Bălăiasa Dragoș George

Dobreanu Ioana Bianca

Moloman Costel
Moroeanu Cătălina
Rusu Matei

MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII
ÎN ACTUL TERAPEUTIC
Prof.coord.:Lect.Dr.: Popovici Ileana Monica
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

CUPRINS:

1. Definiția agresivității

2. Formele de manifestare a agresivității

3. Factori implicați în manifestarea comportamentului agresiv

4. Agresivitatea la adulți

5. Semne premonitorii ale comportamentului agresiv

6. Evitarea agresivității

7. Metode de evitare a situațiilor tensionate ale comportamentului

agresiv

8. Abordarea pacienților agresivi

9. Concluzii

pg. 1
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

Definirea agresivității
AGRESIUNE:
1. Atac neprovocat împotriva unei persoane. (NODEX, 2002)
2. Acțiunea celui care atacă primul; atac neprovocat.(DN,1986)
3. Atac brutal neprovocat. Atac asupra persoanelor sau bunurilor.Acțiune exterioară care
primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu.(MDN, 2000).

AGRESIVITATE: Însușirea de a fi agresiv. Comportament ostil, destructiv al unui individ.

(MDN, 2000).
Referitor la încercările de definire, analiză și interpretare a agresivității de către specialiști se
poate observa un nivel ridicat de ”pulverizare” a punctelor de vedere, poate mai accentuat decât
în cazul altor fenomene psiho-sociale, datorită marii complexități a acestei realități.
Agresiunea poate fi definită ca o conduită care intenționează să facă rău, să producă altuia
durere, suferință sau moarte. Elementul crucial al definiției este intenția: persoana trebuie să
intenționeze să facă rău, pentru ca actul său să fie considerat agresiv (Golu, 2000).
Se poate astfel considera agresivitatea ca fiind orice formă de conduită orientată cu intenție către
obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și
daune (Mitrofan, 2000).
Agresivitatea este definită ca un comportament distructiv, orientat în scopul producerii răului
asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale (Cristea, 2007).

În descifrarea acestui fenomen, psihologia socială a investigat o serie de probleme de ordin

teoretic, cum ar fi:
1. Identificarea cauzelor fundamentale (genetice și de altă natură) ale agresivității umane;
2. Relevarea factorilor psihoindividuali, psihosociali și socioculturali care favorizează sau
condiționează manifestarea agresivității în diferitele sale forme;
3. Analiza raporturilor psihosociale specifice dintre victimă și agresor;
4. Efectele psihice și sociale ale agresiunilor asupra victimelor, agresorilor și mediului
social;
5. Modalitățile de contracarare a agresivității și a efectelor acesteia.

În studiul agresivității au fost elaborate o serie de teorii care încearcă să explice originea și
mecanismele agresivității umane, iar acestea pot fi grupate în jurul următoarelor idei principale:
1. Agresivitatea are un caracter înnăscut (”instinctul de agresiune”), determinată biologic
(zestre genetică, influențe hormonale, etc.) sau ca urmare a unor dezechilibre ale
pulsiunilor;
2. Agresivitatea este condiționată social, modelele comportamentului agresiv fiind învățate
social și prevalând asupra determinărilor sus-amintite;
3. Agresivitatea este un rezultat al unui act decizional în care au fost puse în balanță
costurile și beneficiile.

