Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Piciorul Varus Equin Final
Piciorul Varus Equin Final
Coordonator : Studenți:
Prof. KT. Mihaela Ouatu Capră Ana-Maria
Tamaș Olimpia Loredana
2013
Definiție
Piciorul varus equin (PVE) reprezintă o deformare ireductibilă a piciorului, în special a
retropiciorului, caracterizată prin urmatoarele poziții vicioase : equinul retropiciorului (flexie
plantară), retația internă a blocului calcaneopedios, varusul calcanean și adducția
mediotarsiană.
În piciorul strâmb congenital varus equinus există două modificări caracteristice ale
piciorului: schimbarea de orientare și schimbarea de formă. Schimbarea de orientare constă din
devierea în jos și înăuntru a labei piciorului, la care se adaugă o mișcare de răsucire înăuntru
(supinație) astfel încât planta priveşte spre celălalt picior.
Schimbarea de formă se manifestă prin accentuarea convexității dosului piciorului, fața
dorsală privind înainte și în față în timp ce planta concavă având marginea internă angulată la
mijloc priveşte înapoi și înăuntru (fig 1).
Ca urmare a acestor modificări, sprijinul pe sol se face pe partea anterioară a mărginii
externe a piciorului.
Etipatogenie
După majoritatea statisticilor frecvența piciorului strâmb congenital variază între 1-2
cazuri la 1000 de nou născuți, constituind aproximativ 1/3 din totalul diformită ților congenitale
osteoarticulare.
Repartizat pe sexe, piciorul strâmb congenital, se întâlnește la băieți în 65 % din cazuri,
iar la fete în 35 %.
Malformația este bilaterală într-un procent de 46 %, dar cu gravitate inegală la cele două
picioare, iar în 10 % din cazuri este asociată cu alte malformații.
Ereditatea directă este rata constatată, malformația putând avea totuși un caracter
familial.
2
Pentru explicarea etiopatogeniei piciorului strâmb congenital au existat numeroase
ipoteze, dar nici una din ele nu a reuşit să-i precizeze mecanismul intim de producere. Unele
ipoteze se completează reciproc.
La embrion și făt piciorul trece printr-o serie de poziții până la naștere inclusiv prin
poziția de equinus, varus equinus și apoi cea de pronație.
După M. Böhn piciorul strâmb s-ar datora unei opriri în dezvoltare sau unui viciu de
formare, care îl menține într-un stadiu embrionar sau fetal.
Simptome
Ca şi simptomatologie această afecţiune este nedureroasă la copii, dar în cele din urmă
cauzează discomfort şi devine un handicap motor vizibil care trebuie corectat. În unele cazuri,
piciorul în var equin este doar rezultatul poziţiei sugarului când se dezvoltă în uterul matern.
Lăsat netratat, piciorul în var equin nu se îndreaptă fără efectuarea unui masaj terapeutic şi
exerciţii fizice. Piciorul va rămâne difor şi răsucit, iar picioruşul afectat poate rămâne mai mic şi
mai scurt decât celălalt.
Aceste simptome pot fi mai vizibile şi să creeze problem fundamentale pe măsură ce
bebeluşul creşte. Tratamentul începe la cel mai scurt timp, imediat după naştere (dacă există un
diagnostic cert) poate ajuta la depăşirea acestor probleme.
Obiective:
• obţinerea unor reduceri concentric a luxaţiei sau subluxaţiei (astrogalo-calcaneo-
scafoidiana);
• menţinerea corecţiei;
• refacerea alinierii articulare normale a astragalului sub articulaţia gleznei;
• stabilirea echilibrului între muşchii pronatori şi supinatori şi între flexorii dorsalii
şi plantari;
• obţinerea unui picior stabil cu funcţii şi sprijin normal.
Principii:
• formele trebuie corectate chiar din momentul constatării;
• respectarea obigatorie a secvenţelor metodelor de corectare;
• menţinerea reducerii pentru a preveni recidivele.
Mijloace:
• exerciţiul fizic therapeutic;
• mişcări passive şi acţiuni de flexie;
• imobilizare de corecţie (aparat gipsat, până la genunchi în flexie sau orteze);
• posture corective cu ghetuţe multifuncţionale;
• posture de facilitare (antideclive);
• masajul piciorului şi gambei.
3
Examen clinic
4
Examen radiologic
Permite măsurarea precisă a unghiului equinului posterior, a adducţiilor şi a graduluii de
reductibilitare. În plus radiografiile reprezintă un mijloc obiectiv pentru studiul evoluţiei
piciorului varus-equin.
La nou născut indicaţia unui bilanţ radiologic e puţin interesantă înafara cercetării unei
malformaţii. Începând cu vârsta de 3-4 luni studiul celor două incidente în poziţii de corecţie dă
informaţii precise despre situaţia piciorului în perioada de reductibilitate.
