Particularităţi de redactare a unui text politic

Ȋn cadrul proiectului de faţă voi analiza particularităţile de redactare ale unui text
politic.Drept suport de analiză am ales un discurs din Râsete in parlament de
Ştefan Cazimir.Acesta abordează dificultăţile economice intâmpinate de România
anilor ’90 dupa o lungă perioadă de etatism.

Recunosc că deşi nu sunt atrasă foarte mult de sfera politicii, am optat

pentru discursul politic în defavoarea textului administrativ având mai
multe considerente bine întemeiate. Printre acestea, unul dintre cele mai
importante, este sobrietatea şi lipsa unei comunicări reale, afective pe care o
presupune textul administrativ, spre deosebire de un bun d i s c u r s p o l i t i c c e
i n c l u d e o n e î n t r e r u p t ă c o mu n i c a r e i d e o l o g i c ă a e mi ţ ă t o r u l u i c u
l u me a înconjurătoare; omul politic participă afectiv intens la alcătuirea şi
transmiterea mesajului, cu scopul persuadării auditoriului.

Te x t u l a d mi n i st r a t i v i mp l i c ă o r e l a ţ i e s t r i c t f o r ma l ă d i n t r e
e mi ţ ă t o r ş i r e c e p t o r i a r caracterul este preponderant informaţional, nu face
apel la afecte, şi de asemenea nu se poate vorbi de un impact clar asupra
receptorului, pe când obiectivul textului politic este acela de a schimba atitudini,
de a pune probleme, de a promova idei, principii, doctrine, diferite imaginiale
reprezentaţilor politici; textul politic, inclus în marketingul specific „vinde idei şi
oameni”.

Principala armă utilizată in cadrul infruntărilor politice o reprezintă limbajul, de

aceea, pentru ca discursul politic să obţină efectul scontat, esenţială este
redactarea corectă a acestuia, fără de care nu ar fi posibilă o bună
transmitere a mesajului către receptor.

1
 Aşadar, persuadarea directă a auditoriului, văzută ca scop al textelor politice, se
află în relaţie de interdependenţă cu o elaborare îndelung gândită a mesajului, dar
mai ales corectă şi care să se subordoneze normelor limbii standard. De la premisa
constituirii unui mesaj corect şi concis al discursului politic am pornit şi eu,
iar pentru aceasta trebuie reliefate particularităţile de redactare ale unui
text politic, pe fondul respectării regulilor generale şi specifice de scriere,
ce reies în urma analizei diverselor aspecte specifice.

Temele pe baza cărora sunt structurate discursurile politice sunt pozitive si

negative.Ȋn general , candidaţii se folosesc de temele pozitive pentru a-și sublinia
propriul program,modul in care intenţionează sa rezolve problemele actuale si se
folosesc de cele negative pentru a releva greșelile comise de adversari.Discursul
ce urmează a fi analizat prezintă aspectele negative a României după perioada
comunismului din punct de vedere economic.Interesant este faptul că autorul nu
alege sa acuze pe cineva anume ci susţine că motivul “panei” economice a acestei
ţari îl reprezintă anii de comunism.

II

C o mu n i c a r e a a d e v e n i t î n p r e z e n t o c o m p o n e n t ă ma j o r ă a
t u t u r o r d o me n i i l o r d e cunoaştere, implicit a domeniului politic, aceasta
datorită creşterii considerabile a rolului informaţiei în societatea
contemporană, rol care accentuează necesitatea redactării unui text politic
complex şi convingător pentru o bună funcţionare a relaţiei dintre omul
politic şi cetăţean.

Se pot distinge:comunicarea scrisă si comunicarea orală.Cea dintâi categorie se

realizează sub aspectul unor formulări definitive, elaborate, care exclud negocierea
sensurilor între emiţător (E) şi receptor (R).In plus,aceasta se distinge printr-un grad
scăzut de redundanţă, deoarece se presupune că E a chibzuit foarte bine înainte de
a formula un enunţ şi nu se va repeta în redactarea lui,avand un caracter obiectiv,
uneori chiar oficial, fără implicareafectivă din partea emiţătorului.

