CRESCATORIE DE PESTE

Peştele de crescătorie este la fel de bun pentru sănătate precum cel din
mediul natural ?
Peste tot în lume, consumul de peşte a crescut semnificativ în ultimele decenii.

Recomandările actuale privind nutriţia invită la un consum crescut, mai ales pentru protecţia
împotriva bolilor cardiovasculare, fără a preciza originea – din mediul natural sau de crescătorie – şi
fără a ţine seama de importantele probleme de etică ridicate de pescuitul excesiv al acestor peşti în
toate mările globului. În ultimul său număr, Food Today, buletinul Consiliului European de
informare asupra alimentaţiei, revine la această chestiune, arată săptămânalul francez Le Point.

În Uniunea Europeană (UE), capturile de peşte s-au redus, în timp ce consumul a crescut cu cel puţin
10% în ultimii zece ani. Diferenţa este compensată de crescătorii, mai ales pentru somon, crap şi
păstrăv. Însă heringul, tonul, scrumbia şi sardina sunt numai peşti ce se găsesc în stare sălbatică.

Valoarea nutriţională a peştilor din mediul natural depinde de mulţi factori, greu controlabili, cum ar
fi sezonul de pescuit, alimentaţia, zona geografică, stadiul de dezvoltare şi vârsta, precizează
documentul UE. Alimentaţia peştilor din crescătorie este strict controlată. Altfel spus, regimul
peştilor de crescătorie nu este supus variaţiilor sezoniere, iar conţinutul în lipide al cărnii lor este mai
constant decât la peştii din mediul natural.

Este o veste liniştitoare pentru că, dacă este să dăm crezare estimărilor, stocurile de peşti sălbatici
vor scădea dramatic în următorii 40 de ani. În spaţiul maritim al UE, numai puţin peste 10% din
stocurile de peşti sunt durabile. Chiar dacă unele studii au arătat că nu există diferenţe de gust sau de
calitate nutriţională între cele două tipuri de peşti, consumatorii apreciază că peştele din mediul
natural este mai bun pentru sănătate şi mai gustos, încheie Le Point

