Sunteți pe pagina 1din 7

Proiect didactic

OBIECTUL: Limba română


SUBIECTUL: Complementul circumstanţial de mod şi propoziţia circumstanţială de mod
TIPUL LECŢIEI: de consolidare a informaţiilor

COMPETENŢE GENERALE

2. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situaţii de


comunicare monologată şi dialogată.
4. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de
realizare, cu scopuri diverse.

Obiective
1 să cunoască definiţia complementului circumstanţial de mod;
2 să ştie definiţia propoziţiei circumstanţiale de mod;
3 să alcătuiască propoziţii în care cuvintele date să îndeplinească funcţia sintactică de complement
circumstanţial de mod;
4 să identifice complementele circumstanţiale de mod şi propoziţiile subordonate corespunzătoare din
anumite texte;
5 să recunoască elementele introductive ale circumstanţialei de mod din enunţuri date;
6 să facă expansiunea complementelor circumstanţiale de mod în propoziţiile corespunzătoare;
7 să realizeze contragerea circumstanţialelor de mod în părţile de propoziţie corespunzătoare;
8 să alcătuiască un cvintet pe două noţiuni date.

VALORI ŞI ATITUDINI:

* Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului acesteia pentru
dezvoltarea personală şi îmbogăţirea orizontului cultural.

STRATEGII DIDACTICE:

a. Metode şi procedee: conversaţia euristică, explicaţia, învăţarea prin descoperire, exerciţiul oral
şi scris, cvintetul, analiza morfologică şi sintactică.
b. Mijloace de învăţământ: Limba română, manual pentru clasa a VIII-a, autori Alexandru
Crişan, Sofia Dobra, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti 2007,
Limba română de gimnaziu, autor Sofia Dobra, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti 2006, Gramatică, fişe de lucru pentru clasa
a VIII-a, autori Eliza-Mara Trofin, Luminiţa Ardelean, Editura
Paralela 45, Piteşti 2006, Exerciţii practice de limba română:
competenţă şi performanţă în comunicare: clasa a VIII-a, autori Mina
Maria Rusu, Geanina Cotoi, Editura Paralela 45, Piteşti 2009, fişe de
lucru, planşă cu informaţii despre complement şi completiva de mod,
planşă cu cvintetul, markere, cretă colorată, caietul de notiţe, tabla,
creta colorată.
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII: activitate frontală, activitate pe echipe,
activitate independentă.

RESURSE: capacitatea de învăţare a elevilor.


Din punct de vedere al capacităţii de învăţare, clasa este relativ omogenă. Majoritatea
elevilor dispun de capacităţi sporite de învăţare, iar restul posedă resurse suficiente pentru
buna desfăşurare a activităţii didactice.

TIMP: 45 de minute.

PARCURS DIDACTIC

1. Moment organizatoric – 1 minut


- Voi avea grijă ca elevii să-şi pregătească materialele necesare orei de limba română.
- Voi asigura liniştea şi disciplina clasei pentru o bună desfăşurare a activităţii didactice.

2. Verificarea temei – 5 minute.


- Se va verifica modul în care elevii şi-au efectuat tema dată ora trecută.
- Elevii sunt solicitaţi, prin sondaj, să citească răspunsurile, să motiveze, antrenându-se, prin
întrebări frontale întreaga clasă.

3. Reactualizarea cunoştinţelor învaţate anterior – 5 minute.


- Se vor reactualiza, prin conversaţie frontală, cunoştinţele esenţiale despre complementul
circumstanţial de mod şi propoziţia subordonată corespunzătoare însuşite orele trecute:
 Ce este complementul circumstanţial de mod?
 Pe cine determină complementul circumstanţial de mod?
 Daţi exemplu de un enunţ în care complementul circumstanţial de mod să fie exprimat printr-un
verb la infinitiv.
 Ce este propoziţia cirumstanţială de mod?
 Daţi exemplu de o frază în care o circumstanţiala de mod să fie introdusă prin adverbul relativ
cum.

4. Anunţarea subiectului lecţiei – 1 minut.


- Voi anunţa elevii că, în această lecţie, îşi vor consolida cunoştinţele despre complementul
circumstanţial de mod şi despre propoziţia circumstanţială de mod.

5. Captarea atenţiei – 15 minute.


- Elevii vor lucra pe grupe şi vor avea o fişă de exerciţii care actualizează cunoştinţele despre
complementul circumstanţial de mod şi despre propoziţia circumstanţială de mod. Exerciţiile vizează:
 identificarea complementelor circumstanţiale de mod şi precizarea părţilor de vorbire prin care
se exprimă;
 indicarea propoziţiilor circumstanţiale de mod din frazele date.

