PROIECTUL LUCRARII DE DIPLOMA

1. Titlul lucrarii.
2. Etiopatogenie:
2.1.Ereditate;
2.2.Factori infectiosi;
2.3.Alti factori etiopatologici.
3. Anatomie patologica.
4. Simptomatologie
4.1.Istoricul bolii actuale
4.2.Anamneza generala
4.3.Starea prezenta cu examenul clinic.
4.3.1.Starea prezenta;
4.3.2.Examenul clinic;
4.3.3.Examenul radiologic;
4.3.4.Examenul de laborator.
4.4.Complicatile Spondilitei.
5. Criterii clinice, radiologice si de laborator pentru sustinerea
diagnosticului.
6. Diagnostic diferentiar;
7. Evolutia bolii;
8. Prognosticul bolii;
9. Tratament:
9.1. Profilactic:
9.2. Curativ:
a. Igieno-dietetic;
b. Corectia starii psihice;
c. Medicamentatos;
d. Tratament ortopedic;
e. Tratament chirurgical.
f. Terapia fizicala si de recuperare prin hidrotermotterapie
generala sau locala si electroterapia.
g. Masajul;
h. Kinetoterapia;
i. Terapie ocupationala.
10.Cura balneara;
 1. TITLU

Spondilita anchilozanta este o boala inflamatoare cronica care afecteaza

predominant coloana vertebrala, procesul inflamator debutand frecvent la
nivelul articulatilor sacroiliace si progresand ascendent. Boala evolueaza
spre fibroza, osificare si anchiloza a coloanei vertebrale, proces reflectat in
denumirea greceasca a bolii: "spondilos" =vertebra si "anchilos" =stramb.
Suferinta mai este cunoscuta sub numele de: boala Marie Strumpel,
pelvispondilita anchilozanta, spondilartrita anchilozanta si spondilita
anchilopoetica.
Spondilita anchilozanta alaturi de: sindromul Reiter, artropatiile reactive,
artropatia psoriazica, boala Wipple, sindromul Behcet, artropatii
enteropatice;se afla sub entitatea "Spondilartropatii seronegative". Sub
aceasta denumire este reprezentat grupul de artropatii inflamatoare distincte
fata de poliartrita reumatoida. Prefixul "spondil" subliniaza afectarea
frecventa a coloanei vertebrale, iar termenul de "seronegativ" implica
absenta factorului reumatoid .
Caracteristicile acestui grup sunt: absenta factorului reumatoid, absenta
nodulilor subcutanati, sacroileita cu sau fara spondilita, aspecte clinice
comune, agregare familiala si incidenta crescuta a antigenului de
histocompatibilitate H.L.A.-B27.
Din grupul spondilartropatiilor seronegative, spondilita anchilozanta
repede evoluari in cea ce priveste patogenia, imunologia si chiar
epidemiologia. De asemenea, terapia acestei afectiuni a fost mult modificata
de aportul antiinflamatoarelor nesteroidiene, dar si de combinatile
fizioterapice si kinetoterapice, care permit mentinerea unei mobilitati a
coloanei cat mai fiziologice si prevenirea anchilozei.

2. ETIOPATOGENIE.

Incidenta bolii in populatie variaza in jur de 1%, fiind mai frecventa la

barbati decat la femei. Predominanta maladiei la barbati (tineri) este de mult
recunoscuta (raport 2.5-4-8-8 la 1, dupa diferiti autori).

2.1 EREDITATEA:

In etiologia bolii factorii genetici joaca un rol importanttiparul H.L.A.-B 27

fiiind intalnit la 90-95% dintre pacienti. Studii facute pe subiecti H.L.A.-B 27
pozitivi au demonstrat ca pana la 20% dintre acestia au simptome clinice si
radiologice de boala sau numai modificari radiologice.
 S-a aratat ca incidenta bolii printre rudele celor cu spondilita anchilozanta
este de 22.6 ori mai mare decat in loturile de referinta, iar intr-un studiu
asemanator, se apreciaza ca maladia ar fi de 30 de ori mai frecventa printre
rudele consanguine al spondiliticilor. S-a mai remarcat cresterea frecventei
bolii in familile ce prezinta o femeie bolnava de spondilita anchilozanta.
Astfel studiindu-se cariotipul cu spondilita anchilozanta, s-au evidentiat,
la 7% dintre spondilitici, anomalii cromozomiale (cum ar fi prezenta unui
cromozom "y" de lungime neobijnuita). Deasemenea sa evidentiat fragilitate
si anomalii cromozomiale la mai multi membrii ai unei familii consanguine
cu o agregare neobijnuita a spondilozei anchilozante.
Situsul genetic al acestui antigen este pe cromozomul 6, in apropiere de
gena reavctiei imunitare; el se transmite autosomal dominant, cu o
penetranta de 70% la barbati si 10% la femei.
Dar antigenul H.L.A.-B27 nu are patogenitate directa (ca si complexele
imune din artrita reumatoida); este doar un martor al terenului favorizant
care se transmite genetic dominant, in timp ce spondilita anchilozanta nu se
transmite genetic. Evidentierea ei la bolnavii cu durerilombosacrate in cadrul
unui context clinic insuficient conturat poate permite un diagnostic mai
precoce al spondilitei anchilozante si instituirea unei terapi adecvate.
Aceste date pun in evidenta modificaea raspunsului imun al organismului
purtatoare de antigen H.L.A.-B27 fata de actiunea altor factorietiologici sau
ata de alte agresiuni, cel mai adesea exogene implicate in etiologia
spondilitei anchilozant, dar, cae, in absenta terenului ereditar favorizant nu
ar conduce la o stare morbida.