2
 Pe de altă parte,comunicarea orală prezintă numeroase tipare mnemotehnice iar
in cadrul acesteia se regăsesc urme ale limbii vorbite.De asemenea, se întalnesc
caracterul fatic,situaţional,empatic si participativ,mixt al mijloacelor de expresie
folosite ca și un grad ridicat de redundanţă.

Emiţătorul are în permanenţă impresia că nu a spus suficient pentru ca R să-l

înţeleagă. Reia, de aceea, ideea exprimată, prin structuri apozitive, structuri
care încarcă mesajul cu amănunte inutile, sufocante. In acest caz,mesajul poate fi
simplificat, eliminând toate detaliile nesemnificative.
Comunicarea scrisă intră in relaţie cu următoarele domenii de activitate:domeniul
publicistic,domeniul publicitar,domeniul administrativ si domeniul politic.

Din punctul de vedere al raportului emiţător-receptor, cel din urmă are drept scop
persuadarea nemijlocită a auditoriului.Indiferent dacă este rostit (oral) sau tipărit
(tipărit într-un ziar, volum),textul este elaborat, adânc chibzuit pentru a produce
efectul scontat:convingerea receptorului. De aceea în redactare, E va simula apropierea de
R, situarea lui pe poziţii similare, de partizani ai aceloraşi idei.Există şi discursuri
politice vehement îndreptate împotrivaauditoriului (a se vedea multe dintre discursurile
lui M.Kogălniceanu în Parlament) . Se cuvine în acest moment o precizare. În
discursul politic (asemenea discursului publicistic şi aceluia publicitar), se petrece
o disociere (dedublare) a instanţei receptoare,astfel, discursul este adresat
nemijlocit cuiva (adversarului politic, de exemplu), dar E ştie că discursul său va fi
citit /ascultat şi de marele public.Emitatorului ii corespund doi receptori: adversarul politic
caruia i se adreseaza dar si marele public cu care se aliază si care va aprecia vehemenţa sa
discursivă indiscutabilă.

Textul de acest tip ne aduce în prim plan un emiţător învestit cu autoritate morală.
El este ascultat (sau citit) de public (electorat)datorită încrederii pe care oamenii au
dobândit-o în timp în politicianul respectiv.Componenta afectivă este dominantă, având
în vedere că mesajul este intenţionat a persuada, ba chiar a manipula.Autoritatea
vorbitorului este un câştig dobândit în timp; vorbim în acest caz despre „capitalul de
imagine”.

Marketingul politic se aseamănă, prin promovare şi întreaga campanie de

persuadare cu marketingul comercial, însă nu se suprapune acestuia. În
timp ce marketingul comercial î n c e a r c ă s ă v â n d ă p r o d u s e ş i s e r v i c i i

3
p r i n s c h i mb a r e a a t i t u d i n i i f a ţ ă d e p r o d u s e l e d e j a existente, ori
impunerea unei noi atitudini, marketingul politic „vinde idei şi oameni”, având ca
principală sursă de pornire a campaniei, informaţia politică, aceasta
cuprinzând detalii d e s p r e : f a p t e , d a t e , p e r s o a n e , r e l a ţ i i , a t i t u d i n i ,
p e r c e p ţ i i , o p i n i i , p r o p u n e r i r e f e r i t o a r e l a persoana/ideologia
promovată.De asemenea un element vital pentru reuşita marketingului politic este
cercetarea cu atenţie a publicului ţintă în funcţie de criteriile urmărite şi de
marketingul comercial, astfel se doreşte satisfacerea pretenţiilor mai multor
segmente diferite de public ţintă, prin promovarea a c e l u i a ş i p r o d u s . P e
l â n g ă a n a l i z a r e a a mă n u n ţ i t ă a p u b l i c u l u i c ă r u i a o m u l p o l i t i c i
s e adresează, este necesară o minuţioasă gestionare a imaginii politice, de
către o echipă deprofesionişti care să acţioneze cu respect şi grijă pentru detalii,
în scopul atingerii obiectivului propus: atragerea electoratului de partea
candidatului.

