Sunteți pe pagina 1din 72

CAPITOLUL I

1.1. PREZENTAREA RAPIŢEI DIN PUNCT DE VEDERE BOTANIC ŞI


ECOLOGIC

Rapiţa ,,Colza” (Brassica napus ssp.oleifera) aparţine clasei cruciferelor si a


rezultat din încrucişarea spontană între Brassica campestris (2n=20) şi Brassica
oleracea (2n=18). A rezultat o specie nouă Brassica napus (2n=38) (dupa
Bălteanu).
Rapiţa de toamnă este o plantă ierboasă bianuală. Rădăcina sa este
pivotantă, bine dezvoltată, cu putine ramificaţii laterale. Ea pătrunde pâna la
adîncimi variabile de 50-70 cm. În condiţii favorabile, rădăcina poate ajunge la
adâncimi mult mai mari, uneori chiar pâna la 300 cm ( Orobcenko 1959).
Pătrunderea rădăcinilor în adâncime este influenţată de numeroşi factori ca:
textura, fertilitatea şi umiditatea din sol, precum şi de tehnica de cultivare.
Rădăcinile laterale sunt răspândite pe un diametru de 20-40 cm. Cea mai mare
parte din masa de rădăcini este răspândită la adâncimi de 24-45 cm. ( Zamfirescu,
1965 ).
Tulpina este ierboasă, erectă, glabră, cu talia de 110 -150 cm, rareori 200
cm şi este bine ramificată. Numărul de ramuri variază între 5 şi 10. Formează 20-
22 de frunze simple, alterne de culoare verde glauc, brumate , asemănându-se din
acest punct de vedere cu frunzele de varză .
Frunzele rapiţei au diferite forme: cele bazale sunt peţiolate , lirat penat-
sectate, frunzele din mijloc sunt sesile şi lanceolate, iar cele de vârf au formă
oblong lanceolată cu baza cordat-ampexicaulă, fiind de asemenea, sesile . Frunzele
bazale sunt formate din 2-4 perechi de lobi mărunti, ovali sau triunghiulari, în
afară de lobul pricipal care este mult mai mare .

1
Fig.1.1.Tipuri de frunze la rapiţă

Inflorescenţa rapiţei este un racem alungit. Florile (20-40) sunt destul de


mari, cu petale de culoare galben – aurii, arcuite pe tipul 4:4 sepale eliptic –
alungite, patru petale rotunjite la partea superioară , şase stamine şi un pistil format
din două carpele unite, un ovar inferior cu două loji false, datorită unui perete fals,
despărţitor. În fiecare lojă se găsesc între 10-40 ovule prinse de pereţii ovarului.
Ovarul este prelungit printr-un stil scurt cu un stigmat capitat.

2
Fig.1.2Morfologia rapiţei de toamnă
Polenizarea la rapiţă este încrucişată deşi de multe ori are loc
autopolenizarea, uneori chiar în proporţie de 30%. Insectele polenizatoare sunt mai
ales albinele; de aceea se recomandă aşezarea stupilor în apropierea lanurilor de
rapiţă.

Fig .1.3Floarea şi silicvele de rapiţă

Fructul este o silicvă subţire, lungă de 5-10 cm, netedă, despărţită


longitudinal în două compartimente printr-un perete median. Silicva se termină cu
un rostru subţire şi scurt. Poate avea forma îngustă, dreaptă sau curbată si este
dehiscentă la maturitate. Numărul de silicve pe o plantă de rapiţă poate ajunge
până la 800. În fiecare fruct se formează între 10 şi 25 seminţe, uneori chiar 30.
Seminţele sunt neregulat sferice, de culoare cafenie închis, cenuşie închis
sau neagră cu gust ierbos şi dimensiuni de 1,5-2,4 mm. Tegumentul lor este
reticular având mici alveole pe suprafaţa lui, MMB este de 4,5-5,5 g iar MH de 64-
68 kg .

3
Din punct de vedere ecologic rapiţa are anumite cerinţe faţă de temperatură,
umiditate şi sol. Toamna trebuie să asigure încă după asolament un timp suficient
de vegetaţie, aşa încât plantele să poată intra în perioada de iarnă într-un stadiu de
rozetă puternic. Pentru un randament ridicat ar trebui ca la sfârşitul vegetaţiei
rozeta frunzei să aibă cel putin 6-8 frunze şi o rădăcină principală groasă de 8 mm
şi adâncă de 20 cm.
Din punct de vedere ecologic rapiţa prezintă anumite cerinţe faţă de climă
şi sol. Rapiţa colza dă rezultate bune în regiunile cu climă temperată, în zona
porumbului şi a cerealelor de toamnă. În
perioada de vegetaţie care durează 270-300
zile plantele au de parcurs condiţii externe
foarte diferite: secete de toamnă, geruri în
timpul iernii, alternanţe îngheţ-dezgheţ
spre primăvară, umiditatea solului uneori
mai ridicată sau un strat prea gros de
zăpadă . Fig.1.4.Rapiţa la intrare în iarnă
Rapiţa este una din plantele puţin pretenţioase faţă de căldură. Astfel,
colza de toamnă are nevoie până la maturitatea deplină de 2300-2500º C, iar
temperaturile minime de germinare sunt de 1-2ºC . Rapiţa de toamnă are nevoie în
România de ∑ 800-900ºC pentru a vegeta normal în toamna în care se
însămânţează. Pentru aceasta, rapiţa trebuie însămănţată în prima decadă a lunii
septembrie.
Compozitia chimica
Rapita este o specie foarte bogata in ulei. Continutul de ulei oscileaza intre 48
– 52 %. Noile soiuri nu contin acid erucic si glucozinolati componenti toxici pentru
om. Urmare a eliminarii din compozitia chimica a acestora, continutul in acid oleic

4
a crescut pana la 60 % si acidul linoleic pana la 20 %. In ameliorarea rapitei se
urmareste si reducerea continutului in acid linoleic.
Semintele de rapita contin 20 – 24 % proteine, in sroturi gasindu-se 38 – 42 %.
Proteinele din rapita sunt asemanatoare cu proteinele de la soia fiind de foarte buna
calitate.
Rapiţa de toamnă este mai puţin rezistentă la ger decât grâul de toamnă. În
condiţii favorabile, rapiţa poate rezista până la 18-20ºC sub zero, chiar in cazul
când cultura nu este acoperită cu zăpadă. Devine însă foarte sensibilă, cu mult
înainte de a se ajunge la temperatura menţionată, dacă gerul este precedat de timp
călduros sau dacă solul este prea umed .
La un sol care este protejat cu un strat de zăpadă, atunci ea poate suporta şi
temperaturi mai scăzute. De aceea regiunile unde temperaturile sunt scăzute fără
zăpadă prezintă un risc. Dacă însă stratul de zăpadă este prea gros, solul umed şi
neîngheţat, iar plantele dezvoltate puternic, rapiţa poate pieri. Rapiţa colza cu o
rozetă de 6-8 frunze bine dezvoltate, rezistă la temperaturi scăzute de până la-15ºC
când solul este „uscat″.În cazul solului prea umed, rezistenţa la ger este mult mai
mică, plantele putând fi distruse la temperaturi de -7 la -10ºC.
Din punct de vedere al rezistenţei la ger, rapiţa se aseamănă mult cu orzul
de toamnă (N. Săulescu ,1947). Colza este socotită plantă „microtermă″ cu zero
biologic 6-8ºC. În linii generale trebuie reţinut că rapiţa nu găseşte în toţi anii
condiţii favorabile de vegetaţie. A. Scheibe(1953) menţionează că în climatul din
Germania o dată la 4-5 ani rapiţa degeră. A. Zade arată că în 10 ani de cultură 2-3
sunt nefavorabili rapiţei. În iernile aspre în Polonia, gerul produce mari pagube
rapiţei colza care degeră pe mari suprafeţe în special în iernile fără zăpadă (F.
Dembinski ,1963). În zonele cu climate nefavorabile pe timpul iernii se cultivă
colza de primăvară ( forma annua ). Asemenea situaţii se găsesc în Canada şi în
nordul Europei. În Banat, în anul 1957, temperaturile scăzute din timpul iernii

5
-29ºC găsind plantele neacoperite de zăpadă, au provocat culturilor de rapiţă
pierderi de peste 50% ( C. Negoiţă , 1958 ).
Periculoase sunt oscilaţiile de temperatură, în special îngheţurile şi
dezgheţurile ce au loc către primăvară. De asemenea rapiţa este uşor vătămată de
crusta de gheaţă. Rezistenţa la ger a rapiţei este condiţionată de soi, de gradul de
dezvoltare a plantelor la venirea iernii, fitotehnica folosită, precum şi de oscilaţiile
factorilor meteorologici din toamnă, iarnă şi primăvară.
Astfel, Orobcenko (1959) observă că atunci când se folosesc cele mai bune
soiuri, cultivate la un înalt nivel tehnic, dezvoltate viguros până în iarnă (rozete cu
diametru de 35-50 cm), rapiţa poate rezista uşor chiar la geruri de -25º C. Acelaşi
autor arată că, soiurile de rapiţă formate în vestul Europei cu ierni mai uşoare pier
în măsură mult mai mare decât soiurile create în estul şi sud-estul Europei, cu
condiţii mult mai aspre de iernare .
Primăvara, de îndată ce vremea începe să se încălzească şi ritmul de
creştere se intensifică, sensibilitatea rapiţei faţă de îngheţuri sporeşte . Prin aceasta
se explică pagubele mari cauzate rapiţei de îngheţurile târzii de primăvară, mai ales
când plantele se găsesc în floare. Brumele din perioada de înflorire determină
distrugerea întregii recolte. Colza vegetează bine în primăvară la temperaturi de
15-20ºC.
Faţă de umiditate, rapiţa este pretenţioasă şi suportă greu perioadele de
secetă dinainte si după semănat care sunt dăunătoare pentru răsăritul şi creşterea
plantelor de rapiţă.
Coeficientul de transpiraţie este foarte mare 740. Rezervele mari de apă
din sol joacă un rol important în dezvoltarea plantei, mai ales în fazele de la înflorit
la formarea fructelor. Dezvoltându-se intens primăvara devreme, rapiţa foloseşte
din plin umiditatea acumulată din timpul iernii, de aceea ea dă rezultate
satisfăcătoare şi în regiunile mai secetoase. Totuşi cele mai mari producţii se obţin

6
în regiunile bogate în precipitaţii atmosferice. Trebuie menţionat că umiditatea
atmosferică mai mare influenţează favorabil dezvoltarea plantei .
Rapiţa dă bune rezultate în zonele unde cad anul între 450-650 mm
precipitaţii cu un maximum în lunile iulie-august , cu temperatura medie anuală de
7-10ºC, cu ierni fără geruri mari şi cu strat de zăpadă permanent şi suficient de
gros. Rapiţa face parte din grupa plantelor de zi lungă.
Ea este foarte pretenţioasă faţă de sol. Ea dă rezultate bune pe soluri
profunde, mijlocii, bogate în humus şi calcar , cu un pH de 6-7, şi cu capacitate
mare de reţinere a apei. Se dezvoltă bine în soluri permeabile, în care rădăcina
poate pătrunde uşor în adâncime. Creşterea intensă a rapiţei, consumul ridicat de
substanţe hrănitoare ce se desfăşoară într-un interval scurt de timp, reclamă soluri
foarte fertile .
Rapiţa vegetează foarte bine în soluri cu reacţie uşor alcalină sau neutră.
Textura cea mai potrivită este cea luto-nisipoasă, dat fiind că astfel de soluri reţin
destul de bine umiditatea. Atât pe terenuri grele, cât şi terenurile nisipoase bogate
în humus cu o bună alimentare nutritivă, împreună cu precipitaţii suficiente duc la
câştiguri sigure.Cultura ei poate însă reuşi şi pe soluri mai uşoare, dacă se aplică
îngrăşăminte şi dacă climatul este suficient de umed.
Pe solurile uşoare, sărace, în regiuni secetoase, recoltele devin nesigure.
Cultura nu se pretează pe terenuri puternic lutifere cu mare înclinatie la păstrare de
umiditate, deoarece apar probleme cu structura solului şi pregătirea însămânţării,
nici pe soluri extrem de uşoare şi drepte pentru că insuficienţa precipitaţiilor face
cultura nesigură şi nici pe solurile cu muşchi.
Cele mai bune producţii se obţin în terenurile aluviale şi reavene , apoi în
solurile din seria cernoziomurilor şi a celor brun roşcate. Sunt nepotrivite pentru
cultura rapiţei solurile nisipoase, cele argiloase compacte, sărăturoase sau
mlăştinoase şi pământurile subţiri sau prea alcaline. Totuşi, rapiţa trebuie încercată

7
si pe alte soluri, întrucât pe un sol brun –luvic cu 1,41% humus, 21,3% argilă şi pH
în apă de 5,19 (Livada Satu Mare) s-au obţinut în câmpul experimental producţii
de până la 28,9 q/ha (I. Pop ,1985).
Zonele din ţara noastră, în care întâlneşte cele mai bune condiţii de
dezvoltare sunt: câmpiile Banatului şi Crişanei, centrul Transilvaniei, regiunile de
silvostepă din sudul ţării, sudul Dobrogei, jumătatea de sud a luncii Siretului. În
aceste zone cele mai bune rezultate se obţin pe soluri aluviale, reavene şi acolo
unde zăpada nu este spulberată.
Suprafeţele acordate rapiţei ţin de particularitaţile ei biologice care, în
structura de culturi, o situează între cele mai importante specii pentru menţinerea şi
ridicarea fertilităţii solului.