1.2 FACTORI INFECTIOSI:

Alaturi de factorii genetici, un rol important se acorda factorilor de

mediu, respectiv infectiilor. Initial s-a acordat importanta infectiilor genito-
urinare, iar mai apoi s-a discutat implicarea Klebsellei Pneumoniae. Agentul
infectios a fost identificat la 70% dintre pacientii cu spondilita anchilozanta
in perioada activa de boala si numai 20% dintre cei in faza inactiva,
incidenta agentului infectios pe locul martor fiind de 16%.
Forestier, in 1938 apreciaza ca infectiile gonococice latente ar juca un rol
hotarator in patogenia spondilitei anchilozante, iar frecventa maladiei net
superiora la barbati s-ar datora traectului diferit al limfaticelor prostatei si
veziculelor seminale, care merg la ganglionul presacrat, de unde limfa urca
pe fata anterioara a coloanei vertabrale, comunicand cu limfaticele sacrului
si a articulatiilor vertebrale. Mai plauzibile fata de alte ipoteze, aceasta ar
putea
explica numai acele cazuri de spondilita anchilozanta la care intalnim
infectia neisseriana in antecedente. Ori, numarul cazurilor la care nu
intalnim onococia, care sa fie precedat de aparitia spondilitei anchilozante,
este mult mai mare.
In 1916, Leroy si Fessinger descriu triada conjunctivita-uretrita-sinovita
postdizenterica la patru bolnavi la care Reitrer mai adaoga un caz.
Asa s-a nascut ipoteza reumatismului de origine enterica. Dar intre cele
doua razboaie mondiale, s-au descris unele oculo-uretro-sinovite
concomitent sau urmand enteritelor ndezinterice sau asociate cu uretrite
negonococice.
Este de mult cunoscut rolul recto-colitei, ulcero-hemoragice in
determinaea proceselor de sacroileita bilaterala, cu evolutie ascendenta
progresiva tip spondilta anchilozanta.
Daca asocierile amintite nu pot explica etiologia infectioasa a tuturor
cazurilor de spondilita anchilozanta, ipoteza infectioasa este mai degraba
sustinuta de aspectul clinico-evolutiv al bolii cu fenomenele
insotitoare(V.S.H.accelerat, anemie hipocroma, astenie, subfebrilitate,
pierdere in greutate), ca si modificarile anatomopatologice de tip inflamator
ale articulatiei afectate.

1.3 ALTI FACTORI ETIOPATOGENICI:

In absenta unei etiologi sigue, in aparitia si evolutia spondilitei

anchilozant au fost implicati numerosi factori.
S-a crezut ca spondilita anchilozanta s-ar datora unei hiperparatiroidii si
s-a comunicat chiar rezultate bune dupa paratiroifdectomie, neconfirmate
ulterior.
Hollander explica osificarea ligamentlor prin legea Holznecht dupa care
aceasta ar fi o reactie de aparatre fata de osteoporoza corpilor vertebtrali,
spondilita anchilozanta fiind mai mult o osteopatie decat o poliatropatie.
Traumatismele coloanei vertebrale, chiar minore neinsemnate, expunerile
repetate sau prelungite la frig si umezeala, au fost evidentiate anamnetic la
un procent insmnat din cazuri. Observatiile clinice precise arata ca acestea
pot interveni ca factori favorizanti, precipitanti sau de redesteptare a bolii
dar nu li se pot atribui un rol determinant evident.
Acasti factori favotizanti, exo- si endogen, pot contribui la exprimarea
fenotipica a "tarii" genetice sau rolul lor se poate limita la grabirea aparitiei
suferintei, care pana atunci evolueaza subclinic.
 Oricum, in precizarea ei individualizarea tratamentului la un spondilitic
este absolut necesar sa investigam eventuala existenta a unor factori exogeni
posibila implicare in aparitia si agravarea suferintei si saupra carora putem
interveni terapeutic si recuperator.

3.ANATOMIE PATOLOGICA:

Leziunile patologice reflecta un proces inflamator cronic caracterizat

initial prin hipervascularizatie si infiltrare cu limfocite, plsmocite,
macrofage. Leziunile inflamatoare mentnate au tendinta de vindecare prin
fibroza si osificae.
Sunt afectate articulatiile coloanei vrtebrale, atit cele sinoviale diartrodiale
(interapofizare si costovertebrale), cat si cele cartilaginoase nesinoviale
(intervertregrale, manubriosternala, simfiza pubiana). Articulatia sacroiliaca
afectata precoce, poseda atat caracterele articulatiei cartilaginoase, cat si ale
celei sinoviale. Articulatiile periferice (sold, umar, genunchi) sunt ineresate
mai rar ca cele vetebrale.
Leziunile anatomopatologice sunt de trei tipuri;
a. inflamatoare;
b. neinflamatoare ( osificare, fibroze);
c. depunei de amiloid.
In functie de stadiul evolutiv si forma clinica, aceste trei tipuri de leziuni
se vor combina in grade variate caracteristice fiecarui bolnav. In plus, o parte
din bolnavi, prezinta leziuni ale unor organe interne care complica atat
diagnosticul cat si aprecierea evolutiva.

4.SIMPTOMATOLOGIE.

4.1 ISTORICUL BOLII:

Consta in intervievarea bolnavului pentru a afla conditiile aparitiei
primelor simptome swi modul debutului (brusc sau lent ), in cazul
complicatiilor tardive. Se mai constata simptomele subiective, impotenta
functionala. Se precizeaza de catre bolnav, tratamentele anterioare facute
pana la data consutului.

4.2 ANAMNEZA GENERALA:

Ne poate furniza date importante privind etiopatogenia afectiunii, iar in
cazuri de traumatisme descrierea meanismului de producere al acestora. Este
necesara o anamneza foarte stransa pentru a realiza vechimea si nuanta
suferintei.
 4.3 STAREA PREZENTA CU EXAMENUL CLINIC:

