Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Comănești

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a calificării
profesionale - învăţământ postliceal sanitar

Îndrumător, Candidat,
Maistru instructor Lungu Narcisa Dascălu Ionel

2019
Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Comănești
 Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică
Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Îngrijirea pacientului cu
fractură de femur

Îndrumător,
Maistru instructor Lungu Narcisa

Candidat,
Dascălu Ionel

2019
 Cuprins

I. Argument........................................................................................................................4
II. Îngrijirea bolnavului cu fractură de femur.................................................................6
1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a colului femural.......................................6
2. Fractura de femur – prezentare generală....................................................................12
a. Definiţie.........................................................................................................................12
b. Clasificare......................................................................................................................12
c. Etiologie ........................................................................................................................13
d. Diagnostic clinic (simptomatologie) .............................................................................14
e. Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial...................................................................14
f. Complicaţii....................................................................................................................15
g. Evoluţie şi prognostic....................................................................................................17
h. Tratament.......................................................................................................................17
3. Rolul asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu fractură de femur...............18
a. Fişa tehnică numărul 1...................................................................................................19
b. Fişa tehnică numărul 2...................................................................................................21
c. Fişa tehnică numărul 3...................................................................................................24
d. Fişa tehnică numărul 4...................................................................................................26
4. Procesul de îngrijire a unui pacient cu fractură de femur.........................................28
a. Interviu (culegerea datelor)...........................................................................................28
b. Analiza şi interpretarea datelor.....................................................................................31
c. Planul de îngrijire..........................................................................................................32
5. Educația pentru sănătate a unui pacient cu fractură de femur................................39
III. Bibliografie...................................................................................................................41
 I. Argument

Fractura femurală este o discontinuitate osoasă la nivelul femurului, care este cel mai
lung, cel mai puternic și cel mai greu os din corpul uman. Puterea și dimensiunea femurului
înseamnă că în situații tipice, este nevoie de o forță mare sau traumatisme extinse pentru a duce
la o fractură. Accidente de autovehicule și căderile de la înălţime sunt exemple de accidente
comune, care au ca rezultat un femur fracturat. În schimb, fracturile de femur care apar după
traumatisme directe cu un consum redus de energie sugerează prezența unui anumit tip de
afecțiune osoasă care stau la baza producerii.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru
un pacient cu fractura de femur în vederea evitării complicaţiilor.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu fractura de femur şi de care trebuie să
ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:
 Durere în punct fix, dureri puternice ce se pot intensifica.
 Echimoza.
 Deformare locală.
 Atitudinea vicioasă.
 Mobilitate anormală.
 Crepitaţie osoasă.
 Întreruperea continuităţii osoase.
 Intransmisibilitatea mişcărilor.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
1. Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a femurului.
2. Prezentarea generală a fracturii de femur.
3. Rolul autonom şi delegat al asistentului medical generalist în îngrijirea bolnavului cu
fractură de femur.
4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu fractură de femur.
5. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu fractură de femur.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:
1. Analizează noţiunile de anatomie şi fiziologie.
2. Identifică factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos.
3. Elaborează planul de îngrijiri (Planul Nursing).
4. Pregăteşte pacientul pentru tehnici şi investigaţii.
5. Aplică tehnici de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor de îngrijire.
6. Monitorizează starea de sănătate.

4
 7. Susţine pacientul în menţinerea/restaurarea calităţii vieţii.
8. Aplică intervenţii proprii şi delegate.
9. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.
10. Identifică nevoile nutriţionale de vârstă şi de stare a individului.
11. Răspunde din punct de vedere profesional, moral, legal.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi cu fractura de femur s-a finalizat prin analiza
unui caz cu fractura de femur pentru care s-a elaborat un interviu.
Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul
celor 14 nevoi fundamentale - conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu fractură de femur respectând
obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate problemele de dependenţă,
obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate precum şi evaluarea
intervenţiilor aplicate.

5
 II. Îngrijirea bolnavului cu fractură de femur
1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a colului femural

Femurul este un os lung, este un os pereche. Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos
şi latero-medial. Când călcâiele sunt alipite, cele două femure se ating prin epifizele lor
inferioare. Această oblicitate este mai accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decât
la bărbaţi.

Fig.1 Femurul
Orientare: se aşează în sus extremitatea cotită, medial suprafaţa sferică şi articulară a
acestei extremităţi, posterior, marginea cea mai aspră a corpului osului.
Corpul prezintă o uşoară curbură cu concavitatea posterioară. Corpul este prismatic
triunghiular deci vom avea trei feţe şi trei margini.Faţa anterioară, convexă şi netedă este
acoperită de muşchiul vast intermediar; faţa laterală dă inserţie muşchiului vast intermediar; faţa
medială este netedă şi nu are nici o particularitate.Marginile medială şi laterală sunt puţin
pronunţate.Marginea posterioară este riguroasă, groasă, proeminentă şi se numeşte linia aspră.
Ea străbate de sus în jos corpul femurului şi serveşte la orientarea lui. Linia aspră prezintă o buză
lateral pe care se inseră muşchiul vast lateral; o buză medială pe care se inseră muşchiul vast
medial şi un interstiţiu pe care se prind muşchii aductori ai coapsei şi capul scurt al bicepsului
femural.
În porţiunea superioară, linia aspră se trifurcă, dând:ramură laterală ce continuă buza
laterală a liniei aspre şi se îndreaptă în direcţie laterală spre marele trohanter; fiindcă dă inserţie
muşchiului gluten mare, poartă numele de creastă gluteană. Ea se termină sub marele trohanter
prin nişte rugozităţi care constituie tuberozitatea gluteală; aceasta se poate transforma într-un

6
adevărat tubercul, numit trohanterul al treilea; o ramură medicală, ce se continuă cu linia
intertrohateriană de pe epifiza superioară; pe ea se inseră muşchiul vast medial; o ramură
mijlocie ce continuă buza medială a liniei aspre, pe care se inseră muşchiul pectineu, motiv
pentru care poartă numele de linia pectineală.
La extremitatea inferioară, linia aspră se bifurcă, ramurile ei diverg şi se termină fiecare
pe condilul corespunzător. Ramură de bifurcaţie medială continuă baza să medială şi se numeşte
linia supracondilană medială; aceasta prezintă o uşoară depresiune în porţiunea ei mijlocie
determinată de trecerea arterei femurale. În mod asemănător buza laterală a liniei aspre continuă
cu linia supracondiliană laterală. Între cele două linii aspre condiliene se găseşte o suprafaţă
triunghiulară numită faţa poplitee.
Epifiza superioară sau proximală. Prezintă capul, colul şi două tuberozităţi numite marele
şi micul trohanter. Epifiza superioară este legată de corp printr-un col chirurgical.

Capul este articular şi constituie două treimi dintr-o sferă. Prezintă fosta capului pentru
inserţia ligamentului capului femural.
Colul este o coloană osoasă puternică, turtită antero-posterior, care uneşte capul cu restul
epifizei. Este îndreptat oblic de sus în jos şi medio-lateral şi formează cu diafiza unghiul de
înclinaţie care măsoară 125-130.Axul colului formează cu axul transversal al extremităţii
inferioare un alt unghi, numit unghiul de declinaţie deschis medial. Axul transversal ce trece prin
condilii femurali răspunde planului frontal al corpului, pe când axul colului este oblic înainte şi
medial. Unghiul de declinaţie, care măsoară în medie 12.

