

În 16 ediții, Festivalul Zilele Humorului a creat un

patrimoniu (caricaturi semnate de artiști români și străini,
epigrame, satire și proze umoristice) valorificat prin
editarea a 2 antologii de epigrame (Umor la Gura
Humorului și Gura Humorului Bucovinean) și a unui
album de caricatura (Umor la Gura Humorului)

Foto 18. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

51
 La fiecare ediție au participat câte 50 de caricaturiști români (plus alți 50 caricaturiști foarte
tineri, copii și adolescenți proveniți din școlile de caricatura din țară, inclusiv din Gura Humorului și
Suceava), câte 10 caricaturiști străini, mari actori români și câte 60 de epigramiști și autori de literatură
umoristică.
Un nume aparte în emblema festivalului poartă marca Ștefan Popa Popa’s. Rata de participare a
publicului la festival a fost, în primele 14 ediții, de circa 3.000 de consumatori de arta anual.
Ediția a XV-a si a XVI-a au reprezentat un salt semnificativ în ceea ce privește valoarea
festivalului, rata de participare a publicului fiind de circa 30.000 de consumatori de artă.

 Festivalul Internațional de Folclor Întâlniri Bucovinene

Câmpulung Moldovenesc, Suceava / 22 - 25 Iulie 2010

Festivalul Internațional de Folclor Întâlniri Bucovinene se

desfășoară în urma acordului încheiat între țările participante:
Polonia, Slovacia, România, Ungaria și Ucraina.
Obiectivul acestei manifestări culturale anuale este
promovarea Bucovinei ca posibil model de înțelegere
armonioasă și de colaborare prin păstrarea propriei identități
culturale și naționale.

Foto 19. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

Anual, Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene" se desfășoară după urmatorul

calendar: Polonia, luna mai la Jastrowie și Piła, Slovacia, luna iunie la Turčianske Teplice, România,
luna iulie la Câmpulung Moldovenesc, Ungaria, luna august la Bonyhad, Ucraina, luna octombrie la
Cernauți.Parada cântecului, dansului și portului popular vor fi realizate în zona centrală a municipiului
Suceava,în timp ce spectacolele folclorice vor fi organizate pe scena Muzeului Satului Bucovinean, din
zona Cetății de Scaun.

52
 Dorna Xtrem
Vatra Dornei, Suceava / 15 - 17 August 2010
Desfășurat în vecinatatea orașului Vatra Dornei, pe
vârful muntelul Dealu Negru, festivalul Dorna Xtrem
promite 2 zile de aventură și distracție, menite să
satisfacă toate gusturile.
Printre activitățile de care vom avea parte se numară
competiții de ciclism, meciuri de paintball, probe de
echitație și river rafting.În cadrul evenimentului va avea
loc și Cupa SEAT de Ciclism Montan – Downhill, unde
premiul cel mare va fi o bicicletă SEAT Cupra, în
valoare de 3000 euro.
În premieră în România va fi organizată o demonstrație
de SlopeStyle

Foto 20. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

Startul se va da din vârful Dealu Negru, la capătul liniei de telescaun. Înscrierile se vor face în
chiar ziua concursului. Ca și în ceilalți ani, organizatorii vor pregăti un traseu frumos și neplictisitor,
așa că amatorii de adrenalina sau publicul doritor de impresii live nu vor fi dezamăgiți.

 Târgul Lăptarilor
Câmpulung Moldovenesc, Suceava / 30 Septembrie 2010
În județul Suceava este cunoscută și așteptată o manifestare
anuală, o sărbatoare a crescătorilor de taurine și a
procesătorilor de lapte, care, împreunî produc, respectiv
innobilează alimentul ce reprezintă prima hrana pentru om.
Sărbatoarea are deja un nume consacrat - "Târgul
Lăptarilor" și se desfașoara anual în localitatea cea mai
incărcată de tradiții și istorie din Bucovina - Câmpulung
Moldovenesc, atribut la care se adaugă frumusețea
peisagistică, bunatatea și înțelepciunea oamenilor din zonă.

Foto 21. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

53
 Vor avea loc concursuri, expoziții culinare din preparate din lapte, carne sau fructe, toate
acestea cu degustare, expoziții de animale (bovine, ovine, cabaline, păsări, animale mici).
De asemenea, nu vor lipsi discuțiile și seminariile pe teme profesionale, precum și manifestări
folclorice susținute de formații din localitățile Câmpulung Moldovenesc, Straja, Fundu Moldovei,
Pojorâta, Vama, și Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
În cadrul evenimentului, sunt etalate spre degustare și vânzare, tot felul de sortimente de
brânzeturi, dar producătorii de preparate din carne, brutarii și cultivatorii de fructe și procesătorii de
fructe de pădure au facut concurența reala lăptarilor la popularitate.

 Toamna de Voroneț
Gura Humorului, Suceava / 12 - 15 Octombrie 2010

Începând cu anul 1981, se naște și festivalul de la Gura

Humorului, care primește genericul "Toamna la Voroneț",
titlul unui scurt film documentar al câmpulungeanului
Ferdinand Michitovici, câștigătorul primei ediții.
În cadrul acestui festival sunt premiați cei mai buni
cineamatori, notați și premiați de jurii competente, formate
din specialiști de frunte din lumea filmului.

Foto 22. Sursa: http://www.infopensiuni.ro/bucovina1/sarbatori-traditionale/

Diaporamă, înlănțuire de imagini statice (diapozitive), însoțite de o coloană sonoră cu muzică și,
deseori, cu text, a pătruns mai greu în țara noastră.Din pacate, diaporama a beneficiat întotdeauna de
imagini foarte frumoase, dar n-a putut progresa în ritmul cineamatorismului, datorită superficialității și
improvizațiilor în coloana sonoră. Abia la începutul anilor 80, prin alăturarea diaporamei la
festivalurile cineaștilor amatori, acest gen de manifestare audio-vizuală a crescut evident, ajungând
rapid la nivelul spectacular al filmelor.
După 1989 producțiile artistice ale cluburilor s-au diminuat, concomitent cu dispariția
activităților culturale în preocupările sindicatelor, iar festivalurile au mai pâlpâit din când în când și s-
au stins.Cu o singură excepție: "Toamna la Voroneț" s-a organizat sistematic, an dupa an, regrupand în
pragul fiecarei toamne pe puținii creatori ramași în activitate, dar și pe cei noi, tineri cineaști din toată
țara, care au profitat de noua tehnica cinematografică oferită de aparatura video, mult simplificată și
mult mai accesibilă.

