Sunteți pe pagina 1din 782

Ioan I.

ŞTEFĂNESCU
Prof.Dr.Ing.
Universitatea "Dunărea de jos" din Galaţi

UTILAJE PENTRU
PRELUCRAREA PRIMARĂ
A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA
ALIMENTARĂ

Editura TAHNICA - INFO


Chişinău - 2003
Copyright ©, 2003, Editura TEHNICA-INFO Chişinău
Toate drepturile pentru această ediţie sunt rezervate editurii

CZU

Referenţi ştiinţifici:
Prof.Dr.Ing. ION CRUDU,
Universitatea "Dunărea de jos" din Galaţi
Prof.Dr.Ing. CORNELIU POPA,
Universitatea "Dunărea de jos" din Galaţi

Lucrarea prezintă o sinteză a proceselor de prelucrare primară a


materiilor prime pentru industria alimentară şi cuprinde atât procedeele şi
tehnologiile cât şi construcţia şi calculul principalelor maşini, utilaje şi
instalaţii folosite în acest scop.
Sunt prezentate numeroase tipuri constructive de maşini, utilaje sau
instalaţii de prelucrare primară a materiilor prime de origine vegetală şi
animală, ţinând seama de evoluţia lor în timp dar şi de realizările la zi din
ţară şi străinătate.
Această carte, prin conţinutul său ştiinţific şi prin volumul său de
informaţii pe care-l oferă, vine în sprijinul studenţilor şi inginerilor cu profil
mecanic în specialitatea utilajelor tehnologice pentru industria alimentară
cât şi specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară.

Tehnoredactare computerizată:
Ioan I.Ştefănescu, Georgel Chiriţă, Florin Milea,
Universitatea "Dunărea de jos" din Galaţi

ISBN 9975-63-065-4
PREFAŢĂ
Creşterea considerabilă a populaţiei globului, de la 3 miliarde în 1960 la
5,7 miliarde în anul 1994 şi cu o prognoză de 7,5 miliarde în anul 2005, precum şi
migrarea acesteia către oraşe, determină importante consumuri de alimente.
Această situaţie specifică începutului de secol XXI face ca industria
alimentară să cunoască o dezvoltare importantă. Astfel în ultima perioadă s-au
elaborat tehnologii noi şi s-au realizat maşini, utilaje şi instalaţii cu performanţe
tehnice deosebite. Industria pentru producerea de bunuri alimentare trebuie să
asigure atât cantităţile necesare cerute de piaţă cât şi securitatea consumatorilor.
Cele două cerinţe menţionate determină ca procesele tehnologice din
industria alimentară să fie foarte bine cunoscute şi conduse de către operatorii şi
specialiştii din domeniu.
Activitatea socială în care oamenii produc bunuri materiale existenţei şi
dezvoltării societăţii constituie activitatea de producţie. Procesul tehnic de
desfăşurare a activităţii de producţie ce consistă dintr-un şir de procese şi operaţii
care se desfăşoară succesiv sau concomitent, în scopul obţinerii unui produs,
realizării unei lucrări de întreţinere sau reparare a unui sistem tehnic, reprezintă un
proces de producţie.
Tehnologia de producţie reprezintă ansamblul procedeelor, metodelor,
regulilor condiţiilor tehnice etc., aplicate la realizarea unui produs, la executarea
unei lucrări, operaţii etc., după un program prestabilit, justificat din punct de
vedere tehnic şi economic.
Procesul de producţie este format din unul sau mai multe procese
tehnologice de lucru şi din procese tehnologice auxiliare şi de pregătire a
producţiei, de transport, de verificare şi control ale produselor etc. După natura lor,
procesele de producţie pot fi: pentru fabricaţie, pentru realizare a produselor
alimentare, pentru reparaţie etc.
Prin proces tehnologic de lucru se înţelege totalitatea operaţiilor de lucru
efectuate fie pentru realizarea unei lucrări sau a unui grup de lucrări, fie pentru
obţinerea unui produs prin prelucrare sau asamblare, fie pentru întreţinerea sau
repararea unui sistem tehnic.
Un proces tehnologic de lucru este alcătuit din mai multe operaţii
tehnologice de lucru. Operaţia tehnologică de lucru reprezintă activitatea efectuată
de unul sau mai mulţi operatori, acţiunea executată de un aparat, de o maşină, în
cadrul procesului de producţie, al cărui rezultat nu poate fi individualizat
Lucrarea de faţă prezintă o sinteză a proceselor de prelucrare primară a
materiilor prime pentru industria alimentară şi cuprinde atât procedeele şi
tehnologiile cât şi construcţia şi calculul principalelor maşini, utilaje şi instalaţii
folosite în acest scop.
Capitolul 1 - Materii prime folosite în industria alimentară, cuprinde
noţiuni generale cu privire la materiile prime de bază de origine vegetală şi animală
folosite în industria alimentară. Sunt prezentate o diversitate de date cu privire la
compoziţia chimică, proprietăţile fizice, mecanice şi chimice ale materiilor prime
4 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

pentru industria alimentară, date care sunt foarte importante atât pentru elaborarea
cerinţelor de proiectare cât şi a celor privind întreţinerea şi exploatarea utilajelor
din industria alimentară.
Capitolul 2 - Tehnologii generale de prelucrare primară a materiilor prime
pentru industria alimentară, cuprinde noţiunile de bază cu privire la prelucrarea
primară materiilor prime în scopul condiţionării, conservării, păstrării şi depozitării
acestora sau în scopul transformării în semipreparate sau în preparate alimentare.
In cadrul tehnologiilor generale sunt prezentate schemele unor procese
tehnologice care cuprind operaţiile de prelucrare a diferitelor materii prime. La
fiecare operaţie sau grup de operaţii sunt indicate aparatele, maşinile, instalaţiile şi
utilajele care realizează respectivele operaţii.
Capitolul 3 - Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice,
cuprinde principiile de bază şi consideraţiile teoretice care stau la baza separării
seminţelor culturilor principale de impurităţile de natură minerală sau organică. Pe
lângă principiile curăţirii şi sortării seminţelor pe baza proprietăţilor aerodinamice
şi dimensionale, sunt prezentate şi principiile separării speciale (suplimentare) care
au la bază alte proprietăţi specifice cum ar fi coeficientul de frecare, densitatea,
elasticitatea, starea suprafeţei, culoarea, proprietăţile magnetice, hidrodinamice etc.
De asemenea, pentru seminţele anumitor culturi, sunt prezentate principiile
de separare prin descojire, periere, degerminare, decorticare sau condiţionare.
Capitolul 4 - Utilaje pentru prelucrarea primară şi condiţionarea materiilor
prime hortiviticole, cuprinde principiile care stau la baza construcţiei maşinilor,
utilajelor sau instalaţiilor pentru curăţirea, spălarea, sortarea calitativă, calibrarea
şi condiţionarea fructelor şi legumelor. Tot aici sunt prezentate şi unele operaţii şi
utilaje specifice cum ar fi descojirea şi zdrobirea fructelor şi legumelor, zdrobirea
şi dezciorchinarea strugurilor precum şi presarea materiilor prime vegetale.
Capitolul 5 - Maşini şi utilaje pentru prelucrarea primară a materiilor prime
de origine animală, cuprinde principiile, consideraţiile teoretice şi tehnice care stau
la baza construcţiei utilajelor pentru prelucrarea iniţială (abatorizarea) a animalelor
şi păsărilor, prelucrarea iniţială şi condiţionarea ouălor şi laptelui.
Lucrarea prezintă date şi elemente de calcul pentru proiectarea organelor
active de lucru ale maşinilor şi utilajelor specifice diverselor operaţii şi sunt
indicate valori pentru indicii principali ai regimurilor de lucru şi de realizare
optimă a procesului tehnologic. S-a avut în vedere, în primul rând, legătura ideală
ce trebuie să existe între procesul tehnologic de lucru (operaţia) şi maşina sau
utilajul corespunzător.
În volum sunt prezentate numeroase variante constructive de maşini, utilaje
sau instalaţii de prelucrare primară a materiilor prime pentru industria alimentară,
având în vedere evoluţia lor în timp cât şi realizările la zi din ţară şi străinătate.
La elaborarea lucrării s-a folosit bibliografia de specialitate din ţară şi
străinătate precum şi unele rezultate ale cercetării ştiinţifice din domeniu.
Lucrarea se adresează, cu prioritate viitorilor specialişti care absolvă
cursurile facultăţii de inginerie mecanică în specialitatea utilajelor tehnologice
pentru industria alimentară, cât şi inginerilor şi specialiştilor care îşi desfăşoară
activitatea în industria pentru producerea de bunuri alimentare, realizate din materii
prime vegetale şi animale.
Autorul primeşte orice observaţie sinceră şi mulţumeşte pentru sugestiile
care contribuie la îmbunătăţirea acestei lucrări, la o nouă ediţie.
Autorul,
FOREWORD

The considerable increase of the world population, from 3 billion in 1960 to 5.4
billion in 1994 and 7.5 in 2005 along with its migration toward urban areas results in
significant food consumption.
This specific situation of the beginning of the 21st century makes the food industry
develop accordingly. New technologies have lately been developed and machines, tools and
advanced equipment have been manufactured. The food industry should provide both the
amounts of food the market demands and the consumers’ safety.
The two requirements imply that the technological processes in the food industry
should be very well known and monitored by the specialists in the field.
The social activity where people produce material assets necessary for their
existence and society development is called the production activity. The technical process
of developing the production activity consists in a series of successive or simultaneous
processes and operations for the purpose of obtaining a product, perform maintenance or
carry out some repair work etc is the production process.
The production technology is the set of procedures, methods, technical conditions
etc. applied to make a certain product, to perform a certain operation after a pre-established
program duly justified technically and economically.
A production process mainly consists of one or more working technological
processes and auxiliary technological processes along with the preparation of production,
transport, checking and control. According to their nature, the production processes can be
intended for manufacturing, making food products, or repair.
A working technological process is the set of operations carried out to achieve a
certain work or several works, to obtain a product by processing, assembling, maintaining
or repairing a technical system.
A working technological process consists of several operations carried out by a
number of operators, by a device or a machine within the production process whose result
cannot be individualized.

This paper is a synthesis of the primary processing of the raw materials for the
food industry and contain both the procedures/technologies and the construction and
calculation of the basic machinery, equipment and systems used for this purpose.

Chapter I - Raw materials used in the food industry – the general notions on the
basic vegetal and animal raw materials currently used in the food industry. Much
information is focused on the chemical composition, physical/chemical properties of the
raw materials for the food industry, data which are significant for providing the
requirements for design and maintenance and operation of the food industry equipment
6 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Chapter II - General primary processing of the food raw materials - contains


basic information on the raw materials used in the food industry for the purpose of their
conditioning, preservation, storing or their transformation into semi-products or food staff.
The schemes of some technological processes such as processing of various raw materials
are also described. For each operation or group of operations indications are given on the
devices, equipment, machinery, installations associated with that operation is detailed.

Chapter III - The primary processing of the cereal seeds and technical plants -
refer to the basic principles and theoretical considerations which involve seed separation
from impurities of various natures, mineral or organic. In addition to the principles of
peeling off and sorting the seeds based on their basic properties; the special separation
principles based on friction coefficient, density, elasticity, surface condition, color,
magnetic, hydrodynamic properties are discussed upon. Also for certain cultures, some
operations and machines for peeling off, de-germination, conditioning are described.

Chapter IV - Equipment for primary processing and conditioning of the


horticulture, vineyard raw materials and the equipment associated with the preparation of
fruits, vegetables, grapes etc.

Chapter V - Machinery and equipment for processing the animal origin raw
material - refer to the principles, theoretical background for the processing of the meat and
poultry along with the initial preparation and conditioning of eggs and milk.

Data and calculation elements for the design of the active machine parts are also
specified along with the values of the main indicators of the optimum working regime.
Special attention was given to the ideal relationship between a specific operation and the
associated machinery or equipment.
A large number of construction variants for the food industry machines are
presented in the book and their development in time both in the country and abroad.
The literature available and the latest researches in the field were used as
bibliography.
The book is mainly intended for the future specialists, graduates from the
mechanical engineering faculties, field engineers etc.
The author is willing to have any frank opinion about this book and any suggestion
is warmly welcome.

The Author,
CUPRINS
PREFAŢĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .... 3
CAPITOLUL 1. MATERII PRIME FOLOSITE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ . 15
1.1. MATERII PRIME DE ORIGINE VEGETALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .16
1.1.1. Cerealele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .16
1.1.1.1. Grâul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17
1.1.1.2. Secara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .18
1.1.1.3. Porumbul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
1.1.1.4. Orezul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .20
1.1.1.5. Orzul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
1.1.1.6. Alte cereale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22
1.1.1.7. Compoziţia chimică a cerealelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.1.1.8. Indici de apreciere a însuşirilor cerealelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .24
1.1.2. Materii prime oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .30
1.1.2.1. Structura anatomică a seminţelor oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .33
1.1.2.2. Structura microscopică a celulelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .33
1.1.2.3. Compoziţia chimică a seminţelor oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .34
1.1.2.4. Principalele plante oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
1.1.2.5. Plante textilo-oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
1.1.3. Sfecla pentru zahăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
1.1.3.1. Originea şi clasificarea botanică a sfeclei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
1.1.3.2. Structura morfologică a sfeclei pentru zahăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
1.1.3.3. Compoziţia chimică a sfeclei pentru zahăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
1.1.3.4. Calitatea tehnologică a sfeclei pentru zahăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41
1.1.4. Plante leguminoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41
1.1.4.1. Cartoful . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .43
1.1.4.2. Leguminoasele pentru boabe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
1.1.4.3. Alte leguminoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
1.1.5. Fructele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .47
1.1.5.1. Compoziţia chimică a fructelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
1.1.6. Strugurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
1.1.6.1. Soiuri de struguri pentru vinuri albe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
1.1.6.2. Soiuri de struguri pentru vinuri roşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
1.1.6.3. Structura strugurelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . 54
1.1.6.4. Compoziţia chimică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
1.1.7. Tutunul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
1.1.7.1. Structura morfologică a frunzei de tutun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
1.1.7.2. Compoziţia chimică a foilor de tutun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .58
1.1.7.3. Caracteristicile fizice ale tutunului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .58
1.1.8. Hameiul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .60
1.2. MATERII PRIME DE ORIGINE ANIMALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
1.2.1. Carnea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .60
1.2.1.1. Structura cărnii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .61
1.2.1.2. Forma şi mărimea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .61
1.2.1.3. Compoziţia chimică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
1.2.1.4. Caracteristicile cărnii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
1.2.1.5. Carcasa de pasăre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64
1.2.1.6. Carnea de peşte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64
8 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1.2.2. Laptele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .66


1.2.2.1. Proprietăţile fizice ale laptelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
1.2.2.2. Compoziţia chimică a laptelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
1.2.2.3. Laptele altor specii de animale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .69
1.2.3. Ouăle . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .70
1.2.3.1. Structura oului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
1.2.3.2. Compoziţia chimică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
1.2.3.3. Valoarea alimentară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
1.2.3.4. Calitatea ouălor. Caracteristici merceologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .71
1.2.3.5. Condiţii de transport şi păstrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .72
CAPITOLUL 2. TEHNOLOGII PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A
MATERIILOR PRIME PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ . . . . . . . . . 73
2.1. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ A
CEREALELOR. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
2.2. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ A MATERIILOR
PRIME PENTRU INDUSTRIA ULEIURILOR VEGETALE . . . . . . . . . . . . . . . .75
2.3. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A FRUCTELOR ÎN STARE PROASPĂTĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
2.4. PROCESUL TEHNOLOGIC DE DESHIDRATARE A LEGUMELOR ŞI
FRUCTELOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
2.5. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ A
STRUGURILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
2.5.1. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea vinurilor
albe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . .92
2.5.2. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea vinurilor
roşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
2.5.3. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea vinurilor
aromate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .92
2.6. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A SFECLEI DE ZAHĂR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
2.7. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A CĂRNII DE ANIMALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
2.8. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A CĂRNII DE PASĂRE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .104
2.9. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A OUĂLOR PENTRU CONSUM CURENT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107
2.10. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A OUĂLOR PENTRU INDUSTRIALIZARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
2.11. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE PRIMARĂ
A LAPTELUI DE CONSUM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
2.12. PARTICULARITĂŢILE CONSTRUCTIVE, FUNCŢIONALE ŞI DE
UTILIZARE A MAŞINILOR ŞI INSTALAŢIILOR FOLOSITE PENTRU
PRELUCRAREA PRIMARĂ ŞI PĂSTRAREA MATERIILOR
PRIME PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .111
2.13. BILANŢURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111
2.13.1. Bilanţul de materiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .112
2.13.2. Bilanţul de energie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
2.13.3. Bilanţul de energie termică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .114
CAPITOLUL 3. PRELUCRAREA PRIMARĂ A SEMINŢELOR DE
CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
3.1. CONSIDERAŢII GENERALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .115
3.2. SEPARAREA CU AJUTORUL CURENŢILOR DE AER.
SEPARATOARE AERODINAMICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .116
3.2.1. Proprietăţi aerodinamice ale seminţelor. Coeficientul de portanţă . . . . . . . .116
3.2.2. Curăţirea şi sortarea în curenţi de aer verticali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .120
3.2.3. Curăţirea în curenţi de aer înclinaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .127
3.2.4. Variante constructive de utilaje pentru curăţirea şi sortarea în curenţi
de aer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Cuprins 9

3.2.4.1. Tararul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132


3.2.4.2. Tararul în cascadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .133
3.2.4.3. Turbo-aspiratorul TTC-OCRIM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .134
3.2.4.4. Tararul-vibrator TRV-OCRIM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .135
3.2.4.5. Canalul de aspiraţie MVSE BUHLER . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .136
3.2.4.6. Tararul MVSB BUHLER . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .138
3.2.4.7. Tararul cu recirculare de aer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .140
3.2.4.8. Separatorul în cascadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
3.2.4.9. Pneumoseparatoarele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
3.2.5. Eliminarea prafului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .147
3.2.5.1. Camere de desprăfuire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
3.2.5.2. Separatorul intermediar de praf de tip MANA . . . . . . . . . . . . . . . . . . .150
3.2.5.3. Ciclonul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
3.2.5.4. Superciclonul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
3.2.5.5. Ecluza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .152
3.2.5.6. Ventilatorul axial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
3.3. SEPARAREA MECANICĂ DUPĂ FORMĂ ŞI DIMENSIUNI . . . . . . . . . . . . .154
3.3.1. Forma şi dimensiunile seminţelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .154
3.3.2. Legea variaţiei dimensiunilor seminţelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
3.3.3. Principii de separare a seminţelor după dimensiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . .159
3.3.4. Clasificarea şi construcţia sitelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
3.3.5. Principii de alegere a sitelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
3.3.6. Aprecierea calităţii separării sitelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
3.3.7. Dispozitive de curăţire a orificiilor sitelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
3.3.8. Scheme de aranjare a sitelor plane în maşinile de separare . . . . . . . . . . . . . 177
3.3.9. Site plane cu mişcare oscilatorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .179
3.3.9.1. Regimul cinematic al sitelor plane fără curent de aer . . . . . . . . . . . . . 179
3.3.9.2. Determinarea vitezei medii de deplasare a materialului pe sită . . . . . .191
3.3.9.3. Regimul cinematic al sitelor plane când acţionează şi un curent
de aer. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194
3.3.9.4. Tipuri constructive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .199
3.3.10. Site cu mişcare plan circulară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .202
3.3.10.1. Elemente generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 202
3.3.10.2. Acţionarea sitelor plane cu mişcare plan circulară . . . . . . . . . . . . . . .204
3.3.10.3. Variante constructive de site cu mişcare plan circulară . . . . . . . . . . .208
3.3.11. Site cu mişcare vibratorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211
3.3.11.1. Site de inerţie (vibroinerţie) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .211
3.3.11.2. Site cu autobalans (autovibrare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .221
3.3.11.3. Site giratorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224
3.3.11.4. Site de rezonanţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227
3.3.11.5. Site electromagnetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .228
3.3.11.6. Site cu mişcări vibratorii circulare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .228
3.3.11.7. Site cu mişcare de ruliu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
3.3.11.8. Sita sonică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230
3.3.11.9. Aspecte constructive privind sitele vibratoare . . . . . . . . . . . . . . . . . .231
3.3.12. Site cilindrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 233
3.3.12.1. Caracterul general al mişcării particulei în sitele cilindrice . . . . . . . .233
3.3.12.2. Regimurile cinematice ale sitelor cilindrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .247
3.3.12.3. Mijloace pentru mărirea vitezelor de lucru ale sitelor cilindrice . . . . 248
3.3.12.4. Parametri constructivi şi funcţionali ai sitelor cilindrice . . . . . . . . . .250
3.3.13. Trioare cu alveole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .258
3.3.13.1. Generalităţi. Clasificare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 258
3.3.13.2. Forma, dimensiunile şi dispunerea alveolelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259
3.3.13.3. Procesul de separare în triorul cilindric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
3.3.13.4. Teoria procesului de lucru în trioarele cilindrice cu alveole
interioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 265
3.3.13.5. Parametrii constructivi şi funcţionali ai trioarelor cilindrice . . . . . . .272
3.3.13.6. Calculul productivităţii, vitezei de deplasare axială
a seminţelor şi puterii triorului cilindric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .275
3.3.13.7. Tipuri constructive de trioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .277
10 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

3.4. CURĂŢIREA SUPLIMENTARĂ (SPECIALĂ) A SEMINŢELOR . . . . . . . . . .291


3.4.1. Separarea seminţelor pe baza diferenţei dintre coeficienţii de frecare . . . . .291
3.4.1.1. Separatoare cu suprafeţe de lucru fixe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .291
3.4.1.2. Separatoare cu suprafeţe de lucru mobile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 299
3.4.2. Separarea seminţelor după diferenţa de densitate şi elasticitate . . . . . . . . . .308
3.4.2.1. Mese de sortare densimetrice (gravitatoare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 309
3.4.2.2. Tipuri constructive de gravitatoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311
3.4.2.3. Mese de sortare deflectoare (reflectoare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .319
3.4.3. Separarea seminţelor după starea suprafeţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .322
3.4.3.1. Separator de tip cilindru cu ace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322
3.4.3.2. Separatoare electromagnetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .322
3.4.3.3. Separatoare după culoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .339
3.4.4. Separarea după proprietăţi hidrodinamice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 343
3.4.4.1. Consideraţii teoretice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 343
3.4.4.2. Tipuri constructive de separatoare hidrodinamice . . . . . . . . . . . . . . . .345
3.4.4.3. Consideraţii tehnice ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 356
3.5. SEPARAREA PRIN DESCOJIRE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 359
3.5.1. Descojirea cerealelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .359
3.5.1.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 359
3.5.1.2. Elemente teoretice privind descojirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 360
3.5.1.3. Tipuri constructive de descojitoare mecanice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 364
3.5.2. Descojirea seminţelor oleaginoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377
3.5.2.1. Scopul descojirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .377
3.5.2.2. Metode de descojire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .377
3.5.2.3. Utilaje folosite pentru descojirea seminţelor de floarea-soarelui . . . . .379
3.5.2.4. Descojirea seminţelor de soia şi ricin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .382
3.6. SEPARAREA PRIN PERIERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .383
3.6.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 383
3.6.2. Maşina de periat cu manta orizontală rotativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 384
3.6.3. Maşina de periat cu manta orizontală fixă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 387
3.6.4. Maşina de polizat malţ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 387
3.7. UTILAJE PENTRU DEGERMINARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .388
3.7.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 388
3.7.2. Degerminarea porumbului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 389
3.7.3. Maşina de degerminat malţ uscat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 394
3.7.4. Maşina de tăiat ţepi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .395
3.8. UTILAJE PENTRU DECORTICARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 396
3.8.1. Decorticarea orezului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 396
3.8.2. Decorticarea grâului (obţinerea arpacaşului) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 404
3.8.3. Decorticarea orzului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 406
3.8.4. Decorticarea ovăzului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .407
3.9. CONDIŢIONAREA CEREALELOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .409
3.9.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 409
3.9.2. Metode pentru evidenţierea procesului de pătrundere a apei în boabele
de cereale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 411
3.9.3. Factorii care influenţează absorbţia apei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .412
3.9.4. Modificarea proprietăţilor structural-mecanice ale părţilor anatomice ale
bobului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 413
3.9.5. Modificări biochimice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .415
3.9.6. Condiţionarea la rece . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 415
3.9.6.1. Aparatul de udat cu turbină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 416
3.9.6.2. Aparatul de udat cu cupe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 417
3.9.6.3. Aparatul de udat prin pulverizare cu discuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 421
3.9.6.4. Aparatul de udat prin pulverizare cu aer comprimat . . . . . . . . . . . . . . 423
3.9.7. Condiţionarea la cald . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 425
3.9.7.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 425
3.9.7.2. Utilaje pentru condiţionarea la cald a cerealelor . . . . . . . . . . . . . . . . . 426
3.9.8. Efectele condiţionării cerealelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .430
Cuprins 11

3.10. TIPURI CONSTRUCTIVE DE MAŞINI DE CURĂŢAT ŞI SORTAT


SEMINŢE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 431
3.10.1. Vânturătoarele şi vânturătoarele sortatoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .431
3.10.2. Maşini de curăţat seminţe aspiratoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .433
3.10.3. Separatoare aspiratoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .434
3.10.4. Maşini de curăţat şi sortat combinate (selectoare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 453
3.10.4.1. Maşina de curăţat seminţe MCS 5/2,5 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .453
3.10.4.2. Selectorul universal SU-4 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .460
3.11. ALEGEREA MIJLOACELOR DE CURĂŢIRE
ŞI SORTARE A SEMINŢELOR PRINCIPALELOR CULTURI . . . . . . . . . . . 462
3.11.1. Curăţirea şi sortarea seminţelor de cereale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .462
3.11.2. Curăţirea şi sortarea leguminoaselor pentru boabe . . . . . . . . . . . . . . . . . . .464
3.11.3. Curăţirea şi sortarea seminţelor de plante tehnice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 466
CAPITOLUL 4. UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ ŞI
CONDIŢIONAREA MATERIILOR PRIME HORTIVITICOLE . . . . . . . . 467
4.1. CURĂŢIREA PRODUSELOR HORTIVITICOLE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .467
4.1.1. Curăţirea legumelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 467
4.1.2. Principiile separării rădăcinoaselor şi tuberculilor de cartofi de
impurităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .469
4.1.2.1. Organe de separare prin cernere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .469
4.1.2.2. Organe de separare a impurităţilor tari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .476
4.2. CONDIŢIONAREA PRIN SPĂLARE A LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR . . . .490
4.2.1. Generalităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 490
4.2.2. Metode de spălare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .491
4.2.3. Maşini de spălat cu bandă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .492
4.2.3.1. Maşini de spălat cu duşuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 492
4.2.3.2. Maşini de spălat cu ventilator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .493
4.2.3.3. Maşina de spălat BS-1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 495
4.2.3.4. Maşina de spălat cu două băi de înmuiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 495
4.2.3.5. Maşina de spălat cu perii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 497
4.2.4. Maşini de spălat cu ax cu palete sau cu şnec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 498
4.2.4.1. Maşina pentru spălarea sfeclei de zahăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .498
4.2.4.2. Maşini de spălat cartofi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 499
4.2.5. Maşini de spălat rotative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .502
4.2.6. Maşini de spălat prin flotaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .504
4.2.7. Alte tipuri de maşini de spălat produse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .506
4.2.8. Parametrii constructivi şi funcţionali ai maşinilor de spălat legume
şi fructe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 507
4.3. SORTAREA CALITATIVĂ A PRODUSELOR HORTICOLE . . . . . . . . . . . . . 509
4.3.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 509
4.3.2. Parametrii constructivi şi funcţionali ai meselor de sortare . . . . . . . . . . . . . 510
4.3.3. Tipuri constructive de maşini de sortare calitativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .512
4.3.3.1. Banda de sortare tip Fructus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .512
4.3.3.2. Banda de sortare cu trei căi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 512
4.3.3.3. Banda de sortare cu role . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .513
4.4. CALIBRAREA PRODUSELOR HORTICOLE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .513
4.4.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 513
4.4.2. Maşini de sortat (calibrat) după dimensiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 514
4.4.3. Maşini de sortat (calibrat) după greutate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 526
4.4.4. Tipuri constructive de maşini de sortat produse horticole . . . . . . . . . . . . . . 529
4.4.4.1. Cilindri sortatori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .529
4.4.4.2. Maşina de calibrat KSM-5000 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .530
4.4.4.3. Maşina de sortat cu benzi având orificii extensibile . . . . . . . . . . . . . . 530
4.4.4.4. Maşina de calibrat cu planuri înclinate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 532
4.4.4.5. Maşina de sortat cu bandă în formă de grătar SO-56 . . . . . . . . . . . . . .533
12 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

4.4.4.6. maşina de sortat cu canale divergente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 533


4.4.4.7. Maşini de calibrat cu con . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .534
4.4.4.8. Maşini de sortat cu rulouri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .534
4.4.4.9. Triorul pentru calibrarea fructelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 535
4.4.4.10. Maşina de calibrat cu cabluri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .536
4.4.4.11. Triorul pentru mazăre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .536
4.4.4.12. Triorul reglabil pentru fasole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 538
4.4.4. 13. Maşini pentru sortarea şi calibrarea cartofilor . . . . . . . . . . . . . . . . . .540
4.5. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU CONDIŢIONAREA FRUCTELOR ŞI
LEGUMELOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .547
4.5.1. Instalaţia de condiţionat tomate tip ICT-1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548
4.5.2. Instalaţia de condiţionat tip IST . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548
4.5.3. Instalaţia de condiţionat mere tip MSM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 551
4.5.4. Instalaţia de condiţionat cartofi ISC-4 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 551
4.5.5. Instalaţia de condiţionat cartofi pe cale umedă ICC-4 . . . . . . . . . . . . . . . . . 551
4.6. UTILAJE FOLOSITE PENTRU DESCOJIREA LEGUMELOR ŞI
FRUCTELOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 554
4.6.1. Maşini şi utilaje pentru descojirea mecanică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 554
4.6.1.1. Maşini de descojit prin abraziune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .554
4.6.1.2. Maşina de descojit cartofi şi rădăcinoase cu funcţionare continuă . . . 555
4.6.1.3. Maşina de descojit (curăţat) ceapa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .556
4.6.1.4. Instalaţii de descojire tip strung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .557
4.6.2. Instalaţii de descojire prin tratare termică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .558
4.6.2.1. Instalaţie discontinuă de descojire termică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .558
4.6.2.2. Instalaţie continuă de descojire cu tambur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .559
4.6.2.3. Instalaţie continuă de descojire cu transportor melcat . . . . . . . . . . . . .560
4.6.2.4. Descojirea prin termoexpansiune în vid . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .561
4.6.3. Instalaţii de descojire prin tratare chimică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 561
4.6.3.1. Instalaţie rotativă pentru descojire chimică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 563
4.6.3.2. Depelatorul centrifugal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .563
4.6.3.3. Instalaţie de descojire chimică tip tunel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .563
4.7. MAŞINI PENTRU ZDROBIREA FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR . . . . . . . . . 565
4.7.1. Zdrobitorul de pulpă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .565
4.7.2. Zdrobitorul cu valţuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 565
4.7.3. Maşina de zdrobit cu cuţite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .566
4.7.4. Moara cu ciocane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 567
4.8. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU ZDROBIRE ŞI DEZCIORCHINARE . . . . . . .568
4.8.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 568
4.8.2. Cerinţe impuse maşinilor pentru zdrobire şi dezciorchinare . . . . . . . . . . . . 569
4.8.3. Clasificarea maşinilor pentru zdrobire şi dezciorchinare . . . . . . . . . . . . . . . 570
4.8.4. Construcţia şi funcţionarea maşinilor de zdrobit şi dezciorchinat . . . . . . . . 570
4.8.4.1. Organele active pentru zdrobire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .570
4.8.4.2. Organele active pentru dezciorchinare ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .571
4.8.5. Tipuri constructive de zdrobitoare-dezciorchinătoare . . . . . . . . . . . . . . . . . 572
4.8.5.1. Zdrobitoare-dezciorchinătoare cu valţuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .572
4.8.5.2. Zdrobitoare-dezciorchinătoare centrifuge cu şocuri . . . . . . . . . . . . . . 579
4.8.6. Calculul tehnologic al zdrobitoarelor-dezciorchinătoare . . . . . . . . . . . . . . . 582
4.8.6.1. Elemente dimensionale ale valţurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .582
4.8.6.2. Productivitatea zdrobitoarelor-dezciorchinătoare . . . . . . . . . . . . . . . . 583
4.8.6.3. Consumul energetic la zdrobirea-dezciorchinarea strugurilor . . . . . . .584
4.9. UTILAJE PENTRU SEPARAREA GRAVITAŢIONALĂ A SUCULUI ŞI
MUSTULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .586
4.9.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 586
4.9.2. Clasificarea utilajelor pentru separarea mustului ravac . . . . . . . . . . . . . . . . 587
4.9.3. Variante constructive de scurgătoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 587
4.9.3.1. Scurgătoare cu coş (linuri simple) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 587
4.9.3.2. Scurgătoare cu cameră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .588
4.9.3.3. Scurgătoare cu şnec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 592
Cuprins 13

4.9.3.4. Scurgătorul oscilant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 594


4.9.4. Calculul productivităţii scurgătoarelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .595
4.9.4.1. Productivitatea scurgătorului cu cameră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 595
4.9.4.2. Productivitatea scurgătorului cu şnec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .597
4.10. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU PRESAREA MATERIILOR PRIME
VEGETALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 599
4.10.1. Consideraţii generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 599
4.10.2. Factori care influenţează separarea prin presare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .600
4.10.3. Cerinţe specifice impuse preselor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .602
4.10.4. Clasificarea preselor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 603
4.10.5. Tipuri constructive de prese . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 604
4.10.5.1. Prese cu acţionare discontinuă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .604
4.10.5.2. Prese cu acţiune continuă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .616
4.10.6. Soluţii constructive pentru dispozitivele de reglare a presiunii în presă . . .628
4.10.6.1. Dispozitive de reglare a presiunii cu supape (clapete) . . . . . . . . . . . .628
4.10.6.2. Dispozitive de reglare a presiunii cu mecanisme de închidere cu
con . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 629
4.10.7. Calculul productivităţii şi puterii necesare acţionării preselor . . . . . . . . . . 632
4.10.7.1. Prese mecanice cu acţiune continuă (cu melc) . . . . . . . . . . . . . . . . . .633
4.10.7.2. Prese cu acţiune discontinuă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 637
4.10.8. Cerinţe impuse exploatării şi întreţinerii utilajului de presare . . . . . . . . . . 639
CAPITOLUL 5. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A
MATERIILOR PRIME DE ORIGINE ANIMALĂ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .642
5.1. MATERII PRIME DE ORIGINE ANIMALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 642
5.2. CLASIFICAREA MAŞINILOR ŞI UTILAJELOR DIN INDUSTRIA
CĂRNII ………………………………………. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .643
5.3. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU ABATORIZAREA ANIMALELOR . . . . . . . .644
5.3.1. Rase de animale furnizoare de carne. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 644
5.3.2. Pregătirea animalelor pentru sacrificare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .645
5.3.3. Suprimarea vieţii animalelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .645
5.3.3.1. Dispozitive şi utilaje pentru asomare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .645
5.3.3.2. Sângerarea animalelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 662
5.3.4. Jupuirea animalelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 665
5.3.4.1. Consideraţii teoretice privind procesul de jupuire . . . . . . . . . . . . . . . .665
5.3.4.2. Metode de jupuire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 668
5.3.4.3. Instalaţii pentru jupuirea bovinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .670
5.3.4.4. Instalaţii pentru jupuirea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 673
5.3.4.5. Instalaţii pentru jupuirea ovinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .675
5.3.4.6. Productivitatea instalaţiilor de jupuire prin smulgere. . . . . . . . . . . . . .677
5.3.4.7. Puterea motorului electric. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .679
5.3.5. Opărirea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 680
5.3.5.1. Consideraţii generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .680
5.3.5.2. Instalaţii pentru opărire. . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . .. .. . . . . . . . . . . 681
5.3.5.3. Calculul termic al opăririi porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 683
5.3.6. Depilarea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 687
5.3.6.1. Calculul depilatoarelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 687
5.3.6.2. Instalaţii pentru depilarea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .692
5.3.6.3. Alte procedee de depilare a porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 694
5.3.7. Pârlirea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 695
5.3.7.1. Cuptorul de pârlire cu funcţionare discontinuă.. . . . . . . . . . . . . . . . . . 696
5.3.7.2. Cuptorul de pârlire cu funcţionare continuă.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .697
5.3.8. Răzuirea de scrum şi finisare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 697
5.3.8.1. Maşina de curăţat scrum Selo-Gjerstrup.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 697
5.3.8.2. Maşina de curăţat scrum de fabricaţie rusească. . . . . . . . . . . . . . . . . . 698
5.3.8.3. Finisarea completă a porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 698
5.3.9. Prelucrarea carcaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 699
14 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

5.3.9.1. Eviscerarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .699


5.3.9.2. Utilaje pentru despicarea carcaselor şi porţionare. . . . . . . . . . . . . . . . 702
5.3.9.3. Toaletarea carcaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 706
5.3.9.4. Examenul sanitar-veterinar după tăiere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 706
5.3.9.5. Marcarea cărnii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 706
5.3.10. Criterii generale de apreciere a carcaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .707
5.3.11. Linii pentru prelucrarea animalelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 708
5.3.11.1. Linii pentru prelucrarea bovinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .708
5.3.11.2. Linii pentru prelucrarea porcinelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 710
5.3.12. Abatoare pentru animale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 715
5.3.12.1. Aspecte generale ……………………………………………………715
5.3.12.2. Tăierea bovinelor în flux continuu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..720
5.3.12.3. Linii de tăiere a porcinelor în flux continuu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..726
5.3.12.4. Linii de tăiere a ovinelor în flux continuu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ...728
5.4. MAŞINI ŞI UTILAJE PENTRU ABATORIZAREA PĂSĂRILOR. . . . . . . . . .731
5.4.1. Operaţiile din sectorul de recepţie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 732
5.4.2. Prelucrarea iniţială a păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 732
5.4.2.1. Asomarea păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . …733
5.4.2.2. Sângerarea păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . ...735
5.4.2.3. Opărirea păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 736
5.4.2.4. Jumulirea de pene (deplumarea). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 738
5.4.2.5. Tăierea pielii la gât. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . …741
5.4.2.6. Incizia caudală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .742
5.4.2.7. Smulgerea capetelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 742
5.4.2.8. Flambarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 743
5.4.2.9. Spălarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .744
5.4.2.10. Detaşarea picioarelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .744
5.4.2.11. Desprinderea picioarelor din conveier. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 745
5.4.2.12. Curăţirea conveierului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .745
5.4.3. Aspecte privind prelucrarea iniţială a palmipedelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 746
5.4.4. Prelucrarea finală a păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 747
5. 4.4.1. Extinderea glandei uropigene. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .748
5.4.4.2. Eviscerarea carcaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 748
5.4.4.3. Detaşarea şi prelucrarea organelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 750
5.4.4.4. Îndepărtarea guşei, esofagului şi traheei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 751
5.4.4.5. Extragerea pulmonilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 751
5.4.4.6. Spălarea carcaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 752
5.4.4.7. Finisarea gâturilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .752
5.4.5. Aspecte privind prelucrarea finală a palmipedelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 753
5.4.6. Linii pentru prelucrarea păsărilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 754
5.5. CONDIŢIONAREA OUĂLOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 760
5.5.1. Utilaje pentru curăţirea ouălor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 760
5.5.2. Utilaje pentru sortarea ouălor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .760
5.5.3. Tipuri de maşini de sortat ouă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 765
5.6. CONDIŢIONAREA LAPTELUI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 767
5.6.1. Organizarea zonei de colectare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 767
5.6.2. Prelucrarea primară a laptelui după mulgere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .768
5.6.3. Transportul laptelui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .769
5.6.4. Procedee de igienizare a laptelui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .769
5.6.4.1. Consideraţii generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 769
5.6.4.2. Pasteurizarea laptelui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 770
5.4.4.3. Sterilizarea laptelui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 772
5.4.4.4. Igienizarea prin bactofugare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 775
5.4.4.5. Alte metode de igienizare / conservare a laptelui. . . . . . . . . . . . . . . . . 777
BIBLIOGRAFIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .778
CAPITOLUL 1

1. MATERII PRIME FOLOSITE ÎN INDUSTRIA


ALIMENTARĂ
Materiile prime de bază prelucrate în industria alimentară provin din agricultură.
Fiind de natură biologică, o parte din acestea se caracterizează printr-o labilitate mare sub
acţiunea factorilor interni şi externi, depreciindu-se rapid.
Producţia agricolă se obţine în anumite perioade ale anului, fiind sezonieră şi
influenţată de modul şi tehnologia de cultivare şi de creştere a diferitelor specii din
domeniul vegetal şi animal.
Ţinând seama de aceste două dezavantaje (sezonalitatea şi deprecierea rapidă),
este necesar ca producţia agricolă să fie prelucrată în timp scurt şi cu eficienţă maximă. În
anumite cazuri prelucrarea se desfăşoară pe campanii, utilajele şi forţa de muncă fiind
solicitate la maximum.
Materiile prime alimentare sunt supuse unor procese de transformare, pentru a
obţine produse finite. Produsele alimentare obţinute trebuie să îndeplinească anumite
condiţii:
- să prezinte valoare alimentară;
- să fie salubre;
- să aibă calităţi senzoriale.
Calitatea materiilor prime are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii produselor
finite.
În industria alimentară nu se poate obţine dintr-o materie primă de calitate
inferioară un produs finit de calitate superioară, indiferent de măsurile ce s-ar putea lua în
decursul procesului tehnologic de prelucrare. De aceea, se impune o organizare minuţioasă
a recepţiei materiilor prime şi primirea pentru prelucrare numai a acelora care corespund
tuturor cerinţelor de calitate. Noţiunea de rebut în industria alimentară se întâlneşte mai rar,
iar în cazul apariţiei acesta se recuperează mai greu şi cu costuri ridicate.
Industria alimentară este o ramură complexă deoarece prelucrează materii prime
foarte diversificate, prin procedee foarte variate, în final rezultând o gamă largă de produse
alimentare.
Procedeele de prelucrare pot fi:
- mecanice: curăţire, sortare, calibrare, măcinare, cernere, divizare, mărunţire etc.
- fizice: prelucrare termică, uscare, distilare, rafinare etc.
- fizico-chimice şi bio-chimice: fermentare, prelucrare enzimatică, dezvoltare de
biomasă etc.
Calitatea produselor alimentare. Factorul cel mai important se referă la
salubritatea (inocuitatea) produsului alimentar. Cauzele care transformă un produs
alimentar în unul nealimentar (care devine un pericol pentru sănătatea consumatorului)
sunt:
16 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1. infecţiile alimentare, având ca sursă animalele (de la care provin materiile


prime) sau omul (care prelucrează materiile prime);
2. toxicozele alimentare, care pot fi:
- de natură microbiană: toxiinfecţii alimentare produse de
microorganisme şi produşii lor de metabolism, intoxicaţii alimentare produse de toxine;
- de natură nemicrobiană: substanţe toxice datorate poluării materiilor
prime, substanţe datorate procesului tehnologic, toxicoze datorate unor alimente
convenţional comestibile (legume crude, cartofi încolţiţi etc.), toxicoze datorate unor
produse necomestibile (ciuperci otrăvitoare, seminţele unor plante otrăvitoare, lapţi şi icre
de mreană etc.);
- de natură neclarificată: toxicoze datorate unor alimente (pepene verde,
carne de prepeliţă, miel şi viţel consumate într-un anumit stadiu de maturitate a produsului
respectiv etc.)
După natura şi provenienţa lor, materiile prime alimentare se clasifică în:
a) materii prime de origine vegetală: grâu, secară, porumb, orez, orz (făină),
floarea-soarelui, soia, rapiţă (ulei comestibil), sfeclă pentru zahăr (zahăr), melasă, cartofi,
fructe, inclusiv struguri, tutun;
b) materii prime de origine animală: carne, lapte, ouă.

1.1. MATERII PRIME DE ORIGINE VEGETALĂ.

1.1.1. Cereale.
Cerealele sunt plante cu însuşiri fiziologice comune, făcând parte din familia
Graminae. Principalele cereale cultivate pe glob sunt: grâul, porumbul, secara, orzul,
orezul, ovăzul, ciumiza şi sorgul.
După o statistică FAO, producţia mondială a principalelor cereale, distribuită pe
continente, este dată în tabelul 1.1.

Producţia mondială a principalelor cereale Tabelul 1.1


Producţia (milioane tone)
Cultura Totală Europa America America Asia Africa Oceania
de Nord de Sud
Grâu 537,7 208,6 83,5 30,9 192,6 5,98 16,1
Porumb 505,9 111,8 198,0 63,9 126,6 5,50 0,1

Componenţii chimici (medii) în bobul de cereale, în % Tabelul 1.2


Cereale Apă Amidon Proteine Celuloză Grăsime Săruri
minerale
Grâu 15 70,0 10,0 1,6 1,7 1,7
Secară 15 73,2 7,2 1,6 1,5 1,5
Porumb 15 69,1 8,0 2,2 4,4 1,3
Orez (fără palee) 15 75,6 7,4 0,8 0,4 0,8
Orz 15 67,0 9,5 4,0 2,0 2,5
Ovăz (fără palee) 15 69,1 15,9 2,0 6,8 1,9

Seminţele de cereale, prin conţinutul lor bogat în substanţe hrănitoare, în care


predomină amidonul, au constituit, încă din cele mai vechi timpuri, o sursă importantă în
hrana omului.
17
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Importanţa acestor cereale pentru alimentaţie este conferită de substanţele nutritive


necesare metabolismului organismului uman, prezente în diferite proporţii în boabele
acestor cereale. Principalii constituenţi pe fiecare din aceste cereale sunt prezentaţi în
tabelul 1.2
În afara acestor constituenţi chimici, boabele de cereale mai conţin diferite
vitamine (B1, B2, B6, PP, E şi acidul pantotenic), iar pe lângă substanţele minerale prezente
în proporţii mai mari (calciu, potasiu, fosfor, sodiu, magneziu, fier, sulf, clor) se găseşte o
întreagă gamă de microelemente în componenţa cărora intră: iodul, cuprul, borul, nichelul,
cobaltul, litiul, titanul etc.

1.1.1.1. Grâul.
Grâul (Triticum) reprezintă cereala destinată aproape în exclusivitate pentru
obţinerea făinii necesare produselor de panificaţie.
Pentru fabricarea pâinii, a produselor de franzelărie, a biscuiţilor şi a produselor de
patiserie se utilizează făina provenită din măcinarea unei specii de grâu cu boabele făinoase
(”grâul moale" sau comun - Triticum aestivum, respectiv vulgare), iar pentru fabricarea
pastelor făinoase - un grâu cu boabe tari sticloase (“grâul dur” - Triticum durum).
La măcinarea grâului moale se obţine o cantitate mare de făină normală, pe când la
măcinarea grâului tare se obţine o cantitate sporită de făină "grişată".
În ţara noastră se cultivă, toamna, cel mai mult grâu moale, reprezentat de un
număr important de soiuri, printre care: “Fundulea”, “Flamura”, “Lovrin”, “Turda” şi altele.
Concomitent, se prevede extinderea culturilor de grâu tare la nivelul cerinţelor industriei de
paste făinoase. Dintre soiurile mai importante de grâu tare, specificăm: “Topazul”,
“Duron”, “Hakovskaia”. Calitatea acestora este mult diferită de cea a grâului moale pentru
fabricarea pâinii; în primul rând, boabele au sticlozitate mare şi cantitate superioară de
gluten.
Bobul de grâu (fig. 1.1) este un fruct
(cariopsă) ce conţine un miez făinos
(endospermul), înconjurat de un înveliş compus
din mai multe straturi. Primele trei straturi
exterioare: epicarpul (1), mezocarpul (2) şi
endocarpul (3), formează stratul de protecţie
propriu-zis, respectiv pericarpul (4), constituit din
celule celulozice. Sub pericarp se află învelişul
seminal (5), compus tot din trei straturi: un strat
străveziu impenetrabil pentru apă (6), concrescut
cu un strat pigmentat şi stratul hialin (7). Sub
aceste învelişuri apare un strat celular (8), stratul
aleuronic, compus din celule străvezii mari cu
conţinut granulos de amidon, iar în spaţiile dintre
aceste celule amidonoase se află granule mai mici
cu conţinut proteic. Cea mai mare aglomerare de
substanţe proteice se află spre periferia Fig. 1.1 - Bobul de grâu. Secţiuni şi
endospermului şi, în special, în acest strat desfăşurări pentru punerea în
aleuronic. evidenţă a structurii anatomice.
Forma bobului de grâu este ovală, cu
lungimea de 6-8 mm şi grosimea de 2,5-3,5 mm.
Partea ventrală a bobului este concavă şi prezintă o adâncitură sub formă de şănţuleţ pe
toată lungimea, iar partea dorsală convexă. Un capăt al bobului este acoperit cu excrescenţe
18 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

ale învelişului exterior în formă de perişori celulozici (9) (bărbiţa bobului), iar în celălalt
capăt se găseşte embrionul (10) (germene).
Prin măcinare, părţile morfologice ale grâului se transformă în diferite produse, şi
anume: învelişul în tărâţe, stratul aleuronic şi endospermul în făină, iar embrionul fie în
tărâţe, fie este separat şi utilizat la obţinerea unui produs special (dietetic), sau prelucrat sub
formă de făină de germeni. Deci, principala sursă de obţinere a făinii o reprezintă
endospermul bobului.
Endospermul sau corpul făinos cuprinde cea mai mare parte a bobului (84%),
reprezentând sursa principală de materii nutritive pentru dezvoltarea embrionului. În
centrul endospermului se găsesc granule mari de amidon.
Embrionul (10) conţine organele viitoarei plante (rădăcina, tulpiniţa şi mugurele
terminal). Embrionul este protejat în partea endospermului de cotiledonul seminţei. El este
îmbrăcat numai de pericarp, nefiind protejat de tegumentul seminal şi de stratul aleuronic.
Reprezintă o proporţie de numai 1,5% din bob.
Compoziţia chimică a bobului de grâu depinde de foarte mulţi factori, cei mai
importanţi fiind: soiul, gradul de maturitate a boabelor, compoziţia solului, climă etc.
Compoziţia chimică a bobului de grâu se referă la principalele componente ale
acestuia şi anume: substanţe proteice, glucide, lipide, substanţe minerale, vitamine şi
enzime.
În tabelul 1.3 este prezentată compoziţia chimică a bobului de grâu pentru două
soiuri de grâu mai cunoscute.

Compoziţia chimică a bobului de grâu Tabelul 1.3


Soiul Părţi Componente, %
de grâu anato- Proteine Amidon Zaha- Celuloză Grăsimi Sub-
mice ruri stanţe
Luten- Endos- 14,03 78,87 2,96 0,1 0,75 0,48
scens perm
062 Embrion 39,48 - 25,02 2,36 13,69 6,97
Înveliş+ 33,55 - 6,46 14,82 8,40 8,00
Strat
aleuronic
Mela- Endos- 13,64 81,31 3,60 0,17 0,47 0,44
nopus perm
062 Embrion 26,34 - 25,36 2,26 16,48 4,97
Înveliş+ 24,19 - 2,15 16,53 7,29 10,21
Strat
aleuronic

1.1.1.2. Secara.
Secara (Secale cereale) se cultivă în ţara noastră pe suprafeţe reduse, şi anume, în
Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat. Soiurile cultivate frecvent sunt: “Gloria”,
“Orizont”, “Aurie de Dankow”, “Epos”, “Ianos”, “Ergo”.
Forma bobului de secară este alungită (lungimea de 7-9 mm şi grosimea de 2-3
mm), fiind ceva mai lung şi mai subţire decât bobul de grâu. El are o parte ventrală, mai
puţin concavă, pe care se află şănţuleţul, şi o parte dorsală, convexă. La capătul unde se
găseşte “bărbiţa” bobul de secară este turtit, iar la capătul opus, unde se află embrionul, mai
ascuţit.
19
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Structura morfologică a bobului de secară este asemănătoare cu cea a bobului de


grâu, cu deosebirea că grosimea învelişului şi stratului aleuronic este mai mare decât la
grâu, aceste componente reprezentând 20-22% faţă de 14-15% la bobul de grâu. Proporţia
corpului făinos este mai redusă la bobul de secară (circa 70%).
Prin măcinarea bobului de secară se obţin aceleaşi produse ca şi la grâu, cu
deosebirea că rezultă mai multe tărâţe (grosimea învelişului fiind mai mare), iar embrionul
nu se extrage separat.

1.1.1.3 Porumbul.
Porumbul face parte din familia Gramineae, tribul Maydae, genul Zea, cu trei
specii (Zea Mays L, Zea Mexicana, Zea Perennis).
Porumbul (Zea mays) reprezintă cereala din care se obţine mălaiul şi se cultivă în
toate zonele ţării.
În industria morăritului se foloseşte atât porumbul făinos, cât şi porumbul sticlos,
acesta din urmă îndeosebi la fabricarea unor produse speciale (fulgi, pufuleţi).
Se cultivă o serie diversă de soiuri atât hibrizi simpli (HS), cât mai ales hibrizi
dubli (HD), ca de exemplu: HS 105-Turda, HD 95-Suceava, HD-96 şi 99-Fundulea, HD
205-Podu Iloaiei.
Forma bobului de porumb este diferită de cea a grâului şi variază chiar de la un soi
la altul. Există soiuri ale căror boabe sunt mari (de 10-15 mm) şi au forma unei pene,
prezentând la capăt o adâncitură caracteristică (cele din grupa “Indentata”), precum şi soiuri
cu bobul mai mic (5-7 mm), întrucâtva rotund (cele din grupa “Indurata”). Boabele din
acelaşi ştiulete diferă foarte mult ca mărime şi formă, în funcţie de poziţia lor: cele de la
bază şi cele de la vârf sunt mici, prezintă “colţi” şi au formă rotundă, pe când celelalte sunt
mari şi au formă alungită, turtită.
Culoarea bobului de porumb poate fi
albă, galbenă, portocalie, violetă, roşie de
diferite nuanţe etc. Suprafaţa boabelor este la
unele varietăţi netedă, iar la altele mai zbârcită.
Bobul de porumb (fig. 1.2) este un fruct
compus dintr-un "pericarp" subţire care închide
sămânţa. Pericarpul (învelişul seminţei) (1) este
format din ţesuturi continue, netede, chiar
lucioase, incluzând în ele şi vârful bobului (2).
Sub înveliş apare “stratul seminal” sau
“spermoderma” (3), care acoperă tot bobul cu
excepţia bazei, fiind compus, la rândul lui, din
două straturi: “stratul hilian” şi “stratul brun”.
Ultimul este format din celule alungite, de
culoare închisă, numit şi stratul pigmentat.
Ambele straturi sunt puternic comprimate, încât
dau impresia unei singure membrane, formând Fig. 1.2 - Bobul de porumb. Secţiune
împreună un singur strat protector pentru longitudinală.
germene şi endosperm. Sub acesta apare “stratul
aleuronic” (4), format dintr-un singur rând de celule mari, dreptunghiulare, cu pereţii
îngroşaţi, care nu conţin amidon.
“Endospermul” ocupă partea principală a bobului (80-84%), compus din celule
cu ţesut de înmagazinare de amidon şi proteine. Aspectul general al endospermului se
prezintă în două variante: o parte cornoasă şi una făinoasă, predominând una sau cealaltă, în
20 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

funcţie de varietate. Endospermul cornos (5), denumit astfel deoarece este tare şi translucid,
seamănă cu cornul. Endospermul făinos (6) este moale şi cu textură relativ opacă.
În general, varietăţile de porumb la care predomină endospermul cornos (până la
2:1) sunt de tipul Indurata, iar la cele unde predomină endospermul făinos, de tipul
Indentata (dinte de cal).
În partea inferioară a bobului este plasat embrionul sau germenele (7), care are
formă de pană, cu baza spre vârful bobului şi conţine organele tinere ale plantei. El atinge
10-14% din greutatea bobului, fiind format dintr-un înveliş subţire, “epiteliu”, care
înveleşte forma embrionară a plantulei, şi depozitul primar de hrană a acesteia,
“parenchimul”, foarte bogat în ulei. Conţinutul în ulei al germenului de porumb reprezintă
25% din greutatea acestuia
Prin măcinarea porumbului se obţine din părţile cornoase ale endospermului,
mălaiul extra (“grişat”), iar părţile făinoase - mălaiul superior şi cel comun (fin); din
înveliş - tărâţele, iar germenii se separă în vederea folosirii la extragerea uleiului .
Datorită compoziţiei chimice complexe, porumbul constituie un aliment valoros
pentru om şi animale.
O compoziţie medie ponderată, rezultată pe baza studierii diferitelor varietăţi de
porumb cultivate pe tot globul, este dată în tabelul 1.4.

Compoziţia chimică medie a bobului de porumb Tabelul 1.4


Componente, %
Umi- Proteină Grăsime Zaharuri Dextrine Amidon Pento- Celuloză Cenuşă
ditate brută brută zani brută
13,32 10,05 4,76 2,23 2,47 59,09 4,38 2,25 1,45

Componentele chimice nu sunt distribuite uniform în diferite părţi anatomice ale


bobului. Astfel, pentru un porumb cu umiditatea de 14%, distribuţia este următoarea: 12,5%
în endosperm, 17,5% în embrion şi 10,5% în înveliş.
În tabelul 1.5 este dată compoziţia chimică pe diferite părţi componente ale
bobului de porumb.

Compoziţia chimică a bobului de porumb Tabelul 1.5


Părţile Proporţia % substanţă uscată
componente părţii Proteină Grăsime Substanţe Celuloză Cenuşă
ale bobului anatomice, brută brută neazotate brută
%
Bob întreg 100 12,6 4,3 79,4 2,0 1,7
Endosperm 84 12,2 1,5 85,0 0,6 0,7
Embrion 10 21,7 29,6 34,7 2,9 11,1
Înveliş +
strat 6 6,6 01,6 74,1 16,4 1,3
aleuronic

1.1.1.4. Orezul.
Orezul (Oryza sativa) se cultivă pe terenuri special amenajate, cu multă apă
denumite orezării. Ca soiuri mai importante, amintim: “Polizeşti”, “Bega”, “Ariana”,
“Auriu de Banat”, “Krasnodar” şi “Sidef”.
21
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Bobul de orez are cele mai variate forme şi dimensiuni, de la aproape sferic până
la lunguieţ-cilindric, datorită marii varietăţi de tipuri existente pe glob. Lungimea bobului
variază de la 4,5 până la 10 mm, iar lăţimea între 1,2 şi 3,5 mm. În secţiune, bobul variază,
de asemenea, de la complet făinos până la complet sticlos. Spre deosebire de grâu şi de
secară, orezul nu are şănţuleţ longitudinal. La varietatea de orez aclimatizat în cultura din
ţara noastră, bobul are o formă intermediară între cele descrise mai sus, apropiindu-se ca
dimensiuni şi formă de bobul de orz.
Structura bobului de orez (fig. 1.3), în principiu, este asemănătoare cu cea a
grâului şi a secarei, având în plus un înveliş suplimentar, denumit înveliş floral sau palee
(1). Paleea, deşi la desprinderea din spic rămâne bine ataşată de bob, învelindu-l complet,
desfacerea şi separarea ei se face relativ uşor în fazele de prelucrare industrială. Acest
înveliş celulozic, cu un conţinut foarte mare de silicaţi, este prelungit cu un vârf ţepos (2),
de diferite lungimi, care, uneori, ajunge până la 15 mm.
Sub palee se află “pericarpul” (3), urmând “învelişul
seminal” (4) şi, apoi, “stratul aleuronic” (5). Sub aceste
învelişuri apare “endospermul” (6). La partea inferioară a
bobului se găsesc embrionul (7) şi învelişul de protecţie
al acestuia (8).
Învelişul fructului (pericarpul) este subţire,
constituit din două straturi de celule de culoare argintie
pentru unele varietăţi superioare şi de culoare brună
pentru unele varietăţi inferioare.
Pericarpul este, în general, pigmentat şi după
culoarea acestuia orezul se subîmparte în orez alb, orez
roşu sau orez roz-violet. Varietăţile cultivate la noi sunt
roz-violet sau alb.
Stratul aleuronic reprezintă unul sau două
rânduri de celule cu colţuri.
Endospermul este format din celule mari,
poliedrice, al căror conţinut reprezintă granulele de Fig. 1.3 - Bobul de orez.
amidon şi substanţele proteice. Secţiune longitudinală.
După structura endospermului, bobul de orez
poate fi sticlos, semisticlos sau făinos, acesta din urmă având o culoare mată.
Embrionul este mic şi se află aşezat la unul din capete, pe linia de intersecţie a
părţii centrale cu partea dorsală a bobului.
Prin prelucrare, şi respectiv prin decorticare, plevele şi învelişul bobului se
transformă în coji, care au un foarte mare conţinut de siliciu, iar endospermul formează
orezul decorticat pentru consum.
Boabele cu structură sticloasă - considerate de calitate mai bună - produc mai mult
orez pentru consum, care nu se sfărâmă la fiert, pe când boabele cu structură făinoasă dau
puţin orez, datorită procentului mare de spărturi (brizură) obţinut la prelucrare.

1.1.1.5. Orzul.
Orzul (Hordeum sp.) este materia primă de bază din industria berii, fiind utilizat la
fabricarea malţului şi, în ultimul timp, ca cereală nemalţificată, în procesul de brasaj care
utilizează preparate enzimice.
Cultura orzului se cunoaşte din cele mai vechi timpuri, cu circa 7000 de ani î.e.n.,
pentru prima dată în Iran. La noi se cultivă orzul din neolitic, astăzi ocupând locul patru în
cultura cerealelor după grâu, porumb, orez.
22 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Orzul face parte din clasa gramineelor. Din punct de vedere morfologic planta este
formată din:
- rădăcină (embrionară şi adventivă);
- tulpină (paiul) cilindrică cu noduri şi internoduri;
- limb (frunza), câte unul la fiecare nod;
- inflorescenţă (spic) alcătuită din spiculeţe monoflorale inserate pe un rahis cu o
lungime de 2,5-12 cm şi cu un număr de boabe variind între 15-60. Boabele pot fi dispuse
pe 2, 4 sau 6 rânduri;
- fructul (bobul) este format dintr-o cariopsă, palee şi pană bazală.
După numărul de rânduri de boabe din spic, există mai multe soiuri de orz:
- Hordeum hexastichum varietatea vulgare L (orzul comun) este forma de origine,
cu şase rânduri de boabe, cultivată toamna.
- Hordeum distichum L (orzoaică) este un orz cu două rânduri de boabe; se cultivă
primăvara şi este cel mai bun orz pentru fabricarea berii;
- Hordeum tetrastichum - orzul cu patru rânduri de boabe.
Pentru fabricarea berii rezultatele cele mai bune se obţin prin prelucrarea orzului
de primăvară (orzoaică). Acesta are bobul făinos, cu mult amidon şi cu conţinut de
substanţe proteice şi celuloză mai mic; dă un malţ de bună calitate care permite obţinerea
unei beri de calitate superioară şi permite reducerea consumului specific.
Structura morfologică a boabelor de cereale are un rol deosebit atât în tehnologia
de măcinare, cât şi în cea de fabricare a produselor cerealiere, deoarece fiecare parte
morfologică posedă însuşiri fizico-chimice şi biologice particulare.

1.1.1.6. Alte cereale.


Triticale este o nouă cereală cunoscută de către om prin hibridare (grâu x secară)
care se caracterizează prin însuşiri moştenite de la grâu şi secară, dar cu slabe calităţi de
panificaţie (inferioare celor ale grâului şi secarei). Compoziţia chimică a boabelor,
exprimată în procente din substanţa uscată a acestora cuprinde: proteine brute 14,2%,
amidon 62%, grăsimi brute 1,6%, cenuşă 2,0%.
Sorgul se cultivă pentru boabe, pentru mături, pentru extragerea din tulpină a
sucului dulce (foarte bogat în zahăr), pentru nutreţ verde sau siloz. Compoziţia chimică a
boabelor de sorg este asemănătoare cu cea a boabelor de porumb (proteine brute 11,84%,
amidon 75,37%, grăsimi 3,79%).
Meiul este denumit şi cereală minoră deşi boabele au o valoare nutritivă
asemănătoare cu cea a boabelor celorlalte cereale (proteine brute 10,6%, 61,1 extracte
neazotate, celuloză 8,1%, grăsimi 3,6%). Făina din boabele de mei se utilizează în hrana
oamenilor sub formă de crupe – păsat.
Hrişca se utilizează în hrana oamenilor, a animalelor şi în industria spirtului sub
formă de grişuri şi crupe obţinute prin măcinarea seminţelor. Valoarea nutritivă este
asemănătoare cu cea a boabelor celorlalte cereale, compoziţia chimică cuprinzând: extracte
neazotate 62%, proteine brute 10-11%, grăsimi 2,5%. Este o importantă plantă meliferă,
albinele putând produce 60-90 kg miere de pe un hectar cultivat cu hrişcă.

1.1.1.7. Compoziţia chimică a cerealelor.


Boabele cerealelor au o compoziţie chimică complexă, ele conţinând, în principal:
hidraţi de carbon (glucide), substanţe proteice (protide), grăsimi (lipide), substanţe
minerale, vitamine, enzime (fermenţi) şi apă. Aceste componente sunt repartizate în mod
diferit în bob (în înveliş, în stratul aleuronic, în endosperm şi embrion). Deoarece
componentele chimice care alcătuiesc structura bobului nu au toate aceeaşi valoare
23
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

alimentară pentru organismul uman, prin operaţiile tehnologice la care sunt supuse
cerealele în timpul măcinării sau al decorticării (în cazul orezului) se îndepărtează
componentele mai puţin hrănitoare pentru organismul uman, odată cu tărâţele.
Componentele chimice, precum şi repartiţia acestora în diferitele părţi ale bobului
reprezintă elemente importante pentru aprecierea calităţii tehnologice a cerealelor, cât şi
pentru înţelegerea compoziţiei şi valorii alimentare a produselor rezultate din prelucrarea
industrială a boabelor. Proporţia elementelor chimice din boabele de cereale diferă într-o
oarecare măsură în funcţie de tipul cerealei, soi, gradul de maturitate a boabelor, cantitatea
şi natura îngrăşămintelor administrate, condiţiile pedoclimatice şi lucrările agrotehnice
aplicate la cultivarea cerealelor etc.
1. Hidraţii de carbon. Ponderea cea mai mare în boabele de cereale o au hidraţii
de carbon, dintre care predomină amidonul. Boabele mai conţin şi cantităţi reduse de
celuloză şi zaharuri (glucoză, zaharoză). Amidonul se găseşte aproape în exclusivitate în
corpul făinos al boabelor, pe când celuloza formează învelişul boabelor.
Amidonul reprezintă un component deosebit al grâului, secarei şi porumbului,
întrucât el alcătuieşte masa făinurilor obţinute prin măcinarea acestor cereale, iar în cazul
orezului alcătuieşte în exclusivitate boabele decorticate, pentru consum.
La fabricarea pâinii, amidonul din aluatul supus coacerii în cuptor gelifică,
contribuind la formarea miezului elastic şi poros al produsului.
2. Substanţele proteice. Cerealele conţin o cantitate apreciabilă de proteine
asimilabile. Dintre acestea, importanţă deosebită au gliadina şi glutenina din grâu, care în
prezenţa apei se umflă puternic, formând o masă legată, elastică, numită gluten. Gliadina şi
glutenina din secară nu formează gluten.
Dacă se ia o bucată de aluat din făină de grâu şi se spală în mână cu apă, treptat se
elimină prin curentul de apă amidonul şi particulele de tărâţe, iar în mână rămâne o masă
compactă, elastică, numită gluten. Această masă este formată din proteine puternic
hidratate, conţinând şi unele cantităţi de amidon, celuloză, grăsimi şi substanţe minerale.
Glutenul determină însuşirile de panificaţie ale grâului prin caracteristicile sale
fizice: elasticitate, extensibilitate şi rezistenţă la întindere. Prin aceste caracteristici, el are
capacitatea de a reţine gazele care se formează la începutul fermentării aluatului şi duce, în
final, la formarea porozităţii pâinii, necesară pentru coacere şi panificaţie în general.
Deoarece proteinele generatoare de gluten nu sunt distribuite uniform în bobul de
grâu, conţinutul în gluten al bobului de grâu nu va corespunde cu conţinutul în gluten al
diferitelor sortimente de făină rezultate din grâul respectiv.
Glutenul are un rol hotărâtor în procesul de obţinere a produselor de panificaţie,
mai ales în pâine, produsele de franzelărie şi paste, dând aluatului însuşiri elastico-plastice
proprii. Atât cantitatea, cât şi calitatea glutenului alcătuiesc însuşirile de panificaţie ale
grâului, cantitatea mare şi calitatea bună a glutenului contribuind la obţinerea făinurilor din
care rezultă produse de calitate superioară.
Porumbul conţine, pe lângă glutenină, o proteină specifică, denumită zeină, iar
orezul o proteină specifică de tipul gluteninei numită orizenină, lipsindu-i însă gliadina.
3. Grăsimile. Acestea sunt substanţe de rezervă acumulate în embrion şi în stratul
aleuronic al boabelor. La depozitarea cerealelor în condiţii necorespunzătoare, substanţele
grase râncezesc uşor, ducând la degradarea boabelor.
4. Substanţe minerale. Substanţele minerale din bob se găsesc în cea mai mare
proporţie în înveliş, în stratul aleuronic şi, în cantitate mai mică, în endosperm. Astfel,
învelişul împreună cu stratul aleuronic au un conţinut de 11% substanţe minerale, iar
endospermul 0,35-0,40%. Din această cauză, conţinutul de substanţe minerale a fost adoptat
24 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

ca indice al calităţii produselor obţinute din grâu, el reprezentând gradul de separare a


particulelor de înveliş de masa de produse valoroase (făinuri, grişuri).
În boabele cerealelor se găsesc cel mai frecvent: potasiu, magneziu, fosfor, sodiu,
calciu, siliciu. Straturile periferice ale boabelor (învelişul, stratul aleuronic), ca şi
embrionul, care prin măcinare formează tărâţele, sunt cele mai bogate în substanţe
minerale.
Conţinutul de substanţe minerale, exprimat prin cantitatea de cenuşă care rezultă la
calcinarea boabelor, reprezintă un indice folositor în conducerea procesului tehnologic de
măciniş.
5. Vitaminele. Boabele cerealelor reprezintă o sursă importantă de vitamine pentru
alimentaţie. Învelişul bobului conţine vitamina B 1 (aneurina) şi o serie de vitamine din
complexul B12, iar embrionul vitaminele A şi E. Endospermul conţine o cantitate
neînsemnată de vitamine.
6. Enzimele (fermenţii). În cereale se găsesc numeroase enzime, mai ales acelea
din grupa hidrolazelor şi, în primul rând, amilaze ( şi  - amilaza), care descompun
amidonul în decursul fermentaţiei aluatului de pâine.
Reprezentarea enzimelor în boabele de cereale este neuniformă, ele găsindu-se
concentrate la limita dintre embrion şi endosperm, la periferia endospermului.

1.1.1.8. Indici de apreciere a însuşirilor cerealelor.


Materia primă de bază pentru mori este formată din grâu, secară şi porumb, iar
pentru fabricile de decorticat şi rizerii, orzul şi grâul pentru arpacaş şi orezul pentru
descojire, şlefuire, eventual glasare.
Calitatea cerealelor primite la moară nu trebuie să fie inferioară condiţiilor minime
stabilite prin standardele de stat. Aceşti indici pot fi: generali şi tehnologici de măciniş şi de
panificaţie.

1.1.1.8.1. Indici generali.


Indicii generali se referă la proprietăţile organoleptice ale cerealelor (aspect,
culoare, miros, gust), proprietăţi care se constată cu ajutorul organelor de simţ.
1. Aspectul se observă la toată masa de cereale, urmărindu-se dacă aceasta
corespunde specificului cerealei respective. Se observă dacă boabele au o uniformitate
aproximativă în ceea ce priveşte mărimea şi forma, dacă sunt bine dezvoltate, coapte,
sănătoase, sau dacă nu sunt încolţite, bolnave, şiştave, necoapte, alterate etc. De asemenea,
se observă dacă, în general, boabele sănătoase au un aspect aproximativ lucios, spre
deosebire de cele bolnave, alterate, încolţite etc., care au un aspect mat.
2. Culoarea cerealelor este în funcţie de soiul de cultură. Grâul are culoarea de la
galben-deschis la galben-roşcat; secara, în funcţie de soi, este de culoare verzuie sau
gălbuie; orzul, este de culoare alb-gălbuie; porumbul, în funcţie de soi, trece prin toate
nuanţele, de la alb-gălbui până la portocaliu; orezul are culoarea paleelor, galbenă ca a
paiului. Începuturile de alterare imprimă acestora culoarea maro spre cenuşiu, ceea ce
indică, în cele mai multe cazuri, şi deprecierea bobului, care capătă sub palee culoarea
galben în loc de alb sau roz-violet, galben care începe de la suprafaţa bobului, extinzându-
se în funcţie de gradul de depreciere în toată masa.
3. Mirosul. Masa de cereale trebuie să fie, în primul rând, lipsită de orice alte
mirosuri străine specifice culturii respective. Nu trebuie să apară, îndeosebi, mirosuri de
mucegai, de încins, de substanţe toxice folosite la dezinsecţia cerealelor etc.
4. Gustul cerealelor examinate trebuie să fie, de asemenea, caracteristic acestora.
25
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Dacă boabele sunt alterate, se pune imediat în evidenţă gustul amar, mucegăit,
acru, rânced, sau de diverse substanţe străine impregnate în bob, ori din cauza unor corpuri
străine, îndeosebi seminţe de plante străine prezente în masa de cereale.
5. Infestarea. Cerealele recepţionate pentru prelucrare în mori nu trebuie să
conţină nici un fel de insecte specifice soiului de cereale respectiv. Pentru depistarea
dăunătorilor cerealelor (gărgăriţa, acarienii, molia hambarelor etc.) boabele se cern şi apoi,
cernutul se examinează cu lupa la o lumină puternică.
Prin cernerea probei analizate, dăunătorii mari, în special moliile se reţin pe site cu
ochiuri de 2,5 mm, gărgăriţele, tribolium, linneflens etc. rămân pe sitele cu ochiuri de 1,5
mm, iar acarienii trec prin sita cu ochiuri de 0,7 mm.
Determinarea formei ascunse de contaminare cu gărgăriţa grâului (în interiorul
bobului) se face prin tratarea probei de cereale cu soluţii chimice, de permanganat de
potasiu sau acid sulfuric 1%, care colorează în negru punctele prin care insecta şi-a introdus
ouăle în seminţe.

1.1.1.8.2. Indici tehnologici de prelucrare.


La prelucrarea cerealelor, indiferent de produsul finit, se au în vedere
caracteristicile principale ale fiecărei culturi cerealiere. Caracteristicile mai importante sunt
următoarele:

1. Dimensiunile boabelor variază de la cultură la cultură şi chiar în interiorul


aceleiaşi culturi. Acest indice prezintă importanţă atât pentru eliminarea corpurilor străine,
cât şi pentru fixarea parametrilor de lucru la organele de transformare în produse finite. În
general, se ţine seama de toate cele trei dimensiuni: - lungime, lăţime, grosime sau diametru
- a căror importanţă este luată în considerare chiar în această ordine.

2. Uniformitatea şi mărimea boabelor influenţează atât procesul de şlefuire şi


decorticare la orez, ovăz şi arpacaş, cât şi procesul de sfărâmare la primele pasaje de
măciniş ale grâului, secarei şi porumbului. Astfel, dacă organele de lucru ale maşinilor de
prelucrat se reglează după boabele mari, atunci boabele mici trec fără efect tehnologic şi
invers, dacă reglarea se face după boabele mici, atunci boabele mari vor fi sfărâmate de aşa
natură încât influenţează negativ procesul tehnologic.