7
Modificările unghiurilor de înclinaţie şi declinaţie se repercutează asupra atitudinii membrului
inferior. Mărirea unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membrului inferior în abducţie.
Invers micşorarea lui imprimă aducţia membrului inferior. Mărirea unghiului de declinaţie pune
membrul inferior în rotaţia laterală. Micşorarea sau reducerea lui la zero duce membrul inferior
în rotaţie medială.
Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul
femurului. Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă, ceea ce
explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă, alcătuită dintr-un sistem de bolţi. După
vârsta de 50 de ani sistemul trabecular începe să se resoarbă, iar cavitatea medulară se continuă
în epifiza superioară. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului.
Formarea calusului fiind mai dificilă, aceste fracturi au caracter foarte grav. Colul prezintă două
feţe anterioară şi posterioară. Faţa anterioară este limitată lateral prin linia intertrohanteriană, iar
cea posterioară prin creasta intertrohanteriană. Pe aceasta din urmă se află un puternic mamelon
numit tuberculul pătratului femural pentru inserţia muşchiului omonim.
8
 Fig.2 Femurul

Structură interioară a colului femural:

Extremitatea superioară este formată din ţesut spongios. Trabeculele osoase constitutive
de pe cilindrul epifizor, cu origine internă şi externă, prin încrucişarea lor dau naştere la un
sistem de mare importanţă arhitectonic.
Trabeculele interne plecând de pe partea internă a cilindrului diafizar, sunt dispuse în
două grupe:grupul inferior ce formează fascicolul, trohanterian mergând în afară, descrie nişte
arcade cu concavitatea în jos şi în afară în drumul lui spre marele trohanter unde ajunge.
Grupul superior ce se îndreaptă înăuntru către cap, fiind numit de către Delbet şi Basset
„evantaiul de susţinere”.Trabeculele externe pleacă de pe partea externă a cilindrului diafizar,
sub marele trohanter, de unde mergând spre cap, descrie o curbă cu concavitatea în jos şi
înăuntru. Aceste trabecule au fost numite de Gallois şi Bosquette „fascicol arciform”.
Din încrucişarea trabeculelor externe cu grup inferior al trabeculelor interne rezultă un
sistem de bolte numit sistem ogival de către Delbet şi Basset.
Extremitatea superioară a femurului este învelită de un ţesut compact care prezintă la
partea inferioară a colului o îngroşare considerabilă ce apare ca o continuare a peretelui intern al
diafizei. Această îngroşare poartă numele de arcul lui Adams. Această lamă de la nivelul
peretelui inferior al colului pleacă perpendicular în sus şi se pierde în plin ţesut al feţei
posterioare a colului.
Porţiunea de la nivelul subtrohanterian a acestei lame poartă numele de eperonul lui
Merccel. Ca puncte de osificare, femurul are unul pentru corp şi patru complimentare pentru
extremităţi dintre care trei pentru extremitatea superioară.De la vârsta de 50 de ani, în
extremitatea superioară a femurului, se începe un fenomen de resorbţie care distruge trabeculii şi
are ca rezultat formarea de cavităţi în interiorul lor. Acest fenomen de resorbţie joacă un rol
important în producerea fracturilor şi explică frecvenţa lor la vârstă mai înaintată.

9
 În primul rând această refracţie interesează sistemul ogival şi şi ţesutul spongios al
trohanterului. Cercetările anatomice ale lui Tuvar (1949) Trueta şi Harrison (1953), Judeţ J,
Dunoyer şi Lagrance (1954) au precizat modalităţile de vascularizare a gâtului şi capului
femural.
Vascularizaţia capului femural este asigurată prin artera ligamentului rotund şi prin
pediculii care nasc din arterele circumflexe.Artera ligamentului rotund, ramură din artera
acetabulară, pătrunde în ligamentul rotund şi la nivelul capului femural se divide în 3-4 arteriole
care se anastomează cu celelalte sisteme vasculare. Această arteră irigă numai 1/4 sau 1/5 din
capul femural şi aportul sanguin pare să crească cu vârsta întru cât artera nu există la copii decât
în 33% din cazuri, dar la adult este prezentă în 70% din cazuri.
Arterele capsulare sunt numeroase şi se grupează în patru pediculi: pediculul superior
este cel mai important şi el ia naştere din artera circumflexă posterioară. Acest pedicul alcătuit
din 3 - 4 vase, merge pe faţa posterioară a colului într-un repliu sinovial şi pătrunde în capul
femural la marginea cartilajului articular. Acest pedicul superior asigură 4/5 din irigarea capului
femural. În traiectul intraosos, acest pedicul se ramifică într-un mănunchi de arteriole care se
anastomozează cu acelea ale ligamentului rotund şi cu vasele pediculului inferior şi intern.
Pediculii inferiori sunt reprezentaţi de pediculul inferoextern care irigă colul şi pintenul Merval
şi pediculul inferointern care pătrunde în capul femural anastomozându-se cu ramurile
pediculului superior. Artele fețelor sunt mai puţin importante şi ele se distribuie la corticala
anterioară şi cea posterioară a gâtului femural.Dintre toate aceste surse vasculare, arterele
pediculului superior sunt cele mai importante şi totodată cele mai frecvent lezate în cursul
fracturilor colului femural.
Necreoza capului femural este consecinţa lezării acestui pedicul şi ea se întâlneşte într-o
proporţie ce poate să meargă până la 40% din cazuri.

10
 Trohanterul mare: este o proeminenţă patrulateră ce continuă în sus corpul femurului.
Pe faţa lui medială se găseşte fosa trohanterică în care se inseră muşchiul obturator extern.
Trohanterul mare dă inserţie unor muşchi care unesc pelvisul cu femurul, numiţi din această
cauză muşchi pelvi-trohanterieni (gluteu mijlociu, gluteu mic, piriform, obturator
intern).Trohanterul mare se poate palpa cu uşurinţă pe faţa laterală a coapsei.
Trohanterul miceşte o proeminenţă mamelonată, situată la partea postero-inferioară a
colului. Pe el se inseră muşchiul iliopsoas.Trohanterul mare şi trohanterul mic sunt uniţi prin
linia intertrohanteriană şi prin creasta intertrohanteriană.
Epifiza inferioară sau distală: este un masiv voluminos, mai întins în sens transversal,
decât în sens antero-posterior. Este formată din două proeminenţe articulare puternice, numite
condili. Anterior cei doi condili diverg spre o suprafaţă articulară numită faţă patelară, în timp ce
posterior condilii sunt separaţi printr-o fosă adâncă, numită fosa intercondiliană.
Faţa patelară are forma unei trohleei, cu un şanţ anteroposterior ce separă două
povârnişuri, ea se articulează cu faţa posterioară a patelei. Condilii sunt în număr de doi, unul
medial şi celălalt lateral. Ei diverg antero-posterior, delimitând astfel fosa intercondiliană.
Condilul medial este mai îngust ca cel lateral şi descinde mai jos ca acesta; graţie acestei
particularităţi coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de 170-175 deschis lateral. Unghiul
este mai accentuat la femei decât la bărbaţi. Când condilul medial descinde prea mult, rezultă o
deformare numită Genu valgum, caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului, proiecţia
medială a genunchiului şi diminuarea unghiului lateral sub 145. Situaţia inversă, când unghiul
dintre coapsă şi gambă este deschis medial, constituie Genu varum. Fiecare condil prezintă trei
feţe: articulară, intercondiliană şi cutanată.
Feţe articulare continuă înapoi cele două povârnişuri ale feţei patelare şi descriu o curbă
anteroposterioară, cu raza descrescândă de la 43 mm la 16 mm.Feţele intercondiliene se privesc
între ele şi delimitează fosa intercondiliană. Pe feţele intercondiliene se inseră ligamentele
încrucişate ale articulaţiei genunchiului. Deasupra fosei – pe faţa posterioară se găseşte o
proeminenţă transversală care uneşte cei doi condili - linia intercondiliană.
Feţele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminenţă numită epicondil medial
respectiv epicondil lateral pe care se inseră ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului,
cel tibial pe epicondilul medial şi cel fibular pe epicondilul lateral.
Deasupra şi înapoia epicondilului medial se găseşte o altă proeminenţă, tuberculul
aductorului pe care se inseră muşchiul adductor mare. Lângă acest tubercul se inseră capul
medial al muşchiului gastrocnemian.

11
 Faţa cutanată a condilului lateral dă inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian
şi muşchiului popliteu; acesta din urmă se inseră în şanţul popliteu aflat înaintea epicondilului
lateral.
2. Fractura de femur – prezentare generală

a. Definiţie:
Fractura femurală este o discontinuitate osoasă la nivelul femurului, care este cel mai
lung, cel mai puternic și cel mai greu os din corpul uman. Puterea și dimensiunea femurului
înseamnă că în situații tipice, este nevoie de o forță mare sau traumatisme extinse pentru a duce
la o fractură. Accidente de autovehicule și căderile de la înălţime sunt exemple de accidente
comune, care au ca rezultat un femur fracturat. În schimb, fracturile de femur care apar după
traumatisme cu un consum redus de energie sugerează prezența unui anumit tip de afecțiune
osoasă care stau la baza producerii.

