Ministerul Educaţiei, Cercetӑrii și Sportului

“Şcoala Postlicealӑ Sanitarӑ Slobozia”

PROIECT DE DIPLOMĂ
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
ANGINĂ PECTORALĂ

Domeniu: Sӑnӑtate şi Asistenţă Pedagogicӑ

Calificare: Asistent Medical Generalist

COORDONATOR:
ABSOLVENT:
STOICA ADINA COŢOFANĂ
VALENTIN

August
2013

1
MOTTO:

„CEEA CE-L FACE PE OM MAI MARE

DECÂT SIMPLA LUI VIAŢĂ, ESTE DRAGOSTEA
PENTRU VIAŢA CELORLALŢI”

L.F. CELINE

2
 Cuprins

Capitolul I
Memoriu
explicativ………………………………………………………………………………………
………………………4

Capitolul II
Aparatul
cardiovascular………………………………………………………………………………
……………………….5

Capitolul III
Angina
pectoralӑ………………………………………………………………………………………
………………………..15

Capitolul IV
Educaţie pentru
sӑnӑtate………………………………………………………………………………………
……………21

Capitolul V
Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacienţilor cu anginӑ
pectoralӑ……………………………….22
Pregӑtirea pacientului pentru
Electrocardiogramӑ…………………………………………………………….22
Pregӑtirea pacientului pentru explorarea radiologicӑ a aparatului
cardiovascular…………….24

Capitolul VI
Fişe
tehnice…………………………………………………………………………………………
……………………………..25
Reguli de administrare a
medicamentelor………………………………………………………………………….25
Mӑsurarea şi notarea
pulsului…………………………………………………………………………………………
….26

3
Puncţia
venoasӑ…………………………………………………………………………………………
……………………….28

Capitolul VII
Caz
I…………………………………………………………………………………………………
………………………………..31
Caz
II…………………………………………………………………………………………………
……………………………….34
Caz
III…………………………………………………………………………………………………
………………………………37

Capitolul VIII
Bibliografie……………………………………………………………………………………
………………………………….40

Capitolul I
Memoriu explicativ

Am ales ca subiect pentru lucrarea mea de diplomӑ angina pectoralӑ

deoarece morbiditarea şi mortalitatea prin boli coronariene au o frecventӑ
ridicatӑ şi în continuӑ creştere, cuprinzând tot mai mulţi oameni cu o varstӑ
mai tânӑrӑ.
Suferinţele coronariene pun în pericol viaţa bolnavului atât prin
consecinţele lor cât şi prin rӑsunetul resimţit de întregul organism.

4
 Capitolul II
Aparatul cardiovascular

Aparatul circulator este format dint-un organ central propulsor

al sângelui – inima şi un sistem de vase prin care circulӑ sângele în
organism – arborele circulator. Din punct de vedere embrionar aparatul
circulator în totalitate se formeazӑ din Mezoderm.
Sistemul circulator este format din inimӑ împreunӑ cu vasele prin
care circulӑ sânge în timp ce sistemul limfatic este un sistem de vase prin
care circulӑ limfa.

Inima (cordul)
Definiţie:

5
 Inima este organul central al aparatului cardiovascular, un organ
muscular cavitar cu rol de pompӑ si este situatӑ în mediastin – între cei doi
plӑmâni.
Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos,
la stânga şi înainte. Astfel 1/3 din inimӑ este aşezatӑ la dreapta si 2/3 din
inimӑ la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de
250-300 g. Prezintă o față convexă, sternocostală și o față plană,
diafragmatică. Cele două fețe se unesc printr-o margine mai ascuțită,
marginea dreaptă. Marginea stânga, rotunjită, vine în raport cu plămânul
stâng.
Baza inimii este situată posterior și la dreapta, aici gasindu-se vasele
mari ale inimii. La baza inimii se gasesc atriile, iar spre vârf, ventriculele. Pe
suprafața inimii se găsesc o serie de șanțuri: două interventriculare și două
atrioventriculare, numite și șanțuri coronare între atrii și ventricule.

Cavitățile inimii:
Atriile au formă cubică, o
capacitate mai mică decât a
ventriculelor, pereții mai subțiri și
prezintă câte o prelungire numite
urechuișe.
La nivelul atriului drept se
găsesc orificiul:
 venei cave superioare;
 venei cave inferioare;
 sinusului coronar;
 urechiușei drepte;
 atrioventricular drept,
prevăzut cu valva
trecuspidă.
La nivelul atriului stâng sunt
patru orificii de deschidere:
 ale venelor pulmonare;
 al urechiușei stângi;
 atrioventricular, prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală).
Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul
atrioventricular. Pereții lor nu sunt netezi, ci prezintă pe fața internă
trabecule. La baza ventriculilor se află orificii atrioventriculare – drept și
stâng - fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orificiile arteriale prin
care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept cu trunchiul
pulmonar.
Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Structura inimii:

6
 Din punct de vedere structural, inima este alcatuită din trei tunici
care, de la exterior spre interior, sunt:
1) epicardul;
2) miocardul;
3) endocardul.

Epicardul este foița vișcerală a pericardului seros și acoperă complet

exteriorul inimii. Cealaltă foiță a pericardului seros este parietală și acoperă
fața profundă a pericardului fibros, care are forma unui sac rezistent, cu
fundul așezat pe diafragm.
Pericardul fibros protejează inima. El este legat prin ligamente de
organele din jur: stern, coloana vertebrală si diafragmă.
Miocardul, stratul cel mai gros din structura inimii, cuprinde:
 miocardul contractil;
 miocardul embrionar, de comandă – țesut nodal.
Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular în atrii și oblic în
ventricule. Musculatura atriilor este complet separată de musculatura

ventriculelor, legatură anatomică și functională fiind realizată de țesutul

nodal, alcătuit dint-o musculatură specifică ce păstrează caracterele
embrionare.
Morfologic țesutul nodal se deosebește de cel de execuție prin
aranjamentul neregulat al rinofibrilelor care trec de la o celulă la alta
formând rețele și prin abundența sarcoplasmei, bogată în glicogen.
Țesutul nodal prezintă:
 nodulul sinotrial, în atriul drept, în vecinătatea vărsării venei
cavei superioare;
 nodulul atrioventricular, situat deasupra orificiului
atrioventricular drept;
 fasciculul atrioventricular (Hiss), care pleacă din nodulul
atrioventricular și se împarte în două ramuri, una stangă și alta dreaptă,
care coboară în ventricule. Cele două ramuri se divid, formând în pereții
ventriculari rețeaua subendocardică (Purkinje).
Endocardul căptușește încăperile inimii, trecând fără întrerupere de la
atrii spre ventricule. Endocardul de la nivelul atriilor se continuă cu venele,

7
iar la nivelul ventriculilor cu arterele. Endocardul inimii drepte este
independent de endocardul inimii stângi.

Vascularizația și inervația inimii:

Inima este irigată de cele două artere coronare (stânga și dreapta),
cu originea in artera ascendentă. Din arterele coronare se desprind ramuri
colaterale care sunt de tip terminal irigând anumite teritorii din miocard,
fără a se uni cu ramurile colaterale vecine.
Dacă una din aceste colaterale se obstruează, teritoriul respectiv nu
este vascularizat, se necrozează și se produce angina pectorală. Sângele
venos al inimii este colectat de sinusul coronar situat în șantul
atrioventricular stâng și care se deschide în atriul drept.
Inervația extrinsecă a inimii este asigurată de nervii cardiaci proveniți
din simpaticul cervical. Simpaticul are efect cardioaccelerator și
vasodilatator coronarian. Parasimpaticul are efect cardioinhibitor și
acționează în special asupra nodulilor sinoatrial și atrioventricular.

