UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREȘTI

Program hidrotermoterapic corelat cu programul

kinetic în deranjamentele compartimentelor
genunchiului

Coordonator științific
Prof. Univ. Dr. Elena-Luminița Sidenco

Masterand
Țăran Alina

București
2017
 Introducere

Ca suprafață de alunecare, genunchiul este cea mai importantă articulație a corpului, fiind
în același timp și cea mai complicată din punctul de vedere al structurilor intraarticulare.
Articulația genunchiului este formată din articulațiile femuro-tibială și femuro-patelară.
Deoarece este o articulație intermediară a membrului inferior, paricipă la funcția acestuia atât în
asigurarea staticii, a momentului de sprijin în mers, cât și la asigurarea dinamicii mersului prin
ridicarea piciorului și orientarea acestuia în funcție de denivelările terenului în momentul de
balans. Genunchiul participă la o serie de activități uzuale precum statul pe scaun, încălțat,
ridicarea unui obiect etc., și la activitățile profesionale fapt ce explică rolul lui în menținerea unui
indice funcțional bun.
Mișcarea genunchiului nu este doar de flexie-extensie, i se mai asociază o mișcare de
rotație: din momentul începerii flexiei se asociază o rotație internă de aproximativ 15º la o flexie
de 90º; în extensie se derotează, iar pe ultimele grade de extensie se produce și o rotație externă.
Datorită faptului că, suprafețele articulare sunt incongruente, apar două meniscuri:
 Meniscul extern, sub forma literei ”O”;
 Meniscul intern, sub forma literei ”C”.
Mijoacele de unire în articulația genunchiului sunt:
 Capsula articulară;
 Tendonul rotulian;
 Ligamentul popliteu arcuat și ligamentul popliteu oblic;
 Ligamentul colateral medial;
 Ligamentul colateral lateral;
 Ligamentele încrucișate: antero-externe și postero-interne.

La nivelul genunchiului, cel mai frecvent întâlnite sunt deranjamentele compartimentelor

interne și mediale care de multe ori sunt datorate unui impact puternic într-o activitate sportivă
precum fotbal, rugby, schi, baschet.
Astfel, de cele mai multe ori leziunile ligamentelor se produc în urma entorselor. Acestea se
produc printr-o mișcare bruscă și brutală, fiind însoțită sau nu de leziunea meniscurilor
articulare. Entorsele sunt frecvente la adultul tânăr, femeile fiind mai expuse datorită incidenței

2
mai mari a hipotrofiei musculare, a obezității, a hiperlaxității ligamentare, a unui genu-valgum
fiziologic mai accentuat din cauza încălțămintei cu tocuri înalte.
Mecanismul de producere este predominant indirect prin forfecarea în varus sau valgus,
hiperextensie/hiperflexie sau torsiune. Cel mai frecvent mecanism este cel care combină valgusul
forțat cu flexia și rotația externă a gambei cum se întâmplă în fotbal, schi, rugby, apărând
secundar ruptura ligamentului lateral intern cu ruptura ligamentului încrucișat anterior și a
meniscului intern, mecanism cunoscut și sub numele de ”triada nefastă O'Donoghue”.

Fig.1. Triada nefastă

Trillat descrie ”pentada nefastă” formată din cinci leziuni distincte: ruptura unui
colateral, a capsulei articulare și a calotei condiliene de aceeași parte, ruptura meniscului și a
ligamentelor încrucișate.
Ruptura ligamentului colateral extern este mai rară apărând în suprasolicitările în varus
asociat semiflexiei și rotației interne a gambei. Ruptura izolată a ligamentului încrucișat anterior
apare în deplasările anterioare bruște ale gambei, iar cel posterior în deplasările posterioare. Deși
ligamentele scurte cedează primele, rareori ruptura unui ligament încrucișat este izolată. Ea este
mai frecvent asociată cu ruptura unui ligament colateral, deseori cel medial și lezarea meniscului

3
medial. Alte structuri articulare care pot suferi leziuni în cadrul entorselor sunt capsula articulară
și membrana sinovială.
Important din punct de vedere fiziopatologic sunt reacțiile vasomotorii articulare din
cadrul entorselor. Intensitatea acestor reacții nu este legată de intensitatea traumatismului, cât de
sediul său, răspunsurile cele mai puternice urmând traumatizării regiunilor mai bogat inervate.
Disproporția observată deseori între mica intensitate a traumatismului, severitatea și tenacitatea
reacțiilor țesuturilor din jur și a articulației nu se poate explica decât prin natura reflexă a
tulburărilor posttraumatice. Reacțiile vasomotorii care apar în astfel de condiții se datoresc
reflexelor axonice. Ele sunt elemente care dau naștere în continuare unor modificări structurale
care se manifestă algic și cu urmări funcționale.
Din punct de vedere anatomo-patologic, în entorsele mai grave, se observă de obicei două
procese: infiltrația sanguină prin rupturi vasculare și o reacție exsudativă puternică.
Simptomatologie
Bolnavul acuză durere și impotență funcțională variabilă, uneori poate resimti o senzație
de scăpare a genunchiului, în special la coborâtul scărilor sau chiar la mers. Din punct de vedere
obiectiv se poate observa poziția de semiflexie a genunchiului din cauza contracturii algice a
musculaturii posterioare a coapsei, aceasta fiind starea de repaus articular. Principalul semn
clinic este inflamația articulară, datorată revărsatului articular care se poate realiza printr-o
puncție articulară. Examinarea articulației se va efectua prin comparația articulației
controlaterală apreciindu-se temperatura locală care poate fi normală sau crescută, starea
tegumentelor.
Clasificarea entorselor:
 În entorsele de gradul I lipsește, de obicei, tumefacția articulară sau, dacă există,
este moderată. Genunchiul este dureros iar căutarea punctelor dureroase la nivelul
corpului sau inserției ligamentelor poate duce la o exacerbare algică, prin aceasta
stabilindu-se structurile elongate corespunzător punctelor dureroase. Articulația
este stabilă în plan frontal, sagital și din punctul de vedere rotațional.
 În entorsele de gradul II, simptomatologia subiectivă și cea obiectivă devin
zgomotoase, articulația fiind de obicei stabilă.revărsatul articular este mai
frecvent, fiind datorat fie reacției sinoviale, fie unei rupturi capsuloligamentare.

