LIPOPROTEINELE PLASMATICE. DISLIPIDEMIILE.

INVESTIGAREA MODIFICĂRILOR METABOLISMULUI LIPIDIC.

PRINCIPIILE FARMACOTERAPIEI DISLIPIDEMIILOR

Principalele lipide din plasmă cu importanţă practică sunt: acizii graşi (AG),
trigliceridele (TG), fosfolipidele (FL) şi colesterolul (Col).
Lipidele plasmatice pot fi analizate prin două procedee:

a) dozarea lipidelor ca specii moleculare, prin reacţii specifice sau prin

extracţie cu solvenţi selectivi şi dozarea fiecărei fracţiuni; lipemia totală
este de 4-8 g/l, trigliceridele – 0,5 – 1,9 g/l, fosfolipidele totale – 1,8 – 2,6
g/l, colesterolul total – 1,5 – 2,5 g/l, acizii graşi liberi – 0,08 – 0,2 g/l.
b) Separarea lipoproteinelor ca entităţi morfofuncţionale şi cercetarea
compoziţiei lor proteice şi lipidice.
Lipoproteinele plasmatice reprezintă complexe lipoproteice cu funcţie de
transport a lipidelor exo- şi endogene. Componentele proteice sînt denumite
apolipoproteine (apo). LP au o structură comună, lipidele nepolare, TG şi esterii
colesterolului, formează un miez hidrofob, iar lipidele amfipatice, colesterolul şi
fosfolipidele, şi apolipoproteinele alcătuiesc învelişul hidrofil. LP cuprind şi
cantităţi mici de glucide (sub formă de glicoproteine). Asocierea LP se face prin
legături necovalente. În timpul metabolismului intravascular al LP are loc schimbul
şi transferul de proteine şi lipide între clasele de lipoproteine sau între acestea şi
ţesuturi.

ANALIZA LIPOPROTEINELOR PLASMATICE

LP plasmatice pot fi separate prin ultracentrifugare şi prin electroforeză.

Ultracentrifugarea are la bază diferenţele de densitate în raport de

componenţa lipidică şi proteică. TG pure au densităţi de 0,95 g/cm3, proteinele
pure au densităţi mai mari de 1,28 g/cm3. În câmpuri gravitaţionale puternice LP,
după densitatea mediului de suspensie se vor sedimenta (dacă au densităţi mai
mari decât ale mediului) sau vor flota, dacă au densităţi mai mici. Prin
centrifugare au fost obţinute 4 fracţiuni lipoproteice majore:

- chilomicronii
- LP cu densitate foarte mică (VLDL, de la very low density lipoproteins)
- LP cu densitate mică (LDL, de la low density lipoproteins)
 - LP cu densitate mare (HDL, de la high density lipoproteins)
LP, în principal prin componentele lor proteice superficiale, poartă sarcini
electrice şi pot fi separate prin electroforeză. Separarea se efectuează la pH
alcalin (8,6) pe geluri de agaroză, de poliacrilamidă. Prin această tehnică sînt
separate 4 fracţiuni:

- chilomicronii care nu migrează

- pre -  - LP (corespund VLDL)
-  - LP (corespund LDL)
-  - LP (corespundHDL)
De notat că serul obţinut din sângele normal recoltat dimineaţa după un post
de 10 12 ore (a jeun) nu cuprinde chilomicroni şi VLDL sînt prezenţi în urme.
Acizii graşi liberi, asociaţi cu serumalbumina, nu constituie o fracţiune lipoproteică
propriu zisă.

