Sunteți pe pagina 1din 12

Republica Moldova

GUVERNUL

HOTĂRÎRE Nr. HG957/2007


din 2007-08-21

cu privire la aprobarea Reglementării tehnice


„Fructe şi legume proaspete destinate consumului uman ca atare”

Publicat : 2007-08-31 în MONITORUL OFICIAL Nr. 136-140 art. 997 Data intrării în vigoare

În temeiul Legii nr.866-XIV din 10 martie 2000 privind barierele tehnice în calea comerţului
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.65-67, art.462), cu modificările ulterioare,
şi al Legii nr.186-XV din 24 aprilie 2003 cu privire la evaluarea conformităţii produselor
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.141-145, art.566), Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Reglementarea tehnică ,,Fructe şi legume proaspete destinate consumului


uman ca atare” (se anexează).

2. Se stabileşte că Reglementarea tehnică sus-menţionată va intra în vigoare după trei luni


de la publicare.

PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii

şi industriei alimentare Anatolie Gorodenco

Ministrul economiei

şi comerţului Igor Dodon

Ministrul sănătăţii Ion Ababii

Nr. 957. Chişinău, 21 august 2007.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului nr. 957

din 21 august 2007

Reglementarea tehnică
,,Fructe şi legume proaspete destinate consumului uman ca atare”

I. Domeniul de aplicare

1. Reglementarea tehnică ,,Fructe şi legume proaspete destinate consumului uman ca


atare” (în continuare – Reglementarea tehnică) stabileşte cerinţele minime de calitate şi
siguranţă alimentară pentru fructele şi legumele proaspete destinate comercializării pentru
consumul uman ca atare, provenite atît din producţia internă, cît şi din import, şi se
recomandă pentru fructele şi legumele proaspete destinate procesării.

2. Cerinţele minime de calitate şi siguranţă alimentară stabilite în prezenta Reglementare


tehnică nu se aplică fructelor şi legumelor proaspete cultivate în gospodării individuale
pentru consumul propriu şi nici celor de tranzit sau care sînt depozitate temporar, ca bunuri
care tranzitează ţara, dacă nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană sau pentru
mediu.

II. Noţiuni principale

3. În sensul prezentei Reglementări tehnice, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:

calibrare – operaţie care constă în sortarea fructelor şi legumelor, în funcţie de mărime


(dimensiuni) sau masă, în categorii sau clase de calibrare;

condiţionare – totalitatea operaţiilor care se aplică unui produs după recoltare, pentru a
corespunde documentelor tehnice normative în vigoare;

cultură protejată – plante cultivate în solarii sau sere;

grad de maturitate – stare de creştere şi dezvoltare a produselor care caracterizează o


anumită fază din perioada de la formarea acestora pînă la consum;

manipulare – totalitatea operaţiilor executate de la recoltarea produselor pînă la consum;

maturitate de consum – fază de dezvoltare în care produsele întrunesc toate însuşirile


caracteristice speciei şi soiului şi sînt apte pentru consumul uman;

pulpa fructului – partea cărnoasă a fructului caracterizată prin culoare, consistenţă,


suculenţă şi aromă;

produs sănătos – produs care nu este afectat de boli şi dăunători.

III. Cerinţe esenţiale pentru fructele şi legumele proaspete

destinate consumului uman

4. Prezenta Reglementare tehnică stabileşte cerinţe minime de calitate şi siguranţă


alimentară pentru următoarele produse:
Poziţia tarifară Descriere
conform
Nomenclatorului
mărfurilor din
Republica
Moldova
0701 Cartofi, în stare proaspătă
0702 00 00 Tomate, în stare proaspătă
0703 Ceapă, ceapă franţuzească (Alloum ascalonicum), usturoi, praz şi
alte legume aliacee, în stare proaspătă
0704 Varză, conopidă, gulii, varză creaţă şi legume comestibile similare
din familia brassicaceae, proaspete
0705 Salată (Lactuca sativa) şi cicoare (Cichorium spp), proaspete
0706 Morcovi, napi, sfeclă roşie pentru salată, barba caprei, ţelină,
ridichi şi alte rădăcinoase comestibile similare, proaspete
0707 00 Castraveţi şi cornişoni proaspeţi
0708 Leguminoase, în păstăi sau decorticate, proaspete
0709 Alte legume, proaspete
0802 Alte fructe cu coajă, proaspete, inclusiv fără coajă sau decorticate
0803 00 Banane, inclusiv specia Musa paradisiaca (plantains), proaspete
0804 Curmale, smochine, ananas, avocado, guave, mango şi mangustan,
proaspete
0805 Citrice, proaspete
0806 10 Struguri, proaspeţi
0807 Pepeni (inclusiv pepeni verzi) şi Papaya, proaspete
0808 Mere, pere şi gutui, proaspete
0809 Caise, cireşe, vişine, piersici (inclusiv nectarine), prune şi
porumbele, proaspete
0810 Alte fructe (inclusiv căpşune, fragi, zmeură, coacăză neagră,
coacăză albă şi roşie, agriş, cătină albă, zizifus, tamarine etc.),
proaspete