54
  Ansambluri folclorice din Bucovina

1. "Florile Bucovinei" - Ansamblul folcloric al Casei de Cultura Rădăuți

2. "Dorna Dorului" - Ansamblul folcloric al Casei de Cultură Vatra Dornei
3. "Răzeșii Dornei" - Ansamblul folcloric al Căminului cultural Dorna Arini
4 "Brădetul" - Ansamblul folcloric al Căminului cultural Horodnic
5."Cetina" - Ansamblul folcloric al Căminului cultural Vama,
6. "Arcanul" - Ansamblul folcloric al Căminului cultural Fundu Moldovei,
7. "Arcanul" - Ansamblul folcloric al Căminului cultural Pârtestii de Jos
8. "Datina" –Formație de căiuți în cadrul obiceiurilor de iarnă de la Căminul cultural Zvorâștea
9. "Rarăul" -Ansamblul folcloric al Grupului școlar silvic Câmpulung Moldovenesc
10. "Barvinok" - grup vocal instrumental al Căminului cultural Mariței – Dărmănșsti
11 "Dornador" - ansamblu țigănesc - Vatra Dornei
12. "Beriosca" - grup vocal lipovenesc Manolea - Fălticeni

Foto 23. Sursa: http://www.creatiepopulara.suceava.ro/ansamb.htm

13. "Hora" - ansamblu folcloric al Școlii de Arte Suceava,

14. Fanfara țărănească - Căminul cultural Forasti
15. "Balada" - grup vocal instrumental – Suceava
16. "Doina Muncelului" –formație de dansuri mixte - Căminul cultural Sadova
17. "Doina Rarăului" - taraf - Câmpulung Moldovenesc
18."Luca Arbore" - taraf și formație de dansuri bărbătești - Căminul cultural Arbore
19. "Poiana Mica" - grup vocal și dansuri, Poiana Micului – Cacica
20. "Șezătoarea" – Formație de dansuri mixte – Fălticeni

55
Foto 24. Sursa: http://www.creatiepopulara.suceava.ro/ansamb.htm

21. "Străjanca" - grup vocal - Căminul cultural Straja

22. Dansuri de femei - Căminul cultural Bilca
23. Plaiurile Dornelor - Vatra Dornei
24. "Solonceanca" - ansamblul folcloric polonez – Solonețu Nou, Cacica, Suceava
25."Florile Negostinei" - ansamblul folcloric ucrainean -Negostina - Jud. Suceava
26. "Jungendlust" - grup vocal german - Suceava

Foto 25. Sursa: http://www.creatiepopulara.suceava.ro/ansamb.htm

56
 CAP IV. ANALIZA SWOT A ZONEI BUCOVINA

În vederea structurării unei strategii de dezvoltare a turismului a fost realizată Analiza Swot,
rezultatele fiind urmatoarele:

PUNCTE TARI:

Generale:
 imaginea externă a României s-a îmbunătăţit, dar este necesară continuarea eforturilor în acest sens;
 numărul turiştilor străini sosiţi în România înregistrează un trend pozitiv;
Potenţialul natural :
 natura intactă, favorabilă dezvoltării unui turism ecologic şi în natură;

 cadru natural deosebit;

 are potenţial cultural bogat.

Componența de cazare :
 serviciile de cazare sunt acceptabile;
 prestătorii de servicii sunt amabili şi ospitalieri.
Turismul cultural:
 potenţialul cultural este foarte bun, dar ar trebui cunoscut şi exploatat mai mult;
 este apreciat în mod special potenţialul cultural al Bucovinei ;
 oferta culturală este foarte diversificată.
Calitatea personalului din turism :
 angajaţii din turismul sucevean se disting prin amabilitate;
 buna pregatire profesională.
Gastronomia românească
 de multe ori depăşeşte aşteptările ;
 mâncarea şi băutura sunt acceptabile din punct de vedere al calitații – în special în restaurante, mai
puţin în hoteluri şi pensiuni.
Ospitalitatea:
 este caracterizată ca fiind foarte bună oriunde în ţară;
 este evidenţiată de toţi turiştii ca un punct tare ;
 foarte apreciată de turişti şi de ghizii străini în egală măsură.

57
Activitatea tour operatorilor:
 este apreciată ca fiind bună şi foarte bună;
 tour-operatorii se implică activ în relaţia cu partenerii externi;
 cei mai mulţi clienţi s-au declarat mulţumiţi;
 imbunatatirea calității este un proces continuu .

PUNCTE SLABE
Generale :
 infrastructura;
 sezonul estival este prea scurt;
 în opinia turiştilor străini nu toate componentele etice ale ofertanților de turism prezentate în oferte
se regăsesc şi la faţa locului;
 raportul preț - calitate nu este întotdeauna corect;
 deficiente ale infrastructurii turistice;
 starea de conservare şi de curăţenie a unor monumente;
 lipsa semnalizării turistice;

 insuficienta ofertă de agrement;

 numărul redus al centrelor de informare turistică; lipsa materialelor promoţionale de tipul broşurilor

oferite gratuit în cadrul unităţilor de cazare, lipsa unor ghiduri culturale din care turistul să poată afla
activităţile şi evenimentele culturale ce se desfăşoară pe parcursul sejurului său;

 lipsa evenimentelor care pun în evidenţă tradiţiile şi obiceiurile din regiune.

Potenţialul natural :
 trebuie îmbunătățit aspectul spaţiilor verzi ;
 trebuie controlată poluarea unor ape şi a unor zone de interes turistic.
Componenta de cazare :
 nu toate hotelurile respectă condițiile standardelor afişate;
 hotelurile de trei stele sunt insuficiente;
 părerile turiştilor străini legate de cazare nu sunt tot timpul optime: standardele de curăţenie nu
corespund, serviciile sunt proaste, micul dejun nu este tot timpul corespunzător;
 standardele oferite sunt caracterizate de unii turişti ca fiind simple, adesea cu un “farmec estic”;
 indicele de ocupare a capacităţii de cazare este redus (cca 30%).