Arborele vascular este format din artere (vene prin care circulă
sângele dinspre inima spre țesuturi și organe), capilare (vene cu calibru
foarte mic, la nivelul cărora se fac schimburile între sânge și diferitele
țesuturi) și vene (prin care sângele este readus la inimă).
Structura arterelor și venelor:
Arterele si venele au în structura pereților lor trei tunici suprapuse,
care de la exterior spre interior sunt:
 adventicea;
 media;
 științima.
Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind
arteriolele (în unele cazuri, metarteriole), care se continuă cu capilarele.
Tunica externă – adventicea – este formată din țesut conjunctiv cu
fibre de colagen si elastic. În structura adventicei arterelor există vase mici
de sânge care hrănesc peretele vascular și care patrund în tunica medie. În
adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative cu rol vasomotor.
Tunica medie are structura diferită, în funcție de calibrul arterelor. L
a arterele mari numite artere de tip elastic, media este formată din lame
elastic cu dispoziție concentrică, nu are fibre musculare netede și țesut
conjunctiv. În arterele mici și mijlocii, numite artere de tip muscular, media
este groasă și conține numeroase fibre musculare netede printer care sunt
dispersate fibre colagen și elastic.
Tunica internă – intima – este alcătuită dintr-un rând de celule
endoteliale turtite, așezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu
endocardul ventriculilor.
Peretele venelor, al căror calibru crește de la periferie spre intimă,
are în structura sa aceleași trei tunici ca și la artere cu câteva deosebiri. În

8
venele situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus
gravitației, endoteliul acoperă din loc în loc valvule în formă de cuib de
randunică, ce au rolul de a fragmenta și directiona coloana de sânge.

Structura capilarelor:
Capilarele sunt vase de calibru mic, răspândite în toate țesuturile și
organele. În strucura lor se disting:
 la exterior un strat format din țesut conjunctiv cu fibre colagene
și

reticulă în care se găsesc și fibre nervoase vegetative;

 la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule
turtite, așezate pe membrana bazală.
In ficat și în glandele endocrine există capilare de tip special numite
sinusoide; ele au un calibru mai mare, peretele intrerupt din loc în loc, ceea
ce favorizează schimburile și un lumen neregulat prezentând dilatări și
strâmtori.

9
 Circulația mică și mare:
Circulația mare transportă oxigen spre țesuturi și organe, aduce CO2
de la țesuturi și organe spre inimă, având traseul:

inima→corp→inima
(Vs)artera aorta→arterele mari si
mici→arteriole→venule→vene mijlocii si mari→venele
cave(Ad)
Circulaţia mică asigură transportul sângelui neoxigenat de la cord
spre plămâni și a celui încărcat cu oxigen înapoi spre inimă.

inima→plămâni→inima
(Vd)artera pulmonară→capilare→vene pulmonare(As)

Sistemul aortic este format din artera aortă și ramurile ei, care irigă
toate țesuturile și organele corpului omenesc. Sistemul aortic începe din
ventriculul stâng cu aorta ascendentă din care se desprind cele două artere
coronare. După ce urcă 5-6 cm se curbează și formează arcul aortic, care
se continuă cu aorta descendentă, subîmpărțită în toracală și abdominală.
Terminal aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stânga și
dreapta.
Ramurile arcului aortic (dinspre dreapta spre stânga):
 trunchiul brahiocefalic;
 artera carotidă comună stânga;
 artera subclaviculară stângă.
Trunchiul brahiocefalic se împarte apoi în artera carotidă comună
dreaptă și artera subclaviculară dreaptă. Ambele artere carotide comune,
stânga și dreapta, urcă la nivelul gâtului până în dreptul marginii

10
superioare a cartilajului tiroid, unde se bifurcă în artera externă și
internă.La acest nivel există o mică dilatație, sinusul carotic (carotidian),
bogată în receptori.
Artera carotidă externă irigă:
 gâtul;
 regiunile occipitală și temporală;
 vișcerele feței.
Artera carotidă internă pătrunde în craniu irigând:
 creierul;
 ochiul.
Arterele subclaviculare ajung de la originea lor până în axilă unde iau
numele de artere axilare. Din arterele subclaviculare se desprind:
 artera vertebrală care intră în craniu prin gaura occipitală, unde
se unește cu opusa, participând la vascularizația encefalului;
 artera toracică internă, din care iau naștere arterele
intercostale anterioare.
Artera axilară vascularizaeaz atât pereții axilei cât și peretele
anterolateral al toracelui și se continuă cu artera brahială care
vascularizează brațul.
La plica cotului, artera brahială dă naștere la arterele radială și ulnară
care vascularizează antebrațul. La mână se formează arcadele palmare din
care se desprind arterele digitale.

Ramurile aortei descendente:

Aorta descendentă toracică de ramuri parietale și vișcerală. Ramurile
vișcerale sunt arterele:
 bronșice;
 pericardice;
 esofagiene.
Artera descendentă abdominală dă și ea ramuri parietale și vișcerale.
Ramurile vișcerale sunt:
 trunchiul celiac,
 artera mezenterică superioară;
 arterele suprarenale (stângă și dreaptă);
 arterele renale (stângă și dreaptă);
 arterele testiculare respectiv ovariene (stângă și dreaptă);
 artera mezenterică inferioară.
Trunchiul celiac se împarte în trei ramuri – splenică, gastrică stângaă
și hepatică – și vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul, ficatul și
splină.
Artera mezenterică superioară vascularizează jejuno-ileonul, cecul,
colonul ascendent și partea dreaptă a colonului transvers.
Artera mezenterică inferioară vascularizează partea stângă a
colonului transvers, colonel descendent, sigmoidul și partea superioară a
rectului.

11
 Ramurile terminale ale aortei:
Arterele iliace comune – stângă și dreaptă- ajunse la articulația sacro-
iliacă, se împart fiecare în artere iliace externă și internă.
Artera iliacă externă iese din bazin și ajunge pe fața anterioară a
coapsei devenind artera femurală, care irigă coapsa. Se continuă cu artera
poplitee care se continuă în fosa poplitee (fața posterioară a genunchiului).
Ea se împarte în două artere tibiale:
1. artera tibială anterioară, irigă fața anterioară a gambei și laba
piciorului și se termină prin artera dorsală a piciorului din care se desprind
arterele digitale dorsale;
2. artera tibială posterioară irigă fața posterioară a gambei, și
ajunsă în fața plantară se imparte în cele două artere plantare - internă și
externă – din care se desprind arterele digitale plantare.
Artera iliacă internă are ramuri parietale pentru pereții bazinului și
ramuri vișcerale pentru organele din bazin (vezica urinară, ultima porție a
rectului) și organele genitale.

Sistemul venos:
Sistemul venos al marii circulații este reprezentat de două vene mari:
vena cavă superioară și vena cavă inferioară.
Vena cava superioară strânge sângele venos de la:
 creier, cap, gât prin venele jugulare interne;
 membrele superioare prin venele subclaviculare;
 torace (spațiile intercostale, esofag, bronhii, pericard și
diafragm) prin sistemul azygos.