5. Producătorii de fructe şi legume destinate comercializării pentru consumul uman sînt


obligaţi să întreprindă măsuri eficiente pentru asigurarea calităţii şi siguranţei alimentare a
produselor expuse spre vînzare, conform Nomelor Codex Alimentarius.

6. Siguranţa alimentară trebuie să fie verificată prin sisteme şi metode care să asigure
prevenirea sistematică a pericolelor potenţiale şi să ofere informaţii care permit
identificarea gospodăriei, cîmpului, echipei de recoltare, precum şi data recoltării, lotul de
produs, cantitatea, specia, soiul, calitatea şi inofensivitatea produselor.

7. Menţinerea înregistrărilor care permit trasarea pentru identificarea produsului şi


măsurilor de siguranţă, timp de trei ani, oferă dovezi documentare ale respectării cerinţelor
de bază stipulate în prezenta Reglementare tehnică.

8. Producătorii de fructe şi legume destinate consumului uman sînt obligaţi:

1) să păstreze documentele care garantează calitatea seminţelor (materialului de înmulţire)


şi care confirmă puritatea soiului, denumirea soiului, numărul lotului şi numele/denumirea
vînzătorului;
2) să înregistreze utilizarea substanţelor de tratare a seminţelor;

3) să respecte toate legile aplicabile faţă de plantarea şi producerea organismelor


modificate genetic (O.M.G.) ori derivatelor acestora;

4) să introducă un sistem de înregistrare a cîmpului, livezii sau serei;

5) să efectueze asolamentul;

6) să utilizeze tehnici de cultivare care reduc posibilitatea eroziunii solului;

7) să justifice în scris şi să înregistreze utilizarea substanţelor chimice pentru sterilizarea


substraturilor solului;

8) să înregistreze toate aplicările fertilizanţilor foliari, organici şi neorganici, inclusiv


numărul de referinţă al cîmpului, livezii, serei;

9) să păstreze fertilizanţii organici şi neorganici separat de produsele agricole şi materialele


de înmulţire, să reducă riscurile de contaminare a mediului;

10) să nu utilizeze, ca fertilizant organic, deşeurile de canalizare;

11) să utilizeze fertilizanţi neorganici însoţiţi de documente ce confirmă compoziţia lor


chimică;

12) să nu utilizeze pentru irigare apă de canalizare netratată;

13) să protejeze culturile împotriva bolilor şi dăunătorilor;

14) să elaboreze un plan pentru implementarea tehnicilor de Management Integrat al


Combaterii Dăunătorilor (MICD) şi aplicarea tehnicilor de MICD recunoscute;

15) să demonstreze, la cerere, că aplicările produselor de uz fitosanitar sînt potrivite pentru


cultură, după cum se indică pe etichetă;

16) să utilizeze numai produse de uz fitosanitar care sînt înregistrate în ţară;

17) să nu utilizeze, pentru protejarea plantelor, chimicatele interzise şi produsele de uz


fitosanitar neînregistrate în modul stabilit în Republica Moldova;

18) să înregistreze toate aplicările produselor de uz fitosanitar, inclusiv denumirea


comercială a produsului, data aplicării, numărul cîmpului şi soiul culturii;

19) să respecte şi să înregistreze intervalele de timp privind utilizarea produselor de uz


fitosanitar pînă la recoltare;

20) să prezinte, la cerere, dovezi curente ale testării anuale a reziduurilor produselor de uz
fitosanitar efectuate de o parte terţă;

21) să demonstreze că deţine informaţii referitor la restricţiile faţă de limita admisibilă de


reziduuri pe piaţa unde intenţionează să comercializeze produsele;
22) să efectueze analiza riscurilor la etapa de creştere şi a implementării procedurii igienice
la etapa de recoltare şi manipulare a produselor;

