Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor

Cod CNCSIS 270

ISBN: 978-973-745-094-4
Jandarmeria Rom=n\

JANDARMERIA ROMÂNĂ,
161 DE ANI DE ISTORIE ÎN SLUJBA LEGII,
ORDINII ŞI SIGURANŢEI PUBLICE

Originea forţelor de ordine este aproape la fel de veche ca şi istoria omenirii. Odată cu
constituirea primei societăţi umane s-a impus şi necesitatea de a se lua măsuri care să garanteze
apărarea celor mai importante bunuri şi drepturi.
Suntem datori istoriei cu cei 161 de ani de existenţă, transformări şi evoluţie ireversibilă a
Jandarmeriei Române. De la înfiinţare până astăzi, sub culoarea bleu jandarm, am păşit pe
drumuri, nu de fiecare dată netezite, am readus opiniei publice imaginea de siguranţă, am
demonstrat profesionalism, credibilitate, sensibilitate umană şi am reprezentat partenerul de
nădejde în misiunile din afara teritoriului naţional, în teatrele de operaţii pentru gestionarea
situaţiilor de criză sau în cadrul activităţilor de instruire, în care am transmis expertiză şi am
demonstrat unitate de acţiune.
Necesitatea de a asigura menţinerea ordinii şi garantarea siguranţei populaţiei s-a simţit din
toate timpurile. Până în secolul al XV-lea, existenţa unor structuri speciale cu atribuţii de poliţie a
constituit o excepţie, în majoritatea statelor ordinea internă fiind menţinută cu ajutorul armatelor,
neexistând o distincţie clară între ameninţările interne şi cele externe.
În Evul Mediu măsurile poliţieneşti erau apanajul personal al feudalilor, care deţineau
dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor lor. Odată cu dezvoltarea oraşelor, autorităţile
acestora au reuşit să-şi creeze elemente proprii pentru asigurarea ordinii interne, mai întâi prin
participarea directă a cetăţenilor şi, ulterior, prin înfiinţarea unor structuri specializate.
Mijloacele executive au evoluat în mod diferit, dar toate aveau ca scop să asigure aplicarea
normelor, care, în temeiul dreptului medieval, se bazau în special pe cutume. Iniţial, atribuţiile
justiţiei, administraţiei şi forţei armate erau concentrate în persoana monarhului. Odată cu
evoluţia statului se produce, în paralel cu separarea puterilor în stat, şi o specializare a forţelor de
ordine.
Franţa a fost prima ţară care şi-a organizat aceste forţe pe baze militare, cu scopul de a
garanta siguranţa publică, organizare care a servit ca model pentru constituirea unor forţe
similare în alte state europene.
După schimbarea ordinii sociale de tip feudal, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
condiţiile extrem de dificile, în care trebuia impusă noua ordine, l-au determinat pe Napoleon să
desfiinţeze poliţia numită „marechausé” şi să o înlocuiască cu jandarmeria.
Termenul de jandarm provine din „gens d'armes”, ceea ce înseamnă oameni de arme. Iniţial a
fost principalul element care definea statutul membrilor săi, într-o perioadă istorică în care
purtarea armelor constituia un privilegiu social.
3
Jandarmeria Rom=n\
Ulterior, de-a lungul anilor, organizarea şi misiunile Jandarmeriei au fost adaptate în
concordanţă cu evoluţia societăţii franceze.
În Italia, la 13 iulie 1814, regele Sardiniei, Victor Emanuel I, a promulgat legea prin care
înfiinţa Corpul Carabinierilor Regali, atribuind acestuia misiunea de menţinere a ordinii şi
siguranţei publice, precum şi pe aceea de a veghea la respectarea legilor şi regulamentelor. După
unificarea Italiei, în anul 1873, Corpul Carabinierilor a primit denumirea de Arma Carabinierilor,
iar în 1922 i-a fost conferită calitatea de „unică forţă armată, în serviciul permanent al securităţii
publice”. De-a lungul timpului, această armă s-a distins fie în cursul acţiunilor militare
1
desfăşurate de armata italiană, fie în serviciul de ordine şi securitate publică .
Jandarmeria Franceză şi Corpul Carabinierilor au prefigurat crearea şi în alte state, a unor
forţe de ordine specializate, de tip militar.
Retrospectiva istorică privind apariţia şi evoluţia Jandarmeriei Române evidenţiază, ca
precursori ai acesteia, structurile cu caracteristici militare destinate menţinerii ordinii interne,
atestate, ca şi în alte zone ale Europei, încă din Evul Mediu.
În Ţările Române, primele decenii ale secolului al XIX-lea marchează dezvoltarea forţelor de
ordine, dintre care cele mai numeroase au fost slujitorii şi dorobanţii, precum şi alte categorii de
slujbaşi ai agiei, isprăvniciei, hătmăniei, armăşiei, vorniciei, formaţiuni cu atribuţii mixte de pază a
graniţei şi de asigurare a liniştii şi siguranţei, în interesul ţării.2
După Revoluţia de la 1821 şi în baza Tratatului de la Adrianopol, în Ţările Române se
reinstaurează domniile pământene. Una dintre activităţile cele mai importante şi urgente care
reveneau adunărilor reprezentative, constituite în baza tratatului, a fost elaborarea unor acte
normative care să reglementeze statutul Principatelor. Astfel, au fost elaborate Regulamentele
Organice, fiind puse în aplicare în iulie 1831, în Muntenia şi în ianuarie 1832, în Moldova. Având
caracterul unor acte constituţionale, sub raport militar ele prevedeau înfiinţarea miliţiei
naţionale şi a străjii pământeşti. În baza acestora au fost elaborate „Regulamentul Ostăşesc
pentru Miliţia Pământească a Principatului Valahiei” şi „Regulamentul pentru Miliţia Naţională a
Moldovei”, aprobate de către divanele de la Bucureşti şi Iaşi, acte normative ce cuprindeau
capitole detaliate referitoare la modul de recrutare, organizare şi înzestrare a acestor formaţiuni.
Atât miliţiile, cât şi straja pământească urmau să fie organizate pe specialităţi, în funcţie de scopul
şi destinaţia fiecăreia. În această perioadă de organizare a oştirilor pământene se îmbunătăţeşte
înzestrarea cu armament şi apar uniforme militare cu specific naţional. „Mare mişcare şi bucurie
au pricinuit în toată capitala noastră uniforma românească...” scria ziarul Curierul Românesc din
19 iunie 1830.
În Muntenia, pentru asigurarea ordinii interioare, alături de armata permanentă, s-au
3
înfiinţat unităţile de dorobanţi. Dorobanţii constituiau o formaţiune teritorială cvasimilitară,
destinată a participa la asigurarea pazei şi ordinii interioare, alături de miliţia pământeană. Cu
timpul, dorobanţii au căpătat o organizare militară bine conturată.
4
Jandarmeria Rom=n\
În Moldova, pe lângă armata permanentă, au fost înfiinţate formaţiuni teritoriale încadrate
în „Corpul slujitorilor”. Acesta a fost organizat în anul 1830, potrivit prevederilor Regulamentului
Organic al Principatului Moldovei, „pentru înfiinţarea şi ţinerea slujitorilor”, fiind destinat pentru
paza internă a Capitalei şi a districtelor.
În perioada 1821-1848, slujitorii din Moldova şi dorobanţii din Ţara Românească făceau
parte din forţele teritoriale, împreună cu plăieşii, cordonaşii şi potecaşii. Acestea se subordonau
Departamentului Trebilor Dinlăuntru şi conducerilor administrative din fiecare judeţ şi ţinut.
Organizarea lor a fost statuată printr-o legislaţie specială, modificată în raport de nevoi şi de
evoluţia societăţii româneşti.
După anul 1834, domnitorii Grigore Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu şi Mihail Sturdza
au adus substanţiale schimbări, atât în structura armatei permanente, cât şi în cea a forţelor de
ordine. Slujitorilor şi dorobanţilor le-au fost stabilite numeroase şi importante misiuni
administrative şi de pază, lucru remarcat de contemporani, care considerau că „siguranţa publică
a ajuns în Valahia, ca şi în Moldova, la un asemenea grad, cum rar poate fi văzut mai perfect chiar la
4
popoarele cele mai civilizate şi mai bine guvernate” . În cazul pericolului şi atacului din exterior,
aceşti slujitori acţionau, de regulă, în oastea ţării, în cadrul călărimii şi pedestrimii. Înarmaţi uşor
şi obişnuiţi cu condiţiile terenului, structurile constituite din aceştia erau suple şi mobile.
Pe fundalul marilor convulsii istorice, care s-au produs la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea în Europa, având ca rezultat sfărâmarea ordinii feudale şi
5
instaurarea regimurilor burgheze, care au constituit principalul element de progres al statelor ,
societatea românească s-a înscris, la rândul său, pe calea emancipării naţionale şi a
modernizării.
Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este 3 Aprilie 1850, când,
printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului
obştesc semnând Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Prin această lege s-a
creat statutul juridic specific armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi
funcţionare.
Legea prevedea constituirea Corpului de jandarmi, organizat pe structura unui regiment
care se împărţea în două diviziuni, fiecare având o zonă de responsabilitate formată din câte şase
ţinuturi. La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se mai adăugau câte o
companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei. Se constituiau astfel 14 companii de
jandarmi, ce totalizau un efectiv de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri.
Legea stabilea dubla subordonare a Regimentului de Jandarmi faţă de „Ministerul din
Lăuntru” şi faţă de „Hatmanul ca general inspector al tuturor puterilor înarmate”, caracteristică ce
avea să devină reprezentativă pentru Jandarmerie.
Totodată, se stabileau şi misiunile Jandarmeriei, care constau în: privegherea siguranţei
publice; ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor.
5
Jandarmeria Rom=n\
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria este supusă unui amplu proces
de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional român modern. Astfel, odată cu
transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire
treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi cu escadroane de dorobanţi, pe baza
Ordonanţei nr. 896 din 30 iunie 1864. Motivată de necesitatea organizării unitare a puterii armate
la nivel naţional, înfiinţarea structurilor de dorobanţi în „România de peste Milcov”, după
sistemul în care aceştia funcţionau în Muntenia, nu a însemnat desfiinţarea structurilor de
jandarmi. Prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864, Jandarmeria
a fost organizată pe principii noi, fiind subordonată direct Ministerului de Război, ca structură
componentă a armatei permanente. Ulterior, prin „Regulamentul pentru serviciul Jandarmeriei de
oraş” din 23 iunie 1865, se stabilea locul şi rolul Jandarmeriei în noua formă de organizare,
jandarmii fiind puşi sub autoritatea Ministerului de Interne în ceea ce priveşte serviciul
poliţienesc, şi în subordinea nemijlocită a prefecţilor de poliţie.
Evoluţia sistemului naţional de apărare, în perioada 1866-1877, s-a caracterizat printr-o
succesiune de transformări prevăzute de o serie de acte normative apărute în anii 1868, 1872,
1874 şi 1877, care au urmărit modernizarea şi pregătirea armatei române, obiectiv confirmat prin
strălucitele fapte de arme din Războiul de Independenţă din 1877-1878.
În ceea ce priveşte subordonarea, structura şi misiunile Jandarmeriei, acestea nu au fost
modificate substanţial de noul cadru normativ. Legea privind organizarea puterii armate,
adoptată în 1868, a menţinut prevederile referitoare la faptul că Jandarmeria făcea parte din
armata permanentă, fiind compusă din escadroane călare şi companii pedestre.
Conform statutului, organizării şi pregătirii, Jandarmeria a participat la Războiul de
Independenţă, asigurând poliţia armatei sau contribuind la acţiuni de luptă, împreună cu
unităţile militare sau independent. Jandarmeria a mobilizat pentru război două escadroane de
jandarmi călări şi două companii pentru zona interioară, iar alte trei escadroane s-au constituit
ca unităţi de luptă în cadrul Diviziei a 3-a a armatei operative, distingându-se prin fapte de vitejie.
Pentru faptele de arme din timpul războiului, numeroşi jandarmi au fost decoraţi, la 5 octombrie
1978, cu 110 medalii „Apărătorii Independenţei”, 12 medalii comemorative ruseşti şi 110 medalii
„Crucea Trecerii Dunării”.
Participarea la Războiul de Independenţă a evidenţiat o serie de concluzii şi învăţăminte în
ceea ce priveşte locul şi rolul Jandarmeriei în cadrul sistemului militar românesc, determinând o
serie de măsuri menite să ducă la creşterea importanţei Armei. A rezultat necesitatea unor
schimbări în organizarea, instruirea şi dotarea structurilor de jandarmi şi a modificării normelor
regulamentare privind folosirea acesteia la campanie şi modul de cooperare cu elemente
componente ale sistemului militar românesc.
Necesitatea unei forţe specializate puternice, care să asigure aplicarea şi respectarea legilor