3. Conţinutul de corpuri străine influenţează uneori considerabil procesul


tehnologic de prelucrare a cerealelor. Din cultură şi manipulările ulterioare, toate cerealele
au în componenţa lor diferite corpuri străine. Dacă aceste corpuri ajung, prin prelucrare, în
produsul finit, pot imprima acestuia, în funcţie de natura lor mirosuri neplăcute, gust alterat,
sau îi înrăutăţesc culoarea ori aspectul general.
Corpurile străine se împart în următoarele grupe:
- Corpuri străine negre, formate din impurităţi minerale (nisip, pământ, pietriş
etc.), boabe alterate, seminţe de buruieni, corpuri străine vătămătoare (neghină, mălură,
tăciune, conul secarei, zizanie etc.) şi corpuri organice inerte (pleavă, părţi de tulpină,
frunze, insecte moarte).
- Corpuri străine albe, formate din boabele depreciate ale culturii de bază (boabe
sparte, strivite, zbârcite, seci şi neajunse la maturitate) şi din boabe provenite din alte culturi
străine culturii cerealiere de bază.
Corpurile străine se separă din masa de cereale prin folosirea diferenţei dintre
anumite însuşiri ale lor şi ale cerealei ce se prelucrează, cum ar fi: mărimea, forma,
însuşirile aerodinamice, greutatea specifică.
26 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

4. Umiditatea, u%. Reprezintă cantitatea de apă conţinută în masa de boabe,


exprimată procentual faţă de umiditatea maximă (100%). Umiditatea are un rol important
atât în procesul de conservare în depozite, cât şi în procesul de prelucrare. În timpul
păstrării îndelungate în depozite, umiditatea mai mare de 14% favorizează degradarea
cerealelor.
Din punct de vedere al valorii umidităţii, cerealele se clasifică conform tabelului
1.6.

Clasificarea cerealelor după umiditate Tabelul 1.6


Denumirea Uscate Semiumede Umede Foarte
culturii umede
Umiditate, %
Grâu 12-14 14,1-15,5 15,6-17,0 >17
Secară 12-14 14,1-15,5 15,6-17,0 >17
Orz 12-14 14,1-15,5 15,6-17,0 >17
Ovăz 12-14 14,1-16,0 16,0-18,0 >18
Orez 12-14 14,1-15,5 15,6-17,0 >17
Porumb 12-14 14,1-17,0 17,1-20,0 >20

5. Higroscopicitatea masei de boabe. Reprezintă capacitatea de sorbţie şi


desorbţie a vaporilor de apă. Este proprietatea fizică a masei de boabe de a face schimb de
umiditate cu mediul înconjurător.

Umiditatea de echilibru a boabelor de cereale Tabelul 1.7


Produsul Umiditatea relativă a aerului, , %
5 10 15 20 25 30 35 40 45
Grâu - - 7,1 - - 9,3 - - 11,2
Secară 3,7 6,0 7,5 8,4 9,0 9,5 10,0 12,0 12,5
Ovăz 2,6 4,6 6,0 7,0 8,0 8,6 9,0 10,0 10,5
Hrişcă 3,0 5,0 7,0 8,0 9,1 10,0 10,5 11,2 11,8
Produsul Umiditatea relativă a aerului, , %
50 55 60 65 70 75 80 85 90
Grâu - - 13,0 - - 16,4 - - 24,0
Secară 12,5 12,5 13,0 14,0 15,0 16,0 17,5 19,5 22,3
Ovăz 11,6 12,7 13,6 14,0 15,0 16,2 18,0 20,0 22,5
Hrişcă 12,5 13,5 14,5 15,4 16,5 17,6 19,5 21,3 23,5

Transferul de masă dintre aer şi boabe continuă până când presiunea vaporilor de
apă la suprafaţa boabelor şi presiunea aerului devin egale. În acest moment se ajunge la
starea de echilibru higrometric. Umiditatea stabilizată în bob, sub regimul parametrilor
aerului, se numeşte umiditate de echilibru. În tabelul 1.7 se prezintă umiditatea de echilibru
a boabelor de cereale.

6. Sticlozitatea, (%). Indică gradul de compactare a endospermului în boabe. La o


secţiune transversală prin bobul de grâu se pot observa zone sticloase (transparente) şi zone
făinoase (mate). În zonele sticloase, structura apare compactată, iar în zonele făinoase
structura apare mai puţin densă. Boabele sticloase dau prin mărunţire cantităţi mai mari de
27
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

grişuri şi dunsturi şi mai puţină făină, iar consumul de energie la mărunţire creşte. Din
punct de vedere al sticlozităţii, boabele de grâu se împart în: I - boabe cu sticlozitate mai
mare de 70 %; II - boabe cu sticlozitate de 40-70 %; III - boabe cu sticlozitate mai mică de
40 %.
Acest indice caracterizează nu numai însuşirile de măciniş ale cerealelor ci, în
mare măsură, şi prezenţa unui procent mai mare de proteine.

7. Masa hectolitrică (MH, kg/hl). Masa hectolitrică reprezintă masa, exprimată în


kg, a unui volum de boabe de 0,1 m3 (100 l) şi se determină confirm STAS 6123/2-73.
Este influenţată de umiditate, de cantitatea de corpuri străine şi de natura acestora,
forma boabelor, greutatea specifică etc. Pentru principalele cereale valorile sunt date în
tabelul 1.8.

Indici ponderaţi ai principalelor cereale Tabelul 1.8


Masa hectolitrică, Masa relativă a Masa absolută, Densitatea,
Cultura kg/hl 1000 boabe, g g/cm3
g
Grâu 68-85 30-40 30-35 1,2-1,5
Porumb 74-82 130-380 110-320 1,3-1,4
Secară 65-78 28-30 24-26 1,2-1,5
Orz 55-65 38-42 29-37 1,3-1,4
Orez 50-65 30-40 26-36 1,1-1,2

În condiţii ideale de determinare, cu cât masa unui litru de grâu este mai mare, cu
atât boabele trebuie să fie mai consistente şi deci să aibă un conţinut mai mare endosperm,
care se reflectă pozitiv în randamentul în făină.
Normele tehnologice de mărunţire stabilesc extracţii referindu-se la o valoare de
bază a masei hectolitrice (pentru grâu, în mod obişnuit, MH = 78 kg/hl).

8. Masa absolută a 1000 boabe (M1000) constituie, de asemenea, un indicator


orientativ pentru aprecierea însuşirilor de măciniş. Astfel, cu cât bobul de cereale este mai
greu, cu atât şi conţinutul în substanţă valoroasă este mai mare. Cum masa a 1000 boabe
variază între 22,6 şi 47,7, acest indice prezintă o paletă mai largă de apreciere, cât mai
aproape de realitate, a randamentului în făină, în comparaţie cu celălalt indice, masa
hectolitrică, care variază în limite mai strânse - între 74 şi 84 kg/hl. În plus, la acest indice
nu mai apar influenţele date de conţinutul de corpuri străine (mai grele sau mai uşoare), la
aşezarea boabelor în cilindrul aparatului folosit la determinarea masei hectolitrice.
În funcţie de modul de raportare, masa a 1000 de boabe poate fi: relativă şi
absolută.
Masa relativă a 1000 de boabe reprezintă masa a 1000 de seminţe exprimată în
grame la umiditatea pe care o conţin în momentul determinării. Se determină conform
STAS 6123/1-73. Valorile pentru principalele cereale sunt date în tabelul 1.8.
Masa absolută a 1000 de boabe reprezintă masa a 1000 de seminţe exprimată în
grame, raportată la substanţa uscată (tabelul 1.8).

9. Masa specifică reprezintă raportul dintre masa a 1000 de boabe (exprimată în


grame) şi volumul acestora (cm3) (tabelul 1.8).
28 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

10. Densitatea aparentă şi porozitatea masei de boabe. Sunt parametri importanţi


ce trebuie cunoscuţi şi luaţi în considerare la depozitarea şi condiţionarea acestora (tabelul
1.9).
Densitatea aparentă (în vrac sau densitatea masei de boabe), ρv (kg/m3), reprezintă
raportul dintre masa boabelor de cereale şi impurităţi la volumul total ocupat de acestea.
Porozitatea masei de boabe (indice de porozitate), %, exprimă raportul volumului
intergranular la cel total:
Vgeom  Vgr (1.1)
  100, [%]
Vgeom
În tabelul 1.9 se dau valorile acestor mărimi pentru cereale.

Densitatea şi porozitatea cerealelor Tabelul 1.9


Denumirea Densitatea, Porozitatea,
culturii kg/m3 %
Grâu 730-850 35-45
Porumb 680-820 35-55
Secară 680-750 35-55
Orz 580-700 45-55
Orez 470-550 51-65
Hrişcă 460-550 50-60

11. Însuşirile aerodinamice caracterizate prin "viteza de plutire" la care boabele


de cereale şi corpurile străine se menţin în stare de suspensie în curenţi de aer, este diferită
pentru seminţele fiecărei culturi în parte. Aceasta stă la baza construcţiei unor utilaje şi
instalaţii de curăţire în curenţi de aer.
În tabelul 1.10 este dată viteza de plutire a principalelor cereale la temperatura de
20 0C.
Viteza de plutire la 20 0C Tabelul 1.10
Cultura Vp, m/s
Grâu 8,5-10,5
Porumb 12,5-14
Secară 8,5-10
Orz 8,5-10,5

Viteza de plutire la o temperatură t  20 0C se corectează cu relaţia:


 20
v pt  v p 20 (1.2)
t
în care: vpt - viteza de plutire la temperatura t, m/s;
vp20 - viteza de plutire la temperatura de 200 C, m/s;
20, t - densitatea aerului la temperatura de 200 C şi t0 C, kg/m3.

12. Capacitatea de curgere este definită de proprietatea de deplasare în stare liberă


a masei de boabe. Aceasta este influenţată de: forma şi dimensiunile boabelor, starea
suprafeţei acestora, umiditate, conţinutul în corpuri străine, forma şi natura materialului pe
care se deplasează. Capacitatea de curgere a masei de boabe se caracterizează prin unghiul
taluzului natural şi unghiul de frecare.
29
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Unghiul taluzului natural (unghiul pantei) este unghiul dintre diametrul bazei şi
generatoarea conului format prin căderea liberă a masei de boabe pe o suprafaţă orizontală.
Unghiul de frecare este unghiul minim sub care masa de boabe începe să alunece
pe o suprafaţă oarecare. În tabelul 1.11 sunt date unghiurile taluzului natural pentru
principalele cereale.
Limitele de variaţie a unghiului taluzului
natural pentru principalele cereale Tabelul 1.11
Cultura Unghiul taluzului natural, φ0
Grâu 24-38
Porumb 31-40
Orz 27-45
Orez 37-45

13. Autosortarea este însuşirea masei de boabe aflate în cădere de a se aşeza în


straturi succesive, care se diferenţiază în
funcţie de calitatea boabelor. În timpul
căderii libere, autosortarea este
determinată de capacitatea de plutire a
boabelor.
Se pune în evidenţă la încărcarea
celulelor de siloz, când boabele mari cu
capacitate de plutire redusă, cad vertical
aproape de axa celulei, iar boabele mici,
zbârcite, seminţele de buruieni şi pleavă,
cu capacitate de plutire mare, se aşează
spre pereţii celulei de siloz (fig. 1.4).
La încărcarea şi descărcarea
celulelor de siloz are loc autosortarea
boabelor. Aceasta depinde de forma
celulei, de raportul dintre înălţimea
celulei şi secţiunea transversală, de
amplasarea gurilor de alimentare şi Fig. 1.4 - Schema autosortării masei de boabe
evacuare ale celulei de siloz. la încărcarea celulelor de siloz.

14. Capacitatea de adsorbţie şi absorbţie.


Cerealele au însuşirea de a absorbi gazele sau vaporii diferitelor substanţe. Această
proprietate prezintă interes la transportul, păstrarea şi tratamentul cerealelor (ventilare,
uscare, gazare).
Capacitatea de sorbţie se datorează structurii coloidale, capilar-poroase a bobului
şi spaţiului intergranular.

15. Conductivitatea şi difuzibilitatea termică a masei de boabe.


Masa de boabe are o conductivitate şi o difuzibilitate termică mică. Transferul de
căldură în masa de boabe are loc mai mult prin convecţie, prin circulaţia aerului
intergranular.
Conductivitatea termică a masei de boabe depinde de structura şi densitatea
materialului, de umiditatea şi de temperatura acestuia.
30 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Conductivitatea termică mică a masei de boabe se poate explica prin compoziţia


organică a bobului, dar în mod deosebit prin prezenţa aerului intergranular. De altfel,
conductivitatea termică a bobului este de 3-5 ori mai mare decât a masei de boabe.
Difuzivitatea termică a masei de boabe se defineşte prin inerţia termică a acestora
şi variază funcţie de umiditatea şi densitatea acestora.

16. Căldura specifică a masei de boabe este influenţată de umiditate şi


temperatură şi interesează în mod deosebit procesele de uscare, aerare şi gazare.

1.1.2. Materii prime oleaginoase.


Prin materii prime pentru obţinerea uleiurilor vegetale se înţeleg acele materiale,
care, supuse unui proces tehnologic specific, se transformă în produse finite sau
semifabricate. Cu ajutorul unei succesiuni de operaţii de natură mecanică, fizică, chimică şi
biochimică, denumită proces tehnologic, materiile prime sunt transformate în produse de
consum, denumite produse finite.
În cursul procesului de fabricaţie, pe lângă produsele finite, rezultă şi alte produse
care pot fi folosite ca atare sau după o prelucrare prealabilă, ca materii prime sau auxiliare
la fabricarea altor produse sau drept combustibil. Acestea se numesc subproduse.
Produsele finite care rezultă în întreprinderile de ulei, sunt: uleiurile comestibile,
uleiurile tehnice, uleiurile hidrogenate sau solidificate şi margarina.
Plantele de la care se obţin grăsimi (uleiuri vegetale) sunt foarte numeroase. La
unele specii scopul principal al culturii este totdeauna obţinerea de uleiuri (plante
oleaginoase propriu-zise): floarea soarelui, inul de ulei, ricinul, rapiţa, şofrănelul, susanul,
iar în zonele tropicale şi subtropicale: palmierul de ulei, cocotierul, tungul, măslinul. Dintre
speciile furnizoare de ulei, aparţinând altor grupe fitotehnice, amintim: soia, arahidele,
bumbacul, cânepa, inul de fibră, porumbul, sorgul, orezul, macul, tutunul, dovleacul, nucul,
viţa de vie etc.
Convenţional, grăsimile (uleiurile vegetale) se împart în două grupe: uleiuri
comestibile (alimentare) şi uleiuri tehnice.
Dintre uleiurile comestibile care se produc la noi în ţară, cele mai importante sunt:
uleiul de floarea-soarelui, de soia, de rapiţă şi de germeni de porumb.
Uleiurile tehnice cele mai importante fabricate în ţară sunt: uleiul de in, de rapiţă şi
de ricin.
Ca subproduse în fabricile de ulei rezultă: coji, şroturi, concentratul de fosfatide
(lecitina), soapstockul şi oxigenul.
Materiile prime oleaginoase provin din: plante oleaginoase, plante textilo-
oleaginoase şi diverse deşeuri oleaginoase.
Uleiurile şi grăsimile vegetale au un rol important atât în alimentaţie, cât şi ca
materie primă pentru diferite ramuri industriale.
În alimentaţie, dacă se compară între ele cele trei grupe de substanţe de bază:
substanţe proteice, glucide (zaharuri) şi lipide (grăsimi) care intră în alimentaţia omului,
lipidele ocupă primul loc în ceea ce priveşte energia termică degajată în organism, în cursul
procesului de asimilare. Astfel la asimilarea în organism a unui gram de lipide, se degajă în
medie 9,3 kcal, în timp ce la asimilarea aceleiaşi cantităţi de glucide sau de substanţe
proteice rezultă numai câte 4,1 kcal.
În ţesuturile organismului, lipidele constituie un component important al celulelor,
în special al membranelor şi al unor particule din celule. La o alimentaţie raţională, 30-35%
din aportul total al caloriilor trebuie să fie sub formă de lipide, ceea ce corespunde la 1-2 g
pentru 1 kilocorp adult pe zi.
31
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Fie că sunt de origine animală, fie că sunt de origine vegetală, atunci când
temperatura lor de topire este sub 50 0C, materiile grase sunt asimilate aproape complet în
organism. Astfel, uleiul de floarea soarelui se asimilează în proporţie de 96,5%; cel de soia
în proporţie de 97,5%, iar alte uleiuri vegetale în proporţie de 96-98%.
Un rol important în alimentaţie îl au uleiurile vegetale, datorită conţinutului lor în
acizi graşi esenţiali (acid linolic, linolenic şi arhidonic). Acizii graşi esenţiali au o acţiune
stimulatoare asupra pielii, asupra sistemului nervos şi a sistemului endocrin. De asemenea,
s-a constatat că acizii graşi esenţiali contribuie la scăderea conţinutului de colesterol din
sânge. Acizii graşi esenţiali au şi un rol important în procesul de metabolism, în special în
cazul depunerii grăsimilor şi la fixarea enzimelor.
Necesarul zilnic de acizi graşi esenţiali este de 5-8 g sub formă de acid linolic, la o
raţie zilnică de circa 3000 kcal. Această cantitate de acid linolic se poate procura prin
consumul de 8-12 g ulei de soia sau de floarea soarelui, respectiv a unei cantităţi de 9-13 g
ulei de germeni de porumb.
De asemenea, grăsimile vegetale joacă un rol important în alimentaţie şi prin
faptul că ele constituie solventul natural pentru vitaminele liposolubile, care se introduc în
organism prin intermediul lor.
Uleiurile alimentare (folosite şi în industria săpunurilor) au o incidenţă mai redusă
asupra bolilor (cardiopatii, arteroscleroză, lipidemii etc.) faţă de grăsimile animale. Acestea
au o digestibilitate ridicată (~94,5%) şi se consumă mai bine, iar randamentul energetic
pentru obţinerea lor este superior.
Necesarul total de grăsimi alimentare pe plan mondial, se apreciază a fi de cca.
120 mil. tone, din care de origine vegetală 75-80 mil. tone. Cantitatea totală în România,
pentru consumul alimentar este de circa 350000 t/an.
Ponderea din producţia mondială de uleiuri alimentare din diferite specii
furnizoare, este prezentată în tabelul 1.12.

Ponderea uleiurilor alimentare (estimări FAO) din producţia


mondială din diferite specii Tabelul 1.12
Specia furnizoare Producţia Procent, %
(mii tone) din total
Soia 14500 26,0
Floarea-soarelui 7090 12,7
Rapiţă 6700 12,0
Arahide 5000 9,0
Bumbac 4050 7,2
Cocotier (grăsimi coprah) 4620 8,3
Palmier 9200 16,5
Măslin 2092 3,8
Porumb şi orez 1000 1,9
Susan 1000 1,9
Şofrănel 400 0,7

În alimentaţie, uleiurile şi grăsimile vegetale se folosesc ca atare sau sub formă de


uleiuri solidificate şi margarină. Astfel, sunt folosite la prepararea salatelor şi maionezelor,
la fabricarea biscuiţilor şi la prepararea cremelor pentru produse de cofetărie.
În industrie, uleiurile şi grăsimile vegetale găsesc o utilizare variată şi diversă.
32 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Dintre uleiurile vegetale cele mai importante sunt cele de in (1,2 mil. tone), ricin
(400000 tone), tung, rapiţă, măslin. Cantitatea totală medie este de 2,5-3,0 mil. tone anual.
Astfel, cantităţi importante de uleiuri şi grăsimi vegetale se întrebuinţează ca atare sau sub
formă solidificată, la fabricarea glicerinei şi săpunurilor.
Uleiurile sicative ca: uleiul de in, de cânepă, de tung şi altele, constituie materia
primă pentru fabricarea uleiurilor sicative, a vopselelor şi a lacurilor, a cernelurilor
tipografice şi litografice, a linoleumului, a muşamalei şi a altor ţesături impermeabile.
Gradul ridicat de sicativitate (indice de iod mare) este determinat de proporţia
mare de acizi graşi polinesaturaţi (ex. acidul linolenic cu trei duble legături). Aceste uleiuri
au însuşirea de a nu se oxida, usca şi întări, formând o peliculă elastică, protectoare
(linoxină).
După indicele de iod, uleiurile vegetale se grupează în: sicative, cu indicele peste
140; semisicative, cu indicele între 100 şi 140; nesicative, cu indicele sub 100 (tabelul
1.13).
Uleiul de rapiţă se utilizează ca ulei lampant pentru lanternele de semnalizare de la
calea ferată.
Unele uleiuri vegetale nesicative se folosesc la fabricarea lubrifianţilor. Astfel,
uleiul de ricin, după ce a fost supus deshidratării, se foloseşte, în amestec cu uleiuri
minerale, la ungerea motoarelor cu turaţie mare (uleiul de ricin îşi modifică puţin
vâscozitatea la variaţii mari de temperatură). De asemenea, este utilizat la fabricarea
maselor plastice şi în industria lacurilor şi a vopselelor.

Indicele de iod al uleiurilor principalelor plante oleaginoase Tabelul 1.13


Planta Indicele de iod Clasificarea uleiului
Perila 181-206 sicativ
Lalemaniţa 162-203 sicativ
Inul 168-192 sicativ
Cânepa 140-169 sicativ
Macul 131-143 semisicativ - sicativ
Floarea-soarelui 119-144 semisicativ - sicativ
Şofrănelul 115-155 semisicativ - sicativ
Soia 107-137 semisicativ
Susaiul 103-112 semisicativ
Bumbacul 101-117 semisicativ
Rapiţa 94-112 nesicativ - semisicativ
Arahidele 90-103 nesicativ - semisicativ
Ricinul 81-86 nesicativ
Măslinul 78-95 nesicativ

Alte uleiuri vegetale, după saponificarea cu hidroxid de sodiu sau cu hidroxid de


calciu, se întrebuinţează la fabricarea unsorilor consistente.
În metalurgie, uleiurile vegetale se întrebuinţează la prepararea lichidelor de tăiere
şi răcire, care sunt utilizate la prelucrarea metalelor, la şlefuit şi polizat sau la trefilarea
sârmei.
În cantităţi mici, uleiurile vegetale se mai întrebuinţează în industria farmaceutică,
cosmetică şi chimică.
Uleiurile şi grăsimile vegetale se găsesc în natură în ţesutul plantelor, fiind
concentrate în seminţe, în pulpă, respectiv sâmburele fructelor, în tuberculi sau în germeni.
33
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Conţinutul de ulei în aceste părţi ale plantei este foarte variabil. La majoritatea plantelor,
ţesutul conţine puţin ulei (1-5%). La unele plante cultivate special pentru producţia de
seminţe, fructe sau tuberculi oleaginoşi, conţinutul de ulei poate ajunge până la circa 55%.
Dintre plantele oleaginoase, în care uleiul este concentrat în seminţe, sunt mai
importante: floarea-soarelui, soia, rapiţa şi ricinul. Plantele cu fructe bogate în ulei sunt:
măslinul, cocotierul şi palmierul. Arahidele au un conţinut de ulei ridicat în tuberculi.
Dintre germeni, în special cei ai porumbului au un conţinut bogat de ulei.
Grăsimile fiind substanţe hidrofile, pericolul de încingere este mai mare la plantele
oleaginoase decât la cereale. Umiditatea de echilibru sau de păstrare U, la seminţele
plantelor oleaginoase se calculează în funcţie de conţinutul de ulei C, cu relaţia:
100  C (1.3)
U  14 (%)
100
De exemplu: pentru seminţele care au un conţinut în ulei C = 40%, umiditatea de
echilibru sau de păstrare U, calculată cu relaţia 1.3, este de 8,4%. După recoltarea plantelor
oleaginoase se impun măsuri de îndepărtare imediată a resturilor vegetale, a seminţelor seci
şi mici, de uscare până la umiditatea de păstrare, cât şi măsuri de protejare contra umezelii.

1.1.2.1. Structura anatomică a seminţelor oleaginoase.


Seminţele oleaginoase se compun, din punct de vedere tehnologic, din două părţi
principale “miezul” şi “coaja”.
Miezul seminţei este constituit din embrion (compus din gemulă şi două
cotiledoane) şi dintr-un strat hrănitor numit endosperm. În cotiledoane şi endosperm se
găsesc rezervele de bază în substanţe hrănitoare, respectiv şi în ulei, proporţiile variind în
funcţie de natura seminţelor. Astfel, în seminţele de floarea-soarelui şi soia, partea cea mai
bogată în substanţe hrănitoare se găseşte în cotiledon, în timp ce endospermul are forma
unui strat foarte subţire. În seminţele de in, partea hrănitoare este distribuită aproximativ
egal între cotiledon şi endosperm, iar în seminţele de ricin numai în endosperm, cotiledonul
fiind doar un strat subţire, fără substanţe hrănitoare.
Coaja (pericarpul) diferă ca structură anatomică de la o sămânţă la alta, putând
atinge în greutate de la 7-12% din totalul greutăţii seminţei de soia, la 14-28% la seminţele
de floarea-soarelui. Pericarpul la seminţele de floarea-soarelui este format din trei straturi:
epicarp, mezocarp şi endocarp. Epicarpul este un strat de celule periferice, care cuprind
diferiţi pigmenţi (alb, cenuşiu, negru, cafeniu), datorită cărora fructul apare colorat.
Mezocarpul este stratul median al pericarpului, care are celule tari, lemnoase, ceea ce îi
conferă rezistenţa cunoscută. Endocarpul are, la cele mai multe seminţe, celule mici,
formând un strat moale şi subţire.

1.1.2.2. Structura microscopică a celulelor.


Seminţele de oleaginoase sunt formate dintr-un număr foarte mare de celule de
dimensiuni mici, variind între 340 μm2 la in, 1075 μm2 la floarea soarelui şi 1873 μm2 la
ricin. Celula tipică a ţesutului nutritiv al seminţelor este compusă din învelişul celulei şi
substanţa conţinută în interior (oleoplasma îmbibată cu ulei, granule aleuronice, nucleul
celular şi alte elemente de bază ale celulelor).
Învelişul celulelor. Grosimea pereţilor celulari la majoritatea celulelor este mică,
fiind cuprinsă între 0,3 şi 0,5 μm. Excepţie fac celulele de soia, a căror grosime este de 1,3
μm. Învelişul celular are de cele mai multe ori contur ondulat, în colţurile de unire a
celulelor găsindu-se aşa numitul “spaţiu intercelular”; la seminţele de soia spaţiile
intercelulare sunt de dimensiuni mici, ceea ce face ca acestea să fie mai tari şi mai dure, în
timp ce la floarea - soarelui sau ricin ele sunt mai mari, iar seminţele se caracterizează
34 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

printr-o duritate mai mică fiind mai fragile. Învelişul celular este format în principal din
celuloză şi hemiceluloză.
Oleoplasma. Oleoplasma este formată din protoplasma propriu-zisă sau
citoplasma, care conţine suportul pentru uleiul disparat uniform în citoplasmă sub forma
unor incluziuni ultramicroscopice, Volumul oleoplasmei diferă de la un soi de seminţe la
altul, fiind de 75-82% din totalul volumului intracelular la ricin, 75-76% la floarea-soarelui,
74% la in şi 66-69% la soia.
Granulele aleuronice. Granulele aleuronice sunt corpuri solide de origine proteică
şi formate din cristaloizi şi globoizi, acoperite de un înveliş deosebit de subţire. Cristaloizii
sunt proteine gelificate care se găsesc sub formă de cristale. În apă se umflă, se îmbibă,
descoperindu-şi astfel originea lor gelică. Globoizii sunt corpuri rotunjite, formate în
special din fitină şi acid fitinic, legate de proteine. Forma şi dimensiunile granulelor
aleuronice diferă foarte mult de la o sămânţă la alta. Astfel la seminţele cu conţinut ridicat
de ulei granulele au o formă mai rotunjită, în timp ce la seminţele mai sărace în ulei au
formă colţuroasă, neregulată.
Suprafaţa secţiunii transversale variază între 20,3 μm2 la floarea soarelui şi 87,9
2
μm la inul pentru ulei.

1.1.2.3. Compoziţia chimică a seminţelor oleaginoase.


Datele generale privind raportul miez-coajă, precum şi principalele componente
sunt redate în tabelul 1.14. Se remarcă faptul că toate seminţele oleaginoase au un conţinut
ridicat de substanţe grase şi proteice şi un conţinut scăzut de hidraţi de carbon.

Compoziţia principalelor materii prime oleaginoase Tabelul 1.14


Conţi- Compoziţia chimică, %
Cultura nut de Substanţe Celu- Cenu-
coajă, Umiditate Ulei Proteină extractive loză şă
% brut neazotate
Floarea- 14-28 9 –11 44-48 18-20 10-15 14-18 2-3
soarelui
Soia 7-12 11-13 17-19 33-36 20-23 3-6 3-5
In pentru 4-6 9-11 35-38 25-27 20-23 4-5 3-4
ulei
Rapiţă 4-6 6-8 23-42 25-28 17-20 4-6 3-5
Ricin 22-25 6-9 44-52 14-18 15-17 15-18 2-4
Germeni
de porumb - 10-11 20-30 25-28 28-30 4-6 3-4
(procedeul
uscat)

Lipidele sunt esteri ai alcoolilor cu acizii graşi. Natura lipidelor şi a substanţelor


de însoţire care compun uleiul brut este caracteristică fiecărei materii prime. Motivele
variaţiilor în compoziţia diferitelor materii prime oleaginoase rezidă în măsurile luate
pentru ameliorarea diferitelor soiuri, în agrotehnica aplicată şi în condiţiile de sol şi climă.
De o mare importanţă asupra compoziţiei chimice sunt de asemenea factorii legaţi
de păstrarea seminţelor, cât şi de tratarea ulterioară recoltării, până la momentul prelucrării
industriale.
35
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Substanţele proteice din compoziţia seminţelor oleaginoase cuprind, în diverse


proporţii, aproape toate grupele de proteine. Astfel, în timp ce albumina se găseşte în
cantităţi foarte mici, grupa globulinelor ocupă locul de bază, variind între 85% la soia şi
aproape 100% la floarea-soarelui şi la in. În ceea ce priveşte prezenţa aminoacizilor
esenţiali, se constată că în comparaţie cu necesarul pentru consumul uman majoritatea
proteinelor au o compoziţie echilibrată, fapt ce justifică folosirea seminţelor şi a şroturilor
oleaginoase ca surse de proteină vegetală.
Proteinele se acumulează mai ales în miezul seminţelor, în timp ce coaja conţine o
cantitate mică de proteine. În timpul prăjirii seminţelor proteinele suferă modificări
structurale, dintre care cea mai importantă o constituie denaturarea termică.
Zaharurile care se găsesc în seminţele oleaginoase sunt mai greu asimilabile, în
funcţie de grupa din care fac parte.
Apa se găseşte în seminţele oleaginoase în proporţie variabilă, în funcţie de
categoria seminţelor şi calitatea lor.
Substanţele minerale sunt reprezentate de macroelemente (C, H, N, S, K, Na, Ca,
P, Fe) şi microelemente (Mg, Zn, I, Mo, Mn etc.) şi sunt în proporţii variabile de soi,
agrofond etc.
Din analiza structurii anatomice şi chimice a diferitelor materii prime oleaginoase
se pot trage însemnate concluzii practice pentru desfăşurarea procesului de producţie,
privind: fluxul tehnologic, în funcţie de volumul cojilor, de conţinutul de ulei etc.; regimul
tehnologic, în funcţie de grosimea pereţilor celulari, de mărimea granulelor aleuronice etc.;
utilizarea şroturilor în scopuri alimentare sau pentru furajare; destinaţia uleiului etc.

1.1.2.4. Principalele plante oleaginoase.


Prin utilizarea lor practică şi prin compoziţia chimică echilibrată, plantele
oleaginoase au o răspândire largă fiind cultivate, într-o proporţie mai mare sau mai mică, în
toate ţările lumii.
Cele mai răspândite plante oleaginoase sunt: floarea-soarelui (Helianthus annuus)
(Rusia, Argentina, România); soia (Glycine hispida) (China, SUA, Rusia), rapiţa (Brassica
napus) (India, China, Canada, Polonia) şi arahidele (Arachis hypogaea) (India, China,
Nigeria).
În prezent, în ţara noastră se cultivă următoarele plante oleaginoase: floarea-
soarelui, soia, inul pentru ulei şi rapiţa.

1.1.2.4.1. Floarea-soarelui.
Floarea-soarelui (Helianthus annuus), din familia compositelor, originară din
America Centrală, a fost adusă în Europa în secolul al XVI-lea.
Floarea-soarelui a început să fie cultivată în ţara noastră relativ târziu, începând
cu primii ani ai secolului XX. În anul 1910 se semnalează cultivarea cu această plantă a 672
ha, suprafaţa crescând până la 6271 ha în anul 1914. După primul război mondial cultivarea
florii soarelui a căpătat o dezvoltare rapidă ajungând ca în 1938 să fie însămânţate aproape
66800 ha.
Prin aclimatizarea şi crearea de noi soiuri şi hibrizi cu înaltă productivitate şi
bogate în ulei, în anul 1979 producţia s-a ridicat la 889 mii tone seminţe.
În prezent floarea-soarelui constituie una din principalele culturi oleaginoase, şi, în
producţia mondială de seminţe oleaginoase ocupă locul al doilea, după soia. Principalele
soiuri cultivate la noi: “Fundulea”, “Super”, “Record” şi hibrizii Romsum, Sorem etc.
Floarea-soarelui este o plantă anuală, având o perioadă de vegetaţie de 150-180 de
zile.
36 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Sămânţa de floarea-soarelui se compune din învelişul exterior (coaja), dintr-o


pieliţă subţire (tegumentul) şi miez.
Coaja conţine puţin ulei (0,7-1%), componenţii principali fiind celuloza şi
hemiceluloza. Ea are o structură poroasă din care motiv absoarbe o cantitate mai mare de
ulei, ceea ce îngreunează procesul de extragere a uleiului la presare.
Lipidele (uleiul), proteinele şi substanţele extractive neazotate sunt concentrate în
miezul seminţelor.
Cojile care rezultă la decorticarea seminţelor se folosesc în întreprinderile de ulei
drept combustibil sau ca materie primă pentru fabricarea furfurolului, un solvent utilizat la
rafinarea uleiurilor minerale.
Caracteristicile calitative ale seminţelor de floarea-soarelui destinate
industrializării sunt, în principal, următoarele:
- conţinutul în umiditate, maximum 1%;
- conţinutul de corpuri străine, maximum 4%;
- seminţe cu defecte, maximum 10%.
Ca seminţe cu defecte se consideră seminţele mucegăite, râncede, strivite şi
descojite. Masa hectolitrică a seminţelor de floarea-soarelui variază între 40 şi 42 kg.
Uleiul de floarea-soarelui este semisicativ, are gust şi miros plăcut, conţinut ridicat
în vitamine (A, D, E, K) şi substanţe aromatice. În compoziţia seminţelor de floarea-
soarelui intră toţi aminoacizii esenţiali. Uleiul se conservă bine, extrăgându-se uşor, cu un
randament de extracţie de 45%. Pentru o producţie medie la ha de 2000 kg seminţe de
floarea-soarelui se obţin circa 900 kg ulei.
Uleiul de floarea-soarelui are utilizări şi în industria conservelor, a margarinei, la
obţinerea de lecitină şi fosfatide (pentru prepararea prăjiturilor, a ciocolatei, a mezelurilor
etc.), în industria vopselelor, la fabricarea pesticidelor etc.
Floarea-soarelui este o importantă plantă meliferă, obţinând-se la ha 30-35 kg
miere.

1.1.2.4.2. Soia.
Soia (Glycine hispida Max.) face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă
originară din China. Soia este cunoscută pe plan mondial de peste 5000 de ani, însă în
România cultivarea ei a început doar în al treilea deceniu al secolului XX.
În prezent, soia este prima cultură oleaginoasă din lume privind producţia de
seminţe şi de ulei. La noi, mult cultivate sunt soiurile “Precoce”, “Atlas”, “Altona”,
“Tomis”, “Flora”, “Ilfov” etc.
Ca toate leguminoasele, planta de soia prezintă pe rădăcini nodozităţi pe care se
găsesc bacterii fixatoare de azot (Rhisobium azotobacter) care trăiesc în sol şi au
capacitatea de a fixa în combinaţii organice azotul atmosferic, îmbogăţind astfel solul în
azot, absolut necesar vieţii plantelor.
Aparţinând grupului puţinelor plante bogate atât în ulei, cât şi în proteine, soia are
multiple întrebuinţări. Astfel, făina de soia este un produs de o mare valoare nutritivă.
Şrotul de soia are, de asemenea, o valoare nutritivă mare, fiind unul dintre cele mai bune
nutreţuri.
În prezent, făina de soia, obţinută prin măcinarea seminţelor, şi în special
concentratele, texturatele şi izolatele de proteine, obţinute din şrotul de soia se folosesc ca
adaosuri la diferite produse alimentare, îmbunătăţind calitatea şi mărind valoarea lor
alimentară.
Din uleiul de soia se recuperează lecitina, folosită ca emulgator la fabricarea
margarinei, în industria cosmetică şi farmaceutică, la fabricarea ciocolatei şi în alte scopuri.
37
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Fructul plantei de soia este o păstaie, care conţine trei până la cinci seminţe.
Sămânţa de soia este acoperită cu o coajă subţire, strâns concrescută de miez, sfărâmicioasă
şi se separă uşor. Ea constituie 8-9% din greutatea seminţelor.
Ca formă, seminţele de soia seamănă cu boabele de mazăre, fiind puţin aplatizate.
Culoarea seminţelor variază de la galben până la maro-deschis; există şi varietăţi
de culoare neagră, violetă şi pestriţă.

1.1.2.4.3. Inul pentru ulei.


Planta de in poate fi cultivată în vederea obţinerii seminţelor oleaginoase sau
pentru obţinerea de in fuior. În primul caz ea se numeşte “in pentru ulei”, iar în al doilea
caz “in pentru fuior”. Se va descrie în continuare, numai inul pentru ulei.
Inul (Linum usitatissimum) face parte din familia linaceelor şi este una din cele
mai vechi plante de cultură. La noi, inul pentru ulei se cultivă în Dobrogea, Banat şi nordul
ţării.
Pentru sporirea producţiei, au fost introduse în cultură soiuri noi cu potenţial
biologic ridicat: Azur, Iris şi Midior, care au un conţinut mediu de ulei de 40%, raportat la
substanţă anhidră.
Fructul inului este o capsulă împărţită în cinci compartimente, în care se găsesc
câte două seminţe.
Seminţele de in sunt turtite, ovoidale, lărgite spre bază şi ascuţite spre vârf, brune
sau castanii, cu suprafaţa lucioasă.
Sămânţa de in este acoperită cu o coajă subţire, strâns concrescută cu
endospermul. Sub endosperm, în care sunt concentrate uleiul şi celelalte substanţe de
rezervă, se află cotiledoanele. Ţesutul exterior al cojii constă dintr-o pieliţă care conţine 9-
11,5 % substanţe mucilaginoase, care se umflă uşor în apă.
Principalele caracteristici calitative ale seminţelor de in sunt următoarele:
- conţinutul în umiditate, maximum 1%;
- conţinutul de corpuri străine, maximum 6%;
- seminţe cu defecte (mucegăite, strivite), maximum 10%.
Uleiul de in este sicativ şi este utilizat în special la fabricarea lacurilor, vopselelor,
linoleumului, muşamalei, cernelurilor tipografice etc.

1.1.2.4.4. Rapiţa.
Rapiţa (Brassica oleracea) face parte din familia cruciferelor. Se cultivă ca plantă
oleaginoasă din secolul al XVI-lea, având o arie de răspândire atât în zone cu climă mai
caldă, cât şi în cele cu climă rece. Rapiţa se situează pe locul 4 în lume ca sursă de ulei
comestibil după soia, floarea-soarelui şi palmier. Este o bună plantă meliferă.
În ţara noastră rapiţa se cultivă numai sub formă de culturi intercalate în Dobrogea
şi Banat; din acest motiv, producţia de seminţe de rapiţă este mică.
Se cultivă două varietăţi de rapiţă, şi anume rapiţa colza şi rapiţa naveta. Înrudit
cu rapiţa este şi muştarul negru.
Deosebirile morfologice principale între cele două varietăţi de rapiţă pot fi
rezumate astfel:
- Rapiţa colza (Brassica napus var. oleifera) are fructul sub formă de păstaie, care
conţine 4 - 7 seminţe sferice de culoare neagră şi cu conţinutul cel mai ridicat de ulei (38-
44%).
- Rapiţa naveta, (Brassica rapa var. oleifera) are seminţe ceva mai mărunte decât
varietatea colza, de culoare brună-roşiatică, neregulat-sferice, cu conţinut de ulei de 33-
38%.
38 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

*
Din aceeaşi familie cu rapiţa, muştarul negru (Brassica nigra) şi muştarul sălbatic
(Brassica arvensis) au seminţele mai mici decât primele două varietăţi, de aceeaşi formă ca
şi cele din varietatea naveta, de culoare neagră, respectiv brun-roşcat. Ele conţin 23-28%
ulei.
În cultură sunt următoarele specii: muştarul alb, muştarul negru, muştarul vânăt,
muştarul de Abisinia. Uleiul de muştar este utilizat cu precădere în industria alimentară
pentru fabricarea conservelor, a margarinei etc. Turtele rezultate după extragerea uleiului
sunt utilizate la prepararea muştarului alimentar, iar făina se utilizează în medicină.

*
Cele două varietăţi de seminţe de rapiţă sunt standardizate, principalele
caracteristici calitative fiind cuprinse, în funcţie de varietate, între următoarele limite:
- seminţe sănătoase cu aspect normal: 90-96%;
- corpuri străine: 4-10%;
- umiditate: 9-10%.
Cultura rapiţei a trecut printr-o criză acută pe plan mondial când s-a stabilit că
acidul erucic (reprezintă 40 până la 55% din totalul acizilor graşi) ar putea avea efecte
dăunătoare asupra sănătăţii consumatorilor. Cercetările efectuate au condus la crearea de
soiuri noi de rapiţă cu conţinut redus de acid erucic (soiurile de toamnă cu 3-11% acid
erucic, iar cele de primăvară cu 0-1%). Asemenea soiuri au fost introduse în cultură în
Polonia (Inra Q şi K2040), Canada (Canbra Oro), Franţa (Primor) şi Italia (Eurora).

1.1.2.4.5. Ricinul.
Ricinul a fost cultivat din timpuri străvechi de egipteni, perşi şi arabi, uleiul
rezultat prin presare fiind folosit în diferite scopuri tehnice sau farmaceutice.
Astfel este utilizat în diverse industrii (textilă, pielărie, vopsele, lacuri, emailuri,
materiale plastice etc.) şi ca lubrifiant, degresant, fixator de culori, în medicină şi
cosmetică.
În ţara noastră se cultivă soiurile Donskoi 39-44, Sanguineus 401 şi Smarald. Zona
de cultură este în sudul Munteniei, deoarece în timpul vegetaţiei are nevoie de o cantitate
mai mare de căldură.

1.1.2.4.6. Susanul.
Are în seminţe un conţinut de ulei de 55-65%. Uleiul se extrage la rece şi are o
calitate superioară fiind utilizat în alimentaţie, pentru fabricarea conservelor, a margarinei şi
în farmacie. Turtele pot fi utilizate la prepararea de produse de cofetărie. Boabele pot fi
utilizate ca atare în produsele de patiserie.

1.1.2.4.7. Şofrănelul.
Are alchenele bogate în ulei dietetic (37-42%), având un conţinut ridicat de acid
linoleic (peste 74%).

1.1.2.5. Plante textilo-oleaginoase.


În această grupă se include: bumbacul şi cânepa. Dintre acestea, în ţara noastră se
valorifică cânepa. Seminţele de cânepă au 28-34% ulei dar sunt utilizate în industria
uleiului în mică măsură.
39
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Bumbacul are o răspândire mai largă în lume, fiind cultivat pe suprafeţe mari în
SUA, Rusia, Egipt, India şi alte ţări, producţia anuală ridicându-se la circa 1/6 din totalul
producţiei mondiale de seminţe oleaginoase. Uleiul conţinut în seminţe variază între 17 şi
23% şi se utilizează pe scară largă atât în alimentaţie, cât şi în scopuri tehnice.

1.1.3. Sfecla pentru zahăr.

1.1.3.1. Originea şi clasificarea botanică a sfeclei.


Sfecla de zahăr este utilizată în primul rând ca materie primă în industria
zahărului, asigurând cca. 40-45% din producţia mondială de zahăr.
La o producţie medie de rădăcini de 40 t/ha rezultă cca. 5000 - 6000 kg zahăr, iar
ca produse secundare următoarele: 15 - 30 t colete şi frunze (1800 - 4000 unităţi nutritive
furajere), 1,6 t melasă, 16 t tăiţei (1000 unităţi nutritive furajere). Melasa conţine 50%
zaharoză şi este valorificată în industria alimentară şi a produselor alcoolice.
Zahărul extras din sfecla de zahăr este o materie primă din care se poate obţine
alcooli, glicerină, acizi (citric, glutamic), acetonă, dextran, lactopien etc.
Sfecla de zahăr aparţine genului Beta sp., care face parte din familia
Chenopodiceae.
Există multe specii de sfeclă: unele sălbatice, altele cultivate. Varietăţile cultivate
au provenit din varietăţile sălbatice Beta vulgaris şi cuprind: sfecla albă comestibilă, sfecla
de nutreţ şi sfecla pentru zahăr. Ca soiuri mai răspândite în cultură, menţionăm: “Braşov”,
“Bod”, “Românesc”, “Polirom” etc.
*
Sfecla pentru zahăr, care se cultivă în prezent, provine dintr-o varietate
selecţionată, cunoscută sub numele de sfecla albă de Silezia. Iniţial, sfecla de Silezia
conţinea numai circa 7% zaharoză. Prin ameliorări succesive, conţinutul de zahăr a crescut
la 17-20%.
*

1.1.3.2. Structura morfologică a sfeclei pentru zahăr.


Sfecla pentru zahăr este o plantă bianuală. În primul an de dezvoltare, din sămânţă
se formează frunzele şi rădăcina din care abia în al doilea an cresc muguri care poartă flori
şi dau seminţe.
Pentru întreprinderile de zahăr se folosesc rădăcinile din primul an de dezvoltare a
sfeclei. Rădăcina are formă conică, mai mult sau mai puţin alungită, capul turtit sau rotund.
La rădăcina sfeclei pentru zahăr se deosebesc, din punct de vedere tehnologic, trei
părţi:
- capul sau epicotil - porţiunea care poartă frunzele;
- gâtul, coletul sau hipocotil - face trecerea între capul şi corpul rădăcinii;
- corpul rădăcinii sau rizocorp - la care, pe două părţi laterale (opuse), se
deosebesc două şanţuri. Din ele ies rădăcinile laterale, care se întind până la vârful
rădăcinii (codiţa sfeclei).
Capul şi gâtul sfeclei au un conţinut redus de zahăr motiv pentru care acestea
trebuie îndepărtate pentru a nu înrăutăţi calitatea tehnologică a sfeclei. Corpul rădăcinii
sfeclei reprezintă materia primă propriu-zisă pentru obţinerea zahărului.
Crescută în condiţii normale, rădăcina sfeclei de zahăr poate atinge o masă
cuprinsă între 350 şi 1000 g, în funcţie de soi, dar şi de condiţiile pedoclimatice şi
agrofitotehnice în care planta s-a dezvoltat.
40 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Rădăcina sfeclei este formată din celule de forme diferite, care se grupează în
ţesuturi. Aceste ţesuturi sunt de patru feluri:
- epiderma, care formează stratul exterior al rădăcinii şi se compune din mai multe
straturi de celule cu pereţii îngroşaţi;
- ţesutul fibros care, împreună cu fascicolul de vase libero-lemnoase, dă rădăcinii
rezistenţă mecanică;
- parenchimul, în ale cărui celule se găseşte “sucul de sfeclă” ce conţine zahărul.
Celulele parenchimului se deosebesc între ele în funcţie de zona în care se găsesc.
În partea centrală a rădăcinii sfeclei, aceste celule sunt mai alungite uneori chiar foarte
înguste şi conţin mai mult zahăr. În mijlocul parenchimului celulele sunt mai scurte şi
conţin mai puţin zahăr. Membrana celulei este compusă din celuloză, hemiceluloză, şi
substanţe pectice.

1.1.3.3. Compoziţia chimică a sfeclei pentru zahăr.


Compoziţia chimică a sfeclei de zahăr este mult influenţată de soiul cultivat, de
condiţiile pedoclimatice şi de tehnologia de cultivare. Soiurile zonate, la maturitatea
tehnologică conţin cca. 75% apă şi 25% substanţă uscată, în componenţa căreia 17,5%
revine zaharozei şi 7,5 % substanţelor nezaharoase (celuloză şi hemiceluloză 3,5%,
substanţe pectice 2,4%, substanţe azotate 1,25% şi cenuşă 0,1-1%). Zaharoza este un
dizaharid format din glucoză şi fructoză care se extrage prin procedee tehnologice speciale
obţinându-se zahărul cristalizat.
Cea mai mare cantitate de zaharoză se află în mijlocul corpului rădăcinii sfeclei,
porţiune numită “inima rădăcinii sfeclei”. Din mijlocul rădăcinii spre marginile ei şi din
centrul rădăcinii spre colet şi codiţă,.concentraţia de zaharoză descreşte.
Rădăcina sfeclei pentru zahăr se compune, pe de altă parte, din pulpă, în proporţie
de 6-7% şi din suc, în proporţie de 93-94%.
Principalii componenţi ai pulpei sunt: celuloza (24%), hemiceluloza (22%),
substanţele pectice (48%), proteinele (2%), substanţele minerale (2%) şi saponina (2%).
Valorile din paranteze indică valori medii.
Sucul celular este format din apă, în care sunt dizolvate diferite substanţe, în
proporţie de 18-26% (80-85% din substanţele dizolvate sunt reprezentate de zaharoză).
Restul de substanţe dizolvate în suc, denumite substanţe nezaharoase sunt
reprezentate de substanţe anorganice şi substanţe organice. Acestea din urmă cuprind
substanţe organice cu azot şi substanţe organice fără azot.
Substanţele anorganice din sfecla pentru zahăr sunt reprezentate de sărurile de K,
Na, Ca şi Mg ale acizilor sulfuric şi fosforic. Pe lângă aceşti compuşi, în sfeclă se mai află
urme de Ba, B, Pb, Mn, Si şi alte elemente.
Substanţele anorganice constituie cenuşa sfeclei, care reprezintă circa 0,75 % din
masa ei.
Substanţele organice cu azot se compun, în primul rând, din proteine. În timpul
depozitării îndelungate a sfeclei, o parte din proteine se degradează şi trec în aminoacizi.
Pe lângă proteine, în sfecla pentru zahăr se mai găsesc baze organice, cea mai
importantă fiind betaina.
Substanţele organice fără azot cuprind o gamă largă de compuşi chimici, dintre
care cei mai importanţi sunt: zahărul invertit, rafinoza, celuloza, lignina, substanţele
pectice, acizii organici (acidul oxalic, succinic, malic, glutamic, adipic etc.), sapomina şi
substanţele colorante.
41
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

1.1.3.4. Calitatea tehnologică a sfeclei pentru zahăr.


Calitatea tehnologică a sfeclei pentru zahăr constă într-un complex de
caracteristici ce o fac aptă pentru a fi prelucrată în vederea producerii zahărului în condiţii
tehnice şi economice avantajoase.
Caracteristicile determinate în aprecierea calităţii tehnologice a sfeclei pentru
zahăr sunt:
- conţinutul de zahăr al sfeclei, care permite cunoaşterea conţinutului de substanţă
utilă a rădăcinii sfeclei;
- puritatea sucului celular, care arată raportul procentual dintre conţinutul de zahăr
şi conţinutul de substanţă uscată solubilă a sucului sfeclei;
- conţinutul de "marc" al sfeclei, care arată gradul de lignificare şi gradul de
prospeţime a rădăcinii, pretabilitatea rădăcinilor şi rezistenţa lor mecanică la operaţiile de
încărcare şi descărcare mecanizată şi permite evaluarea posibilităţii de obţinere a tăiţeilor
de calitate corespunzătoare tipului de instalaţie de difuzie în care urmează a se extrage
zahărul;
- conţinutul de anioni din zeama subţire, care permite evaluarea termostabilităţii
zemii la concentrarea prin evaporare şi evaluarea calităţii zahărului cristal care se poate
obţine;
- alcalinitatea naturală a rădăcinilor de sfeclă, care permite evaluarea termo-
stabilităţii zemii subţiri la concentrare şi a siropurilor la temperatura de fierbere şi
cristalizare, estimarea zahărului rămas în melasă şi calitatea şi capacitatea de păstrare a
melasei.
Se cunosc şi se utilizează 8 metode de evaluare a calităţii tehnologice a sfeclei.
Factorii enumeraţi, în afara rolului determinant asupra cantităţii de zahăr ce se
obţine din sfeclă, au şi o influenţă hotărâtoare asupra comportării sfeclei la prelucrare şi
asupra desfăşurării procesului tehnologic din fabrică.
În afară de aceste caracteristici, calitatea tehnologică a sfeclei pentru zahăr
depinde şi de alţi factori ce influenţează prelucrarea ei ca:
- starea de veştejire a sfeclei;
- gradul de alterare sub acţiunea microorganismelor sau a altor factori ca: îngheţ,
dezgheţ etc.;
- gradul de degradare, ca urmare a unei depozitări îndelungate;
- modul cum a fost decoletată sfecla;
- cantitatea de impurităţi ce afectează sfecla;
- mărimea rădăcinii.
Cu cât sfecla pentru zahăr a fost depozitată mai mult timp, ori expusă la
temperaturi prea scăzute sau ridicate, cu atât calitatea ei suferă, adică la prelucrare se obţine
un randament mai mic, iar în decursul procesului tehnologic se înregistrează dificultăţi mai
mari sau mai mici.
Conţinutul în zahăr al sfeclei mai este influenţat de perioada când se face
recoltarea, condiţiile pedoclimatice în care creşte sfecla, regimului de fertilizare aplicat
solului, agrotehnica aplicată la semănat, întreţinere, recoltare şi condiţiile de manipulare şi
depozitare de la recoltare până la prelucrare.

1.1.4. Plante leguminoase.


Cultura legumelor, unul din sectoarele cele mai importante ale agriculturii care
furnizează atât produse pentru consumul direct al oamenilor cât şi materii prime pentru
industria conservelor, solicită pe lângă tehnologii adecvate, soiuri şi hibrizi de mare
42 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

valoare, potriviţi atât pentru cultura de câmp cât şi pentru cultivarea în spaţii protejate (sere
şi solarii).
În funcţie de părţile comestibile, legumele pot fi clasificate astfel:
- tuberculi: cartoful;
- rădăcini: morcovul, pătrunjelul, ridichea, sfecla roşie;
- bulbi: ceapa, usturoiul;
- rizomi: hreanul;
- fructe: mazărea de grădină, fasolea de grădină, tomatele, pătlăgelele vinete,
ardeii, castraveţii;
- inflorescenţă: conopida;
- frunze: varza, salata, pătrunjelul, spanacul, loboda, mărarul, ştevia;
- tulpini îngropate: sparanghelul, andivele.
Având în vedere multitudinea de specii, soiuri şi hibrizi de legume precum şi
necesitatea consumării acestora tot timpul anului, se impun metode specifice de
condiţionare, depozitare, păstrare şi prelucrare.
Conţinutul legumelor în caroten se măsoară în unităţi industriale (U.I). De
exemplu: o unitate internaţională de provitamina A este egală cu 0,6 micrograme (0,6 )
de  - caroten.
Compoziţia chimică şi unele caracteristici fizice ale principalelor legume sunt
prezentate în tabelul 1.15.

Compoziţia chimică şi unele caracteristici fizice ale principalelor legume Tabelul 1.15
Apă, Zaharuri, Amidon, Celuloză, Substanţe Substanţe
Produsul % % % % proteice, grase,
*) % %
Cartofi 77,0 1,2 15,0 1,0 2,0 0,2
Morcovi 86,0 5,3 0,7 1,5 1,2 0,1
Sfeclă 82,0 9,8 - 1,1 1,6 -
Ceapă 87,0 6,2 - 1,0 1,4 0,1
Mazăre verde 83,0 5,3 6,4 1,1 6,7 0,5
Fasole păstăi 88,8 0,3 5,8 1,4 2,4 -
Tomate 94,0 2,8 0,3 0,8 0,8 0,5
Ardei gras 92,2 - 2,9 1,8 1,2 -
Vinete 91,3 2,1 - 1,2 0,6 0,17
Castraveţi 95,0 1,4 - 0,6 0,6 0,3
Conopidă 91,0 2,9 0,9 1.0 2,4 -
Varză albă 93,0 4,9 0,4 0,7 1,4 0,2
Salată 94,0 0,1 - 0,5 1,4 -
Spanac 93,0 0,1 - 0,9 2,3 -
Sparanghel 93,7 0,5 - - 2,6 -
*) exprimat sub formă de zahăr invertit.
43
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Conţinutul în vitamine al legumelor este prezentat în tabelul 1.16.


Conţinutul în vitamine a legumelor Tabelul 1.16
Caroten, Vitamina Vitamina Vitamina Vitamina
Produsul mg/100 g C, B1, B2, B5,
mg/100 g /100 g /100 g /100 g
Morcovi 1,5-9,0 5 120-160 20-70 150
Ceapă - 2-10 80-120 20 100
Mazăre verde 1,7-1,9 22-23 80-200 90-180 700
Fasole păstăi 0,27-2,5 10-29 40-110 60-180 640
Tomate 1,25-2,0 20-40 80-160 50-70 580
Ardei gras 0,01-0,28 97-162 60 30-140 270
Vinete - 1,5-15 - 45 600
Castraveţi 0,08 5-18 90-120 50 320
Conopidă 0,1 50-80 220 130 570
Varză albă 0,04 25-80 160-260 50 290
Salată 3,5 10 180-200 130 500
Spanac 5,0-15,0 16-50 140-240 20-80 920
Sparanghel 2,0 50 80-200 130 900
1 = 1 microgram

1.1.4.1. Cartoful.
Cartoful este o importantă plantă alimentară, industrială şi furajeră. Cartoful
(Solanum tuberosum) face parte din familia solanaceelor. Este originar din America de Sud
şi a fost cunoscut în ţara noastră la începutul secolului al XIX-lea.
Această plantă se cultivă în regiunile cu climă temperată şi cu soluri afânate şi
bine aerisite.
În unele ţări, ca şi la noi, cartoful este materia primă de bază în fabricarea
spirtului.
Este cunoscut un număr foarte mare de soiuri de cartof care diferă prin anumite
particularităţi. Numai în ţara noastră sunt cunoscute peste 20 soiuri de cartof, care diferă
între ele prin formă, dimensiuni, proprietăţi fizico-mecanice şi modul de dispunere a
tuberculilor şi masei vegetale. Principalele zone producătoare de cartofi din ţara noastră
sunt judeţele: Braşov, Harghita, Covasna şi Suceava.
Cartofii pot avea, în funcţie de soi, de condiţiile climatice, de modul şi felul de
administrare a îngrăşămintelor diferite forme: rotundă, ovală, alungită, plată etc.
Din punct de vedere al mărimii lor, cartofii se clasifică în:
- mici, până la 50 g/buc.;
- mijlocii, cu masa între 50 şi 100 g/buc.;
- mari, peste 100 g/buc.

Compoziţia chimică a cartofilor.


În medie, tuberculul de cartof conţine 75% apă şi 25% substanţă uscată.
Prin compoziţia chimică (tabelul 1.17), tuberculii de cartofi au în alimentaţie, în
primul rând rol energetic, amidonul reprezentând la soiurile de consum (aliment direct) 13-
16% din greutatea principală şi 70-75% din substanţa uscată.
44 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Compoziţia chimică a tuberculului de cartof Tabelul 1.17


Componenţă % %
din substanţa proaspătă din substanţa uscată
Apă 66,1-88,00 -
Amidon 8,7-26,2 72,5-79,2
Proteine brute 0,8-4,9 6,6-14,4
Grăsimi brute 0,04-1,0 0,33-2,94
Celuloză 0,2-2,5 1,66-7,3
Cenuşă 0,4-1,9 3,15-5,6

a) Amidonul. Substanţa importantă pentru fabricarea spirtului este amidonul.


În afară de substanţele de mai sus (tabelul 1.16), cartofii mai conţin 0,5 - 1,5%
zaharoză şi zahăr invertit, care variază în funcţie de soiul cartofului şi de stadiul său de
maturare. Cantitatea de amidon din cartofi depinde de mai mulţi factori ca: solul, condiţiile
de cultură, climă, îngrăşămintele, perioada de recoltare, condiţiile de depozitare.
b) Substanţele proteice au la baza albumina şi aminoacizii, ca: tirozina,
asparagina, precum şi substanţe alcaloide ca: solanina, tuberina.
Proteinele reprezintă la cartof 2% (8% din substanţa uscată), dar valoarea lor este
deosebită, superioară chiar celor din boabele de grâu, prin digestibilitate şi echilibrul
aminoacizilor esenţiali.
Miezul cartofului, în contact cu aerul se colorează la suprafaţă în brun-roşcat,
culoare explicată prin oxidarea aminoacizilor.
Cartofii imaturi au un conţinut mai mare de substanţe proteice: în timpul
fermentării “plămezilor”, acestea formează o spumă abundentă care îngreunează procesul
tehnologic.
c) Celuloza este localizată, în special, în coajă, iar conţinutul ei este cu atât mai
mare, cu cât coaja este mai groasă şi tuberculul mai mic.
d) Cenuşa conţine substanţe minerale acumulate de plantă din sol şi are la bază
săruri de potasiu (62%), aflate în stare solubilă, precum şi săruri insolubile (15%) formate
din sărurile acizilor fosforici. Pe lângă săruri minerale, tuberculii de cartofi sunt bogaţi şi în
vitamine (vitamina C=10-35 mg/100 substanţă uscată, vitamine din complexul B, vitamina
PP, vitamina H).
Din 100 g substanţă uscată de cartof organismul este asigurat cu peste 300 calorii
(6 g proteine, 5 g grăsimi, 0,6 mg vitamine B1, 3 mg vitamine B2, 4 mg vitamina PP, peste
45 mg vitamina C, şi cantităţi mari de potasiu, fosfat, magneziu, sodiu, calciu, fier).
Făina de cartof se amestecă cu cea de grâu pentru obţinerea unei pâini de calitate.
Consumul anual de cartofi pe locuitor variază, în diferite ţări mari cultivatoare,
între 80-150 kg. În România consumul mediu este de 100 kg pe an.

1.1.4.2. Leguminoasele pentru boabe.


Constituie o grupă de plante ce aparţin familiei Papilionaceae (Leguminosae). Pe
glob leguminoasele pentru boabe ocupă aproape 240 mil. ha, adică 10,5% din suprafaţa
arabilă. În comparaţie cu boabele de cereale, boabele de leguminoase conţin de două ori, iar
în unele cazuri chiar de trei ori mai multe substanţe proteice.
Din grupa leguminoaselor pentru boabe fac parte: mazărea, fasolea, soia, lintea,
năutul, bobul, arahidele şi fasoliţa. Boabele uscate, ca şi în cazul cerealelor, în condiţii
corespunzătoare, pot fi păstrate perioade îndelungate de timp.
45
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Mazărea, de la care se folosesc boabele, se întrebuinţează în hrana animalelor fie


în stare verde, fie ajunse la maturitate. Fructul este o păstaie care cuprinde 2-5 boabe.
Compoziţia chimică a bobului de mazăre conţine: 20,4-35,7% proteină brută, 0,7-1,6%
grăsimi, 2,7-4,0% cenuşă, 29,2-54,2% amidon, 2,8-7,7% celuloză (acestea variază cu soiul
şi condiţiile de cultivare). În industria alimentară boabele de mazăre sunt folosite în stare
proaspătă sau conservate.
Fasolea este foarte importantă în hrana oamenilor având boabele foarte bogate în
proteine şi glucide. Fasolea posedă şi însuşiri medicale. Compoziţia chimică a bobului de
fasole conţine (din substanţă uscată): proteină brută 17,0-32,1%, grăsimi 0,4-3,6%, cenuşă
3,1-5,2%, amidon 41,0-56,4%, celuloză 2,2-6,6%. Fructul este o păstaie de formă şi mărimi
diferite, care cuprinde 3-7 boabe. Păstăile pot fi consumate ca atare sau pot fi conservate
pentru consumul în perioadele reci. Boabele uscate pot fi păstrate şi consumate în tot timpul
anului sau pe parcursul a mai multor ani, sau folosite la prepararea conservelor.
Soia este una din culturile agricole cu calităţi deosebite care a fost redescoperită şi
utilizată pe scară largă abia în ultimele decenii. La început scopul principal al acestei culturi
l-a constituit producţia de ulei şi grăsimi vegetale, precum şi ca plantă furajeră. În prezent
cultura de soia este de o importanţă deosebită deoarece din soia se extrag peste 2/3 din
producţia mondială de făinuri proteice, situându-se pe primul loc în producţia de grăsimi
vegetale cu o participare de peste 30%. Fructul plantelor este o păstaie cu 3-5 seminţe,
bobul având compoziţia chimică, pe părţi componente, dată în tabelul 1.18.

Compoziţia chimică medie a bobului de soia şi a părţilor componente,


raportată la masa uscată Tabelul 1.18
Substanţa chimică Bobul întreg, Cotiledon, Tegument, Embrion,
% % % %
Proteine 39,90 38,27 0,81 0,82
Grăsimi 20,78 20,47 0,09 0,22
Hidraţi de carbon 34,43 25,81 7,74 0,88
Săruri minerale 4,89 4,45 0,36 0,08

Lintea se cultivă pentru boabele sale bogate în substanţe proteice. Făina de linte
poate fi introdusă în proporţie de 10-12% în făina de grâu, rezultând un amestec din care se
realizează o pâine hrănitoare şi plăcută la gust. Seminţele de linte conţin în substanţă
uscată: proteine brute 21,3%-36,0%, grăsimi 0,7-1,4%, cenuşă 2,5-3,6%, amidon 43,8-
53,9%, celuloză 2,5-5,4%.
Năutul este folosit în alimentaţia omului sub formă de boabe fierte, prăjite,
măcinate ca surogat de cafea. Seminţele de năut conţin: proteine brute 18,5-28,7%, grăsimi
6,2-7,2%, cenuşă 2,5-5,4%, din substanţă uscată.
Bobul se cultivă pentru seminţele sale, care conţin în cantităţi ridicate principalii
aminoacizi necesari organismului uman. Seminţele de bob conţin (din substanţă uscată):
proteine brute 26,4-31,2%, amidon 39,4-44,0, grăsimi 1,3%, cenuşă 2,6-3,9%, celuloză
6,0%.
Fasoliţa are importanţă pentru industria alimentară, deoarece boabele conţin 26%
substanţe proteice şi 52% extractive neazotate. Se aseamănă cu fasolea.

1.1.4.3. Alte leguminoase.


Tomatele sunt utilizate în principal pentru consumul direct, în stare proaspătă. Se
pot conserva în sosuri sau sub formă de sucuri, în amestec cu alte legume. Sosurile ajută la
conservarea altor legume sau la prepararea unor mâncăruri ce pot fi conservate.
46 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Pătlăgelele vinete sunt foarte apreciate de consumatori datorită calităţilor culinare.


Se consumă direct, simple sau cu alte legume, intră în compoziţia unor conserve de legume
etc.
Ardeii, cunoscuţi în consum într-o multitudine de soiuri (gogoşari, gras, lung, iute
etc.), sunt folosiţi pentru consumul în stare proaspătă şi pentru prepararea unor conserve de
legume.
Ceapa, datorită calităţilor sale, este folosită pentru consumul în stare proaspătă tot
timpul anului, sau se conservă pentru perioadele mai lungi de timp prin deshidratare, sub
formă de făină, în diferite conserve.
Varza este folosită atât pentru consumul direct (soiurile timpurii şi târzii) cât şi
pentru conserve (soiurile târzii).
*
Principalele direcţii de industrializare a legumelor sunt prezentate în fig. 1.5.

Fig. 1.5 - Principalele direcţii de industrializare a legumelor


47
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

1.1.5. Fructele.
Fructele sunt produse alimentare necesare hranei oamenilor, ele putând fi
consumate în stare proaspătă sau după o prealabilă prelucrare sub formă de conserve.
Aceste produse aduc în alimentaţie o parte din necesarul de substanţe zaharoase, substanţe
proteice, săruri minerale, grăsimi vegetale, vitamine etc.
Valoarea alimentară a fructelor este mare întrucât ele conţin anumite elemente
nutritive, care lipsesc alimentelor de origine animală şi chiar unor alimente de origine
vegetală.
După clasificarea pomologică, fructele sunt împărţite în următoarele grupe:
- grupa speciilor semincioase (pomoidae), caracterizată prin fructe cărnoase
indehiscente cu mai multe seminţe în lojele fructului (măr, păr, gutui, păducel etc);
- grupa speciilor sâmburoase (prunoidae) caracterizată prin fructe cărnoase,
indehiscente, monoseminale (prun, cireş, vişin, cais, piersic, corcoduş etc.);
- grupa speciilor nucifere, caracterizată prin fructe cărnoase, dehiscente (nucul,
migdalul) sau fructe uscate indehiscente (alunul, castanul);
- grupa speciilor bacifere, care cuprinde speciile: cu fruct complet cărnos şi moale,
indehiscent (agriş, coacăz); cu fructe compuse (smochin, dud); cu fructe fragiforme (fragul,
căpşunul).
Fructele deţin o pondere însemnată în producţia de conserve.

1.1.5.1. Compoziţia chimică a fructelor.


Compoziţia chimică a fructelor este alcătuită din apă şi substanţă uscată.
Apa este componentul care se găseşte în proporţia cea mai mare (72-95%).
Substanţa uscată este alcătuită din zaharuri, substanţe azotoase, grăsimi vegetale,
acizi organici, vitamine, coloranţi, substanţe minerale, enzime, substanţe aromate etc.
1) Zaharurile care se găsesc în fructe sunt: glucoza, fructoza, zaharoza şi, mai
puţin, galactoza. În fructe, zahărul se găseşte în cantităţi mai mari decât în legume. Merele,
perele, gutuile şi, în general, fructele cu seminţe conţin multă fructoză şi foarte puţină
zaharoză. În fructele sâmburoase (cireşe, vişine) fructoza şi glucoza se găsesc în cantităţi
aproape egale, iar conţinutul de zaharoză este foarte mic. Zaharoza se găseşte în cantităţi
mai mari în caise, piersici şi prune.
În compoziţia chimică a legumelor un loc important îl ocupă polizaharidele
(amidonul şi celuloza). Cantitatea de amidon din fructe este mult mai mică, în general, la
fructele incomplet coapte. Astfel, merele de iarnă în momentul recoltării conţin 1-1,5%
amidon. Celuloza este polizaharidul nelipsit din compoziţia membranei celulare a plantelor.
Fructele conţin 0,2 - 2% celuloză.
2) Substanţele azotoase ca: proteinele, aminoacizii, amidele şi alţi compuşi
amoniacali. În seminţele fructelor de pădure, proteinele pot ajunge până la 1,5%.
3) Substanţele grase intră în cantităţi mici în alcătuirea compoziţiei seminţelor de
fructe: de exemplu, zmeura şi căpşunile conţin 0,6%.
4) Acizii organici se găsesc în stare liberă sau sub formă de săruri. În compoziţia
fructelor se găsesc acizi: malic, citric şi tartric. Acidul malic predomină în mere, pere,
gutui, caise şi piersici. Acidul citric predomină în căpşuni, fragi, zmeură şi fructe citrice.
Lămâile conţin 6-8% acid citric. Acidul tartric, mai ales sub formă de tartrat acid de
potasiu, se găseşte în struguri. Conţinutul în acizi ai fructelor determină, în mare măsură,
însuşirile gustative ale acestora.
5. Substanţele pectice. Protopectina, pectina şi acizii pectici se găsesc atât în
legume, cât şi în fructe. Merele, gutuile, fructele citrice şi sfecla sunt foarte bogate în
substanţe pectice.
48 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Dintre substanţele pectice un rol important în industrializare îl are pectina, pentru


că participă la formarea gelului din marmeladă, gem şi jeleu.
6. Substanţele minerale. În compoziţia fructelor un loc important îl ocupă sărurile
minerale. Substanţele minerale servesc la menţinerea echilibrului acidobazic din sânge.
Elementele mai importante în compoziţia fructelor sunt:
- potasiul - în fructele sâmburoase şi în fructele de pădure;
- calciul - în fragi, portocale, zmeură, prune, cireşe, pere, mere etc.
- fosforul - în cantităţi mici în fructe de pădure;
- cuprul, plumbul, arsenul şi iodul sunt în cantităţi foarte mici în fructe.
7. Substanţele colorante. Culoarea fructelor este dată de substanţe colorante
solubile sau insolubile în sucul celulelor. Anticianinele sunt materii colorante care imprimă
fructelor culoare violetă până la roşu.
8. Enzimele au rol de catalizatori în transformările suferite de fructe şi legume, atât
în timpul coacerii cât şi în timpul depozitării după recoltare.
9. Substanţele aromate, sub formă de uleiuri eterice, imprimă aromă legumelor şi
fructelor. Unele dintre uleiurile eterice, ca cele din ceapă, usturoi şi hrean, au acţiune
fitoncidă, adică distrug microorganismele.
10. Substanţele tanante se găsesc în vinete, gutui, coacăze şi piersici şi dau
acestora un gust astringent. Din reacţia substanţelor tanante cu fierul rezultă compuşi de
culoare închisă, care depreciază valoarea materiilor prime şi a produselor finite.
11. Vitaminele. În fructele ajunse la maturitate se găsesc cantităţi mai mari de
vitamina C. Sunt bogate în vitamina C: măceşele, coacăzele negre, fructele citrice, iar dintre
legume: ardeiul gras, conopida, varza şi pătlăgelele roşii. Vitamina C este mai rezistentă în
mediul acid şi foarte puţin rezistentă la încălzire, în mediu alcalin şi în prezenţa oxigenului
din aer.
Compoziţia chimică şi unele caracteristici ale fructelor sunt prezentate în tabelele
1.19 şi 1.20, iar conţinutul în vitamine al acestora în tabelul 1.21.