De asemenea un element vital pentru reuşita marketingului politic este

cercetarea cu atenţie a publicului ţintă în funcţie de criteriile urmărite şi de
marketingul comercial, astfel se doreşte satisfacerea pretenţiilor mai multor
segmente diferite de public ţintă, prin promovarea a c e l u i a ş i p r o d u s . P e
l â n g ă a n a l i z a r e a a mă n u n ţ i t ă a p u b l i c u l u i c ă r u i a o m u l p o l i t i c i
s e adresează, este necesară o minuţioasă gestionare a imaginii politice, de
către o echipă de profesionişti care să acţioneze cu respect şi grijă pentru detalii,
în scopul atingerii obiectivului propus: atragerea electoratului de partea
candidatului.

Astfel, una dintre strategiile de imagine folosite în

t e x t u l p o l i t i c , ş i i m p l i c i t d e marketingul care îl cuprinde, este
abordarea unui discurs şi a unui comportament simplu care să convingă
auditoriul că omul politic şi ideile sale sunt „de -al/ale lor” („ale
poporului”).Aceste tehnici sunt folosite atât în publicitate, cât şi în politică şi se
bazează pe o distanţare strategică de mitul culturii „elitiste”, prin folosirea
oricărui mecanism care ar determina asocierea imaginii omului politic cu
“omul simplu” (deşi este greu de descris clar ce seî n ţ e l e g e p r i n
t e r me n u l a b s t r a c t „o m s i mp l u s a u d e r â n d ” ş i , ma i a l e s , c a r e a r f i
l i mi t e l e conceptului folosit adesea pentru comoditatea analizei).

4
 Pentru ca obiectivul să fie atins, şi riscurile unor rezultate negative să poată fi
prevenite, în marketingul politic existenţa unui birou de relaţii cu presa este
indispensabilă.R e s p o n s a b i l i t ă ţ i l e c e n t r u l u i s u n t d i n t r e c e l e ma i
d i v e r s e ş i p r e s u p u n p u t e r e ma x i mă d e concentrare, profesionalism şi
responsabilitate. Membrii echipei care se ocupă de crearea unei imagini pozitive a
candidaţilor politici au ca sarcini: monitorizarea media, crearea unei baze d e d a t e
funcţionale, stabilirea de interviuri sau participarea la diferite
e mi s i u n i . P r i n t r e calităţile echipei de profesionişti din spatele oamenilor
politici trebuie neapărat să se numere şi capacitatea de a privi în mod obiectiv
apariţiile şi campaniile de promovare ale celorlalţi candidaţi, precum şi o
bună cunoaştere a greşelilor din trecut pentru a se evita repetarea acestora.

Obţinerea eficienţei (văzută ca succes al partidului, succes al

discursurilor rostite/tipărite, impact pozitiv al imaginii candidatului), este
condiţionată de existenţa unei baze de date obligatorii. Aceasta constă în
colecţionarea şi arhivarea a diverselor materiale:materiale publicitare din
campaniile precedente(pliante, afişe, fluturaşi); obiecte promoţionale(pixuri,
brelocuri, brichete, mape, caiete cu însemnele partidului); informaţii
politice referitoare la candidatul promovat cât şi la adversarii importanţi.