ţării, a determinat intensificarea acţiunilor factorilor de conducere politică şi militară pentru
elaborarea unei legi de organizare a Jandarmeriei, care să prevadă constituirea de structuri pe
6
Jandarmeria Rom=n\
întreg teritoriul naţional. O primă încercare în acest sens are loc în 1885, când generalul Radu
Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului, a elaborat un proiect de lege pentru organizarea
Jandarmeriei în întreaga ţară, dar care nu s-a concretizat prin adoptarea unui act normativ.
Doi ani mai târziu, cu prilejul expunerii de motive la Legea comunală, I.C. Brătianu sublinia
că „Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţia rurală de până acum”. Iniţiativa lui
I.C. Brătianu şi a liberalilor a reprezentat momentul în care s-a identificat necesitatea organizării
unei structuri de poliţie cu statut militar, destinată gestionării ordinii în mediul rural.
Meritul pentru înfiinţarea Jandarmeriei Rurale îi revine guvernului conservator condus de
Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului, în ianuarie-februarie 1893, Legea
asupra Gendarmeriei rurale. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din
30.08.1893. Actul normativ prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu structură
militarizată în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare, practic
neprofesionalizate, nu făceau faţă situaţiei operative complexe şi nu corespundeau instituţiilor
unui stat european modern. Structura organizatorică a Jandarmeriei Rurale acoperea întreg
teritoriul ţării, fiind prevăzut ca în toate comunele să se înfiinţeze secţii şi posturi de jandarmi,
aflate în subordinea directă a primarilor comunali. În fiecare judeţ, prefecţii reprezentau
autorităţile superioare ale unităţilor de jandarmi, în materie de siguranţă şi ordine publică.
Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, jandarmii se subordonau judecătorilor
de instrucţie şi procurorilor.
Unitatea centrală de comandă era Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale, condus de
un inspector general care avea calitatea de comandant al Jandarmeriei Rurale. O structură
intermediară între Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale şi subunităţile constituite la nivel
judeţean, era Inspectoratul de circumscripţie. Inspectoratele de circumscripţie s-au creat
corespunzător celor patru corpuri de armată existente, având sediile în Bucureşti, Iaşi, Craiova şi
Galaţi. În fiecare judeţ se înfiinţa o companie de jandarmi călări şi pedeştri, comandată de ofiţeri,
care, iniţial, au provenit din armata activă, având sediul în oraşul de reşedinţă al judeţului. În
fiecare plasă se constituia un pluton de jandarmi, comandat de un subofiţer.
La 1 septembrie 1893 a apărut şi Regulamentul de aplicare a Legii asupra Gendarmeriei
rurale. În conformitate cu prevederile primului articol al acestui act normativ, „Organizarea
Gendarmeriei rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituţie un corp militar, pus
la dispoziţiunea ministrului de interne, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică. Ea se mai află
sub ordinele ministrului de justiţie şi ale ministrului public în ce priveşte atribuţiunile de poliţie,
precum şi sub acelea ale ministrului de război pentru tot ce se raportă la disciplina, comandament şi
instrucţia militară a trupei”.
Analiza evoluţiei Jandarmeriei până la adoptarea măsurii legislative din anul 1893, permite
să se concluzioneze că Arma noastră s-a creat ca instituţie spre mijlocul secolului al XIX-lea,
primele formaţiuni de jandarmi organizate aveau misiuni cu un caracter preponderent militar,
dar, în subsidiar, primeau şi atribuţii poliţieneşti. Prin Legea asupra Gendarmeriei rurale din
7
Jandarmeria Rom=n\
1893, s-au păstrat caracteristicile militare ale instituţiei (organizare, disciplină, selecţia cadrelor,
pregătire militară, dotare), concomitent cu crearea unei structuri de poliţie preventivă,
administrativă şi judiciară, care să gestioneze toate problemele ordinii interne în mediul rural,
unde trăia peste 80% din populaţia României.
Tulburările sociale sângeroase din anul 1907 au pus clasa politică, instituţiile statului,
armata şi forţele de menţinere a ordinii interne în faţa adevăratei dimensiuni a dezastrului social.
Dezinteresul manifestat, la începutul secolului XX, faţă de întărirea Jandarmeriei şi, în
consecinţă, eşecul în îndeplinirea misiunilor sale preventive, a avut ca urmare necesitatea
reprimării violente a actelor de tulburare a ordinii publice, care ameninţau însuşi statul
român.
Situaţia de fapt a impus pregătirea şi promulgarea unor noi legi în anii 1908, 1911 şi 1913,
care au produs importante schimbări ale rolului şi locului Jandarmeriei Rurale în ansamblul
instituţiilor statului.
Experienţa de luptă acumulată de Jandarmerie în sudul Dunării, în anii 1877-1878, a fost
valorificată şi îmbogăţită în cel de-al Doilea Război Balcanic. Desfăşurată în anul 1913, această
conflagraţie, care se încadrează în procesul de redefinire a spaţiului sud-est european, a
constituit momentul afirmării României moderne ca factor de echilibru în regiune.
După încheierea „Păcii de la Bucureşti”, la 10 august 1913, şi până la intrarea României în
Primul Război Mondial, la 15 august 1916, au avut loc unele modificări organizatorice şi
funcţionale, care au vizat: sporirea efectivelor; înfiinţarea posturilor de jandarmi speciale pentru
fabricile din Capitală, care produceau materiale pentru armată; înfiinţarea de puncte speciale de
pază şi control la toate trecătorile din Carpaţi, de la Vatra Dornei până la Turnu Severin şi crearea
unui detaşament de jandarmi pentru paza regiunilor petrolifere.
Primul Război Mondial a oferit României prilejul să recurgă la mijloacele sale
politico-militare pentru reîntregirea hotarelor fireşti, între componentele sistemului militar
naţional, care s-au angajat fără reţinere să servească Drapelul tricolor, aflându-se şi
Jandarmeria.
La începerea mobilizării, stabilită prin Înaltul Decret nr. 2784 din 14 august 1916, efectivele
Jandarmeriei depăşeau 9.000 de militari. Dintre aceştia, 30% au făcut parte din armata
operativă, ceilalţi constituind partea sedentară care, în fapt, a continuat îndeplinirea misiunilor
din competenţa Jandarmeriei Rurale.
Unităţile şi subunităţile de jandarmi operative, care au participat la operaţiile militare, au
desfăşurat, în principal, misiuni de asigurare a poliţiei frontului, de pază şi apărare a punctelor de
comandă şi de asigurare a deplasării coloanelor, în aceste condiţii participând efectiv la acţiunile
de luptă. Ofiţerii jandarmi au asigurat funcţiile de pretori ai marilor unităţi ale armatei, în această
postură ei având o triplă calitate: ofiţeri de stat major, ofiţeri de poliţie şi judecători de primă
instanţă. Structurile neoperative au asigurat evacuarea populaţiei civile şi a autorităţilor române,
precum şi paza lucrărilor de artă şi a altor obiective importante.
8
Jandarmeria Rom=n\
Evoluţia ulterioară a evenimentelor a fost nefavorabilă pentru armata română, care, sub
presiunea inamicului, a trebuit să se retragă prin lupte grele, cedând o parte din teritoriul naţional,
până când frontul a fost stabilizat în sudul Moldovei.
În timpul retragerii, trupele de jandarmi au participat la acţiunile de luptă şi au asigurat
poliţia frontului, a comunicaţiilor, măsurile de ordine necesare deplasării coloanelor militare şi
evacuării administraţiei, a unor obiective economice şi a populaţiei care s-a refugiat în Moldova.
În acţiunile desfăşurate pe teritoriul naţional, s-a realizat cooperarea între structurile
teritoriale ale Jandarmeriei Rurale şi unităţile operative. Structurile teritoriale şi-au îndeplinit
atribuţiile specifice până la ajungerea inamicului în zona lor de responsabilitate, ulterior
retrăgându-se împreună cu structurile operative şi acţionând în sprijinul acestora.
La începutul anului 1917, odată cu activităţile desfăşurate pentru reorganizarea armatei,
s-a reorganizat şi serviciul jandarmeriei de pe lângă armata de operaţii. În vara anului 1917,
trupele de jandarmi aveau să înscrie pagini nepieritoare de eroism, alături de armata română, în
marile bătălii desfăşurate. Mărturie în acest sens stau aprecierile lui Eugen Lovinescu, din opera
sa „La marginea epopeii”: „... jandarmii se găseau în toată zona frontului, îi găseai unde nu te
aşteptai, apăreau ca nişte fantome desprinşi din umbra istoriei, pentru a-şi aduce şi ei, liniştiţi, dar
6
siguri, prinosul jertfei şi iubirii de ţară”.
Din cauza evoluţiei politico-militare de pe frontul din estul Europei de la sfârşitul anului
1917 şi începutul anului 1918, România a fost constrânsă să încheie pacea cu Puterile Centrale,
armata a fost demobilizată, jandarmii organizând supravegherea punctelor de trecere pentru
demobilizaţi, astfel încât această activitate să se desfăşoare în condiţii de normalitate.
O consecinţă a tratatului de pace, încheiat în primăvara anului 1918, a fost revenirea
structurilor Jandarmeriei în teritoriile aflate sub ocupaţia Puterilor Centrale. Activitatea s-a
desfăşurat în condiţii deosebit de complexe, având în vedere că autorităţile de ocupaţie au decis ca
jandarmii să fie instalaţi în alte localităţi faţă de cele în care funcţionaseră până în anul 1916.
De asemenea, factorii de decizie politică au adoptat un nou cadru normativ de reglementare
a activităţii Jandarmeriei, prin Decretul Regal nr. 1198 din 1 iunie 1918 fiind modificată Legea
pentru organizarea Jandarmeriei Rurale. Principalele modificări au constat în schimbarea
denumirii instituţiei din Jandarmeria Rurală în Corpul Jandarmeriei şi în organizarea acestuia pe o
structură militară, constituită din: comandantul Corpului Jandarmeriei, ajutat de un stat major,
brigăzi, regimente, batalioane, companii, plutoane, secţii şi posturi de jandarmi.
După decretarea, în octombrie 1918, a celei de-a doua mobilizări a armatei române,
Jandarmeria a contribuit la desfăşurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii şi a
măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară. Odată cu acţiunile armatei desfăşurate
pentru eliberarea teritoriului naţional, Jandarmeria a primit misiunea să reînfiinţeze structurile
teritoriale în judeţele eliberate, concomitent cu asigurarea ordinii în acestea.
Prezenţi activ în Războiul întregirii naţionale, jandarmii şi-au adus prinosul de jertfă,
150 dintre ei pierzându-şi viaţa pe câmpurile de luptă.
9
Jandarmeria Rom=n\
Pornind de la îndeplinirea misiunilor specifice în etapa iniţială a războiului şi de la faptele
de arme săvârşite în campaniile din 1916-1917, Jandarmeria şi-a dezvoltat în anii 1918-1919
structurile organizatorice şi a avut un aport considerabil atât la operaţiile executate pentru
eliberarea teritoriilor unite cu ţara, cât şi la impunerea autorităţilor de stat şi a ordinii de drept în
acestea.
Înfăptuirea României Mari a inaugurat în viaţa societăţii noastre şi a statului un amplu
proces de remodelare a structurilor existente înainte de Primul Război Mondial, inclusiv a celor
destinate menţinerii şi apărării ordinii interne. În cadrul general al restructurării instituţiilor
amintite mai sus, în anul 1920, s-a prezentat Corpurilor Legiuitoare un nou proiect pentru
reorganizarea Jandarmeriei din Vechiul Regat, pe tot cuprinsul României Mari. Prin acest proiect
se dorea o schimbare radicală a atribuţiilor instituţiei, în sensul limitării acestora la poliţia
generală rurală.
Abia la 23 martie 1929, Parlamentul a pus bazele unei legi moderne şi complete de
organizare a Jandarmeriei Rurale, cea mai simplă şi mai bine ancorată în realităţile epocii
româneşti şi anume „Legea nr. 912 pentru organizarea Jandarmeriei Rurale”7, prin care: „Poliţia
generală se împarte în: poliţie de siguranţă de stat, poliţie de siguranţă publică şi poliţie judiciară”8.
În mediul rural, atribuţiile Jandarmeriei cuprindeau: „serviciul ordinar” şi „serviciul extraordinar”.
„Serviciul ordinar” se executa zilnic sau periodic, ca serviciu de poliţie al Jandarmeriei Rurale,
conform atribuţiilor acesteia. „Serviciul extraordinar” se efectua la ordin sau la cerere, pentru
executarea mandatelor de aducere şi a celor primite în scris de la autorităţile cu atribuţii de poliţie
generală, precum şi pentru acordarea asistenţei şi ajutorului, la cererea scrisă a altor autorităţi,
când acestea erau împiedicate să-şi execute atribuţiile.
În acelaşi an, a fost promulgat şi Statutul Jandarmeriei Rurale, care stabilea drepturile
personalului Jandarmeriei referitoare la stabilitate, înaintare, retribuţii şi alte indemnizaţii,
gradaţii, pensii, condiţii de căsătorie şi recompense.