Compoziţia chimică a fructelor Tabelul 1.19


Apă, Zaharuri,*) Aciditate,**) Proteină, Substanţe
Produsul % % % % pectice,
%
Mere 77,80-88,50 7,59-16,40 0,16-1,27 0,18-0,72 0,28-1,14
Pere 79,19-85,50 8,93-15,22 0,10-0,59 0,24-0,63 0,14-0,71
Gutui 77,43-87,21 7,28-12,90 0,59-1,76 0,31-0,66 0,73-1,13
Caise 79,40-88,70 8,40-15,20 0,56-1,86 0,73-1,50 0,30-0,88
Piersici 79,40-88,70 5,42-12,93 0,29-1,70 0,40-1,37 0,27-0,72
Prune 86,63-91,42 9,00-16,05 0,39-2,07 0.22-1,07 0,35-0,95
Cireşe 73,51-86,85 7,70-16,82 0,47-1,37 0,54-1,41 0,06-0,39
Vişine 75,40-89,21 6,34-13,80 1,02-2,41 0,70-1,90 0,05-0,29
Căpşuni 77,83-88,55 4,55-9,70 0,70-1,39 0,36-1,23 0,10-0,51
Coacăze albe 87,27-92,25 5,90-7,14 2,11-2,37 0,94-1,53 0,39-0,47
Coacăze roşii 81,32-85,51 7,16-9,30 1,40-2,80 1,04-1,51 0,40-0,61
Coacăze negre 81,05-84,22 5,39-9,30 1,64-3,20 1,41-1,74 0,58-0,93
Zmeură 84,40-85,90 4,50-6,50 0,90-1,60 0,85-1,40 0,50-090
Mure 88,00-88,10 2,90-7,10 1,00-2,20 0,85-1,10 0,40-1,60
Agrişe 84,90-89,20 8,70-9,50 2,10-2,30 0,85-0,90 -
Afine 85,70-88,20 5,60-12,10 1,30-1,60 0,80-0,85 0,50-0,60
*) exprimat ca zahăr invertit; **) exprimat ca acid malic.
49
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Unele caracteristici ale fructelor Tabelul 2.20


Substanţ Valoare Căldura Greutate Substanţe
Produsul e tonice, energetică, specifică, specifică, minerale,
% kcal/100 g cal/g g/cm3 %
Mere 0,06-0,31 46,00-84,40 0,854-0,923 0,651-0,958 0,10-0,42
Pere 0,07-0,26 51,08-83,34 0,863-0,904 0,908-1,062 0,14-0,54
Gutui 0,19-0,44 56,44.83,69 0,862-0,906 0,798-1,016 0,28-0,50
Caise 0,03-0,26 36,80-86,40 0,854-0,925 0,929-1,111 0,28-0,93
Piersici 0,02-0,39 34,04-76,42 0,891-0,944 0,900-1,037 0,31-0,75
Prune 0,06-0,25 52,00-105,9 0,837-0,913 1,000-1,137 0,23-0,65
Cireşe 0,06-0,30 43,16-98,40 0,838-9,829 1,001-1,296 0,19-0,62
Vişine 0,18-0,21 46,72-88,04 0,854-0,924 1,009-1,057 0,37-0,59
Căpşuni 0,12-0,20 24,49-50,44 0,916-0,948 0,886-0,982 0,31-0,70
Coacăze albe 0,26-0,36 49,16-67,16 0,889-0.,919 1,049-1,068 0,46-0,86
Coacăze roşii 0,30-0,60 57,96-68,40 0,877-0,904 1,048-1,059 0,33-0,68
Coacăze negre 0,54-0,91 55,12-75,80 0,875-0,896 - 0,40-0,78
Zmeură 0,13-0,30 40,00-41,10 0,877-0,907 - 0,58
Mure - 38,20-43,00 0,868-0,922 - 0,50
Agrişe - 45,90-51,00 0,900-0,929 - 0,49
Afine - 37,80-38,90 0,906-0,922 - 0,37

Conţinutul în vitamine al fructelor Tabelul 1.21


Caroten, Vitamina Vitamina Vitamina Vitamina
Produsul mg/100 g C, B1, B2, B5,
mg/100 g /100 g /100 g /100 g
Mere 0,17-0,45 1,0-47,0 40-48 50-110 500
Pere 0,07-0,19 1,1-4,7 60-170 - 140
Gutui 0,25-0,44 10,8-38,2 - 6 -
Caise 0,17-4,23 3,3-20,0 60 60 -
Piersici 0,07-0,88 3,1-19,2 25 50 950
Prune 0,1 0,2-14,1 160-200 50 670
Cireşe - 0,4-14,0 50 - -
Vişine 0,31-0,38 1,0-13,0 - 100 -
Căpşuni - 53,8-73,0 30 20 300
Coacăze albe - 29,8 100 20 -
Coacăze roşii - 42,7-63,0 80 - -
Coacăze negre 0,68-0,79 63,0-178,5 90 - -
Zmeură 3,0 10-30 40 - -
Mure 0,8 10 150 - -
Agrişe 0,1 30 40 - -
Afine 0,2 7 - 300
50 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Principalele direcţii de industrializare a fructelor sunt prezentate în fig. 1.6.

Fig. 1.6 - Principalele direcţii de industrializare a fructelor.

1.1.6. Strugurii.
Strugurii sunt fructele viţei de vie. Din punct de vedere al destinaţiei lor, strugurii
se împart în următoarele categorii:
- struguri pentru consum în stare proaspătă sau conservată: Perlă de Csaba,
Chasselas, Coarnă albă, Coarnă neagră, Afuz-Ali, Muscat de Hamburg etc.
- struguri pentru vinificaţie:
a) vinuri albe (Crimpoşie, Galbenă de Odobeşti, Creaţă, Fetească Albă, Grasă de
Cotnari, Frâncuşă, Plăvaie Iordană, Riesling Italian, Alligoté, Pinot Gris, Traminer,
Chardonnay);
b) vinuri roşii (Fetească Neagră, Băbească, Cabernet - Sauvignon, Merlot etc.);
c) vinuri aromate (Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Busuioacă etc.);
- struguri pentru stafide (apirene - fără seminţe): Sultanina, Corinth, Kiş-Miş
etc.).
51
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară
52 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
53
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Caracteristicile tehnologice şi podgoriile în care se cultivă diverse soiuri de


struguri sunt redate în tabelele 1.22 şi 1.23.

1.1.6.1. Soiuri de struguri pentru vinuri albe.


1.1.6.1.1. Soiuri autohtone pentru vinuri de consum curent.
Creaţă (Riesling de Banat). Strugurii sunt mici şi mijlocii de formă cilindro-
conică, uniaripaţi sau biaripaţi. Boabele au formă sferică şi sunt aşezate des pe ciorchine.
Culoarea este verde-gălbuie, iar miezul suculent. Dă producţii mari, ajungând până la
10000-12000 kg de struguri la ha. Soiul acesta este raionat în podgoria Banatului.
Galbenă de Odobeşti. Este unul din soiurile autohtone de mare productivitate.
Strugurii sunt mijlocii spre mari, cilindro-conici, uniaripaţi sau uneori biaripaţi. Boabele au
culoare verde-gălbuie cu nuanţe argintii aşezate des pe ciorchine. Dă producţii mari şi
vinuri plăcute. În podgoria Odobeşti, producţia ajunge la 20000 kg de struguri la ha.
Raionat pentru Moldova, este indicat în mod special pentru podgoriile Odobeşti şi Panciu.
Iordană (Jordovană). Se întâlneşte mai ales în podgoriile Sibiu, Alba, fiind un soi
recomandat pentru şampanie. Strugurii sunt mijlocii de formă cilindro-conică cu boabe
sferice de culoare verde-gălbuie suculente. Este rezistent la mană şi la putregaiul cenuşiu.
Produce vinuri uşoare, cu aciditate ridicată. Producţia ajunge la 18000-20000 kg de struguri
la ha.
1.1.6.1.2. Soiuri autohtone pentru vinuri superioare.
Grasă de Cotnari. Este un soi românesc cultivat la Cotnari şi Pietroasele. Strugurii
sunt mijlocii, de formă cilindro-conică, deseori aripaţi. Boabele sunt rotunde uşor ovale.
Pieliţa subţire galben-verzuie cu pete ruginii. Acumulează la coacere o cantitate mare de
zahăr, producând vinuri tari, dulci, fine. Producţiile sunt mijlocii, între 5000-6000 kg/ha.
Fetească albă are struguri cilindro-conici, adeseori aripaţi. Sunt mici cu boabele
aşezate dens şi uniform. Boabele sunt sferice cu pieliţa subţire, verde-gălbuie. Are pulpa
zemoasă cu gust plăcut, caracteristic solului. Dă producţii de 6000-7000 kg/ha. Este raionat
în podgoriile din Transilvania şi Moldova unde produce vinuri superioare, de o deosebită
fineţe.
1.1.6.1.3. Soiuri străine pentru vinuri de consum curent.
Alligoté este un soi care se cultivă în special în podgoriile din Moldova. Strugurii
sunt mici, de formă cilindrică sau cilindro-conică, boabele sunt mici, sferice, aşezate des pe
ciorchine. Pieliţa subţire verde-gălbuie spre ruginie. Miezul este zemos şi plăcut la gust. Dă
producţii mari, în medie de 1000-15000 kg/ha.

1.1.6.1.4. Soiuri străine pentru vinuri superioare.


Riesling italian este întâlnit aproape în toate podgoriile ţării noastre. Strugurii sunt
de mărime mică, de formă cilindrică, deseori uniaripaţi. Boabele sunt mici, sferice, aşezate
des pe ciorchine. Pieliţa este subţire galben-verzuie cu nuanţe aurii. Miezul este zemos,
nearomat, cu gust caracteristic soiului. Dă producţii de 8000-10000 kg/ha, ajungând până la
15000 kg/ha. Produce vinuri cu grad alcoolic mare, seci şi dulci, echilibrate.
Pinot gris este un soi care produce vinuri de mare marcă îndeosebi în podgoriile
Murfatlar, Târnave şi Alba-Iulia. Strugurii sunt de mărime mică, cilindrică, uneori
uniaripaţi. Boabele sunt mici, aşezate des pe ciorchine, cu pieliţa subţire, miezul zemos,
nearomat. Dă producţii mari 5000-8000 kg/ha. Strugurii acumulează mult zahăr ajungând la
250 g/l. Se foloseşte pentru vinuri albe superioare seci şi de desert.
Chardonnay este un soi raionat în special în podgoria Murfatlar. Strugurii sunt
mici, de formă cilindrică sau cilindro-conică, uniaripaţi. Boabele sunt mici, sferice sau uşor
54 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

ovale, aşezate des pe ciorchine. Pieliţa subţire, colorată în verde albicios cu puncte cafenii.
Produce 8000-10000 kg/ha.
Sauvignon. Se întâlneşte în toate podgoriile din Moldova, Muntenia şi Oltenia.
Cele mai bune rezultate în cultura acestui soi se obţin în podgoriile Drăgăşani, Odobeşti,
Dealu-Mare, Târnave şi Aiud. Strugurii sunt de mărime mijlocie, de formă conică, uni sau
biaripaţi. Boabele sunt mijlocii, de formă sferică, aşezate des pe ciorchine. Pieliţa este
groasă, verzuie. Miezul este zemos, cu o aromă specifică. Producţia este mijlocie 5000-
9000 kg/ha. Se obţin vinuri de o fineţe rară, armonioase.
Traminer roz se cultivă în special pe Târnave, în Banat, Odobeşti şi Dealu Mare.
Strugurii sunt de mărime mijlocie, de formă conică, sau cilindro-conică. Boabele sunt
mijlocii, de formă sferică, cu pieliţă groasă, de culoare roz-violacee. Miezul este zemos,
necolorat, cu o aromă specifică. Producţia este mijlocie 5000-7000 kg/ha.

1.1.6.2. Soiuri de struguri pentru vinuri roşii.


1.1.6.2.1. Soiuri autohtone.
Băbească neagră. Este răspândit în Moldova şi în special în podgoria Nicoreşti,
unde se produc cele mai bune vinuri din acest soi. Strugurii sunt de mărime mijlocie spre
mare, rămuroşi. Boabele sunt mijlocii, de formă sferică. Pieliţa este subţire, roşie-închis, cu
aspect negru-albăstrui. Miezul este semizemos, necolorat.
Fetească neagră. Se cultivă în podgoriile din Moldova, şi Dealu Mare, unde
produce vinuri superioare. Strugurii sunt de mărime mijlocie, de formă cilindrică sau
cilindro-conică. Boabele sunt mici, de formă sferică. aşezate des pe ciorchine. Pieliţa de
grosime mijlocie, roşie închis, acoperită cu pruină. Miezul este zemos, necolorat. Dă
producţii de 8000-10000 kg/ha. Vinurile obţinute din acest soi sunt fine şi catifelate.
1.1.6.2.2. Soiuri străine.
Cabernet-Sauvignon. Se cultivă în podgoriile din Dealu-Mare şi Odobeşti,
Drăgăşani şi Miniş. Strugurii sunt mici, uniaxiali, aripaţi, uneori de formă cilindrică sau
cilindro-conică. Boabele sunt mici, de formă sferică, aşezate des pe ciorchine. Miezul este
zemos, cu gust ierbos-astringent, caracteristic. Producţia este mijlocie 7000-8000 kg/ha.
Merlot. Se găseşte în special în podgoriile Dealu mare, Odobeşti, Nicoreşti,
Corcova şi Arad. Strugurii sunt de formă cilindrică uneori biaripaţi, cu boabele aşezate des
pe ciorchine. Boabele sunt mici, de formă sferică, cu pieliţa de grosime mijlocie, colorată în
negru, acoperită cu pruină. Miezul este zemos şi mustul necolorat. Dă producţii mari, până
la 15000 kg/ha.

1.1.6.3. Structura strugurelui.


Principalele părţi ale strugurelui sunt ciorchinele (3-7%) şi boabele care, la rândul
lor conţin 7-11% pieliţă, 85-90% miez şi 3-5% seminţe.

Componentele chimice în % din greutatea ciorchinelui Tabelul 1.24


Componentul chimic %, din masa ciorchinelui
Apă 30 - 80
Acid tartric 0,07 - 0,30
Acid malic 0,06 - 0,03
Substanţe tanante 1,0 - 5,6
Substanţe azotoase 1,3 - 2,0
Celuloză 4,0 - 5,5
Substanţe extractive neazotate 19 - 22
55
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Ciorchinele este alcătuit din axa centrală cu ramificaţii şi peduncule, de care


atârnă bobiţele. La început ciorchinii sunt ierboşi şi conţin peste 91% apă. În timpul
creşterii şi dezvoltării strugurelui, ciorchinii pierd cea mai mare parte din apă, iar la
maturitatea tehnologică conţinutul în apă a ciorchinelui scade sub 40%. La maturitatea
tehnologică, ciorchinii conţin componentele chimice prezentate în tabelul 1.24.
Conţinutul în acid tartric şi acid malic variază în raport cu gradul de coacere al
strugurilor. Cu cât strugurii sunt mai copţi, cu atât conţinutul în aceşti acizi scade.
Ciorchinii se înlătură în prelucrarea strugurilor pentru obţinerea vinurilor albe şi
roşii, datorită conţinutului lor mare în tanin care imprimă gustul astringent mustului şi
vinului.
Având un conţinut mare de substanţe azotoase, ciorchinii fără boabe se folosesc în
furajarea animalelor. Uscaţi, ciorchinii pot fi folosiţi drept combustibil, întrucât au o putere
calorică apropiată de cea a lemnului de salcie.

Structura bobului. Bobul de strugure este format, din punct de vedere tehnologic
din două părţi principale: pieliţă şi miez (fig. 1.7).
Pieliţa bobului are rolul fiziologic
de a apăra bobul de agenţii externi, având
un strat ceros de pruină care dă aspectul
brumat al strugurilor. În pieliţă sunt
localizaţi pigmenţii şi substanţele aromate
care se extrag prin fermentarea mustului pe
boştină la obţinerea vinurilor roşii şi
aromate.
Pieliţa este formată, la rândul ei,
din două părţi principale:
- cuticula - partea exterioară a
bobului, care este acoperită cu pruină, în
scopul protejării bobului;
- epiderma, care înlesneşte
fenomenul de transpiraţie a bobului. Fig. 1.7 - Structura bobului de strugure:
Miezul este partea principală a 1- epidermă; 2- epicarp; 3 - mezocarp;
bobului a cărui compoziţie este transmisă 4 - endocarp; 5 - seminţe; 6 - pedicel;
aproape integral mustului. Pereţii celulari ai 7 - burelet; 8 - pensulă.
miezului reprezintă o cantitate de 5% din
greutatea totală a miezului. În el se acumulează glucidele, acizii organici, substanţele
extractive neazotoase şi substanţele minerale.
Miezul se compune din trei părţi principale, şi anume:
- epicarpul, în partea periferică a bobului, unde strugurele acumulează zaharuri;
- mezocarpul, situat în partea centrală, unde se localizează cea mai mare parte din
zaharuri;
- endocarpul, unde sunt localizate seminţele. Bobul face legătura cu ciorchinele
prin peduncul.
Când strugurele ajunge la maturitatea deplină, ciorchinii încep să se lemnifice şi
schimbul de substanţe nutritive cu bobul încetează.
Seminţele se găsesc în bob în număr de 1 până la 4. Sunt anumite soiuri de
struguri fără seminţe (apirene) care se folosesc la obţinerea stafidelor. Componenţii
importanţi ai seminţelor sunt substanţele tanante şi grăsimile care se pot extrage prin
valorificarea seminţelor din tescovină. În timpul presării strugurilor trebuie să se evite
56 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

spargerea seminţelor care ar determina trecerea taninului în must şi obţinerea mustului


astringent.

1.1.6.4. Compoziţia chimică.


Componenţii chimici principali ai strugurilor sunt redaţi în tabelul 1.25.

Compoziţia chimică a strugurilor Tabelul 1.25


Părţile componente Miez Pieliţă Seminţe Ciorchini
% % % %
Apă 60-90 60-80 25…50 55…80
Substanţe azotoase 0,2…0,5 2 6 2
Grăsimi - 0,1 8…15 -
Substanţe extractive neazotoase 10-40 20 19 21
Celuloză f. puţin 4 28 5
Substanţe minerale (cenuşă) 0,2…0,6 0,5…1,0 1…2 1…2
Glucide 5-21 puţin urme urme
Acid malic 0,1…1,5 puţin - 0,05…0,3
Acid tartric 0,4…1,0 f. puţin - urme
Substanţe tanante urme 0,5…4 2,2…8 1…6,4

Apa este componenta principală din punct de vedere cantitativ, a mustului,


ocupând în medie 70-80% din masa sa.
Glucidele sunt reprezentate prin glucoză şi fructoză, care se acumulează în bob,
formate fiind prin fotosinteză. La coacere, în struguri raportul glucoză/fructoză este 1. În
momentul coacerii depline a strugurilor se acumulează cantitatea maximă de glucide în bob,
care diferă de la un soi la altul. La unele soiuri se găsesc cantităţi mici de zaharoză şi de
asemenea cantităţi mici de pentozani.
Acizii organici în struguri se găsesc liberi şi sub formă de săruri de Ca şi K.
Specifici strugurilor sunt acidul tartric, acidul malic şi mici cantităţi de acid citric. Acidul
tartric se găseşte liber în cantităţi de 0,02…0,13% şi sub formă de bitartrat de potasiu
0,4…0,8% precum şi tartrat de calciu. Acest acid este specific mustului şi vinului. Acidul
malic se găseşte mai mult în strugurii verzi având gustul acru ierbos specific fructelor
necoapte. Pe măsură ce strugurii se coc, acidul malic se arde prin fenomenul de respiraţie.
Substanţele azotoase în must se găsesc sub formă de albumoze, peptone, peptide,
aminoacizi, amide, săruri amoniacale şi azotaţi. Dintre acestea, aminoacizii, amidele şi
sărurile amoniacale sunt asimilate de către drojdii la fermentarea mustului. Substanţele
proteice pot să precipite în timpul depozitării vinului producând tulbureli.
Substanţele pectice se găsesc în cantităţi mai mari în pieliţă şi seminţe. Ele au
proprietatea de a reţine substanţele coloidale care menţin mustul tulbure. Pentru a înlătura
acest defect, substanţele pectice se pot hidroliza folosind preparate enzimatice pectolitice.
Pigmenţii sunt localizaţi mai ales în pieliţă. În struguri se găsesc următoarele
grupuri de pigmenţi:
- roşii: antociane;
- verzi: clorofilă;
- galbeni: caroten şi xantofilă;
- galbeni-verzui: flavone.
În boabele de struguri negri se găsesc pigmenţii antocianici: enina şi enidina. La
obţinerea vinurilor roşii, se face o fermentare a mustului în prezenţa pieliţei pentru a se
57
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

extrage pigmenţii antocianici (solubilitatea lor creşte în soluţii alcoolice). Sunt anumite
soiuri de struguri care au şi miezul colorat în roşu (soiuri tinctoriale): Gamay Freaux,
Saperavi, Alicante Bouschet.
Substanţele tanante specifice strugurilor sunt reprezentate prin enotanin care se
găseşte în cantitate mai mare în seminţe şi ciorchini. Mustul care vine în contact cu
seminţele zdrobite sau ciorchinii are un conţinut mare în tanin, care îi transmite un gust
astringent.
Substanţele de aromă sunt localizate mai ales în pieliţă şi în zona periferică a
miezului. În boabele de struguri se găsesc uleiuri eterice: terpincol, antranilatul de metil,
eugenol, vanilina etc. Aroma diferiţilor struguri prezintă caracteristici specifice după cum
predomină un grup sau altul de substanţe aromate.
Vitaminele se găsesc în must în cantităţi mici: 2-4 mg/l. Ele măresc valoarea
dietetică şi alimentară a mustului şi vinului. Au fost identificate următoarele vitamine:
vitamina C (acidul ascorbic), inozita, vitaminele B1, B2, B6 şi B12 care fac parte din grupul
vitaminelor B, vitamina E, PP, vitamina A, biotina etc.
Enzimele. În mustul de struguri se găsesc mai multe enzime dintre care un interes
practic îl prezintă enoxidaza care catalizează procesele de oxidare, în special a substanţelor
colorante, tanante şi aromate imediat la ieşirea sucului din bob. Enoxidaza a fost găsită în
mustul strugurilor sănătoşi cât şi în cei atacaţi de mană, Botrytis cinerea şi Monilia.
Studiind enzimele oxidante ale strugurilor s-a stabilit existenţa următoarelor
enzime: dehidraza, ascorbinoxidaza şi citocromoxidaza. În afară de acestea, în struguri se
mai găsesc invertaza, glucosidaza şi lipaze.
Substanţele radioactive. O dată cu dezvoltarea cercetărilor în domeniul
radioactivităţii activitatea cercetărilor s-a îndreptat şi în domeniul mustului şi vinului
căutând să se analizeze posibilitatea ca aceste produse să fie folosite în alimentaţie şi
terapeutică.
Până în prezent s-a stabilit că singurul element radioactiv în must şi în vin este
potasiul. Puterea radioactivă a mustului este destul de mică.

1.1.7. Tutunul.
Se cultivă în vederea obţinerii frunzelor destinate industriei produselor pentru
fumat (ţigarete, ţigări de foi, tutun pentru pipă).
Din frunzele de tutun se extrage acidul nicotinic (vitamina PP), utilizat în
tratamentul diferitelor afecţiuni dintre care şi pelagra. Din frunze se mai poate extrage şi
acidul citric (10-15%).
Seminţele de tutun conţin 35-40% ulei semisicativ, folosit în alimentaţie şi în
industria vopselelor.
Tutunul se cultivă pentru frunzele sale care, după recoltare şi trecerea prin
procesele tehnologice de dospire, uscare şi fermentare, constituie materia primă pentru
industria tutunului.
Ţara noastră produce tutun de bună calitate pentru consumul intern şi pentru
export, tutunul fiind o plantă industrială de mare valoare economică. În acelaşi timp nu
putem omite efectul nociv al tutunului, respectiv al fumatului, asupra sănătăţii oamenilor şi
necesitatea unei campanii susţinute împotriva fumatului.
La noi se cultivă patru tipuri de tutun, şi anume:
Tipul oriental, cu foi mici şi mijlocii, de culoare galbenă, cu gust bun şi aromat la
fumat (soiurile Djebel, Molovata şi Ghimpaţi).
Tipul Virginia, cu foi mari şi galbene, bune pentru ţigarete superioare.
58 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Tipul Burley, cu foi mari, poroase, care au capacitatea de a absorbi şi reţine


sosurile şi aromele.
Tipul de mare consum cuprinde tutunurile cu foi mari, producţii ridicate, dar de
calitate mijlocie, care intră în ţigarete de mare consum (“Banat” şi “Bărăgan”).
Frunzele de tutun se recoltează la maturitatea tehnologică, pe etaje: “foi de poală”,
“de sub mijloc”, “de mijloc”, “de sub vârf” şi “de vârf”. Ele au calităţi diferite; de aceea, în
procesele tehnologice, deseori sunt tratate deosebit şi au destinaţie diferită în fabricaţie.
Foile de poală sunt mai subţiri, mai casante, mai puţin consistente, în timp ce foile
din celelalte etaje au îmbunătăţite aceste caracteristici, devenind mai pline, mai consistente,
pe măsură ce se apropie de vârf.

1.1.7.1. Structura morfologică a frunzei de tutun.


Caracteristicile morfologice (fizice), ca şi cele anatomice ale frunzei determină, în
cea mai mare măsură, calitatea tehnologică a tutunului.
Frunzele sunt sesile, mai rar cu peţiol, mai lungi la mijlocul plantei şi ceva mai
mici spre bază şi vârf. Lungimea foilor variază de la 5 - 15 cm la tutunurile orientale, până
la 80 - 90 cm la tutunurile de tip “Virginia” şi “Kentucky”.

1.1.7.2. Compoziţia chimică a foilor de tutun.


Din punct de vedere chimic, tutunul are o compoziţie foarte complexă. Fiecare
substanţă din compoziţia tutunului intervine în calitatea acestuia, atât prin proprietăţile sale
specifice, cât şi prin cantitatea ei. Componenţii chimici ai tutunului, influenţează calitatea în
sens pozitiv sau negativ, având, deci, o acţiune favorabilă sau nefavorabilă asupra gustului
şi aromei.
Compoziţia chimică a frunzelor, respectiv a foilor după fermentare, determină
însuşirile fumative ale tutunului. Din substanţa uscată, frunzele de tutun conţin în medie
80% compuşi organici şi 20% compuşi minerali.
Compuşii minerali sunt reprezentaţi prin:
- hidraţii de carbon solubili (2-27%) care prin ardere elimină acizi organici,
aldehide, fenoli şi alte substanţe care îmbunătăţesc aroma şi gustul tutunului;
- celuloză (7-8%) are rol important în întreţinerea arderii;
- compuşii azotaţi, reprezentaţi în principal prin albumine (8%) şi alcaloizi (0,3-
5%).
Dintre alcaloizi nicotina este cel mai important, se găseşte în toate organele
plantei, cu excepţia seminţelor:
- acizi organici, se găsesc în proporţie mică în frunzele verzi, crescând în urma
procesului de fermentare până la 12-16%;
- răşini şi uleiuri eterice în proporţie de 2-16%, respectiv 0,1-1%, au importanţă
deosebită asupra calităţii şi imprimă aroma tutunului.
Substanţele minerale cuprind în jur de 75% compuşi ai calciului şi potasiului.
Substanţele care se determină în mod curent la analiza chimică a tutunului sunt:
substanţele minerale, substanţele reducătoare totale, hidraţii de carbon solubili, substanţele
de natură polifenolică, albuminele, azotul total, azotul albuminoidic, nicotina şi răşinile.

1.1.7.3. Caracteristicile fizice ale tutunului.


Calitatea tutunului este apreciată după mai multe criterii, subiective şi obiective.
Criteriile subiective sunt aroma, gustul şi acţiunea narcotică. Criteriile obiective
sunt însuşirile frunzelor uscate şi combustia.
59
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Destinaţia tutunului în fabricaţie depinde de valoarea lui tehnologică, iar aceasta


este definită de caracteristicile fizice ale frunzei uscate de tutun. Caracteristicile fizice ale
tutunului sunt:
Grosimea frunzei verzi de tutun variază între 200 şi 400 m, din care, în general,
câte 10% reprezintă epiderma superioară şi cea inferioară, iar câte 40% reprezintă atât
ţesuturile palisadic, cât şi cel lacunar. Adesea stratul epidermic superior este cu ceva mai
gros decât cel inferior, iar ţesutul lacunar este mai gros decât cel palisadic.
Mărimea, forma şi suprafaţa foilor. Soiurile de tip “Virginia” au, în general, foi
lungi de 37-50 cm şi late de 23-45 cm şi cu masă verde de 20-95 g, iar soiul “Ghimpaţi” are
foi lungi de 20-35 cm şi late de 10-25 cm.
Forma foilor este dată de raportul diametral şi de coeficientul de ovalitate. Primul
este raportul dintre lungimea şi lăţimea maximă a foilor putând varia de la 1 la 3, iar
coeficientul de ovalitate este raportul dintre lungimea foii şi distanţa măsurată de la
intersecţia foii pe tulpină, până la linia care dă lăţimea maximă a foii. Aceasta poate varia,
în medie, între 1,4 şi 3.
Suprafaţa unei foi variază între 100 şi 850 cm2, după soi, etaj şi condiţiile de
creştere a plantelor.
Nervaţiunea foilor. Constă din nervura principală şi nervurile secundare. Acestea
sunt, desigur, cu atât mai groase, cu cât foaia este mai mare.
Consistenţa foilor. Ţesutul foliar poate fi consistent, “plin” (ca la foile de vârf) sau
“slab” (ca la foile de poală). Caracteristica de foaie plină depinde de compoziţia chimică.
Masa foilor şi a unităţii de suprafaţă. Aceste caracteristici au o importanţă
calitativă în fabricaţie şi consum. Masa unei foi uscate de tutun variază după mărime, etaj şi
condiţii de creştere a plantelor, fiind cuprinsă, în general, între 1,15 g şi 7,5 g.
Elasticitatea şi rezistenţa la rupere. Aceste caracteristici sunt legate de natura
parenchimului. Foile cu ţesut plin şi consistent, cum sunt cele de la vârful plantei, sunt mai
elastice şi mai rezistente decât foile cu ţesut slab şi spongios, cum sunt cele de la baza
plantei. Tutunurile rezistente şi elastice asigură la tăiere fire lungi şi uniforme cerute în
fabricaţia ţigaretelor.
Culoarea este indiciul principal în determinarea gradului de maturitate al foilor la
recoltare şi în stabilirea fazelor procesului tehnologic de dospire-uscare.
Higroscopicitatea. Dintre însuşirile fizice ale tutunului, higroscopicitatea prezintă
un interes practic deosebit. Prin higroscopicitate la tutun, se înţelege însuşirea acestuia de a
absorbi apa din mediul înconjurător şi de a o reţine. Această însuşire se măsoară direct prin
determinarea creşterii în greutate până la echilibru a tutunului pus într-un mediu cu 72,4%
umiditate, la temperatura de 25 0C.
Combustibilitatea. Este o însuşire complexă şi importantă a tutunului, deoarece ea
pune în evidenţă, într-o măsură mai mare sau mai mică, gustul şi aroma la fumat.
Combustibilitatea se poate determina fie la foi de tutun, fie la ţigarete şi ţigări de foi.
Viteza de ardere se exprimă în timpul necesar pentru arderea liberă a unui gram de
tutun, inclusiv foiţa. Aprecierile se fac astfel (după Pyriki):
- ardere prea rapidă = ardere completă în mai puţin de 17 minute;
- ardere normală = 17 - 20 minute;
- ardere înceată = 20 - 23 minute;
- ardere prea înceată = peste 23 minute.
Culoarea cenuşii. Arderea este completă atunci când cenuşa este albă şi este
incompletă, când cenuşa este de culoare neagră; desigur că între aceste două extreme pot fi
cazuri intermediare, cu culoarea cenuşie etc. Apoi, cenuşa poate fi uniform colorată sau
neuniformă.
60 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Masa specifică şi volumetrică. Masa specifică (absolută) reprezintă masa unui


anumit volum de tutun exprimat în kg/m3 (fără aer şi apă).

1.1.8. Hameiul.
Se cultivă pentru inflorescenţele plantelor femele utilizate în principal la
aromatizarea şi conservarea berii şi într-o mai mică măsură şi la aromatizarea pâinii.
Lăstarii tineri sunt utilizaţi în alimentaţia oamenilor sub formă de supe sau salate.
Compoziţia chimică a conurilor de hamei la maturitatea tehnologică, cuprinde 75-
80% apă şi 20-25% substanţă uscată. Din substanţa uscată, 10-20 % reprezintă compuşi
azotaţi (substanţe albuminoide polipeptide, aminoacizi), 20-25% substanţe neazotate
(hidraţi de carbon, dextrine, lignine, pectine), 8-12% celuloză, 5-10% cenuşă, 2-8% tanin,
8-25% substanţe amare şi răşini, 0,2-0,5% ulei volatil.
Pentru industria berii prezintă importanţă substanţele amare, răşinile, uleiul volatil
şi taninul.
Acizii amari deţin rolul principal la fabricarea berii dând gustul, spuma şi efectul
conservant, antiseptic. După puterea amară (valoarea amară) acizii au fost împărţiţi în cinci
grupe: acizi amari alfa (humulonul, cohumulonul, adhumulonul, prehumulonul, şi
posthumulonul); acizi amari beta (lupulonul, colupulonul, adlupulonul, prelupulonul şi
postlupulonul); acizi gama, acizi delta şi acizi epsilon. Ultimii trei acizi sunt lipsiţi de
valoare amară.
Taninul se găseşte în toate componentele conului de hamei în proporţie de 2-8%,
având rol principal la limpezirea berii şi imprimarea culorii berii.
Uleiurile volatile din grăunciorii de lupulină dau conurilor de hamei parfumul
caracteristic, respectiv aroma berii.

1.2. MATERII PRIME DE ORIGINE ANIMALĂ.

1.2.1. Carnea.
Prin carne se înţelege musculatura striată cu toate ţesuturile cu care vine în
legătură naturală, adică împreună cu ţesuturile conjunctive (lax, fibros, cartilaginos, adipos,
osos), nervi, vase de sânge şi ganglioni limfatici; la păsări se include şi pielea. Proporţia
diferitelor ţesuturi din carne depinde de specie, rasă, vârstă, sex, starea de îngrăşare şi
regiunea carcasei.
Carnea ca atare, sau transformată în diverse produse, reprezintă unul din
alimentele de bază. După datele statistice, în unele ţări, consumul anual de carne pe cap de
locuitor ajunge până la 70 kg.
Din punct de vedere tehnologic, prin termenul de "carne" se înţelege carcasa
mamiferelor în condiţiile în care rezultă după sacrificarea animalelor, adică după
îndepărtarea subproduselor comestibile şi necomestibile şi a părţilor utilizabile în alte
domenii decât industria alimentară.
Materia primă din care se obţine carnea folosită pentru consumul alimentar o
constituie, în cea mai mare parte animalele şi păsările domestice tăiate în abatoare, iar într-o
măsură mai mică peştele.
Speciile de animale crescute la noi în ţară pentru producţia de carne sunt: bovinele,
porcinele, ovinele şi iepurii de casă.
Speciile de păsări sunt: găinile, raţele, gâştele şi curcanii.
61
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Dintre speciile de peşte folosite mai mult la industrializare: specii oceanice, crapul,
scrumbia, sturionii etc.

1.2.1.1. Structura cărnii.


Carnea este alcătuită din punct de vedere morfologic din ţesuturi musculare,
conjunctive, cartilaginoase, adipoase şi osoase. Ponderea în greutate a fiecărei categorii de
ţesut în ansamblul carcasei este determinată de o multitudine de factori: specie, rasă, vârstă,
sex, starea de îngrăşare, mod de furajare şi întreţinere etc.
În tabelul 1.26. este redată orientativ proporţia diferitelor ţesuturi, în procente din
greutatea totală a carcasei, pentru carnea de bovine adulte, de mânzat, de ovine şi porcine,
în funcţie de starea de îngrăşare a animalelor înainte de tăiere.

Proporţia diferitelor ţesuturi în carcasa animalelor Tabelul 1.26


Nr. Calitatea cărnii Ţesut Ţesut Ţesut osos şi Ţesut
crt. şi muscular, conjunctiv, cartilaginos, adipos,
specia % % % %
1 Carne grasă de bovine 56,6 11,6 15,7 16,1
2 Carne slabă de bovine 60,6 14,0 21,9 3,3
3 Carne grasă de mânzat 55,4 11,2 15,2 18,2
4 Carne slabă de mânzat 57,4 16,2 21,9 4,5
5 Carne grasă de ovine 56,9 10,9 15,3 15,8
6 Carne slabă de bovine 57,4 15,7 21,9 4,5
7 Carne de porc 48-73 7-12 20-40

Partea principală a cărnii este ţesutul muscular, care deţine cea mai mare proporţie
din corpul animalului.
După structură, ţesutul muscular se împarte în ţesut muscular striat (musculatura
scheletului), ţesut muscular neted (musculatura organelor interne) şi ţesut muscular cardiac.
Muşchii sunt formaţi din fibre musculare unite între ele prin ţesut conjunctiv
(fasciculele primare). La rândul lor, aceste fascicule se grupează în altele mai mari, iar în
final, acestea formează muşchiul. Fasciculele musculare se subţiază spre capete,
transformându-se în fascicule tendinoase ce se fixează de suprafaţa oaselor prin aponevroze
şi a cartilajelor, înlesnind prinderea şi mişcarea.
Formaţiunile conjunctive care acoperă grupele de muşchi poartă denumirea de
fascii sau aponevroze.

1.2.1.2. Forma şi mărimea.


Muşchii diferă, în sensul că pot fi laţi, în formă de evantai, ramificaţi, dinţaţi,
fusiformi, circulari etc.
În secţiune transversală se poate observa că muşchii sunt formaţi din fascicule de
fibre învelite în ţesut conjunctiv.

1.2.1.3. Compoziţia chimică.


Compoziţia cărnii unui animal variază în funcţie de: vârstă, starea de îngrăşare,
funcţia şi localizarea muşchiului etc.
Ţesutul muscular conţine, în medie: 75% apă; 18,5% substanţe proteice; 1,7%
substanţe extractive azotate; 0,9% substanţe extractive neazotate, 3,0% grăsimi şi 0,9%
62 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

săruri minerale, vitamine etc. În tabelul 1.27 sunt prezentate datele cu privire la compoziţia
chimică a cărnii.

Compoziţia chimică a cărnii Tabelul 1.27


Starea de Apa, Substanţe Substanţe Substanţe Valoare
Specia îngrăşare % proteice, grase, minerale, energetică,
% % % (kcal/kg)
Bovine slabă 21,00 3,80 1,10 1214
adulte medie 74,50 20,00 10,70 1,00 1811
grasă 66,30 19,20 18,30 0,90 2489
f. grasă 61,60 17,60 23,00 0,90 2860
Viţei slabă 58,50 19,86 0,82 0,60 890
grasă 78,84 18,88 7,41 1,33 1374
Porcine slabă 72,31 20,08 6,63 1,10 1439
de carne 72,55 19,00 12,50 0,50 1941
semigrasă 68,00 17,00 21,50 0,40 2696
grasă 61,10 14,50 37,00 0,60 4035
Ovine slabă 47,90 20,80 7,00 1,10 1503
medie 71,10 18,20 15,80 1,0 2215
grasă 65,40 15,50 23,70 0,9 2840
Cabaline slabă 60,30 21,71 2,55 1,1 1127
Găini grasă 74,27 19,2 16,8 1,2 2350
medie 63,7 18,5 9,3 1,3 1623
slabă 70,0 22,6 3,1 1,1 1125
Raţe grasă 70,8 17,0 33,6 0,5 3821
medie 48,3 18,3 19,0 0,8 2527
slabă 59,1 22,6 3,1 1,0 1125
Gâşte grasă 70,8 15,9 33,6 1,2 4892
medie 38,0 16,3 3,1 0,93 4034
Curci grasă 46,7 21,1 33,6 1,00 2994
medie 55,5 24,7 19,0 1,39 1803
Raţă - 65,6 23,80 3,1 1,16
sălbatică
Prepeliţă - 68,60 22,.80 45,7 1,00
Potârniche - 71,96 25,26 22,9 1,19
Fazan - 73,47 26,15 8,5 1,08
Porumbel - 75,10 22,14 3,69 1,13
Iepure - 74,60 19,54 7,60 1,10
Capră - 77,00 20,55 1,43 1,20
neagră
Căprioară - 75,76 20,00 1,98
Mistreţ - 72,55 21 1,00
Urs - 75,79 1,97

Substanţele proteice sunt cele mai importante din compoziţia cărnii. Principalele
substanţe proteice sunt: miogenul, globulina, mioglobulina, miozina, actina, trombomiozina
etc. Toate aceste substanţe conţin majoritatea aminoacizilor indispensabili vieţii.
63
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Sărurile minerale şi vitaminele. În afară de substanţele proteice, în compoziţia


cărnii mai intră şi vitaminele şi sărurile minerale. Cele mai importante vitamine existente
aparţin grupei B, adică B1, B2, B6, B12.
Ca elemente minerale sau sub formă de compuşi din compoziţia cărnii sunt:
carbonul, hidrogenul, azotul, potasiul, sodiul, fierul, calciul, magneziul şi fosforul.

1.2.1.4. Caracteristicile cărnii.


Însuşirile organoleptice, fizico-chimice, microbiologice şi tehnologice ale cărnii
sunt, alături de valoarea nutritivă, parametrii determinaţi în vederea consumului.

Caracteristicile organoleptice sunt însuşiri care se pot sesiza prin intermediul


organelor de simţ: vizual, gustativ, olfactiv şi tactil.
Aceste caracteristici se referă la: aspectul general exterior, culoare, consistenţă,
gust, miros, frăgezime, suculenţă, depunerile de grăsime, aspectul bulionului după fierbere
şi sedimentare, aspectul măduvei osoase şi aroma (savoarea).
- Aspectul normal al cărnii proaspete se caracterizează printr-un luciu al ţesutului
conjunctiv de acoperire, al tendoanelor şi al articulaţiilor, precum şi printr-o peliculă fină de
acoperire a maselor musculare.
- Culoarea cărnii are diferite nuanţe, variind de la roz-pal la roşu-închis, în funcţie
de: specie, sex, vârstă, grad de îngrăşare, mod de prelucrare şi condiţii de păstrare.
- Consistenţa cărnii este determinată de starea biochimică a muşchilor. Carnea
proaspătă - dar maturată - are o consistenţă elastică; în urma apăsării cu degetul,
impresiunile dispar repede.
Vârsta animalului şi gradul de îngrăşare influenţează mult consistenţa cărnii.
Astfel, la animalele adulte, carnea este mai consistentă decât la cele tinere, după cum carnea
grasă are o consistenţă mai fină decât cea slabă, în care există mult ţesut conjunctiv între
fibrele musculare.
Consistenţa este legată şi de gradul de prospeţime, întrucât imediat după tăierea
animalelor carnea este moale, pentru ca apoi să devină mai rezistentă.
Carnea congelată trebuie să fie tare la pipăit, iar la ciocănire să dea un sunet clar.
- Mirosul şi gustul cărnii sunt, în general, caracteristice fiecărei specii de animal,
datorită acizilor graşi volatili şi a altor factori, cum ar fi: conţinutul cărnii în sulf şi
amoniac, calitatea şi felul furajelor consumate, diverse afecţiuni din timpul vieţii animalelor
etc.
Mirosul şi gustul sunt determinate de: vârstă, sex, specie, stare de îngrăşare etc.
- Frăgezimea cărnii este determinată de conţinutul acesteia în ţesut conjunctiv,
cantitatea şi calitatea ţesutului adipos, precum şi calitatea fibrei musculare.
- Suculenţa. Prin suculenţă se înţelege capacitatea cărnii preparate de a reţine o
anumită cantitate din sucul intracelular, intercelular şi interfascicular.
Nivelul suculenţei este determinat de conţinutul în apă şi grăsime ale cărnii, de
specie, vârstă, starea de îngrăşare etc.
- Depunerile de grăsime de pe suprafaţa carcasei oferă datele necesare pentru
caracterizarea calităţii cărnii, deoarece determină celelalte însuşiri ale cărnii ca: suculenţa şi
frăgezimea.
- Aroma (savoarea) cărnii depinde de: sex, grad de îngrăşare, substanţe volatile
din carne şi stadiul maturării acesteia după tăiere.

Caracteristicile fizico-chimice ale cărnii sunt: conţinutul în apă, substanţele


proteice, grăsimile, sărurile minerale, vitaminele, pH-ul, amoniacul etc.
64 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Imediat după tăiere carnea caldă are pH-ul de 7,1-7,2, scade după câteva ore la 6,0,
iar în perioada de depozitare oscilează între 5,8-6,0.

Caracteristicile biologice se pun în evidenţă prin examene: bacteriologic


(examinarea la microscop a frotiurilor); cultural (când se fac identificări de germeni pe
diferite medii de culturi); biochimic şi probe biologice (pe animale de experienţă). În carne
nu este permisă prezenţa germenilor patogeni.

Caracteristicile tehnologice se referă la însuşirile pe care trebuie să le prezinte


carnea pentru a corespunde cerinţelor tehnologice.
Acestea sunt:
- Capacitatea de reţinere a apei: reprezintă forţa cu care proteinele din carne
păstrează, sub acţiunea unor agenţi externi, pe lângă apa proprie, şi o parte din apa
adăugată.
- Capacitatea de hidratare: se referă la însuşirea cărnii de a absorbi apa atunci
când este pusă într-un lichid.
Ambele caracteristici sunt determinate de unii factori ca: sex, specie, vârstă, stare
de îngrăşare şi procesele tehnologice la care este supusă carnea pentru prelucrare.
Gradul de tocare (mărunţire) a cărnii, temperatura şi adaosul de substanţe chimice
au, de asemenea, influenţă asupra capacităţii de hidratare.

1.2.1.5. Carcasa de pasăre.


Speciile de păsări cu valoare mai importantă în alimentaţia umană sunt: găinile,
curcanii, raţele şi gâştele. Dintre acestea, în consumul intern şi mondial, ponderea cea mai
mare o deţin găinile. Cea mai mare parte din producţia de păsări o reprezintă puii, în special
cei de 9-12 săptămâni.
Compoziţia chimică a cărnii de pasăre este asemănătoare cu cea a cărnii de
mamifere şi într-o oarecare măsură cu cea a peştilor.
În ceea ce priveşte calitatea păsărilor, privite ca materie primă pentru prelucrările
ulterioare, aceasta este determinată de conformaţia carcasei, aspectul şi culoarea pielii,
conţinutul de grăsime, defectele de penaj etc. În general, modul de hrană nu afectează în
mod deosebit calitatea cărnii de pasăre. Din acest punct de vedere, o importantă excepţie o
reprezintă situaţia în care în hrana păsărilor se utilizează făina de peşte. În acest caz untura
de peşte conţinută în hrană, prin acizii graşi nesaturaţi pe care îi conţine afectează negativ
gustul şi aroma cărnii de pasăre, mai ales la carnea de curcan. Dacă însă cu două săptămâni
înainte de tăiere pentru puii de găină şi cu cca. 4 săptămâni pentru curcani, din hrană se
elimină complet făina de peşte, atunci gustul de peşte este în cea mai mare măsură eliminat.

1.2.1.6. Carnea de peşte.


Peştii reprezintă o mare importanţă în alimentaţia umană. La nivel mondial,
peştele reprezintă peste 15% din totalul proteinelor consumate. Din cele peste 20.000 de
specii de peşte, în Europa se pescuiesc doar câteva sute, dintre care, mai puţin de 100 de
specii reprezintă importanţă economică deosebită.
În ţara noastră, în apele dulci şi în Marea Neagră, din cele aproape 200 de specii
existente sunt valorificate în prezent cca. 25 specii.
Pe plan mondial, din totalul de peşte prins, 41% este valorificat sub formă
proaspătă sau congelată, 16% este conservat prin sărare, afumare sau uscare, 10% este
transformat în conserve, iar 33% serveşte la obţinerea uleiurilor şi făinii furajere.
65
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

După mediul în care trăieşte deosebim:


- peşti de apă dulce (somnul, crapul, şalăul, plătica, linul, babuşca, roşioara,
caracuda, bibanul, văduviţa, păstrăvul etc.);
- peşti marini (morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia de Dunăre, rizeafca, hamsia,
sardeluţa, gingirica, atcrina, labanul, singhilul, pisica de mare etc.);
- mamifere marine (delfinul, porcul de mare, afalinul).
Valoarea alimentară a peştilor este determinată în mod direct de raportul dintre
diferitele părţi comestibile şi necomestibile (tabelul 1.28).

Părţile comestibile şi necomestibile ale unor specii de peşte Tabelul 1.28


Specia Greutatea peştelui, % faţă de total
g Parte comestibilă Parte necomestibilă
Biban 125 45,4 54,6
Caracudă 110 43.6 56,4
Chefal 129 46,5 53,5
Crap 695 53,6 46,4
Lin 129 49,9 50,1
Mreană 160 61,7 38,3
Oblete 13 68,1 31,9
Plătică 166 57,6 42,4
Şalău 360 60,0 40,0
Scrumbie albastră 67 59,6 40,4
Somn 890 60,8 39,2
Ştiucă 375 56,3 43,7

În prezent se cunoaşte cu destulă precizie compoziţia chimică şi valoarea


energetică a cărnii de peşte. Datele din tabelul 2.29 se referă la partea considerată
comestibilă din greutatea totală a speciei respective.

Compoziţia chimică a unor specii de peşte Tabelul 1.29


Substanţe Substanţe Substanţe Valoare
Specia Greutatea, Apă, proteice, grase, minerale, calorică,
g % % % % Kcal/100 g
Scrumbia 260 57,62 14,23 25,95 1,03 299
Somn 15000 63,57 16,87 18,83 1,30 244
Nisetru 50000 67,75 18,50 17,36 1,23 238
Crap 1050 73,04 16,00 10,12 0,84 160
Morun 70000 76,25 17,56 4,70 1,04 115
Stavrizi 32 77,40 16,60 5,10 0,90 115
Vulpe de 2800 77,35 20,97 7,01 0,55 95
mare
Şalău 375 78,46 19,41 0,41 1,17 83
Biban 100 80,10 19,06 0,37 0,50 82
Ştiucă 700 79,44 19,19 0,43 1,21 82
66 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1.2.2. Laptele.
Laptele constituie materia primă de bază în obţinerea industrială a laptelui de
consum, a produselor lactate acide (iaurt, lapte bătut, lapte acidofil, chefir), a smântânii, a
untului, a brânzeturilor şi a conservelor de lapte (produse lactate concentrate şi produse
lactate uscate).
Prin lapte se înţelege în general laptele de vacă, iar când este vorba de laptele altor
animale se indică de obicei specia respectivă.
Prin conţinutul variat în substanţe nutritive, în special proteine, laptele constituie
un aliment complet, deosebit de valoros în hrana oamenilor, cu precădere a copiilor.
Laptele poate fi consumat ca atare sau sub forma diverselor produse prelucrate:
iaurt, brânzeturi, unt, smântână etc.
Laptele constituie un sistem coloidal fizico-chimic foarte complex. El poate fi
considerat ca o emulsie sau suspensie de grăsimi într-o soluţie apoasă, care conţine
numeroase alte substanţe, dintre care unele în stare dizolvată (lactoză, sărurile minerale), iar
altele sub formă coloidală (substanţele proteice).

1.2.2.1. Proprietăţile fizice ale laptelui.


Densitatea, constituie indicele cel mai variabil al laptelui. Ea este condiţionată de
raportul care există între concentraţia laptelui în substanţe solide negrase şi grăsime.
Densitatea laptelui variază în raport invers cu conţinutul de grăsime şi în raport direct cu
conţinutul de proteine, lactoză şi săruri. Limitele normale de variaţie ale densităţii laptelui
sunt cuprinse între 1,027 şi 1,033, cu o valoare medie de 1,029.
Aciditatea. Laptele proaspăt muls este uşor acid. Aciditatea lui, determinată ca
aciditate totală (conţinut în acid lactic şi săruri acide) se exprimă în grade Thörner şi este
cuprinsă în limitele 15...19 0T. Aciditatea depăşită indică o acidifiere avansată şi
posibilitatea ca laptele respectiv să nu reziste la tratament termic, în timp ce aciditatea sub
15 0T indică un lapte neutralizat sau provenit de la animale bolnave.
Vâscozitatea laptelui normală este de 1,74 - 2,4 cP, iar căldura specifică de 0,92 -
0,93 cal/g.
Cunoaşterea acestor caracteristici este necesară pentru dimensionarea
corespunzătoare a diferitelor utilaje, precum şi pentru stabilirea necesarului de căldură şi
frig la prelucrarea laptelui.
Indicele de refracţie, punctul de congelare (punctul crioscopic)(-0,54 … -0,57
0
C) şi punctul de fierbere (100,55 0C la 760 mmHg) constituie caracteristici constante ale
laptelui normal, modificarea lor indică un lapte anormal sau un lapte falsificat.
Indicele de refracţie se determină cu refractometrul, în zerul laptelui după
îndepărtarea grăsimii şi a produselor, sau în laptele ca atare folosind refractometrul Bentuzi.
În cazul unui lapte normal, indicele de refracţie este, în medie de 1,35. Scăderea indicelui
de refracţie sau a punctului crioscopic, sub valoarea lor normală, permite suspectarea
falsificării laptelui prin adaos de apă.
În afara acestor indici mai prezintă importanţă şi conductibilitatea electrică,
tensiunea superficială precum şi indicii organoleptici ai laptelui: culoarea, mirosul, gustul.

1.2.2.2. Compoziţia chimică a laptelui.


Aceasta variază în funcţie de specia animalului producător şi de numeroşi alţi
factori (rasă, vârstă, alimentaţie), atât în ceea ce priveşte conţinutul diverşilor componenţi,
cât şi raportul dintre aceştia.
67
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Pentru laptele de vacă, conţinutul principalilor componenţi, (fig. 1.8), exprimat în


%, se situează în jurul următoarelor valori: apă 87,3; substanţă uscată 12,7 (grăsime 3,7;
proteine 3,5; lactoză 4,8; săruri minerale 0,7).
Substanţele solide negrase (lactoza, proteinele şi substanţele minerale) reprezintă
9,1%, iar totalul substanţelor solide cca. 12,8%.
Grăsimea laptelui. Grăsimea variază în limite largi: 3-5%, cu o valoare medie de
3,7%. Lipidele se prezintă sub formă de globule de mărime variabilă.
Deoarece masa specifică a grăsimii laptelui este mai mică decât a celorlalte
componente, globulele de grăsimi au tendinţa de a se ridica la suprafaţă formând un strat de
grăsime variabilă în funcţie de conţinutul de grăsime în lapte; fenomenul este cunoscut sub
numele de separare, naturală sau spontană. Tot pe diferenţa de masă specifică se bazează
şi separarea mecanică (centrifugală) a grăsimii cu ajutorul separatoarelor, pentru obţinerea
untului, smântânii etc.

Fig. 1.8 - Principalii componenţi chimici ai laptelui


Din punct de vedere chimic, grăsimea laptelui este formată dintr-un amestec de
gliceride asociate cu mici cantităţi de fosfogliceride, steroli, acizi graşi liberi, pigmenţi şi
vitamine solubile în grăsimi.
Caracteristic pentru grăsimea din lapte este punctul de topire scăzut (circa 30 0C),
ceea ce imprimă acesteia un grad de asimilare foarte ridicat circa 95%).
Gliceridele sunt esteri ai glicerinei cu acizi graşi.
Fosfogliceridele sau fosfatidele din lapte (gliceride ce conţin o moleculă de acid
fosforic) au o mare valoare bioalimentară, fiind un component al celulei nervoase.
În lapte se găsesc trei fosfogliceride: lecitina, cefalina şi sfingomielina.
Sterolii sau steridele au ca principal reprezentant în lapte colesterolul, substanţă cu
moleculă complexă şi din care se formează, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, vitamina
D2.
Substanţele proteice din lapte. Dintre componenţii laptelui, substanţele proteice
prezintă o valoare biologică deosebită, datorită conţinutului optim în aminoacizi esenţiali.
Se consideră că, în prezent, laptele furnizează aproximativ 30% din proteinele de origine
animală indispensabilă alimentaţiei umane.
68 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Principalele substanţe proteice ale laptelui sunt: cazeina, lactalbumina şi


lactoglobulina.
Cazeina este componentul proteic de bază şi reprezintă 80% din totalul
substanţelor proteice din lapte. Molecula ei conţine, pe lângă diferiţi aminoacizi, fosfor şi
sulf. Se poate obţine din lapte, prin precipitare în prezenţa unui acid la pH = 4,6; sub formă
pură se prezintă ca o pulbere albă, higroscopică, fără gust şi fără miros.
Cazeina nativă se află în lapte sub formă de fosfocazeinat de calciu. Sub acţiunea
acizilor slabi, calciul şi fosforul trec din formă coloidală în formă solubilă, până se atinge
punctul izoelectric (pH = 4,6), când are loc precipitarea cazeinei. Acest proces, denumit
coagularea acidă a laptelui, stă la baza fabricării tuturor produselor lactate acide.
Coagularea este provocată de acidul lactic rezultat din acţiunea bacteriilor lactice asupra
lactozei.
Cazeina coagulează şi sub acţiunea unor enzime (cheag, pepsină etc.).
În cazul acestui tip de coagulare, fosfocazeinatul de calciu solubil trece în
fosfocazeinat de calciu care este insolubil; gelul format este ireversibil.
Viteza de coagulare depinde de activitatea enzimatică a cheagului, de proporţia de
calciu şi fosfor din lapte precum şi de pH-ul şi temperatura la care are loc reacţia.
Coagularea cazeinei sub acţiunea enzimelor coagulante stă la baza procesului de
fabricare a brânzeturilor.
Lactalbumina se caracterizează printr-un conţinut relativ redus de azot şi un
conţinut ridicat de sulf. Ea nu conţine fosfor, este solubilă în apă şi, spre deosebire de
cazeină, nu precipită sub acţiunea acizilor sau a enzimelor coagulante. Lactalbumina
precipită sub acţiunea căldurii (peste 72 0C). Pe această proprietate se bazează obţinerea
brânzeturilor cu înglobare de albumină, precum şi a urdei din zer.
Lactoglobulina se găseşte în lapte în cantităţi foarte mici. Se deosebeşte de
cazeină printr-un conţinut ceva mai ridicat de sulf şi un conţinut foarte redus de fosfor. Faţă
de agenţii de precipitare are aceeaşi comportare ca şi lactalbumina.
Deoarece lactalbumina şi lactoglobulina nu precipită sub acţiunea cheagului, în
procesul de fabricare al brânzeturilor, ele trec în zer, fiind numite, din această cauză,
proteine ale zerului sau proteine serice.
Lactoza sau “zahărul laptelui” este secretat de glanda mamară şi se găseşte în
natură numai în lapte. Din punct de vedere chimic lactoza este un dizaharid (C 12H22O11)
format dintr-o moleculă de glucoză şi una de galactoză. În laptele proaspăt provenit de la
animale sănătoase, lactoza se găseşte într-un procent mediu de 4,8%; în laptele fermentat şi
în zer, cantitatea de lactoză se reduce proporţional cu stadiul de fermentaţie lactic atins.
Lactoza este solubilă în apă şi termolabilă. La temperaturi ridicate (peste 50 0C) şi
în prezenţa substanţelor proteice se formează lactocarmelul, de culoare brună; fenomenul
apare adesea în timpul sterilizării laptelui.
Sărurile minerale. Laptele conţine cloruri, fosfaţi, nitraţi de calciu, sodiu, potasiu
etc. Spre deosebire de ceilalţi componenţi ai laptelui, conţinutul în săruri minerale şi
raportul dintre acestea se menţine aproape constant (variaţiile ce apar uneori indică un
dezechilibru în furajare sau îmbolnăvirea ugerului).
Dintre sărurile din lapte, o importanţă deosebită, din punct de vedere tehnologic
prezintă sărurile de calciu, care participă în mod direct la procesul de închegare. Reducerea
conţinutului de săruri de calciu solubile, ca urmare a pasteurizării laptelui, determină o
închegare defectuoasă; remedierea se face prin adaos de clorură de calciu.
Alţi componenţi chimici ai laptelui. În afara componenţilor menţionaţi, laptele
mai conţine enzime, vitamine, pigmenţi în proporţii mult mai reduse, dar care au un rol
deosebit de important ca biocatalizatori ai diferitelor reacţii din organism.
69
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Dintre enzimele din lapte, mai importante sunt: lipaza, care descompune grăsimile,
proteazele care descompun substanţele proteice, precum şi fosfataza şi peroxidaza, care se
folosesc ca indicatori ai proceselor termice la care este supus laptele.
În ceea ce priveşte vitaminele, laptele conţine în cantităţi variabile toate vitaminele
cunoscute până în prezent. Un litru de lapte cu conţinut normal de vitamine, asigură unui
adult necesarul de vitamine în următoarele procente: vitamina A 30%, vitamina B 1 23%,
vitamina B2 85%, vitamina PP 66%, vitamina C 29%.
Pigmenţii cei mai întâlniţi sunt: carotenoizi şi antocianici, în funcţie de natura
furajelor administrate.

1.2.2.3. Laptele altor specii de animale.


Deşi cu pondere cantitativă redusă, laptele de oaie, bivoliţă şi mai puţin cel de
capră constituie, totuşi, materie primă pentru industria laptelui.
Laptele de oaie se caracterizează prin culoare albă, uşor cenuşie şi miros
caracteristic. Din punct de vedere al compoziţiei chimice, caracteristic laptelui de oaie este
conţinutul ridicat în substanţe proteice (5,7%), în special de cazeină (4,6%). Acest fapt
explică densitatea mare (1,034-1,038) şi aciditatea ridicată a laptelui de oaie. Datorită
compoziţiei sale laptele de oaie este utilizat cu predilecţie în fabricarea brânzeturilor, la
care se utilizează un randament foarte bun. Dintre acestea, ponderea mare revine
brânzeturilor conservate în saramură (tip telemea), brânzeturilor opărite (tip caşcaval) şi în
mai mică măsură brânzeturilor frământate.
Laptele de bivoliţă este de culoare albă, fără nuanţe, cu gust dulceag, plăcut. Se
caracterizează printr-un conţinut de grăsime de peste 8% şi substanţă uscată totală mai mare
de 18%. Datorită acestui fapt laptele de bivoliţă este preferat în fabricarea brânzeturilor cu
pastă moale, a produselor lactate acide şi a îngheţatei.
Laptele de capră prezintă un conţinut ridicat de lactalbumină şi lactoglobulină şi o
dispersie avansată a globulelor de grăsime, ceea ce îi sporeşte mult digestibilitatea. În cele
mai multe cazuri laptele de capră se consumă ca atare şi numai rareori se prelucrează în
amestec cu laptele de vacă sau de oaie.
În tabelul 1.30 este prezentată compoziţia medie procentuală a laptelui de diferite
provenienţe.

Compoziţia procentuală a laptelui Tabelul 1.30


Componenta, Lapte de:
% vacă oaie bivoliţă capră
Apă 87,5 83,0 81,5 87,0
Substanţă uscată totală 12,5 17,2 18,5 13,0
Substanţă uscată negrasă 9,0 10,2 10,3 8,9
Cazeină 2,8 4,6 3,6 3,2
Lactalbumină 0,6 1,1 0,7 1,0
+lactoglobulină
Proteine totale 3,4 5,7 4,3 4,2
Grăsime 3,5 6,8 8,2 4,1
Lactoză 4,5 4,5 5,0 4,6
Cenuşă 0,75 0,85 0,8 0,8
Densitate 1,031 1,038 1,033 1,032
70 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1.2.3 Ouăle.
Oul constituie un important aliment de origine animală, având o ridicată valoare
nutritivă, dar mai ales biologică. Astfel în compoziţia lor se remarcă un conţinut sporit de
aminoacizi, vitamine (A, D etc.), lecitină, fosfor. Apreciat ca valoros produs alimentar, oul
se detaşează de alte alimente şi prin digestibilitatea ridicată a componentelor, care la albuş
este de 97%, iar la gălbenuş de 100%.
Ca pondere, ouăle, cu precădere cele de găină, constituie a treia sursă importantă
de proteină animală; ele au formă caracteristică, cu diametrul maxim cuprins între 35 şi 45
mm, înălţimea cuprinsă între 53 şi 66 mm şi greutatea totală variind între 35 şi 74 g.

1.2.3.1. Structura oului.


Oul complet este alcătuit din: 10% coajă, 59% albuş, 30% gălbenuş şi 1%
membrane cochiliene (fig. 1.9). Raportul dintre constituenţii menţionaţi pentru ouăle
diferitelor specii de păsări este prezentată în tabelul 1.31.
Coaja este alcătuită din două straturi cu structură manilară (cel interior) şi
spongioasă (cel exterior). Coaja este poroasă (7-17·103 pori) şi are grosimea de 0,3-1,6
mm. La exterior coaja este acoperită
cu o cuticulă care obstrucţionează
porii la oul proaspăt. Cuticula se
constituie ca o primă barieră pentru
microorganisme atâta timp cât ea
există. Pe măsură ce ouăle se
învechesc şi cuticula se deteriorează
din diferite cauze (manipulări, frecări
de ambalaj, factorii de mediu extern),
prin coajă pot pătrunde micro-
organisme, porii având  = 9-25 m.
Culoarea cojii este albă, brun-roşcată
sau verzuie (la oul de raţă).
Membranele cochiliene
Fig. 1.9 - Structura oului : (parietală şi viscerală) sunt formate
1- cuticulă; 2- coajă; 3 - pori; 4 - membrană fiecare din fibre de cheratină şi au rol
parietală; 5 - cameră de aer; 6 - albuş fluid; 7 - albuş de barieră în calea microorganismelor
dens; 8 - disc germinativ; 9 - membrană viscerală;
de invazie.
10- şalaze ; 11- membrană vitelină; 12 - gălbenuş de
culoare închisă; 13 - gălbenuş de culoare deschisă.
Albuşul este dispus în
straturi concentrice care îmbracă
gălbenuşul. La oul proaspăt se disting
trei straturi de consistenţă diferită extern-fluid, intermediar-dens, interior-fluid. La oul
vechi, straturile albuşului sunt lichefiate şi amestecate formând o masă compactă, uniformă.
Culoarea albuşului este uşor verzuie transparentă. Albuşul conţine proteine cu acţiune
antibacteriană.

Componentele principale ale oului Tabelul 1.31


Specia Greutatea, Gălbenuş, Albuş, Coajă,
g g % g % g %
Găină 57,6 18,5 32,0 32,8 57,0 6,3 10,9
Raţă 80.3 27,4 34,1 44,4 55,3 8,5 10,6
Gâscă 176,3 66,4 37,7 84,5 47,9 25,4 14,4
Curcă 82,5 21,6 26,2 60,5 60,5 11,0 13,3
71
Capitolul 1. Materii prime folosite în industria alimentară

Gălbenuşul are formă sferică datorită membranei vitelinice care-l îmbracă.


Gălbenuşul este menţinut în poziţie centrală de către şalaze. Pe suprafaţa gălbenuşului se
găseşte discul germinativ care adăposteşte ovula. Aceasta se continuă spre centru cu straturi
concentrice ce alcătuiesc latebra. Culoarea gălbenuşului variază de la galben la galben
roşiatic sau portocaliu, în funcţie de alimentaţie, care aduce pigmenţi xantofilici şi caroteni.
La depozitarea îndelungată a oului în poziţie culcată, gălbenuşul se ridică la partea
superioară a oului şi se lipeşte de coajă, microorganismele putând infecta direct gălbenuşul.

1.2.3.2. Compoziţia chimică.


Conţinutul ouălor în substanţe nutritive variază în funcţie de specie, rasă,
tehnologie de creştere, furajare, vechime etc. (tabelul 1.32).

Compoziţia chimică a oului întreg (melanj) albuş şi gălbenuş Tabelul 1.32


Componentul Ou întreg, % Albuş, % Gălbenuş, %
Apă 75 88,0 48,0
Proteine 13 10,5 16,0
Lipide 11,3 0,03 34,0
Glucide 0,8 0,80 0,90
Cenuşă 0,9 0,70 1,10

Apa se găseşte în proporţie de 45 - 50% în gălbenuş şi 85 - 87% în albuş.


Substanţele organice sunt reprezentate de proteine (ovoviteline, lecitină,
globuline), lipide (trigliceride, fosfatide, steride), glucide (glucoză, galactoză, manită).
Substanţele minerale se întâlnesc sub formă de compuşi organo-minerali de Ca, P,
Fe, S, Na, Al, Zn, Mn, Mo, Cu, Cl. Substanţele minerale din gălbenuş sunt calciu (0,144-
0,262%), potasiu (0,112-0,360%), magneziu (0,032-0,128%), sodiu (0,07-0,093%), fier
(0,0001%) şi zinc (0,000088%).
Vitamine. Dintre vitamine gălbenuşul de ou conţine vitamina A, provitamina A,
vitaminele B1, B2, PP, D, E.
Enzimele sunt: lipaze, proteinaze, iar pigmenţii: caroten, criptoxantină,
flavoproteine.

1.2.3.3. Valoarea alimentară.


Oul de găină conţine 13,0% proteine, 11,0% lipide, 1,0% substanţe neazotate,
1,0% săruri minerale şi are un aport energetic de 80 - 90 cal/buc.

1.2.3.4. Calitatea ouălor. Caracteristici merceologice.


Principalele criterii de apreciere a calităţii ouălor de consum: greutatea, mărimea,
aspectul, mărimea camerei de aer, culoarea, mirosul, gustul după spargere.
Se disting următoarele categorii de ouă:
- foarte proaspete, dietetice, cu o vechime de cel mult 21 de zile, între 1 iulie -15
septembrie, sau 40 de zile pentru restul anului;
- proaspete, secundare, cu o vechime mai mare de 21 de zile respectiv 40 de zile;
- conservate în frigorifere cu o durată de conservare la 0 0C de cel puţin 60 de zile;
- conservate în var, care au fost menţinute în apă de var.
Cu excepţia ouălor foarte proaspete celelalte sortimente se împart în trei clase (I,
II, III) în funcţie de înălţimea camerei de aer (< 4 mm) la ouăle foarte proaspete < 7 mm la
calitatea I, < 9 mm la calitatea a II-a şi 1/3 din înălţimea oului pentru categoriile I, II
72 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

respectiv III. Ouăle foarte proaspete şi cele de calitatea I au camera de aer imobilă, albuşul
dens şi transparent, gălbenuşul de formă globulară aşezat central. La păstrarea îndelungată a

Fig. 1.10 - Proba densităţii ouălor în apă şi saramură 12%:


I - proba densităţii ouălor în apă: a - ou din prima zi; b - ou de 4
zile; c - ou de 8 zile; d - ou de o lună;
II - proba densităţii în saramură 12%: a - ou din prima zi; b - ou de
2 zile; c - ou de 3 zile; d - ou de 4 zile.
oului, gălbenuşul se turteşte, turtirea fiind cu atât mai mare cu cât gălbenuşul a fost păstrat
la o temperatură mai ridicată. Indicele de gălbenuş (raportul între înălţimea gălbenuşului şi
diametrul lui) la un ou este 0,41 - 0,25 (la turnarea în farfurie). La ouăle conservate prin frig
indicele gălbenuşului trebuie să fie aproape de 0,41. În funcţie de greutate, ouăle pot fi:
mari - minimum 60 g, mijlocii 55 - 60 g, mici 45 - 50 g şi foarte mici 40 - 45 g. Controlul
calităţii ouălor se face cu ajutorul ovoscopului când se pune în evidenţă mărimea camerei
de aer, conturul gălbenuşului, poziţia şi mobilitatea acestuia. Se pot observa starea
albuşului, integritatea cojii, petele de mucegai etc. Prospeţimea se poate pune în evidenţă şi
prin proba densităţii în apă şi saramură 12% (fig. 1.10)

1.2.3.5. Condiţiile de transport şi păstrare.


O atenţie deosebită trebuie acordată temperaturii, ventilaţiei, ambalării şi
condiţiilor termice de transport, în scopul evitării pierderilor prin degradare calitativă şi
cantitativă.
CAPITOLUL 2
TEHNOLOGII PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A
MATERIILOR PRIME PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
2.1. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE
PRIMARĂ A CEREALELOR.
Produsul obţinut de la maşinile şi combinele de recoltat, reprezintă un amestec
format din:
- componentele culturii principale;
- componentele altor culturi
cerealiere;
- impurităţi: praf, pământ,
frunze, seminţe de buruieni, corpuri
străine etc.
Masa culturii principale
este formată din componente de
dimensiuni şi greutăţi diferite, unele
exemplare fiind chiar puternic
vătămate: sparte în bucăţi, tăiate, cu
coaja deteriorată.
În scopul asigurării
condiţiilor de calitate impuse acestor
produse, indiferent de destinaţia lor,
ele se supun, după recoltare, unor
operaţii de prelucrare primară
(curăţire, sortare, uscare etc.)
Procesul tehnologic de
prelucrare primară a cerealelor într-
un siloz de mare capacitate, este
prezentat in fig. 2.1.
Recepţia calitativă şi
cantitativă.
Recepţia calitativă: la
sosirea produselor în cadrul bazei
sau silozului, mijloacele de transport
sunt dirijate la laboratorul de
analiză, unde se stabileşte calitatea
produselor recepţionate. Recepţia se
face prin preluarea de probe asupra
cărora se fac următoarele Fig. 2.1 - Schema tehnologică de prelucrare
determinări: primară a cerealelor
74 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

- examen organoleptic (pentru toate produsele);


- greutatea hectolitrică (pentru grâu, secară, orz, orzoaică, ovăz, orez şi floarea
soarelui);
- conţinutul procentual de corpuri străine (pentru toate produsele);
- conţinutul procentual de umiditate (pentru toate produsele);
- starea sanitară a produselor - prezenţa dăunătorilor şi a agenţilor fito-patogeni
(pentru toate produsele).
După efectuarea analizelor se stabileşte dacă produsele corespund normelor
tehnice de recepţionare şi se întocmesc documentele calitative, iar mijloacele de transport
cu produse se dirijează la utilajele de recepţie cantitativă.
Recepţia cantitativă. Recepţia cantitativă se execută prin cântărire pe cântare tip
bascule de diferite tipuri constructive.
Primirea de la mijloacele auto. Produsele aduse vrac cu autovehicule sunt
descărcate într-o construcţie special amenajată, cu buncăre şi prevăzută cu instalaţii
mecanice sau hidraulice de basculare, denumită "staţie de primire auto" Produsele primite
în buncăre sunt preluate de instalaţiile de transport pe orizontală şi verticală care le duc în
celulele de prelucrare primară sau depozitare.
Primirea de la vagoanele de cale ferată. Silozurile moderne sunt prevăzute la
faţada dinspre calea ferată cu o rampă sub care se găsesc buncărele de primire. Obloanele
buncărelor se deschid lateral astfel încât cerealele sunt descărcate din vagoane direct în
buncăre. De aici instalaţiile de transport pe orizontală şi verticală duc cerealele în celulele
de prelucrare primară sau depozitare.
Tararea. Curăţirea brută (precurăţirea sau tararea), are drept scop eliminarea din
lotul de cereale a impurităţilor uşoare, grosiere şi mărunte care se separă cu uşurinţă şi ale
căror caracteristici diferă fundamental de ale produsului de bază. Precurăţirea se realizează
prin diferenţierea produsului de bază de alte culturi sau impurităţi după proprietăţi
aerodinamice şi dimensiuni în instalaţii şi utilaje denumite tarare aspiratoare.
Produsul de bază, precurăţit, este transportat în celule de depozitare sau în celule
de triorare.
Triorarea. Curăţirea fină sau triorarea este o operaţie care completează
precurăţirea, deoarece prin această lucrare se elimină din masa de seminţe de cereale
corpurile străine, care au caracteristici asemănătoare (însuşiri de portanţă, lăţimi sau
grosimi aproximativ egale). Triorarea diferenţiază componentele după lungimea
particulelor şi se execută în baterii de triorare.
Depozitarea. În cazul silozurilor, celulele constituie spaţiul de depozitare a
cerealelor. La repartizarea produselor în diferite tipuri de depozite se ţine seama de modul
cum influenţează fiecare spaţiu asupra condiţiilor de conservare a produselor.
Controlul calitativ. În vederea efectuării diferitelor analize, se iau probe, în
puncte diferit dispuse pe înălţimea celulelor de depozitare, cu ajutorul unor sonde
mecanice.
Pentru cunoaşterea temperaturii cerealelor depozitate, în celule sunt montaţi
senzori termici cuplaţi la o instalaţie automată de control şi alertă.
Recircularea cerealelor depozitate. Se execută în scopul realizării operaţiilor de
uscare sau de livrare, sau atunci când temperatura din una din celule creşte peste limitele
admise. Se realizează cu mijloace de transport pe orizontală şi verticală.
Uscarea cerealelor. Cerealele cu umiditate ridicată, care necesită uscare, sunt
depozitate în celule buzunar, de unde, prin cădere liberă, alimentează staţia de uscare
prevăzută cu uscătoare turn sau uscătoare stabile.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 75
industria alimentară

Livrarea cerealelor. La unele silozuri sunt prevăzute 2-4 celule buzunar de unde
cerealele pot curge prin tubulatură fixă sau telescopică în vagoane. În cazul acesta
cântărirea se face la poduri basculante pentru vagoane de cale ferată. Livrarea de la celulele
silozului la mijloacele auto, se face prin tuburi telescopice sau tubulatură fixă, ce vin din
turnul silozului la o staţie auto.