Preoperator sau înaintea unei faze terapeutice bilanţul radiologic complet este
deasemenea necesar, pe de o parte pentru orientarea gestului chirurgical şi pe de altă parte pentru
a determina articulaţie cu articulaţie locul exact al redorilor.
Profil/față:
Modificări anatomopatologice
5
Oasele gambei și piciorului suferă în timp o serie de modificări de poziție, care explică
atitudinea anormală și dificultățile de reducere a acesteia. Oasele gambei sunt torsionate, astfel
încât peroneul este protejat mai înapoi decât în mod normal.
Astragalul este varticalizat și înclinat înăuntru, fiind aproape culcat pe fața sa externă, în
timp ce fața anterioară îi este mult addusă.
Scafoidul este turtit datorită îndoirii piciorului, deplasat intern, putând chiar să atingă
maleola tibială (internă).
Cuboidul rămâne dispus sub scafoid și oasele cuneiforme.
Cuneiformele și metatarsienele au o deplasare în adducție, fiind verticalizate într-o
măsură mai mica sau mai mare.
Toate modificările amintite se accentuează progresiv după ce copilul începe să meargă.
Partea anterioară a feței articulare a astragalului, subluxată, este ieșită de sub scoaba tibio-
peronieră, se dezvoltă mai mult decât normal, în conformitate cu legea lui Delpech. Apar astfel
niște modificări cunoscute sub numele de cala preperonieră Nelaton și bara tranversală pretibiala
Adams. Adducția și supinația se accentuează cu timpul, orientarea plantei apropiindu-se de
verticală. Piciorul se răsucește până la răsturnare, ajungând în unele cazuri să se sprijine pe sol cu
fața sa dorsală.
Evoluție
Piciorul strâmb congenital netratat progresează continuu, deformările agravându-se în
paralel cu creșterea copilului.
După Ombredanne piciorul strâmb congenital are trei etape evolutive:
- în prima perioadă, cu o durată de 15 zile de la naștere, piciorul are o
reductibilitate completă. Uneori însă această perioadă poate fi mai lungă;
- urmează o a doua perioadă de reductibilitate relativă în care piciorul strâmb poate
fi redus, dar incomplet, din cauza retracțiilor ligamentare și tendinoase care aduc redoare. Printr-
un tratament adecvat redoarea poate fi suprimată și o dată cu aceasta piciorul devine reductibil.
Această peroadă durează până la doi ani, putându-se însă prelungi până la 3-5 ani;
- în perioada a 3-a după vârsta de 4 ani se instalează o ireductibilitate absolută
datorită deformărilor osoase care împiedică reducerea.
6
La copilul care a început să umble, piciorul strâmb se agravează progresiv și se ajunge la
piciorul strâmb inveterat în care mersul este greoi, obositor și în final dureros.
Piciorul strâmb congenital tratat are o tendință de recidivă spontană, motiv pentru care
copilul care o avut o astfel de defecțiune trebuie supravegheat vreme îndelungată.
Tratament
Piciorul strâmb congenital surprins în faza de atitudine poate fi tratat fără urmări, prin
mijloace ortopedice, kinetoterapie şi masaj. Trebuie respectate însă două condiţii esenţiale:
- atitudinea vicioasă caracteristică să fie redusă corect şi să fie menţinută până când se
îndepărteazăpericolul unei recidive;
- tratamentul să fieinstituit precoce.
Lipsa cunoaşterii necesitării tratamentului precoce face ca şi în prezent să mai existe
copii aduşi târziu la tratament. În aceste cazuri deformarea piciorului este fixă, la început prin
părţile moi (musculoligamentare, capsulare şi aponevrotice), iar mai apoi prin modificările
osoase, ceea ce impune intervenţia chirurgicală pe părţile moi şi pe os, cu compromisuri atât în
privinţa formei, cât şi a funcţiei piciorului.
Prin aplicarea tratamentului precoce, imediat după naştere, se realizează de fapt profilaxia
oiciorului strâmb inveterat, care numai cu foarte mare dificultate se poate trata bine, fără defecte
funcţionale şi de formă.
Obiectivele tratamentului
- obţinerea şi menţinerea unui raport normal la nivelul articulaţiilor tibio-astragaliene,
astragalo-calcaneene, calcaneo-cuboidiene, precum şi la nivelul celorlalte articulaţii
disturbate;
- stabilirea unei balanţe musculare normale între muşchii eversori şi cei inversori, precum
şi între flexori şi extensori;
- să asigure în final un picior mobil şi funcţional.