1.2. BOLILE ŞI DĂUNĂTORII RAPIŢEI

Rapiţa colza este afectată de numeroase boli cu efecte mai pronunţate


asupra producţiei fiind: putregaiul alb(Sclerotinia scleriotinum), putregaiul cenuşiu
(Botrytis cinerea) şi boli care afectează aparatul foliar (Alternaria sp. ,Erhysiphe
communis).
Nu trebuie neglijat atacul bolilor cu transmitere prin sămânţă şi sol. Boli,
precum fuzarioza (Fusarium spp.), căderea plantuţelor (Phytium spp.) şi rizoctonia
(Rhizoctonia spp.), sunt inamici invizibili ai culturii, dar care în realitate reduc
foarte mult numărul plantelor răsărite. Practica agricolă ne-a demonstrat faptul că
majoritatea acestor boli nu pot fi controlate decât cu produse pentru tratamentul
seminţelor.
Dintre bolile specifice rapiţei de toamnă, cea mai păgubitoare este Phoma
lingam (forma conidiană a patogenului Leptosphaeria maculans, denumită popular
putregaiul uscat sau fomoza). Cea mai eficientă metodă de combatere este
8
reprezentată de alegerea soiurilor şi a hibrizilor cu cea mai bună
rezistenţă/toleranţă la acest patogen. Pentru a reduce riscul infestării cu Phoma
lingam trebuie respectate cu stricteţe următoarele aspecte: rotaţia culturilor,
evitarea cultivării de soiuri şi hibrizi sensibili, distrugerea şi mărunţirea resturilor
vegetale la cultura premergătoare, folosirea unor densităţi mai reduse.

Fig . 1.2.1 Phoma lingam , atac pe


frunză şi pe tulpină
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) – este una dintre cele mai
păgubitoare boli, fiind prezentă şi la floarea soarelui (de aceea trebuie evitată
includerea rapiţei în acelaşi asolament cu floarea soarelui). Patogenul atacă
puternic în timpul scuturării florilor. În caz de atac se aplică fungicide la căderea
primelor petale, tratamentul fiind eficient şi pentru controlul altor patogeni:
alternarioza (Alternaria brassicae) şi putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea).

Fig.1.2.2. Sclerotinia sclerotiorum-atac


pe tulpină şi silicve

Mucegaiul cenusiu (Botrytis cinerea) -


aceasta boală apare mai ales atunci când
atmosfera este umedă şi rece sau ca
urmare a unei udări excesive şi a unei

9
aerisiri incorecte. Mai întâi vor apărea nişte pete galbene-albicioase sş apoi brune
acoperite de un mucegai cenusiu, prăfos, care este miceliul ciupercii.
Putrezirea bazei plantei tinere (Rhizoctonia solani)- boala aceasta se
manifestă la baza butaşilor, care se înnegreşte şi putrezeşte.Combaterea putrezirii
bazei unei plante tinere se poate face prin evitarea plantării adânci si a excesului de
umeazeală, dezinfecţia pământului sau tratamente cu fungicide aplicate direct pe
pământ la baza plantei.
Peronospora brassicae : produce mana verzei, dar poate ataca numeroase
alte specii de crucifere printre care şi rapiţa. Pe plantele din câmp, boala se
manifestă prin apariţia pe limbul frunzelor a unor pete neregulate, colţuroase,
gălbui-brunii, vizibile mai ales pe faţa superioară a frunzelor. Pe partea inferioară a
frunzelor în dreptul acestor pete se observă un puf albicios-cenuşiu , constituit din
conidiofori şi conidiile ciupercii. Frunzele atacate se înmoaie, cad la pământ şi
putrezesc uşor. Se recomandă pentru combatere măsuri de igienă culturală, evitarea
excesului de umiditate şi stropiri cu zeamă bordeleză sau cu zineb . ( O.
Săvulescu , 1967 ).

Fig.1.2.3.
Peronospora brassicae –conodiofor şi conidii
Experienţa anilor trecuti ne-a demonstrat faptul că atacul dăunatorilor în
primele faze de vegetaţie ale culturii de rapiţă poate duce la compromiterea culturii
într-un timp foarte scurt . Aşa cum s-a vazut şi în toamna anului 2006, în anumite

10
zone ale ţării atacul produs de viespea rapiţei (Athalia rosae) a distrus complet
cultura în doar cateva zile.
Viespea rapiţei este o specie oligofagă, care atacă diferite crucifere
cultivate (rapiţă, muştar, varză, gulii, conopidă) sau sălbatice (rapiţa sălbatică,etc.).
Larvele abia eclozate mîneaza frunzele; cele mai dezvoltate rod epiderma
inferioara si mezofilul frunzelor. Frecvent larvele rod florile si fructele în formare.

Fig . 1.2.4.Athalia rosae :larvă şi adult

Fig .1.2.5.Melighetes aeneus


Gândacul lucios al rapiţei
(Melighetes aeneus): adulţii atacă
bobocii florali hrănindu-se cu polen şi
nectar; daune mari provoacă prin
distrugerea anterelor şi pistilului care
conduce la sterilitatea şi căderea
prematură a florilor. Daunele cauzate de
gândaci sunt maxime când cultura este
mai tardivă, majoritatea plantelor fiind în fenofaza îmbobocirii, la începutul lunii
aprilie . Pagubele maxime sunt produse când gândacii atacă butonii nedeschişi, mai
ales în primăveri reci şi prelungite(Perju şi colab. 1983).

11
Gândacul roşu al rapiţei
(Entomoscelis adonidis): atât adulţii cât şi
larvele rod până la scheletare limbul
frunzelor în afară de nervurile groase ale
plantelor tinere , daunele ajungând până la
20-60% .
Fig .1.2.6 Entomoscelis adonidis
Păduchele cenuşiu al verzei (Brevicoryne brassicae): adulţii şi larvele
acestui afid înţeapă frunzele, lăstarii şi silicvele. Pe frunze apar pete gălbui sau
roze , iar lujerii floriferi se colorează în albastru-verzui . Producţia poate fi
diminuată cu 30-40% .

F
i g
.

1.2.7Frunză atacată de păduchele cenuşiu al verzei


Puricele negru al verzei (Phyllotreta atra): adulţii rod epiderma superioară
şi parenchimul, sub formă de ciupituri circulare, care
capătă aspect ciuruit.La culturile semincere adulţii atacă
mugurii, florile şi fructele reducând şi depreciind
recolta.

Fig.1.2.8.Phyllotreta atra

12
Ploşniţele cruciferelor :ploşniţa roşie - Eurydema ornata şi ploşniţa albastră
( Eurydema oleracea) – atacă în stadiul de adult sau de larvă la îmbobocire-
înflorire, formarea silicvelor, formarea şi maturarea boabelor. Adulţii şi larvele
înţeapă şi sug seva din ţesuturi. Pe frunze apar pete gălbui, care apoi se brunifică şi
se necrozează. Pe inflorescenţe apar pete galbene, apoi se deformează şi se usucă.
De asemenea, are loc avortarea florilor şi şiştăvirea seminţelor.

a. b.
Fig .
1.2.9.Ploşniţele
cruciferelor: a. Eurydema ornata
b. Eurydema oleracea

Gărgăriţa semincerilor de varză (Ceuthorrynchus assimilis) – atacă în


stadiul larvar în interiorul silicvelor, rozând seminţele crude. Prin perforaţiile
făcute în silicve pot pătrunde şi alte specii dăunătoare, cel mai adesea întâlnindu-se
ţânţarul galicol al cruciferelor (Dasyneura brassicae). Momentul optim de aplicare
a tratamentului este când se înregistrează un adult la două plante, în momentul în
care s-au format primele silicve. Tratamentele insecticide sunt cele recomandate.

13
a.adult b.silicve atacate de larve
Fig .1.2.10. Ceuthorrynchus assimilis
Pagube importante produc şi larvele defoliatoare de fluturele alb al verzei
(Pieris brassicae brassicae) şi buha verzei (Mamestra brassicae).
Nu există produse omologate pentru combaterea acestor dăunători la
cultura rapiţei, însă pot fi folosite unele tratamente avizate pentru alte specii care
atacă în acelaşi timp în cultura de rapiţă.

1.2.11.
Pieris brassicae brassicae 1.2.12. Mamestra brassicae

1.3. Importanta culturii si aria de raspandire

Rapita (Brassica napus L) se situeaza pe locul cinci, sub aspectul productiei


de ulei comestibil, intre plantele oleaginoase Uleiul de rapita are largi utilizari
industriale si alimentare ; turtele de rapita obtinute din procesare au o buna valoare

14
furajera, fiind bogate in proteine(38-42%), glucide si saruri minerale ; paiele de
rapita se folosesc in industria materialelor de constructii
Rapita se recolteaza timpuriu, motiv pentru care constituie o buna
premergatoare pentru grau si orzul de toamna ;
Rapita este o excelenta planta melifera timpurie( asigura circa 50 kg
miere/ha)
Rapita este in prezent una dintre cele mai importante specii oleifere.
Semintele de rapita contin 48 – 52 % ulei. Uleiul de rapita are multiple utilizari in
industrie pentru fabricarea de carburanti, dar este folosit din ce in ce mai mult in
pregatirea uleiului comestibil si a margarinei.
Dupa extragerea uleiului – sroturile bogate in proteine 40 % se folosesc in
furajare, resturile vegetale se folosesc pentru fabricarea placilor aglomerate sau
combustibil.
Este o foarte buna premergatoare pentru grau, terenul fiind eliberat devreme si
curat de buruieni.
Rapita utilizata in prezent in Romania provine in majoritatea cazurilor din
import. Nu are o buna rezistenta la iernat. S-au creat in ultimul timp in USA hibrizi
de rapita care rezista la –31°C si care ar trebui importati pentru a face cultura
sigura. Materialul rezultat poate fi exportat 100 %.
Rapita se cultiva in prezent in peste 50 de tari pe o suprafata ce depaseste 25
milioane hectare, depasind ca suprafata si productie cultura de floarea soarelui.
Cele mai mari suprafete de rapita se cultiva in China, India, Canada, dar si in
Europa. In tarile din nord vestul Europei productiile obtinute depasesc 3 tone/ha.
In tara noastra cultura de rapita se extinde si se va mari foarte mult daca se vor
asigura hibrizi rezistenti la ger.

1.4. Cultivarea rapitei

15
Rapita este una din cel mai importante plante uleioase din lume.Semintele
sale au un continut ridicat in ulei ,cu utilizari in industrie si in alimentatie.
La noi in tara rapita a fost introdusa in cultura in anii 1840-1850 din
Anglia,raspandindu-se in Moldova mai mult Colza (rapita mare),iar in Muntenia
indeosebi Naveta(rapita maruntita).
Rapita mare(Colza) se cultiva din antichitate in bazinul Mediteranean si
Orientul apropiat,rapita mica(Naveta)a fost introdusa in cultura la inceputul
secolului al XVI-lea in Belgia si Olanda.
Dupa rafinare(indepartarea gustului neplacut si realizarea unei culorii
galben-deschis) uleiul de rapita se utilizeaza in alimentatie ca atare sau ca
margarina.
Uleiul de rapita se foloseste in industria sapunurilor,a lacurilor,a
vopselelor,in industria textile sau ca si carburant,dupa transformare in ester metilic
sau etilic(numit ”biodiesel” sau “diester”).Din 2500 kg samanta de Colza se obtine
cca 1000 kg ulei.
Turtele rezultate dupa extragerea uleiului se folosesc doar in cantitatii
moderate in ratiile animalelor. Desi este un furaj concentrate valoros,in cantitatii
mari produce tulburari digestive,iar in alimentatia vacilor de lapte imprima un gust
neplacut laptelui.
Tulpinile uscate sunt intrebuintate pentru asternut si pentru foc.
Este o buna planta melifera,oferind albinelor un cules timpuriu.

1.5. Rotatia culturii


Cele mai bune plante premergatoare sunt plantele care eibereaza terenul
timpuriu ca: mazarea, borceagul de toamna, orzul de toamna, graul de toamna.

16
1.6. Fertilizare
Necesarul de substante fertilizante este mare. Un hectar de rapita cu o
productie normala (2.500kg/ha) consuma: 140 kg azot (N), 60 kg fosfor(P2O5),
120 kg potasiu(K2O) si 160 kg calciu(CaO).
Rapita este foarte recunoscatoare fertilizarii cu azot. Azotul trebuie aplicat
fractionat toamna si primavara. Aplicarea intregii doze de azot toamna
sensibilizeaza cultura fata de temperaturile scazute.
Fosforul este indicat sa se aplice la pregatirea terenului pentru semanat, el avand
un rol important la formarea radacinilor la cresterea rezistentei la ger.

1.7. Lucrarile solului


In vederea realizarii unui pat germinativ foarte bun lucrarile de pregatire ale
solului sunt esentiale pentru reusita culturii. Dupa o pregatire foarte buna sunt
sanse foarte mari pentru reusita culturii. Terenul la semanat trebuie sa fie bine
maruntit si suficient de umed pentru a asigura o buna germinare a semintelor. Cele
mai bune rezultate s-ar obtine cu tehnica "no till" economisindu-se mari cantitati de
carburanti care sunt solicitati pentru lucrarile de pregatire ale terenului.

1.8. Samanta si semanatul

Pentru semanat trebuie utilizata o samanta proaspata, recoltata in anul


respectiv si cu o puritate de minim 98 % si o germinatie de miim 85%. Samanta
trebuie tratata cu un fungicid SUMILEX WP sau ROVRAL 50WP.

17
Rapita de toamna are nevoie in Romania de 800 – 900 °C pentru a vegeta
normal in toamna in care se insamanteaza. Pentru aceasta, rapita trebuie
insamantata in prima decada a lunii septembrie.
Densitatea optima este ca la recoltare sa fie 70 – 80 plante/m2. Sunt cultivatori
care practica densitati mai mari. In cazul unui soi cu capacitate buna de ramificare,
densitatea de 70 – 80 plante/m2 la recoltare asigura o productie de 2.500 kg/ha.
Pentru a asigura o densitate normala se insamanteaza 6 – 10 kg/ha. Cantitatea de
samanta este determinata de masa a 1.000 boabe care trebuie sa fie 5 g si o
germinatie minima de 85 %.
Pentru o buna recolta si pentru usurinta recoltarii cu combina este necesara o
distanta intre randuri de 12,5 – 25 cm. Agricultorii cu experienta prefera densitatea
mai mica. Adancimea de semanat este 2 – 3 cm.
Se recomanda a se cultiva urmatoarele soiuri si hibrizi:
Hibrizi: Elvis, Elita, Elixir
Soiuri: Adder, Alaska, Attila, Milena.

1.9. Lucrarile de ingrijire

Dupa semanat se poate face o tavalugire daca solul este uscat.