2.2. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME PENTRU INDUSTRIA
ULEIURILOR VEGETALE.
Procesarea materiilor prime grase este diferită în funcţie de natura acestora. La
seminţele şi germenii oleaginoşi, în funcţie de conţinutul lor în ulei, extracţia uleiului se
poate face numai prin presare (la rece sau la cald), sau numai prin extracţie cu solvenţi.
Aproape în toate schemele apar operaţiile de măcinare şi aplatizare, ca operaţii de pregătire
a materialului înainte de prăjire-presare.
Unele materii prime, cu un conţinut mai redus în ulei (seminţe de struguri, orez
nedecorticat), se prelucrează direct prin extracţie cu solvenţi, operaţia de presare fiind
nerentabilă. De asemenea, schema de prelucrare a seminţelor decorticabile (floarea-
soarelui, soia, ricin etc.) se deosebeşte de aceea a seminţelor nedecorticabile (rapiţă, in,
cânepă, susan, şofran etc.) prin faptul că în primul caz intervine operaţia de descojire.
Materiile prime prelucrate în România sunt seminţele de floarea-soarelui, soia, in,
rapiţă, ricin, germeni de porumb, germeni de grâu. În fig. 2.2…2.8 sunt prezentate
schemele de prelucrare a diferitelor materii prime grase în vederea obţinerii uleiurilor
comestibile sau industriale.
Recoltarea şi postmaturarea seminţelor oleaginoase. Timpul optim de recoltare
a seminţelor oleaginoase este determinat în principal de maturitatea tehnologică. Astfel
dacă la sfârşitul maturităţii tehnologice seminţele au 35% umiditate recoltarea florii-
soarelui se face când seminţele au ajuns la 8-12%. Recoltarea boabelor de soia se face când
cel puţin 3/4 din păstăi sunt coapte plantele fiind îngălbenite. La soiurile care nu se scutură
recoltarea nu trebuie grăbită.
Postmaturizarea se realizează la depozitarea materiilor prime pe durata a 30-60 de
zile când seminţele îşi continuă coacerea. Au loc procese de respiraţie şi sinteză
concomitent cu scăderea umidităţii. În această perioadă are loc şi redistribuirea umidităţii
între miez şi coajă, ceea ce favorizează separarea cojilor de miez şi reduce pierderile de
miez în coajă la descojire. La prelucrarea seminţelor nematurizate şi insuficient prelucrate
termic prin prăjire, pierderile de ulei în şrot sunt mai mici, ceea ce se datorează structurii
proteinelor seminţelor nematurizate care reţin mult ulei. Puterea de reţinere a dizolvantului
de extracţie este de asemenea mai mare în cazul seminţelor nematurizate, ceea ce conduce
la prelungirea procesului de desbenzinare şi de creştere a pierderilor de benzină.
Recepţia materiilor prime oleaginoase.
Recepţia calitativă a materiilor prime în fabricile de ulei are ca scop asigurarea
aprovizionării cu produse corespunzătoare standardelor în vigoare. Recepţia calitativă a
materiilor prime oleaginoase constă în:
- luarea probelor;
- controlul analitic al calităţii materiilor prime.
Se fac determinări privind masa hectolitrică, corpurile străine, umiditatea şi a unor
caracteristici senzoriale (integritate, culoare, miros, gust).
Recepţia cantitativă se face prin cântărire.
76 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 77
industria alimentară

Fig. 2.3 - Schema tehnologică de prelucrare a seminţelor de soia.


78 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 2.4 - Schema tehnologică de prelucrare a seminţelor de rapiţă, in, cânepă, susan,
şofrănel.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 79
industria alimentară

Fig. 2.5 - Schema tehnologică de prelucrare a seminţelor de ricin.


80 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 2.6 - Schema tehnologică de prelucrare a germenilor de porumb.


Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 81
industria alimentară

Fig. 2.7 - Schema tehnologică de prelucrare Fig. 2.8 - Schema tehnologică de


a sâmburilor de struguri prelucrare a orezului nedecorticat

În tabelul 2.1. se prezintă condiţiile care se impun la recepţia unor materii prime
oleaginoase.
Curăţirea seminţelor. Impurităţile care se găsesc în seminţele oleaginoase pot fi
împărţite în trei categorii şi anume: minerale, organice neoleaginoase, şi organice
oleaginoase. În impurităţile minerale sunt cuprinse: pietre, nisip, bucăţi metalice etc.
Impurităţile organice neoleaginoase pot fi: paie, bucăţi de plante, pleavă etc.
Ca impurităţi oleaginoase sunt considerate: seminţe putrede carbonizate, seci,
atacate de insecte, seminţe sparte, precum şi seminţele oleaginoase de la alte soiuri decât
cel recepţionat.
În fabricile moderne de ulei, curăţirea seminţelor oleaginoase se execută de două
ori şi anume: înainte de depozitare şi la trecerea seminţelor în fabricaţie. Prima operaţie este
precurăţirea, iar a doua postcurăţirea.
Precurăţirea seminţelor este un factor important pentru buna condiţionare a
seminţelor oleaginoase în vederea depozitării. Impurităţile care se găsesc în seminţe, mai
ales cele organice, constituie un mediu favorabil pentru dezvoltarea microflorei şi a
paraziţilor care favorizează autoîncălzirea şi alterarea seminţelor.
82 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Condiţiile de admisibilitate pentru materii prime oleaginoase Tabelul 2.1


Corpuri străine, Umiditate, Seminţe defecte,
Tipul seminţei % % %
max. max. max.
Floarea-soarelui 4 11 10
Soia 3 13 5
Rapiţă 4 9 4
In 6 11 10
Ricin 6 10 -
Dovleac - 11 -
Germeni de porumb:
- procedeul umed - 6 -
- procedeul uscat - 12 -
Germeni de grâu - 15 -

Postcurăţirea seminţelor oleaginoase la trecerea lor în fabricaţie se impune


deoarece, la precurăţire se obţine numai o îndepărtare parţială a impurităţilor (de circa
56%). Acestea înrăutăţesc proprietăţile organoleptice ale uleiului şi a şrotului rezultat. După
postcurăţire, conţinutul de corpuri străine trebuie să fie de maximum 0,3-0,4%.
La prelucrarea seminţelor de soia se impune o curăţire mai temeinică şi avansată
deoarece şrotul de soia se utilizează şi în alimentaţia umană.
Uscarea. Are rolul de a evita fenomenul de autoîncălzire a masei de seminţe
(autoaprinderea şi râncezirea). Uscarea se realizează pentru obţinerea unei umidităţi de
păstrare care diferă de la o specie la alta (9% la floarea soarelui, 12% la soia etc.).
Uscătoarele folosite pot fi cu tambur rotativ orizontal, coloane verticale cu mai
multe zone de uscare şi răcire, cu vid, cu strat fluidizat etc.
Agentul de uscare poate fi aerul cald sau amestec de aer cu gaze de ardere.
Transmiterea căldurii se face prin convecţie sau prin conductibilitate.
Descojirea seminţelor oleaginoase. Se realizează în cazul în care seminţele
conţin o cantitate mai mare de coajă şi aceasta nu aderă intim la miez.
Operaţia de descojire duce la creşterea randamentului instalaţiilor de presare şi
extracţie, la creşterea calităţii şrotului prin micşorarea conţinutului de celuloză, la reducerea
uzurii maşinilor ce execută operaţiile ulterioare şi la reducerea pierderilor de ulei.
Descojirea seminţelor de floarea-soarelui se realizează în două etape. În prima
etapă se realizează spargerea seminţelor (cojilor), iar în a doua etapă se realizează
îndepărtarea cojilor din amestec. Spargerea seminţelor se realizează în tobe de spargere prin
lovirea seminţelor de un perete cilindric căptuşit cu vergele metalice de către un rotor cu
palete.
Alte seminţe oleaginoase se descojesc prin strivire între tăvălugi şi aspiraţia cojilor
(seminţele de ricin) sau frecarea între tăvălugi rifluiţi (seminţele de soia).
Măcinarea miezului. Mărunţirea materiilor prime oleaginoase realizează ruperea
membtanelor şi destrămarea structurii oleoplasmei celulare care conţine uleiul. Consecinţa
este eliminarea uleiului prin canalele oleoplasmei sub formă de picături fine, care sunt
reţinute la suprafaţa măcinăturii sau în capilarele acesteia. Tehnic, mărunţirea realizează o
deteriorare a 70-80 % din celulele seminţelor favorizând eliberarea uleiului la presare şi la
extracţia cu dizolvanţi. Măcinarea se realizează cu valţuri sau mori cu ciocănele.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 83
industria alimentară

Prăjirea materiei prime oleaginoase (tratamentul hidrotermic). Favorizează


presarea şi extracţia cu dizolvanţi a uleiului conţinut. În timpul prăjirii au loc următoarele
modificări ale proprietăţilor componentelor măcinăturii:
- mărirea plasticităţii şi fluidităţii părţii de gel din seminţe (celule) prin umectare şi
tratament termic;
- agregarea particulelor de măcinătură între ele şi cu particulele de ulei ce
favorizează expulzarea uleiului;
- scăderea vâscozităţii uleiului odată cu creşterea temperaturii;
- denaturarea substanţelor proteice, ceea ce conduce la distrugerea structurii
celulare, uleiul fiind mai uşor expulzat prin presare, iar dizolvanţii pătrund mai uşor la
nivelul uleiului din măcinătură.
Tratamentul hidrotermic poate fi considerat ca fiind format din două faze:
- umectarea măcinăturii până la o umiditate optimă efectuată cu apă sau cu abur;
- uscarea măcinăturii până la o umiditate ce hotărăşte structura sa optimă.
Operaţia se realizează în prăjitoare cilindrice compartimentate şi suprapuse.
Grosimea stratului de măcinătură pe un compartiment nu trebuie să depăşească 30
cm pentru o durată a prăjirii de 45 min. În timpul prăjirii are loc şi o continuare a
deschiderii unor celule ale ţesutului oleaginos datorită creşterii tensiunii interne odată cu
creşterea temperaturii.
Presarea măcinăturii. După ce a fost prăjită, măcinătura este supusă procesului
de presare care se execută cu ajutorul preselor mecanice. După presare, în turtele de presă
(brochen) rămâne o cantitate importantă de ulei (pentru seminţe de floarea soarelui cu 30%
ulei, rămâne în brochen 12-20% ulei) care se separă ulterior prin extracţie.
Efectul de separare a uleiului prin presare este favorizat de proprietăţile reologice
pe care le are măcinătura (proprietăţi care au fost îmbunătăţite prin tratament hidrotermic),
de creşterea treptată a presiunii şi de durata presării.
Extracţia uleiului cu solvenţi. Este operaţia prin care dintr-un amestec de
substanţe se separă unul din componenţi prin solubilizarea acestuia într-un lichid dizolvant
(solvent). Extracţia uleiului este un proces de extracţie solid-lichid.
În vederea extracţiei uleiului, materialul oleaginos (faza solidă) este amestecat cu
solventul (faza lichidă). În timpul amestecării, uleiul împreună cu solventul formează o
soluţie denumită miscelă. Materialul degresat care rămâne după extracţie se numeşte şrot.
Extragerea se utilizează ca metodă independentă pentru obţinerea uleiului din
materii prime sărace în ulei (soia, germeni de porumb) sau se utilizează în completarea
presării, schema presare-extracţie asigurând un randament de 98%.
Extracţia uleiului din măcinătura oleaginoasă se realizează prin difuzie moleculară
şi difuzie de convecţie.
Distilarea miscelei. La ieşirea din extractor, miscela conţine între 18-30% ulei, în
funcţie de instalaţia utilizată şi este supusă unor operaţii de purificare în scopul îndepărtării
resturilor mecanice (măcinătură) prin decantare, filtrare, centrifugare.
Recuperarea dizolvantului din miscelă se realizează prin distilare (distilare în
peliculă pentru a mări suprafaţa de separare şi sub vid pentru reducerea temperaturii de
distilare).
Operaţia de distilare a miscelei se realizează în două etape:
- predistilare, care se execută în schimbătoare de căldură multitubulare;
- distilare finală, care se realizează într-o coloană verticală de distilare, în care
miscela este distribuită uniform sub formă de picături cu ajutorul unui dispozitiv de
pulverizare.
84 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Cea mai mare parte a dizolvantului (benzina) rezultat la distilarea miscelei şi


dezbenzinarea şrotului, se recuperează cu ajutorul condensatoarelor şi a separatoarelor apă-
dizolvant.
Recuperarea dizolvantului din şrot. După extracţie, în măcinătura epuizată în
ulei (în şrot) rămâne o cantitate mare de dizolvant care variază între 20-50%. În general
operaţia de dezbenzinare este asociată cu o prăjire umedă (toastare). Pentru şrotul de soia,
toastarea este impusă de necesitatea inactivării unor substanţe cu efect antinutriţional.
Toasterul este asemănător unui prăjitor cu 4-9 compartimente, încălzirea la 90 0C
şi umectarea se face cu abur direct. Concomitent cu umectarea (12% pentru floarea soarelui
şi 20% pentru soia) se produce o intensă dezbenzinare. În compartimentele următoare
încălzirea continuă cu abur indirect până la 110 - 115 0C.

2.3. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A FRUCTELOR ÎN STARE PROASPĂTĂ.
Procesul tehnologic de prelucrare primară a fructelor în stare proaspătă este
prezentat în fig. 2.9.
Recepţia. Se efectuează în mod similar ca la cereale.
Răcirea. Realizează scăderea rapidă a temperaturii fructelor proaspăt recoltate în
vederea încetinirii proceselor vitale şi a prelungirii perioadei în care ele îşi menţin calitatea.
Răcirea condiţionează reuşita tehnologică a celorlalte operaţii din procesul de prelucrare
primară, cum ar fi: transportul îndelungat, depozitarea etc., mai ales în cazul fructelor cu o
perisabilitate ridicată (căpşuni, coacăze, zmeură, afine, cireşe, vişine, caise, piersice, prune
etc.), a căror recoltare se face în perioada când temperatura aerului ajunge la 25-30 0C.
Răcirea îşi atinge scopul dacă se efectuează imediat după recoltare. Timpul posibil
de decalare a răcirii este în funcţie de temperatura fructului la recoltare, fiind cuprins între
cel mult 2 ore de la recoltare la 25-30 0C şi 8-9 ore, când fructele au 15 0C.
Operaţia tehnologică de răcire poate fi realizată în următoarele variante:
- răcire cu gheaţă;
- răcire cu aer;
- răcire cu apă;
- răcire cu vid.
a) Răcirea cu gheaţă, metodă cu folosire tot mai limitată, are cea mai ridicată
eficienţă când se realizează prin administrarea gheţii mărunte (sub formă de fulgi) direct în
ambalaj, în contact cu produsul.
b) Răcirea cu aer, constituie în prezent cea mai comună metodă. Viteza de răcire
a unui produs cu aer este influenţată de o serie de factori cum sunt:
- diferenţa existentă între temperatura produsului expus şi cea a aerului;
- caracteristicile termice ale produsului;
- volumul de aer recirculat pe unitatea de produs în unitatea de timp;
- tipul ambalajului;
- modul de stivuire.
Răcirea cu aer se realizează în celule, în tuneluri de răcire, sau direct în mijloacele
de transport. O metodă de răcire în celule, îmbunătăţită, o reprezintă răcirea cu aer forţat. Se
realizează prin aşezarea în celula răcită a două rânduri de câte 4-5 palete cu produse în faţa
unui ventilator cu mare capacitate, lăsând între palete un spaţiu culoar de 0,8 m, ce se
acoperă atât pe partea superioară, cât şi pe cea posterioară, cu o prelată impermeabilă la aer.
Ventilatorul, aspirând aerul din culoarul creat, îl forţează să pătrundă prin masa de produs.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 85
industria alimentară

Înainte de a fi refulat în spaţiul depozitului, aerul este obligat să treacă printr-un dispozitiv
de umidificare, pentru a preveni pierderile mari de apă din produs.
Răcirea cu aer forţat se
poate realiza în multe alte sisteme,
din care reţin atenţia, în mod
deosebit, următoarele două
variante:
- răcirea în răcitoare tip
"raft", dispuse pe un nivel sau mai
multe nivele, spaţiul fiind
amenajat pentru răcirea
individuală a paletelor;
- răcirea în tunel, în care
încărcătura de fructe paletizată
circulă în contracurent, deplasarea
fiind asigurată cu ajutorul unor
cărucioare speciale. Acest tip de
răcire fiind mai eficace, se
foloseşte de obicei la produsele
condiţionate înainte de expediere.
c) Răcirea cu apă, se
bazează pe proprietăţile apei ca un
excelent mediu de răcire. Există
trei metode de răcire cu apă, mai
răspândite, şi anume:
- metoda prin imersie;
- metoda de distribuţie a
apei sub formă de ploaie (cea mai
răspândită);
- metoda combinată.
În toate cazurile este
obligatoriu ca în apa de răcire să
se administreze substanţe
fungicide, de regulă derivaţi ai
clorului pentru a preîntâmpina
transmiterea bolilor la fructele
sănătoase, apa devenind un mediu
puternic infectat.
d) Răcirea în vid este o
metodă relativ nouă, aplicată mai
ales la răcirea legumelor. Se Fig. 2.9 - Procesul tehnologic de prelucrare primară
bazează pe principiul evaporării la fructelor în stare proaspătă.
presiuni joase a apei din ţesuturile
vegetale, fenomen care este însoţit de o răcire treptată a produsului. În scopul răcirii,
produsele se introduc în camere metalice perfect închise (autoclave), unde se creează
progresiv o depresiune puternică; în acest moment, la produsele cu o suprafaţă mai mare în
raport cu greutatea (de exemplu salată) evaporarea este uşurată şi răcirea se face într-un
timp scurt.
86 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Manipularea şi transportul fructelor. Problema manipulării şi transportului


fructelor este specifică, cunoscând caracterul perisabil al acestor produse, cerinţa menţinerii
calităţii în timpul efectuării acestor operaţii, necesitatea de a efectua manipularea şi
transportul într-o perioadă cât mai scurtă, volumul relativ mare în raport cu greutatea lor,
reducerea cheltuielilor legate de efectuarea acestor operaţii.
Efectuarea în mod corespunzător a operaţiilor de manipulare şi transport, impune
respectarea unor condiţii, cum sunt:
- recoltarea fructelor să se facă la momentul optim, încât fermitatea structo-
texturală a pulpei să le asigure o rezistenţă bună la manipulare şi transport;
- ambalarea fructelor să se facă în ambalaje specifice fiecărui produs, în funcţie de
gradul lor de sensibilitate;
- valorile principalilor factori de mediu să fie cât mai apropiate de cerinţele optime
ale fiecărui produs;
Pentru organizarea industrială a manipulării şi transportului este necesară:
- utilizarea paletizării şi conteinerizării;
- tipizarea ambalajelor şi a unităţilor de încărcătură;
- dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor moderne de manipulare a produselor în
toate operaţiile de încărcare-descărcare de la producător la consumator;
- organizarea punctelor de încărcare-descărcare, a marşrutelor cu specific de
legume-fructe pentru sporirea vitezei de transport;
- folosirea unor mijloace de transport specializate care să răspundă cerinţelor
specifice de transport al fructelor;
- dezvoltarea transporturilor rutiere care să reducă numărul de manipulări şi
implicit deprecierea calităţii fructelor.
Condiţionarea fructelor. Reprezintă totalitatea operaţiilor tehnologice prin care
produsele sunt aduse în starea de a satisface cerinţele normativelor cu caracter intern sau
internaţional.
Condiţionarea fructelor constă în special din sortarea şi calibrarea lor. În aceste
cazuri, însă, este necesar să se execute şi alte operaţii cum sunt: spălarea, perierea, tratarea
chimică, ceruirea, cizelarea etc.
În funcţie de specificul fructelor şi de destinaţia lor, condiţionarea se face la locul
de producţie, în centre organizate corespunzător sau în depozite.
Fructele destinate consumului imediat sau exportului sunt condiţionate în cel mai
scurt timp după recoltare. La fructele destinate păstrării se face numai o curăţire preliminară
(presortare), iar condiţionarea se face în momentul livrării.
a) Curăţirea preliminară (presortarea) constă în eliminarea exemplarelor evident
necorespunzătoare calitativ şi a diferitelor impurităţi (frunze, ramuri etc.) din masa
fructelor.
b) Sortarea (curăţirea de bază) este operaţia prin care fructele se grupează în
raport cu defectele existente, gradul lor de maturare, culoare etc. în diferite clase de calitate.
După modul cum se face aprecierea calitativă a fructelor, sortarea poate fi:
generală (în masă) sau selectivă.
Sortarea generală se face prin examinarea tuturor exemplarelor şi aşezarea lor
într-unul din ambalajele grupate în jurul muncitorului. Se lucrează pe mese speciale, spaţiul
necesar pentru o persoană fiind relativ mare (circa 1,5 - 2 mp), iar productivitatea muncii
scăzută (circa 2,5-10 norme om/tonă produs în funcţie de specie, calitatea fructelor supuse
sortării etc.)
Sortarea selectivă se face prin alegerea fructelor cu defecte din masa produselor
supuse sortării. Fructele trec prin faţa sortatorilor pe mese transportoare sau benzi care
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 87
industria alimentară

asigură totodată rotirea lor, permiţând o examinare atentă pe toată suprafaţa. Viteza de
deplasare este redusă (0,15 - 0,40 m/s), pentru a avea timp să îndepărteze exemplarele
necorespunzătoare.
În ultimii ani, metodele de sortare s-au perfecţionat prin folosirea unor dispozitive
electronice care separă fructele după gradul de maturare, depistează exemplarele cu defecte
interne (sticlozitate, brunificări interne).
c) Calibrarea este operaţia prin care fructele sunt grupate după mărimea lor
conform prevederilor din standard, norme tehnice interne etc. Fructele calibrate au aspect
mai atrăgător, pot fi ambalate mai uşor, permiţând o egalizare a ambalajelor în ceea ce
priveşte numărul fructelor.
În funcţie de mijloacele folosite, calibrarea se face manual sau mecanizat.
Calibrarea manuală se execută prin aprecierea vizuală a mărimii fiecărui fruct,
odată cu sortarea. Precizia acestei calibrări este influenţată de experienţa muncitorului şi
poate fi îmbunătăţită folosind dispozitive simple, cum sunt şabloanele, inelele de calibrat
etc. Se practică în cazul unor loturi mici, la fructele sensibile etc., întrucât productivitatea
muncii este redusă.
Calibrarea mecanică se foloseşte frecvent la majoritatea speciilor de fructe, fiind
executată fie în raport cu diametrul fructelor, fie cu greutatea lor. Calibrarea după greutate
capătă o răspândire din ce în ce mai mare, deoarece instalaţiile de acest tip realizează
calibrarea produselor de forme variate, asigură o precizie mai mare, având aplicabilitate
aproape la toate speciile de fructe.
d) Spălarea şi perierea completează operaţiile de sortare şi calibrare ale unor
fructe cum sunt citricele, merele, piersicile etc., cu scopul de a îndepărta eventualele
substanţe rămase pe suprafaţa fructelor datorită aplicării tratamentelor chimice în cultură,
aderenţelor de altă natură (praf), asigurându-le un aspect comercial plăcut.
Spălarea este prima operaţie din fluxul de condiţionare şi se face prin imersarea
fructelor sau prin expunerea lor la jeturi fine. În apa de spălare se adaugă substanţe chimice
(cloramină, 2,6-diclor-4-nitroanilină, 2-aminobutan, triabendazol etc.), care împiedică
atacul agenţilor patogeni.
Pentru realizarea unei spălări mai eficiente a unor fructe (de ex. citricele) se
folosesc emulsii de săpun, după care se face clătirea fructelor cu apă curată. Deseori
spălarea este completată cu operaţia de periere, care măreşte eficacitatea spălării.
Orice spălare trebuie urmată de operaţia de zvântare cu aer cald sau rece.
e) Tratarea chimică este operaţia de condiţionare care se face în special la fructele
destinate păstrării îndelungate (mere, pere, citrice etc.), în vederea reducerii deprecierilor
calitative produse de diferite boli. Pe plan mondial se folosesc diferite substanţe care se
aplică înainte de depozitare, fie prin imersie, fie prin pulverizare fină.
f) Ceruirea este operaţia prin care se aplică o peliculă fină de ceară (parafină etc.)
pe suprafaţa unor fructe (citrice, mere, piersici etc.) urmărind diminuarea scăderii în
greutate (în medie cu 30-40 %) şi în acelaşi timp menţinerea unui aspect comercial plăcut.
Aplicarea peliculei de ceară se face în mod obişnuit prin pulverizare cu ajutorul
instalaţiilor de condiţionare. Ceruirea se poate face şi cu ajutorul periilor impregnate cu
emulsii de ceară sau covoare poroase impregnate cu acest produs. În cadrul procesului
tehnologic, ceruirea se aplică între sortare şi preambalare.
După ceruire, produsele avansează pe role, confecţionate din burete, care absorb
excesul de ceară şi asigură realizarea unei pelicule fine. Uneori, pentru evaporarea
componenţilor volatili conţinuţi în emulsia de ceară, fructele ceruite trec prin faţa unor
jeturi de aer cu temperaturi diferite.
88 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Ceruirea se aplică la produsele de calitate superioară, pelicula de ceară fiind


imperceptibilă pentru un consumator neavizat şi nu constituie un impediment în calea
consumului curent.
g) Cizelarea este o operaţie specifică strugurilor de masă şi constă în îndepărtarea
prin tăiere a boabelor sau părţilor de ciorchine necorespunzătoare, care diminuează aspectul
comercial.
Depozitarea şi păstrarea fructelor. Această operaţie se efectuează în scopul
menţinerii sau îmbunătăţirii calităţii fructelor după recoltare şi constă din următoarele faze:
- pregătirea spaţiilor de păstrare;
- pregătirea ambalajelor de depozitare şi a paletelor;
- stabilirea loturilor de fructe pentru păstrare;
- introducerea fructelor în depozit;
- dirijarea condiţiilor de păstrare;
- controlul în timpul păstrării.
Maturarea controlată a fructelor. Se aplică unor fructe în scopul realizării
maturităţii de consum. Însuşirile fructelor maturate în acest fel nu se deosebesc esenţial de
cele pe care le are acelaşi produs la sfârşitul maturării naturale.
Fructele care se pot supune maturării controlate fac parte din categoria fructelor
climaterice (banane, pere, piersici, caise, prune, mere etc.).
Maturarea controlată a acestor produse se poate efectua imediat după recoltare,
pentru a anticipa comercializarea lor în vederea umplerii unui gol pe piaţă. Ea se aplică în
mod obligatoriu după transport sau păstrare în condiţii frigorifice şi atmosferă controlată,
pentru a realiza însuşirile specifice pentru consum, mai ales la banane şi pere. În acest caz
operaţia este denumită "postmaturare" sau "maturare complementară".
Maturarea controlată se poate efectua la fructele destinate păstrării în scopul
reducerii atacului la boli în timpul păstrării, operaţia fiind denumită "prematurare".
Pentru realizarea condiţiilor optime de maturare se folosesc celule de maturare, cu
capacităţi variabile. Principiul constructiv al celulelor de maturare este asemănător cu cel al
celulelor pentru atmosferă controlată. Echiparea celulelor se face cu elemente termostatate
de încălzire şi răcire, cu ventilatoare, precum şi cu mijloace de introducere a etilenei în
cantităţi determinate respectiv de evacuare a bioxidului de carbon. La un depozit se
realizează cel puţin trei celule de maturare, pentru a putea asigura printr-un program
organizatoric în procesul maturării o aprovizionare ritmică a pieţelor cu fructe naturale în
mod controlat.
Preambalarea fructelor. Este operaţia de ambalare a produselor condiţionate în
ambalaje de desfacere nerecuperabile, de capacităţi variabile, dar care permit controlul
calităţii produselor.
Materialele folosite la preambalare trebuie să permită vizibilitatea produselor şi să
imprime mărfii un aspect comercial atrăgător, să nu aibă mirosuri străine, să fie suficient de
rezistente, să se poată închide uşor, să fie ieftine etc.
Aceste condiţii sunt îndeplinite de: pelicule de polietilenă, policlorură de vinil,
polipropilenă de tip termocontractabilă şi extensibilă, plasă tubulară, coşuleţe, tăviţe şi alte
materiale. Se pot folosi de asemenea, la preambalarea în folie contractabilă diferite
suporturi confecţionate din carton, pastă de celuloză turnată, material plastic etc.
Utilizarea acestor materiale se face în funcţie de specificul produsului şi
posibilităţile tehnice existente.
Livrarea fructelor. Este ultima operaţie în cadrul procesului tehnologic de
prelucrare primară şi face legătura directă cu consumatorul prin unităţile de desfacere cu
amănuntul.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 89
industria alimentară

2.4. PROCESUL TEHNOLOGIC DE DESHIDRATARE A


LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR.
Procesul tehnologic de prelucrare primară prin deshidratare a legumelor şi
fructelor este prezentat în figura 2.10.
Recepţia este operaţia de lucru în primire din punct de vedere cantitativ şi
stabilirea calităţii pentru cantitatea recepţionată.
Recepţia cantitativă se face prin cântărire cu ajutorul podului basculă sau cântare.
Recepţia calitativă reprezintă definirea comercial - alimentar - tehnologică a
cantităţii de legume şi fructe recepţionată.
Normativul recepţiei calitative conţine cerinţe generale şi cerinţe speciale.
Cerinţele generale se referă
la forma, mărimea şi uniformitatea
lor, starea sanitară, integritatea
epidermei, iar condiţiile speciale se
referă la gradul de maturare definit
prin conţinutul de substanţă uscată,
prin raportul dintre zahăr şi
aciditate, prin culoarea epidermei,
prin gust, miros şi aromă.
Depozitarea (păstrarea).
Cerinţele unei păstrări temporare
adecvate se referă la a feri materia
primă de bătaia directă a radiaţiilor
solare, de ploaie, de praf şi a stivui
ambalajele în aşa fel încât să se
asigure un circuit minim de aer.
La stabilirea duratei de
depozitare temporară, se va ţine
seama de gradul de perisabilitate, de
natura spaţiilor de păstrare şi de
faptul dacă materia primă
respectivă poate fi luată direct în
prelucrare sau numai după ce s-a
realizat starea maturităţii de
consum.
Produsele finite de calitate
superioară trebuie să fie păstrate în
condiţii termohidrice şi aerocinetice,
care să permită, nu numai realizarea
stării de maturitate de consum, ci şi
menţinerii acestei calităţi pe o
perioadă de timp cât mai
îndelungată.
Pentru păstrarea de durată,
în afară de soiurile tardive de mere
şi pere, vin în considerare cartofii, Fig. 2.10 - Procesul tehnologic de prelucrare prin
ceapa şi rădăcinoasele. Asemenea deshidratare a legumelor şi fructelor
materii prime se pot păstra în spaţii
90 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

adecvate care aparţin sectoarelor de păstrat fructe şi legume peste iarnă, sau chiar în incinta
întreprinderilor de prelucrare.
În esenţă, păstrarea asigură aprovizionarea continuă a liniilor de prelucrare
secundară, prelungirea sezonului de lucru, condiţionarea unor anumite materii prime
(cartofi, ceapă), maturarea unor fructe (mere şi pere de toamnă şi de iarnă).
Curăţirea (sortarea, calibrarea) are drept scop să aleagă, din cantitatea de
materie primă ce urmează a fi deshidratată, toate fructele şi legumele care nu întrunesc
condiţiile cerute pentru acest gen de prelucrare. Condiţiile respective se referă la culoare,
integritatea individuală, aspectul epidermei, vătămări din cauza stropirilor cu
insectofungicide, stare sanitară, defecte de creştere şi maturare, defecte mecanice.
Sortarea se poate face după culoare, pe cale mecanică, pe maşini cu celule
fotoelectrice. Pe cale manuală, ca sortare calitativă se execută pe sortatoare de tip benzi
transportoare.
Calibrarea, ca operaţie tehnologică, are drept scop gruparea masei de fructe şi
legume din acelaşi soi (specie) după formă, caracterizată prin dimensiuni şi după greutate.
Din punct de vedere tehnologic, calibrarea este o operaţie absolut indispensabilă. Neluarea
ei în considerare şi ca atare neaplicarea ei, duce la afectarea serioasă a calităţii produsului
finit şi la un consum de energie electrică, de combustibil şi de muncă mult mai mare decât
ar trebui (deshidratarea diferă cu mărimea fructelor, cu grosimea bucăţilor).
Calibrarea se poate executa manual (cu inele şi plăci cu perfo-raţii de dimensiuni
STAS) sau mecanizat pe maşini de diferite forme.
Spălarea (curăţirea de impurităţi). Curăţirea de impurităţi organice sau
minerale, pe cale uscată, se face pe maşini speciale, prevăzute cu site vibratoare sau cu perii
cilindrice rotative (pentru cartofi).
Curăţirea, pe cale umedă, se face prin spălare cu apă în curent continuu, sub
presiune sau staţionar.
Depilarea (descojirea, curăţirea) constă în îndepărtarea epidermei (mere,
piersici), a stratului cortical (cartofi, rădăcinoase), a frunzelor murdare, rupte, atacate
(varză, conopidă), a frunzelor ofilite, îngălbenite (frunze de pătrunjel, spanac, ţelină,
leuştean), nervurilor capetelor (păstăi de fasole), frunzelor pieloase (ceapă şi usturoi).
Operaţia, în ansamblul ei, se execută manual, mecano-fizic şi mecano-chimic sau
mecanic, chimic şi termic.
Mărunţirea (tăierea în bucăţi) - tăierea în bucăţi, de diferite forme şi mărimi,
este o operaţie complexă, cu urmări favorabile pentru procesul tehnologic de deshidratare şi
calitatea produsului finit. Se execută pe maşini speciale de tăiat.
Blanşarea este o operaţie tehnologică foarte importantă, nu numai pentru materia
primă divizată (mărunţită) în diferite forme şi dimensiuni dar chiar şi pentru cea nedivizată.
Blanşarea satisface parţial sau total următoarele cerinţe:
- se micşorează numărul coloniilor de spori existenţi pe epiderma materiei prime;
- se plasmolizează conţinutul celular;
- se îndepărtează sau se evită ulterioara formare de mirosuri, gust şi arome
neplăcute;
- se inactivează sistemele enzimatice;
- se fixează sau se evită deteriorarea culorii naturale a produselor în timpul
deshidratării sau al păstrării produselor finite;
- se asigură frăgezimea produselor finite şi reţinerea în special a carotenului şi a
acidului ascorbic;
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 91
industria alimentară

- se micşorează durata deshidratării, prin faptul că blanşarea, prin permeabilizarea


membranelor celulare, uşurează circularea şi deci evaporarea excesului de apă din legume
şi fructe.
Blanşarea se face cu apă fierbinte sau cu aburi, cu soluţii apoase de hidroxid şi
carbonat de sodiu sau de potasiu la diferite temperaturi şi la rece, cu soluţii de sulfit sau
bisulfit de sodiu, care au rolul de a frâna procesele de oxidare, de a evita deteriorarea culorii
naturale a produselor respective şi de a păstra calitatea produsului finit în timpul
depozitării.
Blanşarea se face la staţionar în instalaţii termice speciale, atât în cazul soluţiilor,
cât şi în cazul aburului sau apei fierbinte.
Răcirea. După blanşare, materia primă se răceşte imediat pentru a preveni
înmuierea ulterioară a ţesuturilor legumelor cât şi pentru îndepărtarea impurităţilor ce se pot
depune pe suprafaţa lor în timpul blanşării (spuma).
Răcirea se poate executa fie în aer, fie prin scufundarea în bazine cu apă rece.
Răcirea cu apă (curentă sau răcită) fiind mai rapidă, este preferată răcirii cu aer,
din următoarele considerente:
- elimină pericolul de supraopărire, accident ce se manifestă prin înmuierea
excesivă a texturii;
- asigură un grad mai redus de infectare cu microorganisme;
- produce concomitent cu răcirea şi o spălare a materialului.
Sulfitarea. Prezenţa SO2 , în ţesuturile unor fructe şi legume, favorizează reţinerea
carotenului şi a acidului ascorbic, preîntâmpină brumările enzimatice şi neenzimatice în
timpul deshidratării şi depozitării.
Sulfitarea se face în celule de sulfitare (la sulfitarea gazoasă cu SO 2 a fructelor) şi
în instalaţii speciale (la sulfitarea apoasă, cu sulfit sau bisulfit de sodiu a legumelor).
Conţinutul de SO2, admis în produsul finit după deshidratare, trebuie să fie de 0,02
- 0,06 %.
Deshidratarea. Îndepărtarea excesului de apă se face în tuneluri discontinue sau
în instalaţii cu funcţiune continuă. Operaţia constă în a dirija temperatura, umiditatea
relativă şi viteza de circulaţie a aerului, viteza de mişcare a benzilor în instalaţiile continue,
respectiv durata de staţionare a cărucioarelor şi momentul scoaterii produsului finit din
tunelurile cu funcţionare intermitentă.
Calibrarea. În timpul operaţiei de deshidratare şi prin manipularea produselor
deshidratate se formează în masa acestora unele fărâmituri de felii sau bucăţi mai mici de 5
mm, care trebuie îndepărtate din produsul finit. Separarea se realizează prin cernere pe un
scuturător cu sită din plasă de sârmă sau tablă perforată cu ochiuri cu diametrul de 5 mm.
Controlul calitativ. În scopul eliminării unor fracţii cu defecte, colorate, respectiv
a unor impurităţi străine, pentru a fi adus produsul finit la condiţiile de calitate cerut de
standarde, se face o sortare (selectivă) manuală, pe sortatoare cu benzi transportoare din
cauciuc de culoare deschisă.
Ambalarea. Produsului deshidratat trebuie să i se asigure protecţia completă
împotriva umidităţii, luminii şi aerului, a impurităţilor microflorei şi a mirosurilor străine.
Ambalajele cele mai corespunzătoare sunt cutiile şi bidoanele din tablă cositorită,
cutiile de carton, în care legumele sau fructele uscate sunt aşezate, după ce în prealabil au
fost introduse în saci de material plastic de grosime 0,10 - 0,12 mm, sudaţi la ambele
capete.
Depozitarea. Temperatura optimă de păstrare a fructelor şi legumelor deshidratate
este de 0-15 0C la o umiditate relativă a aerului de 75 %.
92 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

2.5. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A STRUGURILOR.

2.5.1. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea


vinurilor albe este prezentat în fig. 2.11. Vinurile albe care au ponderea cea mai mare în
producţia vinicolă, se obţin din struguri albi, după o tehnologie la care fermentarea mustului
are loc în absenţa părţilor solide ale boabelor de struguri
2.5.2. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea
vinurilor roşii este prezentat în fig. 2.12. Vinurile roşii se diferenţiază de cele albe prin
anumite caracteristici: culoare, extractivitate, astringenţă etc. La producerea lor, în general,
au loc aceleaşi fenomene de bază ca la vinificaţia vinurilor albe, dar sunt şi unele deosebiri
cauzate de operaţia specifică - fermentarea pe boştină.
2.5.3. Procesul tehnologic de vinificaţie a strugurilor pentru obţinerea
vinurilor aromate este prezentat în fig. 2.13. În grupa vinurilor aromate se includ
vinurile care se obţin din soiuri de struguri care acumulează un conţinut ridicat de zahăr
(240-300 g/l) şi care prezintă arome specifice. Soiurile de viţă folosite pentru obţinerea
unor astfel de vinuri sunt: Muscat Otonel, Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin
etc.
Vinurile aromate se caracterizează prin: aromă pronunţată, specifică soiului de
strugure prelucrat; conţinut ridicat de alcool, 12-130; conţinut mare de zahăr rezidual,
aproximativ 20-40 g/l. Specific tehnologiei acestor vinuri este operaţia de macerare pe
boştină cu o durată diferenţiată în funcţie de soiul prelucrat.

Recepţia. Strugurii, transportaţi la centrele de vinificaţie, sunt recepţionaţi fără


întârziere, cântăriţi pentru a fi prelucraţi imediat. Nu se recomandă stocarea strugurilor în
bazine, căzi sau recipiente de transport.
Cerinţele specifice operaţiilor de descărcare şi recepţie ale strugurilor sunt
următoarele:
- recepţia cantitativă şi calitativă să fie efectuată cît mai exact şi operativ;
- descărcarea strugurilor să se facă repede (automat) cu folosirea redusă a forţei de
muncă;
- recepţia şi prelucrarea strugurilor să se realizeze pe soiuri şi calităţi.
Pentru recepţia cantitativă se folosesc următoarele soluţii tehnologice:
- cântărirea dublă pe basculă a vehiculului de transport şi descărcarea manuală a
strugurilor direct în buncărul zdrobitorului desciorchinător;
- cântărirea dublă pe basculă a vehiculului de transport şi descărcarea automată a
strugurilor într-un buncăr de recepţie care alimentează direct buncărul de primire al
zdrobitorului;
- descărcarea mecanizată sau automată a strugurilor, cântărirea acestora şi
depozitarea mustuielii, provenite de la zdrobitor, în bazine scurgătoare speciale.
În general, pentru cântărirea strugurilor la rampa de recepţie se folosesc basculele
pod stabile pentru vehicule rutiere de 5, 10 şi 15 tone.
Recepţia calitativă asigură determinarea rapidă şi precisă a conţinutului de zahăr al
mustului ce se obţine din strugurii aduşi la centrul de vinificaţie.
Pentru determinarea conţinutului de zahăr se folosesc:
- refractometrele manuale, care permit citirea directă în grade - refractometru
(procentul de substanţă uscată);
- refractometre electronice automate.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 93
industria alimentară
94 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 95
industria alimentară
96 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Zdrobirea şi desciorchinarea strugurilor. Această operaţie tehnologică, realizată


cu utilaje complexe, asigură zdrobirea boabelor, îndepărtarea ciorchinilor şi pomparea
mustuielii în scurgătoare sau în cisterne de fermentare sau de macerare pe boştină.
a) Zdrobirea se realizează în zdrobitoare, care trebuie să satisfacă următoarele
cerinţe:
- să realizeze zdrobirea tuturor boabelor, fără fărâmiţarea ciorchinilor sau
spargerea seminţelor;
- să asigure contactul cât mai scurt posibil a mustuielii cu aerul, pentru evitarea
oxidării materialului zdrobit ce provoacă adesea casarea oxibazică a vinului;
- pentru evitarea îmbogăţirii mustului în fier, fenomen ce poate produce casarea
ferică a vinului, organele de zdrobire cât şi suprafeţele de contact cu strugurii sau cu
mustuiala trebuie să fie realizate din materiale inoxidabile sau protejate împotriva acţiunii
corosive a acizilor din must.
b) Desciorchinarea. Operaţia de îndepărtare a ciorchinilor din mustuială este
obligatorie la prelucrarea strugurilor destinaţi obţinerii vinurilor roşii şi aromate unde
fermentarea mustului se face o perioadă de timp la un loc cu boştina, de asemenea şi în
cadrul strugurilor alteraţi (mucegăiţi).
Desciorchinarea trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- să realizeze separarea cât mai perfectă a boabelor de ciorchine, fără ruperea
ciorchinelui şi introducerea fragmentelor în masa mustuielii;
- să asigure prezenţa, în proporţie cât mai mică, a boabelor sau a mustului în masa
ciorchinilor.
După complexitate, utilajele destinate zdrobirii şi desciorchinării se clasifică în :
- zdrobitoare simple, care realizează numai zdrobirea strugurilor;
- zdrobitoare cu pompă, care efectuează zdrobirea strugurilor şi pomparea
mustuielii spre scurgătoare sau spre cisterne de fermentare sau de macerare;
- zdrobitoare scurgătoare, care pe lângă zdrobirea strugurilor, realizează şi
scurgerea mustului liber din mustuiala zdrobită;
- zdrobitoare desciorchinătoare, care realizează zdrobirea şi desciorchinarea
strugurilor;
- zdrobitoare desciorchinătoare cu pompă, care în afara zdrobirii şi desciorchinării
execută şi pomparea mustuielii spre scurgătoare sau spre cisternele de fermentare.
Tratarea cu SO2. Anhidrida sulfuroasă (SO2) se foloseşte în vinificaţie datorită
proprietăţilor sale antiseptice, antioxidante şi de ameliorare a calităţii mustului şi vinului.
SO2 asigură conservarea mustului şi vinului, fructuozităţii şi prospeţimii lor. Prin folosirea
SO2 se asigură conservarea mustului şi a vinurilor îmbuteliate.
Anhidrida sulfuroasă prezintă avantajul că poate fi utilizată în vinificaţie sub
diferite forme şi anume: gazoasă, lichidă, soluţii apoase şi solidă.
Eficacitatea formelor sub care se utilizează SO 2 este aceeaşi; explicaţia constă în
faptul că, produşii respectivi nu rămân în vin sub forma sub care se administrează, toţi intră
în reacţii de echilibru şi de combinare de acelaşi fel.
Sub forma lichidă, SO2 este folosit la sulfitarea vinurilor pe timpul păstrării şi la
sulfitarea musturilor pentru limpezirea lor înaintea fermentării.
Administrarea dozelor de SO2 lichid se face cu ajutorul fie a dozatoarelor de sulf
simple (sulfitometre) fie a instalaţiilor de dozare şi administrare automate.
Scurgerea mustului. În scopul extragerii de struguri a unei cantităţi mai mari de
must de bună calitate, armonic alcătuit, din punct de vedere al conţinutului, din zaharuri,
acizi, tanin şi substanţe azotoase este necesar ca, înainte de presare, mustuiala să fie
separată de mustul liber, denumit şi must ravac.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 97
industria alimentară

Operaţia de separare a mustului ravac, pentru asigurarea unui produs finit de


calitate, trebuie să se efectueze astfel încât contactul mustuielii şi mustului cu aerul să fie de
scurtă durată şi pe o suprafaţă cât mai redusă (pentru a evita fenomenul de oxidare). De
asemenea este necesar ca scurgerea să se facă fără mărunţirea pieliţelor, seminţelor şi
părţilor tari de pulpă, pentru a evita creşterea procentului de burbă din must şi îmbogăţirea
acestuia în substanţe tanante.
În cazul procesului tehnologic de preparare a vinurilor albe, operaţia de separare a
mustului ravac se efectuează imediat după zdrobirea şi desciorchinarea strugurilor, iar la
prepararea vinurilor roşii şi aromate urmează operaţiei de fermentare sau de macerare pe
boştină.
Pentru scurgerea mustului ravac se folosesc:
- scurgătoare gravitaţionale cu scurgere liberă, sau linuri, în care separarea
mustului se produce numai sub acţiunea forţei de gravitaţie;
- scurgătoare gravitaţionale cu scurgerea intensificată, în care, prin răvăşirea şi
vehicularea mustuielii, pe suprafaţa prin care se face scurgerea, separarea este intensificată;
- scurgătoare compresoare, în care, pe lângă scurgerea gravitaţională, are loc şi o
scurgere provocată prin comprimarea mustuielii.
Macerarea şi fermentarea pe boştină. Este o operaţie care se aplică mustuielii
pentru obţinerea vinurilor roşii şi aromate.
Caracterul vinurilor roşii este determinat în bună parte de conţinutul în compuşi
polifenolici (materii colorante şi taninuri). Localizaţi în pieliţe şi părţile solide ale
strugurilor, aceşti produşi sunt eliberaţi treptat şi în cantităţi diferite prin procesul de
macerare, trecând în must şi în vin.
Macerarea prezintă un proces de extracţie fracţionată, care se realizează prin
contactul prelungit al mustului cu pieliţele, seminţele şi pulpa boabelor. Ca urmare a
macerării, vinurile roşii capătă cele patru caracteristici de bază: culoare, tanin, extract şi
aromă. Dizolvarea şi difuzia materiilor colorante, taninoase sunt favorizate de zdrobirea
boabelor de mortificarea ţesuturilor şi celulelor prin sulfitare şi prin prezenţa alcoolului, de
temperatura şi de durata de contact a mustului cu părţile solide ale strugurilor (durata de
şedere pe boştină). De asemenea, accelerarea macerării este favorizată de circulaţia
mustului şi vinului aflat în fermentare prin masa boştinei, prin operaţia de remontaj sau de
scufundare periodică a boştinei în masa mustului. Prin aceasta, lichidul aflat în contact cu
pieliţele şi seminţele este împrospătat, uşurându-se procesul de difuzie a materiilor
colorante.
Gradul de macerare şi fermentare pe boştină, la vinurile roşii, depinde de tipul de
vin şi de soiurile care se vinifică. Temperatura ridicată din timpul fermentaţiei şi cantitatea
de alcool rezultată, măresc puterea de trecere în vin a materiilor colorante şi taninoase.
Durata de menţinere pe boştină a vinurilor roşii depinde de tipul de vin:
- pentru vinurile roşii de consum curent, durata de macerare şi fermentare trebuie
să fie scurtă, de 3-4 zile maximum, asigurându-se astfel obţinerea unor vinuri suple şi
uşoare care să poată fi date în consum cât mai repede;
- pentru vinurile roşii de calitate care se obţin din struguri bine maturaţi şi care
sunt puse în consum ca vinuri noi, durata de şedere pe boştină trebuie să fie de asemenea
mai scurtă, de maximum 4-5 zile. Vinul se separă de boştină în plină fermentare, adică
tragerea lui se face la "cald";
- pentru vinurile roşii care urmează să fie învechite, precum şi în cazul vinurilor
roşii care se obţin din struguri cu un grad nu prea avansat de maturaţie, durata de şedere pe
boştină trebuie prelungită. Vinul se separă pe boştină spre sfârşitul fermentaţiei, adică
98 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

tragerea lui se face la "rece". Taninul este un factor de conservare care asigură posibilitatea
de învechire a vinurilor roşii şi menţinerea intensităţii lor colorante.
Spre deosebire de vinurile roşii, la vinurile aromate durata de macerare şi
fermentare pe boştină este scurtă, de maximum 24 - 48 de ore. Substanţele aromate
difuzează cel mai bine din pieliţe în must la temperatura de 16 -18 0C. Ţinerea prelungită a
mustului în contact cu boştina atrage după sine îmbogăţirea în substanţe tanante care scad
mult din calitatea vinurilor aromate.
Pentru macerarea şi fermentarea mustuielii, la vinurile roşii şi aromate se folosesc:
- căzi de lemn (închise sau deschise);
- cisterne simple din beton;
- cisterne din beton de construcţie specială cu dispozitive de recirculare a mustului
şi vinului.
Separarea vinului ravac. Momentul separării vinului ravac de boştină se
stabileşte de la caz la caz, pe cale organoleptică, evitându-se în primul rând obţinerea unor
vinuri cu gust excesiv astringent - amar, ca urmare a unui contact prea îndelungat cu
boştina.
Tragerea vinului de pe boştină se face de îndată ce fermentaţia tumultuoasă a fost
terminată. Tragerea se efectuează cu aerarea puternică a vinului, pentru îndepărtarea unei
părţi din SO2 liber şi pentru favorizarea activităţii drojdiilor care trebuie să continue
fermentarea lentă.
Vinul, scurs din cisternele de macerare pe boştină, este pompat în bazinele sau
cisternele de fermentare finală (lentă).
Randamentul în vin ravac la vinificarea în roşu este în medie de 60 - 70 %. Acest
vin este de cea mai bună calitate şi nu trebuie amestecat cu vinuri care rezultă din presarea
boştinei fermentate. La tragerea vinului de pe boştină nu se practică sulfitarea, aceasta
pentru a nu se întrerupe activitatea drojdiilor de fermentaţie alcoolică şi pentru a favoriza
declanşarea fermentaţiei malolactice de către bacteriile lactice.
La vinurile aromate, după perioada de macerare mustul respectiv vinul este separat
de boştină şi trecut în vase de capacitate mai mică pentru continuarea fermentaţiei lente.
Presarea boştinei. Această operaţie tehnologică se face în scopul extragerii
complete a restului de must sau de vin conţinut de boştina scursă sau fermentată, după
separarea mustului ravac, respectiv a vinului ravac.
Condiţiile care se cer operaţiei tehnologice de presare sunt următoarele:
- să asigure obţinerea unui randament ridicat de must, fără pierderi;
- să realizeze un procent scăzut de burbă din must;
- să asigure colectarea musturilor pe categorii, după gradul de presare a
materialului;
- nu se admite ca organele de presare să distrugă seminţele sau pieliţele boabelor
de struguri;
- să realizeze o amestecare cât mai slabă a boştinei, pentru a evita oxidarea
mustului sau îmbogăţirea acestuia cu substanţe tanante.
Pentru separarea mustului de presă din mustuiala scursă, nefermentată sau
fermentată, se folosesc mai multe tipuri de prese, dintre care cea mai largă utilizare o au în
prezent presele discontinue orizontale (mecano-hidraulice şi pneumatice). Acestea au fost
concepute şi realizate pentru a răspunde cerinţelor principale ale tehnologiilor de prelucrare
a strugurilor şi anume:
- obţinerea unui procent cât mai ridicat de must din cantitatea de struguri
prelucraţi, circa 80 %, după 5 presări consecutive;
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 99
industria alimentară

- asigurarea unei presări lente a strugurilor, cu agitare şi frământare redusă a


mustuielii, în scopul de a se obţine un must cu un conţinut redus de burbă;
- reducerea la minimum a procesului de aerare a mustuielii, respectiv de oxidare a
mustului;
- revenirea îmbogăţirii mustului în metale grele (Fe, Pb, Cu, Zn).
Folosirea preselor continue este limitată la prelucrarea strugurilor de hibrizi
producători direcţi în vederea obţinerii vinurilor pentru industrie. Se mai utilizează în
tehnologia de preparare a vinurilor albe curente de masă.
Limpezirea şi deburbarea mustului. Înainte de a fi trecut la fermentare, mustul
trebuie supus unor operaţii de prelucrare şi anume: limpezirea şi deburbarea respectiv
aplicarea corecţiilor de compoziţie.
Limpezirea şi eliminarea impurităţilor din masa mustului constituie una din fazele
importante de prelucrare a acestuia în vederea transformării lui în vin. Prezenţa unor
suspensii în cantităţi mari în masa mustului constituie cauza principală care contribuie la
îmbogăţirea vinului în substanţe azotoase şi tanante, microorganisme, enzime, care
determină apariţia tulburărilor şi calitatea slabă a vinurilor. Aceasta, în special, la
prepararea vinurilor albe fine şi a materiilor prime pentru vinuri spumante.
Vinurile, care provin din musturile deburbate, prezintă întotdeauna însuşiri
calitative superioare şi anume: au mai multă prospeţime la gust, sunt mai acide, mai
aromate, mai rezistente la acţiunea oxigenului, iar conţinutul lor în Fe este totdeauna mai
scăzut.
Burbele (sedimentul de impurităţi din must) sunt constituite din resturi de pământ,
fragmente de ciorchini, de pieliţe şi de seminţe, substanţe pectice, proteine precipitate.
Cantitatea şi natura burbelor depind de gradul de maturitate al strugurilor, starea sanitară a
recoltei (atacul de mucegai) şi de utilajele folosite la prelucrarea strugurilor. Prin presarea
directă a strugurilor rezultă o cantitate mică de burbă, însă aceasta este fină şi se
sedimentează greu. Zdrobirea şi desciorchinarea mecanică a strugurilor, produce o cantitate
mai mare de burbă grosieră care se sedimentează repede.
Pentru limpezirea şi deburbarea mustului se folosesc metode statice (cu SO2 şi
prin refrigerare) şi metode dinamice (centrifugare sau filtrare).
Fermentarea mustului. Fermentaţia alcoolică este procesul de bază prin
desfăşurarea căruia se realizează transformarea mustului în vin. Agenţii biologici, care
determină fermentarea mustului, sunt drojdiile de fermentare alcoolică. Acestea sunt
ciuperci microscopice unicelulare, care descompun zahărul în alcool şi CO 2 cu ajutorul
enzimelor.
În unităţile de vinificaţie, pentru fermentarea mustului se folosesc culturi pure de
drojdii, denumite şi selecţionate.
Culturile de drojdii selecţionate sunt folosite în vinificaţie, sub formă de maiele,
pregătite cu câteva zile înainte de începerea culesului în instalaţii speciale.
Buna desfăşurare a procesului de fermentaţie necesită o pornire promptă a
fermentaţiei, un mers moderat şi continuu al ei, fără încetiniri sau ridicări excesive de
temperatură peste maximum de 25 -28 0C.
Fermentarea vinului durează mai multe zile şi are loc întotdeauna o pierdere de
căldură prin difuzie şi schimbul cu mediu. Pentru evitarea creşterii temperaturilor peste
valorile de 25-28 0C se aplică următoarele măsuri:
- răcirea musturilor în fermentare cu ajutorul schimbătoarelor de căldură, cu răcire
prin picături de apă;
- cupajarea mustului aflat în fermentare cu o anumită cantitate de must proaspăt
rece sau vin nou;
100 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

- divizarea masei de must cald în fermentare în vase de capacitate mai mică;


- stropirea cu apă rece a pereţilor exteriori şi cisternelor metalice;
- răcirea sălilor de fermentare prin deschiderea uşilor şi ferestrelor în timpul nopţii
şi udarea periodică a pardoselilor de beton.
Controlul fermentaţiei se face prin măsurarea temperaturii şi determinarea
densităţii mustului de două ori pe zi.
În cadrul vinificaţiei la roşu, vinul ravac separat de boştină, împreună cu cel
provenit de la presarea întâi, este trecut pentru a-şi continua şi termina fermentarea în
budane sau cisterne. Aici vinul îşi desfăşoară fermentaţia alcoolică lentă şi totodată are loc
şi fermentaţia malolactică. În timpul fermentaţiei lente, se continuă urmărirea zilnică a
temperaturii şi densităţii, luându-se toate măsurile ca fermentaţia alcoolică să se realizeze
complet până la epuizarea totală a zaharurilor reducătoare din vin.
După terminarea fermentaţiei lente, vinul este supus unor analize
organoleptice şi fizico-chimice, pentru ai cunoaşte caracteristicile de bază şi în funcţie de
acestea se stabilesc tratamentele de condiţionare care urmează a fi aplicate.

2.6. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A SFECLEI DE ZAHĂR.
În fig. 2.14. este prezentată schema tehnologică de prelucrare primară a sfeclei de
zahăr în vederea prelucrării industriale.
Descărcarea sfeclei din mijloacele de transport. Sfecla recepţionară este
descărcată în silozurile fabricii, pe platformele fabricii sau pe platformele bazelor de
recepţie. Pentru descărcare se utilizează două procedee şi anume:
- descărcarea mecanică, realizată prin bascularea mijloacelor de descărcat, ceea
ce determină alunecarea rădăcinilor de sfeclă şi căderea lor. Această operaţie mai poartă şi
denumirea de “descărcare uscată”, pentru că se realizează fără a utiliza forţa pe care o
creează un curent de apă.
- descărcarea hidraulică, realizată cu ajutorul unui curent de apă de o anumită
presiune, care loveşte sfecla, antrenând-o în cădere. Aceasta reprezintă “descărcarea
umedă”, pentru că utilizează forţa pe care o creează un curent de apă.
Descărcarea sfeclei destinate prelucrării imediate, în vederea extragerii zahărului,
se poate realiza atât mecanic cât şi hidraulic. Descărcarea umedă sau hidraulică a sfeclei se
efectuează direct în canalul hidraulic destinat transportului sfeclei până la peretele halei de

fabricaţie. Descărcarea sfeclei destinată depozitării şi păstrării în curtea fabricii sau în


bazele de recepţie a sfeclei trebuie efectuată numai prin procedee mecanice care sunt
procedee uscate.
Transportul sfeclei. Sfecla descărcată pe cale umedă şi sfecla din silozurile de zi
ale fabricii se transportă în hala de fabricaţie folosind un curent de apă care circulă printr-un
canal de formă specială numit canal hidraulic.
Separarea impurităţilor vegetale. Sunt îndepărtate rădăcinile de sfeclă de zahăr
cu masa mai mică de 0,1 kg, rădăcinile lignificate, puternic deteriorate, bolnave, rădăcinile
de sfeclă furajeră, de sfeclă roşie, de sfeclă sălbatică, frunze verzi sau uscate, ciuperci, paie,
tulpini, buruieni, bucăţi de lemn.
Separarea impurităţilor minerale. Sunt îndepărtate impurităţile minerale cum ar
fi: pământ, nisip, pietre, bucăţi de lemn, zgură, metale vechi, sârmă etc.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 101
industria alimentară
102 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Spălarea sfeclei de zahăr asigură îndepărtarea impurităţilor aderente pe suprafaţa


sfeclei ca: pământ, nisip, argilă şi a impurităţilor antrenate în masa de sfeclă în timpul
transportului, impurităţile care nu au fost eliminate în fazele anterioare în separatoarele de
pietre şi de impurităţi vegetale. Acestea sunt: noroi, nisip, pietre de dimensiuni mici, paie
frunze, rădăcinile altor plante, resturi de coceni, sârmă etc. Cantitatea de apă utilizată la
spălarea sfeclei este în medie de 40 kg/100 kg sfeclă.
Tăierea sfeclei şi obţinerea tăiţeilor de sfeclă. Pentru ca extragerea zahărului din
sfecla de zahăr să se facă cât mai rapid şi mai complet sfecla se taie în tăiţei, operaţia
realizându-se cu maşini speciale de tăiat dotate cu cuţite adecvate.

2.7. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A CĂRNII DE ANIMALE.
Procesul tehnologic de prelucrare primară a cărnii de la bovine, ovine, porcine,
executat în centre de tăiere, abatoare sau combinate de industrializare este prezentat în fig.
2.15.
Recepţia animalelor. Prin recepţie se înţelege acţiunea de apreciere calitativă şi
cantitativă a animalelor destinate tăierii, cu ocazia livrării lor din ferme sau a sosirii
acestora la abator.
a) Recepţia cantitativă constă în cântărirea şi numărarea animalelor expediate.
Cântărirea se face individual la taurine şi pe loturi de aceeaşi calitate la porcine şi ovine.
b) Recepţia calitativă se face prin stabilirea calităţii lor "în viu". Calitatea "în viu"
a animalelor se apreciază prin stabilirea stării de îngrăşare, apreciată pe baza dezvoltării
maniamentelor, particularităţilor de conformaţie şi aspectul exterior, conform standardelor
în vigoare.
Asomarea este operaţia prin care se scot din funcţiune centrii nervoşi ai vieţii de
relaţie, astfel încât se insensibilizează animalele pentru a nu simţi durerea în momentul
sângerării şi pentru a fi mai uşor imobilizate în vederea înjunghierii.
Legislaţia noastră obligă ca sacrificarea bovinelor, porcinelor şi păsărilor să se facă
după o prealabilă asomare; la ovine, asomarea este facultativă.
Asomarea animalelor se face prin mai multe procedee şi anume:
- producerea unei comoţii cerebrale prin lovirea animalului cu un corp dur;
- asomarea cu pistolul;
- electroasomarea;
- asomarea cu CO2;
- asomarea cu substanţe narcotice.
Sângerarea. La bovine, sângerarea trebuie să dureze minimum 8 minute înainte
de a se trece la jupuire. La porcine şi ovine, sângerarea durează minimum 5 minute.
Jupuirea. Se face această operaţie numai după moartea biologică a animalului,
fiind condiţionată de factori biologici şi factori mecanici. Dintre factorii biologici fac parte:
starea de întreţinere a animalului, starea fiziologică etc., iar ca factori mecanici se poate
menţiona direcţia şi mărimea forţei de tragere a pielii.
La bovine, jupuirea se poate face manual sau mecanic. Jupuirea manuală se aplică
în abatoarele nemodernizate sau ca o prejupuire (jupuire iniţială) în abatoarele moderne.
Jupuirea mecanică se realizează cu ajutorul cuţitelor discoidale sau prin smulgere, la o
viteză medie de tragere a pielii 1,6 m/s şi la un unghi de jupuire de 0 - 3 0.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 103
industria alimentară

La porcine, jupuirea mecanică se face după acelaşi principiu ca şi la bovine, fiind


necesară o prejupuire atentă. La ovine, se fac atât jupuirea manuală, după insuflarea de aer
comprimat sub piele, cât şi cea
mecanică cu o viteză de tragere de 2,2
m/s.
Eviscerarea. Este operaţia
prin care se scot organele din cavitatea
toracică, pelviană sau abdominală şi
trebuie executată în maximum 30 de
minute de la jupuire. În unităţi
mecanizate, bovinele sunt aduse de
conveier în dreptul platformei şi a
benzii de eviscerare, pe care se pun
organele pe măsura eviscerării.
Porcinele se eviscerează după
aceeaşi tehnică, stomacul şi intestinele
fiind transportate de banda rulantă la
secţiile de prelucrare, iar organele
(limbă, esofag, traheea cu plămânii,
cordul şi ficatul) se scot într-o piesă
comună şi se fixează pe cuiere pentru
examenul sanitar-veterinar.
Despicarea carcaselor.
Imediat după eviscerare, carcasele de
bovine se împart în două jumătăţi, prin
secţionarea longitudinală simetrică,
această operaţie făcându-se în
abatoarele mecanizate cu fierăstrăul
electric, de pe platforme de diferite
înălţimi. Carcasele de porcine se
parcelează în semicarcase cu
fierăstrăul sau cu toporul; ovinele nu
se parcelează.
Cântărirea carcaselor. Se
face cu ajutorul cântarului basculă
special, montat la capătul liniilor de
prelucrare, înainte de trecerea
carcaselor în sala de zvântare.
Duşarea. Carcasele
fracţionate se curăţă de eventualele
impurităţi, de cheaguri de sânge. Se
recomandă spălarea cu un jet de apă
sub presiune, cu perii speciale (perii -
duş). Prin această operaţie se pot
îndepărta peste 90 % din numărul total Fig. 2.15 - Procesul tehnologic de prelucrare
de germeni de pe suprafaţa carcasei. primară a cărnii de animale
Zvântarea. Reprezintă o
operaţie premergătoare conservării prin frig şi se realizează în hale special amenajate şi
bine ventilate, cu un curent de aer la o temperatură de +10 0C. În aceste condiţii carcasele se
104 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

zvântă şi se răcesc în 4-6 ore, formându-se la suprafaţă o peliculă uscată, protectoare faţă de
contaminările ulterioare.
Refrigerarea. Constă în răcirea până la apropierea punctului crioscopic, când
temperatura la os ajunge la 0 - 4 0C. Tehnologia refrigerării depinde de specie, starea de
îngrăşare, greutatea şi forma carcaselor, destinaţia cărnii. Ea urmăreşte reducerea
modificărilor produse de microorganisme, prelungind rezistenţa cărnii proaspete.
După viteza de răcire, refrigerarea este de două feluri: lentă şi rapidă. După mediul
de răcire, refrigerarea se face în aer şi în lichide.
Congelarea. Spre deosebire de refrigerare, congelarea asigură o conservare de
lungă durată, datorită răcirii cărnii la o temperatură mult sub 0 0C, când apa de constituţie
îngheaţă. Calitatea cărnii şi produselor congelate depinde de temperatura şi viteza de
congelare.
Carnea se poate congela în carcase sau sub formă de carne tranşată (în blocuri, la
pachete etc.).
Depozitarea. Carnea refrigerată se păstrează în încăperi frigorifice la o
temperatură de -10 - 0 0C, umiditate de 85 % şi la o circulaţie moderată a aerului. Durata de
depozitare este de maximum 21 de zile pentru carnea de vită şi 15 zile pentru carnea de
porc.
Carnea congelată se introduce în antrepozite frigorifice pe paleţi curaţi, în stive
separate, pe specii. Carnea depozitată poate fi în prealabil ambalată în saci de pânză albă,
curată sau în saci de folie de material plastic. Pe toată durata depozitării, temperatura
trebuie să fie de -180 - -20 0C, iar umiditatea aerului de 95-98 %. În acest mod, carnea se
poate păstra până la 9 luni.
Ambalarea. Această operaţie se poate face fie înainte sau după refrigerare,
respectiv congelare, sub formă de carcase, blocuri, pachete. În cazul congelării rapide în
blocuri, după tranşare şi dezosarea fiecărui sfert în parte, carnea rezultată se aşează în forme
de aluminiu căptuşite cu celofan sau folie de polietilenă.
După congelare, blocurile se scot, se ambalează în cutii de carton sau în saci de
pânză şi se stivuiesc în camere de depozitare la temperatura de -18 0C.
Pentru consumul individual se ambalează carnea la pachete mici (0,2 - 1 kg)
învelite în celofan sau în folie de polietilenă, care se congelează în dulapuri congelatoare, la
-35 0C, unde se menţin 4 - 5 ore.
Livrarea. Transportul carcaselor refrigerate se face cu mijloace izoterme şi
frigorifice numai în stare suspendată. Carnea trebuie să aibă temperatura la os de cel mult 4
0
C, iar în interiorul vehiculului temperatura să nu depăşească 6 0C.
Transportul produselor animaliere congelate se execută cu mijloace izoterme şi
frigorifice, răcite în prealabil, iar produsele congelate trebuie să aibă în momentul încărcării
temperatura la os sub - 12 0C.

2.8. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A CĂRNII DE PASĂRE.

Procesul tehnologic de prelucrare primară a cărnii de pasăre, executat în centre de


tăiere, abatoare sau combinate de industrializare este prezentat în fig. 2.16.
Recepţia. Păsările se încadrează pe clase de calitate după mai multe criterii între
care: greutatea corporală, conformaţia, starea de îngrăşare, culoarea pielii şi aspectul
penajului. La aprecierea calităţii, trebuie să se ţină seama de particularităţile structurale
foarte diferite ale cărnii de pasăre faţă de a mamiferelor.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 105
industria alimentară

Asomarea. Se execută, după prinderea pe conveier, prin agăţarea păsărilor de


picioare cu capul în jos. Asomarea se face electric, prin imersia capului într-un bazin cu apă
prin care trece un curent electric, cu tensiunea de 60-80 V. Păsările asomate, la ieşirea din
asomator, au contracţii rapide şi scurte după care se liniştesc.

Fig. 2.16 - Procesul tehnologic de prelucrare primară a cărnii de pasăre.

Sângerarea se execută la circa 10 secunde de la asomare. Se realizează de multe


ori manual, prin secţionarea arterei carotide şi a venei jugulare, pe suprafaţa laterală a
106 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

gâtului. Sângerarea mecanică se realizează cu un aparat special montat pe jgheabul de


sângerare.
Opărirea se execută în flux continuu, prin imersie într-un bazin cu apă fierbinte.
Se pot folosi trei metode de opărire:- opărirea înaltă, la o temperatură de 58-60 0C şi durată
de 1,5 minute;
- opărirea mijlocie, la o temperatură de 52-54 0C şi durată de 2 minute;
- opărirea joasă, la o temperatură de 51 0C, timp de 2,5 minute.
Deplumarea (jumulirea) se execută imediat ce păsările au ieşit din instalaţia de
opărire, cu ajutorul unor maşini speciale de deplumare, prevăzute cu bare şi degete care
sunt astfel reglate şi acţionate încât să poată urmări profilul produsului pentru o cât mai
bună îndepărtare a penelor. În vederea realizării unei jumuliri complete se montează trei
maşini de deplumare, aşezate în serie. În prima maşină se face o deplumare grosieră (60-65
%), iar celelalte două realizează deplumarea de finisare.
Pentru realizarea finisării deplumării se pot executa două operaţii intermediare:
flambarea şi spălarea. Pentru aceasta linia de tăiere conveierizată trece printr-un arzător cu
gaz, în care se dezvoltă o temperatură de 600 - 750 0C; Fiecare carcasă este menţinută la
temperatura de flambare timp de 2-3 secunde. După flambare, carcasele sunt supuse unui
jet de apă rece, sub presiune, pentru îndepărtarea impurităţilor existente pe suprafaţa lor.
Eviscerarea este posibilă numai după suspendarea carcaselor pe linia
conveierizată din spaţiile de prelucrare finală.
În abatoarele ultramoderne, operaţia de eviscerare se execută mecanizat cu ajutorul
unor maşini specializate.
Spălarea carcaselor se face prin trecerea conveierului cu carcase printr-o instalaţie
cu multe rânduri de duze, din care ies jeturi fine de apă rece sub presiune.
Sortarea şi dresarea părţilor comestibile se execută pe mese de sortare calitativă,
anexate liniei de eviscerare. Părţile necomestibile şi impurităţile rezultate de la spălarea
carcaselor sunt colectate în colectoare speciale în vederea obţinerii făinii furajere.
Refrigerarea. Carcasele eviscerate şi fără gâturi se conservă cu ajutorul frigului,
prin două metode de refrigerare: în aer sau prin imersie.
a) Refrigerarea în aer, prin metoda rapidă, constă în introducerea păsărilor,
aşezate pe cărucioare-rastel, în tuneluri care asigură obţinerea unei temperaturi de -2 0C şi o
umiditate a aerului de 85-90 %. După două ore, temperatura în interiorul carcasei ajunge la
2 0C.
b) Refrigerarea prin imersie se aplică în abatoarele moderne şi constă în
introducerea păsărilor în răcitoare rotative, alimentate cu apă potabilă şi gheaţă-fulgi. În
timpul trecerii prin bazin, păsările se răcesc la temperatura de 4-6 0C, apoi sunt agăţate pe
conveierul de zvântare timp de 20 minute.
Tranşarea, în condiţiile respectării standardelor de apreciere merceologică, se
face pe porţiuni care reprezintă 75-80 % din greutatea vie, cu ajutorul unor maşini
specializate sau în unele cazuri, manual.
Ambalarea, după refrigerare sau tranşare, se face în cutii carton sau individual în
pungi de plastic.
Congelarea. Pentru congelare, păsările ambalate, în prealabil în folie de material
plastic se aşează în lăzi sau cărucioare cu rafturi şi se introduc în tunelul de congelare la
temperatura de - 35 0C, umiditate relativă a aerului de 95-98 % şi la o viteză de circulaţie a
aerului de 15 m/s. Durata congelării este, în medie, de 6 ore, fiind variabilă cu specia şi
temperatura iniţială a carcasei.
Ambalarea păsărilor congelate se face în cutii de lemn sau de carton.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 107
industria alimentară

Depozitarea, în funcţie de specia de păsări pe durate de 3-6 luni, se realizează în


antrepozite frigorifice care permit obţinerea şi menţinerea constantă a parametrilor de
păstrare (temperatura cărnii, umiditatea relativă a aerului).
Livrarea se execută cu mijloace izoterme şi frigorifice, răcite în prealabil.

2.9. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A OUĂLOR PENTRU CONSUM CURENT.
Procesul tehnologic de prelucrare primară a ouălor pentru consum curent este
prezentat în fig. 2.17.
Ouăle recoltate pot fi păstrate în stare proaspătă cel mult 4-5 zile, la temperatura
de 8-12 0C, în camere curate, reci, bine aerisite şi cu o umiditate de 75-85 %.
Recepţia. La staţia de sortare, ouăle se recepţionează numeric şi pe baza
condiţiilor tehnice de calitate prevăzute de standarde. Recepţia se execută în spaţii
climatizate care au şi posibilităţi de control prin ovoscopie. Se admit numai ouăle
proaspete, sănătoase, curate (dar nespălate) fără pete interioare de sânge sau mucegai şi cu
coaja nefisurată sau marmorată.