Campania electorală, care se desfăşoară într-un interval de timp stabilit în mod

legal, se r e f e r ă m a i a l e s l a r e l a ţ i a d i n t r e p o l i t i c i a n ş i
a l e g ă t o r , a v â n d c a ţ e l o b ţ i n e r e a v o t u l u i alegătorului pentru a
accede la putere. Însă, aceasta de cele mai multe ori depinde în mod
inevitabil de campaniile marketingului instituţional, omul politic(fiind la putere) se
află de această dată în ipostaza de a solicita încrederea şi sprijinul cetăţeanului pe
care îl conduce şi îl r e p r e z i n t ă . O c a m p a n i e e l e c t o r a l ă d e ş i f o a r t e
i n t e n s ă , e s t e l i mi t a t ă î n t i mp , C a m p a n i i l e instiuţionale de comunicare
sunt de lungă durată şi de multe ori ele decid soarta omului politic la sfărşitul
mandatului.
Textele politice angajate în campania electorală au un mare impact asupra
electoratului.Printre caracteristicile acestora se numără: concizia, claritatea,
informaţia este concentrată şi prezentată schematic, susţinută de imagine.
Aceste texte iau forma pliantelor, fluturaşilor,afişelor sau banner-elor.
P e n t r u c a i mp a c t u l a s u p r a p u b l i c ul u i ţ i n t ă s ă f i e u n u l ma r e ,
c o n s t r u i r e a d e m e s a j e politice trebuie să urmeze un plan amănunţit prin care
informaţia să fie oferită treptat, fără să se repete şi fără să plictisească.

5
C o mu n i c a r e a p o l i t i c ă î n s e a mn ă m u l t ma i mu l t d e c â t me s a je
t r a n s mi s e s u b forma:fluturaşilor, afişelor, pliantelor, banner-elor sau a
meterialelor promoţionale. Ea trebuie s ă i n c l u d ă : u n s t a f f p r o f e s i o n i s t
c a r e s ă s e o c u p e d e c a mp a n i e , a c ţ i u n i l e d e ma r k e t i n g politic(dintre
care interpretarea sondajelor de teren sunt de o importanţă vitală în
realizareaulterioară a mesajului politic), alcătuirea temelor de campanie,
monitorizarea peisajului audiovizual în care se va lansa candidatul. De asemenea,
vizibilitatea candidatului se doreşte a fi u n a c â t ma i a c c e n t u a t ă , ş i p e n t r u
a c e a s t a e s t e n e c e s a r ă c o n c e p e r e a ş i r e a l i z a r e a t u t u r o r f o r me l o r d e
d i s c u r s s c r i s c â t ş i o r a l , p a r t i c i p a r e a l a e mi s i u n i r a d i o , T V, t a l k -
s h o w - u r i , interviuri, întâlniri cu alegătorii, vizite prin oraş, deplasări în
ţară. Gestionarea resurselor financiare rămâne şi ea o sarcină de neglijat a
echipei din spatele campaniei.

Discursurile politice încorporează mesaje ideologice, politice,

economice şi sociale.Candidaţii îşi structurează discursurile pentru a-şi accentua
propriile ideologii. Toate nivelele discursului sunt implicate în atingerea
persuasiunii. Discursul politic, aparţinând limbii literare, se
subordonează normelor limbii standard în vigoare. De aceea trebuie să
respecte anumite reguli de redactare generale,precum şi regulile
specifice în urma analizări iurmătoarelor aspecte:

Raportul dintre emiţător şi receptor

Raportul dintre componenta afectivă şi componenta informaţională
Structura compoziţională a textului
Elemente de textualitate
Particularităţile de redactare la nivel lexical, morfologic, sintactic