23) să demonstreze că lucrătorii implicaţi în creşterea şi manipularea produselor au primit


instrucţiuni inteligibile verbale şi documentate privind aspectele relevante ale igienei
personale;

24) să demonstreze că există un sistem de monitorizare şi se întreprind măsuri de


combatere a dăunătorilor în încăperile de sortare şi depozitare a produselor;

25) să demonstreze că toţi lucrătorii care au în dotare echipament periculos sau complex au
urmat cursuri de instruire sau au primit instrucţiuni oficiale;

26) să demonstreze că întreprinde măsuri de protecţie a mediului;

27) să prezinte, la cerere, un document, care demonstrează că se efectuează monitorizarea


reclamaţiilor privind nerespectarea prezentei Reglementări tehnice şi se întreprind măsuri
pentru înlăturarea deficienţelor.

9. Fructele şi legumele proaspete destinate consumului uman ca atare cu gradul de


maturitate de consum se consideră conforme cu prevederile prezentei Reglementări tehnice
dacă acestea corespund cu cerinţele de calitate pentru fructe şi legume proaspete şi
cerinţele de inofensivitate prevăzute de normativele sanitar-epidemiologice ale Republicii
Moldova.

10. Proprietarul fructelor şi legumelor reglementate de standardele de calitate în vigoare


care prezintă adopţiile standardelor Comisiei Economice ONU pentru Europa (CEE/ONU)
nu poate să expună aceste produse sau să le ofere spre comercializare pentru consumul
uman în orice alt mod ce nu este în conformitate cu respectivele standarde. Proprietarul
este responsabil pentru respectarea acestei conformităţi.

În cazul în care standardele CEE/ONU nu sînt adoptate ca standarde naţionale, se aplică


standardele naţionale de calităţi în vigoare. Lista standardelor naţionale de calitate
aplicabile fructelor şi legumelor proaspete este prezentată în anexa nr.1, parte integrantă al
prezentei Reglementări tehnice.

11. Dacă în urma unei dezechilibrări puternice a pieţei, cauzată de calamităţi naturale sau
de cerere excesivă, fructele şi legumele care respectă cerinţele de calitate sînt insuficiente
pentru a satisface cererea consumatorilor, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
ca autoritate de reglementare, poate adopta, în modul stabilit, măsuri derogatorii de la
cerinţele standardelor de calitate pe o perioadă limitată.

12. Informaţiile solicitate în mod special prin standardele de calitate trebuie să fie indicate
în mod lizibil şi vizibil pe una dintre părţile ambalajului sau imprimate direct pe ambalaj
astfel încît să nu poată fi şterse, sau pe o etichetă care este parte integrantă a ambalajului şi
este bine ataşată la acesta.

13. Pentru fructele şi legumele transportate în cantităţi mari şi încărcate în vrac în mijloace
de transport, informaţiile indicate în pct.6 sînt prezentate în documentele de însoţire sau
sînt expuse într-un loc vizibil din interiorul mijlocului de transport.

14. Cerinţele minime de calitate, de măsurare, de calibrare, de prezentare, de marcare şi


toleranţele acestora sînt specificate în standardele de calitate menţionate în anexa nr.1 la
prezenta Reglementare tehnică.

15. În scopul protecţiei, simplificării operaţiunilor de manipulare, transportare, depozitare şi


desfacere, fructele şi legumele proaspete destinate consumului uman ca atare trebuie să fie
ambalate.

16. Este interzisă comercializarea fructelor şi legumelor destinate consumului uman care:

1) prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului culorii, consistenţei,


gustului, mirosului;

2) prezintă semne de infectare şi/sau de infestare cu paraziţi (ouă, larve, forme adulte vii
sau moarte), precum şi resturi sau semne ale acestora;

3) prezintă urme de contact cu rozătoarele;

4) prezintă miros şi gust străine, improprii produsului;

5) prezintă miros, gust sau pete de mucegai;

6) conţine corpuri străine improprii fructelor şi legumelor;

7) prezintă caracteristici negative de tipul:

a) pulpă moale, făinoasă;

b) ţesuturi lemnificate, fibroase;

c) pulpă cu pete neuniform colorate, sticloasă;

d) miros de iarbă, străin, neplăcut, nespecific soiului;

e) gust slab aromat, astringent, fad;

f) pulpă fermentată, supracoaptă;

g) aspect imatur.

