Tema şi viziunea despre lume în nuvela psihologică „Moara cu noroc“

Viziunea despre lume a scriitorului este vizibilă în modul de construcţie a

personajului său, întrucât Slavici, fidel crezului său realist, consideră că personajele autentice se
află în continuă transformare, ele având atât calităţi, cât ṣi defecte, asemenea oamenilor din
realitatea zilnică. De aceea, la început, Ghiţă era un bărbat muncitor, onest ṣi iubitor în relaţia cu
familia sa. Iniţial, dorinţa de îmbogăţire este firească, ea nedepăṣind limitele normalului. Apariţia
Sămădăului determină dezumanizarea gradată a protagonistului, acesta devenind slab, laṣ,
lipsit de demnitate.

Slavici prezinta în această nuvelă viziunea unui spirit moralist, care pune deasupra
tuturor valorilor false şi trecătoare pe cele stabile: cinstea, dragostea pentru familie şi echilibrul.
Această viziune reiese atât din nararea propriu-zisă a faptelor, cât şi din construcţia personajului
principal, ale cărui trăsături sunt relevate, în special, prin prezentarea conflictului interior,
psihologic al protagonistului. Această viziune este accentuată şi de un alt personaj al nuvelei,
care nu are nici un rol în acţiunea propriu-zisă, îndeplinind funcţia de "purtător de cuvânt" al
autorului - soacra lui Ghiţă. Ea este cea care induce, de la început, teama că banul va distruge
echilibrul familiei. Tot ea este cea care, păstrându-şi aceeaşi rigoare morală, transmite în final
mesajul optimist al scriitorului, acela că, în ciuda celor întâmplate, viaţa trebuie să îşi urmeze
cursul firesc, să meargă "mai departe", iar cei rămaşi nu vor mai trebui să se lase duşi aşa uşor de
ispita banului: "Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe".

Nuvela „Moara cu noroc“ de Ioan Slavici are ca temă consecinşele nefaste şi

dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Tema nuvelei poate fi privită din mai multe
perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă dorinţa lui Ghiţă de a-şi schimba statutul
social (din cizmar vrea să devină cârciumar) şi de a asigura familiei sale un trai îndestulat. În
incipitul nuvelei, dialogul pe care îl poartă bătrâna şi Ghiţă scoate la iveală confruntarea dintre
mentalitatea tradiţională cumpătată a bătrânei, care pune în prim-plan liniştea şi fericirea
familiei: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit“, şi gândirea capitalistă, aşa-zis modernă, a lui Ghiţă, care ironizează
cumpătarea şi reticenţa la schimbare a bătrânei: „şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind
eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei“. Din
perspectivă moralizatoare, nuvela prezintă consecinţele nefaste ale dorinţei de a avea bani.
Episodul narativ semnificativ în acest sens este acela în care protagonistul se retrage să numere
banii singur, deşi numărarea banilor era un ritual săptămânal la care participa întreaga familie.
Scena prezintă un Ghiţă egoist, înstrăinat, chiar paranoic, care „Pe când ele stăteau de sfat,
Ghiță se afla singur în odaia de lângă birt și-și număra banii, îi număra singur, fără zgomot, și
ascuțindu-și mereu urechea, pentru ca să-i ascundă îndată ce ar simți că se apropie cineva“. De
asemenea, din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă, care
dornic de prosperitate economică, îşi pierde treptat încrederea în sine şi în familie.
 Tema şi viziunea despre lume în nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul“
Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul
(1564 – 1569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de
către un domnitor crus şi tiran se raportează la realităţile social-politice din Moldova secolului al
XVI-lea.
Tema este susţinută prin diferite secvenţe şi citate regăsite în cadrul nuvelei. Două
episoade care infăţişează tema luptei pentru putere în epoca medievală sunt notabile: unul,
concentrat în replica rostită de Lăpuşneanu „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, această replică
reprezentând răspunsul pe care Lăpuşneanu îl dă soldei de boieri care îi ceruseră să se întoarcă de
unde a venit, fiindcă norodul nu îl vrea, însă, cu toate acestea, Lăpuşneanu este hotărât să işi reia
tronul şi să se răzbune pe boierii trădători, şi scena uciderii celor 47 de boieri, în capitolul al III-
lea, ilustrativă pentru cruzimea tiranului medieval.

Viziunea despre lume

Scriitorii pașoptiști se inspiră din cronici și din folclor, conform esteticii romantice și
recomandărilor din Introducție la Dacia literară: „Istoria noastră are destule fapte eroice (...)
pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne
împrumutăm de la alte nații”. Costache Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice românești, este
primul scriitor care valorifică într-o creație literară cronicile moldovenești (Letopisețul Țării
Moldovei de Grigore Ureche și de Miron Costin). Nuvela de inspirație istorică aduce în
momentul apariției nu un model de patriotism, ci un antimodel de conducător ca un avertisment
adresat contemporanilor într-o perioadă de efervescență revoluționară.

Raportul realitate-ficțiune
Din cronica lui Grigore Ureche, Negruzzi preia imaginea personalității domnitorului
Alexandru Lăpușneanul, ca și scene, fapte și replici (de exemplu, mottoul capitolului I și IV), dar
se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra
istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Transfigurarea artistică a faptelor istorice este
motivată estetic: gradarea tensiunii narative, reliefarea caracterelor personajelor în relație cu
spectaculosul acțiunii, mesajul textului narativ.
Nu trebuie confundate persoane/ personalități istorice, a căror existență este consemnată
în cronici sau în lucrări științifice, și personajele literare, care ilustrează anumite tipuri umane, iar
autorul le atribuie destine și profiluri psihologice care susțin coerența narativă. De pildă, istoria
atestă faptul că, la revenirea lui Alexandru Lăpuşneanu, vornicul Moțoc fuge în Polonia, unde
este decapitat, Negruzzi îl păstreză ca personaj, ca să îl poată caracteriza mai bine pe domnitor şi
pentru a ilustra tipuri umane (boierul trădător și lingușitor) În scena uciderii lui Moţoc, Negruzzi
se inspiră din cronica lui Miron Costin. Ocreaţie a autorului este boierul Stroici, lipsit de atestare
documentară şi care, prin atitudinea sa ireverenţioasă faţă de domnitor, reprezintă idealurile
democratice ale paşoptiştilor.