Sunteți pe pagina 1din 5

COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI PARENTALE

Competența parentală este reprezentată de către ansamblul abilităților


fizice, intelectuale și emoționale ale adulților cu privire la modul în care
interacționează cu copiii lor minori. Nivelul de competență parentală
influențează dezvoltarea abilitățile prosociale ale copilului de-a lungul stadiilor
de dezvoltare și maturizare prin care acesta trece. Pentru o dezvoltare
armonioasă copilul are nevoie de supraveghere, ghidare și disciplină.
În situația în care aceste nevoi de supraveghere, ghidare și disciplină nu îi
sunt asigurate de părinți, copiii își găsesc persoane semnificative pentru ei în
grupul de prieteni.
În cadrul relațiilor de familie copilul învață primele abilități de socializare
care vor fi dezvoltate ulterior in grupul de prieteni și în societate. Rolurile
parentale se dezvoltă o dată cu apariția copiilor în familie. La baza exercitării
acestor roluri parentale stau comportamentele și abilitățile părinților de a
satisface în mod consistent nevoile de bază ale copiilor – siguranță, îngrijire,
control și disciplină, dezvoltare cognitivă, afectivă și comportamentală. Copiii
dezvoltă legături de atașament față de cei care îi îngrijesc zilnic și care de regulă
sunt părinții lor. Atunci când nu există o coerență și o consistență a acestor
reguli, când rolurile din familie nu sunt clar stabilite, când nu sunt clarificate
limitele dintre aceste roluri familiale și nici un sistem valid de recompense și
sancțiuni pot apărea problemele emoționale și de comportament ale copiilor

Definire
Această noțiune a fost introdusă pentru prima oară în literatura de specialitate
de către psihologul Lykken, în anul 1998[3].

Competența parentală și dezvoltarea stimei de sine a minorului


Părinții sunt cei care dezvoltă și asigură mediul propice de creștere a
copiilor intr-un mod armonios de-a lungul etapelor de evoluție începând cu
comportamentele de autonomizare și individualizare și finalizând cu cele de
responsabilitate socială și încredere în sine. Stima de sine este încurajată de
părinți atunci când aceștia își ghidează copiii oferindu-le mai multe alternative
și lăsându-i pe ei să aleagă alternativa cea mai bună pentru luarea deciziei. De
asemenea, dobândirea încrederii în forțele proprii la copii este dată de abilitățile
părinților de a stabil reguli clare și ferme dar in același timp și standarde
consistente de disciplină in cadrul unor relații părinte-copil în care drepturile
ambelor părți sunt respectate [4][5][6]. Învățarea copilului de a înțelege stabilirea
limitelor, respectarea regulilor, respectul față de sine și față de ceilalți precum și
acceptarea necondiționată a copilului de către părinte, sunt asociate pozitiv cu
creșterea încrederii in sine la copii [7].
Competența parentală și disciplina

1
Disciplina reprezintă un aspect necesar și important în procesul de
educare al copilului. Aceasta este prezentă sub diferite forme de manifestare în
funcție de expectanțele sociale și culturale ale familiei. Competența parentală in
domeniul disciplinei este sugerată de stabilirea unor reguli corespunzătoare
vârstei de dezvoltare a copilului, expectanțe rezonabile și în acord cu
posibilitățile reale ale copilului, ghidarea, explicarea și corectarea
comportamentelor inadecvate atunci cand acestea apar, oferind in același timp
copilului și soluții alternative [4][6][8][9][10].
Competența parentală și accesul copilului la celălalt părinte și la alte
persoane semnificative
Competența parentală este descrisă prin abilități ale părinților de a
încuraja în mod activ satisfacerea nevoilor copilului, de a facilita petrecerea
timpului personal și cu celălalt părinte, în cazul unei separări a părinților.[11] Un
nivel scăzut de competență parental duce deseori la un fenomen de alienare
parentală prin care părintele custodian boicotează mai mult sau mai puțin
conștient și mai mult sau mai puțin explicit relația dintre copil și părintele
necustodian.