4
 Punctele dureroase sunt ferm decelabile, pot apărea chiar echimoze cutanate
corespunzător structurilor capsulo-ligamentare lezate.
 Entorsele de gradul III sunt reprezentate de luxații posttraumatice ale
genunchiului sau de instabilitățile de genunchi. Diagnosticul leziunilor
ligamentare în faza acută este mai dificil decât în cazul leziunilor vechi cu
instabilitate cronică datorită durerilor vii și tumefacției articulare însoțite de
contractura musculară antalgică ce poate masca insuficiența ligamentară.
Principalul simptom clinic obiectiv al leziunilor ligamentare este revărsatul articular,
precizat ca hemartroză la puncția evacuatorie articulară. Datorită faptului că în 80% din cazuri,
hemartroza este consecința rupturii ligamentului încrucișat anterior acest semn poate deveni mai
important decât clasicul ”sertar anterior” care poate lipsi.

Examenul praclinic
Radiografia, în special cea dinamică este obligatorie în leziunile traumatice ale
genunchiului, care se pot efectua în situații pasive sau active urmărindu-se instabilitatea în varus
sau valgus, respectiv sertarul anterior și posterior.
De mare precizie diagnostică este rezonanța magnetică nucleară prin care se observă
leziunile părților moi periarticulare, găsind precoce leziunile ligamentare.
Artroscopia concepută inițial ca un procedeu diagnostic a devenit actualmente și un
procedeu terapeutic de mare valoare.
Stereofotogrammetria, este o metodă care studiază cinematica extensiei active a
genunchiului dupa ruperea ligamentului încrucișat anterior, în special în rupturile vechi. Prin ea
se măsoară mișcările tibiale la genunchii lezați și la cei intacți.
Ultrasonografia este folosită în diagnosticarea complexelor lezionale după entorse grave.
În funcție de severitatea lezională, numărul de fibre rupte, entorsa este mai mult sau mai
puțin gravă, putându-se solda cu un genunchi stabil sau instabil. Imobilizarea genunchiului
durează de la câteva zile până la 8-10 saptamâni, în raport cu gravitatea leziunii. Pentru entorsele
grave, de foarte multe ori este necesară intervenția chirurgicală. În perioada de imobilizare se vor
efectua mișcări în articulațiile adiacente, precum și exerciții izometrice pentru menținerea forței
musculaturii coapsei și gambei. După îndepărtarea contenției se va trece la refacerea stabilității
și mobilității.

5
 Leziunile meniscale
Sub această denumire sunt cuprinse afecțiunile traumatice localizate la nivelul
meniscurilor articulației genunchiului, fiind, totodată una din cele mai frecvente leziuni. Grupele
de vârstă cele mai frecvent afectate sunt cele tinere (20-35 de ani). Sexul predominant este cel
masculin, 70%.
Factorii predispozanți sunt: sportul (fotbal, baschet, handbal, schi), profesia (mineri,
grădinari, toți cei care își desfășoară activitatea fizică în poziție de genu-flexum). La bătrâni,
leziunea este mai rar diagnosticată, durerea articulară fiind asociată cu artroza.
Factorii determinanți sunt reprezentați de traumatismul care, în cele mai multe cazuri
acționează printr-un mecanism indirect: tracțiune, rotație, compresiune.
Prin modurile lor de inserție, meniscurile sunt solitare cu platoul tibial prin marginea
aderentă unde se inseră și libere prin marginea liberă. Acest lucru este important pentru modul de
producere al rupturii de menisc.
Meniscurile articulare, deși solitare cu tibia, se deplasează în flexie dinainte înapoi de
platoul tibial și se apropie între ele prin extremitățile lor posterioare. Rolul meniscurilor este de
suport stabilizator al condililor pe cavitățile glenoide. Acestea atenuează forțele axiale și reduc
forțele tangențiale de forfecare. Pe parcursul flexiei și extensiei maxime, marginea periferică a
meniscurilor fixată capsular nu permite contactul direct dintre cele două suprafețe articulare.

Mecanismul de producere al leziunilor meniscului intern

În mod normal, meniscul intern sau o parte din porțiunea sa anterioară alunecă spre
posterior în centrul articulației când genunchiul este flectat. Dacă tibia este în același timp
abdusă și compartimentul medial este deschis, mobilitatea meniscului este crescută suplimentar.
Rotația medială bruscă a femurului pe tibia fixă determină forțarea meniscului către posteriorul
articulației și întinderea ligamentului medial. Dacă ligamentul medial rezistă acestui traumatism,
toată vătămarea este asupra cornului anterior. Acesta poate fi rupt de la nivelul inserției sale sau
poate suferi rupturi transversale sau oblice. Porțiunea internă a meniscului alunecă spre interiorul
articulației, iar în momentul extensiei genunchiului, fragmentul este prins între condili și platou,
fiind lezat. Un alt mecanism de producere a rupturii de menisc este cel prin compresiune și
strivire: cădere în picioare, trecerea bruscă de la flexie la extensie, astfel se produce distrugerea
meniscului între condili și platou.

6
 Mecanismul de producere a leziunilor meniscului extern
Meniscul extern este mai rar lezat decât cel intern, deoarece are un grad de mobilitate
mult mai mare si nu este atașat de ligamentul lateral. Cu toate acestea, traumatismele severe pot
duce la rupturi sau dezinserții. Cornul anterior poate fi rupt dacă femurul este rotat extern, forțat
pe tibia fixată cu genunchiul în flexie. Rotația medială a femurului pe tibia fixă combinată cu
flexia violentă poate cauza leziunea cornului posterior.
Smillie prezintă șase tipuri de leziuni meniscale. Cele mai frecvente fiind leziunile
longitudinale care, la rândul lor, se clasifică în leziuni complete, leziuni ale cornului anterior și
leziuni ale cornului posterior.
Astfel, leziunile longitudinale pot fi clasificate în:
1. Tipul nedislocat- frecvent situat la nivelul cornului posterior cu posibilitatea de
extindere și în porțiunea mijlocie și anterioară. Acest tip de leziune este însoțită de
leziunea ligamentului încrucișat anterior.
2. Tipul dislocat ”în toartă de coș”- crează probleme la diagnosticare deaprece
”toarta” luxată intercondilian poate trece neobservată, iar meniscul restant de la
nivel capsular poate fi confundat cu unul degenerat.
3. Leziunea în ”cioc de papagal”- este o combinație de leziune longitudinală și
radială, frecvent este atașată anterior.
4. Leziunile radiale sunt tipice pentru meniscul extern apărând în treimea mijlocie.
5. Leziunile orizontale sunt tipice pentru degenerările meniscale. De obicei sunt
asociate cu leziunile în ”cioc de papagal” sau cu franjurările întregului menisc.
Sunt frecvent localizate în cornul posterior.
6. Leziunile transversale, oblice și combinațiile dintre leziunile transversale și
radiale sunt frecvente.