12
 Prin unirea venei jugulare iau naștere venele branhiocefalice, iar prin
fuzionarea acestora se formează vena cavă superioară. Vena subclaviculară
continuă vena axilară care strânge sângele venos de la nivelul membrelor
superioare.
Sângele venos al membrelor superioare este colectat de două
sisteme venoase, unul profund și unul superficial. Venele profunde poartă
aceeași denumire cu arterele care le însoțesc. Venele superficiale, cutanate
se găsesc imediat sub piele și se pot vedea cu ochiul liber prin transparent
datorită colorației albastre. Ele nu însoțesc arterele și se varsă în venele
profunde. La nivelul lor se fac injecții venoase.
Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare,
pereții și vișcerele din bazin, rinichi, suprarenale, testicule respectiv ovare,
peretele posterior al abdomenului (venele lombare) cât și de la ficat
(venele hepatice).
Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace comune
stângi cu cea dreaptă. La rândul ei fiecare venă iliacă comună este formată
prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă internă
colectează sângele de la pereții și vișcerele din bazin. Vena iliacă externă
continuă vena femurală care strânge sângele venos de la nivelul membrului
inferior.
Ca și la membrul superior se disting vene superficiale și vene
profunde (cu aceleași caracteristici). Vena cavă inferioară urcă la dreapta
coloanei vertebrale, străbate diafragmă și se termină în atriul drept.
O venă aparte a marii circulații este vena portă care transportă spre
ficat sânge încărcat cu substanțe nutritive rezultate în urma absorbției
intestinale. Ea se formează din unirea a trei vene: mezenterică
superioară, mezenterică inferioară și splenică.

Sistemul limfatic:
Prin sistemul limfatic circulă limfa care face parte din mediul intern al
organismului și care, în final, ajunge în circulația venoasă. Sistemul limfatic
se deosebește de sistemul circulator sangvin prin două caracteristici:
 este adaptat la funcția de drenare a țesuturilor din care cauză
capilarele sale formează rețele terminale, spre deosebire de capilarele
sangvine care se ocupă o poziție intermediară între sistemul arterial și cel
venos;
 pereții vaselor limfatice sunt mai subțiri decât cei ai vaselor
sangvine.
Sistemul limfatic începe cu capilarele limfatice care au acceași
structură ca și capilarele sangvine. Capilarele limfatice sunt foarte
răspândite, ele găsindu-se în toate organele și țesuturile. Prin confluenta
capilarelor limfatice se formează vase limfatice care sunt prevăzute la
interior cu valve semilunare ce înlesnesc circulația limfei.
Pereții vaselor limfatice au o structură asemanatoare venelor. Pe
traseul vaselor limfatice se găsesc o serie de formațiuni caracteristice
numite ganglioni limfatici, prin care limfa trece în mod obligatoriu.

13
 Ganglionii limfatici realizează mai multe funcții:
 produc limfocite și monocite;
 formează anticorpi;
 au rol în circulația limfei;
 opresc pătrunderea unor substanțe străine;
 au rol de barieră în răspândirea infecțiilor.
Limfa colectată din diferitele țesuturi și organe după ce a străbătut
ganglionii regionali, circulă spre trunchiurile limfatice mari.
Proprietățile fiziologice ale aparatului cardio-vascular
Proprietățile fiziologice ale miocardului:
a) Excitabilitatea
Miocardul este excitabil iar procesul de excitabilitate este o funcție a
membranei fibrelor musculare miocardice și este conditionat de
polarizarea electrică a membranei.
b) Conductibilitatea
Această funcție asigură răspândirea excitației în întreaga masă a
miocardului. De la nodulul sinoatrial excitația se răspândește în atrii
determinând contracția atrială. Excitația este captată apoi de nodulul
atrioventricular.
c) Automatismul cardiac
Inima, menținută în condiții fiziologice, în afara organismului își
continuă activitatea prin funcționare spontană, repetitivă, cu caracter
ritmic, numit automatism. Suportul morfologic al automatismului este
sistemul excito-conductor al inimii sau țesutul nodal.
d) Contractilitatea:unda de depolarizare determină unda de
contracție în miocard.
e) Tonicitatea: este starea de semicontracție a mușchiului cardiac
care se menține și în diastolă.
Ciclul cardiac sau revoluția cardiacă fiziologică
Fazele activității inimii constă din contracții numite sistole, prin care
se realizează deschiderea cavităților, și relaxări numite diastole, în timpul
caroră are loc umplerea cavităților. Inima funcționează ca o pompă care
expulzează intermitent cu fiecare sistolă în sistemul arterial o cantitate de
sânge numit debit sistolic sau volum de bătaie.
Manifestările care însoțește ciclul cardiac
a) Manifestările acustice
Semnele exterioare ale activității inimii sunt zgomotele cardiace care
pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau înregistrate grafic pe
fonocardiograma. Zgomotele inimii sunt produse de:
 modificarea vitezei de curgere a sângelui;
 modificarea vitezei consecutive ale valvelor atrioventriculare și
sigmoide.
In mod obișnuit se disting două zgomote cardiace principale:
 zgomotul sistolic;
 zgomotul diastolic.

14
 b) Manifestările mecanice
Șocul apexian se palpează în spațiul 5 intercostal stâng pe linia
medioclaviculară, unde vârful inimii vine în contact cu peretele toracic.
Pulsul arterial: fiecare contracție cardiacă ventriculară este urmată
de expulzia sângelui în aortă și generează o undă de presiune care se
propagă de-a lungul aortei și ramurilor sale.
c) Manifestările electrice
Înregistrarea modificărilor de potențial electric care însoțesc
activitatea miocardului se numește electrocardiogramă. Înregistrarea se
poate face la suprafața corpului.
Electrocardiograma-EKG- constă din unde dispuse deasupra și
dedesuptul liniei izoelectrice.
Debitul cardiac sau circulator. Acesta este expresia finală cea mai
importantă a activității inimii deoarece cantitatea de sânge care irigă
organele depinde de homeostazie. Debitul cardiac poate fi exprimat prin:
 cantitatea de sânge expulzată într-un minut de inima stângă
sau dreaptă = minut - volum.
 cantitatea de sânge expulzată cu fiecare sistolă = debitul
sistolic/volumul-bătaie.
Fiziologia circulației în vase
Rolul inimii în circulația sângelui este de a menține o diferență de
presiune între extremitatea arterială și cea venoasă a arborelui circulator
în circulația sistemică și pulmonară.
a) Circulația sângelui în artere. Sângele circulă în artere sub o
anumită presiune care se transmite și asupra pereților arteriali
determinând tensiunea arterială.
In condiții normale tensiunea arterială la adulți este de 120-130
mmHg pentru presiunea sistolică și de 70-80 mmHg pentru cea diastolică,
la 60 de ani avem o tensiune sistolică de 160 mmHg.
b) Circulația sângelui în capilare. Deplasarea sângelui în capilare
este determinată de diferența de presiune între extremitățile capilarului,
mai mare la nivelul arterelor, și mai mică la nivelul venelor.
Reglarea circulației la nivel capilar se face prin procese de
vasoconstricție si vasodilatație în funcție de :
 schimburile de substanțe nutritive;
 menținerea homeostaziei țesuturilor.
c) Circulația sângelui în vene. Aceasta este rezultatul diferenței
de presiune între cele două extremități ale arborelui venos, capilarele
venoase și locul de vărsare al venelor mari in atrii.
Diferența de presiune din sistemul venos este mult mai mică decât
în sistemul arterial al marii circulații, totuși circulația sângelui este
facilitată și de alți factori:
 aspirația toracică;
 tonusul și contracțiile mușchilor, extremitățile inferioare
fragmentează coloana de sânge și favorizează întoarcerea venoasă;
 aspirația arterială;