În ceea ce priveşte raportul dintre componenta afectivă şi cea informaţională, în

discurs,domină partea afectivă în defavoarea componentei informaţionale, tocmai
pentru apropierea de receptor şi câştigarea încrederii acestuia.Din punctul de
vedere al structurii, textul politic se bucură de o mai mare libertate
deorganizare spre deosebire de textele administrative care trebuie să urmeze
anumite canoane bine stabilite. Totuşi, specialiştii sunt de părer e că pentru
a atinge eficienţa, un bun discurs politic trebuie să fie scurt, să nu
depăşească 10 minute. Aceste cerinţe sunt respectate şi în discursul ales;
acesta este bine organizat, cuprinzând cele 3 părţi bine delimitate:
introducere,cuprins şi concluzii.
6
 Ȋn cadrul discursului este bine sa fie accentuate anumite cuvinte cheie pentru a
atrage atenţia publicului asupra lor.O importanţă deosebită o ocupă si intonaţia, ce
fluctueaza ,un discurs rostit în același tempo , cu aceeași voce devenind plictisitor.

Este știut ca mimica si gesturile insoţesc adresarea.Acestea însă trebuie

controlate pentru a nu transmite altceva decât dorește oratorul.

Discursul trebuie , de asemenea , adaptat la auditoriul său.Staff-ul de campanie

se va interesa înainte de întalnire în legatură cu publicul in faţa căruia va vorbi
candidatul.Atât limbajul folosit , cât și tematica abordată reprezintă variabile ale
discursului , în funcţie de publicul ţintă.Ȋn faţa unui public din mediul rural , se vor
dezvolta acele teme de campanie care vizează programul candidatului pentru
sectorul agricol.

Oamenii vor aprecia un discurs daca aud ceea ce vor sa audă , daca vorbitorul
dovedește că se ghidează după același sistem valoric precum o fac și ei , dacă nu se
simt ţinuţi la distanţa de o exprimare pretenţioasă și formală.

O cerinţa a discursului politic este sa fie scurt.Politicienii au impresia că , daca

vor vorbi mai mult , își vor apropria electoratul mai mult.Eroare!Cu cât un discurs
e mai concis,cu atât va fi mai apreciat(atât de public,cât și de presă).

Ȋn cadrul introducerii,componentă a discursului,candidatul poate aborda publicul

cu o glumă în care să destindă atmosfera,cu o evocare personală care să sune a
mărturisire (aceasta sporește autenticitatea textului), sau pur si simplu cu anunţarea
subiectului pe care îl va dezvolta.

Ȋn cuprins,candidatul iși dezvoltă subiectul fie prin exemplificări ce ţin de propria

persoană, fie dând exemple din viaţa de zi cu zi,arătând astfel că este la curent cu
necazurile firești ale oamenilor,fie dând exemple negative luate din politică
adversarului aflat la putere.

Ȋn incheiere,candidatul trage concluzia și sugerează un mod concret de

acţiuni.După formularea “în încheiere” , politicianul nu are de vorbit mai mult de
un 1 minut.Oamenii se așteaptă sa audă concis și concret ce măsuri va lua el.Dacă
emiţătorul va face divagaţii și va uita sa tragă concluzia pe scurt , iși va pierde
credibilitatea in faţa auditoriului.

7
 Se poate afirma că punctul de maximă rezistenţa al unui discurs îl reprezintă
introducerea.De cum debutează, depinde impactul asupra publicului ţintă.Oamenii
îl vor asculta cu mai multă atenţie daca li se captează interesul de la primele
cuvinte.

Un bun discurs prezintă consecvenţa referenţială.Politicianul are de păstrat axa

referenţială pe tot parcursul discursului(sa fie atent să nu uite ce are de spus
auditoriului).

Există pericolul ca,din cauza unei divagaţii,politicianul să-și schimbe subiectul

discursului și să vorbească despre altceva decât ce și-a propus,sau ce a anunţat
chiar el la inceputul întâlnirii.

Există,de asemenea,pericolul ca oratorul sa fie luat de valul explicaţiilor și să se

abată de la firul principal al subiectului.Cu toţii am auzit formulări ca acestea : “N-
am să vă reţin prea mult,dar nu se poate să vorbesc despre …”(Ne intrebăm: de
ce,oare,nu se poate ?).Cred ca am putea răspunde astfel:publicul nostru este încă
decent si nu și manifestă dezacordul prin huiduieli sau proiectarea de roșii coapte
in direcţia vorbitorului).