7
 Fig.2. Leziunile meniscului

Simptomatologie
Bolnavul se prezintă la medic pentru dureri la nivelul genunchiului, hidrartroză repetată,
senzație că se deplasează ceva în genunchi la anumite mișcări, ca un resort, iar uneori pentru
blocajul repetat al genunchiului. Ordinea descrierii producerii traumatismului trebuie păstrată și
să conțină: mecanismul de producere , dacă a determinat o incapacitate fincțională imediată sau
dacă a simțit un clic, pocnitură, ruptură în genunchi. Apoi se culeg date despre simptomatologia
actuală: blocaj articular, slăbiciune, instabilitate, tumefacție.
Blocajul este semnul cel mai important și aproape patognomic. Articulația blocată se află
în semiflexie și ușoară rotație externă cu împiedicarea totală sau parțială a extensiei. Se produce
în urma unei mișcări bruște și este însoțit de durere și zgomotul caracteristic. Acest blocaj
durează câteva minute alteori este ireductibil. Blocajul în extensie este caracteristicunor rupturi
ale cornului anterior. În rupturi ale cornului posterior, blocajul se face în flexie.
Hemohidrartroza apare imediat după accident, dar poate să și lipsească. Sângele se
resoarbe apoi și bolnavul rămâne cu hidrartroza continuă sau repetată cu ocazia fiecărui blocaj
din cauza iritării pe care meniscul rupt o exercită asupra sinovialei.

8
 Examenul paraclinic
Radiografia poate da indicații numai în cazul smulgerii osteocartilaginoase sau când
meniscul este calcificat, ostificat.
Rezonanța magnetică nucleară este cel mai folositor mijloc pentru diagnosticarea
leziunilor de menisc.
Atroscopia este la ora actuală cea mai utilă investigație în confirmarea pozitivă a
leziunilor de menisc.
Cel mai indicat tratament este cel chirurgical. Ruptura de menisc are indicație operatorie
imediată, căci pe de o parte nu se poate conta pe o vindecare spontană, iar pe de altă parte
ruptura de menisc grăbește instalarea procesului degenerativ al genunchiului. Meniscectomia
constă în extirparea totală sau parțială a meniscului în raport cu leziunea anatomopatologică a
acestuia. Astfel, pot fi meniscectomii parțiale sau totale, meniscectomii interne sau externe.
Importantă în chirugia articulară a genunchiului este evitarea lezării iatrogene a cartilajului
articular, precum și a efectuării manevrelor brutale asupra capsulei, sinovialei sau ligamentelor
colaterale.
Postoperator, timp de aproximativ 10-15 zile pacientul nu se sprijină pe membrul inferior,
purtând o atelă sau un bandaj compresiv care limitează mobilitatea genunchiului. Încă din a doua
zi se încep exercițiile de tonifiere a musculaturii prin contracții izometrice ale cvadricepsului și
ischiogambierilor, mișcări libere active de pompaj cu piciorul, flexii activo-pasive din șold cu
genunchiul întins.
După scoaterea firelor se trece la remobilizarea genunchiului. Dacă după îndepărtarea
firelor apar semne de iritație articulară cu hidartroză se amână începerea exercițiilor de flexie. O
atenție mărită se va da exercițiilor pentru recâștigarea stabilității și coordonării genunchiului în
lanțul kinetic al membrului inferior. Se merge în baston, cu sprijin parțial pe membrul afectat; la
3-4 săptămâni de la operație bastonul este abandonat. Urcatul și coborâtul scărilor sunt permise
după săptămâna a 4-a de la operație.

Hidrotermoterapia
Hidrotermoterapia reprezintă un complex de metode care folosesc apa în cura externă și
tehnici diverse bazate pe acțiunea (separată sau cumulată) a excitanților termic, mecanic și
chimic. Apa este folosită în diferite stări de agregare, solidă, lichidă, gazoasă, și la diferite

9
temperaturi. Excitanții chimici pot fi substanțe chimice inclusiv CO2 și H2S, extracte de plante
etc. Factorul termic poate fi reprezentat și de generatoare de căldură cu aer cald, radiațiile
infraroșii, parafina, a căror aplicare însă este legată de apă.
Tehnicile de tratament și mijloacele utilizate în hidrotermoterapie sunt foarte variate, cu
aplicații benefice în numeroase afecțiuni.
În ceea ce privesc metodele hidrotermoterapice folosite în deranjamentele
compartimentelor genunchiului voi face referire la dușul subacval, băile kinetoterapeutice cu
imersia totală a corpului în apă și crioterapia.
Dușurile, sunt aplicații de apă cu temperatură variabilă (30-38º) și sub presiune (1-3 atm),
cu ajutorul unor dispozitive speciale. Reprezintă o metodă de hidrotermoterapie în care factorul
mecanic (presiunea de intensități diferite) se adaugă celui termic (temperatura: caldă, rece,
alternantă) căpătând o importanță cel puțin egală. Jetul trebuie să fie tangențial și înclinat pe
suprafața de tratat. Tubul de emisie a jetului se plasează la distanță de pacient pentru a nu
determina o senzație neplăcută de arsură, pișcătură, din partea acestuia. Se pot obține tehnici
asemănătoare masajului clasic realizând:
 Efleuraj sau drenaj, mai mult sau mai puțin profund, longitudina;
 Perisaj, transversal sau frământarea;
 Presiuni alternative sau vibrații, asociind jetul cu solicitarea mecanică manuală.
Dușurile se clasifică după:
 Temperatura apei: - reci de 18-20ºC, timp de 0,5-1,5 minute, cu caracter excitant;
- calde, de 38-40ºC și fierbinți de 45ºC care în aplicație sub 5 minute au
efect calmant, iar în aplicație peste 5 minute au efect excitant;
- alternante de 38-40ºC, timp de 40 de secunde, cu cele de 18-20ºC,
timp de 10-15 secunde, având efecte tonifiante.
 După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare:
- dușuri rozetă, cu efect calmant;
- dușuri sită, cu efect tonifiant;
- dușuri sul, cu efect excitant.
 După direcția de aplicare a jetului:
- orizontale;
- verticale ascendente sau descendente de tip: general, local-duș de șezut.