În anul 1930 apărea „Regulamentul Legii şi Statutului Jandarmeriei Rurale”, care prevedea
ca autorităţi superioare ale Jandarmeriei Rurale, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a
Poliţiei, Directorul ministerial local şi prefectul judeţului. Pentru teritoriul rural, aceste autorităţi
erau reprezentate de prim-pretor, iar în mediul urban, de inspectorul regional de poliţie,
chesturile, poliţiile, comisariatele sau detaşamentele de poliţie. Autorităţile de poliţie judiciară
erau Ministerul de Justiţie, Parchetul General, parchetele tribunalelor şi judecătoriile de ocol.
În ceea ce privea poliţia militară, autorităţile erau Ministerul Apărării Naţionale, comandamentele
militare la care funcţionau consiliile de război, comandanţii de garnizoană şi parchetele
militare.
Regulamentul prevedea că în situaţii excepţionale, când integritatea şi independenţa de
stat erau ameninţate direct sau indirect, ministrul de interne, directorul ministerului local sau
prefectul judeţului puteau cere concursul Jandarmeriei armatei pentru paza ordinii şi liniştii
10 publice pe teritoriul rural, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
Jandarmeria Rom=n\
Sistemul de pregătire a cadrelor din Jandarmeria Rurală a fost modificat substanţial. Niciun
ofiţer din Jandarmeria Rurală nu putea îndeplini o funcţie în acest corp dacă nu absolvea cursurile
Şcolii de Ofiţeri Jandarmi sau dacă nu era confirmat. Participarea la cursurile de ofiţeri superiori,
de la gradul de căpitan în sus, se realiza la propunerea inspectoratelor teritoriale, înaintată
Inspectoratului General al Jandarmeriei Rurale, care, la rândul lui, o trimitea la Inspectoratul
General al Armatei, în scopul obţinerii aprobării Ministerului de Război. Marele Stat Major primea
propuneri pentru întocmirea programelor cursurilor pentru ofiţerii superiori de jandarmi şi, de
comun acord cu Inspectoratul General al Jandarmeriei, stabilea programa pentru concursul de
admitere. Aceasta prevedea o tematică referitoare la atribuţiile Jandarmeriei la mobilizare,
organizarea poliţienească românească şi a statelor europene, poliţie tehnică, sociologie criminală,
ştiinţă penitenciară şi alte probleme de poliţie. Probele de absolvire a cursurilor constau în trei
lucrări, una cu subiect militar, una de poliţie tehnică şi o a treia de cultură generală profesională.
Pentru perfecţionarea sistemului de învăţământ, la 1 august 1930 s-a elaborat
Regulamentul special al şcolilor de jandarmi. Instrucţia profesională a jandarmilor se realiza,
conform prevederilor legii din 1929, în şcolile de aspiranţi de jandarmi, în Şcoala şefilor de secţie şi
în Şcoala specială a ofiţerilor de jandarmi rurali. Pentru organizarea şi coordonarea, într-o
concepţie unitară, a învăţământului, s-a înfiinţat un inspectorat al şcolilor, comandat de un
general sau colonel9.
Factorii de risc rezultaţi din situaţia internaţională şi vulnerabilităţile interne, dintre care,
pe primul plan, se situa atitudinea revizionistă a unor state vecine, sprijinită de mişcările
iredentiste ale minorităţilor ce locuiau pe teritoriul Românei, au determinat promovarea unui nou
act normativ care să reglementeze organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Rurale, astfel că la
3 iunie 1939, s-a adoptat „Legea pentru organizarea Jandarmeriei”. Ca preşedinte al Consiliului de
Miniştri şi ministru al Internelor, Armand Călinescu, în expunerea de motive la „Legea
Jandarmeriei adoptată la 3 iunie 1939”, sublinia că „Legea pentru organizarea Jandarmeriei” şi
„Legea pentru Statutul Jandarmeriei”, ambele promulgate în anul 1929, „conţineau unele dispoziţii
prea excesive faţă de posibilităţile bugetare, din care cauză, trecerea la realizarea lor nu s-a putut
efectua nici după 10 ani; iar alte dispoziţiuni erau prea idealiste faţă de situaţia politico-socială din
ţară şi faţă de nevoile poliţieneşti de pe teritoriul rural”10.
Noua lege prevedea că: „Jandarmeria Rurală este un corp militar instituit pentru a veghea pe
teritoriul rural la siguranţa de stat, la liniştea şi siguranţa publică, precum şi la executarea legilor şi
regulamentelor, atât în timp de pace, cât şi în timp de război”. Jandarmeria era organizată pe
principii militare, într-o structură „de forţa şi capacitatea unui corp de armată”, constituită din
regimente, formaţiuni şi companii mobile şi speciale, legiuni de jandarmi, sectoare, secţii şi posturi
de jandarmi, încadrate cu ofiţeri, subofiţeri şi jandarmi în termen, necesari pentru îndeplinirea
misiunilor respective. În lege au fost prevăzute o serie de structuri organizatorice noi: formaţiuni
de jandarmi mobile şi speciale, regimente în loc de inspectorate de jandarmi şi sectoare de
jandarmi.
11
Jandarmeria Rom=n\
Categoriile de personal ale Jandarmeriei erau următoarele: ofiţeri, subofiţeri, trupă în
termen, funcţionari civili, maiştri militari şi lucrători. Ofiţerii de jandarmi erau recrutaţi numai
dintre absolvenţii şcolilor de ofiţeri de jandarmi, iar ofiţerii specialişti erau repartizaţi de către
Ministerul Apărării la solicitarea Corpului de Jandarmi.
Atribuţiile Jandarmeriei au rămas aceleaşi, dar legea opera cu termenul de „ordine publică”
în loc de „siguranţă publică”.
În caz de război, era prevăzut că unităţile de jandarmi erau puse la dispoziţia marilor unităţi
ale armatei, având misiuni de poliţie şi legate de siguranţa trupelor şi a câmpului de luptă sau de
paza lucrărilor de artă, depozitelor şi fabricilor. De asemenea, erau prevăzute, în detaliu
atribuţiile pretorilor militari. Pe linia activităţilor de mobilizare, a crescut rolul şefului de post,
care avea funcţia de comandant de garnizoană.
La 12 iulie 1940, Carol al II-lea a dispus realizarea unei singure structuri de ordine publică,
prin unificarea Direcţiei Generale a Poliţiei, Prefecturii Poliţiei Capitalei şi Corpului Jandarmeriei.
Rupturile teritoriale din vara anului 1940 au determinat, practic, destrămarea sistemului
militar românesc. Statul român a fost deposedat de poziţii geostrategice esenţiale, care au afectat
poziţia militară pe continentul european şi au impus o redimensionare a dispozitivului strategic
naţional. Pe timpul evacuării din teritoriile româneşti cedate, forţele de jandarmi au trecut în
totalitate în subordinea marilor unităţi ale armatei, ulterior acestea intrând în subordinea
legiunilor pe teritoriul cărora s-au dislocat.
Unul dintre primele acte ale generalului Antonescu, după venirea acestuia la putere, a fost
Decretul-lege nr. 3018 din 12 septembrie 1940, prin care, conducătorul statului şi preşedinte al
Consiliului de Miniştri stabilea modificarea normelor de funcţionare a serviciilor de poliţie
generală a statului, prin despărţirea Direcţiei Generale a Poliţiei de Corpul de Jandarmi şi de
Prefectura Poliţiei Capitalei şi prin reintrarea în vigoare a Legii pentru organizarea Jandarmeriei
Rurale, din 23 martie 1929 şi a Legii de organizare a poliţiei generale a statului, din iulie 1929.
După înăbuşirea mişcării legionare din ianuarie 1941, în contextul reorganizării forţelor
militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, s-au produs modificări în structura,
pregătirea de luptă, misiunile şi conducerea Jandarmeriei.
După intrarea României în război, la 22 iunie 1941, structurile de jandarmi din interior au
executat misiuni specifice, corespunzătoare situaţiei excepţionale existente: combaterea
acţiunilor teroriste; paza unor obiective economice importante; întărirea măsurilor de ordine
internă, contracararea acţiunilor de desant şi ale paraşutiştilor, supravegherea elementelor din
opoziţie etc.
Jandarmeria operativă a participat la acţiunile de luptă, îndeplinind misiunile din
competenţă, în sprijinul marilor unităţi în structura cărora se afla.
După 3 iulie 1941, 32 de legiuni de jandarmi au fost subordonate armatelor de operaţii, iar
în urma eliberării Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost înfiinţate încă 13 legiuni de jandarmi.
La 12 noiembrie 1941, a fost înfiinţat Inspectoratul de Jandarmi Transnistria, cu reşedinţa la
12
Jandarmeria Rom=n\
Tiraspol, împărţit mai târziu în Inspectoratul de Jandarmi Odessa, cu 7 legiuni şi Inspectoratul de
Jandarmi Balta, cu 6 legiuni. În zona interioară, Jandarmeria teritorială a organizat 22 companii
de poliţie pentru paza celor 10 lagăre de prizonieri şi realizarea măsurilor antidesant.
În zona armatelor de operaţii, Jandarmeria (constituită în unităţi şi subunităţi de poliţie
subordonate marilor unităţi) a dovedit energie, curaj, spirit de sacrificiu şi înalt patriotism. În afară
de cazurile când, datorită situaţiilor locale, trupa şi ofiţerii de jandarmi au luptat în prima linie, au
fost împrejurări când unii dintre ei au cerut să fie trimişi în regimente de infanterie, pentru a lupta.
În condiţiile participării României la războiul împotriva Uniunii Sovietice, a fost elaborat un
nou act normativ care reglementa activitatea Jandarmeriei. Astfel, a intrat în vigoare Legea nr. 264
din 22 aprilie 1943, pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei, care stabilea că această
instituţie era un corp militar, instituit pentru a veghea pe teritoriul rural la executarea misiunilor
poliţiei generale şi militare. În anumite cazuri, ea putea sprijini acţiunea poliţiei pe teritoriul
urban, în momente de perturbare a ordinii şi siguranţei naţionale. Situaţia generală, determinată
de starea de război, a impus inserarea prevederii că Jandarmeria aparţinea Ministerului Apărării
Naţionale, aflându-se la dispoziţia Ministerului de Interne numai pentru executarea misiunilor de
poliţie ce-i revin.
În cadrul Ministerului Apărării Naţionale funcţiona Inspectoratul General al Jandarmeriei
care comanda formaţiunile teritoriale, mobile, de oraş, de instrucţie şi servicii, precum şi şcolile.
Formaţiunile teritoriale prevăzute în lege erau posturile comunale, secţiile, sectoarele, legiunile,
inspectoratele şi subinspectoratele generale. Formaţiunile mobile se organizau pe lângă
inspectoratele de jandarmi, fiind unităţi de forţă poliţienească în măsură să intervină pe teritoriul
urban şi rural. În capitală funcţiona un Regiment al Jandarmeriei Pedestre, pus de armată la
dispoziţia Prefecturii Poliţiei.
Statutul Jandarmeriei a determinat inserarea în lege a precizării că absolvenţii Şcolii de
jandarmi făceau parte din cadrele active ale armatei, ca ofiţeri combatanţi, având în plus obligaţia
de a urma cursurile Facultăţii de Drept.
O atenţie specială era acordată misiunilor Jandarmeriei, care constau în: acţiuni de poliţie
generală pe teritoriul rural al ţării; prevenirea oricăror acte ostile la adresa ordinii şi siguranţei
naţionale; apărarea libertăţii, proprietăţii şi siguranţei persoanelor fizice şi juridice; cercetarea,
urmărirea şi prinderea infractorilor şi trimiterea lor în faţa justiţiei; executarea hotărârilor date de
justiţie; întreţinerea şi restabilirea ordinii interne; sprijinirea celorlalte autorităţi ale statului şi a
operelor de asistenţă socială.
În vara anului 1944, în circumstanţele în care teritoriul României devenise propriu-zis
teatru de acţiuni militare, Marele Stat Major a procedat la aducerea unor amendamente în
domeniul organizării şi misiunilor Jandarmeriei. Ele au fost cuprinse în documentul intitulat
Instrucţiuni referitoare la funcţionarea Jandarmeriei în timp de război în regiunea armatelor de
operaţiuni, emis la 27 iulie 1944, şi au constat, în principal, în reglementarea autorităţii asupra
structurilor teritoriale, pentru asigurarea operativităţii în întrebuinţarea acestora, în condiţiile în
care zona lor de competenţă era inclusă în zona de operaţii a comandamentelor militare.
13
Jandarmeria Rom=n\
Actul istoric de la 23 August 1944 a avut importante consecinţe militare, politice şi
economice. Deşi a salvat cea mai mare parte a teritoriului ţării de la distrugerile care ar fi fost
provocate de rezistenţa militară împotriva trupelor sovietice, ieşirea unilaterală din războiul
împotriva Naţiunilor Unite a avut tragice consecinţe asupra trupelor de pe front, care, în lipsa
unui acord de armistiţiu cu partea rusă, au fost în mare parte dezarmate şi capturate.
Jandarmeria şi-a adus o contribuţie notabilă şi în a doua etapă a participării României la
cel de-al Doilea Război Mondial. Jandarmeria teritorială şi operativă a acţionat în toate
momentele importante ale acestei etape: desprinderea României de Axă şi trecerea de partea
Naţiunilor Unite, participarea la operaţiile pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest şi, în
continuare, la cele din Ungaria, Cehia şi Slovacia.