Fig. 2.17 - Procesul tehnologic de prelucrare primară a ouălor


pentru consum curent
Sortarea. Ouăle sunt sortate cu ajutorul maşinilor de sortare cu productivităţi de
5000, 10000 şi 12-16000 ouă/oră, realizând diferenţierea ouălor după greutate (diferenţe de
5-10 g).
Ambalarea. De la mesele de sortare, cofrajele alveolare, din material celulozic,
sunt depuse pe banda transportoare care le transportă la mesele rotative de ambalare.
Cofrajele cu ouă se aşează în cutii de carton; fiecare cutie conţine 12 cofraje aşezate în două
stive de câte 6 cofraje, capacitatea lăzii fiind de 360 de ouă.
Refrigerarea (răcirea). Pentru refrigerare, se acceptă numai ouăle proaspete sau
foarte proaspete, curate, în ambalaje curate şi lipsite de mirosuri străine. Pentru evitarea
condensului, la început temperatura se reglează cu 2-3 0C mai scăzută decât a ouălor, după
care la fiecare 1-2 ore se micşorează cu câte 1-2 0C, până se ajunge la temperatura de 2-3
0
C, la care ouăle se menţin 24-28 ore şi apoi se introduc în camerele frigorifice pentru
păstrare.
108 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Depozitarea. Condiţiile de depozitare a ouălor diferă în funcţie de durata păstrării


lor, care poate fi scurtă sau pe o perioadă mai lungă. Depozitarea de scurtă durată se face la
temperaturi de 8-12 0C şi la o umiditate de 80-85 % pentru maximum 5-6 zile. Depozitarea
de lungă durată se face în încăperi frigorifice special amenajate prevăzute cu compartiment
de depozitare pentru prerăcire până la 4 0C, timp de 12-24 de ore şi compartiment de
depozitare, organizat pe celule frigorifice, în care lăzile cu ouă se dispun paletizat şi se
păstrează la o temperatură de 0-2 0C şi la o umiditate relativă a aerului de 80-85 %.
Livrarea. Se realizează cu mijloace auto sau de cale ferată, izoterme sau prevăzute
cu instalaţii frigorifice, care menţin temperaturi de 3-5 0C.

2.10. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A OUĂLOR PENTRU INDUSTRIALIZARE.

Procesul tehnologic de prelucrare primară a ouălor pentru industrializare este


prezentat în fig. 2.18.
Recepţia, controlul ovoscopic şi sortarea se fac în aceleaşi condiţii ca şi în cazul
ouălor pentru consum curent.

Fig. 2.18 - Procesul tehnologic de prelucrare primară a ouălelor pentru


industrializare

Spălarea. Ouăle sortate, aşezate în grupuri de cofraje, pe cărucioare, transportate


la sala de spălare şi de încărcare a maşinilor de spart ouă sunt aşezate cu ajutorul unor
dispozitive vacuumatice pe banda de spălare.
Spălarea se face cu apă caldă la temperatura de +40 0C, prin intermediul unor perii
din material plastic. Durata de spălare este de 30-60 s. Ouăle spălate cu apă caldă se răcesc
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 109
industria alimentară

cu apă rece. În cazul spălării de ouă murdare, în apele de spălare se introduc substanţe
dezinfectante, cum ar fi cloramina, în concentraţie de 1 %.
Spargerea şi extragerea conţinutului. Spargerea ouălor se realizează cu ajutorul
a unor maşini specializate care pot separa gălbenuşul de albuş.
Filtrarea. Cojile sunt extrase pneumatic şi conduse la un separator centrifugal,
care le macină, după ce în prealabil le separă de albuşul rămas pe ele. Produsul lichid, fără
coji, este filtrat prin două grupuri de filtre speciale, răcit de la 25 0C la 4 0C, printr-un
răcitor cu plăci.
Omogenizarea. Amestecul omogenizat de albuş şi gălbenuş, obţinut după
spargere şi filtrare, este denumit "melanj". Dacă omogenizarea nu se face complet
melanjul congelat se pastifică, iar albuşul îşi pierde "puterea de batere". Pentru prevenirea
fenomenului de pastificare, la omogenizarea melanjului se obişnuieşte adăugarea de zahăr
pudră sau glucoză (maximum 10 %), citrat de sodiu sau sare, în funcţie de destinaţia
acestuia. Omogenizarea se realizează în rezervoare echipate cu agitatoare rotative, în
pompele de vehiculare a melanjului sau în omogenizatoare speciale cu piston şi dispersoare
cu orificii de secţiune redusă.
Pasteurizarea are drept scop reducerea germenilor patogeni. Se realizează în
pasteurizatoare cu plăci, cu capacitatea de 600 kg/oră. Temperatura de pasteurizare este de
65 0C iar durata de 15 minute.
Răcirea. Imediat după pasteurizare se face o răcire, chiar în compartimentul de
răcire al aparatului de pasteurizat, la o temperatură de 4 0C.
Ambalarea. Pentru păstrarea conţinutului ouălor, se folosesc ambalaje mari (5-15
kg) confecţionate din tablă cositorită sau de Al, lăcuite la interior; bidoane căptuşite cu folii
de mase plastice. Se mai pot utiliza bidoane din polietilenă sau cutii de carton.
Congelarea. Se poate face pentru întreg conţinutul oului sau separat pentru albuş
şi gălbenuş. Ouăle congelate se utilizează, în unităţile mari cu profil culinar, la fabricarea
îngheţatei şi a diferitelor preparate alimentare. Se foloseşte procedeul de congelare rapidă în
aer cu circulaţie forţată şi la o temperatură de - 30 … - 40 0C.
Depozitarea. Se realizează în celule frigorifice, unde se obţin temperaturi de
depozitare de -18 … -23 0C, la o durată de păstrare de 8 - 15 luni.
Livrarea se face cu mijloace echipate cu instalaţii frigorifice.

2.11. PROCESUL TEHNOLOGIC DE PRELUCRARE


PRIMARĂ A LAPTELUI DE CONSUM.
Laptele difuzat în reţeaua comercială, pentru consumul populaţiei, se obţine din
laptele integral livrat de ferme şi centre de colectare a fabricilor de produse lactate. În
aceste întreprinderi, el este prelucrat în instalaţii speciale, urmărindu-se inactivarea şi
distrugerea germenilor patogeni, aducerea la un anumit conţinut în grăsimi şi mărirea
gradului de conservabilitate.
Recepţia laptelui. Cantitatea de lapte adusă cu auto-cisternele la rampa fabricii, se
recepţionează cantitativ şi calitativ.
Recepţia cantitativă se face orientativ, înaintea analizelor fizico-chimice, prin
introducerea unei tije gradate în fiecare compartiment al cisternei. După efectuarea
analizelor, dacă laptele a corespuns condiţiilor prevăzute în standarde, este extras din
cisterne, măsurându-se volumetric sau gravimetric. Volumetric, măsurarea se face cu
ajutorul galactometrului. Gravimetric, laptele este cântărit în bazinul cântarului pentru
lapte.
110 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Recepţia calitativă constă din examenul organoleptic şi analizele fizico-chimice


ale probelor prelevate, conform standardelor în vigoare.
Curăţirea. În scopul îndepărtării impurităţilor grosiere se folosesc filtrele (pachete
de filtre plasate pe conducta care alimentează galactometrul sau cântarul de recepţie) sau
centrifugele curăţitoare.

Fig. 2.19 - Procesul tehnologic de prelucrare primară a laptelui de consum.

Răcirea laptelui se face după curăţire, la 4 - 6 0C.


Depozitarea, în vederea prelucrării propriu-zise, se realizează în tancurile -
tampon de capacităţi diferite.
Normalizarea. Este operaţia prin care laptele de consum se aduce la un anumit
procent de grăsime, stabilit prin standardul în vigoare. Normalizarea se face în tancuri de
depozitare, prin adaos de lapte smântânit.
Pasteurizarea. Laptele crud conţine un număr mare de microorganisme care se
înmulţesc rapid în timpul păstrării lui, modificându-i proprietăţile fizico-chimice şi valoarea
nutritivă. O parte din aceste microorganisme alcătuiesc o floră banală, nedăunătoare omului
dar poate produce alterarea laptelui. Prin pasteurizare se distrug formele vegetative ale
microorganismelor, în acest fel creşte şi conservabilitatea laptelui. Pasteurizarea,
caracterizată prin temperatura de încălzire şi durata menţinerii la această temperatură, poate
fi joasă, înaltă sau instantanee şi se realizează în pasteurizatoare cu plăci sau de tip tambur
rotativ.
Răcirea. Prin pasteurizare sunt distruse cca. 99,5 % dintre formele vegetative ale
microorganismelor laptelui. Pentru a încetini dezvoltarea şi înmulţirea restului de
microorganisme, în principal a celor sporulente precum şi a celor care pătrund în lapte după
ieşirea din pasteurizator, trebuie create condiţii care să întârzie dezvoltarea lor. În acest
scop laptele se răceşte imediat după pasteurizare la temperatura de 2 - 5 0C, în răcitoare de
diferite tipuri.
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 111
industria alimentară

Depozitarea. Laptele, pasteurizat şi răcit, este păstrat până în momentul ambalării


şi expedierii lui în reţeaua de desfacere, în diferite tipuri de recipiente. În mod curent,
laptele răcit se depozitează în tancuri izoterme executate din tablă de aluminiu, oţel emailat
sau oţel inoxidabil, cu o capacitate de 2000 - 15000 litri. Izolaţia tancurilor trebuie să fie
astfel executată încât, în timpul verii, temperatura laptelui depozitat să nu crească, în decurs
de 24 de ore, cu mai mult de 1 - 2 0C.
Ambalarea laptelui. În cazul laptelui pentru consum, se folosesc: sticle, pungi de
material plastic şi bidoane. Laptele ambalat în bidoane este destinat colectivităţilor.
Controlul calitativ. Sub aspect merceologic, organoleptic şi fizico-chimic, laptele
de consum trebuie să corespundă prevederilor standardului în vigoare. Probele pentru
analiza calităţii se iau din fiecare lot, proporţional cu numărul de ambalaje.
Livrarea. În reţeaua de consum, laptele se distribuie cu mijloace auto izoterme ale
întreprinderilor de transport.

2.12. PARTICULARITĂŢILE CONSTRUCTIVE,


FUNCŢIONALE ŞI DE UTILIZARE A MAŞINILOR ŞI
INSTALAŢIILOR FOLOSITE PENTRU PRELUCRAREA
PRIMARĂ ŞI PĂSTRAREA MATERIILOR PRIME PENTRU
INDUSTRIA ALIMENTARĂ.
Maşinile şi instalaţiile folosite la prelucrarea primară prezintă deosebiri atât faţă de
maşinile agricole utilizate în procesele de recoltare a produselor agricole cât şi de utilajele
din industrie.
Procesele de lucru cu aceste maşini se desfăşoară, în majoritatea cazurilor, la
staţionar. Organele de lucru trebuie confecţionate din materiale care să nu producă
vătămarea produselor şi să nu transmită acestora nici un fel de toxicitate. De aceea în
construcţia acestor instalaţii şi utilaje se foloseşte oţelul inoxidabil, lemnul, cauciucul, mase
plastice diferite, tablă de aluminiu, sticla, etc.
Utilajele trebuie corelate după capacitatea de producţie astfel încât fluxul
tehnologic sa nu aibă strangulări, atât în faza de pregătire a producţiei pentru păstrare cât şi
în faza de pregătire şi preambalare a acesteia înainte de livrare.
Aceste utilaje au un grad de diversificare constructivă şi funcţională, în
concordanţă cu diversitatea produselor agricole, natura impurităţilor conţinute, starea de
agregare a acestora. De aceea în construcţia lor se întâlnesc toate principiile de funcţionare
a utilajelor şi aparatelor.
Pentru conducerea proceselor tehnologice cât şi pentru dimensionarea utilajelor şi
instalaţiilor, cunoaşterea bilanţurilor este de o importanţă deosebită.

2.13. BILANŢURI
În tehnică, intervin transformări şi transferuri de materiale care se realizează cu
consum de energie. De aceea, pentru tehnică sub aspectul conservării materiei se aplică
bilanţul materialelor, iar sub aspectul conservării energiei, bilanţul energetic. Cum multe
transformări se realizează sub influenţa temperaturilor ridicate, cu consum de energie
calorică, în aceste cazuri, sub aspectul conservării energiei, interesează bilanţul caloric, care
este o formă particulară a bilanţului energetic. Sub aspectul fenomenelor şi transformărilor
112 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

care au loc în tehnologiile de prelucrare primară a produselor agricole, se poate analiza,


separat, principiul conservării materiei, în cadrul bilanţului materialelor şi principiul
conservării energiei, în cadrul bilanţului energetic, respectiv al bilanţului caloric.

2.13.1. Bilanţul de materiale.


În orice proces tehnologic intervin materiale care se prelucrează atât pentru
conducerea procesului tehnologic, cât şi pentru dimensionarea instalaţiilor în care se
realizează prelucrarea, este necesară cunoaşterea cantitativă şi calitativă a materialelor care
intervin. Determinarea consumului de materii prime, a semifabricatelor, determinarea
elementelor cantitative de circulaţie a materialelor, a consumurilor specifice, a
randamentelor, a mărimii utilajelor necesare pentru procesul de fabricaţie, se realizează cu
ajutorul bilanţurilor de materiale.
Bilanţul de materiale are la bază expresia principiului conservării materiei şi se
defineşte prin relaţia de conservare:
n n n n n
 Mik   Mek   Miek   Mrk   Mpk (2.1)
0 0 0 0 0
în care:
n
-  Mi
0
k - suma materialelor intrate în sistem;

n
-  Me
0
k - suma materialelor existente în sistem;

n
-  Mie
0
k - suma materialelor ieşite din sistem;

n
-  Mr
0
k - suma materialelor rămase în sistem;

n
-  Mp
0
k - suma materialelor pierdute din sistem.

Toţi termenii relaţiei (2.1) sunt exprimaţi în cantităţi masice (kg/şarjă, kg/zi)
pentru procesele discontinui şi debitele masice (kg/s, t/h) pentru procese continue.
Diferenţa:
n n
 Mrk   Mek  A (2.2)
0 0
se numeşte acumulare. Aceasta apare în cazul proceselor care se realizează în regim
nestaţionar. În cazul proceselor continue A = 0 şi relaţia (2.1) devine:
n n n

 Mik   Miek   Mpk


0 0 0
(2.3)

Bilanţul de materiale poate fi total sau general, când se aplică la un întreg proces
tehnologic, o instalaţie complexă sau un aparat se referă la toate materialele care intervin.
Prin bilanţul total sau general se urmăreşte realizarea cantitativă a procesului.
Bilanţul de materiale este parţial când se referă la un component conţinut în
materiale care intervin în procesul tehnologic, în instalaţia sau în aparatul luat în
Capitolul 2. Tehnologii pentru prelucrarea primară a materiilor prime pentru 113
industria alimentară

considerare. El exprimă latura cantitativă a componentului luat în considerare, însă exprimă


şi latura calitativ pentru bilanţul de materiale în ansamblu.
Cu ajutorul bilanţului de materiale se pot stabili consumurile specifice,
randamentul instalaţiei etc.
Consumul specific reprezintă raportul dintre cantitatea de materie primă şi
produsul finit. Deci consumul specific arată cantitatea de materie primă necesară pentru
unitatea de produs finit.
Randamentul prelucrării reprezintă raportul dintre cantitatea de produs finit şi
respectiv de materie primă utilizată.

2.13.2. Bilanţul de energie.


În vederea stabilirii energiilor ce intervin într-un proces tehnologic, într-o
instalaţie sau aparat se alcătuieşte bilanţul energetic, expresie a principiului conservării
energiei:
n n n n

 Eik   Eek  Eiek   Erk


0 0 0 0
(2.4)

sau : sumă de energii introduse + sumă de energii existente = sumă de energii ieşite + sumă
de energii rămase.
Analog bilanţului de materiale, domeniul de aplicare a bilanţului de energie poate
fi procesul tehnologic în ansamblu (bilanţ general) sau o fază de prelucrare, un aparat sau o
instalaţie respectiv o porţiune din instalaţie sau din aparat.
Ţinând seama de formele curente de energii care intră în bilanţ se poate scrie
ecuaţia:

 E p  E c  U  L  Q  W k  const .
n
(2.5)
0
sau:
n  v2 
 m  g h   U  p v  q  W '   const.
 (2.6)
0  2 
k

în care:
Ep - energia potenţială;
Ec - energie cinetică;
U - energia internă;
L - lucrul mecanic exterior;
Q - cantitatea de căldură;
W - lucrul mecanic dat sistemului din exterior.
Ecuaţiile (2.5) şi (2.6) reprezintă expresiile matematice ale primului principiu al
termodinamicii.
Notând: i u p v, ecuaţia (2.6) devine:

n  v2 
 
m  g h   i  q  W '   const.
2  (2.7)
0  k
114 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Dacă se neglijează variaţiile de energie potenţială şi cinetică, când W' = 0, se


obţine:
n
 m i  q  k  const . (2.8)
0
ecuaţia bilanţului termic - caz particular al bilanţului de energie.
Când cantităţile de căldură schimbate de sistem cu exteriorul sunt mici în
comparaţie cu energiile mecanice, rezultă:

n v2 
 
m  g h   i  W '   const . (2.9)
2 
0  k
ecuaţia bilanţului de energii mecanice.

2.13.3. Bilanţul de energie termică.


Ecuaţia (2.8) poate fi scrisă sub forma:
n n n n n n
 Qik   Qek   Qiek   Qrk   Qrck   Qpk (2.10)
0 0 0 0 o 0
în care:
Qi - cantitatea de căldură introdusă în sistem;
Qe - cantitatea de căldură existentă în sistem;
Qie - cantitatea de căldură ieşită din sistem;
Qr - cantitatea de căldură rămasă în sistem;
Qrc - cantitatea de căldură din reacţii chimice;
Qp - cantitatea de căldură pierdută.

Ecuaţia (2.10.) se poate aplica la calculul bilanţului caloric al unui utilaj sau al
unei instalaţii. Spre deosebire de bilanţul de materiale, în cazul bilanţului caloric nu se
poate vorbi decât de un bilanţ în ansamblu pentru energia calorică.
Bilanţul caloric se poate determina pentru o perioadă determinată (durata unei
şarje) pentru procesele discontinue sau pentru cele în regim tranzitoriu (pentru durata de
trecere prin regim tranzitoriu), sau raportat la unitatea de timp, pentru procesele în regim
staţionar.
Pentru întocmirea bilanţului termic, trebuie să fie cunoscute, pe bază de bilanţ de
materiale, cantităţile de materiale care circulă prin aparatul luat în analiză şi condiţiile
termice în care se găseşte la intrare, respectiv la ieşire. În general, bilanţul termic se
întocmeşte pentru a se stabili necesarul de căldura care trebuie asigurat sau preluat, sau
necesarul de agent termic, respectiv agent de răcire.
CAPITOLUL 3

PRELUCRAREA PRIMARĂ A SEMINŢELOR DE CEREALE


ŞI PLANTE TEHNICE
3.1. CONSIDERAŢII GENERALE.

Masa de seminţe reprezintă în majoritatea cazurilor un amestec format din


seminţele culturii principale, seminţele altor plante culturale, seminţe de buruieni şi diferite
impurităţi de origine minerală şi organică.
Rolul curăţirii se rezumă înainte de toate la îndepărtarea tuturor corpurilor străine
din masa seminţelor şi obţinerea seminţelor culturii principale sub formă pură.
Rolul sortării constă în separarea seminţelor culturii pure pe sortimente, în
funcţie de cerinţele impuse de consumator (material pentru însămânţare, pentru morărit şi
panificaţie, pentru fabricile de ulei, zootehnie etc.)
În majoritatea cazurilor, curăţirea şi sortarea seminţelor se face concomitent şi
aşa cum se va vedea în cele ce urmează, aceste procese de foarte multe ori sunt
inseparabile.
Mijloacele pentru efectuare curăţirii mecanice, precum şi a sortării sunt
determinate de proprietăţile mecanice ale seminţelor.
În funcţie de natura materialului recoltat, curăţirea poate fi:

a) Curăţirea preliminară (precurăţire sau tarare) realizată după operaţia de


treierare, urmăreşte îndeplinirea condiţiilor impuse de folosirea seminţelor în industria
alimentară. Pe organele de lucru, care execută această operaţie, se separă corpurile străine
grosiere, de natură organică sau minerală, care se deosebesc de cultura de bază după
proprietăţile aerodinamice şi după dimensiuni.
La curăţire, din seminţele culturii de bază se separă seminţele plantelor din altă
cultură, de exemplu secara, orzul, ovăzul şi seminţele buruienilor din grâu, precum şi alte
impurităţi. În schema tehnologică de curăţire preliminară se folosesc separatoarele
pneumatice şi sitele pentru separarea, mai ales, a impurităţilor mari (spice, capitule, silicre)
şi impurităţilor mici (boabe sparte, şiştave sau seminţe mici de buruieni).

b) Curăţirea de bază (curăţirea fină sau sortarea). Materialul se separă în fracţii,


care se deosebesc între ele după unul din criteriile: proprietăţi aerodinamice, dimensiuni,
greutate, formă. Se execută de obicei în separatoare aerodinamice, pe site sau în trioare (se
mai numeşte şi triorare). Tot aici poate fi inclusă şi calibrarea: separarea seminţelor culturii
de bază după dimensiunile lor.

c) Curăţirea suplimentară (specială) se aplică în cazurile când după curăţirea de


bază, în amestec se mai găsesc impurităţi care nu pot fi diferenţiate din masa seminţelor
116 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

culturii principale după dimensiuni sau după proprietăţi aerodinamice. Se realizează pe


maşini speciale, după indici şi proprietăţi care diferenţiază impurităţile sau alte culturi
cerealiere de cultura de bază. Se folosesc mese densimetrice, maşini cu magneţi permanenţi
sau cu electromagneţi, planuri înclinate fixe sau mobile, maşini de separare după culoare
etc.
Curăţirea şi sortarea se bazează aproape exclusiv pe proprietăţile mecanice ale
seminţelor. Principalele proprietăţi fizico-mecanice ale masei de seminţe, pe baza cărora se
face curăţirea şi sortarea sunt următoarele:
- coeficientul de portanţă;
- greutatea specifică;
- elasticitatea;
- dimensiunile;
- starea seminţei (starea suprafeţei);
- forma seminţei.
Proprietăţile fizico-mecanice se modifică în limite foarte largi şi depind de
următorii factori:
- natura şi soiul culturii de bază;
- condiţiile climatice ale zonei cultivatoare;
- gradul de maturitate al culturii;
- umiditatea seminţelor.
În literatura de specialitate şi în normative se dau valori tabelate pentru
următoarele proprietăţi fizico-mecanice ale seminţelor:
- dimensiunile (a - lungimea; b - lăţimea; c - grosimea);
- viteza critică de plutire;
- greutatea individuală şi absolută (la o mie de particule);
- unghiurile (coeficienţii) de frecare;
- forma seminţei;
- starea suprafeţei.
În scopul realizării unei separări eficiente a seminţelor culturii de bază din
amestecul recoltat, maşinile de curăţit şi sortat prezintă organe de lucru care folosesc de-a
lungul fluxului tehnologic mai multe principii de diferenţiere.
În majoritatea cazurilor se recomandă ca procesul tehnologic să se desfăşoare în
următoarea succesiune:
- curăţirea în separatoare aerodinamice;
- curăţirea pe site;
- sortarea în trioare;
- curăţirea suplimentară în maşini speciale de curăţire.

3.2. SEPARAREA CU AJUTORUL CURENŢILOR DE AER.


SEPARATOARE AERODINAMICE.

3.2.1. Proprietăţi aerodinamice ale seminţelor. Coeficientul de


portanţă.
Procesul de separare a seminţelor cu ajutorul curentului de aer se bazează pe
diferenţa vitezelor de plutire, a coeficienţilor de rezistenţa şi a coeficienţilor de plutire în
aer, care caracterizează proprietăţile aerodinamice ale seminţelor într-un curent de aer
(tabelul 3.1.)
117
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Proprietăţile aerodinamice ale seminţelor Tabelul 3.1


Den- Presiunea Viteza de Coeficientul de Coeficientul
Denumirea sitatea, dinamică, plutire, vp plutire de rezistenţă
seminţei kg/m3 mm H2O m/s kp k
Grâu 1216 6,4 - 10 8,9 - 11,5 0,076 - 0,121 0,184 - 0,165
Secară 1210 5,9 - 8,2 8,36 - 9,89 0,100 - 0,140 0,160 - 0,222
Orz 1200 5,9 - 9,8 8,41 - 10,77 0,084 - 0,138 0,191 - 0,272
Ovăz 1200 5,4 - 6,8 8,08 - 9,11 0,118 - 0,150 0,169 - 0,300
Soia 1092 25,2 - 34,4 17,25 - 20,16 0,024 - 0,033 0,115 - 0,152
Mazăre 1264 19,5 - 24,9 15,5 - 17,5 0,031 - 0,040 0,190 - 0,229
Măzăriche 1176 14,6 - 24 13,23 - 17 0,034 - 0,056 0,168 - 0,257
Linte 1360 5,2 - 7,9 8,34 - 9,75 0,103 - 0,141 0,359 - 0,609
Porumb 1238 13,2 - 16,7 12,48 - 14,03 0,049 - 0,063 0,162 - 0,236
Floarea soarelui - 4,4 - 5,9 7,26 - 8,43 0,138 - 1,186 0,184 - 0,279
Fasole 1206 14,2 - 16,7 12,90 - 14,03 0,049 - 0,059 0,159 - 0,225
Michigan
Fasole Wilhelm 1220 13,2 - 15,6 12,48 - 13,55 0,053 - 0,063 0,204 - 0,259
Cânepă - 5,1 - 10,2 7,89 - 11,12 0,079 - 0,157 0,083 - 0,145
Mei 1060 8,0 - 10,9 9,83 - 11,80 0,070 - 0,101 0,045 - 0,073
Neghină 1100 2,88 - 5,86 6,87 - 9,80 0,102 - 0,208 -
Rochiţa 1111 2,14 - 3,93 5,92 - 8,03 0,152 - 0,279 -
rândunicii
Ovăz sălbatic 680 1,85 - 4,23 5,51 - 8,33 0,141 - 0,323 -
Hrişcă 1050 0,78 - 3,79 3,59 - 7,88 0,158 - 0,761 -
Pir 800 1,40 - 3,15 4,79 - 7,19 0,189 - 0,428 -
Albăstriţă 600 1,09 - 2,14 4,23 - 5,92 0,279 - 0,548 -
Grâu spart 1000 1,85 - 3,52 5,51 - 7,59 0,170 - 0,323 -
Grâu spart 1160 2,00 - 4,23 5,76 - 8,33 0,141 - 0,296
longitudinal -
Grâu spart 1280 3,89 - 5,90 7,97 - 9,84 0,101 - 0,154
transversal -
Grâu vătămat 1250 3,22 - 5,54 7,27 - 9,54 0,108 - 0,186 -
Troscot 1250 - 8,6 0,132 -
In 1150 - 5,2 0,36 -
Rapiţă 1220 - 8,2 0,14 -
Orez 1000 - 10,1 0,10 -
Seminţe de 1060
bumbac - 9,5 0,11 -
Alune de - - 12,5 - 15,6 - -
pământ
Spic de grâu - -
fără boabe 3,5 - 5 - -
Paie lungi până - - - -
la 100 mm 5-6
Pleavă de hrişcă - - 0,92 - 2,73 - -
Pleavă de ovăz - - 0,74 - 3,86 - -
Pleavă de mei - 0,164 - 2,2 - -
Pleavă de orez - 0,84 - 4,2 - -
Pleavă de orz - - 0,67 - 3,1 - -
118 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Ecuaţia de mişcare a unei particule (seminţe) într-un câmp aerodinamic vertical


(fig. 3.1) este:
dv
m RG (3.1)
dt
în care:
m - masa seminţelor, kg;
dv - acceleraţia seminţelor (particulelor) în mişcare în curentul de aer, m/s²;
dt
R - forţa cu care acţionează câmpul aerodinamic asupra particulei (forţa de
rezistenţă la deplasare), N;
G - greutatea particulelor (seminţelor), N
În cazul mişcării laminare, forţa de rezistenţă la deplasare se determină cu relaţia
lui Stockes:
R  3  d v (3.2)
în care:
d - este diametrul particulei, mm;
v - viteza relativă a particulei, m/s;
 - vâscozitatea dinamică a aerului, daNs/m2;
În cazul mişcării turbulente, forţa R se calculează cu relaţia
lui Newton:
R  k a S v2 (3.3)
în care:
k - este coeficientul de rezistenţă al aerului;
 a - densitatea aerului, kg/m³;  a   a g ;
Pentru condiţii normale  a = 1,2 N/m³.
Greutatea specifică a aerului în funcţie de temperatura lui t,
0
C şi presiunea barometrică P, în mm Hg, se determină cu relaţia:
P
Fig. 3.1 - Mişcarea  a  0 ,4645 (3.4)
seminţei în curent T
de aer vertical în care:
T - este temperatura absolută; T = 273 + t0;
S - aria proiecţiei particulei (seminţei) pe planul
perpendicular pe direcţia vitezei de mişcare (secţiunea maximă a seminţei perpendiculară
pe direcţia mişcării), m²;
g - acceleraţia gravitaţională, m/s².
Viteza relativă a particulei v , se determină cu relaţia:
v  vap  u (3.5)
în care:
vap - este viteza absolută a particulei;
u - viteza curentului de aer.
De obicei, la maşinile de curăţat şi sortat, curentul de aer are un regim turbulent de
curgere.
Pot exista trei situaţii în cazul mişcării particulei în curent de aer vertical:
119
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

1). R > G - particulele vor fi antrenate de curentul de aer, deplasându-se în sensul


de mişcare al acestuia;
2). R = G - particulele sunt în repaus relativ (va pluti în curentul de aer);
3). R < G - particulele se depun, căzând sub acţiunea gravitaţiei.
În starea de suspensie (în echilibru) a seminţelor în curentul de aer, forţa de
rezistenţă este egală cu greutatea particulei:
R  k  a S vcr
2
 G (3.6)
unde:
vcr (vp) - este viteza curentului care corespunde stării de suspensie a particulelor
şi care se mai numeşte "viteza critică" sau "viteza de plutire" a seminţelor.
Din relaţia (3.6) rezultă că viteza critică sau viteza de plutire are expresia:
G Gg g
Vcr    (3.7)
k a S k a S kp
k a S
unde: k p  se numeşte "coeficient de portanţă" sau "coeficient de plutire".
G
 a - greutatea specifică a aerului.
 d3
Pentru seminţe (particule) sferice, de exemplu mazăre, la care G   p  şi
6
d 2
S , viteza de plutire are expresia:
4
2 p g
vcr  d (3.8)
3 a k
sau
2 p
vcr  d (3.9)
3 ak
unde:
 p - greutatea specifică (volumetrică) a seminţelor;
d - este diametrul seminţelor (particulelor).
La particulele tridimensionale, la care a > b > c, viteza de plutire se determină cu
relaţia:
pl g
vcr  (3.10)
k a
sau:
pl
vcr  (3.11)
k a
în care:
120 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

l  3 a b c , iar a, b şi c sunt respectiv lungimea, lăţimea şi grosimea seminţei.


Pentru determinarea vitezei de plutire se foloseşte clasificatorul aerodinamic.
Din relaţiile (3.8) ... (3.11), se observă că viteza de plutire (vp) şi coeficientul de
portanţă (kp) depind de dimensiunile particulelor şi de coeficientul de rezistenţă (k).
Din tabelul 3.1 se constată că pentru antrenarea grâului sau secarei de către
curentul de aer, acesta trebuie să aibă o viteză de minimum 9 m/s. Pentru impurităţi şi
boabe atacate de boli sau insuficient dezvoltate, viteza scade corespunzător.
Viteza de plutire nu depinde numai de dimensiunile particulelor ci şi de starea şi
natura mediului în care acestea se deplasează.
Pentru o curăţire corespunzătoare trebuie ca între volumul aerului şi volumul
(cantitatea) particulelor care trec prin curentul de aer să existe un anumit raport.
Ca urmare a diferenţei între proprietăţile lor aerodinamice şi în funcţie de direcţia
curentului de aer, particulele supuse curăţirii, se mişcă după traiectorii diferite. Variind
viteza curentului de aer, respectiv secţiunea separatorului, se poate obţine o curăţire
corespunzătoare, pe baza proprietăţilor aerodinamice.

3.2.2. Curăţirea şi sortarea în curenţi de aer verticali.


Sistemele de curăţire şi sortare cu ajutorul curenţilor de aer pot constitui o parte
componentă a maşinilor de curăţit şi sortat complexe sau se pot executa sub formă de
maşini de sine stătătoare. Ele separă din masa de seminţe impurităţile minerale şi organice,

Fig.3.2
Schema de principiu a separatoarelor aerodinamice: a) separator cu refulare; b) separator cu
aspiraţie: 1 - sită pentru uniformizarea materialului în curentul de aer; 2 - cameră de sedimentare a a
corpurilor uşoare; 3 - evacuarea seminţelor culturii de bază.

Fig. 3.2 - Schema de principiu a separatoarelor aerodinamice:


a) separator cu aspiraţie; b) separator cu refulare cu un singur canal; c) separator cu refulare cu
două canale; d) separator cu refulare cu trei canale; 1 - canal pentru separarea impurităţilor uşoare;
2 - canal pentru separarea seminţelor uşoare; 3 - canal pentru transportul pneumatic al seminţelor
sănătoase ale culturii de bază; 4 - alimentator; 5 - sită pentru uniformizarea materialului în curentul
de aer; 6 - sită pentru uniformizarea curentului de aer; 7- cameră de sedimentare a impurităţilor
uşoare; 8 - cameră de sedimentare a seminţelor uşoare; 9 - evacuarea seminţelor sănătoase ale
culturii de bază; 10 - ventilator.

precum şi seminţele slab dezvoltate (uşoare). În afară de aceasta, cu aceste sisteme se pot
sorta seminţele după greutatea lor.
Organele de lucru ale sistemelor de curăţire şi sortare cu ajutorul curentului de aer
se compun: dintr-unul sau două ventilatoare, canale cu secţiune dreptunghiulară sau
circulară, camere de sedimentare în care se depun impurităţile mari şi uşoare, filtre care
reţin particulele mărunte şi praful.
121
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

După valoarea presiunii în canalele de aer, aceste sisteme pot fi cu aspiraţie (fig.
3.2 a) sau cu refulare (fig. 3.2 b, c, d)
În primul caz zona de lucru este dispusă în continuarea canalului de evacuare al
ventilatorului, iar în al doilea caz, înaintea gurilor de aspiraţie ale ventilatorului.
Sistemul aspirator degajă mai puţin praf în spaţiul înconjurător şi este mai bine
adaptat pentru exploatarea în încăperi închise. Este însă mai complicat şi necesită o etanşare
perfectă.
Sistemele cu refulare sunt mai simple din punct de vedere constructiv, însă degajă
praf în timpul lucrului şi necesită o supraveghere mai atentă a canalelor de lucru, care se pot
înfunda, modificând în felul acesta regimul de lucru al întregului sistem.
Unele maşini au sisteme cu acţiune mixtă de aspiraţie şi de refulare. Aceste maşini
trebuie să aibă cel puţin două ventilatoare.
Zona de lucru a sistemelor de curăţire şi sortare cu ajutorul curenţilor de aer se
execută de obicei sub forma unor canale verticale cu secţiune dreptunghiulară, cu un raport

Fig. 3.3 - Schema unui separator Fig. 3.4 - Schema unui separator
aerodinamic cu canal de aer aerodinamic cu canal de aer
cilindric inelar

al laturilor de la 1:6 până la 1:5, latura mică trebuind să aibă minimum 60 mm. Pentru
maşini de mare productivitate se folosesc canale cu secţiune circulară sau inelară (fig. 3.3 şi
3.4)
Calitatea separării seminţelor în aceste sisteme depinde de gradul de uniformitate a
câmpului vitezelor aerului din zona de lucru, de stabilitatea acestui câmp şi de întinderea
lui.
Uniformitatea şi stabilitatea câmpului vitezelor din zona de lucru a canalului se
obţine prin mărirea lungimii canalului, sau prin instalarea reţelelor de uniformizare sau a
paletelor de ghidare înaintea zonei de lucru şi după ea, ceea ce permite să se reducă
dimensiunile liniare ale zonei de lucru ale canalului.
122 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Camerele de sedimentare servesc la depunerea impurităţilor şi a seminţelor uşoare,


care sunt antrenate de curentul de aer. Datorită măririi secţiunii transversale a camerei,
viteza curentului de aer scade şi o parte din produse pierd viteza şi cad, depunându-se în
aceste camere de unde sunt evacuate cu ajutorul unui transportor elicoidal sau prin
deschiderea unor clapete.
Curentul de aer se curăţă de praf cu ajutorul filtrelor de pânză, montate la capătul

Fig. 3.5 - Schema separatoarelor aerodinamice verticale


canalelor, cu ajutorul filtrelor centrifugale (cicloanelor) sau a filtrelor (separatoarelor)
inerţiale.
În funcţie de căderea de viteză în canalul de lucru, maşinile sau instalaţiile ce
lucrează în curenţi verticali se clasifică în trei grupe (fig. 3.5):
a) - cu cădere pe verticală;
b) - cu cădere pe orizontală;
c) - cu cădere mixtă.
În cazul căderii pe verticală (fig. 3.5 a) deoarece u 1 > u2 > u3, pe baza legii
continuităţii se obţine:
S1 u1  S 2 u2  S3 u3
de unde:
u1 u1
S 2  S1 şi S3  S1
u2 u3
în care S1, S2 şi S3 sunt secţiunile canalului în diferite zone de lucru.
Această schemă se utilizează atât la curăţirea preliminară cât şi la curăţirea de
bază, asigurând separarea a patru fracţiuni.
La căderea pe orizontală (fig. 3.5 b), cei trei curenţi care trec prin sită au vitezele
u1 < u2 < u3, stabilite cu ajutorul clapetelor de reglaj din canalele respective. Această schemă
foloseşte canalul 1 pentru curăţirea preliminară, canalul 2 pentru curăţirea de bază, iar
canalul 3 pentru ridicarea particulelor la sitele de curăţire.
Varianta de cădere mixtă (fig. 3.5 c) este foarte mult folosită şi permite separarea
în câteva fracţiuni.
Realizarea unei curăţiri optime, în curenţi de aer verticali, depinde de următorii
factori:
123
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

- alegerea corespunzătoare a vitezei curentului de aer care se face după


caracteristicile materialului iniţial şi după vitezele critice (de plutire) ale culturii de bază şi
ale corpurilor străine (valori tabelate - tabelul 3.1);
- stabilirea debitului de aer necesar, în m³/s, pentru prelucrarea materialului q0
(kg/s) adus la curăţire.
După datele experimentale se recomandă următoarele valori ale lui q 0 , în kg/s la
un m³ aer (tabelul 3.2)

Sarcina specifică la 1 m3 de aer, q0 Tabelul 3.2


q0 (kg/s)
canal curăţire canal curăţire (sortare)
Produsul
preliminară de bază
grâu, secară 3,5 - 4,0 1,8 - 2,0
orez, orz 2,5 - 3,0 1,3 - 1,5

Dacă qc,% reprezintă cantitatea de material ce trebuie eliminată la curăţirea


preliminară şi qs,% cantitatea eliminată la curăţirea de bază sau sortare, atunci secţiunile
canalelor respective vor fi:
q 100  qc 
Sc  (3.12)
q0 100
şi
q 100  qc  qs 
Ss  (3.13)
q0 100
unde:
q - este sarcina de alimentare a maşinii, în kg/s;
q0 - este sarcina specifică, în kg/s la 1 m3 aer.
Debitul de aer necesar la curăţirea preliminară, respectiv la sortare, va fi:

Qc  ku S cu1 , m3/s (3.14)

Qs  ku S s u2 , m3/s (3.15)
unde:
ku - este un coeficient de uniformizare a curentului de aer pe sită (ku = 0,65).
Secţiunea canalului de aer necesar transportului pneumatic al materialului spre
sitele de curăţare rezultă din volumul de aer necesar transportului. Cantitatea de aer depinde
de cantitatea de material transportată.
Q
Dacă se notează cu 0  0 , în m³/kg, indicele celui mai mic consum de aer
qt
pentru un kg sarcină de alimentare sau de material transportat, unde Qo este debitul minim
(în m³/s) de aer pentru transportul materialului qt cu o viteză oarecare, când <0, chiar în
cazul valorilor mari ale vitezei aerului, canalul se înfundă şi nu mai este posibil transportul
spre site.
124 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Încercările experimentale arată că dependenţa 0 = f(v) este aproximativ aceeaşi la


culturi diferite în care se găsesc cantităţi mari de incluziuni uşoare (fig. 3.6).
Indicele 0 scade mult cu viteza, iar la valori mai mari ale acesteia, variaţia este
mai mică.
Volumul de aer real se consideră:
Qt  k s Q0  k s 0 qt (3.16)
unde:
ks - este un coeficient de siguranţă (ks = 1,10 - 1,25).
Consumul de aer pentru transportul materialului spre site va fi:
q 100  qc  qs  0
Qt  k s qt 0  k s (3.17)
100

Fig. 3.6 - Dependenţa 0 de viteza curentului de aer, 0  f u 

Secţiunea de trecere a canalului va fi:


Qt
St  (3.18)
u3
în care:
 De2
u3 - este viteza de transport, în m/s, iar S t  - secţiunea canalului.
4
Pentru secţiuni dreptunghiulare, diametrul echivalent se consideră:
2ab
De  (3.19)
ab
unde:
a şi b - sunt lăţimea respectiv grosimea canalului de transport al materialului spre
site.
125
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Din relaţia (3.19) se determină lăţimea canalului a, când valoarea lui b se


consideră egală cu lăţimea sitei (b = Bs).
Pentru alegerea ventilatorului se stabileşte valoarea debitului total al acestuia în
funcţie de debitul necesar fiecărui canal, luându-se în considerare pierderile de presiune
sub acţiunea de uniformizare a sitelor plasate în canale.
Debitul total se determină cu relaţia:
QT  Qc  Qs  Qt (3.20)
sau:
QT  ku S c u1  S s u 2   St u3 (3.21)
Rezistenţele care se opun mişcării curentului de aer pot fi împărţite în "rezistenţe
liniare" (rezistenţe la frecare) şi "rezistenţe locale" (coturi ale canalelor, schimbări de
secţiune, site, clapete în interiorul canalului etc.). Aceste rezistenţe produc pierderi de
presiune care sunt proporţionale cu lungimea (reală sau echivalentă), cu pătratul vitezei
curentului de aer şi invers proporţionale cu diametrul canalului. Pierderile de presiune mai
depind de rugozitatea pereţilor canalului, exprimată prin coeficientul de frecare şi de tipul
rezistenţei locale.
Pierderile de presiune datorate frecării aerului cu pereţii unui canal cu secţiunea
circulară se determină cu relaţia:
l u2
p fr   a , (daN/m2) (3.22)
D 2g
în care:
 - este coeficientul de rezistenţă la frecare;
l - lungimea canalului, în m;
D - este diametrul interior al canalului, în m.
Coeficientul de rezistenţă la frecare se calculează cu una din relaţiile:
1,01
 (3.23)
lg Re 2 ,5
pentru canalele cu pereţi netezi sau:
1
 2
(3.24)
 D
1,14  2 lg 
 kr 
pentru canalele cu pereţi rugoşi în care:
Du
Re - este numărul lui Reynolds: Re 

u - viteza curentului de aer în canal, în m/s;
k r - coeficientul de rugozitate a pereţilor interiori ai canalului (pentru tabla de oţel
acoperită cu o peliculă de ulei k r = 20 ... 40m, iar pentru tablă de oţel neacoperită k r = 50
... 80m);

- vâscozitatea cinematică a aerului (cm2/s)(tabelul 3.3.);   ;
a
126 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

 - vâscozitatea absolută a aerului (tabelul 2.3);


a
 a - densitatea aerului;  a  .
g
Vâscozitatea dinamică şi cinematică a aerului Tabelul 3.3
Temperatura,
0
C -20 -10 0 +10 +20 +40 +60 +80 +100
10 ,
6

daN.s/m2 1,59 1,67 1,71 1,77 1,83 1,95 2,07 2,19 2,33
106 ,
m2/s 11,3 12,1 13,0 13,9 14,9 17,0 19,2 21,7 24,5

Pentru determinarea pierderilor de presiune datorită frecării aerului în canalele cu


secţiune dreptunghiulară se determină mai întâi diametrul echivalent D ech al canalului cu
secţiune circulară care are aceleaşi pierderi de presiune datorită frecării ca şi canalul
dreptunghiular.
În cazul când vitezele curentului de aer în cele două canale sunt egale, diametrul
echivalent se determină cu relaţia (3.19), iar în cazul în care calculul se face pentru acelaşi
debit, diametrul echivalent se va determina cu relaţia:

a 3 b3
Dech  1,27 5 (3.25)
ab
Canalul cu acest diametru echivalent, la acelaşi debit de aer, va avea aceleaşi
pierderi de presiune datorită frecării ca şi canalul dreptunghiular.
Pierderile de presiune cauzate de rezistenţele locale se determină cu relaţia:
u2
prl    a , (daN/m2) (3.26)
2g
În această relaţie viteza u a curentului de aer se ia în secţiunea cea mai mică a
canalului.
Valorile coeficientului de rezistenţă locală  au fost determinate experimental şi se
găsesc în literatura de specialitate ([32], vol I, pg. 406 - 410).
Pierderile de presiune datorate frecării aerului şi a rezistenţelor locale vor fi:
 a u2  l 
pa  p fr  prl       (3.27)
2g  D 
Particulele (seminţele şi impurităţile) antrenate de către curentul de aer opun o
rezistenţă suplimentară, care depinde direct de coeficientul de concentraţie a amestecului:
Qm
0  (3.28)
Qa
unde:
Qm - este debitul de material, în m3/s;
Qa - debitul de aer în m3/s.
Mărimea coeficientului de concentraţie a amestecului variază în limite foarte largi
în funcţie de operaţia care se execută (transport pneumatic, curăţire, sortare etc.), de
proprietăţile fizico-mecanice ale produselor (seminţelor) respective etc.
127
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Pentru maşinile de curăţit şi sortat:


 o = 0,05 ... 1,0.
Pierderile totale de presiune în reţea se determină cu relaţia:
ptot  pa 1  0 k0  (3.29)
în care:
k 0 - este coeficientul de rezistenţă ale cărui valori se iau din tabelul 3.4.

Coeficientul de rezistenţă Tabelul 3.4


0 k0

 0,3 0,75
 0,7 0,50
 1,0 0,30

În concluzie, pentru dimensionarea canalelor de separare cu curenţi de aer


verticali, este necesar să se stabilească următorii parametri: lungimea canalului, lăţimea
canalului, debitul de aer prin canal, debitul ventilatorului, secţiunea camerei de sedimentare
şi viteza aerului în camera de sedimentare.
Pentru un amestec de grâu, separarea corpurilor uşoare în primul canal (palee,
praf, seminţe uşoare de buruieni, boabe de grâu şiştave sau sparte longitudinal) este
asigurată la o viteză mare u1 = 6,0 … 6,5 m/s, iar în camera de sedimentare a acestora,
viteza trebuie să scadă considerabil. În canalul de sortare, u 2 = 7,5 … 8,0 m/s, ceea ce
permite să se extragă o parte considerabilă de seminţe de buruieni, precum şi seminţe de
calitatea a II-a. Transportul boabelor de grâu spre batiul sitelor, prin canalul ce serveşte ca
elevator pneumatic se asigură în condiţii când u3 = 22,5 … 25 m/s.
La maşinile de curăţat şi sortat se folosesc ventilatoare de presiune joasă şi medie
cu debite de aer cuprinse între 5000 - 20.000 m3/h.
Secţiunea camerei de sedimentare Ss se stabileşte din ecuaţia de continuitate a
debitului, adică:
S s u s  S cu1
unde: us = 0,6 … 0,7 m/s, este viteza aerului în camera de sedimentare.

3.2.3 Curăţirea în curenţi de aer înclinaţi.


Unghiul de înclinare a curentului de aer la astfel de maşini de curăţit şi sortat are
valoarea  = 20 - 300 (fig. 3.7).
Comportarea corpului material, aflat în câmpul unui curent de aer înclinat şi lăsat
în mişcare liberă, depinde de o serie de factori ce depind de proprietăţile corpului cât şi ale
curentului de aer. Pentru a clarifica în suficientă măsură legea mişcării corpului într-un
curent de aer înclinat, trebuie să se ţină seama de totalitatea factorilor care influenţează
asupra acesteia; în asemenea situaţie, problema se prezintă atât de complexă, încât până în
prezent n-a fost încă rezolvată. Totuşi se poate explica caracterul general al mişcării
corpului în condiţiile amintite, simplificând într-o măsură oarecare condiţiile şi însuşi
fenomenul de interdependenţă dintre corpul în mişcare şi mediul în care are loc mişcarea.
128 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Pentru studiul mişcării particulelor în curenţi de aer înclinaţi se fac unele ipoteze
simplificatoare privind interdependenţa dintre particula în mişcare şi mediul (aerul) în care
are loc mişcarea. Astfel se presupune că:
a) - viteza curentului de aer este constantă ca mărime şi păstrează aceeaşi direcţie,
în orice punct al zonei de curgere. Practic, viteza nu este constantă, iar mişcarea este
turbionară.
b) - în interacţiunea aer-particulă (aer-boabe) se iau în considerare numai
componentele în plan vertical ale forţelor; se consideră astfel mişcarea ca fiind plană,
bazată pe principiul de
repartizare a traiectoriilor unor
particule izolate pe direcţia
curentului de aer, fără ciocniri
între particule sau de pereţii
canalelor. În realitate, datorită
formei complicate a corpului şi
neomogenităţii curentului de
aer, totdeauna va apare şi cea
de a treia componentă a forţei
reactive, ceea ce determină
forma spaţială a traiectoriei
zborului.
Fig. 3.7 - Schema de curăţire în curenţi de aer înclinaţi Aşadar, se presupune
că există o zonă oarecare a
curentului laminar de aer, caracterizat prin viteza u , îndreptată sub un unghi oarecare  faţă
de orizontală. Se consideră că mărimea şi direcţia curentului de aer sunt constante în toate
punctele zonei curentului. Asupra particulei, care intră în curent cu o viteză iniţială oarecare
c0,, îndreptată sub unghiul  faţă de viteza curentului de aer (fig. 3.8), vor acţiona:
- greutatea G  m g ;
a
- rezistenţa aerului Rk S v02 ( k - coeficientul de rezistenţă al aerului; v0 -
g
viteza relativă iniţială a particulei). Forţa de rezistenţă a aerului acţionează pe direcţia
vitezei relative şi în sens contrar acesteia.
Pentru u, c0,  şi  date,
mărimea vitezei relative iniţiale v0 se
determină uşor din triunghiul vitezelor
(fig. 3.8):
v0  u 2  c02  2 u c0 cos  (3.30)
iar direcţia acesteia () rezultă din acelaşi
triunghi:
c0 v
 0
sin  sin 
adică:
c0
Fig. 3.8 - Schema interacţiunii dintre curentul sin   sin  (3.31)
v0
]]de aer şi particula în mişcare liberă
129
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Sub influenţa forţelor arătate corpul se va mişca în curent pe o traiectorie


oarecare. Se poate considera mişcarea formată din:
- o mişcare de transport a particulei odată cu curentul de aer;
- o mişcare relativă a particulei faţă de curentul de aer.
Mişcarea relativă a corpului în curentul de aer se poate reprezenta într-un sistem
de axe de coordonate mobil, deplasat în mişcarea de transport a curentului de aer.
Vectorul vitezei v , faţă de acest sistem mobil de coordonate, reprezintă viteza
relativă a corpului în curentul de aer. Se alege un sistem mobil de coordonate în aşa fel ca
axa xv să fie îndreptată
vertical în jos, iar axa yv -
orizontal, în partea opusă
mişcării curentului (fig. 3.9) şi
se consideră că traiectoria
corpului faţă de axele de
coordonate alese este
reprezentată prin curba OA.
Evident că tangenta la această
curbă într-un punct oarecare,
va determina direcţia vitezei
relative v a corpului. Din
experienţă s-a observat că
viteza relativă a corpului, pe Fig. 3.9 - Traiectoria mişcării relative şi absolute a
măsura deplasării acestuia, corpului (bobului) într-un curent de aer înclinat
tinde către o limită oarecare
atât în ce priveşte mărimea cât şi direcţia. Această limită poartă denumirea de viteză critică,
adică vmax  vcr ; direcţia vcr este verticală; mărimea vitezei critice se determină cu relaţia
(3.7), adică:
g
vcr 
kp
Dacă se cunoaşte legea de variaţie a vitezei relative şi se cunoaşte de asemenea şi
traiectoria AO a mişcării relative a corpului în curentul de aer înclinat, atunci nu este greu
să se determine viteza şi traiectoria mişcării absolute.
Într-adevăr, dacă v x şi v y sunt componentele vitezei într-un punct oarecare A a
traiectoriei AO, a mişcării relative (fig. 3.9), atunci componentele vitezei absolute, raportate
la un sistem de coordonate fix vor fi:
cx  vx  u x
cy  u y  vy
Deoarece viteza curentului de aer este înclinată faţă de axa orizontală sub un unghi
 avem:
u x  u sin  , u y  u cos 
De aici:
130 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

c x  v x  u sin  ,
c y  u cos   v y
Devierea vitezei absolute faţă de verticală se determină prin unghiul  a ; mărimea
acestui unghi se determină din relaţia:
cy u cos   v y
tg a   (3.32)
cx v x  u sin 
Apropiind direcţia vitezei relative de direcţia verticală, când:
v x  vcr şi v y  0
relaţia (3.32) va fi:
u cos  k p u cos 
tg  a s   (3.33)
vcr  u sin  g  k p u sin 
Relaţiile găsite arată că devierea faţă de verticală se modifică cu coeficientul de
portanţă k p ; totodată, prin creşterea lui k p se măreşte şi devierea. Devierea creşte şi prin
mărirea vitezei curentului de aer u .
Să considerăm că într-un curent de aer cu viteza u se lasă să treacă un grup
oarecare de seminţe, al căror coeficient de portanţă este cuprins între limitele k p' şi k p'' , iar
vitezele critice ale categoriilor extreme corespunzătoare sunt vcr şi vcr . În cazul acesta,
traiectoriile unor seminţe izolate formează un fascicol de traiectorii, limitat de traiectoriile
extreme corespunzătoare coeficienţilor de portanţă k p şi k p . Devierile  a s şi  a s ale
acestor traiectorii faţă de verticală, conform relaţiei (3.33) vor fi:
u cos  u cos 
tg  a s  ; tg  a s  (3.34)
  u sin 
vcr   u sin 
vcr
Dispersia traiectoriilor poate fi caracterizată prin diferenţa  a s -  a s care se
determină din relaţia:
tg  a s  tg  a s
tg  a s   a s  
1  tg  a s tg  a s
Înlocuind în această relaţie valorile lui tg  a s şi tg  a s vom avea:
u cos  vcr  
  vcr
tg  a s   a s   (3.35)
  u sin  vcr
 vcr
vcr    u 2
  vcr
Această expresie arată că dispersia traiectoriilor depinde de viteza curentului de
aer u . Maximum de împrăştiere se va observa la o anumită viteză u  u opt . Valoarea
vitezei optime u opt se obţine din condiţia ca derivata expresiei (3.35) în funcţie de u să fie
zero:
d tg  a s   a s 
 vcr
 vcr   uopt
2
0
du
de unde:
131
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

g2
 vcr
uopt  vcr   4 (3.36)
k p k p
în care:
g g
 
vcr  
, vcr
k p k p
Deci, viteza curentului de aer pentru care se obţine cea mai mare împrăştiere a
traiectoriilor este media geometrică a valorilor extreme ale vitezelor critice.
Cele expuse scot în evidenţă posibilitatea folosirii curentului de aer înclinat pentru
separarea particulelor de material, după proprietăţile aerodinamice. Acest lucru reiese din
diferenţa dintre traiectoriile
zborului particulelor în zona
curentului, printr-o deviere mai
mare sau mai mică a acestor
traiectorii faţă de verticală, în
funcţie de coeficientul de
portanţă al particulelor,
condiţionat de viteza lor faţă
de curentul de aer.
Cel mai uşor se separă
particulele care după valoarea
coeficientului de portanţă se
deosebesc în mod substanţial,
deoarece la astfel de particule
devierea faţă de verticală va fi
de asemenea substanţială.
Deoarece, la mişcarea
în curentul de aer, particulele
îşi schimbă mereu aria
secţiunii corespunzătoare Fig. 3.10 - Gradul de dispersie a curentului de aer.
normalei la direcţia curentului
de aer (particulele se rotesc continuu), se modifică şi valoarea coeficientului de portanţă şi
ale forţei de rezistenţă a aerului:
k S
kp  şi R  k a S v2 (3.37)
G
Astfel, la grâu Rmax/Rmin = 2, dar la ovăz Rmax/Rmin = 6.
Aruncând de mai multe ori, aceleaşi particule în curentul de aer înclinat, acestea
vor devia diferit faţă de direcţia curentului (fig. 3.10)
Gradul de dispersie este dat de relaţia:
S  amax .  amin . (3.38)
Cu cât gradul de dispersie "S" este mai mare cu atât eficacitatea curăţirii în
curentul de aer va fi mai mică. Mărimea gradului de dispersie depinde de forma particulelor
precum şi de stabilitatea, constanţa şi uniformitatea curentului de aer.
132 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Separarea completă este posibilă când zona de dispersie S1 pentru particule de la o


anumită cultură nu acoperă, sau nu vine în contact cu zona de dispersie S 2 a particulelor
altei culturi sau ale impurităţilor:
a2 min .  a1max . (3.39)
Dacă o zonă de dispersie se suprapune peste altă zonă de dispersie, atunci
separarea corpurilor străine este incompletă.
Vitezele optime ale curentului de aer. Studiile privind repartizarea boabelor sub
acţiunea curentului de aer cu diferite viteze şi direcţii au arătat că amestecul compus din
diferite seminţe, de exemplu ovăz, grâu şi altele, se repartizează în mod diferit.
Vitezele de lucru ale curentului, care asigură separarea optimă a fracţiilor - la
prelucrarea seminţelor - sunt cuprinse în limite destul de apropiate - de la 4,5 la 9,0 m/s;
aceste cifre reprezintă vitezele la gura de ieşire a ventilatorului.
Împrăştierea seminţelor cu ajutorul unui curent de aer înclinat cu unghiul   30 0
este mai mare faţă de cea obţinută într-un curent de aer orizontal ( =0), iar diferenţierea
fracţiunilor este mai mare; deosebit de favorabilă este dirijarea curentului de aer sub un
unghi   30 0 .
Examinând influenţa de aer asupra diferitelor seminţe, atunci vitezele favorabile
pentru ovăz ar fi de 4,5-6,0 m/s şi pentru grâu şi secară 6,0-7,5 m/s. Vitezele mai mari, însă
care nu depăşesc 9,0 m/s, chiar cu pierderi mai mari în fracţiunea a doua nu sunt
avantajoase.
Vitezele iniţiale ale seminţelor, la intrarea în curentul de aer, sunt cu atât mai
favorabile, pentru dispersia materialului de către curentul de aer, cu cât ele sunt mai mici;
de aceea, curgerea seminţelor din coşul de alimentare trebuie să se facă cu o înclinare
apropiată de unghiul de frecare dintre masa de seminţe şi materialul planului pe care se face
alimentarea.
Astfel, pentru tablă netedă de oţel şi seminţe de cereale păioase, înclinarea de 30-
350 este suficientă. Extremitatea planului de dirijare trebuie să se găsească în zona
curentului.
Rezultatele cele mai bune, în cazul curăţirii în curenţi de aer înclinaţi, se obţin în
următoarele condiţii:
- viteza curentului de aer în canalul de lucru, pentru culturi cerealiere este de 4-7
m/s;
- unghiul de înclinare faţă de orizontală  = 18 - 300 ;
- productivitatea la 1 dm lăţime de curent este de 100 - 250 kg/h;
- consumul de aer 1,5 - 1,8 m³/h pentru un kg de seminţe;
- viteza iniţială de intrare a particulelor în curentul de aer să aibă valoarea minimă.

3.2.4. Variante constructive de utilaje pentru curăţirea şi sortarea în


curenţi de aer.

3.2.4.1. Tararul.
Tararul (fig. 3.11) este una dintre cele mai simple utilaje folosite la separarea
impurităţilor din cereale pe baza diferenţei de proprietăţi aerodinamice.
Descriere. Tararul se compune dintr-un canal vertical alimentat cu cereale,
prevăzut către partea inferioară cu două fante laterale pentru pătrunderea aerului (2). În
133
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

partea dreaptă, canalul este prevăzut cu o cameră de decantare (5), legată prin racordul (6)
la reţeaua de aspiraţie.
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi alimentate prin racordul (1), cad întâlnind un
curent de aer ascendent, care pătrunde prin fantele
(2), datorită depresiunii realizate în camera de
decantare de către ventilatorul reţelei de aspiraţie.
Aerul preia impurităţile uşoare şi le aduce în
camera de decantare (5), iar cerealele curate sunt
evacuate prin racordul (3). Aerul cu impurităţile
preluate ajunge în camera de decantare, trecând
de la o secţiune mică, la una mare. Aerul îşi
micşorează viteza, rezistenţa opusă de acesta
scade, determinând depunerea fracţiunii grele.
Aceasta cade la partea inferioară a camerei de
decantare (5) apăsând pe clapeta articulată (4).
Atunci când greutatea fracţiunii depuse, este mai
mare decât presiunea exercitată de aer pe faţa
Fig. 3.11 - Tararul:
exterioară a clapetei, (datorită depresiunii din
1- racord de alimentare; 2 - fante
camera de decantare) aceasta se deschide laterale; 3 - racord de evacuare;
evacuând fracţiunea, după care revine la poziţia 4 - clapetă articulată; 5 - cameră de
iniţială (închis). decantare; 6 - racord de aspiraţie.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale
3.2.4.2. Tararul în cascadă. curate; III - impurităţi uşoare; IV - aer
Descriere. Tararul în cascadă, fig. 3.12 cu praf.
se compune dintr-o carcasă împărţită în două
compartimente, unul de preluare a
impurităţilor uşoare, iar cel de-al
doilea, camera de sedimentare.
Sub planurile (4) de trecere a
cerealelor în cascadă, se află ferestrele
(5) pentru pătrunderea aerului de
aspiraţie. Prelungirea unui plan
înclinat (9), delimitează camera de
separare de cea de sedimentare (10).
Pentru evacuarea corpurilor străine
uşoare, depuse în camera de
decantare, se utilizează un sistem de
ecluzare format din două rânduri de
clapete (8). Fig. 3.12 - Tararul în cascadă.
Funcţionare. Cerealele 1 - racord de alimentare; 2 - buncăr; 3 - clapetă
împreună cu impurităţile uşoare sunt articulată cu contragreutate; 4 - planuri înclinate;
alimentate prin racordul (1), în 5 - ferestre pentru pătrunderea aerului; 6 - racord
buncărul (2). Clapeta articulată cu pentru evacuare cereale; 7 - racord de evacuare
contragreutate (3) se deschide impurităţi uşoare; 8 - clapete; 9 - plan înclinat;
proporţional cu forţa de greutate a 10 - cameră de decantare; 11 - racord de
cerealelor din buncăr, permiţând aspiraţie;
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III -
alimentarea acestora într-un strat impurităţi uşoare; IV - aer cu praf.
134 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

uniform, cu grosime mică, pe toată lăţimea separatorului. Cerealele cad în cascadă pe


planurile înclinate (4) permiţând intersectarea lor de către curenţii de aer care intră prin
ferestrele (5). Impurităţile uşoare sunt preluate şi transportate în camera de decantare (10),
iar cerealele curate sunt evacuate prin racordul (6). Datorită scăderii vitezei aerului în
camera de decantare, o parte din impurităţile uşoare se depun, fiind evacuate prin
deschiderea clapetelor de ecluzare (8). Praful şi o parte din impurităţile cu viteză mică de
plutire, sunt antrenate prin racordul (11) în reţeaua de aspiraţie, din care sunt separate de
aerul de aspiraţie fie întru-un ciclon, fie într-un filtru. Ecluzarea camerei de decantare cu
două rânduri de clapete, asigură pătrunderea unei cantităţi mai mici de aer fals, prin
deschiderea clapetelor alternativ la evacuarea fracţiunii grele a impurităţilor uşoare.

3.2.4.3. Turbo-aspiratorul TTC-OCRIM.

Descriere. Turbo-aspiratorul (fig. 3.13) se compune dintr-o carcasă tronconică (9)


din tablă de oţel prevăzută cu o fereastră transparentă (4) în zona centrală. La partea
inferioară, un arbore (7) susţine un
rotor cu palete (8) (turbină) cu rol de
împrăştiere a cerealelor. Turbina
este formată din 18 palete radiale
înclinate faţă de orizontală. În zona
turbinei carcasa este prevăzută cu o
manta cilindrică din tablă perforată
(5), prin care pătrunde aerul de
aspiraţie. Clapeta articulată (3)
reglează secţiunea de trecere a
aerului de aspiraţie, prin
modificarea poziţiei ei prin
intermediul manetei (2), fixată
printr-un şurub de placa (11), prinsă
de carcasă.
Funcţionare. Cerealele cu
impurităţi sunt alimentate prin
conducta (10), ajungând pe paletele
turbinei (8). Datorită numărului
Fig. 3.13 - Turbo-aspirator TTC-OCRIM: mare şi înclinării acestora, fluxul de
1 - racord de aspiraţie; 2 - manetă; 3 - clapetă; 4 - cereale se împrăştie, oferind o
fereastră transparentă; 5 - manta perforată; 6 - racord
suprafaţă de contact mare cu aerul
de evacuare cereale; 7 - arbore; 8 - turbină; 9 -
carcasă; 10 - conductă de alimentare cu cereale; 11 - aspirat prin mantaua perforată (5).
placă fixă; Aerul preia impurităţile uşoare
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III - aer cu antrenându-le, datorită secţiunii
impurităţi uşoare. tronconice a carcasei (9), cu o viteză
din ce în ce mai mare, din zona
mantalei perforate (5), către zona de evacuare a racordului (1). Racordul (1) se leagă la o
reţea de aspiraţie, în care amestecul de aer cu impurităţi este trecut pentru separare printr-un
filtru, un ciclon sau o baterie de cicloane. Prin intermediul manetei (2), se poate modifica
poziţia clapetei circulare (3), care modifică pierderile de presiune ale aerului din separator,
în funcţie de poziţie, modificându-se în consecinţă, debitul de aer aspirat. Firma OCRIM
realizează două variante constructive ale căror caracteristici tehnice sunt prezentate în
tabelul 3.5.
135
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Tabelul 3.5
Capacitatea de producţie, t/h Dimensiuni, mm Debit de Greu-
Pre- Crupe aer, tate,
3
Model curăţire Curăţire porumb Griş Diametru Înălţime m /min kg

TTC450 10 4 3 1,5 542 1,170 18 45


TTC600 15 6 4,5 2,5 682 1,280 30 55

Acest separator se poate folosi


la morile de grâu, pentru curăţirea
cerealelor de impurităţile uşoare, iar la
morile de porumb, atât la curăţirea
porumbului cât şi la separarea făinii fine
de porumb (pospaiului) de pe crupe sau
chiar curăţirea grişurilor. Pentru mărirea
eficienţei separării există variante
constructive la care prin intermediul
unei roţi de mână (12), situată pe
arborele (7), prevăzut cu filet, să poată
fi modificată poziţia turbinei faţă de
carcasă şi mantaua cilindrică (5).

3.2.4.4. Tararul - vibrator


TRV OCRIM.
Tararul vibrator TRV este
utilizat la separarea impurităţilor uşoare
din masa de cereale pe baza diferenţei
de proprietăţi aerodinamice între
acestea şi impurităţi fiind montat în
fluxul tehnologic după separatorul de
cereale SCKN sau descojitorul intensiv
SIG.
Descriere. Tararul vibrator
TRV, fig. 3.14, se compune dintr-o
carcasă metalică (28), cu secţiunea Fig. 3.14 - Tararul vibrator TRV-OCRIM.
dreptunghiulară, având la partea 1 - canal de aspiraţie; 2, 11 - roţi melcate;
inferioară un buncăr de alimentare cu 3, 13 - şuruburi melc; 4, 12 - roţi de mână;
5 - articulaţie; 6 - sursă de lumină; 7 - plan
cereale cu impurităţi (23). Buncărul
separator transparent; 8 - canale longitudinale;
primeşte cerealele prin racordul (25) şi 9 - bolţuri; 10 - pârghii; 14 - clapete pentru
are două ferestre de vizitare, situate dirijarea aerului; 15 - canal admisie aer;
simetric faţă de axa verticală. La partea 16 - suporturi mobile în plan vertical;
inferioară a buncărului se găseşte planul 17, 20 - elemente elastice; 18 - tije; 19 - plan
vibrator înclinat (19), legat rigid de vibrator; 21 - motovibrator; 22 - canal de
motovibratorul electric (21). Planul alimentare cu cereale; 23 - buncăr; 24 - ferestre de
vibrator se sprijină pe două elemente vizitare; 25 - racord de alimentare; 26 - canal de
elastice, fixe (20), situate în partea aspiraţie; 27 - clapetă; 28 - carcasă.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III - aer
dreaptă a plăcii, iar în partea dinspre
cu impurităţi uşoare.
136 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

canalul de aspiraţie, prin intermediul a două fişe (18), pe două elemente elastice (17).
Suporturile elementelor elastice (17) pot fi coborâte sau ridicate prin intermediul a două roţi
de mână, cu şurub vertical, situate la extremităţile laterale ale buncărului.
Acţionarea roţilor de mână laterale, determină urcarea sau coborârea planului (19),
micşorând sau mărind canalul de alimentare (22), ceea ce determină micşorarea sau
creşterea debitului de alimentare cu cereale a separatorului. Canalul de aspiraţie este
împărţit longitudinal în două compartimente, de către planul separator transparent (7). El
este format dintr-o ramă metalică pe care se fixează o placă transparentă de plexiglas.
Planul este fixat la partea superioară cu articulaţia (5), iar la partea inferioară se sprijină,
prin canalele longitudinale (8), pe două bolţuri (9), fixate la partea superioară a pârghiilor
(10). Pârghiile (10) sunt fixate pe axul roţii melcate (11). Prin rotirea roţii de mână (12), se
roteşte, prin intermediul şurubului melc (13), roata melcată (11). Axul acestuia rotindu-se,
determină coborârea sau urcarea bolţurilor (9), aflate la extremităţile pârghiilor (10), care
ghidând pe canalele longitudinale verticale (8), apropie sau depărtează planul (7) de
buncărul de alimentare micşorând sau mărind secţiunea de trecere a curentului de aer. La
partea superioară a canalului de aspiraţie se află clapeta articulată (27), care poate micşora
sau mări secţiunea de trecere a aerului în vederea reglării debitului de aer aspirat. Reglarea
poziţiei clapetei (27) se face prin rotirea roţii de mână (4) aflată în prelungirea şurubului
melc (3), care prin angrenare cu roata melcată (2), roteşte clapeta (27). Un tub fluorescent
(6) face posibilă urmărirea traiectoriei particulelor aspirate în canalul (26).
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi uşoare sunt alimentate prin racordul (25) în
buncărul (23). Vibraţiile plăcii (19), antrenează amestecul în canalul de aspiraţie (26). Aerul
intrat de la partea inferioară a canalului întâlneşte amestecul preluând impurităţile a căror
viteză de plutire este mai mică decât viteza aerului. Aerul împreună cu impurităţile ajunge
în reţeaua de aspiraţie de unde pentru separare este trecut printr-un filtru sau un ciclon.
Reglaje. În acest tip de separator se pot face următoarele reglaje:
1- Reglarea debitului de alimentare cu cereale, prin coborârea sau urcarea planului
înclinat vibrator (19), prin acţionarea celor două roţi de mână cu şuruburi verticale aflate pe
suprafeţele laterale care determină coborârea sau ridicarea suporturilor lor (10) ale
elementelor elastice (17).
2 - Reglarea vitezei aerului în zona de intersecţie cu amestecul de cereale şi
impurităţi uşoare prin apropierea sau depărtarea de planul (19), a planului (7). Reglarea se
face rotind roata de mână (12), fixată pe şurubul melcat (13), care angrenează cu roata
melcată (11), determinând rotirea pârghiilor (10) şi deplasarea bolţurilor (9) pe canalele
verticale ale planului (7).
3 - Reglarea debitului de aer aspirat, prin modificarea pierderilor de presiune
locale, determinate de schimbarea poziţiei clapetei (27).
4 - Reglarea amplitudinii vibraţilor planului (19), prin modificarea poziţiei
contragreutăţilor motovibratorului (21).
Firma OCRIM realizează mai multe tipo-dimensiuni ale căror caracteristici tehnice
sunt prezentate în cataloagele firmei.

3.2.4.5. Canalul de aspiraţie MVSE BUHLER.


Descriere. Separatorul MVSE realizat de firma BUHLER, fig. 3.15, se compune
din buncărul de alimentare (27), prevăzut la partea inferioară cu placa vibratoare (18) şi
canalul de aspiraţie (23). Buncărul de alimentare, fixat de canalul de aspiraţie (23), are două
ferestre de vizitare circulare (22) şi o uşă de vizitare (21). Placa vibratoare (18), de care se
prinde motovibratorul (19), se fixează prin intermediul a două tije articulate (20), de carcasa
metalică (28), în partea dinspre motovibrator, iar în partea dinspre canalul de aspiraţie, pe
137
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fig. 3.15 - Canal de aspiraţie MVSE BUHLER:


1 - racord de aspiraţie; 2, 6 - piuliţe; 3, 4, 15 - roţi de mână;5 - şurub; 7 - tub fluorescent;
8 - fereastră dreptunghiulară; 9 - şurub; 10 - piuliţă; 11 - arcuri elicoidale; 12 - canale
longitudinale; 13 - bolţuri; 14 - tijă; 16 - ax; 17 - secţiune de alimentare; 18 - plan vibrator;
19 - motovibrator; 20 - tije articulate; 21 - uşă de vizitare; 22 - ferestre de vizitare; 23 - canal
de aspiraţie; 24 - perete transparent mobil; 25, 26 - clapete articulate; 27 - buncăr de
alimentare; 28 - carcasă metalică; 29 - articulaţie; 30 - pârghie.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III - impurităţi uşoare.

două arcuri elicoidale (11), care se prind de cele două margini laterale, de dirijare a
cerealelor, prinse solidar de placa (18). La partea superioară arcurile se fixează de
extremităţile inferioare ale şuruburilor (9), fixate prin intermediul a două piuliţe fluture de
peretele canalului de aspiraţie (23). Canalul de aspiraţie este format din două zone, o zonă
care comunică cu mediul înconjurător printr-o ramă dreptunghiulară (8), deasupra căreia se
găseşte tubul fluorescent (7), şi o zonă de aspiraţie (23). Cele două zone sunt separate de
planul transparent (24), care poate mări sau micşora secţiunea canalului de aspiraţie, prin
modificarea poziţiei lui. Planul (24) se sprijină, la partea inferioară pe două tije (14) fixate
pe axul (16), articulat în părţile laterale ale canalului de aspiraţie. Tijele se termină la partea
superioară cu două bolţuri (13), care pot culisa, pe canalele longitudinale (12) ale planului
(24). De una din tije se prinde prin intermediul unei articulaţii, o piuliţă care se deplasează
la învârtirea roţii de mână (15), pe şurubul aflat în prelungirea roţii. La partea superioară a
canalului de aspiraţie, secţiunea acestuia poate fi modificată apropiind sau depărtând
clapeta (25) prin intermediul piuliţei (6), rotind şurubul (5) cu roata de mână (4). Canalul de
aspiraţie se termină cu clapeta articulată (26), a cărei poziţie poate fi reglată prin rotirea
138 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

roţii de mână (3), pe care se află piuliţa cilindrică (2), care se poate roti în partea inferioară
a pârghiei (30), fixată de axul articulaţiei clapetei (26).
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi alimentate în buncărul (27) sunt preluate de
planul vibrator (18) şi aduse în zona canalului de aspiraţie (23). Planul vibrator (18) este
prevăzut în zona dinspre motovibrator, precum şi pe părţile laterale, cu o placă ce
înconjoară buncărul (27) împiedicând curgerea cerealelor în părţile laterale, dirijându-le
spre zona de aspiraţie.
Înclinarea planului (18), respectiv secţiunea de alimentare (17), pot fi modificate
acţionând asupra piuliţelor (10), montate pe şuruburile (9), care se fixeazã pe părţile laterale
ale planului (18), prin intermediul arcurilor elicoidale (11). Mişcarea de vibraţie a planului
(18), imprimã diverse traiectorii cerealelor, mărindu -se zona de intersecţie cu curentul de
aer care pătrunde prin fereastra (8) şi pe sub planul vibrator (18).
Pentru reglarea aspiraţiei în această zonã, partea inferioară a planului (24) poate fi
apropiată sau depărtată de extremitatea planului vibrator (18). Pentru aceasta se roteşte
roata de mână (15), care prin intermediul şurubului pe care este fixată, deplasează piuliţa
articulată de pârghia (14), deasupra axului (16), rotind-o. Rotirea pârghiei (14) spre
buncărul (27), determină rotirea axului (16), de care se fixeazã extremitatea inferioară a
celeilalte pârghii (14), iar bolţurile (13) coboarã pe canalele (12), micşor ând secţiunea de
trecere a aerului. Micşorarea secţiunii în această zonă, pentru acelaşi debit de aspiraţie, va
determina creşterea vitezei aerului.
Impurităţile a căror viteză de plutire este mai mică decât viteza aerului aspirat sunt
preluate de curentul de aer, iar cerealele sunt evacuate pe la partea inferioarã a canalului de
aspiraţie.
Reglarea vitezei aerului în zona superioară de aspiraţie se poate realiza prin
modificarea poziţiei clapetei (25), acţionată de către piuliţa (6) prin intermediul şurubului
(5) şi a roţii de mânã (4). Modificarea poziţiei clapetei articulate (26), permite reglarea
debitului de aer prin canalul (23).
Reglaje. La acest tip de separator se pot face următoarele reglaje:
l. Reglarea debitului de alimentare cu cereale, ridicând sau coborând planul
vibrator (18), prin rotirea piuliţelor (10), situate de-o parte şi alta a buncărului de
alimentare.
2. Reglarea vitezei aerului în zona de intersecţie a cerealelor şi impurităţilor cu
curentul de aer, prin apropierea sau depărtarea părţii inferioare a peretelui articulat în (29),
de planul vibrator, cu roata de mână (15).
3. Reglarea vitezei aerului în partea superioară a canalului de aspiraţie, prin
modificarea poziţiei clapetei articulate (25), acţionând asupra roţii de mână (4).
4. Reglarea debitului total de aer aspirat prin canalul de aspiraţie (23), prin
modificarea poziţiei clapetei articulate (26), cu roata de mână (3).
5. Reglarea amplitudinii vibraţiilor planului (18), prin modificarea poziţiei
contragreutăţilor motovibratorului (19).
Acest tip de utilaj se realizeazã în mai multe tipo-dimensiuni ale căror
caracteristici tehnice sunt prevăzute în cataloagele firmei constructoare.