Pentru combaterea buruienilor, dar, in special, pentru samulastra de la
culturile cerealiere se foloseste cu succes TREFLAN 48 EC 2 l/ha. In cazul cand
nu se poate proceda la incorporare se poate folosi FRONTIER 1,5 l/ha,
GUARDIAN 2 l/ha, RELAY 2 l/ha
Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate si in special a palamidei se
utilizeaza erbicidul Lontrel 300 in doza de 0,2 – 0,3 l/ha.
Pentru combaterea costreiului se foloseste Gallant Super 1,5 l/ha.

18
Sunt o serie de boli criptogamice. Aceste boli se previn cu executarea lucrarilor
in bune conditii, o fertilizare echilibrata si tratamentul semintelor cu fungicide.
O serie de daunatori pot produce pagube grave. Puricii de pamant (Phylotreta
spp.) produc pagube la tinerele plantute, gargaritele (Ceuthorrynchus spp.),
gandacul luciuos (Melygethes aeneus) si gandacul rosu (Entomoscelis adonidis)
trebuie combatute cu grija. Se foloseste REGENT 0,1 %, DECIS 25 EC 0,3 – 0,7
l/ha, CALYPSO 480 SC 0,1 l/ha.
Perioada de vegetatie a rapitei de toamna este de 270-290 zile iar a rapitei de
primavera de cca.110-140 zile.Rapita de toamna pana intra in iarna ramane in faza
de rozeta.La inceputul lunii aprilie incepe imbobocirea,iar dupa 10-15 zile plantele
infloresc.Infloritul dureaza 25-30 zile,cand tulpina isi termina cresterea.Urmeaza
apoi coacera care dureaza cca.25 zile.Maturizarea are loc dupa 20 iunie.
Se adapteaza bine la condintiile pedoclimatice variate.Unele soiuri rezista
iarna la -20˚C,iar altele reusesc in regiuni tropicale.
Este pretentioasa la umiditate si are o slaba rezistenta la seceta.Deficitul de
apa este resimtit mai ales in faza de inflorire.
Se seamana la inceputul luni septembrie
1.10. Recoltarea
Inainte de recoltare, cultura se trateaza cu desicantul Harvade 25 F care duce
la o recoltare mai timpurie cu 7 pana la 10 zile.
Tratamentul se aplica cu 10 zile inainte de recoltare cand 1/3 din silicvele din
zone de mijloc sunt galbene.Doza recomandata este de 2 l/ha.
In aceste conditii, in zona unde este posibila irigarea culturii, prin recoltarea
foarte timpurie se pate semana o cultura dubla.
Recoltarea este un moment foarte importante pentru ca altfel se aduc pagube
foarte mari prin scuturare.

19
Recoltarea se face direct cu combina din lan cand semintele sunt brunificate si
umiditatea este de 16 – 18 %. Pentru a nu scutura tecile se reduce rotirea
rabatorului la maxim 20 rotatii pe minut si reducerea paletelor rabatorului.
Combina inainteaza cu o viteza de 2 – 3 km/ora. Turatia tobei - 500 – 700
rotatii/minut.
Recoltarea în două faze constă în tăierea plantelor în faza de coacere în pârgă
(culoarea galbenă a silicvelor şi sămânţa cu început de brunificare) după care se
treieră cu combina. Plantele se taie cu vindroverul şi rămân pe miriştea înaltă de
25-30 cm, până se maturizează seminţele (până ajung la umiditatea de 12-14 %).
Treieratul se face cu combina echipată cu ridicător de brazdă. Se poate lăsa o
mirişte mai înaltă (30-40 cm) iar combina taie miriştea de sub plantele (brazdele)
recoltate care sunt astfel conduse, la aparatul de treierat. Această metodă prezintă
avantajul că Rapiţă de toamnă-efectul îngheţului la sol se obţin seminţe cu un
conţinut redus de umiditate şi mai curate de impurităţi. Prin această metodă
pierderile de seminţe sunt practic foarte reduse, astfel sporul de recoltă care se
obţine acoperă cheltuielile suplimentare cu recoltarea în două etape.

Recoltarea directă cu combina este o


metodă mai practică. Este eficientă numai
dacă pierderile sunt minime
şi dispunem de posibilităţi de uscare a
seminţei. Recoltarea începe când seminţele
sunt brunificate şi umiditatea ajunge la 16-
18%. Se lucrează numai dimineaţa sau
seara, iar timpul în care întreaga suprafaţă
trebuie recoltată este
de 2-3 zile. Pentru a se diminua cât mai mult pierderile se iau următoarele măsuri:

20
• înlăturarea rabatorului sau reducerea vitezei de rotaţie a acestuia la 20
rotaţii/minut, precum şi reducerea numărului de palete şi căptuşirea acestora cu
cauciuc;viteza de înaintare a combinei 2-3 km/oră; turaţia tobei 500-700 rotaţii pe
minut; reglarea corespunzătoare a distanţei între bătător şi contrabătător pentru a
nu se sparge sau decoji seminţele.
Cu toate măsurile de precauţie, această metodă de recoltare determină
pierderi însemnate, boabele au conţinut ridicat de apă, iar în masa lor se găsesc
resturi de tulpini cu umiditate ridicată.
După recoltare seminţele se curăţă imediat de impurităţi (restul de tulpini) şi
se trec la uscător pentru reducerea umidităţii la 10%. În cazul în care nu este
asigurată uscarea artificială seminţele se depozitează în magazii, şoproane, la
început într-un strat foarte subţire (5-10 cm) şi se lopătează de mai multe ori pe zi,
până când umiditatea scade la 10 %. Pentru uscare, seminţele se pot ţine şi în
straturi subţiri pe prelate la soare.

CAPITOLUL II
2.1. UTILIZAREA RAPIŢEI ÎN ECONOMIA AGRARĂ

21
Rapiţa colza este în prezent pe plan mondial una din cele mai importante
specii oleifere. Seminţele acestei plante conţin 42-48% ulei, cu multiple
întrebuinţări industriale, iar în ultima perioadă cu pondere importantă în
alimentatia oamenilor ca ulei de masă şi margarină. Pentru a putea fi folosit în
alimentaţie, uleiul trebuie să fie rafinat, pentru a i se îndepărta gustul neplăcut şi a i
se imprima o culoare galben-deschis. Uleiul mai este folosit la fabricarea untului
vegetal, la fabricarea de vopsele şi lacuri, în industria săpunului şi în cea textilă.
Prin combinarea uleiului de rapiţă cu sulful se obţine un material elastic, care
înlocuieşte cauciucul în unele întrebuinţări.
Partea epigee a plantei (paiele), după treierat se foloseşte în industria
plăcilor aglomerate, ca aşternut pentru animale sau combustibil. Şroturile ce rămân
după extragerea uleiului se întrebuinţează în hrana animalelor. Ele sunt bogate în
proteină (38-40%) cu valoare biologică ridicată. Din 100 kg seminţe de rapiţă se
obţin 30-35 kg ulei şi 50-55 kg şroturi (N. Săulescu,1947).
Rapiţa se cultivă şi ca plantă de nutreţ verde, având însuşirea de a oferi
cantităţi mari de masă verde putând fi utilizată în hrana animalelor, toamna foarte
târziu când se seamănă la sfârşitul verii sau primăvara timpuriu când se seamănă
toamna.
Rapiţa este o excelentă plantă premergătoare pentru grâul de toamnă în
cadrul rotaţiei, deoarece eliberează terenul devreme (în condiţiile ţării noastre la
jumătatea lunii iunie), îl lasă în stare optimă de fertilitate şi curat de buruieni
.Având o o masă aeriană bogată, un ritm rapid de creştere, reuşeşte să înăbuşe
buruienile, lăsând totodată solul într-o bună stare de afânare.
Este şi o excelentă plantă meliferă de la ea putându-se obţine până la 80-90
kg de miere. Însemnătatea ei ca plantă meliferă constă şi în faptul că oferă
albinelor un cules foarte de timpuriu.

22
Turtele rezultate la extragerea uleiului pot fi folosite în alimentaţia
animalelor; ele au însă o valoare nutritivă mai mică decât cele de floarea-soarelui.
În alimentaţia vacilor de lapte trebuie folosite în cantităţi moderate pentru a nu
împrumuta laptelui gust neplăcut şi a nu provoca indigestii.
Cultivarea rapiţei furajere de toamnă ar trebui reconsiderată, atât pentru
valoarea furajeră cât şi pentru importanţa agroeconomică pe care o are în cadrul
asolamentelor agricole. Astfel, din punct de vedere furajer, rapiţa semănată toamna
realizează cel mai timpuriu furaj verde în primăvară, având şi o valoare nutritivă
ridicată (100 kg masă verde echivalează cu 15 UN şi conţine cel puţin 2 kg de
proteină digestibilă). Deoarece rapiţa furajeră de toamnă ocupă o suprafaţă de teren
în perioada toamnă – iarnă , eficientizează întreaga structură de culturi din fermă.
Totodată, această plantă asigură şi o protecţie a solului pe perioada de cultivare,
când condiţiile climatice sunt mai puţin favorabile. În condiţii optime de cultivare a
rapiţei furajere de toamnă, se pot obţine producţii de 35-50 t/ha masă.
Turta de rapiţă – un furaj valoros. Interesul agricultorilor de a obţine ulei
din samânţa de rapiţă în unităţi descentralizate prin simpla presare la rece este
foarte mare. Acest ulei se foloseşte preponderent ca şi combustibil la tractoare şi
maşini iar ca produs secundar se obţine turta de rapiţa sau mai bine zis cozonacul
de rapiţa (Rapskuchen ger.), care este un furaj excelent pentru porcine si vite. De
ce denumirea de „cozonac“? – datorita calităţii sale furajere ridicate.
Turta de rapiţă provenită din unităţile mari de producţie a uleiului conţine
datorită prelucrării ei intensive de obicei mai puţin de 10% grăsime brută. Prin
presarea la rece se obţine un produs secundar care e de două ori mai valoros.
Conţinutul procentual de substanţe nutritive poate varia in funcţie de conţinutul de
grăsime în sămânţă de rapiţa, tipul de sămânţă si gradul de extracţie. Conform
analizelor de laborator conţinutul mediu in proteine este de cca. 20%. Acesta se
datorează faptului că se lucrează la presiuni şi temperaturi joase în vederea

23
menţinerii calitative a uleiului ca şi combustibil. (să respecte norma DIN 51605)
Gradul de extracţie este definitoriu.La un grad normal de extracţie de 30% se
produc dintr-o tonă de sămânţă de rapiţă 300kg de ulei si 700kg cozonac. Dacă
sămânţă folosită conţine un procent de 44% ulei – atunci aceasta corespunde 440
kg ulei în 1.000 kg sămânţă, astfel încât, după presare rămân 140 kg ulei (300
scăzut din 440) în cozonacul de rapiţa. Prin regula de trei simplă se stabileşte
conţinutul procentual al cozonacului în grăsimi si ulei care este de 20%. (140 : 700
x 100). Dacă gradul de extracţie e mai mare, ca de exemplu 33%, ar rămâne in
cozonac doar un procent de 16,4% ulei.
Conţinutul în grăsimi nu depinde numai de gradul de extracţie ci şi de
sămânţa folosită. În urma cercetărilor acesta poate varia de la 42 la 46%.
În directa corelaţie cu conţinutul de grăsimi în cozonac stă valoarea
energetică a acestuia. Astfel la conţinutul mediu de 20% ulei în cozonac valoarea
energetică e de 14 MJ EM*/kg. Corelaţia arată astfel: ±1% conţinut ulei in cozonac
reprezintă ± 0,3% valoare energetică. Astfel la 3% mai mult ulei avem o energie
metabolică de 1 MJ EM/kg mai mare.*EM – energie metabolica (engleza ME –
metabolic energy).

2.2. Tehnologia de obtinere a uleiului de rapita

2.2.1. Transportul si depoziatarea semintelor

24
Semintele de rapita se transporta sub forma de vrac,cu utilaje adecvate.
Inainte de depoziatare, se are in vederea curatirea semintelor de
impurita,pentru prevenirea deprecierii masei de seminte,avand aceste impuritatii o
umiditate mai ridicata.Masa de seminte poate contine maxim 2% impuritati.
Pentru o depoziatare mai indelungata umiditatea semintelor trebuie sa se
gaseasca in jurul valorii de 7% valoare,ce se poate obtine doar in urma uscarii
semintelor.Pentru uscarea semintelor se folosesc uscator de tip turn,de capacitate
de 5-30 tone de seminte pe ora,in urma caruia masa de seminte poate pierde 6-20%
din umiditate.

2.2.2. Pregatirea semintelor


Consta in tavalugirea si “prajirea” semintelor. Tavalugirea se face cu ajutorul
unor valturi zimtate si netede. In urma acestor operatii semintele sunt zdrobite si
aplatisate de forma unor discuri groase de 0,3 mm. In timpul prajirii proteinele se
denatureaza ,samanta devine mai poroasa si vascozitatea uleiului mai mica.
Prajirea presupune incalzirea masei de seminte la 85-100˚C,urmarind in aceleasi
timp umiditatea semintelor. Semintele sunt mentinute la aceeasi temperature timp
de 20-30 minute.

2.2.3. Obtinerea uleiului


Imediat dupa prajirea semintelor are loc obtinerea uleiului prin
presare,extractie cu solvent sau combinat.
In urma presarii,in turte mai raman ulei in proportie de 4-6%.
Extractia uleiului cu ajutorul solventilor este mai avantajoasa ,continutului
turtlor in ulei fiind aproximativ 0,5%.

25
Extractia uleiului de rapita ,respective a esterului sau cuprinde mai multe
etape tehnologice:
Etapa I: extragerea uleiului
Etapa II: desmucigalarea uleiului
Etapa III: filtrarea uleiului,
Etapa IV: esterizarea
Etapa V: depozitarea uleiului/esterului.

Fig.2.1Presa pentru obţinerea uleiului de rapiţă

2.2.3.1. Extractia
Presarea materialului oleaginos sau a seminţelor de oleaginoase

Presarea este operaţia de separare a componentului lichid (ulei) dintr-un amestec


lichid-solid (măcinătura).