Fig.3 Tipuri de fracturi ale diafizei femurale

b. Clasificare:
Fracturile femurale pot varia foarte mult, în funcție de forța care provoacă ruptura.
Bucățile de os se pot alinia corect sau pot fi în afara aliniamentului (deplasate), iar fractura poate
fi închisă (piele intactă) sau deschisă (osul a perforat pielea).
Fracturile de femur sunt clasificate în funcție de:
 Localizarea fracturii(corpului femural este împărțită în treimi: distal, de mijloc,
proximal);
 Tipul fracturii (de exemplu, osul poate rupe în direcții diferite, cum ar în "X", pe axul
longitudinal, sau median);
 Integritatea musculo-cutanată de la nivelul fracturii.

12
 Cele mai frecvente tipuri de fracturi ale corpului femural (diafizei femurale) includ:
 Fractura transversală - în acest tip de fractură, pauza este o linie orizontală dreaptă a
merge pe axul femural.
 Fractura oblică - acest tip de fractură are o linie unghiulară pe axul femural.
 Fractura spiralată - linia de fractură înconjoară diafiza femurală ca dungile de pe o
trestie de zahăr. O forță de răsucire aplicată coapsei cauzează acest tip de fractură.
 Fractura cominutivă - în acest tip de fractură, osul e rupt în trei sau mai multe bucăți. În
cele mai multe cazuri, numărul de fragmente osoase corespunde cu mărimea forței
necesare pentru a rupe osul.
 Fractură deschisă - dacă o fractură osoasă se produce în așa fel încât fragmente de oase
pătrund prin piele sau o plagă pătrunde până la osul fracturat, leziunea poartă numele de
fractură deschisă sau compusă. Fracturile deschise implică de multe ori mult mai multe
ţesuturi din jur precum muşchi, tendoane, ligamente. Ele au un risc mai mare de
complicaţii - în special infectii - și au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca.

Fig.4 Fractură epifizară de femur

c. Etiologie:
Pentru producerea unei fracturi este necesară existenţa unor factori extrinseci şi a unor
factori intrinseci.
Factori extrinseci:
Fracturile sunt produse datorită acţiunii unor forţe exterioare. Ca orice forţă şi cea care
poate produce o fractură are o mărime, o direcţie şi determină schimbarea stării de mişcare sau
de repaus a osului asupra căruia acţionează sau îl deformează. Pentru producerea unei fracturi
este importantă mărimea, durata şi direcţia forţelor ce acţionează asupra osului ca şi modul în
care osul este solicitat. Mecanismul de acţiune al forţei exterioare poate fi direct sau indirect.
Factorii intrinseci sunt importanţi în determinarea susceptibilităţii la fractura scheletului
uman. Din aceşti factori intrinseci fac parte: vârsta la care apar cel mai frecvent fracturile este

13
între 20 şi 40 de ani, dat fiind că prin activitatea lor, oamenii sunt mai expuşi traumatismelor în
această perioadă. A doua perioadă cu incidenţă crescută este cea a vârstei a III-a datorită
osteoporozei care diminuează rezistenţa osoasă. Copiii, deşi sunt frecvent supuşi traumatismelor
(în cursul jocurilor) fac mai rar fracturi datorită elasticităţii mai mări a oaselor lor; rigiditatea
individuală a osului, acesta având o anumită limită de deformare elastică; aceasta este mai mare
la copii şi scade la adult. Rezistenţă la oboseală sau la stres.

d. Diagnostic clinic (simptomatologie):

Simptomele fracturilor femurale pot include:
 Dureri severe specifice fiecarei facturi.
 Sângerare.
 Deformarea piciorului.
 Umflarea țesuturilor (edem).
 Impotenţă funcţională a membrului lezat.
Pierderea de sânge poate fi severă și poate duce la șoc hipovolemic. În unele cazuri,
fragmente osoase pot ieși în afară prin piele (fracturi deschise). Fracturi ale femurului sunt
frecvent asociate cu alte situații traumatice care pot duce la rănirea altor zone ale corpului,
cunoscute şi sub denumirea de politraumatisme.
O fractură de femur reprezintă o urgență medico-chirurgicală şi se va acţiona imediat prin
solicitarea asistentei de urgenţă în cazurile în care apar:
 Confuzie sau pierdere a conștienței chiar și pentru un scurt moment.
 Sângerări abundente sau incontrolabile.
 Incapacitatea de a muta piciorul.
 Tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială).
 Fragmente proeminente de os prin piele.
 Durere severă.

e. Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial:

Semnele clinice locale ale fracturii au fost împărţite în semne de probabilitate şi semne de
certitudine (siguranţă).
Semnele de probabilitate sunt:
 Durere în punct fix.
 Echimoza.
 Deformare locală.

14
  Atitudinea vicioasă.
Ele pot fi provocate şi de alte traumatisme ale membrelor (contuzii, luxaţii).
Semnele de certitudine (siguranţă) atestă prezenţa fracturii si sunt reprezentate de:
 Mobilitate anormală.
 Crepitaţie osoasă.
 Întreruperea continuităţii osoase.
 Intransmisibilitatea mişcărilor.
Fracturile incomplete (fisuri) nu prezintă semnele de siguranţă (certitudine) ale fracturii,
ci numai semne de probabilitate.
Examenul radiologic standard - faţă şi profil - este criteriul absolut pentru a stabili:
 Existenţa fracturii.
 Sediul ei sau locul ei.
 Forma traiectului de fractură (lipsa de continuitate osoasă).
 Prezenţa şi tipul deplasărilor dacă fractura s-a produs pe os patologic sau nu.
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care să cuprindă întreg segmentul de
membru de faţă şi profil, cu articulaţiile supra- şi subiacentă. În cazuri de incertitudine se vor
efectua incidenţe oblice şi tomografii. Examenul radiologic are mare importanţă şi pentru
urmărirea evoluţiei fracturii.
Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare
(când este necesară intervenţia chirurgicală) sau când intervin complicaţii (infecţii).
Diagnosticul diferenţial:
Decelarea punctelor dureroase permite deosebirea clinică între fractură (punct dureros cu
sediu osos) şi entorsă (punct dureros ligamentar); tumori osoase primare sau secundare
(metastaze) localizate pe diafiză; osteomielita paralizii ale nervilor periferici; rupturi vasculare.
În toate aceste afecţiuni lipsesc semnele de certitudine ale unei fracturi, precum şi
modificările radiologice caracteristice.

f. Complicaţii:
Complicaţiile imediate generale sunt consecinţa traumatismului şi depind de violenţa
acestuia şi de terenul accidentului:
1) Embolia grăsoasă conduce la hipoxie prin insuficienţă pulmonară. Clinic apar semne de
hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolenţă sau chiar pierderea conştienţei. Nu există
posibilităţi efective de profilaxie.
2) Bronhopneumonia se poate instala rapid după o fractură survenită la pacienţii în etate,
pentru care ea poate fi fatală.