Noul inspector general al Jandarmeriei, generalul Constantin Anton, a transmis unităţilor
de jandarmi Ordinul de luptă nr. 43629, prin care se preciza că formaţiunile teritoriale
(inspectorate, legiuni, secţii şi posturi de jandarmi) sunt în stare de alarmă, cu misiunea de a
riposta prin luptă în caz de atac din partea trupelor germane, iar formaţiunile de intervenţii
(Regimentul de Jandarmi Pedeştri, batalioanele de jandarmi, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi
Drăgăşani, aflate în Capitală), precum şi celelalte şcoli de jandarmi, batalioane şi legiuni mobile
din teritoriu sunt gata de luptă şi se pun la dispoziţia unităţilor militare, luptând împreună
11
cu ele .
După declararea stării de război cu Germania, în urma agresiunii, atacării şi dezarmării mai
multor unităţi române, s-a trecut la lupta contra elementelor germane răspândite pe întreg
teritoriul ţării, cu scopul de a le dezarma şi a le face inofensive.
În baza Ordinului de operaţii al Comandamentului Militar al Capitalei nr. 0871/23.08.194412,
unităţile militare, având în subordine şi unităţi de jandarmi cu un efectiv de 12.000 de militari, au
trecut la organizarea apărării, concomitent cu acţiunile de dezarmare şi capturare a
comandamentelor şi unităţilor germane aflate în Capitală şi împrejurimi13.
La 11 septembrie 1944, Inspectoratul General al Jandarmeriei a emis Instrucţiunile
nr. 44158, care reglementau organizarea poliţienească a teritoriului şi modul de acţiune pentru
eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest, în strânsă legătură cu marile unităţi operative care
acţionau în zonă, prevăzându-se că distanţa dintre linia frontului şi unităţile de jandarmi trebuie
să fie de „maximum o zi de marş”, respectiv 30-40 km.
Îndeplinirea dificilelor şi multiplelor misiuni s-a realizat în condiţiile unor frecvente
modificări în structura organizatorică a Jandarmeriei Române. Din cercetarea documentelor de
arhivă putem constata că, începând din toamna anului 1944, Comisia Aliată de Control a impus o
reducere drastică a Jandarmeriei. Dacă în noiembrie 1944, efectivele erau de 30.718 jandarmi, în
martie 1945 au ajuns la 456 de ofiţeri, 7.200 de subofiţeri şi 4.344 trupă, adică la 12.000 de
jandarmi14.
Cu greu, în 1947, la intervenţia noilor autorităţi, efectivele Jandarmeriei au atins 20.000 de
oameni.
14
Jandarmeria Rom=n\
Modificarea esenţială a rolului Jandarmeriei se produce prin intrarea în vigoare a Legii nr. 59
din 28 martie 194715. Din acest moment, Jandarmeria trece în subordinea nemijlocită a Ministerului
de Interne şi se limitează la misiuni de poliţie, devenind „un corp auxiliar” al acesteia.
În noiembrie 1947, s-a înfiinţat Secretariatul General pentru Trupe, format din
Comandamentul Trupelor de Grăniceri, Inspectoratul General al Pompierilor şi Inspectoratul
General al Jandarmeriei. În 23 ianuarie 1949 s-au înfiinţat Trupele de Securitate. Ulterior, toate
batalioanele de jandarmi şi centrele de instrucţie au trecut la Comandamentul Trupelor de
Securitate, iar inspectoratele, legiunile, sectoarele şi posturile de jandarmi s-au subordonat Direcţiei
Generale a Miliţiei. Această suită de acte normative a pus, practic, capăt existenţei Jandarmeriei.
În acest context, Jandarmeria, armă de elită cu o bogată tradiţie, a dispărut de pe eşichierul
instituţiilor statului român, urmând o perioadă de furibundă activitate propagandistică pentru
contestarea istoriei sale, a rolului şi contribuţiei acesteia la apărarea fiinţei naţionale şi a statului
de drept.
Istoria trebuie scrisă şi recunoscută aşa cum a fost, chiar dacă unele din momentele sale
sunt incomode. Astfel, în redarea istoriei instituţiilor care au urmat Jandarmeriei până în
Decembrie 1989, nu trebuie ocolit adevărul, fiind datoria noastră de a susţine că Jandarmeria a
funcţionat şi după 1949, pentru a demonstra o continuitate istorică.
Trupele de Securitate, înfiinţate la 23 ianuarie 1949, au preluat o parte din misiunile
Jandarmeriei, din patrimoniul ei uman, material şi spiritual, şi-au asumat, păstrat şi continuat
peste timp, din generaţie în generaţie, şi o mare parte din tradiţia şi valorile Jandarmeriei Române.
Trebuie să afirmăm, fără rezerve, că Trupele de Securitate, în ciuda vitregiei vremurilor şi a
îngrădirilor impuse de regimul comunist, au constituit o discretă, dar trainică punte de legătură
între fosta şi actuala Jandarmerie, o supravieţuire sui-generis a Jandarmeriei şi, în consecinţă,
trebuie să facă parte dintr-o istorie completă şi coerentă a acesteia.
În perioada premergătoare declanşării Revoluţiei din Decembrie 1989, Trupele de
Securitate, ca parte componentă a Ministerului de Interne, constituiau o structură militară, cu
următoarea organizare a Comandamentului Trupelor de Securitate: patru brigăzi de securitate; 18
batalioane de securitate; nouă unităţi speciale; trei centre de instrucţie; un centru de perfecţionare
a cadrelor şi alte formaţiuni de deservire.
În decembrie 1989, Trupele de Securitate, parte componentă a Ministerului de Interne şi a
sistemului naţional de apărare a ţării, erau destinate ca, în cooperare cu forţele abilitate ale
statului, să participe la îndeplinirea misiunilor specifice, stabilite prin lege.
Cu o istorie de 161 de ani, Jandarmeria Română face parte din categoria instituţiilor care,
conform legii fundamentale a statului, şi-au desfăşurat activitatea având la bază acte normative de
organizare şi funcţionare, al căror conţinut a reflectat concepţia puterii de stat referitoare la rolul
forţelor de ordine publică. Procesul de reformă, iniţiat gradual după decembrie 1989, a avut la bază
dorinţa societăţii de a evolua firesc spre democraţie şi economie de piaţă, valori organice ale
statului de drept.
15
Jandarmeria Rom=n\
Reaşezarea instituţiilor de stat pe temelii democratice a favorizat, în mod decisiv, atât
renaşterea Jandarmeriei, în calitate de continuatoare a instituţiei desfiinţate abuziv la începutul
anului 1949, cât şi elaborarea unei concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de ordine
internă, în concordanţă cu cerinţele unei noi societăţi.
Renăscută în timpul transformărilor care au avut ca punct de plecare evenimentele din
decembrie 1989, în contextul repunerii în drepturi a instituţiilor tradiţionale ale statului de drept,
Jandarmeria Română şi-a afirmat vocaţia europeană, şi-a confirmat fără echivoc rolul său de
forţă militară specializată în îndeplinirea unor multiple misiuni pentru apărarea ordinii
constituţionale, a ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Adevărata dimensiune a Jandarmeriei până la desfiinţarea acesteia, în 1949, este relevată
de faptul că instituţia a fost pusă în serviciul a trei ministere. În primul rând, Jandarmeria era
pusă în serviciul Ministerului de Interne, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, din acest
punct de vedere, jandarmii având o pregătire poliţienească pe măsură. În al doilea rând, acţiona
în serviciul Ministerului Justiţiei, pentru respectarea aplicării legilor, personalul acesteia având
pregătirea juridică necesară îndeplinirii acestor atribuţii. În al treilea rând, avea competenţele
necesare pentru a acţiona în serviciul Ministerul Apărării Naţionale, personalul fiind instruit şi
din punct de vedere militar, deprins cu disciplina militară, în măsură să respecte regulamentele
militare şi legile războiului, pentru a putea asigura poliţia militară a frontului.
Reînfiinţarea Armei a avut loc într-un context istoric determinat de situaţia internă a
României în anii '90, de eforturile de consolidare a statului de drept şi de restructurarea
economică având importante urmări în plan social, care au impus măsuri normative,
organizatorice şi de pregătire a unor forţe de ordine capabile să contracareze acţiunile ostile,
îndreptate împotriva ordinii şi siguranţei publice şi să se angajeze cu tot potenţialul în efortul
general de apărare.
Evoluţia Armei, după 1989, a fost caracterizată de faptul că, după o serie de modificări ale
denumirii sale în calitate de structură componentă a Ministerului Apărării Naţionale, şi-a regăsit
locul şi rolul firesc în cadrul Ministerului de Interne, dezvoltându-se ca o componentă de bază a
sistemului forţelor de ordine publică.
Momentul care marchează reînfiinţarea Jandarmeriei l-a constituit intrarea în vigoare a
Hotărârii Guvernului nr. 0749 din 5 iulie 1990, care statua crearea Comandamentului Trupelor de
Jandarmi. Astfel, după numeroase căutări, instituţiei i se restituia, în sfârşit, vechea denumire,
reînnodându-se tradiţiile acestei arme de elită.
Pentru prima dată, după aproape jumătate de secol, mândrul nume al oamenilor de arme
reapărea în denumirea instituţiei. Chiar dacă au existat elemente de continuitate în evoluţia
instituţiei sub diferite denumiri, prin preluarea unor atribuţii, acest moment istoric reprezintă
renaşterea Jandarmeriei, fiind percepută ca un eveniment de referinţă şi un act de restituţie
istorică. Fără acest moment, evoluţia ulterioară a Jandarmeriei ar fi fost lipsită de sprijinul
tradiţiei, de rădăcinile trecutului şi binecuvântarea antecesorilor noştri.
16
Jandarmeria Rom=n\
Comandamentul Trupelor de Jandarmi răspundea de realizarea şi menţinerea unei înalte
capacităţi combative, de organizarea şi desfăşurarea întregului proces de instrucţie şi de educaţie,
de starea disciplinară a comandamentelor din subordine şi a trupelor, de folosirea judicioasă a
forţelor, mijloacelor şi materialelor avute la dispoziţie şi de îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor.
Primul comandant al Comandamentului Trupelor de Jandarmi a fost colonel dr. Bunoaica
Ion, care a cunoscut în amănunt istoria jandarmilor, înţelegând menirea acestora în decursul
timpului şi care şi-a dedicat viaţa reînnodării firului rupt în anul 1949 şi reînvierii tradiţiilor
acestei Arme. Experienţa, vasta cultură, competenţa şi tenacitatea sa au dat roade, odată cu
reînfiinţarea Jandarmeriei Române.
În perioada 1990-1995, organizarea şi aria de responsabilitate acţională şi teritorială a
Trupelor de Jandarmi au fost într-o permanentă dinamică. Jandarmeria constituia o forţă de
continuitate, care se manifesta, în primul rând, prin locul pe care-l ocupa în punctul de legătură
dintre societatea civilă şi comunitatea militară. Apropiată celei dintâi prin natura şi misiunile
îndeplinite în timp de pace, Jandarmeria era puternic legată de cea de-a doua, în special prin
statutul deţinut de personal.
În perioada de tranziţie spre realizarea unei societăţi pluraliste şi a statului de drept, se
poate aprecia, cu temei, că pregătirea unei forţe de ordine publică având statut militar, ca parte
componentă a sistemului de siguranţă naţională, a fost, în anii '90, o prioritate şi o obligaţie a
instituţiilor statului cu atribuţii în acest domeniu.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 116 din 5 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea
Jandarmeriei a reprezentat intrarea în deplină normalitate şi din punct de vedere legislativ, fiind
totodată o reparaţie logică şi morală faţă de desfiinţarea abuzivă a acestei Arme în urmă cu aproape
50 de ani. Actul normativ definea caracteristicile Jandarmeriei Române, care îşi redobândea, în
primul rând, denumirea tradiţională şi îi stabilea, având la bază Constituţia şi legile ţării, atribuţii
de asigurare a unui climat corespunzător de ordine şi linişte publică în timp de pace, iar în situaţii
excepţionale, de participare la efortul general de apărare a ţării.
După o perioadă de căutări şi adaptări în care nu au lipsit dificultăţile determinate de
percepţia rolului şi locului instituţiei în cadrul sistemului forţelor de ordine publică, prin apariţia
Legii nr. 550 din 29.11.2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, structura
organizatorică şi atribuţiile Jandarmeriei au fost adaptate la noile realităţi, în contextul general al
armonizării legislaţiei interne cu legislaţia europeană.
Odată cu intrarea în vigoare a legii, a fost adoptată şi Strategia Ministerului Administraţiei şi
Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea
criminalităţii stradale, potrivit căreia Jandarmeria Română reprezintă o componentă de bază a
structurilor destinate să gestioneze problematica din domeniul ordinii publice în timp de pace sau
în situaţii excepţionale, fiind abilitată prin lege să exercite dreptul de poliţie a statului.
Împreună cu prevederile Codului de procedură penală, care stabileşte dreptul jandarmilor
de a constata fapte de natură penală pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, încadrând
17
Jandarmeria Rom=n\

