Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

“ Răspunderea penală a minorilor conform

legislaţiei R. Moldova”

Elaborare: Guceac Ion, cl. XII ,,A”, LAŞM

Coordonator: Cerbuşca Pavel,
doctor în pedagogie

CHIŞINAU 2010
 CUPRINS:

INTRODUCERE………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova

1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale………………………………….5

CAPITOLUL II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor

2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz……………………..9

2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor…………………………12

CAPITOLUL III. Necesitatea educaţiei juridice

3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor……………….. 14

3.2 Prevenirea infracţiunilor prin activizarea potențialului minorilor ............16

ÎNCHEIERE…………………………………………………………………..... 19
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………...20
ANEXE…………………………………………………………………………...21
 Motto: “Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă”

(Sofocle)

INTRODUCERE
O societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, valori care nu pot exista de la sine, dacă nu sunt înţelese corect şi
respectate ca etalon. Pentru ca democraţia să funcţioneze din plin, membrii societăţii ar trebui să
fie activi şi responsabili, să posede o cultură civică şi juridică, să cunoască legile şi să le respecte.
Altfel nu poate fi construită o societatea democratică, bazată pe valori, unde să se dezvolte o
personalitate liberă şi deschisă, capabilă să acţioneze în condiţii de schimbare şi să judece în
funcţie de calităţile pe care le consideră necesare şi importante: corectitudinea, onestitatea,
toleranţa. Aceste şi alte calităţi sunt cultivate prin educaţie juridică, participând în studii,
dezbateri, pentru a înţelege de ce ar trebui fiecare cetăţean să respecte legile şi să fie responsabil
în primul rând în faţa propriei conştiinţe. Dar acest tip de educaţie trebuie să fie implantat încă
din timpul vârstei juvenile a cetăţeanului. Eşecul constituirii unei societăţi criminale este că nu se
acordă o atenţie educativă minorilor atât în familie, cât și în instituțiile de învățământ.

Criminalitatea minorilor reprezintă un factor inerent oricărei societăţi, care, în opinia

cercetătorilor A. Kozmovici, M. Kaloşski, P. Tap și alții este alimentat atât de factorii interni, din
categoria cărora fac parte stresul, particularităţile psiho-comunicative, cât şi de factorii externi,
printre care: factorii socioculturali, economici, educaţionali etc.

În Republica Moldova fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un

domeniu de interes pentru jurişti, asistenţi sociali, psihologi, pedagogi, deoarece investigaţiile
scot în prim-plan o realitate crudă: cel mai frecvent la răspunderea penală şi contravenţională
pentru comiterea unor fapte social-periculoase sau încălcarea ordinii publice sunt atraşi
adolescenţii în vârstă de 16-18 ani. Tema investigată este actuală devreme ce numărul
infracţiunilor în rândurile minorilor cresc. În Tiraspol pe parcursul anului 2005, au fost anchetate
752 de infracţiuni comise de persoane în vârstă de până la 18 ani. Numărul infracţiunilor
săvârşite de minori în această zonă, în comparaţie cu anul 2004, au crescut cu 10, 5%. În 2007
numărul de infracţiuni în rândurile minorilor a crescu cu 19% în Donduşeni, Leova – cu 18,3% şi
sectorul Ciocana din municipiul Chişinău – cu 25 la sută. În Municipiul Bălţi statistica arată că
mai mult de 50% din minorii infractori, la momentul săvârşirii infracţiunilor, se aflau în stare de
ebrietate alcoolică. În ultimul timp, poliţia din Bălţi se confruntă cu un aspect nou al problemei:
delicvenţa juvenilă feminină. Furturile de buzunar, furturile şi chiar jafurile, uneori, furturile din
apartamente, încep a fi monopolul fetiţelor de 10-14 ani.

Aportul pe care îl aduc societăţii în diminuarea criminalităţii în rândurile minorilor este

această lucrare de cercetare. Dacă cetăţenii şi în special minorii vor cunoaşte legea (inclusiv
legea penală) şi vor fi educaţi corect, vor fi mai puţine infracţiuni în societate şi va fi în mai mare
siguranţă viaţa oamenilor. Lucrarea este un mijloc de prevenire a acţiunilor inumane ale tinerilor
în devenire, deoarece este o tentativă de atenţionare a minorilor asupra pedepselor penale pe care
le pot primi dacă nu vor respecta legea. Aş dori să menţionez că punctul meu de vedere coincide
cu al lui Sofocle în ceea ce priveşte legea: ,, Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat,
unde nu există frică de pedeapsă”. De aceea am încercat să pun în evidenţă gravitatea pedepselor
penale la care pot fi atraşi minorii - un mijloc eficient, cred eu, de stopare a acţiunilor cu caracter
penal în rândurile minorilor, acesta fiind şi scopul lucrării de față.

Scopul lucrării este de a demonstra necesitatea cunoaşterii legii penale de către minori şi
de a fi implicaţi în diverse activităţi educaţionale, fiind astfel reduse numărul de infracţiuni în
comunitate.

Obiectivele de bază:

 cercetarea minuţioasă şi critică a surselor în domeniul dreptului penal;

 analiza unor studii de caz din comunitate cu referire la infracţiunile săvârşite de minori;

 propunerea unor sugestii de limitare a numărului de infracţiuni săvârşite de minori.

Ipoteza cercetării constă în faptul că minorii vor fi implicaţi mai puţin în acte penale,
dacă:

 vor cunoaşte mai bine semnificaţia legii penale;

 vor fi implicaţi în mai multe activităţi pe interese bazate pe voluntariat pentru a nu avea
timp să fie implicaţi în infracţiuni;

 statul va acorda o atenţie sporită familiei, educaţiei şi drepturilor şi responsabilităţilor

copiilor.

Ca metode de cercetare au fost utilizate: cercetarea individuală; observarea aspectelor în

domeniul dreptului penal, tehnici de implicare a tinerilor, sondajul, chestionarul, interviul,
studiul de caz etc.

Tineri care au o pătat viitorul lor și al țării Tineri activi, care pun bazele viitorului lor și al țării
 CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova
1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale

Protecția valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a constituit întotdeauna şi

constituie peste tot în lume o condiţie de existenţă a societăţii. Protejarea socială împotriva
faptelor periculoase, după apariţia statului a devenit o funcţie importantă a acestuia pe care o
realizează cu ajutorul dreptului penal. Prin identificarea faptelor periculoase pentru valorile
sociale şi a sancţiunilor aplicabile celor care săvârşesc astfel de fapte, dreptul penal contribuie la
apărarea acestor valori. În sensul de mai sus, termenul drept penal este folosit pentru a denumi
ramura de drept, ca sistem al normelor juridice penale care reglementează relaţiile de apărare
socială; dar acelaşi termen drept penal se foloseşte şi pentru a denumi ştiinţa dreptului penal ca
ansamblu de idei, teorii, concepţii, cu privire la dreptul penal. În literatura juridică de specialitate
străină, dreptul penal mai este denumit şi drept criminal, denumire ce derivă de la cuvântul latin
crimen - crimă, adică fapta infracţională interzisă. În aceeaşi ordine de idei, denumirea „drept
penal", derivă de la cuvântul latin poena = pedeapsă, deci de la sancţiunea aplicabilă pentru fapta
interzisă. Şi într-un sens şi în celălalt, denumirea s-ar referi doar la una din instituţiile
fundamentale ale ramurii de drept, respectiv la pedeapsă ori la faptă infracţională.
În definirea dreptului penal trebuie reţinute trăsăturile specifice ale acestei ramuri de
drept cu privire la obiect, metoda specifică de reglementare, scopul acesteia ca şi modul specific
de realizare a acestui scop. Având în vedere clementele de mai sus, aşa cum s-a susţinut în
literatura juridică, apreciem că dreptul penal se poate defini ca: „sistemul normelor juridice care
reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni
specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării
acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le
săvârşesc". Ca ramură de drept, dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice, ci un
ansamblu de norme juridice structurat în sistem, după criterii ştiinţifice în jurul unor norme cu
caracter de principiu şi pe instituţiile fundamentale ale dreptului penal - infracţiunea, sancţiunile
de drept penal şi răspunderea penală. Fiind o ramură distinctă a dreptului, dreptul penal are un
obiect propriu de reglementare şi anume o categorie aparte de relaţii sociale, relaţii create în jurul
şi datorită valorilor sociale de a căror apărare depinde existenţa şi dezvoltarea societăţii.
Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de protecție socială, relaţii ce se nasc între
membrii societăţii pentru respectarea de către aceştia a unor valori cum sunt persoana cu
drepturile şi libertăţile sale, liniştea şi ordinea publică, însăşi societatea în întregul ei.
Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la îndoială. În adevăr nu este posibilă
existenţa societăţii fără protejarea (apărarea) sistemului de valori pe care societatea se întemeiază
şi anume: persoana umană cu drepturile şi libertăţile ei; statul, suveranitatea, independenţa,
unitatea şi indivizibilitatea lui; proprietatea; indiferent de forma pe care o are dreptul de
proprietate, ordinea şi liniştea publică, ordinea de drept.
Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a devenit o funcţie importantă a
statului. Exercitarea acestei funcţii se realizează prin dreptul penal. Faptele prin care indivizi
izolaţi periclitau valorile sociale au devenit infracţiuni, iar reacţia împotriva făptuitorilor a fost
etatizată - devenind monopol al statului. Dezvoltarea dreptului penal de-a lungul timpului a
reflectat evoluţia sistemelor de politică penală şi gândirii juridice din perioadele istorice care sau
succedat.
 Caracterele dreptului penal sau trăsăturile caracteristice ale acestei ramuri de drept se
desprind din specificul relaţiilor de apărare socială care îi revin spre reglementare. Drept,
deoarece faptele grave, încălcările grave din aceste domenii nu sunt prevăzute în normele de
drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei etc., ci tot în dreptul penal care prin prevederea
acestora în normele sale contribuie la prevenirea lor, iar în caz de încălcare, la restabilirea ordinii
încălcate prin aplicarea de sancţiuni specifice.
Dreptul penal are ca scop protejarea cetățenilor împotriva infracţiunilor, a valorilor
sociale esenţiale ale societăţii, se apără împotriva infracţiunilor Republica Moldova,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile
acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept.
Ca instrument, dreptul penal în realizarea scopului său are de îndeplinit unele sarcini sau
funcţii care pot fi sintetizate în:

 asigurarea prevenirii infracţiunilor;

 asigurarea cadrului legal de realizare a funcţiei de apărare socială;

 asigurarea dezvoltării noilor valori şi relaţii sociale.

Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV a intrat în vigoare din 18.04.2002. Acesta
prezintă în structura sa Partea Generală alcătuită din 13 capitole şi Partea Special alcătuită din 18
capitole. Codul penal este unica lege penala (prin legea penală se înţelege un anumit act normativ
care cuprinde în conţinutul său norme, dispoziţii penale) a R. Moldova.
Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi
dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi
prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Codul penal al R. Moldova se aplică în conformitate
cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile
fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.
La baza codului penal stau anumite principii care sunt primordiale ca importanţă, ca:
Principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului penal se
desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta. Principiul legalităţii în dreptul penal
examinat în funcţie de cele trei mari instituţii ale acestuia - infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea
penală se poate exprima în regulile adagiile: „nullum crimen sine lege", „nulla poena sine
lege", „nullum judidum sine lege". Potrivit acestor reguli, o fapta chiar dacă este periculoasă nu
poate fi considerată infracţiune atâta timp cât prin lege nu este calificată ca atare. Ori o
constrângere aplicată unei persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin
lege, iar stabilirea răspunderii penale (judecata) trebuie să se facă potrivit legii. Principiul
legalităţii în dreptul penal a fost formulat şi înscris în Declaraţia drepturilor omului şi
cetăţeanului de către ideologii revoluţiei franceze din 1789 în art. VIII astfel: „nimeni nu poate fi
pedepsit decât în virtutea unei legi promulgate anterior infracţiunii şi legal aplicate". Principiul
legalităţii a fost apoi consacrat în legislaţiile penale ulterioare şi în unele Constituţii ale statelor
din Europa şi din lume. Principiul legalităţii a fost afirmat în „Declaraţia universală a drepturilor
omului" adoptată de adunarea generală ONU la 10 decembrie 1948 în art. 11 al. 2: ,,Nimeni nu
va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul în care ele au fost
comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului internaţional sau naţional”. Consacrarea
principiului legalităţii în codul penal are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie a
drepturilor şi libertăţilor omului.
Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare penală trebuie să
pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii de apărare se află omul
cu drepturile şi libertăţile sale. În normele penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului
li se poate conforma. Sancţiunile penale pe lângă funcţia coercitivă îndeplinesc şi funcţia de
reeducare.
Principiul egalităţii în faţa legii penale - principiu care exprimă regula că toţi indivizii
din societate sunt egali în faţa legii. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără
privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Egalitatea în faţa legii penale
funcţionează pentru toţi indivizii, fie în calitatea acestora de beneficiari ai ocrotirii penale, fie de
destinatari ai exigenţelor acesteia.
Principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Acest principiu
presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure prevenirea săvârşirii
faptelor periculoase atât prin conformare, cât şi prin constrângere faţă de cei care săvârşesc astfel
de fapte. Prevenirea faptelor periculoase (a infracţiunilor) este scopul dreptului penal şi care
urmează să se realizeze în principiu prin conformare (cooperare) ca rezultat al cunoaşterii legii şi
al creşterii conştiinţei individuale.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Principiul funcţionează ca o garanţie
a libertăţii persoanei, întrucât fără săvârşirea unei infracţiuni nu se poate antrena răspunderea
penală a unei persoane. Acest aspect justifică ridicarea la rangul de principiu fundamental a
acestei reguli, care constituie şi un principiu al răspunderii penale.
Principiul personalităţii răspunderii penale. Acest principiu conţine regula potrivit
căreia caracterul personal al răspunderii penale implică aplicarea pedepsei numai celui ce a
săvârşit o infracţiune, iar celelalte sancţiuni de drept penal, măsurile de siguranţă în special se
pot lua numai faţă de cel ce prin fapta sa a dat în vileag starea de pericol social ce trebuie
înlăturată. Principiul apare ca o garanţie a libertăţii persoanei şi de aceea este considerat
principiu fundamental, el constituind totodată şi un principiu al răspunderii penale.
Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. Acest principiu presupune
stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal - pedepse, măsuri de siguranţă şi măsuri
educative în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile
de îndreptare ale acestuia Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal este şi un
principiu al răspunderii penale.

Concluzie:
Cu multe secole în urmă fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un
domeniu de interes pentru mai mulți specialiști, dar și oameni de rând. Codul penal şi principiile
exemplificate mai sus au menirea să pună în prim plan omul ca valoarea supremă a comunităţii
care trebuie apărat de toate infracţiunile antiumane.
În ultimii ani, datorită reformei sistemului justiției e în curs de desfăşurare procesul de
modernizare a justiţiei juvenile. Exista, așadar, un cadru juridic în țară care ar trebui să prevină și
să limiteze numărul de infracțiuni.
 Capitolul II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor
2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz

Convenţional, toate faptele umane pot fi împărţite în două grupe:

 fapte social-utile (ex: voluntariatul)
 fapte periculoase pentru societate (ex.: infracţiunea)
Conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal care
alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal -
formează structura dreptului penal, „pilonii" dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această
accepţiune a fost considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca „piatră de temelie" a
oricărui sistem de drept penal. Între accepţiunile conceptului de infracţiune nu se poate pune
semnul egalităţii. Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul
dreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea de infracţiune prin trăsăturile ei
esenţiale.
Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu
vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Prin definirea noţiunii generale
de infracţiune, se pune în evidenţă aspectele: material, uman, social,
moral-politic şi juridic ale acesteia, conferă cu alte cuvinte conceptului
general de infracţiune un caracter realist. Într-adevăr, infracţiunea ca
fenomen ce se petrece în realitatea socială, îmbracă aspectele de a fi:
material în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a individului;
uman pentru că reprezintă o activitate omenească; social căci priveşte,
se îndreaptă împotriva relaţiilor sociale; moral-politic, căci reprezintă
atitudinea morală şi politică a făptuitorului faţă de valorile sociale; juridic căci reprezintă o
încălcare a unei norme juridice penale. Prin definirea infracţiunii se stabileşte regula de drept
potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice
care o deosebesc de alte fapte (contravenţii, abateri care pot fi combătute prin atâta mijloace
nepenale).
Noţiunea generală de infracţiune prezintă importanţă sub un întreit aspect:
a) reprezintă o regulă de drept de care însuşi legiuitorul se foloseşte în stabilirea faptelor
care urmează să fie trecute în legea penală (după vinovăţie, grad de pericol social) ca infracţiuni,
ca şi pentru scoaterea din sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu
se mai săvârşesc.
b) serveşte la delimitarea infracţiunilor de alte fapte extra penale;
c) pentru practician reprezintă un ghid de care se foloseşte în cadrul activităţii de aplicare
a legii penale observând îndeplinirea (regăsirea), în fapta săvârşită a trăsăturilor esenţiale ale
infracţiunii, ori lipsa acestora cu consecinţa neconsiderării faptei respective ca infracţiune.
Pericolul social al faptei infracţionale rezidă în aceea că ea este dăunătoare pentru
societate, adică pricinuieşte sau creează anumite daune relaţiilor sociale. Pericolul social este
determinat de anumite semne obiective şi subiective ale faptei, cum sunt: locul, timpul, volumul
daunei pricinuite, vinovăţia, motivul, scopul şi personalitatea infractorului.
 Infracţiunea prezintă un fenomen de regres social,
capabilă să lezeze şi chiar să distrugă existenţa valorilor general-
umane în societate. Fapta socialmente periculoasă şi ilegală este
calificată ca infracţiune numai atunci când ea este săvârşită cu
vinovăţie, adică intenţionat sau din imprudenţă. Vinovăţia
reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile
socialmente periculoase, precum şi urmările lor. De menţionat
că nici o acţiune, oricât de periculoasă ar fi şi oricât de grave
urmări ar provoca, ea nu poate fi recunoscută ca infracţiune,
dacă a fost săvârşită fără vinovăţie. De asemenea, nu constituie
infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de
prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi
dădea seama de caracterul vătămător al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări. Se consideră
că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar
considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei
prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil,
infracţiunile prevăzute de prezentul cod penal sânt clasificate în următoarele categorii: uşoare,
mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de
pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa
maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă
cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani (ex.:
trădarea de patrie, spionajul, banditismul, omorul intenţionat, tâlhăria, darea şi luarea de mită,
atentarea la viaţa lucrătorului de poliţie)
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
În dreptul penal vârsta persoanei responsabile care poartă răspunderea penală pentru săvârşirea
faptei este de 16 ani. Minorii care au depăşit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani
sunt pasibil de răspunderea penală numai pentru săvârşirea prevăzute la alin 2 art. 21. Minorii
care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală pe
care le-ar fi săvârşit. Persoanelor liberate de răspundere penală, li se pot aplica măsurile de
constrângere cu caracter educativ. Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare,
mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va
constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea
altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.
 Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până
la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după
atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală
sau de meserii.
Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrângerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.
Concluzie:
Astfel, conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal
care alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept
penal - formează structura dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această accepţiune a fost
considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca ”piatră de temelie” a oricărui sistem de drept
penal.
2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor

Conform Codului Penal se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele

legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi
precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege.
Pedeapsa penală constituie o sancţiune de drept penal ce constă într-o măsură de
constrângere penală aplicată de instanţa de judecată faţă de persoanele vinovate de săvârşirea
unei fapte socialmente periculoase, prevăzută de legea penală şi calificată respectiv ca
infracţiune. Pedeapsa are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea
condamnatului, cât şi din partea altor persoane.
Calitatea de subiect al infracţiunii presupune aptitudine biopsihică a persoanei de a
înţelege şi de a-şi asuma obligaţiile de comportare prevăzute de normele dreptului penal, precum
şi capacitatea de a-şi stăpâni şi a-şi dirija în mod conştient actele de conduită în raport cu cele
existente. Omul însă nu dobândeşte toate aceste însuşiri în momentul naşterii sale, ci în mod
treptat, în procesul de creştere şi dezvoltare biopsihică. Teoria dreptului penal nu pune problema
unei limite maxime de vârstă, dincolo de care persoana să nu poată fi recunoscută drept subiect
al infracţiunii, ci numai problema unei vârste de la care există capacitate penală. Particularităţile
dezvoltării psihofizice a persoanei au impus, necesitatea de a stabili o limită de vârstă la a cărei
împlinire persoana să fie considerată ca având capacitate psihofizică completă şi care deci poate
fi subiect al infracţiunii şi supusă răspunderii penale.
Conform Codului Penal al R. Moldova sunt pasibile de răspundere penală persoanele
fizice responsabile care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani. De
menţionat că la stabilirea pedepsei unei persoane care la data săvârşirii infracţiunii n-a împlinit
18 ani, termenul privaţiunii de libertate nu poate depăşi 10 ani.
Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt posibile de răspundere penală
numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la:
 art.145 (Omorul intenţionat); art. 147(Pruncuciderea) ;
art.151(Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii); art. 152 alin.(2) (Vătămarea intenţionată medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii); art.164 (Răpirea unei persoane); art.166
alin.(2) şi (3) (Privaţiunea ilegală de libertate); art.171(Violul);
art.172(Acţiuni violente cu caracter sexual); art.175 (Acţiuni perverse);
art. 186-188 (Furtul, jaful, tâlhăria); art.189 alin.(2), (3) şi (4) (Şantajul); art.190 alin.(2) şi (3)
(Escrocheria); art.192 alin.(2) (Pungăşia); art.195 ; 196 alin.(4) (Cauzarea de daune materiale
prin înşelăciune sau abuz de încredere); art.197 alin.(2) (Distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a bunurilor); art.212 alin.(3) (Contaminarea cu maladia SIDA); art.217 alin.(4) lit.
b) (Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de
înstrăinare); art.2171 alin.(3) şi alin.(4) lit. b) şi d) (Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare); art.2173 alin.(3) lit. a) şi b) (Circulaţia
ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor); art.2174 (Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau
psihotrope); art.2176 alin.(2) (Introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane,
împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora);
art.260 (Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a mijloacelor
tehnice sau produselor program); art.268 (Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de
comunicaţie şi a mijloacelor de transport); art.270 (Oprirea samavolnică, fără necesitate, a
trenului); art.271(Blocarea intenţionată a arterelor de transport); art. 273 alin.(2) şi (3); art.275
(Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluvial);
art.280 (Luarea de ostatici); art.281 (Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de
terorism); art.283(Banditismul); art. 284 (Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale);
art. 285 (Dezordini in masă); art.286 (Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor);
art.287 alin.(2) şi (3) (Huliganismul); art.288 alin.(2) (Vandalismul); art.290 alin.(2) (Purtarea,
păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor,
sustragerea lor); art.292 alin.(2) (Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea,
folosirea sau neutralizarea substanţelor explosive ori a materialelor radioactive); art.305; art.317
alin.(2) (Evadarea din locurile de deţinere); art.342 (Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii
Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului); art.350.
Dacă persoana a săvârşit o faptă socialmente periculoasă până la vârsta de 14 ani, ea
poate fi transmisă comisiei pentru minori , care poate aplica măsuri cu caracter educativ.
Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară
sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile
procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii
penale. Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica
măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104:
 avertismentul;
 încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat;
 obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a
minorului;
 obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică;
 internarea minorului,de către instanţa de judecată, într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare.
 Concluzie:
De menţionat ca minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu
caracter educativ. În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter
educativ de către minor, instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate,
anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa
conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.

Capitolul III. Necesitatea educaţiei juridice

3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor

Trăim într-o lume în care fiecare om este diferit ca gândire, concepţii, valori, intenţii. O
educaţie juridică ar oferi cetăţeanului o unealtă de apărare împotriva factorilor destructivi ai
societăţii. O unealtă cu care cetăţeanul ar fi în stare chiar să prevină săvârşirea infracţiunilor.
Lumea, societatea necesită o educaţie juridică care ar duce la prevenirea infracţiunilor. Acest
lucru ar contribui la edificarea în viitor a unei vieţi lipsită de pericol. O educaţie juridică ar face
lumea mai bună și mai deschisă spre o societate democratică.

Dacă se va impune o cultură juridică încă din fragedă copilărie, educaţie care să-i
demonstreze la concret pedeapsa penală înfricoşătoare pe care o poate primi în cazul săvârşirii
unei infracţiuni, în subconştientul minorului se va forma o concepţie bine definită asupra faptului
că este strict interzis săvârşirea acţiunilor cu caracter penal. Şi nu doar ideea că este interzis dar
se va forma chiar concepţia că acţiunile antisociale sub nici o formă nu trebuie să existe într-o
societate.