Tabelul 1: Principalele clase de lipoproteine şi caracteristicile lor

Lipoproteina Chilomicroni VLDL IDL LDL HDL

(pre--LP) (-LP) ( - LP)

Densitate, g/c0m3 < 0,94 0,94-1,006 1,000 1,019- 1,063-1,21

1,063

Diametru, nm 75-600 25-75 1,019 20-25 10-20

Proteine, % 1-2 7-10 14-25 45-55

Lipide, % 98-99 90-93 75-86 45-55

Trigliceride, % 86-94 55-65 8-12 3-6

Colesterol, % 0,5-1 6-8 5-10 3-5

Colesteride, % 1-3 12-14 35-40 14-18

Fosfolipide, % 3-8 12-18 20-25 20-30

Timpul de 10-15 min 2-4 h. 2,5 zile 3-5 zile
înjumătăţire

Sursă Intestin Ficat Circulaţie Ficat

Intestin
Intestin
Circulaţie

Rol Transportul Transportul Transportul Transportul

TG exogene TG Col spre Col spre
endogene ţesuturi ficat
Rol pro-ATS
Rol pro-ATS Rol anti-
ATS

Concentraţia în - 50-200 200-300 B. 170-350

plasmă, mg/dl
F. 220-470

Apoproteinele B 48, E B – 100, C - B – 100, A – I, II, D, A – I, II, D,

constituente I E, C – I, II, E, C – I, II,
A – I, II, IV C I, II, III, E
III III
C – II, III, E
C – I, II, III

Apoproteinele îndeplinesc următoarele roluri în cadrul metabolismului LP:

- asigură solubilizarea lipidelor în mediul apos al plasmei

- sînt cofactori pentru enzimele esenţiale ale metabolismului lipidic
- sînt lianţi pentru diferiţi receptori
Apoproteinele se găsesc sub diferite variante, fiind incluse în diferite LP şi
având funcţii distincte.

Tabelul 2: Principalele tipuri de apoproteine şi caracteristicile lor

Apoproteina LP în care se Locul Conc. în Funcţia
găseşte sintezei plasmă,
predominant mg/dl

A–I HDL intestin, 100-120 Constituent major al HDL.

ficat Activator al LCAT. Legarea
B 115-190
de receptorii HDL şi
F 115-220 transportul invers al Col

A – II HDL intestin, 30-50 Rol structural Activator al

ficat TGLH
21-53

A – IV CM, HDL intestin, <50 Activator al LCAT.

ficat Transportul invers al Col
13-16

B – 100 VLDL, LDL, IDL ficat 70-120 Biosinteza şi secreţia VLDL.

Legarea cu receptorii
B 70-160
specifici pentru LDL
F 60-150 (exercită un feedback
negativ asupra sintezei Col)

B – 48 CM Intestin <50 Secreţia chilomicronilor

C–I CM, VLDL, HDL ficat 4-8 Activator al LCAT (in vitro)

C – II CM, VLDL, HDL ficat 3-7 Activator al

lipoproteidlipazei
B 2-8

F 1-6

C – III CM, VLDL, HDL ficat 12-20 Inhibitor al

lipoproteidlipazei
B 5-18

F 7-16
D HDL ficat 6-10 Transportor de Col
esterificat între diverse LP

E (E2, E3, E4) IDL, CM, VLDL Ficat, 3-6 Legarea cu receptorii apo E
macrofag (E3/4) din hepatocit.
B 1-6
e Legarea cu receptorii B/E
F 1-5 din ţesut (E4/4).
Influenţează creşterea şi
repararea SN.

Apo (a) LP (a) ficat < 30 Necunoscută. Factor de risc

pentru ATS. Reglarea
activităţii procoagulante

H CM 0-35

Tabelul 3: Principalele enzime specifice implicate în metabolismul

lipoproteinelor

Enzima Funcţia specifică

Lipoproteidlipaza endotelială (LPL) Degradarea TG din CM şi VLDL, avînd drept

catalizator apo C II

Lipaza hepatică (TGLH) Completează activitatea LPL, hidrolizînd TG şi FL

din restul chilo, LDL, şi HDL

Lecitin-colesterol-acil-transferaza Maturarea -LP prin esterificarea Col liber. Reacţia

(LCAT) activată de apo AI

Proteina de transfer a esterilor de Catalizează transferul esterilor de Col de pe HDL şi