Scopul presării este de a exercita o presiune asupra măcinăturii şi favorizarea


separării uleiului.

Un avantaj al presării la rece al plantelor oleaginoase este că pe lângă producerea


de ulei vegetal presat la rece mai suntşi turte furajere valoroase, utilizate cu succes

26
în creşterea animalelor. Nivelul producţiei de seminţe este unul extrem de
important, determinant pentru rentabilitatea întregului sistem prin cantitatea de
seminţe obţinute la hectar, prin procentul de ulei ce poate fi extras şi prin
posibilitatea utilizării turtelor rezultate în urma extracţiei la furajare în zootehnie.

Factorii care influenţează presarea sunt: presiunea, durata, vâscozitatea uleiului


(se micşorează prin încălzirea măcinăturii in timpul prăjirii), lungimea capilarelor
(ce poate fi micşorată prin distrugerea structurii celulare in timpul măcinării şi
prăjirii).

Metode de presare

Uleiurilor vegetale se pot obţine prin presarea la rece sau la cald a seminţelor de
plante oleaginoase şi extragerea componentului lichid din acestea. Procesul de
presare a seminţelor se desfăşoară în 2 faze: în prima fază, de pregătire se usucă
seminţele şi se zdrobesc, iar în cea de-a doua fazăseminţele se presează la rece sau
trec printr-o faza de încălzire şi după aceea se presează. Se obţine astfel uleiul şi
turtele sau peleţii în cazul presării la rece.

După presare, uleiul este filtrat şi depus în butoaie. Uleiul are mai multe utilizări:
ulei energetic pentru vehiculeşi încălzit, materie primă pentru biodiesel, ulei furajer
pentru animale.

Prin presarea la rece a seminţelor se obţine uleiul şi turtele sau peleţii care conţin
5% ulei şi în jur de 33% materie proteică. Uleiul filtrat este foarte pur, având doar
120 mg/kg impurităţi. Din cantitatea totală de ulei circa 80% prin procesul de
esterificare se transformă în biodiesel iar restul este glicerină pură. Uleiul vegetal
pur este definit ca fiind uleiul produs din seminţe oleaginoase prin presare,
extracţie sau proceduri comparabile, crud sau rafinat, dar nemodificat chimic, fiind

27
compatibil cu tipul de motor în care este folosit şi corespunde cerinţelor de emisii
în mediul înconjurător.

Nu este inflamabil şi poate fi stocat în bidoane, în subteran sau pe sol, oriunde, nu


poluează solul şi nici apa freatică în cazul apariţiei unor scurgeri şi poate fi
depozitat peste un an fără a se deteriora calitativ.

Presarea la rece, se poate realiza la o scară medie, într-o fermă privată aşezată
undeva în apropierea culturilor, conectate direct sau indirect la producţia agricolă
fiind necesare preţuri de investiţie reduse.

Operaţiile de măcinare şi aplatizare sunt operaţii de pregătire a materialului înainte


de presare. La prelucrarea fructelor oleaginoase, datorită conţinutului diferit de apă
şi coajă, operaţiile pregătitoare înainte de extracţie diferă de cele ale seminţelor, iar
la unele fructe (măslin, cacao) diferă chiar şi metodele de extracţie. Uleiul vegetal
extras din seminţele de rapiţă are două mari întrebuinţări în domeniul alimentar şi
domeniul biocombustibilului.

Un avantaj al presării la rece al plantelor oleaginoase este că pe lângă producerea


de ulei vegetal presat la rece mai sunt şi turte furajere valoroase, utilizate cu succes
în creşterea animalelor. Prin presarea la rece a seminţelor se obţine uleiul şi turtele
care conţin 5% ulei şi în jur de 33% materie proteică, iar prin presarea la cald a
seminţelor se obţine cu 19% mai mult ulei şi şrot. Turtele şi şrotul de rapiţă sunt
foarte hrănitoare pentru animale şi pot înlocui cu succes deplin pe cele din soia sau
floarea soarelui.

Pe plan european se obţin în mod obişnuit circa 3 tone de sămânţă de rapiţă la


hectar, din care se poate extrage o tonă de ulei crud de rapiţă. Uleiul extras din
seminţele de rapiţă, crud poate fi folosit direct în motoare, până la 100% în

28
perioada de vară, cu un adaos de 40% toamna, şi iarna într-o concentraţie mai mică
sau deloc.

Utilaje folosite pentru presare:

Presa mecanică cu melc

Fig. 2.3. - Presă mecanică cu melc

1-suporturi din fontă, 2,3 – suporturi verticale, 4-reductor, 5-roata de acţionare,


6,7- roţi dinţate, 8,9-ax, 10-lagăr de presiune,11-cuplaje, 12-ax cu şurub elicoidal,
13-camera de presare, 14- dispozitiv de reglare, 15-placă de tablă înclinată, 16-
jgheab colector

Măcinătura introdusă in camera de presare primeşte o mişcare de de-a lungul şi una


in jurul axului cu melc. Pe măsură ce materialul inaintează, datorită măririi
diametrelor melcilor şi a presiunii exercitate asupra măcinăturii, scurgerea uleiului
devine abundentă şi este colectat într-un rezervor.

Presa de extragere a uleiurilor vegetale, PU-50

29
Fig. 2.4. - Presă de extragere uleiuri (Schită)

Cadru; 2. Melc cu pas variabil; 3 Pâlnie alimentare; 4 Motor electric; 5. Reductor;


6.Cuplaj cu gheare; 7. Stator (perete lateral din bare); 8. Pâlnie evacuare

Este echipamentul tehnic principal de extracţie prin presare la rece a uleiului din
seminţe şi constă dintr-un cadru 1 pe care se află organele de presare (melc cu pas
variabil 2, dispozitiv eliminare peleţi), organele de acţionare (motor electric 4,
reductor 5, cuplaj cu gheare 6), pâlnie de alimentare 3, pâlnie de evacuare 8 şi
organele de protecţie (apărătoare cuplaj cu gheare, apărători melc extracţie: două
laterale, două de capăt şi una superioară).

Instalaţia de extragere la rece a uleiurilor vegetale din seminţe oleaginoase,


IEU-150 (Galerie foto)

30
Fig.2.8. - Transportor înclinat Fig. 2.9. - Elevator cu cupe

Fig. 2.10. - Buncăre alimentare Fig. 2.11. - Transportor orizontal

Fig. 2.12. - Separator magnetic Fig. 2.13. - Separator rotativ


Modulul de extragere a uleiului constă din: cadru, transportor alimentator cu lanţ şi noduri
preîncălzitor seminţe, prese de ulei (3 buc.), colector ulei.

31
Fig. 2.15. - Buncăr preâncălzire (Veder
Fig. 2.14. - Presă de ului PU 50
interioară)

Fig. 2.16. - Colector ulei Fig. 2.17. - Transportor cu lanţ

Fig. 2.18. - Colector peleţi


Modulul de purificare constă dintr-o baterie de 4 vase de decantare-sedimentare şi un filtru

32
cu plăci.

Fig.2.19. - Modulul de purificare a uleiului

Proces de lucru la instalaţia de extragere a uleiurilor vegetale, 150 l/h

Seminţele sunt aduse în vrac sau în saci şi sunt stocate în buncărul de


stocare. Alimentarea acestuia se va face cu transportorul elicoidal înclinat. Din
buncărul de stocare amestecul de seminţe este preluat de un transportor elicoidal
orizontal şi este introdus în piciorul elevatorului de unde este ridicat, trecut prin
separatorul magnetic unde sunt separate impurităţile metalice.

aici, seminţele prin cădere liberă sunt introduse în separatorul rotativ unde
sunt separate impurităţile grosiere, iar de aici seminţele curăţite sunt stocate într-un
buncăr intermediar. Produsul grosier este colectat în saci şi îndepărtat, ca rezidiu
neutilizabil.

Seminţele stocate în buncărul intermediar sunt preluate cu un transportor cu


lanţ şi noduri şi sunt introduse în buncărul de preîncălzire.

33
O parte din temperatura aerului cald care trece prin serpentină,este transmisă
seminţelor de plante oleaginoase (rapiţă,floarea-soarelui, soia, ricin, in etc.), care
se vor preâncăzi ajutând la grăbirea procesului de presare.

Din buncărul de preîncălzire seminţele prin intermediul a câte unui tub


cilindric alimentează cele trei prese cu seminţe. În funcţie de cantitatea de seminţe
ce urmează a fi prelucratăse foloseşte una sau chiar toate cele 3 prese. Odată
seminţele ajunse în pâlnia de alimentare a presei sunt preluate de segmentul de
alimentare din camera de alimentare.

Înainte de alimentarea presei este obligatoriu ca aceasta să fie încălzită, în


special capul de extrudare. În acest sens presa va funcţiona în gol între 3 şi 5 ore
funcţie de temperatura mediului de lucru.

Presa se pregăteşte ţinându-se cont de tipul de seminţe ce se prelucrează,


realizându-se reglajele specifice fiecărui tip de seminţe.

Seminţele din camera de alimentare sunt preluate de melcul de alimentare şi


introduse în camera de presare.

Presarea are loc gradual. În primul segment are loc spargerea seminţelor şi
eliminarea unei părţi mai mici de ulei, iar în continuare are loc mărunţirea şi chiar
măcinarea seminţelor şi eliminarea uleiului.

O mică cantitate de ulei va rămâne în masa de şrot, cantitate ce poate varia


între 5-8%, funcţie de tipul de seminţeşi de reglajele efectuate.

Şrotul este eliminat sub formă de peleţi (rapiţă, in) sau sub formă de turte
(soia, floarea soarelui). Se pot obţine şi numai sub formă de peleţi dar cu

34
asigurarea unui reglaj riguros. Avantajul obţinerii sub formă de peleţi constă în
aceea că este mai simplu de depozitat şi mai uşor de folosit drept combustibil.

În timpul utilizării, presa va funcţiona cu apărătotile laterare montate fiind


eliminat pericolul de împrăştiere a uleiului.

Din presă, uleiul este evacuat printr-o pâlnie ce colecteazăuleiul din toate
segmentele de presare şi este introdus în colectorul de ulei.

Pentru a nu se depune pe pereţi fosfolipidele, colectorul de ulei este prevăzut


cu un agitator care este acţionat de un motoreductor ce asigură o frecvenţă de
rotaţie de cca 20 rotaţii/minut .

Colectorul de ulei are o capacitate aleasă astfel încât săasigure colectarea uleiului
extras de 3 prese în timp de 24 ore.

Peleţii evacuaţi din capul de extrudare al presei cad în colectorul de peleţi,


de unde când acesta este aproape plin este golit, peleţii fiind colectaţi într-un loc
special amenajat.

Din camera de evacuare a peleţilor, temperatura obţinutăîn urma procesării


seminţelor este preluată printr-un tub flexibil de plastic cu inserţie metalică de un
ventilator radial-axial şi trimisă la buncărul de preîncălzire a seminţelor.

Din colectorul de ulei, prin racordurile prevăzute la baza acestuia şi cu


ajutorul unei pompe centrifugale uleiul va fi transvazat în vasele de decantare-
sedimentare.

Acestea formează o baterie, primul printr-un preaplin alimentează pe cel de-


al doilea ş.a.m.d. Înainte de a trece prin preaplin fiecare vas are câte un grătar cu

35
site ale căror ochiuri scad de la primul vas spre ultimul, de la 630 la 160 μm.
Acestea au rolul de a reţine fosfolipidele.

Produsul grosier depus la fundul vaselor este evacuat pe la baza acestora.


Produsul decantat din vase este preluat de o pompă şi introdus în filtrul orizontal
cu plăci unde sunt reţinute impurităţile grosiere neseparate în vasele de decantare-
sedimentare.

Produsul filtrat dacă are puritatea necesară este colectat în rezervoare. În caz
contrar se poate trece şi la o filtrare fină cu filtrele verticale.

De aici produsul pur este stocat în rezervoare pentru produs finit, de unde
este preluat şi folosit la alimentarea tractoarelor şi maşinilor autopropulsate aflate
în dotarea fermei pe care o deservesc.

În cazul în care şi după această filtrare uleiul nu îndeplineşte condiţiile


necesare folosirii drept combustibil acesta va fi supus tratării chimice în instalaţii
specializate de obţinere a „biocarburantului”, dar care sunt costisitoare pentru a
intra în dotarea unei ferme mici sau mijlocii.
Extractia uleiurilor vegetale pentru alimentatie si in scopuri industriale este
in prezent destul de bine pusa la punct tehnic si tehnologic,experienta castigate in
acest sens putand fii folosita cu succes si in cazul biocombustibilor din clasa
uleiurilor vegetale.
In mod curent uleiurile vegetale se extrag din seminte prin trei moduri
fundamentale,fiecare din aceste metode fiind utilizabile in anumite conditii de
productie date(ex.ferma agricola,scara industriala,etc).
Prima metoda utilizeaza utilizeaza procesul de extractie prin solvent,in
cadrul caruia semintele producatoare de ulei sunt strivite si macerate intr-un

36
solvent(ex.hexanul).Materialul este apoi deplasat si hexanul se evapora eliberand
hexanul.Complexitatea si hazardul care sunt associate cu extractia prin solvent a
uleiului au facut ca aceasta metoda san u fie prcticabila in instalatiile de mici
dimensiuni,metoda fiind destinata numai instalatiilor mari.
A doua metoda de extractie a uleiului este cea prin presare,in cadrul caruia
cel mai adesea se utilizeaza presele cu surub.Procesul presarii semintelor de rapita
executat de catre aceasta cuprind initial o zona de comprimare inalta(extractie
primara) urmata de o succesiune de zone de relaxare si de presare care desavarsesc
extractia uleiului prin cresterea treptata a presiunii exercitate.Turatia surubului care
realizeaza presarea materialului este aleasa in asa fel incat timp de lucru sa dureze
cca. 22,5 secunde.
Prese cu surub pentru extractia uleiului de rapita sunt proiectate sa lucreze la
presiune cuprinsa intre 1000 si 1400 daN/cm² si necesita o putere instalata de
aproximativ de 1 kW pentru fiecare tona zilnica.
La Baza de Receptie a cerealelor Turda,pentru marirea gradului de extractie
a uleiului semintele sunt preincalzite cu o instalatie cu aburi ,tip ABA 40 ,care
furnizeaza aburi pentru echipamentul de prajire.
Materialul macinat este alimentat prin intermediul de dispozitivul de
alimenatare in fiecare nivel al bazinului de abur si apoi treptat incalzit la
temperature cuprinse intre 50-100˚C,timp de 15-20 minute inainte de extractie si
amestecat la trecerea prin bratele amestecatorului de la un nivel la altul.Dupa ce
materialul este impins prin iesirea,la nivelul de jos,cade in capul de alimentare si
este condus la cutia de presa pentru a fi preset la de sectiunile variate ale melcilor
de separare.Uleiul extras curge prin gaurile dintre barele cutiei in transportul cu
melc pentru ulei,pentru ca in cele din urma sa fie descarcata in spatele masinii.