Jandarmeria Română în categoria instituţiilor cu responsabilităţi în cadrul procesului penal,

aceste acte normative reprezintă pilonii care conferă Armei noastre statutul de autoritate a
statului de drept.
Ca urmare a procesului continuu de modernizare, desfăşurat în cadrul evoluţiei generale a
societăţii româneşti, Jandarmeria se bucură de o dublă legitimare, atât din partea statului, cât şi
din cea a comunităţii, răspunzând astfel nevoii sociale de ordine şi siguranţă.
Consideraţi astăzi element de identitate, cei 161 de ani au rămas în memoria colectivă a
jandarmilor, principalele momente din evoluţia instituţiei noastre constituind tot atâtea repere
ale unui proces ireversibil de dezvoltare. Aceste evenimente interesante şi pline de substanţă
reliefează realitatea, atât în plan naţional, cât şi internaţional.
Prezenţa activă a jandarmilor în viaţa comunităţilor locale, prin acţiunile desfăşurate
cotidian, constituie principalul reper al statutului Jandarmeriei, de forţă sigură, credibilă, stabilă
şi eficientă a statului român. Profesionalismul şi principialitatea, dovedite de jandarmi pe timpul
misiunilor zilnice de combatere a faptelor antisociale ori de asigurare şi restabilire a ordinii
publice, în misiunile de pază şi protecţie instituţională sau pe timpul participării la limitarea şi
înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, constituie elementele care ne-au adus un binemeritat
prestigiu şi au conturat imaginea unei instituţii-model în cadrul forţelor de ordine şi siguranţă
publică.
În aceeaşi măsură, procesul de modernizare a resursei umane din Jandarmeria Română a
avut un caracter radical, desfăşurându-se pe două direcţii prioritare: realizarea unui corp de
cadre complet profesionalizat şi a unui sistem de pregătire continuă modern şi performant.
Sistemul instituţiilor de pregătire cuprinde astăzi centre de excelenţă, cu vocaţie europeană
(Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române, Centrul de
Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi Ochiuri, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii
Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia), întrunind aprecierile unanime ale partenerilor din ţările cu
tradiţie în domeniu.
Se poate afirma cu certitudine că modelul instituţional şi profesional al Jandarmeriei
Române este compatibil cu cel al instituţiilor similare din Uniunea Europeană, aspect relevat atât
în plan intern, cât şi la nivel internaţional, ca urmare a participării efectivelor de jandarmi la
misiuni internaţionale sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Uniunii Europene.
Participarea Jandarmeriei Române, alături de instituţii cu atribuţii în domeniul misiunilor
multinaţionale de menţinere a păcii, asistenţă umanitară sau de observare şi verificare, a făcut
dovada că România este capabilă să-şi asume obligaţiile ce decurg din statutul de membru al NATO
şi al Uniunii Europene, contribuind activ la eforturile comune pentru asigurarea securităţii şi
stabilităţii regionale şi globale. Dezvoltarea capacităţilor de securitate ale Uniunii Europene, prin
crearea unor structuri militare permanente şi prin sporirea atribuţiilor în domeniul
managementului crizelor, solicită, pe deplin justificat, prezenţa României printre statele furnizoare
de forţe cu statut militar, pregătite să îndeplinească misiuni în domeniul gestionării civile a crizelor.
18
Jandarmeria Rom=n\

