în antichitatea creştină

Cateheza baptismală

Pr. Dr. Eugen Jurca

b. De Sacramentis.............................................. 176

Partea a III-a. Catehumenatul antic

Prezentare generală........................................................ 197

Premize ale unui neocatehumenat................................. 199
Disciplina arcana în literatura catehetică primară........ 201
Treptele catehumenatului.............................................. 213
a. originile catehezei creştine............................ 213
b. catehumenatul postconstantinian................... 215
c. declinul catehumenatului............................... 219
Fazele procesului catehumenal...................................... 221
a. cateheza „îndepărtată” .................................. 222
b. cateheza prebaptismală „apropiată” („quaresimală)
.............................................................................................. 230
c. cateheza postbaptismală (mistagogică) ........ 235
Clase de catehumeni...................................................... 236
a. catehumenii.................................................... 236
b. iluminaţii....................................................... 237
c. neofiţii............................................................ 237
Cateheza baptismală antică – schiţă.............................. 238

Bibliografie.................................................................. 240

253
 2009
Galaxia Gutenberg
în antichitatea creştină
Cateheza baptismală
Pr. Dr. Eugen Jurca
Coperta: firma9
www.firma9.com
© Editura Galaxia Gutenberg, 2009
De acelaºi autor, vor mai apãrea:
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României • Ritualul Sfântului Botez
JURCA, EUGEN
- destãinuiri catehetice
Cateheza baptismală / Eugen Jurca - Târgu Lăpuş :
Galaxia Gutenberg, 2009
2 vol. • Spovedanie ºi psihoterapie.
ISBN 978-973-141-148-4 Interferenþe ºi diferenþe
Vol. 1: Cateheza baptismală în antichitatea creştină –
2009. – Bibliogr. - ISBN 978-973-141-149-1
• Arta de a fi liber
Redactor: Cristian Şoimuşan
Tehnoredactor: Georgiana Tremurici
Editura Galaxia Gutenberg
435600 Târgu-Lăpuş, str. Florilor nr. 11
Tel/fax: 0262-385786; mobil: 0723-377599
e-mail: contact@galaxiagutenberg.ro
comenzi@librariilegutenberg.ro
www.galaxiagutenberg.ro
www.librariilegutenberg.ro
p. 1013 –1019
Sodi Manlio, Triacca Achille M., Omelia, în D.O.,
Simonetti Mario, Didaché, în D.C., p. 205
D.E.L., p. 573 ş.u.
Sartore Domenico et Triacca Achille M., Homélie,
1988, p. 18–40.
chrétiennes, no. 126 bis, Les Éditions du Cerf, Paris,
Jérusalem, Catéchèses mystagogiques, Sources
Piédagnel Auguste, Introduction, la Cyrille de
Din literatura postapostolică....................................… 37
Didahia – primul catehism creştin..................… 38
Din literatura apologetică.........................................… 48
Tertulian, De baptismo….................................... 48
Din literatura pseudoapostolică…............................... 51
a. Ipolit al Romei, Tradiţia Apostolică................ 51
b. Constituţiile Apostolice................................... 64
Documente din şcoala catehetică alexandrină............ 83
a. Clement Alexandrinul, Pedagogul.................. 83
b. Origen, Contra lui Celsus................................ 91
Documente din şcoala catehetică ierusalimiteană...... 95
a. Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele............ 95
b. Catehezele mistagogice................................. 100
Din literatura „itinerantă” (de călătorie).................. 115
Peregrinatio Egeriae. Însemnările de pelerinaj ale
Egeriei........................................................................... 115
Documente din şcoala antiohiană… 125
a. Teodor de Mopsuestia, Omiliile catehetice........... 125
b. Sf. Ioan Gură de Aur, Catehezele baptismale....... 152
Documente occidentale................................................ 159
a. Sf. Ambrozie al Milanului, De mysteriis....... 159
252
•
•
•
•
Cuvânt înainte
Lucrarea de faţă deschide calea unui demers mai
amplu de cunoaştere a istoricului, metodologiei (strategiilor
educative) şi conţinutului catehezei creştine, un domeniu mai
puţin explorat în spaţiul de reflecţie teologică răsăriteană (cu
precădere cel românesc!). Primul volum – dincolo de
experienţele catehetice precedente, tipic didactice – îşi
propune o prezentare, într-o altă manieră, a documentelor
primare baptismale şi mistagogice accesibile, referitoare la
Sacramentele iniţierii: Botez, Mirungere, Euharistie. Nu am
insistat atât pe aspectele teoretice standardizate, cât pe o
prezentare live – pe „viu” – studenţilor teologi (şi nu numai!),
într-un volum unic, a celor mai semnificative opere ale
antichităţii creştine pe o asemenea tematică extrem de
interesantă, vastă şi actuală.
O afirmăm cu toată convingerea, întrucât simili-
tudinea rituală din trecut şi azi, în Răsărit, e uimitoare. Pe
de altă parte, conţinutul semantic al simbolisticii baptis-
male – cum se va vedea în volumul următor – este absolut
fascinant şi de o actualitate incredibilă. Periplul nostru
catehetic se insinuează ca un efort de recuperare a Tradi-
ţiei primare, dar şi a sensului profund existenţial şi
şi-a imprimat ontologic propria Sa Lumină.
multe teritorii din „solul”, iniţial fertil, în care Dumnezeu
indiferentismului religios, ce tinde să cucerească tot mai
asemenea „norului” din Sinai în pustia ignoranţei şi a
„Lumina cea adevărată” dispusă să ne călăuzească
decât o „găleată cu jeratic” pentru a redeveni lumină din
valori liturgice şi culturale inestimabile, ce nu aşteaptă
adevărate „campanii catehetice”, pentru recuperarea unor
rândurile noastre se vor un apel la „declanşarea” unei
banală şi, deseori, vulgară petrecere profană. Totodată
„pe–trecerea” sacramentală de la moarte la viaţă spre o
sacramental al unor gesturi şi formule rituale, ce riscă să
cadă, prin ignoranţă, în desuetudine şi banal.
Prea puţin cunoscute, şi mai ales la modul direct –
pe text original – aceste practici frapează atât prin ingenio-
Cuprins
zitatea alcătuirii, cât şi prin seriozitatea cu care erau ofi-
ciate în vechime. Acest fapt ne-a determinat să le acordăm Cuvânt înainte.................................................................. 5
şi noi atenţia cuvenită, în perspectiva recuperării unor
valori sacre, de maximă importanţă, ce altfel n-ar putea fi Partea I. Catehetica, disciplină a teologiei practice.....9
descifrate la nivelul cotelor lor reale de profunzime şi
actualitate. Noţiuni introductive….................................................... 11
În climatul unei biblioteci teologice bine „garni-
site”, realizarea unui asemenea proiect, probabil că n-ar Motivaţia reînnoirii catehezei , în contextul actual…..... 14
ridica prea mari dificultăţi, dar în condiţiile unei grave a. motive de natură socio-culturală….................. 16
penurii documentare, adunarea, sintetizarea şi sistema- b. motive de ordin psihologic şi antropologic…. 17
tizarea într-un singur volum a unor experienţe liturgice şi c. raţiuni teologic-pastorale şi duhovniceşti….... 19
catehetice de peste patru secole, am resimţit-o ca o adevă- Locul cateheticii în cadrul teologiei practice..................... 20
rată „epopee”. Facem această confesiune, nu pentru a Catehetica, în context interdisciplinar.........................… 22
sublinia dificultatea unui asemenea demers, ci tocmai
pentru a atrage atenţia asupra farmecului unui „pelerinaj” Forme de propovăduire a cuvântului, în Biserica
cultural şi sacramental deopotrivă, ce-şi merită pe deplin primară…........................................................................ 24
întreagă truda „izvodirii”. a. kerigma apostolică…....................................... 24
Primul volum constituie, aşadar, un punct de b. cateheza…....................................................... 26
plecare (nu de finalizare!) şi pretextul unei explorări din ce c. omilia…........................................................... 30
în ce mai atractive, ce va deschide, pe măsura practicării şi
înţelegerii catehezei baptismale, noi perspective de apro- Partea a II-a. Documente baptismale din antichitatea
fundare şi trăire teologică a ritualurilor ce încă rămân o creştină ...........................................................................35
carte „frunzărită” mult prea superficial, în goana dinspre
6 251

teologiei practice
Catehetica, disciplină a
Partea I
medievale (sfârşitul secolului al V-lea şi începuturile sec.
al XVI-lea) se suprapune cu cea a predicării. În acest
interval catehumenat nu mai există. Botezul copiilor
devine universal. Instruirea poporului creştin se limitează
la diverse forme de predicare. Procesul de iniţiere a
copiilor botezaţi se restrânge în cadrul familiei, eventual în
cel a comunităţii creştine.2
Cu alte cuvinte – de ce să nu o recunoaştem – în
acel răstimp, cateheza era ca şi inexistentă. N-am vrea să
minimizăm rolul unor Părinţi răsăriteni sau al unor scrieri
teologice din intervalul respectiv – sau chiar eforturile
familiilor de a se ocupa de educarea religioasă a propriilor
copii – dar cateheza propriu-zisă se afla într-o profundă
criză, atât în Răsărit, cât şi în Apus. Chiar dacă la
reproşurile reformatorilor că evul mediu a ignorat cateheza
copiilor3 se contraargumenta cu încredinţarea acesteia
Braido, Liniamenti di storia della catechesi e dei catechismi. Dal
„tempo delle riforme” all’età degli imperialismi (1450–1870),
Collana studi e ricerche di catechetica, 14, Editrice ELLE DI CI,
Leumann (Torino), 1991, p. 66 şi August Franzen, Remigius Bäumer,
Istoria papilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1996,
p. 312–318.
2
Giuseppe Groppo, Catechesi del medioevo, în Instituto di Catechetica
(Facoltà di scienze dell’educazione) dell’Università Pontificia Salesiana di
Roma, Dizionario di catechetica (a cura di Joseph Gevaert), Editrice
ELLE DI CI, Leumann (Torino), 1986, p. 411.
3
Giovenale Dho, Ladislao Csonka, Gian Carlo Negri, Educare.
Sommario di scienze pedagogiche (a cura di Pietro Braido), vol. III, în
Instituto Superiore di Pedagogia del Pontificio Ateneo Salesiano
12
248
p. 629–631
Pasquato Ottorino, Teodoro di Mopsuestia, în D.C., •
242
Morante Giuseppe, Catechesi: oggi, D.O., p. 239– •
Liturgisch Instituut de Leuven, p. 193–202
în rev. „Questions liturgiques”, no. 4/1985 (66),
homélies catéchétiques de Théodore de Mopsueste,
Longeat Jean–Pierre, Les rites du baptême dans les •
Idem, Catechesi del medioevo, în D.C., p. 411–415 •
p. 133–136
Groppo Giuseppe, Catecumenato antico, în D.C., •
p. 38 u.
Idem, Identificazione e storia della catechesi, E.P., •
p. 482
Gianetto Ubaldo, Pastorale catechistica, în D.C., •
p. 74–89
Csonka Ladislao, Storia della catechesi, în E.S.E., •
„Studii Teologice”, nr. 7-8/1970, p. 509–527
baptismale” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev.
Branişte Ene, Explicarea Botezului în „Catehezele •
1981, p. 5–35
Laţcu, vol. 6, col. P.S.B., Ed. I.B.M.O., Bucureşti,
alese”, trad. T. Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica
lucrările exegetice la Vechiul Testament, în „Scrieri
Bodogae Teodor, Studiu introductiv, la Origen, Din •
Idem, Cirillo di Gerusaleme, în D.C., p. 155–156 •
D.C., p. 29–30
Bergamelli Ferdinando, Ambrogio di Milano, în •
c. opere
• Adămuţ Anton I, Literatură şi Filosofie Creştină,
vol. 1, Ed. FIDES, Iaşi, 1997
• Altaner Berthold, Précis de patrologie, trad. fr.
Marcel Grandclaudon, Éditions Salvator, Mulhouse
(Haut-Rhin), 194; Patrologia, trad. it. A. Babolin,
Ed. Marietti, 1992
• Bauman Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei
sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999
• Bertholet Alfred, Dicţionarul religiilor, Ed.
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1995
• Braido Pietro, Liniamenti di storia della catechesi e
dei catechismi. Dal „tempo delle riforme” all’età
degli imperialismi (1450–1870), Collana studi e
ricerche di catechetica, 14, Editrice ELLE DI CI,
Leumann (Torino), 1991
• Branişte Ene, Liturgica specială, pentru institutele
teologice, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1980
• Bulacu Mihail, Omilia exegetică–biblică, Ed.
Autorului, Oradea, 1929
• Cavallotto Giuseppe, Catecumenato antico. Diventare
cristiani secondo i padri, Edizioni Dehoniane, Bologna,
1996
• Idem (a cura), Iniziazione cristiana e catecumenato,
Edizioni Dehoniane, Bologna, 1996
245
 247

Idem, Catechesi, în D.C., p. 104–108 •

p. 16–19
Alberich Emilio, Adulti (catechesi degli), în D.C., •

d. articole şi studii

Universitaires de Frace, Paris, 1983

Wackehheim Charles, La catéchèse, Presses •
Bucureşti, 1972
Vintilescu Petre, Liturghierul explicat, Ed. I.B.M.O., •
1983
Toffler Alvin, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, •
Paris, 1934
Tixeront J., Précis de patrologie, Librairie Lecoffre, •
contemporană, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003
religiei în pastorala şi misiologia occidentală
Tia Teofil, Reîncreştinarea Europei? Teologia •
tipografică bucovineană, Cernăuţi, 1904
Stefanelli Juvenal, Catechetica, Societatea •
Liturgia, în D.O., p. 279–283.
Sodi M., Triacca Achille M., Comunicazione e •
Ion Buga, Ed. Symbol, 1992
Schmemann A., Din apă şi din Duh, trad. pr. prof. •
Bucureşti, 1956
pentru institutele teologice), vol. 1, Ed. I.B.M.O.,