Competența parentală și implicarea minorilor în viața socială


Competența parentală este descrisă de asemenea prin abilitata și interesul
părintelui de a implica activ copiii în activități sociale și extrafamiliale, cu scopul
de a încuraja dezvoltarea abilităților sociale și a competenței morale ale
acestora și implicarea copilului in mod direct în activitățile familiei
recunoscându-i astfel poziția de membru dorit și special [11].
Competența parentală în decizia cu privire la stabilirea custodiei asupra
minorului
Scopul principal care se are în vedere pentru evaluarea părinților în
stabilirea custodiei copilului este acela de a identifica mediul propice dezvoltării
armonioase a copilului în care îi este satisfăcut interesul său superior: acela de
îngrijire, siguranță, confort, disciplină, socializare și de menținere a relațiilor
personale cu ambii părinți)[3]. Potrivit ariilor de evaluare propuse de Carr
(2005), există câteva dimensiuni ce trebuie acoperite înntr-o procedură de
evaluare pentru stabilirea custodiei. Mai întâi, dorințele copilului și ale
părinților trebuiesc analizate pentru a obține o imagine acurată a expectanțelor
lor. Odată îndeplinit acest lucru, trebuie evaluată concordanța dintre aceste
scopuri și gradul de acord/conflict dintre părți. Atunci când există un conflict
între părinți cu privire la custodie, în procesul de decizie intervine interesului
superior al copilului definit în majoritatea legislațiilor naționale, inclusiv în
românia [12]. Însă pentru a decide care este interesul superior al copilului,
trebuie avuți în vedere câțiva factori)[3]:

1. Siguranța copilului. Există riscul de a fi abuzat? Un indicator al acestui


lucru îl constituie un istoric de violență al unuia dintre părinți.