3.2.4.6. Tararul MVSB BUHLER.


Tararul se aseamănă cu aspiratoarelor prezentate anterior cu deosebirea utilizării
unei camere de decantare pentru separarea fracţiunii grele, din impurităţile preluate de aerul
de aspiraţie.
Descriere. Tararul, prezentat în fig. 3.16 se compune dintr-o carcasã metalică (3)
,în interiorul căreia sunt realizate: canalul de aspiraţie (26) şi camera de decantare (16), iar
139
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

în partea frontală, buncărul de alimentare (2). La partea inferioară a buncărului se găseşte


planul vibrator (9), de care se fixeazã rigid motovibratorul (5).

Fig. 3.16 - Tararul MVSB BUHLER.


1- perete mobil; 2 - buncăr de alimentare; 3 - carcasă; 4 - fereastră de vizitare; 5 - motovibrator;
6, 28, 31 - roţi de mână; 7 - articulaţie; 8 - pârghie; 9 - plan vibrator, 10, 27, 32, 34 - tije filetate;
11 - pârghii; 12, 30, 36 - axe transversale; 13, 19, 25 - pârghii; 14, 20, 24 - piuliţe; 15 - clapete
articulate; 16 - cameră de decantare; 17 - uşi de vizitare; 18 - clapetă, 21,22 - racord de aspiraţie;
23 - fereastră; 26 - canal de aspiraţie, 29 - ferestre laterale; 33 - piuliţe; 35 - arcuri elicoidale.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curăţate; III - aer cu praf; IV - impurităţi uşoare.

Planul vibrator se sprijină pe două pârghii (8), articulate inferior în articulaţiile (7)
fixate de pereţii laterali ai carcasei (2). Partea dinspre canalul de aspiraţie este susţinută prin
intermediul unor pârghii, de arcurile elicoidale (35), aflate în prelungirea şuruburilor (34).
Poziţia lor se reglează cu piuliţele filetate (33).
Peretele mobil, poate fi deplasat inferior de la roata de mână (6), pe al cărei ax
filetat (10), se găseşte piuliţa cilindrică (14) care se poate roti în partea superioară a
pârghiei (13). Pârghia este fixată rigid de axul transversal (12), de care se prind două
pârghii (11), al căror capăt superior se leagă printr-o articulaţie de peretele mobil (1).
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi, alimentate în buncărul (2), antrenate de
planul vibrator (9), ajung în partea inferioarã a canalului de aspiraţie (26).
Aerul intersectează fluxul de cereale preluând impurităţile uşoare pe care le
antrenează în camera de decantare (16). Canalul de aspiraţie îşi măreşte treptat secţiunea.
Datoritã scăderii vitezei aerului, fracţiunea grea c ade la partea inferioară a camerei de
decantare, iar fracţiunea uşoară este antrenată înspre racordul de aspiraţie (22).
Evacuarea fracţiunii grele se realizeazã prin deschiderea consecutivă a celor dou ă
rânduri de clapete de ecluzare (15).
140 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Tararul are variante constructive la care evacuarea fracţiunii depuse în camera de


decantare se face prin deschiderea comandată succesiv a 2 clapete articulate (14) şi (15),
fig. 3.17.
Evacuarea fracţiunii uşoare împreună cu aerul de aspiraţie se poate face fie pe la
partea superioară, prin racordul (22), fie lateral prin racordul
(21).
Reglaje. La acest tip de separator se pot face
următoarele reglaje:
1. Reglarea debitului de alimentare cu cereale, cu
piuliţele (33).
2. Reglarea vitezei aerului în zona de intersecţie a
fluxului de cereale cu aerul de aspiraţie, cu roata de mână (6).
3. Reglarea vitezei aerului în partea superioară a
canalului de aspiraţie, cu roata de mână (31).
4. Reglarea debitului de aer aspirat, prin schimbarea
Fig. 3.17 - Variantă a poziţiei clapetei articulate (18) cu roata de mână (28).
sistemului de evacuare 5. Reglarea amplitudinii vibraţiilor motovibratorului,
prin schimbarea poziţiei contragreutăţii de dezechilibrare.

3.2.4.7. Tararul cu recirculare de aer.

Tararul cu recirculare de aer face parte din categoria utilajelor moderne,


caracterizate prin independenţă funcţională.

Fig. 3.18 - Tararul cu recirculare de aer MVSQ (vedere generală)

Având ventilator propriu, utilajul realizează o aspiraţie mai bună, aspirând în


acelaşi timp o cantitate mică de aer proaspăt. Acest lucru asigură un climat mai bun în
încăperea în care se află utilajul, mai ales în perioada rece, când aerul proaspăt necesitã o
încălzire înaintea introducerii în încăpere. Dispariţia reţelelor de aspiraţie, al căror reglaje,
141
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

la îmbinările traseelor, se fac de cele mai multe ori la întâmplare, determină îmbunătăţirea
aspiraţiei şi reducerea costurilor de exploatare.
În fig. 3.18 şi 3.19 este prezentat tararul cu recirculare de aer model MVSQ
realizat de firma BUHLER.
Descriere. Tararul se compune din buncărul de alimentare (2), prevăzut la partea
inferioară cu o placă mobilă antrenată printr-o tijă de la mecanismul cu excentric (4).

Fig. 3.19 - Tararul cu recirculare de aer MVSQ:


1 - racord de alimentare; 2 - buncăr de alimentare; 3 - placă oscilantă; 4 - excentric; 5 - plan
articulat; 6 - clapetă articulată; 7 - uşă de vizitare; 8 - canal de recirculare aer; 9 - transportor
elicoidal; 10 - clapete articulate cu contragreutăţi; 11 - cameră de decantare; 12 - perete cilindric;
13 - gură de alimentare ventilator; 14 - articulaţie; 15 - canal de aspiraţie; 16 - clapetă;
17 - articulaţie; 18 - fereastră pentru urmărirea aspiraţiei; 19 - ventilator; 20 - electromotor;
21 - platbande crestate; 22 - gură de vizitare; 23 - arcuri elicoidale; 24, 26 - roţi de mână;
25 - ferestre de vizitare; 27 - pârghii; 28, 31- şuruburi; 29, 33 - pârghii; 30, 32 - piuliţe articulate;
34 - articulaţie.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III - impurităţi uşoare.

Pentru reglarea debitului de alimentare, cele două arcuri elicoidale (23) pot fi
fixate superior, mai sus sau mai jos în plăcile crestate (21). Canalul de aspiraţie (15), cu
secţiune dreptunghiulară, este format din carcasa metalică fixă şi peretele (5) mobil,
prevăzut cu articulaţia superioară (17). Ferestrele transparente (18), situate pe părţile
laterale ale tararului, permit urmărirea antrenării impurităţilor uşoare de către aer.
Secţiunea de aspiraţie poate fi modificată atât la partea inferioară cât şi la partea
superioară. Modificarea secţiunii de aspiraţie la partea inferioară, se realizează acţionând
asupra roţii de mână (24). Roata este fixată pe şurubul (28), care prin rotire, deplasează
piuliţa articulată (30), care prin pârghia (29), fixată rigid de axul (24), roteşte pârghiile (27)
142 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

fixate de partea inferioară a peretelui (5). Modificarea secţiunii la partea superioară se face
în mod similar, acţionând asupra roţii de mânã (26).
Canalul de aspiraţie (15) se prelungeşte pânã în camera de decantare (11),
prevăzută la partea superioară cu doi pereţi cilindrici (12) şi (35), care dirijează aerul cu
impurităţi către gura (13), de alimentare a ventilatorului (19). La partea inferioară a camerei
de decantare se află transportorul elicoidal (9), care colecteazã impurităţile uşoare,
evacuându-le prin deschiderea clapetei cu contragreutate (10).
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi alimentate prin racordul (1), sunt antrenate
de placa mobilã (3) în partea inferioarã a canalului de aspiraţie (15). Aerul recirculat prin
canalul (8), intersectează masa dispersată de cereale cu impurităţi, preia impurităţile uşoare
antrenându-le prin canalul de aspiraţie pânã în zona superioară a camerei de decantare.
Datorită formei cilindrice, impurităţile grele, având o masă mai mare, sunt aduse de forţele
de inerţie pe partea inferioară a suprafeţei, pierzând din energie prin frecare, cad la partea
inferioară a camerei de decantare. Transportorul elicoidal (9), preia impurităţile depuse,
evacuându-le prin deschiderea clapetei articulate cu contragreutate (10). Aerul aspirat prin
gura (13) de către ventilatorul (19), este recirculat prin canalul (8).
Reglaje.
1. Reglarea debitului de alimentare, prin schimbarea locului de prindere a părţii
superioare a arcurilor elicoidale (23).
2. Reglarea vitezei aerului la partea inferioară, de preluare a impurităţilor, în
canalul de aspiraţie, prin acţionarea roţii de mânã (24).
3. Reglarea vitezei aerului în partea superioară a canalului de aspiraţie, prin
acţionarea roţii de mână (26).
Tararele se execută în mai multe tipo-dimensiuni ale căror caracteristici sunt
prezentate în cataloagele firmei constructoare.

3.2.4.8. Separatorul în cascadă.


Separatorul în cascadă este destinat separării impurităţilor uşoare din masa de
cereale, fiind montat atât în CURĂŢĂTORIA NEAGRĂ cât şi în CURĂŢĂTORIA ALBĂ.
În morile de porumb cu degerminare, separatorul în cascadă este folosit la separarea
pospaiului (făina de porumb) de crupele aflate în amestec cu embrionii, înaintea alimentării
meselor densimetrice.
Descriere. Separatorul în cascadă, fig. 3.20, se compune din carcasa metalică (14)
prevăzută la partea superioară cu racordul de alimentare (l). Clapeta articulată cu
contragreutate (3), închide buncărul de alimentare (2), terminat la partea inferioară cu
cilindrul de alimentare (5). Planurile înclinate (7), determină trecerea alternativă a
cerealelor, în cascadă, spre partea inferioară a separatorului unde se află separatorul
magnetic (9). Pentru a urmări modul de alimentare a cerealelor sau crupelor de către
cilindrul (5), în partea din faţă a separatorului se găseşte uşa de vizitare (4). Uşa (8), situată
la partea inferioară, permite curăţirea magnetului permanent (9).
În spatele planurilor înclinate se află camera de decantare (12), prevăzută la partea
inferioară cu două rânduri de clapete de ecluzare (10), iar la partea superioară, cu racordul
de aspiraţie (15). Pe părţile laterale ale camerei de decantare se află ferestrele de vizitare
(23), care permit urmărirea decantării fracţiunii grele din impurităţile preluate de aerul de
aspiraţie.
Trecerea aerului din canalele (6) spre camera de decantare se face prin zonele
controlate de clapetele articulate (11). Poziţia clapetelor poate fi modificată prin mişcarea
manetelor (17), fixate pe articulaţiile (16), care se fixează în poziţia dorită strângând cu
roata de mână (18), maneta pe suportul metalic (19).
143
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Funcţionare. Cerealele cu impurităţi sunt alimentate prin racordul (1) în buncărul


(2). Ele se acumulează în buncăr asigurând alimentarea separatorului pe toată lăţimea, până
când greutatea lor va echilibra forţa contragreutăţilor fixate cu şurub pe două tije metalice.

Fig. 3.20 - Separatorul în cascadă SC:


1 - racord de alimentare; 2 - buncăr; 3 - clapetă articulată cu contragreutate; 4, 8 - uşi de vizitare;
5 - cilindru de alimentare; 8 - ferestre pentru pătrunderea aerului de aspiraţie; 7 - planuri
înclinate; 9 - magnet permanent; 10 - clapete articulate, 11, 13 - clapete pentru reglarea aspiraţiei;
12 - camera de decantare; 14 - carcasă; 15 - racord de aspiraţie; 16 - articulaţii; 17 - manete;
18 - roţi de mână; 19 - plăci de fixare, 20, 21 - lagăre; 22 - arbore de acţionare; 23 - ferestre de
vizitare.
I - cereale cu impurităţi; II - cereale curate; III - impuritãţi; IV - aer cu praf.

Acest sistem de alimentare cu clapetă articulată, asigură o alimentare uniformă pe toată


lungimea separatorului, preluând fluctuaţiile de debit în alimentare. Deschiderea dintre
clapeta articulată şi cilindrul de alimentare este direct proporţională cu cantitatea de cereale
din buncăr. Cerealele alimentate de cilindrul (5), într-o perdea subţire pe toată lungimea
separatorului, cad în cascadă de pe un plan pe altul întâlnind în dreptul fiecărei ferestre (6),
un curent de aer care le intersectează preluând impurităţile uşoare, a căror viteză de plutire
este mai mică decât viteza aerului.
Impurităţile preluate, împreună cu aerul, trec prin zona controlată de clapetele
articulate (11), ajungând în camera de decantare (12). În camera de decantare, viteza aerului
scade favorizând depunerea fracţiunii grele, care cade la partea inferioară, iar aerul cu praf
este evacuat prin racordul (15). Fracţiunea grea se evacuează prin sistemul de ecluzare
format de cele două rânduri de clapete articulate (10), pe care le deschide succesiv, sub
greutatea proprie. Cerealele ajunse la partea inferioară a separatorului trec peste magnetul
permanent (9), care reţine impurităţile magnetice.
Reglaje.
l. Reglarea cantităţii de cereale din buncărul (2), prin modificarea poziţiei
contragreutăţilor pe tijele metalice fixate de clapeta articulată (3).
144 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

2. Reglarea debitului de aer aspirat din fiecare zonă, controlată de clapetele (11),
prin modificarea poziţiei lor cu manetele (17).
3. Reglarea debitului total de aer aspirat, prin modificarea poziţiei clapetei (13), cu
ajutorul manetei fixate de axul articulaţiei, a cărei poziţie se fixeazã printr-o roată de mână
(18).
Separatorul în cascadã este acţionat de un motoreductor aflat pe un suport lateral,
situat în prelungirea arborelui (22). În cazul utilizării unui număr de două sau trei
separatoare în cascadă, ele pot fi acţionate de la un motoreductor, prin intermediul unor
cuplaje elastice, montate pe arborii cilindrilor de alimentare. Puterea electromotorului este
de 0,37 kw, iar turaţia cilindrului de alimentare este de 40 rot./min.
Separatoarele în cascadă au o încărcare specifică de 17-20 kg/cm lăţime canal de
aspiraţie.
La noi în ţară se construiesc separatoare în cascadă în trei variante dimensionale:
SC6, SC8 şi SC10 cu lăţimea zonei de aspiraţie de 600, 800 şi 1000 mm.

3.2.4.9. Pneumoseparatoarele.
Pnemoseparatoarele sunt instalaţii destinate separării cerealelor de aerul folosit în
transportul pneumatic al acestora.
Separarea aerului de transport asigură
totodată separarea impurităţilor uşoare
prezente în masa de cereale. Indiferent de
tipul constructiv, ele asigură zone de
intersecţii între fluxul de cereale şi aerul de
transport, facilitând preluarea impurităţilor
uşoare, iar prin reducerea vitezei aerului ca
urmare a modificării secţiunii de trecere,
separarea şi evacuarea lor. În fig. 3.21 este
prezentat un pneumoseparator format din
corpul principal de separare (7) şi ciclonul
pentru separarea corpurilor uşoare (14).
În corpul principal se află un
receptor de cereale (4) având la partea
superioară un plan curbat (17), destinat
schimbării direcţiei de deplasare a
cerealelor. Canalul de aspiraţie (16),
Fig. 3.21 - Pneumoseparator. prevăzut la partea inferioară cu un perete
1 - racord de alimentare; 2 - uşa de vizitare; mobil (11), articulat superior, face legătura
3 - ferestre pentru urmărirea funcţionării; cu ciclonetul (14). Peretele mobil poate
4 - receptor pentru cereale; 5 - canal de mări sau micşora viteza aerului în canalul
circulaţie a aerului; 6 - ecluze; 7 - corp de de aspiraţie prin intermediul piuliţei (8),
separare; 8 - piuliţă; 9 - şurub; 10 - roată de
care se deplasează pe şurubul (9), prin
mână; 11 - plan articulat; 12 - uşă de vizitare;
13 - cilindru transparent; 14 - ciclonet; rotirea acestuia odată cu peretele. Atât
15 - racord de evacuare aer cu praf; 16 - canal corpul de separare cât şi ciclonetul sunt
de aspiraţie; 17 - plan curbat. prevăzute la partea inferioară cu ecluze
I - cereale cu aer şi corpuri uşoare; II - cereale; pentru evacuarea fracţiunilor separate.
III - corpuri străine uşoare; IV - aer cu praf. Funcţionare. Aerul de transport,
împreună cu cerealele cu impurităţi, intră
în pneumoseparator prin racordul (1) cu o viteză de 20-22 m/s. Pentru schimbarea direcţiei
cerealelor şi reducerea vitezei lor, se utilizează planul curbat (17). Pierzând energie,
145
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

cerealele cad spre partea inferioară a receptorului (4), pe care-l părăsesc întâlnind un curent
de aer ce vine prin canalul (5). Impurităţile uşoare preluate de aer trec prin canalul vertical
(16), ajungând în ciclonetul (14), alimentat tangenţial. Impurităţile preluate execută
împreună cu aerul o mişcare circulară spiralată către partea inferioară a ciclonetului.
Datorită forţei centrifuge, a cărei valoare este direct proporţională cu mărimea impurităţilor,
acestea îşi micşorează viteza prin frecare de peretele cilindric al ciclonetului, căzând la
partea inferioară. Aerul împreună cu praful pătrund prin conducta cilindrică centrală
părăsind ciclonetul prin racordul (15).
Cerealele depuse în corpul pneumoseparatorului sunt evacuate cu ecluza (6). Tot
printr-o ecluză sunt evacuate şi impurităţile uşoare
depuse în ciclonet.
În fig. 3.22 este prezentat pneumo-
separatorul MIAG. El se compune din corpul
cilindric (2), prevăzut cu canalele de aspiraţie (9)
şi (10), piesa cilindro-conică (7) şi peretele conic
(8). La partea superioară a canalelor de aspiraţie se
găseşte camera de decantare (11), care se termină
la partea inferioară cu planul înclinat (3) care se
leagă de conducta (4) pentru evacuarea
impurităţilor depuse. Ecluzele (5) permit
evacuarea cerealelor şi impurităţilor uşoare,
separând totodată corpul separatorului de conducta
(4), în care aerul are o presiune ridicată faţă de
presiunea atmosferică.
Funcţionare. Aerul împreunã cu
cerealele, intră în corpul cilindric al
pneumoseparatorului pe la partea inferioară, prin
conducta (6), întâlneşte piesa cilindro-conică (7),
prevăzută cu un canal central. O parte din cereale
se izbesc de partea inferioară a acestuia şi cad la
partea inferioară a pneumoseparatorului. Cealaltă
parte, împreună cu aerul îşi continuă drumul prin
canalul central până ce ajung la planul conic (8), Fig. 3.22 - Pneumoseparatorul
pe care îl izbesc, pierd energia transmisă de aerul MIAG.
de transport, căzând pe feţele conice ale piesei (7) 1 - racord de evacuare; 2 - corp
către ecluza (5). În drumul lor întâlnesc aerul care cilindric; 3 - plan înclinat colector;
pătrunde prin canalul cilindric exterior. Acesta 4 - conductă pentru evacuarea
impurităţilor uşoare; 5 - ecluze;
preia impurităţile uşoare transportându-le prin
6 - conductă de transport pneumatic;
canalul (10) până la partea superioară a acestuia. O 7 - piesă cilindro-conică cu canal
altă parte a aerului de transport, cu impurităţi central; 8 - plan conic; 9 - canal central
uşoare trece prin canalul central (9) ajungând la de aspiraţie; 10 - canal cilindric de
camera de decantare (11). Ca urmare a creşterii aspiraţie; 11 - cameră de decantare.
secţiunii de trecere a aerului, viteza acestuia scade I - aer cu cereale şi impurităţi uşoare;
permiţând depunerea fracţiunii uşoare, care cade II - cereale curate; III - impurităţi
pe planul înclinat (3) legat prin conducta (4) de uşoare; IV - aer cu praf.
ecluza (5). Aerul cu particule fine de praf este evacuat prin racordul (1) pentru separare, fie
într-un ciclon, fie într-un filtru.
146 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

În fig. 3.23 este reprezentat pneumoseparatorul BUHLER.. Acesta este cu


alimentare superioară fiind de construcţie mai simplă, sub forma a două cicloane alipite.
Curentul de aer este alimentat prin canalul (1). Un deflector (2) cu perete curbat realizează
o primă separare, particulele mai grele căzând în fundul separatorului unde sunt eliminate
cu ecluza (4-II). Curentul de aer împreună cu fracţiunile uşoare antrenate, trec printr-o serie
de şicane şi pereţi înclinaţi, pierzând treptat din viteză, astfel ca, în al doilea pantalon al
separatorului, să se depună şi să se evacueze prin ecluză (4-III). Aerul părăseşte separatorul
prin canalul (5) din partea superioară opusă intrării.
În fig. 3.24 este prezentat pneumoseparatorul SIMON a cărui funcţionare este
asemănătoare celor prezentate anterior.
Separatorul pneumatic SP-220 (fig. 3.25) se utilizează la morile care folosesc
transportul pneumatic al produselor. Utilajul separă masa de cereale în trei fracţiuni: grâu
curăţit, corpuri străine grosiere şi corpuri străine fine. Funcţionează pe principiul separării
particulelor în curent de aer, cu rol de precurăţitor şi distribuitor în mai multe fracţiuni, pe
baza proprietăţilor aerodinamice.

Fig. 3.23 - Pneumoseparator


BUHLER.
1 - racord de alimentare; 2, 8 - planuri Fig. 3. 24 - Pneumoseparatorul SIMON.
curbate; 3 - separator de cereale; 1 - conductă de transport pneumatic; 2 - conductă
4 - ecluze; 5 - separator de impurităţi pentru aer; 3 - ecluze; 4 - ciclon pentru separarea
uşoare; 6 - racord de evacuare aer cu corpurilor uşoare; 5, 6 - racorduri de evacuare aer
praf; 7 - perete semicilindric. cu praf; 7 - ciclon pentru separarea cerealelor.
I - aer cu cereale şi impurităţi uşoare; II - I - aer cu cereale şi impurităţi; II - cereale; III -
cereale; III - impurităţi uşoare; IV - aer cu impurităţi uşoare; IV - aer cu praf.
praf.

Amestecul este alimentat prin gura (3) (fig. 3.25) intrând în conducta centrală
interioară. Acesta loveşte ecranul (2), care provoacă o micşorare a vitezei, particulele mai
grele depunându-se pe fundul înclinat (4) . Ele sunt evacuate, sub formă de boabe curate,
prin intermediul unei ecluze rotative (5).
Curentul de aer este dirijat în continuare în mişcare ascendentă ajungând în spaţiul
creat între un perete sub formă de ecran (7) şi peretele exterior (1) ajungând în camera de
detentă (8), din partea superioară a separatorului. Aici se depun particulele semigrele,
147
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

respectiv spărturile şi boabele seci, inclusiv pleava, acestea fiind eliminate printr-un tub
lateral înclinat, ce conduce la ecluza (10).
Particulele uşoare, antrenate de aer, împreună cu acesta, ies din separator prin
tubul central din partea superioară (11), ajungând într-un ciclon (12), în care are loc
separarea aerului de praful antrenat, cel din urmă fiind evacuat prin ecluza din partea
inferioară (13).
La separatoarele pneumatice folosite pentru grâu, viteza aerului la intrare este de
20 - 22 m/s. Sarcina utilă la 1 cm canal de separare este de 85 - 110 kg/h.
Capacitatea separatoarelor este de 1,5 ... 10 t/h, cu consumul de aer de 350 - 2800
m³/min.

Fig. 3.25 - Separator pneumatic SP-220


La separatoarele pneumatice folosite pentru grâu, viteza aerului la intrare este de
20 - 22 m/s. Sarcina utilă la 1 cm canal de separare este de 85 - 110 kg/h.
Capacitatea separatoarelor este de 1,5 ... 10 t/h, cu consumul de aer de 350 - 2800
m³/min.
De cele mai multe ori pneumo-separatoarele sunt folosite pentru eliminarea
impurităţilor uşoare din cereale, montându-se la partea superioară a liniilor de transport
pneumatic. La ieşirea din ciclon se prevede un şuber cu care se reglează debitul de aer
utilizat atât pentru transportul pneumatic, cât şi pentru separarea prafului din ciclon.

3.2.5. Eliminarea prafului.


Masa de cereale conţine o importantă cantitate de praf care se găseşte sub două
forme: praf aderent pe suprafaţa boabelor şi praf sub formă de particule libere. Indiferent de
148 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

forma în care se găseşte, praful este acumulat de cereale în timpul vegetaţiei, la recoltare, la
transportul de la treierat până la bazele de recepţie precum şi datorită frecării între boabe.
Praful aderent la materiile prime vegetale, precum şi cel rezultat în urma
proceselor tehnologice de prelucrare (mărunţire, cernere, uscare) trebuie eliminat din
acestea. Praful impurifică materiile prime făcându-le inapte pentru prelucrare şi consum.
Totodată, datorită acţiunii abrazive, praful conduce la uzura prematură a utilajelor de
transport şi prelucrare.
Praful din materiile prime vegetale este de natură minerală şi vegetală. Cel de
natură minerală are o pondere de 80-90 %. Masa specifică a prafului mineral este de 2
g/cm3, în timp ce a prafului vegetal este mai mică, nedepăşind 1,8 g/cm3.
În funcţie de mărimea particulelor de praf, acesta se împarte în fracţiuni grosiere
cu dimensiuni de peste 100 µm, praf mijlociu de 10 ...100 µm şi praf mărunt cu particule
sub 10 µm.
Punctele cele mai importante de dezvoltare intensă a prafului la operaţiile de
recepţie, transport şi de condiţionare a materiilor prime sunt:
- sorburile de descărcare din autovehicule;
- picioarele de elevatoare;
- punctele de alimentare şi de golire a transportoarelor mecanice;
- pâlniile de alimentare şi de descărcare a cântarelor automate;
- gurile de intrare şi de ieşire ale separatoarelor aspiratoare şi toate celelalte utilaje
din secţiile de curăţire.
Eficienţa instalaţiei de desprăfuire depinde de caracteristicile captatoarelor de praf,
debitul şi viteza aerului la locul de desprăfuire, forma, dimensiunile, etanşeitatea şi traseul
conductelor de transport.
În funcţie de efectul de eliminare a prafului, utilajele de captare a acestuia se
împart în camere de desprăfuire, cicloane şi filtre. În continuare sunt prezentate camerele de
desprăfuire şi cicloanele, urmând ca filtrele să fie prezentate într-un capitol special.

3.2.5.1. Camere de desprăfuire.


Reprezintă agregatul cel mai simplu pentru purificarea aerului încărcat cu praf.
Acţiunea se bazează pe depunerea prafului în urma măririi spaţiului prin detentă şi opririi
cu şicane, care schimbă direcţia fluxului de aer.
Eficienţa camerei de desprăfuire se caracterizează prin raportul dintre masa de praf
colectată (Mc) şi cea conţinută în aer (Ma), conform relaţiei:
Mc
 (3.40)
Ma
La aprecierea eficienţei camerei de desprăfuire se utilizează şi noţiunea de factor
de decontaminare (f), care este dat de logaritmul raportului dintre masa de praf ce n-a putut
fi colectată (Mn) şi cea de praf colectată (Mc), respectiv:
Mn
f  lg (3.41)
Mc
Factorul de decontaminare se poate exprima şi prin:
Ma  Mc 1 
f  lg  lg (3.42)
Mc 
149
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Pentru aprecierea eficienţei se mai utilizează şi noţiunea "numărul unităţilor de


transfer" (NUT), unde, în locul logaritmului zecimal al raportului, se introduce logaritmul
natural, precum urmează:
1 
NUT  ln (3.43)

Factorul de performanţă (fp) al camerei de desprăfuire reprezintă raportul dintre
numărul de unităţi de transfer şi pierderea de presiune ( p ):
NUT 1  1
fp   ln  (3.44)
p  p
Viteza de sedimentare a particulelor de praf se determină cu relaţia:
d 2
v , (m/s) (3.45)
18 
în care:
v - este viteza de sedimentare, m/s;
d - diametrul particulelor, m;
 - densitatea particulelor, t/m3;
µ - vâscozitatea mediului în care se separă praful care, în cazul aerului la
temperatura de 0 0C este de 1,2 x 10-6 Kg.s/m2.
Separarea prafului în camere de desprăfuire este metoda cea mai simplă de
desprăfuire, dar şi cea mai puţin eficientă, randamentul fiind de maximum 0,7. Pentru
mărirea eficienţei se prevăd pereţi de dirijare a fluxului şi de reglare a vitezei. În această
situaţie se pot separa în camerele de desprăfuire numai particule de praf grosier, cu
dimensiuni de peste 0,2 mm, la viteze de sub 0,5 m/s.
În fig. 3.26 sunt prezentate schematic camere de desprăfuire cu doi pereţi

Fig. 3.27 - Cameră de


Fig. 3.26 - Camere de desprăfuire a aerului cu pereţi
desprăfuire a aerului cu
de depunere
pâlnii
descendenţi (fig. 3.26 a), cu doi pereţi ascendenţi (fig. 3.26 b) precum şi cu unul descendent
(fig. 3.26 c, d , e).
150 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

O cameră de desprăfuire îmbunătăţită este cea cu şicane oblice, respectiv cu pâlnii


(fig. 3.27). Aerul intră prin partea superioară centrală lovind pâlniile înclinate suprapuse.
Prin aceasta se provoacă o schimbare a direcţiei fluxului şi micşorarea vitezei, cu tendinţa
de evacuare a prafului spre centrul fundului. În acelaşi timp pâlniile, imprimă aerului o
mişcare circulară obligându-l la evacuare prin partea laterală superioară.

3.2.5.2. Separatorul intermediar de praf de tip MANA.


Acesta reprezintă o cameră perfecţionată de desprăfuitor. Efectul de separare se
bazează pe efectul de depunere a particulelor de praf, ca urmare a reducerii bruşte a vitezei
aerului şi de schimbare de direcţie a acestuia.

Fig. 3.28 - Separator intermediar de praf de tip


MANA:
1 - gură de alimentare; 2 - deflector conic; 3 - con
circular; 4 - cameră de detentă; 5 - canalul de Fig. 3.29 - Ciclon:
depunere; 6 - tub rabatabil; 7 - clapete; 8 - racord 1 - tronson cilindric; 2 - tronson conic;
de evacuare pentru aerul purificat. 3 - tub central; 4 - ecluză; 5 - gură de
intrare; 6 - gură de evacuare.

Aerul încărcat cu praf este alimentat prin gura (1) (fig. 3.28), care are aceaşi
secţiune cu cea a conductei de transport. Imediat după intrare, în agregat are loc o mărire a
diametrului acestuia separatorul având formă tronconică. În acelaşi timp, un deflector conic
central (2) formează cu peretele exterior un canal circular ce se îngustează treptat (3),
mărind astfel viteza aerului. La un moment dat, canalul se măreşte brusc printr-o cameră de
detentă (4) cu consecinţa micşorării considerabile a vitezei aerului. Acest efect, combinat
cu cel de frecare a particulelor de praf de pereţi, ajută la depunerea lui în canalul (5)
terminat cu un tub rabatabil (6). Acesta se termină cu o gură pentru prinderea sacului de
151
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

colectare a prafului. Tubul este prevăzut în interior cu trei clapete (7), care asigură
etanşeitatea faţă de intrarea eventuală a aerului de jos în sus.
Numai după depăşirea rezistenţei opuse de clapete prin apăsarea prafului depus,
acestea se deschid automat şi permit căderea acestuia în sacii colectori. Aerul purificat
parţial părăseşte separatorul prin racordul (8) din partea superioară.

3.2.5.3. Ciclonul.
Serveşte pentru purificarea preliminară a aerului aspirat din instalaţia de transport
pneumatic şi de la desprăfuirea utilajelor de condiţionare a materiilor prime cerealiere sau
oleaginoase. Efectul de separare a prafului şi impurităţilor uşoare este de 70 - 90 %.
Principiul de funcţionare al cicloanelor se bazează pe depunerea particulelor
antrenate de aer prin detentă şi mişcarea de turbionare într-un recipient metalic
cilindroconic (1) cu intrare tangenţială în partea superioară (5) (fig. 3.29).
Fluxul de aer încărcat cu praf este obligat de către tubul central (3) să primească
un traseu turbionar în spirală spre partea superioară a ciclonului, depunând pe pereţi
particulele de praf. La lovirea cu partea inferioară se creează un alt turbion (vârtej) de aer
curat care urcă sub forma unui turbion central părăsind instalaţia prin intermediul tubului
central.
Datorită lovirii de pereţi şi a pierderii treptate a vitezei, particulele de praf tind să
se depună pe fund, fiind eliminate cu ajutorul ecluzei (4). Aerul purificat părăseşte ciclonul
prin tubul central (3) din gura de evacuare (6).
Depunerile de praf în ciclon au loc datorită forţei centrifuge ce ia naştere la
intrarea amestecului în partea cilindrică precum şi frecării dintre pereţii ciclonului şi
particulele de praf.
Viteza de intrare a amestecului de aer şi praf în ciclon este cuprinsă între 10 - 12
m/s, iar viteza de ieşire a aerului filtrat de 5 - 6 m/s. Ciclonul este un aparat prin care
filtrarea se realizează numai în procent de 95 - 98%. Particulele foarte fine de praf sunt
reţinute în proporţie mai redusă, restul fiind eliminate în atmosferă împreună cu aerul
folosit ca agent de desprăfuire.
Forţa de separare a particulelor de praf este, în special, forţa centrifugă creată la
intrarea tangenţială în ciclon:
G v2
Fc  , [N] (3.46)
g R
în care:
G - este greutatea particulei, în N;
v - viteza particulei, în m/s;
R - raza ciclonului în zona de intrare, în m;
g - acceleraţia gravitaţională, în m/s˛.
Forţa centrifugă de separare a cicloanelor este în mod uzual, de 200 ... 400 ori mai
mare decât cea de gravitaţie.
În cicloane, din cauza schimbării bruşte a direcţiei aerului încărcat cu praf, au loc
pierderi de presiune, care se determină cu relaţia:
 a v2
prl   , (daN/m2) (3.47)
2g
unde:
152 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

 - coeficientul de rezistenţă locală, variind între 2,9 şi 7,2;


 a - greutatea specifică a aerului, respectiv 1,2 N/m3;
v - viteza de intrare a aerului, respectiv 8 -
10 m/s;
g - acceleraţia gravitaţională, respectiv 9,8
m/s2˛.

3.2.5.4. Superciclonul.
Superciclonul fabricat în ţara noastră (fig.
3.30) are o gură de alimentare cu secţiune
dreptunghiulară având lăţimea (A), lungimea (B) şi
grosimea cadrului (C). Diametrul părţii cilindrice
este (Ø), înălţimea (H), diametrul gurii cilindrice de
evacuare a aerului (Ø 1) şi a gurii de evacuare (Ø 2)
(tabelul 3.5).
La dimensionarea superciclonului s-a ţinut
cont că, un volum de 0,55 m3 este în măsură a
purifica circa 1 m3 aer/s.
Pierderile de presiune sunt de circa 32
daN/m2 la viteza de intrare de 14 m/s, crescând la
Fig. 3.30 - Superciclon 100 daN/m2 pentru viteze de 25 m/s.

Debitele, la o viteză de intrare a aerului de 14 m/s, exprimate


în m3/h şi dimensiunile posibile ale superciclonului. Tabelul 3.6
Debit, A, B, C, H, Ø, Ø1, Ø2
m3/h mm mm mm mm mm mm mm
2400 125 180 70 1950 600 228 100
3000 150 205 155 2430 700 280 100
3600 180 225 175 3200 800 320 130
4200 200 257 142 3200 900 360 130
4800 230 275 145 3200 1000 395 130
5700 250 305 145 3700 1100 418 130
8100 300 355 95 3700 1300 494 130

3.2.5.5. Ecluza.
Este folosită pentru evacuarea prafului din instalaţiile de separare a acestuia în
condiţii de etanşeitate perfectă, fiind utilizată la pneumo - separatoare, cicloane şi filtre.
Poate fi utilizată şi pentru dozarea de produse, granulare sau pulverulente, fiind
denumită roata celulară. Se compune dintr-o carcasă (1) (fig. 3.31) cilindrică executată din
fontă având o gură de alimentare (2), iar în partea inferioară o gură de golire (3). În
interiorul carcasei se roteşte un rotor (4) cu palete (5). Prin variaţia turaţiei rotorului se
poate regla debitul. Rotorul este acţionat prin intermediul unui motovariator cu turaţia de
20...50 rot/min.
Debitul ecluzelor se calculează cu formula:
Q  60 V z n   k , (Kg/h) (3.48)
în care:
V - este volumul dintre paletele rotorului, în dm3;
n - turaţia rotorului cu palete, în rot/min;
z - numărul de palete;
153
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

 - masa hectolitrică a produsului, în Kg/dm3;


 - coeficientul de umplere a spaţiului dintre
paletele rotorului, care este de 0,8 ... 0,85;
k - coeficient de corecţie, în funcţie de afânarea
produsului, (0,9 - 0,95).
Există şi ecluze de construcţie mai simplă,
folosite numai pentru asigurarea descărcării prafului
depus în tubul cu secţiune dreptunghiulară. Ele constau
dintr-o placă de închidere etanşă a tubului, prevăzută cu o
legătură articulată cu contra-greutate. În momentul
depăşirii masei de echilibru, clapeta coboară şi permite
trecerea pulberii acumulate.
Pentru buna funcţionare a ecluzelor celulare
rotative, este necesară asigurarea unei etanşeităţi perfecte
între ciclon şi utilajele de alimentare. Fig. 3.31 - Ecluză:
Jocul între stator şi paletele rotorului nu trebuie 1 - carcasă; 2- gură de
să depăşească 0,2 mm. Grosimea paletelor la partea de alimentare; 3 - gură de golire;
contact cu statorul, va fi de minimum 10 mm. Numărul 4 - rotor; 5 - palete.
minim de palete al ecluzelor celulare rotative este de 6,
fiind dispuse astfel ca, atât gura de alimentare cât şi cea de golire să cuprindă simultan câte
o paletă.

3.2.5.6. Ventilatorul axial.


Acesta reprezintă elementul principal pentru realizarea depresiunii necesare în
vederea desprăfuirii utilajelor. În funcţie de pierderile de presiune în reţea, se aleg
ventilatoare cu presiuni de 50 - 150 mm coloană apă. Acestea au o turaţie de 630 - 1250
rot/min. Pentru a realiza un debit mare de aer, ventilatoarele sunt prevăzute cu palete late.
În ţara noastră se folosesc pentru desprăfuire ventilatoare de joasă presiune din
seria VC, cu următoarele caracteristici (tabelul 3.7).

Caracteristicile principale ale ventilatoarelor centrifugale (VC) Tabelul 3.7


Tipul de Debitul de aer, Presiunea, Turaţia,
ventilator m3/min mm col H2O rot/min
138 50 900
CV - 45 170 75 1120
194 100 1250
217 50 800
CV - 55 266 75 1000
296 100 1120
300 50 630
CV - 85 370 75 800
422 100 900

Puterea necesară pentru acţionare se determină cu formula :


QH
P , (kW) (3.49)
102 r t
în care :
Q - este debitul de aer, în m3/s;
H - presiunea, în mm col. apă;
r - randamentul mecanic al ventilatorului, respectiv 0,7 ... 0,8;
t - randamentul transmisiei, respectiv 0,9 ... 0,95.
154 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

3.3. SEPARAREA MECANICĂ DUPĂ FORMĂ ŞI


DIMENSIUNI

3.3.1. Forma şi dimensiunile seminţelor.


Seminţele diferitelor culturi cerealiere au diferite forme şi dimensiuni. În general
seminţele au dimensiunile: a - grosime; b - lăţime; c -
lungime, înţelegând prin grosime dimensiunea cea
mai mică, prin lăţime - dimensiunea medie şi prin
lungime - dimensiunea cea mai mare (fig. 3.32).
Aceste dimensiuni depind de: cultură, soi, grad de
Fig. 3.32 - Dimensiunile maturitate, umiditate.
seminţelor Dimensiunile sunt cuprinse între o limită
maximă şi o limită minimă. Ca indice, poate servi
dimensiunea medie (grosimea medie, lăţimea medie şi lungimea medie). În cazul sortării
interesează numai variaţia unei dimensiuni.

Dimensiunile şi masa seminţelor principalelor culturi Tabelul 3.8


Dimensiuni, mm Masa
Denumirea Lungimea Lăţimea Grosimea Absolută la Specifică Volumetrică
seminţei (c) (b) (a) 1000 boabe kg/dm3 kg/dm3
Grâu toamnă 4,8 - 8,0 1,8 - 4,0 1,6 - 3,6 20 - 40 1,2 - 1,5 0,70 - 0,83
Grâu 4,0 - 8,6 1,6 - 3,6 1,4 - 3,8 22 -42 1,2 - 1,5 0,67 - 0,79
primăvară
Secară 5,0 - 9,8 1,4 - 3,4 1,0 - 3,4 13 -32 1,2 - 1,5 0,65 - 0,79
Porumb 5,5 - 13,5 5,0 - 11,5 2,5 - 8,0 286 1,3 - 1,4 0,73
Orz 7,0 - 14,6 2,0 - 5,0 1,2 - 4,5 31 -51 1,2 - 1,4 0,55 - 0,75
Ovăz 8,0 - 18,6 1,4 - 4,0 1,0 - 4,0 20 -42 1,2 - 1,4 0,40 - 0,51
Hrişcă 4,2 - 6,2 2,8 - 3,7 2,4 - 3,4 20 -22 1,2 - 1,3 0,70 - 0,75
Mei 1,8 - 3,2 1,5 - 2,0 1,5 - 1,7 3 -11 1,1 - 1,2 0,80 - 0,90
Orez 5,0 - 7,0 2,5 - 2,8 2,0 - 2,5 15 -24 1,1 - 1,2 0,50 - 0,55
Mazăre 4,0 - 9,5 4,0 - 9,0 3,0 - 9,0 100 - 170 1,3 - 1,5 0,80 - 0,90
Linte 5,2 - 8,5 5,0 - 8,0 2,0 - 4,0 25 -35 1,3 - 1,4 0,80
Măzăriche 3,5 - 6,5 2,5 - 6,0 2,0 - 5,0 23 - 57 1,2 - 1,4 0,80
In 3,5 - 7,0 1,9 - 3,7 0,6 - 1,3 4,0 -4,5 1,1 - 1,2 0,66 - 0,70
Cânepă 2,8 - 6,5 2,0 - 5,0 1,7 - 4,0 20 - 26 0,85-0,95 -
Fasole 7,2 - 18,5 4,7 - 11,0 2,7 - 10,0 265 1,0 - 1,4 -
Soia 6,0 - 8,0 4,7 - 8,0 4,0 - 7,0 186 1,18 -
Floarea 6,0 3,5 - 4,2 1,7 - 2,8 53 - 69 - -
soarelui
Sfeclă zahăr 2,5 - 7,0 2,5 - 7,0 1,8 - 4,0 46 - -
Muştar 1,2 - 2,8 1,0 - 2,6 0,7 - 2,2 1,8 1,25 0,57
Neghină 2,2 - 4,4 2,0 - 2,8 1,6 - 2,8 7,0 - 10 1,2 - 1,3 -
Mohor 2,6 - 2,9 1,3 - 2,5 1,0 - 1,1 1,2 - 3,7 1,15-1,25 -
Ovăz sălbatec 10,0-15,6 1,2 - 3,2 1,4 - 3,0 17,5 - -
Zâzanie 5,0 - 7,6 0,8 - 2,6 1,0 - 2,4 2,9 0,9 -
Sparceta 1,7 - 2,3 1,1 - 1,7 0,6 - 1,2 2,2 0,7 0,36
Timoftică 1,0 - 2,4 0,6 - 1,2 0,4 - 1,1 0,55 0,8 - 1,1 0,57
Obsigă 2,7 - 5,0 1,2 - 2,5 0,5 - 1,5 1,5 1,0 -
155
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Valorile medii ale dimensiunilor pentru cele mai cunoscute tipuri de seminţe
(cereale) utilizate în industria alimentară sunt indicate în tabelul 3.8.
Boabele de cereale pot avea forme rotunjite, sferice, plate aciculare etc. Un bob va
avea forme cu atât mai regulate, cu cât dimensiunea este mai mică. Exprimarea mărimii
exacte a unui bob printr-o singură dimensiune este dificilă. De obicei, atât în practică, dar
mai ales în teorie, pentru o uşoară înţelegere a fenomenelor şi simplificarea calculelor, se
obişnuieşte a se considera bobul ca fiind de formă sferică sau cubică şi a se exprima
dimensiunea lui printr-o dimensiune medie care poate fi diametrul sau latura bobului
ipotetic.
Mărimea bobului se poate exprima prin diametrul de sită, diametrul mediu sau
diametrul echivalent.
Diametrul de sită (dimensiunea ochiului) se apreciază prin mărimea ochiului
rotund de sită prin care trece bobul, respectiv rămânând pe sita următoare cu ochiuri de
dimensiuni mai mici (reţea mai densă). Acesta se poate determina simplu cu ajutorul unui
dispozitiv cu site amplasate pe verticală în sensul descreşterii mărimii ochiului.
Diametrul mediu, d m , este valoarea determinată ca medie aritmetică a
dimensiunilor boabelor într-o populaţie oarecare.
Pentru un bob de formă neregulată diametrul mediu poate fi calculat, dacă se
notează cu a , b şi c dimensiunile principale după direcţiile a trei axe perpendiculare în
ordine c > b > a, cu una din relaţiile:
ac abc
d m  b; d m  ; dm  ; d m  a c ; d m  3 a b c;
2 3
(3.50)
a ba cb c 3abc
dm  ; dm  .
3 a ba cb c
Când seminţele sunt mici sau foarte mici - mărimile a, b, c fiind foarte apropiate
între ele - măsurarea dimensiunilor se face greu şi imprecis. În astfel de cazuri, pentru
stabilirea dimensiunilor medii se utilizează o mărime convenţională denumită “diametrul
echivalent” (de). Diametrul echivalent d e , este definit ca fiind valoarea diametrului unei
sfere de volum V, numeric egal cu cel al bobului considerat şi se determină cu relaţia:
6V
de  3  1,24 3 V (3.51)

Când se are în vedere masa m şi densitatea bobului , diametrul echivalent se
determină cu relaţia:
m
d e  1,24 3 (3.52)

Forma unui bob poate fi caracterizată numeric cu ajutorul coeficientului de
formă  , indicelui de aplatizare Ap , indicelui de alungire Al , gradul de sfericitate  sau
factorul de formă  astfel:
a
S   s d e2 ; V  V d e3 ; Ap  ; (3.53)
b
156 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

b S de
Al  ;   ;  (3.54)
c S' dc
unde S este suprafaţa reală a bobului, S’ suprafaţa sferei care are acelaşi volum cu al
bobului analizat, iar d c este diametrul celei mai mici sfere care circumscrie bobul.
Dimensiunea limită a bobului este dimensiunea celor mai mari sau celor mai mici
din colectivitate. Aceasta se determină prin metoda analizei granulometrice, metodă ce
determină distribuţia procentuală pe dimensiuni (compoziţia granulometrică) a boabelor din
colectivitate.

3.3.2. Legea variaţiei dimensiunilor seminţelor.


După cum se ştie, seminţele unei recolte nu au o mărime constantă ci variază în
anumite limite.
Ca indice al mărimii seminţelor poate servi mărimea medie, adică lungimea
medie, lăţimea medie şi grosimea medie.
Totuşi pentru caracterizarea dimensiunii seminţelor nu sunt suficienţi numai
indicii lungimii, lăţimii şi grosimii medii pentru că în realitate foarte multe seminţe deviază
de la mărimea medie.
Drept indice, care determină în suficientă măsură mărimea seminţelor poate servi
numai tabloul variaţiei uneia sau alteia dintre dimensiuni. Acest tablou al variaţiei
dimensiunilor seminţelor poate fi obţinut prin măsurători sistematice şi reprezentat sub
forma aşa numitului şir de variaţie.
Pentru obţinerea şirului variaţional şi respectiv construirea curbei variaţionale, se
măsoară dimensiunea la un număr mare de seminţe (n = 500 - 1000 buc.) sau se prelucrează
porţii de seminţe cu ajutorul sitelor clasificatoare.
În urma măsurătorilor se stabilesc valorile extreme ale dimensiunii măsurate,
respectiv l min şi l max (amin şi amax; bmin şi bmax; cmin şi cmax), se adoptă numărul claselor “m”
şi se calculează valoarea intervalului dintre clase  , cu relaţia:
lmax  lmin
 (3.55)
m
Numărul claselor “m” se alege la o valoare, astfel încât pentru seminţele de
cereale,  să aibă valorile: 0,2; 0,25; 0,3 sau 0,4 mm (de obicei m = 6 - 12).
Limitele claselor vor fi:
- pentru clasa I-a: limita inferioară l1 = lmin , iar
limita superioară l2 = l1 +  ;
- pentru clasa a II-a: limita inferioară l2 = l1 +  , iar
limita superioară l3 = l2 +  = l1 + 2  ;
şi aşa mai departe.
Dacă în fiecare clasă avem n1 , n2 , n3 ... nm-1 , nm seminţe, frecvenţa repetiţiilor din
clasa dată, în procente, se calculează cu relaţiile:
n1 n n
p1  100 ; p2  2 100 ; ... pm  m 100 , % (3.56)
N N N
Pentru exemplificare în tabelul 3.9 şi 3.10 se prezintă şirul de variaţie a lungimii
orzului şi secarei.
157
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Lungimea seminţelor de orz Tabelul 3.9


Clasa de
lungime 7,4-7,8 - 8,2 - 8,6 - 9,0 - 9,4 - 9,8 - 10,2 - 10,6 - 11,0 - 11,4 N
Frecvenţa,
n ….... 5 21 43 71 103 111 83 39 15 7 2 500
p, % ... 1 4,2 8,6 14,2 20,6 28,2 16,6 7,8 3 1,4 0,4 100

Lungimea seminţelor de secară Tabelul 3.10


Clasa de
lungime 3,8 - 6,2 - 6,8 - 7,0 - 7,4 - 7,8 - 8,2 - 8,6 - 9,0 - 9,4 - 9,8 - 10,2 N
Frecvenţa,
n …… 3 16 38 72 107 101 90 46 17 8 2 - 500
p % ... 0,6 3,2 7,6 14,4 21,4 20,2 18,0 9,2 3,4 1,6 0,4 - 100

Pentru o mai
expresivă prezentare şirul
se reprezintă grafic luând în
axa absciselor poziţia
succesivă a claselor (la o
anumită scară de lungime),
iar pe axa ordonatelor -
frecvenţa n sau p %.
În fig. 3.33 sunt
reprezentate grafic şirurile
de mai sus pentru orz şi
secară.
Histograma (H)
(fig. 3.33 a) arată că în
cazul seminţelor de orz,
lungimea care se întâlneşte
cel mai des este cea din
clasa 9,4-9,8 mm. Foarte
rare sunt seminţele scurte
cu lungimea 7,4 – 7,8 mm,
iar seminţele cu o lungime
mai mică de 7,4 mm nu s-
au găsit în materialul
respectiv. Fig. 3.33 - Histograma H şi curba variaţională C pentru orz
De asemenea, sunt (a) şi secară (b).
foarte rare şi seminţele
lungi din clasa 11,4-11,8 mm, iar cele mai lungi de 11,8 mm nu există.
La secară (fig. 3.33 b) cel mai des se repetă lungimea clasei 7,4 –7,8 mm. Extrem
de rare sunt dimensiunile claselor extreme (5,8 - 6,2 mm şi 9,8 - 10,2 mm).
Acelaşi suport îl au şi histogramele pentru celelalte dimensiuni ale seminţelor,
adică pentru lăţime şi grosime.
158 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Pentru caracterizarea complexă a unui şir variaţional este necesar să se stabilească


şi alţi parametri, printre care valoarea medie a unei dimensiuni, respectiv abaterea medie
pătratică.
Valoarea medie a unei dimensiuni oarecare a seminţei se calculează cu relaţiile:
p1 l1med  ...  pm lmmed  pi limed
M  (3.57)
100 100
sau:
n1 l1med  ...  nm lmmed  ni limed
M  (3.58)
N N
De exemplu, valoarea medie a lungimii seminţelor de orz după şirul de variaţie
prezentat mai sus, se va determina astfel:
Tabelul 3.11
Clasa după
lungime, mm 7,4 - 7,8 - 8,2 - 8,6 - 9,0 - 9,4 - 9,8 - 10,2 - 10,6 - 11,0 - 11,4
Valoarea medie a
clasei l 7,6 8,0 8,4 8,8 9,2 9,6 10,0 10,4 10,8 11,2 11,6
Frecvenţa: n 5 21 48 71 103 111 83 39 15 7 2
nl 38,0 168,0 364,2 624,8 947,6 1065,6 830,0 405,6 162,0 78,4 23,2

M
 nl  4 704,4  9,41 mm
N 500
Abaterea medie pătratică se determină cu relaţia:


( 2 n ) (3.59)
N
unde:
 - este abaterea dimensiunii măsurate faţă de valoarea medie M a aceleiaşi
dimensiuni (   limed  M );
N - numărul total de măsurători (seminţe).
Adeseori şirul de variaţie se prezintă sub forma unei curbe, care se obţine din
histogramă astfel: pe fiecare segment care corespunde intervalului de clasă se ia punctul l ,
care împarte acest interval în două părţi egale. Ordonata ll  dusă prin acest punct va indica
pe baza superioară a dreptunghiului histogramei punctul l  . Unind punctele asemănătoare
de pe celelalte dreptunghiuri, se va obţine o curbă numită curba de variaţie (fig. 3.33).
În majoritatea cazurilor se obţine o curbă (fig. 3.33) de formă foarte apropiată
curbei de distribuţie normală (Gauss), adică o curbă care are maximul corespunzător
situaţiei pentru care l = M. Expresia analitică a ecuaţiei curbei este:


l  M 2
1 22
y e (3.60)
 2
Se consideră o încadrare în curba de distribuţie normală (Gauss), dacă în limita
cuprinsă între M + 3  şi M - 3  intră 99,7% din totalul seminţelor supuse măsurării.
159
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Altfel spus, într-o distribuţie normală sub curba delimitată de M ± 3  este


cuprinsă 0,997 din cantitatea totală de seminţe, iar în afară rămân 0,003 din această
cantitate.
În concluzie, cunoaşterea şirului de variaţie sau a curbei variaţionale care
caracterizează modificarea lungimii, lăţimii şi grosimii seminţelor permite să se aleagă
indicele după care trebuie să se facă separarea culturii de bază de corpurile străine şi să
stabilească succesiunea operaţiilor de lucru şi să se prelucreze rezultatele. Mărimile arătate
au o mare importanţă practică pentru stabilirea dimensiunilor orificiilor la site:
- pentru sitele de curăţire:
M  2   l  M  1,5  (3.61)
- pentru sitele de sortare:
M  2  l  M  3 (3.62)
- pentru sortarea seminţelor în două fracţii:
l  M  (3.63)

3.3.3. Principii de separare a seminţelor după dimensiuni.


Procesul de lucru al sitei. Procesul în sine cuprinde următoarele momente
principale:
1) deplasarea masei de seminţe repartizată într-un strat uniform pe suprafaţa sitei;
2) separarea seminţelor prin orificiile sitelor datorită trecerii seminţelor cu
dimensiuni mai mici decât orificiile sitei.
În urma acţiunii sitei, masa de seminţe se împarte în două fracţiuni: fracţiunea
care se scurge de pe sită, care se compune din seminţe ale căror dimensiuni sunt mai mari
decât dimensiunile orificiilor sitelor şi partea care trece prin sită care se compune din
seminţe ale căror dimensiuni sunt mai mici decât dimensiunile orificiilor sitei.
Formele principale de orificii folosite la sitele pentru curăţirea şi sortarea
seminţelor sunt circulare şi alungite.
Separarea după grosime se realizează pe site cu orificii alungite (dreptunghiulare)
(fig. 3.34). Orificiile au lungimea pe direcţia de deplasare a masei de particule ce se separă,
iar seminţele trebuie să se deplaseze pe sită. Condiţia de separare este următoarea:
a partuculă  aorificiu  aimpuritate (3.64)
Orificiul alungit sub forma unui patrulater alungit se determină după două
dimensiuni: lăţimea şi lungimea. Dimensiunea
de lucru în cazul acestui tip de orificiu este
lăţimea lui, iar lungimea, care de obicei
depăşeşte de câteva ori lungimea seminţei, nu
joacă un rol hotărâtor; aşa cum va fi arătat mai
jos, lungimea orificiului are importanţă în
intensificarea trecerii seminţelor prin sită.
Sita cu orificii alungite opreşte pe
suprafaţa sa seminţe a căror grosime depăşeşte
lăţimea orificiului. Fig. 3.34 - Site cu orificii
Având în vedere că grosimea seminţei dreptunghiulare - separarea după
se determină prin dimensiunea minimă a grosime
secţiunii sale transversale, se menţionează că
pentru trecerea printr-un orificiu alungit sămânţa poate să se deplaseze pe suprafaţa sitei
160 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

fără să se desprindă, sărind şi aşezându-se vertical. În ambele cazuri lungimea şi lăţimea


seminţei nu au o importanţă hotărâtoare; rolul principal îl are grosimea seminţei.
Separarea după grosime se realizează dacă:
- particulele se aşează în lungul orificiilor;
- lungimea orificiului este mai mare decât lungimea particulei.
Aceste condiţii sunt îndeplinite când orificiile de pe sită sunt dispuse cu latura
mare după direcţia de mişcare a seminţelor, iar lungimea lor este de 2 - 2,5 ori mai mare
decât lungimea maximă a particulelor. Intensificarea separării după grosime se realizează
prin oscilarea sitei în lungul orificiilor.
Separarea după lăţime se realizează pe site cu orificii circulare, triunghiulare sau
pătrate (fig. 3.35).
Prin orificiile sitei pot trece seminţele care satisfac condiţiile: b  d şi a  2b .
Orificiul circular caracterizat numai
printr-o singură dimensiune poate opri trecerea
seminţelor a căror lăţime este mai mare decât
diametrul orificiului circular. Având în vedere
că lăţimea seminţei se determină prin cea mai
mare dimensiune a secţiunii ei transversale, se
poate întrevedea posibilitatea trecerii unei
astfel de seminţe, când aceasta se dispune cu
axa sa perpendicular pe suprafaţa sitei; evident
că lungimea şi grosimea seminţei în acest caz
nu au nici o importanţă.
Fig. 3.35 - Site cu orificii circulare -
Pentru a mări productivitatea curăţirii
separarea după lăţime
pe site, este necesar ca axa mare a particulei să
fie perpendiculară pe suprafaţa sitei, condiţie
realizabilă prin imprimarea unei mişcări oscilatorii perpendiculare pe planul sitei. Aceste
site se folosesc la separarea pe sorturi (sortarea) a seminţelor. În cazul când separarea se
realizează după lăţime, se pot folosi şi site care
au orificii de formă triunghiulară sau ovală
(lenticulară)
Pentru un proces de lucru mai puţin
precis, adeseori se folosesc sitele cu orificii
pătrate; de obicei astfel de site se execută din
sârmă şi sunt bune pentru o curăţire prealabilă.
Orificiul pătrat nu are o anumită dimensiune de
lucru, pentru că sămânţa se poate aşeza pe latură
sau pe diagonală a cărei dimensiune este cu 40%
mai mare decât latura; este indicat ca orificiile
înguste să se folosească la sitele împletite (sau
ţesute).
Separarea după lungime se realizează
pe suprafeţe cu locaşuri sub formă alveolară, iar
utilajele în care se execută această operaţie se
Fig. 3.36 - Suprafaţă cilindrică numesc trioare (fig. 3.36).
interioară alveolară (trior) - separarea Trioarele prezintă diferite forme de
după lungime; suprafeţe alveolare, în majoritatea cazurilor fiind
1 - suprafaţă alveolară ; 2 - jgheab de sub formă de cilindru cu alveole interioare.
recepţie ; 3 - melc de evacuare ; Cilindrul antrenează prin alveole particule de
161
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

lungimi diferite. Particulele scurte sunt antrenate de alveole, ridicate la o anumită înălţime
de unde cad fiind colectate în jgheabul de recepţie, în timp ce particulele lungi alunecă pe
suprafaţa alveolară şi se evacuează în lungul triorului.
Prin aşezarea corespunzătoare a jgheabului de recepţie se realizează o bună
separare a seminţelor lungi de cele scurte. Triorul dă bune rezultate la separarea unor
amestecuri de seminţe, cu deosebiri mari între lungimile particulelor (de exemplu grâu cu
neghină, ovăz cu grâu).

3.3.4 Clasificarea şi construcţia sitelor.


Sitele constituie organele de bază în construcţia maşinilor de curăţat şi sortat
seminţe. Ele sunt amplasate în cadrul unor batiuri supuse mişcării oscilante, cel mai
frecvent în plan longitudinal şi mai rar în plan transversal.
Elementul constitutiv ce caracterizează posibilitatea separării amestecului cu
ajutorul sitei este reprezentat de forma şi dimensiunile orificiilor distribuite pe suprafaţa de
lucru.
Dimensiunile şi forma orificiilor se aleg în funcţie de materialul care va fi
prelucrat pe site şi de cerinţele impuse produsului final. Aceste cerinţe se reduc la o
anumită puritate şi la o oarecare pierdere admisibilă din seminţele culturii principale în
fracţiunile separate.
După natura materialului din care sunt executate, sitele pot fi:
a) - site din ţesătură metalică (fire de oţel, cupru, alamă, bronz fosforos);
b) - site din tablă perforată (cu găuri de diferite forme şi dimensiuni).
c) - site din mătase naturală;
d) - site din fire sintetice;

a) Site din împletituri de sârmă


Clasificarea împletiturilor de sârmă (produse sub formă de plasă, ţesături sau trese
obţinute prin mijloace mecanice sau manuale), utilizate în diverse scopuri, este cuprinsă în
STAS 2650-87.
După felul sârmelor şi al îmbinărilor, împletiturile de sârmă se clasifică în:
- plase;
- ţesături:
- din sârmă netedă, împletită simplu sau încrucişat;
- din sârmă ondulată, împletită simplu sau încrucişat;
- trese din sârmă netedă, împletită simplu sau încrucişat.
Pentru execuţia sitelor se utilizează ţesăturile din sârmă şi mai rar plase din sârmă
netedă cu ochiuri pătrate sau rombice.
Plasele executate din împletituri din sârmă de oţel cu
ochiuri pătrate formate din spire sunt standardizate în STAS
2543-76 (fig. 3.37).
Latura ochiului este l = (10 ... 100) mm, iar diametrul
sârmei din care se execută d = (1 ... 4) mm.
Lăţimile de fabricaţie sunt: 750; 1000; 1500; 2000;
2500; 3000 şi 3500 mm, iar lungimea nominală de (10 ... 25)
m.
Plasele se pot executa din sârmă de oţel, neagră, Fig. 3.37 - Site din
zincată şi din sârmă fosfatată. sârmă împletită
162 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Sitele executate din plase cu ochiuri pătrate se utilizează în special pentru clasarea
primară a seminţelor (cerealelor).
Ţesăturile din sârmă netedă utilizate pentru execuţia sitelor sunt:
1) ţesătură cu ochiuri pătrate, cu legătură simplă (sârmele sunt ţesute prin legare
simplă) (fig. 3.38 a);
2) ţesătură cu ochiuri pătrate, cu legătură încrucişată (sârmele sunt ţesute
încrucişat) (fig. 3.38 b).
De asemenea
ţesăturile pentru execuţia
sitelor se pot clasifica în:
a) Ţesături de uz
general (STAS 8285-88),
cu ochiuri pătrate care se
execută din sârmă netedă
cu secţiune circulară.
Latura interioară a ochiului
poate fi: l = (0,08 ... 16)
mm, iar diametrul sârmei
Fig. 3.38 - Site din sârmă ţesute: poate fi d = (0,05 ... 3,15)
a - cu legătură simplă; b - cu legătură încrucişată mm. Sunt utilizate pentru
cernere, sortare etc.
Ţesăturile pot fi
cu legare simplă (fig. 3.38 a) sau cu legare încrucişată (fig. 3.38 b). Ţesăturile se execută
din sârmă de oţel, sârmă din aliaje Cu - Zn, sârmă din aliaje Cu - Zn -,P şi sârmă din cupru.
b) Ţesături din sârmă (STAS 1077-67) cu ochiuri pătrate, întrebuinţată la
încercări şi clasări de precizie ale materialelor granulare. Se execută din sârmă netedă cu
secţiune circulară din oţel inoxidabil, bronz fosforos şi alamă. Ţesătura este realizată prin
legare simplă (fig. 3.38 a). Latura interioară a ochiului poate fi l = (0,025 ... 125) mm, iar
diametrul sârmei d = (0,025 ... 8) mm.
Coeficientul suprafeţei utile, în % (sau suprafaţa utilă de separare în % ) este:
l2
Sn  100% (3.65)
t2
unde:
l - este latura interioară a ochiului, în mm;
t - este pasul ţesăturii, în mm.
În comparaţie cu sitele din tablă perforată, sitele din sârmă au o suprafaţă vie mai
mare şi de aceea ele asigură un proces de separare mai intensiv. Totuşi, din punct de vedere
al calităţii separării ele sunt inferioare sitelor din tablă perforată datorită faptului că
orificiile lor sunt mai puţin precise, iar în timpul exploatării diferenţa între dimensiunile
orificiilor creşte. Pe de altă parte, diagonala pătratului orificiului este de aproximativ 1,5 ori
mai mare decât latura sa. Prin urmare, seminţele în funcţie de poziţia pe care o ocupă pe
suprafaţa sitei pot să treacă sau nu prin orificiu. Ar fi mai corect să se considere că sitele cu
orificii pătrate separă seminţele după grosime şi lăţime, totuşi, cu o oarecare aproximaţie se
poate considera că le separă după lăţime.

b) Site din table perforate


Sitele din tablă perforată sunt folosite la maşinile complexe de curăţit şi sortat.
Acestea au de obicei orificii circulare şi dreptunghiulare.
163
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Terminologia tablelor perforate, profilate, profilate şi perforate destinate clasării


materialelor granulate (amestecuri de seminţe) este cuprinsă în STAS 7445/1-74, iar
clasificarea în STAS 7445/2-74.
Tabla perforată are ochiuri de aceiaşi formă geometrică şi mărime, dispuse regulat
(în paralel sau în zig-zag) şi obţinute prin perforare.
Tabla profilată este tabla cu profiluri obţinute la deformarea plastică a materialului
prin: ambutisare, nervurare, alveolare, crestare etc.
Dimensiunile tablelor cu ochiuri perforate de formă rotundă sunt indicate în
fig.3.39 a (cu dispunerea găurilor în zig-zag) şi fig. 3.39 b (cu dispunerea paralelă a
găurilor), având diametrul găurilor d = (0,5 ... 125) mm, iar grosimea tablei (0,5 ... 2,5) mm.

a) b)
Fig. 3.39 - Tablă perforată cu găuri rotunde:
a - în zig-zag; b - în paralel.

Suprafaţa utilă de separare (Su) se calculează cu relaţia:


- table perforate în zig-zag:

90,7 d 2
Su  (%) (3.66)
l2
- table perforate în paralel:
78,5 d 2
Su  (%) (3.67)
l2
Distanţa l între centrele orificiilor circulare se ia astfel: de la l min  d  0,9  d
până la l max  d  1,2  d , pentru site cu orificii care au diametrul d  2,25 mm , iar pentru
celelalte dimensiuni ale orificiilor, până la l max  d  1,1  d , unde lmin şi lmax sunt
dimensiunile minime şi maxime între centrele orificiilor.
Orificiile circulare trebuie să fie astfel dispuse (la dispunerea în zig-zag), încât
centrul fiecăruia să se găsească în centrul unui hexagon regulat în vârful căruia sunt dispuse
orificiile vecine. Se recomandă ca două laturi ale hexagonului să fie perpendiculare pe
lungimea sitei (obs: lungimea sitei se consideră latura paralelă cu direcţia de mişcare a
164 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

materialului). O astfel de dispunere a orificiilor asigură o productivitate cu 10% mai mare


decât în cazul în care hexagonul este rotit cu 900.

a) b) c)
Fig. 3.40 - Tablă perforată cu găuri pătrate:
a - în zig-zag; b - în paralel; c - în diagonală.

Dimensiunile tablelor cu ochiuri perforate de formă pătrată sunt indicate în fig.


3.40 având latura interioară a pătratului d = (3,5 ... 125) mm, iar grosimea tablei 3 ... 8 mm.

a) b)

c)
Fig. 3.41 - Tablă perforată cu găuri alungite: a - în zig-zag; b - în paralel; c - în paralel deplast.

Suprafaţa utilă de separare, indiferent de dispunerea ochiurilor, se calculează cu


relaţia:
100 d 2
Su  (%) (3.68)
l2
165
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Dimensiunile tablelor cu ochiuri perforate de formă ovală (sau dreptunghiulară)


sunt indicate în fig. 3.41 având lăţimea găurii d = (0,8 ... 16) mm, iar grosimea tablei (0,8 ...
8) mm.
Suprafaţa utilă de separare se calculează cu relaţia:
a S  0 ,215 a 2
Su  (%) (3.69)
Tt
Lungimea S a orificiilor dreptunghiulare în funcţie de dimensiunea lor de lucru
“d” are valori cuprinse între:
14 a
S min  (3.70)
1  0 ,2 a
20 a
S max  (3.71)
1  0 ,3 a
Dispunerea orificiilor este caracterizată prin următoarele valori limită ale pasului:
- pasul transversal de la tmin=1+1,35a până la tmax=1,35+1,45a;
- pasul longitudinal de la Tmin = 2 + 1,45a + S până la Tmax = 3 + 1,5a + S.

În diverse scopuri (prelucrarea primară a cerealelor) se utilizează şi tablele


perforate având două forme de ochiuri pe suprafaţa sa (fig. 3.42), table cu ochiuri în formă
triunghiulară (fig. 3.43) sau table gofrate cu ochiuri dreptunghiulare (fig. 3.44).
Sitele cu orificii circulare (tip I) (fig.
3.42) separă seminţele după lăţime, iar sitele
cu orificii dreptunghiulare (tip II) după
grosime.
Dimensiunile orificiilor sitelor din
tablă perforată, conform fig. 3.42 sunt date în
tabelele 3.12 şi 3.13.

Fig. 3.42 - Sită din tablă perforată cu orificii


circulare şi dreptunghiulare Fig. 3.43 - Sită cu orificii triunghiulare
166 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
167
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice
168 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Dimensiunile orificiilor triunghiulare ale sitelor, conform fig. 3.43 sunt date în
tabelul 3.14.
Caracteristicile sitelor gofrate cu orificii dreptunghiulare sunt date în tabelul 3.15.
Pasul transversal al orificiilor dreptunghiulare, care nu sunt incluse în tabelul 3.15,
poate fi determinat aproximativ cu relaţia: t  0,92  a  8,5.
Grosimea tablei pentru executarea acestor site se ia 0,7 … 1,0 mm.
Sitele din tablă perforată profilată (gofrată) sunt utilizate în special pentru
calibrarea porumbului.