Autenticitatea discursului sporește dacă este lăsată impresia adresării directe.

Este bine ca oratorul să se uite in ochii oamenilor atunci când vorbește,să

vorbească privind direct la ei,la cineva anume,nu deasupra capetelor acestora,ca și
cum și-ar spune un rol intr-o sală de spectacol goală.Se poate stărui cu privirea
chiar preţ de 1 minut asupra cuiva.Apoi oratorul iși va alege altă persoană din
mulţime.Oamenii,știindu-se priviţi individual,vor fi mai atenţi,vor participa la actul
comunicării .

Adresarea directă indeplinește,de fapt,două funcţii in cadrul discursului politic.Pe

de o parte, îl aproprie pe candidat de oameni si pe oameni de candidat,păstrand
intact canalul comunicării(funcţie fatică,dublată de funcţia afectivă).Pe de altă
parte,îi permite emiţătorului să aprecieze în fiecare moment reacţia
auditoriului.Dacă aceștia dau semn de plictiseală,o redresare ca “oameni buni!” le
poate stârni interesul.

Un bun orator va folosi cu pricepere momentul de tăcere în discursul

său.Experienţa a dovedit că există câteva situaţii strategice în care se poate folosi

8
tăcerea ca mijloc de creștere a audienţei.Câteva din ele sunt: la începutul
discursului,chiar înainte de a lua cuvântul ,este bine ca oratorul să acorde aproape 1
minut publicului să se așeze,să iși ocupe poziţiile,să se pregătească pentru a-l
asculta;dupa o glumă,fiind nevoie de câteva secunde pentru ca publicul sa
înteleaga gluma,să râdă și să se liniștească pentru a asculta mai departe;înainte de a
oferi argumente importante este bine ca oratorul să facă o pauză de 3-6 secunde
pentru a cuprinde cu privirea întreg publicul și pentru a capta atenţia generală;când
va adresa o intrebare retorică,oratorul va lasa un interval de 3-4 secunde pentru ca
efectul spuselor sale sa sporească , oamenii sa iși raspundă în sinea lor și să
fie,implicit,de acord cu oratorul;înainte de a trage concluzia pentru a atrage atenţia
oamenilor că urmează lucruri foarte importante;înaintea anumitor cuvinte cu
incărcatură simbolică afectivă , sau ironică pentru a crea suspansul.

Tăcerea dovedește , în discursul politic, funcţionalităţi dintre cele mai variate.Ea

poate fi folosită pentru a contrazice,persuada,schimba opinia
auditoriului,ironiza,marca un moment de maximă tensiune.

Un bun discurs (bun în sensul de “eficient”,”cu priză la public “) va trebui

presărat din loc in loc cu acele cuvinte cheie care reprezintă temele majore ale
campaniei,care se regăsesc –poate- și in sloganul campaniei și care chiar îl
reprezintă pe candidat.

Ȋn felul acesta,publicul va realiza o apropriere involuntara intre candidatul

prezentat și acele câteva cuvinte care au fost repetate de mai multe ori.Acestea pot
fi cu o conotaţie pozitivă sau cu o conotaţie negativă.

Ȋn final,un discurs reușit trebuie să fie rostit(nu citit),scurt,adaptat la public,bine

organizat(introducere,cuprins,concluzie),consecvent referenţial,adresat
direct,simplu dar de efect,presărat de cuvinte cheie,exersat și exprimat pe un ton
amabil si destins.