15
 3) Coagularea intravasculară diseminată poate urma unui traumatism şi se datoreşte
tulburărilor în mecanismul coagulării.
4) Exacerbarea unor afecţiuni preexistente ca: diabet, afecţiuni pulmonare, retenţie urinară
şi infecţie urinară la cei cu adenom de prostată, insuficienţă coronariană .
Complicaţiile locale imediate pot fi:
Articulare: articulaţia vecină unui focar de fractură poate reacţiona printr-o hidrartroză
datorită edemului ce cuprinde întreg segmentul de membru (o hidrartroză a genunchiului într-o
fractură diafizară femurală, de exemplu). Alteori, un fragment ascuţit poate înţepa capsula
articulară, provocând o hemartroză (fundul de sac subcvadricipital poate fi înţepat de fragmentul
proximal al unei fracturi supracondiliene femurale). În alte cazuri, traiectul de fractură se poate
prelungi până în articulaţie (în fracturile de obicei cominutive diafizo-metafizo-epifizare).
Nervoase: fragmentele fracturate pot traumatiza sau chiar prinde între fragmente un
trunchi nervos din vecinătate (de exemplu leziunile nervului radial în fracturile diafizei
humerale). În funcţie de intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot fi tranzitorii sau
definitive.
Complicaţii vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/şi venei principale de
către un fragment osos sau traumatismele grave pot produce concomitent cu fractură,
compresiunea, torsiunea sau elongaţia axului vascular. Traumatismele produse prin impact
contondent, torsiune sau elongaţie, determină leziuni ale peretelui vascular pe o întindere
importantă. Refacerea prin sutură sau anastomoză simplă este imposibilă, impunându-se
utilizarea grefei pentru restabilirea continuităţii.
O altă complicaţie imediată este interpoziţia de părţi moi, de obicei muşchi, între
fragmentele fracturii. Aceasta împiedică reducerea ortopedică a fracturilor şi impune reducerea
chirurgicală. Cea mai gravă complicaţie imediată este fractura deschisă. Ea este localizată cel
mai frecvent la nivelul oaselor gambei (50% din fracturile deschise). Mecanismul de producere
cel mai frecvent este cel direct - în care corpul contondent distruge toate ţesuturile dinafară-
înăuntru, de la tegument la os.

16
 Fig.5 Fractură de femur
g. Evoluţie şi prognostic:
Corect tratate, fracturile evoluează spre consolidare prin unirea capetelor fracturate de
către un "căluş" (etimologia: “calum” - îngroşare). Clinic, durerea şi edemul dispar, deficitul
funcţional se reduce progresiv şi la palpare se poate simţi (pentru oasele situate subcutan)
apariţia unui manşon unitiv între cele 2 fragmente ale fracturii. În funcţie de osul fracturat
funcţia poate fi reluată în 4-12 săptămâni.
Radiografic - după aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lărgeşte, extremităţile
fragmentelor fracturate se estompează datorită resorbţiei osoase. După 3-4 săptămâni, între
fragmente apare un căluş sub forma unui "nor". Densitatea acestui calus creşte treptat formându-
se în jurul fragmentelor o opacitate fusiformă sau globuloasă care înglobează şi uneşte
fragmentele fracturate. În timp, acest calus se remaniază, refăcând forma şi structura osului.
Prognosticul depinde de complicaţiile ce apar. Acestea pot fi imediate sau tardive, locale sau
generale.

h. Tratament:
Exista doua optiuni terapeutice:tratament ortopedic conservator sitratamentchirurgical.
Tratamentul fracturilor cuprinde trei timpi:
 Reducerea cât mai perfectă şi precoce a fracturii, respectând continuitatea anatomică.
 Imobilizarea strictă şi continuă, până la consolidarea ei completă.
 Aplicarea tratamentului funcţional, cât mai precoce, până la consolidarea ei completă.
În tratamentul fracturilor trebuie să se aprecieze atât starea generală, cât şi gradul leziunii
locale. Tratamentul este deosebit de complex şi cuprinde:
 Primul ajutor constă în principiu în măsuri ce limitează durerea şi previn apariţia unor
leziuni ulterioare datorate mobilităţii excesive a fragmentelor. Fracturile deschise trebuie

17
 acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziţie. Pacientul trebuie să fie transportat
de urgenţă la un centru de traumatologie.
 Regimul igieno-dietetic al bolnavilor în perioada posttraumatică vizează repausul zonei
afectate; regimul dietetic va avea în vedere că aportul caloric să evite supraîncărcarea
ponderală. Se recomandă alimente bogate în calciu, dar şi în vitamine şi minerale.
 Corecţia stării psihice: în urma traumatismului pot apare stări depresive manifestate prin
dezinteres, indiferenţă sau neîncredere în posibilitatea de recuperare. Această stare este
un handicap pentru recuperator, deoarece bolnavul refuză să participe la procesul
recuperator. Această stare este mei accentuată la vârstnici. Ca remediu, se foloseşte
psihoterapia.
 Medicaţia antialgică este obligatorie. Orice manevră în focarul de fractură se va face sub
anestezie locală sau generală.
 Tratamentul general: o fractură a unui os lung se poate însoţi de o importantă pierdere de
sânge. Astfel, o fractură de femur se poate însoţi de o pierdere de 1-1,5 litri sânge. În
cazul polifracturilor se poate instala un şoc hipovolemic sau un şoc neurogenic datorită
durerii. Astfel de cazuri necesită urgent transfuzii de sânge sau cu înlocuitori de plasmă.

3. Rolul asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu fractură de femur

Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu fractură de femur este

acela dea ajuta bolnavul sau omul sanatos in realizarea acelor activitati care contribuie la
sanatatea sau recuperarea lui, vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării
autonomiei, protejează, menţine şi promovează sănătatea; uşurează suferinţa şi asistă individul;
stabileşte procesul de îngrijire; favorizează reintegrarea în familie sau societate. Pentru
îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale exercitându-le astfel:
a) Asigurarea condiţiilor de mediu:
 Saloanele comune, coridoarele şi anexele spaţioase, bine luminate, cu mult aer, bine
îngrijite.
 Lenjerie curate.
b) Îngrijiri generale:
 Adoptarea unui comportament adecvat faţă de bolnav începe încă de la primirea lui în
spital.
 Alimentaţia bolnavilor nu comportă probleme deosebite de dietoterapie.
 Alimentaţia trebuie să fie mixtă normocalorică, cu multe fructe, legume şi preparate de
lapte.

18
 c) Supravegherea bolnavului:
În afară de supravegherea obişnuită a funcţiilor somatice, obişnuite la toate secţiile de
spital, trebuie urmărite cu atenţie consumul cantităţile de lichide, modul de alimentare.
Rolul delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu fractură de femur vizează
abilitatea ei de a îndeplini sarcini şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie medicală.
d) Asistentului medical îi revin următoarele atribuţii:
 Recoltează produse patologice pentru examenul de laborator: sânge, urină.
 Pregăteşte pacientul pentru examenele radiologice.
 Canulează o venă şi montează o perfuzie intra venos.
 Injecţii face la indicatia medicului.
 Pregăteşte şi administrează medicamentele la indicaţia medicului.

a. Fişa tehnică numărul 1:

Executarea injecţiei intramusculare
Definiţie:
Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop: terapeutic.
Loc de execuţie:
 Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern
fesier);
 Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie;
 Muşchiul deltoid;
 La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
Materiale necesare:
 Seringă cu ac adaptate injecţiei;
 Soluţie de injectat verificată;
 Tampoane cu alcool, eter sau benzină - pentru dezinfecţia tegumentelor;
 Garou sau bandă elastică (pentru injecţia intravenoasă);
 Leucoplast;
 Mănuşi de protecţie;
 Material pentru protecţia lenjeriei;
 Tăviţă renală.

19
 Pregătirea psihică:
 Se anunţă bolnavă;
 Se informează privind scopul şi locul injecţiei şi eventualele reacţii pe care le poate
prezenta în timpul injecţiei.
Pregătirea fizică:
 Se aşează bolnavă în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare;
 Se dezveleşte locul ales.
Execuţie:
 Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie;
 Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier;
 Se dezinfectează locul injecției cu alcool;
 Se cere bolnavei să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale;
 Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă;
 Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent;
 Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
Îngrijire după tehnică:
 Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute;
 Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente:
 Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se
retrage acul şi se schimbă locul injecţiei;
 Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic;
 Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical;
 Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare;
 Hematom;
 Supuraţie septică, abces, infecţie gravă;
 Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie;
 Embolie uleioasă – introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge;
 Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului;
 Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea
seringilor şi acelor.
Observaţii:

20
  Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.;
 Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul;
 Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii;
 Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml - pentru a nu se mări riscul de
infecţii – abces postinjectabil.

b. Fişa tehnică numărul 2:

Pansamentul:
Definiţie: pansamentul reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se
protejează o plagă, ţesut sau organ faţă de acţiunea agresivă a diverşilor agenţi, înlesnind o bună
cicatrizare. Va fi efectuat de 2 persoane: una servește materialul, iar cealaltă efectuează
pansamentul.
Scop: pansamentul protejează plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici şi
infecţioşi ai mediului înconjurător), asigură o bună absorţie a secreţiilor, un repaus perfect al
regiunii lezate şi favorizează cicatrizarea.
Materiale necesare pentru realizarea pansamentului sunt:
 Substanţele antiseptice pentru curăţirea şi dezinfecţia plăgii - apă oxigenată, rivanol,
cloramină, betadine; şi a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctură de iod, casoletă
cu materialele care realizează protecţia plăgii şi care sunt uşoare, se pot steriliza, nu sunt
iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon (pânză rară de bumbac);
vată hidrofilă (bumbac prelucrat şi degresat);
 Materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument râs şi degresat; este impermeabil
pentru aer), feşi de tifon diferite mărimi (realizează „înfăşarea” chirurgicală);
 Cutie cu instrumentar chirurgical steril: tăviţa renală, mănuşi sterile, mănuşi de protecție.
Tipuri de pansamente:
a) Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plagă
operatorie, locul unei injecţii sau puncţii, locul unde este montat un cateter venos) pentru
a realiza protecţia faţă de mediul înconjurător.
b) Pansamentul absorbant pentru plăgi drenate sau secretante cu un strat de comprese şi un
strat de vată.
c) Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoţite de leziuni osoase peste care se aplică aparatul
gipsat pentru imobilizare.

21
d) Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerânde în scop hemostatic, pentru imobilizarea
unei articulaţii în caz de entorsă sau pentru reducerea unei cavităţi superficiale după
puncţionare.
e) Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicate în
plăgi care secretă.
Efectuarea unui pansament corect trebuie să respecte următoarele principii:
1) Să fie făcut în condiţii aseptic:
 Folosiţi materiale de protecţie şi instrumente sterile;
 Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile, îmbrăcaţi mănuşi sterile;
 Serviţi materialele folosind pense şi nu introduceţi în casoletă sau în trusa de instrumente
pensă cu care aţi lucrat în plagă;
 Nu folosiţi aceleaşi instrumente la alţi pacienţi.
2) Să fie absorbant:
 Asiguraţi absorbţia secreţiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând comprese de tifon
şi vată hidrofilă.
3) Să fie protector:
 Acoperiţi plaga cu comprese sterile şi vată astfel încât că dimensiunile lor să depăşească
marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm;
 Dacă plaga este expusă microbilor, protejaţi plaga cu un start mai gros de tifon şi vată.
4) Să nu fie dureros:
 Acţionaţi cu blândeţe, răbdare, la recomandarea medicului administraţi un calmant dacă
se impune;
 Spălaţi plagă prin turnare şi absorbiţi surplusul de lichid şi secreţiile prin tamponare;
 Nu fixaţi pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulaţia şi a nu produce durere, iar
dacă există indicaţii limitaţi mişcările în acea zonă.
5) Să fie schimbat la timp:
 Verificaţi indicaţia medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
 La plăgile chirurgicale care sunt curate şi uscate pansamentul va fi schimbat mai rar;
 În cazul plăgilor secretante schimbaţi pansamentul ori de câte ori este nevoie;
 Anunţaţi medicul şi controlaţi plaga dacă pacientul acuza durere sau prezintă febră fără
altă cauză, schimbaţi pansamentul cu această ocazie.
Pregătirea psihică:
 Se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obţine consimţământul.
Pregătirea fizică:

22
 Se aşează în poziţie confortabilă şezândă sau în decubit dorsal, în funcţie de regiunea
unde este plaga.
Execuţie:
 Pansamentul este efectuat de două persoane (medic-as. med/doua as. med.);
 Asistentul medical pregăteşte pacientul, materialele necesare şi serveşte medical;
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile/de protecție atât asistenta cât și medical;
 Examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost pansată se desface fașa şi
se ridică pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru a nu produce dureri prin dezlipire
brutală; dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică pansamentul.
Timpii pansamentului:
1) Crearea câmpului operator:
 Degresaţi tegumentele din jurul plăgii pentru a îndepărta urmele de adeziv de la
pansamentul vechi sau sebumul folosind eter;
 Dezinfectaţi tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu o soluţie antiseptică - alcool iodat
1%; tinctura de iod sau alcool de 70 grade (începând dinspre plagă spre periferie,
schimbaţi tamponul frecvent).
2) Tratarea plăgii:
 Acţionaţi în funcţie de recomandarea medicului, de natură şi evoluţia plăgii; spălaţi plaga
cu un jet slab de soluţie antiseptică dacă prezintă secreţii, tamponați cu comprese sterile
uscate, îndepărtaţi tubul de dren, firele şi ajutaţi medicul dacă este o plagă recentă.
Fiecare compresă utilizată se aruncă în tăvița renală;
 Se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de instrumente pentru îndepărtarea
pansamentului vechi;
 Cu o pensă porttampon se ia o compresă sterilă şi cu ajutorul celei de-a doua se
efectuează un tampon care se inhibă cu apă oxigenată, turnând-o din sticlă;
 Se toarnă în plagă apă oxigenată, având rol dezinfectant hemostatic şi de îndepărtare a
impurităţilor şi secreţiilor (prin efervescenta produsă). Se curăţa marginile plăgii
periferic, de câteva ori, la fiecare ștergere folosind un alt tampon (cel utilizat fiind
aruncat în tăviţa renală);
 Se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat;
 Se curăţa plaga prin tamponare;
 Aplicaţi medicamente conform prescripţiei medicale.
3) Acoperirea – protecţia plăgii:
 Aplicaţi 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu 1-2 cm;

23
 Nu aplicaţi un strat prea gros pentru a asigura o bună capilaritate;
 La plăgile care secretă, acoperiţi compresele cu un strat nu prea gros de vată pentru a nu
permite stagnarea secreţiilor în contact cu tegumentul favorizând iritaţia şi macerarea.
4) Fixarea pansamentului:
 Alegeţi o metodă de fixare adecvată regiunii prin înfăşare sau cu substanţe adezive -
leucoplast, fașă în funcție de regiune;
 Verificaţi pansamentul pentru a nu jena circulaţia de întoarcere sau dacă asigura repausul
în cazul în care este limitată mişcarea;
 Verificaţi dacă pansamentul jenează mişcarea.
Reorganizarea locului de muncă:
 Se strâng materialele, deşeurile se selectează şi se aruncă în cutiile special destinate;
 Se spală mâinile cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool;
 Se notează tehnică în foaia de observaţie.
Observaţie:
 În plăgile mari tăiate, buzele plăgii se prind cu agrafe Michel;
 Bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă;
 Regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce durerea şi a asigura vindecarea cât
mai rapidă;
 Se acoperă bolnavul cu o învelitoare de flanelă.
Atenţie:
 Toaleta plăgii şi a tegumentelor din jur se face în condiţiile unei asepsii perfecte;
 Sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau a regiunilor
învecinate; prin aceasta s-ar putea provoca o diseminare a germenilor din plaga
determinându-se o septicemie;
 Nu se introduc în casoleta instrumentele cu care se lucrează în plaga. Pentru păstrarea
asepsiei se poate întrebuinţa o pensă numai pentru servirea materialului necesar (alta la
fiecare pansament);
 În cazul pansamentelor care produc dureri se administrează sedative ale sistemului
nervos.

c. Fişa tehnică numărul 3:

Administrarea soluţiilor perfuzabile
Definiţie:

24
 Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică se execută prin perfuzie.
Metode de administrare a perfuziei:
 Prin intermediul unui ac fixat în venă;
 Prin cateter venos periferic;
 Prin injectomat (pompă de infuzie).
Scop:
 Terapeutic;
 Hidratare şi mineralizare, completarea proteinelor sau a altor componente sanguine;
 Scop depurativ diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
Materiale şi instrumente necesare:
 Flaconul cu soluţia perfuzabilă pregătit, suspendat în stativ;
 Materiale pentru puncţie venoasă;
 Injectomat, branulă, ac pentru puncţie;
 Leucoplast;
 Tăviţă renală;
 Mănuşi de protecţie;
 Tampoane cu soluţie dezinfectantă – alcool, eter, alcool iodat.
Locul puncţiei pentru perfuzie:
 Venele de la plica cotului;
 Venele epicraniene sau jugulare la copii mici şi sugari;
 Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.