Col (CEPT) LDL pe LP bogate în TG; fenomenul este
concomitent cu transferul TG pe HDL şi LDL
Acil-colesterol-acil-transferaza Catalizează esterificarea Col la nivelul ţesuturilor
(ACAT) periferice, necesare stocării Col

HMG-CoA reductaza Enzima reglatoare în sinteza endogenă de Col

CHILOMICRONII

Chilomicronii sunt lipoproteine cu un conţinut mare de lipide (98-99%) şi

puţine proteine (1-2%). Au densităţi mai mici ca ale serului (1,006) şi prin
păstrarea serului la rece chilomicronii se ridică la suprafaţă sub forma unui strat
cremos. Sunt sintetizaţi în celulele mucoasei intestinale şi încorporează lipidele
alimentare absorbite. Sunt secretaţi în vasele limfatice care drenează intestinul şi
la nivelul canalului toracic trec în plasmă. Particulile primare, adîcă chilomicronii
născânzi, cuprind apo-B48 şi apoA. În plasmă are loc transferul pe chilomicroni a
apoproteinelor C şi E de la -LP. Chilomicronii sînt prezenţi în plasmă după
îngerare de alimente bogate în grăsimi. După 6-7 ore de la îngestia de grăsimi
chilomicronii dispar din sânge.

Catabolismul chilomicronilor are loc în două etape. În prima etapă TG

componente sînt hidrolizate sub acţiunea lipoproteidlipazei. Această enzimă
hidrolizează TG din componenţa lipoproteinelor. Posedă specificitate faţă de
legăturile 1 şi 3 din TG, 2-monogliceridele obţinute sînt scindate la glicerol şi acid
gras numai după izomerizarea în 1(3)-monoglicerid. Ţesuturile cele mai bogate în
lipoproteidlipază sînt ţesutul adipos, muşchii scheletici, miocardul, glanda
mamară, pulmon. Aceste ţesuturi utilizează acizi graşi pentru oxidare (muşchi
scheletici, miocard), depozitare (ţesut adipos), secreţie de grăsimi (glanda
mamară). Enzima se află pe suprafaţa luminală a endoteliului vascular fiind
ancorată prin glicozaminoglicani. Heparina eliberează enzima în plasmă.
Lipoproteidlipaza este activată de apo C II. Lipoproteidlipaza din miocard are
afinitate mai mare pentru substrat (Km mic) decât enzima din ţesutul adipos, adîcă
cînd nivelul chilomicronilor este scăzut, miocardul extrage cu viteză mai mare
trigliceridele plasmatice decât ţesutul adipos. Activitatea lipoproteidlipazei în
ţesutul adipos este reglată de factori nutriţionali şi hormonali. Activitatea enzimei
creşte după ingestia de grăsimi şi glucide. Lipoproteidlipaza din glanda mamară
este dependentă de stimularea prin prolactină, are activitate ridicată numai în
perioada de lactaţie. Pe măsură ce hidroliza trigliceridelor avansează, componenţii
superficiali devin supranumerari. Colesterolul liber, fosfolipidele, apo C sînt
transferate pe -LP şi chilomicronii devin “resturi chilomicronice”.

A două etapă a catabolismului chilomicronilor constă în captarea resturilor

de către ficat, captare facilitată de apo E (interacţionează cu E-receptorii din
hepatocit). Componenţii resturilor chilomicronice sânt hidrolizaţi şi utilizaţi în
mod specific. Pe această cale ajunge la ficat o parte din colesterolul exogen şi cel
intestinal

LIPOPROTEINELE CU DENSITATE FOARTE JOASĂ (VLDL, pre-β-LP)

Pre--LP sînt sintetizate în ficat, au un conţinut ridicat de lipide (90-93%) -

55-65% TG, 12-18% fosfolipide, colesterol esterificat 12-14% şi colesterol liber 6-
8%. Particulile născânde cuprind apo B-100 drept componentă majoră, în plasmă
primesc apo C şi apo E de la -LP.