37
Optimizarea conditiilor de lucru ,corespunzator fiecarui tip de seminte ,au permis
atingerea unui procent de extractie a uleiului de pana la 91%(Goodrum si
Sivakumarin).
Extractia uleiului prin presare este utilizabila atat in instalatiile cu
dimensiuni medii si mari,cat si instalatii de mici dimensiunii.Practica tarilor mari
producatoare de biocombustibili a dovedit cele doua sisteme pot coexista foarte
bine,completandu-se unul pe altul.
Cea de a treia metoda combinata extractia prin solvent cu o operatie de
presare usoara a semintelor.Metoda combinata ,utilizata in instalatii mari,este cea
mai raspandita pentru producera comerciala a uleiului.

2.2.3.2. Desmucilaginarea

Uleiul brut,eliberat de impuritatii grosiere prin operatia de purificare


preliminara contine substante mucilaginoase(fosfatide,albumine,hidrati de
carbon)sub forma coloida ,in suspensie sau dizolvate(uleiiurile brute au 200 ppm
fosfor).
Eliminarea fosfatidelor din ulei trebuie sa se faca rapid si cat mai complet
prin urmatoarele metode:
Metoda prin hidratare:se bazeaza prin faptul ca in prezenta apei,la
cald,mucilagiile isi pierd solubiltatea in ulei si precipita si in flacoane care pot fi
separate prin sedimentare sau centrifugare.
Metoda acida:se aplica prin hidratare,folosind acid citric sau fosforic si
ajuta la indepartarea fosfatidelor nehidratabile.Acidul citric se foloseste in solutie
apoasa 10-20% in proportie de 1-2% fata de ulei,la temperature de 70˚C(instalatia
Sharples),si la 85-90˚C(instalatia Alfa-Laval),agitand in continuu amestecul(turatia
amestecatorului de 244 rotatii/mimut).

38
Acidul fosforic se foloseste in proportii aesmanatoare.
In instalatia Sharples,uleiul este incalzit la 70˚C,se amesteca cu 2-3% apa,se
mentine in vasul de hidratare sub agitare lenta(13rot/min.)timp de 25 minute apoi
se centifugheaza in centrifuge Sharples .
Instalatia Alfa-Laval sau Westfalia ,uleiul este incalzit la 65-70˚C,este trecut
in aparatul de hidratare (cu turatia de 122 rot/min.) si apoi in centrifuga in
talere,presiunea la iesire din centrifuga fiind de 2,4 daN/cm².
Metoda acida urmata de hidratare:se aplica pentru uleiurile cu peste 1000
ppm fosfor in cadrul rafinarii fizice.In acest caz,uleiul incalzit la 70˚C este tratat cu
acid citric sau fosforic cu amestecare de 30 minute,apoi amestecul se raceste la
25˚C.Se adauga apa in proportie de 1-3% si s continua amestecarea inca 2 ore
pentru hidratarea fosfatidelor.In final se realizeaza centrifugarea la 25˚C,uleiul
separate cu <30 ppm fosfor fiind trecut direct in albire.
Metoda de desmucilaginare enzimatica:(Procedeul Enzymax)cu o
productie de 540t/zi pentru uleiul de rapita.Reactia de hidroliza are loc la 60˚C si
ph =5(pH-ul este reglat prin adios de 2% solutie acid citric 40-50% si,respectiv,5%
solutie NaOH 3-10%).Dupa centrifugare uleiul contine numai 10 ppm fosfor.
In continuare ,uleiul este depozitat in rezervoare de otel cu capacitate mare(mii
m³),fundul rezervorului inclinat usor spre golire,pentru a se realize golirea
completa si pentru eviatarea depunerii sedimentelor.Conducta de alimenatare cu
ulei de a rezervoarelor trebuie sa coboara pana la partea inferioara a
rezervorului,pentru a se evita contacul uleiului cu aerul.Pentru indepartarea
pigmentilor(clorofila,carotina) uleiul se decoloreaza.Decolorarea se face prin doua
procedee:
-decolorarea fizica, ce se realizeaza prin adsorbtia pigmentilor de pamant sau de
carbine decolorant.Pamantul decolorant se introduce in ulei sub vacuum,se asigura

39
un timp de contact la o anumita temperature,dupa care se separa adsorbntul din ulei
prin filtrare.
-decolorare chimica,care se realizeaza prin printr-o reactie chimica in scopul de a
modifica gruparile cromogene ale pigmentilor.Reactia poate fi de oxidare sau de
reducere.Decolorarea chimica se foloseste pentru uleiuile tehnice puternic
pigmentate.

2.2.3.3. Filtararea

Filtararea uleiului dupa extractie presupune initial operatia de sedimenatare a


acestuia prin depozitare intr-un reverzor timp de minimum 48 ore,dupa care
urmeaza filtararea propriu-zisa cu ajutorul uei baterii de filtre (de constructie
clasica),ultimul filtru realizand o filtrare de 4-5 um.
Experimentarile au pus in evidenta desle colmatari ale filtrelor care pot avea
loc in decursul acestei operatii,fenomen care poate fii mult diminuat prin
adaugarea in ulei a aditivului DuPont FOA-2.
Cercetarile cu o durata de doi ani efectuate de Korus si Jo(1985) si de catre
Klopfenstein si Walker(1985)au aratat ca uleiurile vegetale isi pastreaza calitatile
timp indelungat daca se iau minimum de masuri de precautie.Astfel experimentele
au dovedit ca rezervoarele din material plastic captusite si in prezenta
antioxidantilor conduc la valori minime ale peroxizilor si ale pierderilor de acid
linoleic.In acest timp vascozitatea a crescut cu numai 4-6% dupa doi ani de
depozitare anaerobica.
In cazul utilizarii rezervoarelor de otel pentru pastrarea biocombustibililor pe
baza de uleiuri vegetale si a depozitarii aerobice a acestora s-a remercat de
inductie de 140-200 zile in care valorile peroxizilor a crescut foarte lent.

40
Este de remercat faptul ,ca in doi ani de depozitate anaerobica ,vascozitatea
a crescut doar cu 4-6%.

2.2.3.4. Purificarea uleiurilor vegetale

Uleiul brut de presă este supus in continuare unei operaţii de purificare,


deoarece conţine impurităţi mecanice şi organice in suspensie, urme de apă care
trebuiesc îndepărtate pentru evitarea degradării rapide a uleiului şi a pierderilor.

Purificarea uleiului înainte de depozitare comportă următoarele operaţii:

- separarea resturilor grosiere de măcinătură oleaginoasă prin sedimentare, filtrare


sau centrifugare;

- eliminarea umidităţii in exces prin uscare;

- sedimentarea impurităţilor cu dimensiuni mici prin filtrare.

Sita vibratoare

Fig. 2.5. - Sită vibratoare

Filtru - presă cu rame şi plăci

41
Fig. 2.6. - Filtrul cu rame şi plăci. Vedere generală

1 - canal alimentare; 2 - robinet aer; 3 - placă frontală; 4- traversă orizontală; 5 -


închidere hidraulică; 6 - robinet evacuare filtrat; 7 - jgheab; 8 - batiu; 9 - robinet
scurgere lichid

Fig. 2.7. - Filtrul cu rame şi plăci. Elementele unui filtru

a-placă cu camere, b-placa unui filtru-presă cu rame, c-rama, d-secţiune prin filtru-
presă cu rame, 1-marginea ingroşatăa plăcii şi ramei, 2-suprafaţa rifluită a plăcii, 3-
scoabe pentru atarnare plăci şi rame; 4-canal intrare ulei, 5-deschidere in ramă
pentru ulei, 7-robinet evacuare filtrat

2.2.3.5. Esterizarea

Folosirea uleiului brut la MAC-uri are o serie de inconveniente ,care pot fi


diminuate prin:

42
-amestecare uleiului cu motorina in proportie de 1:3
-uleiul brut se supune unui tratament de transestirificare ,in urma caruia proportiile
esterului de metal din rapita (MER)vor fii apropiate motorinei.
Esterii sunt compusii chimici de forma : -R-COOR, care rezulta in urma
eliminarii apei din acizi si alcooli:acid + alcool‹―› ester + apa.
In functie de natura acidului,esterii pot fii organici sau anorganici.
Reactia de transestirificare se face in prezenta unui catalizator alchilic
(KOH, NaOH)in urma caruia glicerina se descompune si reactioneaza cu alcool
metilic ,formand acizi grasi –esteri metilic.In urma reactiei dintr-un mol de
triglicerid si 3 moli de alcool (in prezenta catalizatorului),rezulta 3 moli mono-
alcool-esteric si 1 mol glicerina.
Uleiul de rapita este uleiul alimentar al carui profil in acizi grasi este ideal in
raport cu necesarul nostru zilnic. Este extrem de interesant mai ales prin cantitatea
de acid alfa-linolenic, numit si acid gras esential, deoarece este indispensabil
sanatatii, in conditiile in care organismul nostru nu il poate sintetiza singur. Acesta
este un precursor al acizilor omega-3, extrem de importanti pentru circulatie si
vasele sanguine. Acestia combat formarea de cheaguri in artere, reduc
hipertensiunea, anihileaza trigliceridele in exces, moderand inflamatiile. Contribuie
de asemenea la diminuarea riscurilor cardio-vasculare prin scaderea nivelului de
colesterol.
Nu trebuie uitat rolul lor in buna functionare a creierului. De altfel creierul
este organul cel mai bogat in grasimi, in special in omega-3, care intervin in
prevenirea depresiilor, a anumitor demente, in special a maladiei Alzheimer. In
plus, uleiul de rapita este sursa de vitamina E, care ii confera calitati antioxidante si
regenerante, deoarece lupta impotriva radicalilor liberi, neutralizandu-i. De
asemenea, are drept functie importanta stabilizarea membranelor celulare.

43
Tabelu.nr.2.2.
Bilanţul energetic al producerii biocombustibililor pe bază de ulei de rapiţă
(Naghiu,Al. şi L.Naghiu, 2000).

Nivel productiv Ulei de rapiţă Ulei de rapiţă esterizat


PRODUCŢIA AGRICOLĂ
3,2 t/ha
- producţia agricolă 3,2 t/ha

76000 MJ/ha
- producţia de energie 76000 MJ/ha

17460 MJ/ha
- consum energetic 17460 MJ/ha

1:4,3
- input / output 1:4,3

- câştig energetic 330% 330%


EXTRACŢIA DE
PRESARE LA RECE PRESARE ŞI EXTRACŢIE
ULEI
- consum energetic 900 MJ/ha 900 MJ/ha - -
Ulei deTurte de
Ulei de rapiţă Şrot de rapiţă
rapiţă rapiţă
- producţia 1,02 t/ha 2,1 t/ha 1,22 t/ha 1,9 t/ha
37700 38400
- producţia energetică 45100 MJ/ha 31000 MJ/ha
MJ/ha MJ/ha
- consumul energetic9100
9260 MJ/ha 13550 MJ/ha 9310 MJ/ha
total MJ/ha

44
- input / output 1:4,4 1:4,1 1:3,3 1:3,3
- câştig energetic 310% 310% 230% 230%
ESTERIZARE
- consum energetic - - 7630 MJ/ha 7630 MJ/ha
- - Biocombustibil Glicerină
- producţia - - 1,21 t/ha 0,112 t/ha
- producţia energetică - - 44890 t/ha 1900 MJ/ha
- consumul energetic
- - 20310 t/ha 870 MJ/ha
total
- input / output - - 1:2,55 1:2,55
- câştig energetic - - 155% 155%

2.3. Utilizarea uleiurilor de origine vegetala ca biocombustibil

Uleiurile vegetale au fost primul combustibil, probat la sfirsitul secolului


XIX in motorul cu compresor al lui Rudolf Diesel. De atunci si pina la inceputul
anilor '50 ai secolului XX au fost intreprinse numeroase incercari de a inlocui
partial sau integral motorina cu ulei vegetal. In 1990, in Germania a fost elaborata
tehnologia de utilizare a uleuiului bogat in acid iruc pentru a obtine esterul metilic,
care ar putea fi intrebuintat de motoarele Diesel. In 1991, in Olmule (Austria) a
fost data in exploatare prima fabrica din lume de producere a biocombustibilului
ecologic pur. Revista "Eur Observer", din 2002, informeaza ca de-a lungul
ultimilor 10 ani, producerea biocombustibilului in lume a sporit de zece ori. De
exemplu, in Republica Ceha au fost construite si date in exploatare 22 de fabrici
care produc biodizelin. Un sir de tari din Europa au facut modificari in motoarele