Pregătirea pacientului:
 Se anunţă bolnava şi se explică tehnică, necesitatea şi importanţa ei;
 Se obţine consimțământul pacientei (familiei sau aparţinătorului);
 Se roagă bolnava să urineze;
 Se protejează patului cu muşama şi aleză;
 Se aşează bolnava comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport);
 Se acoperă bolnava cu învelitoare.
Execuţia perfuziei:
 Se examinează calitatea venelor, se aplică garoul şi se alege locul puncţiei;
 Se dezinfectează locul ales şi se execută puncţia venoasă;
 Se verifică poziţia acului şi se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit;

25
  Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei - obişnuit 60 picături pe minut sau în
funcţie de recomandări şi de soluţia administrată.
Îngrijiri după tehnică:
 Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului;
 Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se extrage acul brusc din venă;
 Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei;
 Se aşează bolnavul comod şi se înveleşte;
 Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
Incidente şi accidente:
Hiperhidratare - prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut,
tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune.
Embolie gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator.
Revărsat lichidian - în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
Frison şi stare febrilă - prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
Infecţii prin aspiraţie şi diaree- prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
Compresia vaselor sau a nervilor - datorită aparatelor de susţinere a braţului.
Coagularea sângelui pe ac sau cateter.
Tromboză- prin mobilizarea cheagului de sânge.
Limfangită- apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere.
Observaţii:
 Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă;
 Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă a
flaconului pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în caz de intoleranţă;
 Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a
componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a
perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia;
 Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.

d. Fişa tehnică numărul 4:

Efectuarea examenelor radiologice:
Obiective:
 Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de
contrast în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor;
 Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bolii.
Pregătirea materialelor:
26
 Substanţa de contrast dacă este cazul;
 Materialele pentru administrarea substanţei de contrast;
 Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru
administrare.
Pregătirea pacientului:
Pregătirea psihică:
 Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic;
 Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura;
 Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic;
 Informaţi asupra duratei examenului;
 Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
Pregătirea fizică:
 Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea
de a urma un anumit regim;
 Se efectuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor,
efectuarea clismei sau a spălăturii;
 Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului;
 Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic;
 Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în
câmpul de examinare.
Participarea la efectuarea procedurii:
 Identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere;
 Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările;
 Pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea
substanţelor de contrast;
 Instalare unui cateter venos periferic;
 Însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul colegei de
la radiologie pentru administrarea substanţei de contrast.
Îngrijirea pacientului:
 Se ajută pacientul să se aşeze pe pat;
 Se monitorizează: T°, P, TA, R., eliminările;
 Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice (eventual);
 Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de
contrast;

27
 Se reorganizează locul de muncă;
 Spălaţi mâinile și notați procedura în F.O. și dacă pacientul trebuie să revină la
radiologie.
Evaluarea procedurii:
1) Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort;
 Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanţa de contrast.
2) Rezultate nedorite:
 Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al feţei,
cefalee, dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după efectuarea
examenului;
 Se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată;
 Se monitorizează pacientul:pacientul acuză dureri de-a lungul venei şi gust metalic.

4. Procesul de îngrijire a unui pacient cu fractură de femur

a. Interviu (culegerea datelor):

 Numele şi prenumele: Ion Ursu;
 Vârsta:38 ani;
 Starea civilă: căsătorit;
 Copii: 1;
 Profesia: muncitor construcţii;
 Localitatea de domiciliu: Moineşti,Bacău;
 Diagnosticul la internare: fractură 1/3 medie femur stâng;
 Data internării: 20.03.2019 la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti.

Obişnuinţe de viaţă:
 Consumator de: Alcool – uneori; Cafea – da;Tutun – da;Drog – nu;
 Dietă/regim alimentar: pacientul nu respectă nici un regim alimentar;
 Alergii cunoscute: neagă alergii de orice fel.

Probleme de sănătate:
 Antecedente medicale personale: nu se cunosc afecţiuni patologice;

28
 Antecedente heredocolaterale: mamă – infarct miocardic acut, hipertensiune arterială
stadiul IV; tată - cancer bronhopulmonar;
 Motivele internării actuale: impotenţă de a se mişca şi a avea o bună postură, durere,
agitaţie, plânsete, anxietate
 Istoricul stării actuale: pacientul în urmă cu trei ore suferă un accident prin cădere de pe
o scară. Este adus în serviciul de urgenţe pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Examenul clinic general:

 Tegumente şi mucoase: hiperemiate;
 Greutate: 85 kg;
 Înălţime: 1,79 cm;
 Ţesut celular subcutanat: normal reprezentat;
 Sistem ganglionar şi limfatic: nepalpabil;
 Aparat locomotor: fractură 1/3 femur stâng, impotenţă funcţională, durere
 Aparat respirator: agitaţie, 19 r/min;
 Aparat cardio-vascular: arie precordială de aspect normal;
 Aparat digestiv: alimentaţie inadecvată, uneori echilibrată;
 Aparat uro-genital: în limite normale, loje renale libere
 Sistem nervos şi organe de simţ: agitaţie.

Investigaţii:
a) Analiza sângelui:
Analiza Valori obţinute Valori normale
VSH(viteza de sedimentare) 12 mm/h 10 mm/h
Glicemie 85 mg% 80-120 mg%
Uree 18 mg/dL 15-39 mg/dL
Creatinina 0,58 mg/dL 0,5-1,02 mg/dL
TGO(tranzaminaza glutamat 34 U.I. 5-35 U.I.
oxalacetică+enzima)
b) Alte investigaţii:
 EKG -ritm sinusal fără modificări;
 Radiografie de profil - confirmă diagnosticul de fractură 1/3 femur.

Tratament:
 Diazepam 1 tb seara;

29
  Clexane 0,4 mg 1 fl/zi s. c;
 Urgendol 2 fl/zi i. m;
 Cefort 2 g/zi i. v;
 Ser fiziologic 500 ml.
 Algocalmin 2 fl/zi i. m;
 Glucoză 5% 500 ml.
În urma examenului radiologic s-a stabilit diagnosticul de fractură 1/3 medie femur
stâng.Intervenţiile cu rol propriu şi delegat au în vedere asigurarea conduitei de urgenţă,
astfel că pacientul a fost imobilizat în atelă gipsată.Se continuă intervenţiile pentru
combaterea durerii şi evitarea complicării leziunilor iniţiale.Se intervine chirurgical sub
anestezie generala IOT, sub protecţia antibioticelor şi se realizează reducerea focarului de
fractură la nivelul femurului, pe focar închis,pe placă cu şuruburi. Se continuă
imobilizarea pe atelă gipsată până la extragerea firelor de sutură, după care se face
imobilizarea în aparat gipsat minim 30 de zile.
În această perioadă nu au intervenit complicaţii.Pacientul revine pe secţie cu
următoarele probleme de dependenţă:durere la nivelul focarului, impotenţă funcţională cu
dificultate de a se auto-îngriji,insomnie, anxietate, alimentaţie deficitară. În urma
intervenţiilor ale asistentului medical, cu rol propriu şi delegat, obiectivele propuse
pentru problemele de dependenţă au fost realizate în condiţii foarte bune.

Epicriza şi recomandări la externare:

Pacientul prezintă în toată această perioadă de timp o stare generală bună, este afebril,
are tranziz intestinal prezent, micţiuni fiziologice, mişcare şi postură adecvate, somn fiziologic
odihnitor, psihic echilibrat şi fără complicaţii postoperatorii.După 8 zile de internare pacientul
este externat.