15
  forța gravitațională favorizează circulația în teritoriile aflate
supracardiac și o stânjenește pe cea aflată sub acest nivel.
Reglarea activității inimii
Atât presiunea arterială cât și repartiția sângelui în diferite țesuturi
se află permanent sub acțiunea factorilor nervoși și umorali, care se
modifică în funcție de starea de activitate sau de repaus a organismului
sau diferitelor țesuturi.
Tensiunea arteriala este menținută constantă prin mecanisme
presoare sau hipertensive, care sunt stimulate pe două căi:
 calea reflexă care realizează așa numita autoreglare;
 calea umorală prin care diverse substanțe chimice care au
efect vasoconstrictor și vasodilatator.
Capitolul III
Angina pectorală

Definiție:
Angina pectorală este un sindrom clinic care tratează o suferință
miocardică determinată de un dezechilibru între necesitatea de oxigen a
mușchiului inimii și aportul coronarian.
Se caracterizează prin crize dureroase paroxistice localizate de cele
mai multe ori înapoia sternului cu iradiere, în cazurile tipice în umarul stâng
brațul și antebrațul stăng până la ultimele degete.
Criza dureroasă apare după:
 efort;
 emoții;
 mese copioase.
Durează două-trei minute până la maxim zece minute și dispare
spontan sau la administrarea de nitroglicerină.

16
17
 Etiologia cardiopatiei este dominată de departe de ateroscleroza
coronariană prezentă în 92-97 % din cazuri. Un număr mic de cazuri cu
afecțiuni coronariene nu au ca etiologie ateroscleroza, fapt pentru care în
aceste situații se discută:
 coronaritele reumatismale (deși afectează mai ales ramurile
mici ale arterelor coronare);
 arteritele inflamatorii (în endocarditele inflamatorii);
 coronaritele alergice și cele Rickettsiene (au aceeași localizare);
 leziunile coronariene în caz de trombangeită obliterantă greu
de demonstrat la oameni la care există concomitent și leziuni de
ateroscleroză coronariană;
 coronaritele din periarterita tip Kussmaul-Maier,exceptionale ca
frecvență;
 emboliile coronariene de asemenea foarte rare din cauza
situației anatomice a arterelor coronare care iau naștere în unghi drept din
aortă.

Factori favorizanți
În declanșarea crizelor anginoase sunt implicate o serie de cauze
determinate și favorizate.
Cauze determinate:
 arterioscleroza coronariană - se manifestă sub formă de
stenozari sau obliterari coronariene;
 cardiopatii valvulare - stenoza aortică și mai rar stenoza mitrală
și insuficiența aortică.
 alte cauze coronarita reumatismală, coronarita ricketsiană (la
zootehnicieni, veterinari), trombangeita obliterantă.

Cauze favorizante:
 diabetul zaharat;
 hipertensiunea arterială sistemică
 tulburatii de ritm mai mari de 180 - 200 bătăi pe minut
 bolile aparatului digestiv:
a) litiază biliară;
b) colecistitele cronice;
c) ulcerul gastric și duodenal;
d) hernia diafragmatică;
 administrarea unor medicamente (extractele tiroidiene);
 tabagismul.

Fiziopatologie
Angina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute,
datorită dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai
ales în oxigen) și posibilitatea arterelor coronare. În mod normal circulația
coronariană se adaptează necesităților miocardului putând crește la efort
de opt- zece ori.

18
 Pe fondul arteriosclerozei coronariene, spasmul supra adăugat
(emoții, frig) sau travaliu cardic scurt (efort fizic) determină o disproporție
între irigația coronariană și nevoile metabolice ale miocardului urmată de
acumularea cataboliților în exces (acid lactic, acid piruvic) și iritarea
consecutivă a fibrelor nervoase intracardiace.

Simptomatologie
Simptomul dominant care definește angina pectorală este:
DUREREA CARDIACĂ caracterizată prin patru trasături esențiale:
1. sediul, iradierea și tipul durerii;
2. condiții (circumstanțe) de apariție a durerii;
3. durata;
4. răspunsul la nitroglicerină.
Sediul, iradierea și tipul durerii. Localizarea durerii este în
majoritatea cazurilor (70%) retrosternal în partea inferioară, mijlocie sau
superioară și precordială. Mult mai rar durerea poate pleca din alte teritorii:
 flancuri
 maxilar inferior
 sprâncene
 obraji.
Important este modul în care pacientul arată sediul durerii toracice:
cu întreaga palmă sau cu ambele palme, niciodată cu degetul, sau, cu mult
mai elocvent cu pumnul strâns al mâinii drepte plasat în plin stern
exprimând dinamica feței senzația de zdrobire resimtită.
Gestul ajută mai ales la
bolnavii incompatibili de a
descrie suferințele cardiace.
Iradierea tipică a durerii se
face în umărul stâng de unde
pleacă pe fața anterioară a
brațului și antebrațului pană
la ultimele două degete a
măinii stăngi.
Durerea poate iradia
însă și numai în :
 membrul superior drept;
 regiunea claviculara
stângă;
 în dinți;
 în regiunea epigastrică;
 fosa iliacă dreaptă.
Este posibil ca durerea
de angina pectorală să apară
inițial în membrul superior stâng și ulterior în regiunea precordială.
Calitatea (tipul) durerii anginoase depinde de intensitatea durerii și mai
ales de personalitatea psihică a bolnavului. Cel mai adesea este vorba de o

19
senzație de presiune (apăsare), zdrobire, arsură, mai rar junghi (ca un
cuțit), constricție (ca o menghină sau arc).

Circumstanțe de apariție
Sunt strâns legate de solicitările fizice și psihice. Circumstanțele cele
mai obișnuite sunt:
 efort fizic de orice fel;
 frigul are rol izolat sau potențial efortul fizic;
 prânzurile copioase;
 raporturile sexuale;
 emoțiile acute (stresul psihic și general).
Durata și evoluția crizelor anginoase
Tipic pentru angina pectorală este caracterul paroxistic, intermitent
al durerii. Durata medie a crizei este de unu - trei minute, maxim
cincisprezece minute. O criză anginoasă ce a depășit cincisprezece –
douăzeci de minute trebuie suspectat a fi:
 infarct miocardic;
 angina instabilă;
 expresia unor tulburări nevrotice.

Diagnostic pozitiv
Angina pectorală este un sindrom definit prin durere precordială
localizată retrosternal sau precordial, cu durată scurtă (mai puțin de
cincisprezece minute) cu iradiere tipică în
umărul și membrul superior stâng sau atipică
în mandibulă, abdomen sau membrul superior
drept, declanșată de efort, emoții, sau alți
factori care cresc munca inimii și trec în
repaus sau după administrarea de
nitroglicerină.
Examenul subiectiv nu evidentiază
deseori nimic. Alteori se găsesc semnele bolii
care produce acest sindrom:
 arteroscleroza;
 hipertensiunea arterială;
 tulburări de ritm;
 dispnee;
 agitație;
 anxietate.
De regulă diagnosticul se pune pe baza examenului clinic dar este
confirmat din examenul EKG.

Diagnosticul diferențial

20
 În cazurile în care înfățișarea durerii coronariene este neconcludentă
iar electrocardiograma este normală sau conține unele modificări
discutabile se impune un diagnostic cu următoarele boli:
 nevroza cu manifestări cardiace;
 boli ale esofagului;
 ulcerul gastro- duodenal;
 hipertensiune arterială pulmonară și pericardită.
O atentie deosebită, prin măsurile terapeutice și prognostic se
impune față de diagnosticul diferențial cu INFARCTUL MIOCARDIC ACUT.