• Cayré F., Patrologie et Histoire de la Théologie,

tome premier, livres I et II, Société de S. Jean
L’Évangéliste, Paris, Tournai, Rome, 1938
• Călugăr Dumitru, Catehetica, manual pentru
Institutele teologice, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1976
• Coman Ioan G., Patrologie, Ed. I.B.M.O.,
Bucureşti, vol. 1 (1984), vol. 2 1985), vol. 3 (1988)
• Daniélou Jean, Régine du Charlat, La catechesi nei
primi secoli, Elle Di Ci, Torino–Leumann, 1982
• Daniélou Jean, L’Église des premiere temps, Éd. Du
Seuil, 1985
• Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia,
Biserica în era globalizării, Ed. Reîntregirea, Alba
Iulia, 2003
• Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor
împotriva romanuilor, trad. Gheneli Wolf şi Ion
Acsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002
• Franzen August, Bäumer Remigius, Istoria
papilor, Ed. Arhiepiscopiei Romano–Catolice,
Bucureşti, 1996
• Jungmann Josef A., Catechetica, Edizioni Paoline-
Alba, Casa Editrice Herder, Roma, 1956
• Liturghier, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1995
• Maddi Lucciano, Educare la fede. Lineamenti di
teoria e prassi della Catechesi, Edizioni Messaggero,
Padova, 1994
• Popescu Teodor M., Bodogae Teodor, Stănescu
George Gh., Istoria bisericească universală (manual
246
Noţiuni introductive
O succintă retrospectivă asupra catehezei ne
permite să datăm originea ei deodată cu începuturile
Bisericii creştine. Procesul de instruire se naşte şi creşte
simultan cu dezvoltarea creştinismului. Ba mai mult, am
putea considera primele secole creştine o adevărată „pe-
rioadă de aur” a catehezei, în special în contextul catehu-
menatului, după care, deodată cu generalizarea botezului
copiilor (sec. al V-lea), va intra în declin, până în sec. al
XVI-lea, când va cunoaşte o revigorare în climatul
„contra-reformei” posttridentine.1 Practic, istoria catehezei
1
După marea „replică” contra-reformistă (în fapt Reforma Catolică), e
drept oarecum tardivă, dar solidă, începând cu Conciliul de la Trento
(Trident), 1544/5–1563/4. Conciliul s-a desfăşurat în trei faze
(sesiuni): prima, pe vremea papei Paul III (1534–1549), de la 13
noiembrie 1545 la 3 februarie 1548 (la Trento până la 3 februarie
1547, apoi la Bologna); a doua, ca urmare a bulei de convocare a lui
Iulius III (1550–1555), Cum ad tollenda, din 14 noiembrie 1550, la
Trento, de la 1 mai 1551 la 28 aprilie 1552; iar a treia, convocată de
Pius IV (1559–1565) prin bula Ad Ecclesiae regimem, din 29
decembrie 1560 la Trento, de la 18 ianuarie 1562 la 4 decembrie
1563; documentele conciliului (Atti) au fost aprobate de Pius IV prin
bula Benedictus Deus, din 26 ianuarie 1564. Pentru detalii vezi Pietro
11
 241
1994
a doua, col. P.S.B., vol. 53, Ed. I.B.M.O., Bucureşti,
p. 286–302; retipărită în Sf. Ambrozie, Scrieri, partea
Gh. Voiusa, în rev. „Studii Teologice”, nr. 5–6/ 1965,
Sfintele Taine), trad. pr. prof. dr. Ene Branişte şi prof.
Sf. Ambrozie al Milanului, „De mysteriis” (Despre
b. izvoare patristice
et Ané, 1932
II-iéme, II- iéme partie, Paris –VI, Libraire Letouzey
Dictionnaire de la théologie catholique, tome
D.T.C. – Vacant A., Mangenot E., Amann É.,
Editrice Internazionale, Leumann (Torino), 1997
Editrice ELLE DI CI – Editrice LAS S.E.I. Società
Manuel Prellezo, Carlo Nanni, Gugliemo Malizia,
Dizionario di Scienze dell’Educazione, a cura di José
D.S.E. – Università Pontificia Salesiana,
(Torino), 1998
Dizionario di Omiletica, ELLE DI CI, Leumann
D.O. – Sodi Manlio, Triacca Achille M. (a cura),
Piemme, Casale Manferrato, 1992
Catechesi. Guida personale, vol. 2, Edizioni
Enciclopedia di pastorale. Annuncio. Predicazione.
E.P. – Sevesco Bruno, Pacomio Luciano (a cura),
• Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în vol.
„Scrieri”, pt. a III-a, trad. D. Fecioru, Ed. I.B.M.O.,
Bucureşti, 1994
• Origen, Contra lui Celsus, trad. pr. prof. T.
Bodogae, prof. N. Chircă şi Teodosia Laţcu, în
„Scrieri alese”, pt. a IV-a, col. P.S.B., vol. 9, Ed.
I.B.M.O., Bucureşti, 1984
• Peregrinatio Egeriae, în „Sources Chrétiennes”, no.
21, trad. H. Pétré, 1948; trad. rom. de pr. dr. Marin
M. Branişte, Însemnările de călătorie ale peregrinei
Egeria, sec. IV, teză de doctorat, în rev. „Mitropolia
Olteniei”, nr. 4–6/1982, p. 226–384.
• Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. pr. D. Fecioru,
col. P.S.B., vol. 1, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1979
• Teodor de Mopsuestia, Omiliile catehetice, în col.
„Studi e testi”, editată de Biblioteca Apostolica
Vaticana, no. 145, Roma, 1969; în traducere
românească publicate succesiv, de Paraschiv V. Ion,
în revista „Glasul Bisericii”, nr. 11-12/1972,
p. 1165–1187 (catehezele 1-4); nr. 3-4/1973, p. 339–
366 (cat. 5-8); nr. 5-6/1973, p. 498–513 (cat. 9-10);
nr. 7-8/1973, p. 691–700 (cat. 11); nr. 9-10/1973,
p. 1074–1084 (cat. 12); nr. 3-4/1974, p. 302–306
(13); nr. 5-6/1974, p. 478–489 (14); nr. 9-10/1974,
p. 868–895 (15-16).
• Tertulian, Apologeticul XVIII,4, în „Apologeţi de
limbă latină”, vol. 3 din P.S.B., Ed. I.B.M.O.,
Bucureşti, 1981
244
16
sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999.
amănunte vezi şi Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei
era globalizării, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 70; pentru alte
editat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Biserica în
9
Marshall MacLuhan, citat de pr. prof. Bruno Cescon (Padova) în vol.
catechetica…, p. 16.
Emilio Alberich, Catechesi degli adulti, în Dizionario di 8
Vezi Alvin Toffler, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983. 7
•
procesului de raţionalizare excesivă, ce a dus la o periferizare
redusă la o unică aulă”9) secularizarea (o consecinţă a
putem ignora fenomene ca: globalizarea (pe scurt, „lumea
opresiune şi manipulare8, noi forme de comunicare etc. Nu
ideologic, mobilitatea socială, conflictualitatea, noi forme de
maţiei” şi informaticii)7, pluralismul cultural, religios şi
diversificarea (specializarea) cunoştinţelor (în „era infor-
•
actuale: un dinamism socio-cultural accelerat, multiplicarea şi
Acestea vizează transformările continue ale societăţii
a. motive de natură socio–culturală
•
• teologiei practice:
într-o zonă prea puţin explorată şi exploatată din domeniul
problematicii, limbajului şi „strategiilor” metodologice)
pentru o „mutaţie” (a mentalităţii catehetice, a interesului,
• (respectiv o „cosmetizare” timidă) a catehezei, ci efectiv
mediului familial şi cu insistenţa Bisericii pe lângă părinţi
de a se face acest tip de instrucţie religioasă, trebuie să
recunoaştem că de fapt epoca (post)luterană (deodată cu
apariţia primelor catehisme protestante4 şi catolice5) a
constituit un imbold semnificativ în promovarea unei noi
mentalităţi catehetice şi, de ce nu, al unei adevărate
mişcări de înnoire în această zonă a vieţii religioase, până
în zilele noastre.
(Roma), Enciclopedia delle scienze dell’educazione, 3. Educare.
Metodologia della catechesi, Pas-Verlag, Zürich, 1964, p. 96.
4
În aprilie 1529 Luther va face să apară Catehismul german, cunoscut
sub numele de “marele catehism”, iar în mai, acelaşi an, va publica un
manual la dimensiuni mai restrânse, intitulat Micul catehism pentru
uzul păstorilor simpli şi predicatorilor, urmate şi de alte scrieri de
sorginte protestantă. Charles Wackehheim, La catéchèse, Presses
Universitaires de Frace, Paris, 1983, p. 40.
5
Un rol considerabil în promovarea reformei (catehetice) catolice l-a
avut iezuitul Petru Canisius (1521-1597), în ţările de cultură germană,
prin publicarea, la cererea regelui Ferdinand de Austria, a trei
catehisme: o Summă a doctrinei creştine (1555) în 211 întrebări,
numit catehismul major; o Summă adaptată copiilor mici (1556) în 59
de întrebări sau catehismul minimus şi, în sfârşit, Micul catehism al
catolicilor (1558), în 122 întrebări, respectiv catehismul minor sau
mediu. Ibidem, p. 42.
13
 243
Éditions du Cerf, Paris, 1968
2e Édition, col. „Sources chrétiennes, no. 11 bis,
d’après les anciennes versions, trad. Bernard Botte,
Hippolyte de Rome, La Tradition Apostolique,
Filocalia rom. vol. 1, trad. pr. D. Stăniloae, Sibiu, 1947
Bucureşti, 1987
Bodogae, vol. 13, col. P.S.B., Ed. I.B.M.O.,
VI-a, cap. III, 3, în „Scrieri”, pt. I, trad. pr. prof. T.
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a
Apostolici… (idem)
Epistola zisă a lui Barnaba, în Scrierile Părinţilor
în Scrierile Părinţilor Apostolici… (vezi mai jos)
Didahia sau Învăţătură a celor doisprezece apostoli,
III, livres VII-VIII, S.C., no. 336 (1987)
tome II, livres III-VI, S.C., no. 329 (1986) şi tome
chrétiennes”, no. 320, Les Éditions du Cerf, 1985;
Metzger, tome I, livres I-II, col. „Sources
Les Constitutions Apostoliques, trad. Marcel
Fecioru, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1982
Idem, Stromatele, în „Scrieri”, pt. II, trad. pr. D.
I, col. P.S.B., vol. 4, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1982
Clement Alexandrinul, Pedagogul, în „Scrieri”, pt.
no. 366, Les Éditions du Cerf, Paris, 1990
Piédagnel, Louis Doutreleau, col. „Sources Chrétiennes”,
Idem, Trois catéchèses baptismales, trad. Auguste
Domnului”, Sibiu, 2003
Gură de Aur, Catehezele baptismale, Ed. „Oastea
• Idem, „De sacramentis” (Despre Sfintele Taine),
trad. pr. prof. dr. Ene Branişte, în rev. „Studii
Teologice”, nr. 9 –10/ 1967, p. 565–599
• Apologeţi de limbă latină, col. P.S.B., vol. 3, trad.
Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul
Papadopol, David Popescu, Ed. I.B.M.O., Bucureşti,
1981
• Augustin, Prima Cateheză. Iniţiere în viaţa creştină
(De catechizandis rudibus), VII, 11, trad. George
Gogdan Ţâra, ed. îngrijită de Cristian Bădiliţă,
Ed. Polirom, 2002
• De baptismo (text latin) în Qvinti Septimi Florentis
Tertvlliani, Opera ex recensione Avgvsti Reifferscheid
et Georgii Wissowa, pars I, Pragae, Vindobonae,
Lipsiae, Bibliopola Academiae Litterarum Caesareae
Vindobonensis, MDCCCLXXXX
• Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. pr.
Dumitru Fecioru, col. Izvoarele Ortodoxiei, Ed.
I.B.M.O., Bucureşti, 1943 (pt. I), 1945 (pt. II),
retipărite 1 vol. în 2003
• Cyrille de Jérusalem, Catéchèses mystagogiques,
Sources chrétiennes, no. 126 bis, Les Éditions du
Cerf, Paris, 1988
• Idem, Omilie la slăbănogul de la scăldătoarea
Vitezda, în vol. Catehezele, ed. 2003, p. 367–378.
• Sf. Chrysostome Jean, Huit catéchèses baptismales,
inédites, trad. Antoine Wenger, col. „Sources
Chrétiennes”, no. 50 bis, Les Éditions du Cerf, Paris,
1970; în trad. rom. de pr. Marcel Hancheş: Sf. Ioan
242
14
structură a „treptelor formale” herbartiene, nu se justifică
(în realitate nişte predici vesperale tipizate!) pe desueta
gogilor de şcoală veche” de a formula aceste „cateheze”
nele şi artificiile stilistice omiletice. Insistenţele „peda-
• în tiparul „vechilor cazanii”, se desprinde greu de meteh-
• „public mai acătării”. Limbajul, încă suficient încremenit
„colbuite” şi anoste pentru a putea stârni interesul unui
Nu de puţine ori chiar temele sunt suficient de
seara la vecernie.
• de implementare a unor progrămele tematice de duminica
etc., la noi de-abia înregistrăm, pe alocuri, tentative firave
• reviste de specialitate, prin tehnici de comunicare moderne
catehetice audio-video (pentru toate vârstele), manuale,
•
Catehetice puternice, cu o producţie masivă de materiale
Bisericii Catolice (1992), prin înfiinţarea unor Centre
Episcopale locale, prin apariţia marelui Catehism al
comisii de specialitate sub patronajul Conferinţelor
catehisme naţionale elaborate foarte atent şi competent, de
•
lescenţi, adulţi), în toate ţările, prin apariţia unor
• extinderea ei la toate nivelele (grupuri de copii, ado-
„revoluţie mondială” pe plan catehetic (şi nu numai!): prin
• În ciuda faptului că astăzi asistăm la o adevărată
• în contextul actual
Motivaţia reînnoirii catehezei,
nici din punct de vedere logic, nici psihologic, nici măcar
metodologic. Nu fac altceva decât să încorseteze spon-
taneitatea (dezinhibarea) unui dialog între altar şi naosul
bisericii, înăbuşă posibilitatea constituirii unui grup de
dialog catehetic deschis şi destins, a unei atmosfere vii,
interactive, creative.
Ba mai mult, sunt încă destule locuri unde nici măcar
nu se face distincţia între cateheză şi ora de religie în şcoală.
Nu e cazul să intrăm în amănunte, dar ora de religie (cel puţin
la modul în care e practicată actualmente!) aparţine de
inspectoratul şcolar, de planul de învăţământ, de programa
şcolară etc., câtă vreme cateheza ţine de Biserică, se des-
făşoară în „preajma” ei şi e de datoria Bisericii s-o promoveze
la modul cel mai serios şi responsabil.6 Din cele trei dimen-
siuni (slujiri) ale Bisericii: sacramentală (sfinţitoare, haris-
matică), pimenică (pastorală, călăuzitoare) şi didactică (edu-
cativă, culturală), catehizarea este, fără îndoială, modalitatea
cea mai operativă şi complexă de îndeplinire a mandatului şi
responsabilităţii educaţional–creştine.
Ca să nu ne disipăm în lamentaţii şi critici
nonconstructive, vom enumera câteva din motivele funda-
mentale care pledează nu doar pentru o simplă înnoire
6
Ideal ar fi ca în cadrul (Sf. Sinod al) Bisericii să existe (să se creeze)
un departament (o direcţie) special consacrat(ă) catehezei (aşa cum,
de pildă, s-a înfiinţat de curând departamentul de asistenţă-socială),
începând de la cel mai înalt nivel, până la cel parohial şi, de ce nu, un
departament special pentru educaţie şi tineret!?
15
 237
Ibidem.
de după botez, despre care s-a vorbit.
mistagogice, practicate de-a lungul Săptămânii luminate
în noaptea pascală, întrucât sunt destinatarii catehezei
(gr. pistoi,; lat. fideles) prin primirea Sf. Taine ale iniţierii
goria catehumenilor, deşi ei au devenit deja credincioşi
Pe cei de curând botezaţi îi încadrăm tot în cate-
c. neofiţii neofu,tistoi
s-a văzut mai sus.
ale Postului Mare dinaintea primirii botezului, după cum
instruire catehetică specială în răstimpul celor 40 de zile
illuminati, competentes).266 Aceştia se bucurau de o
competenţi (gr. fwtizo,menoi, baptizo,menoi; lat. electi,
de cei aleşi, (i)luminaţi („cei pentru luminare”) sau
de scurtă durată, precedentă botezului. Ei purtau numele
avansaţi, corespunzător perioadei de instruire prepascală,
A doua clasă de catehumeni o reprezintă cei
b. iluminaţii fwtizo,menoi
• E.S.E. – Dho Giovenale, Csonka Ladislao, Negri
Gian Carlo, Educare. Sommario di scienze
pedagogiche (a cura di Pietro Braido), vol. III, în
Instituto Superiore di Pedagogia del Pontificio
Ateneo Salesiano (Roma), Enciclopedia delle scienze
dell’educazione, 3. Educare. Metodologia della
catechesi, Pas–Verlag, Zürich, 1964
• D.C. – Instituto di Catechetica (Facoltà di scienze
dell’educazione) dell’Università Pontificia
Salesiana di Roma, Dizionario di catechetica (a
cura di Joseph Gevaert), Editrice ELLE DI CI,
Leumann (Torino), 1986
• D.L.R. – Guţu G., Dicţionar latin–român,
Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
• D.P.G. – Instituto di Teologia Pastorale Università
Pontificia Salesiana, Dizionario di pastorale
giovanile, a cura di Mario Midali e Riccardo Tonelli,
Editrice ELLE DI CI, LEUMANN (TORINO), 1992
• D.S.ED. – Nanni C., Dizionario di scienze
dell’educazione, Facoltà di Scienze dell’Educazione.
Università Pontificia Salesiana. Roma, a cura di José
Manuel Prellezo e Carlo Nanni Guglielmo Malizia,
ELLE DI CI, LAS S.E.I. (Società Editrice
Internazionale), Leumann (Torino), 1997
• D.E.L. – Sartore Domenico et Triacca Achille M.
(sous la direction de), Dictionnaire Encyclopédique
de la Liturgie (art. Homélie), vol. 1 (A–L), Brepols,
Luxembourg, 1992, p. 573.
240
20
266
Ibidem, p. 16. 14
omiletică, drept bisericesc, muzică etc.).
(psihologie) pastorală, formare duhovnicească, catehetică,
dogmatică, îndrumări misionare etc.) şi practică (liturgică,
etc.), sistematică (teologie fundamentală (apologetică),
Bisericii Române, istoria Bisericii Universale, patrologie
Noului Testament, exegeză biblică etc.), istorică (istoria
discipline ca: studiul (isagogie = introducere) Vechiului şi
universitar este împărţit în patru secţii: biblică (cuprinzând
După cum ştim, învăţământul nostru teologic
Locul cateheticii în cadrul teologiei practice
liale etc. de actualitate.
precum şi alte aspecte ale vieţii religioase, sociale, fami-
nalizarea laicatului şi discriminarea femeii în Biserică14,
Biserică, predominanţa clericală în viaţa eclezială, margi-
şi duhovnicesc părinţi /copii, comunicarea în familie şi în
între categoriile de vârstă („generaţii”), raportul educativ
la schimbare în câmp religios, diferenţele de mentalitate
tităţii (de sine şi confesională) a multor creştini, rezistenţa
spiritual: crizele de credinţă şi căutarea/ pierderea iden-
persoană, abordând teme de prim interes pastoral–
practica religioasă etc., dezvoltă relaţia de la persoană la
practicile şi simbolistica liturgică, de a iniţia în doctrina şi
socială a religiei şi desacralizare10), relativismul moral,
consumismul (inclusiv cel „cultural” printr-o „îngurgitare”
masivă de cunoştinţe, fără discernământ, ce provoacă deseori
o mai mare confuzie şi insecuritate existenţială), apariţia unor
noi mişcări religioase, prozelitismul mai mult sau mai puţin
agresiv al unor grupări şi denominaţiuni religioase, ignoranţa
(există persoane, de o calitate şi capacitate excepţională în
domeniul lor de competenţă, în schimb pe plan religios sunt
complet „în afară”!) şi indiferentismul religios etc.
În faţa atâtor provocări ale societăţii (post)
moderne, Biserica nu poate rămâne impasibilă, încreme-
nită în „turnul de fildeş” al unei „origini sănătoase”
apostolice sau al unui ascendent moral de natură statistică.
Imperativul „Daţi-le voi să mănânce!” devine o exigenţă
de mare forţă şi actualitate.
b. motive de ordin psihologic şi antropologic
Sunt cele cu referire la caracterul dinamic şi
deschis al procesului de maturizare umană, care comportă
necesitatea unei continue formări şi învăţări.11 O
10
Arhim. Teofil Tia, Reîncreştinarea Europei? Teologia religiei în
pastorala şi misiologia occidentală contemporană, Ed. Reîntregirea,
Alba Iulia, 2003, p. 19.
11
E. Alberich, art. cit., p. 16.
17
 19 238
Pastorale catechistica, în Dizionario di Catechetica…, p. 482.
Facultăţii de Teologie al aceleiaşi Universităţi. Vezi Ubaldo Gianetto,
Institutul de Pastorală a Tineretului (Instituto di Pastorale Giovanile) al
legătură mai strânsă cu Pastorala, formând o Structură Departamentală cu vor constitui obiectul preocupărilor volumului următor.
(Facoltà di Scienze dell’Educazione), a încercat, începând cu 1981, o
şi „exegeza” catehetică a documentelor consultate, acestea
caracterizat prin conlocuirea sa în cadrul Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei
asemenea Instituto di Catechetica dell’Università Salesiana din Roma,
textele selectate. Cât priveşte cateheza baptismală actuală
apare, către sfârşitul anilor ’60, ca Revue de Pastorale Catéchétique; de sinoptică”, pentru a ne facilita localizarea cronologică a
numele în Institutul Superior de Pastorală Catehetică, iar revista Catéchèse, N.B. Am oferit această scurtă „panoramă
Superior de Catehetică din Paris, în deceniul 1958–1968 îşi schimbă
În Occident întâlnim chiar o pastorală catehetică. De pildă, Institutul 13 – în Săptămâna Luminată
C. Cateheza postbaptismală (mistagogică)
excelent de pastoraţie, care în afara faptului de a explica
brii comunităţii şi preot (catehet). Este chiar un mijloc B. Noaptea pascală: ritualul baptismal propriu-zis
parohiei şi consolidează raportul duhovnicesc între mem-
cultivând raportul personal sau comunitar în cadrul Mare)
heza, într-un anumit fel, face parte din practica pastorală, b. cateheza precedentă botezului (pe durata Postului
instanţă, bazele unei vieţi (formări) duhovniceşti. Cate- a. a doua cercetare: înscrierea la botez
pastorală13 şi duhovnicească, cateheza punând, în ultimă 2. Cateheza „apropiată” („quaresimală”)
interes pentru cateheză îl constituie exigenţele de natură
O altă categorie de motive care suscită un viu b. iniţierea propriu-zisă pe durata a 3 ani…
a. prima cercetare: admiterea la catehumenat
1. Cateheza „îndepărtată”
c. raţiuni teologic–pastorale şi duhovniceşti
A. Cateheza prebaptismală
persoanei. – schiţă –
formarea şi maturizare psihologică şi religioasă a Cateheza baptismală antică
„însoţitor” de încredere în dinamica procesului de
caracteristică esenţială a reflecţiei (psihopedagogice)
actuale constă în depăşirea distincţiei rigide dintre
subiectul de educat şi educator, dintre persoane în for-
Bibliografie
mare şi persoane gata formate.12 Din ambele perspective
se impune un ritm permanent deschis pentru creştere şi
maturizare, întrucât ne aflăm continuu pe „cale” în
a. dicţionare şi enciclopedii
dinamica urcuşului duhovnicesc în(spre) Dumnezeul Cel
viu şi infinit. Centrul de gravitaţie cade nu atât pe infor-
mare, cât pe formarea şi asistarea (însoţirea) celui educat
• D.E.S. – Ancili Ermanno e Pontificio Instituto di
(catehizat, în cazul nostru!) şi, deopotrivă, creşterea şi
Spiritualità del Teresianum (a cura), Dizionario
maturizarea formatorului (educatorului) pe măsura par-
Enciclopedico di Spiritualità, vol. 1–3, Città Nuova
curgerii itinerarului formativ în cadrul grupului catehetic
Editrice, Roma, 1990
şi pe baza experienţelor comune împărtăşite. • D.G.F. – Bailly A., Dictionnaire grec–français,
Sunt depăşite concepţii pedagogice de tip: „înainte” Ed. Hachette, Paris, 1950
(ca model; magistrul, păstorul merg înainte, discipolul, turma • E.S.E. – Braido Pietro (a cura), Enciclopedia delle
după ei!), „din urmă” (pedagogul ne mână din spate „cu Scienze dell’Educazione. Educare. Metodologia della
toiagul”!) sau „de sus” (distanţa ex cathedra sau de la amvonul catechesi, vol. 3, Ed. Pas-Verlag, Zürig, 1964
„cocoţat” deasupra candelabrelor!). Din fericire psiho- • D.C.E.R. – Branişte Ene şi Ecaterina, Dicţionar
pedagogia şi cateheza actuală au câştigat mult în orizontalitate enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezană,
şi profunzime, tocmai prin accesibilitate şi „umanizarea” Caransebeş, 2001
procedurilor educative, prin promovarea persoanei umane ca • D.A.C.L. – Cabrol Fernard, Leclerq Henri şi
centru de referinţă (bineînţeles fără a impieta cu nimic asupra colab., Dictionnaire d’archéologie chrétienne et de
Centralităţii absolute de Sus!). Liturgie, tome II, Paris, 1925
O cateheză pe grupe de vârstă (copii, adolescenţi, • D.S. – Chevalier J., Gheerbrant Alain, Dicţionar de
simboluri, mituri vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri,
adulţi), ce ţine seama de particularităţile psihologice spe-
culori, numere, vol. 1 (A–D), Ed. Artemis, Bucureşti,
cifice stadiilor dezvoltării (personalităţii), va fi un
1994; vol. 2 (E–O), 1995; vol. 3 (P–Z), 1995
12
Ibidem.
18 239
 233
G. Cavallotto, Catecumenato antico…, p. 40.
Ibidem, p. 46–51.
penitenţă, convertire.
tuală se petrece într-o atmosferă de retragere, rugăciune,
având ca bază de plecare Tatăl nostru. Pregătirea spiri-
săptămâni cateheza este, esenţial, o iniţiere în rugăciune,
în faţă şi semnul sfintei cruci pe frunte.260 Pe durata acestei
făcută de însuşi episcopul comunităţii, urmată de suflarea
postul din Vinerea Mare, exorcizarea solemnă de Sâmbătă
penitenţiale: o exorcizare zilnică, baia din Joia Patimilor,
tarea Evangheliei se practicau o seamă rituri şi gesturi
săptămână de pregătire intensivă, în care, pe lângă ascul-
Săptămâna Mare am putea să o considerăm o
Săptămâna Mare
gogică).259
completa cateheza după Sf. Paşti (cateheza mista-
ceremoniei, episcopul anunţa că se va continua şi se va
solemn, pe de rost, Crezul în faţa episcopului; la finalul
catehumenul, întotdeauna însoţit de naş sau de naşă, recita
Floriilor, înainte de a intra în Săptămâna Mare; atunci
(redditio symboli), eveniment ce avea loc în Duminica
trebuia „redat” de catehumen celui ce i l-a „încredinţat”
symboli), articol cu articol; după această explicare, Crezul
în special din colecţiile complete pe care le deţinem de la
Sf. Chiril al Ierusalimului şi Sf. Ambrozie al Milanului.
Clase de catehumeni
a. catehumenii kathcou,menoi
Din cele de mai sus se distinge, în faza iniţială, o
categorie de catehumeni, ce parcurgeau primul stadiu, de 3
ani, al procesului de instruire catehetică. În sec. II-III îi
găsim fie sub denumirea de catehumeni, fie sub cea de
auditori sau cei care vin să se apropie (gr. avkrow,menoi,
prosio,ntej; lat. audientes, accedentes, venientes). La
Sinodul de la Neocezareea (între 314-325) întâlnim încă o
clasă de catehumeni, oarecum distinctă de ascultători,
îngenunchetorii (gr. gonuklino,ntej; lat. Genuflectentes)264,
a cărei descriere scapă datorită imposibilităţii de
identificare, din lipsa documentelor. Pare-se că aceştia
constituiau o categorie penitenţială aparte, prin care se
putea practica delimitarea de lapsi.265 Cert este că nu
existau, în esenţă, decât cele două categorii de catehumeni,
bine definite: ascultătorii şi iluminaţii.
264
T. M. Popescu, T. Bodogae, op. cit., p. 160.
265
F. Cabrol, H. Leclerq şi colab., op. cit., col. 2584.
236
24
260
Elle Di Ci, Torino–Leumann, 1982, p. 7.
259 18
Jean Daniélou, Régine du Charlat, La catechesi nei primi secoli,
Edizioni Dehoniane, Bologna, 1996, p. 65.
Giuseppe Cavallotto (a cura), Iniziazione cristiana e catecumenato, 17
A. Bailly, Dictionnaire grec–français, Hachette, Paris, 1950, p. 1088.
16
a-l dezvolta sau detalia18; pe scurt, un apel la convertire;
predica misionară) – simplul anunţ al misterului creştin, fără
iniţiale ale slujirii cuvântului: a) evanghelizare (= kerigma sau
Trebuie să facem distincţie între aceste trei forme
primul anunţ al Veştii celei Bune a Învierii.
Duhului.17 Ea poate fi socotită ca întâiul germene al credinţei,
mentului mântuirii pe baza mărturisirii directe şi a abilitării
primul anunţ al mesajului creştin, al proclamării eveni-
(evkh,ruxan ca să se pocăiască).16 Prin kerigmă înţelegem
(ex. Marcu 6,12: Şi ieşind ei – cei 12 Apostoli – propovăduiau
face o proclamaţie în calitate de herald; a invoca; a predica
anunţ făcut printr-un herald (crainic, sol); vb. gr. khru,ssw a
Etimologic, kh,rugma proclamaţie cu voce înaltă; un
a. kerigma apostolică
în Biserica primară
Forme de propovăduire a cuvântului,
Ca orice disciplină practică, ea nu insistă în prezent
atât pe fundamentele teoretice (normele de predare ale
învăţământului religios-educativ15) – deşi nu le ignoră –,
cât mai ales pe metodologia şi strategiile didactice şi
misionare ale Bisericii, menite să facă accesibilă azi
învăţătura creştină şi să contribuie la formarea moral-
spirituală, creşterea şi maturizarea în credinţă a celor
catehizaţi. Pe scurt, poate fi considerată o „teologie pe
teren”, o teologie aplicată, ce coboară de la catedră (din
manual) în realitatea cotidiană concretă, cu toate
provocările ei.
În vechime (şi nu numai!) se confunda cu omiletica
şi cu pastorala. Azi şi-a delimitat o arie precisă în raport
cu alte discipline teologice şi educative. Nu se mai
confundă (sau cel puţin aşa ar fi de dorit!) nici cu predica,
deşi poate păstra – cel puţin în zona ei expozitivă –
elemente retoric-omiletice. Nu se confundă nici cu ora de
religie în şcoală, nici cu pedagogia creştină. Există o
metodologie catehetică specifică (adecvată îndeosebi
muncii în grup catehetic), fundamentată pe cercetările
altor discipline umaniste şi didactice, care tinde să insiste
nu atât pe latura informaţională, cât pe cea formativă a
participanţilor la demersul educativ-catehetic.
15
Dumitru Călugăr, Catehetica, manual pentru Institutele teologice,
Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1976, p. 10.
21
 23
Bisericii.
perarea dimensiunii didactice, misionare şi evanghelice a
religioase, pretinde o preocupare specială pentru recu-
cateheza, ca un fel de „portavoce” a celorlalte discipline
(drept a „cincea roată la căruţa” teologiei „academice”!),
puţin în ultimii 50 de ani la noi – a fost ignorată complet
celelalte discipline de profil. Chiar dacă multă vreme – cel
ea difuzează, prin excelenţă, cunoştinţe religioase din toate
pentru că e de la sine înţeles că, fiind disciplină teologică,
insistăm însă pe intradisciplinaritatea de natură teologică,
ricească), teologie sistematică, teologie spirituală etc.. Nu
accesibile cunoştinţe din teologia biblică, istorie (bise-
Nu este mai puţin adevărat că ea trebuie să facă
logie spirituală (formare duhovnicească, mistică) etc..
psihologie clinică, psihologie (şi psihiatrie) pastorală, teo-
hologie socială, ştiinţele comunicării, chiar şi noţiuni de
experimentală, psihologia personalităţii, sociologie, psi-
accent pe latura metodologică), psihologie şi pedagogie
persoanei/alităţii), pedagogie (creştină), didactică (cu
Catehetica, în context interdisciplinar
Ca orice disciplină teologică practică, catehetica se
află şi ea într-un raport de reciprocitate cu alte discipline
teologice şi umaniste, pe care nu le putem considera simple
„auxiliare”, ci mai degrabă „surori”, poziţionate pe „picior de
egalitate” şi de schimb informaţional permanent. Disciplina
noastră nu numai că se foloseşte de experienţa unor asemenea
ştiinţe, dar e necesar a se afla într-un continuu dialog cu ele
pentru a putea utiliza date de ultimă oră în domeniu, pe care
ea, la rându-i, le transferă şi difuzează în spaţiul teologic
public (ca disciplină „de teren”!). Ea însăşi face parte din
rândul ştiinţelor educaţiei, aşa încât cele mai adecvate
raporturi cu asemenea discipline sunt cele de interferenţă şi
conlucrare, nu cele de: „auxiliaritate”, „subordonare”, „parale-
lism” sau chiar „competiţie”.
În primul rând dacă e sa facem distincţia între
pastoraţie (pastorală), cateheză (catehetică) şi educaţie
(pedagogie, didactică), fiecare din aceste discipline are un
câmp bine definit, dar converg pe acelaşi plan, al formării
şi creşterii persoanei. Catehetica utilizează date, achiziţii
recente (şi nu numai), din domenii ca: psihologia copilului
(a vârstelor sau a dezvoltării, uneori întâlnită sub denu-
mirea de psihologie evolutivă – pentru a cunoaşte trăsă-
turile, particularităţile specifice etapelor de dezvoltare a
22
234
A. Schmemann, op. cit., p. 5. 261
şi că botezul este într-adevăr o sărbătoare pascală”.261 Nu
„sărbătoarea sărbătorilor” este astfel împlinirea botezului
la început din celebrarea Sf. Botez; că Sf. Paşti
Paşti, ca serviciile liturgice ale acestei sărbători decurgeau
marea priveghere baptismală… Puţini creştini ştiu că Sf.
preînchipuiri ale botezului şi că, de fapt, ei participă la
acvatic, s.n.), ei ascultă cele mai vechi „paradigme” sau
Babilon (evenimente cu caracter: pascal, baptismal,
referitor la cei trei tineri aruncaţi în cuptorul de foc din
experienţa profetului Iona în pântecele chitului sau a celui
referitor la trecerea prin Marea Roşie sau cel referitor la
când ascultă, în ajunul Sf. Paşti, lectura textului biblic
Sf. Paşti este în esenţa ei o slujbă baptismală, că atunci
realizează acest lucru. Puţini sunt aceia care ştiu că slujba
interdependenţei lor iniţiale. Puţini creştini însă mai
botezului şi sărbătorirea Sf. Paşti poartă neştearsă pecetea
cele două ceremonii s-a rupt de multă vreme, ritualul
în Noaptea Sf. Paşti. „Încă şi astăzi, când legătura între
Roşie, oficierea botezului creştin, în vechime, se practica
repatrierii şi a trecerii miraculoase (pascale) prin Marea
„sufletul la gură” în aşteptarea exodului în perspectiva
În amintirea „nopţii albe” petrecute de evrei cu
Noaptea Pascală
vom expune acum ritualul baptismal propriu-zis, întrucât
vom reveni pe larg asupra lui mai încolo.
c. cateheza postbaptismală (mistagogică)
Săptămâna Luminată
Nici din punct de vedere liturgic, nici catehetic
lucrurile nu se opreau la oficierea Sacramentelor iniţierii.
Noaptea pascală nu însemna sfârşitul slujbei botezului şi
nici al instruirii catehumenale. Îmbrăcat în „haina (albă a)
nestricăciunii”262 pe care odinioară o sfinţea episcopul
însuşi, noul botezat o purta timp de 8 zile la şir, fiind dez-
brăcată cu solemnitate – în Duminica Tomii, prima după
Paşti – de acesta şi depusă în biserică, în faţa preoţilor.263
În răstimpul acestor „zile luminate”, neofiţii se adunau
zilnic în biserică pentru a asculta catehezele mistagogice,
prin care li se explica simbolismul liturgic al ritualului
baptismal, mai exact spus al celor trei Taine ale iniţierii:
Botez, Mirungere, Euharistie. Conţinutul lor îl cunoaştem
262
În unele părţi ale ţării noastre (Moldova, Bucovina, Banat) se
numeşte crijmă, de la gr. cri,sma = ungere; în greceşte anavol
(avnabo,lion), savanon (sa,banon) sau emfotiu (evmfo,tion), care înseamnă
veşmânt luminat. E. Branişte, op. cit., p. 374.
263
Ibidem, p. 375.
235
 229
Ibidem.
G. Cavallotto, Iniziazione…, p. 24.
tenţiale, rugăciune, ritualuri etc..
credinţă, instrucţiuni morale, exerciţii ascetico-peni-
Scriptură, explicarea adevărurilor conţinute în Simbolul de
formativ al catehumenilor consta din introducere în Sfânta
dinţă şi în maturitatea vieţii spirituale. Itinerariul spiritual-
humenilor, riguroasă şi exigentă, urmărea creşterea în cre-
lucru se resimte şi pe planul catehezei. Formarea cate-
deşte o structură tot mai coerentă şi consistentă. Acest
exigent şi disciplinat.253 În acelaşi timp Biserica dobân-
pregătirea pentru botez printr-un proces formativ mai
celor ce aderau la creştinism în număr tot mai crescut şi
ficări în special în ceea ce priveşte severitatea selecţiei
Acţiunea ei pastoral-misionară suferă unele modi-
indiferentă în faţa acestor provocări.
sau apostaţi (lepădaţi de credinţă), nu puteau lăsa Biserica
ce a provocat creşterea numărului aşa-numiţilor „lapsi”
rau mulţi creştini, recrudescenţa persecuţiilor în sec. II–III,
montanismul, milenarismul şi encratismul252, la care ade-
de exorcizare etc. Dacă prima etapă a catehumenatului am
putea-o considera prevalent informaţională, această nouă
fază preparatorie are un caracter eminamente formativ,
penitenţial şi purificator.
În ce consta cateheza quaresimală? Începând cu
sec. al III-lea şi îndeosebi în sec. al IV-lea, în afară de
duminică, catehumenii se întruneau zilnic, cu excepţia
sâmbetei. Fiecare reuniune, dura aproximativ 3 ore şi
cuprindea o învăţătură de credinţă, o iniţiere moral-spiri-
tuală şi unele acte rituale. Cu toate acestea, pregătirea din
timpul Postului Mare era concepută ca un timp de retra-
gere consacrată rugăciunii, penitenţei şi aprofundării
misterelor de credinţă.258
Vom preciza câteva aspecte ale pregătirii
catehetice prebaptismale apropiate: a) cel ritual, în care
exorcismele ocupau un loc central; funcţiunea exorcis-
mului era aceea de a smulge progresiv pe catehumen de
sub puterea celui rău şi de a-l uni cu Hristos; timpul de
pregătire pentru botez este un timp de luptă şi de ispitire;
b) învăţământul doctrinar, ce implica două elemente
principale: o explicare scripturistică şi un comentariu al
Crezului; c) încredinţarea Simbolului (de credinţă) – la
finalul a 5 săptămâni de instrucţie, catehumenii primeau
Crezul, pe care episcopul recomanda să-l înveţe pe de rost,
apoi le făcea un prim comentariu general; în următoarele 5
zile episcopul făcea o explicare a Crezului (explanatio
258
Ibidem, p. 46.
232
28
253
252 trei Sacramente: Botez, Mirungere, Euharistie.
în învăţătura de credinţă, în special cu referire la primele
până la „tehnicizarea” sa ca proces de iniţiere sistematică
a înţelege cuvântul cateheză în perioada nou–testamentară,
Toate aceste texte reflectă varietatea modurilor de
bunurile”.
facă parte învăţătorului (tw/| kathcou/nti) său din toate
care primeşte cuvântul învăţăturii (kathcou,menoj), să
În epistola către Galateni 6,6 găsim îndemnul: „cel ƒ
14,19);
alţii, decât zece mii de cuvinte în limbi” (I Corinteni
„ca să învăţ (kathch,sw – a învăţa) – spune el – şi pe
Biserică să grăiască cinci cuvinte cu propria-i minte,
Apostolul neamurilor îşi exprimă preferinţa ca în ƒ
iniţiat, cunoscător) din lege”;
referire la iudeu ca fiind „învăţat (kathcou,menoj –
În epistola către Romani 2,18, Sf. Ap. Pavel face ƒ
după datini” (Fapte 21,21);
spunându-le să nu-şi taie împrejur copiii, nici să umble
care trăiesc printre păgâni, să se lepede de Moise,
tine că înveţi (kathch,qhsan îndemni) pe toţi iudeii,
dintre noii convertiţi dintre iudei: „ei au auzit despre
din Ierusalim, care-l previn despre indignarea unora
Tot Luca relatează întâlnirea Sf. Ap. Pavel cu preoţii ƒ
(Fapte 18,25) ;
„era învăţat (h=n kathchme,noj) în calea Domnului”
b) cateheză – explicitarea şi aprofundarea credinţei pentru cei
deja convertiţi19, care se pregăteau pentru primirea botezului;
c) predica liturgică (= omilia) – sau predica în cadrul
comunităţii creştine (la Sf. Liturghie).
Enumerăm câteva din cele mai cunoscute cuvântări
de gen kerigmatic păstrate de la Sf. Apostoli:
ƒ Petru: Fapte 2,14–39 (la Pogorârea Duhului Sfânt);
3,12–26 (după vindecarea ologului de la Poarta
Frumoasă); 10,34–43 (în casa lui Corneliu sutaşul, în
Cezareea, după ce Petru a fost chemat din Iope, din
casa lui Simon curelarul);
ƒ Arhidiaconul Ştefan (protomartirul creştinismului):
Fapte 7, 2–53;
ƒ Pavel: Fapte 13,16–41 (în sinagoga din Antiohia
Pisidiei); 17,22–30 (în Areopagul atenian).
Kerigma este sinonimă expresiilor misiune şi
evanghelizare, desemnând, aşa cum arătam mai sus, primul
anunţ al mesajului creştin20 şi se adresa nu celor botezaţi, ci
celor chemaţi (invitaţi) la credinţă. Obiectul principal al
predicii apostolice era Învierea Domnului21, fundamentată pe
trei probe: a) propria mărturie a Apostolilor, martori ai
19
Emilio Alberich, Catechesi, în Dizionario di catechetica…, p. 105.
20
Ch. Wackenheim, op. cit., p. 5.
21
Jean Daniélou, L’Église des premiere temps, Éd. Du Seuil, 1985,
p. 11-12.
25
 27
29
E. Alberich, art cit., în Dizionario di catechetica…, p. 104.
bucovineană, Cernăuţi, 1904, p. 19.
28
Arhim. Juvenal Stefanelli, Catechetica, Societatea tipografică
27
D. Călugăr, op. cit., p. 7.
A. Bailly, op. cit., pp. 912, 1026, 1066.
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., pp. 8-9.
„bărbat iscusit la cuvânt” şi „puternic în Scriptură”, că
Acelaşi autor scria despre un iudeu alexandrin, Apollo,
roman Teofil;
(kathch,qhj lo,gwn) pe care le-a primit patricianul
Ev. Luca (1,4) face referire la temeinicia învăţăturilor
Iată câteva mărturii biblice în acest sens:
evanghelizare, instruire, profeţie, mărturisire, îndemn etc.29
care indică diverse manifestări ale slujirii cuvântului:
într-o formă încă nediferenţiată, împreună cu alte expresii
În Noul Testament, noţiunea de cateheză apare
îndemna, a instrui, a învăţa pe cineva.28
Semnificaţia sa „tehnică” păstrează sensul de a sfătui, a
de trompetă)26, literal: „a spune ceva de la loc înalt”.27
direcţia de sus în jos; h;cein = a răsuna (h=coj = zgomot; sunet
kathce,w a răsuna (de sus în jos); kata, – prepoziţie ce indică
Etimologic, termenul cateheză provine de la grecescul
în cadrul Sf. Liturghii, mesajul spiritual).25
invită la credinţă) şi omilie (care aprofundează mai târziu,
văduirii cuvântului lui Dumnezeu, între kerigmă (care
situează între două momente fundamentale ale propo-
teofaniilor postpascale; b) minunile săvârşite de ei în numele
Celui Înviat; c) împlinirea profeţiilor vechi–testamentare în
Iisus22.
b. cateheza
Dacă prin kerigma apostolică se înţelege o formă
embrionară a predicii creştine, o chemare/invitaţie la
credinţă, fără a intra în detalii doctrinare sau, cu atât mai
puţin, de a fi un învăţământ religios cu caracter sistematic,
această trăsătură specifică o dobândeşte, în schimb, cate-
heza creştină în epoca primară. Mai exact spus, procesul
de catehizare devine un învăţământ elementar23 sistematic,
un adevărat itinerar catehetic, ca „expresie concretă şi
coerentă a activităţii misionare a Bisericii”.24 Cateheza se
22
Nu mai puţin azi, se impune o adevărată mişcare kerigmatică mondială,
de reevanghelizare a lumii (a Europei, a ţării noastre), când omul a uitat
complet de Durerea Crucii, de Realitatea Învierii, de Şederea-de-a-
Dreapta Tatălui şi de Mângâierea Duhului Sfânt, abandonându-se
totalmente preocupărilor seculare ale cotidianului şi voluptăţii materiei.
Mesajul–kerigmă actual ar suna astfel: Înapoi la credinţă pentru a ne
regăsi un Înainte Vieţii!
23
Ubaldo Gianetto, Identificazione e storia della catechesi, la Bruno
Sevesco, Luciano Pacomio (a cura), Enciclopedia di pastorale.
Annuncio. Predicazione. Catechesi. Guida personale, vol. 2, Edizioni
Piemme, Casale Manferrato, 1992, p. 38.
24
Giuseppe Cavallotto, Catecumenato antico. Diventare cristiani
secondo i padri, Edizioni Dehoniane, Bologna, 1996, p. 15.
26
230
candidaţilor la botez”. Vezi Liturgica specială…, p. 367.
săptămânii a patra din Postul Mare, când se făcea şi înscrierea
noaptea Sf. Paşti, trierea catehumenilor avea loc mai ales în miercurea
Profesorul Ene Branişte, susţine că întrucât „botezul era practicat în
254
26
25
necesare dobândirii noului statut de credincios. Dacă
Candidatul era verificat dacă îndeplineşte condiţiile
iniţierii.
ƒ menului de a se pregăti pentru primirea Sf. Taine ale
săptămâni înainte de Paşti, în vederea posibilităţi catehu-
catehumenat la următoarea, se făcea de obicei cu câteva
ƒ precedente botezului. Trecerea de la prima treaptă de
litatea frecventării pe durata Postului Mare a catehezei
numea evxe,tasij (lat. scrutinia)254, dând de-acum posibi-
însuşi episcopul. Această nouă cercetare canonică se
Examinarea şi trierea candidaţilor pentru botez o făcea
maturitate spirituală, dovedită în prima etapă de formare.
putea socoti o „probă de aptitudini”, bazat pe conduita de
etapa următoare a procesului de instruire catehetică. L-am
era prevăzut un al doilea examen, ce asigura trecerea în
La finalul perioadei formative a catehumenatului,
– a doua cercetare şi înscrierea numelui –
Selecţia vocaţională propriu-zisă
(„quaresimală”)
b. cateheza prebaptismală „apropiată”
examenul era favorabil, numele său era înscris în registrele
bisericii. Odată cu înscrierea sa oficială, devenea electus
sau competentes (gr. fwtizo,menoj), ceea ce presupunea un
angajament din partea sa pentru o pregătire serioasă,
„intensivă” am putea spune, pentru iniţierea din noaptea
Sf. Paşti.255 Termenii sub care era întâlnită practica
înscrierii numelui sunt: onomatografia, în Răsărit şi
nomendatio, în Apus.256 În unele părţi se vorbeşte chiar
despre o examinare a candidatului înainte de a trece la
pregătirea apropiată pentru botez. Ceremonia solemnă de
înscriere a numelui se termina cu o „procateheză”, omilia
pronunţată de episcop pentru a explica sensul pregătirii
quaresimale.257
Postul Mare
Deşi a doua perioadă de pregătire catehumenală
este mai scurtă, ea este deopotrivă şi cea mai importantă,
decisivă chiar. Ea nu se limitează doar la instrucţiunea
teoretică (intelectuală), ci de-acum, întreagă perioada pos-
tului o putem considera o cale penitenţială, de purificare
prebaptismală, ce constă în: post, veghe, rugăciuni, rituri
255
Vacant, E. Mangenot, É. Amann, op. cit., col. 1976.
256
G. Cavallotto, Iniziazione…, p. 41.
257
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 45.
231
 225
Ibidem, col. 1973.
A. Vacant, E. Mangenot, É. Amann, op. cit., col. 1972–1973.
renţiat atât catehumenilor, cât şi credincioşilor.
menul generic de creştin, care se aplica în mod nedife-
numele de catehumen sau auditor, uneori chiar sub ter-
parte din Biserică în mod oficial. Era desemnat prin
De-acum nu mai era considerat ca un străin, ci ca făcând
un statut privilegiat în cadrul comunităţii creştine.
Admiterea la catehumenat conferea candidatului
auzi Scripturile, după care noi îi botezăm”.248
grijă ca ei să frecventeze multă vreme Biserica pentru a
trei ori în faţă şi înspre urechi şi astfel îi catehizăm, având
catehumeni, iar în a treia zi îi exorcizăm suflându-le de
considerând că „în prima zi îi facem creştini; în a doua zi,
Sinod de la Constantinopol indica trei zile consecutive,
admiterii la catehumenat, într-o singură ceremonie, primul
Apus toate aceste ritualuri erau săvârşite în aceeaşi zi a
exorcizată, deschiderea urechilor, ungerea.247 Pe când în
şi a mâinilor pe cap, introducerea în gură a puţină sare
formulă de exorcizare; punerea semnului crucii pe frunte
La latini, îndeosebi la Roma se practica exuflaţia cu o
intrarea în catehumenat era marcată de anumite ritualuri.
Odată verificată temeinicia motivaţiei candidatului,
Rituri de iniţiere
25), creştinii interesaţi (XVII,26), adevăraţii creştini
(XVII,27); c) exegetice: porunca şi Cuvântul lui
Dumnezeu (XVII,28), Dumnezeu a creat omul şi lumea
(XVIII,29), paradisul şi păcatul originar (XVIII,30), cele
două cetăţi (XIX,31), potopul şi taina lemnului (XIX,32),
Avraam şi profeţii îl vestesc pe Hristos (XIX,33), Fuga
evreilor din Egipt prefigurează patimile lui Hristos
(XX,34), cele două sensuri ale Legii: trupesc şi spiritual
(XX,35), Ierusalimul şi regele David (XX,36), robia babi-
loniană – prefigurare a supunerii Bisericii în faţa regilor
acestei lumi (XXI,37), Hristos eliberator (XXI,38), vârs-
tele omenirii (XXII,39), Cincizecimea şi adevăratul Paşti,
mărturisitorii lui Hristos, Apostolul Pavel (XXIII,41),
Biruinţa creştinismului (XXIV,44), credinţa în înviere
(XXV,46), ritualul intrării în Biserică (XXVI,50). Nici pe
departe exhaustive, ele ne pot oferi totuşi o imagine glo-
bală asupra desfăşurării procesului catehumenal, conceput
sub forma unei istorii a mântuirii, începând de la creaţie
până în actualitatea creştină.
Să nu uităm că şi realităţile istorice au impus modi-
ficarea strategiilor catehetice de-a lungul perioadei de care
ne ocupăm, contribuind la naşterea unui proces de asistare
mai organic şi exigent al noilor veniţi la credinţă. Apariţia
şi răspândirea în secolul al II-lea a unor grupuri şi mişcări
creştine eterodoxe – eretice şi schismatice –, între care
cele mai relevante sunt: gnosticismul, marcionismul,
228
32
248
intrare, în dreapta; capela Sf. Mormânt, la stânga).
247
Bisericii Sf. Mormânt din cetatea Ierusalimului (Golgota, imediat la
1972, p. 155. Astăzi ambele biserici se află sub cupola mare a
39
Cf. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Ed. I.B.M.O., Bucureşti,
la heruvic până la otpust = finalul Liturghiei).
doua, cu caracter sacramental–euharistic, Liturghia credincioşilor (de
catehumenilor sau Liturgia Cuvântului (până la imnul heruvic); a
parte, cu caracter preponderent didactic, se numeşte Liturghia
38
Şi astăzi, în Răsărit, Liturghia păstrează aceeaşi împărţire: prima
37
M. Sodi, A. M. Triacca, op. cit. (art. Comunicazione e Liturgia), p. 281.
(A–L), Brepols, Luxembourg, 1992, p. 573.
Dictionnaire Encyclopédique de la Liturgie (art. Homélie), vol. 1
Domenico Sartore et Achille M. Triacca (sous la direction de), 36
vremea noastră, predica pierde din caracterul ei exegetic
săvârşea în biserica Învierii, înălţată pe locul Sf. Mormânt.39 În
pe locul răstignirii Domnului, iar Liturghia euharistică se
Liturghia catehumenilor avea loc în biserica Golgotei, ridicată
mărturiilor peregrinei Aetheria la Ierusalim (sec. IV), se ştie că
existenţă autonomă în raport cu Liturghia euharistică. Pe baza
După câte se pare, însăşi aceasta din urmă avea o
pregăteau pentru primirea botezului).38
Liturghie, numită Liturghia catehumenilor (= cei ce se
lecturile biblice (după Evanghelie) din prima parte a
uneori chiar cuvânt cu cuvânt) se rostea îndată după
predica, de regulă interpreta textele citite verset cu verset,
cuvântului revelat. În epoca primară, omilia (exegetică,
în biserică, de transmitere, interpretare şi aprofundare a
indispensabil al Liturghiei36, drept „locus” de comunicare37
În epoca postapostolică şi patristică, noţiunea de
cateheză va primi o semnificaţie mai precisă, de învăţă-
mânt fundamental al credinţei creştine în interiorul şi în
contextul catehumenatului, pentru cei care fac ucenicie în
viaţa creştină, în vederea primirii botezului.30 Aşa au
apărut celebrele cateheze baptismale (ca pregătire pentru
botez) şi cele mistagogice (postbaptismale, referitoare la
Tainele iniţierii, adresate neofiţilor – cei de curând bote-
zaţi), din care, puţinele păstrate de la Sf. Chiril al
Ierusalimului, Teodor de Mopsuestia, Sf. Ioan Gură de
Aur ş.a., constituie un patrimoniu de mare preţ pentru
reconstituirea istoriei Bisericii primare.
Dacă literatura catehetică a primelor veacuri
creştine rămâne o importantă mărturie a entuziasmului
iniţial şi a seriozităţii asumării, cândva, a cerinţelor noii
morale şi credinţe, astăzi, într-un climat de ignoranţă
religioasă cvasi universală şi chiar de neopăgânism, nece-
sitatea catehezei devine un imperativ absolut al reîncreş-
tinării. Un autor de seamă al Bisericii primare, pe la anul
200, în plină perioadă a persecuţiilor, când închisorile
Cartaginei gemeau de mulţimea creştinilor, scria: „Creş-
tinii nu se nasc, se fac!”31 O cateheză fecundă, responsa-
bilă şi la nivelul omul de azi, ar avea şanse, dacă nu în
mod obligatoriu de a transforma spiritual, cel puţin de a nu
30
J. Gevaert (a cura), op. cit., p. 104.
31
Tertulian, Apologeticul XVIII,4, în „Apologeţi de limbă latină”, vol.
3 din P.S.B., Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1981, p. 65.
29
 31
semnificaţie şi destinaţie precisă, ca element integral şi
Cu timpul, noţiunea de omilie dobândeşte o
deprinderi, învăţături) bune” (I Corinteni 15,33).
„tovărăşiile rele strică obiceiurile o`mili,ai = moravuri,
povăţuire, îndemn – îl găsim într-un aforism paulin:
dinspre o simplă convorbire înspre înţelesul de învăţătură,
Un sens mai deosebit – care de altfel şi face trecerea
cu el” (Fapte 24,26);
să-l cheme (pe Ap. Pavel), vorbea (w`mi,lei conversa)
Procuratorul Felix din Cezareea, „mai des trimiţând
(cei de faţă) mult, până în zori” (Fapte 20,11);
frângând pâinea şi mâncând, a vorbit (o`milh,saj) cu ei
căzut de la fereastră), Sf. Apostol Pavel, „suindu-se şi
Aflat în Troa (în seara când înviase pe tânărul Eutihie,
apropiindu-Se, mergea împreună cu ei”;
vorbeau (evn tw|/ o`milei/n şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi,
conversau) între ei despre cele întâmplate şi, pe când
Cleopa), în drum spre Emaus, că „vorbeau (o`milei/n =
La Luca 24,14 se relatează despre cei doi ucenici (Luca şi
Noul Testament:
cu, a se aduna, a sta de vorbă cu, a se frecventa), întâlnit în
de verbul o`milei/n (o`mile,w = a fi în relaţie, a avea comerţ
de conversaţie, dialog, convorbire, discuţie – e păstrat şi
sensul de convorbire, discuţie în grup. Acelaşi înţeles –
lăsa loc ignoranţei, indiferentismului şi „nisipurilor mişcă-
toare” ale confuziei religioase.
c. omilia
Alături de celelalte două moduri de propovăduire a
cuvântului lui Dumnezeu, prezentate anterior: kerigma
apostolică şi cateheza, omilia reprezintă învăţământul
obişnuit dat comunităţii credincioşilor32 şi o aprofundare a
mesajului creştin33 în cadrul Sf. Liturghii. În vechime era
mult mai dezvoltată decât kerigma, fără a avea însă un
caracter sistematic asemenea catehezei. Ar fi echivalentul
predicii de azi, aflându-se într-un strâns raport cu
Liturghia, cu lecturile biblice din cadrul ei, pe care le
interpretează şi le aprofundează.
Termenul omilie provine de la grecescul o`mili,a =
reuniune, adunare, societate; relaţii familiare, schimb
comercial intim34; prietenie, legătură. Se compune din
adverbul o`mou/ = în acelaşi loc, împreună şi subst. h` i[lh, -
hj = mulţime35, turmă (de animale), grup de oameni, având
32
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 8.
33
Manlio Sodi, Achille M. Triacca (a cura), Dizionario di Omiletica
(art. Omelia), ELLE DI CI, Leumann (Torino), 1998, p. 1013.
34
A. Bailly, op. cit., pp. 1373-1374.
35
Cf. Mihail Bulacu, Omilia exegetică–biblică, Ed. Autorului,
Oradea, 1929, p. 14.
30
226
Ibidem. 249
toreşte cu un bărbat separat de femeia sa legitimă, la fel şi
prevede prelungirea la 5 ani pentru femeia care se căsă-
unde în mod normal se practicau 2 ani de catehumenat,
greşeli grave. De pildă, Sinodul de la Elvira, din Spania,
tive de insuficienţă, conduită inadecvată vieţii creştine sau
în alte cazuri, cu titlul de probă sau de pedeapsă, pe mo-
reduce durata formării, după cum tot el o putea şi prelungi,
ƒ catehumenului erau cu totul excepţionale, episcopul putea
ale catehumenului. În caz de necesitate sau când virtuţile
funcţie de înclinaţiile vocaţionale, zelul şi calităţile morale
ƒ 3 ani, dar intervalul până la botez putea fi scurtat, în
îndelungată de formare. Acest prim stagiu dura în general
admitere, începea catehumenatul propriu-zis, o perioadă
Din momentul acceptării şi oficierii riturilor de
ƒ
Durata catehumenatului
ƒ conduită creştină, demnă de harul iniţierii249.
persoane desemnate cu această sarcină şi de a avea o
Liturghia Euharistică; obligaţia de a se lăsa instruiţi de
rugăciuni şi al punerii mâinilor în mod solemn înainte de
precis în adunarea creştinilor şi de a fi subiect al unor
contractau şi anumite obligaţii: dreptul de a avea un loc
Catehumenii dobândeau unele drepturi, dar implicit
pentru denunţător şi chiar prelungirea până la sfârşitul
vieţii în caz de adulter sau de avort.250
De-a lungul itinerariului formativ catehumenal,
neoconvertiţii erau iniţiaţi în doctrina şi viaţa creştină, de către
persoane pregătite şi delegate pentru acest oficiu de către
comunitate. Aceştia erau chemaţi „doctor audientium”. Un
astfel de catehet putea fi chiar laic.
Cu De catechizandis rudibus al lui Augustin, scris
pe la anul 400, avem o primă teorie cunoscută a cate-
heticii251, un prim manual de metodologie catehetică şi,
totodată, un document important referitor la procesul cate-
humenal de lungă durată. Spre deosebire de alte scrieri
primare păstrate, care se referă îndeosebi la cateheza apro-
piată botezului (cea quaresimală), valoarea pentru noi a
acestui opuscul constă în faptul de a ne oferi pe larg date
referitoare la cateheza „îndepărtată” (prima fază a cate-
hezei, pe durata celor 3 ani).
Abordările tematice augustiniene le-am putea
împărţi în trei categorii: a) metodologice sau „sfaturi
teoretice”, conţinând îndrumări referitoare la: expunere
(III,5), exortaţie (VII,11), catehumenii cultivaţi (VIII,12),
grămătici şi oratori (IX,13), cum se dobândeşte buna
dispoziţie; şase remedii contra lehamitei (X,14–XIV,21),
tipuri de ascultători (XV,23); b) morale: contra bogăţiilor
(XVI,24), împotriva desfrâului şi a spectacolelor (XVI,
250
Ibidem, col. 1975.
251
J. Tixeront, op. cit., p. 355.
227
 221
Giuseppe Cavallotto, Catecumenato antico…, p. 16.
Ibidem.
catehumenat şi derularea procesului iniţiatic şi catehetic.
primară. În continuare vom prezenta practica admiterii la
vocaţională), dar şi seriozitatea procesului de instrucţie
cultatea accesului la iniţierea creştină (o riguroasă selecţie
excelenţă, adulţilor); lipsa unei cateheze a copiilor; difi-
plină fază misionară şi de expansiune şi se adresa, prin
iniţierii); specificul adult (întrucât creştinismul se afla în
tismal şi mistagogic (gravitând în special în jurul Tainelor
ale catehezei creştine iniţiale se numără: caracterul bap-
locale a comunităţilor creştine primare. Între notele specifice
mediteranean, pe de altă parte, poartă pecetea specificităţii
creştine didactice, liturgice şi baptismale din bazinul
ricească. El este expresia, pe de o parte unitară, a practicilor
proces complex şi diversificat241, decât ca o instituţie bise-
Catehumenatul trebuie înţeles mai curând ca un
Fazele procesului catehumenal
pentru botez.240
celebrative, devenind o pregătire esenţialmente rituală
al instrucţiunii catehetice lasă tot mai mult loc dimensiunii
În alte cazuri, aspirantul putea fi refuzat, ca de
exemplu în cazul simplilor curioşi, ce erau capabili să
divulge misterele de credinţă sau să denunţe pe creştini. Să
nu uităm că ne aflăm în plină perioadă a persecuţiilor,
când riscul de a se „infiltra” în adunările creştine anumite
persoane dubioase putea costa viaţa unor oameni. De ase-
menea erau refuzaţi cei care ocupau funcţii sau practicau
meserii incompatibile cu viaţa de creştin, ce ridicau
probleme de credinţă (ex. practici şi profesiuni idolatre) şi
de morală (ex. case de toleranţă, lupte de gladiatori, jocuri
de noroc ş.a.m.d.).245
De-acum avem atestată şi „instituţia” naşilor. Când
se prezintă la „doctori”, potrivit Tradiţiei Apostolice, noii
veniţi nu se înfăţişează singuri, ci însoţiţi de „cei care-i
poartă”, adică de cei ce aduc garanţiile morale necesare
pentru ca persoana să fie acceptată pe baza „mărturiei” lor
suplimentare la chestionarea celui în cauză. „Funcţiunea
naşilor subliniază puternic dimensiunea eclezială şi comu-
nitară a drumului viitorului catehumen: prin intermediul
naşilor, comunitatea creştină se prezintă de la sine candi-
daţilor; prin intermediul „doctorilor”, ea verifică dacă este
în interesul întregului corp să admită pe cei ce se
prezintă”246.
245
Pentru amănunte vezi textele menţionate mai sus.
246
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 37.
224
241
240
(interpretativ, explicativ), câştigând în cel sintetic, tematic.40
Însuşi timpul rostirii se plasează către finalul Liturghiei
euharistice, din considerente practice (tehnice), asupra cărora
nu vom insista acum.
Cea mai veche cuvântare creştină (omilie) care a
răzbătut până la noi e atribuită Sfântului Clement Romanul
şi poartă titlul: a doua Epistolă către Corinteni41, fiind
scrisă în prima jumătate a secolului al II-lea. De atunci
până azi s-au scris tomuri întregi de cuvântări, de
metodologii omiletice, de tratate retorice şi manuale de
elocvenţă creştină (de tip Artes Praedicandi), dar Cuvân-
tul lui Dumnezeu nu s-a epuizat încă.
Din nefericire, în ciuda tuturor mijloacelor de
comunicare şi informare în masă: radio, TV, internet etc.,
pe zi ce trece, parcă se stinge tot mai mult puterea de
pe/r(e)cepţie a omului. Acesta se îndepărtează vertiginos
de Duhul Adevărului şi de Sensul Vieţii. Într-o lume
secularizată şi preocupată obsesiv doar de ea însăşi, trăim
drama unei ab–surdităţi şi opacităţi spirituale incredibile.
Cuvântul Dumnezeului Celui Viu redevine azi Glasul–
Celui–ce–strigă–în–pustia indolenţei şi cerbiciei omului.
40
Alfred Bertholet, Dicţionarul religiilor, Ed. Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1995, p. 316. Există două genuri
principale de predică: omilia exegetică (accentuează interpretarea
verset cu verset a textului) şi predica tematică (sau sintetică, dezvoltă
o temă anume, din pericopa evanghelică respectivă).
41
Vezi Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. pr. D. Fecioru, col. P.S.B.,
vol. 1, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1979, p. 91.
33
 222
sau liber); c) a treia privea meseriile, ocupaţiile (pentru că nu
adică situaţia familială (căsătorit sau nu) şi cea socială (sclav
doua serie de întrebări privea starea de viaţă a candidaţilor,
convertirii (naşii sau garanţii credinţei viitorului creştin); b) a
acel dificil drum care i-a purtat spre opţiunea radicală a
firmare din partea celor care i-au evanghelizat şi însoţit pe
erau suficiente răspunsurile candidaţilor, se cerea o con-
privea motivele convertirii pentru verificarea sincerităţii; nu
„interviu” ce cuprindea trei tipuri de întrebări: a) primul
ficare a sincerităţii şi a consistenţei aspiraţiei lor, într-un
din antichitatea creştină „doctori” (maeştri, cateheţi) ai comunităţii, la o primă veri-
către persoane responsabile ale comunităţii, aşa numiţii
Documente baptismale 1–17), adulţii care doreau să devină creştini erau supuşi, de
Constituţiilor Apostolice (vol. III, cartea VIII, 32,
Potrivit Tradiţiei Apostolice a lui Ipolit (cap. 15) şi
Partea a II–a permitea, încă din capul locului, o selecţie a candidaţilor.
citau botezul. Un prim „examen de admitere” la catehumenat
creştină se asigura de efectiva convertire a celor care soli-
Este remarcabilă seriozitatea cu care comunitatea
– prima cercetare –
Admiterea la catehumenat
a. cateheza „îndepărtată”
toate erau – şi nici acum nu sunt! – compatibile cu credinţa
creştină)242.
Inspirată din tradiţia ebraică243 şi din practicile
iniţiatice ale unor religii de mistere, admiterea la catehu-
menat era înconjurată de precauţii şi garanţii. Cel care dorea
să devină creştin, trebuia să-şi manifeste intenţia fie epis-
copului, fie unuia din reprezentanţii săi şi să-şi dea numele.
Cum un asemenea demers putea fi inspirat de o simplă
curiozitate sau din motive interesate, ba chiar suspecte, se
impunea o verificare atentă a motivaţiei candidatului. În
cazul unor inadvertenţe temporare, se impunea un anga-
jament serios din partea acestuia de a se detaşa de obiceiurile
vieţii păgâne şi de a se conforma prescripţiilor vieţii
creştine.244
242
Ibidem, p. 135.
243
Spre exemplificare vom prezenta practica admiterii în comunitatea
eseniană: „Pentru cel ce aspiră să intre în sectă, accesul nu este imediat,
ci, vreme de un an, rămas în afara ordinului, solicitantul duce o viaţă
asemănătoare cu a membrilor sectei şi primeşte o toporişcă, un şorţ şi un
veşmânt alb. Dacă în acest răstimp a trecut cu bine proba stăpânirii de
sine, el se apropie cu un pas de felul de viaţă al esenienilor şi ia parte la
sfinţirea apei purificatoare, fără să fie totuşi acceptat încă la adunările
comunităţii. După ce a făcut dovada statorniciei sale, vreme de alţi doi
ani, caracterul pe care îl are este pus la încercare şi, dacă se arată cu
adevărat demn, abia atunci el este primit în comunitate…”. Flavius
Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanuilor, trad. Gheneli
Wolf şi Ion Acsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002, p. 160–161.
244
A. Vacant, E. Mangenot, É. Amann, op. cit., col. 1971.
223
 217
Ibidem. 230
G. Cavallotto, Iniziazione cristiana…, p. 30. 229
rea, sfătuind şi îndemnând la astfel de fapte”, care dacă
deşarte şi malefice”), plăcându-le, practicând, luând apăra-
vrăjitori, astrologi sau ghicitori cu tot felul de meştesugiri
frânaţi, amatori de spectacole, vraci cu leacuri nelegiuite,
mele: „beţivi, lacomi, furi, jucători de zaruri, adulteri, des-
bisericile”, există „mulţi care-şi spun creştini (doar cu nu-
există „mulţimi pervertite, care umplu doar cu trupul lor
triva plevei de pe aria Domnului”, întrucât afirma autorul,
păgânilor, a iudeilor sau a ereticilor, ia înăuntrul ei, împo-
afara, fie chiar înăuntrul Bisericii: în afara ei, împotriva
îşi exprima indignarea faţă de „slăbiciunea omului… fie în
tenţe spirituale adecvate.230 Din acest motiv Fer. Augustin
practicarea unei formări riguroase şi acordarea unei asis-
Numărul mare de aderenţi făcea tot mai dificilă
avantaje în administraţia publică229 etc..
face plăcere unei persoane, speranţa de a obţine unele
dorinţa de a contracta o căsătorie altfel interzisă, dorinţa de a
stăteau la baza aderării lor formale se numărau: curiozitatea,