Cunoaşterea legilor, a conceptului lor de bază este o obligaţie elementară a viitorului

cetăţean, pentru că nimeni nu se poate apăra cu faptul că nu ar cunoaşte legile. Iată de ce îmi
permit să spun că începuturile educaţiei juridice trebuie făcute încă din fragedă copilărie,
deoarece materialul uman al acestor începuturi este uşor maleabil, poate fi modelat spre bine cu
mai mare uşurinţă decât mai târziu.

Primul lucru necesar este ca cadrele didactice să fie convinşi că lor le revine această
nobilă sarcină, poate cea mai importantă din amplul proces de formare în timp a unei societăţi
democratice, cu o nouă orientare în ceea ce priveşte crearea individualităţii umane, a unor
personalităţi cu un nou concept de viaţă, bazat în primul rând pe cunoaşterea legilor şi
respectarea lor, pe respectarea drepturilor celorlalţi şi apărarea propriilor drepturi .
Se impune cu maximă stringenţă efectuarea unor cercetări serioase şi sistematice pentru
evidenţierea şi identificarea comportamentelor psiho-cognitive, motivaţionale, afective,
voliţionale, atitudinale structurii civice a personalităţii, raportul dintre ele şi modul optim de
articulare a lor, în aşa fel încât să devină un ghid interior eficient, de orientare-reglare a conduitei
cotidiene a individului-cetăţean. Aceste cercetări trebuie să ne indice factorii favorizanţi şi pe cei
perturbatori, precum şi modalităţile de prevenire a fenomenelor de formalism, de deviantă
socială, de ipocrizie, cinism şi perversitate atât de frecvent întâlnite în câmpul comportamentelor
civice.
 O îndatorire importantă, vitală revine familiei, dar de multe ori familia nu-şi îndeplineşte
sarcina elementară a pregătirii copilului pentru intrarea lui în viaţă ca cetăţean cu drepturi şi
obligaţii depline şi aceasta pentru că familia este de multe ori tarată. Tarată de lipsa de pregătire a
părinţilor, de climatul degradant al relaţiilor de familie, de relaţiile deteriorate iremediabil, de
lipsa de afecţiune şi preocuparea faţă de copil.

Pentru a putea introduce minorul în universal valorilor morale şi a-l ajuta să discernă
elementele pozitive de cele negative se pot realiză o mulţime de activităţi. ca povestiri, jocuri
didactice, jocuri de rol, dezbaterea unor fapte reale etc. Având un caracter practic-aplicativ,
aceste forme de activităţi pot fi extinse şi la nivelul celorlalte discipline de învăţământ, ori de
câte ori avem ocazia să modelăm comportamentul civic al elevilor. Deoarece voinţa morală a
copilului are nevoie de o energie, de o motivaţie puternică pentru a trece la practicarea
deprinderilor morale, familia şi dascălul vor folosi orice prilej pentru a-i ajuta pe copii să le şi
practice.
Numărul infracţiunilor minorilor vor simţi un regres atunci când societatea va reacţiona la
această problem şi când se va implementa la concret soluţiile sus numite.

În anexele prezentate la sfârșitul lucrării sunt demonstrate prin cifre concrete starea de
lucruri cu referire la numărul și starea deținuților. Ttebuie de menționat numărul mare de minori
care sunt implicați din diferite cauze în fapte ilicite. Devenind infractori, minorii prezintă un
mare pericol pentru sine și pentru viitoarea societate, unde se pune în primejdie însăși valorile și
principiile democrației și a bunului simț.

Concluzie:

Astfel, cunoaşterea legilor, a conceptului lor de bază este o obligaţie elementară a

viitorului cetăţean, pentru că nimeni nu se poate apăra cu faptul că nu ar cunoaşte legile. Iată de
ce îmi permit să spun că începuturile educaţiei juridice trebuie făcute încă din fragedă copilărie,
deoarece materialul uman al acestor începuturi este uşor maleabil, poate fi modelat spre bine cu
mai mare uşurinţă decât mai târziu.

De aceea considerăm că
educatorii, cadrele didactice, alătruri
de părinți și membrii societății civile
ar trebui să se implice mai activ
pentru a nu provoca copiii și tinerii
către fapte ilicite, să contribuie ca ei
să crească în condiții binefice
dezvoltării personalității lor, pentru
ca în viitor să dezvolte practici
pozitive și să promoveze valori
democratice. Tinerii ar trebui să se
implice mai activ în acțiuni pentru a
demonstra utilizarea forței și
energiei în scopuri nobile.
 3.2 Prevenirea infracţiunilor prin activizarea potențialului minorilor

Mileniul trei reclama necesitatea elaborararii unor strategii în continua modificare de

autoevaluare si autoperfectionare a societatii. În acest context, un rol aparte revine studierii si
combaterii criminalitatii minorilor ca un factor inerent oricarei societati. Sub aspect statistic,
observam scaderea infractiunilor savârsite de minori în statele vecine: în România de la 14,4 %
în 1991 pâna la 7 % în 2008; în Federatia Rusa, unde numarul infractiunilor savârsite de minori a
scazut de la 8,5 % în 1991 pâna la 5,5 % în 2008.
De alta natura, însa, este situatia în R.M., unde ponderea minorilor condamnati a ajuns de
la 11,2 % în 2003 la 14,1 % în 2008.
Astfel, pentru infractiuni exceptional de grave, deosebit de grave si grave au fost
condamnati circa 77,6 %. În acest context, consideram bine-venita implicarea UNICEF-ului,
Institutului pentru Reforme Penale în promovarea reformelor în domeniul Justitiei Juvenile.
Astfel, în anii 2003-2009 reprezentanța UNICEF în Moldova a implementat proiectul Alternative
la detentie si asistenta juridica pentru minorii din sistemul de justitie penala. De asemenea
destul de eficient a fost initiat proiectul Acordarea asistentei juridice si psihosocicale pentru
copii în sistemul de justitie penala.
În Republica Moldova s-au implicat mai multe organizații și instituții, printre care și Liga
Națională de Dezbateri Preuniversitare în scopul unei continuitati a activitatilor, asigurând
implementarea proiectelor. Și totuși pentru a reduce delicvența juvenilă ar trebui mai multe
implicații, în special tinerii însăși ar trebui să demonstreze inițiativă și participare dezinteresată
în acțiuni civice și în folosul comunității. De exemplu destul de eficiente au fost proiectele
organzate la mai multe licee din țară, printre care și Liceul Academiei de Științe a Moldovei în
DEZBATERI PUBLICE PENTRU TÂNARA GENERAŢIE.
Liga Naţională de Dezbateri Preuniversitare în parteneriat şi cu susţinerea financiară a
UNESCO/MOS a susținut organizarea şi desfăşurarea dezbaterii publice cu genericul
„Tinerii împotriva răspândirii virusului HIV potitiv şi SIDA”. Scopul de bază a fost sporirea
conştientizării publicului larg în problemele de sănătate şi drepturile omului prin intermediul
dezbaterilor publice.
În cadrul dezbaterilor accent s-a pus pe sporirea conştientizării publicului larg în
problemele de sănătate şi drepturile omului prin intermediul dezbaterilor publice. Membrii
cluburilori de dezbateri de la mai multe licee din municipiu: Liceul Academiei de Științe, Liceul
”Gaudeamus”, Liceul ”Prometeu-Prim”, Liceul ”M. Eliade”, Liceul ”Gh. Asachi”, Liceul
”Orizont” și altele au fost organizaţi să realizeze obiectivele operaţionale: familiarizarea
membrilor cluburilor de dezbateri cu problemele în domeniul sănătăţii publice, ce vizează
grupurile vulnerabile de tineret; structurarea cazurilor de dezbateri publice care vor fi
prezentate în faţa unor grupuri de tineri din instituţiile de învăţământ; dezvoltarea capacităţilor
de prezentare a problemelor sociale pentru implicarea dezinteresată a tinerilor în soluţionarea
lor.
Au fost organizate seminare instructive, discuţii dirijate şi mini-prelegeri pe temele numite
anterior, fiind asiguraţi cu un material informaţional calitativ şi broşuri de informare. Elevilor li
s-a prezentat mai multe modele de dezbatere, dar a fost accentuată forma cea mia accesibilă
pentru elevi – Forum Public, şi au fost explicate atribuţiile şi implicaţiile elevilor.
 Elevilor li s-au propus mai multe subiecte de dezbatere: 1. Un copil infectat de HIV pozitiv în
clasa ta; 2. Persoanele infectate cu virusul HIV ar trebui sa faca acest lucru public la locul de
munca; 3. Copii pot fi învăţaţi să se protejeze de infectare cu virusul HIV.
În baza informaţiilor prezentate elevii au fost repartizaţi pe grupuri care au alcătuit argumente
PRO şi Contra. În rezultatul dezbaterii elevii cu siguranţă au înţeles că SIDA este o maladie care
afectează toate aspectele vieţii unei persoane şi este necesar ca toţi membrii societăţii să
abordeze cu mare seriozitate şi mare responsabilitate problema prevenirii eficiente a acestei
infecţii. Este important ca tinerii care au fost instruiţi că ajute pe alţi membri ai comunităţii să
înţeleagă care sunt riscurile şi consecinţele legate de răspândirea infecţiei HIV.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate materiale cu
caracter instructiv şi au fost analizate un şir de strategii
activ-participative, mijloace eficiente de prevenire
eficientă a infecţiei HIV şi bolii SIDA la tineri.
De asemenea au fost urmărite un şir de obiective,
printre care: analiza cadrului legal şi normativ existent
în Republica Moldova; drepturile şi responasbilităţile
persoanelor infectate cu HIV; metode de protejare a
copiilor şi tinerilor cu scopul limitării raspândirii
virusului HIV şi contacarării lui; elaborarea strategiilor de implicare a tinerilor în diferite acţiuni
(seminare, dezbateri publice) menite să sporească gradul de conştientizare de către tânăra
generaţie a pericolului declanşat de această infecţie.
La sfârşitul dezbaterilor au fost organizate
reflecţii despre modul de organizare a
activităţii. Elevii au menţionat unanim
necesitatea participării lor în această activitate.
Alături de dezbateri au fost organizate şi
multe alte activităţi în şcoli şi comunitate,
printre care prezentări de informaţii la orele de
dirigenţie, consilii profesorale şi şedinţe cu
părinţii, întâlniri cu persoane resursă, interviuri
la Radio Antena C, în cadrul decadei
«ProSănătate», elaborarea de mini-proiecte în
localitate, plasarea informaţiei pe site-uri,
bloguri, forumuri etc. Nivelul de informare în
unele localităţi a crescut, unde au fost organizate asemenea activităţi, utilizând strategia de
implicare a tinerilor în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor educaţionale. Dar cel
mai important obiectiv a fost organizarea și desfășurarea activităților, prin care să fie activizat
potențialul creativ al elevilor ca să nu fie supuși riscului de a săvârși fapte ilicite.
 Încheiere
Este foarte alarmantă situaţia statistică actuală a persoanelor deţinute în penitenciare,
îndeosebi anexa 4 (vârsta) şi anexa 7 (studiile). Indicatorii semnificativi indică valori pozitive
matematice şi negative sociale. Creşterea numărului persoanelor condamnate cu vârsta de până la
18 ani de 169 %, implică o tentă dramatică situaţiei. Starea actuală necesită redresare imediată,
prin implementarea atât soluţiilor propuse, cât şi prin consultarea practicii internaţionale,
regionale.