7
Se realizează prin reducerea poziției vicioase, manevră ușoară, care se poate face complet
în primele zile după naștere, urmată de menținerea reducerii un timp suficient de lung, până la
restabilirea echilibrului neuromuscular al grupelor antagoniste. Procedând astfel se previn
retracțiile părtilor moi și deformările osteoarticulare.
• obşinerea unei funcşionalităţi satisfăcătoare a unui echilibru muscular bun şi a unei bune
mobilităţi articulare.
- PVE corectate prin această tehnica devin foarte suple, atâta timp cât imobilizarea
a fost precedată de o scurtă manipulare și nu s-a fâcut în hipercorecție
Dezavantaje:
8
Tratamentul chirurgical
După vârsta de 7-8 ani piciorul strâmb congenital prezintă modificări osoase atât de
accentuare încât reducerea deformaţiei nu se mai poate face decât prin operaţie pe os.
De obicei încă, cazurile care necesită intervenţii chirurgicale, mai ales cele pe os, au
deformaţii atît de mari încât vor fi grevate de vicii morfofuncţionale ale piciorului pentru toată
viaţa.
Tratamentul pentru piciorul în equin începe de obicei imediat după naştere, astfel că
membrul inferior să crească normal şi să fie stabil şi rezistent pentru susţinerea greutăţi corporale
şi pentru a permite efectuarea mişcărilor normale – fiziologice.
Tratamentul prin gimnastică medicală are eficienţa funcţională cea mai bună şi în
tratamentul piciorului strâmb congenital, mai ales dacă este aplicat în timp util. El nu va fi aplicat
ca mijloc unic, ci obligatoriu în asociere cu tratamentul ortopedic, iar în cazurile avansate cu
tratamentul chirurgical.
În momentul schimbării aparatelor gipsate din prima parte a tratamentului ortopedic, când
cizma gipsată trebuie schimbată la 3-4 zile, se vor face câteva mobilizări pasive de către
kinetoterapeut sau medic, în axele, planurile şi sensurile mişcărilor fiziologice din articulaţiile
9
tibiotarsiane, tarsometatarsiene, metatarsofalangiene, interfalangiene şi a genunchiului. Se va
insista în special pe flexia dorsală şi pronaţia piciorului. Toate aceste mişcări au scopul de a
îmbunătăţi troficitatea locală şi a menţine mobilitatea articulară, respectiv de a preveni redorile
articulare.
În timpul menţinerii reducerii prin atelă a deformaţiilor piciorului se vor face zilnic
mişcările fiziologice în articulaţia genunchiului membrului inferior al cărui picior este imobilizat
în atelă. Fiecare şedinţă de kinetoterapie a membrului inferior afectat, în fiecare din ipostazele
amintite, vor fi completate cu gimnastica generală specifică a sugarului.
De fiecare dată când piciorul va fi eliberat din imobilizarea gipsată, piciorul, glezna şi
gamba vor fi masate prin manevre stimulative, având ca rol predominant intreţinerea troficităţii
locale.
10
Se bazează pe mobilizarea activă sau pasivă frecventă şi repetată cu asocierea unor
metode de contenţie: imobilizarea cu faşă elastic de bumbac, sau benzo adezive hipoalergice:
Metode:
11
- se prinde cășcâiul, se fixează cu cealaltă mână și se împinge antepiciorul spre lateral, se
menţine 5-7 sec. (stretching);
- tonifiere tibial anterior, extensor comun al degetelor și propriu haluce prin tehnica hold-
relax;
Program de exerciții:
Exerciţiul nr. 1:
T2 – revenire în P.I.
T4 – revenire în P.I.
Exerciţiul nr. 2:
12
Exerciţiul nr. 3:
Exerciţiul nr. 4:
Exerciţiul nr. 5:
Exerciţiul nr. 6
Exerciţiul nr. 7
13
T1,3 - aplecarea trunchiului până la atingerea solului cu palmele
Exerciţiul nr. 8
T1 – mers cu pe vârfuri
T2 – depăşirea obstacolelor
T4 – revenire în P.I.
Concluzii
Pentru un rezultat cât mai bun în tratarea piciorului în varus equin este absolută necesară
o strânsă colaborare interdisciplinară, chiar şi cu părinţii şi de o bună pregătire a cadrelor
medicale (medic ortoped, chirurg, kinetoterapeut etc.). Cu ajutorul masajului therapeutic şi a
mobilizărilor passive nu obţinem doar relaxarea şi încălzirea ţesutului, ci mai mult, prevenim şi
retraciile muscular.
Cu cât afecţiunea este tratată mai precoce, cu atât rezultatele vor fi mai bune şi mai
rapide, şi mai mult de atât, vor fi prevenite redorile articulare ce apar în urma retracţiilor
muscular.
14
Bibliografie
15