Singurul lucru cu totul caracteristic care se poate spune despre fiinţele omeneşti

este că ele învaţă .Învăţatul este aşa de profund înrădăcinat în om încât a devenit
aproape involuntar: specializarea noastră ca specie este specializarea în învăţare.
(Bruner)

Analizând problema învăţării umane în toate palierele ei, este destul de greu să nu
observi că tot ce a dobândit omul, în decursul istorie sale ca fiinţă, a fost dobândit prin
învăţare, fie ea empirică sau teoretică.Am putea spune că unul dintre verbele
caracteristice ale omului este a învăţa însă, nu pot fi întru totul de acord cu Bruner. A
învăţa nu este singura caracteristică definitorie a omului, este însă printre cele mai
importante, alături de gândire. Învăţarea fără participarea proceselor cognitive este
imposibilă. De aceea este necesar să oferim importanţa cuvenită factorilor biologici si
psihologici implicaţi în învăţare, pentru că nu putem vorbi despre învăţare ca şi
caracteristică absolut comună fiinţelor umane, acestea diferenţiate fiind de mediu,
moştenirea genetică şi educaţia de care beneficiază. Da, ce-i drept, omul a învăţat să fie
om prin acţiunile sale asupra mediului şi asupra sinelui prin percepere, înţelegere,
decizie. Toate aceste lucruri îi conferă omului statutul de fiinţă superioară. Faptul că
omul învaţă că are nevoie de cunoaştere ca să îşi contureze existenţa este cel mai mare
plus al său.

Relevanţa acestui citat rezidă în ideea că învăţatul a devenit aproape involuntar pentru
om. Noi, încă de la naştere, experimentăm un continuu proces de învăţare. Învăţăm să
vorbim, să mergem, să citim, să scriem, ba chiar mai mult, devenind conştient de
capacitatea lui de învăţare omul a intervenit în mecanismele ei conformând mediul
nevoilor sale complexe. Prin învăţare omul şi-a depaşit statutul de fiinţă reactivă
devenind generativ şi proactiv dobândindu-şi astfel abilitatea de a utiliza conştient şi
eficient învăţarea în procesele autoîmplinirii existenţiale şi ale evoluţiei sale spirituale.