Un rol aparte îl au nu doar grupurile specifice de persoane, care participă, interacţionează

cu minorii, ci şi întreaga societate, o povară comună care necesită o abordare cât mai largă.
Sistemul justiţiei pentru minori trebuie să susţină drepturile şi siguranţa şi să promoveze
bunăstarea fizică şi mintală a minorilor.

Pedeapsa cu privațiunea de libertate trebuie folosită numai ca o metodă extremă. Privarea

de libertate a minorilor se va face numai în conformitate cu principiile şi procedurile în vigoare şi
în normele-standard minime pentru administrarea justiţiei pentru minori ale instituţiilor
internaţionale. Privarea de libertate a unui minor trebuie să fie o măsură extremă şi pentru
perioada minim necesară şi trebuie să se limiteze la cazurile excepţionale. Durata sancţiunii
trebuie să fie stabilită de o autoritate judiciară, fără a elimina posibilitatea scurtării pedepsei.

Normele existente au ca scop protejarea minorilor privaţi de libertate sub orice formă, în
conformitate cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, şi în scopul de a contracara
efectele negative ale tuturor tipurilor de detenţiune şi de a promova integrarea în societate.
Aceste normele trebuie aplicate imparţial, fără nici o discriminare în funcţie de rasă, culoare, sex,
vârstă, limbă, religie, naţionalitate, opinii politice sau de altă natură, credinţe sau practici
culturale, proprietate, naştere sau statut al familiei, origine etnică sau socială şi deficienţe.
Trebuie respectate credinţele şi practicile culturale şi religioase şi conceptele morale ale
minorului.

Autorităţile competente trebuie să depună în mod constant eforturi pentru a conştientiza

opinia publică de faptul că îngrijirea minorilor deţinuţi şi pregătirea lor pentru întoarcerea în
societate constituie un serviciu social deosebit de important şi, în acest scop, trebuie luate măsuri
care să promoveze contactele deschise între minori şi comunitatea locală.

Este important și faptul că și însăși tinerii ar trebui să aibă o atitudine mai consecventă
față de propria viață și să fie mai responsabili pentru faptele și acțiunile săvârșite. Aceasta va
avea loc dacă tinerii vor fi ocupați în diferite cercuri și cluburi pe interese, vor organiza și
desfășura activități, unde să producă valori și să se educe caractere în mediul valoric.

A fi tânăr, înseamnă a fi demn, a fi dornic de schimbare în

construirea unei imagini pozitive în crearea condițiilor pentru
dezvoltarea personală și a carierei. Tineri, creați, realizați, descoperiți,
cercetați, învățați, participați pentru o viață mai bună și pentru un
viitor mai prosper!
 BIBLIOGRAFIE:

1. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată şi proclamată prin Rezoluţia

217 A (III) a Asambleei Generale a ONU din 10 decembrie 1948.

2. Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale, adoptată la Roma, la 4 noiembrie 1950.

3. Constituţia Republicii Moldova adoptată 29 iulie 1994. //Monitorul Parlamentului

Republicii Moldova, 1994, Nr.1.

4. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18 aprilie 2002, a intrat în vigoare la

12 iunie 2003. Monitorul Oficial nr.128-129 din 13.09.2002.

5. Codul penal al României, din 1969. Buletinul Oficial Nr. 79-79 bis din 21.06.1969.

6. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Redactor A.A.Barbăneagră,

Chişinău, Editura ARC, 2003.

7. Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. Editura Cartier, Chişinău, 2004

8. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl., Drept penal. Partea
generală. Volumul I. Editura Cartier, Chişinău, 2005.

9. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl. Drept penal. Partea
specială. Volumul II. Editura Cartier, Chişinău, 2005.

10. http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

11. http://justice.gov.md/
 ANEXE

Anexa 1

Informaţia privind numărul persoanelor private de libertate deţinute în penitenciarele din

Republica Moldova la 01 ianuarie 2010

Numărul deţinuţilor în penitenciarele

În realitate se deţin
Plafonul
Denumirea instituţiilor +- pers. +-%
planificat
la la
01.01.2010 01.01.2009

Penitenciarul nr. 1 - Taraclia (tip închis ) 350 250 240 +10 +4,17%

Penitenciarul nr. 2 – Lipcani (pentru

minori şi sector pentru foşti colaboratori 250 109 84 +25 +29,76
org. admin. )

Penitenciarul nr. 3 - Leova (tip închis ) 510 324 346 -22 -6,35%

Penitenciarul nr. 4 - Cricova (tip

1000 647 736 -89 -12,09%
semiînchis)

Penitenciarul nr. 6 - Soroca (tip închis ) 1050 738 892 -154 -17,27%

Penitenciarul nr. 7 - Rusca

350 278 252 +26 +10,13%
(pentru femei )

Penitenciarul nr. 8 - Bender (tip

250 82 94 -12 -12,77%
semiânchis )

Penitenciarul nr. 9 - Pruncul (tip închis ) 750 593 577 +16 +2,77%

Penitenciarul nr. 10 - Goian (tip

250 93 79 +14 +17,72%
semiînchis)

Penitenciarul nr. 15 - Cricova

550 425 421 +4 +0,95%
(tip închis )

Penitenciarul nr. 16 - Pruncul (spital

550 425 421 +4 +0.95%
penitenciar)
Penitenciarul nr. 18 - Brăneşti (tip
650 426 468 -42 -8,97%
semiînchis )

-276/- -6,08%/ -
Total 6510 4262/4270 4538/4562
292 6,40%

Penitenciarul nr. 5 - Cahul (izolator de +165,85%/

310 109/264 41/202 +68/+62
urmărire penală) +30,69%

Penitenciarul nr. 11 - Bălţi (izolator de +11,90%/

510 282/511 252/458 +30/+53
urmărire penală) +11,57%

Penitenciarul nr. 12 - Bender (izolator de -16,25%/ -

250 67/68 80/83 -13/-15
urmărire penală) 18,07%

Penitenciarul nr. 13 - Chişinău (izolator -19,23%/ -

1200 147/991 182/1049 -35/-58
de urmărire penală) 5,52%

Penitenciarul nr. 17 - Rezina (izolator de +10,87%/

510 418/431 377/476 +41/-99
urmărire penală) -9,45%

-9,76%/ -
Total pe izolatoarele de urmărire penală 2780 1023/2265 932/2268 +91/-3
0,13%

-185/- -3,38%/ -
TOTAL 9290 5285/6535 5470/6830
295 4,31%
 Anexa 2

Caracteristica condamnaţilor după tipurile

penitenciarelor.