6. Conducerea procesului de recapitulare şi sistematizare, asigurarea retenţiei şi a transferului –


21 minute
- Se va realiza pe baza unei fişe individuale de exerciţii; acestea vor fi rezolvate ca activitate
independentă, dar şi colectivă. Exerciţiile au în vedere:
 recunoşterea elementelor introductive ale propoziţiei circumstanţiale de mod;
 efectuarea expansiunii complementelor circumstanţiale de mod în propoziţiile subordonate
corespunzătoare;
 realizarea contragerii circumstanţialelor de mod în părţile de propoziţie corespunzătoare;
 alcătuirea unui cvintet pe baza unor noţiuni date.
- Feed – back-ul are loc permanent pe parcursul conversaţiei, în cadrul conducerii învăţării şi se
concretizează prin aprecieri verbale făcute de profesor: E bine! Da! Exact!

7. Tema pentru acasă – 1 minut


- Elevii vor avea de făcut ca temă pentru acasă exerciţiul 3, de la pagina , din manual.

8. Evaluarea – 1 minut.
- Voi face aprecieri generale şi individuale, pozitive şi negative, atât pe parcursul orei de limba
română, cât şi la sfârşitul acesteia.
Anexa 1

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE MOD.


PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD

GRUPA A

1. Identificaţi complementele circumstanţiale de mod; precizaţi partea de vorbire prin care se exprimă:

a. E dulce ca o prăjitură.
b. S-a deghizat în chip de prinţ.
c. Vine alergând.

2. Indicaţi propoziţiile circumstanţiale de mod din frazele următoare:

a. Era silitor cât putea el.


b. Păşeşte fără să facă zgomot.

Anexa 1

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE MOD.


PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD

GRUPA B

1. Identificaţi complementele circumstanţiale de mod; precizaţi partea de vorbire prin care se exprimă:

a. Merge şontăc – şontăc.


b. Băiatul se poartă asemenea alor săi.
c. A citit fără a se opri.

2. Indicaţi propoziţiile circumstanţiale de mod din frazele următoare:

a. Se mişcă încet, după cum a fost sfătuit de medic.


b. Merge ca şi cum ţopăie.
Anexa 1

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE MOD.


PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD

GRUPA C

1. Identificaţi complementele circumstanţiale de mod; precizaţi partea de vorbire prin care se exprimă:

a. Andrei vorbea asemenea celor doi.


b. Câştiga întreit.
c. El învaţă bine.

2. Indicaţi propoziţiile circumstanţiale de mod din frazele următoare:

a. Ţi-am răspuns cum meritai.


b. Citeşte după cum doreşte.

Anexa 2

Nume şi prenume elev:


Clasa a VII-a

COMPLEMENTUL CIRCUMSTANŢIAL DE MOD.


PROPOZIŢIA CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD
Fişă de lucru

1. Realizează expansiunea complementelor de mod din propoziţiile de mai jos:

a. Pluteşte ca un fulg.
...............................................................................................................................................................
b. A primit vestea fără a se emoţiona.
...............................................................................................................................................................
c. Mihai a plecat pe neaşteptate.
...............................................................................................................................................................
d. A procedat după sfatul tău.
...............................................................................................................................................................
e. Vorbeşte ca o moară stricată.
...............................................................................................................................................................
f. Citeşte expresiv.
...............................................................................................................................................................
g. Merge ţopăind.
...............................................................................................................................................................
h. Copilul vorbea tare.
...............................................................................................................................................................
i. A acţionat fără a judeca.
...............................................................................................................................................................

2. Identifică propoziţiile circumstanţiale de mod din frazele de mai jos şi realizează contragerea lor.

a. S-a îndepărtat fără să spună ceva.


.................................................................................................................................................................
b. A procedat cum a crezut.
.................................................................................................................................................................
c. Pe măsură ce a crescut, şi-a dat seama de adevăr.
.................................................................................................................................................................
d. S-a comportat ca şi cum nu se petrecuse nimic.
.................................................................................................................................................................
e. Copilul alerga cât putea.
.................................................................................................................................................................

3. Recunoaşte propoziţiile circumstanţiale de mod şi precizează care sunt elementele introductive:

a. L-am ajutat cât a dorit.


...............................................................................................................................................................
b. S-a trezit devreme, fără să se fi odihnit suficient.
...............................................................................................................................................................
c. S-au îmbrăţişat de parcă nu se văzuseră de mult.
...............................................................................................................................................................
d. S-a îndepărtat de obstacol precum a fost învăţat.
...............................................................................................................................................................

4. Alcătuieşte câte un cvintet pe baza cuvintelor:

COMPLEMENTUL PROPOZIŢIA

S-ar putea să vă placă și