4.3.1 STAREA PREZENTA:

Tabloul clinic este dominat de durerea lombara care prezinta caracterele

durerii tipicede cauza inflamatoare ce debuteaza insidios, este recidivanta si
persistanta. Apare in special in jumattea a doua a nopti si este de intensitate
vareiabila, insotindu-se de redoare matinala. Durerea se amelioreaza dupa
exercitiu fizic si se agraveaza dupa repaos prelungit.Uneori durerii lombare i
se asociaza radiculalgie sciatica cu iradiere pana la spatiul popliteu,
recidivanta, bilaterala, aparand alternanta (sciatica in bascula).
Pentru sintetizare, simptomatologia spondilitei anchilozante a fost grupata
in trei sindroame: clinic, radioligic si biologic, iar evolutia bolii a fost
stadializata si ea, mai mult in scop didactic, in trei faze: de debut, de evolutie
(extensie) si de stabilizare.
In majoritatea cazurilor, evolutia spondilitei anchilozante afecteaza
ascendent coloana vertebrala, incepand cu prindeea articulatiilor sacroiliace
a coloanei dorsolombare si, apoi, a coloanei cervicale, iar semnele
dominante sunt: durerea, redoarea si limitarea mobilitati cu paticularitati
segmentare.
Prindrea articulatiilor sacroiliace corespunde, la peste jumatate din cazuri,
fazei de debut.
Intr-un procent mic (20%) si mai ales la femei si copii boala debuteaza
prin artrite periferice. Acestea sunt frecvent localizate la sold si genunchi.
Durerea lombosacrata din spondilita anchilozanta are unele trasaturi
caracteristice. In majoritatea cazurilor, suferindul este un barbat tanar de 20-
30 ani, care solicita consultul pentru o durere sau redoare lombara,
lombosacrata, de intensitate moderata, dar tenace, care s-a instalat in luni sau
ani cu perioade de relativa acalmie. Uneori, durerea din spondilita
anchilozanta este localizata in partea inferioara a coloanei vertebrale si
sugereaza un lumbago cronic foarte rar la tineri. Durerea apare la trei-patru
dimineata si trezeste bolnavul din somn. Alteori, la scularea din pat,
pacientul simte doar o redoare a segmentului lombar, la inceput
nesemnificativa, pentru ca apoi sa observe ca este jenat la gesturile uzuale.
De cele mai multe ori, probele de elongatie sciatica sunt negative.
Aceste suferinte pot fi insotite de astenie, inapetenta, uneori stare
subfebrila, scadere in greutate.
 Afectarea coloanei ar corespunde fazei de expansiune a bolii. Aceasta se
face uneori in 20-30 de ani, prin pusee succesive separate, la intervalle de
latenta aparent completa, dar, cu fiecare puseu, redoarea creste si mobilitatea
se reduce.
Afectarea coloanei dorsale si a toracelui se face concomitent sau in
continuarea afectarii regiunii lombare. Poate aparea deformarea cifotica a
coloanei cu toracele aplatizat antero-posterior "in expiratie". Aceste suferinte
sunt urmarea extinderii procesului inflamator la nivelul articulatilor
interapofizare posterioare. Aplatizarea toracelui este pusa in seama atrofierii
muschilor pectorali, iar mecanismul cifozei se invoca si hipotonia muschilor
extensori ai rahisului.
In fazele tardive ale evolutiei de stabilizare a procesului ingflamator si,
mai ales, cand tratamentul a fost tarziu inceput sau incomplet, dupa ani de
suferinta, deformarile dau bolnavului o postura caracteristica, datorita
proiectiei anterioare a capului, a cifozei (dorsale sau dorsolombare), flexiei
de grade variabile a articulatilor coxofemurale si genunchilor, asa zisa "in Z"
sau "de schior".
Exista si posibilitatea anchilozei in rectitudine, comparata de unii autori
cu imaginea din tabloul "Lazar, scoala-te din groapa".
Manifestarile extraarticulare coincid cu iridocilita uni- sau bilaterala.
Poate survenii ca modalitate de debut sau in timpul evolutiei.
Prin aspectele clinice semnalate se remarca, cel mai frecvent, insuficienta
aortica dar si insuficienta mitrala.
Pemasura ce procesul inflamator cuprinde articulatile costovertebrale si
sternocostale, se trece de la respiratia toracica fiziologica la cea abdominala.

4.3.2. EXAMENUL CLINIC AL BOLNAVULUI:

Odata ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe

primul plan in cea ce priveste precizarea formei clinice si gradul afectarii din
punct de vedere functional al segmentelor prinse de procesul inflamator
cronic. Tot prin examenul clinic obtinem informatii in cea ce priveste ritmul
evolutiei bolii si, impreuna cu datele furnizate de examenele paraclinice,
posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice aplicate.
Examenul cluinic al bolnavului de spondilita anchilozanta presupune:
- examenul clinic generap pe aparate si sisteme;
- examenul coloaneivertebrale in ansanblu si pe segmente, ca si a
articulatiilor umerilor, soldului si articulatiile peruiferice;
- stabilirea restului functional (adica a segmentelor neafectate, care
trebuie mentinute si tonificate cu ajutorul mijloacelor terapeutice
 si de profilaxie de care dispunem);
- inregistrarea dinamica, in fisa de dispensarizare a bolnavului de
spondilita anchilozanta, a datelor de bilant osteoarticular si
muscular, atat pentru segmentele afectate, cat si pentru cele libere,
pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.
Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de statica si
dinamica osteoarticulara si vor fi raportate la situatia concreta a pacientului
(conditi de viata si munca, activitate profesionala cu specificul ei, deprinderi
etc.).

4.3.3.EXAMENUL RADIOLOGIC:

In cazul suspectarii unei spondilite anchilozante, trebuie executat la

nivelul coloanei si articulatilor sacroiliace.
Tabloul radiologic al leziunilor spondilitei anchilozante ale articulatilor
periferice seamana foarte mult cu leziunile din artrita reumatoida dar
evolutia lor difera: in spondilita anchilozanta artritele sunt nondistructive si
osifiante.

4.3.4. EXAMENUL DE LABORATOR:

Cea mai valorioasa proba de laborator este viteza de sedimentare a

hematiilor (V.S.H.).
La 80% din bolnavi V.S.H. este crescut cu valori osciland intre 20-100
mm/h. Nu exista relatie intre valorile V.S.H. si vechimea bolii, dar accelarea
ei arata, de cele mai multe ori, o faza de activitate a bolii.
In 15-20% din cazuri, V.S.H. este normala, desi clinic pot fi uneori semne
de evolutie.
La 23% din cazuri s-au intalnit valori pana la 10.5 gr la mie hemoglobina.
Numarul leucocitelor se situeaza, in majoritatea cazurilor intre limitele
normale.
Urocultura a fost sterila la 87.5% si a evidentiat prezenta colibacilului
la12.5%.
4.4 COMPLICATIILE SPONDILITEI ANCHILOZANTE:

- Cea mai severa complicatie este insuficienta cardiaca, urmare fie a

valvulopatiei aortice sau a cordului pulmonar cronic, datorat
insuficientei respiratorii restrictive.
- Cand coloana vertebrala devine rigida, traumatismele, chiar
nensemnate, o pot fractura ca pe un os lung cu leziuni neurologice
grave.
- Tuberculoza pulmonara este prezenta la 5-8% din cazuri, datorita,
mai ales, insuficientei ventilatorii
- Dupa 10-30 ani de evolute, se poate instala o hipotrofie musculara
progresiva mergand pana la casexie.
- Amiloidoza, intalnita pana la 6% din cazuri, mai ales la formele
severe, cu evolutie indelungata, este caracterizata prin depuneri de
amiloid in diferite organe. Cand este interesat, predominant,
rinichiul, prognosticul este grav, bolnavii sfarsind, frecvent, in
insuficienta renala.

5. CRITERII CLINICE, RADIOLOGICE SI DE LABORATOR

PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI.

Penru spondilita anchilozanta, la debut, s-au formulat unele criteri de

diagnosticare devenite clasice:
- rahialgia nocturna lombara, dorsala sau cervicala;
- durere in fese uni- sau bilaterala;
- prinderea toracelui in procesul inflamator cu limotarea expansiunii
respiratori;
- localizari periferice de tip inflamator;
- redoare lombara sau cervicala;
- osificari paravertebrale;
- artrite interapofizare;
- V.S.H.accelerata;
- evolutie in pusee, cel putin un puseu dureros;
- apartenenta la grupul HLA-B27.