Se externează cu următoarele recomandări:

 Menţinerea aparatului gipsat timp de 45 zile;
 Repaus total la pat;
 Evitarea efortului fizic, a frigului, a apei şi umezelei
 Respectarea regimului igieno-dietetic, bogat în proteine, vitamine şi calciu
 Va respecta indicaţiile medicului
 Va respecta tratamentul prescris
 Anunţă medicul dacă apar febră sau alte manifestări după externare

30
  Revine la control clinic si radiolog peste o lună
 Continuă tratamentul cu Clexane timp de 10 zile.

b. Analiza şi interpretarea datelor:

Nevoile fundamentale după Virginia Henderson:
Nevoile fundamentale Manifestări de Manifestări de Sursa de dificultate
independenţă dependenţă
1. A respira şi a avea o bunǎ - În limite normale; -Agitație. -Durere.
circulaţie. -18 r/min..
2. A bea şi a mânca. - Alimentaţie -durere
insuficientă -procesul bolii
calitativă şi
cantitativă
3. A elimina. - Eliminări fiziologice - Transpirații - Durere, procesul
nealterate. abundente. bolii.
-frecvenţa micţiunilor: 3- -agitaţie
4 pe zi
4. A se mişca, a avea o bunǎ -poziţie antalgică, -Inapetență; -Procesul bolii
posturǎ. tensiunea arterială se -Durere;
modifică în funcţie de -Impotență
efortul depus funcțională
-stare generală
alterată
5.A dormi, a se odihni. Insomn ie -Ore insuficiente de -Mediu necunoscut.
odihnă.
6. A se îmbrǎca şi dezbrǎca. - Veşminte curate, - Deficit de -Inapetență.
îngrijite; autoîngrijire.
- Veşminte adecvate
climatului.
7. A menţine temperatura - În limite normale. - -
corpului în limite normale.
8. A fi curat, îngrijit. - - Igienă precară. -Ignoranță.

9. A evita pericolele. - - Risc de

complicații și -Procesul bolii.
infecţii

31
 -Durere
-Agitaţie faţă de
pericole
10. A comunica. - Comunicare Preocupare pentru
ineficientă la nivel prognostic
afectiv -Mediul spitalicesc
11.A practica religia. - Independență în - -
satisfacerea nevoii.
12. A se realiza. - Anxietate Preocupare privind
recuperarea stării de
sănătate
13. A se recrea. - -Apatie. -Mediul spitalicesc.
14. A învǎţa. - Receptiv la ceea ce este -Cunoştinţe -Lipsa surselor de
nou. insuficiente despre informare
boală

c. Planul de îngrijire:
Data Diagnostic de Obiective de Intervenţiile autonome Evaluarea
îngrijire îngrijire și delegate îngrijirilor
20.03.2019 Durere datorită Pacientul să - Evaluez caracteristicile În urma îngrijirilor
alterării integrităţii prezinte o durerii: localizare, acordate pacientul
aparatului diminuare a intensitate, durată, resimte o
locomotor durerii. frecvenţă. ameliorare a
manifestată prin: - Observ poziţia de durerii.
inapetenţă protecţie (antalgică)
funcţională. adoptată de pacient.
- Plasez pacientul într-o
poziţie antalgică în limita
posibilităţilor de
mobilizare şi respectând
poziţiile anatomice ale
corpului.
- Utilizez mijloace
suplimentare pentru
reducerea durerii (pungă
cu gheaţă).

32
 - Ajut pacientul să se
mobilizeze pentru a-şi
diminua efortul fizic.
-Schimb poziția
pacientului la interval de
două ore;
-Administrez medicaţia
prescrisă respectând
dozajul şi calea de
administrare.
20.03.2019 Dificultate de a se Pacientul să se - Am informat pacientul În urma
mişca şi a-şi poată mobiliza cu că trebuie să stea în intervenţiilor
menţine o bună ajutor. decubit dorsal fără perna acordate pacientul
postură datorită timp de 6 ore. a înţeles
plăgii manifestată - Ajut pacientul la importanţa
prin: limitarea schimbările poziţiei la mobilizării cât mai
aptitudinii fiecare 2 ore. precoce în procesul
mişcărilor. - Suplinesc pacientul în de recuperare.
satisfacerea nevoilor sale,
îl servesc la pat cu cele
necesare toaletei şi
alimentaţiei.
- Învăţ pacientul care este
postura adecvată şi cum
să efectueze exerciţii de
gimnastică; în acest sens
stabilesc un program de
comun acord cu pacientul
de exerciţii fizice;
-Administrez medicaţia
prescrisă de medic
respectând dozajul şi
calea de administrare;
-Pregătesc pacientul
pentru orice investigaţie
va fi supus.
20.03.2019 Dificultate în a-şi Pacientul să - Ajut pacientul în În urma îngrijirilor
acorda îngrijiri de prezinte efectuarea toaletei. acordate pacientul

33
 igienă datorită tegumente şi - Respect pudoarea prezintă tegumente
imobilizării la pat mucoase integre. pacientului izolându-l cu şi mucoase integre,
manifestată prin Pacientul să un paravan. normal colorate,
tegumente murdare, prezinte o igienă - După toaleta usuc plaga are evoluţie
pijamale murdare. corespunzătoare. tegumentele pacientului favorabilă.
cu un prosop uscat prin
tamponare mai aspru
pentru favorizarea
circulaţiei.
- Schimb lenjeria de pat şi
de corp ori de câte ori
este nevoie.
- Urmăresc aspectul şi
integritatea zonelor
dispuse la escare şi le
protejez cu perne, colaci
de cauciuc, de pânză.
- Schimb poziţia
pacientului în interval de
2 ore pentru a preveni
apariţia escarelor;
-Administrez medicaţia
prescrisă de medic
respectând dozajul şi
calea de administrare.

20.03.2019 Insomnie Pacientul să -Asigur pacientului În urma

manifestată prin ore prezinte un somn microclimat intervenţiilor cu rol
insuficiente de atât calitativ cât şi corespunzător: salon propriu dar şi
odihnă, treziri cantitativ pe toată aerisit, lenjerie curată, pat delegat pacientul a
frecvente şi somn durata spitalizării. confortabil; prezentat un somn
insuficient -Aerisesc salonul; odihnitor pe toată
-Asigur lumină durata spitalizării.
semiobscură, linişte în
salon;
-Rog ceilalti pacienti din

34
 salon să păstreze liniștea;
-Ofer pacientului un
pahar de lapte cald
înainte de culcare;
-Învat pacientul tehnici de
relaxare;
-Administrez medicaţia
prescrisă de medic
(Diazepam 1 cp seara).
20.03.2019 Transpiraţii datorită Pacientul să -Calculez bilanţul În urma
durerii manifestată resimtă o ingesta-excreta; intervenţiilor cu rol
prin tegumente ameliorare a -Schimb lenjeria de corp propriu dar şi
umede, palide. durerii şi să nu şi de pat ori de câte ori delegat pacientul
mai prezinte este nevoie; nu mai prezintă
transpiraţii. -Efectuez toaleta generală transpiraţii.
sau pe regiuni;
-Educ pacientul privind
importanţa menținerii
unei igiene riguroase
pentru evitarea
complicațiilor;
-Educ pacientul să
consume o cantitate
suficientă de lichide
pentru a evita
deshidratarea;
-Supraveghez în
permanență pacientul;
-Administrez medicaţia
conform prescripției
medicale.
21.03.2019 Comunicare Pacienta să - În ziua internării discut În urma
ineficientă datorită comunice eficient cu pacientul şi îi prezint intervenţiilor
durerii,preocuparii cu echipa de ceilalţi pacienţi din salon; pacientul este mai
pentru prognostic îngrijire şi - Favorizez adaptarea cooperant,
manifestată prin familia. pacientului la noul mediu; comunică cu
apatie,retragere în - Manifest înţelegere faţă echipa de îngrijire
sine, irascibilitate, de suferinţă pacientului, şi cu aparţinătorii.

35
 debit verbal redus discut cu el încurajându-l
să-şi exprime nevoile,
sentimentele şi dorinţele;
- Sugerez şi încurajez
pacientul că ori de câte
ori are nevoie de ceva să
apeleze cu încredere la
echipa medicală;
- Încurajez familia să îi
fie alături şi să îl susţină.