Formele Clinice
1.Angorul spontan, adeseori de repaus sau nocturn, cu crize tipice,
dar fără un factor declanșator, se datorează unei crize tahicardice,
hipertensive, unei intricări coronaro-digestive, stări psiho-nevrotice sau
anunță un infarct.
2.Angorul de decubit, însoțește fenomenele insuficienței acute a
ventriculului stâng și apare tot în condiții de creștere a muncii inimii
(contact cu așternutul rece, tahicardii, hipertiroidim, etc.).
3.Angorul intricat, cu modalități de declanșare, iradiere, durată,
aspect al durerii, se datorează intervenției unei alte afecțiuni dureroase
vișcerale (litiază biliară, ulcer, hernie hiatală, spondioloză).
Prima criză de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin
tromboză și trebuie tratată cu 7-10 zile repaus, analgetice,
coronarodilatatoare și anticoagulante. Accentuarea duratei și frecvenței
angorului anuntă, de obicei, un infarct miocardic.

Tratament
Tratamentul anginei pectorale începe cu stabilirea cauzelor și a
factorilor care precipită apariția sau favorizează accesul de angor. Trebuie
combătut fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul
zaharat, hipertiroidismul, cu alte cuvinte toți factorii de risc.
Se recomandă efort dozat, în primul rând mersul. Repausul la pat are
indicații speciale: crize frecvente, de durată, intense și rezistente la
nitroglicerină,crize de decubit. Somnul este obligatoriu 8 h noaptea și 1 h
după-amiază.
Se vor evita mesele copioase și după fiecare masă bolnavul va sta în
repaus 60-90 minute. Regimul va fi echilibrat la normoponderali și
hipocaloric la obezi. În general regimul va fi cel recomandat în
arteroscleroză, obezitate, hipoproteinemii.
Se va combate aerogastria și constipația prin supozitoare cu
glicerină, administrate cu ulei de parafină, etc. Se vor utiliza sedative și
tranchilizante:
 Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate de tb x 2;
 Diazepam 10 mg x 2;
 Napoton 2-3/zi.

21
 Tratamentul crizei anginoase începe cu administrarea de
Nitroglicerină sublingual (1 comprimat de 0,0005). Dacă durerea nu
cedează în 20-30 minute se suspectează un angor inticat sau un sindrom
coronarian sever și se administrează al doilea comprimat.
Prevenirea crizei se face prin administrarea de medicamente cu
acțiune coronarodilatatoare și de favorizare a circulației coronariene:
 Intensain drajeuri de 75 mg, 3-6/zi;
 Persantin 2-6 tb, oral/zi;
 Nitrocompuși cu acțiune prelungită: Propranolol-Inderal 10-40
mg/zi.
Alte medicamente cu acțiune coronarodilatatoare: Miofilin i.v. 1-2 f/zi
de 0,4 g si Papaverină oral sau i.m.
Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical - de
excepție.
Evoluție
Evoluția este obișnuit progresivă. Durata medie a supraviețuirii este
de 4-5 ani, sfârsitul producându-se prin moarte subită, infarct miocardic,
tulburări de ritm și de conducere sau insuficiență cardiacă.

Complicații
Angina pectorală poate să rămână stabilă ani la rând, dar cu o
evoluție imprevizibilă cu pericolul de a surveni: disritmii cardiace, șoc
cardiogen, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut, moarte subită
coronariană.

Prognostic
Este favorabil în cazul anginei pectorale fără modificări semnificative
la arteriografie fără ereditate încărcată sau leziuni organice cardiace. Este
nefavorabil în cazurile cu:
 ereditate încărcată;
 infarct cu antecedente;
 diabet zaharat;
 leziuni valvulare aortice;
 tulburări de ritm.

22
 Capitolul IV
Educație pentru sănătate

Boala reprezintă ruperea echilibrului, a armoniei, este un semnal de

alarmă, tradus prin suferință fizică, psihică sau o dificultate, o inadaptare la
o situatie nouă, provizorie sau definitivă.
Datoria asistentei medicale este să determine bolnavii să respecte
sfaturile medicale ale cadrelor medii de specialitate și ale instructorilor de
recuperare fizică.
Succesul educației pentru sănătate depinde în foarte mare măsură de
educația și gradul de cultură al pacientului dar și de calitatea și competența
profesională a asistentei medicale, de interesul pe care îl arată pacientul
privind îngrijirile și tot ceea ce întreprinde echipa medicală pentru
vindecarea acestuia.
La externare bolnavul este instruit asupra modului de viață:
 bolnavul trebuie să ducă o viață ordonată evitând suprasolicitările;
 să respecte regimul dietetic rational hipolipidic,fără
sare,glucide,hidrocarbonate si fracționat 5-6 mese pe zi;
 se va reduce consumul de cafea;
 se va evita fumatul și alcoolul;
 se va respecta tratamentul medicamentos și modul de administrare a
medicamentelor;
 să practice sporturi ușoare;
 să aibă un program rațional de muncă și viață;
 să se prezinte la controale periodice.

23
 Capitolul V
Rolul Asistentei
Medicale în îngrijirea
pacienților cu Angină
Pectorală
Pregătirea pacientului
pentru EKG

Definiție
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei
fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.
Este o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul
unei cardiopatii în general, în suferințele miocardocanariene în special, și
totodată este metodă de a recunoaște o boală de inimă care evoluează
clinic latent, când se efectuează EKG-ul de efort.

Pregătirea pacientului: se pregătește bolnavul din punct de vedere

psihic pentru a înlatura factorii emoționali:
 se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferință cu
căruciorul, cu 10-15 minute înainte de înregistrare;
 aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare;
 bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultații și va fi rugat
sa-și relaxeze musculatura.

Montarea electrozilor:
 se montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal
ale electrozilor,
sub placa de metal a electrozilor se așeaza o pânză înmuiată în soluție de
electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) sau pasta specială pentru

24
electrozi (cei 100 electrozi 94 pentru membre și 6 pentru precordiali) se
fixează pe bolnav în felul următor:
 montarea electrozilor pe membre:
roșu = mâna dreaptă;
galben = mâna stângă;
verde = picior stâng;
negru = picior drept.
 montarea electrozilor precordiali:
V1= spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2= spațiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului;
V3 = între V2 și V4;
V4 = spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară
(apex);
V5 = la intersecția de la orizontală dusă din V4 și linia axilară
anterioară stângă;
V6 = la intersecția dintre
orizontală dusă din V4 și linia
axilară mijlocie stângă.

Notarea Electrocardiogramiei:
asistenta notează pe
electrocardiogramă:
 numele/prenumele
pacientului;
 vârsta;
 înalțimea;
 greutatea;
 menționează medicația
folosită;
 data/ora înregistrării;
 viteza de derulare;
 semnătura celui care a înregistrat.

25
 Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică a
aparatului cardiovascular

Aparatul cardiovascular
poate fi explorat radiologic
prin angiocardiografie,
aortografie, arteriografie și
flebografie.
Angiocardiografie:
introducerea unei substanțe
de contrast, pe cale I.V.,
substanța care se urmărește
în interiorul vaselor și a
cavităților inimii.
Materiale necesare:
soluție concentrată de iod,
sedative(fenobarbital),
romergan sau alte substanțe antialergie.
Pregătirea pacientului:

26
  în ziua precedentă examenului, se administrează sedative, care
se repetă dimineața examenului împreună cu un alt medicament
antialergic;
 se efectuează testarea sensibilității fața de iod;
 dacă nu apar simptome de intoleranță la iod, se injectează I.V.
substanțe de contrast, rapid, în decurs de câteva secunde (cantitatea de
subtanță de injectat este calculată de medic, în funcție de greutatea
corporală a bolnavului.