6. DIAGNOSTIC DIFERENTIAR.

Cea mai frecventa confuzie se face cu hernuia de disc.Caracterele durerii

manifestate prin debut brutal, agravata la repaos si calmata de efort
orienteaza diagnosticul care va fi confirmat de radiografie.
 Spondiloza hiperostozanta reprezinta un diagnostic clinic dificil. Bolnavii
prezinta dureri vertebrale si limitarea marcata a miscarilor in segmentele
afectate, dar expansiunea cutiei toracice este normala, articulatiile
costovertebrale ne fiind lezate. Radiologic se evidentiaza prezenta
osteofitelor. Acestea au o pozitie transversala, sunt grosolane, iar cand
fuzioneaza sunt distantate de cioprpii vertebrali, spre deosebire sindesmofite
care sunt fine si sunt in axul cloanei. Diagnosticul diferentiar al spondilitei
anchilozante include si pe cel al celorlalte spondilartropatii seronegative.

7.EVOLUTIA BOLII.

Boala are o evolutie indelungata cu exarcerbari si remisiuni spontane sau

terapeutice Cu cat debutul bolii este mai precoce cu atat evolutia este mai
severa. 15% dintre bolnavii cu spondilita debutanta la varsta de 15-16 ani
vor necesita in urmatoii 15 ani de proteza totala de sold. Prezenta
manifestarilor extraarticulare ca irita acuta, amiloidaza secundara sau o
evolutie rezistenta la tratament intuneca prognosticul bolii.

8.PROGNOSTICUL BOLII.

Prognosticul functional, cu exceptia formelor rapid si sever invalidante,

este, de asemenea, bun ca si capacitatea de munca pe care va trebuii sa o
pastram atat cat este posibil si sa incurajam bolnavii sa nu abandoneze
munca. Uneori, se poate pune problema reorientarii profesionale.
In general, evolutia si prognosticul spondilitei anchilozante sunt in functie
de precocitatea diagnosticului si tratamentului.

9.TRATAMENT.

9.1.PROFILACTIC:

Sunt recomandate metode de profilaxie secundara, prin evitarea pozitiilor

vicioase, gimnastica respiratorie, evitrea staticii prelungite si mersul pe teren
accidentat.
Sportul recomandat este inoul: spate, bras, fluture . Se mai pot executa
exercitii de fitness in limita posibilitatilor.
9.2.CURATIV.

a. TRATAMENT IGIENO-DIETETIC:

Caracterul cronic al bolii, modificarile degenerative articulare si atrofiile

musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care orienteaza regimul
alimentar al spondilartriticului.
Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proportie crescuta de
proteine animale, in scopul diminuarii tilburarilor distrofice si anemiei. De
asemenea, regimul va inclusde suplimentari de vitamine, in special vitamina
C dar si a vitaminelor din grupul B, si a vitaminelor A si D.
Prezenta anemiei impune, in plus, o alimentatie bogata in fier.
Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.
Mai este necesar un regim de protectie a mucoasei gastrice, cu evitarea
alcoolului, condimentelor, supelor de carmne, dulciurilor concentrate etc.
(deci a tuturor alimentelor care cresc secretia gastrica) si administrarea
preventiva a laptelui si derivatilor nefermentati. Se indica, de asemenea
aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin in perioada
administrarii unor medicamnente ca drogurile antiinflamatoare
nesteroidiene.

b. CORECTIA STARII PSIHICE:

Terapia psihoterapa se loveste de toate dificultatile caracteristice unui

bolnav cronic, cu o afectiune invalidanta, deseori cu raspuns descurajat la
tratament.
Insomnia:poate fi intalnita la numerisi bolnavi, secundara atat durerilor
inflamatoare, cat si a pozitiei incomode de odihna.
Anxietatea: este o manifestare enerala de raspuns psihic al bolnavului la
izolarea in cadrul spitalizarii si la problemele sociale ridicate de boala.
In scopul combaterii acestor fenomene se folosesc drogurile
tranchilizante.
Reactiile depesive: pot fi intalnite, in grade variate, la bolnavii de
spondilita. Treapia include drogurile ortotimizante, care cresc nivelul
cerebral de serotonina.
c. MEDICAMENTATIE ANTIINFLAMATORIE:

Terapia medicamentoasa a sponilitei anchilozante se sprijina in primul

rand pe o clasa eterogena de droguri cu nomenclatura actual
rcunoscuta:substante antiinflamatoare nesteroidiene. In al doilea rand se
utilizeaza glucocortizonii.
Medicamentatia folosita in spondilita anchilozanta se dozeaza dipa cum
urmeaza:
Droguri antiinflamatoare nesteroidiene:
- Acidul acetilsolicilic;
- Indometacin;
- Talmetin;
- Suldinac;
- Zomeripac;
- Fenilbutazona;
- Oxifenilbutazona;
- Ibuprofen;
- Fenoprofen Ca;
- Pirprofen;
- Naproxen;
- Meclofenamat de Na;
- Acid nefenomic;
- Diclofenac;
- Felden.
In spondilita anchilozanta utilizarea acestor substante constituie baza
terapiei medicamentoase,.
Alte droguri utilizate in conditi oarecum speciale in spondilita include
glucocortizonii.

d.TRATAMENT ORTOPEDIC:

Tratamentul ortopedic este indicat pentru corectarea unor mari diformitati

care se instaleaza, cu tot tratamentul medicamentos si balneo-fizoical corect
aplicate.
Cand pozitiile fiziologice nu pot fi controlate si corectate cu ajutorul
posturilor sau cand durerile si contracturile musculare sunt mari si nu
diminueaza sub tratament pot fi indicate corsete rigide de gips. Pentru a forta
corectarea cifozei dorsale,uneori se introduc bucati de fetru intre corset si
stern. Pentru prevenirea si corectarea flexiei coloanei cervicale cat si
proiectiei anterioare a capului se adaoga corsetului un support pentru
barbie,care mentine privirea bolnavului inainte si extensia coloanei
cervicale.
Tot ca masuri ortopedice pot fi indicate cadre sau paturi de hiperextensie.
Indicatiile uneia sau alteia dintre posibilitatile oferite de ortopedie se va
face in functie de starea clinica a bolnavului si de felul cum raspunde la
tratamente, avand totdeauna in vedere faptul ca anchiloza coloanei si a altor
articulatii afectate in spondilita, este de dorit sa se faca in pozitii fiziologice
cu pastrarea axelor, functionale, de miscare.

d. TRATAMENT CHIRURGICAL:

Tratamentul chirurgical in spondilita anchilozanta este rezervat unor

cazuri speciale atunci cand afectarea articulatiilor periferice este de o
agresivitate intensa sau cand deformarile si anchilozele sunt atat de
pronuntate, incat fac dificila sau imposibila activitatea de autoservitre a
bolnavului.
- Sinovectomia, de preferet timpurie;
- Osteotomiile vertebrale sunt indicate celor cu deformare fixa si
mare a coloanei in flexie;
- Artrodeza unei articulati mari;
- Endoprotezele, daca indicatia pentru endoproteza se pune relativ
usor in cazul pacientilor de 60-70 ani, in cazul tinerilor nu se
poate opta de la inceput pentru endoproteza ca solutie definitiva.
f. TERAPIA FIZICALA SI DE RECUPERARE PRIN
HIDROTERMOTERAPIE GENERALA SAU LOCALA SI
ELECTROTERAPIA:

Termoterapia este o procedura de baza in cadrul terapiei fizicale a

spondilitei anchilozante. Importanta ei consta din:
- ca procedura care precede si pregateste kinetoterapia si
- ca procedura in sine, producatoare de hiperemie, cand urmarim
aceasta.
Aplicatile de caldura se impart in:
- aplicatii generale de caldura si
- aplicatii locale de caldura.
Aplicatile generale de caldura se impart in aplicatii umede si uscate.
Din cele umede fac parte baile, impachetarile generale cu namol si baile
cu aburi.

BAILE CALDE:
Baile calde, in functie de temperatura apei, sunt considerate urmatoarele:
- la temperatura de indiferenta (360 C);
- calde (370 C);
- hiperterme (38-390 C);
- intenshiperterme (400 C).

In spondilita anchilozantasunt indicate, mai ales, baile hiperterme, cand

urmarim efectele circulatorii si spasmolitice, miorelaxante in vederea
pregatirii pentru kinetoterapie si baile intens hiperterme de 40 0 C si peste,
atunci cand dorim sa interceptam mecanismele imunologice cu scopul
modularii lor.
Baile de 38 0 C timp de 10 minute sunt foarte potrivite inainte de o sedinta
de kinetoterapie.
In baile de 400 C si peste fluxul termic este foarte intens. Termoreceptorii
sunt puternic excitati, se produce reflexul termocirculator, care va declansa
vazodilatatia brusca periferica, cea ce va solicita circulatia sistematica.
Efectul antiinflamator si antiinfectios se explica atat prin actiunea directa
pe germenele incriminat, cunoscandu-se sensibilitatea diferitilor germeni la
valori variate de temperatura inalta, cat si prin vazodilatatie si cresterea
debitului circulator.
Vom evita termoterapia generala la bolnavii tratati, cu afectiuni asociate,
cardiovasculare sau respiratorii, la care vom prefera o termoterapie generala
blanda sau locala.
 Pentru efectul miorelaxant sunt incluse aplicatile umede de caldura decat
cele uscate.
Bolnavilor de spondilita li se pot indica baile hiperterme atat in stationare
cat si in dispensare, policlinici, sanatorii balneare sau la domiciliu dupa
urmatoarea tehnica: Corpul imersionat pana la gat in cada cu apa calda la
350C. Comprese umede reci pe frunte, termometru sub limba aparat de
tensiune landemana. La 3-5 minute din momentul imersiei se creste
temperatura apei cu 10 C si, apoi, la fiecare 1-3 minute se sreste cu 1 0 C prin
adaous de apa calda, pana la 38.50 C-39.50-400 C temperatura sublinguala si
41-450 C temperatura apei din baie. Dupa ce am atis temperatura centrala
dorita, bolnavul ramane in baie inca 10-20 minute. In timpul procedurii se
urmareste pulsul, care creste cu 10-20 batai pe minut, pentru fiecare grad de
temperatura centrala. Se va urmari, de asemenea raportul dintre puls si
respiratie.
Pentru a mentine efectul de incalzire se recomanda, dupa baie,
impachetarea uscata completa 40-50 minute, cu comprese pe frunte,
controland pulsul si tensiunea in continuare.
Procedura poate fi urmata si de masaj sedativ sau spalare cu dus rece la
0
20 C -20 secunde.
Alta procedura de hidroterapie generala, mai putin folosita este baia cu
namol integral (cu namol sapropelic sau cu namol de turba). Deoarece
namolul are termoconductibilitate mai mica decat apa, transferul de caldura
spre tegument este mai lent. De acea, la baile de namol se folosesc
temperaturi mai mari, pana la 46-470 C fata de 44-450 C in baile cu apa.
Mai des folosite in statiuni balneare sunt baile cu namol diluat (5-10
Kg./vana) la 37-390 C la 20 de minute, sau baile cu sare (2-4 Kg/vana) sau
apa sarata de Ghiol 37-390 C, 15-20 minute.
Impachetarea generala cu namol cald necesita 25-35 Kg namol la cel putin
420 C, cu care se face o ungere pe partile expuse ale corpului, in strat gros de
2-3 cm. Cu cat namolul este mai vascos, se poate folosi la temperaturi mai
mari, pana la 500 C.
Atat in timpul baii cat si impachetarii cu namol, se va pune compresa
umeda rece pe frunte, care protejeaza, crescand termoliza.

BAIA DE ABURI:

In baia de abur completa, vaporii de apa au temperatura de 50 0 C sau putin

peste.
Baia de abur se poate face in camera cu abur, dulap cu abur sau in
instalatii improvizate.
 In 15 minute se elibereaza deficitul caloric, dupa care, la fiecare 15
minute temperatura centrala creste cu 10 C, aceasta ajungand la 39-39.50
dupa 25-30 minute de baie.
Dupa baia de aburi, se recomanda o procedura de racire(o fuziune
completa, baie de imersiein cada sau bazin, dus general rece), pentru a reface
tonusul vascularsi a indeparta transpiratia.
Dintre procedurile uscate de termoterapie generala, bolnavilor de
spondilita le pot fi indicate: baia de lumina generala, sauna si baia de nisip.

BAIA DE LUMINA GENERALA:

Este o procedura termoterapeutica intensa, datorita actiunii directe asupra

tegumentelor a razelor inflarosii si vizibile din spectrul electromagnetic.
Este o baie de aer cald. Caldura este data de 20-25 de becuti de 100-wati.
Aerul din baia de lumina se incalzeste la 60-800 C.
Baia generala de lumina se suporta bine, in prima faza, pentru ca aerul
este uscat. Dupa 20 de minute, in faza a doua a baii de lumina, termoliza nu
mai este eficienta, transpiratia stagneaza si curge, procedura se suporta greu.
Se pune compresa umeda pe frunte, termometrul sub limba. Procedura poate
fi urmata de impachetare umeda completa 20-30 minute sau spalare
completa la 220 C dus sau afuziune fulger. O baie generala de lumina de 15
minute este o pregatire foarte buna pentru kinetoterapie. Ea poate preceda si
unele proceduri de electroterapie indicata in spondilita.

