Natura chimiei organice

Chimia explorează natura materialelor care formează mediul fizic înconjurător. Cea mai mare
parte din materialele care ne înconjoară sunt de natură organică. La începutul secolului al XIX-lea,
când chimia îşi făcea debutul, materialele organice erau considerate ca substanţe create de organismele
vii.
Materialele anorganice s-au dovedit a avea compoziţie mai simplă şi confirmau mai uşor
primele ipoteze ale teoriei chimice. Datorită acestui lucru şi a respectului omului pentru viaţă s-a
crezut că materialele organice erau stăpânite de o misterioasă “forţă vitală” şi astfel chimia organică a
fost despărţită în evoluţia sa de chimia anorganică.
Principalele trăsături ale chimiei organice sunt:
 Toţi compuşii organici conţin carbon.
 Compuşii organici sunt în număr foarte mare; numărul potenţial este teoretic nelimitat.
 Substanţele organice diferă de cele anorganice prin mai multe caracteristici generale:
- substanţele organice ard, cele anorganice nu;
- punctele de topire ale substanţelor organice sunt mai mici, sub 3000C; cele anorganice pot fi
încălzite până la roşu;
- substanţele organice sunt “moi”, cele minerale au rezistenţă mecanică mare.

Clasificarea compuşilor organici

Substanţe organice:
A. Hidrocarburi
B. Derivaţi de hidrocarburi
C. Compuşi heterociclici cu caracter aromatic
D. Compuşi organici naturali
 Alcaloizi
 Compuşi organici cu schelet poliizoprenic
A. Hidrocarburi
a) Hidrocarburi saturate
C hibridizaţi sp3

C C
Alcani
CnH2n+2
R-CH3

Izoalcani
CnH2n+2
R CH CH3
CH3
Cicloalcani
CnH2n

1
 b) Hidrocarburi nesaturate

Alchene care prezintă o dublă legătură dublă C=C; doi atomi de carbon hibridizaţi sp2
C=C 2 atomi de C sp2 CnH2n
Alcadiene care prezintă două duble legături
C=C 4 atomi de C sp2 CnH2n-2
Alchine care au o legătură triplă CC şi doi atomi de carbon hibridizaţi sp
-CC- CnH2n-2

c) Hidrocarburi aromatice (arene)

Mononucleare CnH2n-6
R

Dinucleare:
Condensate CnH2n-12

Izolate CnH2n-12

Trinucleare:
Condensate CnH2n-18

Izolate CnH2n-22

CH

B. Derivaţi de hidrocarburi
a) Compuşi organici cu funcţiuni simple
R-F funcţiune simplă; F- grupare funcţională:
- monovalentă
- divalentă
- trivalentă

2
 F R-F Denumirea funcţiunii Nomenclatura I.U.P.A.C.
Monovalente
-X R-X Compuşi halogenaţi Halogen + hidrocarbură
-OH R-OH Compuşi hidroxilici (olici) Hidrocarbură + ol
-NH2 R-NH2 Amine Amino + hidrocarbură
-NO2 R-NO2 Nitroderivaţi Nitro + hidrocarbură
-NO R-NO Nitrozoderivaţi Nitrozo + hidrocarbură
-N=N- Ar-N=N-Ar Azoderivaţi Azo + hidrocarbură
-NH-NH- Ar-NH-NH-Ar Hidrazoderivaţi Hidrazo + hidrocarbură
-[NN]+ Ar-NN]+X- Săruri de diazoniu Halogenură de arendiazoniu
-SH R-SH Tioli Hidrocarbură + tiol; alchil + mercaptan
Alchil + sulfoxid
S=O Sulfoxizi
Alchil + sulfonă
Sulfone
-SO3H R-SO3H Acizi sulfonici Acid hidrocarbură + sulfonic
-SO2H R-SO2H Acizi sulfinici Acid hidrocarbură + sulfinic
Divalente
Compuşi carbonilici
Hidrocarbură + al
Aldehide
>C=O
Cetone Hidrocarbură + onă
Trivalente
Compuşi carboxilici
Acid hidrocarbură + oic
Acizi carboxilici

Prin modificarea grupărilor funcţionale rezultă derivaţi funcţionali.

b) Compuşi organici cu funcţiuni multiple

R(F)n
c) Compuşi organici cu funcţiuni mixte
RF1F2

Stabilitatea medicamentelor din punct de vedere chimic

Medicamentele trebuie să prezinte:

1. Stabilitate fizică, adică să-şi menţină proprietăţile fizice iniţiale şi forma farmaceutică.
2. Stabilitate chimică- menţinerea integrităţii chimice a fiecărui component, în special a
conţinutului de substanţă activă.
3. Stabilitate microbiologică- menţinerea stabilităţii (rezistenţa) la dezvoltarea
microorganismelor în condiţii determinate.

Stabilitatea unui medicament reprezinta, alaturi de eficacitate, puritate si inocuitate, un factor