58
Turismul cultural:
 insuficiente măsuri de protejare și conservare a monumentelor culturale;punerea în valoare a
acestora (iluminare, semnalizare) este deficitară;
 promovarea şi valorificarea unor monumente culturale este insuficientă.
Calitatea serviciilor :
 slaba calitate a serviciilor turistice;

 lipsa de pregătire și de motivare a resurselor umane din turism;

 personalul din hotelurile clasate sub 4 stele nu au tot timpul pregătire de specialitate .

Componenta gastronomică:
 servirea este slab-calitativă, turiștii trebuie să aștepte mult pentru a fi serviți, muzica este uneori
prea tare, iar mâncarea adusa este adesea rece;
 lipsa unor meniuri vegetale şi lipsa produselor proaspete;
 mâncare internaţională în exces, în detrimentul mâncărurilor tradiţionale;
 necesitatea de produse locale (de ex. sucuri naturale de fructe locale);
 vinurile româneşti tradiţionale nu sunt cunoscute suficient, în detrimentul soiurilor de vin
internaţionale produse în România;
 timpul de aşteptare până la preluarea comenzii şi până la servire este adesea prea mare.
Activitatea tour operatorilor
 comunicarea necesita îmbunătățiri semnificative;

 metodele de lucru utilizate nu sunt foarte dinamice şi creative.

Serviciile publice şi de transport :

 slabe, cu excepţia serviciilor prestate de parteneri (agenţii de turism);
 infrastructura pentru biciclete trebuie îmbunătăţită considerabil, în unele localități ea lipsind cu

desăvârșire;

 perturbarea transportului datorită stării căilor de acces, a infrastructurii precare, lipsa

indicatoarelor și a semnalizării corespunzatoare.

Alte componente:
 insuficienţa materialelor de promovare (pliante, afişe mari, pliante ale unităţilor hoteliere şi ale
pensiunilor şi slaba calitate a acestora);
 instabilitatea preţurilor;

59
  lipsa unei hărţi tematice pentru programe de turism pe biciclete şi lipsa posibilităţilor de a
transporta cu trenul bicicletele dintr-o localitate în alta;
 lipsa de comunicare şi de coeziune între comunităţile umane pentru realizarea unor obiective de
interes comun; lipsa de respect față de mediul natural și, uneori, față de patrimoniul cultural;
 interes scazut pentru investiții.

OPORTUNITĂȚI

 România și implicit Suceava este percepută ca o destinaţie sigură;

 există legislaţia minimă necesară;

 există organizaţii şi fonduri pentru ariile protejate şi preocupări pentru valorificarea

biodiversităţii;

 tour operatorii străini vor introduce noi destinații în programele lor turistice printre care se

include și Bucovina;

 tour operatorii străini sunt interesaţi de info-toururi (dintre toţi tour-operatorii intervievaţi cei
mai mulţi sunt interesaţi de Delta Dunării, de Maramureş si Bucovina, de Porţile de Fier şi Banat, de
zonele de drumeţie, de turism cultural şi de turism activ);
 opinia turiştilor care au vizitat Bucovina este mai bună decât imaginea pe care o are
România în exterior. Se apreciază în mod special ospitalitatea, natura, peisajele, traseele propice
drumeţiilor montane;

AMENINȚĂRI

 creşterea în însemnătate a unor alte destinații turistice ce oferă produse similare (Bulgaria)

 nu ar trebui incercata neapărat imitarea standardelor din vest, dar ar trebui să se păstrez

specificul propriu şi autenticitatea ofertei turistice.

 scepticismul turiştilor străini în privinţa României.

60
 Destinaţia turistică Bucovina este inclusă în aproximativ 80 % din cicuitele turistice din
România, însă, în general, este considerată o zonă de tranzit, durata medie a şederii turiştilor aici fiind
de 1-2 nopţi.
Premisele care determină administrația locală să intensifice eforturile pentru promovarea locală
și dezvoltarea turismului sunt :
 schimbările majore intervenite în structura industriei locale determină reorientarea atât a
investitorilor, capitalurilor cât și a forței de muncă;
 cadrul natural, istoric, monumentele arhitectonice și religioase creează baza necesară pentru
dezvoltarea turismului la nivel local ;
 concurența existentă la nivel mondial impune îmbunătățirea serviciilor, promovarea și corelarea
eforturilor tuturor factorilor la nivel local .
Obiectivele acestei strategii la nivel local sunt :
 dezvoltarea produsului turistic și stimularea cererii pentru produsele turistice locale ;
 creșterea veniturilor din turism, stimularea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă în

acest sector;

 creșterea competitivității produselor turistice locale pe piețele externe actuale și potențiale;

 dezvoltarea bazei materiale (hoteluri, restaurante, divertisment) și a infrastructurii (transport,

comunicații, servicii publice) ;

 îmbunătățirea activității de marketing și promovare locală.

Această analiză stabilește în mod generic politicile și acțiunile la nivel legal, urmând ca fiecare
dintre acestea să fie detaliate și implementate de autoritățile locale și operatorii de turism local.
Investițiile realizate în ultimul an mai ales în domeniul infrastructurii rutiere, a managementului
deșeurilor, materialelor informative și în acțiunile de infrumusețare a municipiului Suceava reprezintă o
dovadă în plus a eforturilor prin care Primaria Suceava întelege să contribuie la efortul general de
promovare a valorilor locale în vederea dezvoltării turismului în această regiune a României.
În acest sens se intenționează o colaborare permanentă cu toate instituțiile, societățile și
organizațiile care au ca obiect de activitate turismul în vederea unificării eforturilor de promovare a
orașului Suceava și de dezvoltare a turismului local, pentru ca Suceava să devină orașul european pe
care ni-l dorim cu toții, cunoscut în lume pentru valorile sale.

