Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

CAPITOLUL

8
FOAMEA, SETEA,
APETITUL,
SAŢIETATEA ŞI
SIESTA

Le Créateur, en obligeant l’homme, à manger pour vivre, l’y invite par

l’appetit, et l’en recompense par le plaisir.

Organismul uman, sistem heterotrof, deschis ce necesită, pentru a

realiza un echilibru dinamic metabolic, un aport de glucide, protide, lipide,
vitamine, oligoelemente, sare şi apă.
Acest echilibru este menţinut în ciuda unor aporturi discontinue şi
variate (omul este omnivor).
Discontinuitatea asigură o anumită autonomie a omului.
Alimentaţia este un comportament, “vigoarea comportamentului”
variind ca orientare (între priorităţile apărare, sexualitate, somn, alimentaţie)
şi intensitate în funcţie de numeroşi factori.
Alimentaţia este guvernată de foame, definită de unii ca “trezire
specifică” a sistemului nervos central, care, ca răspuns la stimulii interni,
controlează comportamentul de căutare, selecţie şi ingestie a alimentelor
asigurând un echilibru al bilanţului energetic al organismului.
Alimentaţia este un act voluntar, datorat senzaţiei de foame, pentru
care căile de satisfacere sunt influenţate de apetit şi încheiat când apare
saţietatea, stare cu durată redusă.

Psihologia alimentației umane Page 41

 Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Există trei termeni apropiaţi dar cu valori diferite. Aceştia sunt foamea,
setea şi apetitul.
Foamea şi setea reprezintă suma senzaţiilor determinate de nevoia
fizică de alimente şi apă.
Foamea reprezintă o senzaţie de disconfort, concomitentă cu o
activitate specifică cerebrală care determină o conduită de căutare a
alimentelor, ingestia alimentară scăzând senzaţia de disconfort şi aducând
pe plan afectiv o bunăstare.
Ingestia alimentară are un dublu rol, homeostatic şi afectiv.
Foamea este des asociată anxietăţii, iritabilităţii şi nervozităţii.
Foamea este o dorinţă nespecifică.
Apetitul este o dorinţă specifică, o plăcere anticipativă bazată pe
specificitate.
Există o reglare pe termen scurt a ingestiei alimentare (masă cu masă)
şi o reglare pe termen lung prin compensări succesive (cu un “pas” mediu de
5 – 7 zile) vizând refacerea rezervelor adipoase, a căror volum reprezintă o
componentă esenţială de reglare a greutăţii corpului.
Succesiunea perioadelor de consum de alimente (ingestie) presupune
şi noningestie, presupune alternarea stărilor de motivaţie internă denumite
“foame” şi perioadelor de saţietate.

Apetitul reprezintă dirijarea preferenţială a interesului pentru anumiţi

satisfactori.
În sensul cel mai larg satisfactorii indică mijloacele prin care sunt
acoperite trebuinţele, aşa cum sunt ele filtrate şi exprimate sub formă de
dorinţă, termenul s-a propos a fi echivalentul satisfiers,din engleză amplificat
prin legătura cu mediul social, pe care o determină şi în care are loc.
Foamea se prezintă în două forme:

Foamea globală – este senzaţie unică, provocată de necesităţile

plastice şi energetice (metabolism bazal, termoreglare, activităţi
diverse etc.), are influenţă asupra comportamentului general şi se
manifestă prin semne obiective bine definite. La om de exemplu
(la acesta predomină obişnuinţele) foamea este resimţită la
anumite ore la care se face obişnuit alimentarea. Dacă din
anumite motive o masă nu poate avea loc, foamea se calmează
până la următoarea oră de masă, iar în cursul posturilor
îndelungate, foamea, foarte intensă în primele zile dispare
ulterior.
Foamea calorică – senzaţie care reglează aportul alimentar total
în funcţie de necesităţile energetice ale organismului. Aceasta
este deosebit de bine reglată la animalul în libertate, reglarea
aportului alimentar energetic la om în funcţie de activitatea fizică.
Este mai puţin operantă la om.
Foamea se referă la o stare, o motivaţie care determină animalul să
caute mâncare.
La oameni, foamea reprezintă o experienţă subiectivă sau un
sentiment care este asociat cu dorinţa de a obţine şi consuma mâncare.