45
cu ardere interna, care permit utilizarea uleiului vegetal bogat in acid iruc in
calitate de combustibil ce nu polueaza atmosfera. Comisia Uniunii Europene a
aprobat directiva "Despre contribuirea la utilizarea biocombustibilului si a altor
genuri de combustibil renovabile in transport".
Pentru obtinerea biocombustibilului se foloseste mai des uleiul vegetal de
rapita. Conform standartelor europene, din categoria uleiurilor bogate in acid iruc
fac parte cele de rapita alimentara si rapita salbatica, la care continutul acidului
iruc in ulei constituie 25-30%. Exista si soiuri de rapita alimentara si salbatica cu
un continut redus de acid iruc, care se utilizeaza numai pentru obtinerea uleiului
alimentar.
Actualmente, pentru obtinerea biocombustibilului se intrebuinteaza uleiul de
rapita pur care se amesteca cu motorina, obtinindu-se biodiesel sau biodiselin.
Biodieselul, in care se adauga 20% de ulei de rapita, este cel mai raspindit in
Germania. In Franta se adauga numai 5% de ulei de rapita, in Lituania - 30%. In
calitate de aditiv se mai intrebuinteaza ulei de floarea soarelui sau de soia. Uleiul
de rapita a obtinut o vasta raspindire datorita urmatorilor indici calitativi:
accesibilitate, pret redus, studiul aprofundat in agrotehnica. Continutul mare al
acizilor grasi mononesaturati (iruc, oleic), cu o legatura dubla, conduce la
majorarea rezistentei la oxidare. Uleiul cu continut bogat in acid iruc se
sintetizeaza numai in semintele unor soiuri de rapita alimentara si salbatica "indau
si crambe".
Liderul incontestabil in producerea combustibilului inofensiv pentru mediul
ambiant in Europa este Germania. In 2003, in Germania activau 23 de firme care
produceau circa 1 mln de tone de seminte de rapita pentru biocombustibil, ceea ce
constituie 50% din volumul total de rapita recoltat in UE. Alte 50% au fost produse
in Franta, Italia, Danemarca, Austria, Cehia, Suedia, Marea Britanie. Pretul unui

46
litru de biodiesel la statiile PECO din Germania este de 0,75 euro, iar al motorinei
traditionale - 0,90 euro.
In Germania, pentru cultivarea rapitei sint folosite circa 1,3 mln hectare de
sol fertil, ceea ce constituie 10% din toata suprafata arabila.
In Lituania, se insaminteaza circa 60 mii de hectare cu rapita, iar in viitor
cultivarea acesteia se va efectua pe o suprafata de 200-250 mii de hectare. "Delta
Riga" din regiunea Naucsensc, raionul Valmiersc, produce motorina ecologica care
contine ulei de rapita, iar SRL "Jaunpagasts" plus din Ietave - biocombustibilul din
seminte de rapita, care se va folosi ca aditiv pentru petrol. In cel mai apropiat timp
aici vor fi construite doua fabrici de producere a biodieselului. Una dintre ele, care
va fi nu departe de Elgava, planifica sa organizeze o cooperativa pentru cultivarea
rapitei - Latraps. Ea ar putea prelucra circa 200 mii tone pe an. Alta fabrica va fi
construita pe teritoriul liber al portului din Riga, de catre SRL "Baltic Biodiesel" -
partener al unuia din cei mai principali reprezentanti europeni ai ramurii "Campa -
BioDiesel GmbH".
In 2006, SRL "Baltic Holding Company" a organizat in zona economica
libera a Liepaei producerea uleiului de rapita nerafinat - semifabricat pentru
obtinerea biocombustibilului. Proiectul a costat 3,25 mln de euro. Capacitatea
fabricii a fost de 4500 t de ulei pe an, iar in 2007 ea se va dubla.
Cercetarile efectuate demonstreaza ca cel mai eficient combustibil alternativ
pentru motoarele cu ardere interna (MAI) este acela obtinut in urma amestecarii
combustibilului lichid de hidrocarbura cu derivatele uleiului de rapita (UR) - esterii
metilici ai UR (EMUR).
Pentru obtinerea EMUR se foloseste UR care a trecut doua etape de
purificare - rafinarea si inalbirea. Apoi, prin intermediul unei reesterificari directe a
UR cu alcool metilic la temperatura de 65-90°C in prezenta potasei caustice se
obtine amestecul de esteri metilici ai acizilor grasi UR. Determinarea indicilor

47
fizico-chimici ai UR, EMUR si ai motorinei si, de asemenea, ai amestecurilor lor
se realizeaza cu ajutorul aparatajului si dispozitivelor traditionale de laborator.
Investigatiile cromatografice a mostrelor de UR (GOST 30089-93) au permis
determinarea componentei calitative si cantitative a acizilor grasi, care se contin in
UR. Acesti indici demonstreaza ca viscozitatea dinamica a EMUR este de doua ori
mai mare decit viscozitatea motorinei. Viscozitatea sporita inrautateste proprietatile
combustibilului: se majoreaza diametrul mediu al picaturilor, combustibilul nu se
pulverizeaza uniform, arde mai lent, adica formeaza un amestec de combustibil de
o calitate mai joasa. Uneori se intrebuinteaza si un amestec triplu de combustibil cu
aditivi: oxidanti si catalizatori.
Cercetarile actuale sint orientate la obtinerea esterilor metilici cu o
viscozitate mica prin utilizarea amestecului care contine 20-30% de esteri metilici
in motorina. Cel mai raspindit raport este de 20% de esteri metilici si 80% de
motorina obtinuta din petrol care contine 2,2% de oxigen. Acest amestec este
cunoscut ca BD-20 (BD-biodiesel, iar indicele 20 arata continutul procentual al
esterilor metilici). Biocombustibilul care contine 100% de esteri metilici se
discompune liber in conditii naturale, este inofensiv si, practic, nu contine sulf si
imbinari aromatizate. Prezenta in biocombustibil a oxigenului asigura o ardere
completa si reduce emanarea lui CO, hidrocarburilor care nu au ars, particulelor
solide si a oxidului de azot si, de asemenea, reduce intransparenta gazelor de
esapament.
Avantajele biocombustibilului obtinut din ulei de rapita sint urmatoarele:
producerea resurselor renovabile si folosirea pamintului nearabil, securitatea
ecologica, cel mai mic cost din toate combustibilele alternative cunoscute.
Dezavantajele tin de calitate, mai inferioara, consumul se majoreaza cu 10%, apare
necesitatea de a modifica injectorul motorului; se accelereaza corodarea metalului
si imbatrinirea cauciucului; schimbarea frecventa a uleiului in motor.

48
Cu la toate acestea, producerea biocombustibilului din uleiul de rapita
sporeste, se elaboreaza tehnologii avansate ii care imbunatatesc caracteristicile.
Pentru producerea si utilizarea biocombustibilului din ulei de rapita este necesar de
selectionat noi soiuri, de selectat semintele, de obtinut ulei de calitate, prelucrat in
biocombustibil, ciclul incheindu-se cu o retea de statii de alimentare.
Tehnologia moderna de masurare a debitului aplicata la productia uleiului
Rotametrele KROHNE H 250 sunt utilizate pentru a optimiza procesele de albire si
rafinare în producerea uleiului de rapita.Uleiul de rapita a fost utilizat în principal
ca si combustibil, pâna relative recent, dar si-a dezvoltat utilizarea în sectorul
alimentar mereu de atunci datorita fermierilor care au început cultivarea începând
din 1950. Deasemenea, aproape jumatate din productia curenta a uleiului de rapita
este utilizata în industria alimentara. Datorita continutului mare de acizi
grasi,uleiul de rapita este nutritiv, fapt determinant în dietele de
sanatate.Thywissen, o companie familiala datând din 1839, administraza o moara
de ulei, fiind producatorul uleiului vegetal comestibil obtinut din rapita.Datorita
dificultatii la manevrarea uleiului de rapita în diverse stadii ale procesului de
productie, Thywissen a decis sa utilizeze rotametrele KROHNE H 250 M9, cu
counter integrat.
Albirea cu titei
Urmatorul stadiu în procesul de rafinare este albirea uleiului cu titei. Scopul acestei
tehnici este de a absorbi colorantii în uleiul de rapita. Aceasta partea procesului de
productie este executata prin dozare si continuu cu ajutorul rotametrelor H250.
Debitmetrele Vortex nu pot fi utilizate atât timp cât uleiul de rapita are o
vâscozitate mare. Debitmetrele electromagnetice nu pot fi,de asemenea, utilizate
din cauza ca produsul are o conductivitate foarte scazuta. Câteva dintre
debitmetrele ultrasonice sau Coriolis ar putea fi adecvate pentru aceasta aplicatie,
deoarece ele lucreaza independent de conductivitate si vâscozitate. S-a optat pentru

49
rotametrele H250 datoritar aportului bun pret-performanta. KROHNE a avut
succes înca o data datorita rotametrelor. În ciuda faptului ca este cel mai vechi
principiu de masura recunoscut, este înca cel mai bun într-un domeniu mare de
aplicatii înauntrul si în afara industriei alimentare. Rotametrul este recomandat nu
numai debunul raport pret - calitate, ci si de priceperea investita în fiecare aparat.
Dozarea titeiului
Pentru dozarea titeiului, rotametrul H250 RR M9 a fost echipat cu un convertor de
semnal (ESK) si utilizat pentru a detecta debitul curent. ESKutilizeaza doi senzori
magnetici pentru a detecta schimbarile în fluxulmagnetic si fluctuatiile intensitatii
câmpului la plutitor si a magnetului inclus.Semnalul de iesire 4 – 20 mA
(configuratie 2 fire) este socotita ca valoare momentana pentru controlul sistemului
de dozare a titeiului.Umplerea reactoruluiÎn operatia de dozare, uleiul de rapita este
încarcat într-un recator.Cantitatea de ulei de rapita este masurata cu ajutorul
rotametruluiH250 RR M9 ESK Z. Exista un counter on-board pentru semnalul 4…
20 mA.Displayul cu 6 caractere arata debitul instantaneu. Cantitatea totala
sauambele masurari se pot citi alternativ. Citirea counterului determinacantitatea de
titei care trebuie adaugata în rezervorul de proces.
Deodorizarea
Deodorizarea este stadiul final al procesului. Procedura de deodorizareare loc în
conditii de vacuum absolut, la o temperatura de aproximativ250 0C. Acesta extrage
colorantii ramasi, substantele care odorizeza, si mirosululeiului de rapita. Procesul
îndeparteaza, de asemenea, orice hidrocarburicu vâscozitate ridicata sau alte
substante nocive care ar putea fi prezente.Odata terminat procesul, uleiul de rapita
poate fi acum utilizat ca produs alimentar. Putem vorbi, însa, si despre alte ramuri
ale industriei alimentare(pentru margarina, ulei de gatit etc.) si pentru sectorul
chimic (în biodiesel si alte substante).

50
CAPITOLUL III
ANALIZE FIZICO-CHIMICE LA RECEPTIA MATERIILOR PRIME
OLEAGINOASE
La receptia materiilor prime oleaginoase se efectueaza analiza organoleptica
si analize fizico-chimice.

3.1. Metode fizico-chimice pentru determinările analitice ale uleiurilor


vegetale
3.1.1. Cromatografia gazoasă
Cromatografia gazoasă (GC-2014) a permis efectuarea analizei acizilor graşi
în probelede uleiuri vegetale investigate la cromatograful cu gaz Hewlett-Packard
model 5890 dotat cu detector de ionizare în flacără FID1A şi conectat la un
ordinator cu ChemStation (Hewlett- Packard, Palo Alto, CA, USA), echipat cu o
bază de date şi cu un dispozitiv pentru preluarea şi injectarea probelor. Probele în
formă de esteri metilici au fost analizate pe coloana capilară BPX- 70 (30m x
0,25mm d.i., 0,25 μm şi cu faza staţionară compusă din 70% cianopropil
polisilfenilen- siloxan; SGE, Melbourne, Australia). Acizii graşi au fost separaţi în

51
funcţie de lungimea catenei şi în dependenţă de gradul lor de nesaturare. Heliul a
fost utilizat drept gaz purtător cu un flux constant de 1,2 ml/min. Presiunea aplicată
gazului purtător este de 142 kPa la 190oC. Condiţiile: temperatura de reper 60ºC;
temperaturile injectorului şi detectorului au fost menţinute la 230ºC. Concentraţiile
au fost determinate din ariile semnalelor, folosind curba standard a uleiului autentic
şi baza de date.
3.1.2. Spectroscopia infraroşu (IR)
În regiunea infraroşie a spectrului electromagnetic materia grasă absoarbe
energia radiant la două lungimi de undă specifice în infraroşu mediu - max 3, 45 λ
= μm şi 5,73 μm şi două lungimi de undă specifice în infraroşu apropiat - 1724 nm
şi 1230 nm. Vibraţia grupărilor caracteristice lipidelor la aceste lungimi de undă
cauzează o variaţie importantă a densităţii optice, care este corelată direct
conţinutului de grăsimi, purtătoare ale acestor grupări.
În IR mediu, absorbţia la 5,73 μm este asociată vibraţiei grupărilor carbonil
din legătura de tip ester, iar 3,45 μm corespunde vibraţiilor legăturilor C-H din
catena acizilor graşi. Măsurile în spectroscopia IR trebuie efectuate la două
lungimi de undă specifice, în acest caz rezultatele fiind exacte şi adecvate.
Măsurările au fost efectuate la spectrofotometrul SPECORD M80.
3.1.3. Spectroscopia UV/Vizibilă
Spectrofotometria este o ramură a spectroscopiei moleculare ce se ocupă de
analiza calitativă şi cantitativă a spectrelor de absorbţie în domeniul UV/Vis a
substanţelor anorganice sau organice în stare lichidă.
Analizele efectuate prin metodele spectroscopiei UV/Vis au permis controlul
parametrilor fizico-chimici, caracteristici materiei grase, precum şi urmărirea
evoluţiei indicilor de calitate a uleiurilor vegetale. Măsurările au fost efectuate la
spectrofotometrul HACH-LANGE, DR – 5000.
3.2. Analiza organoleptica