61
 CAP.V PROPUNERI DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A TURISMULUI
ÎN BUCOVINA
1. Programe, acțiuni și amenajări turistice existente și necesare

Un mare înţelept spunea că Dumnezeu a lăsat oamenilor locuri binecuvântate pentru a le reaminti că
raiul există. Veniţi în Bucovina şi veţi pleca spunând: “Cu adevărat există!”.

Prin aspectul său de astăzi, Bucovina este o zonă plăcută şi interesantă, un important obiectiv
turistic, în special prin vechile monumente ce amintesc de glorioasa Cetate de Scaun a Moldovei
precum și prin numeroasele mănăstiri și biserici din secolele XIV – XV, unele dintre ele fiind incluse în
patrimoniul UNESCO.

Cadrul natural deosebit și patrimoniul cultural recomandă Bucovina ca o destinație turistică

importantă pentru N-E României. .

Adoptarea unor măsuri pentru promovarea la nivel național și internațional a zonei precum și
identificarea unor surse de finanțare sau a unor parteneri externi pentru dezvoltarea turismului
reprezintă una dintre prioritățile Primăriei Municipului Suceava .
În vederea promovarii și dezvoltarii turismului, Primaria Suceava iși propune derularea,
împreună cu toti factorii locali implicați în activitățile care au legatură directă cu turismul, unor acțiuni
atât la nivel local cât și internațional :
Începând din prima jumătate a anului 2006, în cadrul Serviciului Întegrare Europeană și
Strategii de Dezvoltare a fost organizat un compartiment de turism. Rolul personalului angajat în acest
compartiment este acela de coordonare a activităților de promovare turistică a zonei Bucovina.
În acest moment există urmatoarele tipuri de colaborări :
1) Între agențiile de turism și hoteluri, pensiuni, case de vacanță, restaurante, prin organizare de diferite
manifestări găzduite de Municipiul Suceava cu diferite ocazii : cazare, masa, mese festive; manifestări
gastronomice;

2) Între agențiile de turism și ansamblurile folclorice locale prin organizarea de prezentări ale portului
popular local, a diferitelor cântece și dansuri populare din zonă;

3) Între agențiile de turism și artizanii locali prin organizare de prezentări ale tradițiilor și
meșteșugurilor locale moștenite :demonstrații ale lucru pe razboiul de țesut; pe roata olarului; țesut pe
pânză; pictura pe ouă cu diferite culori din plante, uleiuri sau cu ceară și mărgele;
62
4) Între agențiile de turism și Primaria Municipiului Suceava pentru organizarea diferitelor festivaluri
locale, manifestări, spectacole, demonstrații artizanale și ale portului popular; serbări ale orașului.
5) Între agențiile de turism și Complexul Muzeal Bucovina.

6) Între Primaria Municipiului Suceava și Complexul Muzeal Bucovina, ansambluri folclorice, artizani
locali, hoteluri.
O condiţie esenţială a elaborării şi implementării Programului de Marketing şi Promovare a
Sucevei o reprezintă crearea cadrului organizatoric adecvat – de tip partenerial – între organe ale
administraţiei centrale şi locale de stat, agenţi economici, asociaţii şi organizaţii profesionale, cu statut
propriu de organizare şi funcţionare.
Este necesar crearea unui organism de promovare zonala care ar da posibilitatea ca orice turist
care intenţionează să efectueze un voiaj în Bucovina să poată obţine informaţii şi să efectueze rezervări
apelând la serviciile acestui centru, cu sediul în Suceava şi filiale în principalele destinaţii turistice ale
Bucovinei. În plus, consider că este benefică o colaborare cu celelalte centre de informare turistică din
România pentru a promova realizarea unor circuite care să lege zonele turistice vecine (de exemplu, un
circuit în nord-estul României va include în itinerar Neamţul, Bucovina şi Maramureşul).
Deasemenea, aceasta colaborare la nivel local va deveni funcțională și în cazul organizării de
evenimente locale (culturale, sociale, distractive ) tocmai pentru a asigura atât calitatea necesară în
derularea acestui gen de evenimente, cât și promovarea lor.
În acest sens, Primaria Suceava urmează să semneze parteneriate tip cu toți operatorii de turism
înteresați într-o colaborare, urmând ca prevederile foarte generale ale acestor acorduri să fie detaliate în
funcție de fiecare eveniment, acțiune, activitate în parte.
În acest fel va fi creat grupul local de promovare a turismului , din care vor face parte
reprezentanți ai autorităților publice locale , instituții de învățământ , operatori de turism , firme de
media ,agenții ne guvermanentale , mass media.
 Editarea de materiale informative ( pliante, hărți turistice ) care vor conține detalii
despre obiectivele turistice locale precum și afișarea de hărți turistice pe panouri luminoase în
locuri publice.
Aceste materiale informative vor fi publicate în parteneriat cu agenți economici locali, având
drept scop promovarea valorilor locale împreună cu promovarea turistică.
Materialele informative vor fi distribuite sub formă gratuită în rețelele de hoteluri, restaurante,
agenții de turism, stații de distribuție carburanți.

63
 Deasemenea, aceste publicații vor constitui suportul informativ pentru promovarea locală în
cadrul participării membrilor grupului local de inițiativă în domeniul turismului la manifestări ce
permit promovarea turismului bucovineam la nivel național și internațional.
Pentru a facilita informarea vizitatorilor din Bucovina cu privire la locaţiile atracţiilor
considerăm că este indispensabilă crearea unei reţele de semnalare turistică. În aceste sens, trebuie
definite:
 informaţiile ce trebuie oferite (hărţi, vizualizarea locaţiilor obiectivelor turistice şi structurilor de
primire, adresele de contact direct cu acestea etc.) şi limbile în care vor fi furnizate;
 nivelele de informaţie ( intrarea în teritoriu, apropierea de zonele menţionate);
 amplasările exacte ale punctelor de informare turistică;
 estetica panourilor, normele grafice şi materialele utilizate;

 organizarea punerii în practică şi întreţinerea acestor panouri.