pg. 2
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

Formele de manifestare a agresivității

În încercarea de a diferenția comportamentele agresive din punctul de vedere al modului de
manifestare, al elementelor de mediere, al suportului motivațional-emoțional caracteristic sau al
raportului dintre victimă și agresor, s-au putut distinge următoarele forme de agresivitate(Cristea,
2007):
1. Agresivitatea directă/ostilă (actul agresiv este un scop în sine urmărindu-se explicit
provocarea unui rău) vs. agresiunea indirectă/instrumentală (suferința este folosită pentru
atingerea unui scop – sancționarea prin violență a unui comportament indezirabil);
2. Agresivitatea activă (răul este rezultatul acțiunii nemijlocite a agresorului – ex.:lovirea
unei persoane) vs. agresivitatea pasivă (răul este provocat prin neintervenție – ex.:
persoana care nu intervine pentru protejarea unei victime supuse violenței, deși ar putea
să o facă);
3. Agresiunea fizică, psihică, sexuală sau verbală – privind din perspectiva actului
provocator de suferință, toate având componentă afectivă (suferința psihică);
4. Agresiunea spontană (declanșată conjunctural sau de un concurs de împrejurări
neanticipate de către agresor) vs. agresiunea premeditată (pregătită din timp, pentru a
atinge un anumit scop);
5. Agresiunea provocată (victima a oferit un pretext agresorului, chiar și indirect) vs.
agresiunea neprovocată;
6. Agresivitatea manifestă (consumată într-un act provocator de suferință) vs. agresivitatea
latentă (existând un potențial agresiv, agresorul virtual căutându-și un pretext pentru a se
manifesta);
7. Agresivitate intenționată (declanșată conștient și voit de către agresor asupra victimei)vs.
agresivitate neintenționată (declanșată de circumstanțe independente de voința
agresorului, chiar accidental);
8. Agresivitate autoprovocată, interpersonală, familială, grupală sau publică (după numărul
de persoane implicate, locul și contextul social în care se produce);
9. Agresivitatea privită din punctul de vedere al stării de discernământ a agresorului, în
strânsă legătură cu responsabilitatea juridică și morală a acestuia.

Factori implicați în manifestarea comportamentului agresiv:

Comportamentul agresiv este rezultatul confluenței unor factori individuali (psihologici), sociali,
culturali și conjucturali. Factorii psihosociali care favorizează manifestarea agresivității pot fi
(Cristea, 2007):
1. Trăsăturile de personalitate puternic accentuate și cu valențe disfuncționale majore
(ex.:tendințe compulsive și psihopate, lipsa capacității de autocontrol, etc.);
2. Consumul de alcool și droguri (scăderea gradului de discernământ, anularea totală sau
parțială a cenzurilor învățate social);
3. Frustrarea – ca stare psihică disfuncțională apărută ca urmare a interpunerii unui obstacol
major între subiect și scopurile, trebuințele și aspirațiile sale;
4. Provocarea directă (verbală sau fizică);

pg. 3
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

5. Stările emoționale paroxistice (ex.: accesele de furie, frica, panica) dezechilibrante

emoțional și care diminuează capacitatea de autocontrol și alterează funcțiile rațional-
evaluative;
6. Sexul – ca factor în producerea comportamentului agresiv (gelozia, dorința de răzbunare,
competiția pentru căștigarea partenerului, violul, etc.);
7. Factori de fond, cum ar fi climatul de violență socială sau inechitatea socială;
8. Influența mass-media în escaladarea violenței.

Agresivitatea la adulti

Comportamentul agresiv al adultului poate fi o consecință a experiențelor neplăcute din

viață (decesul unei persoane apropiate, ruperea unei relații de cuplu) sau un simptom ce
poate indică o boală psihică. În unele cazuri, persoanele care suferă de depresie, anxietate
sau stres post-traumatic pot dezvolta, în mod neintenționat, un comportament agresiv.
Pentru a elimina agresivitatea excesivă, trebuie în primul rând identificată cauza care a
dus la acest tip de comportament. Cea mai utilizată metodă de tratament a agresivității
este psihoterapia, urmată de terapia cognitivă comportamentală, care învață efectiv
persoana în cauză să-și controleze emoțiile și comportamentul. De asemenea, terapia
centrată pe comunicare poate ajută la înțelegerea deplină a cauzelor care duc la
agresivitate.
Toate aceste forme de terapie au ca scop principal controlarea emoțiilor, identificarea
factorilor declanșatori și a mecanismelor prin care se poate face față situațiilor delicate.
În lipsa tratamentului adecvat, agresivitatea poate degenera în comportamente antisociale,
violență și delincvență.

Comportamentul agresiv reprezintă un sindrom predominant clinic, un simptom care se poate

asocia cu agitaţie psihomotorie.
Un studiu clinic, de un an, efectuat de către M. Love, M. Menchetti, F. Scarlatti (2008), pe un
eșantion de pacienți internați diagnosticați cu tulburări psihotice acute a arătat că, agresiunea
manifestată cu o lună înainte de spitalizare a fost asociată cu următorii factori: sex masculin,
abuz de substanțe, prezența simptomelor pozitive și existența unui istoric personal sau familial de
agresiune fizică.
Comportamentul agresiv este un act intenționat, dar totuși instinctual, cauzat în principal de
problemele emoționale.