tinism nu era întotdeauna evanghelică. Printre motivele ce
ficiale şi interesate. Motivaţia unora din aderenţii la creş-
altă parte, multe din aceste convertiri încep să devină super-
credinţei, iar numărul convertirilor creşte covârşitor, pe de
creştini (şi cei botezaţi, fireşte!) în perioada de persecuţie a
Un alt motiv se referă la faptul că preoţii aveau de
regulă o formare biblică şi teologică limitată, nefiind pre-
gătiţi să-şi asume o instruire competentă a adulţilor.237 Nu Din literatura postapostolică
credem că s-ar putea exclude totalmente şi o oarecare
comoditate, indolenţă şi un triumfalism eclezial după ofi-
cializarea religiei creştine în imperiu, metehne prezente şi Trebuie să precizăm că interesul nostru e reţinut nu
în criza catehezei răsăritene actuale(!). atât de literatura catehetică primară în general sau de
Deşi adeseori e invocată drept cea mai plauzibilă autori de prestigiu ai antichităţii creştine – deşi nu vor lipsi
explicaţie a decăderii catehumenatului generalizarea prac- nume de rezonanţă –, cât mai ales de acele opere păstrate
ticii botezului copiilor, rămâne o cauză importantă, dar nu integral sau fragmente importante cu conţinut baptismal
cea dintâi şi nici suficientă, ce a stat la baza căderii în sau mistagogic din anumite scrieri, ce fac trimitere la
desuetudine a unui sistem cândva foarte riguros de iniţiere Sacramentele de iniţiere: Botez, Mirungere, Euharistie.
în viaţa creştină. Chiar dacă botezul copiilor pare a fi Din raţiuni de ordin axiologic, vom căuta să nu excludem
făcut superfluă şi chiar imposibilă practicarea unei instruc- unele din cele mai reprezentative scrieri catehetice din
ţii destinate în principal adulţilor, totuşi nu vedem de ce nu vechime, chiar dacă nu sunt prin excelenţă de conţinut
ar fi putut continua la alte nivele de vârstă decât cel al baptismal. Este chiar cazul primei opere pe care o vom
primirii timpurii a botezului. Totuşi se pare că, în a doua prezenta în continuare.
jumătate a secolului al VI-lea, copiii devin în realitate
unicii destinatari ai catehezei238. De-acum, orientarea
discursului catehetic se schimbă, adresându-se, după câte
se pare, din ce în ce mai mult copiilor.
Mai trebuie să ştim că deşi, în mod gradual,
instrucţiunea catehetică şi formarea ascetico-penitenţială
dispar, experienţa rituală continuă.239 Caracterul formativ
237
Ibidem.
238
Ibidem, p. 32.
239
Ibidem.
220
 39
50
Pr. D. Fecioru, Introducere la Didahia, vol. cit., p. 17.
49
Ibidem, p. 28.
Scrierile Părinţilor Apostolici…, p. 135–137.
1938, p. 43. Vezi şi Epistola zisă a lui Barnaba, cap. XIX–XX, în
livres I et II, Société de S. Jean L’Évangéliste, Paris, Tournai, Rome,
F. Cayré, Patrologie et Histoire de la Théologie, tome premier, 48
J. Tixeront, Précis de patrologie, Librairie Lecoffre, Paris, 1934, p. 27. 47
catehetic:
selecţiona câteva texte fundamentale, de interes moral-
didactic, scrierea poate fi divizată în trei părţi, din care vom
catehism moral din literatura patristică.50 Din punct de vedere
primul „manual de disciplină” creştină (J. P. Audet) şi primul
adevărat „vade mecum al credinciosului” (J. Tixeront)49,
Cât priveşte conţinutul, Didahia poate fi socotită un
de răsărit.
lumina tiparului în 1883, tot în fosta capitală a imperiului
mitropolitul Filotei Vrieniu, pentru prima dată vede
din Biblioteca Sf. Mormânt din Constantinopol, de către
Descoperită în 1873, într-un manuscris pergament
contemporani lui.48
intitulată „Cele două Căi”, care a inspirat mai mulţi autori
îndeosebi o mică scriere morală aflată în circulaţie,
componente.47 El pare să fi utilizat unele opere anterioare,
necunoscut, dar care a ştiut armoniza foarte bine părţile ei
Egipt. Este o scriere anonimă, a cărui autor a rămas
Didahia – primul catehism creştin42
Învăţătura celor doisprezece Apostoli reprezintă
cea mai veche din scrierile păstrate de la Părinţii Apos-
tolici43 sau cea mai veche piesă literară creştină post-
biblică.44 În acelaşi timp, e considerată cel mai important
document al perioadei imediat post–apostolice şi cel mai
vechi izvor al legislaţiei bisericeşti.45
Scrisă în jurul anului 100, ea provine dintr-un
mediu iudeo–creştin46, probabil din Siria, Palestina sau
42
Didahia sau Învăţătură a celor doisprezece apostoli, trad. pr. D. Fecioru,
în Scrierile Părinţilor Apostolici, col. P.S.B., vol. 1, Ed. I.B.M.O., Bucu-
reşti, 1979, p. 15-35. Titlul original pare să fi fost Învăţătura Domnului
către păgâni prin mijlocirea celor doisprezece apostoli, cf. Mario
Simonetti, Didaché, în Dizionario di catechetica…, p. 205.
43
Scriitori creştini (opt scrieri păstrate), a căror existenţă a putut fi
certificată istoric într-un interval de cca 100 ani (a doua jumătate a sec. I şi
prima jumătate a sec. al II-lea). Unii din Părinţii Apostolici au fost ucenici ai
Apostolilor, alţii i-au cunoscut în mod direct. Sunt primii autori post–biblici.
Importanţa acestor scrieri constă, în primul rând, în vechime, constituind
izvoarele de bază ale reconstituirii istoriei Bisericii primare. Într-un anumit
fel continuă istoria biblică, fiind o verigă de legătură între Sf. Scriptură şi
scrierile patristice de mai târziu.
44
Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 1, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1984, p. 93.
45
Anton I Adămuţ, Literatură şi Filosofie Creştină, vol. 1,
Ed. FIDES, Iaşi, 1997, p. 159.
46
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 18.
38
218
233
Dizionario di catechetica…, p. 135.
232
Apud G. Cavallotto, op. cit., p. 31.
jită de Cristian Bădiliţă, Ed. Polirom, 2002, p. 59.
catechizandis rudibus), VII, 11, trad. George Gogdan Ţâra, ed. îngri-
Augustin, Prima Cateheză. Iniţiere în viaţa creştină (De 231
durată, în vederea pregătirii imediate pentru botez (pe durata
dezvoltă şi se structurează cateheza prebaptismală de scurtă
valoriza perioada de cateheză îndelungată (de 3 ani), se
În noul context pastoral-catehetic, nemaiputându-se
unui statut catehumenal incert.233
torală de maturizare a credinţei neoconvertiţilor, lăsând loc
civilă). Astfel, dispare catehumenatul antic ca structură pas-
rămâne cu o semnificaţie exclusiv anagrafică (de stare
atitudini duplicitare. Titlul de catehumen, în multe cazuri,
şitul vieţii, în ciuda condamnării de către episcopi a acestei
nedeterminat, catehumen, unii amânând botezul până la sfâr-
botezul, ceea ce răspândeşte practica de a rămâne, în mod
humenul era considerat deja creştin, chiar dacă nu primise
Un alt neajuns consta în faptul că, oficial, cate-
nuat în forţa morală”.232
crescut cu certitudine în putere şi în bogăţie, dar a dimi-
Ieronim: „De când Biserica are împăraţi creştini, ea a
Bisericii. În acest sens sunt foarte expresive cuvintele Sf.
atrage după sine o scădere calitativ morală a membrilor
Din păcate, creşterea numerică a noilor botezaţi, va
Bisericii”.231
„stăruie într-o astfel de viaţă, vor fi înlăturaţi din sânul
Postului Mare), ceea ce scapă adeseori din vedere o convertire
reală. Dacă în perioada preconstantiniană iniţierea doctrinară
şi ucenicia se extindea de-a lungul atâtor ani, de-acum, cate-
heza redusă la durata celor 40 zile de post va avea drept conse-
cinţă că „procesul gradual de maturizare a opţiunii iniţiale de
credinţă este înlocuit de o instituţie liturgico-pastorală, utilă
fără îndoială, dar de calitate net inferioară în ce priveşte valoa-
rea şi eficacitatea pastorală şi pedagogică”.234
c. declinul catehumenatului
Începând din a doua jumătate a secolului al V-lea,
asistăm la un lent şi progresiv declin al disciplinei antice a
catehumenatului, până la dispariţia sa completă, la înce-
putul secolului al VII-lea235. Aşa cum am văzut mai sus,
rădăcinile declinului trebuie căutate, în mod paradoxal,
chiar în plină expansiunea instituţiei catehumenale. Sun-
tem tentaţi să reţinem ca primă cauză noua situaţie
religios-morală: pe de o parte, aproape majoritatea popu-
laţiei unde a pătruns creştinismul aderase la credinţă; pe de
altă parte religia creştină şi Biserica aveau o puternică
relevanţă socială.236
234
Ibidem, p. 136.
235
G. Cavallotto, op. cit., p. 32.
236
Ibidem, p. 33.
219
 213
Editrice Herder, Roma, 1956, p. 14–15.
Josef A. Jungmann, Catechetica, Edizioni Paoline-Alba, Casa
221
Biserică, prin care candidaţii primeau un învăţământ oral
îl găsim ca organizaţie oficială şi bine articulată în
(la începutul sec. al III-lea), de-abia în secolul al IV-lea să
pentru ca, după unele date sumare prezentate de Sf. Iustin
cumentabilă doar în ultimele decenii ale sec. al II-lea,
Practica pastorală a catehumenatului antic este do-
termediare ale catehumenatului sunt destul de lacunare.
mărturiile referitoare la originile, dezvoltarea şi etapele in-
vremea persecuţiilor) şi practicării „disciplinei arcana”,
ciumate, în „semi/clandestinitate”, ale creştinismului (din
rioadă de declin (sec.V–VI). Datorită începuturilor zbu-
de structurare şi de înflorire a catehumenatului şi o pe-
masă ulterioare edictului de toleranţă religioasă din 313)221,
de mijloc (secolele IV-V, corespunzătoare convertirilor în
perioadă antică (anterior păcii constantiniene); o perioadă
În dezvoltarea procesului catehumenal distingem: o
a. originile catehezei creştine
Treptele catehumenatului
serioasă pentru primirea botezului, ceea ce dă din ce în ce
mai multă importanţă catehumenatului şi impune, de-acum
înainte, o organizare mai riguroasă a sa”.227
Edictul de la Milan, din 313, dat de împăratul
Constantin cel Mare, asigură posibilitatea ieşirii din cata-
combe şi organizării la „suprafaţă” a unui învăţământ creştin
sistematic. Mulţumită unor mărturii patristice, s-a putut
dovedi că în această perioadă istorică de mijloc, catehu-
menatul „funcţionează ca o instituţie regulată pe întreagă
întinderea Bisericii şi cu toate că nici un text oficial nu
consemnează nici data creării sale, nici ansamblul elemen-
telor ce îl compun, nici regulile care-l guvernează, ne putem
face totuşi o idee despre ce a fost el”.228
Nu trebuie să uităm totuşi că atitudinea binevoitoare
a împăratului faţă de Biserică nu a transformat dintr-o dată
poziţia socio-politică a comunităţii creştine. Acest lucru se va
petrece treptat. Din fericire însă, într-un ritm destul de rapid,
atitudinea oamenilor şi a autorităţilor statale faţă de creşti-
nism a suferit o schimbare radicală. Din religie ilicită, Bise-
rica va ocupa de-acum înainte un loc oficial în perimetrul
imperiului roman, ba chiar, către sfârşitul sec. al IV-lea, unul
privilegiat.
Dar acest lucru prezintă avantajele şi dezavantajele
sale. Dacă, pe de o parte, procesul de evanghelizare este
înlesnit, nu mai există riscurile la care expuneau viitorii
227
Ibidem.
228
A. Vacant, E. Mangenot, É. Amann, op. cit., col. 1970.
216
44
sunt, în general, cunoscute.
66
Lista este impresionantă. Nu vom insista asupra ei, întrucât lucrurile
post–biblică despre Sf. Taină a Spovedaniei.
65
Să nu uităm că ne aflăm pe la anul 100 d.Hr.. E o primă mărturie
că şi copilului i se va înlesni accesul la valorile spirituale, de credinţă.
departe de butuc. Dintr-o familie creştină, cu adevărat, e de presupus
şi chiar cu mult înainte. Un vechi proverb spune că: aşchia nu sare
Educaţia religioasă a copilului începe chiar din momentul concepţiei 64
tori după mită”(5,1-2).66
neruşinare, îngâmfare, fudulie, lipsă de teamă…, „umblă-
răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de ruşine, invidie,
mincinoase, făţărnicii, inimă vicleană, vicleşug, mândrie,
desfrânări, hoţii, idolatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii
Este rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, •
B. Calea morţii:
duci la rugăciune cu conştiinţa rea (4,14).65
În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te •
să-i înveţi din tinereţe frica lui Dumnezeu (4,9).64
Să nu iei mâna ta de pe fiul tău sau de pe fiica ta, ci •
Partea I
O cateheză morală (cap. 1–6)
A. Calea vieţii:
• Mai întâi, să iubeşti pe Dumnezeu, Creatorul tău; al
doilea, pe aproapele tău, ca pe tine însuţi şi toate câte
voieşti să nu ţi se facă ţie, nu le face şi tu altora
(1,2).51
• Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru
duşmanii voştri; postiţi pentru cei ce vă prigonesc…
iubiţi pe cei ce vă urăsc şi nu veţi avea duşman (1,3).52
• Vai de cel ce ia! Dacă ia, având nevoie, va fi
nevinovat; dar cel care ia neavând nevoie, va da
socoteală de ce a luat şi pentru ce (1,5).53
• Să asude milostenia ta în mâinile tale până cunoşti cui
dai (1,5).54
51
În acest verset sunt cuprinse: porunca iubirii (cea dintâi în
creştinism) şi regula de aur (chintesenţa) a moralei creştine: ce ţie
nu-ţi place, altuia nu face.
52
Întreaga învăţătură creştină e un paradox. Aici avem poate cea mai
reprezentativă antinomie creştină: iubirea vrăjmaşului.
53
Bineînţeles că acest principiu nu legitimează furtul sau satisfacerea
avidităţii neostoite a omului.
54
Este un text necunoscut. Acest dicton (pseudo-creştin) se găseşte şi
la Fer. Augustin, la Sf. Grigorie cel Mare, la Casiodor ş.a.
41
 215
Ibidem, col. 2580.
225
Ibidem, col. 2579.
chrétienne et de Liturgie, tome II, Paris, 1925, col. 2580.
224
Fernard Cabrol, Henri Leclerq şi colab., Dictionnaire d’archéologie
Aceste convertiri necesită însă „o pregătire solidă şi
urma câştigării dreptului de exprimare liberă a credinţei.
Bisericii şi prin convertirile în masă226, care se petrec în
perspectivă catehumenatului, prin triumful definitiv al
Începând cu secolul al IV-lea se deschide o nouă
b. catehumenatul postconstantinian
gică, totuşi cu tendinţa ca oficierea să se facă duminica.225
sul anului, fără preferinţă pentru o anumită perioadă litur-
în această perioadă botezul se administra pe întreg parcur-
persecuţiilor, ereziilor şi confruntărilor vieţii. De reţinut că
religioasă şi morală, îi pregătea moralmente să facă faţă
cât, în afară de a face iniţierea unor profani în învăţătura
menatul se impune ca o necesitate a vieţii creştine, întru-
primară, mai ales în această primă perioadă, catehu-
În afară de scopul baptismal pe care-l viza cateheza
anumitor rituri determinate şi botezaţi.224
spiritul vieţii creştine, apoi sunt aleşi pentru a fi supuşi
botezului. Aceştia erau instruiţi cu grijă, iniţiaţi şi formaţi în
referitoare la cei ce frecventează Biserica în perspectiva
şi o iniţiere morală (disciplinară), iar accesul la Tainele
iniţierii este strâns legat de funcţiunile liturgice.222
Cu toate că nu e uşor să reconstituim forma şi
conţinutul activităţii misionar-pastorale a primelor secole,
se ştie că Biserica primară „căuta să ia cunoştinţă de
propria-i identitate faţă de sinagogă (religia Vechiul Tes-
tament) şi de lumea păgână (alte religii), dezvoltând un
misionarism spontan, legat nu de un proiect centralizat sau
un mandat oficial, ci de natura harismatică a credinţei şi a
experienţei baptismale”223. În această primă fază de mi-
siune şi definire a creştinismului în raport cu iudaismul şi
cu celelalte religii din imperiu, cateheza are un caracter
kerigmatic, de invitaţie, de chemare, transformându-se
treptat într-o adevărată şcoală de iniţiere creştină, printr-o
practică didactică şi rituală tot mai organizată, sistematică
şi îndelungată.
Anterior păcii constantiniene, începând de la sfârşitul
sec. II şi pe tot parcursul sec. III, documentele catehetice
păstrate atestă prezenţa – în principalele comunităţile din
lumea mediteraneană – unei organizări catehumenale destul
de elaborată, chiar dacă în moduri diferite. Scrierile liturgice
şi patristice ale vremii consemnează o serie de prescripţii
222
Ladislao Csonka, Storia della catechesi, în Enciclopedia delle
Scienze dell’Educazione. Educare. Metodologia della catechesi, a
cura di Pietro Braido, vol. 3, Ed. Pas-Verlag, Zürig, 1964, p. 74.
223
Lucciano Maddi, Educare la fede. Lineamenti di teoria e prassi
della Catechesi, Edizioni Messaggero, Padova, 1994, p. 18-19.
214
42
226
alţii, nici cu Dumnezeu,
celui de neputinţă într-o societate nereconciliată nici cu sine, nici cu
consecinţă a sentimentului de culpabilitate, a celui de inferioritate şi a
59
Bârfa (judecarea aproapelui) a devenit deja o plagă naţională. E
îndepărtarea de „tatăl minciunii” (= diavolul, opusul Mântuitorului).
unica soluţie de salvare a unei naţiuni ce s-ar pretinde creştină şi
umane. Întoarcerea la Adevăr (= Hristos e Calea, Adevărul şi Viaţa) este
mai grav cost plătit constă într-o deteriorare morală profundă a persoanei
58
Românii au trăit cel puţin 50 ani în minciună, ateism şi obscurantism. Cel
comodităţii, inconştienţei şi necredinţei generalizate!?
viaţă şi moarte, despre atâtea atrocităţi şi monstruozităţi ale ignoranţei,
propriile „mame”, despre copii accidentaţi şi abandonaţi în câmp, între
mai vorbim despre nou–născuţii aruncaţi de vii în tomberoane de
un nivel aberant de milioane în decurs de numai un deceniu!? Ca să nu
din decembrie ’89, în „numele libertăţii”, cifra avorturilor se ridică la
se pretinde creştin de 2000 de ani, iar în realitate, după Evenimentele
57
E un avertisment cât se poate de actual mai ales pentru un popor ce
curând cred în „farmece”, „făcături”, „vrăji” etc., decât în Dumnezeu.
de cele sfinte, decât o concepţie şi atitudine, cu adevărat, creştine. Mai
şi un comportament superstiţios (frică, anxietate, angoasă, panică chiar) faţă
56
Există destui „credincioşi” ce prezintă mai degrabă o mentalitate magică
atitudine) prost, necreştin, pe care-l oferă adulţii copiilor.
55
Se referă şi la pedofilie, dar şi la orice tip de exemplu (comportament,
(2,2).
minţi)58, să nu vorbeşti de rău59, să nu ţii minte răul60
Să nu juri strâmb, să nu dai mărturie mincinoasă (să nu •
cel născut să nu-l ucizi (2, 1).57
să nu faci otrăvuri, să nu ucizi copil în pântece, nici pe
băieţii55, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu vrăjeşti56,
Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu strici •
• Să nu fii cu două gânduri, nici cu două feluri de vorbă,
pentru că două feluri de vorbă este cursa morţii (2,3).61
• Să nu fii mânios, că mânia duce la ucidere; nici
invidios, nici certăreţ… căci toate acestea nasc ucideri;
fiul meu, să nu fii poftitor, căci pofta duce la desfrâu;
să nu spui cuvinte de ruşine şi nici să nu te uiţi cu ochi
pofticioşi (3, 2-3).62
• Să cercetezi în fiecare zi chipurile sfinţilor, ca să afli
odihnă în cuvintele lor (4,2).63
60
Resentimentul este o viperă crescută la sânul minţii şi al inimii, care
ne înveninează în permanenţă.
61
În predica de pe munte, Mântuitorul spune: „Cuvântul vostru să fie:
ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decât
acestea, de la cel rău este” (Matei 5,37). Ambiguitatea, limba bifurcată (de
„şarpe”, simbol al duplicităţii), vorbirea ipocrită cu dublu înţeles, în răs–
păr, nu sunt compatibile cu Duhul Adevărului. Această ambiguitate se
reproşează îngerului din Laodiceea: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece,
nici fierbinte…; fiindcă eşti căldicel… am să te vărs din gura Mea”
(Apocalipsa 3,14–15).
62
Aceste îndrumări sunt sintetizate în apoftegma Sfântului Antonie cel
Mare: „pricinile tuturor relelor sunt pofta şi mânia” (Filocalia rom. vol. 1,
trad. pr. D. Stăniloae, Sibiu, 1947, p. 6). Atât mânia (impulsivitatea), cât şi
pofta (partea pulsională, poftitoare, a sufletului) sunt ambivalente. Ca
exemplificare, cităm din acelaşi scriitor filocalic: „nu cele ce se fac după fire
sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu este păcat a mânca, ci a
mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare…; nu este păcat a privi
curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie şi cu poftă…” (ibidem, p. 14).
63
Lectura curentă din vieţile sfinţilor şi din Sfintele Scripturi, asociate
cu rugăciunea şi reflecţia (meditaţia) personală constituie mijloace
excepţionale de propăşire spirituală.
43
 45
vinerea; pe la anul 100 era deja în uz.
68
De remarcat vechimea practicii postului creştin de miercurea şi
Biserica primară.
67
Este o foarte importantă mărturie despre practica botezului în
pe zi să vă rugaţi aşa (8, 1-3).
vinerea.68 Aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru… De trei ori
postesc lunea şi joia; voi însă să postiţi miercurea şi
Posturile voastre să nu fie ca ale făţarnicilor, că ei
înainte (7, 1-4).67
cel botezat şi alţii câţiva, dacă pot… o zi sau două
Duh». Înainte de botez să postească cel ce botează şi
apă «în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Dacă nu ai de ajuns nici una nici alta, toarnă de trei ori
apă; iar dacă nu poţi în apă rece, (atunci) în apă caldă.
proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» în apă
mai înainte toate cele de mai sus «botezaţi în numele
Cu privire la botez, aşa să botezaţi : După ce aţi spus
Botez, Euharistie (cap. 7-10)
Ritualul Sf. Taine:
Partea a II–a
Din literatura apologetică
Tertulian, De baptismo75
Autorul micului tratat – în 20 de capitole76 – Despre
Botez, este considerat a fi „personalitatea cea mai proeminentă
după epoca apostolică”77, „unul din cei mai originali şi mai
personali scriitori latini bisericeşti dinainte de Augustin”.78
Orator de geniu79, scriitor erudit şi de mare talent, apologet de
faimă, „o apariţie fenomenală pentru cultura mediteraneană
păgână şi creştină a Africii Proconsulare şi a întregului spaţiu
al Mediteranei”80, Tertulian reprezintă – după Vincenţiu de
75
Vezi De baptismo (text latin) în Qvinti Septimi Florentis Tertvlliani,
Opera ex recensione Avgvsti Reifferscheid et Georgii Wissowa, pars
I, Pragae, Vindobonae, Lipsiae, Bibliopola Academiae Litterarum
Caesareae Vindobonensis, MDCCCLXXXX, p. 201-218.
76
În realitate e vorba despre 20 de „capitolaşe”, ce ocupă doar câteva
pagini după cum se poate observa din ediţia citată mai sus.
77
Tertulian, Viaţa şi opera, în Apologeţi de limbă latină, col. P.S.B., vol. 3,
trad. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David
Popescu, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1981, p. 23.
78
Berthold Altaner, Patrologia, trad. it., A. Babolin, Ed. Marietti,
1992, 151.
79
Ibidem.
80
I. G. Coman, op. cit., vol. 1, p. 396.
48
212
•
cultului creştin.
devine cale de acces către cunoaşterea şi practicarea
sacralităţii actelor de cult. Dimpotrivă, cultura (catehetică)
impieta (divulga) cu nimic asupra misterului de credinţă şi
simbolismului liturgic nu afectează şi nici nu poate
nici un caz, cunoaşterea învăţăturii de credinţă şi a
catehezei creştine primare. De-acum se ştie limpede că, în
măsură posibilitatea reconstituirii istoricului vieţii şi
această discreţie iniţială(atică) obstaculează într-o bună
• Aşa au răzbătut, prin veacuri, până la noi, deşi
celor din casă” (Matei 5,14–15).
făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează tuturor
o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă; nici nu aprind
ascuns, care să nu ajungă cunoscut” (Matei 10,26); „nu poate
„nimic nu este acoperit, care să nu iasă la iveală şi nimic
liturgice au început să fie descoperite, conform principiilor:
în spiritul lor)” (Matei 11,25), cu timpul, aceste practici
pricepuţi şi descoperite pruncilor (celor ce le puteau înţelege
Deşi la început au fost „ascunse de cei înţelepţi şi
împlini voia Sa, să-i facă „vrednici de sfânta iniţiere” şi de „a
se împărtăşi de misterele divine”, prin „Hristos speranţa
noastră, care a murit pentru ei”, încheia arhiereul. În final,
diaconul îi va invita: „– Catehumeni, mergeţi în pace!”216
Asemănările dintre tradiţia liturgică consemnată în
Constituţiile Apostolice şi Liturghia Sf. Ioan Gură de
Aur217 (344/354–407) sunt cât se poate de evidente.
Ectenia catehumenilor începe astfel:
– Rugaţi-vă cei chemaţi (= catehumenii),
Domnului, la care se răspunde:
– Doamne miluieşte.
– Cei credincioşi (= cei botezaţi), pentru cei chemaţi
să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii;
să-i înveţe cuvântul adevărului; să le descopere
Evanghelia dreptăţii; să-i unească cu sfânta Sa
sobornicească şi apostolească Biserică…
– Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le
plecaţi
216
Les Constitutions…, t. III, livre VIII, 6, p. 151-157.
217
Chiar dacă este atribuită Sf. Ioan Hrisostom, originea şi
autenticitatea Liturghiei ce poartă numele distinsului ierarh antiohian
ridică serioase întrebări cercetătorilor în domeniul liturgicii; cu
certitudine însă rugăciunea pentru catehumeni aparţine autorului, cf.
Codicelui Barberini, din secolele VIII-IX aflat în Biblioteca Vatica-
nului. Vezi Ene Branişte, Liturgica specială…, p. 205–206.
209
 211
Liturghier…, p. 266-267.
ne rugăm.220
credincioşi, iară şi iară cu pace, Domnului să
nu rămână cineva din cei chemaţi. Câţi suntem
luminare ieşiţi. Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca să
– Câţi sunteţi pentru luminare ieşiţi; cei pentru
sacramentală a Liturghiei, sunt concediaţi şi ei:
pentru sfânta luminare, apoi, înainte de a se trece la partea
Urmează Rugăciunea pentru cei ce se pregătesc
turmă…
credinţei; să-i numere cu sfânta şi aleasa Lui
apă şi prin Duh; să le dăruiască desăvârşirea
mântul nestricăciunii; să-i nască din nou prin
de a doua, de iertarea păcatelor şi de veş-
nicească, la vremea cuvenită, de baia naşterii
cunoştinţei şi a dreptei credinţe; să-i învred-
ca Domnul… să-i lumineze pe dânşii cu lumina
spre sfânta luminare şi pentru mântuirea lor;
– Cei credincioşi, pentru fraţii care se gătesc
rugaţi-vă cei pentru luminare Domnului…
câţi sunteţi pentru luminare apropiaţi-vă;
– „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, cei chemaţi ieşiţi;
În Rugăciunea pentru cei chemaţi, citită în taină
de către preot se cere:
„Doamne Dumnezeul nostru… caută spre robii Tăi
cei chemaţi… şi-i învredniceşte, la vremea potrivită, de
baia naşterii celei de a doua, de iertarea păcatelor şi de
veşmântul nestricăciunii; uneşte-i pe dânşii cu sfânta Ta
sobornicească şi apostolească Biserică şi-i numără cu
turma Ta cea aleasă”.
În final, preotul (sau diaconul) va rosti formula de
concediere a catehumenilor:
– Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi; cei chemaţi, ieşiţi;
câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi; ca nimeni din cei
chemaţi (să nu rămână). Câţi suntem cre-
dincioşi, iară şi iară cu pace Domnului să ne
rugăm.218
În afara textelor de mai sus, Liturghia Darurilor
mai înainte sfinţite219 păstrează cereri şi rugăciuni refe-
ritoare la cealaltă categorie de catehumeni, fotizomenoi,
„cei ce se pregătesc pentru sfânta luminare”:
218
Textele reproduse după Liturghier, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1995,
p. 133-135.
219
De origine incertă, atribuită Sf. Grigorie cel Mare (†604),
supranumit Dialogul, papă al Romei. Vezi Ene Branişte, op. cit.,
p. 335-336.
210
46
220
Urmează şi o rugăciune de mulţumire după Sf. Euharistie. 69
care au fost botezaţi în numele Domnului (9,1-5).69
mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei
la marginile lumii în împărăţia Ta…” Nimeni să nu
adunată a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de
această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind
în veci”. Cu privire la frângerea pâinii: „…După cum
făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ţie slava
pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai
întâi… la potir : „Îţi mulţumim Ţie, Părintele nostru,
Cu privire la Euharistie, aşa să faceţi Euharistia: mai •
Partea a III–a
Atitudinea creştinului faţă de profeţi şi
o perspectivă eshatologică (cap. 11-16)
• Când vă adunaţi în duminica Domnului70, frângeţi
pâinea71 şi mulţumiţi72, după ce mai întâi v-aţi
mărturisit73 păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie
curată (14,1).
• Hirotonindu-vă episcopi şi diaconi74, vrednici de
Domnul, bărbaţi blânzi, neiubitori de argint, adevăraţi
şi încercaţi…, nu-i dispreţuiţi, că ei sunt cinstiţi între
voi împreună cu profeţii şi dascălii (15,1-2).
70
Iată că deja în primul secol – cum de altfel se ştie din Fapte 20,7 –
Sf. Euharistie se săvârşea duminica.
71
Frângerea pâinii = Sf. Împărtăşanie.
72
„Evharisteo” în limba greacă înseamnă a mulţumi; termenul face
trimitere la Cina cea de Taină, când Mântuitorul, mai întâi a mulţumit,
apoi a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi.
73
De reţinut vechimea practicii Spovedaniei precedente Sf. Împărtăşanii.
74
Absenţa menţionării exprese a preoţilor nu exclude existenţa celei
de a treia categorii ierarhice. Există suficiente mărturii biblice în acest
sens. Pentru autorul(ii) cărţii (vremii), tema preoţiei sacramentale nu
constituia o problemă de dispută, ca în vremea noastră.
47
 205
II-a, col. P.S.B., vol. 7, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1982, p. 394-396.
Noul Testament. Despre rugăciune. Filocalia, în „Scrieri alese”, pt. a
prof. T. Bodogae, pr. prof. N. Neaga şi Z. Laţcu, Origen, Exegeze la
Teologul din opera marelui învăţat alexandrin. Vezi trad. rom. a pr.
reproduse şi în Filocalia selectată de Sf. Vasile cel Mare şi Grigorie
Origen, Contra lui Celsus, cartea III, cap. LII–LIV; textele sunt
208
cel credincios: şi catehumenul se vatămă, căci nu înţelege
doctorul hulit. Tot astfel şi catehumenul dacă va auzi de la
înrăutăţeşte şi se nasc două rele: bolnavul este pierdut, iar
cer vin. Dar dacă li se dă vin într-un timp nepotrivit, boala se
vreodată: Ce vătămare se aduce dacă aud şi eu? Şi bolnavii
Păstrează taina pentru cel ce te răsplăteşte! Să nu zică cineva
afară! Căci taină îţi predăm şi nădejdea veacului ce va să fie.
întreabă ce-au spus învăţătorii, nu spune nimic celui de
„Când se rosteşte cateheza şi un catehumen te
fotizomenoi; celor pregătiţi să primească Taina Botezului):
Ierusalimului recomanda „celor către luminare” (gr.
Peste un secol, pe la 348/350, Chiril al
***
LII–LIV).208
astfel să fie şi ei înălţaţi prin lucrarea Cuvântului” (cap.
arătăm cum s-ar putea încuiba în ei duhul libertăţii şi
tinerilor îndemnuri potrivite vârstei lor, iar sclavilor să le
cuvântul lui Dumnezeu, în aşa fel încât să împărtăşim
celor spuse de Celsus, că vrem să educăm pe toţi, prin
Revenind calmul, el zicea: – Rugaţi-vă, catehumeni! Şi
pentru ca toţi credincioşii să se roage stăruitor împreună cu
ei, zicând: – Kyrie, eleison! (Doamne, miluieşte!)”; după care
diaconul rostea rugăciunea pentru catehumeni, în care se
cerea Domnului să le „asculte rugăciunile şi invocaţiile,
cererile de ajutor şi dorinţele inimilor lor, să le descopere
Evanghelia lui Hristos, să-i lumineze şi să-i educe, să-i
instruiască în dumnezeiasca cunoaştere, în împlinirea porun-
cilor, să sădească în ei teama sfântă şi mântuitoare, să le
deschidă urechile inimii către Legea Sa zi şi noapte, să-i
întărească în credinţă, să-i unească şi adauge sfintei sale
turme, să-i facă vrednici de baia naşterii din nou (botezul), de
veşmântul nestricăciunii şi de calea adevărului, să-i elibereze
de orice necurăţie a trupului şi a sufletului, să le binecu-
vinteze intrările şi ieşirile lor şi să le orienteze proiectele
către bine”. Apoi diaconul invită: „– Ridicaţi-vă catehumeni;
cereţi pacea lui Dumnezeu prin Hristos, o zi paşnică şi fără
păcat…, un sfârşit creştinesc, milostivirea şi bunăvoinţa lui
Dumnezeu şi iertarea păcatelor voastre… Înclinaţi-vă pentru
a primi binecuvântarea.215 După fiecare intervenţie a dia-
conului, poporul răspunde: Kyrie, eleison!…” Catehumenii
înclină capul, iar episcopul îi binecuvintează şi se roagă
pentru cei „instruiţi în Evanghelia lui Hristos prin cateheză”,
ca Domnul să le dea „o inimă curată şi să reînnoiască cele
dinlăuntru ale lor” (Psalmul 50) pentru a cunoaşte şi a
215
Formula liturgică e similară celei din cadrul altor servicii
religioase: – Capetele noastre, Domnului să le plecăm”!
208
52
103
Ibidem.
102
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 27.
101
I. G. Coman, op. cit., p. 514.
100
B. Botte, Introduction la op. cit., p. 11.
I.G. Coman, op. cit., vol. II, 1985, p. 514.
99
structurat.103 Ne reţin atenţia îndeosebi cap. 15-21.
într-o epocă în care acesta era în plină înflorire şi solid
de a descrie în mod precis organizarea catehumenatului
al Tradiţiei.102 Importanţa operei pentru noi constă în faptul
care-l acuză de „laxism”, după cum rezultă din tonul rigorist
inovaţiilor liturgice ale unui papă „progresist”, Calist, pe
un preot „integrist” din Roma, care se opune cu violenţă
administrarea botezului…”.101 Autorul acestei scrieri pare a fi
episcopului, preotului şi diaconului, slujirea Sf. Euharistii,
sacramentariu primar, cu reguli, formule de hirotonie ale
Constituţie creştină bisericească, un evhologhiu sau un
excepţia Didahiei, cea mai veche şi mai importantă
al III-lea, pe la 215-220, „Tradiţia Apostolică este, cu
vastă compilaţie editată de mai mulţi ani”.100 Scrisă în secolul
descoperit-o, „dar nu înfundată în nisip, ci ascunsă într-o
n-au găsit nici un manuscris. Savanţii amintiţi mai sus am
ediţii păstrate în traducere etiopiană şi coptă.99 Arheologii
Lerinum – „pentru latini, ceea ce a fost Origen pentru greci”.81
Ca orice personalitate puternică, autorul a reprezentat o „figură
originală” (profetică), chiar controversată în „aventura” sa spi-
rituală. A avut perioadele sale de căutare şi chiar de „rătă-
cire”82, ceea ce nu scade – deşi „umbreşte” cât de cât – din
prestigiul marelui apologet creştin.
Tratatul De baptismo, scris pe la anii 200–206, este
socotit de specialişti printre scrierile sale polemico-
dogmatice83. Importanţa lui constă în faptul de a fi prima
expunere de ansamblu asupra Tainei Botezului, ce va
servi drept model altor opere ulterioare84. E cel mai vechi
tratat baptismal anteniceean păstrat. Scopul lucrării este
acela de a apăra Taina Botezului împotriva celor care o
respingeau. Tertulian polemizează îndeosebi cu o anume
Quintilla, pe care o numeşte „de Gaiana haeresi vipera”85,
ce „otrăvea” prin veninul ereziei gnostice a lui Gaius.
81
Tertulian, Viaţa şi opera…, p. 26.
82
În itinerariul său spiritual a trecut de la păgânism la creştinism, apoi
la montanism, pentru ca în cele din urmă să-şi creeze propria sectă (a
tertulianiştilor). Ibidem, p. 395. Patrologul Fulbert Cayré distinge trei
perioade de peregrinare spirituală: cea de catolicitate (respectiv de
ortodoxie doctrinară, de la convertire, în 195, până la 206); cea de
semi–montanism (între 206–212) şi perioada montanistă propriu-zisă
(de la 213 înainte). Op. cit., vol. 1 p. 221.
83
J. Tixeront, op. cit., p. 147.
84
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 21.
85
Q. S. F. Tertvlliani, op. cit., c. 1, p. 201.
49
 51
chrétiennes, no. 11 bis, Éditions du Cerf, Paris, 1968.
anciennes versions, trad. Bernard Botte, 2e Édition, col. „Sources
98
Vezi Hippolyte de Rome, La Tradition Apostolique, d’après les
97
Ibidem, c. 17, p. 214-215.
96
Ibidem, c. 9, p. 208,
95
Ibidem, c. 5 p. 205.
Ibidem, c. 4, p. 204. 94
Q. S. F. Tertvlliani, op. cit., c. 1, p. 201. 93
împreună cu B.S. Baston, B. Botte şi G. Dix, cu ajutorul unor
R. H. Conolly (1916) şi reconstituită de aceşti savanţi,
secolul al XVI-lea a fost identificată de E. Scwartz (1910) şi
lucrarea înscrisă pe soclul unei statui descoperite la Roma în
Numită şi Constituţia bisericească egipteană,
a. Ipolit al Romei, Tradiţia Apostolică 98
Din literatura pseudo–apostolică
ţionale, chiar de laici.97
săvârşit de episcopi, preoţi, diaconi şi, în cazuri excep-
sabilităţi). După consemnările lui Tertulian, botezul era
realitate deculpabilizare şi neasumare a unei respon-
şi „spălarea pe mâini a lui Pilat”96, ca gest „purificator” (în
scăldătoarea (lat. piscina; gr. colimvitra) Bethezda95; până
botez)”93; Sf. Ioan la Iordan şi Petru la Marea Tiberiadei94;
ivcqu,j-ul nostru Iisus Hristos, în apă ne naştem (prin
Conţinutul acestei scrieri se referă, în principal, la
necesitatea botezului, efectele sale, câteva ritualuri, printre
care: Taina Mirungerii86 (făcând aluzie la Aaron uns de
Moise, fratele său87 şi la numele lui Hristos88) şi „punerea
mâinilor”.89 De asemenea sunt evocate unele imagini
baptismale (acvatice) precreştine sau din tradiţia catehetică
primară, cum ar fi: episodul cosmogonic descris în prima
carte a Scripturii – „întuneric era deasupra adâncului şi
Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor” (Geneza
1,2)90; eliberarea din Egipt prin evenimentul pascal
(baptismal) al trecerii prin Marea Roşie91; cunoscutul
simbol primar al peştelui (ivcqu,j92): „noi peştişorii, după
86
Ibidem, c. 7, p. 206.
87
Aaron, fratele lui Moise, reprezintă „proto–iereul” (întâiul–preot)
Vechiului Testament, unsul Domnului: „să-i pui pe cap mitra, iar la
mitră să prinzi diadema sfinţeniei, apoi să iei untdelemn de ungere şi
să-i torni pe cap şi să-l ungi” (Ieşirea, 29, 6-7).
88
În gr. Cristo,j = uns; ebr. Masiah (Mesia). Însăşi haina botezului se
numeşte în unele părţi ale ţării noastre crijmă, formă veche slavă de la
grecescul cri,sma = ungere; numire mai veche a Tainei Sf. Mir. Ene
Branişte, Liturgica specială, pentru institutele teologice, Ed. I.B.M.O.,
Bucureşti, 1980, p. 374-375.
89
Q. S. F. Tertvlliani, op. cit., c. 8, p. 207.
90
Tenebrae erant super abysum et spiritus domini super aquas
ferebatur. Ibidem, c. 3, p. 202.
91
Ibidem, c. 9, p. 208.
92
Grecescul ihthys = peşte, ca simbol creştin constituie anagrama lui:
,Ihsou/j Cristo.j Qeou/ `Uiou/ Swth.r, respectiv Iisus Hristos Fiul lui
Dumnezeu Mântuitorul.
50
206
didactică a liturghiei, ce cuprindea lecturile biblice şi omilia (predica:
212
Denumită Liturghia catehumenilor sau a cuvântului; este partea
zană, Caransebeş, 2001, p. 392.
Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, ed. Diece-
pronaosul devine ca un fel de prelungire a naosului. Ene şi Ecaterina
bisericii, ce era despărţit(ă) de naos (nava bisericii) printr-un zid; azi
prona,oj sau na,rqhx – nartex = vestibulul unui templu) numit şi tinda
211
În vechime, catehumenii şi penitenţii stăteau în pronaosul (gr.
(1986) şi tome III, livres VII-VIII, S.C., no. 336 (1987).
320, Les Éditions du Cerf, 1985; tome II, livres III-VI, S.C., no. 329
Marcel Metzger, tome I, livres I-II, col. “Sources chrétiennes”, no.
Ediţia utilizată de noi este Les Constitutions Apostoliques, trad.
210
12, în vol. Cateheze, 2003, p. 12–13.
Sf. Chiril al Ierusalimului, Procateheza sau Prologul catehezelor, 209
a Liturghiei212: 1. catehumenii (gr. kathcou,menoi sau
„concedierii” a patru categorii de participanţi211 la prima parte
Constituţiile Apostolice210, consemnează modul
***
humenii să le asculte”.209
învăţăturilor, atunci vei cunoaşte că sunt nevrednici cate-
învăţăturile de acum. Când vei afla, prin experienţă, măreţia
şi tu odinioară catehumen şi nu-ţi istoriseam nimic din
fi spuse, ci pentru că auzul nu este vrednic de a le primi. Erai
ceva! Nu pentru motivul că învăţăturile nu sunt vrednice de a
acum ca la un hotar! Bagă de seamă ca nu cumva să spui
spuse; şi este osândit şi credinciosul ca un trădător. Tu stai
ceea ce a auzit, critică cele ce se fac aici şi-şi bate joc de cele
avkrow,menoi = auditorii; propo,ntej = cei care vin sau cei care
se apropie; lat. audientes, accedentes, venientes);
2. energumenii (evnergou,menoi = cei posedaţi de diavolul213);
3. (i)luminaţii (competenţii sau aleşii, care se pregăteau să
primească în curând botezul; gr. fwtizo,menoi; lat. illuminati,
competentes, electi); 4. penitenţii (gr. oi` evn th|/ metanoi,a| = cei
aflaţi în pocăinţă), potrivit unui ritual pe care-l regăsim şi în
Liturghiile răsăritene aflate în uz şi astăzi, sub numele de
ectenia celor chemaţi. Pe scurt, ritualul era compus din:
formula de concediere, rostită de diacon; rugăciunea
comunităţii pentru cei ce urmează să părăsească adunarea (cu
cereri specifice fiecărei categorii); binecuvântarea primită de
la episcop şi invitaţia de a ieşi în pace.214 Vom reda câteva
fragmente din ritualul de concediere a catehumenilor:
„Mai întâi „diaconul se urca pe estradă şi proclama: –
Nici un ascultător! Nici un necredincios (să nu mai rămână)!
de regulă interpreta textele citite), după care cei neiniţiaţi erau invitaţi
să meargă afară din adunare. La partea sacramentală sau euharistică,
denumită Liturghia credincioşilor, ce cuprindea prefacerea Sfintelor
Daruri şi împărtăşania, nu puteau participa decât cei iniţiaţi, respectiv
cei catehizaţi şi botezaţi.
213
Se mai numeau şi demoniaci şi aveau accese de furie, de fanatism,
manifestându-se prin ţipete şi violenţă. Ene şi Ecaterina Branişte,
op. cit., p. 151. Nu este exclus să fi fost bolnavii psihic, deoarece
termenul gr. evne,rgoj = activ, care acţionează, trimite la ideea de
agitaţie, tensiune, activism, iritare, violenţă, manie.
214
Les Constitutions Apostoliques…, tome 3, Livre VIII, 6–10,
p. 151–167.
207
 201
Alfred Bertholet, op. cit., p. 130.
G. Guţu, op. cit., p. 100, 353.
botez (ex. prin catehezele mistagogice); se pare că
asupra unor învăţături creştine ce se comunicau doar după
săvârşirea botezului, precum şi din discreţia păstrată
dincioşilor sau partea ei sacramentală, euharistică) şi la
partea a doua a Sf. Liturghii (aşa-numita Liturghie a cre-
tinilor (celor neiniţiaţi, profanilor, „păgânilor”) să asiste la
respectiv celor aflaţi în procesul de iniţiere) şi necreş-
Biserica nu îngăduia catehumenilor („celor chemaţi”,
Existenţa acestei proceduri s-a dedus din faptul că
întorcându-se, să vă sfâşie”.
înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi,
cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre
Biserica primară pare a fi textul de la Matei 7,6: „Nu daţi
care s-ar fi întemeiat aşa-numita disciplina arcana în
rurilor de credinţă şi a unor practici rituale. Temeiul pe
sensul de practică a păstrării secretului201 asupra adevă-
normă + arcanus = tainic, secret200, noţiunea primeşte
doctrină; educaţie, disciplină, fel de viaţă, obicei, regulă,
primită), instruire; metodă de învăţătură, sistem, şcoală,
Etimologic, lat. disciplina = învăţătură (dată sau
în literatura catehetică primară
Disciplina arcana
* Cap. 15: noii veniţi la credinţă
Iată cum se reflectă această practică în docu-
mentele vremii. În replică la acuzele lui Celsus, Origen
face referire la disciplina tăcerii (arcana) în Biserica
primară:
„Noi facem tot ce este cu putinţă ca întrunirile
noastre să cuprindă la adunări oameni serioşi, iar în felul
acesta nu ne afişăm în public tainele noastre cele mai
frumoase şi dumnezeieşti, întrucât dispunem de auditori
cuminţi. Din contră, noi ţinem ascunse şi trecem sub
tăcere tainele noastre cele mai adânci, mai ales când
vedem oameni simpli şi care au încă nevoie de învăţătură,
cum zicem noi, cei hrăniţi «cu lapte»…, (pentru că) sufle-
tele începătorilor se aseamănă cu laptele copiilor…, iar
hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obiş-
nuinţă simţurile învăţate să deosebească binele de rău (au
maturitate de credinţă şi darul discernământului spiritual,
n.n.). Or, dacă sunt valabile aceste adevăruri, oare se va
putea admite că măreţele adevăruri ale credinţei noastre
n-ar fi propovăduite într-o adunare de oameni inteligenţi şi
serioşi, ci că, dimpotrivă, învăţătorii noştri ar trăda
sfintele şi venerabilele noastre taine dacă ar vedea înaintea
lor o grămadă de copii, de sclavi ori de imbecili şi ar etala
în faţa lor astfel de spectacole?… Noi mărturisim, contrar
204
56
201
cuvertură, macat; perdea, tapet. G. Guţu, op. cit., p. 854.
200
purtau pe deasupra grecii, filosofii şi curtezanele; învelitoare,
Pallium = îmbrăcăminte de lână, care se drapa pe corp, pe care o 105
văl”.
dar nu numai dintr-o stofă de in, căci acesta nu este un
salută femeile. Femeile îşi acoperă capul cu un pallium105;
bărbaţii cu bărbaţii şi femeile cu femeile; dar bărbaţii nu
lor nu este încă sfânt. Credincioşii se salută reciproc,
de a se ruga, nu-şi dăruiesc sărutarea păcii, căci sărutul
vorba de credincioase fie de catehumene. Când au sfârşit
Femeile se roagă într-un loc aparte în biserică, fie că e
catehumenii se roagă aparte, separat de credincioşi.
„Când maestrul (lat. doctor) a încetat de a face cateheza, •
Cap. 18: rugăciunea celor care primesc instrucţia
• „Cei care se prezintă pentru prima dată pentru a asculta
cuvântul vor fi conduşi mai întâi în faţa maeştrilor
(Bisericii; lat. doctores) până a sosi poporul, unde vor fi
întrebaţi raţiunea pentru care vin la credinţă. Cei care
i-au condus (naşii care i-au recomandat, n.n.) vor
mărturisi la rândul lor (în cunoştinţă de cauză) dacă
aceştia sunt capabili de a asculta (cuvântul). Vor fi
întrebaţi despre stărea vieţii lor: dacă sunt căsătoriţi, dacă
sunt sclavi; dacă cineva este sclavul unui credincios şi
dacă stăpânul lui îi permite, va asculta cuvântul. Dacă
stăpânul său nu mărturiseşte la rându-i că acesta este bun
(pentru aceasta), va fi respins. Dacă stăpânul său este
păgân, va fi povăţuit să placă stăpânului său, pentru a
nu-l jigni.104 Dacă un bărbat îşi are femeia sa sau o
femeie îşi are soţul ei, vor fi povăţuiţi a se mulţumi, soţul
cu femeia sa şi femeia cu soţul ei. Dacă vreunul nu
trăieşte cu o femeie (dacă nu e căsătorit, n.n.), i se cere să
nu trăiască în desfrânare, ci să-şi ia femeie potrivit legii
sau să rămână aşa cum e. Dacă cineva este posedat de
diavol, nu va asculta cuvântul de învăţătură până ce nu va
fi purificat (exorcizat, n.n.)”.
104
Ceea ce nu presupune ca acceptarea candidatului va fi condiţionată de
bunul plac al unui stăpân păgân. Vezi Tradiţia Apostolică…, nota 1, p. 71.
53
 203
T. M. Popescu, T. Bodogae, G. Gh. Stănescu, op. cit., p. 161.
Bucureşti, 1994, p. 116.
obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, vol. 2, Ed. Artemis,
206
J. Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, mituri vise,
pentru cunoaşterea învăţăturilor creştine.207
de „mister”, să sporească la catehumeni motivaţia, interesul
mai poate distinge şi un scop pedagogic, ca prin această notă
era de preferat o cât mai mare discreţie; în plan secundar se
de „ilegalitate” a creştinismului (epoca persecuţiilor), în care
răstălmăcite sau profanate, ba mai mult, e vorba de perioada
cheremul celor neavizaţi, pentru de a nu fi persiflate,
curând de necesitatea ca misterele de credinţă să nu ajungă la
În cazul creştinismului „tăcere” era impusă mai
din gura maeştrilor”.206
societăţii, de a nu difuza decât dreapta învăţătură primită
arcanului) de a nu deschide gura decât cu încuviinţarea
obligaţia de a respecta cu stricteţe legea tainei (sau a
primele încercări. Ceremonia închiderii gurii simboliza
scos de un pontif, dar numai după ce trecea cu succes
întâi un căluş în gură, dinaintea demnitarilor; căluşul îi era
iniţiere religioasă pretindeau neofitului să i se pună mai
„Existau societăţi secrete în care ceremoniile de
într-adevăr iniţial misterele de credinţă şi de cult
(semnificaţia practicilor rituale) erau păstrate sub tăcere.202
Sintagma „disciplina arcani” intră în uz de-abia din
secolul al XVII-lea, paternitatea ei aparţinând teologului
protestant Dalläus (+1670).203 Deşi nu se cunoaşte originea
acestei practici primare, e de presupus că, în contextul
vremii, ea a fost inspirată din religiile de mistere (ex.
Eleusis, Mithra), în care violarea secretului iniţiatic era
sever reprimată, dar nu a avut niciodată acelaşi sens cu
„legea tăcerii” din aceste culte ezoterice.204
„În religiile de misterii doctrina şi cultul – ta.
lego,mena şi ta. drw,mena – aveau caracter magic şi erau
însoţite deseori de scene ireproductibile (orgii, n.n.), ca:
nebunie sacră, ucideri sacre, împreunări sacre, pe care nu
trebuiau să le privească ochi profani. Detaliile iniţierii în
aceste religii trebuiau ferite de priviri indiscrete, care, prin
însuşi faptul vederii, le-ar fi depotenţializat şi le-ar fi
desubstabţializat, potrivit principiului că tot ce cade sub
ochi e dezlegat sau în orice caz întinat… Alta era situaţia
în creştinism… Discreţia asupra iniţierii creştine e cerută,
nu pentru temeiuri magice, ci pentru alte raţiuni… Cei
profani, adică cei din afară, n-au un auz vrednic de a primi
învăţăturile creştine”.205
202
T. M. Popescu, T. Bodogae, G. Gh. Stănescu, op. cit., vol. 1, p. 161.
203
Ibidem.
204
Ch. Wackenheim, op. cit., p. 19.
205
I. G. Coman, op. cit., vol. 3, 1988, p. 546-547.
202
54
207
vor fi respinşi, pentru că au dispreţuit pe Dumnezeu.
Catehumenii sau credincioşii care vor să se facă soldaţi
cetăţi, cel care poartă purpura, va înceta sau va fi respins.
puterea de viaţă sau de moarte, respectiv magistratul unei
jurământul. Dacă refuză, va fi respins. Cel care are
Dacă primeşte ordin, nu-l va executa şi nu-şi va încălca
va fi respins. Soldatul subaltern nu va omorî pe nimeni.
este preot al idolilor sau gardian al idolilor va înceta sau
jocurilor gladiatorilor va înceta sau va fi respins. Cel care
parte la vânătoare (în arenă) sau funcţionarul ataşat
care învaţă pe gladiatori să lupte sau bestiarul care ia
jocuri, va înceta sau va fi respins. Gladiatorul sau cel
asemenea vizitiul care concurează sau cel care ia parte la
n-are altă meserie, i se va permite (să înveţe). De
docet pueros), ar fi mai bine dacă ar înceta; dacă însă
înceta sau va fi respins. Cel care învaţă copiii (lat. qui
Dacă vreunul este actor sau dă reprezentaţii la teatru, va
învăţaţi să nu fabrice idoli; vor înceta sau vor fi respinşi.
respins. Dacă vreunul este sculptor sau pictor, vor fi
este patron al unei case de prostituţie, va înceta sau va fi
profesiunile celor aduşi pentru a fi iniţiaţi. Dacă vreunul
„Se va cerceta (pentru a şti) care sunt meseriile şi •
Cap. 16: meserii şi profesiuni
Prostituata (lat. meretrix) sau homosexualul (lat. homo
luxuriosus) sau amantul (trad. fr. le mignon; gigolo) şi
cel care face lucruri despre care nu se poate vorbi
(ocupaţii infamante, n.t.) vor fi respinşi, pentru că sunt
impuri. Nu va fi admis magul la examen. Incantatorul
(vraciul), astrologul, divinatorul (ghicitorul), interpretul
viselor, şarlatanul (lat. qui turbat populum = care
„fraiereşte” prostimea, t.n.), falsificatorul de monede, cel
care fabrică amulete (gr. fulakth,rion), vor înceta sau vor
fi respinşi. Concubina cuiva, dacă e sclava lui, dacă i-a
născut copii şi îi este devotată doar lui, va asculta
(cuvântul); dacă nu, va fi respinsă. Bărbatul care are o
concubină va înceta şi va lua femeia după lege; dacă
refuză, va fi respins. Dacă am omis vreuna, profesiile
însele vă vor instrui, căci noi avem cu toţii Duhul lui
Dumnezeu”.
Cap. 17: durata instrucţiei
• „Catehumenii vor asculta cuvântul timp de trei ani.
Totuşi, dacă unul este zelos şi se potriveşte bine
lucrurilor, nu va fi apreciat timpul (cronologic, n.n.), ci
doar conduita (axiologic, n.n.) sa va fi judecată”.
55
 57
Apopstilică…, nota 1, p. 79.
botezului erau numiţi electi (echivalentul gr. fotizomenoi). Tradiţia
106
În ritul roman, cei ce se pregăteau pentru primirea imediată a
Începând din acest moment în care au fost selectaţi, li se
fiecare: acesta a făcut astfel; ei vor primi evanghelia.
care i-au recomandat, naşii, n.n.) pun mărturie pentru
făcut tot felul de fapte bune? Dacă cei care i-au adus (cei
catehumeni? au cinstit văduvele? au vizitat bolnavii? au
examinează viaţa: au vieţuit cinstit în timpul cât au fost
„Când sunt aleşi106 cei care vor primi botezul, li se • antic: cateheza (pre şi post)baptismală, noua evanghe-
Cap. 20: cei care vor primi botezul
sângele lui”.
păcatele, el va fi mântuit, căci a primit botezul prin
chiar de-ar fi bătut şi omorât, până a nu-i fi încă iertate
n.n.), să nu fie îngrijorat pentru mărturisirea lui. Căci
un catehumen e oprit de la numele Domnului (la botez,
cel ce învaţă e cleric fie că e laic, va face la fel. Dacă
peste catehumeni, se roagă, apoi îi concediază. Fie că
„După ce maestrul – după rugăciune – a pus mâinile • logice de sacru(alitate)! – impune necesitatea intensificării
Cap. 19: punerea mâinilor peste catehumeni
asemenea un alt ulei, pe care-l va exorciza: se numeşte
ulei de exorcizare. Un diacon ia uleiul de exorcizare şi
se aşează la stânga preotului şi un alt diacon ia uleiul
de lucrare a harului şi se aşează în dreapta preotului.
Preotul, luând pe fiecare din cei ce primesc botezul, îi
va porunci să se lepede (de satana)109, zicând: Mă
lepăd de tine, satano, de toată trufia şi de toate
lucrurile tale! După ce fiecare s-a lepădat, (preotul) îl
unge cu ulei, zicând: Să se depărteze de la tine tot
duhul cel rău. În acest fel îl va încredinţa gol
episcopului sau preotului care se găseşte în apropierea
apei pentru a-l boteza. Un diacon va coborî cu el în
acest fel. Când cel ce se botează va fi scufundat în apă,
cel care-l botează îi va zice, punându-i mâna (pe cap):
Crezi în Dumnezeu Tatăl atotputernicul? Şi cel ce se
botează va zice, la rândul său: Cred. Şi îndată (cel
care-l botează), ţinând mâna pe capul său, îl va
cufunda o dată. Apoi îi va zice: Crezi în Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut prin Duhul Sfânt
de către Fecioara Maria, a fost răstignit sub Ponţiu
Pilat, a murit, a înviat a treia zi din morţi, S-a înălţat la
ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; va veni să judece
109
Alte documente primare atestă că lepădările se făceau cu faţa către
apus, iar mărturisirea de credinţă, cu faţa către răsărit, ca în vremea
noastră, deşi în textul de faţă nu se precizează acest lucru. Ibidem,
nota 3, p. 83.
60
200
spiritual-morală continuă.
de vârstă) şi ascensională, ca un proces de creştere şi maturizare
de dezvoltare diacronică (în timp, pe etape, potrivit particularităţilor
199
Termenul n-are nimic de a face cu evoluţionismul, ci exprimă ideea
198
G. Cavalotto, op. cit., p. 8.
respectiv cu un proces de formare creştină permanentă.
tere spirituală devin sinonime cu cateheza evolutivă199,
lizare, neocatehumenatul, ca itinerarii formative şi de creş-
evanghelizării”198. Inspirate din procesul catehumenal
urgenţa unei pastorale misionare cu recuperarea primatului
modalităţi adecvate de convertire şi de creştere în credinţă,
reînnoiri a catehezei, preocuparea de a oferi celor botezaţi
exprimă o nouă sensibilitate pastorală: „exigenţa unei
(respectiv Tainele iniţierii: Botez, Mirungere, Euharistie),
(in/formativ), ce culmina cu celebrarea sacramentală
spirituală) al primelor secole creştine, ca itinerar catehetic
noastre, ca proces iniţiatic (misionar, educativ, de formare
Redescoperirea catehumenatului antic în zilele
(re)evanghelizare a lumii în ambiente culturale diferite.
(in)formării creştine, printr-o adevărată „cruciadă” de
distorsionare a căutării autentice de potolire a nevoii onto-
şi imaturitate (confuzie) spirituală; or, de ce nu, chiar o
cerbare a „venei” histrionice a omului, labilitate emoţională
experienţe extatice ş.a.m.d. – insinuând probabil o exa-
Prezentare generală
Etimologia termenului trebuie căutată în grecescul
kathcou,menoj, ce provine de la verbul kathcei/n = a instrui
cu voce înaltă. h;cein = a răsuna, se află în contrapunere
semantică cu khru,ssein = a anunţa, a proclama (kerigma
= anunţul mesajului pentru prima dată; invitaţie la con-
vertire). Cateheza reia şi dezvoltă mesajul deja pro-
clamat189. Catehumenatul antic reprezintă un fenomen
complex şi inegal în diferitele Biserici (locale) şi cu o
dezvoltare în timp. Este o instituţie creştină a Bisericii
primare destinată, prin excelenţă, pregătirii pentru botez a
celor ce-l solicitau şi erau consideraţi demni de a-l
primi190.
În literatura de specialitate îl găsim definit ca „o
instituţie bisericească de tip pastoral–liturgic, născută şi
consolidată din experienţa – aprobată de autoritatea bise-
ricească – dezvoltată în interiorul comunităţii creştine,
începând de la sfârşitul sec. II şi răspândindu-se rapid în
189
Giuseppe Groppo, Catecumenato antico, în Dizionario di
catechetica, p. 134.
190
A. Vacant, E. Mangenot, É. Amann, Dictionnaire de la théologie
catrholique, tome II-ième, II-ième partie, Paris–VI, Libraire Letouzey
et Ané, 1932, col. 1968.
197
 59
textul latin apare termenul de „euharistie”. Ibidem, nota 2, p. 83.
atestată foarte curând în Răsărit. E interesant de observat că în paranteză la
postbaptismale (Sf. Mir). Tertulian nu cunoştea prima ungere, care e
untdelemn: unul destinat ungerii prebaptismale (ulei sfinţit), celălalt ungerii
Apare pentru prima dată în Apus distincţia între cele două tipuri de
gratiarum actionis; gr. euvcaristi,a).108 Va lua de
numeşte ulei de lucrare a harului (Sf. Mir; lat. oleum
asupra uleiului, pe care-l va pune într-un vas: se
momentul stabilit pentru botez, episcopul va cere harul
sine obiecte străine (pe când coboară) în apă. În
bijuteriile de aur pe care le poartă. Nimeni să nu ia cu
vor fi desfăcut părul şi după ce-şi vor fi depus
vor boteza apoi bărbaţii şi în sfârşit femeile, după ce-şi
lor vor vorbi pentru ei sau cineva din familia lor. Se
vorbi. Cât despre cei ce nu pot (copiii, n.n.), părinţii
rând copiii. Toţi cei ce pot vorbi pentru ei înşişi, vor
menii, n.n.) se vor dezbrăca şi vor fi botezaţi în primul
apa care se găseşte (la îndemână, n.n.). Ei (catehu-
există o necesitate permanentă şi urgentă, se foloseşte
puţin aşa trebuie când nu ar fi o necesitate. Dar dacă
izvorăşte în fântână sau care curge din înălţime. Cel
rugăciunea pentru sfinţirea apei. Să fie apă ce
„În momentul în care cântă cocoşul, se face mai întâi
Cap. 21: tradiţia sfântului botez
vor pune mâinile în fiecare zi, fiind exorcizaţi. Când se
apropie ziua în care vor fi botezaţi, episcopul îi va
exorciza pe fiecare din ei, pentru a şti dacă este curat.
Dacă vreunul nu este bun sau nu este curat, va fi
îndepărtat, pentru că n-a ascultat cuvântul cu credinţă, căci
este imposibil ca străinul (demonul, n.n.) să fie alungat
întotdeauna. Sunt preveniţi cei care trebuie să fie botezaţi,
ca să-şi facă baie şi să se spele joi. Dacă o femeie este la
vremea regulei, va fi amânată şi va primi botezul într-o
altă zi. Cei care vor primi botezul, vor posti vineri.
Sâmbătă, episcopul îi va aduna într-acelaşi loc pe cei care
vor primi botezul. Le va porunci tuturor să se roage şi să
îngenuncheze şi, punându-şi mâinile peste ei, va porunci
duhurilor străine să-i părăsească şi să nu se mai întoarcă în
ei. După ce va înceta să-i exorcizeze, va sufla în faţa lor107
şi după ce le-a însemnat fruntea, urechile şi nările, îi va
face să se ridice. Ei vor petrece toată noaptea în veghe; li
se vor face lecturi şi vor fi instruiţi. Cei care vor fi botezaţi
nu vor aduce cu ei nici un lucru, doar ceea ce aduce
fiecare pentru Euharistie. Se cuvine, într-adevăr, ca acela
care a devenit vrednic, să ofere darul în acelaşi ceas”.
107
Este o practică asemănătoare acelei effeta din botezul roman:
exsuflaţia, însemnarea frunţii, a urechilor, a nărilor. Ritualul roman nu
vorbeşte de frunte, dar prescrie utilizarea salivei, sub influenţa textului
de la Matei 7, 33–34. Ibidem, nota 4, p. 79.
58
198
193
Giuseppe Cavallotto, Iniziazione cristiana…, introduzione, p. 19.
Bucureşti, 1983, p. 610, 623.
G. Guţu, Dicţionar latin–român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
192
Ibidem, p. 134. 191
108
structurare embrionară şi durată redusă193.
unor variate itinerarii, caracterizate prin: flexibilitate,
apostolic şi în primele două secole se prezintă sub forma
botezul şi deplina apartenenţă la Biserică. În veacul
Hristos şi de însoţire a noilor credincioşi, care culmina cu
referă la acel proces iniţial de dezvoltare a credinţei în
a se duce în(lăuntru), la…, a începe, a se apuca de…192, se
origine; corelat cu verbul in–eo = a intra în…, a pătrunde,
Iniţiere catehumenală, de la lat. initium = început,
botezului.
pentru formarea noilor credincioşi în vederea primirii
Bisericii, rămâne instituţia cea mai exigentă şi originală
Taine ale iniţierii. Strict legat cu activitatea misionară a
simpatizanţi printre catehumeni până la pragul primirii Sf.
procesului de iniţiere creştină, extinsă de la primirea noilor
botez, catehumenatul reprezintă o etapă fundamentală a
• Ca stagiu de pregătire parcurs de candidaţii la
dispariţia completă în sec. VI–VII”191.
rămas încă viu în sec. V, în decădere lentă până la
sec. IV, transformându-se în a doua jumătate a sec. IV, dar
toate Bisericile, pe parcursul sec. III şi prima jumătate a
Iniţial mai sumar, începând cu secolul al II-lea era
deja organizat194. În secolele III-IV, accesul adulţilor la
botez se structurează într-un proces organic de formare,
deja bine definit, desfăşurat ca o adevărată ucenicie în
viaţa creştină, extinsă în mod diferit în timp. De-abia
acum putem vorbi de catehumenat propriu-zis, pentru
adulţii care doreau să devină creştini195. După secolul al
V-lea, itinerarul catehumenal, tot mai mult adresat
copiilor, pe măsura generalizării pedobaptismului196 intră
în faza lui de declin. Are o durată mult mai limitată, tinde
spre o progresivă ritualizare, se diluează până la dispariţia
sa totală, pe la începutul secolului al VII-lea.197
Premize ale unui neocatehumenat
Actualul context socio-religios, marcat de fenomene,
ca: secularizare, decreştinare, ignoranţă religioasă, indife-
rentism, agnosticism, consumism cultu(r)al, apetit pentru
sincretisme religioase şi manifestări exotice (ezoterisme,
senzaţional, inedit, paranormal, miraculos, magic, fabulos,
194
Teodor M. Popescu, Teodor Bodogae, George Gh. Stănescu,
Istoria bisericească universală (manual pentru institutele teologice),
vol. 1, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1956, p. 159.
195
G. Cavallotto, op. cit., p. 19.
196
Botezul copiilor.
197
Ibidem.
199
 61
când se vor ruga, vor da sărutarea păcii. Atunci
cu credincioşii înainte de a fi obţinut toate acestea. Şi
vor ruga împreună cu tot poporul; căci ei nu s-au rugat
(episcopul) va face astfel cu fiecare. De acum înainte se
care a fost însemnat va zice: Şi cu duhul tău. El
sărutare, spunându-i: Domnul (să fie) cu tine. Şi cel
Sfânt. Şi după ce îl va fi însemnat la frunte, îi va da o
(numele lui) Hristos Iisus şi în (numele) Duhul(ui)
(numele lui) Dumnezeu Tatăl atotputernicul şi în
(celui botezat), va zice: Te ung cu untdelemn sfânt în
harului (Sf. Mir, n.n.) în mâna sa şi punând pe capul
vecii vecilor. Amin. Apoi turnând ulei de lucrare a
Fiului şi a Sfântului Duh, în sfânta Biserică, acum şi în
urmând voia Ta; că a Ta este mărirea, a Tatălui şi a
şi trimite asupra lor harul Tău, ca ei să Te slujească
renaşterii, fă-i vrednici de a fi umpluţi de Duhul Sfânt
făcut vrednici de a primi iertarea păcatelor prin baia
ei, va zice invocaţia: Doamne, Dumnezeule, Care i-ai
intră în biserică. Episcopul, punându-şi mâinile peste
după ce se şterg, fiecare se îmbracă, apoi (neofiţii, n.n.)
untdelemn sfinţit în numele lui Iisus Hristos. Şi astfel,
harului (Sf. Mir), cu aceste cuvinte: Te ung cu
ridicat, va fi uns de către preot cu uleiul de lucrare a
botezat (cufundat, n.n.) a treia oară. Apoi, după ce va fi
Biserică? Cel ce se botează va zice: Cred, şi astfel va fi
care-l botează) va zice: Crezi în Duhul Sfânt, în sfânta
îl va boteza (cufunda, n.n.) a doua oară. Din nou (cel
pe cei vii şi pe cei morţi? Şi când va auzi zicând: Cred,