 Includerea Bucovinei în oferta de circuite turistice ce cuprinde obiective

din nord–estul României precum și colaborarea cu alte instituții ale administrației publice județene
pentru definirea unei strategii unitare de promovare a turismului la nivelul județului Suceava .
În acest sens, Primariei Suceava îi revine sarcina de a se implica în refacerea infrastructurii
rutiere la nivel local, prioritate având cele care asigură accesul spre punctele de interes turistic, de
regulă frecvent căutate, precum și colaborarea cu celelalte unități ale administrației publice locale
pentru crearea unei strategii de acțiune unitară la nivel județean.Deasemenea, este necesară
consolidarea relaţiilor de parteneriat între toţi operatorii turistici din zonă.
Obiectivul principal, pe termen scurt, al acestei activități este acela de promovare reciprocă
între orașele din zona Bucovinei, ținând cont de faptul că turiștii sunt atrași în principal de programe
care includ circuite (cât mai complexe din punct de vedere al ofertei, conținutului, tematicii).
Astfel, atât Primaria Suceava (prin protocoalele de parteneriat semnate cu orașele Sosnowiec-
Polonia și Cernăuți-Ucraina) cât și celelalte instituții publice și agenți economici prin relațiile de
cooperare în toate domeniile de activitate vor deveni factori activi în promovarea turismului la nivel
internațional.

64
  Organizarea unor evenimente, conferințe, seminarii, stagii de pregătire cu
participare internațională
În contextul politico-economic mondial actual, noțiunea de “oraș european” trebuie definită și
prin participarea municipiului Suceava la proiecte, programe, acțiuni internaționale care să asigure
promovare și mediatizare, concomitent cu politici de dezvoltare locală.
În acest scop, se propune ca obiectiv pe termen lung organizarea unor evenimente, conferințe,
seminarii, stagii de pregătire cu participare internațională. Acest fel de evenimente oferă pe lângă
posibilitatea oferită de schimbul de experiență în domenii diverse, și o oportunitate de a organiza
circuite turistice, vizite culturale, în vederea promovării turistice a Bucovinei între participanți, fie ei
români sau din alte țări.
Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară însă dotarea structurilor de primire cu săli pentru
conferinţe și seminarii, precum şi cu infrastructură aferentă, deoarece afacerile se numără printre
motivaţiile principale ale turiştilor de a reveni în Bucovina şi de a cunoaşte zona.
 Participarea alaturi de partenerii din sectorul privat la targuri internationale de
turism
Prezența unor reprezentanți ai autorităților locale sau a unor modele de promovare realizate în
cooperare cu autoritățile locale la astfel de evenimente conferă credibilitate, ideea de transparență și
cooperare la nivel local și, în special, încredere atât în promovarea în sine cât și în luarea deciziei
privitor la vacanțe și/sau călătorii de afaceri.
Astfel, în măsura posibilităților financiare, Primaria Suceava își propune participarea sau sprijin
financiar și logistic pentru reprezentanți ai operatorilor locali la târguri naționale internaționale, pentru
a asigura promovarea municipiului la un nivel cât mai reprezentativ.
Dacă avem în vedere concurenţa acerbă de pe piaţa turistică internaţională, credem că se
impune participarea cu stand propriu la cât mai multe târguri şi expoziţii internaţionale, atât în cadrul
pavilioanelor naţionale, cât şi în cadrul saloanelor specializate pe teme turistice, unde produsului
turistic Bucovina trebuie să i se realizeze o promovare agresivă.
O campanie promoţională care vizează Bucovina ca destinaţie turistică considerăm că este
indicat să ţină seama de următoarele aspecte:
 dacă publicitatea care se realizează în favoarea Bucovina nu este corespunzătoare,

impresia pe care o va face asupra potenţialilor turişti clienţi va fi şi ea necorespunzătoare;

 un turist nu va parcurge mii de kilometri pentru a vedea ceva ce poate găsi în ţara sa;
 ca urmare, publicitatea trebuie să prezinte ceva unic;
65
 publicitatea trebuie să suscite în spiritul aceluia care o citeşte sau o vede - o imagine de neuitat a

destinaţiei turistice Bucovina;

 mesajele publicitare trebuie exprimate într-o limbă vie, interesantă, renunţând la clişeele

convenţionale.

Cel mai eficient mijloc de promovare a turismului, în general în România şi în particular în

Bucovina, îl constituie publicitatea realizată de turiştii care ne-au vizitat zona şi care au fost satisfăcuţi
atât de obiectivele turistice, cât şi de calitatea serviciilor de care au beneficiat. Ideal este ca turiştii
satisfăcuţi să recomande şi cunoştinţelor vizitarea zonei, respectiv apelarea la acea agenţie de turism
sau unitate de cazare care s-a ridicat la înălţimea exigenţelor acelor clienţi.
 Montarea unor indicatoare rutiere care să faciliteze accesul către principalele
obiective turistice locale și promovarea unor trasee turistice principale.
Acțiunea va fi aplicată în concordanța cu cea de elaborare a materialelor informative, în vederea
creării unui cadru unitar la nivel local, în privința obiectivelor turistice.
Se va tipări o hartă a Bucovinei pe care vor fi marcate traseele turistice cu durată diferită,
obiectivele turistice importante; ieșirile din oraș către diferite obiective turistice importante din județ.
Dintre traseele propuse în prima fază, sunt următoarele:
A. Biserica Sf. Dumitru → Curtea Domnească → Biserica Domnițelor → Biserica Mirăuți →
Mănăstirea Sf. Ioan → Muzeul Național al Bucovinei → Curtea Domnească

B. Mănăstirea Zamca → Biserica Turnu Roșu→ Observatorul astronomic Planetariu → Casa

Simion Florea Marian → Muzeul Satului Bucovinean → Cetatea de Scaun – Platoul Cetății

C. Mănăstirea Dragomirna → Biserica Sf.Cruce din Pătrăuți → Biserica Sf Nicolae a

Mănăstirii Probota
 Amenajarea unui centru de informare turistică la nivel local și a unor centre de
informare în unitățile de cazare, spații publice.
Acesta va trebui să pună la dispoziţia vizitatorilor informaţii şi materiale publicitare (ghiduri,
broşuri, atlase, pliante, prospecte, hărţi, casete video, CD-uri) cu privire la atracţiile turistice (obiective
naturale, culturale etc.), circuitele posibile şi posibilităţile de cazare, masă, transport, agrement,
tratament din judeţul Suceava. Aceste materiale promoţionale trebuie să fie diversificate, de o calitate
grafică, artistică şi informaţională deosebită şi oferite în mod gratuit.
Crearea unui astfel de centru are scopul de a promova turismul din zonă prin intermediul unor
acţiuni care să ajute şi să informeze pe turişti despre locurile pe care Bucovina şi împrejurimile sale le