Pacientii depresivi, cu comportament suicidar, considera ca nu au nimic de

pierdut si se pot manifesta violent fata de anturaj. Pacientii psihiatrici par sa
nu manifeste mai multa violenta decat restul populatiei, exceptie facand cei
cu schizofrenie paranoida atunci cand trec de la paranoia generalizata (“ma
urmaresc”) la o anumita persoana sau grup (“X ma urmareste”).

pg. 4
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

Semne premonitorii ale comportamentului agresiv

1. Pacientul se manifesta violent sau ameninta ca va deveni violent.
2. Personalul simte anxietate sau teama fata de pacient.
3. Comportamentul alterneaza intre strigate si perioade de liniste sau intre
cooperare si agresivitate.
4. Pacientul isi exprima teama de a-si pierde controlul.
5. Pacientul este necooperant, ostil, agitat si incapabil sa stea linistit.
6. Pacientul se afla in stare de etilism acut, este intoxicat cu alte substante
sau este in stare de sevraj.
7. Pacientul are istoric de violenta, este cunoscut politiei sau personalului
din departamentul de urgenta pentru comportament impulsiv sau
violent.
8. Pacientul are o postura rigida, tensionata si este suspicios.
9. Pacientul are tatuaje care-i sugereaza apartenenta la o anumita grupare.

Evitarea agresivității
Majoritatea pacientilor devin violenti in timp, si nu imediat, ce intra in
cabinetul de kinetoterapie. Acest aspect permite personalului sa se pregateasca
si sa adopte alte metode decat imobilizarea. Intotdeauna se indica
utilizarea metodei de imobilizare cel mai putin restrictive pentru pacientii
potential violenti. Pacientului trebuie sa i se ofere alternative pentru corectarea
comportamentului neadecvat, astfel incat sa nu fie afectata relatia
medic – pacient si nici demnitatea pacientului.

Metode de evitare a situatiilor tensionate si a comportamentului agresiv:

1. Evita contactul vizual cu pacientul.
2.Nu bloca iesirile si lasa deschisa usa de la camera de examinare.
3.Mentine o distanta apreciabila fata de pacientul violent, nu ii invada
spatiul.

pg. 5
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

4. Adopta o postura si o atitudine pasiva, necombativa si permite-i pacientului

sa spuna ce gandeste.
5. Comporta-te cu pacientul asa cum ai vrea sa se comporte si el.
6.Ofera-i pacientului ceva de baut sau de mancare.
7. Evita remarcile provocatoare sau malitioase.
8.Daca pacientul devine agresiv, spune-i direct ca are un comportament
neadecvat care-i sperie pe cei din jur si care nu este permis in departamentul
de urgenta.
9.Nu intoarce spatele pacientului potential violent.
10.Nu subestima niciodata potentialul violent al unui pacient.
Daca, in ciuda masurilor luate, pacientul continua sa se manifeste violent,
se poate apela la ajutorul familiei sau prietenilor.

Abordarea pacientilor agresivi

Cand pacientul devine brusc violent:
• anunta serviciul de paza
• diminua contactul vizual cu pacientul
• asigura-te ca tu si pacientul aveti acces egal la o usa
• mentine o distanta de siguranta fata de pacient (cel putin o lungime de
brat)
• nu fugi sau nu te lupta decat daca esti sigur de succes.
Examinarea unui pacient potential violent
• cere personalului de paza sa perchizitioneze pacientul si sa indeparteze
eventualele arme
• e indicata prezenta personalului de paza in camera de examinare sau in
fata acesteia
• utilizeaza o camera de examinare cu doua usi
• mentine o distanta fata de pacient de 4 ori mai mare decat in mod normal
• indeparteaza accesoriile personale ce pot fi utilizate ca arme
• niciodata nu te apropia de pacient prin spatele lui

pg. 6
 MANIFESTAREA AGRESIVITĂȚII ÎN ACTUL TERAPEUTIC

CONCLUZII
Personalul trebuie sa evite sa se puna in pericol si sasi
comunice intotdeauana preocuparea pentru binele pacientului. Accentul
se pune in general pe strategiile verbale. Nu trebuie neglijata posibilitatea
existentei unor afectiuni medicale care sa cauzeze sau sa potenteze comportamentul
violent.
Cand se utilizeaza imobilizarea fizica, este obligatorie consemnarea in fisa
pacientului a motivelor ce au dus la aceasta decizie.

pg. 7