10
 Dușul subacval se aplică într-o vană cu apă la temperatura de 35-38ºC, cu o presiune a
jetului de 1-3 atm, pe direcție oblică menajată sau oblică perpendiculară tonifiantă, la o
deschidere de 1-5 cm și folosind o duză sită, sedativă, sau sul, tonifiantă; asociază efectul trofic
al unui masaj puternic, efectuat în condiții de analgezie și relaxare musculară; stimulează
contractilitatea musculaturii peretelui venos.
Acesta este indicat în afecțiuni locomotorii reumatismale, post-traumatice, neurologice,
constipație habituală, varice incipiente (favorizează circulația de întoarcere).
Contraindicații în fragilitate vasculară și varice în stadiu avansat.

Băile, metodă de hidrotermoterapie care cumlează acțiunea excitantului termic și

mecanic, de diferite intensități, la care se adaugă uneori și factorul chimic. Factorul termic este
reprezentat de apă la diferite temperaturi. Factorul mecanic este reprezentat de imersia în apă,
suportată de diferitele regiuni ale corpului sau corpul în întregime, și fricțiunile, valurile, etc.
Factorul chimic este reprezentat de diferite substanțe utilizate în băile medicinale. Băile se aplică
după diferite tehnici.
 Băile kinetoterapeutice, de 36-37º C, cu o durată de 20-30 minute:
- într-o vană umplută ¾ bolnavul este lăsat liniştit 5 minute;
- timp de 5 minute se execută pasiv, dinspre distal spre proximal, toate mişcările posibile ale
articulaţiilor membrului inferior opus şi de aceeaşi parte, membrului superior opus şi de aceeaşi
parte, corpului şi coloanei cervicale;
- bolnavul se odihneşte 5 minute;
- timp de 5 minute execută activ aceleaşi mişcări în această ordine;
- bolnavul se odihneşte 5 minute;
- bolnavul se şterge şi este lăsat să se odihnească, uşor acoperit.
 Băile cu vârtej de apă (whirl-pool)
Într-o vană cu apă la temperaturi variate, cuprinse între 18 º C şi 39 º C, se realizează
vârtejuri de apă, fie prin mijloace rotatorii, fie prin duze, care introduc aer sub presiune. Factorul
mecanic este dominant, realizând un masaj tonic general.
 Crioterapia
Reprezintă aplicarea de rece local. Metodă hidrotermoterapică bazată pe acțiunea
excitantului termic rece la temperaturi sub 0ºC, sau foarte aproape de temperatura de îngheț.

11
Aceasta scade conductibilitatea nervilor aferenți, scade excitabilitatea directă a fibrei musculare,
scade tensiunea musculară și viteza de contracție odată cu creșterea duratei de contracție, crește
vâscozitatea în țesuturi și articulații.
Modalități de aplicare:
- punga cu gheață-aplicată în zone cu procese inflamatorii;
- masajul cu gheață: cu un calup mare de gheață se freacă ușor zona algică sau contracturată, cu
mișcări alternante în ambele sensuri și circulare, până apare analgeizia (în medie 5-7 minute);
este urmat de mișcări și manevre articulare.
Indicații: - procese inflamatorii articulare;
- combaterea contracturii musculare în afecțiuni locomotorii de cauză neurologică sau
post-traumatică;
Tratamentul
Tratamentul chirurgical al entorselor de genunchi soldate cu instabilitate articulară este
recomandat mai ales la persoane tinere cu activitate fizică intensă. Se pot decela leziuni ale
meniscurilor, leziuni ale ligamentului încrucișat anterior, rupturi capsulare, leziuni ale cartilajului
etc. În funcție de acestea, se adaptează și tratamentul. Astfel, în cazul rupturilor de menisc se
practică meniscectomia artroscopică. Dacă este o dezinserție de ligament încrucișat anterior se
practică reinserția acestuia. Aceasta se poate efectua doar în cazurile recente, maximum vechi de
două săptămâni. Eventual se poate practica ligamentoplastia artroscopică a ligamentului
încrucișat anterior cu grefă autologă de os-tendon-os recoltată din tendonul patelar sau din
tendonul ischiogambierilor, tehnica ”soft tissue”, în care se recoltează tendoanele mușchiului
semitendinos și gracillis și se fixează pe tibie cu șurub resorbabil iar pe femur cu endobutton.

Fig.3. Grefă tendon rotulian Fig.4. Grefă tendoane m.semitendinos și gracillis

12
 Postoperator, în prima zi pacientul va fi sub efectul rahiesteziei încă aproximativ 6 ore,
perioadă în care rămâne imobilizat la pat sub supraveghere medicală. Pe linia venoasă se
administrează anagezice și antibiotice, se menține hidratarea organismului. Membrul inferior va
fi bandajat cu fașă elastică pentru a reduce edemul și imobilizat în orteză blocată în extensie.
Genunchiul se poziționează procliv, ridicat pe două perne, și local se aplică pungi cu
gheață. Din cauză sângerării se introduce un tub de dren care se poate păstra 24-48 de ore.
Pe perioada internării:
 Se vor adminnistra analgezice și aniinflamatoare pentru încurajarea mobilizării precum și
antibiotice în scop profilactic;
 Se vor efectua pansamente sterile zilnic sau la două zile;
 Aplicații locale de gheață cu pungi sau cu ajutorul dispozitivului tip Cryo-cuff, care se
repetă de 3-4 ori/zi, aproximativ 15 minute fiecare ședință. De asemenea se pune gheață
după fiecare sesiune de mobilizare activă a genunchiului.
 Mobolizarea activă începe în prima zi după operație, odată cu suprimarea tubului de dren;
 În timpul mersului, se calcă cu sprijin în limita toleranței durerii.
 Este încurajată flexia genunchiului până la 90º iar extensia trebuie să fie totală;
 Pentru o bună circulație și prevenția formării de cheaguri de sânge la nivelul membrului
inferior se execută flexii și extensii ale piciorului, inițial pasiv cu ajutorul unui prosop
aplicat deasupra călcâiului, apoi activ contractând mușchii gambei.
Pacientul se externează în medie la 3-5 zile de la operație în momentul în care extensia
gambei este completă și comparabilă cu a membrului opus, flexia genunchiului de 90º, pacientul
se poate mobiliza cu sprijin pe picior fără dureri severe, știe să se mobilizeze în cârje, să urce și
să coboare scările.
Acasă, pacinentul va continua recuperarea, va lua medicația prescrisă și va aplica
pansamentele în condiții de maximă sterilitate. Este interzisă introducerea genunchiului operat
sub jet de apă caldă în cursul dușului, imersia totală în cadă. Toaleta totală se face doar cu soluție
antiseptică prescrisă de medic sau de la farmacie. Firele de sutură se scot în medie la 12-14 zile.
Kinetoterapia intensă și metodele complementare sunt cheia succesului după orice
ligamentoplastie indiferent de vârstă, nivel de activitate sau tehnica folosită. Se preferă ca acest
proces să înceapă chiar înainte de intervenție chirurgicală, pentru a pregăti pacientul atât din