Fig. 3.44 - Sită gofrată cu orificii dreptunghiulare


Dimensiunile orificiilor triunghiulare Tabelul 3.14
Dimen- Dimen- Abaterea Pasul Pasul, Distanţa între
siunea de siunea de limită a mediu, G orificii, Grosi-
lucru, control, dimensiunii t max. mea
a d d max.
3,0 11,73 ±0,06 6,0 10,,4 0,8 0,7
3,5 2,02 6,6 11,4
4,0 2,31 ±0,08 7,2 12,5 1,0 1,0
4,5 2,60 7,8 13,5
5,0 2,89 ±0,10 8,4 14,6 1,2
5,5 3,18 9,0 15,6

Site gofrate cu orificii dreptunghiulare Tabelul 3.15


Parametrul Valoarea parametrului, mm
Dimensiunea de
lucru a orificiului, 3,5 3,7 4,0 4,5 4,75 5,0 5,25 50,5 5,6 6,3
a
Pasul transversal t 12,1 12,1 12,1 12,6 12,9 13,1 13,4 13,6 13,6 14,4
b - 26 26 20,5 24 27,5 29 25,5 25,5 -
c - 448 448 441 451,6 445 442 449 449 -
169
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

La separarea seminţelor de cereale, sitele din tablă perforată cu grosimea de (0,5-


0,75) mm lucrează în condiţii bune fără sistem de curăţire (desfundare a orificiilor), iar cele
cu grosimea de 0,75 la 1,0 mm, cu sistem de curăţire.

c) Site din mătase naturală


Mătasea naturală este o fibră textilă naturală secretată de viermele de mătase de
cultură (Mombyx mori) şi de unii viermi sălbateci (mătase tussor etc.). Fibra secretată de
vierme este compusă din două straturi: unul central de fibroină şi altul care îl îmbracă pe cel
central, de sericină. După depănarea de pe gogoşi, sericina se topeşte prin încălzire în apă
caldă şi se toarce numai firul de fibroină. Ţesătura obţinută din fire textile naturale (STAS
1688-85), poartă denumirea de mătase naturală.
Sitele din mătase naturală asigură separarea (cernerea) amestecurilor cu granulaţie
foarte fină (făina provenită din măcinarea grâului). Orificiile acestor site sunt cuprinse între
(0,103 ... 0,197) mm. În cazuri rare, limita maximă creşte până la 0,236 mm, iar limita
minimă la 0,083 mm. Pentru ca forma ochiurilor să nu se modifice la întinderea sitelor pe
rame şi să nu se deformeze în timpul funcţionării sub acţiunea greutăţii produselor supuse
cernerii, ţesătura sitelor de mătase se apretează cu o compoziţie specială formată din
gelatină, acid oleic şi acid acetic. Sitele apretate devin tari, lucioase şi mai puţin
higroscopice.
La păstrarea formei pătrate a orificiilor contribuie şi modul de împletire al
ţesăturii. Dacă ţesătura este formată din urzeală şi bătătură simplă, sita nu-şi păstrează
forma ochiurilor. Forma ochiurilor se va păstra însă, dacă ţesătura are urzeală simplă şi
bătătura împletită sau urzeală simplă şi bătătură combinată.
Sita de mătase naturală este într-o anumită măsură higroscopică, ceea ce are ca
urmare îngroşarea firului în urma absorbţiei apei şi devine din nou subţire la dispariţia apei.
Firul de mătase naturală este foarte aspru şi ca urmare uzura sa este accentuată.
Sita din mătase naturală este deteriorată de dăunătorii făinii, ceea ce duce la costuri mari, pe
lângă o uzură accentuată.

d) Site din fire sintetice


În ultimii ani, datorită deficitului de mătase naturală, se folosesc sitele din fire
sintetice (nylon, capron etc.). Acestea au rezistenţă la uzură mai mare decât mătasea
naturală.
Mărimea ochiurilor sitei din fire sintetice variază în aceleaşi limite ca şi cele din
mătase naturală.
Firul artificial (nylon, capron etc.) este transparent, moale, cu secţiune circulară
sau dreptunghiulară cu aspect mătăsos. Deoarece luciul fibrei se aseamănă cu luciul mătăsii
naturale, a fost denumită mătase artificială.
Avantajele ţesăturii din fibre sintetice faţă de mătasea naturală sunt:
- prezintă o rezistenţă la rupere mai mare;
- are o suprafaţă de cernere liberă cu mult mai mare, datorită firelor mai fine;
- are o rezistenţă la uzură foarte mare la frecarea de alunecare;
- nu absoarbe apa;
- nu este atacată de moliile de făină sau de alţi dăunători.
Rezerva exprimată în utilizarea mătăsii din fibre sintetice constă în privinţa
încărcării electrostatice a acesteia provocată de frecarea dintre produs şi sită. Fenomenul
poate fi neglijat în exploatare
170 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Sitele folosite în construcţia maşinilor de curăţit şi sortat sunt confecţionate fie din
tablă cu suprafaţa netedă sau gofrată, prevăzută cu orificii de forme şi dimensiuni diferite,
fie dintr-o ţesătură sau o împletitură din fire metalice, textile sau sintetice, fixată pe un
cadru. Aceste site pot fi plane sau cilindrice, iar din punct de vedere funcţional pot fi
oscilante (în plan longitudinal sau transversal), rotative, centrifuge, vibratoare (fig. 3.45).
3 3
2
2  6 2
1
3 5
7

1 b)
a)
4
1
7

3 c) d)
Fig. 3.45 - Tipuri constructive de site:
a - sită plană cu mişcare oscilatorie rectilinie; b - sită plană cu mişcare oscilatorie circulară; c - sită
plană cu mişcare vibratorie; d - sită cilindrică cu mişcare circulară.
1 - batiul cu site; 2 - sistem de suspensie; 3 - articulaţii; 4 - disc cu contragreutate;
5 - contragreutăţi; 6 - excentric; 7 - masă excentrică.

Sitele plane oscilatorii (fig. 3.45 a) se compun dintr-o ramă metalică sau de lemn,
suspendată cu tije, sau susţinută cu arcuri prin intermediul unor articulaţii. Mişcarea
oscilatorie este asigurată de o manivelă care se roteşte cu turaţie constantă.
Mişcarea oscilatorie circulară a sitelor plane este realizată cu ajutorul excentricului
(6) şi contragreutăţilor de echilibrare (5) (fig. 3.45 b).
Sitele vibratorii (fig. 3.45 c) sunt alcătuite dintr-un pachet de mai multe site
paralele suprapuse, în partea superioară găsindu-se sita cu ochiurile cele mai mari. Ele sunt
susţinute de un cadru, sprijinit de tije prin articulaţiile (3). Mişcarea este realizată de un
mecanism de vibraţii (4) cu mase excentrice (7).
Sitele rotative au formă cilindrică sau prismatică. Ele sunt montate pe un cadru şi
susţinute de un ax prin care se transmite mişcarea de rotaţie.
Sitele cilindrice (fig. 3.45 d) sunt mai puţin folosite, deoarece randamentul lor este
de 3-4 ori mai mic în comparaţie cu cel al sitelor plane.

3.3.5. Principii de alegere a sitelor.


Pentru a stabili dacă separarea amestecului format din cultura de bază, impurităţi
mari şi mici se poate face cu ajutorul sitelor, măsurătorile se fac asupra lăţimii şi grosimii
seminţelor.
Prin compararea distribuţiei dimensiunilor seminţelor culturii principale cu cea a
seminţelor de buruieni, se poate vedea că adeseori aceasta din urmă se suprapune cu prima
171
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

şi de aceea rareori este posibilă curăţirea fără pierderi de seminţe evacuate împreună cu
fracţiunile străine. Luând în considerare acest fapt, orificiile sitelor trebuie alese în aşa fel
ca să se asigure cea mai mică pierdere din seminţele culturii principale în fracţiunile
separate şi o puritate maximă.
În urma măsurării lăţimii şi grosimii corespunzătoare componentelor amestecului
şi stabilirii curbelor variaţionale, se pot întâlni următoarele trei cazuri (fig. 3.46 a, b, c).
Cazul I: când dimensiunile impurităţilor sunt mai mici sau mai mari decât cele ale
seminţelor culturii de bază. În acest caz, separarea seminţelor culturii de bază de impurităţi
este posibilă (fig. 3.46 a).

Fig. 3.46 - Corelaţia dintre dimensiunile boabelor


culturii de bază şi dimensiunile seminţelor de buruieni.
172 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

La separarea după lăţime, pe site cu orificii circulare:


- pentru eliminarea impurităţilor mari:
lmax  d  l' min (3.72)
- pentru eliminarea impurităţilor mici:
l" max  d  lmin (3.73)
La separarea după grosime, pe site cu orificii alungite:
- pentru eliminarea impurităţilor mari:
lmax  a  l' min (3.74)
- pentru eliminarea impurităţilor mici:
l" max  a  lmin (3.75)
Orificiile cu dimensiunile indicate vor asigura completa separare a corpurilor
străine mari, fără nici un fel de pierdere a seminţelor culturii principale în fracţiunile de
corpuri străine mari.
Cazul II: când dimensiunile impurităţilor depăşesc dimensiunile minimă şi
maximă ale seminţelor culturii de bază. În acest caz, separarea se face numai cu pierderi din
cultura de bază (fig. 3.46 b). Pentru a se obţine seminţe corespunzătoare unei separări
superioare, fără seminţe de buruieni, sita trebuie să aibă dimensiunea ochiului (orificiului)
l ' min pentru eliminarea impurităţilor mari şi respectiv l"max pentru eliminarea impurităţilor
mici.
În acest caz pentru a nu se separa cu cultura de bază şi impurităţi, dimensiunile
orificiilor sitei se aleg la o dimensiune l  l , unde l   ( - fiind intervalul de clasă
corespunzătoare), iar seminţele culturii de bază rămase în masa de impurităţi vor fi separate
prin alte principii de separare.
Cazul III : când dimensiunile seminţelor culturii de bază sunt apropiate ca valoare
de cele ale impurităţilor (există o suprapunere a curbelor de variaţie) (fig. 3.46 c).
În acest caz separarea pe site devine imposibilă şi se va aplica alt principiu de
diferenţiere, făcându-se o curăţire suplimentară sau specială.
În mod practic, alegerea sitelor se face în urma unei probe cu sitele de laborator
sau direct prin schimbarea chiar pe maşină a sitelor, în procesul de lucru.
Gradul real de separare pe site diferă de cel teoretic, deoarece, nu toate seminţele
reuşesc să treacă prin ochiurile sitei (este cazul seminţelor cu dimensiuni apropiate de cele
ale orificiilor sitei).
Gradul de separare depinde de următorii factori:
- parametrii cinematici ai mecanismului de acţionare a sitei. La sitele mari,
particulele nu reuşesc să treacă prin ochiul sitei;
- proprietăţile granulometrice ale amestecului supus separării;
- gradul de încărcare a sitei, reprezentat prin grosimea stratului de material şi
modul de repartizare pe suprafaţa ei. La grosimi mici şi neuniformitate mare, separarea este
slabă.

3.3.6. Aprecierea calităţii separării sitelor.


Acest factor se apreciază în funcţie de productivitatea separării, în funcţie de
procentul de impurificare sau seminţe străine care rămân în seminţele culturii de bază şi
prin procentul de seminţe bune care trec în impurităţi.
Aprecierea operaţiei de curăţire şi sortare cu ajutorul sitelor se face prin
intermediul indicatorilor de calitate şi cantitate.
173
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Calitatea separării se apreciază cu ajutorul indicelui de separare, iar cantitatea cu


ajutorul indicelui de productivitate.
Indicele de separare a seminţelor mici  reprezintă raportul între greutatea
seminţelor mici, care au trecut prin orificiile sitei şi greutatea seminţelor mici aflate în
amestecul iniţial şi se exprimă prin relaţia:
Qms Qms
  (3.76)
Qmi k a Q
în care:
Qms - este debitul de seminţe mici trecute prin orificiile sitei, în kg/h;
Qmi - este debitul de seminţe mici iniţial ce ajunge pe site, în kg/h;
Q - este debitul de seminţe total iniţial ce ajunge pe site, în kg/h;
ka - coeficientul de amestec (coeficient care exprimă conţinutul de seminţe mici în
masa iniţială de seminţe ka = Qmi/Q)
Valorile caracteristice ale indicelui de separare  pentru sitele de buruieni, pot fi
considerate următoarele:
- pentru separare de calitate superioară,  = 0,8;
- pentru separare de calitate medie,  = 0,65;
- pentru separare de calitate inferioară,  = 0,50.
Dar, indicele de separare depinde de lungimea sitei, de cantitatea de seminţe din
amestec ce trebuie să treacă prin orificiile sitei şi de intensitatea separării.
În funcţie de aceşti parametri de dependenţă, indicele de separare se poate calcula
cu relaţia:
L
 (3.77)
L  ka k s qB
în care:
L - este lungimea sitei, în dm;
q B - debitul specific pe un decimetru de lăţime a sitei, în kg/dm.h;
k s - coeficientul ce caracterizează intensitatea separării, în dm2.h/kg. Pentru a
putea folosi relaţiile stabilite trebuie cunoscute, pentru condiţiile date, valorile coeficienţilor
ka şi ks. Primul poate fi determinat din analiza granulometrică a materialului, iar al doilea
din diagrama din fig. 3.47. Aceste date se referă la regimuri cinematice optime sau
apropiate de valorile optime şi la diferite debite specifice.
În cazul când se condiţionează calitatea separării prin valorile indicelui de
separaţie , se poate calcula lungimea sitei cu relaţia:
 ka k s qB
L (3.78)
1 
Lăţimea de lucru B a sitei se determină fie în funcţie de debitul specific qB, fie în
funcţie de încărcarea specifică medie a sitei pe unitatea de suprafaţă q s, în timp de o oră, cu
relaţiile:
Qt Qt
B sau B  (3.79)
qB L qs
Valorile debitelor specifice qB şi qs, determinate pe cale experimentală pentru
diferite culturi, sunt prezentate în tabelul 3.16.
174 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Valori optime pentru parametri de încărcare specifică a sitei Tabelul 3.16


Cultura qB qs
kg/dm h kg/dm2 h
Grâu, mazăre, fasole 200 18 - 22
Secară, orz 150 13 -16
Orez, linte, ovăz 120 12 - 15
Hrişcă 100 9 - 22
Mei 60 6 -8
Trifoi, lucernă 40 3-4

Fig. 3.47 - Dependenţa dintre coeficientul de amestec ka şi coeficientul


intensităţii separării ks pentru site cu orificii dreptunghiulare la separarea
grâului cu debitul specific qB, în kg/dm.h:
1 - qB=50; 2 - qB=100; 3 - qB=200; 4 - qB=400; 5 - qB=800;

În general lăţimea B a sitelor plane este cuprinsă în limitele B = 800 - 1000 mm,
iar între lungime şi lăţime există raportul: L B  1 3.
Dimensiunile de gabarit ale sitelor. De regulă, lăţimea sitelor nu depăşeşte 1 m,
în caz contrar, pentru a evita deformarea sitei provocată de greutatea materialului sau de
175
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

sistemele de curăţire (de desfundare a orificiilor), se prevăd bare de susţinerea pânzei sitei
pe mijlocul acesteia.
Productivitatea sitei se consideră că variază direct proporţional cu lăţimea ei.
Intensitatea procesului de separare pe întreaga suprafaţă a sitei de buruieni sau a
celei de sortare nu este constantă, ci se micşorează cu lungimea sitei. De aceea este necesar
ca lungimea sitei să fie determinată în funcţie de încărcarea specifică pe unitatea de lăţime
şi de suprafaţă. În cazul curăţirii şi sortării seminţelor de cereale cu site de buruieni cu
orificii alungite cu dimensiunea de lucru de 2 - 2,5 mm, se recomandă a se lua lungimea
sitelor de 1500 - 1600 mm. De obicei, lungimea sitelor de buruieni se ia de 1 m, dar în
anumite cazuri aceasta poate ajunge până la 2 m.
Experienţele efectuate până acum au arătat că lungimea optimă a sitelor de
buruieni şi a celor de sortare depinde de forma seminţelor care se prelucrează, de conţinutul
de seminţe mici, de forma orificiilor sitei, precum şi de cerinţele şi destinaţia materialului
final.
Cunoscând toţi parametrii constructivi şi de debite specifice, relaţia de legătură
între qB şi qs are forma:
qB 1 
qs   (3.80)
L  ka ks
Indicele de separare şi productivitatea sitelor sunt influenţaţi şi de caracterul
mişcării relative a seminţelor pe suprafaţa lor, respectiv de mărimea deplasărilor succesive
ale seminţelor cât şi de vitezele lor relative de deplasare.
La maşinile de curăţit şi sortat, cea mai mare atenţie trebuie acordată alegerii
corecte a dimensiunilor de gabarit ale sitelor de buruieni. Suprafaţa celorlalte tipuri de site
poate fi mai mică şi trebuie aleasă nu numai în funcţie de capacitatea maximă de separare a
unităţii de suprafaţă a acestor site, ci şi de condiţiile de interschimbabilitate. În acest caz,
trebuie avut în vedere faptul că mărimea lungimii sitelor faţă de valoarea optimă a acesteia,
în cazul sitelor de buruieni şi de sortare, poate compensa în mod substanţial lăţimea
acestora.
Productivitatea Q a sitelor se determină cu relaţia:
Q  qs St (3.81)
în care:
St - este suprafaţa totală a sitei, în dm2.

3.3.7. Dispozitive de curăţire a orificiilor sitelor.


Calitatea separării şi productivitatea sitelor depinde şi de asigurarea curăţirii
(desfundarea) permanentă a orificiilor sitelor în care s-au blocat seminţele datorită
dimensiunilor mai mari sau poziţiei în care au pătruns în orificiu. Variantele constructive
ale dispozitivelor de curăţire a sitelor sunt prezentate în fig. 3.40. Se folosesc diferite
sisteme de curăţire: cu perii, valţuri cauciucate, ciocane, role cauciucate etc.
Periile de curăţire mătură suprafaţa interioară a sitei şi împing în sus seminţele
pătrunse în orificii. La curăţirea sitelor se folosesc perii cu mişcare dute-vino (fig. 3.48 a)
şi perii cu mişcare continuă într-o singură direcţie (fig. 3.48 b).
Periile din primul tip au lungimea egală cu lăţimea sau lungimea de lucru a sitei şi
sunt montate pe o ramă, acţionată de un mecanism bielă - manivelă în mişcare de dute-vino.
Aceste sisteme de curăţire se folosesc la sortarea seminţelor de porumb sau de alte culturi
cu seminţe mari.
176 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Numărul periilor sau al valţurilor (fig. 3.48 c) şi mărimea manivelei trebuie astfel
alese, încât să fie asigurată curăţirea întregii suprafeţe de lucru a sitei.

Fig. 3.48 - Dispozitive de curăţire a sitelor:


a) - cu perii oscilante; b) - cu perii cu deplasare continuă; c) - cu valţuri de cauciuc
oscilante; d) - cu ciocănele percutante; e) - cu bile de cauciuc percutante.

Rama pe care sunt montate periile sau valţurile se mişcă de obicei pe ghidaje, prin
intermediul unor role care permit reglarea presiunii periilor sau a valţurilor pe suprafaţa
inferioară a sitei.
În cazul folosirii sistemului de curăţire din fig. 3.48 b, periile sunt montate pe două
lanţuri continue, puse în mişcare de roţi de lanţ.
La aceste sisteme de curăţire cu perii, acestea se pot deplasa în direcţie
longitudinală sau transversală faţă de sensul de deplasare a seminţelor pe sită.
Studiile efectuate asupra sistemelor de curăţire cu perii (pentru grâu) sau cu valţuri
(pentru porumb) cu mişcare dute-vino au arătat că sensul deplasării acestora în raport cu
deplasarea materialului nu influenţează asupra procesului de separare.
Viteza medie de deplasare a periilor sau a valţurilor cauciucate este v = 0,2…0,25
m/s.
Numărul curselor complete ale periilor pe minut poate fi determinat cu relaţia:
177
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

15 v
n (3.82)
R
în care: R este raza manivelei mecanismului de acţionare, în m.
Mărirea vitezei de deplasare a periilor îmbunătăţeşte într-o oarecare măsură
procesul de separare, dar are ca efect o uzură rapidă a acestora.
Mecanismul de curăţire cu role (fig. 3.48 c) se foloseşte atât la sitele plane cât şi la
sitele cilindrice.
Curăţirea sitelor prin lovire (fig. 3.48 d şi e) se bazează pe transmiterea unor
oscilaţii suplimentare sitei în direcţie perpendiculară pe suprafaţa sa.

3.3.8. Scheme de aranjare a sitelor plane în maşinile de separare.


În maşinile de separare se folosesc un număr mare de site plane. Acestea pot
îndeplini următoarele funcţii:
a) Separarea din amestecul de boabe a componentelor foarte mari: “site de spice”
(tip grătar);
b) Separarea din amestecul de boabe a componentelor mici şi boabelor
nedezvoltate - “site de seminţe mici”;
c) Separarea culturii de bază pe sorturi “ site de sortare”;
d) “Site de calibrare”.
Aranjamentul sitelor depinde de destinaţie. Maşinile de curăţire, sortare şi
calibrare pot fi:
1. maşini de curăţire primară (precurăţire);
2. maşini de curăţire secundară şi sortare;
3. maşini de calibrare.
Maşinile de curăţire primară sunt dotate cu site pentru separarea fracţiunilor mari
şi a seminţelor nedezvoltate.
Maşinile de curăţire secundară a seminţelor dispun şi de site pentru sortare.
Maşinile de calibrare sunt echipate şi cu site de calibrare pentru separarea
seminţelor pe fracţii cu dimensiuni de seminţe egale.
Sitele în maşini sunt repartizate după o ordine determinată. La proiectarea schemei
de aranjare a sitelor se urmăreşte realizarea efectului maxim pentru suprafeţe minime ale
sitelor. În continuare se prezintă câteva scheme mai reprezentative:
1. Scheme pentru maşini de curăţire primară (schemele I - V, fig. 3.49). Schema I
este de bază, celelalte fiind variante. Schema III este pentru productivitate mare (peste 10
t/h).
2. Scheme pentru maşini de curăţire şi sortare (schemele VI-X, fig. 3.49). Se
deosebesc de sitele pentru curăţirea primară prin existenţa unei site de sortare (e) pentru
separarea boabelor pe două sorturi (C şi 3). În unele situaţii sita pentru impurităţi mici (b)
poate fi aşezată sub sita de sortare (e).
3) Scheme pentru maşinile de calibrare a seminţelor (schema XI , fig. 3.49).
Schema XI cuprinde 4 site de calibrare k1, k2, k3 şi k4 şi permite obţinerea a 5 fracţii.
Schema permite calibrarea după grosime şi lăţime. Sitele k1 şi k3 au orificii rotunde
realizând calibrarea seminţelor după lăţime iar sitele k 2 şi k4 au orificii dreptunghiulare şi
asigură calibrarea după grosime.
Alegerea unei anumite variante de aranjare a sitelor se face după criterii de calitate
şi productivitate. În general se urmăreşte ca componentele în cantitatea cea mai mare să fie
separată de prima sită. Unghiul de înclinare al sitelor  se ia  = 0 ... 100 (reglabil), iar la
178 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 3.49 - Scheme de aranjare a sitelor în module de curăţit, sortat şi calibrat


I - IV - scheme de aranjare a sitelor pentru curăţarea preliminară (precurăţire); VI - X - scheme de
site pentru curăţirea secundară; XI - schemă de site pentru calibrarea seminţelor. a - sită pentru
separarea impurităţilor mari; b - sită pentru impurităţi mici; d - sită de descărcare; e - sită de
sortare; k - sită de calibrare. A - material iniţial; C - cultură de bază; 1 - fracţiuni mari;
2 - fracţiuni mici; 3 - sortul 2.

sitele de curăţire preliminară ajunge până la  = 180. Pentru separarea după grosime pe site
cu orificii alungite - boabele trebuie să rămână în contact cu sita existând doar o mişcare de
alunecare. La separarea după lăţime pe site cu orificii circulare, boabele trebuie să se
desprindă de pe sită.
179
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

3.3.9. Site plane cu mişcare oscilatorie.

3.3.9.1. Regimul cinematic al sitelor plane fără curent de aer.


Optimizarea condiţiilor de separare a seminţelor pe site plane este legată de
caracterul mişcării relative a materialului pe suprafaţa sitei şi de viteza de deplasare pe site
cu valori date.
Seminţele trebuie să se deplaseze pe suprafaţa de lucru în mişcarea de alunecare
fără rostogolire, cu sau fără desprindere.
Se întâlnesc două cazuri de mişcare:
- fără curent de aer;
- cu curent de aer.
Se fac următoarele ipoteze simplificatoare:
- mişcarea stratului de material este redusă la mişcarea unui bob pe sită;
- se neglijează acţiunea aerului din mediul înconjurător;
- sita este înclinată cu un unghi  constant faţă de orizontală;
- structura mecanismului permite mişcarea materialului pe sită
2 r
caracterizată prin regimul cinematic: k  .
g
Se consideră că
suprafaţa sitei constituie un
element al mecanismului
patrulater ABCD conform
fig. 3.50.
Poziţia planului
AB al sitei este determinată
nu numai de valoarea
unghiului  de înclinare a
sitei faţă de orizontala hh,
ci şi de înclinarea liniei de
oscilare faţă de orizontală.
Direcţia liniei de
oscilare x-x este
determinată de valoarea
unghiului , care se
consideră pozitiv dacă se Fig. 3.50 - Mecanismul de acţionare a sitei
măsoară de la orizontală în
sens invers acelor unui ceasornic.
Să reprezentăm schema planului AB şi a mecanismului bielă-manivelă în poziţie
medie, când direcţia barelor de suspensie AD şi BC este perpendiculară pe linia x-x , făcând
prin urmare cu verticala un unghi  şi să analizăm condiţiile care asigură deplasarea
materialului pe suprafaţa AB a sitei care oscilează cu o frecvenţă n şi este dispusă sub un
unghi  faţă de orizontală.
Ţinând seama că r/l este mic, se poate considera că punctul M descrie o mişcare
armonică după direcţia x - x.
În acest caz mişcarea oscilatorie a planului sitei va fi descrisă de relaţiile:
180 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

x   r cos t (3.83)
dx
vx    r sin t (3.84)
dt
d 2x
a x  2   2 r cos t (3.85)
dt
unde:
r - este raza manivelei mecanismului;
 - viteza unghiulară a manivelei;
 - unghiul format de balansier cu verticala ce trece prin punctul de oscilare al
balansierului;
 - unghiul de înclinare a sitei faţă de orizontală.
Viteza variază după o sinusoidă,
iar acceleraţia după o cosinusoidă.
Deplasările pozitive (+x) ale sitei se
consideră spre dreapta, iar cele negative (-
x) spre stânga.
Curbele vitezelor şi acceleraţiilor
sunt reprezentate în fig. 3.51, unde
vârfurile cosinusoidei corespund
momentelor când se schimbă semnul
acceleraţiei, adică:
T  3 3
t1   ; t2  T  etc;
4 2 4 2
aici T este timpul în care se face o rotaţie a
manivelei sau perioada de oscilaţie a
planului.
Astfel, în intervalul dintre t1 şi t 2 ,
acceleraţia a x va fi negativă şi îndreptată
spre stânga pe axa x , iar în intervalul
5 5
dintre timpul t 2 şi t3  T 
4 2
acceleraţia a x are semnul pozitiv şi este
îndreptată spre dreapta pe axa x .
Deplasarea materialului pe
suprafaţa AB se consideră pozitivă ( )
în sus, adică de la A la B şi negativă ( )
în jos, adică de la B la A.
Forţele care acţionează asupra
materialului de pe sită (reprezentat printr-
un bob), în absenţa curentului de aer (fig.
Fig. 3.51 - Variaţia vitezei şi acceleraţiei 3.52) sunt:
sitei G = mg - greutatea materialului;
N - reacţiunea normală;
Ff = N - forţa de frecare la alunecare ( = tg);
181
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fi = m.ax = mr2cost - forţa de inerţie ce acţionează după direcţia de oscilaţie (-


x, x).
Forţa de inerţie Fi îşi schimbă sensul pentru fiecare interval (fig. 3.53).

Fig. 3.52 - Forţele care acţionează asupra unei particule de pe sită

Fig. 3.53 - Distribuţia forţelor ce acţionează asupra unei particule ce se află pe sită

Se consideră intervalul din dreapta (fig. 3.51 şi 3.53) intervalul pentru care
acceleraţia ax este negativă şi intervalul din stânga, interval pentru care acceleraţia a x este
pozitivă.
Având în vedere că forţa de inerţie Fi a corpului de masă m are sensul opus
acceleraţiei, atunci în intervalele din stânga forţa de inerţie va fi îndreptată de la dreapta la
stânga (fig. 3.53 b), iar în intervalele din dreapta, invers, de la stânga la dreapta (fig. 3.53 c)
Ecuaţiile diferenţiale ale deplasării relative a materialului pe suprafaţa sitei vor fi:
- pentru intervalul din stânga, când particula urcă pe planul sitei (deplasarea are
loc în direcţia +):
182 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

d 2
m  Fi cos     G sin   F f (3.86)
dt 2
N  Fi sin     G cos   0 (3.87)
- pentru intervalul din dreapta, când particula coboară pe planul sitei (deplasarea
are loc în direcţia -):
d 2
m  F f  G sin   Fi cos    (3.88)
dt 2
N  Fi sin     G cos   0 (3.89)
  3 
Observaţie: deoarece Fi  mr 2 cos  t , pentru intervalul din dreapta  ;  ,
2 2 
expresia cos  t va fi negativă şi implicit Fi va fi şi ea negativă.
Reacţiunile normale şi forţele de frecare pentru cele două intervale vor fi:
N  Fi sin     G cos  (3.90)
F f   Fi sin     G cos   (3.91)
Înlocuind expresia forţei de frecare (3.91) în ecuaţiile de mişcare (3.86) şi (3.88)
se obţine:
- pentru mişcarea relativă în sus (+ ):
d 2 sin 
m  Fi cos     G sin   Fi sin(    )  G cos  
dt 2 cos 
d 2 Fi cos       G sin(    )
m  (3.92)
dt 2 cos 
- pentru mişcarea relativă în jos (-):
d 2 sin 
m  G cos   Fi sin(    )  G sin   Fi cos(    )
dt 2 cos 
d 2 Fi cos       G sin(    )
m  (3.93)
dt 2 cos 
Expresia generală a mişcării relative a materialului faţă de sită se poate scrie:
d 2 Fi cos       G sin(    )
m  (3.94)
dt 2 cos 
în care semnul superior (+) se ia pentru mişcarea relativă în sus (+), iar semnul inferior (-)
pentru mişcarea relativă în jos (-).
Înlocuind expresiile forţelor Fi şi G se obţine:
d 2 cos      sin   
m  m 2 r cos t  mg
dt 2 cos  cos 
sau:
183
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

d 2 cos       2 sin    
  r cos t  g
cos(      ) 
(3.95)
dt 2 cos  
Se fac următoarele notaţii:
- pentru mişcarea relativă în sus (semnul +):
cos(      ) sin(    )
  şi g p (3.96)
cos  cos(      )
- pentru mişcarea relativă în jos (semnul -):
cos(      ) sin(    )
  şi g q (3.97)
cos  cos(      )
Ecuaţiile diferenţiale ale mişcării relative vor fi:
- pentru mişcarea relativă în sus:
1 d 2
 r 2 cos t  p (3.98)
 dt 2
- pentru mişcarea relativă în jos:
1 d 2
 r 2 cos t  q (3.99)
 dt 2
Grafic, părţile din dreapta egalităţilor (3.98) şi (3.99) se reprezintă ca diferenţe ale
ordonatelor cosinusoidei r 2 cos t a acceleraţiei sitei şi dreapta f1 - f1, respectiv f2 - f2
dusă paralel la axa timpului la distanţa p, respectiv q faţă de aceasta (fig. 3.54) .

Fig. 3.54 - Graficul vitezei şi acceleraţiei relative a particulelor pe sită


184 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

d 2
Acceleraţia pentru mişcarea în sus şi pentru cea în jos vor fi nule când
dt 2
dreptele f1 - f1, respectiv f2 - f2 vor fi tangente la cosinusoida  2 r cos t , adică:
- pentru mişcarea în sus:
 s2 r  p
adică:
 s2 r sin(    )
  ks (3.100)
g cos(      )
- pentru mişcarea în jos:
 2j r  q
sau:
 2j r sin(    )
  kj (3.101)
g cos(      )
unde:
ks şi kj reprezintă regiunile cinematice limită.
Turaţiile limită ale manivelei mecanismului de acţionare pentru care dispare
mişcarea materialului pe sită vor fi:
- pentru mişcarea în sus:
g sin(    )
s  (3.102)
r cos(      )

30 g sin(    )
ns  (3.103)
 r cos(      )
- pentru mişcarea în jos:
g sin(    )
j  (3.104)
r cos(      )

30 g sin(    )
nj  (3.105)
 r cos(      )
În cazul oscilaţiilor orizontale ( = 0) turaţiile vor fi date de expresiile:
30 g
ns  tg (    ) (3.106)
 r

30 g
nj  tg (    ) (3.107)
 r
185
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Trebuie avut în vedere că indicii ks şi kj determinaţi după relaţiile (3.100 şi 3.101)



nu vor avea valori pozitive pentru orice valori ale lui ; de exemplu când   , ks = -1 şi
2

kj = +1, iar când    , ks = +1 şi kj = -1.
2
În acele cazuri în care ks are valoare negativă, deplasările în sus, în intervalele din
dreapta nu se vor produce, indiferent de regimurile cinematice. În cazul când indicele kj are
valori negative, deplasările în jos, la rândul lor, nu vor avea loc în intervalele din stânga,
pentru orice regimuri cinematice. Deci, indiferent de semnul lui ks şi kj, ţinând cont numai
de valoarea absolută a acestor indici, trebuie considerat că deplasările în sus nu vor avea loc
când k  k s , iar deplasările în jos nu vor avea loc când k  k j .
Pentru separarea după lăţime materialul trebuie să se desprindă de pe sită, adică
reacţiunea N = 0. Conform relaţiei (3.90):
N   Fi sin(    )  G cos   0
sau:
 m 2 r cos t sin(    )  mg cos   0
r 2 cos 
 cos t  0
g sin(    )
Pentru  t  k (k = 0,1,2...) rezultă regimul de desprindere caracterizat prin
indicele k0:
cos 
k0   (3.108)
sin(    )
 2r
Desprinderea are loc când k  k 0 , unde k  , reprezintă regimul cinematic
g
real de funcţionare.
Turaţia limită la care are loc desprinderea este:
g cos 
0  (3.109)
r sin(    )
şi
30 g cos 
n0  (3.110)
 r sin(    )
Unghiul de desprindere real va fi:
cos 
cos t   (3.111)
k sin(    )
Deoarece deplasările relative pot apare numai în prezenţa unor acceleraţii relative,
atunci, comparând mărimea factorului cinematic k cu valorile limită ale factorilor limită k j,
ks şi k0 obţinem posibilitatea de a determina schematic caracterul mişcării relative. Dacă k 
kj şi k  ks, particula se află în repaus relativ; asemenea regimuri se vor nota cu cifra 1.
186 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Când factorul cinematic se află în limitele kj < k < ks, sunt posibile deplasări relative în jos;
acest regim se notează cu 2A. Când factorul regimului cinematic se află în limitele k s < k <
kj, sunt posibile mişcări relative numai în sus (regim 3A). Dacă k > kj > ks şi dacă k > ks > kj
pot apare acceleraţii relative în jos şi în sus cu deplasare rezultantă în jos sau în sus. Aceste
condiţii sunt satisfăcute nu numai de un regim, ci de un grup de regimuri care se va nota cu
4A.
Prin analogie cu clasificarea dată a regimurilor de deplasare relativă a unui corp
fără a se desprinde de suprafaţa de lucru se pot determina regimurile de deplasare relativă
cu desprindere: regimurile 2B, 3B şi grupa de regimuri 4B.
Valorile factorilor limită kj, ks, şi ko, care determină limitele domeniilor
regimurilor nu depind de frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor ci kj şi ks - sunt funcţii de
unghiurile ,  şi , iar ko - numai funcţie de  şi .
Mărimea unghiului  = arctg f este determinată de proprietăţile boabelor şi de
caracterul suprafeţei sitei, forma găurilor, forma seminţelor etc.
Variaţia unghiului  se poate limita la intervalul 0   < .
Variaţia unghiului  al direcţiei oscilaţiilor poate fi luată în calcul în limitele
 
   .
2 2
Când  şi  sunt date, atunci factorii limită kj, ks şi k0 sunt funcţii doar de unghiul
. În acest caz valorile unghiului  şi factorul cinematic k, la care se realizează unul din
regimurile enumerate anterior pot fi determinate comod din nomograma construită în
coordonate polare (fig. 3.55 şi 3.56).

Expresiile (3.100), (3.101) şi (3.108) se pot scrie în următoarea formă:


k s  sin(    ) sec(      )
k j  sin(    ) sec(      ) (3.112)

k0   cos  cos ec(    )


în care variabila este doar  şi deci graficele ks şi kj sunt reprezentate de sinusoide iar k0 de
cosinusoidă. În coordonate polare (fig. 3.55) fiecare din aceste funcţii va fi reprezentată
prin două linii drepte. Liniile ce trec prin punctele I şi A, II şi A’ sunt graficele factorului
ks, liniile ce trec prin punctele II şi B, I şi B’ sunt graficele factorului kj, liniile ce trec prin
punctele I şi B, II şi A sunt graficele factorului k0. Segmentele 0I şi 0II, la scară, sunt egale
cu unitatea, factorul cinematic k la scara acceptată se măsoară de la pol pe direcţia
unghiului ales . Partea de nomogramă amplasată la dreapta axei verticale, realizată cu linii
întrerupte, determină valoarea unghiului  şi a factorului cinematic k, la care se efectuează
regimurile tipice de mişcare relativă dacă batiul este montat pe picioare. Această parte de
nomogramă se repetă în partea stângă care determină pe  şi k atunci când batiul este legat
de ramă prin suspensii şi este doar rabătută la 180 0. Astfel, oricare din jumătăţile
nomogramei prevăzută cu scală dublă pentru valorile  oferă o imagine completă a
domeniilor  şi k pentru regimurile tipice de mişcare relativă.
Nomograma construită pentru  şi  date, permite determinarea domeniilor
valorilor  şi k într-un caz particular. Când trebuie făcute calcule şi determinate domeniile
valorilor factorilor  şi k pentru un număr mare de valori ale unghiurilor  şi  este raţional
să se folosească o nomogramă polară universală (fig. 3.56).
187
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fig.3.55 – Nomograma polara a domeniilor regimurilor tipice pentru φ = 240 si α =90


188 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 3.56 – Nomograma polara universala a domeniilor regimurilor tipice


189
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Pentru o valoarea dată lui  şi , locul geometric al punctelor A şi B este arcul


1
descris de raza R1  din centrul O1, amplasat pe axa orizontală la distanţa tg de
cos 
polul O (tabelul 3.17).
Tabelul 3.17
 40 80 120 160 200 240
 = tg  0,0699 0,140 0,212 0,286 0,363 0,445
cos  0,997 0,990 0,978 0,961 0,939 0,913
R1 
1 1,005 1,01 1,020 1,04 1,064 1,1
cos 

 280 320 360 400 440


 = tg  0,531 0,624 0,726 0,839 0,965
cos  0,882 0,848 0,809 0,766 0,719
R1 
1 1,135 1,18 1,236 1,31 1,39
cos 

Punctele A şi B se obţin la intersecţia acestui arc cu dreptele înclinate sub unghiul  faţă de
orizontală şi care trec prin punctele II şi I. Arcul cu raza R2 cu centrul în punctul I este locul
geometric al punctelor A şi B la  = . Arcurile trasate la raza R3 = tg + ctg2 din punctul
O3 amplasat pe axa orizontală în dreapta polului O la distanţa OO 3 = ctg2 reprezintă locul
geometric al punctelor C – punctele de intersecţie a dreptelor IA şi IIB care sunt graficele kj
şi ks. Când se foloseşte nomograma universală, la început se află punctele A şi B de
intersecţie a dreptelor duse sub unghiul  faţă de orizontală prin punctele I şi II cu arcul de
rază R1. După aceea, se duce prin punctele I şi A dreapta – grafic ks iar prin punctele II şi B
dreapta – grafic kj. Apoi, paralel cu aceste drepte se duc prin punctele I şi II dreptele k’j şi
k’s, aşa după cum se vede trasat cu linie întreruptă în exemplul efectuat pentru  = 40 şi  =
240. Din punctul C, care este generat de ks si kj, se duce o paralelă la dreapta k0, dreapta k0'.
Câmpul diagramei este împărţit de dreptele k1, k2, k0 şi k0' în domeniile regiunilor
tipice ale căror notaţii convenţionale sunt încercuite. Caracteristica mişcării relative a
materialului faţă de sită pentru regiunile tipice este dată în tabelul 3.18
. Tabelul 3.18
Domeniul de deplasare Caracterul deplasărilor
fără desprindere cu desprindere
1 --- Repaus relativ
2A 2B Numai în jos
3A 3B Numai în sus
4Aj 4Bj Jos, sus dar mai mult în jos
4As 4Bs Sus, jos dar mai mult în sus

Pentru precizare, când sunt cunoscute valorile parametrilor ,  şi , se pot


determina valorile regimurilor limită ks, kj şi ko . Se disting următoarele situaţii:
1 - pentru k < ks ( < s sau n < ns) - nu există mişcarea materialului în sus;
- pentru k < kj ( < j sau n < nj) - nu există mişcarea materialului în jos;
190 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

2A - pentru kj < k < ks (j <  < s sau nj < n < ns) - materialul se deplasează
numai în jos;
3A - pentru ks < k < kj (s <  < s sau ns < n < nj) - materialul se deplasează
numai în sus;
4Aj - pentru k > ks > kj ( > s > j sau n > ns > nj) - materialul se deplasează în
jos şi în sus, dar mai mult în jos;
4As - pentru k > kj > ks ( > j > s sau n > nj > ns) - materialul se deplasează în
jos şi în sus, dar mai mult în sus.

Fig. 3.57 - Graficele acceleraţiei şi vitezei relative a particulei pe sită:


a - la mişcarea numai în sus; b - la mişcarea numai în jos; c - la mişcarea în sus şi în jos, dar mai
mult în jos decât în sus, când 2 < 1 şi 2 < 2 + 1; d - idem, când 2 > 1 şi 2 < 2 + 1 ;
e - idem, când 2 > 1 şi 2 > 2 + 1.

Graficele acceleraţiilor relative şi ale vitezelor relative ale materialului faţă de sită
pentru câteva regimuri tipice au aspectul prezentat în fig. 3.57:
Regimul 3A (deplasarea materialului numai în sus) (ks < k  kj) - fig. 3.57 a;
Regimul 2A (deplasarea materialului numai în jos) (kj < k  ks) - fig. 3.57 b;
Regimul 4Aj (deplasarea materialului în sus şi în jos dar mai mult în jos: (k > ks >
kj) - fig. 3.57 c - când 2 < 1 şi 2 < 2 + 1; fig. 3.57 d - când 2 > 1 şi 2 < 2 + 1 şi
fig. 3.57 e - când 2 > 1 şi 2 > 2 + 1.
191
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

3.3.9.2. Determinarea vitezei medii de deplasare a materialului pe sită.


Determinarea cu precizie a vitezei de deplasare a materialului pe site se poate face
experimental.
Teoretic nu se poate ţine seama în calcul de toţi factorii care intervin, în special de
coeficientul de frecare care este diferit funcţie de sensul de deplasare pe sită a materialului.
Totuşi, se poate analiza teoretic, modul cum influenţează diverşi parametri asupra
procesului de lucru a sitelor şi se pot modifica diverşi parametri iniţial aleşi, în sensul dorit.
Pentru regimul cinematic (k), poziţia de montaj (), direcţia de oscilare () şi
unghiul de frecare (), momentele caracteristice ale mişcării relative a materialului pe sită
vor fi determinate de unghiurile date în tabelul 3.19.
Tabelul 3.19
Momentele deplasării În sus În jos
Începutul mişcării 0, 1, 1’ etc. 1, 1’ etc.
Viteza maximă 0 0
Sfârşitul mişcării 2,2’ etc. 2,2’ etc.

Expresiile pentru determinarea vitezei relative le obţinem integrând formulele


(3.95) în limitele de la t1 până la t - pentru mişcarea relativă în jos şi de la t I până la t -
pentru mişcarea relativă în sus; aici t1 şi t I sunt momentele de trecere de la repausul
relativ la mişcarea relativă (v. fig. 3.54).
După transformare obţinem expresia pentru viteza relativă a mişcării în jos:
sin(    ) t  1
 j   [  r(sin t  sin 1 )  g ] (3.113)
cos(      ) 
şi pentru viteza de mişcare în sus:
sin(    ) t   1
s   [  r(sin t  sin 1 )  g ] (3.114)
cos(      ) 
unde: 1 şi 1 – fazele începerii posibile a deplasărilor în jos şi respectiv în sus.

Mişcarea relativă în jos poate începe în momentul t1  1 , ce se determină din


condiţia   0 ; ţinând seama de aceasta, expresia pentru determinarea fazei 1 a începerii
j

posibile a mişcării în jos este:


 sin(    
j    2 r cos t1  g 0
 cos(      ) 
sin(    )
 2 r cos t1  g
cos(      )
şi deci:
sin(    )
cos 1  (3.115)
k (cos      )
192 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

La faza 0=2-1 când j  0 , viteza relativă de mişcare în jos atinge valoarea
maximă.
1
Mişcarea relativă în sus poate începe în momentul t I  , care se determină din

condiţia s  0 ; ţinând seama de aceasta, expresia pentru determinarea fazei 1= 2 - 0 şi
a fazei 0 , este:
 sin(    
s    2 r cos t I  g 0
 cos(      ) 
sin(    )
 2 r cos 1  g
cos(      )
şi deci:
sin(    )
cos 1  (3.116)
k  cos(      )
Viteza relativă de mişcare în sus atinge valoarea maximă la faza 2 + 0.
În cazul determinării grafice a fazelor 1, 0, 0 şi 1 este suficient să se
construiască o cosinusoidă cu amplitudinea 2r şi să se ducă două drepte paralele cu axa
absciselor (t): dreapta f1-f1 (fig. 3.54) la distanţa p deasupra axei (t) şi dreapta f2-f2 la
distanţa q în jos faţă de axă. Conform expresiilor (3.98) şi (3.99) variaţia acceleraţiilor
relative este proporţională cu diferenţa dintre ordonatele cosinusoidei cu amplitudinea 2r
şi ordonatele constante p şi q.
Abscisele punctelor 1' şi a' de intersecţie a dreptei f2-f2 cu cosinusoida determină
momentele de timp 1 şi 0. Abscisele punctelor I şi A1' de intersecţie a dreptei f1-f1 cu
cosinusoida determină fazele corespunzătoare lor 1 şi 2 + 0.
În cazul procedeului grafic de determinare a vitezei relative se are în vedere
expresia vitezei relative, care se obţine prin integrarea acceleraţiei mişcării relative. Astfel,
prin integrarea relaţiei (3.95) se obţine:
- pentru mişcarea relativă în sus:
 sin(    ) 
s    r sin t  g
cos(      ) 
t (3.117)

- pentru mişcarea relativă în jos:
 sin(    ) 
 j    r sin t  g t (3.118)
 cos(      ) 
Grafic, viteza relativă apare ca o diferenţă a ordonatelor sinusoidei r sin t şi a
sin(    )
ordonatelor dreptei g t . Aşadar, se construieşte sinusoida cu
cos(      )
amplitudinea r. Pe sinusoidă se marchează punctele 1 şi I (fig. 3.54) ale căror abscise sunt
 
t1  1 şi t I  1 . Prin punctul 1 se duce o dreaptă sub unghiul  faţă de această axă. Prin
 
punctul I se duce o dreaptă sub unghiul  faţă de această axă. Unghiurile  şi  reprezintă
pantele celor două drepte care se determină cu expresiile:
193
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

sin(    )
tg  g (3.119)
cos(      )
sin(    )
tg  g (3.120)
cos(      )
Dreapta dusă sub unghiul  intersectează sinusoida în punctul 2, a cărei abscisă
determină momentul t2 al sfârşitului mişcării în jos. Dreapta dusă sub unghiul 
intersectează sinusoida în punctul II, a cărei abscisă determină momentul tII al sfârşitului
mişcării în sus. Pentru a afla viteza relativă în momentul t’ la deplasarea în jos, se face
diferenţa dintre ordonatele sinusoidei şi dreptei 1-2 (segmentul DE). La determinarea
vitezei relative în momentul t” la deplasări în sus, aflăm diferenţa dintre ordonatele
sinusoidei şi dreptei I-II (segmentul FG). Înmulţind acest segment cu scara vitezelor v şi 
determinăm viteza relativă în momentul t’’. Dreapta 1-C’ reprezintă grafic mărimea
rsint1, fiind ajutătoare şi poate să nu fie dusă, adică, ne putem limita la trasarea dreptelor
1-2 şi I-II. Cu t2 şi tII cunoscute se află fazele 2=t2 şi 2=tII.
Expresia analitică a fazelor 2 şi 2 la care mişcarea relativă în jos, respectiv în sus
încetează, se obţine din ecuaţiile (3.113) şi (3.114), având în vedere că în momentul t2 avem
 j  0 , iar în momentul tII s  0 . Astfel:
 sin(    )  2  1 
  r(sin  2  sin 1 )  g 0
 cos(      )  
 2r
sin 2  sin1   sin(    )  2  1 
g cos(      )
sin(    )
k sin  2  sin 1    2  1 
cos(      )
sin(    )
sin  2  sin 1   2  1 
k cos(      )
sin  2  sin 1  cos 1  2  1 
sin  2  sin 1   2 cos 1  1 cos 1
Deci:
sin  2   2 cos 1  sin 1  1 cos 1 (3.121)
Similar, pentru s  0 se obţine:
sin 2  2 cos 1  sin 1  1 cos 1 (3.122)
Ecuaţiile transcendente (3.121) şi (3.122) permit determinarea fazelor 2 şi 2.
Viteza relativă atinge valoarea maximă în momentele când   0 . La deplasările
0
în jos viteza maximă o avem în momentul t a '  , iar la deplasările în sus în momentul

2   0
t A'  .
1 
194 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Având în vedere acest lucru şi utilizând relaţiile (3.113) şi (3.114) obţinem


următoarele expresii pentru determinarea valorilor maxime ale vitezelor relative:

 sin     0  1 
(  j )max   r sin  0  sin 1   g
cos       
(3.223)

 sin    2   0   1 
( s )max   r sin 0  sin 1   g  (3.124)
 cos       
Expresiile pentru determinarea mărimii deplasărilor relative în jos le obţinem prin
integrarea formulei (3.113) în limitele de la t1 la t2, iar pentru deplasarea în sus prin
integrarea formulei (3.114) în limitele de la tI la tII.
După transformări avem:
 
 j   r cos 1  cos  2   2  1  sin 1   2  1 2 cos  0  (3.125)
1
 2 
 
 s   r cos 1  cos 2   2   1  sin 1   2   1 2 cos 0  (3.126)
1
 2 
Viteza medie de deplasare a punctului în lungul sitei vm şi viteza medie de
deplasare relativă vs le determinăm cu formulele:
s   j
vm   (3.127)
2
s  j
vs   (3.128)
2

3.3.9.3. Regimul cinematic al sitelor plane când acţionează şi un curent de aer.


Presupunem că asupra particulei acţionează şi un curent de aer de viteză “u” sub
unghiul “” faţă de orizontală (fig. 3.58)
Forţele care acţionează asupra particulei de pe sită în prezenţa curentului de aer
sunt:
G = mg - greutatea particulei;
N - reacţiunea normală;
Ff = N - forţa de frecare;
Fi  m r 2 cos t - forţa de inerţie ce acţionează pe direcţia (-x x);
Forţele care acţionează asupra particulei pentru cele două intervale de mişcare sunt
orientate conform fig. 3.59. a şi b).
R - forţa cu care acţionează curentul de aer;
a
Rk S ( u  v0 )2 (3.129)
g
unde: k - este coeficientul de rezistenţă a aerului;
a - greutatea specifică a aerului;
195
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

S - secţiunea medie a particulei;


u - viteza curentului de aer;
v0 - viteza proprie a particulei.

Fig. 3.58 - Sită plană funcţionând în prezenţa unui curent de aer înclinat

a) b)
Fig. 3.59 - Distribuţia forţelor care acţionează asupra unei particule ce se află pe sită în
prezenţa unui curent de aer:
a - pentru intervalul din stânga (particula urcă - mişcarea relativă în sus); b - pentru intervalul din
dreapta (particula coboară - mişcarea relativă în jos)

Ecuaţiile diferenţiale ale deplasării relative a materialului pe suprafaţa sitei pe


direcţia (+ -) vor fi:
- pentru intervalul din stânga (particula se deplasează în sus):
d 2
m  Fi cos     G sin   F f  R cos(    ) (3.130)
dt 2
196 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

N  Fi sin     G cos   R sin(    )  0 (3.131)


- pentru intervalul din dreapta (particula se deplasează în jos):
d 2
m  Fi cos     G sin   F f  R cos(    ) (3.132)
dt 2
N  Fi sin     G cos   R sin(    )  0
Reacţiunea normală şi forţa de frecare pentru cele două intervale vor fi:
N  Fi sin     G cos   R sin(    ) (3.133)
F f   Fi sin     G cos   R sin(    ) (3.134)
Înlocuind expresia forţei de frecare (3.134) în ecuaţiile de mişcare (3.130) şi
(3.132) se obţine:
- pentru mişcarea relativă în sus:

d 2 sin 
m  Fi cos     G sin   R cos(    )  G cos   Fi sin(    )  R sin(    )
dt 2 cos 

d 2 Fi cos       G sin(    )  R cos(      )


m  (3.135)
dt 2 cos 
- pentru mişcarea relativă în jos:

d 2 sin 
m  Fi cos     G sin   R cos(    )  G cos   Fi sin(    )  R sin(    )
dt 2 cos 

d 2 Fi cos       G sin(    )  R cos(      )


m  (3.136)
dt 2 cos 

Expresia generală a mişcării relative a materialului faţă de sită se poate scrie:


d 2 Fi cos       G sin(    )  R cos(      )
m  (3.137)
dt 2 cos 

Înlocuind expresiile forţelor Fi şi G se obţine:


d  2
cos      sin(    ) cos(      )
m  m 2 r cos t  mg R
dt 2 cos  cos  cos 
sau:
d 2 cos(      )  2 sin(    )  R cos(      ) (3.138)
  r cos t  g 
dt 2 cos   cos(      )  m cos(      )
Ca şi în cazul mişcării particulei pe site fără curent de aer se fac următoarele
notaţii:
- pentru mişcarea relativă în sus (+) (semnul +):
cos(      ) sin(    ) R cos(      )
  şi g   pa (3.139)
cos  cos(      ) m cos(      )
197
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

- pentru mişcarea relativă în jos (-) (semnul -):


cos(      ) sin(    ) R cos(      )
  şi g   qa (3.140)
cos  cos(      ) m cos(      )
Ecuaţiile diferenţiale ale mişcării relative vor fi:
- pentru mişcarea în sus:
1 d 2 
  s  r 2 cos t  pa (3.141)
 dt 2
- pentru mişcarea în jos:
1 d 2 
  j  r 2 cos t  qa (3.142)
 dt 2
Grafic părţile din dreapta egalităţilor (3.141) şi (3.142) se prezintă ca diferenţe ale
ordonatei cosinusoidei r 2 cos t a acceleraţiei sitei şi dreapta f3 - f3 respectiv f4 - f4 (fig.
3.60)
Faţă de “p” de la sitele fără curent de aer, mărimea “p a” este mai mare (pa > p)
ceea ce are ca efect reducerea acceleraţiei la mişcarea în sus. În schimb mărimea q a < q,
ceea ce are ca efect mărirea acceleraţiei la mişcarea de coborâre.
d 2
Ca şi în cazul anterior, acceleraţia pentru mişcarea relativă în sus şi respectiv
dt 2
în jos vor fi nule pentru situaţia când dreptele f3 - f3, respectiv f4 - f4 vor fi tangente la

cosinusoida r 2 cos t (pentru t  k , k = 0, 1, 2...), adică:
2

Fig. 3.60 - Viteza şi acceleraţia relativă a unei particule pe sită, în


prezenţa unui curent de aer.

- pentru mişcarea în sus:


 sa
2
r  pa
sau:
198 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

sin(    ) R cos(      )
 sa
2
rg 
cos(      ) m cos(      )
1 sin(    ) R cos(      ) 
 sa  
r  cos(      ) m cos(      ) 
 g (3.143)

şi turaţia:
30 1  sin(    ) R cos(      ) 
nsa  
 r  cos(      ) m cos(      ) 
 g (3.144)

- pentru mişcarea în jos:


 2ja r  qa
sau:
sin(    ) R cos(      )
 2ja r  g 
cos(      ) m cos(      )
1 sin(    ) R cos(      ) 
 ja  
r  cos(      ) m cos(      ) 
 g (3.145)

şi turaţia:
30 1  sin(    ) R cos(      ) 
n ja  
 r  cos(      ) m cos(      ) 
 g (3.146)

Se disting următoarele regimuri:


1 - pentru  < sa (n < nsa) - nu există mişcarea materialului în sus;
1 - pentru  < ja (n < nja) - nu există mişcarea materialului în jos;
2A - pentru ja <  <sa (nja < n < nsa) - deplasarea materialului este numai în jos;
3A - pentru sa < < ja (nsa < n < nja) - deplasarea materialului este numai în sus;
4Aj - pentru  > sa > ja - deplasarea materialului este în jos şi în sus, dar mai
mult în jos;
4As - pentru  > sa > ja - deplasarea materialului este în jos şi în sus, dar mai
mult în sus.
Regimul de funcţionare cu desprinderea particulei de pe sită se realizează când
reacţiunea normală se anulează (N = 0). Conform relaţiei (3.133), condiţia de mai sus se
poate scrie:
N   Fi sin     G cos   R sin(    )  0
sau:
 mr 2 cos t sin     R sin(    )  G cos 
R sin(    )  mg cos 
 mr 2 cos t 
sin   
Pentru t  (2k  1)   (k = 0, 1, 2...), rezultă viteza unghiulară de desprindere:
199
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

R
sin(    )  g cos 
 0a  m (3.147)
r sin   
Desprinderea are loc când  > 0a (n > n0a).

3.3.9.4. Tipuri constructive.

3.3.9.4.1. Harfa
Cel mai simplu mod de curăţire al cerealelor de corpurile străine, având la bază
diferenţa de mărime, se realizează prin curgerea acestora peste o suprafaţă planã fixă de
separare, aşezată înclinat cu un unghi  faţă de orizontală, numită harfă. Ea este foarte mult
utilizată la bazele de recepţie şi colectare a cerealelor.
În operaţiile de transport realizate cu şnecuri sau
benzi transportoare, sunt intercalate suprafeţe de
separare fixate pe rame metalice, sau din lemn,
alimentate la partea superioară, în vederea curăţirii
cerealelor, fig. 3.61.
Harfa este formatã dintr-o ramă metalică sau
din lemn (3), pe care se fixează o suprafaţă de
separare (2), înclinată cu unghiul  faţă de orizontalã,
fig. 3.62.
Prin separare se obţin două fracţiuni: un
Fig. 3.61 - Harfa cernut C, constituit în marea majoritate a cazurilor din
1- punct de alimentare; 2 - suprafaţă corpuri strãine mici şi un refuz R constituit din
de separare; 3 - ramă din lemn. cereala supusă curăţirii.

Fig. 3.62 - Utilizarea harfei.


1 - şnecuri mobile; 2- vrac cu cereale curăţate; 3 - cernut; 4 - cereale în vrac.

Eficienţa separării la harfă este influenţată de următorii factori:


- unghiul  de înclinare al suprafeţei de separare;
- debitul de cereale, respectiv grosimea stratului de cereale pe sită;
- forma orificiilor suprafeţei de separare;
- lungimea drumului parcurs între alimentare şi evacuare;
- coeficientul de penetraţie al suprafeţei de separare sau suprafaţa utilã;
- umiditatea cerealelor.
200 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Cu cât valoarea unghiului  este mai mică, depăşind evident unghiul de curgere
, cu atât eficienţa separării este mai mare. Practic  se ia între 35 şi 40°.
Debitul de cereale, respectiv încărcarea specifică, se găseşte într-un raport invers
proporţional cu eficienţa separării. Cu cât este mai mare debitul, cu atât mai mare este
încărcarea specifică şi grosimea stratului de cereale pe suprafaţa de separare. În acest mod
scade probabilitatea ca o particulã de cernut să întâlnească un orificiu, în drumul parcurs de
la alimentare spre evacuare. Încărcarea specifică utilizată la curăţirea cerealelor cu harfa
este de q = 150 Kg/m2 oră.
Forma orificiilor influenţează eficienţa separării. La harfă se preferă orificii
alungite de formã dreptunghiulară, aşezate cu axa longitudinală pe direcţia de deplasare a
cerealelor. De regulă se folosesc orificii de 2 - 3,5 x 35 mm.
Cu cât lungimea drumului dintre alimentare şi evacuare este mai mare cu atât
creşte eficienţa separării. La bazele de recepţie a cerealelor harfele au lungimi de 1,5 - 2 m.
Cu cât este mai mare suprafaţa utilă, cu atât creşte eficienţa separării.
Umiditatea cerealelor influenţează eficienţa separării prin modificarea
coeficientului de frecare al seminţelor pe suprafaţa de separare. Creşterea umidităţii
determină creşterea frecãrii şi scăderea vitezei de deplasare a cerealelor, în consecinţă,
pentru aceeaşi înclinare , eficienţa creşte cu creşterea umidităţii.

3.3.9.4.2. Ciurul
Ciurul, considerat drept cel mai simplu utilaj folosit la curăţirea cerealelor, face
parte din categoria utilajelor de separare cu suprafeţe plane aflate în mişcare oscilantă
alternativă.

Fig. 3.63 - Ciurul:


1- cadru de susţinere; 2 - suprafeţe de separare; 3 - lamele elastice; 4 - clapetă articulată; 5 - racord
de alimentare; 6 - fusuri excentrice; 7 - roată de acţionare; 8 - electromotor; 9 - tije elastice; 10 -
racorduri de evacuare a cernutului; 11 - racord de evacuare refuz; 12 - ciorapi; 13 - tremie
colectoare cernut; 14 - cadru suport.

Descriere. In fig. 3.63 sunt prezentate părţile componente ale ciurului.


Cadrul de susţinere (1), care poate fi din lemn sau metal, susţine prin intermediul a
patru lamele elastice (3) cadrul suport (14) al suprafeţelor de separare (2). Separarea poate
fi realizată prin două până la şase suprafeţe de separare aşezate consecutiv. Înclinarea
suprafeţelor de separare variazã între 5 şi 15°.
201
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Reglarea grosimii stratului de cereale pe ciur, dar mai ales uniformizarea lui pe
toatã lăţimea acestuia, se realizeazã cu ajutorul clapetei articulate (4).
Electromotorul (8), transmite mişcarea de rotaţie arborelui cu excentric printr-o
transmisie cu curele trapezoidale, prin intermediul roţii (7). Acesta transformă mişcarea de
rotaţie într-o mişcare alternativă pe direcţia orizontală, transmisă prin tijele elastice (9),
cadrului (14). Mecanismul cu excentric determină o mişcare orientată în timpul rotirii în
toate direcţiile. Tijele elastice pot fi înlocuite cu tije rigide, cu condiţia prezenţei unei
articulaţii în punctul de fixare pe cadrul suport site (14).

Funcţionare. Cerealele alimentate prin racordul (5), cad pe suprafeţele de separare


(2), trecând pentru uniformizarea grosimii, pe sub clapeta articulată (4). Datorită înclinării
cu 5 - 15° a suprafeţelor de separare şi mişcării oscilante alternative, cerealele se deplaseazã
spre evacuare.
În funcţie de numărul de suprafeţe de separare se obţine un anumit număr de
cernuturi şi un refuz.
În cazul ciurului prezentat, rezultă două cernuturi şi un refuz, care sunt evacuate

Fig. 3.64 - Schema cinematică:


1 - electromotor; 2,3 - roţi de curea; 4 - lagăre; 5 - lamele; 6 -
excentric; 7 - roţi cu contragreutăţi.
prin intermediul unor ciorapi din material textil, făcând legătura între tremia separatorului,
mobilă, şi racordurile de evacuare (10) şi (11), fixe.
Schema cinematică de acţionare, este prezentatã în fig. 3.64.
Folosind acest sistem se obţin mişcări alternative de oscilaţie cu o frecvenţă
cuprinsã între 350 - 400 oscilaţii / minut şi o amplitudine de 5 - 20 mm.
Ciurul poate fi folosit şi pentru cernerea produselor rezultate la măcinarea grâului
şi porumbului la morile de capacitate mică de prelucrare. În măcinişul porumbului sortarea
mălaiului se realizeazã în marea majoritate a cazurilor cu ciurul.
Pentru echilibrarea arborelui cu excentric (4), se folosesc roţile cu contragreutăţi
(7).
202 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

3.3.10. Site cu mişcare plan circulară.

3.3.10.1. Elemente generale.


Sitele cu mişcarea plan circulară se compun din mai multe pachete de rame
suprapuse, pe care se montează sitele propriu-zise pe un cadru metalic, care are şi rol de
susţinere şi de echilibrare a unui mecanism liber oscilant.
Deci pachetul constituie o unitate care poate fi formată din 2, 3, 4 sau mai multe
rame. Aşezarea ramelor poate fi în paralel,
serie sau combinat.
Comparativ cu celelalte tipuri de
site, sitele cu mişcare plan circulară au
avantajul că asigură o suprafaţă mare de
cernere într-un spaţiu relativ redus (fiind
dezvoltate de verticală).
Aceste site servesc la sortarea
seminţelor în mai multe fracţiuni, funcţie
de grosime sau pentru cernerea produselor
Fig. 3.65 - Site cu mişcare plan circulară: măcinate cu separarea în funcţie de
a - cu un corp; b - cu două corpuri mărimea particulelor.
După numărul de corpuri de
cernere există: site cu un singur corp (fig. 3.65 a) sau cu două corpuri (fig. 3.65 b). După
modul de rezemare sunt: site plane suspendate (fig. 3.66 a); liber-oscilante (fig. 3.66 b) şi
pendulare (fig. 3.66 c).

Fig. 3.66 - Tipuri de site cu mişcare plan circulară:


a - suspendate; b - liber oscilante; c - pendulare.

Mişcarea plan circulară este realizată, de regulă, de un mecanism cu excentric


suspendat de tavan (fig. 3.67). Mişcarea de rotaţie primită de roata de curea (2) este
transmisă prin intermediul arborelui vertical (1) unui disc (r) excentric faţă de axul (1); prin
intermediul discului (r), se montează un arbore scurt (3) care se roteşte în cadrul sitei prin
intermediul lagărului (5). În acest fel se asigură o mişcare de rotaţie plan circulară a
pachetului de rame (7) faţă de axul (1).
O serie de contragreutăţi (4) realizează echilibrarea forţelor centrifuge ale acestora
(Fc) cu cele ale pachetelor cu rame (Fp).
Cele două forţe centrifuge se exprimă prin relaţiile:
203
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fp  m p 2 rp , [N] (3.148)
şi
Fc  mc 2 rc , [N] (3.149)
în care:
mp - masa pachetelor de site
încărcate, kg;  - viteza unghiulară a
sitei, în sec-1;
rp - raza cercului descris de
centrul de greutate al pachetului în
sistem, în m;
mc - masa contra-greutăţilor,
kg; rc - distanţa de la centrul de masă
al contragreutăţilor la axa de rotaţie,
în m.
Egalând cele două forţe
rezultă:
m p rp  mc rc (3.150)
În situaţia variaţiei masei
pachetului de rame, funcţie de
încărcare, arborele vertical lung se va
abate de la poziţia verticală, deviaţie
ce va fi proporţională cu această Fig. 3.67 - Schema de principiu a sitelor cu
modificare. În acelaşi timp însă, se mişcare plan circulară:
schimbă şi raza centrului de masă a 1 - arbore vertical; 2 - acţionare; 3 - arbore scurt; 4 -
pachetului cu rame, echilibrându-se contra-greutăţi; 5 - lagăr; 6 - direcţia forţelor
centrifuge; 7 - ramă cu site; 8 - centrul de greutate al
forţele centrifuge ale pachetului cu
maşinii; 9 - centrul de greutate al contra-greutăţilor
cele ale contragreutăţilor, dispărând
vibraţia. Studiul mişcării seminţei pe
suprafaţa de clasare plană are în vedere
realizarea a cât mai multe contacte cu Fi Ff
aceasta, trecerea seminţelor de dimensiuni
mici prin ochiurile sitei şi deplasarea
continuă a seminţelor în direcţia evacuării. G
Pentru realizarea deplasării
relative a seminţelor pe sită, este necesar
ca forţa de inerţie Fi să fie mai mare decât Fig. 3.68 - Particula pe sită
forţa de frecare Ff. Considerând valorile
absolute ale acestor forţe, condiţia de deplasarea a seminţei, în forma cea mai generală (fig.
3.68) se poate scrie:
Fi  F f ; m a   m g ; a   g (3.151)

Dar: a   2 r , deci  2 r   g şi:


g
  (3.152)
r
204 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

sau:
30 g
n  (3.153)
 r
Există o corelaţie între excentricitatea r şi turaţia optimă. La o excentricitate r =
40...50 mm, turaţia optimă va fi de 140...180 rot/min. Calculele s-au efectuat în condiţiile
unei particule izolate. În realitate, pe suprafaţa sitei particulele formează un strat de grosime
h, iar turaţia optimă are valori mai mari (tabelul 3.20)
Tabelul 3.20
n, rot/min 180 200 225 275 300
r, mm 50 45 40 35 30
Pentru construcţii uzuale, r = 45 mm, astfel că turaţia optimă este (200 - 220
rot/min).

3.3.10.2. Acţionarea sitelor plane cu mişcare plan circulară.


După construcţia corpurilor sitelor cu mişcare plan circulară există două variante
principale:
a) sub formă de pachet, la care corpul este alcătuit din rame cu site aşezate una
peste alta şi asamblate la partea superioară cu ajutorul şuruburilor;
b) sub formă de dulap, în care ramele cu site sunt introduse ca nişte sertare.
În fig. 3.69 este prezentată construcţia unei site cu mişcare plan circulară cu două

Fig. 3.69 - Sită cu mişcare plan circulară tip pachet:


1 - dispozitiv de alimentare prin care materialul este condus la site; 2 - corp cu site; 3 - ramă
metalică principală; 4 - cabluri de suspendare a ramelor metalice principale de planşeul clădirii; 5 -
lagăr superior; 6 - arbore drept; 7 - arbore cu contragreutăţi; 8 - lagăr inferior; 9 - canale pentru
eliminarea produselor din utilaj; 10 - tub flexibil; 11 - şuruburi pentru asamblarea ramelor sitelor.
205
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

corpuri sub formă de pachet cu arbore de acţionare suspendat.


Acţionarea sitelor plane prin partea superioară constituie un caz caracteristic de
lăgăruire a unui arbore vertical.
În fig. 3.70 şi fig. 3.71 se prezintă soluţiile constructive pentru lagărul de
suspendare, respectiv pentru mecanismul cu excentric şi contragreutăţi a unei site cu
mişcare plan circulară cu 48 site montate în grupe de 12 site pe o ramă.

Fig. 3.70 - Lagăr superior


Arborele de acţionare, împreună cu contragreutăţile sunt suspendate prin
intermediul unui lagăr superior, care trebuie să permită rotiri în lagăr în vederea eliminării
efectelor momentelor în încastrare asupra rulmenţilor (fig. 3.70). În partea superioară este
folosit un rulment oscilant cu bile sau cu role butoi pe două rânduri şi un rulment axial care
preia greutatea arborelui de
acţionare inclusiv a contra
greutăţilor.
Arborele cu excentric
este prevăzut cu un rulment
oscilant cu role butoi pe două
rânduri, supus unor forţe
centrifuge ridicate.
Ungerea rulmenţilor
din lagărul superior se
realizează într-o baie de ulei,
iar rulmentul din lagărul
inferior se unge prin circulaţie
de ulei. Uleiul este împins prin
bucşa B în sus cu ajutorul unui
canal elicoidal executat pe
arborele excentric, fiind
introdus în rulment şi apoi se
scurge din nou în baie.
În fig. 3.72 este
prezentată construcţia unei site Fig. 3.71 - Mecanism cu excentric şi contragreutăţi
206 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
207
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

cu mişcare plan circulară tip dulap. Aceasta constă din dulapul metalic (1), mecanismul cu
excentric (2), electromotorul (3), dispozitivul de alimentare şi distribuţie (4) şi dispozitivele
de evacuare (5).
Dulapul cu structură metalică de rezistenţă, este împărţit în patru compartimente.
Ramele cu site şi ramele colectoare se introduc pe glisiere până la peretele despărţitor. În
partea exterioară ramele sunt menţinute în poziţie de lucru de către peretele interior al
uşilor.
Pe capacul dulapului sunt dispuse patru dispozitive de alimentare - distribuţie, în
care amestecul iniţial ajunge din buncărul de alimentare prin ciorapi din material textil.
Mecanismul cu excentric al sitei (fig. 3.73) constă din arborele (1) care trece prin

Fig. 3.73 - Mecanismul cu excentric al sitei tip dulap


208 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

interiorul unei ţevi fixată la rama dulapului, roata de curea (2), două contragreutăţi (3) cu
mase schimbabile (4) şi (5) şi două lagăre cu rulmenţi - superior (6) şi inferior (9).
Corpurile carcaselor lagărelor cu rulmenţi sunt fixate cu ajutorul şuruburilor pe flanşele
tubului central. Forţele radiale sunt preluate de doi rulmenţi cu role (7), iar forţele de
greutate a arborelui excentricului cu contragreutăţi de către un rulment axial (8) amplasat în
lagărul superior.
Arborele cu contragreutăţi este acţionat prin intermediul unei transmisii cu curele
trapezoidale de la un electromotor montat pe suporţi, fixaţi deasupra dulapului. Arborele cu
contragreutăţi se poate roti cu turaţii diferite (180; 200; 220 şi 250 rot/min), schimbând
roata de curea de pe arborele electromotorului.
Schimbând greutatea maselor excentrice se pot stabili diferite raze a mişcării de
oscilaţie plan circulare (30 - 50 mm).

3.3.10.3. Variante constructive de site cu mişcare plan circulară.


Sub aspectul condiţionării materiilor prime, aceste site interesează în special
pentru operaţia de sortare, procedeu practicat pentru separarea orzului în patru sorturi la
fabricarea malţului.
Sita plană cu rame scurte de tipul 812 (fig. 3.74) este alcătuită din două pachete
a câte 12 rame cu site de pasaj. Acestea sunt susţinute printr-un cadru cu rame laterale
verticale şi cu rame orizontale, de un schelet interior. Strângerea sitelor se realizează cu
ajutorul unor tiranţi.
Mişcarea de rotaţie este transmisă de către grupul de acţionare, suspendat pe o
grindă din tavan, printr-un arbore, la sistemul cu excentric şi contragreutăţile de echilibrare
ale maşinii.