III

Text suport:

9
Ȋn marșarier

Adunarea Deputaţilor

15 iulie 1991

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Ni s-a întâmplat fiecăruia, măcar o dată in viaţă, să întrăm cu mașina pe o stradă cu

sens unic și să constatăm mai apoi că drumul e blocat.De ieșit nu se poate decât în
marșarier, dar în spate s-au imbulzit alte vehicule, ai căror conducatori te
apostrofează frăţește, până să înţeleagă despre ce e vorba și să o ia resemnati
indărăt.Reintrarea pe bulevard e o veritabilă aventură, căci mașinile de acolo n-au
nici gând sa cedeze trecerea, ci iși văd de drum in plină viteză.Iată ce inseamnă,
după 40 de ani de etatism, revenirea la economia de piaţa.Rosinantele noastre au
luat-o cu sârg in marșarier, sudalmele răsuna entuziast si unanim, iar pe marele
bulevard, claxonând triumfal, trec in trombă mașinile Vestului.Cum sa reintrăm cu
“Dacia” in flux?Actul privatizării e un început de răspuns, dar unul care suscită noi
intrebări.

Analiza:

Din punctul de vedere al naturii interlocutorilor se poate observa cu ușurinţă

faptul că emiţătorul este o persoană fizică, iar receptorul este reprezentat de
publicul larg,eterogen, dovadă limbajul accesibil folosit ca și analogia utilizată de
emiţator.Acesta aseamănă redresarea economiei României cu un blocaj de
trafic,tocmai pentru a-și face inţeles mesajul.

10
 Natura interlocutorilor determină existenţa unui text puternic ancorat în elemente
de oralitate ale limbajului,tocmai pentru a aceea impresie de spontaneitate în
adresare.Receptorul primește astfel mult mai repede mesajul acesta părând cu mult
mai credibil.

Din punctul de vedere al raportului dintre interlocutori,discursul de mai sus se

bazează pe o relaţie de amiabilitate,pretinsa apropriere a emiţătorului faţă de
receptor.Acest raport se bazează pe buna cunoaștere a receptorului de către
vorbitor(acesta cunoaște problema economică a României ce afectează întreaga
populaţie și interesează totodata si deputaţii).

Din punctul de vedere al particularităţilor lingvistice,se remarcă la nivel lexical

utilizarea unor termeni obișnuiţi,accesibili unui public larg( de exemplu:”
mașina”,”bulevard”,”viteză”,dar si termeni specializaţi (de exemplu” economia de
piaţa”,”rosinantele” , “etatism”)ceea ce are rolul de nu permite textului să pară
simplist dar și să traseze clar domeniul vizat de orator.

La nivel morfologic,se regăsesc adjective postpuse(“sens unic”)dar și

antepuse(“plină viteză”),substantive în general comune din sfera domeniului
rutier (“marșarier”,”viteză”)dar și din sfera domeniului politico-
economic(“etatism”,”privatizare”)verbe la modul indicativ timp prezent,timp
perfect compus si la modul conjunctiv, timp prezent.

La nivel sintactic se remarcă o fluenţa a vorbirii datorată propoziţiilor

incidente(“Ni s-a intamplat fiecăruia, măcar o dată in viată, sa intrăm cu mașina pe
o stradă cu sens unic”),adversative (“Actul privatizării e un început de răspuns, dar
unul care suscita noi intrebări.”) ,ce au rolul de marca o problemă,o dilemă ce
intervine în calea rezolvării unor situaţii.

Lungimea propoziţiilor este şi ea importantă: frazele lungi, cu multesubordonate

pot duce la o diminuare a atenţiei ascultătorului care se poate plictisi, crezând
căvorbind prea mult,oratorul nu spune de fapt nimic.

Propoziţiile scurte, coordonate captează atenţia auditoriului, mesajul

fiind uşor dedetectat şi astfel relevant.

Se remarcă și prezenţa unei interogaţii, fapt ce sugerează imposibilitatea

redresării economiei cu o “Dacie” dar și o revoltă a oratorului.