Încă din anul 2002, la solicitarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, Jandarmeria Română a
participat la operaţiile de menţinere a păcii în provincia Kosovo, prestaţia jandarmilor români fiind
apreciată, în mod unanim, de reprezentanţii comunităţii locale şi ai instituţiilor internaţionale.
Astăzi, participarea instituţiei noastre la efortul internaţional de stabilitate şi reconstrucţie în
Kosovo continuă sub coordonatele misiunii Uniunii Europene.
Tot anul 2002 a adus Jandarmeriei Române statutul de membru cu drepturi depline în
cadrul Asociaţiei Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar
(F.I.E.P), alături de structuri similare din Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, Argentina,
Maroc, Chile şi Turcia. În anul 2008, Jandarmeria Română a deţinut preşedinţia asociaţiei, ocazie
cu care a dus la îndeplinire o serie de obiective comune, dovedind că a devenit un partener credibil
şi solid al comunităţii internaţionale.
Asociaţia a fost şi continuă să reprezinte promotorul modelului forţelor de tip jandarmerie la
nivel internaţional, în cadrul acesteia Franţa propunând crearea unei Forţe de Jandarmerie
Europeană. Proiectul s-a materializat în anul 2005, prin alăturarea celor cinci instituţii de poliţie
cu statut militar din cadrul Uniunii Europene, respectiv Jandarmeria Franceză, Arma
Carabinierilor Italieni, Jandarmeria Olandeză, Garda Civilă Spaniolă şi Garda Naţională
Republicană Portugheză.
Dispunând de capacităţile necesare, ţara noastră, prin Jandarmeria Română, a obţinut
statutul de membru cu drepturi depline al Forţei de Jandarmerie Europene în decembrie 2008.
Ca urmare a recunoaşterii pe plan internaţional a capabilităţii şi potenţialului său în
domeniul ordinii publice, Jandarmeria Română a devenit o instituţie credibilă care este percepută
ca un partener egal de către structurile similare cu tradiţie din ţările Uniunii Europene.
Istoria ne convinge de fiecare dată că izvoarele scrise nu pot epuiza adevărul istoric. De la
Grigore Alexandru Ghica, făuritorul Jandarmeriei Naţionale la 3 Aprilie 1850, Alexandru Ioan Cuza,
semnatarul Regulamentului Jandarmeriei de Oraş, considerat cea de-a doua lege de organizare a
Jandarmeriei, Lascăr Catargiu, om politic şi ministru de interne al României, care a elaborat şi pus
în aplicare una din principalele legi ale Jandarmeriei Rurale, punând bazele celei mai moderne
forme de organizare a poliţiei la sate, Jandarmeria, la Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine,
respectiv Comandamentul Trupelor de Jandarmi, Legea nr. 116/1998, ulterior Legea nr. 550/2004
privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Asociaţia Forţelor de Poliţie şi
Jandarmerie Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar (FIEP) şi Forţa de Jandarmerie
Europeană, misiunile sub egida O.N.U. şi EULEX în Kosovo, istoria are izvoare nesecate.
De aici ne tragem astăzi seva respectului, ne cinstim eroii cărora le găsim scris numele pe
monumentele istorice şi traducem tradiţia în cultură organizaţională, desprinzându-se aprecierea
că Arma „oamenilor de arme” are o bogată tradiţie militară şi reprezintă un tezaur de înţelepciune
şi voinţă pe care viitorul nu are dreptul să-l refuze, fiecare jandarm având obligaţia să se implice, în
mod sincer, în acţiunea de recuperare a tradiţiei, care este un element fundamental în dăinuirea
Jandarmeriei Române.
19
Jandarmeria Rom=n\