Fig. 3.74 - Sită plană de tip 812:


1 - roată de acţionare; 2 - suport; 3 - arbore; 4 - cutie de echilibrare; 5 - contragreutăţi; 6 - cadru
pentru rame; 7 - rame; 8 - cleme; 9 - tijă elastică; 10 - fund colector; 11 - gură de evacuare;
12 - cutie metalică; 13 - ramă metalică; 14 - ramă laterală; 15 - tirant; 16 - şuruburi de fixare;
17 - şurub; 18 - capac; 19 - poliţă de fixare ciorapi.
209
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Cadrul sitelor este suspendat de grindă prin intermediul tijelor elastice din bambus
sau lemn de corn fixate cu ajutorul unor cleme. Sitele sunt alimentate prin poliţa (19). Sub
pachetul de site se găseşte rama de colectare a celor 8 fracţiuni de măciniş. Evacuarea are
loc prin gurile (11) la conductele (12).
Suprafaţa netă de cernere a acestei site este de 20 m 2, excentricitatea 45 mm,
turaţia 220 rot/min, puterea mecanică 2 kW. Dimensiuni de gabarit: 3650 x 1111 x 3220
mm.
Sita de tipul 612 funcţionează pe aceleaşi principii, având 6 pasaje şi o suprafaţă
netă de cernere de 15 m2.
Separatorul de coji tip MIS. O sită suspendată cu mişcare circulară, ce asigură
sortarea în 7 fracţiuni, este folosită în industria uleiurilor vegetale, pentru materialul
descojit rezultat din toba de spargere.
Separatorul de coji tip MIS este format din două utilaje distincte: sita plană cu
mişcare plan circulară (fig. 3.75 a) şi separatorul pneumatic (fig. 3.75 b). Sita plană serveşte
la separarea fracţiunilor după mărime, iar separatorul pneumatic la separarea cojilor pe baza
proprietăţilor aerodinamice. Ea este alcătuită dintr-o carcasă cu trei site suprapuse,
suspendată de tavan prin patru cabluri de oţel. Acţionarea pentru realizarea mişcării de
rotaţie oscilantă şi echilibrarea cu contragreutate centrală, este soluţionată la fel ca şi în
cazul maşinii descrise mai înainte.
Fiecare sită, confecţionată din tablă de oţel cu grosimea de 1 mm, are ochiuri de
dimensiuni crescătoare şi anume: rândul superior de 6,5 şi 7 mm; cel mijlociu de 4,5 şi 5
mm; cel inferior de 2,5 şi 3 mm. Pe primele două site, orificiile cu aceleaşi dimensiuni sunt
distribuite pe 2/3, respectiv 1/3 din lungimea sitei, iar pe ultima sită, orificiile cu aceleaşi
dimensiuni sunt distribuite pe zone egale ca lungime (fig. 3.75 c).
Sub fiecare sită, pe porţiunile cu orificii cu aceleaşi dimensiuni, se găsesc planuri
înclinate. Alimentarea are loc prin gura (1) (fig. 3.75 a), pe porţiunea cu ochiuri de 6,5 mm
a sitei superioare (zona 1a şi 1b).
Fracţiunile de dimensiuni mici, respectiv coaja spartă şi miezul, trec prin sită şi
cad pe sita următoare 2 (zona 2a şi 2b) cu orificiile de 4,5 mm. Refuzul trece pe sita 1 cu
ochiuri de 7 mm (zona 1c), unde are loc o nouă separare, refuzul căzând în sacul 1
(fracţiunea 1). Cernutul de la această sită cade tot pe sita 2. Procesul de separare se repetă
obţinându-se în final 7 fracţii. Fracţiunile separate în compartimentele 1...6 ajung în
separatorul pneumatic cu aspiraţie pentru continuarea separării.
Separatorul pneumatic (fig. 3.75 b) are camera de aspiraţie despărţită pe lungime
în trei compartimente, iar pe lăţime în şase camere de aspiraţie (I…VI). Pentru eliminarea
mai avansată a cojii din miezul trecut la fabricaţie, ca şi pentru recuperarea cât mai bună a
miezului antrenat de coji se folosesc separatoare suplimentare, pentru controlul procesului.
Aceste separatoare sunt de aceiaşi construcţie cu sitele plane şi separatoarele pneumatice
descrise mai sus, având însă orificiile modificate. În separatoarele de control se introduce
amestecul de miez şi coajă din compartimentele (6) şi (7) precum şi coaja din
compartimentul (5) al separatorului pneumatic.
Sita construită în ţara noastră are o lăţime de 700 mm, excentricitatea oscilaţiilor
45 mm, turaţia 180 rot/min, suprafaţa totală 11,5 m2, puterea motorului de acţionare 4,5
kW.
Pentru industria morăritului, se folosesc pachete de rame denumite şi plansichtere.
În principiu o sită plană circulară de acest gen se compune din racord pentru aspiraţie (1)
(fig. 3.76), acţionarea (2), tija de suspendare a racordului pentru alimentare (3), ştuţ de
210 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ
211
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

alimentare, respectiv cutia


pentru aspiraţie (4), suport
pentru fixarea legăturilor elastice
de alimentare (5), furtun pentru
alimentare (6), tijă de susţinere
(7), cadru de strângere (8), jug
(9), pachet cu rame (10), furtun
pentru evacuare produs (11),
cutie pentru evacuare produs
(12).
În ţara noastră se
folosesc, în industria morăritului,
următoarele tipuri de site plane:
- cu rame lungi şi formă
dreptunghiulară, având 4 sau 6
pasaje; acestea realizează o
încărcare specifică de 500 kg/m2
în 24 ore;
- cu rame scurte şi formă
dreptunghiulară, având 6 sau 8
pasaje; se asigură o
productivitate de 900 kg/m2 în
24 ore;
- cu rame scurte de mare
capacitate, de tipul SG6/8, având
6 compartimente a câte 18 rame
cu site; acestea realizează Fig. 3.76 - Sită plană cu mişcare plan circulară
încărcări specifice de 1200 1 - racord pentru aspiraţie; 2- acţionare; 3 - tijă; 4 - ştuţ
kg/m2 în 24 ore; de alimentare; 5 - suport; 6 - furtun de legătură; 7 - tijă de
- cu rame pătrate de mare susţinere; 8 - cadru de strângere; 9 - jug; 10 - pachet de
capacitate, având compartimente rame; 11 furtun pentru evacuare produs; 12 cutie de
a câte 18...24 rame cu site. evacuare.

3.3.11. Site cu mişcare vibratorie.


Efectul de separare al acestora este mai bun decât cel al sitelor înclinate cu mişcare
oscilatorie, datorită numărului mai mare de oscilaţii în unitatea de timp (până la 2200
oscilaţii/min), cât şi al unghiului sitelor.
Se execută de cele mai multe ori, de tip etajat, mai multe site fiind suprapuse în
aceeaşi casetă, fiind diferite mărimea ochiurilor şi uneori înclinarea lor.
După modul de producere al vibraţiilor şi caracteristicile lor, sitele vibrante de uz
general destinate clasării materialelor granulare se clasifică astfel:

3.3.11.1. Site de inerţie (vibroinerţie).


Vibraţiile sunt produse de un mecanism cu un arbore cu mase excentrice, sprijinit
de două lagăre de cadrul mobil (fig. 3.77)
212 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Cadrul mobil se mişcă după o traiectorie eliptică, iar amplitudinea vibraţiilor


variază în raport invers proporţional cu încărcarea cadrului mobil şi este reglabilă prin
modificarea mărimii sau
poziţiei maselor excentrice.
Amplitudinea oscilaţiilor
nu este constantă, ea
depinzând, pentru o
construcţie de sită dată, de
cantitatea de material cu care
se alimentează sita. La supra-
încărcarea sitei, amplitudinea
vibraţiilor scade, vibraţiile tind
Fig. 3.77 - Sită de inerţie să se amortizeze şi eficienţa
cernerii scade. La scăderea încărcării sitei, eficienţa cernerii scade de asemenea, ca urmare
a creşterii amplitudinii oscilaţiilor şi deci a creşterii vitezei materialului pe sită (particulele
sărind peste ochiurile sitei). La aceste site este nevoie deci de o alimentare corectă cu
material.
Sistemul elastic este alcătuit din arcuri elicoidale, iar sita propriu-zisă se reazemă
pe o serie de distanţiere, fiind întinsă cu ajutorul unui dispozitiv.
Antrenarea vibratorului mecanic se
face prin intermediul curelelor trapezoidale de
la un motor electric, montat pe cadrul fix al
separatorului.
Utilajele care funcţionează pe acest
principiu, indiferent dacă sunt utilizate pentru
precurăţire sau pentru curăţirea finală se mai
numesc şi ciururi vibratoare.
Pentru studiul separatorului vibrator
cu inerţie se consideră acesta ca fiind un
mecanism format din mase excentrice
neechilibrate, cu sita înclinată cu unghiul 
faţă de orizontală şi rezemată pe un sistem
elastic, cu patru arcuri cu rigiditate totală k =
Fig. 3.78 - Mecanismul de producere a 4k1 în care k1 este rigiditatea unui arc elicoidal
vibraţiilor (fig. 3.78).
Condiţia de desprindere a seminţelor
pe sită se poate determina ţinând seama de condiţiile de funcţionare ale ciurului. Forţa care
realizează vibrarea sitei (fig. 3.78) este:
2
G G  n 
F  c  2r  c   r (3.154)
g g  30 
unde:
Gc - este greutatea maselor neechilibrate;
r - raza de rotaţie a maselor neechilibrate;
n - turaţia arborelui cu mase neechilibrate.
O poziţie oarecare a maselor neechilibrate în mişcarea de rotaţie este definită de
valoarea unghiului   t , astfel că forţa care realizează vibrarea sitei se poate
descompune astfel:
213
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Gc 2
F1  F cos t   r cos t (3.155)
g
G
F2  F sin t  c  2 r sin t (3.156)
g
Ecuaţia de mişcare a sitei după direcţia perpendiculară pe suprafaţa sa va fi:
Gm d 2 y
 F2  ky  Gm cos  (3.157)
g dt 2
unde:
Gm - este greutatea totală a sitei (inclusiv greutatea seminţelor de pe suprafaţa sa);
d2y
y - amplitudinea vibraţiilor; - acceleraţia sitei; ky - forţa elastică a sistemului de
dt 2
suspensie.
Pentru un calcul aproximativ termenii ky şi G cos  pot fi neglijaţi (acţionând în
sensuri opuse). În acest caz ecuaţia diferenţială (3.157) devine:
Gm d 2 y
 F2 (3.158)
g dt 2
sau:
Gm d 2 y Gc 2
  r sin  t
g dt 2 g
sau:
d2y
Gm 2
 Gc 2 r sin  t
dt
2
d y
dar  a - reprezintă acceleraţia ciurului pe direcţia perpendiculară pe sită. Deci:
dt 2
Gc 2
a  r sin  t (3.159)
Gm
iar amplitudinea vibraţiilor este:
Gc
y r sin  t (3.160)
Gm
respectiv:
y  y0 sin  t (3.161)
în care: y0 - reprezintă amplitudinea maximă a vibraţiilor.
Amplitudinea mişcării este deci condiţionată şi direct proporţională cu greutatea
Gc şi excentricitatea r a maselor neechilibrate şi invers proporţională cu greutatea G m a
ciurului (inclusiv greutatea seminţelor de pe sită).
Pentru ca seminţele să se desprindă de pe sită este necesar ca, cel puţin pentru
acceleraţia maximă a suprafeţei de clasare în direcţia deformării arcurilor ( sin t  1 ), forţa
214 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

de inerţie a seminţelor să fie mai mare decât componenta greutăţii seminţelor


perpendiculară pe sită, adică:
G Gc 2
 r  G cos  (3.162)
g Gm
în care: G - este greutatea unei seminţe.
Viteza unghiulară va trebui să fie:
Gm cos 
 (3.163)
Gc r
iar turaţia:
30 Gm cos 
n (3.164)
 Gc r
Sitele cu inerţie funcţionează în regim supracritic   p  7...10 , unde  p -
reprezintă pulsaţia proprie a sistemului elastic şi are expresia:
k
p  (3.165)
mm
unde:
k - reprezintă rigiditatea sistemului elastic pe care se sprijină cadrul mobil;
G
mm  m - este masa cadrului mobil, inclusiv masa seminţelor de pe sită.
g
La pornirea şi oprirea sitei, atunci când turaţia arborelui devine egală cu cea critică
(trecerea prin rezonanţă), amplitudinea vibraţiilor creşte foarte mult, arcurile de reazem
fiind solicitate foarte mult. Pentru a se evita pericolul ruperii arcurilor, se utilizează, la
unele construcţii perfecţionate de site, mase excentrice cu autoreglare (fig. 3.79).
Până la o anumită valoare nlim (care se poate regla) a turaţiei, mai mare decât
turaţia critică, forţa centrifugă dezvoltată de masă nu este capabilă să învingă rezistenţa
arcurilor şi centrul de masă al
acesteia rămâne în apropierea axei
în jurul căreia se face rotirea (fig.
3.79 a). În felul acesta, amplitudinea
oscilaţiei carcasei este nulă sau
foarte mică până la această valoare
nlim a turaţiei (fig. 3.80 b). Peste
valoarea nlim forţa centrifugă
dezvoltată de masa excentrică este
capabilă să învingă rezistenţa
arcurilor, comprimându-le.
Fig. 3.79 - Mase excentrice cu autoreglare Excentricitatea creată în
felul acesta (fig. 3.79 b) este
suficientă pentru a menţine forţa centrifugă dezvoltată de masa excentrică la o astfel de
valoare încât să asigure amplitudinea necesară a oscilaţiei sitei (fig. 3.80 b). După cum de
observă din fig. 3.80, în acest mod, în cazul pornirii sau opririi, se evită trecerea sitei prin
turaţia critică.
215
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fig. 3.80 - Variaţia amplitudinii oscilaţiei


ciurului cu turaţia:
a - vibrator fără autoreglare; b - vibrator cu
autoreglare
Dezavantajul principal al acestui tip de sită inerţială cu vibraţii circulare constă în
faptul că, împreună cu sita, vibrează cu aceiaşi amplitudine şi roata de curea, ceea ce
influenţează negativ comportarea transmisiei cu curele trapezoidale, îndeosebi a
transmisiilor scurte cum sunt cele utilizate în acest caz.
Frecvenţa este cuprinsă între 10 şi 30 Hz şi amplitudinea vibraţiilor de 0,8...10
mm. Sistemul de separare cu site vibratoare are 1...3 site cu ochiuri diferite, înclinate faţă
de orizontală cu unghiul  = 5...25 0.
Numărul tipurilor de site vibrante de inerţie este foarte mare, aceasta fiind în
funcţie de uzina constructoare. Dimensiunile nominale şi caracteristicile funcţionale sunt
indicate în STAS 9665/2-88.
Puterea motorului electric de acţionare a sitei cu inerţie (sau vibroinerţie) este:
P1  P2
Pm  c , (KW) (3.166)

Puterea necesară învingerii frecărilor în lagărele vibratorului se determină cu
relaţia:
df
P1   Gm (3.167)
2
în care:
Gm - greutatea totală a vibratorului (inclusiv greutatea seminţelor de pe sită);
 - frecvenţa oscilaţiilor (viteza unghiulară a arborelui vibratorului);
df - diametrul fusului de sprijin.
Puterea necesară întreţinerii mişcării de oscilaţie a vibratorului este dată de relaţia:
216 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

P2  F y  sin  , (kW) (3.168)


unde:
F - este forţa care realizează vibrarea;
y - amplitudinea vibraţiilor;
 = 12...150 - unghiul de defazaj între forţa perturbatoare şi deplasare.
Înlocuind relaţiile (3.167) şi (3.168), relaţia (3.166) devine:
df
 Gm   F y  sin 
Pm  c 2 , (kW) (3.169)

unde:
c = 1,15...1,20 - reprezintă coeficientul de rezervă de putere;
 = 0,7 - randamentul transmisiei mecanice.
Calculul arcurilor elicoidale ale sitei cu inerţie (sau vibrante) se desfăşoară astfel:
Deformaţia statică a arcurilor elicoidale sub greutatea cadrului mobil al ciurului va
fi:
Gm Gm
f st   (3.170)
k z k1
unde z - numărul arcurilor.
Conform relaţiei (3.165):
Gm 2
k p (3.171)
g

cu: p  (3.172)
7...10
În timpul funcţionării, cadrul mobil al sitei va efectua oscilaţii cu amplitudinea y,
arcurile fiind deformate între două valori extreme:
f d max  f st  y (3.173)
când cadrul mobil ajunge în poziţia limită inferioară şi
f d min  f st  y (3.174)
când cadrul mobil ajunge în limita superioară.
Corespunzător acestor deformaţii (săgeţi), se determină forţele, maximă şi minimă
care comprimă arcul:
Fmax  k1 f d max (3.175)
Fmin  k1 f d min (3.176)
Se poate continua calculul de rezistenţă al arcului elicoidal după metodologia
cuprinsă în STAS 7067-87.
Productivitatea sitelor vibratoare se determină cu formula:
Q  3600  B h V0 , (kg/h) (3.177)
în care: B - lăţimea sitei, în m;
h - înălţimea stratului de particule pe sită, în m;
V0 - viteza medie a particulelor, în m/s;
 - coeficientul de alunecare a particulelor pe sită ( = 0,5...0,7);
 - masa hectolitrică, în kg/m3.
217
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Variante constructive.
Sita vibratoare MIAG.
O variantă constructivă de sită vibratoare obişnuită (fig. 3.81 şi 3.82) se compune
din două site vibratoare suprapuse, una cu ochiurile mai mari decât produsul de curăţat -
pentru eliminarea impurităţilor grosiere şi cealaltă cu ochiurile mai mici - pentru
îndepărtarea prafului, nisipului şi a altor corpuri străine mici.

Fig. 3.81. Sita vibratoare.


1- racord de alimentare; 2 - buncăr; 3 - clapetă articulată; 4 - sistem de fixare rame; 5 - cadru
vibrator; 6 - suport; 7 - electromotor; 8 - tremie colectoare; 9 - racord de evacuare cernut;
10 - separator magnetic; 11 - racord evacuare cereale; 12 - canal de evacuare a impurităţilor mari;
13 - sfere din cauciuc; 14 - suprafeţe de separare; 15 - roţi cu contragreutăţi; 16 - fereastră de
vizitare; 17 - arcuri lamelare eliptice; 18 - lagăre; 19 - plăci de rezistenţă; 20 - lagăre;
21 - amortizoare din cauciuc.

Sita vibratoare se compune dintr-un suport metalic fix (6), pe care se sprijină prin
intermediul a patru arcuri elicoidale (23) cadrul vibrator (5). De cadru sunt fixate două
suprafeţe din tablă perforată (14), folosite la sortare, fixate cu un şurub ce strânge placa (4)
de cadrul (5). Aceste suprafeţe sunt prinse de rame din lemn prevăzute cu compartimente,
în care se mişcă sferele din cauciuc (13). Sferele se mişcă în spaţiul delimitat la partea

Fig. 3.82 - Mecanismul de producere a vibraţiilor


23 - arc elicoidal; 24 - umeri; 25 - tampon.
218 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

superioară de suprafeţele de separare, iar la partea inferioară de suprafeţele din tablă


perforată cu orificii mai mari decât al celor superioare.
Arborele de acţionare străbate cadru! metalic (5) şi plăcile de rezistenţă (19) prin
intermediul a două lagăre (20). Pe arbore se găsesc montate roţile cu contragreutăţi (15)
pentru echilibrare, iar în continuare arborele se sprijină pe două arcuri lamelare de formă
eliptică (17), prin intermediul lagărelor (18).
Mişcarea de rotaţie a electromotorului (7) este transmisă prin curea roţii (15) fixată
pe arborele (22). Mişcarea de rotaţie a arborelui este transformată în mişcare vibratorie şi
transmisă cadrului suport (5) prin intermediul lagărelor (20). Arborele care vibrează
împreună cu cadrul separatorului (5), se sprijină la cele două capete pe lagărele (18) fixate
cu şuruburi de arcurile lamelare eliptice (17). Aceste arcuri eliptice permit şi întreţin
vibraţiile cadrului, forma lor eliptică permiţând grade de libertate diferite pe cele două
direcţii ale axelor elipsei. Din acest motiv amplitudinea mişcării va fi maximă în plan
vertical şi minimă în plan orizontal. Aceste vibraţii asigură o mişcare inerţială preponderent
verticală pentru sferele din cauciuc (13), asigurând o curăţire perfectă a suprafeţelor de
separare.
Pentru echilibrarea forţelor care acţionează asupra axului, se folosesc roţile (15) cu
contragreutăţi (fig. 3.82).
Cadrul suport al suprafeţelor de separare, se sprijină pe cadrul metalic fix (6) prin
intermediul a patru profiluri metalice în formă de L 24, aşezate prin intermediul a patru
arcuri elicoidale (23), pe tampoanele (25).
Plăcile metalice (19) au rolul de a prelua eforturile mari care apar în cadrul (5), în
timpul funcţionării separatorului.
Funcţionare. Cerealele împreună cu impurităţile alimentate prin racordul (1), cad
în buncărul (2) de unde sunt distribuite uniform pe toată lăţimea cadrului (5), cu ajutorul
clapetei (3). Cadrul suport, împreună cu suprafeţele de separare (14) execută o mişcare de
vibraţie a cărei frecvenţă este de 1500-2000 oscilaţii/minut, cu o traiectorie de formă
eliptică cu axa mare verticală. Datorită înclinării şi mişcării de vibraţie, cerealele se
deplasează pe prima suprafaţă de separare, trecând prin ea. Impurităţile de dimensiuni mari
rămân ca refuz fiind evacuate prin canalul (12). Cerealele ajung pe cea de-a doua suprafaţă
de separare, având orificii cu dimensiuni mai mici decât a seminţelor, impurităţile mici trec
prin aceste orificii fiind colectate de tremia (8) şi evacuate prin racordul (9), iar cerealele
constituind refuzul acestei suprafeţe, trec prin racordul (11) peste separatorul magnetic (10)
care reţine impurităţile magnetice.
Acest separator se caracterizează printr-o încărcare specifică superioară
separatoarelor similare cu mişcare oscilantă. Încărcarea specifică la aceste tipuri de
separatoare este de aproximativ 1000 kg/cm lăţime de suprafaţă de separare într-o oră.
Sita vibratoare se caracterizează prin construcţie ermetică, nu degajă praf, consum
redus de energie şi efect bun de curăţire datorită forţelor de inerţie puternice generate de
oscilaţiile cu frecvenţă ridicată.
La capacităţi de curăţire a grâului de 6 t/oră, o astfel de maşină are o putere
instalată de 1,2 kW, masa 500 kg şi dimensiunile de gabarit 1660 x 1385 x 940 mm. Sitele
au o lungime de 1250 mm şi o lăţime de 1000 mm.

Vibroaspiratorul.
Este o variantă constructivă de precurăţitor pentru cereale şi seminţe de plante
oleaginoase ce funcţionează pe principiul combinat al separatorului cu mişcare vibratorie,
cât şi al proprietăţilor aerodinamice. Se construiesc cu trei site suprapuse, sau cu site duble.
219
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

La vibratorul cu trei site suprapuse (fig. 3.83), alimentarea se face prin gura de
alimentare de unde particulele cad pe distribuitorul conic vibrator (2). Acesta le
repartizează uniform pe întreaga suprafaţă de cernere a sitei superioare.
Separarea se efectuează prin trecerea peste caseta cu trei site suprapuse (3) din
care primele două au mărimi mai mari decât dimensiunile produselor ce trebuie precurăţite,
iar a treia are orificii mai mici decât acestea. Sitele vibroaspiratorului sunt confecţionate din
ţesături de sârmă, cu ochiuri de 15/15 mm, 12/12 mm şi de 3/3 mm. Unghiul de înclinare al
sitelor poate fi mărit în mers între 40 şi 140, în funcţie de umiditate, de conţinutul de corpuri
străine şi de capacitatea dorită. Caseta cu site este expusă unor vibraţii puternice, având
frecvenţa de 1500...2000 oscilaţii/min.
La suprafaţa conului vibrator particulele sunt expuse acţiunii unui curent puternic
de aer aspirat de către ventilatorul (4). Acesta, împreună cu impurităţile uşoare antrenate,
sunt suflate într-un ciclon. Aspiraţia se efectuează pe o fantă egală cu circumferinţa conului
vibrator, fiind astfel mai eficientă decât în situaţia fantelor corespunzătoare lăţimii sitei
întâlnite la alte maşini. Evacuarea seminţelor şi a impurităţilor se efectuează prin gurile (7)
şi (8).
Datorită vibraţiilor puternice, pericolul înfundării sitelor nu apare, nefiind necesare
dispozitive pentru curăţirea acestora.

Fig. 3.83 - Vibroaspirator


1 - cadru cu site; 2 - con vibrator; 3 - site; 4 - ventilator de aspiraţie; 5 - electromotor de acţionare
a sitelor; 6 - arc; 7 - gură de evacuare seminţe curate; 8 - gură de evacuare impurităţi mari.
220 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Vibroaspiratorul construit în ţara noastră are o productivitate de 50 t/h în cazul


precurăţirii seminţelor de floarea soarelui, având un conţinut de maximum 5 % impurităţi şi
umiditate de 8…16%. El asigură eliminarea a circa 50% din impurităţi.
Dimensiunile de gabarit: 4200 x 2200 x 4000 mm
Dimensiunile sitelor: 3245 x 1500 mm
Dimensiunile ochiurilor sitelor: 15 x 15 mm la sitele I şi II şi 3 x 3 mm la sita III.
Puterea ventilatorului: 11 kW şi a motorului de acţionare al sitelor: 2,5 kW.
Pentru productivităţi mici, se construiesc vibroaspiratoare cu ciururi duble, cu guri
separate de alimentare şi de aspiraţie. La montarea de ciururi duble de 2 x 1250 mm lăţime
şi un consum de aer de 300 m3/min, un astfel de agregat realizează o productivitate de 100
t/h. La lăţimi ale sitelor de 2 x 1016 mm, productivitatea este de 80 t/h.

Precurăţitorul.
Precurăţitorul (fig. 3.84) este construit pe principii asemănătoare cu cele ale
vibroaspiratorului, însă prezintă unele avantaje faţă de acesta prin gabarit mai mic,
autocurăţirea sitelor cu bile de cauciuc montate între site, posibilitatea scoaterii sitelor fără
demontarea ramelor şi o acţionare simplă, fără trepidaţii.

Fig. 3.84 - Precurăţitor.


1 - carcasă metalică; 2a - sită cu ochiuri de 10-12 mm; 2b - sită cu ochiuri de 3 mm; 3 - bile de
cauciuc; 4 - electromotor de acţionare; 5 - volant pentru imprimarea mişcării circulare; 6 - canal
de aspiraţie; 7 - jaluzele; 8 - gură de evacuare a seminţelor curate; 9 - gură de evacuare a
impurităţilor mici; 10 - pâlnie de alimentare; 11 - capac transparent.

Poate fi adaptat la o gamă mai mare de operaţii de curăţire cu capacitate sporită de


lucru (pentru floarea soarelui realizează 22 t/h, la un conţinut de 2,5 % corpuri străine şi
umiditate de 7 - 10%).
221
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

3.3.11.2. Site cu autobalans (autovibrare).


Ciurul cu autobalans - cu una sau mai multe site - se sprijină pe un suport elastic
(arcuri elicoidale)(fig. 3.85 a) sau poate fi suspendat de un cadru metalic fix cu arcuri
elicoidale sau cabluri de oţel (fig. 3.85 b).
Vibraţiile sunt produse de un mecanism cu doi arbori cu mase excentrice
(contragreutăţi) egale, rotindu-se sincronizat în sensuri opuse.

a) b)
Fig. 3.85 - Site cu autobalans:
a - rezemate pe un suport elastic; b - suspendate de un suport elastic.

Mecanismul de vibrare este fixat rigid de rama ciurului. Forţele centrifuge F c care
iau naştere vor acţiona (fig. 3.86) pe o singură direcţie într-un sens sau altul, astfel:
a) Cx = 2Fc, cu acţiune de la stânga la dreapta;
b) Cx = 0, forţele centrifuge se anulează reciproc;
c) Cx = 2Fc, cu acţiune de la dreapta la stânga;
d) Cx = 0, forţele centrifuge se anulează reciproc;
e) Cx = 2Fccos, forţele centrifuge acţionează sub un unghi oarecare :
C x  2 Fcx  2 Fc cos  , sau:
C x  2 mc  2 r cos  (3.178)
unde:
mc - este masa unei contragreutăţi;
r - este distanţa dintre centrul de masă al contragreutăţii şi axa de rotaţie.

Fig. 3.86 - Generarea vibraţiilor


222 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Realizarea direcţiei de mişcare a seminţelor supuse separării pe suprafaţa de


clasare este în funcţie de amplasarea relativă a mecanismului de vibrare, faţă de acesta, aşa
cum se vede în cele trei cazuri prezentate în fig. 3.87.
Traiectoria cadrului mobil este rectilinie (direcţia axei x-x), iar amplitudinea
vibraţiilor variază în raport invers proporţional cu încărcarea cadrului mobil şi este reglabilă
prin modificarea mărimii şi poziţiei maselor excentrice (contragreutăţi).

Fig. 3.87 - Amplasarea mecanismului de vibrare faţă de sită.

Sitele cu autobalans funcţionează în regim supracritic   p  7...10 având


frecvenţa cuprinsă între (12...50) Hz, iar amplitudinea vibraţiilor 1,5...7,5 mm.
Acestea se pot executa cu una, două sau trei site cu ochiuri diferite suprapuse,
orizontale sau înclinate. Principalele avantaje ale acestor site constau în funcţionarea fără
şocuri, construcţie simplă şi randament de clasare ridicat.
Calculul puterii motorului electric de acţionare şi a arcurilor elicoidale se
desfăşoară identic ca în cazul sitei de inerţie (vibroinerţie) (v. pct. 3.3.11.1).
Dimensiunile nominale şi caracteristicile funcţionale ale ciururilor cu autobalans
sunt indicate în STAS 9665/3-89.

Variante constructive.
Separatorul clasificator Buhler.
Separatorul este utilizat la separarea impurităţilor din masa de cereale pe baza
diferenţei de mărime între acestea folosind suprafeţe de separare aflate în mişcare de
vibraţie.
Separatorul se compune din picioarele de sprijin (8), pe care se sprijinã, prin
intermediul a patru elemente elastice (20), cadrul suport vibrator (13), fig. 3.88.
În partea din faţă cadrul suport (13) se termină cu un buncăr de alimentare (4),
care datorită articulaţiilor (6), permite rabaterea buncărului, permiţând accesul la
suprafeţele de separare, pentru înlocuire.
Buncărul, având în interior două plăci metalice (5), formează un drum şicanat care
asigură împrăştierea cerealelor pe toată lăţimea separatorului. Buncărul se leagă de racordul
de alimentare (1) prin intermediul ciorapului textil (3).
La partea superioară a buncărului, de o parte şi de alta a racordului de alimentare,
se găsesc două ferestre de vizitare (24).
Cadrul suport (13) este pus în mişcare de vibraţie cu ajutorul a douã
motovibratoare (4) prinse solidar de câte o flanşă mobilă (3), prevăzută cu canale circulare
(6), prin care trec patru şuruburi fixate pe flanşele mobile (2), solidare cu cadrul, fig. 3.89.
Acest sistem de fixare, permite rotirea flanşelor (3) şi modificarea poziţiei
motovibratoarelor, având drept consecinţă schimbarea direcţiei de vibraţie a sistemului.
223
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fig. 3.88. Separatorul clasificator BUHLER MTRA


1- racord de alimentare; 2 - suport; 3 - ciorap textil; 4 - buncăr; 5 - şicane; 6 - articulaţia
buncărului; 7 - bare metalice separatoare pentru sferele din cauciuc; 8 - picioare; 9 - racord de
evacuare cernut; 10 - canal de evacuare cereale curăţate; 11 - clapetă articulată; 12 - canal de
evacuare impurităţi mari; 13 - cadru suport suprafeţe de separare; 14 - motovibrator; 15 - ferestre de
vizitare şi control; 16 - plan curbat; 17 - sfere de cauciuc; 18 - clapetă articulată, 19 - profile L;
20 - elemente elastice, 21,22 - plăci metalice; 23 - şuruburi; 24 - ferestre de vizitare,
25 - piuliţe, 26, 27 - plăci de susţinere.
I - cereale cu impurităţi, II - cereale curăţate, III - impurităţi mari, IV - impurităţi mici.

Cadrul suport este montat înclinat, plăcile suport (26) din faţă, fiind montate mai
sus decât plăcile metalice (27), care susţin partea din spate a cadrului. Pentru a modifica
înclinarea suprafeţelor de separare, plăcile (26) din faţă pot fi ridicate sau coborâte prin

Fig. 3.89 - Sistemul de acţionare: Fig. 3.90 - Reglarea înclinării sitei


1 - cadru suport; 2 - flanşe fixe; 3 - flanşe mobile;
4 - motovibrator.

slăbirea piuliţelor (25) ale şuruburilor (23) care fixează plăcile metalice (21) şi (22) de
picioarele (8), fig. 3.90
224 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Controlul stării primei suprafeţe de separare poate fi fãcut prin fereastra de vizitare
(15). Refuzul primei suprafeţe de separare, constituit din impurităţi mari se colectează în
canalul (12), înclinat faţă de orizontală în plan transversal, permiţând evacuarea laterală a
impurităţilor mari. Cea de-a doua suprafaţă de separare, separă impurităţile mici, cerealele
constituind refuzul acestei suprafeţe, evacuarea lor făcându-se prin canalul (10), având
lăţimea cadrului (13).
Funcţionare. Cerealele cu impurităţi sunt alimentate prin racordul (1), în buncărul
(4), împrăştiindu-se, la trecerea printre plăcile (5), pe toată lăţimea separatorului. Clapeta
articulată (18) asigură o uniformizare a grosimii cerealelor pe prima suprafaţă de separare.
Această suprafaţă de separare are orificiile mai mari decât cerealele, acestea trec prin ea
căzând pe cea de-a doua suprafaţă, iar impurităţile mari înainteazã până la canalul colector
(12).
Pentru preîntâmpinarea saltului cerealelor pe un drum mai lung, pe prima
suprafaţă de separare se găseşte planul curbat (16), care întrerupe salturile acestora
limitându-le amplitudinea mişcării. Cea de-a doua suprafaţă de separare are orificii cu
dimensiuni mai mici decât boabele de cereale. Acestea înaintează, datorită vibraţiilor
probând orificiile suprafeţei până ajung în canalul (10) de evacuare. Impurităţile mici, trec
prin suprafaţa de separare fiind colectate în racordul (3).
Curăţirea suprafeţelor de separare se realizează cu ajutorul sferelor din cauciuc
(17), ramele fiind compartimentate prin şipcile transversale din lemn şi barele metalice (7),
pentru a nu se deplasa în jos. Sferele se mişcă între suprafaţa de separare şi o suprafaţa din
sârmă împletită sau tablă perforată cu orificii mai mari ca a celei superioare. Direcţia de
propagare a vibraţiilor este perpendicularã pe axele motovibratoarelor.
Reglaje. La acest tip de separator se pot regla:
1 - înclinarea suprafeţelor de separare, ridicând sau coborând plăcile (26) de
susţinere a elementelor elastice (20) a părţii din faţă a cadrului (13);
2 - direcţia de propagare a vibraţiilor, prin rotirea flanşelor (3) de care sunt prinse
motovibratoarele (4);
3 - amplitudinea vibraţiilor, prin modificarea poziţiei contragreutăţilor de
dezechilibrare a motovibratoarelor.
Încărcarea specifică la separatoarele vibratoare este mai mare în comparaţie cu
încărcarea specifică a separatoarelor clasice.
Dacă sunt folosite la precurăţire, în silozuri, se pot ajunge la încărcări de 330-660
Kg/oră. Pentru curăţirea propriu-zisă încărcarea specifică variază între 80-160 Kg/cm oră.
Încărcările mai mari se utilizează la lungimi mai mari de suprafeţe de separare.
Încărcarea specifică exprimă cantitatea de cereale curăţate pe un centimetru lăţime
de suprafaţă de separare, într-o oră.
Pentru completarea separării aceste separatoare se combină cu tarare sau canale de
aspiraţie, la care se înlătură impurităţile uşoare.
Acest separator este fabricat în mai multe tipodimensiuni ale căror caracteristici
tehnice şi dimensionale sunt prezentate în cataloagele firmei constructoare.

3.3.11.3. Site giratorii.


Vibraţiile sunt produse de un mecanism cu un arbore excentric având două lagăre
sprijinite pe un cadru fix şi două lagăre solidare cu un cadru mobil (fig. 3.76).
Cadrul mobil se mişcă după o traiectorie circulară, iar amplitudinea vibraţiilor este
constantă, determinată de excentricitatea arborelui.
225
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Ciururile giratorii funcţionează în regim supracritic   p  7...10 , având


frecvenţa cuprinsă între (10...25) Hz şi amplitudinea vibraţiilor 2...6 mm. Se execută cu una
sau cu două site cu ochiuri diferite suprapuse, înclinate faţă de orizontală cu  = 15...300.
În practică se utilizează o gamă foarte variată de ciururi giratorii, care se
diferenţiază între ele prin diferite elemente constructive.

B
L

e
G0 r

Fig. 3.91 - Sită giratorie

1. Echilibrarea sitei giratorie.


Conform fig. 3.92, greutatea maselor de echilibrare G0 (contragreutăţi) se
determină din egalitatea forţelor centrifuge produse de masa ciurului G m (neglijând masa
materialului de pe sită) cu cele produse de masele de echilibrare:
2 G0 G
r 2  m e 2 (3.179)
g g
G e
G0  m (3.180)
2 r
în care:
e - este excentricitatea arborelui;
r - distanţa dintre centrul de greutate al contragreutăţii şi axa de rotaţie.

e 
r

G0 G’m G0

Fig. 3.92 - Echilibrarea maselor în rotaţie


226 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 3.93 - Forţele pe arborele cu excentric.

Forţele care acţionează asupra arborelui cu excentric sunt prezentate în fig. 3.93,
arborele fiind în poziţia cea mai defavorabilă (cadrul mobil al ciurului în poziţia inferioară).
Volanţii cu masele neechilibrate dau naştere la forţele centrifuge F v:
2 G0 2G0 r n 2
Fv  r 2  (3.181)
g 900
iar cadrul mobil de greutate Gm, la forţa:
Gm G e n2
Fc  e 2  m (3.182)
g 900
Forţele ce acţionează pe arbore vor fi:
1
F1  ( Fv  2 G0 ) (3.183)
2
1
F2  ( Fc  2 Gm ) (3.184)
2
Forţa datorită tensiunii din transmisia cu curele trapezoidale F 3, se neglijează de
multe ori.
Cunoscând forţele ce acţionează şi punctele lor de aplicaţie, se poate determina
momentul încovoietor şi cel de torsiune, în vederea dimensionării arborelui cu excentric,
verificarea la oboseală şi turaţia critică.

2. Determinarea puterii de antrenare.


Energia necesară pentru acţionarea unui ciur vibrator giratoriu (cu excentric)
trebuie să acopere consumul de energie pentru învingerea forţelor de frecare din lagărele
cadrului mobil provocate de forţele centrifuge ale cadrului în vibrare, precum şi pentru
învingerea forţelor de frecare în aceleaşi lagăre datorită greutăţii proprii a ciurului G m. Forţa
de frecare pe fusurile excentrice ale arborelui, provocată de forţa centrifugă a cadrului
mobil este:
Gm 2
F f 1   Fc    r , (N) (3.185)
g
în care:
 - coeficientul de frecare la alunecare.
227
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Lucrul mecanic consumat pentru învingerea forţei de frecare F f1 la o rotaţie a


arborelui cu excentric, este:
Gm 2
L f 1  Ff 1 2  R  2  R   r , (N) (3.186)
g
în care:
R - este raza fusului de sprijin.
Puterea necesară învingerii forţei de frecare Ff1 este:
Lf1 n
P1  , (kW) (3.187)
60 103
unde:
n - turaţia arborelui cu excentric, în rot/min.
Lucrul mecanic de frecare în fusurile excentrice ale arborelui, la o rotaţie a
acestuia, datorită greutăţii proprii ale cadrului ciurului este:
L f 2   Gm  R , (Nm) (3.188)
iar puterea corespunzătoare:
Lf 2 n
P2  , (kW) (3.189)
60 103
Puterea motorului electric de acţionare se determină cu relaţia:
P1  P2
Pm  c , (kW) (3.190)

unde se recomandă:
 = 0,7 - randamentul transmisiei mecanice;
 = 0,06 - coeficientul de frecare;
c = 1,15...1,20 - coeficientul de rezervă de putere.
Dimensiunile nominale şi caracteristicile funcţionale ale ciururilor giratorii sunt
indicate în STAS 9665/4-80.

3.3.11.4. Site de rezonanţă.


Vibraţiile sunt produse de un mecanism bielă-manivelă sau un alt tip de vibrator,
legat elastic de cadrul mobil. (fig. 3.94).
Indiferent de tipul constructiv, funcţionarea ciururilor de rezonanţă este
asemănătoare cu a unui sistem elastic acţionat de o forţă periodică printr-un cuplaj elastic.
Când frecvenţa forţei perturbatoare este egală sau apropiată de frecvenţa proprie
de oscilaţie a sistemului elastic, atunci acesta intră în rezonanţă, mişcarea făcându-se cu
amplitudine maximă şi consum minim de energie. Cadrul mobil se mişcă după o traiectorie
în arc de cerc sau rectilinie.
Ciururile de rezonanţă funcţionează în regim critic   p  1 având frecvenţa de
rezonanţă cuprinsă între (6...15) Hz şi amplitudinea vibraţiilor 4...12 mm. Se execută cu
una sau două site cu ochiuri diferite suprapuse, orizontale.
Având în vedere puterea mică necesară acţionării şi preluarea energiei libere de
către arcuri, sitele de rezonanţă pot fi construite de dimensiuni mari, iar ca urmare şi de
capacităţi ce nu sunt atinse de alte site.
228 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

L B

Fig. 3.94 - Sită de rezonanţă

Avantajele principale ale ciururilor de rezonanţă sunt:


- consumul foarte mic de energie;
- sistemul de acţionare trebuie să compenseze numai pierderile de energie
prin frecare şi amortizare;
- capacitate mare de prelucrare;
- funcţionare liniştită;
- exploatare simplă.
Dimensiunile nominale şi caracteristicile funcţionale ale ciururilor de rezonanţă
sunt indicate în STAS 9665/5-88.

3.3.11.5. Site electromagnetice


Vibraţiile sunt produse de un vibrator electromagnetic (fig. 3.95).

Fig. 3.95 - Sită cu acţionare electromagnetică


Cadrul mobil se mişcă după o traiectorie rectilinie, amplitudinea vibraţiilor este
reglabilă, iar frecvenţa este dependentă de frecvenţa reţelei electrice.
Ciururile electromagnetice funcţionează în regim critic sau supracritic.

3.3.11.6. Sita cu mişcări vibratorii circulare.


Această sită (fig. 3.96) se deosebeşte de sitele rotative prin faptul că descrie o
mişcare circulară fără a se roti în jurul axului. Spre deosebire de sitele plane, se obţine un
singur tip de cernut, sita având o secţiune rotundă, fiind alcătuită din trei compartimente
suprapuse, funcţionând în cascadă, iar frecvenţa oscilaţiilor este mare.
229
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Sita poate fi utilizată şi pentru strecurarea lichidelor vâscoase, precum


condiţionarea untului de cacao, fiecare ochi prezentând în timpul funcţionării un centru de
vârtej.
Datorită frecvenţei ridicate
a vibraţiilor, apar acţiuni puternice
de frecare pe suprafaţa de cernere,
încărcare uniformă şi deplasare
permanentă a produsului pe
suprafaţa sitei, prevenindu-se
înfundarea ei.
Faţă de sitele liber
oscilante, productivitatea la aceeaşi
putere instalată creşte de circa 20
ori. Astfel, în cazul cernerii de făină
prin ochiuri de 715 m,
productivitatea este de 4 t/h la o
putere instalată de 0,4 kW.
Un alt avantaj al acestor
site constă în faptul că ele se execută
de tip mobil, au roţi şi sunt foarte
uşoare. Printr-o echilibrare dinamică
foarte bună se previne apariţia de Fig. 3.96 - Sită cu mişcări vibratorii circulare
vibraţii sau de zgomot.
Sitele sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau fire de nylon, funcţie de destinaţie.
Ramele de susţinere permit schimbarea uşoară a sitelor care au ochiuri cuprinse între 15 şi
1000 m. Pentru strecurarea lichidelor vâscoase, cadrul de susţinere se execută în mod
adecvat.

3.3.11.7. Sita cu mişcare de


ruliu.
Ciurul de acest tip se deosebeşte
fundamental de celelalte tipuri
constructive prezentate. Carcasa sitei de
formă circulară are o mişcare
caracteristică, care imită cernerea
manuală (mişcarea de ruliu). Mişcarea
materialului pe sita cu mişcare de ruliu
este diferită în funcţie de valoarea locală
a acceleraţiei verticale. În zona centrală a
sitei, care se extinde până la o raza la care
acceleraţia verticală este încă sub
valoarea acceleraţiei gravitaţiei,
materialul se mişcă alunecând pe sită, Fig. 3.97 - Sită cu mişcare de ruliu:
fără desprindere, spre periferia sitei; de la 1 - carcasa sitei; 2 - sita; 3 - mase excentrice;
4 - arcuri; 5 - motor electric; 6 - suport.
o rază la care acceleraţia verticală
depăşeşte valoarea acceleraţiei gravitaţiei, materialul se deplasează pe sită prin salturi. În
funcţie de parametrii regimului vibrator, materialul se poate mişca, în cazul unei site date,
230 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

fie prin alunecare, fie prin alunecare şi salt. Traiectoria unei granule pe sita cu mişcare de
ruliu este o curbă buclată a cărei înfăşurătoare este o spirală şi este specifică acestui tip de
sită.
Există numeroase variante constructive de site cu mişcare de ruliu. Una dintre ele
este prezentată în fig. 3.97. Oscilaţiile spaţiale ale carcasei sitei (1) sunt produse de către
forţele neechilibrate ale maselor excentrice (3) plasate la ambele capete ale arborelui
motorului electric de acţionare (5). Masele excentrice pot fi plasate în acelaşi plan sau pot
să fie decalate între ele cu un anumit unghi, în funcţie de regimul vibrator necesar.
Acest tip de sită realizează o separare foarte bună a diferitelor fracţiuni
granulometrice, fiind apreciată pentru eficienţa clasării unor materiale "dificile" (materiale
umede, fin dispersate, încărcate electrostatic, fibroase etc.). Sita cu ruliu se remarcă prin
următoarele avantaje: simplitate constructivă, flexibilitate în ceea ce priveşte modificarea
regimului vibrator, adaptare simplă pentru cernerea diferitelor materiale etc.

3.3.11.8. Sita sonică.


La acest tip de sită (fig. 3.98), sita este antrenată direct (şi nu indirect, prin

Fig. 3.99 - Vibrator electromagnetic:


1 - electromagnet; 2 - miez turnat pe tijă;
3 - pachet de arcuri; 4 - suport de arc (din
poliamidă); 5 - flanşă; 6 - burduf de
Fig. 3.98 - Sită sonică: etanşare; 7 - tijă; 8 - rondelă superioară;
1 - sită; 2 - vibrator electromagnetic; 9 - inele din material plastic; 10 - sită;
3 - tijă vibratoare; 4 - fixarea tijei pe sită; 11 - rondelă inferioară (înşurubată);
5 - cadrul sitei; 6 - suport. 12 - contrapiuliţă.

intermediul carcasei sitei, cum s-a făcut la tipurile prezentate anterior). Vibrarea directă a
sitei se face cu ajutorul unor vibratoare electromagnetice, care lucrează la frecvenţa de 50
Hz a reţelei electrice, vibraţiile fiind transmise sitei prin intermediul unor tije rigide legate
de ţesătura metalică a sitei (fig. 3.99). Deoarece cursa miezului electromagnetului
vibratorului este limitată într-un sens, datorită ciocnirii miezului cu limitatorul, iau naştere
armonice care ajung în domeniul sonic (1000. . .2500 Hz). Fiecare fir al ţesăturii sitei
vibrează pe toată lungimea, cu o amplitudine de până la 1,2 mm (amplitudinea se poate
231
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

regla în anumite limite) şi cu o frecvenţă de aproximativ 2500 s-1. Se utilizează mai multe
vibratoare plasate uniform, fiecare excitând o anumită zonă a sitei. Sita se montează înclinat
cu un unghi de 20. . .40° faţă de orizontală. Vibraţiile foarte intense evită înfundarea
ochiurilor sitei.
Sita sonică este utilizată, atât la cernerea uscată, cât şi la cernerea umedă, pentru
materiale fine şi foarte fine. Ea prezintă următoarele avantaje: reglaj precis (electric) al
intensităţii şi amplitudinii vibraţiei, funcţionare fără degajare de praf, utilizare eficientă a
energiei.

3.3.11.9. Aspecte constructive priind sitele vibratoare.


O problemă importantă în construcţia sitelor vibratoare o reprezintă întinderea
(tensionarea) sitelor. O întindere necorespunzătoare reduce durata de viaţă a sitelor. O

Fig. 3.100 - Prinderea şi întinderea longitudinală a sitei:


a - întinderea longitudinală cu falţuri şi şuruburi; b - falţuri şi şuruburi de întindere.
tensionare peste limita admisă conduce la apariţia ruperii premature a sârmelor.
Tensionarea insuficientă face ca
sita să "fluture" în timpul
funcţionării, depăşindu-se
rezistenţa la oboseală prin
încovoiere a materialului sârmei,
ceea ce conduce, în final, la
rupere. Dispozitivul pentru
tensionarea sitei trebuie să
realizeze o întindere uniforma a
acesteia. Retensionarea sitelor,
pe parcursul funcţionării, trebuie
să se facă la valori din ce în ce
Fig. 3.101 - Întinderea longitudinală elastică a sitelor:
mai reduse faţă de întinderea
a - începerea tensionării sitei; b - sita tensionată.
iniţială, având în vedere uzura şi
oboseala materialului sârmelor.
Întinderea longitudinală este eficientă numai pentru sitele de lungimi nu prea mari.
Variante de prindere şi întindere longitudinală a sitelor sunt prezentate în fig.
3.100. . .3.104. Se preferă întinderea transversală a sitei, în acest caz înlocuirea sitelor uzate
232 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

făcându-se rapid. În figura 3.105, se prezintă variante de prindere şi întindere transversală, a


sitei.

Fig. 3.102 - Dispozitiv pentru întinderea elastică a sitelor:


1 - tampon de cauciuc; 2 - furtun de cauciuc; 3 - capete pentru protecţia furtunului elastic; 4 - valvă
tip auto; 5 - traversă în formă de U; 6 - protecţie de lemn sau din material plastic; 7 - sită; 8 - cadru
mobil.

Fig. 3. 103 - Dispozitiv pentru întinderea longitudinală a sitei:


1 - cadrul sitei; 2 - suport; 3 - rolă de întindere; 4 - sită; 5 - bridă; 6 - piuliţă; 7 - capăt cu secţiune
pătrată pentru rotirea rolei.

Fig. 3.104 - Întinderea longitudinală elastică a sitelor:


a - întinderea cu falţuri şi cu şuruburi (faza I); b - întinderea cu ajutorul
furtunurilor de cauciuc cu aer comprimat (faza II); 1 - sită; 2 - furtun.
233
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Fig. 3.105 - Prinderea şi întinderea transversală a sitei:


a - fixare cu riglă; b - fixare cu piese de lemn; c - prindere cu falţuri şi
întindere cu bridă.

3.3.12. Site cilindrice.


Sitele cilindrice se utilizează în procesul de curăţire şi sortare a seminţelor având
organul de lucru de formă cilindrică sau prismatică poligonal.
Sitele cilindrice se construiesc din table perforate cu orificii rotunde sau
dreptunghiulare asigurând separarea amestecurilor de seminţe atât după lăţime cât şi după
grosime.
Elementele componente ale separatoarelor cilindrice sunt:
- pâlnie de alimentare;
- arbore de acţionare;
- sită cilindrică;
- grupul de acţionare;
- pâlnie de evacuare pentru seminţele mici ce trec prin ochiurile sitei cilindrice;
- pâlnie de evacuare pentru refuz (seminţe ce nu au trecut prin ochiurile sitei
cilindrice).
Sita cilindrică se poate executa astfel încât sa aibă orificii cu aceeaşi dimensiune
pe toată lungimea sau sub formă de tronsoane în cadrul cărora orificiile sunt de dimensiuni
diferite, separând amestecul de seminţe în mai multe sorturi.
Sitele cilindrice rotative, faţă de alte maşini de separat, prezintă avantajul realizării
unei amestecări intense a particulelor, într-o construcţie simplă, cu gabarit redus şi consum
mic de energie electrică.

3.3.12.1. Caracterul general al mişcării particulei în sitele cilindrice.


În general, mişcarea particulei pe suprafaţa interioară a sitei cilindrice cuprinde
următoarele trei stări:
- repaus relativ (pe suprafaţă);
- mişcare relativă (alunecare pe suprafaţă);
- mişcare liberă (independent de suprafaţă).
Pentru un regim cinematic al unei suprafeţe cilindrice, corespunzător indicelui
 2 r , ciclul complet cuprinde toate aceste trei stări (fig. 3.106 a).
k
g
Ordinea de trecere dintr-o stare în alta va fi următoarea: repaus relativ (faza 4-1),
alunecare (faza 1-2), mişcare liberă (faza 2-3) şi alunecare (faza 3-4).
234 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Fig. 3.106 - Fazele mişcării unei particule pe suprafaţa cilindrică interioară:


a - cu desprindere; b - fără desprindere (fără faza căderii libere); c - limită.

În ciclul general pot fi determinate patru puncte caracteristice de trecere dintr-o


fază în alta a ciclului: punctul 1 - determinat de unghiul 1 - indică trecerea de la repaus
relativ la alunecare pe suprafaţă; punctul 2 - determinat de unghiul  2 - indică momentul
desprinderii particulei de pe suprafaţă, adică trecerea de la alunecare la mişcare liberă;
punctul 3 - determinat de unghiul  3 = -3 - indică momentul întâlnirii particulei cu
suprafaţa cilindrică; punctul 4 - determinat de unghiul 4 - indică începutul repausului
relativ.
Mărind indicele k, faza mişcării libere se micşorează datorită apropierii punctelor
2 şi 3, iar faza repausului relativ se măreşte datorită îndepărtării reciproce a punctelor 1 şi 4
(fig. 3.106 b).
La o valoare oarecare k = k0 faza mişcării libere dispare (punctele 2 şi 3 se apropie
până coincid) şi rămân două faze: faza repausului relativ (1 - 4) şi faza alunecării (1 - (2-3)
- 4) (fig. 3.106 b).
În faza alunecării viteza unghiulară  a particulei este mai mică decât viteza
unghiulară  a suprafeţei.
La scăderea regimului cinematic, înălţimea punctului de desprindere (2) se va
micşora, unghiul  3 se va micşora şi el, iar punctul 4 (începutul fazei repausului relativ) se
va apropia de punctul
inferior M0 până va
coincide cu acesta
(fig. 3.106 c). Acest
lucru se va întâmpla
la un regim cinematic
al cărui indice se
notează cu k*.
În felul
acesta, indicele k* va
fi cel mai mic indice
la care încă se
menţine faza
repausului relativ,
Fig. 3.107 - Regimurile de mişcare cu alunecare:
pentru că la o
a - pentru o particulă; b - pentru o masă de particule
micşorare continuă a
235
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

lui k punctul (4) trebuie să se deplaseze mai departe şi să treacă în primul cadran de unde
starea repausului relativ nu mai are loc. Într-adevăr, dacă în punctul cel mai de jos există
alunecare, adică viteza particulei  este mai mică decât viteza suprafeţei, atunci, evident, în
orice punct de pe suprafaţa primului cadran, alunecarea se poate mări datorită componentei
greutăţii particulei, îndreptată în sens invers mişcării.
Aşadar, dacă faza repausului relativ nu începe în punctul cel mai de jos, atunci
starea repausului relativ va fi în întregime exclusă. Pe baza aceasta, regimul cinematic
determinat prin indicele k* este regimul limită: pentru k > k*, faza repausului relativ se va
menţine stabilă în tot ciclul, iar pentru k < k* această fază va fi exclusă cu desăvârşire.
Pentru valori k imediat mai mici decât k*, mişcarea devine instabilă, dispărând
faza repausului relativ, punctul 2 va coborî până la diametrul orizontal şi în acest caz va fi
înlăturată mişcarea liberă, rămânând o singură fază - alunecarea. Starea acestei faze tinde să
rămână constantă: particula în mişcare absolută va executa treptat o oscilaţie amortizată în
jurul unui punct oarecare M, pe care în cele din urmă îl va atinge. Poziţia punctului M  se
va determina prin unghiul la centru egal cu unghiul de frecare  (fig. 3.107 a).
Dacă însă pe o suprafaţă de rotaţie cu regimul indicat, se încarcă o masă de
particule, atunci toată această masă se va scurge pe suprafaţă sub formă de vârtejuri
(turbulenţă). Viteza rândurilor de particule exterioare scade treptat şi în centrul stratului se
anulează. În zona care se găseşte mai sus de nucleul central imobil, seminţele se deplasează
prin surpare, caracterul mişcării lor fiind şi mai complex, însă după formă, caracterul
general al mişcării boabelor în interior are aspectul unui vârtej (fig. 3.107 b).
Se va analiza acum legile comportării boabelor pe o suprafaţă cilindrică orizontală
în mişcare de rotaţie.

1. Faza repausului relativ


Se consideră că într-un moment iniţial oarecare t = t0 = 0, particula se află în
punctul cel mai de jos M0 al suprafeţei. După un timp oarecare t cilindrul se va roti cu un
unghi    t împreună cu particula, aceasta fiind în repaus relativ faţă de suprafaţă.
Particula se va deplasa din
poziţia M0 în poziţia M (fig. 3.108).
Asupra sa acţionează următoarele
forţe:
G  mg - forţa de greutate;
Fc  m 2 r - forţa centrifugă;
N - reacţiunea, normală la
suprafaţă;
F f   N - forţa de frecare,
tangentă la suprafaţă şi orientată în
sensul de rotaţie al cilindrului.
Se aleg axele de
coordonate cu originea în punctul O;
axa O este îndreptată prin punctul
M, iar axa O perpendiculară pe Fig. 3.108 - Forţele care acţionează asupra unei
particule ce se află pe suprafaţa interioară a unei
O. Fixând aceste axe pe cilindru,
site cilindrice.
sistemul O şi O se va roti odată
236 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

cu acesta cu o viteză unghiulară constantă în jurul punctului O.


Pentru ca particula (bobul) să se găsească în repaus relativ, trebuie ca
suma proiecţiilor forţelor pe axele de coordonate mobile să fie zero, adică:
m 2 r  N  mg cos  t  0 (3.191)
 N  m g sin  t  0 (3.192)
Din (3.191) se determină N:
  2r 
N  m 2 r  mg cos  t  mg   cos  t  (3.193)
 g 
 
Valoarea limită a forţei de frecare, când particula nu alunecă, conform relaţiei
(3.192) va fi:
 N  mg sin  t  0 ; (   tg ) (3.194)
sau luând în considerare valoarea lui N conform relaţiei (3.193):

 
tg m 2 r  mg cos  t  mg sin  t
tg   2 r  g (sin  t  cos  t  tg )
 2r
sin   sin( t   )
g
sau:
k sin   sin(  t   )
r 2
unde k este raportul dintre acceleraţia centripetă şi acceleraţia gravitaţiei şi
g
caracterizează regimul de mişcare al cilindrului.
Deci particula (bobul) nu va aluneca dacă k sin   sin(  t   ) , acesta fiind
în repaus relativ. Alunecarea se produce când:
k sin   sin(  t1   ) (3.195)
unde 1   t1 este unghiul cu care bobul este antrenat de cilindru fără alunecare pe
suprafaţa cilindrului.
Ca urmare, din (3.195) rezultă unghiul la care începe alunecarea:
1    arcsin( k sin  ) (3.196)
Deoarece, sin(  t1   )  1 , din (3.195) rezultă că: k sin   1 ; la limită, deci:
1 1  tg 2 1  2
klim   
sin  tg 2
sau:
1
klim  1  (3.197)
2
Formal, pentru k > klim, ecuaţia (3.195) este lipsită de sens.
Pentru regimul determinat prin k = klim, ecuaţia (3.195) ia forma:
237
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

sin( 1lim   )  1
ceea ce dă, pentru unghiul limită  1 de antrenare, valoarea:

1lim   (3.198)
2

Însă unghiul  este totdeauna mai mic decât , pentru că coeficientul de frecare
2

  tg nu poate avea valoare reală pentru   . De aceea totdeauna 1lim   . Cu
2
alte cuvinte, pentru nici un fel de regim, particula (bobul) nu poate rămâne în repaus relativ
până la punctul cel mai înalt al suprafeţei care corespunde capătului superior al diametrului
vertical (punctul M'0 - fig. 3.108). Particula nu va putea fi antrenată niciodată fără alunecare
până la punctul cel mai înalt al suprafeţei M'0.

2. Faza mişcării relative (de alunecare) la o ridicare absolută a particulei.


Când începe alunecarea, particula (bobul) rămâne în contact cu cilindrul, deci N >
0.
În mişcarea relativă şi absolută, traiectoria mişcării particulei va fi un cerc de rază
“r”, când axa cilindrului este orizontală.
1
La momentul t1  , particula (bobul) este în M (fig. 3.109 a) a cărui poziţie

este determinată de unghiul  faţă de verticală.
Se consideră sistemul de axe mobil O care se roteşte împreună cu cilindrul cu
viteza unghiulară .

Fig. 3.109 - Faza mişcării relative de alunecare la urcare:


a - schema dispunerii forţelor; b - acceleraţia Coriolis

Folosind regulile generale ale mecanicii, se poate studia mişcarea relativă a


particulei faţă de suprafaţa cilindrului în rotaţie, după aceeaşi metodă ca şi la mişcarea
238 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

absolută, dacă la forţele active se adaugă încă două forţe noi: forţa de inerţie în mişcarea de
transport şi forţa de inerţie datorită acceleraţiei Coriolis.
a) Forţa de inerţie în mişcarea de transport a fost determinată mai înainte şi se
exprimă prin mărimea Fc  m 2 r fiind îndreptată de la centrul O spre periferie.
b) Forţa de inerţie a acceleraţiei Coriolis, după cum se ştie, se determină prin
mărimea Fcor  2 m u  sin  , iar direcţia acestei forţe va fi inversă direcţiei acceleraţiei
Coriolis.
Pentru construirea acceleraţiei Coriolis este nevoie ca prin punctul examinat să se
ducă un plan perpendicular pe axa de rotaţie, să se proiecteze pe acest plan viteza relativă u,
iar vectorul obţinut să se înmulţească cu 2 (adică cu dublul vitezei unghiulare de rotaţie)
şi să se rotească cu 900 în sensul de rotaţie (fig. 3.109 b).
Forţa Coriolis va fi dirijată spre O şi are valoarea absolută Fcor  2 m u . În
cazul de faţă viteza relativă se găseşte în planul perpendicular pe axa de rotaţie a

traiectoriei, adică  (în fig. 3.109 a şi b acest plan coincide cu planul desenului).
2
Privit de un observator aşezat în sistemul axelor mobile, particula (bobul) va
aluneca pe suprafaţă cu o viteză liniară u   r r , unde r este viteza unghiulară relativă;
direcţia vitezei u este de-a lungul tangentei în punctul M al cercului, fiind îndreptată în sens
invers rotaţiei cilindrului.
Mişcarea relativă a particulei (bobului) când acesta se găseşte în punctul M se va
determina prin:
d 2
1) componenta acceleraţiei relative de-a lungul axei O; această acceleraţie
dt 2
este orientată de-a lungul razei către centrul O şi reprezintă acceleraţia centripetă relativă şi
d 2
care este:
2
  r2 r
dt
d 2
2) componenta acceleraţiei relative orientată de-a lungul axei O; această
dt 2
acceleraţie este îndreptată pe tangentă şi reprezintă acceleraţia relativă tangenţială
d 2 d r
exprimată prin:
2
 r
dt dt
Ecuaţiile mişcării relative, pe cele două axe, vor fi:
- pe axa O:
d 2
m 2
 m r2 r  mg cos  N  m 2 r  2mr r (3.199)
dt
- pe axa O:
d 2 d r
m 2
 mr  mg sin  N (3.200)
dt dt
239
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Din ecuaţia (3.199) rezultă reacţiunea N a suprafeţei:

N  mg cos  mr(  2  2 r   r2 ) = m[ g cos  r(    r )2 ] (3.201)

Se constată că al doilea termen al expresiei (3.201) este totdeauna pozitiv sau egal

cu zero; Primul termen este întotdeauna pozitiv, dacă   .
2

Deci, pentru  particula (bobul) alunecă pe suprafaţa cilindrului şi N > 0.
2
De asemenea, bobul nu se va desprinde de pe suprafaţă, indiferent de vitezele unghiulare 
şi r.
Desprinderea se va produce în cazul când bobul se află în poziţia determinată de

unghiul   şi N = 0.
2
Într-adevăr, conform relaţiei (3.201), reacţiunea N se poate anula când:

   r 2   g cos (3.202)
r

ceea ce este posibil când   .
2
Se observă că    r  este o sumă algebrică a vitezelor unghiulare de transport
  şi relative  r  , astfel încât    r  reprezintă viteza absolută a particulei   ,
adică:
   r    (3.203)
Unghiul , când reacţiunea N = 0, se va nota cu 2.
Deci, condiţia ca bobul ce alunecă pe suprafaţa cilindrului să se desprindă este:
g
 22   cos 2 (3.204)
r
unde 2 - este viteza unghiulară absolută a bobului, în momentul desprinderii.

Întrucât  , adică particula (bobul) se găseşte în cadranul doi, se introduce
2

notaţia:  2   2 (3.205)
2
Condiţia desprinderii (3.204) se va scrie sub forma:
g   g
 22   cos   2   sin  2
r 2  r
g
sau: 2  sin  2 (3.206)
r
240 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Dacă desprinderea are loc când 2 = 0, adică atunci când bobul a ajuns în poziţia
corespunzătoare diametrului orizontal, în acel moment  2  0 (   r ). Particula în
mişcare absolută se opreşte instantaneu şi sub acţiunea greutăţii începe să cadă, având o
mişcare liberă şi în mod inevitabil trece în primul cadran, unde din nou apare reacţiunea N
şi alunecarea pe suprafaţa cilindrului. Deoarece desprinderea este instantanee, particula nu
va părăsi suprafaţa.
Dacă la desprindere  2  0 , rezultă:
g
2  sin  2  0
r
şi    r , adică desprinderea are loc în cazul ridicării absolute a particulelor - bobul este
antrenat de cilindru şi viteza absolută la desprindere este pozitivă.
Pentru a deduce viteza absolută a particulei (bobului) se pleacă de la ecuaţia
(3.200) scrisă sub forma:
d r
mr   mg sin   N
dt
unde N, conform relaţiei (3.201) este:
N  m[ g cos  r(    r )2 ]

Dar,    , sin  cos  şi cos   sin  , deci:

2
 mr
d r
dt

  mg cos   tg m  g sin      r 2 r 
În final,
d r g cos(    )
   2tg (3.207)
dt r cos 
Mai departe, diferenţiind în funcţie de timp expresiile:

     r şi   
2
se obţine:
d d
 r (3.208)
dt dt
d d
  (3.209)
dt dt
Dacă diferenţiem încă o dată relaţia (3.209) se obţine:
d 2 d 2 d
  (3.210)
dt 2 dt 2 dt
Din relaţiile (3.208) şi (3.209) se obţine:
d r d 2
 2 (3.211)
dt dt
241
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

d r
Introducând valorile şi  determinate după expresiile (3.211) şi (3.209) în
dt
relaţia (3.207) se obţine:
2
d 2 g cos(    )  d 
    tg
dt 2 r cos   dt 
sau:
g cos(    )
 " (  ' )2 tg  0 (3.212)
r cos 

Expresia (3.212) este o ecuaţie diferenţială de ordinul doi; particularitatea acestei


ecuaţii este aceea că este o ecuaţie implicită, în funcţie de variabila independentă t.
Prin integrare se obţine:

 2 g cos  
 2   2  sin( 1     ) e 2(   1 )tg 
 r cos  
2 g cos 
 sin(      ) (3.213)
r cos 
unde: tg  2tg .
Expresia (3.213) determină viteza absolută a particulei în cazul alunecării acestuia
pe suprafaţa cilindrului în rotaţie, în funcţie de poziţia lui pe această suprafaţă determinată
prin unghiul .
Când va ocupa poziţia determinată de unghiul  2, se va produce desprinderea
acestuia de pe suprafaţa pe care lunecă; în acest moment, conform relaţiei (3.206), particula
are o viteză absolută 2:
g
2  sin  2
r
sau:
g
 22  sin  2 (3.214)
r
Egalând valoarea  2 din relaţia (3.213) şi cea din relaţia (3.214) se poate obţine
2

ecuaţia pentru determinarea unghiului  2, când are loc desprinderea:

3 
 

sin  2     cos  k  2 1  1  k 2 tg 2  e 2  2  1 tg
1
(3.215)
242 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

3. Faza mişcării libere a particulei după desprindere


Ecuaţia (3.215) permite ca, în cazul unor condiţii date (k şi ), să se determine
înălţimea de dispunere a punctului 2 unde are loc desprinderea particulei de pe suprafaţa
cilindrului şi de unde începe faza mişcării libere a particulei.
În punctul 2 particula, având viteza liniară vm 2   2 r tangentă la cercul cu

rază r, începe să se mişte într-o mişcare liberă ca un corp aruncat sub unghiul   2 faţă
2
de orizontală, cu viteza vm2 (fig. 3.110).

Fig. 3.110 - Traiectoria mişcării libere a particulei.

Pe baza relaţiei (3.214), această viteză se va determina prin mărimea:


vm 2  r g sin  2 (3.216)
În sistemul de axe cu originea în punctul 2, componentele vitezei vor fi:
vm 2 x  vm 2 sin  2 (3.217)
vm 2 y  vm 2 cos  2  g (3.218)
Prin urmare, ecuaţiile traiectoriei particulei sunt:
x  vm 2 sin  2 (3.219)
1
y  vm 2 cos  2  g 2 (3.220)
2
Ecuaţia traiectoriei se va obţine prin eliminarea parametrului  din ecuaţiile
(3.219) şi (3.220). Din (3.219):
x

vm 2 sin  2
care introdus în (3.220) şi ţinând seama de (3.216) conduce la:
243
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

x 1 x2
y  vm 2 cos  2  g 2
vm 2 sin  2 2 vm 2 sin 2  2
x  x
sau: y  2 sin 2  2 cos  2   (3.221)
2 sin  2 
3 r
Această ecuaţie este raportată la sistemul de coordonate cu originea în punctul 2.
Într-un sistem de axe de coordonate XOY - cu originea în centrul cilindrului,
relaţiile de trecere sunt:
X  r cos  2  x ; Y  r sin  2  y
sau:
x  r cos  2  X ; y  Y  r sin  2 (3.222)
Prin introducerea relaţiei (3.222) în (3.221) se obţine:
r cos  2  X  r cos  2  X 
Y  r sin  2   2 sin 2  2 cos  2  
2 sin  2 
3 r
X
cos  2 
Y
 sin  2  r  X  cos  ( 1  2 sin 2  )
2 sin  2  r
2 2 
r 3

sau:
X
cos  2 
Y
 sin  2  r  X  cos  cos 2  
2 sin  2  r
2 2 (3.223)
r 3

Dacă la ecuaţia (3.223) se adaugă ecuaţia cercului (secţiune transversală a
cilindrului):
2 2
 X  Y 
    1 (3.224)
 r  r
atunci prin rezolvarea acestor două ecuaţii se determină coordonatele punctelor comune a şi
b ale parabolei şi ale cercului.
Unul din aceste puncte va fi punctul 2, iar celălalt punctul 3 cu coordonatele X 3 şi
Y3, unde particula ajunge din nou pe suprafaţa cilindrului.
Rezolvând ecuaţiile (3.223) şi (3.224) se obţine:
X 3  r cos 3 2   r cos  3 (3.225)
Y3  r sin 3 2   r sin  3 (3.226)
De aici:
 3  3 2 (3.227)
În concluzie, particula desprinsă de suprafaţa cilindrului la o înălţime
corespunzătoare unghiului la centru  2, ajunge din nou pe suprafaţa cilindrului la înălţimea
244 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

determinată prin valoarea unghiului  3  3 2 măsurată de la diametrul orizontal în sens


invers rotaţiei cilindrului.
La sfârşitul fazei mişcării libere particula ajunge pe suprafaţa cilindrului cu o
viteză:
vm3   2 r 5  4 cos 2  2 (3.228)
Direcţia acestei viteze se va determina prin unghiul 3 din condiţia:
tg 3  3 ctg 2 (3.229)
Aici 3 este unghiul dintre vectorul vitezei şi diametrul orizontal al cilindrului.
Viteza unghiulară 3 în momentul întâlnirii particulei cu suprafaţa cilindrului se
determină cu ajutorul relaţiei:
 3   2 5  4 cos 2  2 sin 3 2   3    (3.230)

4. Faza mişcării relative (de alunecare) la coborârea absolută a particulei (în


cadranul IV)
Dacă la sfârşitul fazei mişcării libere particula nimereşte pe suprafaţa cilindrului în

punctul 3 a cărui poziţie se determină prin unghiul  3  3 2  atunci viteza 3
2
reprezintă viteza unghiulară iniţială pentru mişcarea ulterioară a particulei.
Socotind că cilindrul se roteşte cu viteza unghiulară , să urmărim mişcarea
relativă ulterioară a particulei.
Se consideră că într-un moment oarecare t, după ce particula a nimerit pe suprafaţa
cilindrului aceasta se găseşte în punctul M (fig. 3.111) determinat prin unghiul . Forţele
care acţionează asupra particulei în acest moment sunt arătate în figură.
Aşezând în punctul M originea axelor mobile de coordonate şi îndreptând axa  pe

Fig. 3.111 - Mişcarea particulei în cadranul IV


raza OM, iar axa , perpendiculară pe această rază şi îndreptată în sensul mişcării
245
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

cilindrului, se poate scrie - după metoda cunoscută - ecuaţia diferenţială similară ecuaţiei
(3.212):
g cos(   )
 "  ' 2 tg  0 (3.231)
r cos 
Prin integrarea acestei ecuaţii se obţine:
 g cos  
 2   32  2 cos  3      e 2(  3  )tg 
 r cos   (3.232)
g cos 
2 cos(     )
r cos 
Pe măsura coborârii particulei, adică pe măsura micşorării unghiului , viteza
absolută  a particulei se va mări. Vom nota prin unghiul 4 poziţia particulei, când viteza
 va fi egală cu viteza unghiulară  a cilindrului.
În acest caz, ultima ecuaţia se va prezenta sub forma:
 2 r   32 r cos  
k  2 cos 3      e 2(  3  4 )tg 
g  g cos   (3.233)
cos 
2 cos( 4     )
cos 
Având în vedere relaţiile (3.214) şi (3.230), conform cărora:
g
 22  sin  2
r
şi
 3   2 5  4 cos 2  2 sin( 3 2   3   )
vom determina:
 32 r g r
 sin  2 ( 5  4 cos 2  2 ) sin 2 ( 3 2   3   )
g r g
a cărei mărime o vom considera cunoscută. În afară de aceasta, exprimând 3 prin 2,

respectiv  3  3 2  , ecuaţia (3.233) se va transcrie sub următoarea formă:
2
  32 r cos   2( 3 2   4 )tg
k 2 sin 3 2      e 2 
 g cos   (3.234)
cos 
2 cos( 4     )
cos 
Valoarea minimă a indicelui k=k*, când încă poate avea loc repaus relativ, se
determină prin valoarea 4 = 0, adică prin punctul M0, dispus în partea inferioară a
diametrului vertical al cilindrului.
246 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME
PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

În acest caz ecuaţia (3.234) va lua forma:


 2( 3 2*  )tg
  32 r
k*   2
cos 

*

sin 3 2      e  2 
 g cos  (3.235)
cos 
2 cos(    )
cos 
La un regim cu indice k*, înălţimea  2 , de desprindere se va determina după
ecuaţia (3.215):

sin(  2*   )  cos  k * 2 1  ( 1  k * 2 )tg 2  e 2(  2  1 )tg (3.236)


1 *

3  

În ecuaţiile (3.235) şi (3.236) intră trei mărimi: k*,  2 şi ; dacă se consideră
variabila independentă k*, rezolvând aceste ecuaţii în funcţie de  şi  2 , mărimile se pot
prezenta ca fiind funcţii de k*:
   k *  şi  2   2 ( k*)
* *
(3.237)
În forma generală, rezolvarea ecuaţiilor (3.235) şi (3.236) este imposibilă.

Fig. 3.112 - Graficul funcţiilor    (k *) şi  2*   2* (k *)

Totuşi, pentru anumite valori numerice particulare ale unghiului de frecare ,


ecuaţiile se pot rezolva, iar rezultatele se pot prezenta sub formă de tabele sau grafice.
Astfel, de exemplu, în fig. 3.112, sunt reprezentate grafic funcţiile    k *  şi

 2*   2* ( k*) sub forma unor curbe, pentru valorile variabilei independente k* în


limitele de la k* = 4,4 până la 0,83 ceea ce va permite să se stabilească valorile
corespunzătoare ale lui  în limitele de la  = 10 până la 550 şi  2 în limitele de la  2 =
590 până la 340.
247
Capitolul 3. Prelucrarea primară a seminţelor de cereale şi plante tehnice

Practica a confirmat pe deplin aceste date teoretice şi a permis folosirea lor la


rezolvarea problemelor practice, în special pentru determinarea unghiurilor de frecare (în
mişcare) pentru seminţele plantelor culturii de bază şi de buruieni, în cazul alunecării
acestora pe suprafeţe metalice sau pe diferite alte suprafeţe.
Se observă că, la creşterea lui k - unghiul de desprindere  2 creşte, iar unghiul de
frecare scade.

3.3.12.2. Regimurile cinematice ale sitelor cilindrice.


Funcţionarea efectivă a oricărei site cilindrice este determinată în principiu de
caracterul general al mişcării boabelor pe suprafaţa activă a sitei, adică de mişcarea relativă
a boabelor; această mişcare poate fi:
- mişcare de tip 1 - cuprinde numai faza de alunecare;
- mişcare de tip 2 - cuprinde numai fazele de alunecare şi repaus relativ.
O sită cilindrică nu va separa boabele, dacă acestea se află în repaus relativ faţă de
sita în rotaţie.
Repausul relativ are loc pentru regimuri cinematice cu indici k  k * , când
mişcarea bobului este caracterizată prin cel de-al doilea tip de mişcare.
Singurul tip de mişcare posibil în cazul funcţionării sitei cilindrice este primul tip
de mişcare, determinat de indicele k < k*, deoarece în acest