2
2. Nevoile copilului. Sunt importante abilitatea părintelui de a oferi
satisfacerea nevoilor de bază (mâncare și locuință), relația de atașament
părinte-copil, continuitatea și stabilitatea condițiilor de trai ale copilului.
3. Competanțele parentale ale fiecărui părinte. Abilitatea de a stabili reguli
clare, granițe clare precum și un sistem corect de pedepse/recompense.
4. Stimulare intelectuală. Este preferat părintele care este implicat activ în
dezvoltarea abilităților înnăscute ale copilului și în dezvoltarea sa școlară
și profesională.
5. Probleme fizice/psihice. Sunt cunoscute o serie de dificultăți fizice/psihice
ce pot interfera cu capacitatea părinteleui de a asigura nevoile copilului.
( https://ro.wikipedia.org/wiki/Competen%C8%9Ba_parental%C4%83)
Educaţia copiilor este scopul comun al şcolii şi al familiei, care poate fi
realizat eficient doar în relaţie de parteneriat prin divizarea competenţelor,
responsabilităţilor şi a funcţiilor între părţile implicate; prin investirea
comună a resurselor de timp, prin împărtăşirea informaţiilor, prin depunerea
efortului şi soluţionarea în comun a situaţiilor problematice etc. Comunicarea
dintre şcoală şi familie este unul dintre instrumentele cele mai importante de
stabilire şi menţinere a relaţiei de parteneriat între şcoală şi familie. Acest
instrument a fost valorificat din plin de către echipa proiectului proiectului
„Cercetarea fenomenului rezistenţei educaţiei sub aspect socio-psiho-
pedagogic în şcoala primară rurală”. Articolul dat propune sinteza activităților
de responsabilzare a părinților realizate de către diriginții școlilor pilot, în
parteneriat cu echipa proiectului, în vederea soluționării fenomenului
rezistenței la educație.
Responsabilitatea parentală care apasă pe umerii părinţilor este una
imensă. Părinții sunt modelul pe care copilul îl urmează, ei îi oferă acestuia
condiţii de viaţă, securitate afectivă educaţia de bază etc. practic, de modul în
care părintele îşi îndeplineşte rolul depinde viitorul copilului.
Unii părinţi percep şcoala ca fiind singura responsabilă pentru educaţia
copiilor, iar alţii nu acordă o valoare prea mare şcolii şi activităţilor care le
petrec în cadrul ei. Accelerarea transformărilor sociale, democratice,
emanciparea femeii (la preocupările materne şi gospodăreşti, adăugându-se
preocupările profesionale şi de studiu), modificarea statutului copilului,
dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educaţiei familiale (pe
care l-a avut până la introducerea învăţământului obligatoriu), progresele
sociologiei şi psihologiei, precum şi alte cauze au dus la înţelegerea faptului că
orice sistem de educaţie rămâne neputincios, daca se izbeşte de indiferenţă
sau de opoziţia părinţilor. Şcoala capătă astfel o misiune suplimentară -
reînnoirea cunoştinţelor, deprinderilor şi valorilor la care părinţii pot apela
pentru a putea menţine o bună comunicare pe termen lung cu copilul. Această
stare a lucrurilor ne-a servit drept temei pentru elaborarea bazei conceptuale
ale modelului experimental, care presupune educaţia elevilor şi optimizarea
educaţiei familiale în direcţia valorizării culturii acesteia şi culturalizării
părinţilor / adulţilor prin intermediul institu-ţiei de învăţământ. Cadrele
didactice incluse în experiment au fost stimulate să-şi reevalueze ideile
3
preconceptuale faţă de părinţi, îndeosebi în ceea ce priveşte dorinţa şi
capacitatea lor de a se implica în activităţile şcolii. Anumite iniţiative de
colaborare au fost identificate, de altfel, ca ineficiente întrucît îi reduceau pe
părinţi la un rol de subordonaţi faţă de cadrele didactice, impunîndu–le
anumite condiţii de participare şi cerîndu-li se să urmeze programe şi o
metodă predominantă. Metodele la care s-a făcut apel în cadrul proiectului au
fost din contra, cele care au implicat părinţii în cooperarea şi punerea în
practică a obiectivului colaborării şi unde aceştea au fost consideraţi parteneri
autentici.
Conţinutul primei şedinţe la început de an şcolar a inclus obligatoriu
alegerea Comitetului părintesc al clasei, cît şi prezentarea atribuţiilor acestui
comitet:
 De a colabora în mod direct cu învăţătorul în luarea unor decizii;
 De a participa la organizarea şi buna desfăşurare a unor activităţi: serbări,
excursii;
 De a face legătura între profesor, administraţie şi colectivul de părinţi.
De asemenea s-a studiat Regulamentul liceului şi s-a făcut o dare de
seamă asupra activităţii clasei din anul precedent şi s-au planificat activităţile
pentru anul nou şcolar.
Părinţii au elaborat reguli importante pentru o educaţie productivă a
copilului prezentăm regulile elaborate de către părinţi:
 Să nu uităm, că fiecare copil este o individualitate;
 Nu vom discuta despre educaţia copilului în prezenţa lui;
 Orice minută din timpul liber o vom petrece cu propriul copil;
 Când copilul săvârşeşte vre-o faptă rea, nu uităm că el este copil şi vom
analiza fapta şi nu pe el;
 Ne vom deprinde să lăudăm cît mai des copilul;
 Seara îi vom citi copilului povestea înainte de somn;
 La ziua de naştere a copilului vom invita semenii lui şi nu rudele şi
prietenii noştri;
 Ne vom învăţa să ascultăm atent copilul;
 Ne vom permite să ne jucăm cu copilul;
 Vom încerca să răspundem la toate întrebările copilului.

Referințe bibliografice:
1. ZORILO, L.; CIOBANU, L.; FOCA, E.; RUSOV, V.; ŞOVA, T. Modalităţi de
soluţionare a fenomenului rezistenţei la educaţie. Ghid pentru părinţi şi
cadre didactice. Bălţi: SRL „Tipografia din Bălţi”, 2013. 121 p. ISBN 978-
9975-4252-3-0;

2. ZORILO, L.; CIOBANU, L.; FOCA, E.; RUSOV, V.; ŞOVA, T. Sunt părinte de
succes.

4
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 96, BUCUREȘTI- GRĂDINIȚA
GRUPA MICĂ
EDUCATOARE: MIRONA BĂCAN
AN ȘCOLAR 2018 – 2019