Morun, somon, pastrav, crustacee - peste jumatate din aceste alimente provin din
crescatorii, multe din Asia. Au oare aceleasi calitati nutritive ca si pestii pescuiti? Sunt
sigure?, se intreaba revista italiana L'Espresso.
Pestele din mari si oceane este pe cale sa se sfarseasca, dar place tot mai mult.
Nutritionistii sfatuiesc sa il consumi cel putin de doua sau trei ori pe saptamana,
deoarece este singura sursa de acizi grasi cu lant lung, asa-numitii Omega 3, care
amelioreaza fluiditatea sangelui si scad nivelul colesterolului.
Lista beneficiilor pestelui merge de la prevenirea maladiilor cardiovasculare la
prevenirea patologiilor degenerative precum Parkinson si Alzheimer. Pestele previne
formarea cheagurilor dar protejeaza si retina. Este un aliment bogat in proteine nobile,
cu alte cuvinte care contin toti aminoacizii utili organismului nostru. Este bogat totodata
in saruri minerale precum iodul, seleniul si fierul, care abunda in pestele albastru, si in
vitamine, mai ales A si D.
Problema este insa ca in marile si oceane exista tot mai putin peste: grosul vine din
Orient, face mii de km pentru a ajunge pe mesele europene si nimeni nu poate garanta
cum a fost pescuit si conservat. De aceea omenirea trebuie sa se resemneze ca pestele
este ca si carnea, somonii pot fi crescuti ca puii, tonul ca vitelul. Daca se are in vedere
ca omenirea consuma 110 milioane de tone de peste pe an, circa 17 kg de persoana,
peste jumatate din peste provine din crescatorii, asa cum dezvaluie ultimul raport al
''Food and Agricolture Organization'' privind starea mondiala a acvaculturii. Pana in 2030
va fi nevoie de 80 de milioane de tone de peste de crescatorie pe an.
Deja acum, un peste din doi nu a crescut liber in mare. Cand este vorba de somon sau
pastravi, procentul este mai mare. Rafinatii stramba din nas: pestele de crescatorie este
diferit si se simte. Nu are aroma de mare, carnea este prea moale: ''Pestele pescuit are
un gust mai ferm. Are miros de alge de mare iar carnea este mai compacta. Gustul
pestelui de crescatorie este mai atenuat iar carnea este mai frageda si pentru ca este
adesea mai tanar'', a confirmat Elena Orban, coordonatoarea zonei de Stiinta a
alimentatiei din cadrul Institutului de cercetare pentru alimente si nutritie.
Oare pestele crescut in bazine si cu substante nutritive este la fel de sanatos precum cel
pescuit? Orban nu se indoieste: ''Calitatea pestelui de crescatorie si a celui pescuit sunt
echivalente in termeni de bogatie a proteinelor si prezenta a acizilor grasi esentiali, acei
Omega 3 valorosi pentru sanatatea cardiovasculara. Cu conditia sa fie bine crescuti''.
Aici incep riscurile. Pestele bine crescut este cel care traieste in ape constant
reimprospatate, fara a fi inghesuit si daca este tratat cu antibiotice trebuie sa se
respecte timpul dintre suspendarea medicamentului si vanzare. Exista reguli rigide ale UE
care stabilesc calitatea apelor si a mancarii si ce antibiotice sunt permise. Cand pestii
sunt foarte mici si sunt transferati in bazine, de exemplu, antibioticul este intotdeauna
folosit pentru a preveni ca stresul cauzat de transfer sa nu ii imbolnaveasca. Teoretic, ar
trebui sa treaca un an cel putin pana ca pestii respectivi sa ajunga in farfurii.
Aceste reguli nu sunt respectate intotdeauna. Riscurile sunt limitate, desi nu absente,
atat timp cat este vorba de crescatoriile europene, dar devin mai mari cand pestele si
crustaceele provin din Asia, in primul rand. Pestele este crescut in bazine sau custi in
mare, creste cu alimente ce contin faina si uleiuri de peste. FAO este insa este
ingrijorata: aceste alimente costa si sunt pe sfarsite. ''Pentru a avea un kg de peste se
ucid 22'', a denuntat Silvio Greco, presedintele Slow Fish. De aceea se studiaza o
alimentatie partial vegetala si o acvacultura biologica, care sa respecte mediul si
animalele, fara dezinfectante sau alimentatie tratata cu medicamente.
Pestele de crescatorie este mai gras, deoarece se misca putin si mananca continuu si nu
numai cand gaseste hrana. Cei care sunt expusi riscului cardiovascular sau sunt
supraponderali trebuie sa stie acest lucru, desi comparativ cu carnea nu are grasimi
saturate si este mai digerabil.
Pestele despre care credem ca este proaspat vine de fapt din freezerele marilor nave
care strabat Atlanticul si Pacificul. O contabilitate a fraudelor in crestere este tinuta de
UE care a creat un sistem de alerta
/http://ec.europa.eu/food/food/rapidalert/index_en.htm/ unde se afla semnalari
infricosatoare: raci umpluti cu aditivi care sa evite innegrirea lor, ton cu monoxid de
carbon, verde de malahit in pastravi. ''Tonul este tratat cu monoxid pentru a se pune in
evidenta culoarea roz, mascand astfel faptul ca nu este proaspat.'', spune Elena Orban.
Tonul vechi poate contine histamina si provoca o intoxicatie cunoscuta drept sindromul
scombroid care provoaca greata, voma, diaree si reactii.
Printre semnalarile sistemului de alerta european apar antibiotice precum cloranfenicol
sau nitrofuranii, sau dezinfectantul cu verde de malahit, interzisi de UE, deoarece sunt
cancerigeni. Falsurile nu privesc numai substantele interzise. Pangasiul de exemplu,
crescut in apele unuia dintre cele mai poluate fluvii din lume, cel vietnamez Mekong,
este foarte sarac in substante nutritive. Institutul national de cercetare pentru alimente
si nutritie l-a pus sub lupa descoperind ca carnea sa este foarte bogata in apa si grasimi
saurate care, consumate in exces, fac rau inimii. Are putine proteine, putin magneziu si
putini Omega 3.
Alte alerte privesc sushi servit inainte de a fi fost congelat, in timp ce congelarea
pestelui crud care va fi servit ca sushi este obligatorie. Congelarea ucide parazitul
Anisakis care poate provoca alergii sau grave tulburari gastrointestinale.
Crap
Denumire stiintifica: Cyprinus carpio
Denumire populara: Crap romanesc
Capturi pescuit Crap (toate capturile)
Articole pescuit Crap