important in asigurarea calitatii acestuia. Practic, un medicament este considerat stabil daca, pastrat in
conditii corespunzatoare, isi mentine caracteristicile de calitate conferite la preparare in limitele
prevazute de normele oficiale, pentru o perioada de timp determinata, denumita perioada de
valabilitate. In decursul perioadei de valabilitate, medicamentul trebuie sa prezinte:
stabilitate fizica, manifestata prin pastrarea proprietatilor fizice initiale ale substantei medicamentoase
si ale formei farmaceutice; stabilitate chimica, manifestata prin mentinerea in limitele prevazute a
integritatii chimice a fiecarui component, in special mentinerea continutului in substanta activa;
stabilitate microbiologica, manifestata prin mentinerea stabilitatii sau rezistentei la dezvoltarea
microorganismelor, in conditii determinate. Orice modificare suferita de medicament, manifesta sau
3
nemanifesta, atata timp cat este situata in afara specificatiilor prevazute de producator, poate determina
modificarea aspectului fizic, cu afectarea eficacitatii si sigurantei acestuia si poate inspira neincrederea
pacientului in beneficiile oferite de medicament. Exista numerosi factori care influenteaza degradarea
medicamentelor. Unii factori sunt dependenti de produs, respectiv de posibilitatea unui numar
insemnat de interactiuni fizico-chimice, din cauza complexitatii formularilor, altii sunt dependenti de
mediul extern. Dintre cei mai importanti, se pot cita : pH-ul, caldura, umiditatea relativa, lumina, aerul
(oxigenul), concentratia in substanta activa, taria ionica, solventul, etc. Factorii care favorizeaza sau
reduc degradarea unui produs sunt lumina, temperatura, aerul, aciditatea, alcalinitatea. Acesti factori
sunt analizati de specialisti in tehnologie farmaceutica, iar mecanismele degradarii sunt elucidate de
chimisti. La obtinerea autorizatiei de punere pe piata a unui medicament, producatorii au obligatia
legala de a efectua studii de stabilitate prin intermediul carora sa stabileasca perioada de valabilitate si
sa precizeze conditiile de pastrare a acestuia. Este evident ca fiecare formulare farmaceutica prezinta
probleme de stabilitate diferite, iar efectele acestora si solutiile sunt de asemenea diferite.

Scopul unui medicament este acela de a avea un efect terapeutic dupa administrare. De aceea,
este extrem de important ca produsul sa aiba un continut corespunzator in substanta responsabila de
acest efect pana la depasirea datei de expirare, dar nici continutul in substante auxiliare nu trebuie sa se
modifice (sa afecteze viteza de eliberare a substantei active). Un medicament poate fi administrat
numai in cazul in care nu mai mult de 10 % din substanta activa a suferit degradari, iar produsii de
degradare nu sunt toxici. Principala metoda de determinare a stabilitatii chimice a unei substante active
consta in examinarea proceselor chimice ce se pot petrece pe parcursul stocarii. Factori atmosferici,
precum umiditatea, oxigenul, lumina si, mai ales, temperatura, au o influenta majora asupra stabilitatii
medicamentului. Cu alte cuvinte, trebuie exclusa orice modificare a activitatii terapeutice a
medicamentului si nu se poate admite nici o marire semnificativa a toxicitatii.

Este cunoscut faptul ca, in conditii de creştere a temperaturii are loc o marire a vitezei reactiilor
de degradare a medicamentelor. De asemenea, schimbarea temperaturii poate afecta viteza reactiilor de
degradare de natura fizica. Umiditatea, un alt factor atmosferic, reprezinta un numitor comun al
reactiilor de hidroliza, oxidare sau fermentare. In plus, umiditatea reprezinta un teritoriu propice pentru
dezvoltarea microorganismelor, poate lua parte ca reactant la numeroase reactii chimice si adesea joaca
rolul de vector de dizolvare.
Cum se determină stabilitatea chimică?
Se examinează procesele chimice care au loc pe parcursul stocării sub acţiunea factorilor
atmosferici: umiditate, oxigen, lumină, temperatură, ş.a. pentru a se evita modificarea activităţii
terapeutice.
Ce se înţelege prin expresii de genul:
-„la rece” temperaturi 2-8oC
-„la loc răcoros” temperaturi de 8-15oC
-„la temperatura camerei” temperaturi de 15-25oC.

Exemple de degradări chimice care vor genera produşi toxici sunt reacţiile de: hidroliză,
oxidare, fotoliză, decarboxilare,izomerizare, etc.
De pildă substanţele organice ce conţin grupări ester: aspirină, alcalozii, nitroglicerina, lactona
(policarpina, spironolactona), amidele, lactamele (penicilinele, cefalosporinele), imidele
(gluteinimidele), fenileterii (codeina, propanololul) se descompun prin hidroliză. Pentru a întârzia
acest proces se alege valoarea optimă de pH la includerea substanţelor uşor hidrolizabile în micele sau
complexarea acestora, ori prin uscarea cu spray.
Reacţiile de oxidare au loc la tioeteri (fenotiazine), acizi carboxilici (acizi graşi), cetone
(hidrocortizon, predinisolon), fenol (morfină), nitriţi (amilnitrit), etc.

4
 Fotoliza este un proces de oxidare catalizată de lumină (menadione, fenotiazine, pirazolone
nitroprusiat de natriu). Pentru a evita acest proces se face o condiţionare adecvată în recipiente de
sticlă colorată, introduse în cutii de carton sau blistere din mase plastice colorate în brun şi respectiv
confecţionate din aluminiu.
Observaţie! obligatoriu etichetele au menţionate pe ele condiţiile de stabilitate conform I.C.H.
(Conferinţa Internaţională pentru Armonizarea cerinţelor tehnice în vederea Înregistrării Produselor
farmaceutice pentru uz uman.). Scopul acestei precizări este de a defini perioada de valabilitate
condiţionată de un anumit ambalaj (ambalaj comercial).
Determinarea experimentală efectuată în condiţii de solicitare intensivă şi pe termen scurt
(testare accelerată) – se măresc vitezele de degradare chimică şi se modifică din punct de vedere fizic
medicamentul. Se impune: selectarea recipientelor, a formulărilor adecvate din punctul de vedere a
stabilităţii, susţinerea perioadei de valabilitate declarate, influenţarea modificărilor în formulare sau în
fabricarea produselor asupra stabilităţii.