În realitate se deţin

Tipuri +- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Închis 3142 (59.45%) 3274 (59.85%) - 132 - 4,03 %

Semiînchis 1781 (33.70%) 2004 (36.64%) - 223 - 11,12 %

Deschis 50 (0.95%) 72 (1.32%) - 22 - 30,55 %

Pentru minori 226 (4.27%) 24/10 (0.62%) +192 + 564,70 %

Condamnaţi pe viaţă 86 (1.63%) 86 (1.32%) - -

Total 5285 (100%) 5470 (100%) -185 -3,38%

Anexa 3

Caracteristica după cantitatea de antecedente penale.

În realitate se deţin

+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009
Prima dată 2471(46.75%) 2578(47.13%) - 107 -0,03%

a doua dată 1471(27.83%) 1463(26.75%) +8 +0,54%

a treia dată 713(13.49%) 727(13.29%) -14 -1,92%

a patra şi mai mult 630(11.93%) 702(12.83%) -72 -10,25%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 4

Caracteristica după termenul de ispăşire a pedepsei.

În realitate se deţin

+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009
Pînă la 1 an 83(1.57%) 58(1.06%) +25 -43,10%

de la 1–3 ani inclusiv 606(11.47%) 499(9.12%) +107 -21,44%

de la 3-5 ani inclusiv 1142(21.60%) 1217(22.25%) -75 -6,16%

de la 5–10 ani inclusiv 1525(28.85%) 1676(30.64%) -151 -9,00%

de la 10–15 ani inclusiv 974(18.43%) 1048(19.16%) -74 -7,06%

de la 15–20 ani inclusiv 545(10.31%) 546(9.98%) -1 -0,18%

de la 20–25 ani inclusiv 280(5.30%) 289(5.29%) -9 -3,11%

mai mult de 25 ani 44(0.84%) 51(0.93%) -7 -13,72%

pe viaţă 86(1.63%) 86(1.57%) - -

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 5

Caracteristica după vârstă.

În realitate se deţin

+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009
Pînă la 15 ani inclusiv - - - -

pînă la 16 ani inclusiv 3(0,06%) 3(0,05%) - 0%

pînă la 17 ani inclusiv 9(0,17%) 8(0,15%) +1 +12,5%

pînă la 18 ani inclusiv 35(0,67%) 13(0,24%) +22 +169,23%

18-21 ani inclusiv 418(7,90%) 369(6,75%) +49 +13,27%

21–30 ani inclusiv 1905(36,04%) 2378(43,47%) -473 -19,89%

30–40 ani inclusiv 1596(30,20%) 1647(30,11%) -51 -3,09%

40-50 ani inclusiv 874(16,54%) 677(12,38%) +197 +29,09%

50-55 ani inclusiv 251(4,76%) 206(3,77%) +45 +21,84%

55–60 ani inclusiv 124(2,34%) 102(1,86%) +22 +21,56%

mai mult de 60 ani 70(1,32%) 67(1,22%) +3 +4,47%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 6

Caracteristica după starea socială.

În realitate se deţin +- pers. +-%

 la 01.01.2010 la 01.01.2009

Muncitori 1402(26,52%) 1274(23,29%) +128 -10,04%

Funcţionari 62(1,18%) 76(1,39%) -14 -18,42%

Ţărani 1357(25,68%) 1072(19,60%) +285 +26,58%

Militari 20(0,38%) 20(0,37%) - -

Elevi 32(0,60%) 32(0,58%) - -

Şomeri 2291(43,35%) 2843(51,97%) -552 -19,41%

Pensionari 73(1,39%) 82(1,50%) -9 -10,97%

Alte categorii 48(0,90%) 71(1,30%) -23 -32,39%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 7

Caracteristica după studii.

 În realitate se deţin

+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Analfabeţi 84(1,58%) 76(1,39%) +8 +10,52%

Studii primare 366(6,92%) 268(4,90%) +98 +36,56%

Studii medii incomplete 2275(43,04%) 2446(44,72%) -171 -6,99%

Studii medii 1583(29,97%) 1856(33,93%) -273 -14,70%

Studii medii speciale 828(15,66%) 684(12,50%) +144 +21,05%

Studii superioare incomplete 55(1,05%) 43(0,79%) +12 +27,90%

Studii superioare 94(1,78%) 97(1,77%) -3 -3,09%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa nr. 8

Eliberarea de raspundere penala a minorilor (din legislația penală).

Conform art.10 C.P. al R.M., persoana in varsta de sub 18 ani, care a savarsit o infractiune ce nu prezinta un
mare pericol social, poate fi eliberata de raspundere penala dacă corectarea ei este posibila fara aplicarea pedepsei
penale.
Liberarea de raspundere penala poate fi aplicata numai fata de persoanele ce au savarsit infractiuni fiind in
varsta de la 16 la 18 ani sau in varsta de la 14 la 16 ani, care au savarsit infractiuni din cadrul celor enumerate in
alin.2 al art.10 C.P. Cand persoana nu are varsta raspunderii penale, procesul nu poate fi pornit, iar cel pornit trebuie
sa inceteze.
Temeiuri ale eliberarii de raspundere penala a minorilor sunt:
1. savarsirea unei fapte ce nu prezinta un grad sporit de pericol social ;
2. prezenta pericolului social redus al infractorului, astfel ca sa poata fi corectat fara aplicarea pedepsei
penale.
Organele de anchetare si judiciare pot stabili ca infractiunea nu prezinta un mare pericol social numai pe
baza cercetarii multiaspectuale a tuturor circumstantelor cauzei. Pentru aprecierea gravitatii faptei ilicite trebuie de
luat in considerare nu numai caracterul infractiunii si al consecintelor infractionale, dar si natura actiunilor concrete
savarsite de faptuitor.
La aprecierea personalitatii infractorului o importanta hotaratoare il are rolul si gradul participarii lui la
savarsirea de catre un grup de persoane, atitudinea lui fata de invatatura, munca, comportarea in societate, la locul de
trai, in familie, atitudinea lui fata de infractiunea savarsita, recunoaste sau nu vinovatia sa etc.
Daca instanta de judecata va considera ca corectarea persoanei in varsta de pana la 18 ani e posibila fara
aplicarea pedepsei penale cand aceasta a savarsit o infractiune ce nu prezinta un grad sporit de pericol social, ea
poate aplica in aceasta situatie masuri de constrangere cu caracter educativ, care de fapt nu reprezinta o pedeapsa
penala. Daca sunt prezente conditiile de mai sus, atunci minorul trebuie liberat de raspundere penala cu trimiterea
materialului dosarului comisiei pentru minori, care va examina problema aplicarii masurii de constrangere cu
caracter educativ. Invinuitul si reprezentantul legal al acestuia, victima si reprezentantul ei sunt instiintati despre
incetarea procesului inainte de trimiterea lui spre examinare comisiei pentru minori. Timp de 7 zile aceste persoane
au dreptul de a ataca incheerea instantei de judecata in instanta ierarhic superioara.
Art. 60 C.P. al R.M. contine masurile de constrangere cu caracter educativ ce se aplica fata de minori in
cazul liberarii lor de raspundere penala:
1. obligatia persoanei de a cere scuze partii vatamate in mod public sau sub o alta forma stabilita de catre
instanta de judecata;
2. mustrarea sau mustrarea severa;
3. avertismentul;
4. incredintarea minorului pentru supravegherea severa parintilor sau persoanelor ce-i inlocuiesc;
5. incredintarea minorului pentru supraveghere unui colectiv de munca, organizatii obstesti cu
consimtamantul acestora sau unor cetateni la cererea lor;
6. interimarea minorului intr-o institutie speciala de invatamant si de educatie;
7. obligatia minorului ce a implinit varsta de 16 ani sa repare dauna cauzata daca el are un castig propriu
si daca dauna nu depaseste un salariu minim sau obligatia sa repare prin munca sa dauna materiala cauzata daca
ea nu de paseste suma de un salariu minim. In cazul cand aceasta depaseste suma de un salariu minim, repararea
daunei se infaptuieste pe calea unei actiuni civile.
Clasarea procesului penal nu se admite daca persoana ce a savarsit o fapta ce contine indicii de infractiune
se opune acestui lucru. In cazul dat, procesul penal continua in mod obisnuit.
Anexa nr. 9