SAUNA;

Se executa intr-o camera cu pereti din lemn de pin. Temperatura aerului

se ridica la 80-1000 C, dar umiditatea aerului este foarte mica.
Este bine suportata chiar de cei cu infarct in antecedente. In timpul
procedurii se poate arunca peste piatra incinsa 1-2 litri de apa, care se
evapora instantaneu, si da senzatia unui jet de caldura pe piele. Se poate face
si flagerare cu nuiele foarte elastice, care elibereaza histamina, marind
vazodilatatia. Dupa aceasta supraincalzire, urmeaza imersia intr-un bazin
mic, cu apa rece sau un dus foarte rece sau imersia in piscina terapeutica.

BAIA COMPLETA DE NISIP:

Este indicata la cei cu spondilita in timpul curei de litoral. Se poate face

pe plaja marii sau cu nisip fin, cuartos, incalzit artificial la 40-50 0 C.
Pacientul se aseaza dezbracat pe nisip, apoi va fi acoperit cu un strat de
nisip, gros de 10-12 cm. Compresa umeda rece pe frunte.
Durata 20-30 minute. Dupa procedura urmeaza spalare completa sau baie
in mare.
Aplicatiile locale de caldura ca si cele generale pot fi umede sau uscate.
Dintre aplicatiile locale de caldura se pot recomanda:

BAIA ASCENDENTA LA EXTREMITATI:

Se gface in cazi speciale pentru maini si picioare. La inceput apa are

temperatura de 350 C si in decurs de 6 minute se creste pana la 40-44 0 C.
Dupa atingerea acestei temperaturi procedura se continua inca 20-
450minute. Este indicata, mai ales, bolnavilor de spondilita care au si
tulburari de circulatie periferica. Daca restul corpului este izolat termic
(acoperit) si sudoarea nu se poate evapora suficient, aportul de caldura poate
avea efect hiperemiant.
IMPACHETAREA CU PARAFINA:

Aplicata corect, este cea mai buna procedura de termoterapie locala.

Parafina are temperatura de topire de 50-600 C si termoconductibilitatea mai
mica decat a apei. Corect, parafina, se aplica lichida sau semilichida prin
pensulare, baie sau turanand-o intr-un manson in jurul articulatiei.
Impachetarea cu parafina va fi urmata de spalarea regiunii la 20-220 C.

CATAPLASME, IMPACHETARILE LOCALE CU NAMOL:

La 44-460 C in strat de 2-4 cm., pe o durata de 25-35 minute, realizeaza o

termoterapie mai intensa. Se aplica in regiunea dorsala a trunchiului pe
centuri si pe membre, partile de corp pe care nu sa aplicat namolul fiind
acoperite. Urmeaza sud de curatire.
Aplicatiile locale de caldura uscata:

BAIA DE LUMINA PARTIALA:

Poate fi indicata c preincalzire inainte de kinetoterapie. Daca durata este

mai mare de20 minute si restul corpului este acoperit, poate avea efect
iperemiant. Este urmata de spalare la 220 C sau dus general, scurt. Se pot
prescrie de 1-3 ori pe zi cate 15-20 minute.

TERMOPATUL:
 Este indicat cand urmarim un flix termic moderat si de durata. Caldura
este cedaaq de cele 3-4 pungi cu lichid termopexic incalzit la 70-80 0 C, care,
in primele 30 minute, cedeaza multa caldura cu efect miorelaxant si de
profunzime.

ELECTROTERAPIA.

Foloseste curentul electric sub diferite aspecte in scop terapeutic.

Este o metoda pasiva, in general usor de suportat. In cazul spondilitei
anchilozante, electroterapia poate fi inclusa intre alte tratamente in cadrul
unei cure balneare.

CURENTI DE JOASA FRECVENTA.

Dintre curentii de joasa frcventa (0-100 Hz) indicati ca: galvanizari,

ionizari, stimuli de joasa frecventa (sinusoidali, neofaradic, rectangular,
triunghiular, progresiv, exponential, diadinamic), in tratamentul spondilitei
putem folosi ionogalvanizarile si curentii diadinamici.
Folosirea curentului galvanic este cea mai veche dintre metodele de
electroterapie. Oricare ar fi metodologia de aplicare, efectele vasculare sunt
pe primul plan, crescand debitul cutanat circulant cu 500%, iar pe cel
muscular cu 300%.
La locul de aplicare al electrozilor se produc fenomene fizico-chimice,
care modifica excitabilitatea, si conductibilitatea tesuturilor astfel: la anod
scade excitabilitatea si creste diferenta de potential, la catod prin
depolarizare creste excitabilitatea, scade diferenta de potential.
Durata unei sedinte este de 15-20 de minute iar ritmul de aplicare poate fi
in functie de starea clinica, de 2-3 ori pe zi, zilnic sau la 2-4 zile. Numarul
total de 10-15 sedinte se poate repeta dupa 2saptamani-3luni.
Vom avea grija ca, pe durata tratamentului bolnavul sa adopte o postura
relaxanta. In cazul spondilitei, acest aspect este foarte important, intrucat, pe
durata unei galvanizari pacientul poate face concomitent si tratamentul
postural, in functie de regiunea de tratat.
Oricare ar fi amplasamentul electrozilor, vom tine seama, mereu, ca
anodul este electrodul analgetic si de obicei, va avea o suprafata mai mica.
Electrodul indirect - catodul va avea o suprafata mai mare; situat distal de
anod, va rezulta un curent descendent sedativ, situat proximal, va rezulta un
curent ascendent proximal.
Baile galvanice (patru celulare) pot fi, deasemenea, recomandate
bolnavilor de spondilita anchilozanta, mai ales celor cu forme periferice,
cand sunt afectate articulatiile mici ale extremitatilor.
Folosind efectele de polarizare si modificare a permeabilitatii tisulare ale
curentului galvanic, putem introduce, prin tegument substante farmacologice
active. Procedura este o ionogalvanizare sau, mai simplu o ionizare. IN cazul
afectiunilor articulare cronice, inflamatorii sau degenerative, ionoforeza este
mult utilizata. Intre alte avantaje ale metodei, fata de administrarea
parenterala a medicamentelor, amintim ca, prihn ionoforeza, putem delimita
precis zona de tratat in functie de marimea si functia electrozilor avand
posibilitatea de a introduce local doze relativ mari de substanta
farmacologica activa ca ioni, deci ca forma electrochimica, care intra
imediat in reactie.
Dar datorita ionilor paraziti de la suprafata tegumentelor, cantitatea de
substanta activa care patrunde se r5educe. De aceea, este necesar ca solutia
anodica sau catodica sa contina de cel putin 20 de ori mai multi ioni activi
de introdus.
Dupa ce curatim tegumentul, aplicam electrodul prin intermediul
invelisului hidrofil imbibat cu solutia medicamentoasa la care se adauga 4-5
ml din solutia de protectie. Trecerea unor substante prin tegument este foarte
mica sau nu patrunde deloc(butazolidina); altele (antibioticele) nu se
introduc prin ionofaza pentru ca sunt foarte alergizante. Se folosesc
substante cu actiune antiinflamatorie, antialgica, care sunt indicate in
tratamentul spodilitei.
Practic putem face ionizarile cu aceeasi aparatura si accesorii ca pentru
galvanizari. Deosebirea consta in accea ca in loc de a imbiba stratul hidrofil
cu apa sau cu ser fiziologic caldut, vom folosi una din solutile
medicamentoase.
Curentii diadinamici sunt curenti sinusoidali redresati. Au 3 efecte
principale:
- de stimulare a motricitatii, sensibilitatii si troficitatii;
- efect de inhibitie prin blocaj catodic al durerii al tonusului
muscular crescut in starile spastice;
- efect de obijnuinta, cea ce inseamna, de fapt, inhibitia, anularea
primelor doua efecte.
Ritmul de aplicare al sedintelor poate fi, dupa starea clinica a bolnavului
de 2-3 ori pe zi sau o sedinta la 2-3 zile.
Cand urmarim, efectul analgetic, este bine sa sistam procedura dupa 6-8
sedinte, pentru ca, uneori, continuand aplicarea ei, durerile se pot exacerba.