Descriere: date ihtiologie

Capul este acoperit cu solzi mari iar pe margini are o dungã ceva mai
închisã; are gura nu foarte mare insa carnoasa. Are doua mustacioare la colturi si alte doua mai mici,
spre nas.
Crapul salbatic are o forma mai alungita decat cel de crescatorie.
Crapul are corpul gros, spatele putin curbat burta
putin lasatã în jos.
Inotatoarea dorsala este foarte lunga si se întinde pânã aproape de coada bilobata.
Culoarea variazã dupa apa si dupa vârstã astfel:
Cei din râurile de la o altitudine mai mare au nuante mai deschise decât cei din
râurile de ses. Pe spate, crapul este verde-albãstrui pânã la negru-albãstrui, pe flancuri cenusiu si
galben-auriu pânã la arãmiu-închis iar pe burtã, gãlbui.
Greutatea medie a unui adult este de 12-15 kg;
Insa exemplarele cele mai mari pot depãsi 30 - 35 kg (rata de crestere este de 1.4 kg/an) si pot atinge o
varsta de peste 40 de ani.
Lungime normala: 30-70 cm
Lungime maxima: 80 cm
Greutate: 3-40 kg
Dimensiune legala pt retinere: 35 cm
Reproducerea
Reproducerea crapilor are loc în aprilie - mai, când o crãpoaicã maturã poate avea o cantitate de icre de
pânã la 23% din masa sa netã. Perioada de depunere a icrelor este deosebit de grea pentru femelele
crap. La depunerea icrelor, crapii masculi lovesc cu putere femela în abdomen ajutând la expulzarea
icrelor. Loviturile repetate si deosebit de puternice pot provoca uneori moartea femelelor tinere. Chiar si
în aceste conditii, nu întotdeauna icrele sunt eliminate în totalitate, o parte rãmânând în abdomenul
femelei pânã anul viitor sau chiar mai mult - de unde si expresia "crap cu icre din mai multi ani". Icrele
sunt depuse pe vegetatia submersã, de regulã în mai multe sedinte. Ele sunt fecundate de masculi prin
stropire cu lapti. Durata de ecloziune a icrelor de crap depinde de temperatura apei si este de 5-6 zile la
o temperatura de 20 C sau de 8-10 zile la 18-19 C.
Hrana - Nade si Momeli pentru Crap
Crapul se hrãneste pe fundul apei preferând zonele cu gropi, mâloase.
Este un peste care se hrãneste atât cu vegetale
cât si cu viermi, insecte, larve, scoici, plante.
Temperatura optimã de hrãnire a crapului este de 19-20 C fapt pentru care primãvara si toamna sunt anotimpurile
cele mai bune pentru pescuitul lui.
Tehnici de pescuit la Crap:

Crapul se pescuieste prin metoda cu pluta si prin cea cu plumbul pe fund. Pescuitul cu pluta se foloseste
mai ales in ape statatoare, in zonele cu mult papuris si stuf (in Delta, la balti, brate moarte etc.), unde
carligul se arunca la distante mici, alese cu multa precizie.
Pescuitul crapului este unul tipic de fund. În general, materialele folosite se încadreazã în categoria
"grea":
← Lanseta - in principiu se alega o lanseta intre 2.60 - 3.90 m. Aceasta se alege dupa locul de
pescuit, distanta unde trebuie lasnsat.
← Mulineta - se ot alege diferite variante cele clasice sau cele speciale de crap, cu tambur ce permit
aruncari la distantacu diverse sisteme de franare
← Fir textil sau fir de nylon gros de 0.25-0.35;
← Plumbul va fi dimensionat în functie de tipul apei în care se pescuieste, pentru apele curgãtoare
mai greu.
← Cârligele marimile 1-6 se pot experimenta diverse combinatii in functie de pesti vizati (ca si
greutate)
← Nada preferatã de crap este pe baza de cereale si arome (anasonul, capsuna da rezultate bune) iar
ca momeli frecvent folosite:

- porumbul conservat, fiert sau crud (de lapte) precum si grâul fiert, mãmãliga, cocolosul de pâine
(preparate cu diverse ingrediente), boillies, râme, coropisnite, viermusi.
Crapul nu inghite la repezeala prada oferita, ci mai intai o cauta, apoi o da afara si iar o inghite, de
cateva ori consecutiv. Toata aceasta "operatie" nu dureaza de cele mai multe ori decat cateva secunde.
Nu exista tehnici pescuit Crap
Gastronomie:
este un peste cu o carne foarte delicioasa, insa putin mai grasa in special la crapi de epeste 3-4 kg, si chiar la cei mai
mici daca sunt de crescatorie si furajati.
salata de peste
supa crema de peste cu iaurt
Crap in aspic
gogosari umpluti cu peste
peste cu ciuperci

Instalatii hidrotehnice necesare unei crescatorii pentru crapi

Instalatii hidrotehnice necesare unei crescatorii pentru crapi

Construirea digurilor, a canalelor si a gropilor de pescuit trebuie considerata doar o
etapa initiala pentru realizarea unei amenajari ciprinicole. Pentru buna desfasurare a
fluxului de productie în cadrul unei astfel de amenajari, trebuie înca de la început ca
fiecare bazin în parte sa fie prevazut cu doua instalatii hidrotehnice: pentru
alimentarea cu apa si respectiv pentru evacuarea acesteia.
Instalatii pentru alimentarea cu apa
Instalatiile de alimentare sunt prezente numai în cadrul amenajarilor sistematice
(helesteie) si sunt reprezentate de lucrarile hidrotehnice prin care patrunde în bazin un
anumit debit de apa pentru inundarea lui, întretinerea nivelului si aerarea apei
acumulate.
Instalatiile de alimentare pot fi cu actiune orizontala sau cu actiune verticala. Cele cu
actiune orizontala sunt simple conducte amplasate în corpul digurilor, care fac legatura
dintre canalul de alimentare si helesteu. Cele cu actiune verticala favorizeaza
patrunderea apei în helesteu prin cadere, aerând apa, acesta fiind motivul pentru care
sunt foarte raspândite.
 Amplasarea instalatiilor de alimentare se face în partea amonte a fiecarui helesteu. Este
important a se asigura printr-o corecta amplasare a instalatiei în corpul digului, o
diferenta de nivel între gura de alimentare si helesteu de minim 0,3 m.
Instalatiile de alimentare cu apa se compun din tuburi de beton care strabat digul de
compartimentare din amonte, camere de distributie si gura de alimentare. Ele sunt
prevazute cu vanete si site care servesc la reglarea debitului de alimentare si respectiv
împiedicarea evadarii pestelui din helesteu.
Dimensionarea instalatiei de alimentare (conductei orizontale) se face în functie de
debitul maxim necesar în perioada de exploatare sau debitul necesar pentru umplerea
helesteielor într-un timp determinat.
Gurile de alimentare din punct de vedere constructiv sunt de mai multe tipuri:
gura de alimentare tip pipa (fig. 1), folosita în helesteiele de reproducere a crapului.
Apa patrunde din camera de distributie în helesteu prin intermediul unui tub metalic
orientat la 900 în sus, de la înaltimea caruia cade si se aereaza.
gura de alimentare tip umbrela (fig. 2), folosita la helesteiele de crestere. Apa patrunde
din camera de distributie în helesteu prin intermediul unei console "rasfrânte" în sus,
ca un cozoroc
Crapul de crescatorie in timpul verii
Numai peştii crescuţi în iazuri şi heleşteie trebuie trataţi diferenţiat în funcţie de sezon, deoarece
temperatura influenţează în mod direct procesele biologice care se desfăşoară în cadrul acestor
amenajări, dar şi metabolismul peştilor. În general, pe timpul verii trebuie create premisele
dezvoltării moderate a algelor, asigurarea unui debit constant de primenire a apei, furajarea peştilor
şi pescuitul de control.