11
 Titlul discursului poate induce iniţial in eroare prin trimiterea la ideea de situaţie
rutieră,nicidecum economică.Adresându-se cu pronumele personal,la persoana
I,plural “Ni”,vorbitorul iși asigură o intrare triumfală,identificându-se cu
publicul,creând astfel o relaţie,o legatură.Ȋntâmplarea prezentată de acesta este una
banală(un blocaj suferit datorită intrării pe o stradă cu sens unic) ce capată
importanţa prin faptul că tuturor li s-a intamplat,astfel toţi se pot regăsi in situaţia
prezentată.Ȋn acest caz,oratorului îi este mult mai ușor să răstoarne discursul în
direcţia de mult gândită:economia de piaţa a României.Atenţia publicului fiind
câștigată,își poate prezenta ideile cu ușurinţă.Plasează toată problema in sfera
rutieră:”rosinantele noastre au luat-o cu sârg in marșarier”,”iar pe marele
bulevard…trec in trombă mașinile Vestului”,poate pentru a menţine atenţia
publicului și totodată pentru a realiza un mélange menit să menţină atenţia
auditoriului.Marca auto “Dacia” este privită ca un impiediment în intrarea în
flux.Aceasta aparţine trecutului,un trecut al etatizarii,iar discursul se incheie cu
prezentarea succintă a soluţiei:privatizarea.Totuși,vorbitorul precizează foarte clar
că aceasta “suscită noi intrebări”,deci problema rămâne în picioare.

Durata scurtă a discursului îi asigură succesul,ca și modul interesant de

prezentare a problemei.Prin amânarea discuţiei referitoare la economie,oratorul
atrage atenţia publicului,făcându-și o introducere diferită,deci demnă de a fi
ascultată.

Se observă un echilibru între cele două componente structurale,cea informativă si

cea afectivă,căci pe lângă discutarea situaţiei economice,vorbitorul creează o
legatură cu publicul înca de la început prin identificarea lui cu acesta(utilizând
pronumele”ni”).

IV

Ȋn opinia mea,discursul analizat a fost îndelung gândit si minuţios

organizat,dorindu-se captarea atenţiei publicului.S-a ţinut cont de particularităţile
de redactare specifice astfel , efectele dorite au fost atinse si mesajul a fost
interceptat de receptor.

12
 Limbajul este unul simplu, nepretenţios, accesibil prin utilizarea cuvintelor din
fondul lexical principal. De asemenea exprimarea este una clară, se observă
predilecţia spre folosirea sensului denotativ al cuvintelor, lipsa neologismelor şi a
procedeelor stilistice tocmai pentru a fi descifrată de publicul larg, indiferent
de gradul de instruire. Astfel cuvinte ca: „mașina”,„viteză”, „marșarier”,
sunt pe înţelesul întregului auditoriu.Totuşi discursul nu trebuie să cadă în
cealaltă extremă, a simplităţii totale, pe alocuri sunt presărate cuvinte cu rezonanţă:
„rosinantele”, „privatizăriii”, “etatism”, dar care nu presupun un nivel ridicat de
efort în înţelegere.

Scopul acestei lucrări a fost acela de a analiza textul politic la toate

nivelele(sintactic,lexical, morfologic), dar mai ales al reliefării particularităţilor de
redactare specifice care să se subordoneze, în scriere limbii standard în
vigoare, pentru compunerea unui text corect şiconvingător, care să reuşească
atingerea scopului propus-convingerea auditoriului.

Ȋn cadrul politicii de azi,discursuri plictisitoare ce nu relevă nimic sunt la tot

pasul,astfel că un discurs precum cel analizat care să respecte regulile de redactare
arată cât de vital e să știi ca orator sa iţi atragi publicul,nu prin șiretlicuri,ci prin
tehnici canonice redactând totodată un text in mod corect.

13
Bibliografie:

Olga Balanescu : Redactare de texte,ed.Ariadna 98

Stefan Cazimir:Rasete in parlament

Istoria comunicarii politice; www.scribd.com

14