Cine este acest împărat al dreptăţii?… (Preîn-

110
b. Constituţiile Apostolice
O altă scriere, mai puţin cunoscut în cultura noastră,
pare-se de provenienţă siriacă, de pe la anul 380 este o
compilaţie de tradiţii şi documente proprii originii Bisericii,
grupând trei documente primare: Didascalia (cărţile I–VI);
Didahia (Învăţătura celor doisprezece Apostoli; cartea VII,
1–32) şi Diatexis (Tradiţia Apostolică, alcătuită din: Consti-
tuţia Bisericii egiptene, Testamentul Domnului Iisus Hristos şi
Canoanele lui Ipolit; cartea VIII, 3–45).111 Ea aparţine, după
câte se crede, unui cleric arian, reprezintă „cea mai întinsă
colecţie canonico-liturgică din primele două perioade patris-
tice”112. Importanţa lui pentru studiul nostru constă în faptul de
a ne oferi bogate informaţii privind iniţierea creştină, catehu-
menat, ritualul baptismal, veghea pascală, noii botezaţi (vol. II,
cărţile III–IV); cateheza prebaptismală, punerea mâinilor,
ungerea prebaptismală, sfinţirea apei baptismale, ritualul
baptismal botez, accesul la catehumenat etc. (vol. III, cărţile
VII–VIII).
chipuirea Celui Care a spus): «Pacea Mea dau
vouă, pacea Mea las vouă»…” (III,8,10-12).
• „Cine este, aşadar, făcătorul tainelor, decât
Domnul Iisus? Din cer au venit aceste taine…, că
Dumnezeu a plouat poporului mană din cer…
Poate tu zici: Pâinea mea este cea obişnuită. Dar
această pâine este pâine până la rostirea cuvin-
telor tainelor; dar când a venit sfinţirea, din pâine
se face Trupul lui Hristos…” (IV,13-14).
Cap. IV–VI din Cartea a IV-a; cap. I–III din Cartea a
V-a şi cap. I din Cartea a VI-a prezintă pe larg Sf. Taină a
Euharistiei. Cap. IV din Cartea a V-a cuprinde o tâlcuire a
Rugăciunii Domneşti, iar ultimele 3 capitole din Cartea a
VI-a (III–V) oferă câteva povăţuiri practice asupra modului
în care trebuie să ne rugăm.