Note

1. Gl. c. a. dr. Tudor Cearapin, gl. d. dr. George Seriţan, col. (r) dr. Octavian Burcin, col. dr. Ţuţu
Pişleag şi col. drd. Daniel Georgescu, Istoria Jandarmeriei Române, Editura Bren, Bucureşti, 2004,
pp. 9-12.

2. Gl. bg. (r) Vasile D. Mihalache, col. (r) Ioan P. Suciu, Istoria Jandarmeriei Române (1850 - 2000),
Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p. 10.

3. Termenul de „dorobanţi”, în accepţiunea Regulamentului Organic, nu are nicio legătură cu

membrii unităţilor militare constituite din rezervişti care şi-au căpătat renumele în Războiul de
Independenţă din 1877-1878.

4. N. Piccolas, Paul Kiseleff et le Principates de Valachie et de Moldavie, Paris, 1841, p. 34 [gl. bg. (r)
Vasile D. Mihalache, col. (r) Ioan P. Suciu, Istoria Jandarmeriei Române (1850-2000), Editura Sylvi,
Bucureşti, 2000, p. 14].

5. Gl. mr. Vasile D. Mihalache, col. (r) Ioan P. Suciu, Pagini dintr-o istorie nescrisă, 1850-1949,
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993, p. 8.

6. Gl. c. a. dr. Tudor Cearapin, gl. d. dr. George Seriţan, col. (r) dr. Octavian Burcin, col. dr. Ţuţu
Pişleag şi col. drd. Daniel Georgescu, op. cit., Editura Bren, Bucureşti, 2004, p. 75.

7. Monitorul Oficial, nr. 69 din 29 martie 1929.

8. Ibidem.

9. Gl. c. a. dr. Tudor Cearapin, gl. d. dr. George Seriţan, col. (r) dr. Octavian Burcin, col. dr. Ţuţu
Pişleag şi col. drd. Daniel Georgescu, op. cit., pp. 105-107.

10. Colonel Ştefan Gherovici; locotenent-colonel M. Cireş; maior magistrat I. Dumitrescu, Legea
pentru organizarea Jandarmeriei din 1939, adnotată şi cu anexe, p. VII.

11. Gl. c. a. dr. Tudor Cearapin, gl. d. dr. George Seriţan, col. (r) dr. Octavian Burcin, col. dr. Ţuţu
Pişleag şi col. drd. Daniel Georgescu, op. cit., pp. 142-143.