Violența în școală (studiu de caz)

Într-un studiu asupra comportamentului copiilor de 13 ani din 27 de

țări, se arată că majoritatea acestora a fost implicată în intimidarea
celorlalti colegi, cel putin o data până la aceasta vârstă. Un studiu al
Institutului Național de Criminologie a relevat faptul că majoritatea minorilor inculpați erau elevi
la data comiterii de infracțiuni (60,34%). Din analiza anchetelor sociale și a referatelor de
evaluare, a rezultat că, în majoritatea cazurilor, s-au înregistrat dezinteres față de școală, rezultate
slabe la învațătură, absențe repetate. Din cei 423 de elevi inculpați, numai 13,26% aveau relații
normale în mediul școlar, iar 47,64% relații conflictuale cu colegii și profesorii, dificultăți de
comunicare și integrare în colectivitate.
 Din statisticile din SUA reiese ca 14% dintre profesori au raportat ca au fost
amenintati cu arma de catre elevi în 19973, iar, între 1992-1996, 4 profesori la o
mie de locuitori au fost victime ale crimelor cu violenta. Între 1996-1997, 10%
din totalul scolilor publice au raportat cel putin o crima violenta în incinta lor.
 În ceea ce priveste violenta scolara în Franta, o ancheta desfasurata între 1994-
2000,asupra unui esantion de 35000 elevi, arata ca, în opinia lor, violenta scolara
a crescut, mai ales în zonele de mare excludere sociala.
 În Anglia, în 20036, au fost raportate 7000 de fapte de violenta scolara, din care
6899 în timpul orelor de curs.
 În fiecare tara studiata de Christian Pfeiffer, se constata cresterea ratei
delincventei juvenile: în Anglia si Tara Galilor, în 1986, aproximativ 360 de copii
între 14 si 16 ani au fost condamnati sau supravegheati pentru savârsirea unor
infractiuni cu violenta, iar în 1994 numarul lor a crescut la 580 la 100000 de
locuitori. În Germania, în 1984 numarul copiilor si adolescentilor între 14 si 18
ani suspectati de infractiuni violente era de 300 la 100000 de locuitori, pentru ca,
în 1995, sa se ajunga la 760 la 100000.
 În România, înca de la regulamentul scolar din 1758 (dar si anterior), apar
reglementari pentru elevi care stipulau, printre altele, obligatiile acestora de a
asculta de director si de profesori si observatia ca lor nu le este permis sa se
considere absolviti de nici o pedeapsa la care profesorul este îndreptatit sa
recurga, nici chiar de cea corporala. În acelasi timp, nici un elev nu avea voie sa
„dauneze” colegilor sai prin aplicarea violentei sau prin „raspândirea prin
cuvinte a samântei discordiei”. În mare, „elevii trebuie sa duca o viata smerita si
decenta, sa nu ofenseze pe nimeni, sa dea fiecaruia ce-i apartine”. Aceste reguli
s-au pastrat timp îndelungat, fiind preluate în esenta si dupa reglementarile din
1850, când apar tot mai multe amendamente propuse de elevi.
 Rezultate ale unor cercetari efectuate în Moldova arata ca în scolile primare si
secundare, cel putin 45% dintre copii au raportat ca au fost hartuiti, 20% au fost
hartuiti mai mult decât de o data sau de doua ori în anul academic în care s-a
efectuat cercetarea, iar 5% dintre copii au suferit hartuiri zilnic.
Chris Gittins (2008) aduce în discutie trei definitii ale violentei:
- Definitia violentei, care se afla în dictionarul ENCARTA (1999):: 1) folosirea fortei fizice
pentru a produce raniri cuiva sau a distruge ceva; 2) folosirea ilegala a fortei nejustificate sau
efectul creat prin amenintare;
- Definitia folosita de D. Olweus (1999), dupa care violenta sau comportamentul violent este:
comportamentul agresiv în care un actor sau infractor foloseste corpul sau sau un obiect
(incluzând o arma) pentru a lovi (relativ serios) sau a produce disconfort unui individ.
- Definitia data de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), reprodusa anterior, în text.
 Aspectele comune se refera la: lovirea/ranirea sau cel putin amenintarea cu
lovirea/ranirea; intentia (ranirea accidentala nu este de obicei considerata drept violenta).
Ceea ce este considerat crucial, în opinia lui Chris Gittins, este daca violenta fizica e
necesara sau nu în definirea violentei. Dupa cum se poate constata, definitia data de OMS este
mai larga, depasind componenta fizica. A restrânge violenta la acte fizice prezinta unele avantaje,
care deriva din vizibilitatea ei. Ca atare, monitorizarea acesteia este mai facila decât cea a
violentei verbale sau relationale. Aceasta poate fi chiar diferenta între violenta si agresiune. Pe
lânga acest aspect, care implica dihotomia fizic-psihic, alte aspecte fac ca definitiile sa difere, în
opinia lui Chris Gittins: când putem vorbi despre violenta legala, când putem vorbi despre
violenta impersonala (autor este un grup social sau o institutie), în care nu exista un autor
concret, fizic, asa cum se întâmpla când scoala, ca institutie, produce violenta prin deciziile,
actiunile si politicile sale.
Un alt autor, Amato Lamberti, distinge între:
- agresiune, definita drept comportament intentionat spre producerea unor raniri sau disconfort
altora;
- violenta ca abuz al puterii fizice, psihologice sau institutionale;
- maltratarea în situatii de hartuire între copii;
- intimidare, exprimata prin marginalizare sau victimizare.
Violenta este un model relational de coabitare si ca violenta fizica este o experienta
frecventa a copilariei: 60,8% dintre copii sunt agresati fizic de catre parinti, iar 47% dintre ei au
fost batuti la scoala de catre învatatori si profesori. În cadrul altei cercetari, adultii afirma într-o
proportie semnificativa (45%) ca abuzul fizic al copiilor are loc în institutiile de educatie din care
acestia fac parte.
La nivel national, politistii au organizat în anul 2009 peste 7180 de actiuni si controale în
urma carora au fost depistati, în preajma scolilor, 46 de autori de infractiuni, 97 de elevi au fost
identificati si cercetati pentru comiterea unor infractiuni, iar 563 de elevi au fost luati în evidenta
ca fiind predispusi la fapte antisociale (asa-zisii elevi-problema). În perioada iulie-august a
aceluiasi an, numai în zona unitatilor de învatamânt s-au savârsit 53 de infractiuni, din care 7 cu
violenta. Peste jumatate din unitatile scolare nu sunt asigurate cu sisteme de paza, accesul
persoanelor straine de acestea facându-se relativ cu usurinta; de asemenea, scolile nu au instalate
sisteme tehnice de alarma sau alte amenajari specifice prevenirii primare pentru protectie la
efractie.

Anexa nr. 10.