CAMPURI MAGNETICE DE JOASA FRECVENTA:

 Magnetodiafluxul este denumirea aparatului care genereaza campuri
magnetice de joasa frecventa folosite in scop terapeutic.
Aparatul poate furniza 3 forme de camp magnetic (continu, intrerupt
ritmic si intrerupt aritmic).
Seria de tratament cuprinde 10-12 sedinte si se recomanda 3-5 serii pe an.
Vom avea grja ca bobinele sa fie orientate cu nordul spre cap si sudul spre
picioare iar pacientul cu capul spre nord.

CURENTII FRECVENTA MEDIA

Cuprinde domeniul intre 1000-100000 Hz.

In electroterapie se folosesc frecvente intre 4000-5000 Hz.si frecventa de
1000 de Hz.
Cand in spondilita sunt afectate si alte articulatii (periferice) putem indica
media frecventa sub media curentilor interferentieri, avand grija sa aplicam
electrozi in mod corespunzator, incat cele doua circuite sa se interfereze in
zona de tratat.
Intensitatea trabuie sa fie crescuta si redusa progresiv, la inceputul si
sfarsitul procedurii. Durata sedintelor este de 15-20 minute cand folosim
electrozi placa si 10 munue cand folosim electrozi ventuza. Numarul
sedintelor este variabil dupa scopul propus si starea clinica a pacientului. Se
pot face zilnic sau la doua zile.
Pentru a mari efectul de profunzime al procedurii (in general a tuturor
procedurilor de electroterapie ) este bine ca aceasta sa fie precedata fie de
masaj, fie de parafina sau baie de lumina.

ULTRASUNETELE:

Undele ultrasonore sunt oscilati mecanice ale materiei cu frecventa mai

mare decat a sunetelor percepute de urechea omului. Este o energie
mecanica obtinuta din energie electrica. Oscilatiile care sunt imprimate
tesuturilor realizeaza un micromasaj.
Ca tehnica de tratament exista doua modalitati de aplicare: directa sau
indirecta prin intermediul apei sau cu oglinda reflectorizanta.
In aplicarea directa, cu capul de tratament in contact cu tegumentul si
uniform apasat, vom face miscari longitudinale si circulare. Pielea se unge
cu ulei de parafina. Dar, pentru ca ultrasunetul mareste permeabilitatea de
membrana se pot introduce substante medicamentoase care cresc actiunea
fibrinolitica.
Eficienta ultrasunetelor este mai mare daca este facuta dupa masaj sau
parafina.

MASAJUL.

Sub diferite forme (manual, uscat sau umed masajul face parte din
"triada" caldura-miscare-masaj sau masaj miscare caldura, in afectiunile
aparatului locomotor.
Masajul este o prelucrare metodica a partilor moi ale corpului in scop
fiziologic sau curativo-profilactic.
Masajul are efecte locale si generale.
Efectele locale sunt:
- actiune sedativa asupra durerilor de tip nevralgic, muscular si
articular;
- actiune hiperemianta locala de imbunatatire a circulatiei locale,
care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra
carora se exercita masajul;
- inlaturarea lichidelor interstitiale de staza, cu accelerarea
proceselor resorbtiei in regiunea masata.
Efectele generale sunt:
- stimularea fuunctiilor aparatului respirator;
- stimularea fuunctiilor aparatului circulator;
- cresterea metabolismului bazal;
- efecte favorabile asupra starii generale a organismului prin
imbunatatirea somnului si sedarea durerilor musculare.
Masajul este compus din manevre principale si manevre secundare.
Manevrele principale sunt: neteziri si vibratii (manevre sedative);
framantat, frictiune si tapotament (manevre tonefiante).

DELIMITAREA ANATOMICA A REGIUNII CERVICO-DORSO

LOMBARA.

Scheletul zonei este alcatuit din: coloana vertebrala, centura

scapulohumerala, cutia toracica si centura pelviana.
Coloana vertebrala este alcatuita din 32-33 vertebre, impartita in cinci
zone:
- zona cervicala alcatuita din 7 vertebre;
- zona dorsala alcatuita din 12 vertebre;
- zona lombara alcatuita din 5 vertebre;
 - zona sacrala formata din 5 vertebre sudate;
- zona coccigiana alcatuita din 4-5 vertebre sudate.
Centura scapulohumerala are scheletul format din: omuplat (scapula),
clavicula (situata anterior), acromeon.
Cutia toracica este alcatuita din 12 perechi de coaste legate posterior de
coloana vertebrala dorsala, si anterior se articuleaza cu osul stern.
Centura pelviana este alcatuita din oasele coxale (ilion, ischion), posterior
se articuleaza cu coloana vertebrala iar anterior cu osul pubis.
Masa musculara a zonelor este alcatuita din: trapez, sterno-cleido-
mastoidian, marii dorsali, romboizi, rotunzi (mare, mic si pronator), dintati,
patratul lombar, muschii fesieri.