110
Ediţia utilizată de noi este Les Constitutions Apostoliques, trad.
Marcel Metzger, tome I, livres I-II, col. „Sources chrétiennes”, no.
320, Les Éditions du Cerf, 1985; tome II, livres III-VI, S.C., no. 329
(1986) şi tome III, livres VII-VIII, S.C., no. 336 (1987).
111
Marcel Metzger, Introduction, la op. cit., p. 14-17.
112
I.G. Coman, op. cit., vol. 2, p. 520.
64 193
progreseze în cucernicie”.
fie zelos pentru Biserică, făcând ceea ce a învăţat ca să
să placă lui Dumnezeu, pentru a se conduce bine, ca să
sfârşi (acestea), fiecare se va sili să facă fapte bune, ca
fiecare (dintre cei ce se împărtăşesc). După ce se vor
Darurile vor fi aduse de diaconi la episcop şi el va
invoca harul asupra pâinii pentru (ca să se preschimbe
în, n.n.) Trupul lui Hristos, asupra potirului cu vin
amestecat, pentru (ca să fie) chipul sângelui care s-a
vărsat pentru toţi cei ce cred în El; asupra laptelui şi a
mierii amestecate, pentru (a indica) împlinirea promi-
siunilor făcute părinţilor (noştri), despre care a vorbit
(referindu-se la) ţara în care curge lapte şi miere, pentru
care Hristos S-a jertfit, şi din care, ca nişte copii, se
hrănesc credincioşii, din El Care, prin dulceaţa
cuvântului, îndulceşte amărăciunea inimii; asupra apei
(prezentate) ca dar pentru a arăta baia, ca omul interior,
Partea a III-a
adică sufletul, să obţină aceleaşi efecte ca şi corpul. De
toate aceste lucruri episcopul va ţine seamă când oferă
împărtăşania. Când frânge pâinea, prezentând fiecare Catehumenatul antic
părticică, va zice: Pâinea cerului în Iisus Hristos. Cel
care primeşte va răspunde: Amin. Dacă preoţii nu sunt
destui, diaconii de asemenea vor ţine potirele, iar
aceasta într-o anumită ordine: primul va ţine apa, al
doilea va ţine laptele, iar al treilea va ţine vinul. Cei
care vor primi (împărtăşania), vor gusta din fiecare
(potir), în timp ce va primi (de la fiecare) de trei ori, cel
care-i dă va zice: În (numele lui) Dumnezeu Tatăl
atotputernicul. Iar cel care primeşte, va răspunde:
Amin. – Şi în (numele) Domnul(ui) Iisus Hristos. (El va
răspunde: Amin). – Şi (în numele) Duhului Sfânt şi al
sfintei Biserici. El va răspunde: Amin. Se va face aşa cu
62
 65
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, îi vei boteza în
zicând şi pronunţând asupra apelor invocarea sfântă a
episcopule – sau preotul care este sub ascultarea ta –
însemnare a botezului Duhului; apoi tu însuţi,
bărbaţilor, cât şi ale femeilor, cu untdelemn sfânt, ca
după acest model ungi capetele candidaţilor, atât ale
acum sunt mult iubiţi şi aleşi. Tu, deci, o episcopule,
nupţiale, ei care nu demult nu făceau parte din popor,
Biserica lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia camerei
sunt creştini: o preoţie sfântă şi un neam sfânt,
ceirotonou/ntai), ci pentru că urmând pe Hristos, ei
acum cei botezaţi ar fi hirotoniţi preoţi (i`erei/j
făcea odinioară pentru regi şi preoţi; nu pentru că
punerii mâinilor (th|/ ceiroqesi,a| thn kefalh,n), cum se
„Dar episcopul nu-i va unge decât capul cu ocazia •
ierurgie):
mandatare pentru o anumită slujire; ca act liturgic e
punerea mâinilor baptismală sau în alte circumstanţe de
act liturgic e Sacrament) şi ceiroqesi,a (hirotesie =
(hirotonie = rezervată semantic consacrării sacerdotale; ca
Autorul exprimă clar distincţia între ceirotoni,a
Ritualul baptismal
Volumul II, Cartea III
al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte
v-am poruncit». În numele Tatălui Care a trimis, al
Fiului Care a venit, al Mângâietorului Care a măr-
turisit. Vei unge mai întâi cu untdelemn sfânt, apoi vei
boteza cu apă şi la urmă vei însemna cu mir, pentru ca
ungerea să fie împărtăşirea Duhului, apa simbolul
morţii, iar mirul pecetea alianţei. În lipsa untdelemnului
şi a mirului, apa ajunge pentru ungere, însemnarea şi
mărturisirea unui „muribund” sau mai degrabă a unui
părtaş morţii (lui Hristos)” (22,1–2).
Postul prebaptismal
• „Înainte de botez, candidatul trebuie să postească, căci
Domnul Însuşi înainte de a fi botezat de Ioan, a pe-
trecut în pustiu, postind patruzeci de zile şi patruzeci
de nopţi (Matei 4,2). El a fost botezat şi a postit, nu
pentru că ar fi avut nevoie de o spălare, de un post sau
de o purificare, El Care este curat şi sfânt prin natura
Sa, ci ca mărturie a adevărului în faţa lui Ioan şi pentru
a ne da un exemplu… Cel care a fost iniţiat în moartea
lui Hristos trebuie mai întâi să postească, pentru că nu
se cade după ce a fost înmormântat şi a înviat cu
Hristos să mai fie trist odată înviat…” (22,4-6).
68
192
înseamnă împărat al dreptăţii, împăratul păcii.
nelor. Dar cine este Melchisedec? – Numele acesta
avut? – Melchisedec. Aşadar, însuşi făcătorul tai-
şi vinul? – Nu Avraam le-a avut. Dar cine le-a
pâine şi vin (Facere 14,14 ş.u.). Cine a avut pâinea
i-a ieşit în întâmpinare (lui Avraam) şi i-a oferit
iudeilor. Cum aşa? – Iată! …preotul Melchisedec
tainele creştinilor sunt mai dumnezeieşti decât ale
tinilor sunt mai dinainte decât ale iudeilor şi că
sfânta masă… Află ce îţi spun: că tainele creş-
„Ai venit la altar, ai văzut Sfintele Taine aşezate pe •
Sfânta Euharistie
mai grele” (I,1-4).
a greşelilor, nici un miros urât al vreunei rătăciri
mă a lui Hristos; nu mai este în voi nici o necurăţie
bună mireasmă; tot aşa şi voi sunteţi buna mireas-
doilea cort era şi cădelniţa, menită să răspândească
duhovnicească şi de o preoţie duhovnicească. În al
pentru împărăţie; numai că e vorba de o împărăţie
sfânt»... Oricine este uns pentru preoţie este uns şi
sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam
un popor preoţesc? Căci lor li s-a spus: «Voi
odrăslit din nou? Dar ce este poporul însuşi decât
ne fie ruşine în slujba (botezului) de ceea ce
dispreţuim în slujirea aproapelui” (I,4-7).
Ungerea cu Sf. Mir şi venirea la altar
• „Urmează pecetea duhovnicească – Taina Mirun-
gerii, n.n. – …se face ca o desăvârşire, atunci când,
la invocarea preotului, se revarsă Duhul Sfânt,
Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, Duhul sfatului
şi al puterii, Duhul cunoaşterii şi al evlaviei, Duhul
temerii de Cel Sfânt (Isaia 11,2-3): ca cele şapte
virtuţi ale Duhului” (II,8)
• „Ce urmează după acestea? – Trebuie să vii la
altar…; ai de văzut lucruri pe care nu le vedeai
mai înainte, anume taina despre care ai citit în
Evanghelie; dacă, totuşi, n-ai citit-o tu însuţi, sigur
ai ascultat-o: un orb188 s-a arătat Mântuitorului, ca
să fie tămăduit; şi Acela Care pe alţii îi tămăduia
doar cu cuvântul şi cu vorbirea le reda lumina
ochilor prin poruncă, a voit totuşi să preînchipuie
în (orbul) acela această taină…: «A luat pământ şi
l-a uns peste ochi şi i-a spus: Du-te la Siloam. Şi
188
În ritul galican, îndată după botez, se citea evanghelia vindecării
orbului din naştere (Ioan cap. 9). Vezi comentariul pr. E. Branişte,
ibidem, nota 63, p. 582.
189
 191
pe popor, dacă toiagul lui Aaron era uscat şi a
mul 1,3). Dar poate vei spune: ce priveşte aceasta
roadă, «răsădit fiind lângă izvoarele apelor» (Psal-
a greşelilor; dar de acum ai şi început să aduci
cina păcatelor, te uscaseşi din pricina rătăcirilor şi
fântână izvorâtoare de sevă. Te uscaseşi din pri-
uscat erai şi tu şi ai început să înfloreşti din nou în
Aaron. Înainte era uscat, apoi a înflorit din nou;
an, adică baptisteriul, unde a înflorit toiagul lui
care marele preot intră de obicei o singură dată pe
doilea cort, în care preotul v-a făcut să intraţi, în
ce ţinteşte aceasta? – Ca să pricepeţi ce este al
toiagul lui Aaron… şi tămâietoarea (cădelniţa). La
9,7)… Iar în cortul al doilea se afla mana, era şi
(numai) marele preot, o singură dată pe an (Evrei
des în primul cort; dar în al doilea cort intra
„În Vechiul Testament, preoţii obişnuiau să intre • înviere. Tatăl este Dumnezeu Cel de deasupra tuturor;
Sfânta Sfintelor – închipuirea cristelniţei
Cartea IV
(Cartea IV; II,5)
pustie?» (Cânt. 8,5). Se miră deci şi îngerii…”
«Cine este aceasta care se ridică, toată albă, din
ridicându-se (orbul), s-a dus şi s-a spălat şi s-a
întors văzând». Ia şi tu seama la ochii sufletului
tău. Vedeai cu ochii trupeşti, cele ce sunt trupeşti;
dar cele ce sunt ale tainelor, nu puteai încă să le
vezi cu ochii sufletului. Aşadar, când ţi s-a dat
numele (la înscrierea pentru botez, n.n.), a luat
pământ şi te-a uns peste ochi. Ce înseamnă asta?
Că îţi mărturiseai păcatul, că îţi cunoşteai cugetul,
că făceai pocăinţă pentru păcate, adică recunoşteai
soarta firii omeneşti… Astfel ţi-a pus şi ţie pământ
(peste ochi), adică sfială, prevedere, conştiinţa
slăbiciunii tale şi ţi-a spus: «Mergi la Siloam». Ce
este Siloam? «Acesta se tălmăceşte trimis», zice
Evanghelia, adică: Du-te la apa aceea în care este
propovăduită crucea Domnului; du-te la apa aceea,
în care Hristos răscumpără păcatele tuturor. Te-ai
dus, te-ai spălat, ai venit la altar, ai început să vezi
ceea ce nu vedeai mai înainte; adică s-au deschis
atunci ochii tăi, prin botezul Domnului şi prin
închipuirea patimilor Lui; tu, care mai înainte
păreai că eşti orb la suflet, ai început să vezi
lumina tainelor…” (II,11-15).
• „Urmează să veniţi la altar. Aţi început să veniţi;
v-au privit îngerii, v-au văzut venind şi au privit
cum acea fire omenească, care era mai înainte
sluţită de zgura cea întunecată a păcatelor, capătă
dintr-o dată strălucire. Şui de aceea se întrebau:
190
66
pentru a fi curat, fără pată, sfânt, iubitor de Dumnezeu,
lepădat de satana, de slujitorii săi şi de lucrările sale,
Tatălui, împreună moştenitor cu Fiul Său, care s-a
lui Dumnezeu, duşman al diavolului, moştenitor al
necurăţie, să nu lase loc păcatului, fiind un prieten al
„Cel botezat trebuie să se îndepărteze de orice •
Noii botezaţi
1–3).
revelat de Hristos, al cărui mesager este” (16,3–4; 17,
Mângâietorul (o` Para,klhtoj = Paracletul) trimis şi
Fiul Cel mult-iubit, Domnul slavei; Duhul Sfânt este
Hristos este Dumnezeul Unul-Născut (o` monoge,nhj),
ieşirea din apă (reprezintă, n.n.) participarea la
kata,dusij = imersiune) este participarea la moarte;
mirul confirmă mărturisirea… Cufundarea (h`
uleiul pentru Duhul Sfânt, însemnarea pentru cruce şi
pentru moartea Fiului; apa este pentru înmormântare,
botezaţi cu mir (tw|/ mu,rw|). Botezul este, deci, conferit
facă cu demnitate; apoi episcopul va unge pe cei
însărcinare, pentru că tradiţia peceţii de neşters să se
dacă e vorba de o femeie, diaconiţa va avea această
apă; apoi, dacă este un bărbat, diaconul îl va primi, iar
fiul lui Dumnezeu, rugându-se ca un fiu Tatălui său, cu
aceste cuvinte care se rostesc în adunarea comună a
credincioşilor: «Tatăl nostru Care eşti în ceruri…»
(18, 1–2).
Veghe pascală
• „Până a începe a licări prima zi a săptămânii, adică
duminica, rămâneţi treji, de cu seară până la cântatul
cocoşului, adunaţi în biserică, vegheaţi, rugându-vă şi
invocând pe Dumnezeu în timpul veghei voastre, citind
Legea, Profeţii şi Psalmii, până la cântatul cocoşului; apoi,
după ce v-aţi botezat catehumenii, aţi citit Evanghelia, cu
teamă şi cutremur şi aţi predicat poporului mântuirea,
puneţi capăt doliului vostru…” (cartea V,19,3).
Volumul III, Cartea VII
Botezul
• „Despre botez, o episcopule sau preotule, noi am
stabilit deja; dar acum îţi cerem să botezi aşa cum ne-a
poruncit Domnul când a zis: «Mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi
67
 185
Crezi în Domnul nostru Iisus Hristos şi în crucea
adică ai fost îngropat. Şi iarăşi ai fost întrebat:
Atotţiitorul? Ai răspuns: Cred! Şi te-ai scufundat,
„Ai fost întrebat: Crezi în Dumnezeu-Tatăl,
Întreita cufundare şi ungerea cu mir
mormânt” (VI,19).
aceea fântâna baptismală (colimvitra) este ca şi un
pământ. Apoi nu pământul spală, ci apa spală: de
îngăduia să fim acoperiţi cu pământ şi să înviem din
este din pământ, dar condiţia vieţii noastre nu
loc pentru binefacerea şi leacul ceresc. Aşadar, apa
în pământ vei merge»; împlinindu-se hotărârea, este
(în apă) se împlineşte acea hotărâre: «Pământ eşti şi
pământ = simbol al învierii, n.n.)?… Când te scufunzi
„Ce este apa, dacă nu din pământ (ţâşneşte din
mormântul ca izvor de viaţă
Fântâna baptismală (colimvitra):
nu prin semne, ci prin credinţă (V,14-15).
deplinătatea Bisericii, trebuie să acceptăm adevărul
• „Te-ai ridicat din apa piscinei; ce a urmat? Ai
ascultat citirea186. Apoi marele preot (arhiereul) s-a
încins; căci deşi au slujit şi preoţii, totuşi începutul
slujbei se face de către marele preot. Încingându-se
deci marele preot, ţi-a spălat picioarele… Noi
ştim că Biserica Romană, a cărei rânduială şi re-
gulă o urmăm întru totul, nu are obiceiul acesta de
a spăla picioarele187. Vezi poate că ea l-a înlăturat
din pricina mulţimii (celor ce se botezau)… Noi
(însă) urmăm pe însuşi Apostolul Petru…, (care)
spune: «Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâi-
nile şi capul (îmi vei spăla)» … Domnul i-a
răspuns: «Cine se spală, nu are nevoie să se spele
iar, ci numai să-şi spele picioarele». De ce aceasta?
– Fiindcă în botez se spală toată vina. Aşadar vina
se duce; dar fiindcă Adam a fost ispitit de diavolul
şi i s-a vărsat venin peste picioare, pentru aceasta
îţi speli picioarele, pentru ca să vină un sprijin mai
mare al sfinţirii tocmai în partea aceea asupra
căreia şarpele şi-a întind cursa, pentru ca după
aceea să nu te mai poată doborî. Aşadar, îţi speli
picioarele, ca să speli veninul şarpelui. Dar
aceasta este de folos şi pentru smerenie, ca să nu
186
Se citea pericopa spălării picioarelor: Ioan cap. 13, 4-17.
187
Spre deosebire de Roma, în Galia episcopul spăla picioarele
neofiţilor îndată după botez. Vezi comentariul pr. E. Branişte, ibidem,
nota 56, p. 581.
188
72
născut mai înainte de veci prin voia Tatălui, necreat,
Său Cel Unul-Născut, primul născut din toată făptura,
care (pro)vine totul, şi în Iisus Hristos, Domnul, Fiul
Hristos, creatorul şi autorul tuturor lucrurilor, de la
• Dumnezeu adevărat, atotputernicul, Tatăl (Domnu)lui
sunt botezat întru singurul nenăscut, singurul
unirea (cu Hristos): «Şi mă unesc cu Hristos. Cred şi
„După lepădare, candidatul trebuie să-şi declare •
şi mărturisirea de credinţă
Unirea cu Hristos
şi de tot ceea ce aminteşte de el»” (41,1–2).
toată slujirea sa, de îngerii săi, de toate născocirile lui
Satana, de toate lucrurile sale, de toată trufia sa, de
„Când se leapădă, candidatul va declara: «Mă lepăd de •
•
Lepădarea de Satana
Duh» (40, 1-3).
botezaţi-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
învăţaţi toate neamurile». Apoi a adăugat: «Şi (apoi)
botez. Într-adevăr, Domnul ne-a poruncit: «Mai întâi
de a semăna în ei pietatea şi de a-i declara vrednici de
Binecuvântarea mirului
• „Pentru mir, cereţi harul astfel: «Doamne, creatorul
tuturor lucrurilor îşi cerem harul pentru buna mireasmă
a mirului şi pentru primirea nemuririi pe care ne-ai
descoperit-o prin Iisus slujitorul Tău, căci a Ta este
mărirea şi puterea în vecii vecilor. Amin» (27,1-2).
Examenul străinilor
• „Dacă cineva vine să primească harul astfel, primiţi-l ca pe
un ucenic al lui Hristos. Dar dacă profesează o altă
învăţătură decât cea pe care Hristos v-a transmis-o prin
noi, nu-i îngăduiţi unui asemenea om să primească harul,
căci el insultă mai întâi pe Dumnezeu, pe care nu-L
cinsteşte. Cine va veni la voi, va fi supus la proba, înainte
de a fi recunoscut; căci voi aveţi înţelepciunea şi ştiţi să
recunoaşteţi dreapta de stânga şi să discerneţi falşii maeştri
de cei adevăraţi. Unui maestru care soseşte la voi,
procuraţi-i cu dragă inimă tot ceea ce are nevoie; unui
maestru fals, daţi-i câte ceva pentru nevoile sale, dar nu
acceptaţi greşelile sale, nici nu vă rugaţi cu el, pentru a nu
vă întina cu el. Orice profet adevărat sau maestru ce
soseşte la voi este demn de a fi hrănit, ca un lucrător în
slujba învăţăturii dreptăţii” (28,1-5).
69
 187
asemănare a învierii” (I,1-2).
morţii când te scufunzi, iar când te ridici se face o
la botez, fiindcă, fără îndoială, este o închipuire a
numeşte primul născut din morţi… Tot astfel e şi
că se referă la înviere… De aceea (Fiul) se şi
«Fiul Meu eşti tu, eu astăzi te-am născut», se pare
Apostolilor, fiindcă versetul acela din Psalmul 2,7:
Ce este naşterea din nou? – Ţi se spune în Faptele
desăvârşită. Aceasta se numeşte naştere din nou.
harul, atunci puterea (valoarea) ei începe să fie
este fără viaţă; dar când înţelepciunea a primit
2, 14), spune Solomon, căci înţelepciunea fără har
Fiindcă mintea înţeleptului este în capul lui (Eccl.
(mu/ron), adică ungerea pe cap. De ce pe cap? –
şi ne ridicăm, adică înviem. Primeşti însă mirul
şi în Sfântul Duh, suntem primiţi şi ne scufundăm
mormântului, în care cei ce credem în Tatăl, în Fiul
baptisteriului), a cărei înfăţişare este o închipuire a
„Ieri am vorbit despre colimvitră (piscina • baptismală propriu-zisă, care va face obiectul catehezei
Ungerea capului şi spălarea picioarelor
Cartea III
Lui? Ai răspuns: Cred! Şi te-ai scufundat (din
nou), de aceea ai şi fost îngropat în Hristos; căci
cine se îngroapă cu Hristos, cu Hristos înviază. Şi
pentru a treia oară ai fost întrebat: Crezi în Duhul
Sfânt? Ai răspuns: Cred! Şi te-ai scufundat pentru
a treia oară, pentru ca întreita mărturisire să te
dezlege de multele căderi ale vieţii de mai înainte”
(VII,20).
• „Aşadar, astfel iartă Tatăl păcatul, precum îl iartă
şi Fiul şi tot aşa şi Sfântul Duh. A poruncit însă ca
să fim botezaţi într-un singur nume, adică în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Nu
te mira că a spus un singur nume, unde este o
singură fiinţă, o singură Dumnezeire, o singură
mărire” (VII,22).
• „ …Atunci când te scufunzi (în apa botezului), iei
asupra ta asemănarea morţii şi a îngropării, pri-
meşti taina crucii Domnului… Aşadar, te-ai scu-
fundat, ai venit la preot. Ce ţi-a spus? – Ţi-a spus:
«Dumnezeu –Tatăl, Atotţiitorul, Care a făcut să te
naşti din nou din apă şi din Duh Sfânt şi ţi-a iertat
păcatele, El însuşi să te ungă pentru viaţa veşnică»
(VII,23-24).
186
70
omul ca cetăţean al lumii; să fie informat asupra
raţiunile pentru care a fost creată lumea şi a fost aşezat
poruncile diferitelor legislaţii. Trebuie instruit în
create lucrurile, seria de intervenţii ale providenţei,
la Duhul Sfânt. Trebuie învăţat ordinea în care au fost
referă la Fiul Cel Unul-Născut, adevărul care se referă
Dumnezeu Cel nenăscut, cunoaşterea formulată care se
învaţă înainte de botez cunoaşterea cu privire la
fie instruit fiecare în învăţătura de credinţă, care îl
să fie abandonaţi neiniţiaţii fără a fi ajutaţi. Trebuie să
Dumnezeu prin Hristos nu vor să spună că ar fi drept
creştină, ce lucrări ale harului trebuie să adreseze lui
„Cum trebuie să vieţuiască cei care au primit iniţierea •
proces de lungă durată:
stadiu al pregătirii catehumenale, care era de fapt un
baptismale (în Săptămâna Luminată). E vorba de primul
precedent botezului) şi al catehezei mistagogice post-
prebaptismale quaresimale imediate (în Postul Mare
pregătire, este complexă. Nu se limitează la pregătirea
instrucţia catehumenilor, în decursul celor trei ani de
După cum se poate observa din textul de mai jos,
Cateheza prebaptismală „îndepărtată”
propriei sale naturi. Trebuie să fie învăţat cum a
pedepsit Dumnezeu răutatea prin apă şi prin foc, cum a
slăvit sfinţii din fiecare seminţie; să ştie de Set, Enoh,
Noe, Avraam şi urmaşii săi, Melchisedec, Iov, Iosua,
Caleb şi de zelul preotului Phineas şi al sfinţilor din
fiecare seminţie. Trebuie învăţat cum Dumnezeu, în
providenţa Sa, mai înainte de a se întoarce de la
neamul omenesc, l-a chemat de la greşeală şi de la
deşertăciune la cunoaşterea adevărului, în diferite
timpuri, conducându-l de la sclavie la libertate şi la
pietate, de la nedreptate la dreptate de la moarte
veşnică la viaţă veşnică” (39, 1–3).
Pregătirea imediată pentru botez
• „Apoi, când catehumenul va fi pregătit pentru botez,
va fi învăţat să se lepede de diavolul şi să se unească
cu Hristos; căci trebuie să se abţină mai întâi de la tot
ce se opune Lui, înainte de a fi introdus în mistere;
atunci când inima sa va fi în prealabil purificată de
toată „reaua voinţă, pată şi zbârcitură”, atunci el va
putea avea parte de sfintele mistere. Căci ca un bun
agricultor ce defrişează mai întâi terenul şi îl curăţă de
spini, înainte de a semăna grâul, tot aşa voi trebuie mai
întâi să extirpaţi orice necurăţie de la candidaţi, înainte
71
 73
cuvintează pentru iertarea păcatelor şi pregătirea
continuare ungerea cu untdelemn. Arhiereul îl bine-
„După această mărturisire de credinţă vine în
Ungerea prebaptismală
va să vie»” (41,3–7).
în iertarea păcatelor, în împărăţia cerului şi în viaţa ce
apostolică (avpostolikh|/). (Cred) în învierea trupurilor,
Biserică (vEkklhsi,a)| universală (kaqolikh/)| şi
Apostoli, tuturor celor ce cred, în sfânta (th|/ a`gi,a|)
mântuitorului nostru şi Domnul Iisus Hristos şi după
Apostolilor de către Tatăl, după făgăduinţa
început şi care, după aceea, a fost trimis de asemenea
(Mângâietorul, n.n.), care a lucrat în toţi sfinţii de la
botezat şi în Duhul Sfânt, adică Paracletul
cei morţi şi împărăţia Sa nu va avea sfârşit. Sunt
slavă la sfârşitul lumii pentru a judeca pe cei vii şi pe
S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta Tatălui, va veni cu
pentru noi, a înviat din morţi a treia zi după patima Sa,
tatăl Său, a fost răstignit sub Ponţiu Pilat, a murit
Maria, a vieţuit în sfinţenie, după legile lui Dumnezeu
cer şi S-a întrupat şi S-a născut din Sfânta fecioară
văzute şi cele nevăzute, în ultimele zile S-a coborât din
prin Care totul s-a făcut, din cer şi pe pământ, cele
decât să coboare în apă, ca evreii, şi nu se purifică
decât de necurăţia trupească şi nu de cea a sufletului”
(44,3).
Rugăciunea noilor botezaţi
• „Cel botezat trebuie să se roage apoi în picioare
rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul. Cel înviat
trebuie să se ţină puternic pe picioare pentru a se
ruga, pentru că Cel Care i-a fost revelat stă în
picioare; deci, tot aşa şi el: pentru că a murit şi a
înviat cu Hristos, de aceea el stă în picioare. Când se
roagă, el trebuie să se întoarcă spre Răsărit, căci
aceasta de asemenea este prescris, în cartea a doua a
Cronicilor, spre ştire: când a fost terminat templul
Domnului, sub regele Solomon, în timpul sfinţirii,
preoţii şi leviţii şi cântăreţii au stat, cu chimvale şi
chitare, în partea de Răsărit, lăudând, mărturisind şi
zicând: «Lăudaţi pe Domnul, că e bun, că în veac e
mila Lui». După prima parte, să se roage cu aceste
cuvinte: «Dumnezeule atotputernice, Tatăl
Hristosului Tău, al Fiului Tău Cel Unul-Născut,
dăruieşte-mi un trup fără pată, o inimă curată, o minte
trează, o cunoaştere fără greşeală şi împărtăşirea
Sfântului Duh, pentru a dobândi adevărul şi să fiu cu
76
184
cei necredincioşi, însă noi, care suntem în
• … La început se făceau semne (închipuiri) pentru
adică cu trup, prin semn, duhovniceşte prin taină?
voit să se arate necredincioşilor chiar în chip văzut,
foc împrăştiate… Pogorârea Duhului Sfânt, Care a
purtat cu mare putere şi s-au văzut nişte limbi de
realitate, n.n.)… în ziua Cincizecimii… Duhul era
în cele din urmă trebuie să fie săvârşirea deplină (o
bel… La început a trebuie să fie un simbol (semn),
Treimi… Aţi auzit că s-a coborât ca un porum-
invocarea Sfântului Duh era de faţă fiinţa Sfintei
Tatălui, prezenţa Fiului şi Sfântului Duh… la
teşte rugăciunea la apa botezului, cheamă numele
„Aşadar, să luăm acum seama. Vine preotul, ros- •
Prezenţa Sf. Treimii (Rusaliile)
realitate? (IV,10–13).
însemnătate, cu cât mai multă putere are botezul în
dacă preînchipuirile botezului au avut atâta
cerească, începe să fie dulce şi plăcută… Aşadar,
primit crucea lui Hristos, după ce ai primit taina
amăreala. Aşadar, apa este amară; dar după ce ai
guşti dulceaţa băuturii şi vei simţi din nou
dar nu pot să fie botezuri. Se spală trupul, dar vina nu
este nimicită, ba încă se dobândeşte în acea spălare.
Existau şi botezuri ale iudeilor, unele de prisos, altele
în chip figurat. Dar şi figura (închipuirea) ne este de
folos, pentru că este vestitoarea adevărului” (I,1-2).
Paraliticul de la scăldătoarea oilor
• „Ce s-a citit ieri? – „Un înger cobora la vremea
hotărâtă în scăldătoare…” (Ioan 5,2 ş.u.).184 Aceasta
înseamnă chipul venirii Domnului nostru Iisus Hristos.
De ce (se cobora) un înger? – Pentru că El însuşi este
„Îngerul Sfatului celui mare”. La vremea hotărâtă, care
era la ceasul al nouălea185, ca să prindă ziua chiar în
amurg, şi să-l întârzie. Aşadar, ori de câte ori se cobora
îngerul, se tulbura apa. Poate ai să spui: De ce nu se
mişca mai înainte? – Ascultă de ce. Semnele (sunt)
pentru cei necredincioşi, iar pentru cei ce cred este
credinţa…. În vremea aceea se vindeca unul singur;
atunci… se tămăduia numai cel ce se cobora mai întâi
184
Codicii din secolul al IX-lea ai liturghierului de rit ambrozian
prevedeau citirea acestei pericope evanghelice în liturghia pentru
neofiţi din a treia zi după Paşti (miercurea săptămânii luminate),
tradiţie neschimbată până astăzi. Vezi însemnările pr. E. Branişte la
De sacramentis…, nota 22, p. 575.
185
Ora 15,00.
181
 75
evlavios o asemenea rugăciune, cel botezat nu face
deasupra apelor nu este rostită de către un preot
vântând, n.n.) peste fiecare element. Dacă, însă,
„Aşa trebuie să rostească, punând mâinile (binecu-
Condiţiile eficacităţii
şi să trăiască cu El»” (43,1-3.5).
şi durabilă şi pentru ca, mort cu Hristos, să învie cu El
mireasmă a Hristosului Tău să rămână în el, statornică
a lucra asupra celui botezat, pentru ca plăcuta
Evangheliei, trimite acum peste acest mir (puterea) de
răspândit ca o bună mireasmă parfumul cunoaşterii
Domnul tuturor lucrurilor, în toate neamurile Tu a
«Doamne, Dumnezeule nenăscut şi atotstăpânitor,
Fiului şi al Sfântului Duh, îl unge cu mir şi adaugă:
„Apoi, după ce l-a botezat în numele Tatălui şi al
Ungerea postbaptismală
înviind pentru dreptate»” (43,1-3.5).
Sale, pentru a fi întrupat în El, murind păcatului şi
răstignirii Sale, morţii Sale, înmormântării şi învierii
pentru botez. Invocă pe Dumnezeul Cel nenăscut,
Tatăl (Domnului) Hristos, regele întregii naturi
sensibile şi inteligibile, să sfinţească untdelemnul în
numele Domnului Iisus şi să trimită harul Duhului şi
puterea lucrării, iertarea păcatelor şi starea de măr-
turisire prebaptismală, în aşa fel ca primitorul ungerii,
absolvit de orice necurăţie, să fie vrednic de iniţiere
după poruncile Fiului Unul-Născut” (42,1–3).
Binecuvântarea apei
• „După aceea ei merg la apă. Preotul binecuvintează şi
slăveşte pe Dumnezeu, Stăpânul atotputernic, Tatăl
Dumnezeului Unul-Născut (Fiul, n.n.), cerând harul
de la Cel ce a trimis pe Fiul Său să se întrupeze din
cauza noastră, pentru a ne a ne mântui, de la Cel ce a
primit prin întruparea Sa să se facă ascultător întru
toate şi să proclame împărăţia cerurilor, iertarea
păcatelor, învierea morţilor… (Cel ) care a îndurat
moartea pe cruce pentru mântuirea tuturor şi prin care
ne-a dăruit un simbol în botez al noii naşteri… Acum
preotul invocă pentru (apa) botez(ului), zicând:
«Priveşte din înălţimea cerului şi sfinţeşte această
apă, trimite-i har şi putere pentru cel ce se va boteza
după poruncile Hristosului Tău, ca să fie părtaş
74
182
• cu care ne botezăm în Biserică? (III,8-9)
se cuvine să crezi că ai prezenţa Treimii în acest botez,
scăldătoare, când se tulbura apa. Acum, te întreb dacă
fost botezaţi în Marea Roşie; pe al patrulea fel îl ai în
altul îl ai în potop; pe al treilea fel îl ai când părinţii au
curăţit leprosul acela, Neeman, aşadar ai un botez; un
preînchipuire (a botezului) a fost la Iordan, când s-a
Recapitulare (n.n.): „Vezi-le acum una câte una: o •
20 (II,3-7).
Domnul un om, care să-i mântuiască pe ei», Isaia 19,
oameni, pe omul Iisus Hristos…: «Şi va trimite
Acesta aştepta pe Mijlocitorul între Dumnezeu şi
(a venit) moartea şi printr-un om, învierea morţilor»…
mântuit. «Nu am om», a spus el; adică «printr-un om
tine a pătimit. În El eşti răscumpărat, în El vei fi
• moartea lui Hristos? Acolo este toată taina, căci pentru
unde să fie botezul, decât de la crucea lui Hristos, de la
Acela a zis: «Nu am om». Vezi unde eşti botezat. De
tămăduia. Apoi a spus către paralitic: «Coboară-te!».
zăceau mulţi bolnavi acolo unde doar unul singur se
mulţi bolnavi zăceau (acolo). Şi fără îndoială că
Vedeţi, dar, taina. Domnul… a venit la scăldătoare şi
toţi sunt mântuiţi, oricâţi coboară (în apa botezului)!
în timp. Cu cât mai mare este harul Bisericii, în care
Alte două închipuiri ale botezului
• „Tot astfel spune Domnul nostru Iisus Hristos către
Apostoli, în evanghelia Sa: «Mergeţi şi botezaţi
toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh» (Matei 28,19)… Spune-mi, omule:
Ilie a chemat foc din cer şi a coborât foc din cer.
Elisei a chemat numele Domnului şi fierul securei,
care se scufundase, s-a ridicat din apă. Iată un alt
fel de botez. Cum aşa? – Pentru că înainte de botez
orice om se îngreuiază şi se scufundă, ca şi fierul;
dar după ce s-a botezat, se ridică nu ca un fier, ci
chiar mai uşor decât un fel de lemn roditor. Şi aici,
aşadar (era) o altă închipuire (a botezului). Era o
secure cu care se tăiau lemne. A căzut coada
securii şi deci s-a scufundat fierul. Fiul proorocului
nu ştia ce să facă; atât doar a ştiut să roage pe
proorocul Elisei şi să-i ceară ajutor. Atunci acela a
aruncat un lemn şi fierul s-a ridicat. Vezi, aşadar,
că prin crucea lui Hristos se ridică neputinţa
tuturor oamenilor… Altă închipuire (a botezului)
… la râul Merra… orice făptură supusă stricăciunii
este pentru toţi o apă amară. Măcar că pentru o
vreme este dulce, măcar că pentru o vreme este
plăcută, ea este totuşi amară, ca una care nu poate
să ridice păcatul. Abia vei bea şi vei şi înseta; abia
183

acestea catehumenilor” (45,1-4).
Amin». Am considerat că e potrivit să prescriem
(se cuvine) mărirea în Duhul Sfânt, în vecii vecilor.
totul pătruns de el, prin Hristosul Tău, prin Care Ţie
milostiv şi iubitor de oameni, Cel care ai dat apa
pentru băut şi curăţire şi untdelemnul care întinereşte
faţa, cu bucurie şi veselie, Tu Însuţi acum, prin
Hristos, sfinţeşte această apă şi acest untdelemn, în
numele celui sau a celei ce le-au adus şi dăruieşte-le
puterea de a sfinţi, de a vindeca bolile, de a alunga pe
demoni, de a păzi casa, de a îndepărta orice cursă, prin
Hristos nădejdea noastră, prin care Ţie se cuvine slava,
cinstea şi mărirea în Sfântul Duh în vecii vecilor.
Amin» (29,1-3).
Accesul la catehumenat114
• „Şi eu Pavel, cel mai mic dintre Apostoli, vă prescriu
acestea vouă, episcopi şi preoţi, referitor la canoane. Cei
care acced pentru prima oară la misterele de credinţă, să
fie conduşi, prin intermediul diaconilor, la episcop sau la
preoţi şi să se examineze raţiunile pentru care s-au
prezentat să asculte Cuvântul Domnului; cei care i-au
prezentat, vor mărturisi pentru ei, după ce s-au informat cu
de-amănuntul în privinţa lor. Să se examineze conduita şi
viaţa lor şi dacă sunt sclavi sau liberi. Dacă este vorba
despre un sclav, să fie întrebat cine este stăpânul lui şi,
dacă este sclavul unui credincios, să fie întrebat stăpânului
114
Vezi şi textul din Tradiţia Apostolică, cap. 15.
80
180
Avem dovada că aceste cateheze mistagogice erau rostite zilnic. 183
păgânilor, dar acelea nu sunt botezuri. Sunt spălări,
botez, spune Apostolul. De ce? – Există „botezuri” ale
înviază? Sunt multe feluri de botezuri, dar e un singur
păcatele se îneacă şi numai cugetul celui drept şi harul
Noe. Oare potopul nu este ca botezul, prin care toate
trupului şi a rămas numai persoana şi familia dreptului
omorât?… În acel potop a pierit toată stricăciunea
lume, ca o răsadniţă a dreptăţii, iar păcatul a fost
un mijloc prin care dreptul (Noe) a fost despărţit de
închipuit mai dinainte botezul. Ce este potopul, decât
„Ieri183 am început să spunem că şi în potop a fost •
Potopul şi abluţiunile rituale
Cartea II
atunci preînchipuirea botezului…” (VI,20-23)
s-a arătat închipuirea botezului. Încă şi în potop a fost pe
a Duhului Sfânt. Vezi cum prin Duhul Sfânt şi prin apă
mergea înainte; apoi urma stâlpul de nor, ca şi o umbrire
Duhul Sfânt. Poporul era în mare şi stâlpul de lumină
Cât priveşte stâlpul norului, acesta este cu adevărat
insuflat lumina adevărului şi a harului duhovnicesc…?
Domnul, Care a alungat întunericul necredinţei, Care a
cuvânt evreiesc, care în limba noastră înseamnă:
deschide-te. Aşadar, de aceea ţi-a atins preotul ure-
chile, ca să se deschidă urechile tale la cuvântarea şi la
învăţătura preotului” (I,2).
Ungerea prebaptismală şi lepădările
• „Am venit la fântână (baptisteriu), ai intrat înăuntru; ia
seama pe cine ai văzut, ia seama ce ai spus, adu-ţi
aminte cu băgare de seamă. Ţi-a ieşit înainte diaconul,
te-a întâmpinat preotul; ai fost uns ca şi un luptător al
lui Hristos, ca unul care ai să dai lupta acestui veac…
Ce ai răspuns când te-a întrebat: Te lepezi de Satana şi
de lucrurile lui? – Mă lepăd! Ce ai răspuns când te-a
întrebat: Te lepezi de lume şi de desfătările ei? Ţine
minte ce ai spus şi niciodată să nu fie uitat (călcat)
legământul făgăduinţei tale. Dacă ai dat unui om o
semnătură, eşti socotit răspunzător (datornic), deoarece
ai acceptat datoria lui, eşti socotit dator şi, dacă te
împotriveşti, creditorul te sileşte; dacă refuzi, eşti dus
la judecător şi acolo o să fii constrâns prin girul pe
care l-ai dat. Ia seama unde ai făcut făgăduiala şi cui ai
făcut-o. Ai văzut un diacon, dar el este slujitor al lui
Hristos. L-ai văzut că slujeşte în faţa altarelor. Aşadar,
177
 179

în timpul zilei… Ce este stâlpul de lumină decât Hristos

cu stâlpul de lumină în timpul nopţii şi cu stâlpul de nor
botez… Moise ţinea un toiag şi călăuzea poporul evreilor
„În Marea Roşie s-a arătat preînchipuirea acestui •

stâlpul călăuzitor, potopul

trecerea prin Marea Roşie,
Preînchipuiri ale Botezului:

16.18).
Tatăl a vorbit din cer. Ai (aici) prezenţa Treimii (V,15-
apă şi a coborât şi Duhul Sfânt ca un porumbel; şi Însuşi-
sfinţeşte şi că Duhul sfinţeşte. Aşadar, Hristos a coborât în
Pentru care motiv? – … Ca să se vadă că El însuşi
însă a coborât mai întâi Hristos, iar Duhul l-a urmat.
să fie prezentă puterea Treimii celei veşnice; (la Iordan)
rosteşte invocarea şi rugăciunea ca să se sfinţească apa şi
mai întâi exorcizarea (curăţirea) aperi după firea ei, apoi
Într-adevăr, îndată ce intră (în baptisteriu), preotul face
sfinţită mai întâi (apa) şi apoi să coboare cel ce se botează.
coborât şi Duhul Sfânt… Rânduiala Botezului este să fie
noi, care suntem supuşi păcatului… A coborât Hristos, a
avea trebuinţă să-şi spele păcatele; dar aveam trebuinţă
după firea noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut păcat, nu
nu să se curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat

iscălitura dată de tine este ţinută nu pe pământ, ci în

cer” (II,4-6).
Cartea VIII
Cufundarea baptismală
Exorciştii

• „După aceea ai venit mai aproape; ai văzut piscina

(baia Botezului), ai văzut şi pe preot lângă colimvitră.
Şi nici nu pot să mă îndoiesc că în sufletul vostru n-a
putut să cadă ceea cea căzut în sirianul acela,
Neeman… Ai intrat înăuntru (în baptisteriu); ai văzut
apa, ai văzut pe diacon… Ai văzut cele ce ai putut
vedea cu ochii trupului tău şi cu privirile omeneşti; dar
n-ai văzut pe acelea care se săvârşesc, fiindcă nu se
văd. Acelea care nu se văd sunt mult mai mari decât
cele ce se văd…” (III,9-10).
• „Exorcistul nu este hirotonit, căci succesul luptei sale
ţine de voia şi harul lui Dumnezeu prin Hristos şi de
lucrarea într-însul a Duhului Sfânt… Dar dacă e
nevoie de el ca episcop, preot sau diacon, va fi
hirotonit” (26,2-3).
Binecuvântarea apei şi a untdelemnului