Psihologia alimentației umane Page 42

 Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

Din punct de vedere funcţional foamea reprezintă un scop.

Foamea stimulează o serie de funcţiuni care ne amintesc că
organismul nostru are nevoie de hrană. Foamea privită astfel are un rol
biologic clar.
Foamea reprezintă o senzaţie de disconfort, concomitentă cu o
activitate specifică cerebrală care determină o conduită de căutare a
alimentelor, ingestia alimentară scăzând senzaţia de disconfort şi aducând
pe plan afectiv o bunăstare.
Succesiunea perioadelor de ingestie presupune şi noningestie,
presupune alternarea stărilor de motivaţie internă denumite “foame” şi
perioadelor de saţietate.
Satur în latină înseamnă plin, în particular “plin de mâncare”.
Satis în latină înseamnă “destul”.
Latinescul satisfacere ( de la care provine românescul satisfacere) se
traduce cu “a face destul”.
Este foarte greu de spus ce este in fapt saţietatea, săturarea. Este o
senzaţie euforizantă, vagă, de uşurare, de bunăstare psihică, o senzaţie greu
de descris şi localizat, care apare când s-au ingerat suficiente cantităţi de
alimente.
Instalarea sa este dinamică, o frână a ingestiei acţionând în timp:
încetinirea vitezei de ingestie, reducere numărului de înghiţituri şi a volumului
acestora.
Instalarea senzaţiei depinde de individ şi poate diferi chiar la acelaşi
individ în funcţie de circumstanţe, servind ca mecanism de apărare împotriva
depăşirilor posibilităţilor digestive şi a capacităţii metabolice.
Există în acest sens mecanisme genetic programate:
 Saţietatea orală este alterarea rapidă a naturii plăcute a gustului unui
aliment înainte ca, la nivel, gastric captorii să inducă saţietatea;
perceperea gustului este o primă treaptă în instituirea saţietăţii.

Analizatorii care induc saţietatea orală se află dispuşi la nivel

bucofaringian;
 Aliestezia – stimularea receptorilor duodenului de către un aliment
ingerat modifică aprecierea faţă de acesta, modificări ce pot merge
până la transformarea preferinţei în aversiune.
Aliestezia este modificarea rapidă, tranzitorie şi reversibilă, a
componentei afective alimentare în funcţie de starea nutriţională a
subiectului.
Aliestezia poate fi negativă când este însoţită de o scădere a plăcerii
sau pozitivă când este însoţită de o creştere a acesteia.
Un individ flămând va reacţiona cu plăcere la o soluţie dulce ingerată;
după ce a primit o cantitate de dulciuri senzaţia psihică se modifică
negativ, cum zice românul „i se apleacă”.
Rolul adaptării numită aliestezie este frânarea specifică ingestiei
alimentului care tocmai a fost ingerat pentru a permite o alimentaţie
cu un mai larg evantai calitativ.
Modificarea percepţiei afective asupra alimentului în cauză este
realizat de chemoreceptori enterici şi în mod special duodenali.
Prin aceşti chemoreceptori alimente specifice îşi autofrânează
ingestia în mod altruist: fac loc şi altora !

Psihologia alimentației umane Page 43

 Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

 Variaţiile glicemiei, asociate cu foamea sau cu saţietatea, modulează

de asemenea aprecierea alimentelor.

Mecanismelor genetic programate li se pot asocia reacţii condiţionate

cum ar fi aversiunea gustativă condiţionată descoperită în 1966 de John
Garcia şi Robert Koelling.
O experienţă alimentară dezagreabilă (în experiment greaţa) poate
induce aversiune pentru orice gust.
Cu tot caracterul său specific apetitul reglează atât ingestia calitativă
cât şi cea cantitativă a hranei.
Substantivul latin era appetitus, un derivat din verbul compus
APPETERE – a dori acut.
Există factori endocrini multipli ce reglează apetitul şi reversul lui
negativ, saţietatea.
Apetitul este determinat de parametri multipli organizaţi într-o
„cascadă de saţietate”.
Intervin în reglarea apetitului factori genetici, factori endocrini multipli,
factori legaţi de sistemul nervos autonom, factori psihologici.