13
punct de vedere fizic cât și psihologic. Imobilizarea prelungită și repaosul după evenimentul acut
până la intervenția chirurgicală duce la atrofia severă în special a cvadricepsului.

Programul hidrotermoterapic corelat cu programul kinetic

În săptămâna 0-2, obiectivele kinetoterapiei sunt:
 Combaterea durerii;
 Combaterea edemului;
 Menținerea tonusului muscular;
 Menținerea mobilității articulare.
În această perioadă din domeniul hidrotermoterapiei se folosește crioterapia (pungile cu
gheață), imersia în apă fiind interzisă, deoarece firele de sutură încă nu sunt scoase.
Pentru combaterea durerii și a edemului se folosesc medicamente antiinfalamtoare,
antialgice și crioterapia, aplicarea precoce a unei pungi cu gheață ce are ca efect reducerea
procesului inflamator, a durerii și acumulării de lichid. Desigur, pentru realizarea obiectivelor se
folosesc și o serie de mijloace precum:
Posturarea genunchiului:
 Pacientul în decubit dorsal / ventral / aşezat / cu genunchiul în flexie de 25º - 35º, susţinut
de o pernă (pe măsură ce durerea şi inflamaţia scad în intensitate, se reduce progresiv
unghiul de flexie, până la posturarea genunchiului în extensie completă).
 Posturarea genunchiului în montaje de scripeţi, orteze statice seriate sau orteze dinamice.
 Pacientul aşezat pe un scaun cu picior sprijinit pe alt scaun plasat în faţă, pe genunchi un
săculeţ cu nisip; se menţine genunchiul în extensie.
Mobilizări pasive:
Din decubit dorsal:
 Membrul inferior afectat cu genunchiul în extensie, kinetoterapeutul face mobilizări ale
rotulei (transversal şi longitudinal).
 Membrul inferior afectat cu genunchiul în extensie, kinetoterapeutul face mobilizărea
articulațiilor distale, gleznă, șold.
 Kinetoterapeutul lateral, de partea afectată, execută flexii combinate ale genunchiului şi
şoldului.

14
Din decubit ventral:
 Kinetoterapeutul cu o mână fixează coapsă iar cu cealaltă mobilizează pasiv genunchiul.
 Cu o perniţă sub genunchi, kinetoterapeutul cu o mână fixează coapsa iar cu cealaltă
mobilizează gamba în extensie.
Pentru menținerea tonusului muscular, în special al cvadricepsului, ischiobambierilor și
mușchii gambei se execută exerciții de izometrie.
 Decubit dorsal, cu o pernă sub genunchiul afectat se execută contracții de cvadriceps,
5s apoi relaxare 10s. Se execută 5 repetări.
 Decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse, se ridică alternativ câte un membru la
15º de la sol, vârful este tras spre tibie. Se execută 5 repetări, fără durere.
 Kinetoterapeutul cu o mâna menţine coapsa pe sol apăsând pe cvadriceps, iar cealaltă
mână o plasează sub călcâi. Pacientul încearcă să ridice, extins, membrul inferior;
 Așezat cu membrele inferioare întinse, se ridică membrul afectat cu vârful tras spre
tibie și se menține poziția 5s apoi se revine lent. Se execută 5 repetări, fără durere.
În săptămâna 3-6 obiectivele kinetoterapiei sunt:
 Combaterea durerii și inflamației;
 Creșterea mobilității articulare;
 Creșterea forței musculare și rezistenței
Pentru combaterea durerii și inflamației se continuă exercițiile de la începutul programului și
utilizarea pungilor cu gheață.
Pentru creșterea mobilității se execută următoarele exerciții:
Din decubit dorsal:
 Cu membrele inferioare întinse se execută flexii și extensii de gleznă;
 Cu membrele inferioare întinse, se trag călcâiele spre șezută, se menține poziția 5s
apoi se revine în poziție inițială. Se execută 10 repetări.
 Cu genunchiul sănătos flectat, talpa pe sol, cel afectat este întins, vârful tras spre
tibie: se execută ridicarea membrului afecatat la 30-40º, se menține poziția 5s apoi se
revine foarte lent pe sol. Se execută 10 reprtări, alternativ.
 Cu un sul sub genunchi, se ridică alternativ câte o gambă (pastrând genunchiul pe
sul), se menține poziția 5s apoi se revine lent. Se execută 10 repetări.
Din decubit ventral:

15
  Cu membrele inferioare întinse, se execută flexia gambei pe coapsă, încercând, ușor,
atingerea șezutei cu călcâiul. Se execută 5 repetări, simultan apoi alternativ.
Din așezat:
 La marginea patului, piciorul afectat este așezat pe o minge medicinale, se execută
rularea mingii (față – spate). Se execută 20 de repetări, simultan apoi alternativ.
 Exerciții la bicicleta ergometrică: șaua să fie ridicată astfel încât genunchiul să fie
complet întins când pedala este jos. Se pedalează timp de 5 minute cu rezistență mică.
Pentru creșterea forței musculare și rezistenței se execută următoarele exerciții:
Din decubit dorsal:
 Cu un sul sub genunchi se execută izometrie de cvadriceps 5s apoi se relaxează 10s
membrele. Se execută de 5 repetări.
 Cu un sul sub genunchi, se execută presiuni pe sul fără a ridica bazinul și călcâiul de pe
sol. Se menține poziția 5s apoi se relaxează membrul, se lucrează simultan apoi
alternativ.
 Cu un sul sub genunchi, se ridică gamba, coapsa la 10º și se execută rotație externă din
șold. Se menține poziția 5s apoi se revine lent pe sol. Se execută 5 repetări.
 Cu genunchii extinşi; pacientul execută o contracţie izometrică a ischiogambierilor
apăsând cu călcâiele pe sol.
Din așezat:
 Cu spatele la spalier, membrele inferioare întinse se execută ridicarea alternativă a
membrelor la 15º, se menține poziția 5s apoi se revine lent. Se execută 10 repetări.
 Cu spatele la spalier, membrele inferioare întinse cu o bandă la nivelul gleznelor se
execută abducția picioarelor, se menține poziția 5s apoi se revine lent, controlând banda.
Se execută 5 repetări.
 Gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat execută contrarezistenţă;
La sfârșitul ședinței de kinetoterapie se aplică 10-15 minute gheață pe genunchiul afectat.

