DIAGNOSTICUL CARIEI SIMPLE DENTARE

Diagnosticul cariei simple dentare se pune pe baza semnelor subiective obţinute prin anamneză şi
pe baza semnelor obiective obţinute la examenul clinic stomatologic.

Semnele subiective obţinute prin anamneză sunt relative pentru stabilirea diagnosticului de carie.
De cele mai multe ori, pacientul nu poate preciza momentul în care a debutat boala, simptomatologia
fiind săracă.

De obicei, pacientul acuză o sensibilitate dureroasă, mai mult sau mai puţin accentuată, la agenţi
fizici (rece) şi chimici (dulce, acru), care dispare o dată cu dispariţia stimulului. Pacientul mai poate
semnala modificări de volum şi culoare la nivelul papilei interdentare, dar nu semnalează prezenţa
cavităţii carioase sau a modificărilor de culoare de pe suprafeţele vizibile.

Semnele obiective sunt obţinute prin inspecţie, palpare, percuţie şi examene complementare.

Inspecţia. La inspecţie se poate constata, pe suprafeţele expuse vederii, pata albă cretoasă,
marmoraţia şanţurilor sau cavitatea carioasă şi, eventual, papila interdentară tumefiată şi inflamată.

Inspecţia se completează cu palparea care se face concomitent, începând cu faţa vestibulară, apoi
ocluzală, orală, continuând cu feţele proximale, mezială şi distală. Se studiază aspectul smalţului, se
acordă atenţie zonelor de smalţ modificate de culoare, care trădează fie o carie incipientă, fie o carie de
vecinătate. De multe ori, caria proximală este trădată şi de semne indirecte (iritația şi congestia papilei
interdentare).

Palparea se efectuează cu sonde dentare rigide; se poate, astfel, observa dacă este vorba de o pată
netedă sau rugoasă, moale sau dură şi, în acelaşi timp, se testează şi gradul de sensibilitate al acestei
regiuni. În cazul existenţei unei cavităţi, palparea dă o primă orientare asupra formei, adâncimii,
întinderii în suprafaţă a cariei, conţinutul cavităţii (detritus alimentar, dentină ramolită), gradul de
sensibilitate al pereţilor cavităţii.

Pe feţele ascunse, în spaţiile interdentare, palparea se face cu sondele dentare speciale (nr. 9, 10,
17). Obligatoriu, înainte de palparea suprafeţelor proximale, trebuie efectuat un detartraj riguros.

În cariile incipiente localizate pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, la nivelul punctului de
contact, pentru precizarea diagnosticului se procedează la o separare lentă, temporară a dinţilor cu
separatorul Ivory.

Percuţia în ax sau orizontală este negativă.

Examenele complementare. Sunt reprezentate de testele de vitalitate ale dintelui, examenul

radiologic, diafanoscopia, semnul firului de mătase şi starea gingiei la nivelul dintelui interesat.

Testarea vitalităţii dintelui (termică şi electrică) este necesară pentru diagnosticul diferenţial cu
caria complicată.
 Examenul radiologic este necesar pentru depistarea cariilor incipiente, care scapă examenului
clinic, în special a celor situate pe suprafeţele proximale ale molarilor când suprafeţele de contact sunt
foarte strânse, sau a cariilor de cement situate sub rebordul gingival.

Diafanoscopia evidenţiază procesele carioase incipiente situate pe feţele proximale ale dinţilor
frontali.

Firul de mătase se foloseşte când nu există posibilitatea realizării examenelor precedente. Firul de
mătase introdus interdentar, în special la nivelul dinţilor laterali, se scămoşează datorită marginilor
anfractuoase şi tăioase ale prismelor de smalţ de la periferia procesului carios. Este un semn relativ de
diagnostic, deoarece scămoşarea se poate datora şi depozitelor de tartru.

Starea gingiei este un semn relativ de diagnostic al proceselor carioase situate pe feţele proximale,
sub punctul de contact, deoarece congestia papilei poate să apară şi datorită unor iritaţii de altă natură.

Diagnosticul pozitiv al cariei simple dentare – elementele de diagnostic sunt următoarele:

- durere la agenţi termici (rece) sau chimici (dulce, acru) care încetează o dată cu îndepărtarea
excitantului;

- prezenţa petelor cretoase şi marmoraţiilor smalţului;

- pierderea de substanţă dură dentară (proces carios);

- prezenţa dentinei alterate în cavitatea carioasă;

- sensibilitatea dentinei la palparea cu sonda;

- integritatea camerei pulpare;

- testele de vitalitate pozitive.

Diagnosticul diferenţial:

- displaziile şi distrofiile dentare;

- caria complicată;

- discromii exogene provocate de bacterii cromogene.