Dezvoltarea controlată a algelor

Vara se dezvoltă în masa apei numeroase specii de alge, în special alge verzi, care găsesc în acest
sezon cele mai propice condiţii pentru înmulţire. Prin procesul de fotosinteză, algele eliberează
oxigen în apă, o bună parte din oxigenul dizolvat în masa apei având această origine. Dacă în apă se
găsesc cantităţi ridicate de nitraţi, vor fi preluaţi de către alge, astfel că acestea vor îndeplini un rol
important în reducerea compuşilor pe bază de azot, îmbunătăţind astfel calitatea apei. În plus, pe
baza algelor se poate dezvolta zooplanctonul (crustacee inferioare şi rotifere) care poate fi consumat
direct de puietul de crap în primele săptămâni de viaţă, de caras sau novac (un ciprinid din
complexul chinezesc). Algele care mor se depun pe fundul iazului sau heleşteului constituind hrană
pentru zoobentos, care grupează diverse vieţuitoare cum ar fi: viermi, larve de insecte, moluşte etc.
Zoobentosul este consumat apoi de crap. De multe ori înmulţirea algelor este foarte accelerată şi
apare aşa-numitul fenomen de înflorire a apelor, când apa capătă o culoare verde închisă şi o
viscozitate ridicată. În urma acestui fenomen apar mortalităţi în masă a populaţiei piscicole. Pe
timpul nopţii algele respiră ceea ce înseamnă că preiau din apă oxigenul şi eliberează dioxid de
carbon. Astfel, în timpul înfloririi apelor, peştii pe de-o parte sunt privaţi de oxigen şi pe de altă
parte, dioxidul de carbon eliberat de alge reacţionează cu apa dând naştere acidului carbonic. Acest
compus chimic reduce drastic pH-ul apei care va produce iritaţii la nivelul mucoaselor branhiilor,
secreţii abundente de mucus, dispnee, după care peştii vor muri.
Prevenirea fenomenului de înflorire a apei se poate face prin administrarea îngrăşămintelor în doze
reduse şi eşalonat pe parcursul perioadei vegetative. În acest mod se menţine în bazine o dezvoltare
moderată a fitoplanctonului şi se limitează dezvoltarea macrofitelor. După fiecare doză de
îngrăşământ mineral, fitoplanctonul ce s-a dezvoltat până atunci moare (cade pe fundul bazinului
unde este consumat de organismele bentonice), locul lui fiind luat de o nouă generaţie, care la o
nouă doză de îngrăşământ are aceeaşi soartă. Popularea suplimentară a bazinelor de creştere a
crapului cu specii fitoplanctonofage, cum ar fi crapul argintiu (Hypophtalmichthys molitrix), poate
constitui de asemenea o măsură eficace de prevenire a dezvoltării în exces a algelor.