Implicarea tinerilor în cunoasterea și prevenirea pericolului

infecției HIV/SIDA
Au fost chestionați 250 de tineri din mai multe licee. Rezultatele cestionarului prezentate mai jos au
fost utilizate efficient în organizarea și desfășurarea dezbaterilor.
 1. Ce este HIV pozitiv?
- virus, contaminarea unei persoane
- persoana purtatoare de virus
- o boala genetica/virala, care se transmite pe cale sexuala
- infectarea cu virusul imunoddeficientei umane
- virus care este activ in organismul unei persoane
- rezultatul la testul despre sanatatea unei persoane
- virus care provoaca SIDA
- o boala neplacuta
- o etapa importanta si foarte grea in viata omului
- un om bolnav, o infectie a sangelui
- o moarte lenta
- om cu defect al sanatatii
- nu au scris - 12 %

2. Ce deosebire este intre HIV pozitiv si SIDA?

- HIV pozitiv se afla in sange si poate exista multi ani, iar SIDA este un stadiu critic de manifestare a
HIV pozitiv si scaderea imunitatii organismului
- fiecare om detine HIV pozitiv, care poate evolua in SIDA daca scade imunitatea organismului
- HIV pozitiv este sentinta, iar SIDA - boala si apoi moartea
- HIV pozitiv este o boala care nu se transmite, iar SIDA se tranmite
- HIV pozitiv este stadiul initial al bolii SID, o posibilitate de a fi bolnav de SIDA
- HIV pozitiv este continutul virusului in sange, iar SIDA stadiul final al bolii
- nu au scris - 16%

3. Care este pericolul SIDA?

- slabeste imunitatea organismului uman, rezistenta organismului la factorii de mediu si doar in
rezultatul unei imbolnaviri chiar de gripasau raceala omul poate sa moara
- distruge aura si starea psihologica a persoanei
- o boala ce duce la moarte prematuraomul devine un magnet pentru o totalitate de boli
- este o bariera de integrare a persoanei in comunitate
- este periculoasa aceasta boala deoarece nu se trateaza
- deoarece este o boala transmisibila datorita comportamentului usuratic al peroanei;
- este tinuta in anonimat boala persoanelor si poate veni peste capul nostru imprevisibil
- un virus care ramane in corp pentru toata viata.

4. Cum putem identifica persoanele infectate de HIV pozitiv si SIDA?

- printr-un test medical (analiza sangelui), chiar anonim
- persoanele infectate au greturi, dureri de cap, sunt nervosi, chiar agresiv
- putem intreba persoanele din jurul nostru, mai ales cele izolate
- nu se deosebeste de alte persoane
- nu stiu - 16 %
5. De ce ar trebui să integram persoanele infectate de HIV pozitiv sau SIDA, sa comunicam
liber si sa colaboram?

- pentru ca nu prezinta pericol pentru alte persoane, daca nu intra in contacte sexuale neprotejate/
contaminari cu sange si ar trebui întelese, susinute si chiar ajutate sa se integreze.
- pentru a nu le permite sa se izoleze, sa devina agresive si razbunatoare
- nu este contagioasa prin atingeri, aer, folosirea aceleasi vesele, sarut etc.
- pentru ca poate fi mai bun si ca om sau prieten decat alte persoane sanatoase sau criminali
- pentru ca pot fi mai intelegatori si mai toleranti ca sa nu i izolam sa nu mearga la sineucideri sau
razbunari
- au aceleasi drepturi si resonabilitati ca si ceilalti
- pentru a ne consolida demnitatea si imaginea de sine
- pentru a u discrimina si a demonstra ca suntem oameni
- nu stiu - 6%

6. Ce ar trebui sa intreprindem pentru a preveni contaminarea cu HIV pozitiv si SIDA?

- a duce un mod de viata sanatos si respectuos pentru cei din jur

- sa ne strdaduim sa nu fim prosti si analfabeti in cunoasterea problemei
- sa facem companii publicitare, de informare a populatiei, in special a celor tineri
- sa nu intram in relatii sexuale cu oricine si mai ales sex neprotejat, sa avem un partener fidel
- sa facem dezbateri si intalniri cu persoane competente
- sa nu ne contactam cu sangele altor persoane si sa fim precauti mai ales cand dam analize de sange
- sa nu ne drogam
- respectarea igienei persoanel si a celei intelectuale
- sa trecem mai des testul medical la analiza sangelui
- sa ne dezicem de relatii sexuale
- nu stiu - 12 %

7. Propuneri personale

- societatea ar trebui sa fie mai pregatita cu referire la problema in cauza, mai multa informatie in scoli,
massmedia, locuri publice
- sa avem o responsabilitate mai mare fata de sanatatea proprie si a celor din jur
- vreau sa stiu de unde a aparut boala SIDA si de ce nu exista mijloc de tratare
- care este modul de viata a unei persoane contaminate cu HIV pozitiv
- daca putem sa admitem ca un coleg de clasa infectat sa si continuia studiile in acelasi colectiv
- de ce se imbolnavesc persoane nevinovate: copii, bolnavi in spitale
- daca boala se transmite prin eriditate
- cum pot sa dispun de datele medicale ale partenerului de viata
- de ce la biroul de inregistrare a casatoriilor trebuie de prezentat rezultatele unui test medical
- cred ca virusul a fost introdus de albi in Africa si alte regiuni ca sa mai micsoreze populatia
- riscul creste daca cei bolnavi nu sunt intelesi si ajutati
- este necesara oare atata discutie despre SIDA
- cat timp traisc persoanel contaminate cu virusul dat.

Anexa nr. 11

Proiectul „Implicarea copiilor orfani sociali în dezvoltarea comunităţii”.

LNDP, membru al căreia este și Clubul de dezbateri de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei
a organizat în 20 de şcoli din mediul rural seminare de instruire, unde au fost discutate:
 Problemele cu care se confruntă tinerii în comunitate;
  Modalităţile de facilitare a integrării copiilor în comunitate;
 Metodologiile de activizare a potenţialului tinerilor pentru soluţionarea problemelor personale şi ale
comunităţii;
 Dezvoltarea deprinderilor de viaţă.

Elevii din Grigoriopol au propus soluţii pentru problemele cu care se confruntă comunitatea,
în special - orfanii sociali. Au fost discutate modalităţi de activizare a tinerilor, de facilitare a
integrării diferitor grupuri de copii în comunitate. Elevii au fost învăţaţi cum se structurează un
proiect şi care ar putea fi modalităţi de implimentare.
Elevii din Doroţcaia au discutat mai multe probleme: „Implicarea tinerilor în soluţionarea
problemelor comunităţii”; „Planificarea acţiunilor de voluntariat”; „Izolarea unor tineri şi
posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”; „Sărăcia în localitate şi impactul ei asupra
tinerilor”.
Elevii din Bravicea au analizat mai multe subiecte printre care: „Activitatea Centrului
discuţional în comunitate”; „Crearea cercului etnofolcloric în şcoală”.
La Porumbeni elevii au propus mai multe perspective: „Dezvoltarea serviciilor de asistenţă
socială pentru persoane aflate în dificultate”, „Crearea reţelei de ajutorare materiale a
persoanelor în dificultate şi includerea acestora în viaţa localităţii”.
La Sălcuţa, elevii au propus lansarea unor programe pentru copii ce ar presupune pregătirea
lor în a-şi asuma responsabilitatea pentru problemele personale şi ale comunităţii. Copii au
discutat mai multe probleme cu care se confruntă: „Crearea şi activitatea unui Centru de Presă
în şcoală”, „Crearea şi activitatea Clubului Foto pentru tineri”.
La Străşeni, în colaborare cu alţi copii din familii complete, tineri au iniţiat activităţi de
amenajare a localităţii, au organizat festivităţi artistice, concursuri intelectuale şi competiţii
sportive, precum şi dezbateri publice în care au pus în discuţie subiecte controversate.
La Taraclia deosebite au fost momentele de reflecţie, în care participanţii la seminar s-au
exprimat despre utilitatea informaţiilor obţinute, dar mai ales exerciţiile practice şi posibilităţile
de realizare a iniţiativelor în comunitate: „Acţiuni de promovare a comunităţii”; Crearea
clubului foto-video în şcoală”.
La Costangalia s-au discutat mai multe posibilităţi care vor fi oferirte pentru orfanii sociali
şi facilitarea integrării lor în comunitate: abilităţi şi deprinderi de viaţă la tineri; elaborarea şi
implementarea de programe educaţionale specifice.
La Călăraşi participanţii la seminar au propus soluţionarea mai multor probleme:
„Dificultăţile de integrare a copiilor orfani sociali în colectivele de elevi”; „Izolarea unor tineri
şi posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”, „Problemele de sănătate printre copii”, „Starea emotivă tensionată şi
situaţiile de stres” etc.
Astfel, prin implicare, colaborare şi ajutor reciproc pot fi soluţionate un şir de probleme ale comunităţii, printre
care sunt şi atenţia sporită orfanilor sociali.