17. Fructele şi legumele proaspete destinate comercializării pentru consumul uman trebuie
să fie etichetate şi marcate în mod obligatoriu în conformitate cu cerinţele actelor legislative
şi normative în vigoare, să conţină informaţiile necesare, astfel încît consumatorul să fie
informat deplin şi corect la momentul cumpărării produsului.

18. Denumirea sub care se vînd fructele şi legumele proaspete trebuie să corespundă naturii
alimentelor şi trebuie să includă cel puţin:

a) denumirea speciei;
b) clasa de calitate.

19. Verificarea indicilor de calitate, siguranţă alimentară, formelor de prezentare, marcare


şi etichetare se efectuează de producător în conformitate cu regulile stabilite în actele
normative în vigoare:

a) indicatorii organoleptici, masa netă şi corectitudinea etichetării se determină pe fiecare


lot;

b) indicatorii fizico-chimici se determină pe fiecare lor;

c) conţinutul de elemente toxice, microorganisme patogene se determină în conformitate cu


periodicitatea stabilită de organul de specialitate al administraţiei publice în domeniul
ocrotirii sănătăţii.

20. Determinarea caracteristicilor indicilor de calitate, siguranţă alimentară, formelor de


prezentare şi etichetare se efectuează în conformitate cu regulile şi metodele de analiză
stabilite de actele normative şi legislative în vigoare.

Regulile privind prelevarea probelor în vederea executării controlului de conformitate cu


standardele indicate în anexa nr.1 la prezenta Reglementare tehnică sînt specificate în
standardul naţional SM SR ISO 874:2006 „Fructe şi legume proaspete. Eşantionare (luarea
probelor)”.

21. Se interzice aplicarea pe etichetele de marcare (descrise în pct. 12) a informaţiei ce


induce în eroare consumatorul, prin indicarea unor caracteristici false (de exemplu:
„ecologic pur”, „100 % natural” etc.).

22. Se interzice comercializarea pentru consumul uman ca atare şi/sau pentru procesare a
fructelor şi legumelor al căror conţinut de contaminanţi chimici sau biologici (elemente
toxice, micotoxine, substanţe toxice naturale), reziduuri de pesticide şi nitraţi, fertilizanţi şi
substanţe nocive depăşeşte limitele maxim admise de normele sanitaro-epidemiologice,
stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii
sănătăţii.

IV. Evaluarea conformităţii

23. Fructele şi legumele proaspete, inclusiv cele importate, pot fi plasate pe piaţa internă
doar dacă sînt conforme cerinţelor esenţiale prescrise în prezenta Reglementare tehnică.

24. Conformitatea fructelor şi legumelor proaspete se asigură de producător sau importator.

25. Producătorul sau importatorul fructelor şi legumelor proaspete poate solicita unui
organism de certificare, acreditat şi desemnat pentru activitate în domeniul respectiv,
efectuarea certificării cu sau fără evaluarea procesului de producere.

26. Procedura desfăşurată de certificare a fructelor şi legumelor proaspete se aprobă de


Organismul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor, în coordonare cu autoritatea
de reglementare în domeniul produselor alimentare.
27. În contextul evaluării produselor, mostrele din produsul finit, prelevate de la locul de
producere sau din lot, sînt supuse încercărilor necesare prevăzute în standardele naţionale
aplicabile sau încercărilor cu efect echivalent pentru verificarea menţinerii conformităţii
fructelor şi legumelor proaspete cu cerinţele prescrise în prezenta Reglementare tehnică.

28. În cazul în care fructele şi legumele proaspete nu sînt conform cerinţelor prescrise,
organismul de certificare desemnat, care a efectuat procedurile de certificare respective,
trebuie să informeze, în modul stabilit, producătorul, importatorul şi organele de
supraveghere a pieţei privind neconformitatea constatată.

29. Documentaţia necesară pentru evaluarea conformităţii produsului cu cerinţele din


prezenta Reglementare tehnică trebuie să includă:

a) certificatul igienic, emis de organele Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat în modul


stabilit;

b) certificatul fitosanitar, eliberat de organul abilitat.

30. Producătorul sau importatorul, în baza documentaţiei menţionate în pct.29, întocmeşte o


declaraţie de conformitate şi aplică marca naţională de conformitate SM pe fiecare ambalaj
de desfacere a fructelor şi legumelor proaspete.

Întocmirea şi emiterea declaraţiei de conformitate se efectuează conform regulilor stabilite


în cadrul Sistemului Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor.