TEHNICA MASAJULUI:

Avand in vedere ca pacientul cu spondilita anchilozanta prezita dureri se

efectueaza un masaj sedativ. Masajul se executa pe regiunile: cervicala,
dorsala, lombara si in articulatiile periferice. Inaintea masajului se poate
executa o procedura de incalzire pentru relaxarea musculaturii.
Bolnavul este asezat in decubit ventral si se incepe procedura cu neteziri,
pe zona dorso-lombara, de la plica fesiera cu palmele intinse, se merge
ascendent pe paravertebrali si pe interiorul zonei pana la partea superioare a
zonei dorsale si se opreste in jurul umerilor. Se mai pot executa neteziri tot
cu palmele intinse si pe partea exterioara a corpului si se incheie la vertebra
cervicala C7. Procedure se mai poate continua cu frictiuni combinate cu
vibratii, numai daca se poate si in perioadele de acalmie. Dupa acea se
executa netezirile de intrerupere pe directile aratate mai sus si cu aceeasi
tehnica. Urmeaza vibratiile pe toata suprafata musculara, se executa cu mana
intinsa si articulatia carpiana relaxata. Procedura se incheie cu toate tipurile
de netezire ca la inceputul sedintei. Pe regiunea fesiera fiind o zona cu
musculatura foarte dezvoltata se pot executa si usoare framantari combinate
cu vibratii si geluiri pe toata suprafata musculara. Inaintea procedurii de
masaj se poate administra un supozitor cu indometacin pentru calmarea
durerilor lombare i o executie mai aprofundata in zona respectiva.
Dupa terminarea masajului in zonele respective, pacientul este ridicat in
sezut pentru a i se putea executa masajul in zona cervicala. Se executa tot un
masaj sedativ dar pe alte directii. Framantarile se incep de la gaura occipitala
si se coboara in jos pana la C7 si apoi se inconjoara umerii pana la acromion.
O alta rforma de netezire este cand mainile maseurului se muleaza pe gatul
pacientului. O alta forma este cu degetele Index si medius pe langa coloana
vertebrala, se coboara de la gaura occipitala pana la C7.
 Masajul in articulatile periferice se executa cu neteziri cu partea cubitala
sau cu policele in articulatie si se pot face usoare framantari combinate cu
vibratii. Masajul la o articulatie se executa dupa ce in prealabil a fost facuta
o incalzira a regiunii superioare si inferioare articulatiei.
Masajul poate fi precedat de kinetoterapie.

g. KINETOTERAPIA.

Obiectivul fundamental al terapiei spondilitei este mentinerea mobilitatii

segmentelor neafectate si imbunatatirea acesteia, atunci cand este diminuata
datorita proceselor inflamatorii-osifiante. Acest obiectiv se realizeaza in
primul rand prin miscare. Pentru a avea rezultatele dorite kinetoterapia
trebuie instituita precoce, individualizata, adaptata la forma clinica si stadiul
evolutiv al fiecarui pacient in parte si continua.
Este bine ca sedintele individuale de kinetoterapie sa fie precedate de
practica unei tehnici de relaxare ca si a unor exercitii de gimnastica
respiratorie.
Pacientul se va aseza pe salteaua de gimnastica intro pozitie potrivita
exercitiului de executat. Dupa relaxarea si exercitile de gimnastica
respiratorie prealabila, efectuate in decubit dorsal vom incerca adoptarea
pozitiei sezand pe saltea cu trunchiul flectat in forma de secera, cerand
bolnavului ca, dupa inspiratii adanci sa mareasca flexia trunchiului. In felul
acesta urmarim largirea spatilor intercostale cunoscut fiind ca cutia toracica
a unui spondilitic este fixata in expir.
Din pozitia sezand pe taburet sau din ortostatism, bolnavul va executa
flexiuni laterale ale trunchiului pentru antrenarea la miscare a intregii
coloane vertebrale.
Dupa aceste exercitii pregatitoare vom indica miscarile potrivite
fiecarui bolnav alegand corespunzator baza de pornire si "modelul activ".
Miscarile trebuie ca, prin accentuarea rotatilor, a flexiunilor laterale si a
retroflexilor coloanei vertebrale, sa serveasca la mentinerea mobilitatii
acesteia. Pentru fortificarea musculaturii extensoare si destinderea
musculaturii flexoare a coloanei vertebrale, respectiv pentru a evita atrofiile
si contracturile musculare, prezente in spondilita, se recomanda exercitiile
"in lant" care sa antreneze intreg corpul si extremitatile.
Dupa executarea individuala a exercitilor, se trece, in etapa urmatoare, la
kinetoterapie in grup. Pe cat posibil, grupele vor fi alcatuite din pacienti cu
forme clinice asemanatoare.

Sedintele vor avea loc, la inceput, zilnic, timp de 2-3 saptamana, apoi 2-3
ori pe saptamana in sala de gimnastica (a sanatoriului sau policlinicii),
eventual, in bazine pentru kinetoterapie.

h. TERAPIA OCUPATIONALA.

Reprezinta forme prelungite si specializate de kinetoterapie intre ele

existand unele deosebiri de nuanta.
Terapia ocupationala foloseste intregi serii de aparate si instalatii in scopul
imbunatatiri de efectuare a unor munci sau a deprinderii unor jocuri
distractive.

CURA BALNEARA.

Pe langa programul terapeutic deschis se vor adauga in statiunile de profil:

-Bai cu ape minerale,
-Bai cu ape termale,
-Bai cu plante si sare,
-Bai cu namol.
Mediul ambiant ca si iesirea din mediul obisnuit va grabi pacientului
vindecarea si corectia starii psihice.
Se recomanda statiunile: Ocna Mures, Slanic-Moldova, Caciulata,
Calimanesti, Baile Felix, Baile 1Mai, Baile Herculane, Vatra Dornei, Eforie
Nord, Techirghiol, Mangalia Amara, Sovata.

BIBLIOGRAFIE.
1. SPONDILARTRITA ANCHILOZANTA - Dr. Gheorghe
Lascarache si Dr. Ioan Gutiu - Editura medicala-Bucuresti
1985
2. COMPENDIU DE REUMATOLOGIE - -Eugen D.
Popescu,
Ruxandra Ionescu - Editura Tehnica - 1999
3. FIZIO-KINETPTERAPIA SI RECUPERAREA
MEDICALA IN AFECTIUNILE APARATULUI
LOCOMOTOR - Ieroslav Kiss
4. KINETOLOGIE, PROFILACTICA, TERAPEUTICA SI
DE RECUPERARE. Dr. Tudor sbenghe.