Funcţia principală a pre--LP este transportul trigliceridelor sintetizate în

ficat spre ţesuturile extrahepatice. VLDL sînt prezente în plasmă după ingerare de
raţii bogate în glucide. Excesul caloric de glucoză este convertit în ficat în
trigliceride şi exportat sub formă de pre--LP. Sângele recoltat dimineaţă de la un
subiect normal după un post de 8-10 ore este practic lipsit de VLDL. În foame
prelungită, în inaniţie, în diabet, plasma cuprinde VLDL ca urmare a unei sinteze
crescute de trigliceride hepatice pe seama acizilor graşi liberi circulanţi.

VLDL circulante, îmbogăţite în apo C-II, activator al lipoproteidlipazei, sînt

supuse acţiunii acestei enzime care hidrolizează trigliceridele. Glicerolul este
eliberat în plasmă, iar acizii graşi sînt captaţi în ţesuturi. Progresiv cu scăderea
trigliceridelor are loc şi pierderea de apo C-II care trece pe HDL. Particulele se
îmbogăţesc cu colesterol, furnizat de HDL. Apo D, componentă a HDL,
funcţionează ca o acil-colesterol-ester-transferază şi colesterolul esterificat este
transferat din HDL pe VLDL.
 Îmbogăţirea VLDL în colesterol mai poate avea loc cu participarea lecitin-
colestrol-acil-transferazei (LCAT) enzimă plasmatică. Apo C-I, component al VLDL,
activează această enzimă. LCAT catalizează reacţia:

Lecitină + Colesterol 2-lizolecitină + Acilcolesterol

Lizolecitina mai hidrofilă este eliberată în plasmă, iar acilcolestrolul nepolar

migrează în miezul particulei. Locurile superficiale eliberate vor fi ocupate cu
colesterol furnizat de HDL.

Paralel cu hidroliza trigiceridelor, îmbogăţirea cu Col, apo C trec la HDL, astfel

VLDL sînt transformate în IDL. Cca 50% sunt catabolizate în ficat prin interacţiunea
cu E-receptorii, iar 50% sînt transformate în LDL. În acest proces locul primordial îi
revine trigliceridlipazei hepatice, care scindează trigliceridele IDL, astfel
transformându-le în LDL.

LIPOPROTEINELE CU DENSITATE JOASĂ (LDL, β-LP)

-LP au un conţinut lipidic de 75-86%, componenta majoritară fiind

colesterolul, 35-40% colesterol esterificat, 3-10% colesterol liber, 20-25%
fosfolipide şi 8-12% trigliceride. Apo majoritară este B-100.

LDL se formează în plasmă din VLDL după îndepărtarea trigliceridelor sub

acţiunea LPL şi TGL – H şi îmbogăţire cu colesterol. LDL sînt prezente în sângele
recoltat dimineaţa după un post de 8-10 ore şi cuprinde aproximativ 70% din
colesterolul total plasmatic.

LDL au rol de a furniza colesterol diverselor ţesuturi. Catabolismul LDL se

realizează pe două căi:
Calea specifică prin receptori reglabili caracteristică pentru ficat, suprarenale,
limfocite, fibroblaşti, celule musculare netede. Metabolizarea -LP pe acesta cale
include următoarele etape:
1. LDL plasmatice prin intermediul apo B-100 şi apo E interacţionează cu
receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor
2. Lipoproteinele fixate pe receptori sînt translocate în interiorul celulei
după care particulele lipoproteice fuzionează cu lizozomii (endocitoză).
3. În lizozomi componentele LDL, proteine, fosfolipide, colesterol esterificat,
trigliceride sînt hidrolizate de enzime lizozomale. Colesterolul liber este
 utilizat pentru nevoile proprii ale celulei (construcţia membranelor,
sinteza de hormoni steroidici, acizi biliari) iar surplusul este esterificat şi
depozitat în celulă. Această reacţie este catalizată de enzima acil-CoA-
colesterolaciltransferaza (ACAT), rezultând esteri ai colesterolului cu acizii
palmitic, palmitooleic, oleic.
Colesterolul liber furnizat celulelor de LDL:
- inhibă HMG-CoA-reductaza, ca rezultat sinteza colesterolului în ţesuturile
extrahepatice este menţinută la un nivel scăzut;
- inhibă sinteza receptorilor B,E, astfel determină micşorarea numărului lor
pe membrană şi diminuarea captării LDL
- activează enzima microzomială ACAT
Afinitatea receptorilor membranari pentru LDL, necesară stocării Col, este
foarte mare, funcţionând maximal la o concentraţie a colesterolului LDL de 25
mg%. La om valoarea LDL-colesterolului este de 120mg%, ceea ce explică
incidenţă crescută a aterosclerozei.