31. Fructele şi legumele proaspete se plasează pe piaţă împreună cu declaraţia de


conformitate, care atestă conformitatea acestora cu cerinţele prescrise în prezenta
Reglementare tehnică. Producătorul sau importatorul trebuie să aplice, sub marca naţională
de conformitate SM, numărul de identificare al organismului de certificare desemnat care a
efectuat certificările respective.

32. Modelul declaraţiei de conformitate este prezentat în anexa nr.2 la prezenta


Reglementare tehnică.

33. Producătorul sau importatorul păstrează un exemplar al declaraţiei de conformitate


împreună cu documentaţia enumerată la pct.29, în baza căreia a fost eliberată declaraţia de
conformitate.

34. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de producere să asigure


conformitatea fructelor şi legumelor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.

35. Desemnarea organismului de certificare se face de către Organismul

Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor, la propunerea autorităţii de reglementare


în domeniul produselor alimentare.

36. Lista organismelor de certificare desemnate se publică de către Organismul Naţional de


Asigurare a Conformităţii Produselor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se
actualizează după necesitate.
37. Pentru fructele şi legumele proaspete importate, plasate pe piaţă, suplimentar la
documentele prevăzute pentru iniţierea procedurii de evaluare a conformităţii se prezintă
autorizaţia de import, emisă de autoritatea de reglementare în domeniul produselor
alimentare, în baza examinării condiţiilor de producere, depozitare, transportare,
comercializare etc.

Anexa nr.1

la Reglementarea tehnică „Fructe şi

şi legume proaspete destinate

consumului uman ca atare”

Lista

standardelor naţionale de calitate aplicabile fructelor şi legumelor proaspete


Indicativul Titlul
SM 57:1998 Fructe proaspete. Zizifus. Condiţii tehnice

SM 58:2004 Fructe proaspete. Zarzăre. Condiţii tehnice

SM 120:1996 Fructe proaspete. Zmeură. Condiţii tehnice

SM 211:2000 Legume proaspete. Verdeţuri condimentate.