16
 Din săptămâna a 5-a se încep și procedurile de hidrotermoterapie și anume, băile
kinetoterapeutice cu imersia totală a corpului în apă și dușul subacval.
Băile kinetoterapeutice ajută la relaxarea pacientului, corectarea posturii și aliniamentul
corpului, recâștigarea mobilității articulare, creșterea forței și rezistenței musculare,
antrenamentul la efort, reeducarea sensibilității și corectarea deficitului respirator.
Apa din bazin este de 36-37ºC, în prima săptămână, durata ședinței este de 20 de minute
urmând să crească de la o săptămână la alta. Procedura se face dimineața cam la o oră după o
masă ușoară sau înaintea prânzului.
După ce pacientul a intrat în apă, se execută:
 La marginea bazinului, cu mâna pe bară se execută mers, cu pași mici pe lungimea
bazinului. (2 L)
 La marginea bazinului, cu fața spre zid, mâinile pe bară, se execută ridicări pe varfuri (20
de repetări);
 La marginea bazinului, cu fața spre zid, mâinile pe bară, se execută extensia alternativă a
membrelor inferioare (10 repetări);
 La marginea bazinului, cu spatele la zid, se duce câte un genunchi la piept; (10 repetări);
 Idem, dar cu mâinile pe bară, se duc ambii genunchi la piept (10 repetări);
 La marginea bazinului, cu spatele la zid, se ridică alternativ câte un membru inferior la
90º (10 repetări);
 La marginea bazinului, cu fața spre zid, mâinile pe bară se execută flexia șoldurilor și
genunchilor.

Dușul subacval, este indicat în afecțiuni locomotorii reumatismale, post-traumatice,

neurologice, constipație habituală, varice incipiente (favorizează circulația de întoarcere).
Temperatura apei este de 38-39ºC, în prima săptămână durata ședinței este de 15 minute cu o
presiune a jetului de 1,5 atm.
Pacientul este în decubit ventral, în cadă pentru se lucra partea posterioară a corpului;
jetul se ține perpendicular pe zona unde se aplică; se începe de la nivelul tălpilor (de la distal spre
proximal) făcând mișcări circulare de 5-7 ori, la nivelul gambelor mișcările jetului de apă sunt
longitudinale, de 5-7 ori evitându-se spațiul popliteu; la nivelul coapsei se aplică aceleași mișcări
ca la gambe cu evitarea zonei inghinale; la nivel lombar se evită coloana vertebrală, se aplică

17
doar pe musculatura paravertebrală. Pacientul își schimbă poziția, în decubit dorsal și se reia
procedura, începând cu fața dorsală a plantei.

În săptămâna 7-14 obiectivele kineteterapiei sunt:

 Creșterea mobilității;
 Creșterea stabilității și a forței musculare;
 Recuperarea proprioceptivă
Din decubit dorsal:
 Cu genunchii îndoiți, tălpile pe sol, de duce câte un genunchi spre piept, se extinde
piciorul cu talpa spre tavan, se menține 5s apoi se coboară lent spre sol. Se executa 10
repetări.
 Culcat pe spate cu genunchii îndoiți, <90º gambă/coapsă se execută extinderea lentă a
câte unui genunchi deasupra saltelei, se menține poziția 5s apoi se revine lent. Se execută
10 repetări.
 La instalaţia cu scripete şi contragreutăţi sau cu benzi elastice, care se prind de gleznă, se
trage genunchiul la piept cu revenire fără a aşeza piciorul pe planul de sprijin; Se execută
10 repetări.
Din decubit ventral:
 Cu sprijin pe antebrațe și degetele de la picioare, pe expir se ridică trunchiul de pe sol și
se menține poziția 10s. Se execută 5 repetări.
 Cu genunchii îndoiți, cu greutăți (500g) la nivelul gleznelor,se execută extinderea lentă a
genunchilor. Se executa 10 repetări, alternativ apoi simultan.
Din așezat:
 Cu o minge medicinală prinsă între picioare; pacientul execută flexia-extensia
genunchilor (cu control).Se execută 10 repetări.
 Se fixează la nivelul gleznei greutăţi de valori progresive şi se ridică (extensia
genunchiului) până apare oboseala musculară. De reţinut că în acest gen de exerciţiu forţa
maximă solicitată cvadricepsului este de la flexia de 900 către 450 şi solicitarea descreşte
pe măsură ce se ajunge la extensia completă.

18
  Se execută mișcări de extensie împotriva unei rezistențe manuale și la un momentdat
kinetoterapeutul opune o rezistență mai mare, forțând flexia. Pacientul trebuie sp
reacționeze prompt pentru a continua cursa extensiei.
Din ortostatism:
 Se execută semigenuflexiuni, fără a depăși cu genunchii vârfurile de la picioare și nici
<90º.
 Pacientul în sprijin unipodal pe membrul inferior semi-flectat, celălalt în flexie de 90º
trebuie să mențină poziția cât mai mult cu ochiii deschiși apoi se execută același exercițiu
cu ochiii închiși.
 Pacientul în sprijin unipodal pe membrul inferior semi-flectat, celălalt în flexie de 90º
trebuie să reziste la dezechilibrări în sens sagital provocate de kinetoterapeut.
 Aceeași poziție, bolnavul încearcă să atingă cu piciorul sănătos mâna kinetoterapeutului
care schimbă mereu direcția și înălțimea.
 Aceeași poziție, bolnavul trage cu ambele mâini de un cordon elastic prins de spalier,
sprijinul este numai pe călcâiul membrului inferior afectat.
 Cu picioarele pe placa de echilibru, kinetoterapeutul creează instabilitate pe direcția
înainte-înapoi. Placa trebuie să ruleze din față spre spate, paralel cu direcția de orientare a
picioarelor. Se menține poziția 30s fără a lăsa margnile să atingă solul.
 Atingerea solului cu marginile laterale ale plăcii cu un singur picior.Un picior este
poziționat în mijlocul platformei, și se ating încet marginile laterale ale platformei de sol
(marginea din stânga, dreapta, față-spate), pentru aproximativ 1 minut. Se menține
controlul deplin în orice moment.
 Cu membrul inferior afectat sprijinit pe pat, se execută flexia trunchiului cu spatele drept.
 Exerciții la bicicleta ergometrică timp de 10-15 minute cu rezistență 2-3.