52
Examinarea aspectului semintelor oleaginoase se face prin întinderea probei
de laborator pe o placa de sticla sau de metal. Se observa daca boabele sunt de
aceeasi marime si forma , daca sunt pline, bine dezvoltate, coapte, sanatoase sau
daca sunt zbârcite, necoapte, încoltite, bolnave, alterate.
Examinare mirosului se face astfel: se iau in palma si se masoara o parte din
produsul boabe nemacinat si apoi dupa macinare într-o morisca de laborator.
Pentru a se sesiza mai bine mirosul , atunci când sunt dubii, se iau 50-100 boabe
întregi , se introduc într-un pahar si se toarna deasupra lor apa la 60 ºC. Apoi
paharul se acopera cu o sticla de ceas si se lasa în repaus 2…3 minute. Se
examineaza mirosul vaporilor din pahar , în momentul îndepartarii sticlei de ceas.
3.3. Determinarea masei hectolitrice a semintelor oleaginoase
Masa hectolitricã sau masa volumetricã reprezintã masa exprimatã în kg a
unui volum de seminte de 0,1 m3 (1 hectolitru).
Aceastã caracteristica a semintelor oleaginoase este importantã din urmãtoarele
considerente:
constituie unul din parametri de stabilire a pretului;
serveste la estimarea cantitãtilor de produs prin cubaj;
reprezintã baza de calcul pentru dimensionarea celulelor de siloz.
Masa hectolitricã este influentatade o serie de factori: umiditatea semintelor,
cantitatea de impuritãti si natura acestora, forma si mãrimea semintelor, starea
suprafetei acerstora, grosimea învelisului.
Determinarea masei hectolitrice se face prin cântarirea canitatii de seminte
care umple un vas cilindric cu volumul de 1 litru.
Pentru rapita , masa hectolitrica are valorea de 64-68 kg/hl.
Aparatura
Balanta hectolitrica
Trusa de greutati

53
In figura 1 este prezentata balanta hectolitrica si partile componente.

Figura 1. Balanta hectolitrica


(1) platan;
(2) cilindru cu baza perforata prevazut cu o bratara de agatat;
(3) cilindru a carei parte inferioara se poate îmbina cu partea superioara a
cilindului (2);
(4) cilindru prevazut la baza cu o clapeta de deschidere necesar pentru luarea
probei si scurgerea cerealelor în cilindrul (3);
(5) greutate în forma de disc care se aseaza în partea superioara a cilindrului (2)
deasupra cutitului (6);
(6) cutit de forma speciala care se intercaleaza între cilindrii (3) si (2) prin
sectiunea facuta la capatul superior al cilindrului (2)
(7) lacas special pentru fixarea cilindrului (2).
Modul de lucru
a) Pregatirea probei

54
Proba de laborator se omogenizeaza si se pregateste pentru determinarea
masei hectolitrice eliminându-se corpurile straine mari, care stânjenesc efectuarea
analizei: tulplini de plante, bulgari de pamânt etc
b) Determinarea masei hectolitrice
Se asigura orizontalitatea cutiei pe care este montata balanta. Se fixeaza
cilindrul (2) în lacasul (7). Se introduce cutitul (6) prin sectiunea cilindrului (2) ,
iar peste cutit se aseaza greutatea în forma de disc (5).
Se umple cilindrul (4) cu proba de analizat bine omogenizata si se îmbina cu
cilindrul (3). Se deschide clapeta si se lasa semintele sa curga liber în cilindrul (3) .
Dupa golirea cilindrului (4) si umplerea (3) se trage repede cutitul (6). Greutatea
(5) cade în cilindrul (2) si antreneaza cerealele din cilindrul (3). Greutatea metalica
(5) de forma unui disc, are rolul de a antrena în cadere aerul care , daca nu ar fi
eliminat din cilindrul (2) ar influenta modul de aranjare al semintelor . Aerul
antrenat se va elimina prin orificiul de la partea inferioara a cilindrului (3).
c) Calculul si exprimarea rezultatelor
Se calculeaza masa hectolitrica corespunzatoare greutatilor de pe platanul
(1) si se face media aritmetica a celor doua determinari, daca diferenta dintre ele nu
depaseste 0,5 kg/hl.
- Rezultatul se exprima în kg, cu o singura zecimala.
3.4. Determinarea umiditatii semintelor oleaginoase
Determinarea umiditatii se efectueza cât mai curând dupa luarea probei , nu
mai târziu de 16 ore deoarece umiditatea se poate schimba datorita respiratiei
semintelor.
Principiul metodei
Semintele de analizat se usuca în etuva , în curent de aer , la presiune
atmosferica .
Aparatura necesara

55
- Etuva electrica termoreglabila
- Balanta analitica
- Exicator prevazut cu placa de portelan si substanta deshidratanta eficace , de
exemplu clorura de calciu, silicagel.
Mod de lucru
Semintele se usuca întregi, nemaruntite.
Din proba de laborator se iau doua probe de câte circa 5 g si se raspândesc în
strat uniform, în doua fiole de cântarire, tarate si pastrate în exicator. Apoi se
cântaresc fiolele încarcate. Toate cântaririle se fac cu precizie de 0,01 g. În caz de
litigiu, cântaririle se fac la balanta analitica, cu precizie de 0,001 g.
Fiolele încarcate cu proba se introduc descoperite , împreuna cu capacele
lor , în etuva încalzita în prealabil la temperatura de 130 ºC si se lasa timp de 1 ora.
Durata de timp se socoteste din momentul în care, dupa închiderea etuvei,
temperatura a revenit la 130 ºC.
Dupa terminarea uscarii, fiolele se acopera repede cu capacele lor , se scot
din etuva si se introduc pentru racire în exicator.
Dupa racire ( circa o ora pentru fiolele de sticla si 30 minute pentru cele de
metal, dar nu mai mult de 2 ore), fiolele se cântaresc cu o precizie de 0,01 g.
Calculul si exprimarea rezultatelor
Umiditatea se calculeaza cu formula:

U=[(m1 – m2)/m]*100

m1 - masa fiolei cu proba , înainte de uscare;


m2 - masa fiolei cu proba , dupa uscare;
m – masa probei înainte de uscare.
3.5. Determinarea continutului de ulei prin extractie cu solvent

56
Metoda de determinare a continutului de ulei prin extractie cu solvent se
poate aplica la determinarea continutului de ulei din semintele , din brochenul si
din srotul rezultat la presarea respectiv extractia cu solventi a semintelor . Prin ulei
se întelege totalitatea substantelor extractibile cu solventi.
Aparatura
- Aparat de extractie Soxhlet, compus din balon cu fund palt cu slif cu capacitatea
de 200 …250 cm3 , extractor si refrigerent.
- Cartus de extractie sau hârtie de filtru calitativa;
- Etuva electrica;
- Baie de apa;
- Mojar de portelan.
Reactivi si materiale
- Eter de petrol cu limite de distilare 30…60°C sau eter etilic , în cazul
semintelor de ricin
- Nisip spalat cu HCl si calcinat, cu granulatie de 0,5…1 mm
Mod de lucru
Se cântaresc 5…10 g de material oleaginos cu precizie de 0,01 g , se trec
cantitativ într-un mojar de portelan, se introduc circa 5 g de nisip si se
omogenizeaza bine. Materialul mojarat se trece de asemenea cantitativ cu o spatula
, într-un cartus de extractie sau se împacheteaza într-o rondela de hârtie de filtru de
150 cm diametru.
Se astupa cartusul cu un tampon de vata curata care se introduce la capatul
superior al pachetului.
Balonul, în prealabil uscat la etuva pâna la masa constanta, se conecteaza la
extractorul aparatului si se toarna solvent în extractor pâna când se produce
sifonarea.

57
Se lasa sa se sifoneze complet si se mai adauga înca 50 cm3 de solvent. Se
asambleaza întreaga instalatie si se plaseaza pe o baie de apa. Temperatura baii se
regleaza astfel încât sa se produca 8…10 sifonari pe ora.
Extractia se face în doua etape: dupa prima etapa , cartusul se scoate si se
lasa la aer timp de circa o ora pentru eliminarea solventului. Apoi, materialul din
cartus se trece în mojar si se mojareaza pentru desfacerea eventualelor formate.
Materialul mojarat se trece din nou cantitativ în acelasi cartus de extractie care se
astupa cu vata. Cartusul se introduce înapoi în extractorul aparatului pentru a doua
extractie.
Timpul minim de extractie pentru fiecare etapa depinde de materialul care se
analizeaza. Dupa trecerea timpului total de extractie se îndeparteaza cartusul si se
colecteza solventul evaporat în extractorul aparatului.
Miscela trebuie sa fie limpede si fara impuritati. Balonul cu miscela se
supune evaporarii solventului pe baia de apa. Balonul se tine în pozitie înclinata pe
baia de apa, circa 15 minute pâna când pe gâtul balonului nu mai apar picaturi de
solvent.
Apoi, balonul cu ulei se usuca la etuva la 105 ºC timp de 30 minute, se
raceste ora la exicator si se cântareste. Se repeta operatiile de uscare si cântarire
pâna la masa constanta.
Continutul de ulei a probei exprimat în procente se calculeaza astfel:

%ulei=[(m2 –m1)/m3]*100

in care:
% ulei – este continutul de ulei al materialului oleaginos la umiditatea la care s-a
facut cântarirea probi ;
m1 - masa balonului gol , în g;

58
m2 - masa balonului cu ulei extras în g;
m3 - masa probei supusa analizei.

3.6. Determinarea sarurilor minerale din uleiuri


Introducere
Metoda consta în arderea unei cantitati cunoscute de ulei si apoi calcinarea
cenusii pâna când substantele organice sunt transformate în dioxid de carbon si
apa, iar sarurile minerale sunt cântarite.
Reactivi si sticlarie
Capsula de portelan;
Hârtie de filtru cantitativa;
Bec de gaz;
Cuptor de calcinare.
Modul de lucru
Pentru determinarea cenusii, se pregateste o capsula de portelan aducându-se
la masa constanta prin calcinarea la 600 ºC timp de 1 ora. Apoi capsula se raceste
întrun exicator si se cântareste.
Într-o capsula de portelan sau cuart se cântareste cu precizie de 0,01 g, o
cantitate de 25-100 g de ulei nefiltrat , omogenizat în prealabil. Dintr-un disc de
hârtie de filtru cantitativa se formeaza un con care se aseaza cu vârful în sus în
capsula cu proba de ulei de analizat. Prin rularea hârtiei sau prin taierea bazei
conului, înaltimea acestuia este astfel potrivita încât sa depaseasca suprafata
uleiului cu 5…10 cm. Dupa ce uleiul s-a ridicat prin capilaritate pâna în vârful
conului, se da foc acestuia, iar capsula se lasa în nisa, într-un loc ferit de curenti de
aer pâna la completa ardere a uleiului. Apoi capsula se calcineaza mai întâi la un
bec de gaz pâna la albirea reziduului, apoi în cuptor la circa 600 ºC timp de o ora.
Capsula se raceste în exicator si se cântareste cu precizie de 0,0002 g.

59
%cenusa= [(m2-m1)/m]*100

În care:
m1 – masa capsulei goale , în grame;
m2 – masa capsulei cu reziduu calcinat, în g;
m – masa probei de analizat, în g.
3.7. Determinarea sapunului dizolvat din uleiuri
Introducere
Sapunul dizolvat în uleiuri se formeaza în decursul procesului de rafinare la
operatia de neutralizare fiind îndepartat în mare masura prin centrifugare. Se mai
poate forma sapun de calciu la operatia de spalare în cazul utilizarii unei ape cu
duritate ridicata.
Sapunul dizolvat în uleiurile fluide sau în cele solidificate prin hidrogenare
se determina prin titrare cu acid clorhidric într-un sistem eterogen format din
uleiacetona –apa.
Reactivi si sticlarie
-acid clorhidric 0,01 N;
-albastru de brom –fenol, solutie alcoolica 1%;
- fenolftaleina, solutie alcoolica 1%;
-acetona p.a cu adaos de 3% apa, neutralizata astfel: la fiecare 100 ml de acetona se
adauga 0,5 ml de albastru de brom-fenol si se titreaza cu acid clorhidric 0,01 N
pâna la coloratie galbena. Se prepara înainte de utilizare.
-pahar Erlenmeyer cu dop rodat;
-baie de apa;
- biureta;
- pipete gradate.
Modul de lucru

60
Pregatirea probei
Probele de uleiuri lichide la temperatura camerei se omogenizeaza înainte de
prelevarea probei. Probele semi-solide sau solide se topesc pe baie de apa la o
temperatura cu circa 10 ºC peste punctul lor de topire, se omogenizeaza si apoi se
extrage proba.
Dozarea sapunului dizolvat din proba
- Se cântaresc 40 g de proba omogenizata într-un vas Erlenmeyer cu dop rodat în
prealabil bine clatit cu solutie de acetona neutralizata.
- Se adauga 1 ml de apa si se încalzeste proba pe baie de apa agitând paharul.
- Se adauga 50 ml solutie de acetona neutralizata si se încalzeste în continuare pe
baie de apa la 50…60ºC, sub agitare energica.
- Se lasa în repaus pâna la completa separare a celor doua straturi.
- În prezenta sapunului stratul superior de solutie acetonica se coloreaza în
albastru.
- Se titreaza cu acid clorhidric 0,01 N pâna la obtinerea coloratiei galbene initiale a
solutiei de acetona.
- Se repeta succesiv operatiile de încalzire si agitare pâna când coloratia verde nu
mai reapare.
Exprimarea rezultatelor
Se calculeaza concentratia procentuala de sapun din proba de ulei exprimata în
oleat de sodiu.