21.03.2019 Risc de complicații Pacientul să nu - Am aşezat pacientul cu În urma

şi infecţii prezinte risc de grijă în pat; intervenţiilor
complicaţii şi - Am plasat flaconul de pacientul nu a
infecţii pe toată perfuzie în stativ; prezentat risc de
durata spitalizării. - Am verificat poziţia complicaţii şi
acului şi ritmul perfuziei; infecţii pe toată
- I-am explicat durata spitalizării.
pacientului că durerea
este fiziologică în urma
intervenţiei şi că va ceda
progresiv în următoarele
zile;
- Supraveghez
pansamentul;
- Inspectez zilnic plaga şi
tegumentele învecinate
plăgii operatorii.
21.03.2019 Cunoştinţe Pacientul să -Am stimulat dorinţa de În urma
insuficiente despre dobândească cunoaştere a pacientului; intervenţiei cu rol
boală datorită cunoştinţe privind -Am explorat nivelul de propriu pacientul a
ignoranţei starea sa de cunoştinţe al pacientului dobândit cunoştinţe
manifestată prin sănătate. privind boala, modul de noi.
solicitarea de manifestare, măsurile
informații. preventive şi curative,
modul de participare la
intervenții şi procesul de

36
 recuperare;
-Am conştientizat
pacientul asupra propriei
responsabilităţi privind
sănătatea;
-Am corectat deprinderile
dăunătoare sănătății;
-Am încurajat şi ajutat
pacientul la dobândirea
noilor deprinderi;
-Am verificat dacă
pacientul a înţeles corect
mesajul transmis şi dacă
şi-a însuşit noile
cunoştinţe;
-Recomand pacientului în
ceea ce priveşte regimul
dietetic şi igienic:
alimentaţie bogată în
calciu şi vitamina D2,
pentru favorizarea
procesului de osificare,
alimente uşor digerabile
şi alimente cu conţinut
bogat în celuloză: fructe,
legume, pâine neagră,
sucuri de fructe şi
legume, compot de prune
pentru prevenirea
constipaţiei.
22.03.2019 Dificultate de a se Pacientul să se -Suplinesc pacientul în În urma
mişca şi a-şi poată mobiliza cu satisfacerea nevoilor sale intervenţiilor
menţine o bună ajutor -Îl servesc la pat cu toate acordate, pacientul
postură datorită cele necesare a înţeles
fracturii,manifestată -Îl duc la toaletă importanţa
prin limitarea -Îl ajut dacă nu poate să mobilizării în
mişcărilor servească masa procesul de
recuperare

37
22.03.2019 Risc de accidente Pacientul să fie Favorizez adaptarea Pacientul e ferit de
din cauza ferit de accidente pacientului la noul mediu accidentări şi
imobilizării în pe toată perioada Asigur condiţiile de starea lui este bună
aparat gipsat a spitalizării mediu adecvate pentru a
membrului inferior evita pericolele prin
accidentare
22.03.2019 Carenţă de igienă Pacientul să fie Pregătesc materialele În urma îngrijirilor
datorită imobilizării curat şi îngrijit şi necesare efectuării acordate, pacientul
la pat, manifestată să prezinte o toaletei şi ajut pacientul este curat şi
prin aspect neînlijit igienă riguroasă în efectuarea acesteia îngrijit,nu prezintă
Inspectez zonele modificări de
predispuse la escare,le culoare ale pielii
masez cu uşor diluat,le
usuc prin tamponare şi le
pudrez cu talc
Schimb lenjeria de pat şi
de corp ori de câte ori
este nevoie
22.03.2019 Inapetenţă datorită Pacientul să se Pregătesc alimentaţia În urma îngrijirilor,
mediului spitalicesc alimenteze şi să pacientului în funcţie de pacientul se
manifestată prin se hidrateze nevoi şi de preferinţe, alimentează şi
slăbiciune, normal alimentaţie cu conţinut hidratează
tegumente uscate bogat în calciu şi corespunzător.
vitamina D2
Incurajez pacientul să
consume minim 2 litri de
lichide pe zi, pentru o
hidratare bună
Incurajez pacientul să
mănânce cât îî cere
organismul pentru a se
reface

38
 5. Educația pentru sănătate a unui pacient cu fractură de femur

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii omului

sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri de populaţie,
precum şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui comportament
sanogenic.
Pentru prevenirea fracturilor se recomandă o dietă echilibrată, care să conţină o cantitate
necesară de calciu si vitamina D care ajută la întărirea oaselor.Un rol primordial în prevenirea
fracturilor este prevenirea şi tratarea osteoporozei. Osteoporoza prin complicaţia sa cea mai
redutabilă este fractura ce atrage o reducere semnificativă a calităţii vieţii, creşterea morbidităţii.
Exerciţiul fizic împreună cu o alimentaţie bună şi un stil de viaţă sănătos pot menţine sau
creşte densitatea osoasă şi să prevină sau să încetinească procesul de porozare
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui comportament
igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului,
adaptării lui la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a
acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei
opinii de masă, fundamentată ştiinţifică, faţă de igiena individuală şi colectivă, faţă de
alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a
factorilor naturali de călire a organismului, faţă de evitarea factorilor de risc, precum şi a
modului de solicitare a asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de investigaţie şi tratament.
Recomandări generale:
-asigurarea unui aport adecvat de calciu
-evitarea dietelor stricte şi a carenţelor de proteine
-menţinerea aportului adecvat de vitamina D prin expunerea suficientă la razele solare şi
prin alimentaţie
-evitarea fumatului
-efectuarea de exerciţii fizice
-evitarea consumului de alcool
Fracturile presupun întreruperea continuităţii osoase, cauzată de traume puternice.
Fracturile pot fi închise (nu există plagă la nivelul pielii), sau deschise (pielea este tăiată în
accident sau străpunsă din interior de capetele osoase deplasate).
Primul ajutor în cazul fracturilor:
 Acoperă rana și oprește sângerarea - în cazul unei fracturi deschise;

39
 Imobilizează, pe cât posibil, partea accidentată folosind o atelă (un suport rigid care se
leagă de membrul fracturat şi nu permite mişcarea acestuia). Pentru a fi eficientă, atela
trebuie să fie suficient de lungă ca să acopere atât articulaţia de deasupra, cât şi pe cea de
dedesubtul fracturii. Atela nu trebuie să fie dură pe piele (ideal se căptuşeşte cu un
material moale) şi nu trebuie să întrerupă circulaţia sângelui. În situaţia în care lipseşte
echipamentul necesar, persoana care acordă primul ajutor trebuie să facă apel la fantezie
şi să improvizeze, putând folosi: carton, metal, plastic, pături înfăşurate etc.;
 Transportă cu atenție pacientul la spital sau la medic, astfel încât membrul fracturat să fie
cât mai imobil;
 Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul
accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale.
Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul trebuie:
 Să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;
 Să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de acordare a
primului ajutor.

40
 III. Bibliografie

 Dr. Roxana Maria Albu, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Universul 2001;
 Antonescu Dinu M, Patologia aparatului locomotor, Editura Medicală, vol. I, 2005;
 Chiru Florin, Manual sinteza pentru asistenţii medicali, Editura Prinţ, 2008;
 Silvian Daschievici, mihai Mihăilescu Chirurgie, Editura Medicală, 2006;
 Lucreţia Titircă, Urgente medico-Chirurgicale, Editura Medicală, 2008;
 Mozes Carol, Tehnica Îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, 2005;
 Grigoriu M, Vasile D. Chirurgie şi specialităţi înrudite, Editura Didactică şi Pedagogică,
2003;
 Moldovanu Tiberiu, Semiologie clinică medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 2005;
 Vigue Martin, Atlas al corpului uman, Editura Prinţ Internaţional, 2005;
 Farmacopee de buzunar, Ediţia I, Editura Medicală, 2002;
 Dr. Mircea Constantin, Chirurgie, specialităţi înrudite, nursing în chirurgie, Editura
Universul, Bucureşti;
 ACC, scheletul uman, Calisto, 2006;
 Andrei Popovici, Tehnici chirurgicale Vol. I, Editura Medicală, 2002;
 Kyovsky A. Tehnici de îngrijire a bolnavului, Editura Corint, 2007;
 Titircă Lucreţia, Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate asistenţilor medicali, Editura
Viaţa Medicală Românească, 2002;
 Titirică Lucreţia, Ghid de nursing, Ediţia a IV a, Editura Viaţa Medicală Românească,
1996;
 Popovici Iuliana, Termiologie Medicală şi Farmaceutica, Editura Polirom.
 www.romedic.ro
 www.sfatulmedicului.ro
 www.ymed.ro.

41