66
poate oferi. Aici trebuie să fie oferite informaţii utile fiecăruia dintre călătorii, sosiţi cu trenul,
autoturismul, autocarul sau avionul în Suceava. Intenţia finală este aceea de a promova municipiul
Suceava ca poartă spre Bucovina.
Locul în care urmează a fi amplasat acest centru trebuie să fie vizibil, cu un aflux ridicat de
turişti, accesibil acestora. Indiferent de locul amplasării centrului, acesta urmează să fie înscris în toate
ghidurile turistice, promovat la toţi operatorii din turism, precum şi prin panourile indicatoare,
precizându-se adresa şi cum se poate ajunge la acest centru. Indicatoarele urmează să fie amplasate pe
traseu, începând cu porţile de intrare în municipiu, respectiv, aeroport, gară, staţii de autobuz care
efectuează curse judeţene şi interjudeţene.
De asemenea, informaţii cu privire la existenţa acestui centru şi datele pe care le poate oferi
urmează să fie publicate în ghiduri internaţionale sau pagini web în care au apărut deja capitole despre
România, unde sunt incluse şi hărţi ale Sucevei.
Complementar acestui centru este necesară realizarea unui punct electronic stradal de
informare turistică pe baza unei aplicaţii soft de promovare turistică.
Acest punct de informare pilot trebuie situat într-un loc de maxim tranzit (de exemplu, în
centrul oraşului Suceava – loc în care afluenţa de turişti este maximă). Punctul va furniza informaţia
necesară oricărui turist care intenţionează să viziteze judeţul Suceava, într-o prezentare inedită, simplă
şi cu maxim impact, care să concentreze toate informaţiile necesare turiştilor.

Aplicaţia trebuie să fie spectaculoasă (va atrage turistul), bilingvă (română şi engleză) şi va
prezenta datele cele mai importante (căi de acces, oferte de cazare, alimentaţie etc.) într-un mod cât mai
simplu şi mai uşor de reţinut. Ea va fi concepută într-o manieră modernă (animaţie, efecte speciale,
sunet), având o durată de aproximativ 15-20 minute.
Cd-rom-ul de promovare a turismului din Bucovina poate conţine această aplicaţie multimedia
şi celelalte site-uri de prezentare turistică a judeţului Suceava, furnizând informaţii complete despre
orice punct de interes turistic.
O altă propunere cu privire la promovarea turismului în Bucovina constă în amplasarea unor
puncte de informare turistică în cadrul unităţilor de cazare. Aici turiştii pot afla informaţii despre
atracţiile zonei, calendarul evenimentelor culturale (festivaluri, târguri meşteşugăreşti, obiceiuri
populare), destinaţii, unităţi de cazare, masă, agrement, tratament, muzee, centre culturale etc. Tot aici
pot fi expuse produse specifice, locale/regionale, de artă populară: ceramică, ouă încondeiate, măşti
populare, linguri de lemn şi alte obiecte de artizanat, care să fie şi comercializate.

67
  Punerea la dispoziție a unor spații de afisaj în sediile instituțiilor publice și în locuri

publice special amenajate pentru a permite derularea unor acțiuni de promovare locală și informare
turistică.

 Facilitarea accesului direct de pe pagina de internet a Primăriei pentru site–uri care sunt

destinate promovării locale și dezvoltării turismului.

Această facilitate face parte din politica de promovare derulată de Primăria Suceava și
deasemenea este rezultatul acordurilor de parteneriat care vor fi încheiate cu operatorii de turism la
nivel local.
 Identificarea unor surse de finanțare europene pentru proiecte comune de promovare a
valorilor locale și dezvoltare a turismului.
Derularea unor campanii de promovare care includ și editarea de materiale promoționale
presupune costuri care pot fi acoperite din fonduri nerambursabile. În acest context, Primăria Suceava
va colabora cu parteneri locali pentru derularea unor proiecte finanțate parțial sau integral din surse
externe.
 Amenajarea în parcul dendrologic Șipote a unui centru turistic multinațional cu spații de
cazare, restaurante și activități de divertisment.
Transferul parcului Șipote în administrarea Primăriei Suceava este un obiectiv de importanță
majoră, având în vedere locația, potențialul și istoricul acestui parc.
În cadrul acțiunilor de promovare a turismului la nivel local, Parcul Șipote reprezintă un imens
potențial ce trebuie valorificat în interesul comunității locale și al mediului de afaceri.
Schița de proiect a municipalității pentru acest parc presupune amenajarea unui centru turistic
multinațional, cu restaurante, facilități pentru sport, spații de cazare și agrement, spații de cultură
(teatru în aer liber).
 Organizarea de campanii de promovare a Sucevei în România și în străinătate
Obiectivele şi strategiile privind promovarea pe piaţă a produsului turistic Suceava vor fi
implementate printr-un Program de Marketing şi Promovare a Sucevei, care va cuprinde acţiuni cu
adresabilitate la nivelul profesioniştilor din turism şi/sau al potenţialilor turişti.

68
 Programul va fi revizuit şi adaptat periodic de grupul local de inițiative în domeniul turismului
şi va cuprinde:
 evaluarea rezultatelor activităţii de turism;
 analiza activităţii de promovare desfăşurate;
 analiza tendinţelor cererii turistice;
 analiza serviciilor şi produselor oferite;
 identificarea de noi produse şi servicii ce pot fi oferite cu succes pe piaţă;
 stabilirea cheltuielilor necesare pentru implementarea programului;
 stabilirea cadrului organizatoric de realizare;
 evaluarea impactului pe care îl va avea aplicarea programului propus asupra pieţei

turistice interne (număr de turişti, venituri din turism).