Deosebim:
Apetitul specific care adaptează aportul alimentar trebuinţelor
latente. Se datorează proprietăţilor nutriţionale ale alimentelor cât
şi stimulării unor receptori interni sau externi. Pentru om apetitul
specific joacă un rol minor, fiind mascat de obiceiuri alimentare
tradiţionale, al căror conţinut se bazează pe amestecuri variate de
produse, prin care se obţine o raţie alimentară echilibrată.
Apetitul preferenţial influenţează alegerea unor anumite
alimente producătoare de senzaţii plăcute (gustative, olfactive,
vizuale etc.) sau datorate amintirii unor asemenea senzaţii.
Apetitul preferenţial depinde de informaţiile primite de la alimente
(valoarea senzorială) şi de informaţii interne.

Setea este senzaţia ce duce la dorinţa conştientă de a bea apă.

Necesitatea ingerării apei se datoreşte deshidratării intracelulare.

Spre deosebire de foame, care se atenuează prin înfometare

îndelungată, setea nu încetează decât prin consumarea unor băuturi.

Siesta este repaosul de la miezul zilei, tipică ţărilor calde, Spaniei,

Americii latine a intrat în limbajul modern al Europei prin limba spaniolă.
În spaniolă siesta a poposit din latinescul sexta (hora), a şasea oră preluată
de la romani, ca timp corespunde miezului zilei.
După diviziunea orară a zilei la romani siesta corespunde miezului
zilei.
Lehmann, propune curba capacităţii de efort şi variaţia circadiană a
acesteia.
Curba lui Lehmann arată o prăbuşire a acestei capacităţi la debutul
după amiezii (fig. 8.1.)
M.F.J. Blake care a investigat fenomenul a aflat că este în primul rând
vorba de o manifestare extrem de veche din punct de vedere biologic

Psihologia alimentației umane Page 44

 Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

înscrisă în memoria noastră genetică, făcând parte din ciclul filogenetic

activitate / repaus.
Este o formă de adaptare străveche vizând economia de energie,
momentul unei cheltuieli excesive de energie necesar termolizei, în condiţii
de efort, fiind evitat.
Această economie de energie are ca scop evitarea consecinţelor
practice ale erorilor ce se produc în perioada golului meridian.
S-a efectuat studiul repartiţiei orare a greşelilor comise între 1912 –
1931 de către salariaţii Companiei suedeze de gaze naturale, studiu ce
analizează 175.000 de greşeli profesionale(fig.8.2.).
Există o serie de neuroni care aduc informaţii de la tubul digestiv privind
starea de saţietate.
Activarea şi inhibarea acestora se reflectă şi asupra ciclului somn –
veghe.

Fig. 8.1. Curba lui Lehmann

După ingestia alimentară celulele ce căptuşesc pe interior vasele de

sânge din tubul digestiv, eliberează un vasodilatator local extrem de puternic,
peroxidul de azot. Irigaţia sanghină a tubului digestiv creşte şi compensator
scade irigarea creierului. Se produce o redistribuire regională a celor cinci litri
de sânge circulant al omului. Fiind cu o irigaţie cerebrală diminuată omul
devine somnolent.
Există o posibilitate de a contrabalansa acest reflex ancestral ?
Există, acesta este secretul enormului succes comercial a ceea ce pare
o ciudăţenie americană, chewing – gum, guma de mestecat.
Atunci când funcţionează muşchii masticatori (mai ales muşchiul
maseter) fluxul de sânge în arterele carotide, principala sursă de sânge
oxigenat a creierului creşte.
Dai din fălci îţi irigi creierul !
Numele arterei carotide vine de la grecescul karoûn, a aţipi. Grecii
antici atribuiau cauza somnului acestor artere.

Psihologia alimentației umane Page 45

 Foamea, setea, apetitul, sațietatea și siesta

6000

5000
Număr de erori 4000

3000

2000

1000

0
6 10 14 15 18 22 2 5 6
Ora zilei

Fig.8.2. Repartiţia orară a celor 175.000 de erori comise de către angajaţii

Companiei suedeze de gaz, între 1912 şi 1931.

Viaţa a demonstrat că anticii intuiseră corect: scăderea fluxului sanghin

cerebral diminuează starea de vigilenţă.

Fig.8.3. Siesta mexicană

Psihologia alimentației umane Page 46