Baia kinetoterapeutică, în săptâmâna 7-14 durata ședinței este cuprinsă între 30-40 de minute.
 Se execută mers cu ridicarea genunchilor la piept (5 L);
 Decubit ventral cu mâinile pe bară, membrele inferioare extinse, se execută forfecări în
plan sagital;
 Decubit dorsal cu un flotor tinut pe abdomen se execută 5 lungimi de bazin de înot,
picioare craul;

19
  Cu brațele sprijinite pe un flotor, se execută 5 lungimi de bazin de înot, picioare craul;
 Înot liber stilul craul sau fluture.
Timp de 10-15 minute se poate utiliza exercițiul de tip ”aqua cicling”- ”pedalează în apă,
care ajută la protejarea articulațiilor, a ligamentelor și păstrează un echilibru al ritmului cardiac.

Dușul subacval, în săptămâna 7-14 durata ședinței este de 20-30 minute, presiunea jetului de 2-
3atm.
Reintegrarea la locul de muncă
Perioada după care pacientul se poate întoarce la muncă depinde de tipul de activitate
prestat. Dacă munca este mai mult sedentară, revenirea la serviciu decurge după scoaterea firelor,
în medie la 2 săptămâni. Profesiile care presupun munca fizică, ridicarea de greutăți prezintă un
risc crescut, iar reintegrarea se face tardiv, după 2-4 luni.
În cazul sportivilor revenirea pe terenul de sport se face în funcție de ramura sportivă
practicată, astfel:
 Înot: permis de la 4-6 săptămâni, se preferă stilul liber. Se evită stilul bras până la 4 luni.
 Jogging: în medie la 2-3 luni, pe linie dreaptă, fără schimbări bruște de direcție.
 Activități aerobice moderate: 10-12 săptămâni;
 Golf: 3-4 luni;
 Tenis de câmp: 4-6 luni;
 Fotbal: 4-6 luni;
 Sporturi de contact: 9 luni

20
 Reguli de igienă a genunchiului
 Evitarea surprusului ponderal;
 Evitarea pozițiilor de flexie accentuată;
 Evitarea menținerii prelungite în aceeași poziție;
 Evitarea ortostatismului și mersului prelungit;
 Evitarea pozițiilor ”pe genunchi”, ”ghemuit”;
 Evitarea urcatului și coborâtului scărilor.

Tratamentul
Meniscectomia este o procedură chirurgicală prin care se scoate o parte din menisc în
scopul rezolvării unei leziuni a acestuia. Decizia este luată în momentul efectuării artroscopiei, în
funcție de diverși factori: localizarea leziunii, aspect, extensie și vechime. Aspectele
intraoperatorii se corelează cu statusul morfofuncțional al pacientului: vârsta, nivel de activitate
și afecțiuni colaterale.
Dacă leziunea de menisc provoacă durere sau edem, atunci aceasta trebuie înlăturată iar
marginile libere ale meniscului restant regularizate, pentru a reda conturul anatomic nativ al
meniscului. Porțiunile de menisc restante care sunt stabile se păstrează pentru a preveni apariția
artrozei. Există și situații particulare în care se poate prezerva meniscul lezat de la excizie,
practicându-se sutura meniscală. În general, leziunile de tip longitudinal care sunt recente, situate
în zone vascularizate, la pacientii tineri (<40 de ani), pot fi suturate, scăzând astfel avansarea
către artroză.
Recuperarea
 Umflătura moderată este normală după operație. Pentru reducerea acesteia se menține
piciorul elevat, ridicat pe două perne, și se aplică o pungă cu gheață câte 10-15 minute pe
oră în prima săptămână după operație.
 Îngrijirea plagilor postoperatorii presupune pansamente la 2-3 zile cu betadine,
menținerea curată și uscată a zonei operate.
 În unele cazuri ortopedul recomandp folosirea cârjelor sau a bastonului pentru a proteja
membrul operat și efectuarea unor exerciții simpre pentru întărirea musculaturii și
recâștigarea mobilității genunchiului.

21
  Cel puțin o perioadă este interzisă practicarea spoturilor care solicită puternic genunchiul
(fotbal, tenis, handbal etc.), în schimb înotul sau mersul pe bicicletă fiind benefice
recuperării rapide.
Perioada completă de refacere variază în funcție de tipul leziunii, de sensibilitatea și
conștiinciozitatea ficăruia. Persoanele care lucrează la birou, își pot începe munca chiar din
prima săptămână după operație. Restricțiile apar în ceea ce privește munca fizică solicitantă,
ridicarea greutăților, cățărări, practicarea anumitor sporturi și variază ca timp în funcție de
leziune și se stabilesc de către ortoped.
Programul de recuperare
Programul de recuperare are ca și obiective kinetoterapeutice:
• Combaterea durerii;
• Combaterea edemului;
• Menținerea tonusului muscular;
• Menținerea mobilității articulare;
• Creșterea forței musculare și rezistenței;
• Creșterea stabilității articulare;
• Recuperarea proprioceptivă.
Observații: programul de recuperare este pentru leziunile de menisc operate artroscopic.
Recuperarea integrală a pacienților operați de menisc se bazează pe un program
recuperatori bine structurat. Astfel, recuperarea începe a doua zi după intervenție și constă în:
contracții izometrice ale cvadricepsului, mobilizări ale piciorului, ridicări pasive ale membului
cu genunchiul extins;
Plan terapeutic:
 Decubit dorsal, cu membrele inferioare intinse, se execută flexii/ extensii dorsale,
inversii/eversii. Se execută câte 10 repetări.
 Decubit dorsal, cu o pernă sub genunchiul afectat se execută contracții de cvadriceps, 5s
apoi relaxare 10s. Se execută 5 repetări.
 Așezat cu membrele inferioare întinse, se ridică membrul afectat cu vârful tras spre tibie
și se menține poziția 5s apoi se revine lent. Se execută 5 repetări, fără durere.