Aortografie: introducerea de substanță de contrast prin cateter sau

prin puncție, intraaortic, pentru evidențierea aortei.
Pregătirea pacientului se face ca mai sus.

Arteriografie periferică: introducerea substanței de contrast prin

injecție intraarterială pentru evidențierea arterei periferice. Pregătirea și
testarea pacientului la iod se fac la fel ca în celelalte situații.

Flebografie: introducerea I.V., cu seringa automată de presiune a

20-30 ml de substanță de contrast, de concentrație redusă (pentru a nu se
leza pereții vasului).
Radiografiile se execută cu viteza de 24 imagini pe secundă
(radiocinematografie).

Capitolul VI
Fișe Tehnice

Reguli de administrare a medicamentelor

Asistenta:
 respectă medicamentul prescris de medic;

27
  identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de
prezentare,culoare, miros, consistența;
 verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea,
culoarea medicamentelor solide; sedimentarea, tulburarea, opalescența
medicamentelor sub formă de soluție;
 respectă căile de administrare prescrise de medic;
 respectă orarul și ritmul de administrare a medicamentelor
pentru a se menține concentrația constantă de sânge, având în vedere
timpul și căile de eliminare a medicamentelor;
 respectă doza de medicament – doza unică și doza/24 de ore;
 respectă somnul fiziologic al pacientului – organizează
administrarea în afara orelor de somn (se trezește pacientul în cazul
administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu ore fixe de administrare);
 evită incompatibilitățile medicamentoase datorate asocierilor
unor soluții medicamentoase în aceeași seringă, în același pahar;
 servește pacientul cu doza unică de medicament pentru
administrarea pe cale orală;
 respectă urmatoarea succesiune în administrarea
medicamentelor: pe cale orală – solide, lichide, apoi injecții, după care
administrează ovule vaginale, supozitoare;
 informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea
ce privește efectul urmărit și efectele secundare;
 anuntă imediat medicul privind greșelile produse în
administrarea medicamentelor legate de doză, calea și tehnica de
administrare;
 administrează imediat soluțiile injectabile aspirate din fiole,
flacoane;
 respectă măsurile de asepsie, igienă, pentru a preveni infecțiile
intraspitalicești.

Măsurarea și notarea pulsului

Definiție:
Pulsul arterial reprezintă expansiunea ritmică a arterelor comprimate
pe un plan osos.

28
 Scop: evaluarea funcției cardio-vasculare.

Locuri de măsurare: oricare arteră accesibilă palpitării și care

poate fi comprimată pe un plan osos (artera radială, femurală, humerală,
carotidă, temporală, pedioasă).

Materiale necesare:
 ceas cu secundar sau cronometru;
 culoare roșie;
 foaie de temperatură.

Pregătirea psihică și fizică a bolnavului:

 se anunță bolnavul că i se va măsura pulsul;
 se explică bolnavului modul de măsurare; o stare emotivă
creată de necunoscuți poate modifica valorile pulsului;
 bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic 5-10 min
cu brațul sprijinit, pentru relaxarea mușchilor antebrațului.

Executarea tehnicii:
 spălarea pe mâini cu apă și săpun;
 se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a
antebrațului, în continuarea policelui se fixează degetele palpatoare pe
traiectul arterei și cu ajutorul policelui se îmbrățișează antebrațul la acest
nivel
 se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful
degetelor (index, mediu, inelar) de la mână dreaptă și se percep
zvâcniturile pline ale pulsului
 se numară zvâcniturile percepute urmărind secundarul ceasului
timp de un minut.

Notarea grafică în foaia de temperatură:

 pentru fiecare linie subțire orizontală a foii de temperatură se
socotesc 4 pulsații;
 unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie pentru
obținerea curbei.

Interpretarea frecvenței pulsului:

Frecvența pulsului variază fiziologic după vârstă, emoții și efort.

29
 Variațiile fiziologice ale frecvenței pulsului:
 puls tahicardic :
- în ortostatism;
- efort fizic și psihic;
- emoții puternice;
- în cursul digestiei;
 puls bradicardic :
- în decubit;
- în stare de repaus;
- liniște psihică.

Variații patologice ale calităților pulsului:

 frecvența : puls tahicardic (mai rapid) și puls bradicardic (mai
rar);
 ritmicitatea : puls ritmic și aritmic;
 amplitudinea : puls cu amplitudine mică (filiform) și puls cu
amplitudine mare;
 volum : puls dur și puls moale.
Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1grad crește cu
8-10 pulsații pe minut.

30
 Puncția venoasă

Definiție
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncție.

Scop:
 explorator:
recoltarea sângelui pentru
examene de laborator
(biochimice, hematologice,
serologice, bacteriologice);
 terapeutic:
administrarea unor medicamente
sub forma injecției și perfuziei
intravenoase;
 recoltarea sângelui în
vederea transfuzării sale;
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
 sângerarea 300-500 ml în edemul pulmonar acut,
hipertensiunea arterială.

Locul puncției:
 venele de la plica cotului (bazilică și cefalică) unde se formează
M venos prin anastomozarea lor;
 venele antebrațului;
 venele de pe fața dorsală a mâinii;
 venele subclaviculare;
 venele femurale;
 venele maleolare interne;
 venele jugulare și epicraniene mai ales la sugari și copii mici.

Materiale necesare:
 mănuși chirurgicale;
 perna elastică pentru sprijinirea brațului;
 mușama;
 aleză;
 substanța dezinfectantă și degresantă, alcool iodat, tinctură de
iod;
 ace, în funcție de scop;
 pense, tampoane;
 garou, eprubete uscate și etichetate;
 cilindru gradat;
 fiole cu soluții medicamentoase;

31
  soluții perfuzabile și tăviță renală.

Pregătirea psihică și fizică a pacientului:

 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;
 se așează bolnavul în poziția necesară (în funcție de sediul în
care se execută);
 în laborator, dispensar, bolnavul stă în poziție șezând pe scaun
cu membrul superior în abducție, extensie și supinație;
 în salon bolnavul stă culcat în pat în decubit dorsal cu membrul
superior sprijinit în extensie, abductie și supinație;
 se dezbracă brațul ales astfel ca hainele să nu împiedice
circulația de reîntoarcere;
 se așează sub brațul bolnavului perna elastică și apoi
mușamaua;
 se solicită bolnavului,
să mențină brațul în poziție
necesară.

Stabilirea locului
puncției:
 se stabilește brațul la
care se face puncția;
 se examinează
calitatea și starea
venelor de la plica
cotului;
 se stabilește locul de
executare a punțtiei.

Efectuarea tehnicii:
 se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea
mijlocie a brațului;
 cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție;
 se dezinfectează locul puncției cu un tampon cu alcool sau
tinctură de iod;
 se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva
ori și să rămână cu el închis;
 se fixeaăa vena cu policele mâinii stângi la patru-cinci cm sub
locul puncției, exercitând o ușoară compresiune și tractiune în jos asupra
țesuturilor vecine;
 se fixează seringa cu gradațiile fiind în sus, acul atașat cu
bizoul în sus, în mâna dreaptă între police și restul degetelor se prinde cu
acul traversând în ordine tegumentul în direcția oblică (unghi de 30 de
grade) apoi peretele venos învingând o rezistență elastică până când acul
înaintează în gol;
 se schimbă direcția acului cu 1-2 cm în lumenul venei;

32
  se controlează pătrunderea acului în vena prin aspirație cu
seringa;
 se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase:
injectarea medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzii;
 în caz de sângerare se prelungește acul de puncție cu un tub
din polietilenă care se introduce in vasul colector, garoul rămănând legat
de braț;
 se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin
desfacerea garoului și desfacerea pumnului;
 se aplică tamponul îmbibat cu soluție dezinfectantă la locul de
pătrundere a acului și se retrage brusc acul;
 se comprimă locul puncției 1-3 min, brațul fiind în poziție
vertical.