Programul de promovare a oraşului Suceava va avea în vedere două obiective principale:
prezentarea într-un mod cât mai atrăgător a avantajelor vizitării de către turişti a zonei şi crearea unei
bune reputaţii pentru serviciile turistice din această regiune.
 Sprijinirea și stimularea operatorilor de turism în vederea promovării turismului
local.
În momentul de faţă, în Suceava există agenţii de voiaj locale care să fie recunoscute ca agenţii
receptoare („ground operator”) de către societăţile de turism naţionale şi europene.

Agenţiile de turism locale preferă să desfăşoare o activitate de outgoing (trimiterea turiştilor

români în străinătate), prestând o activitate de detailişti pentru tur-operatorii din Bucureşti sau alte
oraşe mari din ţară.
Ca urmare, o oportunitate deosebită a agenţiilor de voiaj locale o constituie dezvoltarea
activităţii de incoming, constând în atragerea turiştilor străini în Suceava. În acest sens, este necesară
colaborarea cu marii tur-operatori internaţionali precum TUI, Thomson, American Expres, Thomas
Cook etc.
În acest domeniu, operatorii din turism au semnalat problemele care apar uneori în relaţia între
agenţiile de turism şi unităţile de cazare, comunicarea dintre acestea fiind uneori defectuoasă.
În viitor, printr-o politică unitară la nivelul întregului municipiu, se propune realizarea unei
comunicări eficiente între operetorii de turism și autoritățile publice pentru coordonarea acțiunilor la
nivel local.

69
 CAP VI. CONCLUZII

Bucovina se include în aria turistică din nordul Moldovei, socotită a fi a treia pe țară în privința
fluxului turistic (după litoral și regiunea Brașov–Valea Prahovei), a doua în ordinea dezvoltării și prima
în ce privește numărul, diversitatea și valoarea obiectivelor turistice. Se impun mulțimea și perfecta
armonizare în peisaj a obiectivelor naturale, arhitecturale, istorice, etnografice, folclorice și muzeistice.
Aceste obiective au suscitat de mult timp interesul populației autohtone și al turiștilor străini,
dar sub forma turismului organizat, abia din a doua jumătate a secolului trecut. Baza materială precară
însă și dezinteresul în popularizarea comorilor naturale, istorice, artistice și spirituale ale Bucovinei au
făcut ca turismul să progreseze extrem de lent pe aceste meleaguri.
Pe tot parcusul Bucovinei se pot practica o multitudine de forme de turism, dar potențialul cel
mai mare îl arată perimetrul situat în Nordul și NV zonei.
Formele de turism practicate sunt: turismul itinerant cu valenţe culturale, turismul balnear,
turismul rural, ecoturismul, turismul de tranzit, turismul pentru vânătoare şi pescuit, turismul pentru
echitaţie, turismul pentru sporturile de iarnă, turismul de congrese şi reuniuni, turismul de odihnă,
recreere şi agrement. Turismul cultural prezintă mari posibilităţi de atracţie pentru turiştii străini prin
integrarea valorilor de patrimoniu cultural naţional în cel european şi mondial (mănăstirile clasificate
de UNESCO şi având semnificaţii internaţionale – atribuirea premiului „Pomme d’Or” de către
Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism).
Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea. Chiar și
aerul e unul mai curat aici, fiind una dintre zonele cele mai împădurite ale țării. Regiunea păstrează
amprenta civilizației austro-ungare ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775. Geografic,
Bucovina se întinde de la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului la Suceava,
Rădăuți, până la Cernăuți, în actuala Ucraina.
O casă tipică bucovineană avea două camere și o tindă, obiectele din interiorul ei constituindu-
se acum într-un tezaur de etnografie. Casele se construiau din paianță (cărămizi de chirpici) sau lemn,
având în vedere specificul zonei. Pereții sunt împodobiți cu diverse țesături cu motive populare. Atât
cergile și scoarțele de pe pereți și pat, cât și sumanele, cămășile, ițarii sau catrințele pe care țăranii le
îmbrăcau erau confecționate în casă. Firul de lână era tors și imbinat în războiul de țesut. Se regăsesc
motive zoomorfe, antropomorfe, geometrice sau florale.
Olăritul este și el printre cele mai vechi timpuri, după cum o dovedesc și vasele din neolitic
descoperite de arheologi. Lutul folosit are mare importanță, meșteșugării știind de unde să îl aleagă pe

70
cel mai bun. El e frământat cu mâinile sau picioarele și amestecat pănă se obține o pastă ce va fi
folosită la roata olarului, acționată cu piciorul, printr-o pedală. Într-o fierărie tradițională erau potcoviți
caii și boii care trăgeau carele cu lemne, dar se realizau și diverse unelte – clești, topoare, cuțite. Focul
era întreținut cu ajutorul unor foale de mari dimensiuni, iar fierul înroșit era bătut pe o nicovală.
Prin modelare cu mâna, se va obține forma dorită de olar. După ce vasul e gata se acoperă cu o
pastă albă sau roșie din huma diluată cu apă, ce va astupa orice porozități sau defecte datorate
impuritații materialului folosit (angobare).Strachinile și ulcioarele sunt pictate și trecute prin două
rânduri de tratamente termice în cuptoare special construite. Ornarea vaselor ceramice se mai face și
prin desenarea în relief a unor elemente decorative.
Dulgheria și tâmplăria sunt alte ocupații înrudite tradiționale, ca pretutindeni în satul românesc.
Din lemn erau realizate de la obiecte de uz casnic – făcălețe, linguri, pive (într-o piuă erau măcinate
diverse tipuri de grăunțe prin acționare mecanică), scaune, teașcuri pentru stoarcerea strugurilor,
scrâncioabe ( leagăne pentru copii), și până la case întregi, porți și ferestre sau lăzi de zestre.
Fiecare moment important al vieții e ritualizat pentru a fi circumscris unei concepții mistice
asupra universului. Pentru înmormântări, de pildă, se țes "poduri" împodobite ca niște ștergare ce se vor
așterne transversal la toate intersecțiile și intrările peste care vor trece purtătorii sicriului. Se dau de
pomană colaci impletiți și ștergare cu un bănuț înnodat la colț. Dintr-o creangă de măr se realiza un
pom imaginar care simbolizează pomul vieții din Grădina Raiului, cel din care Adam și Eva nu au mai
apucat să mănânce. Acest pom e împodobit cu colaci împletiți ("crestați") și fructe.
Vânătoarea a adus primele resurse de hrană ale locuitorilor Bucovinei și continuă să fie
practicată astăzi țn scop de agrement, dat fiind că în pădurile regiunii se întâlnesc în continuare cerbi
carpatini. În râuri și crescătorii special amenajate pot fi pescuiți păstrăvi, lostrițe și lipani.
Printre mâncărurile specifice bucovinene se numără: balmoșul (mămăliga cu brânză și
smântâna), chiroștile moldovenești (colțunași umpluți cu carne afumată, cartofi și ceapă), ciorba de
burtă cu smântână, tochitura moldovenească, puiul cu smântână ca la Suceava, ciulama de ciuperci.
Turismul poate fi sursa importantă pentru realizarea de venituri materiale, dar acesta presupune
investiţii. Există deci un cerc în care se învârt la nesfârşit cei doi factori importanţi:
 realizarea calităţii în servicii din turism pentru atragerea vizitatorilor;
 investiţii pe măsură pentru a avea cu cei atrage.
Dacă aceşti factori sunt realizaţi, atunci putem spune că turismul constituie o sursă de bani
continuă. Bazându-ne pe acest principiu, toţi factorii în drept investesc în „industria turismului” pentru
a deveni una dintre cele mai prospere zone ale României.