• „Despre apă şi untdelemn, eu, Matei113 prescriu

Apa naturală şi cea sfinţită
• „Ai văzut apa; dar nu orice apă tămăduieşte, ci acea apă
tămăduieşte, care are harul lui Hristos. Una este materia,
alta este sfinţirea; una este lucrul, alta este lucrarea. Lucrul
este apa, lucrarea este a Sfântului Duh. Nu tămăduieşte
apa dacă n-a coborât Duhul şi nu a sfinţit acea apă…
Aşadar, de ce a coborât Hristos (în apa Iordanului), dacă
178
acestea. Episcopul este cel care binecuvintează apa
sau untdelemnul; totuşi, dacă el lipseşte, o va face
preotul, asistat de diacon. Dar dacă episcopul este
acolo, preotul şi diaconul să-l asiste. El să rostească
astfel: «Doamne Savaot, Dumnezeule atotputernice,
creatorul apelor şi curgerea untdelemnului, mult
113
În Constituţiile Apostolice, textul este atribuit Evanghelistului
(Apostolului) Matei. Op. cit., vol. 3, p. 232-233.
79
 81
desfrânatul, leneşul, magicianul, şarlatanul, descântătorul,
opune, să fie îndepărtat. Autorul unor fapte degradante,
solda ce îi este dată; dacă ascultă, să fie primit, dacă se
facă rău, să nu acuze pe nedrept şi să se mulţumească cu
îndepărtaţi. Soldatul care se prezintă, să fie învăţat să nu
cabaretier (cârciumar), să înceteze, dacă nu, să fie
flaut, din chitară sau din liră, prezentator de dans sau
alergător de curse, organizator de jocuri, atlet, cântăreţ din
spectacolelor, bărbat sau femeie, vizitiu, gladiator,
să fie îndepărtat. Dacă se prezintă cineva din lumea
Fabricantul de idoli care se prezintă, să înceteze, dacă nu
prezintă, să înceteze, dacă nu, să fie îndepărtată.
ţine, dacă nu, să fie îndepărtat. Dacă o prostituată se
primit. Patronul unei case de prostituţie, să renunţe a o
purificat; totuşi dacă este ameninţat de moarte, să fie
cucernicia, dar să nu fie primit în comunitate înainte de a fi
să fie exclus. Cel care este demonizat, să fie învăţat
stăpânul este credincios şi ştie că sclavul său e desfrânat…
trăiască în desfrânare, ci să se căsătorească legitim. Dacă
celălalt; dar dacă sunt necăsătoriţi, să fie învăţaţi să nu
unui bărbat, să fie învăţaţi să se mulţumească unul cu
Cuvântul să nu fie hulit. Dacă este o femeie, sau femeia
fie învăţat să dea ascultare stăpânului său, pentru ca
pentru el, să fie primit. Dacă este servitorul unui păgân, să
stăpânului său că este vrednic; dacă stăpânul mărturiseşte
fie îndepărtat până în momentul când va demonstra
său dacă aduce mărturie pentru el; dacă nu este cazul, să
raportul dintre creştinism şi cultura profană, în mod pre-
valent cu filosofia greacă, „raport negat până la el, dar pe
care Clement îl prezintă ca pozitiv, nu în sensul că filosofia
poate înlocui credinţa, ci că filosofia e dată de Dumnezeu ca
să pregătească pe păgâni pentru creştinism, aşa cum Legea
veche i-a pregătit pe evrei pentru acelaşi lucru”.119 Cu alte
cuvinte, în opinia autorului, filosofia (raţiunea) constituie un
precursor al credinţei, nicidecum o „ancilla theologiae”, ca în
evul mediu, şi nici un opozant al ei.
„Înainte de venirea Domnului – spune el – filosofia
a fost necesară elinilor spre a-i conduce la dreptate; acum,
însă, este folositoare pentru a ne conduce pe noi la evlavie.
Filosofia este o pregătire intelectuală pentru cei care, prin
demonstraţie (argumentare s.n.), dobândesc credinţa…
Dar poate că şi filosofia a fost dată direct elenilor atunci,
înainte de a-i chema pe eleni, pentru că filosofia a condus
pe eleni la Hristos, aşa cum legea i-a condus pe evrei. Deci
filosofia pregăteşte mai dinainte, conducând pe cel ce este
desăvârşit de Hristos… Calea adevărului este una, dar în
ea se varsă din alte părţi alte curgeri de apă, ca într-un râu
veşnic… Scriptura te sfătuieşte să te foloseşti de cultura
laică, dar să nu rămâi la ea şi nici să te opreşti la ea, pentru
că darurile date de Dumnezeu la timpul potrivit, spre folos
119
I. G. Coman, op. cit., vol. 2, 1985, p. 250.
84
176
Ibidem, nota 2, p. 570. 182
181
E. Branişte, Introducere la De sacramentis…, p. 565.
i-a atins urechile şi gura… şi a zis: «Effeta». Este un
Hristos în Evanghelie, când I s-a adus un surd şi mut şi
şi nările? – Aceasta o arată Domnul nostru Iisus
deschiderii s-au săvârşit când preotul ţi-a atins urechile
deschiderea (urechilor şi a nărilor). Ce taine ale
„Aşadar, ce am făcut sâmbăta (trecută)? – Fireşte •
se păstrează până astăzi.182
cedentă este specific slujbei apusene a Botezului, în care
Acest rit, amintit şi în lucrarea ambroziană pre-
Ritul deschiderii urechilor şi a nărilor
Cartea I
a doua jumătate a secolului al IV-lea”.181
iniţiere, şi îndeosebi a Botezului, în vechiul rit galican, din
despre rânduiala sau modul săvârşirii tainelor creştine de
importante izvoare care dau informaţii, clare şi preţioase,
Această operă constituie „unul dintre cele mai
b. De Sacramentis (Despre Sfintele Taine)
Dumnezeu, Cel ce vesteşte tinereţele mele» (Psalmul
42,4); căci dezbrăcând hainele vechii rătăciri, reînnoită
cu tinereţile vulturului, ea grăbeşte să vină la acea
cerească cină. Vine, aşadar, şi văzând preasfântul altar
împodobit, spune strigând: «Gătit-ai înaintea mea
masă» (Psalmul 22,6). Pe aceasta o înfăţişează David,
spunând: «Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi; în
loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit, la apa odihnei m-a
hrănit» (Psalmul 42,4). Şi mai departe: «Chiar de voi
umbla prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de
rele, că Tu cu mine eşti. Varga şi toiagul Tău, chiar ele
mi-au fost mângâiere. Gătit-ai înaintea mea masă,
împotriva celor ce mă necăjesc. Uns-ai cu untdelemn
capul meu şi paharul Tău adăpător cât este de
puternic!», Psalmul 22,4-6” (43).
Capitolul IX
Argumentarea transsubstanţierii euharistice
• „Poate vei spune: Eu văd altceva; ce tot îmi spui că
primesc trupul lui Hristos? Încă şi aceasta ne-a rămas
s-o mai dovedim. Cât de multe exemple să folosim
pentru aceasta? Să dovedim că nu este ceea ce natura a
alcătuit, ci ceea ce binecuvântarea (Domnului) a sfinţit
173
 83
118
Ibidem.
Éditions Salvator, Mulhouse (Haut-Rhin), 1941, p. 163.
117
Berthold Altaner, Précis de patrologie, trad. fr. Marcel Grandclaudon,
Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1982, p. 163–431.
Alexandrinul, Pedagogul, în „Scrieri”, pt. I, col. P.S.B., vol. 4,
În traducere românească de pr. D. Fecioru, vezi: Clement
116
stro,mata = covoarele) autorul caută să pună în lumină
Îndeosebi în lucrarea sa intitulată Stromatele (gr.
retorică etc.
ce acopereau mai multe domenii: literatură, filozofie,
rezultă din citările culese din peste 360 de autori diferiţi118,
aproape toată literatura profană precedentă lui, după cum
familiarizat cu conţinutul Sfintei Scripturi, era la curent cu
interferenţiale moderne. În afara faptului de a fi fost
precursor al viziunii interculturale, interdisciplinare şi
credem să greşim afirmând că astăzi poate fi considerat un
dacă până acum era „privit ca primul savant creştin”117 nu
Origen – pe numele său complet Titus Flavius Clemens,
Alexandria – discipol al lui Panten şi magistru al lui
Al doilea corifeu al şcolii catehetice din
a. Clement Alexandrinul, Pedagogul 116
Documente din şcoala catehetică alexandrină
astrologul, ghicitorul, fermecătorul, proxenetul, fabricantul
de amulete, purificatorul, prevestitorul, interpretul preves-
tirilor sau tremurătorii, cel care la anumite ocazii urmă-
reşte (prin superstiţie) defectele de vedere, ale picioarelor,
păsările, pisicile, sunetele, zgomotele cu caracter simbolic:
să fie supuşi probei timpului, căci răutatea lor este greu de
extirpat; dacă încetează, să fie primiţi, dar dacă nu se
supun, să fie îndepărtaţi. Sclava concubină a unui
credincios, dacă nu-l frecventează decât pe acela, să fie
primită, dar dacă se oferă şi altora, să fie îndepărtată.115
Credinciosul care are o concubină, dacă aceasta este
sclavă, să înceteze şi să se căsătorească legitim; dacă este
o femeie liberă, să se căsătorească legitim; dacă nu, să fie
îndepărtat. Dacă cineva practică obiceiurile păgâne sau
respectă miturile iudaice, să se schimbe, dacă nu, să fie
înlăturat. Dacă cineva se dedă pasiunii pentru teatru,
vânătoare, curselor de cai sau luptelor, să înceteze, dacă nu
să fie îndepărtat. Candidatul care trebuie să fie catehizat,
va fi (instruit) timp de trei ani. Cel care are zel şi va arăta
preocupare în aceste împrejurări, să fie primit, să nu fie
judecat după timp, ci după conduită. Catehetul poate fi şi
laic, numai să aibă experienţa cuvântului şi să fie onest în
comportarea sa, căci se spune că: «Toţi vor fi învăţaţi de
Dumnezeu»” (32,1-17).
115
În ciuda rigurozităţii ei, se pare că morala creştină primară e,
uneori, şi concesivă cu „spiritul vremii”. Să nu uităm că ne aflăm încă
în plină perioadă sclavagistă.
82
174
rează chiar cuvintele Stăpânului mântuitor? Căci Taina
zice despre sfinţirea dumnezeiască însăşi, unde ope-
nească a avut atâta putere încât a schimbat firea, ce vom
cuvântării profetice? ar dacă o binecuvântare ome-
totuşi, încă mai socotim harul ca (fiind) al bine-
seama că harul are mai multă putere decât firea. Şi
Oare nu a lucrat harul împotriva firii?… Ne dăm deci
Moise a lovit atunci stânca şi din stâncă a ţâşnit apă.
curgătoare, a fost schimbată? Poporul evreu era însetat;
limpede că firea, atât a valurilor mării, cât şi a apelor
invers, n.n.) spre locul izvorului său. Oare nu este
Iordanul, întors înapoi, a curs împotriva firii (în sens
ziduri, iar între valuri s-a ivit cale de mers cu piciorul.
nuiaua, apele s-au despărţit şi au încremenit în chip de
egipteni, dintr-alta închis de mare; dar Moise a ridicat
surat din toate părţile, dintr-o latură fiind învăluit de
firea apelor a revenit la loc. Poporul evreu era împre-
rugăciunea proorocului a încetat sângerarea apelor, iar
izvoarelor, încât nu mai era apă de băut în fluvii. Dar la
dar, deodată a început să ţâşnească sânge din vinele
nuielei? Fluviile Egiptului curgeau ducând ape curate;
rocului, de două ori s-a schimbat şi natura şarpelui şi a
prefăcut din nou în nuia. Vezi deci că, prin harul proo-
făcut şarpe, A apucat apoi coada şarpelui şi ea s-a
schimbă. Moise ţinea în mână o nuia; a aruncat-o şi s-a
naturii, pentru că, prin binecuvântare, natura însăşi se
şi că mai mare este puterea binecuvântării decât a
aceasta pe care o primeşti se săvârşeşte prin cuvintele
lui Hristos. Căci dacă cuvintele (rugăciunii) lui Ilie
proorocul au avut atâta putere încât au făcut să se
coboare foc din cer, oare nu vor avea putere cuvintele
lui Hristos să schimbe forma lucrurilor? Ai citit despre
facerea lumii întregi: «Fiindcă El a zis şi s-a făcut, El a
poruncit şi s-a zidit». Aşadar cuvintele lui Hristos, care
au avut puterea de a face din nimic ceea ce nu era, să
nu poată ele să schimbe pe cele ce sunt în ceea ce nu
erau?… Fecioara a născut în afară de rânduiala firii. Şi
acest trup, pe care îl avem (la Sfânta Euharistie), este tot
din fecioară. De ce dar cauţi rânduiala firii în trupul lui
Hristos, când Domnul Iisus însuşi S-a născut din Fe-
cioară peste fire? Este adevăratul trup al lui Hristos,
care a fost răstignit, care a fost îngropat, este real; cu
adevărat deci este Taina Trupului Său”… De aceea,
Biserica însăşi, văzând atâta har, îndeamnă pe fiii ei…
ca să alerge la Sfintele Taine, zicând: «Gustaţi şi vedeţi
că bun este Domnul!». În aceasta Taină este Hristos,
deoarece al lui Hristos este trupul; nu este, aşadar, hrană
trupească, ci duhovnicească. De aceea şi Apostolul
spune despre preînchipuirea ei simbolică: «Fiindcă pă-
rinţii au mâncat hrană duhovnicească şi au băut băutură
duhovnicească». Căci trupul lui Dumnezeu este trup
duhovnicesc: este trupul Duhului dumnezeiesc…” (50-
53,58)
175
 169
crezi, e numai a Domnului Iisus” (26,28)
deosebire că crucea, în care mărturiseşti că trebuie să
deopotrivă în Duhul Sfânt cum crezi şi în Fiul, cu singura
legat să crezi deopotrivă cum crezi şi în Tatăl, să crezi
ci, prin aceeaşi făgăduinţă şi chezăşie a gurii tale, te-ai
acolo: cred în cel mai mare şi în cel mai mic şi în ultimul,
crezi în Tatăl, crezi în Fiul, crezi în Sfântul Duh. Nu ai
fântâna baptismală); adu-ţi aminte ce ai răspuns: că tu
peste ape multe» (Psalmul 28,3)… Ai coborât, aşadar (în
Domnului peste ape, Dumnezeul mării a tunat, Domnul
coborât ca un porumbel? Când strigă David: «Glasul
Duhul Sfânt? Când Strigă şi Duhul Sfânt, Care S-a
strigă Fiul, asupra Căruia S-a arătat ca un porumbel
«Acesta este Fiul Meu, în Care am binevoit»? Şi când
în Evanghelie îţi strigă desluşit Tatăl, Care spune:
„Mai este oare ceva de care ar trebui să te îndoieşti, când •
Prezenţa Sf. Treimi (Epifania)
Capitolul V
veşmintele lui Hristos erau albe ca zăpada, când arăta
în Evanghelie slava învierii Sale. Aşadar, cel căruia i
se iartă vina, se albeşte mai tare decât zăpada. De
aceea spune Domnul şi prin gura lui Isaia 1,18: «De
vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada se
vor albi» (34).
Capitolul VIII
Sf. Euharistie
Capitolul poartă un titlu lung şi expresiv: «Despre
Cina cea de Taină a altarului Domnului (Sf. Euharistie);
pentru ca nu cumva să o preţuiască cineva mai puţin, se
arată că aceasta este mai veche decât cultul sinagogii,
fiindcă ea a fost preînchipuită în jertfa lui Melchisedec şi
este mai de seamă decât mana, fiindcă este Trupul
Domnului»
• „Spălată prin aceste mari taine, mulţimea numeroasă (a
neofiţilor) se îndreaptă spre altarele lui Hristos180, spu-
nând: «Intra-voi la jertfelnicul lui Dumnezeu, la
180
„Se face aluzie la procesiunea solemnă în care neofiţii, îmbrăcaţi în
haine albe şi purtând făclii aprinse în mâini, înaintau de la baptisteriu
către altarul bisericii, unde urmau să primească pentru prima dată
Sfânta Împărtăşanie”. Ibidem, nota 68, p. 20.
172
88
rătăcire la odihnă; este Marele Strugure, Cuvântul Cel
profetic. Acesta e semn pentru cei conduşi de la
pustie. Mai târziu, Via cea sfântă a rodit Strugurele
vârtoasă. Că trebuia să fie cumpătaţi cei ce rătăceau în
cumpătării, care se cobora din piatra cea foarte
„Domnul a dat vechilor evrei o băutură simplă, băutura •
dintre apa naturală şi „băutura duhovnicească”:
În privinţa Euharistiei, Clement face distincţia
Cartea a II–a
este pentru iertarea păcatelor (cap. VI. 50,3–4).
laptelui cu apa este pentru curăţire, aşa cum botezul
lichide, numai laptele primeşte apa; iar amestecul
Cuvântul cu botezul, o are şi laptele cu apa. Dintre
hrana cea duhovnicească… Şi părtăşia pe care o are
apa, aşa precum o are baia cea duhovnicească cu
„Laptele are, într-adevăr, o înrudire foarte firească cu •
Euharistie în Persoana Cuvântului:
Este sesizată legătura intrinsecă între Botez şi
este mai tare decât predica (cap. VI. 38,1).
cu bucatele (ce sunt digerate în timp, n.n.), pentru că
căci credinţa, odată ce pătrunde în suflet, se aseamănă
fiecărei generaţii, sunt învăţături pregătitoare pentru
primirea Cuvântului lui Dumnezeu”.120
Lui Clement Alexandrinul îi revine un merit
incontestabil în direcţia promovării raportului dintre credinţă
(revelaţie) şi raţiune (cultura profană)121, chiar dacă, dintr-un
exces de zel în a pune de acord pe cele două, lasă loc anumitor
erori şi critici122. Nefiind momentul unor detalieri pe seama
acestor controverse ne vom opri doar asupra subiectelor de
interes catehetic baptismal. În continuare vom selecta textele
cele mai reprezentative din Pedagogul123 referitoare la Tainele
iniţierii:
Cartea I
• „Noi nu ne numim copii şi prunci din pricină că învăţătura
noastră ar fi copilărească şi uşor de dispreţuit, aşa cum ne
calomniază cei care se mândresc cu cunoştinţa lor
120
Clement Alexandrinul, Stromata I, cap. V, 28, 1 şi urm., în „Scrieri”, pt.
II, trad. pr. D. Fecioru, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1982, p. 25-26.
121
J. Tixeront, op. cit., p. 110.
122
B. Altaner, Patrologia…, p. 195.
123
Intenţia autorului era de a scrie o trilogie, din care însă nu a apucat
să finalizeze decât primele două cărţi: Protrepticul (Cuvânt de îndemn
către eleni) şi Pedagogul, ultima lucrare, pe care ar fi intitulat-o
Didascalul, rămânând un deziderat. Pr. D. Fecioru, Introducere la
Clement Alexandrinul, Scrieri, pt. I…, p. 12.
85
 87
G. Cavallotto, Catecumenato antico…, p. 56.
pentru că e strânsă ca o temelie, datorită catehezei;
întindere, iar prin „bucate”, se poate înţelege credinţa,
kerigma, n.n.), pentru că predica se revarsă pe o mare
„Prin „lapte” se poate înţelege şi predica (misionară,
kerigmă şi cateheză125:
Autorul alexandrin exprimă clar distincţia dintre
păgânii” (cap. VI. 36,2–3).
„trupeşti”, pentru că ei gândesc încă cele trupeşti, la fel cu
n.n.); e de la sine înţeles că pe aceştia îi numeşte
curând catehizaţi, care n-au fost încă curăţiţi (botezaţi,
au crezut deja prin Duhul Sfânt; iar „trupeşti” pe cei de
n.n.). Apostolul a numit, deci „duhovniceşti” pe cei care
de curând, cei care sunt încă prunci în Hristos (neiniţiaţi,
Hristos” – „pot fi socotiţi „oameni trupeşti” cei catehizaţi
duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în
„Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă grăiesc ca unor oameni
Clement interpretează astfel textul de la I Corinteni 3,1:
În stilul propriu şcolii alexandrine – alegoric –
30, 1–2).
botezului primeşte învăţătura Sfântului Duh” (cap. VI.
Cateheza duce la credinţă, iar credinţa în timpul
ucenici; învăţătura aceea ne-a venit mai înainte…
(gnosticii, n.n.). Că noi după ce ne-am născut a doua oară
(prin botez, n.n.), am primit îndată învăţătura cea
desăvârşită (cateheza mistagogică postbaptismală, n.n.),
pentru care ne sârguim. Am fost luminaţi124, ia aceasta
înseamnă că noi cunoaştem pe Dumnezeu… Când ne
botezăm, ne luminăm; după ce suntem luminaţi, suntem
înfiaţi; când suntem înfiaţi, ajungem desăvârşiţi; fiind
desăvârşiţi, suntem nemuritori… Lucrarea aceasta se
numeşte în multe chipuri: se numeşte harismă, luminare,
desăvârşire, baie; se numeşte baie, pentru că suntem
curăţiţi de păcate; se numeşte harismă, pentru că ni se
şterg pedepsele pentru păcate; se numeşte luminare,
pentru că privim această sfântă lumină mântuitoare, în
care vedem cu pătrundere Dumnezeirea; se numeşte
desăvârşire, pentru că nu-i lipseşte nimic. Ce-i mai
lipseşte celui care a cunoscut pe Dumnezeu?” (cap. VI.
25, 1; 26, 1–2).
• „Prin botez ni se spală toate păcatele noastre şi nu mai
suntem păcătoşi. Acesta este singurul har al luminării:
nu mai suntem aceiaşi ca înainte de botez. Cunoştinţa
răsare în noi odată cu luminarea şi ne luminează
mintea; iar noi, cei neînvăţaţi, auzim că suntem
124
Clement face aluzie la o categorie de catehumeni, numiţi: gr.
fwtizo,menoi; lat. illuminandi sau competentes = cei pentru luminare;
etapa cea mai avansată a catehumenatului prebaptismal, cei propuşi
pentru primirea Tainei Sf. Botez. Vezi Ene şi Ecaterina Branişte,
Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezană,
Caransebeş, 2001, p. 92.
86
170
125
aminte de învăţătura Evangheliei. Căci şi, în Evanghelie,
preoţie. Te-ai ridicat din fântâna (baptismală); adu-ţi
unşi cu toţii pentru împărăţia lui Dumnezeu şi pentru
preoţesc, de preţ; căci prin harul duhovnicesc suntem
• de aceea a curs pe barba lui Aaron, ca să devii neam ales,
De aceea mirul a curs în barbă, adică în harul tinereţii;
„ochii înţeleptului sunt în capul lui” (Ecclesiastul 2,14).
mireasma învierii? Înţelege de ce se face aceasta, fiindcă
veşmintelor Tale alergăm» (Cânt. Cânt. 1,3), ca să soarbă
Iisuse, spunându-Ţi: «Trage-ne după Tine, la mireasma
suflete reînnoite astăzi Te-au îndrăgit pe Tine, Doamne
fecioarele şi te-au tras la ele» (Cânt. Cânt. 1,2). Câte
vărsat este numele tău, pentru aceasta te-au îndrăgit
132,2). Acesta este mirul de care şi Solomon spune: «Mir
care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron» (Psalmul
urmat. Oare nu ceea ce spune David: «Ca mirul pe cap,
„După aceea, desigur, te-ai ridicat la preot; ia seama ce a •
• se face după botez şi spălarea picioarelor”:
ungerea în creştet celor ce ies din apa botezului; pentru ce
Capitolul poartă următorul titlu: „Pentru ce se face
Mirungerea şi spălarea picioarelor
Capitolul VI
Domnul nostru a spălat picioarele ucenicilor Săi (Ioan
13,4 ş.u.)179 …Era curat Petru, dar trebuia să-şi spele
călcâiul (vulnerabil, n.n.), căci moştenise păcatul primu-
lui om, când şarpele i-a pândit călcâiul şi l-a îndemnat la
păcat. De aceea i se spală călcâiul, ca să i se ridice pă-
catul strămoşesc, căci păcatele noastre proprii se dez-
leagă prin botez” (29–32).
Capitolul VII
Veşmintele albe ale neofiţilor
• „După aceasta ai primit veşminte albe, ca să se arate că
ai dezbrăcat haina păcatelor, că ai îmbrăcat veşmin-
tele curate ale nevinovăţiei, despre care proorocul a
spus: «Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi;
spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi»
(Psalmul 50,8). Când cineva se botează, se vede curăţit
şi după Lege şi după Evanghelie: după Lege, fiindcă
cu mănunchi de isop stropea Moise cu sângele
mielului (Ieşirea 12,22); după Evanghelie, fiindcă
179
Ritul spălării picioarelor neofiţilor îndată după botez de către
episcop era practicat în Galia, fiind confirmat şi în alte documente. S-a
menţinut mult timp în ritul liturgic galican. Pentru amănunte vezi
comentariile pr. E. Branişte: De Mysteriis…, nota 49, p. 17.
171
 165
din Duh, trad. pr. prof. Ion Buga, Ed. Symbol, 1992, p. 5.
un caracter baptismal. În acest sens vezi A. Schmemann, Din apă şi
cu Botezul. De aceea slujba din noaptea Sf. Paşti are, prin excelenţă,
Roşie, ca eveniment acvatic şi pascal, asociază sărbătoarea Sf. Paşti
Egipt. pesah = trecere, de unde cuvântul Paşti. Trecerea prin Marea
178
venit bună pentru baia duhovnicească (Botezul, n.n.)
fost sfinţită prin taina crucii mântuitoare, atunci a de-
un folos pentru mântuirea ce avea să vie: dar după ce a
Fireşte, fără semnul crucii Domnului apa nu era de nici
lemn în ea şi s-a făcut dulce (Ieşirea 15,23–25).
„La Merra era o apă tare amară: Moise a aruncat un
apa amară
Botez” (12).
fost anticipată încă de pe atunci închipuirea Sfântului
Roşie), în care egiptenii au pierit, iar evreii au scăpat, a
seamă că şi în această trecere a evreilor178 (prin Marea
nor şi în mare…» (I Corinteni 10,1–2)… Bagi de
trecut prin mare şi toţi au fost botezaţi prin Moise, în
«Fiindcă părinţii noştri toţi au fost sub nor şi toţi au
„Este şi a treia mărturie, precum te învaţă Apostolul:
norul din pustie
trecerea prin Marea Roşie,
Duhul (I Ioan 5,8); iar dacă scoţi unul dintre aceştia,
taina Botezului nu mai rămâne în picioare. Căci ce este
apa fără crucea lui Hristos? O materie obişnuită, fără
nici o putere pentru taină. Şi, dimpotrivă, nici fără apă
nu poate fi taina renaşterii: «Căci de nu se va naşte
cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui
Dumnezeu» (Ioan 3,5). Iată şi catehumenul crede în
crucea Domnului Iisus cu care el se însemnează; dar
de nu va fi botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, nu poate dobândi iertare pentru păcate
şi nici să soarbă darul harului duhovnicesc. Aşadar,
acel sirian de şapte ori s-a scufundat, după Lege; tu
însă ai fost botezat în numele Treimii. Adu-ţi aminte
ce ai făcut: ai mărturisit pe Tatăl, ai mărturisit pe Fiul,
ai mărturisit pe Duhul Sfânt. Păstrează rânduiala lucru-
rilor în această credinţă… Atunci – când «îngerul
Domnului cobora la vremea hotărâtă în scăldătoare şi
apa se tulbura; şi acela care se cobora cel dintâi în
scăldătoare după tulburarea apei se tămăduia de orice
boală ar fi fost ţinut (Ioan 5,4)» – se tămăduia (doar)
unul; acum se tămăduiesc toţi… Acea scăldătoare a
fost o preînchipuire, ca să crezi că în această apă (a
botezului) coboară puterea dumnezeiască. În sfârşit,
paraliticul acela aştepta un om. Pe cine, dacă nu pe
Domnul Iisus, Cel născut din fecioară, prin a Cărui
venire să nu mai însănătoşească umbra doar pe unul, ci
adevărul pe toţi?” (19-24).
168
92
134
I. G. Coman, op. cit., vol. 2, 1985, p. 313.
Cezareea, op. cit., cartea a VI-a, cap. XXIII, 2, p. 247.
numărul tinerelor fete care caligrafiau frumos textele”. Eusebiu de
numărul copiştilor nu era mai mic şi tot aşa stăteau lucrurile şi cu
când dicta şi care se schimbau alternativ după un anumit timp. Nici
„Mai mult de şapte tahigrafi (stenografi) îi stăteau la dispoziţie
133
Ibidem. 132
atâţia ascultători la lecţiile lor, ca să-i îndemne la
„Ar dori şi filosofii să adune, cum adună creştinii, •
XLIX).
• sunt dintre inteligenţi, fie din cei mai simpli” (cap.
cheamă pe toţi, ca pe toţi să-i facă mai buni…, fie că ei
neam slab şi imbecili, sclavi, femei şi copiii. Logosul îi
creştine n-ar vrea să convingă decât oameni nerozi, de
„Mincinoasă e şi învinuirea că dascălii învăţăturii •
Cartea a III-a
referitoare la opera sa, ce fac obiectul studiilor de patrologie.
ai antichităţii”134. Nu vom intra în alte detalii biografice sau
mai rezervat, plasându-l doar printre „cei mai vestiţi poligrafi
• intermediul tahigrafilor133 – patrologul român I.G. Coman e
Origen „a scris enorm” – chiar dacă nu el, personal, ci prin
lista lui Ieronim numără 800 de titluri132. Deşi recunoaşte că
antică a termenului –, Eusebiu, un număr de 2.000, pe când
Epifaniu îi atribuie 6.000 de volume – evident, în accepţiunea
strivit pentru noi; căci Cuvântul a voit ca sângele
strugurelui să se amestece cu apa, aşa precum sângele
Lui se amestecă cu mântuirea. Sângele Domnului este
dublu: unul este sângele Lui trupesc, prin care ne-am
izbăvit de stricăciune; celălalt este sângele Lui cel
duhovnicesc (euharistic, n.n.), adică acela cu care
suntem unşi. A bea sângele lui Iisus înseamnă a te
împărtăşi cu nemurirea Domnului. Duhul este tăria
Cuvântului, precum sângele este tăria trupului. În chip
analog, vinul se amestecă cu apa, iar Duhul cu omul;
unul, amestecul de vin cu apă, hrăneşte credinţe;
celălalt, Duhul, conduce spre nemurire; şi iarăşi,
amestecul celor două, a băuturii şi a Cuvântului, se
cheamă Euharistie…” (cap. II. 19,2–3; 20.1).
Într-o dezbatere pe tema „coroanelor şi a
parfumurilor”, autorul Pedagogului face trimitere la Taina
Sf. Mir:
• „Împăraţii iudeilor purtau coroană de aur, încrustată cu
pietre preţioase; dar aceşti oameni unşi (cristoi,)
purtau, fără să ştie, în chip simbolic pe capul lor pe Cel
uns (cristo,n); capul lor era deci împodobit cu
Domnul. Piatra preţioasă sau mărgăritarul sau
smaraldul simbolizează Cuvântul; aurul însuşi, iarăşi,
simbolizează Cuvântul Cel incoruptibil, Care nu
primeşte rugina stricăciunii. Când s-a născut, magii
89
 167
că la botez cei trei martori una sunt: apa, sângele şi
de aici că nu apa curăţeşte, ci Duhul. De aceea ai citit
coborât şi niciodată nu m-am curăţit? Ia la cunoştinţă
mă curăţească pe mine aceste ape în care adesea am
„ …Văd apele pe care le vedeam în fiecare zi; au să
vindecarea paraliticului
(cap. III,13).
acea minune a fost făcută de Moise în chip figurat”
zămislit pe Răscumpărătorul neamului omenesc. Şi
Maria «şi puterea Celui înalt a umbrit-o pe ea», când a
Sfânt, în cele din urmă s-a coborât peste Fecioara
Norul cel bun umbreşte pe cei care îi cercetează Duhul
un nor bun, care le-a stins focul patimilor trupeşti.
„Ai auzit că părinţii noştri au fost sub nor şi (încă) sub
„umbrirea” Fecioarei Maria
noutestamentare:
Prefigurări baptismale
Capitolul IV
şi pentru paharul mântuirii (Euharistia, n.n.). Aşadar,
precum Moise… a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa
preotul aruncă în această fântână baptismală semnul
crucii Domnului şi apa se face dulce (potrivită) pentru
har” (14).
Neeman leprosul
• „Era un sirian (numit) Neeman, care avea lepră şi nu
putea fi curăţit de nimeni. Atunci o fată dintre prizo-
nieri i-a spus că este în Israel un profet care ar putea
să-l curăţească de boala leprei. Luând el aur şi argint,
s-a îndreptat spre regele lui Israel… (Profetul) Elisei
i-a trimis vorbă regelui să-l îndrume pe sirian la el…
Şi după ce acesta a venit, l-a povăţuit să se scufunde de
şapte ori în râul Iordan. Atunci acela a început să-i
spună că el avea ape mai bune în patria sa, în care se
scufundase de mai multe ori, dar niciodată nu se
curăţise de lepră. Chemat din nou acolo, nu asculta de
poveţele profetului; dar, la îndemnul şi stăruinţele
slugilor, a consimţit şi s-a scufundat. Şi fiind curăţit
din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţa cineva nu
stă în puterea apelor, ci a harului” (16 –17).
166
90
Apoi Scriptura adaugă: «Aşa vei trece apă străină», că
echivoc „loc” adunarea ereziei; n-a numit-o Biserică.
nu zăbovi în locul în care se află ea!)». A numit în chip
• „Sunt unii care fac Euharistia numai cu apă. «Dar fugi, •
hidroparastaţi:
grupa encratiţilor, numiţi în documentele ulterioare
La Clement găsim şi o referire la o erezie din
65, 2–3).
Smirnă şi aloe şi casia din veşmintele Tale»” (cap. VIII.
untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi.
Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu
cum aminteşte prin David, când spune: «Pentru aceasta
Hristos a fost uns cu acest mir, aşa cum aminteşte, aşa
miros, această alifie făcută din arome cereşti. Însuşi
• oamenii cunoscuţi Lui; Hristos face această alifie cu bun
sfântul mir al Duhului. Hristos face acest mir pentru
alifia de ambrozie a castităţii şi să-şi găsească plăcerea în
pudrei parfumate, nici mirosul parfumurilor, să se ungă cu
lui Hristos, mirosul alifiei celei împărăteşti, nu mirosul
fapte bune şi frumoase; femeile să răspândească mirosul
„Bărbaţii de la noi nu trebuie să miroasă a parfum, ci a •
vestejeşte ca floarea” (cap. VIII. 63,4–5).
rămâne nemuritoare, după chipul Domnului; nu se
I-au adus aur, simbolul împărăţiei. Coroana aceasta
nu socoteşte botezul eretic apă proprie şi curată”
(Stromata I, cap. XIX. 96,3).
b. Origen, Contra lui Celsus126
Cel mai de faimă dascăl al şcolii alexandrine – „abia
avea optsprezece ani când a fost pus în fruntea şcolii
catehetice”127 –, este şi primul catehet cunoscut în mod
precis128, datorită consemnărilor lui Eusebiu de Cezareea.
vAdama,ntioj (= „omul de oţel”), cum îl numeşte Ieronim129 este
considerat a fi „cel mai mare savant al antichităţii creştine”.130
Ar fi impropriu a-l socoti cel mai profund, în schimb,
patrologul F. Cayré nu se sfiieşte să-l declare drept „autorul
cel mai fecund al antichităţii şi fără îndoială al Bisericii”131. Sf.
126
Traducere românească: pr. prof. T. Bodogae în colaborare cu prof.
N. Chircă şi Teodosia Laţcu, Origen, Contra lui Celsus, în „Scrieri
alese”, pt. a IV-a, col. P.S.B., vol. 9, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1984.
127
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a VI-a, cap. III, 3,
în „Scrieri”, pt. I, trad. pr. prof. T. Bodogae, vol. 13, col. P.S.B.,
Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1987, p. 227.
128
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 22.
129
Epistola 33, 4, apud Teodor Bodogae, Studiu introductiv, la
Origen, Din lucrările exegetice la Vechiul Testament, în „Scrieri
alese”, trad. T. Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Laţcu, vol. 6, col.
P.S.B., Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1981, p. 10.
130
B. Altaner, Précis de patrologie, p. 167.
131
F. Cayré, op. cit., tome I, livres I et II, p. 187.
91
 161
fotizomenoi, înscrişi pentru botez. Ibidem, nota 2, p. 9.
Postului Mare, catehumenilor numiţi competentes, baptizomenoi,
Este vorba de cateheza prebaptismală, adresată zilnic de-a lungul
Vezi introducerea la De Mysteriis…, p. 8.
urechile şi bucuraţi-vă de mireasma cea bună a vieţii
când e precedată de vreo vorbire. Aşadar, deschideţi-vă
bine (pe oameni) luându-i pe neaşteptate, decât atunci
acum) deoarece lumina Tainelor pătrunde ea însăşi mai
decât că le-am explicat; apoi (e mai potrivit să vorbim
iniţiaţi, am fi fost consideraţi mai curând că le-am trădat,
strecurăm în suflete înainte de botez, când nu eraţi încă
bim despre Taine… dacă am fi socotit că trebuie să vi le
oameni spălaţi (de păcate)… Acum este timpul să vor-
prin botez, să duceţi o viaţă aşa cum se cuvine unor
din Proverbe, astfel ca fiind voi instruiţi… şi reînnoiţi
când se citeau fie din faptele patriarhilor, fie învăţăturile
„V-am vorbit în fiecare zi175 despre învăţăturile morale,
Ritualul deschiderii urechilor
Justificarea catehezei postbaptismale (mistagogice).
Capitolul I
Săptămânii Luminate din jurul anului 387.174
primiseră botezul în noaptea Sf. Paşti, probabil în cursul
Noe
• „Primeşte şi o altă mărturie. Căzut era în stricăciune
tot trupul… «Nu va rămâne Duhul Meu în oameni –
zis-a Domnul – pentru că trupuri sunt». Prin aceasta a
arătat Dumnezeu că prin necurăţia trupească şi prin
pângărirea şi mai grea, prin păcat, se pierde harul Du-
hului. Din care pricină, voind Dumnezeu să îndrepte
ceea ce era stricat, a dat potopul şi a poruncit dreptului
Noe să se urce în corabie. Iar acesta, după încetarea
potopului, a trimis mai întâi un corb, care nu s-a mai
întors; apoi a trimis un porumbel, care citim că s-a
întors cu o ramură de măslin (Facerea 8,11). Vezi apa,
vezi lemnul, priveşti porumbelul şi te mai îndoieşti de
taină? Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul,
ca să spele tot păcatul trupesc… Lemnul este cel pe
care a fost răstignit Domnul Iisus… Porumbelul este
acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt… şi El îţi
insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este
chipul păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce
dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii”
(10–11).
164
96
141
I. G. Coman, op. cit., p. 544.
126 bis, Les Éditions du Cerf, Paris, 1988, p. 18-40.
175
de Jérusalem, Catéchèses mystagogiques, Sources chrétiennes, no.
174 140
Pentru amănunte vezi Auguste Piédagnel, Introduction, la Cyrille
Ibidem, p. 544. 139
I. G. Coman, op. cit., vol. 3, 1988, p. 541. 138
celei mai avansate de catehumeni, aşa numiţii fotizo,menoi
Este o cateheză preparatorie, adresată categoriei
Procateheza (Prokath,chsij)
n-au fost revizuite de autor141.
său, întrucât nici celelalte cateheze, deşi au fost tahigrafiate,
iniţial au fost rostite de Chiril, apoi au fost revăzute de urmaşul
• 417)140, dar, până la urmă, pare mai verosimilă ipoteza că
seama succesorului său, Ioan al II-lea de Ierusalim (387–
Atribuirea lor Sfântului Chiril a fost contestată, fiind puse pe
Ierusalim, probabil în Săptămâna Luminată a anului 348.
ni le oferă cele 5 cateheze mistagogice, ţinute neofiţilor din
Dintre acestea, cele mai multe amănunte de interes pentru noi
Palestinei şi unul dintre cei mai mari ai întregii Biserici”139.
copului renumele de „cel mai mare catehet patristic al
Fiind păstrate integral, catehezele i-au atras epis-
patristică”138.
piese ale genului didactic popular din toată literatura
virtute! Aşa au făcut mai ales unii dintre filosofii
cinici, care înjghebau discuţii publice cu toţi trecătorii.
Credeţi oare că şi creştinii fac aşa: în loc să strângă în
jurul lor oameni socotiţi culţi, ei adună de pe la colţuri
de stradă numai elemente din acelea care, cum
spuneau unii filosofi, îşi divulgă secretele în pieţe
publice, distrând acolo mulţimile cu farsele lor? Sunt
convins că nici Celsus, nici altul din aderenţii lui nu
cred pasibili de pedeapsă şi de reproş pe cei care şi-au
făcut din luminarea minţilor celor neluminate o
datorie a iubirii de frate (cap. L).
Origen demonstrează că, dimpotrivă, creştinii sunt
mai „selectivi” cu auditorii, respectiv cu vocaţiile:
• „Iar dacă nu-s vinovaţi să vedem dacă nu cumva creştinii
cheamă mai mult (decât filosofii) mulţimile la cinstea cea
desăvârşită? Filosofii care-şi ţin discursurile în plină
stradă nu-şi aleg auditorii, ci dacă vrea cineva să rămână
la ei, acela rămâne în picioare şi ascultă. În schimb,
creştinii scrutează înainte – admiterea la catehumenat şi
mai ales acceptarea la botez se făcea pe baza unor
cercetări vocaţionale riguroase, cum vom vedea mai
încolo, n.n. –, pe cât le stă în putinţă, inimile celor care
doresc să fie primiţi în rândul aderenţilor lor. Ei îi
pregătesc în mod individual şi în chip deosebit şi abia
atunci sunt primiţi ca auditori (prima treaptă a
catehumenatului, n.n.), desigur după ce au dat destule
93
 163
(8–9).
spune Moise, iar că îşi făcea lucrarea dă mărturie David
deasupra şi că îşi făcea lucrarea; că se purta pe deasupra o
sprijinit de mărturia profetică: şi că (Duhul) se purta pe
puterea lor» (Psalmul 32,6). Şi un fapt şi celălalt este
Domnului cerurile s-au întărit şi prin Duhul gurii Lui toată
lucrarea?… Fiindcă îţi spune profetul: «Prin cuvântul
care se purta pe deasupra apelor, nu îşi făcea (oare)
supra apelor» (Facerea 1,2)… În ce priveşte prezenţa, Cel
făcut cerul şi pământul, «Duhul (Domnului) se purta dea-
închipuită chiar de la facerea lumii… Când Dumnezeu a
sfinţind… Dar ia seama bine cât de veche este taina, pre-
diaconi slujind acolo, pe marele preot întrebând şi
„Ce ai văzut? – Desigur apă, dar nu singură; (ai văzut) pe
prima zi a creaţiei
veterotestamentare:
Prefigurări baptismale (acvatice)
Capitolul III
priveşte cu o uitătură dreaptă” (5–7).
căci cine se leapădă de satana se întoarce către Hristos, Îl
veşnice revărsată asupra voastră prin darul Tainelor;
v-am făcut să înţelegeţi acest lucru, când, săvârşind noi
ritul deschiderii urechilor176, rosteam: «Effeta, adică
deschide-te!», ca oricine va să vie la har, să cunoască ce
va fi întrebat, să fie dator să ţină minte ce să răspundă…
Acest rit l-a săvârşit Hristos…, când a tămăduit pe un
mut şi surd”, Marcu 7,32–35 (1–4).
Capitolul II
Intrarea în baptisteriu
• „După aceea s-a deschis pentru tine Sfânta Sfintelor, ai
intrat în sanctuarul naşterii din nou; repetă ce ai fost
întrebat, adu-ţi aminte ce ai răspuns. Te-ai lepădat de
satana şi de faptele lui, de lumea şi de desfrâul şi de
desfătările lui… Ai văzut acolo pe diaconi, ai văzut pe
preot, ai văzut pe marele preot177. Nu te uita la chipurile
lot trupeşti, ci la harul Tainelor… Aşadar, odată intrat (în
baptisteriu), ca şi cum ai înfrunta pe duşmanul tău, de care
arăţi că trebuie să te lepezi pe faţă, te întorci spre răsărit,
176
Deşi nu se păstrează în rânduiala botezului ortodox, acest rit se găseşte
şi în prezent în slujba botezului romano-catolic. Ibidem, nota 4, p. 10.
177
În vechime botezul se făcea mai ales la catedralele episcopale,
unde slujea însuşi arhiereul. Ibidem, nota 7, p. 10.
162
94
în creştinism” (cap. LI).
Dumnezeu» pe cei care au căzut după ce fuseseră primiţi
pun în nici o dregătorie de conducere a «Bisericii lui
primesc din nou, ca şi cum ar fi înviat din morţi, dar nu
îndelungat decât cel de la prima lor iniţiere, creştinii îl
unul dovedeşte o schimbare serioasă, după un timp mai
lăsat biruiţi de o viaţă de plăceri sau de alte păcate. Dacă
nişte pierduţi şi morţi faţă de Dumnezeu, pe cei care s-au
creştinii îi deplâng ca pe nişte defuncţi, pentru că sunt ca
de rând cu beţiile şi cu scamatoriile lor… În schimb
pe creştini cu cei care întreţin în pieţele publice poporul
care–i exclud din comunitate. Poate că Celsus aseamănă
cei păcătoşi, mai ales faţă de cei cu viaţa desfrânată, pe
• să-i facă mai buni. Un proces similar dovedesc şi faţă de
primind cu toată inima pe ceilalţi, pentru ca în fiecare zi
legături cu oameni vinovaţi de păcate ascunse, dar
urmează să fie primiţi în comunitate, oprindu-i de la
sunt rânduiţi să controleze viaţa şi purtarea celor care
altceva decât ce e îngăduit pentru creştini. Printre ei unii
dat cel mai bun indiciu despre hotărârea lor de a nu vrea
prebaptismală, n.n.). Apoi, este alt grup, al celor care au
simbolul curăţirii (riturile de purificare/ exorcizare
fie iniţiaţi (catehizaţi, n.n.) şi care n-au primit încă
formează un grup aparte, de începători, care urmează să
mărturii că nutresc intenţia de a duce o viaţă cinstită. Ei
Documente din şcoala catehetică
ierusalimiteană
a. Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele135
Numele episcopului ierusalimitean este legat de
celebrele Cateheze – în număr de 24: respectiv, 1 procateheză
(introductivă); 18 cateheze propriu-zise (prebaptismale, rostite
de-a lungul Postului Mare, pe la anul 348) şi 5 cateheze
mistagogice (postbaptismale, rostite în Săptămâna Luminată)
– fapt care-l plasează în istoria catehezei ca un „catehet şi
mistagog prin excelenţă”.136 Importanţa lor constă în faptul de
a fi o serie completă de cateheze de iniţiere137 păstrată, ce
reflectă modalitatea în care se practica instrucţia primară a
cetehumenilor. Chiar dacă n-am putea spune că excelează prin
erudiţie sau artă oratorică, oricum ele rămân „cele mai reuşite
135
Vezi Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. pr. Dumitru
Fecioru, col. Izvoarele Ortodoxiei, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1943 (pt.
I), 1945 (pt. II), retipărite într-un singur volum în 2003; pe motivul
accesibilităţii mai largi, vom cita această ediţie recentă.
136
Ferdinando Bergamelli, Cirillo di Gerusaleme, în Dizionario di
catehetica…, p. 155.
137
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 23.
95
 97
Mare, n.n.). Ai timp îndelungat şi potrivit ca să te
