1.

Esenţa şi clasificarea rezervelor întreprinderii

Perioadele de evoluţie economică pozitivă (în care se înregistrează profit) pot alterna cu
perioadele de declin economic (în care se înregistrează pierdere). În aceste condiţii, entitatea
economică trebuie să capitalizeze în mod durabil o parte din profit. În ultimă instanţă, pierderea
produce diminuarea capitalului social sau decapitalizarea entităţii. Între capitalul social şi
eventuala pierdere capitalul de rezervă se interpune ca „linie de sacrificiu”.

Rezervele reprezintă profituri capitalizate în mod durabil de către o entitate economică. Ele
sunt elemente componente ale capitalului propriu şi se constituie din rezultatele financiare nete
obţinute (profituri nete) pentru acoperirea pierderilor probabile (ce pot apărea în viitor) sau alte
scopuri prevăzute de legislaţie şi fondatori.
Constituirea şi utilizarea rezervelor sunt reglementate de următoarele acte normative:
 Codul Civil;
 Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992;
 Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997;
 Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007/ MO nr.
127-130 din 17.08.2007.
Conform actelor normative menţionate, entitatea economică are dreptul, iar în anumite cazuri
este obligată (art. 148 şi 160 Codul Civil) să creeze rezerve.
Structural, în dependenţă de reglementarea constituirii şi utilizării rezervele se împart în:

Prin rezerve, în analiza economică se subînțelege, posibilitățile nefolosite sau

noi apărute pe baza utilizării tehnicii și tehnologiilor noi de organizare a procesului
de producție (muncii).
În practica analitică se utilizează un sistem larg de rezerve atît interne, cît şi externe,
care trebuie să fie evidenţiate pe parcursul analizei economice şi mobilizate pe viitor
- ca posibilitatea de îmbunătăţire a rezultatelor obţinute sau de înlăturare asupra
cheltuielilor sau timpului neutilizat neefectiv.
De regulă, toate rezervele interne se desting după 5 criterii (convenţional) ce
ne dă posibilitatea să înţelegem mai bine esenţa lor.
1. După caracterul lor, se deosebesc:
 rezerve ce evidenţiază eficienţa utilizării elementelor de producţie (forţa
 de muncă; fondurile fixe şi resursele materiale)
 rezervele ce evidenţiază posibilitatea lichidării pierderilor sau
 cheltuielilor neproductive (supraconsumurilor).
2. După perioada de mobilizare, există:
 rezerve curente (care pot fi mobilizate pe parcursul unui an de activitate
 sau mai de curînd, şi nu necesită cheltuieli adăugătoare financiare)
 rezerve de perspectivă (pentru mobilizarea cărora sînt necesare alocaţii
adăugătoare de resurse, şi mobilizarea lor pe viitor ocupă o perioadă mai
mare de un an pînă la 5 ani).
De regulă, rezervele de perspectivă necesită calcule adăugătoare şi mărimea lor se determină
ca diferenţa dintre rezervele maximal-posibile şi cele curente.

3. După modul de descoperire, se desting:

  rezerve evidente (care-şi găsesc reflectarea în baza datelor din diferite dări
de seamă). Ca ex: - numărul mediu scriptic de salariați programat
constituie 900, iar efectivul alcătuieşte numai 820, atunci diferenţa de 80
 persoane (820 – 900) prezintă rezervă.
 rezerve ascunse (descoperirea cărora necesită un calcul suplimentar). Ca
ex: - numărul mediu scriptic de muncitori programat este 900, ceea ce
constituie 100%, iar efectiv - 910, programul de producție a fost
supraîndeplinit - 103,5%. Abaterea absolută +10 persoane. Însă, dacă
recalculăm numărul mediu scriptic de muncitori, atunci obţinem 931
persoane (900 x 103,5%). Ca rezultat, rezerva de creștere suplimentară a
volumului producției fabricate pe baza numărului mediu scriptic de
salariați constituie 21 persoane (910 – 931) .
4. După locul de formare, rezervele se împart în:
 rezerve la locul de muncă (echipă; secţie şi în total pe entitate).
În practica analitică, pot fi întîlnite şi alte criterii de clasificare a rezervelor, însă în
toate cazurile ele sunt convenţionale, deoarece una şi aceeaşi rezervă poate adera la
mai multe criterii concomitent.