71
 Conform unor aprecieri referitoare la formarea imaginii în turism am concluzionat că un turist
mulţumit, satisfăcut de locul unde şi-a petrecut vacanţa, prin transmiterea informaţiilor, a valorii lor,
poate influenţa alţi cinci turişti potenţiali pentru a-şi petrece, în viitor, vacanţa la locul respectiv de
sejur, în timp ce un turist nemulţumit de calitatea serviciilor mai ales de personalul din turism,
influenţează zece turişti potenţiali.În acest context, comportamentul lucrătorului din turism sub aspectul
corectitudinii şi solicitudinii este hotărâtoare în crearea unei imagini pozitive privind destinaţia
turistică. Consiliul local a amenajat în acest sens diferite magazine cu produse artizanale, cu obiecte
bisericeşti, cu suveniruri – atât în oraş cât şi la punctele turistice din zonă.
De asemenea se investesc sume importante pentru publicitate, verbală sau venită, vizuală sau
auditivă, directă sau indirectă.S-au elaborat:ghidul reţelei hoteliere locale; publicaţii referitoare la
muzee, obiective, turistice culturale, de agrement, etnografice; spectacole; hărţi turistice ale oraşului şi
a zonei turistice; videocasete; birouri de informare turistică; agenţii de turism;
Pentru dezvoltarea turismului în această zonă sunt necesare o serie strategii care să aducă
venituri atât pentru populaţia zonei cât şi pentru economia în ansamblu. Aceste strategii sunt necesare
şi pentru turişti care vor să îşi petreacă cât mai plăcut timpul liber.
Bucovina este una din zonele cele mai importante în ceea ce priveşte potenţialul turistic prin
monumentele istorice şi de arhitectură, artă populară, cadrul natural de care dispune, factorii
terapeutici, aici trăind oameni primitori, gospodari, buni păstrători ai unor tradiţii multiseculare şi,
dacă, la acestea se adaugă creşterea calităţilor serviciilor oferite, împreună cu susţinerea acestei
activităţi printr-o campanie publicitară eficientă, atât în ţară, cât şi în străinătate prin toate aceste se
speră la dezvoltarea cât mai puternică a turismului în Bucovina.
Turiştii vin în Bucovina să vadă minunile acestei zone încărcate de istorie, să pipăie piatra, să
absoarbă atmosfera fermecată a unei ţări de basm.

72
 CAP VII. BIBLIOGRAFIE

 Ciornei, A., Iacobescu, M.(2000) – La izvor de joc și cânt:comori folclorice bucovinene

(cântece, jocuri, strigături – datini și obiceiuri populare tradiționale) ,Suceava , Editura
Musatinii
 Ciubotaru, S.,(2000) – Nunta în Moldova – cercetare monografică, Iași, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza
 Diaconu, V. (2002) – Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană: vol.1: Obiceiuri și credințe,
Iași, Editura Unirea
 Elke, S., Martin, O., Petru, D. (2002) – Olăritul și turismul integrat – comunicări prezentate la
cel de al III – lea simpozion dedicat turismului integrat din România care a avut loc la Suceava
în 22 -24 iunie 2001, Reșița, Editura InterGraf
 Ghinoiu, I., (2002) - Sărbători și obiceiuri românești, București, Editura Elion
 Jula, N.,Mănăstireanu, V. (1968)- Tradiții și obiceiuri românești: Anul Nou în Moldova și
Bucovina ,București, Editura pentru Literatură
 Maier, R.,(2009) – Meșteșuguri țărănești tradiționale în spațiul românesc , București, Editura
Etnologică
 Pop, M., Zane, R. (1999) – Obiceiuri tradiționale românești, București, Editura Univers
 Pop, Maxim (1976) – Obiceiuri tradiționale românești, București, Editura Institutul etnologice
și dialectologice
 http://www.bogatiesipuritate.eu/
 http://www.creatiepopulara.suceava.ro/index.html
 http://www.crestinortodox.ro/craciun/
 http://www.crestinortodox.ro/paste/
 http://www.clubtravelescu.ro/romanesc_cat.php?id_categ=17&id_cat=16
 http://www.cimec.ro/Etnografie/mestesuguri/obtrad.htm#lemn
 http://www.fundu-moldovei.ro/index.htm
 http://www.infotravelromania.ro/evenim.html#zonaF
 http://www.pastefericit.com/traditii.php
 http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina
 http://www.turisminbucovina.ro/

73
 http://www.turisminbucovina.ro/studii/strategie_turism_completa.pdf
 http://www.traditii.ro/
 http://www.traditii.ro/oua.php
 http://traditiisiobiceiuri.blogspot.com/2007/12/obiceiuri-de-anul-nou.html
 http://www.scoala-culturala.ro/ostra/etnografia.html

74