Primenirea apei

Mai mult ca oricând, în sezonul estival este nevoie de primenirea apei din heleşteie, care se face
prin asigurarea unui debit constant de alimentare de cca. 2-3 l / ha. În acest mod, prin intermediul
instalaţiilor de alimentare se vor acoperi pierderile de apă rezultate prin infiltraţii şi evaporare, se
asigură evacuarea apei viciate, dar şi oxigenarea apei din heleşteu. Trebuie avut în vedere faptul că,
cu cât temperatura este mai ridicată cu atât cantitatea de oxigen dizolvată este mai redusă. Acesta
este motivul pentru care în zilele foarte călduroase peştele se ridică la suprafaţă şi manifestă semne
vizibile de sufocare (mişcări de prehensiune şi „înghiţire” a aerului). În aceste situaţii se intervine
prin creşterea debitului de alimentare sau se apelează la instalaţii speciale pentru aerare.

Furajarea crapului

Datorită temperaturilor ridicate, metabolismul peştilor este intens, ceea ce duce la o bună
valorificare a nutreţurilor. Cel mai bun consum specific al furajelor administrate crapului se
înregistrează când temperatura apei este de cca. 25°C. Când temperatura apei depăşeşte 30°C
furajarea trebuie oprită deoarece crapul încetează să se mai hrănească. Furajele administrate
crapului sunt foarte variate dintre acestea făcând parte: uruiala din cereale (porumb, grâu, orz, ovăz,
secară), şroturile de floarea soarelui sau soia, drojdia furajeră, făina de peşte, la care se poate
adăuga până la 1% cretă furajeră. Reţetele utilizate în practică sunt foarte variate, corelate cu vârsta
crapului dar şi cu posibilităţile fiecărei ferme în parte. Recomandabil este să se administreze furaje
granulate fabricate de firme specializate. Totuşi, este necesar ca deţinătorul de heleşteie ciprinicole
să consulte specialiştii în vederea constituirii unei scheme optime de furajare, în care să se ia în
calcul toate elementele biologice şi de microclimat care contribuie la eficientizarea furajării.

Pescuitul de control se realizează la intervale de 15 zile în vederea aprecierii evoluţiei dezvoltării

corporale a puietului de crap. Cu aceste ocazii se capturează cu ajutorul prostovolului, în zonele de
furajare, câte 50-100 de exemplare, care se măsoară şi se cântăresc, rezultatele fiind trecute în
registre. În acest fel se urmăreşte dinamica de creştere a populaţiei de crap, aceasta comparându-se
cu valorile standard din literatura de specialitate. Astfel, prin intermediul pescuitului de control, se
poate stabili dacă procesul tehnologic s-a desfăşurat în mod corespunzător până în acel moment.

Cele amintite mai sunt operaţiuni absolut necesare pentru buna desfăşurare a fluxului tehnologic în
iazuri şi heleşteie. În cazul sistemelor superintensive, când creşterea peştilor se realizează în hale,
iar temperatura apei este relativ constantă tot timpul anului, toate operaţiunile din cadrul fluxului
tehnologic sunt uniforme pe întreg cuprinsul anului, evitându-se astfel manoperele sezoniere.

Ştiaţi că...

• Sturionii sunt peşti din familia Acipenseridae, cu scheletul parţial osificat, care se întâlnesc numai
în apele din zonele temperate ale emisferei nordice a globului?

• Scuturile osoase dispuse pe corpul sturionilor pe cinci rânduri au rol de protecţie, fiind mai mari şi
mai ascuţite în raport cu dimensiunile corpului la puiet, comparativ cu adulţii?

• Aproape toate cele 27 specii de sturioni sunt periclitate sau ameninţate cu extincţia?

• Cel mai scump caviar se obţine de la morun, iar preţul acestuia depăşeşte 3000 USD/kg, în unele
cazuri ajungând chiar la 5000 USD/kg?

• În perioada de reproducere cca. 15% din greutatea unei femele de sturion este reprezentată de
caviar?

• Cea mai numeroasă populaţie de sturioni se găseşte în Marea Caspică?

• Ţările care din care provine caviarul de cea mai bună calitate sunt Rusia şi Iranul?

• Numai caviarul recoltat din femele vii este de calitate, deoarece după moartea acestora icrele
capătă un gust amar?