12. Arh. M.St.M., dosar 321/3, fila 21-A1.

13. Stan Stâgaciu, Octavian Burcin, Ovidiu Miron, Adrian Bălan, op. cit., pp. 88-90.

14. Ibidem.

15. Stan Stâgaciu, Octavian Burcin, Ovidiu Miron, Adrian Bălan, op. Cit., p. 91.

20
Jandarmeria Rom=n\

BIBLIOGRAFIE

1. Col. Gheorghe ROMANESCU, Oastea română de-a lungul veacurilor, Editura Militară,
Bucureşti, 1976;
2. Ion PITULESCU şi colectivul, Anul nou se naşte în sânge, Editura Universal Pan,
Bucureşti, 1998;
3. Sergiu NICOLAESCU, Cartea Revoluţiei Române, Decembrie 1989, Editura Ion
Cristoiu, Bucureşti, 1999;
4. I. DRAGOMAN, C. DRAGOMAN, Politica externă şi de Securitate a UE, Editura A.I.S.M.,
2000;
5. Tudor CEARAPIN, Securitatea şi apărarea naţională a României, Bucureşti, Fundaţia
Revista Jandarmeriei, 2002;
6. Ilie GORJAN, Restricţii legale şi libertatea de decizie a autorităţilor administrative în
apărarea ordinii publice, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004;
7. Antonie IORGOVAN, Noua lege a contenciosului administrativ, geneză şi explicaţii,
Editura Roata, Bucureşti, 2004;
8. I. DRAGOMAN, C. MILITARU, C. PANDURU, Relaţii internaţionale actuale, Editura
Intergraf, Reşiţa, 2004;
9. Tudor CEARAPIN, Petru CĂMĂRĂŞAN, Metodologii manageriale. Sistemul forţelor de
ordine publică sub impactul asimetriei la început de secol, Bucureşti, Editura BREN, 2004;
10. Virgil MĂGUREANU, Alex Mihai STOENESCU, De la regimul comunist la regimul Iliescu,
Editura Rao Books, Bucureşti, 2008;
11. Col. Ştefan GHEROVICI; lt. col. M. CIREŞ; mr. magistrat I. DUMITRESCU, Legea
pentru organizarea Jandarmeriei din 1939, adnotată şi cu anexe;
12. Gl. mr. Vasile MIHALACHE, Col. (r) Ioan P. SUCIU, Pagini dintr-o istorie nescrisă
1850-1949, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993;
13. Gl. mr. Vasile MIHALACHE, gl. mr. (r) Ioan P. SUCIU, Din istoria legislaţiei Jandarmeriei
Române, Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 1995;
14. Stan STÂGACIU, Octavian BURCIN, Ovidiu MIRON, Adrian BĂLAN, Ordinea internă şi
apărarea României în anii 1939-1941, Editura All Educational, Bucureşti, 1999;
15. Gl. bg. Vasile MIHALACHE, col. (R) Ioan P. SUCIU, Istoria Jandarmeriei Române
(1850-2000), Editura Sylvi, Bucureşti, 2000;
16. Anghel ANDREESCU, Riscuri şi ameninţări neconvenţionale la adresa securităţii
naţionale, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2000;
17. Tudor CEARAPIN, Gheorghe TOMA, Managementul ordinii publice la început de secol şi
mileniu, Editura Bioterra, Bucureşti, 2001;
18. Dr. Marius Ovidiu MIRON, Jandarmeria în perioada interbelică, mit şi realitate, Editura
Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003;
21
Jandarmeria Rom=n\

19. Nicolae NEAGU, Teoria şi practica întrebuinţării poliţiei civile a operaţiunilor de pace
ale Naţiunilor Unite, Editura Triumf, 2003;
20. Gl. c. a. dr. Tudor CEARAPIN, gl. d. dr. George SERIŢAN, col. (r) dr. Octavian BURCIN,
col. dr. Ţuţu PIŞLEAG şi col. drd. Daniel GEORGESCU, Istoria Jandarmeriei Române, Editura
BREN, Bucureşti, 2004;
21. C.N.S.A.S. - Florica DOBRE, Florian BANU, Camelia DUICĂ, Silviu B. MOLDOVAN şi
Liviu ŢĂRANU, Trupele de securitate (1949-1989), Editura Nemira, Bucureşti, 2004;
22. Ilie GORJAN, Restricţii legale şi libertatea de decizie a autorităţilor administrative în
apărarea ordinii publice, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004;
23. A. FOTA, I. VÂNEAŢĂ, C. FLOREA, De la criză la normalitate, Editura Sitech, Craiova,
2005;
24. Costică SILION, Al. I. GIURGIU, Viorel IONESCU, Managementul structurilor
specializate ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în asigurarea ordinii publice şi a
ordinii constituţionale în cooperare cu alte structuri din sistemul de apărare, Editura Moroşan,
Bucureşti, 2008;
25. Col. Daniel GEORGESCU, Măsuri adoptate şi acţiuni întreprinse pentru menţinerea
ordinii publice în România, în perioada martie 1939-iunie 1941. Locul şi rolul unităţilor şi
subunităţilor de jandarmi. Concluzii şi învăţăminte pentru începutul mileniului al treilea, teză de
doctorat, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, 2008;
26. Olimpiodor ANTONESCU, Determinări ale statutului de securitate al României în plan
internaţional asupra rolului şi locului Jandarmeriei Române în sistemul forţelor de ordine şi
siguranţă publică, în „Perspective ale securităţii şi apărării în Europa”, vol. 2, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, 2009;
27. Gl. bg. (r) Vasile D. MIHALACHE, Jandarmeria la răspântii sociale 1944-1990,
Volumele I şi II, Editura Sylvi, Bucureşti, 2009;
28. Col. (r) dr. Constantin LABONŢU, Otopeni 1989. Diversiune sau naivitate?, Editura
Paco, Bucureşti, 2009;
29. Colectiv de autori, Jandarmeria Română, 20 de ani în contemporaneitate, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2010.

Publicaţii periodice:
1. Revista Jandarmeriei, anul III, nr. 11, Oradea, Octomvrie-Noemvrie 1925;
2. Revista Jandarmeriei, anul XXII, nr. 6-10, Iunie-Octomvrie 1944;
3. Almanahul „Revista Jandarmeriei”, FED Grupul DRAGOPRINT, Bucureşti,1998;
4. Codul de conduită al OSCE din 1995 privind aspectele politico-militare ale securităţii,
publicat în Observatorul Militar din 20 ianuarie 1998 şi în Revista Română de Drept
Umanitar nr. 35/2000;
5. Marius NIŢU, Costeşti. Amintiri de la faţa locului după 6 ani, în Gândul, miercuri,
30 septembrie 2005;
22
Jandarmeria Rom=n\

6. Buletinul Jandarmeriei Române nr. 2(12) / 2009(IV), p. 326-332, col. dr. Lazăr CHIRIAC
Misiunile şi acţiunile desfăşurate de Jandarmerie alături de Armata Română pentru
eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei;
7. Buletinul Jandarmeriei Române nr. 4(14) / 2009(IV), p. 351-353, col. dr. Lazăr CHIRIAC
Participarea Jandarmeriei alături de Armata Română la acţiunile militare desfăşurate
împotriva Ungariei horthyste şi Germaniei hitleriste, până la terminarea războiului.

Documente de arhivă:
1. Regulamentul provizoriu asupra serviciului Jandarmeriei în campanie, 1928;
2. Monitorul Oficial, nr. 69 din 29.03.1929;
3. Codul Justiţiei Militare, în Monitorul Oficial nr. 66 din 20.03.1937;
4. Călăuza jandarmului, agent de poliţie şi jandarm în termen, 1939;
5. Dosar nr. 321/3, fila 21 (Arh. M.St.M. A1);
6. Dosar nr. 849, fila 271 (Arh. M.Ap.N. fond 948);
7. Raportul nr. 014 din 14.02.1994 privind participarea Trupelor de Securitate la acţiunile
din perioada 16-31.12.1989.

Webgrafie:
1. http://www.edrc.ro/docs/docs/politia/;
2. http://www.insse.ro;
3. http://www.politiaromana.ro;
4. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, www.fdsc.ro;
5. Treaty of European Union, art. J 4 alin 1, http://wwb.ecb./legal/pdf/maastricht.en.pdf;
6. Adevărul despre evenimentele de la Târgu Mureş, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-
1216521-adevarul-despre-evenimentele-targu-mures.htm;
7. Strategia de securitate naţională a României, http://www.presidency.ro/
static/ordine/SSNR/SSNR.pdf;
8. Documente privind conflictele intracomunitare desfăşurate în perioada 1990-1995,
Anexa 2, http://www.edrc.ro/docs/docs/politia/019-046.pdf.

23
Jandarmeria Rom=n\

24
Jandarmeria Rom=n\

25
Jandarmeria Rom=n\

26
Jandarmeria Rom=n\

27
Jandarmeria Rom=n\

26
Jandarmeria Rom=n\

29
Jandarmeria Rom=n\

30
Jandarmeria Rom=n\

31
Jandarmeria Rom=n\

32
Jandarmeria Rom=n\

33
Jandarmeria Rom=n\

34
Jandarmeria Rom=n\

35
Jandarmeria Rom=n\

36
Jandarmeria Rom=n\

37
Jandarmeria Rom=n\

38
Jandarmeria Rom=n\

39
 Lucrare realizată de Editura M.A.I.
cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române