zile de pocăinţă (răstimpul de reflecţie oferit de Postul
nuntă: Matei 22,11). Ai destulă vreme. Ai patruzeci de
uita la haine (aluzie la cel cu haina nepotrivită de
sfătuiesc să faci asta înainte de a veni Iisus şi de a se
îmbracă-te cu haina cu totul luminată a cumpătării. Te
ascunzi! Dezbracă haina desfrânării şi a necurăţiei şi
Dezbracă haina cu care eşti îmbrăcat; nu căuta s-o
iubirii de arginţi, atunci vino îmbrăcat cu altă haină.
chip mai potrivit. Dacă ai sufletul îmbrăcat în haina
vezi. Pleacă acum în chip potrivit şi vino mâine într-un
găseşti să-ţi inspire evlavie şi instruieşte-te din cele ce
prezenţi, la rânduiala învăţăturii? Locul în care te
aici? Eşti atent la citirea Sfintelor Scripturi, la clericii
aşezare a Bisericii? Observi ordinea şi disciplina de
primit, numele tău s-a înscris. Vezi această cinstită
pângărit de păcate şi intenţie rea. Ai intrat, ai fost
mântuire, n.n.). Poate că ai intrat având sufletul
deschisă (posibilitatea accesului la botez, respectiv la
lui Hristos, am primit pe fiecare şi… am lăsat uşa
sinceră, atunci Dumnezeu te cheamă… Noi, slujitorii
înscris şi aţi fost chemaţi la oaste… Dacă voinţa ţi-e
mireasma fericirii… Deocamdată numele vostru vi s-a
„Acum suflă asupra voastră, care aveţi să fiţi luminaţi,
de a primi botezul:
= cei pentru luminare, respectiv celor care erau pe punctul
144
b. Catehezele mistagogice
Kath,chsij mustagwgikai,
Cateheza I mistagogică:
către cei de curând luminaţi (neofiţi)
În vechime botezul se săvârşea de regulă în
seara/noaptea Sf. Paşti, potrivit ritualului explicat de
episcopul Ierusalimului. Sunt uimitoare asemănările dintre
ritualul baptismal primar şi cel de azi, ceea ce reflectă
fidelitatea păstrării Sf. Tradiţii în Bisericile de rit bizantin:
• „Haide să vă învăţăm…, ca să vă puteţi da seama de
cele ce s-au făcut cu voi în acea seară a Botezului. Mai
întâi aţi intrat în pridvorul baptisteriului. Aţi fost
aşezaţi cu faţa la apus şi aţi ascultat lepădările; apoi vi
144
Gr. mustagwge,w = a iniţia în mistere; mustagwgi,a = iniţiere în
mistere; mustagwgo,j = mistagog, preot însărcinat cu iniţierea în
mistere (musth,rion = mister, lucru secret, misterios; ceremonie
religioasă secretă; Sf. Taine; musth,j= iniţiere (în mistere); mustiko,j =
mistic, referitor la mistere, la iniţiere, la Sacramentele iniţierii + a;gw a
(con)duce, a ghida, a mâna; avgwgh, acţiune de a transporta; de a
conduce, de a dirija. A. Bailly, op. cit., p. 20, 1308. Cuvântările
mistagogice explică riturile Sf. Taine ale iniţierii în creştinism: Botez,
Mirungere, Euharistie.
100
160
E. Branişte, Introducere, la De Sacramentis…, p. 565. 173
catechetica…, p. 30.
172
Ferdinando Bergamelli, Ambrogio di Milano, în Dizionario di
La origine, sunt cuvântări catehetice adresate neofiţilor ce
S-a păstrat sub forma unui tratat în nouă capitole.
a. De Mysteriis (Despre Sfintele Taine)
asupra catehezei mistagogice (postbaptismale) galicane.
mărturie complexă şi chiar „completă”, am putea spune,
şi la sfârşitul fiecărei cateheze în parte”173, oferindu-ne o
arată chiar de la început şi precizează atât la începutul, cât
şase zile consecutive (postpascale, n.n.), ceea ce autorul
sunt „omilii, cateheze sau cuvântări mistagogice rostite în
faţa unui veritabil tratat unitar în şase cărţi, care de fapt
acestei ultime lucrări, e interesant de reţinut că ne aflăm în
paternitatea ambroziană a ambelor opere”.172 În privinţa
mai recentă a revendicat de-acum în mod convingător
căror urme se întind până în zilele noastre, dar critica cea
• constituit „subiectul unei lungi polemici de secole, ale
cealaltă scriere, De Sacramentis, datată pe la 380, a
Autenticitatea acestei opere nu a fost contestată, în schimb
Mirungere, Euharistie, rostite în Săptămâna Luminată.
celălalt să-şi plece privirea. Pentru că într-adevăr, el nu
îndrăzneşte să privească în faţă dacă vede strălucind lu-
mina ce ţâşneşte din această ungere, care-l orbeşte. Căci,
începând din acest moment, începe lupta şi confruntarea
cu el şi de aceea, ca un atleţi ai lui Hristos, preotul vă
introduce, prin această ungere, în arena spirituală. Apoi,
când vine noaptea, preotul vă dezbracă complet de hai-
nele voastre şi, ca şi cum v-ar introduce în cer prin ceea
ce săvârşeşte, vă unge întreg corpul cu acest untdelemn
spiritual pentru a vă întări prin această ungere toate
mădularele şi a le face invulnerabile săgeţilor adver-
sarului. După această ungere vă coboară în apele sfinţite,
îngropând omul vechi şi totodată înviind «omul cel nou,
reînnoit după chipul Celui ce l-a creat». În acest moment,
prin cuvintele preotului şi prin mâna sa, se petrece
pogorârea Duhului Sfânt şi un om nou se ridică. Complet
spălat de toate murdăriile păcatelor sale, el a dezbrăcat
veşmântul păcatului şi s-a reîmbrăcat cu veşmântul împă-
rătesc. Şi pentru a te învăţa de asemenea că Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh sunt o singură substanţă, iată cum se face
actul botezului. Când preotul pronunţă asupra celui inte-
resat: «Se botează (cutare) în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh», îi cufundă de trei ori capul în apă şi
demonii necuraţi… Întipăreşte-ţi deci crucea în inima ta… Din pricina
crucii, demonii nu mai sunt înfricoşători…” (LIV,4–5). Sf. Ioan Gură de
Aur, Omilii la Matei, în vol. „Scrieri”, pt. a III-a, trad. D. Fecioru,
Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1994, p. 628-629.
157
 99
cunoştinţei” (10–11).
bună (trainică, n.n.). În chip asemănător îţi oferim pietrele
nefolositor. Astfel deci trebuie să se zidească o clădire
să cadă muchie pe muchie, îndepărtând tot ceea ce este
înainte. Ci trebuie să punem, după regulă, piatră pe piatră,
clădirea, atunci nu-i nici un folos de osteneala de mai
zidirii, ca să nu rămână vreun loc gol şi să se strice
nu vom încheia casa, după toată regula, cu legăturile
vom săpa adânc pământul şi nu vom pune temelie, dacă
prost? Închipuieşte-ţi catehizarea ca pe o casă. Dacă nu
potrivit, când mai poate fi sădit bine ceea ce s-a sădit odată
n.n.) şi nu vom adânci (aprofunda, n.n.) pământul la timp
este timpul sădirii pomilor! Dacă nu vom săpa (explora,
atunci când se vor mai putea îndrepta. Închipuieşte-ţi că
despre baia renaşterii, predate într-o ordine precisă,
simple convorbiri… Dacă astăzi se vor neglija învăţăturile
săgeţi!… Învaţă cele ce ţi se spun… Să nu le socoteşti
samarinenilor şi păgânilor. Ai mulţi duşmani, dar ai multe
primeşti arme contra ereziilor, contra iudeilor,
vreodată! Primeşti arme contra puterii celei potrivnice;
cuvântările noastre, totuşi mintea ta să nu obosească
„Stăruie în cateheze! Chiar dacă vor ţine multă vreme • decât să ofere mâna sa, pentru că a fost investit (hiro-
de învăţare şi aprofundare a credinţei:
Catehizarea este un proces sistematic şi de durată
spre cateheze!” (8–9)
lucruri nefolositoare! Picioarele tale să se grăbească
dezbraci, să te speli, să te îmbraci şi să intri. Dar dacă
stărui în intenţia ta rea… apa te va primi, dar Duhul nu
te va primi” (1–4).
• „Până acum erai numit catehumen; cuvintele
dumnezeieşti răsunau142 în afară de tine de jur-
împrejur (exterior, paralel cu…, n.n.). Auzeai de
nădejde, dar nu o ştiai. Auzeai de taine, dar nu le
înţelegeai. Auzeai Scripturile, dar nu cunoşteai adâncul
lor. Acum însă cuvintele dumnezeieşti nu mai răsună
în jurul tău, ci în adâncul tău (sunt interiorizate şi
apropriate, n.n.), căci Duhul locuieşte în tine şi face de
acum înainte mintea ta casă dumnezeiască – gândire
duhovnicească, în „duhul” lui Dumnezeu, n.n. (6).
• „Nu este cu putinţă să te botezi de două ori sau de trei
ori… Căci «este un Domn, o credinţă, un botez»
(Efeseni 4,5). Numai ereticii trebuie botezaţi din nou,
deoarece botezul de mai înainte n-a fost botez” (8).143
• „Nimic altceva nu cere Dumnezeu de la noi decât
intenţie bună (sinceritate, autenticitatea credinţei,
n.n.)… Depărtează-te de azi de orice lucru rău! Limba
ta să nu rostească cuvinte necuviincioase! Privirea ta
să nu păcătuiască! Mintea ta să nu pribegească în
142
Gr. kathce,w = a răsuna (kata. de sus în jos; h=coj = zgomot), vezi
mai sus etimologia termenului cateheză.
143
Sf. Chiril se referă la cei care n-au fost botezaţi în numele Sf.
Treimi. Vezi nota 26 din Catehezele…, ed. 2003, p. 10.
98
158
(II,22–27).
pământeşti – atât de luminoşi, ca strălucirea soarelui”
şi, ca urmare, oriunde merg, ei apar – ca nişte îngeri
devin locaş al Duhului: s-au reîmbrăcat cu Hristos Însuşi
cată de daruri şi gustă din trupul şi sângele Domnului şi
scăldătoare, sunt conduşi la înfricoşătoarea masă, încăr-
invitaţi la masa împărătească. De fapt, de-abia ieşiţi din
sclavi şi captivi, au devenit într-o clipă oameni liberi, fii
felicită şi împărtăşeşte bucuria lor, a celor care, cândva
întreaga asistenţă îi îmbrăţişează, îi salută, îi sărută, îi
cea nedespărţită… Îndată ce ies din scăldătorile sfinţite,
săvârşeşte totul este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea
tonit) cu această funcţie de către Duhul Sfânt. Cel care
arătând că el este doar mijlocitorul harului şi că el nu face
zice «Eu botez pe cutare…», ci: «Se botează cutare…»,
Hristos. Asta explică înseşi cuvintele săvârşitorului: el nu
preotul este cel care-i atinge capul, ci totodată dreapta lui
terios, să primească vizita Sfântului Duh. Căci nu doar
îl ridică, cerând asupra subiectului, prin acest rit mis-
Documente occidentale
Sf. Ambrozie al Milanului,
De Mysteriis 168 şi De Sacramentis 169
Cu scrierile episcopului milanez, suntem în posesia
unor documente mistagogice apusene de la sfârşitul seco-
lului al IV-lea, de o excepţională valoare pentru recons-
tituirea istoriei catehezei şi a cultului creştin. E vorba, în
primul rând, de lucrarea De Mysteriis a Sf. Ambrozie, de
pe la anul 387170, un fel de cateheze mistagogice, analoage
celor ale Sf. Ciril al Ierusalimului, din care autorul pare a
se fi inspirat171, referitoare la Tainele de iniţiere: Botez,
168
Vezi Sfântul Ambrozie al Milanului, „De mysteriis” (Despre Sfintele
Taine), trad. pr. prof. dr. Ene Branişte şi prof. Gh. Voiusa, în rev. „Studii
Teologice”, nr. 5–6/ 1965, p. 286-302; retipărită în: Sf. Ambrozie, Scrieri,
partea a doua, col. P.S.B., vol. 53, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1994, p. 8-25.
169
Vezi Sfântul Ambrozie al Milanului, „De sacramentis” (Despre
Sfintele Taine), trad. pr. prof. dr. Ene Branişte, în rev. „Studii
Teologice”, nr. 9-10/ 1967, p. 565-599.
170
Vezi introducerea pr. E. Branişte la De Mysteriis…, p. 8. Citările le
vom face după volumul din col. P.S.B.
171
F. Cayré, op. cit., tome 1, p. 520.
159
 153
165
Ibidem, p. 13.
Auguste Piédagnel, Introduction, la Trois catéchèses…, p. 14-16.
Montfaucon o va reedita. Celelalte trei erau inedite. Ibidem, p. 26 şi
a lui Ioan Gură de Aur. În 1718, într-o ediţie a operei hrisostomice,
sfârşitul sec. al XVII nu se cunoştea, în greacă, o altă cateheză baptismală
Sf. Ioan. Prima a mai fost publicată în 1609, de Fronton du Duc; până la
164
În realitate Papadopoulos a descoperit patru cateheze baptismale ale
Chrysostome, vol. Huit catéchèses…, p. 7-13.
Vezi Introduction, cap. I: Un manuscrit inconnu de Saint Jean
getice – referinţele selectate vor fi mai reduse.
Teodor de Mopsuestia, ce aparţinea aceleiaşi şcoli exe-
similare cu cele prezentate la alţi autori, îndeosebi la
baptismale propriu-zise şi acestea, în mare parte, sunt
mistagogic – oferă mai puţine date referitoare la riturile
de vedere omiletic, exegetic şi literar, decât liturgic şi
Întrucât prezintă mai degrabă un interes din punct
continuare, în zilele ce au urmat, noilor botezaţi”.165
marea noapte de Sâmbătă spre Duminica Paştilor sau în
multor posturi ale Paştilor celor care primiseră botezul în
ruperi), când, fără îndoială, s-a adresat el însuşi, în cursul mai
386–397) şi ai celor de episcopat (între 398–403, cu între-
rezultatul celor 11 ani de slujire preoţească la Antiohia (între
franceză din 1990). Aceste cateheze baptismale sunt
(publicate la Sankt-Petersburg, în acelaşi an; apoi în ediţia
1909, într-un omiliar din Biblioteca Sinodală de la Moscova
trei164, de savantul bizantinist A. Papadopoulos-Kerameus, în
mănăstirea Stavronikita de la Muntele Athos, iar celelalte
ungerea baptismală şi pecetluirea cu semnul sfintei cruci;
cufundarea baptismală; Sf. Euharistie:
• „Apoi, după acest contract, această lepădare şi această
unire, pentru că ai mărturisit stăpânirea Sa şi pentru că
prin cuvintele gurii tale te-ai unit cu Hristos, acum, ca un
luptător înrolat pentru arena spirituală, preotul îţi face
ungerea la frunte cu untdelemnul spiritual şi te însem-
nează, zicând: «Se unge (cutare) în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh». El ştie că de-acum înainte,
duşmanul este furios, că scrâşneşte din dinţi şi dă târcoale
ca un leu mugind, văzând că cei care până nu demult se
aflau sub tirania sa, au „dezertat” şi au renunţat la el, au
trecut (de partea lui) Hristos şi au acceptat ascultarea Sa.
De aceea preotul vă pecetluieşte cu această ungere şi vă
imprimă (pe frunte) semnul (sfintei cruci)167, pentru ca
167
Chiar dacă în Cateheza a II-a termenul nu e explicit, ungerea se făcea
în forma sfintei cruci. În acest sens vezi explicaţiile oferite de A. Wenger,
Huit catéchèses…, p. 146, nota 2. Cinstirea Sf. Cruci este exprimată clar
de către autor în Omilia 54 la Matei: „Nimeni să nu se ruşineze de cruce,
simbolul sfânt al mântuirii noastre…! Ca pe o cunună, aşa să purtăm
crucea lui Hristos! Prin cruce se săvârşesc toate ale noastre… De aceea o
scriem cu multă râvnă şi pe case şi pe ziduri şi pe ferestre şi pe frunte şi în
cugetul nostru. Crucea este semnul mântuirii noastre, al libertăţii noastre
obşteşti… Când îţi faci semnul sfintei cruci, gândeşte-te la tot ce s-a
petrecut pe cruce… Când îţi faci semnul sfintei cruci, umple-ţi fruntea cu
multă îndrăznire, fă-ţi sufletul liber!… Nici nu trebuie să o facem aşa de
mântuială cu degetele, ci mai întâi să o facem cu inima cu multă credinţă.
Dacă-ţi faci aşa cruce pe faţă, nu va putea sta alături de tine nici unul din
156
104
voastre se încuibaseră puterile cele nepotrivite. Când
mai purtaţi acea veche haină, pentru că în mădularele
îndrăzneală pe cruce. Nu se cade ca de-acum înainte să
dezbrăcat domniile şi stăpânirile» şi aşa a biruit cu
zintă acoperit, n.n.); prin goliciunea Sa, Domnul «a
cruce (iconografia creştină însă, din pietate, Îl repre-
şi în aceasta pe Hristos, Care gol a fost răstignit pe
3,9)». După ce v-aţi dezbrăcat, aţi rămas goi, imitând
cel vechi, dimpreună cu toate faptele lui (Coloseni
haine. Aceasta înseamnă că «v-aţi dezbrăcat de omul
baptisteriului: îndată ce-aţi intrat, v-aţi dezbrăcat de
cunoaşteţi tâlcuirile celor ce s-au săvârşit înăuntrul
continuăm cele spuse în cateheza de ieri, ca să
vechi la cele noi. Pentru aceea vă este necesar să
seamă vă sunt de folos vouă, care v-aţi înnoit de la cele
învăţături pe care nu le-am cunoscut încă; dar mai cu
după Paşti, n.n.) ne sunt de folos pentru că ne vestesc
se dau în fiecare zi (în Săptămâna Luminată, prima
„Catehezele mistagogice şi învăţăturile mai noi, care vi •
luminată:
de curând botezaţi – se desfăşurau zilnic în Săptămâna
Catehezele mistagogice, adresate neofiţilor – celor
despre Botez
Cateheza a II-a mistagogică:
s-a poruncit să întindeţi mâna şi v-aţi lepădat de
Satana, ca şi cum era de faţă… Dumnezeu a trimis pe
Moise să-i scoată (pe evrei) din robia cea rea a
egiptenilor. Pragurile uşilor de la case au fost unse cu
sângele mielului, ca să nu se atingă nimicitorul de
casele care aveau semnul sângelui… Poporul evreilor
a fost eliberat în chip minunat… Duşmanul i-a urmărit
şi a văzut cum marea s-a despărţit în chip minunat…,
(dar) n-a ţinut seamă de asta şi, înaintând pe urmele
lor, s-a trezit dintr-o dată sub apă, înecându-se în
Marea Roşie… Acolo, Moise a fost trimis de
Dumnezeu în Egipt; aici Hristos a fost trimis de Tatăl
în lume. Acolo, ca să scoată pe poporul împilat din
Egipt; aici, Hristos, ca să izbăvească pe cei chinuiţi în
lume de păcat. Acolo, sângele mielului îndepărta pe
nimicitor; aici, sângele Mielului celui nevinovat, al lui
Iisus Hristos, pune pe fugă pe demoni. Tiranul
(faraonul, n.n.) acela a alungat acel vechi popor până
la mare; şi pe tine acest demon îndrăzneţ, neruşinat şi
izvoditor al răului te urmăreşte chiar până la apa cea
mântuitoare. Acela s-a înecat în mare; şi acesta piere în
apa cea mântuitoare” (1–3).
• „Tu auzi că ţi se porunceşte să rosteşti, cu mâna
întinsă înspre demon, ca şi cum ar fi de faţă: «Mă
lepăd de tine, satano!». Vreau să vă spun pentru care
pricină aţi fost aşezaţi cu faţa spre apus… Apusul este
locul întunericului din lumea aceasta. Satana este
101
 103
11).
Iisus Hristos. Acestea s-au săvârşit în pridvor” (10–
sărbători, pentru că ai îmbrăcat haina mântuirii, pe
„Ai dezbrăcat pe omul cel vechi; dimpotrivă, vei
pocăinţei!» (9)
«Cred în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh şi în botezul
este ţinutul luminii. Atunci ţi s-a poruncit să spui:
când te-ai întors cu faţa de la apus spre răsărit, care
sădit Dumnezeu spre răsărit… Acest lucru ai închipuit
cu iadul, ţi se deschide raiul lui Dumnezeu, pe care l-a
rupt cu totul această legătură cu el şi vechile învoieli
„Aşadar, după ce te-ai lepădat de satana şi după ce ai
te mai întoarce din nou la sărătura acestei vieţi” (8).
de care te-ai lepădat! Odată ce ai pus mâna pe plug, nu
Ai grijă deci de tine însuţi, nu te mai întoarce la cele
dorinţele cele rele, de a se întoarce la viaţa ei trecută.
în stâlp de sare…, pentru că a mai păstrat în sufletul ei
ispitit mai amar de tiran… Femeia lui Lot s-a prefăcut
de satana şi după ce te-ai împreunat cu Hristos, vei fi
de ele! Dacă vei cădea în acestea, după ce te-ai lepădat
alte înşelătorii şi toate câte sunt la fel cu acestea. Fugi
talismanele, inscripţiile pe plăci de metal, vrăjitoriile,
cu ajutorul păsărilor, ghicirea viitorului, prevestirile,
râuri… Tot slujiri ale diavolului sunt şi: ghicirea făcută
aprinderea făcliilor şi tămâierea la izvoare sau la
întuneric şi, în întuneric, îşi are puterea sa; pentru
aceasta privind în chip simbolic spre apus, vă lepădaţi
de acel stăpânitor întunecat şi întunecos” (4)
• „Apoi ai fost învăţat să spui a doua formulă: «Şi de
toate lucrurile tale!». Lucrurile satanei sunt felurite
păcate de care trebuie să te lepezi, întocmai ca şi cel
care scapă de toate armele unui tiran odată ce a scăpat
de tiran… Leapădă-te deci de lucrurile lui satan, adică
de toate faptele şi gândurile săvârşite împotriva dreptei
raţiuni” (5).
• „Apoi spui: «Şi de toată trufia ta!». Trufia diavolului
stă în: patima pentru teatru, cursele de cai, pentru
vânătoare şi pentru orice deşertăciune de acest fel…
Tot în trufia diavolului se numără şi primejdiile
sufleteşti legate de sărbătorile idoleşti, fie că sunt
pricinuite de carne sau pâine sau de alte mâncăruri
pângărite prin invocarea demonilor celor cu totul
necuraţi. Căci, după cum pâinea şi vinul Euharistiei,
înainte de invocarea Sf. treimi, sunt simplă pâine şi
vin, dar, după invocare, pâinea ajunge trup al lui
Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos, în acelaşi chip
mâncărurile din trufia lui satan sunt, prin natura lor,
simple mâncăruri, dar se spurcă prin invocarea
demonilor” (6–7).
• „După aceea spui: «Şi de toată slujirea ta!». Slujire a
diavolului este rugăciunea făcută în templele idolilor şi
toate slujbele ce se fac în cinstea idolilor neînsufleţiţi;
102
154
p. 512.
Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. „Studii Teologice”, nr. 7-8/1970,
Ene Branişte, Explicarea Botezului în „Catehezele baptismale” ale
166
(II,16); lepădarea de Satana şi unirea cu Hristos (II,17):
volului şi a se elibera de sub tirania sa” (II,12–15); naşi
• ritualul de exorcizare pentru a ieşi de „sub robia dia-
preotului…” (II,10);
naturale, el este cel care se aşează pe cap cu mâna
ci harul Duhului Sfânt. El este cel care sfinţeşte apele
tău, căci ceea ce se săvârşeşte nu omul este cel ce face,
simplă, nici că e doar mâna pontifului aşezată pe capul
aşezată pe capul tău, să nu crezi că aceasta e doar apă
• „când vei vedea scăldătoarea apelor şi mâna preotului •
Aici aflăm unele date referitoare la practica baptismală:
săvârşite într-un mod simbolic şi tipic la sfântul Botez”.
celor care vor fi iluminaţi şi explicare clară a acţiunilor
(gr. fotizomenoi) –, ce poartă titlul: „Urmare a instruirii
semnificativă este Cateheza a doua – adresată iluminaţilor
anul 390166. Din perspectiva noastră de abordare, cea mai
Se pare că au fost rostite în cursul Păresimilor din
Din cele 8 cateheze baptismale (inedite)
• „Recunoaşteţi şi aici atitudinea captivităţii: preoţii care
v-au introdus vă poruncesc mai întâi să vă aşezaţi în
genunchi, să întindeţi mâinile către cer şi astfel să vă
rugaţi, pentru a vă aminti prin această atitudine de cine
v-aţi eliberat şi cu cine v-aţi unit. Apoi preotul trece în
faţa fiecăruia dintre voi şi cere făgăduinţele şi
mărturisirile şi vă face să rostiţi aceste înfricoşătoare
cuvinte, grele şi cu consecinţe incredibile: «Mă lepăd de
tine, Satano!»… Dar să revenim la continuarea
cuvintelor noastre. Atunci preotul vă face să ziceţi: «Mă
lepăd de tine, Satano, de trufia ta, de slujirea ta şi de
toate lucrările tale». Nişte cuvinte simple, dar mare este
puterea lor. Căci îngerii care sunt prezenţi şi puterile
nevăzute, care se bucură de convertirea voastră primesc
cuvintele pronunţate de gura voastră şi le înalţă până la
Stăpânul comun al tuturor lucrurilor şi acolo ele sunt
înscrise în cărţile cereşti. Aţi văzut care sunt literele
contractului? După renunţarea la cel rău şi la toate
lucrările care reprezintă interesele celui rău, preotul din
nou vă face să ziceţi: «Şi mă unesc cu Tine, Hristoase!».
Ai văzut nemărginita Sa bunătate? De la tine nu a primit
decât cuvintele tale şi ţi-a încredinţat o aşa mare comoară
de realităţi! El uită toată ingratitudinea ta veche, nu-şi
mai aduce aminte de trecutul tău şi se mulţumeşte doar
cu aceste scurte cuvinte” (II,18,20–21);
155
 149
tăm, ca Iuda, numai cu buzele, însă înăuntrul nostru să
mărturisire şi ca „sărutare sfântă”… nu (să) ne săru-
nie josnică… Trebuie să socotim această „pace” ca
de asemenea un apel la a ne debarasa de orice duşmă-
constituie numai o mărturie de dragoste, ci constituie
află lângă el… Ceea ce are loc prin sărutarea păcii nu
„în adevăr, fiecare din noi dă pacea vecinului care se • episcop, la o vârstă a copilului între 7–12 ani, n.n.) şi
sărutarea păcii:
întâi-stătător; binecuvântarea – «ca pacea să fie cu ei»;
Urmează rugăciunea de mulţumire a preotului
tot…” (XV,28).
teamă. Or, această tăcere inefabilă era răspândită peste
casă, de asemenea într-o mare reculegere şi în multă
era mort, ucenicii Lui se retrăseseră şi se aflau într-o
mărit şi minunat, întrucât, în timp ce Domnul nostru
spună ceva – scoaterea şi depunerea Celui atât de
reculegere, în temere şi în rugăciune tăcută, fără să
a început, se cuvine ca toată lumea să privească – în
cuprins pe toţi», pentru că atâta vreme cât liturghia nu
„«Toate acestea se întâmplă în timp ce tăcerea a • Trupul se unge cu mir văzut, dar se sfinţeşte sufletul prin
(XV,25–27).
şi nici să nu se apropie (cineva) de El fără teamă…”
ca nici murdării mărunte de păsări să nu cadă peste El
masă, Trup sfânt şi înfricoşător…: astfel ei nu îngăduie
zice: «Trupul lui Hristos» şi face acelaşi lucru pentru a
lua potirul; iar tu însuţi zici după el: «Amin». Primeşti
jertfa şi o înghiţi pentru a fi părtaş la Taine; iar după ce ai
luat jertfa, înalţi către Dumnezeu o rugăciune de
mulţumire şi de binecuvântare”.
b. Sf. Ioan Gură de Aur,
Catehezele baptismale162
O latură mai puţin cunoscută a preocupărilor Sf.
Ioan Gură de Aur o constituie activitatea sa catehetică.
Orator şi exeget, prin excelenţă, stilul său omiletic – mai
curând decât cel didactic sau cel mistagogic – se regăseşte şi
în catehezele baptismale descoperite recent: primele opt, de
un mare pasionat de scrierile hrisostomice, Antoine
Wenger163, în 1955 (publicate la Paris, în 1957), la
162
Vezi Jean Chrysostome, Huit catéchèses baptismales, inédites,
trad. Antoine Wenger, col. „Sources Chrétiennes”, no. 50 bis, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1970 ; traduse şi în limba română de pr.
Marcel Hancheş, vezi: Sf. Ioan Gură de Aur, Catehezele baptismale,
Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 2003 şi Trois catéchèses baptismales,
trad. Auguste Piédagnel, Louis Doutreleau, col. „Sources Chré-
tiennes”, no. 366, Les Éditions du Cerf, Paris, 1990.
163
Pentru detalii asupra descoperirii manuscriselor greceşti, merită
consultată savuroasa aventură culturală relatată de savantul francez.
152
108
Solomon, când a fost făcut împărat, după ce s-a spălat
(uns), din pricina ungerii preînchipuitoare. Tot aşa şi
spălat cu apă, apoi l-a uns. Şi a fost numit hristos
făcut pe fratele său (Aaron) arhiereu, mai întâi l-a
Când Moise, împlinind porunca lui Dumnezeu, l-a
simbolul acestei ungeri se află în Vechiul testament.
de numele ce-l purtaţi… Vă este de trebuinţă să ştiţi că
Mirungerea se numeşte Confirmare şi este oficiată de
renaşterea voastră este confirmată (la romano-catolici
numiţi creştini (gr. cristo,j = uns, n.n.); acum
„După ce aţi fost învredniciţi cu ungerea cu Sf. Mir, vă •
uneltirilor diavolului, îmbrăcând platoşa dreptăţii” (3–4).
15)». După aceea pe piept, ca să puteţi sta împotriva
lui Dumnezeu buna mireasmă a lui Hristos (II Corinteni 2,
spuneţi după ce aţi primit dumnezeiescul Mir: «…Suntem
tainele dumnezeieşti… Apoi aţi fost unşi la nări, ca să
fost unşi la urechi, ca să dobândiţi auz în stare să asculte
în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului. Apoi aţi
călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi ca
frunte, ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om
Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh. Mai întâi aţi fost unşi la
se unge cu el fruntea şi celelalte organe ale simţurilor.
şi lucrează prin prezenţa dumnezeirii lui. În chip simbolic
mir…, dimpotrivă, este un dar al lui Hristos şi al Sf. Duh
aşa şi acest Sfânt Mir, după invocare, nu este simplu
spun aceasta nu mă gândesc la hainele ce le purtaţi, ci
la omul cel vechi, cel stricat prin poftele înşelăciunii.
Să nu se întâmple cumva ca sufletul care l-a dezbrăcat
o dată, să se îmbrace din nou cu el!… Ce lucru
minunat! Staţi goi înaintea tuturor şi nu vă ruşinaţi!
Într-adevăr, sunteţi ca şi Adam cel dintâi zidit, care era
gol în rai şi nu se ruşina” (1–2).
• „Apoi, aşa dezbrăcaţi, aţi fost unşi cu untdelemn sfinţit
(ungerea prebaptismală, n.n.) din creştetul capului
până la picioare. Astfel aţi ajuns părtaşi măslinului
celui bun, ai lui Iisus Hristos. Aţi fost tăiaţi din
măslinul cel sălbatic, aţi fost altoiţi în măslinul cel bun
şi aţi ajuns părtaşi grăsimii adevăratului măslin.
Untdelemnul sfinţit era simbolul participării la ungerea
lui Hristos” (3).
• „După aceasta aţi fost conduşi la sfânta colimvitră145 a
dumnezeiescului botez, după cum şi Hristos a fost dus
pe cruce la mormântul care era alături. Fiecare din voi
a fost întrebat de crede în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh. Aţi mărturisit mântuitoarea
145
Gr. kolumbh,qra, slv. cristelniţă sau creştinătoare = vasul de botez,
un fel de cazan portativ susţinut de un picior, în care sunt afundaţi
copiii. Ene şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe
religioase, Ed. Diecezană, Caransebeş, 2001, p. 108. De reţinut şi
caracterul baptismal al vindecării de la scăldătoarea (în original
kolumbh,qra) Bethezda (Ioan cap. 5). Vezi Sf. Chiril al Ierusalimului,
Omilie la slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, în vol. Catehezele,
ed. 2003, p. 371.
105
 107
Duh, nu mai este simplă pâine, ci trup al lui Hristos, tot
după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului
„Să nu-ţi închipui că Mirul acela este simplu mir. Căci • «Să aducem mulţumiri Domnului». Poporul…: «Vrednic
Sinodul arhiereilor:
Sf. Mir, sfinţit o singură pe an în Joia Patimilor de către
sfinţit simplu, spre deosebire de această acum se utilizează
Dacă ungerea prebaptismală se face cu untdelemn
ajuns părtaşi ai lui Hristos” (2).
bucuriei duhovniceşti; iar voi aţi fost unşi cu mir şi aţi
untdelemnul bucuriei, pentru că El este pricinuitorul
bucuriei, adică cu Duhul Sfânt, Care este numit
9)»… Hristos a fost uns cu untdelemnul spiritual al
bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi! (Psalmul 44,
Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul
şi ai urât nedreptatea; pentru aceasta Te-a uns pe
după cum zice… profetul David: «Iubit-ai dreptatea
mir material, ci Tatăl… L-a uns prin Duhul Sfânt,
„Hristos n-a fost uns de oameni cu untdelemn sau cu •
Sfântul Duh” (1).
Aceluia prin Care a fost uns Hristos. Acesta este
colimvitra sfintelor ape, vi s-a dat ungerea, antitipul
Sf. Duh… Şi vouă de asemenea, după ce aţi ieşit din
Dumnezeirii şi a ieşit din ele; şi s-a pogorât peste El
râul Iordanului, a împărtăşit apele cu buna mireasmă a
primit antitipul Sfântului Duh… Şi Hristos a intrat în
atingeţi de unşii Mei». Şi aţi ajuns unşi pentru că aţi
mărturisire şi v-aţi cufundat de trei ori în apă şi v-aţi
scos afară din apă tot de trei ori. În chip simbolic aţi
arătat prin asta îngroparea cea de trei zile a lui
Hristos. Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei
zile şi trei nopţi în pântecele pământului, tot aşa şi voi
prin întâia scoatere din apă aţi arătat prima zi a lui
Hristos în inima pământului, iar prin cufundarea în apă
aţi indicat noaptea. După cum cel ce e în noapte nu
vede deloc, iar cel care e în zi este în lumină, tot astfel
în timpul cufundării în apă eraţi ca în noapte şi nu
vedeaţi nimic; în timpul scoaterii din apă, însă, aţi
ajuns din nou ca în zi. În aceeaşi clipă aţi şi murit, dar
v-aţi şi născut; iar această mântuitoare apă v-a fost şi
mormânt şi mamă” (4).
Cateheza a III–a mistagogică:
despre ungerea cu Sf. Mir
Deşi ritualul Sf. Mir este oficiat împreună cu Taina
Botezului, Mirungerea este un sacrament aparte.
• „După ce aţi fost botezaţi în Hristos şi v-aţi îmbrăcat
cu Hristos, aţi ajuns asemenea Fiului lui Dumnezeu…
Odată ce aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos, negreşit sunteţi
numiţi unşi. Despre voi spune Dumnezeu: «Nu vă
106
150
jertfa şi înjunghie Darurile aduse de comunitate, şi
şi drept este (acest lucru)». Preotul… începe să aducă
voastre». Poporul…: «Către Tine Doamne». Preotul…:
aceasta: «Şi cu duhul tău». Preotul…: «Sus minţile
să fie cu voi toţi». Iar poporul credincios răspunde la
gostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt
cuvinte: «Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dra-
de toate, binecuvintează poporul credincios cu aceste
„Preotului întâi-stătător începe să aducă jertfa şi, înainte •
liturgic actual:
comentariile autorului), datorită similitudinii cu textul
nu vom face decât să reproducem câteva fragmente (fără
Întrucât acesta se referă exclusiv la Sf. Liturghie,
Al cincilea text de explicat
(a doua despre Sf. Euharistie)
Cateheza a şaisprezecea
(pi,nax); apelul adresat de diacon: „Luaţi aminte la jertfă!”.
spălarea mâinilor; citirea pomelnicelor pentru vii şi morţi
(XV,39,41),
păstrăm ură şi răutate faţă de fraţii noştri de credinţă”
zice…, ridicând glasul şi lăudând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt
Domnul Cel atotputernic; de aceste laude sunt pline
cerul şi pământul». Şi toţi păstrează tăcerea şi ţin
privirile în jos; iar diaconul zice: «Să stăm cu frică şi cu
cutremur». Iar de aici mai departe, urmează, în virtutea
acţiunilor liturgice ce au loc, ca Domnul nostru Iisus
Hristos să învieze din morţi… (se continuă cu pomenirile
pentru vii şi morţi, n.n.). La aceste rugăciuni preotul
întâi-stătător se opreşte şi îndată ia cu mâinile sale
pâinea sfinţită şi priveşte spre cer; el frânge pâinea
rugându-se pentru poporul credincios, ca harul Domnului
nostru Iisus Hristos să fie cu ei. Iar poporul credincios
răspunde cuvântul potrivit. Preotul întâi-stătător schi-
ţează cu pâinea semnul crucii peste sânge şi cu sângele
peste pâine. Din pricina aceasta există rânduiala de a
arunca puţin câte puţin (părticele, n.n.) pâinea de viaţă
făcătoare în potir… Diaconul bisericii rosteşte cu glas
tare: «Să luăm aminte», iar preotul întâi-stătător rosteşte:
«Sfintele, sfinţilor», la care toţi răspund zicând: «Un
singur Tată Sfânt, un singur Fiu Sfânt, un singur Duh
Sfânt!» şi adaugă «Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh». Şi din acest moment noi toţi ne grăbim să primim
jertfa. Din pricina aceasta preotul întâi-stătător care
aduce jertfa merge cel dintâi să o primească; şi fiecare
dintre noi merge, plecându-şi privirea şi ţinând amân-
două mâinile întinse: el întinde mâna dreaptă pentru a
primi jertfa ce i se dă, însă aşează mâna stângă (căuş,
n.n.) sub mâna dreaptă. Preotul întâi-stătător dând jertfa
151
 109
A. Piédagnel, Avant-Propos, la Cyrille de Jérusalem, op. cit., p. 7.
(+ 407) în Liturghia care-i poartă numele.
Ierusalimului, preluate probabil de Sf. Ioan Gură de Aur
formulele liturgice aflate în uz pe vremea Sf. Ciril al
surprinderea noastră, vom regăsi multe din practicile şi
preţioase ale Liturghiei din secolul al IV-lea.146 Spre
Ierusalimului (+ 386) constituie una din comorile cele mai
Textele Catehezelor Mistagogice ale Sf. Chiril al
despre zidirea duhovnicească
Cateheza a V–a mistagogică:
neprihănit” (5–7).
cu acest Sfânt Mir, păstraţi-l în voi neîntinat şi
voi, vă va învăţa toate… Aşadar, odată ce aţi fost unşi
Păziţi neîntinată această ungere! Dacă va rămâne în
pentru că aţi fost unşi cu adevărat de Sfântul Duh…
unşi în chip preînchipuitor, ce adevărat (real, n.n.),
chip preînchipuitor (simbolic, n.n.). Voi însă n-aţi fost
în Ghihon, arhiereul l-a uns. Aceştia au fost unşi în
porunceşte cu tărie să lepădăm în ceasul acela toate grijile
cele lumeşti, toată grija ce-o avem de casa noastră şi să
avem inima la cer… Apoi voi răspundeţi: «Avem către
Domnul». Prin aceste cuvinte mărturisim că ne învoim cu
cele spuse de preotul liturghisitor. Nimeni să nu stea în
biserică în aşa chip încât cu gura să spună: «Avem către
Domnul», iar cu mintea să rămână la grijile cele lumeşti.
Totdeauna trebuie să ne gândim numai la Dumnezeu.
Apoi preotul liturghisitor spune: «Să mulţumim
Domnului»… Apoi voi răspundeţi: «Cu vrednicie şi cu
dreptate». Prin faptul că mulţumim, noi facem un lucru
vrednic şi drept. Dumnezeu, în schimb, n-a făcut numai ce
e drept, ci ceva mai presus de dreptate, când ne-a făcut
atâta bine şi ne-a învrednicit de atâtea bunătăţi” (4–5).
Rugăciunea imnului „Cu vrednicie…”
şi imnul „Sfânt, sfânt, sfânt…”
• „După aceea facem pomenire de cer, de pământ şi de
mare; se soare şi de lună; de stele şi de toată zidirea
cugetătoare şi necugetătore, văzută şi nevăzută: de
îngeri, de arhangheli, de puteri, de domnii, de înce-
pătorii, de stăpânii, de tronuri, de heruvimii cei cu
multe feţe… Facem pomenire şi de serafimi, pe care,
în Duhul Sfânt, i-a văzut Isaia stând în jurul tronului
112
148
146
astfel cinstire şi adorare Trupului depus pe sfânta
fac vânt mişcând evantaiile (acoperămintele). Ei aduc
rămâneau alături de El, diaconii îl înconjoară acum şi
moment al Patimii şi morţii Domnului nostru veneau şi
de către alţii… În amintirea îngerilor care în fiecare
aşezat pe catafalc, să i se facă, în semn de cinste, vânt
aceasta ca trupului celui mort dintre ei, când este
lui… deoarece este obiceiul între cei mari din lumea
Trupului sfânt» şi-l apără ca să nu vină nimic asupra
acoperământul mare al sfintelor vase, n.n.) deasupra
două părţi ale sfintei mese, mişcă aerul (avh,r=
de înmormântare, iar diaconii…, care stau de cele
diaconi îl întind peste sfânta masă închipuie giulgiurile
«Pentru aceasta acoperământul pe care unii dintre
într-un fel de mormânt şi că El a suferit deja Patima.
de aici înainte Hristos este aşezat pe sfânta masă ca
deplina împlinire a Patimii. În acest fel, credem noi, că
după ce L-au adus, ei Îl aşează pe sfânta masă pentru
spre Patimă (Ieşirea cu Sf. Daruri de azi, n.n.»… Iar
trebuie să vedem pe Hristos, Care acum este condus
„Prin mijlocirea figurilor (gesturilor rituale, n.n.) «noi •
anumită slujire” (XV,23)
numai peste umăr, pentru că sunt rânduiţi pentru o
în acest fel împodobire. Or, diaconii poartă orarul
pe ei înşişi şi străini de orice servitute, poartă de obicei
împodobire, ci numai oamenii liberi, care sunt stăpâni
care, împlinind o slujire într-o casă, să poarte această
aflându-ne în fire muritoare, trebuie să primim această
reînnoire prin Botez” (XIV,11–13).
• „De trei ori te afunzi în apă şi fiecare din aceste
afundări este identică cu celelalte: o dată în numele
Tatălui şi o dată în numele Fiului şi o dată în numele
Duhului Sfânt…, tu ştii că există o perfecţiune egală
între Ei şi că fiecare e capabil să procure bunurile care
provin din Botez. Tu cobori o singură dată în apă, dar
te afunzi de trei ori (este exprimată dogma Sf. Treimi:
trei Persoane într-o singură fiinţă, n.n.)… şi după
aceea o singură dată ieşi din apă, în aşa fel ca tu să ştii
că unic este Botezul şi că unul este harul pe care-l
revarsă aici Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, Care nu se
separă în nici un fel unul de altul, pentru că firea
(ouvsi,a) lor este una” (XIV,20).
Îmbrăcarea rituală,
Mirungerea
• „«Iar îndată ce ieşi din apă, te îmbraci în veşmânt cu
totul strălucitor», care constituie semnul acestei lumi
luminoase şi strălucitoare, al felului de viaţă şi de com-
portare la care ai trecut deja prin chipul Botezului. De
fapt când vei primi în chip efectiv învierea şi te vei
îmbrăca cu nemurirea şi cu nestricăciunea, nu va mai fi
nevoie de nici un fel de astfel de veşminte… După ce
145
 111
lucrurile pământeşti. Prin urmare, preotul liturghisitor
Dumnezeu şi nu îndreptată jos, spre pământ şi spre
adevăr, în acel ceas… trebuie să avem inima sus, către
„După aceea preotul liturghisitor strigă: «Sus inimile!». În
Răspunsurile mari
dragostei» (3).
sărutare sfântă». Iar Petru (adaugă): «cu sărutarea
fericitul Pavel zice: «Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu
deci împăcare; pentru aceasta e sfântă… În altă parte
tău şi, atunci venind, adu darul tău». Sărutarea este
tău la altar şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele
aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul
«De-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce
oricărei vrăjmăşii. Pentru aceasta Hristos spune:
aceasta este semn al unirii sufletelor şi al izgonirii
ce-şi dau prietenii pe stradă sau în piaţă… Sărutarea
sărutarea aceasta este o sărutare obişnuită, din acelea
ne sărutăm unul pe altul». Să nu-ţi închipui că
„Apoi diaconul strigă: «Primiţi-vă unul pe altul şi să
Sărutarea păcii
Spălarea mâinilor
• „Aţi văzut pe diacon că le dă preotului liturghisitor şi
celorlalţi preoţi care stau în jurul altarului lui
Dumnezeu să se spele. Negreşit le dă să se spele nu
pentru că ar avea cumva vreo murdărie trupească. Nu
din pricina asta!… Spălarea arată că trebuie să vă
curăţiţi de toate păcatele şi fărădelegile. Şi pentru că
mâinile sunt simbolul faptelor noastre, este lămurit că
prin spălarea mâinilor facem aluzie la curăţia şi
neprihănirea faptelor noastre. N-ai auzit pe fericitul
David, că ne-a făcut cunoscută această taină prin
cuvintele: «Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile
mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne
(Psalmul 25,6)» – text pe care-l regăsim şi în
rugăciunea de spălare a mâinilor din „Rânduiala
pregătirii sfinţiţilor slujitori înainte de începerea
proscomidiei” (partea de pregătire a Sf. Daruri, ce
precede Sf. Liturghie), n.n.. Prin spălarea mâinilor
înseamnă că suntem curaţi de păcate” (2).
110
146
Sfintei Jertfe, n.n.). Rugăciunea are loc mai întâi nu în
pe toţi (se referă la câteva clipe de reculegere dinaintea
„Toate acestea se întâmplă în timp ce tăcerea a cuprins •
•
să redăm câteva fragmente:
valoarea liturgică a unor date consemnate de autor, merită
baptismală, ci mai degrabă cu Sf. Liturghie. Totuşi, pentru
integral, întrucât nu are o prea strânsă legătură cu cateheza
De această dată nu vom mai reproduce textul
Al patrulea text de explicat
(întâia despre Sf. Euharistie)
Cateheza a cincisprezecea
uns», Luca IV, 18 (XIV,26–27).
Domnului peste Mine, din care cauză Domnul M-a
că a fost uns de Duhul Sfânt, căci se zice: «Duhul
bel, s-a oprit asupra Lui; ca urmare se spune despre El
• a primit harul Duhului Sfânt, Care, în chip de porum-
zice: Se însemnează…». Pentru că Iisus, ieşind din apă
întâi-stătător se apropie, te însemnează pe frunte şi
te-ai îmbrăcat în veşmânt alb-strălucitor, «clericul
ai primit harul prin mijlocirea Botezului şi după ce
tăcere, ci este proclamată cu glas tare de către diacon. Şi
toată lumea, stând în picioare, în tăcere preotul întâi-