22
 După 3-4 zile de la operație se încep exercițiile de flexie ale genunchiului de la marginea
patului; după scoaterea bandajelor (7-10 zile de la operație) se reia mersul cu baston.
 Decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse cu câlcâiele așezate pe un sul. Se menține
poziția 10 minute.
 Decubit doarsal, membrul inferior afectat cu genunchiul în extensie, kinetoterapeutul face
mobilizări ale rotulei (transversal şi longitudinal).
 Decubit dorsal, cu un sul sub genunchi, se execută izometrie de cvadriceps. Se execută 10
repetări.
 Decubit dorsal, cu genunchiul sănătos flectat, talpa pe sol, cel afectat este întins, vârful
tras spre tibie: se execută ridicarea membrului afecatat la 20º, se menține poziția 5s apoi
se revine foarte lent pe sol. Se execută 10 reprtări, alternativ.
 Decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse se execută izometrie de fesieri cu
bascularea bazinului în față, sprijin pe călcâie. Se execută 10 repetări.
 Decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse se execută, flexii/extensii de genunchi cu
talpa pe saltea. Se execută 10 repetări).
 Decubit dorsal, genunchii sunt în flexie şi lipiţi puternic unul de celălalt, tălpile pe sol;
pacientul contractă muşchii ca şi cum ar vrea să extindă genunchii.
 Decubit lateral, genunchiul afelctat este extins, celălalt flectat, se execută adducția
membrului afectat. Se execută 10 repetări.
 Decubit ventral, cu sprijin pe antebrațe și degetele de la picioare, pe expir se ridică
trunchiul de pe sol și se menține poziția 10s. Se execută 5 repetări.
 Decubit ventral, pe masa, cu genunchii îndoiți, se execută extensia genunchilor. Se
execută 10 repetări.
 Din ortostatism, se execută squat cu mingea la spate rulată pe spalier. Se execută 10
repetări.
Din săptămâna a 3-a se începe urcatul și coborâtul scărilor cu multă mișcare excentrică;
programul kineti se desfășoară pe durata a patru săptămâni. Desigur din aceasă săptămână se
încept și procedurile de hidrotermoterapie: dușul subacaval, baile kinetoterapeutice cu imersia
totală a corpului.

23
  Decubit dorsal, cu genunchii în flexie cu tălpile pe sol, se ridică bazinul și coloana
lombară de pe sol: se execută extensia câte unui genunchi. Se executa câte 5
repetări/membru).
 Decubit dorsal, cu genunchii în flexie cu tălpile pe sol, se ridică bazinul și coloana
lombară de pe sol: se execută flexia genunchiului la piept.
 Din ortostatism, cu sprijin pe piciorul sănătos, celălalt picior pe o bandă elastică prinsă în
mâini; pacientul execută flexii – extensii ale genunchiului.
 Decubit ventral, pe masa, cu genunchii îndoiți, cu greutăți la glezne (500g), se execută
extensia genunchilor. Se execută 10 repetări.
 Din ortostatism se execută squat.
Din săptămâna a 4-a se crește dificultatea exercițiilor: exerciții pliometrice, pe placa de echilibru.
Exercițiile pliometrice sunt recomandate în special sportivilor deoarece acestea implică
contracții musulare explozive, de intensitate mare care duc în final obținerea unei forțe de
contracție superioară. Aceste principii se realizează cu ajutorul plăcilor de echilibru, Bosu ball
balance, corzi elastice. Este foarte important ca aceste exerciții să se efectueze corect, pentru a
evita riscul accidentărilor. Câteva exemple din cadrul programului de antrenament:
 Sărituri pliometrice pe loc (cu aterizare ușoară pe pernițele de la picioare apoi cu
călcâiele pe sol), se evită orice răsucire la nivelul genunchiului.
 Idem dar aterizarea se face pe o placă de echilibru.
 Placa Bosu balance așezată în fața pacientului, acesta execută fandare înainte cu un picior
pe placă iar celălalt pe sol. Se execută 10 repetări.

 Stând pe placa Bosu balance, se execută genuflexiuni fără a depășii cu genunchii

vârfurile de la picioare. Se execută 3 serii a câte 10 repetări.

24
  Stând într-un picior pe placa Bosu balance. Se execută 10 repetări.

 Stând într-un picior pe placa de echilibru, cu o greutate în mâna opusă se execută flexia
genunchiului concomitent cu ducerea brațului opus oblic înainte jos, până se atinge solul
cu greutatea.
Programul de recuperare în cazul meniscectomiei este asemănător cu cel în recuperarea
ligamentoplastiei, diferența făcând-o perioada de tratament care în intervențiile chirurgicale
meniscale este mai mică decât în cazul ligamentoplastiei.
Desigur, programul hidrotermoterapic prezentat mai sus, se aplică și în cazul
meniscectomiei cu respectarea acelorași parametrii.

25
 Bibliografie
 Antonescu D.M. (2010), ”Patologia aparatului locomotor” Vol II., Editura Medicală
București;
 Cotoman R. (2005), ”Kinetoterapie. Metodica desfășurării activității practice”, Editura
Fundației România de Mâine.
 Foster M.A. (2013), ”Therapeutic Kinesiology” Editura Pearson U.S.A.
 Mircea I. (2004), ”Compendiu de recuperare medicală”, Editura Medicală
 Nemeș D., Totorean A., (2006), ”Curs de recuperare, medicină fizică și balneologie”,
Timișoara.
 Nica S.A. (1998), ”Compendiu de medicină fizică și recuperare”, Editura Universitară
Carol Davila, București.
 Sbenghe T. (1987), ”Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura
Medicală București.
 http://www.lectiadeortopedie.ro/protocoale-de-recuperare/protocol-de-recuperare-
dupa-revizia-de-ligament-incrucisat-anterior/
 https://www.google.ro/search?q=knee+acl+hamstring&source=lnms&tbm=isch&sa=
X&ved=0ahUKEwjM3oHst_DTAhXIVSwKHVvBAwoQ_AUIBigB&biw=1366&bih=62
3#imgrc=IEj6JXQ6U0P8FM:
 http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Ruptura-de-menisc---programul-de-
recuperare.html

26