Îngrijirea pacientului:
 se face toaleta locală a tegumentului;
 se schimbă lenjeria dacă este murdară;
 se asigură o poziție comod în pat;
 se supraveghează pacientul.

Reorganizarea locului de muncă:

 se aruncă materialele de unică folosință;
 se curăță instrumentarul folosit.

Accidente și incidente:
 hematom (pin infiltrarea sângelui în țesutul perivenos ) - se
retrage acul și se comprimă locul puncției 1-3 minute;
 străpungerea venei (perforarea peretelui opus ) - se retrage
acul în lumenul venei;
 amețeli, paloare, lipotimie - se întrerupe puncția, pacientul se
aseaza în decubit dorsal fără pernă, se anunță medicul.

33
 Capitolul VII
Studiu de caz

CAZ I

Date stabile:
Nume: T
Prenume: R
Vârstă: 69 ani
Sex: masculin
Data nașterii: 24.03.1944
Naționalitate: român
Stare civilă: căsătorit
Ocupație: pensionar
Domiciliul: com. Bucu, jud. Ialomita
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-o casă
compusă din 4 camere, confortabilă, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl-HTA
mama-decedată
 personale: HTA, gastrită cronică

Date variabile:
Motivele internării:
Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului
Județean de Urgență Ialomița la data de 18.02.2013, cu următoarele
manifestări:
 durere retrosternală și precordială;
 dispnee;
 iradierea durerii în membrul superior stâng.

Istoricul bolii:
Bolnavul cunoscut hipertensiv de aproape 7 ani, cu tratament
neglijat, cu antecedente de gastrită cronică prezintă un stres emoțional în

34
 timpul serii rezultând cu o durere violentă retrosternală ce iradiază în
membrul superior stâng, motiv pentru care solicită serviciul de urgență.
Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) se decide
internarea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență
Ialomița.

Diagnostic medical:
ANGINA PECTORALĂ
Examene paraclinice:
Examen cerut Valoare normală Valoare
patologică
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 4-12 mm/1h
mm/2h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 13 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,30 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 180 mg%
Acid uric 2-6 mg% 1-2 mg%
Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 25 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 13,5 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială130/70 mmHg 160/120 mmHg
Respirație 16-18 r/min 14 r/min
Temperatură 360-370 C 37,80 C
Puls 60-80 p/min 85 p/min

Problemele pacientului:
 dificultatea de a respira;
 circulație deficitară;
 dificultatea în a se odihni;
 alterarea integrității fizice și psihice.

Nevoia afectată
Diagnostic deObiective Intervenții Evaluare
nursing
Nevoia de a Respirație Pacientul să Autonome În decurs de 1

35
respira și a aveadeficitară prezinte o Psihoterapie. Crearea mediuluih pacientul
o bună circulațiedin cauza respirație în ambiant (schimbarea are o
durerii limite normalelenjeriei de pat și de corp, respirație
retrosternale în decurs de aerisirea normală.
manifestată 1 h. și umidificarea salonului. R = 17 r/min.
prin R =17 r/min Așezarea pacientului într-o
dispnee. poziție
R = 14 r/min care favorizează respirația
(poziție
semișezând).Monitorizarea
funcțiilor vitale (R).
Delegate
Oxigenoterapie. Adm. de
medicație la indicația
medicului: bronhodilatatoare
și antialgice.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare

nursing
Nevoia de a Dificultatea de În decurs de Autonome Pacientul are un
dormi dormi și a se 12 h pacientulPsihoterapie. Crearea somn odihnitor
și a se odihni. odihni să aibă un mediului ambiant în decurs de 8 h.
datorită dureriisomn (schimbarea lenjeriei de
manifestată odihnitor din pat și de corp, aerisirea
prin insomnie. punct de camerei). Învățăm
vedere pacientul tehnici de
cantitativ și relaxare și il ajutăm să
calitativ. adopte o poziție
antalgică. Oferim
pacientului o cană cu
ceai de tei sau lapte
cald.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T).
Delegate
Adm. medicație la indicația
medicului: Algocalmin 1f IM.
Xanax 0,5 1tb s
Nevoia de a se Alterarea Pacientul să-și Autonome Pacientul se

36
mișca și a avea integrității recapete Psihoterapie. Crearea poate mobiliza
o bună postură.fizice și psihiceindependența mediului ambiant fără ajutor în
datorită dureriide mișcare în (schimbarea lenjeriei de decurs de 2 zile.
manifestată decurs de pat , aerisirea camerei).
prin 2 zile. Repaus la pat.
limitarea Prevenirea escarelor
mișcărilor. (schimbarea de poziție
se face la 2-3 ore la
nevoie mai des, evitarea
cutelor lenjeriei de pat și
renunțarea lenjeriei de
corp, scuturarea patului
zilnic sau ori de câte ori
este nevoie, favorizarea
circulației prin masaj).
Ajutăm pacientul să-și
satisfacă nevoile
fiziologice (bazinet) și
toaleta zilnică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T)..
Delegate
Administrare de
tratament la indicația
medicului: Algocalmin 1f
IM.

CAZ II

Date stabile:
Nume: V
Prenume: A
Vârstă: 60 ani
Sex: masculin
Data nașterii: 16.05.1953
Naționalitate: română
Stare civilă: căsătorit
Ocupație: pensionar
Domiciliul: Amara, jud. Ialomița
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu soția într-un
apartament compus din 3 camere, confortabil, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl – decedat (ulcer);

37
 mama – astm bronșic
 personale: neagă.

Date variabile:
Motivele internării:
Pacientul s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului
Județean de Urgență Ialomița la data de 18.11.2012 cu următoarele
manifestări:
 durere violentă restrosternală;
 iradierea durerii în membrul superior stâng;
 dispnee;
 transpirații reci.

Istoricul bolii:
Bolnav fumător, obez, prezintă în cursul dimineții de 18.11.2011
dureri retrosternale și precordiale în urma unui stres emoțional.
Fiind supus examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis
internarea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița
pentru aplicarea tratamentului corespunzător.

Diagnostic medical:
ANGINA PECTORALĂ

Examene paraclinice:
Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus
diagnosticul de angină pectorală.

Examene de laborator:
Examen cerut Valoare normală Valoare patologică
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 10 mm/1h
mm/2h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 14 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,10 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 180 mg%
Acid uric 2-6 mg% 2,67 mg%
Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 52 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 31,3 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială130/70 mmHg 145/95 mmHg
Respirație 16-18 r/min 20 r/min
Temperatură 360-370 C 36,6 0C

38
 Puls 60-80 p/min 57 p/min

Problemele pacientului:
 alterarea circulației;
 anxietate;
 disconfort-durere;
 dificultatea în a se odihni.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare

nursing
Nevoia de a Circulație deficitară
În decurs de 30 Autonome Pacientul
respira și a aveadin cauza min pacientul să Psihoterapie. Crearea prezintă un
o bună circulație.
alterării pereților prezinte un ritm mediului ritm cardiac
arteriali cardiac în limiteambiant (schimbarea normal în
manifestată prin normale. lenjeriei decurs de
bradicardie. P = 68 p/min de pat și de corp, aerisirea30 min.
P = 57 p/min și umidificarea salonului). P = 65 p/min.
Măsurarea și notarea zilnică
a
funcțiilor vitale (P, T.A., R.
T).
Efectuarea de masaj și
mișcări
pasive și active ale
membrelor pentru a favoriza
circulația.
Delegate
Adm. medicației la indicația
medicului:
bronhodilatatoare.