Calea nespecifică caracteristică pentru macrofage.

Macrofagele posedă mecanisme alternative de înglobare a LDL

indepenedente de receptorii clasici pentru LDL. Macrofagele încorporează LDL
care prezintă alterări ale componentelor proteice sau lipidice. Receptorii care
recunosc LDL modificate sînt numiţi “scavenger receptors” (gunoier) sau receptori
pentru acetil-LDL. Aceşti receptori nu sînt reglaţi prin feed-back negativ (cum se
reglează receptorul clasic LDL) şi, ca urmare, prin încărcarea macrofagelor în mod
excesiv cu Col apar “celulele spumoase”. Modificările biochimice ale LDL constau
în acetilări, glicozilări ale apo (apo B-100, apo E) şi /sau alterări oxidative ale
acizilor graşi nesaturaţi.

Hepatocitele posedă receptori pentru LDL (care prezintă specificitate pentru

apo E) având capacitatea de a internaliza aceste lipoproteine.

LIPOPROTEINELE CU DENSITATE ÎNALTĂ (HDL, α-LP)

 -LP au un conţinut lipidic de 45-55%, predominând fosfolipidele – 20-30%,
colesterolul 17-23% şi trigliceridele 3-6%. Componenţa proteică majoritară este
apo A (AI, AII) dar conţin cantităţi mici de apo C, D, E. Nu cuprind apo B.
HDL sînt secretate şi sintetizate de hepatocite şi enterocite sub forma unor
particule născânde de formă discoidală, alcătuite dintr-un strat dublu lipidic
(fosfolipide, colesterol) şi apo A, apo E. Particulele născânde din intestin nu conţin
apo E. Prin schimburi între celelalte lipoproteine plasmatice şi celule particulele
născânde se transformă în HDL mature. În aceste transformări un rol deosebit îl
are LCAT plasmatică, activată de apo AI component al HDL născânde. Sub acţiunea
acestei enzime colesterolul este esterificat la acil-colesterol, care migrează în
interiorul particulei. Stratul superficial al HDL este ocupat de colesterolul preluat
din ţesuturi şi din alte LP plasmatice (chilomicroni). Reacţia catalizată de LCAT
decurge şi pe suprafaţa HDL mature, atunci cînd ele sînt suprasaturate cu
colesterol liber. Colesterolul esterificat format este transferat pe chilomicroni,
VLDL, LDL cu participarea proteinei transportor de colesterol esterificat (apo D)
din componenţa HDL. HDL3 sărace în colesterol, devin puternici acceptori de
colesterol şi fosfolipide. În acest proces un rol important îi revine
lipoproteidlipazei, care catalizează hidroliza trigliceridelor din componenţa
chilomicronilor şi VLDL.

HDL sînt LP prezente în sângele recoltat de la un subiect normal (după 8-10

ore de post) alături de LDL. LDL cuprind 30% din colesterolul total din plasmă.

HDL sînt catabolizaţi la nivelul ficatului. Prin intermediul apo E particulele

interacţionează cu receptorii de pe suprafaţa hepatocitelor, sînt internalizaţi şi
componentele degradate. Rolul principal al HDL este transportul colesterolului din
celulele extrahepatice în ficat, sediul catabolismului colesterolului (transformare
în acizi biliari şi excreţie prin bilă).