Condiţii tehnice
SM 212:2000 Legume proaspete. Rădăcini de legume. Condiţii
tehnice
SM 243:2004 Legume. Ceapă. Condiţii tehnice
(CEE/ONU FFV-25:2001, MOD)
SM 244:2004 Legume. Usturoi. Condiţii tehnice
(CEE/ONU FFV-18:1998, MOD)
SM 245:2005 Legume proaspete. Tomate. Condiţii tehnice
(CEE/ONU FFV-36:2000, MOD)
SM SR 1416:2006 Fructe şi legume proaspete. Castraveţi
(CEE/ONU FFV 15:1964, IDT)
SM SR 1417:2006 Fructe şi legume proaspete. Dovleci
(CEE/ONU FFV 41:1988, IDT)
SM SR 1418:2006 Fructe şi legume. Varză
(CEE/ONU FFV 09:1994, IDT)
SM SR 1422:2006 Fructe şi legume proaspete. Ardei dulci
(CEE/ONU FFV 28:1969, IDT)
SM SR 1423:2006 Fructe şi legume proaspete. Vinete
(CEE/ONU FFV 05:1970, IDT)
SM SR 1490:2006 Fructe şi legume proaspete. Struguri de masă
(CEE/ONU FFV 19:1961, IDT)
SM SR 2197:2006 Fructe şi legume proaspete. Prune
(CEE/ONU FFV 29:1961, IDT)
SM SR 2324:2006 Fructe şi legume proaspete. Pere
(CEE/ONU FFV 51:1960, IDT)
SM SR 2714:2006 Fructe şi legume proaspete. Mere
(CEE/ONU FFV 50:1960, IDT)
SM SR 3155:2006 Fructe şi legume proaspete. Cireşe şi vişine
(CEE/ONU FFV 13:1962, IDT)
SM SR 3156:2006 Fructe şi legume proaspete. Piersici şi nectarine
(CEE/ONU FFV 26:1961, IDT)
SM SR 3178:2006 Fructe şi legume proaspete. Caise
(CEE/ONU FFV 02:1961, IDT)
SM SR 3179:2006 Fructe şi legume proaspete. Căpşune
(CEE/ONU FFV 35:1962, IDT)
SM SR 3278:2006 Fructe şi legume proaspete. Morcov
(CEE/ONU FFV 10:1962, IDT)
SM SR 3653:2006 Fructe şi legume proaspete. Pepeni galbeni
(CEE/ONU FFV 23:1975, IDT)
SM SR 3654:2006 Fructe şi legume proaspete. Pepeni verzi
(CEE/ONU FFV 37:1964, IDT)
SM SR 3678:2006 Fructe şi legume proaspete. Conopidă
(CEE/ONU FFV 11:1961, IDT)
SM SR 5767:2006 Fructe şi legume proaspete. Praz
(CEE/ONU FFV 21:1970, IDT)
SM SR 7164:2006 Fructe şi legume proaspete. Spanac
(CEE/ONU FFV 34:1962, IDT)
SM SR 7216:2006 Fructe şi legume proaspete. Andive
(CEE/ONU FFV 38:1962, IDT)
SM SR 7217:2006 Fructe şi legume proaspete. Salată, cicoare,
(CEE/ONU FFV 22:1961, IDT) creaţă şi scarolă
SM SR 8947:2006 Fructe şi legume proaspete. Mazăre verde
(CEE/ONU FFV 27:1962, IDT)
SM SR 8948:2006 Fructe şi legume proaspete. Fasole păstăi
(CEE/ONU FFV 06:1962, IDT)
SM SR 11084:2006 Fructe şi legume proaspete. Fructe citrice
(CEE/ONU FFV 14:1963, IDT)
SM STAS 11414-2005 Măsline de masă
(CAC/RS 66-1974, IDT)
SM SR11583:2006 Fructe şi legume proaspete. Sparanghel
(CEE/ONU FFV 04:1963, IDT)
SM SR 11981:2006 Fructe şi legume proaspete. Varză de Bruxelles
(CEE/ONU FFV 08:1964, IDT)
SM SR 13487:2006 Fructe şi legume proaspete. Fructe Kiwi
(CEE/ONU FFV 46:1988, IDT)
SM SR 13489:2006 Fructe şi legume proaspete. Avocado
(CEE/ONU FFV 42:1986, IDT)
GOST 1726-85 Огурцы свежие. Технические условия
GOST 6829-89 Смородина чёрная свежая. Требования при
заготовках, поставках и реализации
GOST 6830-89 Крыжовник свежий. Требования при
заготовках, поставках и реализации
GOST 7975-68 Тыква продовольственная свежая.
Технические условия
GOST 16524-70 Кизил свежий
GOST 19215-73 Клюква свежая. Требования при заготовках,
поставках и реализации
GOST 20450-75 Брусника свежая. Требования при заготовках,
поставках и реализации
GOST 21405-75 Алыча мелкоплодная свежая. Технические
условия
GOST 21715-76 Айва свежая. Технические условия
GOST 26545-85 Картофель свежий продовольственный,
реализуемый в розничной торговой сети.
Технические условия
GOST 26766-85 Свекла столовая свежая, реализуемая в
розничной торговой сети. Технические
условия
GOST 27573-87 Плоды граната свежие. Технические условия

Anexa nr.2

la reglementarea tehnică

„Fructe şi legume proaspete destinate

consumului uman ca atare”

Model

DECLARAŢIE DE CONFORMITATE

nr. _____ din ”____” ______________ 200__

Valabilă pînă la ”___” ______________

____________________________________

(denumirea producătorului, adresa, telefonul, fax-ul)

în persoana __________________________________

(funcţia, numele, prenumele conducătorului)

declară pe propria răspundere că produsul ____________________________

(denumirea, tipul, marca, codul produsului,

____________________________________________________________________________

numărul şi mărimea lotului, denumirea şi numărul documentului care însoţeşte produsele (factura, contractul,
____________________________________________________________________________

certificatul de calitate), denumirea producătorului, ţării etc.)

la care se referă această declaraţie nu pune în pericol viaţa, sănătatea


consumatorilor, nu produce impact asupra mediului înconjurător şi este în
conformitate cu următoarele reglementări tehnice sau standarde:

____________________________________________________________________________

(indicativul reglementărilor tehnice sau standardelor, cu indicarea punctelor acestor documente normative
care stabilesc cerinţe pentru produsele respective)

Declaraţia a fost întocmită în baza (informaţia despre documentele în baza cărora a fost
întocmită declaraţia de conformitate)_____________________________________________

__________________________________________________________________________.

Informaţie suplimentară _____________________________________

Conducătorul organizaţiei ______________ __________________

(semnătura) (numele, prenumele)

L. Ş.

S-ar putea să vă placă și