Nevoia afectată Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare

nursing
Nevoia de a învăța
Anxietate din cauza
În decurs de 24 h Autonome Pacientul este
necunoașterii pacientul să fiePsihoterapie susținută. informat
prognosticului informat asupraEducație pentru sănătate asupra bolii
bolii. regimului de privind boala atât bolnavului în decurs
viață și de cât și familiei acestuia. de 20 h.
alimentație careStimulez dorința de
trebuie cunoaștere
respectate. și motivez importanța
acumulării de noi cunoștințe.
Corectez deprinderile

39
 dăunătătoare sănătății. Educ
pacientul să aibă o viață
ordonată, echilibrată.

Delegate
Adiminstrare de
tratament la indicatia
medicului:
Xanax 1tb s
Nevoia de a se Disconfort din cauzaÎn decurs de 2h Autonome Pacientul nu
misca și a avea oalterării mușchiului
pacientul să nuPsihoterapie. Crearea mai prezintă
bună postură cardiac manifestată
mai prezinte mediului dureri
prin dureri dureri. ambiant (schimbarea în decurs de
retrosternale lenjeriei 30 min.
de pat și de corp, aerisirea
și umidificarea salonului).
Asigurarea repausului fizic al
bolnavului în perioada
dureroasă. Ajutarea
pacientului pentru a adopta
o poziție antalgică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(T.A., R., P., T.).
Delegate
Adm. de medicație la
indicația medicului:
Nitroglicerină 1 tb sublingual

CAZ III

Date stabile:
Nume: A
Prenume: S
Vârstă: 71 ani
Data nașterii: 08.05.1942
Sex: feminin
Naționalitate: română

40
 Stare civilă: vaduvă
Ocupație: pensionară
Domiciliul: Slobozia, jud. Ialomița
Condiții de viață și de muncă: locuiește împreună cu fiica înt-un
apartament cu 2 camere, confortabil, condiții salubre.

Antecedente medicale:
 heredo-colaterale: tatăl –decedat, ulcer gastric
mama – decedată, cardiopatie ischemică
 personale: HTA, apendicectomie 1965

Date variabile:
Motivele internării:
Pacienta s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe, a Spialului
Județean de Urgență Ialomița, la data de 17.04.2013, cu următoarele
manifestări:
 durere precordială cu iradiere în umărul stâng;
 dispnee;
 adinamie.

Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 71 de ani, cu antecedente de HTA se prezintă la
Spitalul Județean de Urgență Ialomița cu o durere precordială ce iradiază în
umărul stâng însoțită de dispnee, adinamie, amețeli.
În urma examinărilor clinice și paraclinice (EKG) s-a decis internarea în
secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ialomița pentru aplicarea
tratamentului corespunzător.

Diagnostic medical:
ANGINĂ PECTORALĂ

Examene paraclinice:
Examen radiologic: în urma efectuării electrocardiogramei s-a pus
doagnosticul de angină pectorală.

Examene de laborator:
Examen cerut Valoare normală Valoare patologică
VSH 1-10 mm/1h; 7-15 6,14 mm/1h
mm/2h
Hemoglobină 15+/-2g/100 ml 13 g/100 ml
Glicemie 0,80-1,20 gr0/00 1,15 gr0/00
Colesterol 1,20-2,80 gr0/00 2,60 gr0/00
Fibrinogen 200-400 mg% 170 mg%
Acid uric 2-6 mg% 7,94 mg%

41
 Transaminază TGO = 2-20 ui TGO = 25 ui
TGP = 2-16 ui TGP = 23,5 ui

Funcții vitale:
Funcția vitală Valoare normală Valoare patologică
Tensiunea arterială 130/70 mmHg 130/90 mmHg
Respirație 16-18 r/min 20 r/min
Temperatură 36 -37 C
0 0
36,6 0C
Puls 60-80 p/min 70 p/min

Problemele pacientului:
 riscul alterării circulației și respirației;
 anxietate;
 disconfort;
 dificultatea în a se odihni.

Nevoia Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare

afectată nursing
Nevoia de a Alterarea Pacienta Autonome Pacienta
respira și a circulației și in decurs Psihoterapie. Crearea mediului este
avea o bună respirației de 1 h să ambiant (schimbarea lenjeriei de pat echilibrată
circulație. datorită fie și de corp, aerisirea și umidificareacirculator
complicațiil echilibrată salonului). și
or bolii circulator Măsurarea și notarea zilnică a respirator
manifestată și funcțiilor în decurs
prin respirator. vitale (P, T.A., R. T). Așezarea de 1 h.
dispnee. pacientei
într-o poziție care favorizează
respirația (pozitie semișezând).
Efectuarea de masaj și mișcări
pasive și
active ale membrelor pentru a
favoriza
circulația.
Delegate
Oxigenoterapie. Adm. de medicație
la indicația medicului:
bronhodilatatoare
și antialgice.

Nevoia Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare

afectată nursing
Nevoia de a Dificultatea Pacienta sa Autonome Pacienta se

42
se misca și de a se se poata Psihoterapie. Crearea poate mișca
a avea o mișca și a mișca și mediului ambiant și are o
bună avea o bună deplasa în (schimbarea lenjeriei de bună
postură postură din decurs de pat , aerisirea camerei). postură în
cauza durerii 12 h. Repaus la pat. Prevenirea decurs de
retrosternale escarelor (schimbarea de 12 h.
manifestată poziție se face la 2-3 ore la
prin nevoie mai des, evitarea
adinamie. cutelor lenjeriei de pat și
renunțarea lenjeriei de corp,
scuturarea patului zilnic sau
ori de câte ori este nevoie,
favorizarea circulației prin
masaj). Ajutăm pacientul să-
și satisfacă nevoile
fiziologice (bazinet) și
toaleta zilnică.
Monitorizarea funcțiilor vitale
(P, R, T.A., T)..
Delegate
Administrare de tratament
la indicația medicului:
Algocalmin 1f IM.
Nevoia de a Alterarea În decurs de Autonome Pacienta
se alimenta dezechilibrul 8 h Calculează indicele ponderal este
și hidrata ui pacienta să și necesarul caloric în echilibrată
hidroelectroli fie funcție de starea patologică. hidroelecrol
tic datorită echilibrată Asistenta hidratează itic în
durerii hidroelectoli pacienta cu cantități mici de decurs de 8
retrosternale tic lichide reci la intervale egale h.
. de timp.Explorează gusturile
și obiceiurile alimentare ale
pacientei valorificându-le.
Educă pacienta asupra
importanței dietei
alimentare.Controlează
pachetele de la aparținători.
Face bilanțul lichidelor
ingerate și eliminate.
Delegate
Asistenta alimentează
pacienta parenteral , dacă
nu poate singură , instituind
perfuzii cu glucoză 5% , 10%
, 20% , 33% , 40% la

43
 indicația medicului.

Capitolul VIII
Bibliografie

Lucreția Titircă : Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de

asistenți medicali
Editura Viața Medicală Romanească 2008
Lucreția Titircă : Urgențele MedicoChirurgicale
Sinteze Editura Medicală2011
Mogoș Gheorghe : Compediu de anatomie și fiziologie a omului

44