stătător începe oficiul proaducerii. El sfârşeşte rugă-
ciunea, aducând după aceea mulţumiri pentru sine şi toţi
cei prezenţi rostesc: Amin. Iar preotul întâi-stătător se
roagă ca: Pacea să fie peste ei, la care credincioşii
prezenţi răspund: «Şi cu duhul tău». Şi preotul întâi-
stătător începe să dea sărutarea (păcii); iar heraldul
bisericii (diaconul) strigă şi porunceşte întregii adunări
«să-şi dea pacea» (sărutarea păcii) unii altora. Preotul
întâi-stătător îşi spală cel dintâi mâinile şi toţi ceilalţi,
oricât ar fi de mulţi cei care sunt în soborul clerical.
Apoi se citesc din pomelnicele bisericii numele celor
vii şi al celor morţi. De acum înainte preotul întâi-
stătător se pregăteşte pentru liturghie (aducerea jertfei),
după ce heraldul bisericii rosteşte mai întâi: «Luaţi
aminte la jertfă».
Câteva simboluri liturgice
• „«Ei (slujitorii bisericii, n.n.) aruncă pe umărul stâng
orarul (w`ra,rion), care atârnă în chip egal în cele două
părţi, în faţă şi în spate», ca semn că ei îndeplinesc nu
o slujire de servitute, ci o slujire de libertate… Nu
aruncă orarul în două părţi pe grumazul lor, fără a-l
avea în faţa lor, pentru că nu există nici o persoană
147
 141
acum” (XIV,1–2).
despre ceremoniile ce urmează trebuie să vă vorbim
cerului trebuie să fie străin de orice fel de robie…
al stării de libertate…, cel care intră în serviciul
aţi întins un „orarium” de in pe capul vostru, ca semn
„După ce aţi ieşit din apă şi îndată aţi primit pecetea, • ferat ulterior în biblioteca unei societăţi numită „Fraternita
celor învăţate în cateheza precedentă:
gogică), Teodor de Mopsuestia face o nouă recapitulare a
La începutul catehezei a XIV-a (a III-a mista-
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».
însemnează pe frunte zicând: «Se însemnează (N) în
lucitor. Atunci clericul întâi-stătător se apropie şi te
ieşi din apă, te îmbraci cu un veşmânt cu totul stră-
şi, în acelaşi fel, cu mâna te face să te afunzi. Iar când
ce ridici din nou capul…, zice: «şi al Sfântului Duh»
acelaşi fel, cu mâna te face să te afunzi în apă. Şi, după
capul, clericul întâi-stătător zice: «şi al Fiului» şi, în
«Amin». După ce te-aui cufundat în apă şi ai ridicat
nouă. Trebuie să gândeşti că tu intri în apă ca într-un
fel de cuptor şi că acolo eşti format din nou în aşa fel
ca să treci la o fire superioară: tu laşi acolo starea
veche muritoare şi primeşti o fire total nemuritoare şi
nestricăcioasă… Aşa cum olarii au obiceiul să faso-
neze a doua oară în apă vasele care s-au stricat când le
modelau şi, modelate din nou, vasele capătă forma pe
care o vor olarii, tot aşa Dumnezeu a poruncit
profetului Ieremia să meargă la olar, iar când profetul a
mers la olar – că ceea ce se stricase era format din nou
în apă şi modelat în forma de la început – Dumnezeu a
zis către el: «Oare nu pot să lucrez ca acest olar faţă de
voi, casa lui Israel?» (Ieremia 18,1–6)… După fire am
fost făcuţi din noroi, dar, căzând în greşeală, păcatul
ne-a corupt şi, prin aceasta, a urmat condamnarea la
moarte, însă harul dumnezeiesc, oferindu-ne o fire
nemuritoare, s-a arătat pentru noi o înnoire şi o resta-
urare, pe care nimeni dintre oameni nu o nădăjduia şi
care nu urcase în inima lor. Aşadar noi împlinim prin
apă semne şi taine şi suntem înnoiţi şi modelaţi după
lucrarea Duhului Sfânt… Aşa cum un vas făcut de olar
este modelat şi apoi remodelat în apă atâta vreme cât
subzistă firea lui şi el este încă maleabil şi noroi şi
atâta vreme cât nu a fost trecut prin foc, căci după ce a
fost ars în foc, nu mai există nici o posibilitate de a fi
din nou fasonat şi modelat, tot aşa şi pentru noi acum:
144
116
p. 243-244.
Pentru amănunte vezi cercetările pr. M. Branişte. ibidem,
150
M. Branişte, op. cit., p. 244. 149
pentru noi sunt capitolele XLV–XLVII.
primară. Din această perspectivă, cele mai semnificative
asupra circumstanţelor pregătirii pentru botez în Biserica
constă în faptul de a furniza informaţii preţioase şi complete
memoriilor Egeriei din punct de vedere catehetic (baptismal)
dei Laici”, unde se păstrează actualmente150. Valoarea
Maria” din Arezzo (în Toscana, Italia), de unde a fost trans-
savantul catolic J.F. Gamurrini în biblioteca confreriei „Santa
răzbătut până în vremea noastră, fiind descoperit în 1884, de
ale unor mănăstiri occidentale, ele s-au pierdut. Unul singur a
latin al Itinerariului Egeriei, menţionate în diverse cataloage
pectivă. Deşi au existat mai multe manuscrise ale textului
asupra cultului şi catehezei la Ierusalim din perioada res-
document memorialistic, cât mai ales pentru datele preţioase
sfinte orientale, prezintă o mare însemnătate nu doar ca
complet şi detaliat dintre „jurnalele de pelerinaj” la locurile
Mesopotamia şi Asia Mică”.149 Fiind cel mai interesant,
văzute în cursul călătoriei sale prin Egipt, Arabia, Palestina,
gramaticale şi de efectele literare, impresiile asupra celor
latinească populară şi prea puţin preocupată de regulile
lui Dumnezeu: «Cu două aripi îşi acoperă faţa,, cu
alte două, picioarele, iar cu două zboară şi spun:
Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot!». Rostim această
laudă lui Dumnezeu, predată nouă de serafimi, pentru
ca să fim părtaşi cântării oştirilor celor mai presus de
lume” (6).
Epicleza
• „Apoi, după ce ne-am sfinţit prin aceste imnuri
duhovniceşti, rugăm pe iubitorul de oameni Dumnezeu
să trimită Duhul cel Sfânt peste cele puse înainte, spre
a face pâinea trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui
Hristos. În adevăr, acelea de care S-a atins Sfântul
Duh, s-au sfinţit şi s-au prefăcut” (7)
Alte momente liturgice evocate în continuare, în
cateheza a V-a mistagogică, sunt: o ectenie pentru vii;
pomenirea celor adormiţi (patriarhi, profeţi, apostoli,
mucenici, sfinţi părinţi, episcopi…); rugăciunea „Tatăl
nostru”; „Sfintele sfinţilor”; „Unul sfânt, Unul Domn Iisus
Hristos”; psalmul „Gustaţi şi vedeţi că bun este
Domnul”…
113
 143
de comportare adecvată, o viaţă (şi identitate, n.n.)
cobori în ea îndată, aşteptând să primeşti, printr-un fel
Duhului Sfânt, şi a dobândit o astfel de putere, tu
„Atunci când apa a devenit desăvârşită, prin venirea
Cufundarea baptismală
totul altul” (XIV,9)
care este botezat pentru o a doua naştere şi îl face cu
cel ce se naşte, dar harul Duhului Sfânt formează pe cel
fătul…, tot aşa în Botez, apa devine sân (matern) pentru
primeşte un germen, dar mâna lui Dumnezeu formează
mentale… Aşa cum la naşterea trupească sânul matern
de temut şi să o transforme în „sânul” unei naşteri sacra-
o aducă în starea de a fi vrednică de o astfel de naştere
Dumnezeu ca harul Duhului Sfânt să vină peste apă, să
întâi-stătător…, folosind cuvintele stabilite, să ceară lui
venirea Duhului Sfânt. Este nevoie ca mai întâi clericul
naşteri şi această apă nu poate deveni aşa decât prin
nu eşti botezat în apă obişnuită, ci în apa unei a doua
prin binecuvântarea clericul întâi-stătător». Desigur tu
„După ce a fost săvârşită ungerea, «cobori în apa sfinţită
Sfinţirea apei
Dezbrăcarea (goliciunea) rituală,
ungerea prebaptismală
• „«…te dezbraci de toate veşmintele tale», întrucât
Adam a fost gol la început şi nu se ruşina deloc de sine
însuşi; dar după ce a călcat porunca şi a devenit muritor,
el a avut nevoie de un veşmânt străin. Tu…, ca să te
renaşti din nou şi să devii nemuritor, trebuie mai întâi
să scoţi veşmântul tău, care este semnul mortalităţii…,
iar când te-ai dezbrăcat de veşmânt, «eşti uns în
întregime cu uleiul de ungere», ca indiciu şi semn că vei
primi veşmântul nemuririi cu care vei fi îmbrăcat prin
Botez. Aşadar, dezbrăcându-te de veşmântul ce consti-
tuie dovada mortalităţii, te îmbraci prin ungere cu
semnul veşmântului nestricăciunii, pe care aştepţi să o
primeşti la Botez. Şi «eşti uns în întregime». Veşmântul
nu atinge toate părţile trupului…, chiar dacă ar avea
contact cu toate părţile exterioare, el nu poate atinge
totuşi pe cele dinăuntru; or, firea noastră întreagă se va
îmbrăca în nestricăciune în momentul învierii; şi atunci,
tot ce este în noi, fie că este dinăuntru ori din afară, va
trece sub toate aspectele la nestricăciune, după lucrarea
Duhului Sfânt, care va avea atunci loc în noi”. Tu
primeşti deci această ungere, în timp ce clericul întâi-
stătător începe a zice: «Se unge…», iar cei rânduiţi
pentru aceasta ung corpul întreg” (XIV,8)
142
114
•
(21–23).
nu vă poticniţi. Să nu vă despărţiţi de Împărtăşire…”
Păstraţi, deci, aceste predanii neîntinate şi păziţi-vă să
Dumnezeu, Care te-a învrednicit de atât de mari Taine.
simţuri. Apoi, aşteptând rugăciunea, mulţumeşte lui
umezeala buzelor sfinţeşte-ţi ochii, fruntea şi celelalte
încă umede buzele tale, du degetele la gură şi cu
împărtăşindu-te din Sângele lui Hristos. Şi pe când sunt
rugăciune şi evlavie, rosteşte: «Amin»; sfinţeşte-te
Sângelui. Nu mai întinde mâinile, ci pleacă-te şi, cu
împărtăşit cu Trupul lui Hristos, apropie-te şi de potirul
unul din propriile tale mădulare… Apoi, după ce te-ai
el. Căci dacă vei pierde ceva, este ca şi cum ţi-ai pierde
Trup, împărtăşeşte-te, având grijă să nu pierzi ceva din
sfinţi cu multă grijă ochii prin atingerea de Sfântul
Trupul lui Hristos, răspunzând: «Amin». După ce-ţi vei
primească pe Împăratul. Fă-ţi căuş palma şi primeşte
mâna stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să
palmele întinse, nici cu degetele răsfirate; dimpotrivă, fă
• „Când te apropii să te împărtăşeşti nu te apropia cu •
Împărtăşirea credincioşilor
Din literatura „itinerantă”
(de călătorie)
Peregrinatio Egeriae.
Însemnările de pelerinaj ale Egeriei147
Un document fundamental pentru studiul desfă-
şurării catehezei, în secolul al IV-lea, de-a lungul Postului
Mare şi în Săptămâna Luminată la Ierusalim148 îl constituie
însemnările unui personaj feminin enigmatic, cu numele
Egeria, „probabil o doamnă din înalta societate a lumii ro-
mane de atunci sau poate o călugăriţă apuseană, care
împărtăşeşte prietenelor (sau surorilor ei de mănăstire), într-o
147
Sources Chrétiennes, no. 21, trad. H. Pétré, 1948; în trad. rom. de
pr. dr. Marin M. Branişte, Însemnările de călătorie ale peregrinei
Egeria, sec. IV, teză de doctorat, în rev. „Mitropolia Olteniei”, nr.
4–6/1982, p. 226–384. Între timp, de la apariţia primei ediţii a
volumului de faţă, a fost publicată o nouă ediţie a lucrării, sub titlul
Egeria – Pelerinaj la Locuri Sfinte, în trad. Corneliei Frişan, col.
Biblioteca AGRU, Ed. Viaţa Creştină, Cluj, 2006. Deşi documentul
este de provenienţă occidentală, îl vom prezenta alături de celelalte
izvoare ierusalimitene, întrucât redă practica cultică şi catehetică
baptismală din această arie geografică.
148
J. Daniélou, R. du Charlat, op. cit., p. 26.
115
 117
datului. Dacă însă candidatul este învinovăţit în vreo
atunci episcopul notează cu mâna lui numele candi-
de către toţi martorii prezenţi pe care i-a întrebat,
mai grave pentru om. Dacă a fost declarat fără reproş
mincinos?» şi întreabă despre toate viciile care sunt
respectă pe părinţi, dacă nu cumva este beţiv sau
intrat, zicând: «Dacă acesta duce o viaţă aleasă, dacă-şi
fiecare, episcopul întreabă pe însoţitorii celui ce a
dacă sunt femei, vin cu naşele lor. Atunci, pentru
unul, candidaţii; dacă sunt bărbaţi, vin cu naşii lor;
ceilalţi clerici în picioare. Apoi sunt aduşi, unul câte
de o parte şi de alta stau preoţii pe scaun, iar toţi
jilţ în mijlocul bisericii celei mari, adică la Martyrion;
încep cele opt săptămâni, se aşează pentru episcop un
tuturor, a doua zi a Păresimilor, adică ziua în care se
Păresimilor. După ce preotul a înregistrat numele
ajunul celor opt săptămâni cât am zis că ţine aici postul
preot însemnează toate numele. Aceasta se face în
înscrie la botez, n.n.), şi-l dă înainte de Păresimi. Un
ce urmează a se boteza la Paşti. Cine îşi dă numele (se
„Trebuie să vă scriu şi despre cum sunt catehizaţi cei
Înscrierea la botez, „cercetarea canonică”
Capitolul XLV
în jeţ şi predică în biserică.154 După ce s-a terminat
cateheza la Ceasul al treilea, îndată episcopul este
condus de acolo, cu imnuri, la biserica Învierii şi se
face sfârşitul Ceasului al Treilea. Şi aşa se face
catehizarea câte trei ore zilnic, timp de şapte săptă-
mâni. Iar în săptămâna a opta a Păresimilor, adică cea
care se numeşte «Săptămâna Mare», nu mai e timp de
catehizare, ca să se poată împlini cele ce s-au spus
mai-nainte” (XLVI,1–4).
Recitarea Simbolului de credinţă
• „După ce au trecut şapte săptămâni şi nu mai rămâne decât
săptămâna Paştilor, care se numeşte aici «Săptămâna
Mare», atunci vine episcopul de dimineaţă, în biserica
mare, la Martyrion. Se aşează un jilţ pentru episcop în
fundul absidei, după Sfânta Masă, şi aici vin, unul câte
unul, bărbaţii cu naşii, iar femeile cu naşele lor şi rostesc,
154
Pr. M. Branişte comentează astfel aceste consemnări: „Frază
obscură; Egeria vrea să spună, probabil, că predica episcopului la
Liturghie era ascultată în linişte, pe când catehezele sale, destinate
îndeosebi catehumenilor, dar ascultate şi de credincioşii care le
urmăreau, erau însoţite de exclamaţii şi de comentariile lor, uneori
destul de zgomotoase”, ibidem, nota 421, p. 376.
120
140
ţi-ar fi îngăduit să vorbeşti în acest moment, tu ai fi zis
şi a zis: «în numele Tatălui», te afundă în apă. Dacă
Sfântului Duh». Şi, în timp ce a pus mâna pe capul tău
«Se botează (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al
mai înainte, apropie mâna, o pune pe capul tău şi zice:
care, stând în picioare şi purtând aceleaşi odăjdii ca şi
sfinţită prin binecuvântarea clericului întâi-stătător,
Fiului şi al Sfântului Duh». După aceea cobori în apa
începe zicând: «Se unge (N) în numele Tatălui şi al
gime cu uleiul pentru ungere. Clericul întâi-stătător
veşmintele tale şi eşti uns, aşa cum trebuie, în între-
„Te îndrepţi către Sf. Botez şi mai întâi dezbraci toate •
Al treilea text de explicat
(a treia despre Sfântul Botez)
Cateheza a paisprezecea
• (XIII,19).
această împodobire atât în casă, cât şi la drum”
întindă un „orarium” deasupra capului lor şi poartă
ai fost chemat. În adevăr oamenii liberi au obiceiul să
„orarium” de in, care este semnul de libertate la care
când ai fost deja marcat, tu întinzi peste capul tău un
aşa e aspectul captivilor şi al robilor (sclavilor); însă
lui v-a adus eliberarea, de acum înainte, cu încredere şi
cu glasul vostru, voi mărturisiţi şi vă le. Pentru aceasta
ziceţi: «Mă lepăd de Satan», arătând totodată şi
întovărăşirea pe care aţi avut-o până acum cu el şi
faptul că de acum vă îndepărtaţi de el… Însă din
momentul în care aţi înţeles primejdia pe care aţi
încercat-o din pricina familiarităţii cu el şi când aţi
căpătat puterea să scăpaţi de aceasta, voi trebuie să
spuneţi: «Mă lepăd de Satan», adică de acum înainte
nu vom mai avea nici un fel de întovărăşire cu el… De
acum înainte mă lepăd de Satan: voi fugi de tovărăşia
lui şi mă angajez prin făgăduinţă să nu mai alerg de
acum înspre el. Nu numai că nu voi mai avea nici un
contact cu el, ci îl voi fugări cu desăvârşire, ca pe un
duşman şi răufăcător, pe el care a fost pentru noi
cauza atât de multor rele” (XIII,5–6).
În numele Sf. Treimi
• „La toate acestea tu adaugi: «În numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh», căci aşa este firea
dumnezeiască; ea este ouvsi,a, care există din toată
veşnicia, ea este cauza a toate, ea care ne-a creat de la
început, iar acum ne înnoieşte, ea este Tatăl şi Fiul şi
Sfântul Duh” (XIII,15)
137
 139
pentru o slujire inefabilă… La început ai stat gol, căci
cu pământul şi cu trebuinţele pământeşti…, ai fost ales
părăsit vechea ta cădere şi că nu mai ai nici o părtăşie
drept». Iar tu, ridicându-te din genunchi, vezi că ai
– w`ra,rion) peste capul tău şi te ridică şi te face să stai
aşezat înapoia ta, întinde o pânză de in (un „orarium”
frunte cu Sf. Mir… îndată «„garantul” tău, care este
„După ce clericul întâi-stătător… te-a însemnat pe
„Orarium” (crijma) – semnul libertăţii
18).
acum noi devenim de temut pentru demoni” (XIII,17–
loc să indice marea asigurare pe care tu o ai…, de
primeşti această însemnare pe frunte pentru ca acest
noi privim când ne adresăm unul altuia… Deci tu
de actorie în vechime; persoană, n.n.), unde îndeosebi
care este în partea de sus… a feţei (pro,swpon = mască
capului, partea cea mai nobilă a întregului corp, cea
însemnare (marcă) pe frunte, care este o parte a
Împăratului ceresc. Mai întâi tu vei primi această
cerului, primeşti semnul care arată că tu eşti soldat al
tot aşa şi tu acum, care ai fost ales pentru împărăţia
marcă, ce arată pe ce împărat va sluji de atunci înainte,
militar în slujba imperiului, primeşte în mâna sa o
stăpân. Şi tot aşa cum soldatul… ales să facă serviciul
Însemnarea cu Sf. Mir
• „Iar după ce tu ai făcut aceste făgăduinţe şi acest
acord, se apropie de tine clericul întâi-stătător, având
nu împodobire (sch/ma) obişnuită, nici veşmintele pe
care le purta de obicei mai înainte; ci, în locul
veşmântului pe care-l purta de obicei pe deasupra, el
este «îmbrăcat în veşmânt de in uşor şi strălucitor», iar
noutatea înfăţişării sale indică noutatea lumii în care tu
ai să intri. Prin splendoarea aceasta el arată că tu ai să
străluceşti în această viaţă nouă, iar prin lejeritatea
veşmântului său el simbolizează delicateţea şi graţia
acestei lumi noi. Aşadar, prin tot fastul care înconjoară
pe clericul întâi-stătător, el arată că prin taina veşmân-
tului său el trezeşte în tine temerea şi, odată cu teme-
rea, el trezeşte în tine iubirea, încât noutatea (veşmân-
tului) te face atent la excelenţa acestui ritual. «El te
însemnează la frunte cu Sfântul Mir şi zice: se însem-
nează (cutare) în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh»… Această însemnare cu care tu ai fost
însemnat acum este semn că tu ai fost marcat ca oaie a
lui Hristos, ca soldat al Împăratului cerului. Căci orice
oaie, îndată ce a fost achiziţionată, primeşte marca prin
care se cunoaşte cărui stăpân aparţine; şi de aici înainte
ea paşte aceeaşi păşune în aceeaşi turmă cu oile care
poartă aceeaşi marcă, ce arată că toate aparţin aceluiaşi
138
118
referitor la Postul Mare.
151
Am utilizat termenul apusean, Quaresima (lat. quadraginta = 40),
dincioşii. Catehumenii (din primul stadiu de formare,
poporeni care vor să audă şi stau şi ei, dar numai cre-
copului. Sunt de faţă naşii şi naşele şi cei dintre
şi femei, stau strânşi roată, aproape, în jurul epis-
•
biserica cea mare şi cei ce urmează a se boteza, bărbaţi
Îndată se pune un scaun pentru episcop la Martyrion în
terminarea slujbei de dimineaţă, în biserica Învierii.
exorcizaţi, de dimineaţă, de către clerici, imediat după
Patruzecimii, în care se posteşte, să fie mai întâi
este aici ca cei care vin la botez în aceste zile ale
socotiţi că aceasta se face fără temei. Căci rânduiala
„Trebuie să vă scriu, iubite surori, ca nu cumva să •
Catehizarea quaresimală151 (prebatismală)
Exorcizarea.
uşor la botez” (XLV,1–4).
are martori care să-l fi cunoscut, nu este admis atât de
care-i cercetează. Dar dacă este vreun străin, dacă nu
Aşa zice, atât la bărbaţi, cât şi la femei, episcopul
îndrepte şi când se va îndrepta, atunci să vie la botez».
privinţă, îl pofteşte să iasă afară, zicând: «Să se
n.n.)152 însă nu intră acolo în timpul cât episcopul
învaţă (pe candidaţi) Legea, astfel: începând cu
Geneza, în cursul Păresimilor parcurge întreaga Scrip-
tură, explicând întâi sensul literal, apoi pe cel spiritual;
de asemenea îi învaţă, în acele zile, despre înviere şi
toate cele despre credinţă; aceasta se numeşte cate-
heză. Şi când s-au împlinit cinci săptămâni de când
sunt instruiţi, atunci primesc simbolul de credinţă, al
cărui cuprins, la fel cu cel al întregii Scripturi, le este
explicat articol cu articol, mai întâi literal, apoi
spiritual şi aşa explică şi Crezul.153 Astfel că, în aceste
locuri, toţi credincioşii urmăresc Scriptura, când se
citeşte în biserică, pentru că toţi sunt instruiţi în aceste
zile ale Patruzecimii, în fiecare zi, de la Ceasul întâi
din zi, până la Ceasul al treilea (între orele 6–9
dimineaţa, n.n.), deoarece catehizarea durează trei
ore. Dar Dumnezeu ştie, doamnelor surori, de ce sunt
mai puternice glasurile (comentariile) credincioşilor
care intră să asculte cele ce se spun şi se explică de
către episcop în timpul catehizării, decât atunci, când
(ascultă) cele ce sunt expuse astfel, când episcopul stă
152
Observăm distincţia dintre cele 3 categorii evocate de Egeria:
1. candidaţii la botez, care erau catehizaţi în timpul Postului Mare;
2. „poporenii credincioşi”, adică cei deja botezaţi; 3. „Catehumenii”,
care erau încă în procesul de formare, dinainte de înscrierea la botez.
153
În catehezele V–XVIII ale Sf. Chiril al Ierusalimului se păstrează
integral acest demers catehetic.
119
 133
mâinile întinse spre Dumnezeu, ca într-o atitudine de
desculţi, având dezbrăcate hainele de deasupra, ţinând
„Din nou voi staţi în picioare pe ţesături de păr,
Al doilea text de explicat
(a doua despre Sfântul Botez)
Cateheza a treisprezecea
cunoaşte acest locaş şi de a locui în el” (XII, 17; 22–27).
înainte favoarea de a intra în casa Lui, de a vedea, de a
acord şi angajamente cu Dumnezeu… Dobândim de aici
acestuia Simbolul de credinţă, noi încheiem, prin el,
favoarea de a sta în fruntea Bisericii. Şi, rostind în faţa
Bisericii, care este clericul întâi stătător, care a dobândit
aceea ne prezentăm mai-marelui casei acesteia, al
mediar, el încheie angajamentul cu stăpânul casei… De
prezintă administratorului casei… şi, prin acest inter-
şi nu cu el cade de acord şi încheie un contract, ci se
anumite rânduieli: nu se prezintă direct stăpânului casei
unul din cei ce au putere în această lume, se supune unei
cineva vrea să intre într-o casă mare, al cărui stăpân este
Dumnezeu pentru nici un fel de bunuri… Aşa cum, dacă
credinţă şi angajamentele luate şi a nu te îndepărta de
făgăduinţa de fidelitate de a păzi cu tărie mărturisirea de
v-aţi zbătut de la început; El s-a milostivit de voi care
aţi slujit de multă vreme pe uzurpatorul şi aţi fost
supuşi la atât de crudă înrobire; El a văzut cât de multe
şi cât de mari rele aţi suferit din partea lui şi a
bineplăcut Lui să vă elibereze din această robie, să vă
scape de mulţimea relelor vechi şi să vă aducă la
libertate, făcându-vă părtaşi la bunurile inefabile ce-
reşti, pe care primindu-le voi veţi fi cu desăvârşire
eliberaţi de toate aceste rele” (XIII,4).
Lepădările rituale
• „«Mă lepăd de Satan, de toţi îngerii lui, de toate
lucrurile lui, de orice slujire a lui, de toată trufia lui şi
de întreaga lui rătăcire; şi mă angajez cu făgăduinţă: eu
cred şi sunt botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh». Iată de fapt ce vă pregătesc să spuneţi
diaconii, care în acest moment se apropie de voi. Iar
care este valoarea acestor cuvinte, este momentul să
aflaţi acum… Întrucât diavolul, de care voi aţi ascultat,
.…a fost cauza atât de multor şi mari rele, …pentru
aceasta voi ziceţi: «Mă lepăd de Satan». Altădată,
chiar dacă aţi fi vrut să faceţi aceasta, nu aţi fi putut
îndrăzni să vă folosiţi de aceste cuvinte, întrucât eraţi
înspăimântaţi de robia lui. Însă deoarece, datorită
exorcismelor, condamnarea dumnezeiască împotriva
136
•
la aceeaşi oră ca şi la noi” (XXXVIII,1–2).
poporul. În această zi, sfârşitul Privegherii se face aici
nu fie reţinut prea târziu şi de aceea se slobozeşte
totul se face mai în grabă, din pricina poporului, ca să
episcopul săvârşeşte aici din nou Sf. Liturghie; dar
Evanghelie cu relatarea Învierii, se face o rugăciune şi
biserica Învierii şi aici din nou se citeşte locul din
biserica mare, îndată, cu cântări de imnuri, se vine la
în faţa episcopului, simbolul credinţei.155 După recitarea
simbolului în faţa episcopului, acesta se adresează tuturor,
zicând: «În aceste şapte săptămâni aţi fost instruiţi asupra
întregii Legi din Scripturi; vi s-a vorbit despre credinţă; aţi
auzit vorbindu-se despre învierea trupurilor; aţi auzit, pe
cât vă este cu putinţă să înţelegeţi, ca nişte catehumeni,
întreaga învăţătură din simbolul credinţei. Dar adevărurile
cele despre o taină mai înaltă, aceea a botezului. Nu le
puteţi auzi, pentru că nu sunteţi încă decât catehumeni. Şi
ca să nu socotiţi că prin aceasta se face ceva fără noimă,
acestea le veţi asculta după ce veţi fi fost botezaţi în
numele Domnului, în cele opt zile ale Paştilor, după
terminarea slujbei, în biserica Învierii; deocamdată însă,
fiindcă sunteţi numai catehumeni, tainele mai adânci ale
lui Dumnezeu nu vă pot fi spuse»” (XLVII,5 –6).
Catehezele mistagogice
• „Când vin zilele Paştilor, în aceste opt zile, adică de la
Paşti până la a opta zi, după ce s-a terminat slujba şi
se vine, cu cântări, la biserica Învierii, îndată se face o
155
De regulă, această ceremonie, după indicaţiile Egeriei, avea loc în
Duminica Floriilor, şi era numită evxe,tatij (= cercare, examen) sau
redditio symboli, adică examinarea din Simbolul credinţei. Ibidem,
nota 424, p. 376.
121
 123 134
gesturi rituale:
Liturghie, se face sfârşit. După sfârşitul privegherii în
clericului întâi-stătător. Apoi trece la explicarea celorlalte
să se facă şi la noi şi, după ce se săvârşeşte Sfânta
nostru), angajamentele faţă de Dumnezeu, prin intermediul
poporul priveghează. Se fac aici cele ce se obişnuieşte
Simbolului de credinţă şi a rugăciunii domneşti (Tatăl
la biserica mare (Martyrion), unde, după obicei, tot
exorcismele, procesul cu diavolul, „sentinţa”, rostirea
apoi episcopul face o rugăciune pentru ei şi vine cu ei
celor explicate în prima cateheză mistagogică: înscrierea,
Învierii. Aici, episcopul intră în altar; se cântă un imn,
tică a autorului. Mai întâi face o scurtă recapitulare a
conduşi, împreună cu episcopul, mai întâi la biserica
Este interesant de urmărit „metodologia” catehe-
(în alb), după ce au ieşti din baia botezului, sunt
proaspăt botezaţi), când au fost botezaţi şi îmbrăcaţi
primare, n.n.); numai atât se face în plus că neofiţii (cei
Recapitulare
ca şi la noi (în Apus; dovadă a uniformităţii cultice
mare, adică la Martyrion. Privegherea pascală se face
pentru Privegherea din noaptea Paştilor, în biserica
tău, te ridică şi te face să stai drept”.
Ceasul al nouălea nu se face slujbă, ci se pregătesc
ta, întinde atunci o pânză (orarium) de in peste capul
Ceasul al treilea, apoi la Ceasul al şaselea; dar la
Fiului şi al Sfântului Duh. Garantul tău, aşezat înapoia
„A doua zi, sâmbătă, se slujeşte după rânduială, la •
zice: Se însemnează (cutare) în numele Tatălui şi al
lucitoare, te însemnează la frunte cu sfântul Mir şi
stătător, îmbrăcat în veşminte de in uşoare şi stră-
Privegherea pascală
mâinile în atitudine de rugăciune. Iar clericul întâi
corpului tău este drept; tu priveşti la cer şi întinzi
Duh. Genunchiul tău este aşezat pe pământ, dar restul
locului unde se face sărbătorirea” (XLVII,1–5).
botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
una potrivite şi adaptate şi zilei care se sărbătoreşte şi rătăcire; şi mă angajez cu făgăduinţă: eu cred şi sunt
teşte episcopul, au asemenea cuprins, încât sunt totdea- orice slujire a lui, de toată trufia lui şi de întreaga lui
foanele, lecturile şi, la fel, şi rugăciunile pe care le ros- de Satan, de toţi îngerii lui, de toate lucrările lui, de
este faptul că totdeauna, atât imnurile, cât şi anti- tot restul corpului este ţinut drept. Tu zici: Mă lepăd
aici tare plăcut şi vrednic de admirat, înainte de toate, rugăciune. Mai întâi în genunchi; aţi îngenuncheat, dar
rugăciune, se binecuvintează credincioşii; episcopul,
stând în picioare şi sprijinindu-se, înăuntrul grilajului Îngenuncherea
din jurul grotei (Sf. Mormânt) din biserica Învierii,
descrie şi explică toate câte se săvârşesc la botez. În
acest timp nici un catehumen nu intră în biserică; • „În adevăr, noi toţi am căzut în păcat (autorul face
numai neofiţii şi credincioşii care vor să audă vor- trimitere mai jos la episodul de pe drumul Damascului:
bindu-se despre sfintele taine, intră în biserica Învierii. „noi toţi am căzut la pământ”, Fapte 26,14, n.n.) şi
Se închid chiar uşile, ca să nu se apropie vreun cate- sentinţa capitală ne-a întors spre pământ; dar «în
humen. În timp ce episcopul descrie şi lămureşte toate, numele lui Iisus Hristos se cade să se plece tot ge-
atât de puternice sunt glasurile celor ce aprobă, încât nunchiul»… Iar voi, care, prin mijlocirea Tainei, veţi
răzbat până afară din biserică. Fiindcă explică aşa de participa la aceste bunuri cereşti… sunteţi datori să
bine toate tainele (de iniţiere), încât nimeni nu poate să plecaţi genunchii voştri şi să manifestaţi căderea cea
nu fie mişcat de cele pe care le aude aşa de bine veche şi să aduceţi adorare lui Dumnezeu” (XIII,3).
lămurite. Şi fiindcă în această provincie o parte din
populaţie ştie şi greaca şi siriaca, altă parte numai
greaca şi alta numai siriaca, astfel, pentru că episcopul, Atitudinea verticală
deşi ştie siriaca, totuşi vorbeşte totdeauna greceşte şi
niciodată în siriacă, întotdeauna este de faţă un preot
• „«Dar tot restul corpului trebuie ţinut drept» şi să
care traduce în siriacă pe măsură ce episcopul vorbeşte
priveşti spre cer. Este un fel de cerere pe care voi o
greceşte pentru ca toţi să înţeleagă cele ce se expun.
adresaţi lui Dumnezeu prin această atitudine, implo-
De asemenea, pentru că lecturile care se fac în biserică
rându-l să vă scape de căderea cea veche şi să vă facă
trebuie să fie citite în greceşte, totdeauna e cineva care
să participaţi la bunurile cereşti. Şi, în timp ce vă aflaţi
traduce în siriacă pentru popor, ca să înveţe continuu.
în această atitudine, se apropie de voi cei ce sunt
Celor ce sunt aici latini şi care nu cunosc nici greceşte,
rânduiţi pentru slujba aceasta şi vă şoptesc cele ce a
nici siriaca, pentru ca să nu fie puşi în dificultate, li se
grăit îngerul către fericitul Corneliu: «rugăciunile
expune şi lor, pentru că sunt alţi fraţi şi surori greco-
voastre au fost auzite şi cererile voastre au fost
latini, care le tălmăcesc şi în latineşte. Dar ceea ce este
împlinite», Dumnezeu a privit la necazurile în care
122 135
 129
rânduit pentru acest oficiu vă va înscrie în cartea
vine la Botez este socotit vrednic de a fi botezat… «cel
este numit „garant”, deoarece pe mărturia lui cel ce
vieţii ce se duce în această cetate. Şi pe bună dreptate
pregătit în timp ca să devină membru al cetăţii şi al
ceea ce acesta a făcut în trecut, despre felul cum s-a
mărturie pentru cel care se prezintă la Botez despre
răspunde pentru sine în faţa lui Dumnezeu; ci el dă
este garant pentru păcatele viitoare, deoarece fiecare
ce se botează cel ce se numeşte „garant”. Desigur el nu
(profan, n.n.). Iată rolul pe care-l împlineşte pentru cei
conducător în starea de străin (xeno,j) de cetate
Botez este vrednic de a locui în cetate şi pentru a-i fi
putea depune mărturie la înscriere că cel ce vine la
în ea, trebuie să cunoască moravurile acestuia, pentru a
în această cetate şi nu ştie cum trebuie să se comporte
pe cel ce n-a dobândit încă experienţă şi felul de viaţă
şi îl conduce la cel care înscrie…; însă cel ce conduce
(naşul, n.n.) din cei ce fac parte din cetate îl însoţeşte
sens: oaspete şi străin, n.n.) de obiceiurile ei, cineva
oaspete în această cetate şi străin (gr. xeno,j are dublu
• „Pentru aceea, întrucât cel ce vine la Botez este
„garantul” său, e înscris atât numele lui, cât şi al naşului.
Având chezăşia unui membru deplin al comunităţii,
să devină „locuitor” (membru) al acestei comunităţi.
despre moravurile celui ce vine la Botez”, dacă e vrednic
fie înscris în această cetate”. Secretarul „se informează
picioarele goale», ca să evidenţiezi greaua înrobire în
care atât de îndelungată vreme tu ai servit pe diavolul în
chip de rob şi ai îndeplinit, aşa cum cerea el, orice
poruncă a lui… «Aşa cum a umblat robul Meu Isaia, gol
şi desculţ, trei ani de zile, pentru a fi semn pentru
egipteni şi pentru etiopieni, tot aşa regele Asiriei va lua
robie din Egipt şi din Etiopia, tineri şi bătrâni, goi şi
desculţi» (Isaia 20,3–4)… «pentru aceasta tu stai cu
picioarele pe ţesături de păr», ca aceasta să fie nu numai
înţepătură pentru picioarele tale şi iritare din pricina
ţesăturii, ci să-ţi aducă aminte de relele tale cele vechi…
Aceasta este aşadar semnificaţia exorcismelor, dar de
teamă ca, în timpul unei atât de mari acţiuni, tu să nu
rămâi inactiv şi fără slujire «primeşti porunca să-ţi ocupi
mintea în vremea aceasta cu cuvintele Simbolului de
credinţă», pentru ca să le ştii şi… avându-le permanent
în minte, să te străduieşti să reţii interpretarea lor… Iar
când va sosi momentul Tainei şi va fi luat sfârşit acest
proces sau luptă împotriva diavolului, din care pricină a
fost nevoie să se facă uz de exorcisme, şi când hotărârea
divină va fi primit şi aprobat cuvântul avocatului, ca
uzurpatorul să fie condamnat… şi ai să primeşti fără
întârziere bucuria înscrierii (ca cetăţean al cetăţii cereşti),
atunci cei rânduiţi pentru aceasta te prezintă clericului
întâi stătător (gr. avrch-i`ereu,j, arhiereu, n.n.), înaintea
căruia tu eşti dator să-ţi faci mărturisirea de credinţă şi
angajamentele faţă de Dumnezeu. De fapt este vorba de
132
128
postulantului efortul de a face tot ce-i stă în putinţă „ca să
rica), al cărei „fiu doreşte să devină”, ceea ce impune
foloseşte metafora unei „cetăţi noi şi grandioase” (Bise-
constituie în fapt primul rit al Sacramentului. Autorul
Înscrierea nu este o simplă formalitate administrativă, ci
Candidatul la botez nu se prezintă la întâmplare.
Înscrierea la botez, naşul
Simbolului de credinţă (Crezul, n.n.)”.
porunca să-ţi ocupi spiritul (mintea, n.n.) cu cuvintele
ţesătură de păr. Căci în vremea aceea primeşti
picioarele goale; pentru aceasta stai în picioare pe
dezbraci de îmbrăcămintea ta de deasupra şi stai cu
roagă şi ţii privirile îndreptate în jos; pentru aceasta te
cu mâinile întinse, în atitudinea (gr. sch/ma) celui ce se
înaintea celui ce face acuzarea. Pentru aceasta tu stai
proces, (candidatul) este obligatoriu să stea în picioare
sunt numiţi „exorcişti”. În timpul dezbaterilor unui
tive. Este absolut necesară folosirea serviciilor celor ce
cetăţii respective sau al „disciplinei” (cinului) respec-
„garantului”, ori a „martorului”, ori al „ghidului”
adaugă în carte lângă numele acestuia şi numele
(matricola, n.n.) Bisericii pe cel ce vine la Botez şi
Iar cel care este rânduit pentru aceasta înscrie în cartea
Documente din şcoala catehetică antiohiană
a. Teodor de Mopsuestia, Omiliile catehetice156
Contemporanul şi prietenul Sfântului Ioan Gură de
Aur – s-au împrietenit pe când frecventau împreună cur-
surile celebrului retor Libaniu – este autorul unei opere
mai puţin cunoscute spaţiului catehetic românesc, purtând
numele de Omiliile catehetice ale lui Teodor de
Mopsuestia (în număr de 16: primele 10 sunt comentarii
ale Crezului, asemănătoare celor ale Sf. Chiril al Ierusa-
limului; 1 omilie referitoare la rugăciunea Tatăl nostru şi –
cele mai interesante pentru noi – 5 omilii mistagogice:
două asupra Botezului, una asupra Ungerii şi două asupra
Euharistiei).
Un merit deosebit al episcopului de Mopsuestia
(din Cilicia) constă în a fi „printre primii care aplică
156
Integral în colecţia „Studi e testi”, editată de Biblioteca Apostolica
Vaticana, no. 145, Roma, 1969; în traducere românească publicate succesiv,
de Paraschiv V. Ion, în revista „Glasul Bisericii”, nr. 11-12/1972,
p. 1165-1187 (catehezele 1-4); nr. 3-4/1973, p. 339-366 (cat. 5-8); nr.
5-6/1973, p. 498-513 (cat. 9-10); nr. 7-8/1973, p. 691-700 (cat. 11); nr.
9-10/1973, p. 1074-1084 (cat. 12); nr. 3-4/1974, p. 302-306 (13); nr.
5-6/1974, p. 478-489 (14); nr. 9-10/1974, p. 868-895 (15-16).
125
 127
cel care se numeşte „garant” (= naşul de botez, n.n.).
este îndeplinit, pentru cei ce urmează a fi botezaţi, de
despre moravurile celor ce vin la Botez. Oficiul acesta
înscrie pe cei care vin la Botez. Acesta se va informa
lentul unui secretar de azi, n.n.), după obiceiul de a
de către cel care este rânduit pentru aceasta (echiva-
să se prezinte Bisericii lui Dumnezeu. El va fi primit
„Aşadar, cel care doreşte să ajungă la darul Sf. Botez
Primul text de explicat
desluşeşte neofiţilor.
cărţii de explicat”, din ritualul Sf. Botez, pe care autorul îl
de Mopsuestia (XII–XVI) este precedată de un „text al
Fiecare din catehezele mistagogice ale lui Teodor
(întâia despre Sfântul Botez)
Cateheza a douăsprezecea
vom reda unele fragmente.
ultimele 5 omilii catehetice (cele mistagogice), din care
de a fi eretice. Pentru noi cel mai mare interes îl prezintă
majoritatea operelor autorului au fost distruse pe motivul
critica literară soluţionării problemelor criticii de text157.
Autorul este considerat cel mai celebru exeget al şcolii
antiohiene158. Chiar dacă a fost condamnat ca „nestorian”
de Sinodul al V-lea ecumenic de la Constantinopol, din
553, Teodor de Mopsuestia este reevaluat de studii recen-
te, considerându-se inacceptabil faptul de a fi condamnat
ca „nestorian înainte de Nestorie”.159
Omiliile sale catehetice ne „plonjează în ambianţa
liturghiilor siriene”160, Teodor comentând unele rituri bap-
tismale practicate în spaţiul sirian. Ele pot sta, în mod
fericit, alături de Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului şi
de Omiliile baptismale ale Sf. Ioan Gură de Aur, toate trei
opere oferind informaţii de prim rang referitoare la cate-
heza baptismal–mistagogică primară, respectiv la prac-
ticile rituale în uz, la sfârşitul sec. al IV-lea şi începutul
sec. al V-lea. Datarea lor este incertă. Au fost rostite şi
scrise fie în perioada presbiteratului autorului (între 388–
392), fie în perioada episcopatului (între 392–428).161 Au
fost descoperite – din fericire şi din păcate! – de-abia în
1932, de Mingana, fiind păstrate pe filieră siriacă, întrucât
157
I.G. Coman, op. cit., vol. 3, p. 605.
158
Ottorino Pasquato, Teodoro di Mopsuestia, în Dizionario di
catechetica, p. 630.
159
Ibidem, p. 630.
160
Jean-Pierre Longeat, Les rites du baptême dans les homélies caté-
chétiques de Théodore de Mopsueste, în rev. „Questions liturgiques”,
no. 4/1985 (66), Liturgisch Instituut de Leuven, p. 193.
161
I.G. Coman, op. cit., vol. 3, p. 607.
126
130
tului pe numele altuia, atunci cel ce doreşte ca pământul
îndelungată acest pământ şi se opune la trecerea pămân-
află cineva din… duşmanii lui, care a stăpânit o vreme
seama sa un pământ foarte roditor şi cu multe avantaje şi
decret împărătesc, dacă cineva doreşte să înscrie pe
oprima… Aşa cum în lumea pământească, în urma unui
zeiască, pentru a fi eliberat de «cel tare» (diavolul) care-l
Fiecare trebuie să se prezinte la administraţia dumne-
• „Să cercetăm acum şi raţiunea celorlalte ceremonii… •
proces împotriva uzurpatorului (tu,rannoj).
exorcizării (al lepădării de Satana), folosind analogia unui
În continuare, Teodor de Mopsuestia explică ritul
Exorcizarea, procesul (confruntarea) cu Satan
măreaţă” (XII,14–16).
să se obişnuiască cu moravurile din această cetate
vieţuirea în ea, încât fără tulburare ori confuzie, fiecare
intre, tot ce este în legătură cu această cetate şi cu
ce este străin în această cetate, în care urmează să
că „garantul” fiecăruia poartă de grijă să înveţe pe cel
fiecare să ştie că de acum înainte este înscris în cer şi
discipline, adică al „garantului” fiecăruia», pentru ca
martorului ori al ghidului acestei cetăţi şi al acestei
Bisericii şi adaugă lângă numele tău şi numele
să fie înscris de acum pe numele lui, dacă este plin de
râvnă, se prezintă la judecător şi înfăţişează drepturile lui
asupra pământului pe care-l cere şi pretinde să se des-
chidă un proces asupra acestui caz… Acum trebuie ca
procesul să fie apărat împotriva uzurpatorului (diavolul),
care este duşmanul nostru şi poartă război împotriva
noastră (ca să nu ne scape „din mână”, de sub stăpânirea
sa, n.n.)… Iar raţiunea acestei interogări şi a acestei
cercetări o veţi da voi înşivă, întrucât, prin darul Bote-
zului, vă veţi rupe din robia uzurpatorului, la care au fost
supuşi… toţi cei din neamul nostru, începând cu
Adam… Însă, întrucât voi înşivă (singuri, n.n.) nu sunteţi
în stare a duce un proces şi o luptă (avgw,n) cu Satan, «este
neapărat nevoie să se folosească oficiul celor ce sunt
numiţi exorcişti», care vă garantează ajutorul dumne-
zeiesc (fiind mai „experimentaţi” în această „luptă”,
n.n.)… Iar cel care face oficiul de avocat (exorcistul,
n.n.), va demonstra judecătorului dreptatea… În timpul
exorcismelor ce se pronunţă tu stai nemişcat, rămâi fără
cuvânt în atitudinea ca şi cum ai tremura încă şi te-ai
teme de uzurpator, nefiind în stare să arunci măcar o
privire spre el din pricina marii nedreptăţi de care s-a
folosit împotriva ta şi a părinţilor tăi «pentru aceasta tu
stai cu mâinile întinse în atitudinea celui ce se roagă şi ţii
privirile îndreptate în jos» şi rămâi în această poziţie
pentru a atrage mila Judecătorului. «Pentru aceasta,
dezbrăcându-te de îmbrăcămintea ta de deasupra, stai cu
131