Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Constituţia Din 1866
Constituţia Din 1866
Prima constituţie românească a fost elaborată în anul 1866, în timpul domniei lui
Carol de Hohenzollern Sigmaringen (domn între anii 1866-1881; rege între anii 1881 -
1914) şi a avut ca model textul actului fundamental din Belgia, considerat la acea dată
cel mai democratic la nivel european.
De menţionat faptul că, deşi România era sub suzeranitatea imperiului Otoman,
Constituţia nu făcea nicio referire la acest aspect juridic internaţional, de dependenţă
faţă de Poartă.
1
condiţia să organizeze alegeri într-un interval de maximum o lună), conferă decoraţii
şi grade militare; semnează convenţii comerciale vamale şi altele asemenea …
Concluzie: Constituţia din 1866, prin prevederile şi principiile care stau la baza ei,
poate fi considerată una dintre cele mai liberale din epocă.
Adoptată în urma desăvârşirii unităţii statale naţionale din 1918 (formarea României
Mari) şi a modificărilor politice (1881 – România devine regat; 1877 – proclamarea
2
independenţei de stat a României), considerată una dintre cele mai democratice din
Europa perioadei interbelice, Constituţia din 1923 este structurată asemeni celei din
1866 (titluri, secţiuni, capitole şi articole); sunt menţinute o parte din articolele
Constituţiei din 1866, altele dispar şi apar articole noi, care reflectă schimbările
petrecute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
România era stat naţional unitar român, ceea ce confirma unirea provinciilor
româneşti – Basarabia, Bucovina şi Transilvania – cu România, din anul 1918.
România era regat iar regele, împreună cu guvernul, reprezenta puterea executivă.
Prin Constituţia din 1923, în cazul minoratului regelui se instituia o Regenţă alcătuită
din trei persoane, stabilite de rege în timpul vieţii, şi nu prin testament; pe durata
acesteia nu se putea aduce nicio modificare Constituţiei.
Concluzie: legile fundamentale din 1866 şi 1923 au asigurat funcţionarea unui regim
democratic în România.
Din punctul de vedere al organizării fiecărei puteri în stat, noua constituţie conţine
diferenţe esenţiale faţă de constituţiile anterioare.
Regele este capul statului; puterea legislativă se exercita de către Rege prin
Reprezentanţa Naţională, care se împarte în două: Senatul şi Adunarea Deputaţilor.
Constituţia prevede două atribute esenţiale ale capului statului, şi anume: persoana
regelui este inviolabilă; miniştrii lui sunt răspunzători – actele de stat ale Regelui vor
fi contrasemnate de un ministru care, prin aceasta, devine răspunzător de ele.
În Constituţia din 1938 prerogativele şefului statului sunt deosebit de mari (regele
are atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti); Regele avea drept de veto absolut,
întrucât putea refuza sancţionarea unei legi fără să fie nevoit să explice refuzul
sancţionării acesteia; putea dizolva Parlamentul fără să fie obligat să-l convoace într-
un anumit termen; se consacra dreptul şefului statului de a legifera prin decrete-legi;
hotărârile judecătoreşti se execută în numele Regelui.
Titlul II din Constituţia din 1938, care tradiţional trata despre drepturile omului, este
împărţit în două capitole: „Despre datoriile românilor” şi „Despre drepturile
românilor„. Prioritatea datoriilor faţă de drepturi demonstrează însuşi spiritul
constituţiei.
4
Concluzie: exerciţiul puterilor constituţionale trece în mâinile Regelui, căruia îi este
atribuit chiar şi monopolul revizuirii Constituţiei.
Alcătuită după modelul Constituţiei sovietice în vigoare, Constituţia din 1948 a avut
un caracter provizoriu, în care prevederile economice prevalau asupra celor politice, şi
a reprezentat instrumentul legal prin care se pregătea trecerea întregii economii sub
controlul statului.
În Republica Populară Română organul suprem al puterii se stat este Marea Adunare
Naţională (M.A.N.), organul legislativ. Prezidiul M.A.N. este răspunzător faţă de
M.A.N. Guvernul este organul executiv şi administrativ şi dă seama în faţa M.A.N. şi
a Prezidiului M.A.N. în perioada dintre sesiuni.
Constitutia putea fi oridcând modificată la propunerea guvernului sau a unei treimi din
deputaţi, de către Marea Adunare Naţională.
5
Constituţia din 1952
Constituţia din 1952 este legea totalei aserviri a Republicii Populare Române faţă de
Uniunea Sovietică.
Organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri. Justiţia este realizată
de către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi
de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.
Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională (M.A.N .), aleasă pe o
perioadă de 4 ani. M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.
Dreptul la muncă şi învăţătură, dreptul de supravieţuire (odihnă, pensie) erau mai mult
datorii. Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor şi mitingurilor (element de noutate),
libertatea demonstraţiilor de masă se exercita „în conformitate cu interesele celor ce
muncesc şi în vederea întăririi regimului democraţiei populare”.
Organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţională, singurul organ
legiuitor.
În anul 1974, prin legea nr. 1, a fost instituită funcţia de preşedinte al R.S.R., iar
atribuţiile deţinute până atunci de Consiliul de Stat reveneau şefului statului.
7
Puterea judecătorească o reprezintă instanţele judecătoreşti – Curtea Supremă de
Justiţie.
Constituţia din 1991, revizuită în 2003, îmbină tradiţia democratică din spaţiul
românesc cu principiile constituţionale europene