%sapun =(0,3044 * V ) / m

Unde :
V - volumul de acid clorhidric 0,01 N folosit la titrare (ml);

61
0,003044 – cantitatea de oleat de sodiu corespunzatoare la 1 ml de aici clorhidric
0,01 N.
Observatii
Metoda este recomandata pentru determinarea sapunului dizolvat în uleiurile
vegetale rafinate care contin pâna la 0,05 % sapun dizolvat. În cazul unor
concentratii mai mari de sapun se va reduce în mod corespunzator masa probei
luata în lucru.
Sensibilitatea metodei scade pe masura cresterii aciditatii uleiurilor fiind
satisfacatoare numai peste aciditati mai mici decât 1 %.
3.8. DETERMINAREA ACIDITATII ULEIURILOR
Aciditatea uleiurilor este de doua tipuri: aciditate organica si aciditate
minerala.
Aciditatea organica este datorata prezentei acizilor organici proveniti din
degradarera grasimilor si se exprima în % de acid oleic.
Aciditatea minerala rezulta în urma tratmentelor chimice cu acizi minerali si
se exprima în % acid sulfuric.
Determinarea aciditatii organice
Aciditatea organica a uleiurilor vegetale precum si uleiurilor vegetale solidificate
prin hidrogenare se poate determina prin urmatoarele metode:
−titrare în prezenta de indicatori;
−titrare potentiometrica.
Determinarea aciditatii organice prin titrare în prezenta de indicatori
Principiul metodei
Metoda se bazeaza pe extractia acizilor organici din uleiuri într-un amestec
de solventi organici si neutralizarea acestora cu hidroxid de sodiu sau de potasiu.
Reactivi si aparatura
Solvent: amestec de alcool etilic si eter etilic în proportie de 1:2 sau

62
amestec de alcool etilic si benzen 1:2, neutralizate fata de fenolftaleina.
Hidroxid de sodiu sau de potasiu, solutie apoasa 0,5N sau o,1N în
functie de aciditatea uleiului;
Fenolftaleina, solutie alcoolica 1% sau albastru de alcalii 6B, solutie
alcoolica 0,2%;
Pahare Erlenmeyer;
Biurete;
Etuva;
Pâlnie de filtrare.
Pregatirea probei
Probele de uleiuri lichide la temperatura camerei, omogene si limpezi se
anlizeaza ca atare.
Probele de uleiuri lichide la temperatura camerei, cu ceruri sau gliceride sub
forma de suspensii sau sedimente se încalzesc la 60°C, se omogenizeaza si se
filtreaza prin hârtie de filtru.
Probele solide la temperatura camerei se topesc si se filtreaza printr-o palnie
de filtrare la cald sau într-o etuva încalzita la 60°C.
Mod de lucru
Într-un pahar Erlenmeyer se cântaresc 2...50 g din proba de ulei (în functie
de aciditatea uleiului). În cazul uleiurilor închise la culoare se lucreaza cu cantitati
mici de proba (circa 2…4g).
Se adauga 50…150 cm3 de solvent si se agita pâna la dizolvarea completa a
probei. Se adauga 5…6 picaturi de solutie de indicator folosind fenolftaleina
pentru probele deschise la culoare si albastru de alcalii pentru cele intens colorate.
Se titreaza apoi cu solutie de hidroxid de sodiu sau de potasiu pâna la virajul
indicatorului: roz persistent 1 minut în cazul fenolftaleinei, verzui în cazul
albastrului de alcalii.

63
Rezultatul determinarii se exprima în % acid gras (raportat ca acid oleic) sau
indice de aciditate:

Aciditate=(28,2 *V* N) / m % acid oleic

în care:
V – volumul solutiei de NaOH sau KOH folosit la titrare, în cm3;
N – normalitatea solutiei de NaOH sau KOH;
m – masa probei de ulei analizata, în g;
282 – masa moleculara a acidului oleic, în g.

Indicele de aciditate (IA)= (56.11 *V*N) / M (mg KOH/g)

în care:
V, N, m au aceeasi semnificatie ca în relatia anterioara;
56,11 – cantitatea de KOH, în mg, corespunzatoare la 1 cm3 de solutie
KOH 1N.
Diferenta dintre doua probe efectuate în paralel trebuie sa fie de maximum
0,05 mg KOH/g produs, în cazul uleiurilor si grasimilor brute si maximum 0,03
mg KOH/g produs în cazul celor rafinate.
Interpretarea rezultatelor
Pentru a fi dat la consum , uleiul trebuie sa aiba valoarea aciditatatii libere
exprimata în acid oleic de maxim 0,1 % în cazul uleiului rafinat de tip A si de
maxim 0,35% pentru cel de tip B.
Determinarea aciditatii minerale
Principiul metodei

64
Metoda consta într-o succesiune de doua extractii prin care acizii minerali
sunt extrasi în apa , iar apoi solutia apoasa în care au trecut si o parte din acizii
grasi este supusa unei noi extractii cu eter de petrol pentru îndepartarea acestora.
Reactivi si aparatura
Eter de petrol ;
Hidroxid de potasiu sau de sodiu 0,01 N (solutie apoasa);
Metiloranj;
Pahare Erlenmeyer;
Pâlnii de separare.
Eprubete
Biurete.
Pregatirea probei
Probele de uleiuri lichide la temperatura camerei, omogene si limpezi se
analizeaza ca atare.
Probele de uleiuri lichide la temperatura camerei, cu ceruri sau gliceride sub
forma de suspensii sau sedimente se încalzesc la 60°C, se omogenizeaza si se
filtreaza prin hârtie de filtru.
Probele solide la temperatura camerei se topesc si se filtreaza printr-o pâlnie
de filtrare la cald sau într-o etuva încalzita la 60°C.
Probele de ulei care contin apa decantata sau în suspensiese omogenizeaza;
proba care se ia în analiza trebuie sa reprezinte cât mai fidel compozitia probei de
laborator. Pentru raportarea continutului de acizi minerali fata de uleiul lipsit de
apa, se determina separat continutul de apa al probei.
În cazul în care intereseaza continutul de acizi minerali numai în faza grasa ,
proba de analizat se ia din faza grasa, fara amestecarea ei cu faza apoasa decantata.
Mod de lucru

65
Se introduc în pâlnia de separare circa 50 g de produs de analizat, cântarit
prin diferenta dintr-un pahar Berzelius, la o balanta cu precizie de 0,01 g. Se
adauga în pâlnie 50 mL de apa distilata fierbinte neutralizata fata de metiloranj (cu
NaOH 0,1 N, pâna la culoarea portocaliu) si se extrag acizii minerali din proba de
analizat, evitându-se agitarea prea energica pentru a împiedica formarea
emulsiilor.
Se trece extractul apos decantat într-o a doua pâlnie de separare; se executa
înca doua extractii cu câte 60 de mL de apa distilata fierbinte. Extractel apoase se
colecteaza în a doua pâlnie de separare.
Extractele apoase reunite în cea de-a doua pâlnie se trateaza de 2...3 ori cu
câte 25-30 mL de eter de petrol, pentru extragerea acizilor grasi solubili în apa ,
eventual trecuti din proba de analizat în extractele apoase.
Se trece extractul apos eliberat de acizii grasi în apa , într-un pahar Berzelius
si se titreaza cu solutie de hidroxid de sodiu ( sau de potasiu) în prezenta de
metiloranj, pâna la schimbarea usoara, dar evidenta a culorii , persistenta 15
secunde. Rezultatul se exprima în procente de acid mineral conventional în proba
analizata.

% aciditate minerala conventionala =( E*V*n)/(10*m)

În care:
E – echivalentul gram al acidului mineral în care se face exprimarea , pentru acidul
sulfuric, E=49
V– volumul solutiei de hidroxid de sodiu sau de potasiu folosit la titrarea probei;
N – normalitatea solutiei de hidroxid de sodiu sau de potasiu
m – masa de ulei luata pentru determinare, în g
Interpretarea rezultatelor

66
Pentru a fi dat la consum , uleiul trebuie sa aiba valoarea aciditatatii libere
exprimata în acid oleic de maxim 0,1 % în cazul uleiului rafinat de tip A si de
maxim 0,35% pentru cel de tip B.

3.9. FALSIFICAREA

Falsificarea alimentelor nu este un fenomen recent, fiind o practica


cunoscuta de foarte multa vreme, fapt demonstrat printre altele si de expozitia
organizatat de British Museum in anul 1991, sub genericul “Falsul-arta de a induce
in eroare” in cadrul caruia au fost prezentate manoperele frauduloase din epoca
Babilonului pana in epoca moderna. Primele date fiind consemnate in literatura
antica, greaca si romana.
Falsificarea reprezinta o operatiune frauduloasa care consta in modificarea
raportului intre componentele unui produs, fara sa se efectueze o aditivare cu alte
substante.
Falsificarea produselor alimentare inclusiv a bauturilor are o conotatie mai
larga, reprezentand totalitatea operatiilor ilicite are au ca scop urmatoarele:
· substituirea totala sau partiala a uneia sau a mai multor componente ale materiei
prime;
· adaosul de substante naturale sau sintetice care determina modificarea
compozitiei chimice si a insusirilor senzoriale in scopul inlocuirii unor componente
valoroase cu unele mai ieftine si obtinerii unor beneficii materiale;
· adaosul unor substante naturale sau sintetice in vederea mascarii unor defecte sau
conferirii unor proprietati nejustificare a compozitiei materiei prime;
· utilizarea unor ingredienti si aditivi alimetari neadmisi sau in doze mai mari decat
cele recomandate;

67
· comercializarea unui produs de imitatie (surogat) in locul produsului original.
Autentificarea uleiurilor si grasimilor urmareste mai multe obiective, de la
corectitudinea informarii consumatorilor (prin inscrisurile de pe eticheta, dar si
prin alte mijloace) pana la depistarea practicilor frauduloase.
Compozitia chimica a uleiurilor si grasimilor este complexa (peste 40
compusi diferiti), fiind puternic influentata de o multitudine de factori referitori la
specie/varietate, locul de cultivare/de crestere, conditii climatic, tratamentele
agrotehnice aplicate solului, tehnologia de obtinere.
Aprecierea calitatii si autenticitatii se realizeaza prin analiza senzoriala si
investigare analitica cu metode conventionale sau modern.
Asocierea analizelor senzoriale cu cele analitice, conventionale sau
moderne, creaza premisele efectuarii unei autentificari certe. Valorile obtinute sunt
comparate cu cele ale produselor autentice din banca de date, rezultatele fiind
plauzibile numai in masura in care banca de date este constituita din esantioane
reprezentative, avand in vedere diversitatea mare de tipuri si sortimente de uleiuri
si grasimi.
Metodele clasice se pot grupa in doua categorii. Prima se bazeaza pe
determinarea intregului spectru de compusi, ceea ce necesita un mare volum de
munca si o interpretare statistica adecvata.
Cea de a doua abordare presupune analiza compusilor care nu se gasesc sau
apar numai sub forma de urme in produsele originale, dar sunt prezenti in cele
falsificate.
Procedeele moderne se focalizeaza mai ales asupra tehnicilor cromatografice
(HPLC, HRGC, PyMS), iar cele in curs de promovare sunt reprezentate de: IR, FT-
Raman, RMN, SCIR s,a. Astfel, prin spectrocopie de masa s-a reusit autentificarea
uleiului de arahide. Pentru diferentierea uleiului virgin demasline de uleiul obtinut
din resturi de masline, germeni de porumb, floarea soarelui, rapita si nuci s-a

68
utilizat cu success spectrocopia de fluorescent (TsyF).
Autentificarea originii botanice a uleiurilor

Valoarea uleiurilor si grasimilor vegetale este conditionata in primul rand de


originea materiei prime. Cele mai apreciate sunt uleiurile de masline, de arahide,
de cacao, de palmier s.a., astfel incat recunoasterea lor constituie obiectivul
principal al autentificarii.
Analiza senzoriala si cea instrumentala, prin care se determina profilul unor
compusi, indeosebi a acizilor grasi, a acilglicerolilor si a sterolilostirenelor,
valoarea unor indici fizico-chimici (de refractive, de iod, de saponificare s.a.) si
prezenta unor substante straine, ofera in cele mai multe cazuri informatiile
necesare pentru identificarea apartanentei originii uleiului.

Autentificarea originii geografice

Locul de cultivare al plantelor oleaginoase influenteaza compozitia si


calitatea uleiurilor, prin conditiile climatice, caracteristicile solului, agrotehnica
aplicata solului si alti factori (altitudine, latitudine etc.), fara sa evidentieze o
diferenta majora intre uleiurile de acelasi tip.
Uleiurile si grasimile sunt alimente susceptibile de falsificare. Cele mai
frecvente practice frauduloase se refera la:
· Substituirea partiala sau totala a uleiurilor si grasimilor de calitate superioara
(ulei de masline, unt s.a.) cu uleiuri si grasimi mai putin valoroase;
· Substituirea uleiurilor brute (“virgin”), obtinute prin presare rece, cu cele produse
prin extractie la cald si rafinare;
· Inlocuirea gliceridelor din uleiuri si grasimi cu lipide esterificare sau hidrogenate;
· Adaosuri de aditivi neautorizati sau in doze mai mari;

69
· Folosirea produselor provenite din materii prime mutante sau care au fost supuse
inginerie genetice etc.
Ca si in cazul autentificarii, investigarea falsificarilor se poate realiza cu
metode conventionale sau cu tehnici moderne, acestea din urma fiind mai putin
raspandite pentru determinari curente.

70
CONCLUZII

Uleiurile vegetale au fost primul combustibil, probat la sfirsitul secolului


XIX in motorul cu compresor al lui Rudolf Diesel.
In 1990, in Germania a fost elaborata tehnologia de utilizare a uleuiului
bogat in acid iruc pentru a obtine esterul metilic, care ar putea fi intrebuintat de
motoarele Diesel.
Pentru obtinerea biocombustibilului se foloseste mai des uleiul vegetal de
rapita. Conform standartelor europene, din categoria uleiurilor bogate in acid iruc
fac parte cele de rapita alimentara si rapita salbatica, la care continutul acidului
iruc in ulei constituie 25-30%.
Actualmente, pentru obtinerea biocombustibilului se intrebuinteaza uleiul de
rapita pur care se amesteca cu motorina, obtinindu-se biodiesel sau biodiselin.
Avantajele biocombustibilului obtinut din ulei de rapita sint urmatoarele:
producerea resurselor renovabile si folosirea pamintului nearabil, securitatea
ecologica, cel mai mic cost din toate combustibilele alternative cunoscute.
Dezavantajele tin de calitate, mai inferioara, consumul se majoreaza cu 10%,
apare necesitatea de a modifica injectorul motorului; se accelereaza corodarea
metalului si imbatrinirea cauciucului; schimbarea frecventa a uleiului in motor.

71
BIBLIOGRAFIE

Bulancea M. Gabriela Rapeanu, Metode de determinare a falsificarilor produselor


alimentare, Ed. Fundatiei Universitare “Dunarea de Jos” Galati,2001

Dr.Ing. Iordan Maria,Industrii alimentare extractive,Tehnologia uleiurilor


vegetale,Editura Macarie Targoviste 2002.
Popa Anca Mihaela,Uleiuri vegetale alimentare,Editura Mirton Timisoara 2004.
http//:www.biodisel.org
WWW.WIKIPEDIA.RO

72