SPECIFICUL EVALUĂRII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Se poate spune că, dintotdeauna activitatea pedagogică a cuprins, alături de

acțiuni proprii ei, acțiuni întreprinse cu scopul de a constata efectele produse ca și
modul în care s-a desfășurat activitatea însăși.
Evaluarea este un proces didactic complex și funcțional în activitatea instructiv-
educativă.
Ea este, în opinia lui Ausubel, punctul final într-o succesiune de evenimente
care cuprinde: stabilirea scopurilor, măsurarea rezultatelor, aplicarea programului.
Evaluarea școlară trebuie privită ca parte integrantă a curriculumului, care
produce efecte asupra elevilor, cadrelor didactice, factorilor de decizie responsabilizați
în procesul de învățare și altor agenți educaționali.
În condițiile curriculumului centrat pe competențe, menit să răspundă cerințelor
actuale ale vieții sociale și profesionale în care demersul didactic este orientat pe
achizițiile concrete ale elevilor, evaluarea în învățământul primar necesită
implementarea unor instrumente care să pună în evidență rezultatelor elevilor în
termeni de competențe.
Proiectarea curriculară centrată pe competențe asigură un cadru optim pentru ca
evaluarea să se realizeze în situații cât mai autentice (reale), iar nivelul competenței să
se poată stabili pe baza unor indicatori de performanță organizați în jurul unor criterii
clare și transparente.
Acest nou sistem de evaluare permite operaționalizarea principiului egalității de
cerințe. Evaluarea asigură realizarea conexiunii inverse la nivelul structurii acțiunii
didactice, în vederea autoreglării acesteia.
Circulația informației obținute pe baza aplicării metodelor de evaluare specifice,
dinspre elevi către cadrul didactic, reprezintă o modalitate de feedback, deoarece în
baza acestei informații se iau deciziile necesare pentru optimizarea procesului de
învățământ, a activităților de predare-învățare.
Pentru o valorificare optimă a efectului de către învățător, decizia trebuie să se
producă cu rapiditate, prin intermediul evaluării continue (formativă). Astfel,
evaluarea este implicată continuu în activitatea de predare-învățare, facilitând succesul

1
formării elevului și înfăptuind gestionarea didactică a învățării, ameliorarea predării-
învățării.
Curriculumul pune în evidență în primul rând procesul și apoi produsul
învățării, de aceea accentul trebuie să cadă pe evaluarea continuă. Un proces didactic
centrat pe elev va crea contextul educațional care va permite valorificarea
potențialului individual al elevului și cel al clasei de elevi în scopul realizării
autoevaluării și evaluării reciproce.
Obiectul de referință al evaluării îl constituie finalitățile procesului educațional
exprimate în competențe, iar mecanismul de evaluare relevă standardele de eficiență
ale învățării.

EVALUAREA INIȚIALĂ

Are loc la începutul unui ciclu curricular, al unui ciclu școlar, al unui an școlar
sau semestru, al unei unități de învățare. Are funcția diagnostică, scopul fiind
cunoașterea stadiului inițial de la care se pleacă în abordarea secvențelor de instruire,
dar și o funcție prognostică prin proiectare eficientă, realistă, a conținuturilor noii
materii.
La începutul fiecărui nou an școlar se face o recapitulare (una-două săptămâni)
a materiei predate anul precedent. Se pune accentul pe acele noțiuni și aptitudini ce
vor fi folosite în predarea noii materii. În această etapă evaluarea se face prin
examinare orală . La finalul recapitulării se dă un test ce conține aplicații la materia
recapitulată ( simplu și cu un grad mediu de dificultate) ( ANEXA 1).
Evaluarea la începutul unui ciclu școlar
Orice tip de achiziție școlară este condiționată de fondul de cunoștințe, deprinderi și
aptitudini dobândite anterior. Profesorul stabilește ce competențe specifice dorește să
evalueze și alege acele conținuturi pe care le consideră relevante.
Evaluarea la începutul predării unei unități de învățare se bazează pe
fundamentul achizițiilor anterioare, în cazul învățământului concentric.

2
EVALUAREA CONTINUĂ / FORMATIVĂ

Este tipul de evaluare care se realizează pe tot parcursul unității de învățare,

fiind frecventă, continuă și urmărind în ce măsură obiectivele educaționale propuse au
fost realizate de către fiecare elev.
Acest tip de evaluare reprezintă un feedback informal dat elevilor / profesorilor
în timp ce învață / predă o anumită temă. Erorile sunt considerate momente de
învățare, nu nereușite. Informațiile obținute ar trebui să fie folosite de elevi pentru a-și
îmbunățăți performanțele, și de către profesor pentru a varia și combina optim
metodele de predare, cât și pentru a dirija elevul în munca viitoare de recuperare.
De aceea evaluarea continuă are funcție formativă, diagnostică, ameliorativă.
Instrumentele evaluării curente:
 chestionarea orală;
 lucrări practice;
 probe de evaluare;
 tema pentru acasă;
 testul docimologic etc.
Probele de evaluare sunt unul dintre cele mai utilizate instrumente în evaluarea
continuă. Profesorul stabilește obiectivele vizate. Formulează itemi de evaluare variați.
Corelează numărul și complexitatea itemilor cu timpul efectiv de lucru. Dacă se
dorește notarea elevilor formulează criteriile calitative de evaluare, și anume
descriptorii de performanță (ANEXA 2).

TIPOLOGIA ITEMILOR

Itemul este un instrument de evaluare compus dintr-o întrebare, elaborată într-un

anumit format, și un răspuns așteptat.
Item = <întrebare> + <formatul acesteia> + <răspuns așteptat>
Teoria și practica evaluării evidențiază mai multe criterii pe baza cărora pot fi
clasificați itemii. Unul dintre criteriile cel mai des utilizate este acela al gradului de
obiectivitate oferit la corectare, în funcție de care itemii pot fi clasificați în trei mari
categorii:

3
 1. itemi obiectivi ( cu răspuns închis);
2. itemi semiobiectivi: -itemi cu răspuns scurt;
-itemi de completare;
-itemi de tip întrebări;
3. itemi subiectivi (cu răspuns deschis).
În proiectarea testelor nu se recomandă folosirea exclusivă a unei singure
categorii, ci o utilizare echilibrată, din perspectiva conținutului evaluat și a baremului
de notare, a tuturor celor trei categorii de itemi deoarece fiecare are o serie de avantaje
și limite care se completează și compensează recioproc.

EVALUAREA SUMATIVĂ / FINALĂ

Se face la intervale mari de timp, la finele unei secvențe temporale (semestru, an

școlar, ciclu de învățare) sau tematice (capitol). Scopul ei este de a reliefa progresele
de învățare ale fiecărui elev.
Funcțiile evaluării sumative: constatativă (arată în ce măsură activitatea
educativă a fost eficientă); de selecție (clasifică, ierarhizează elevii în funcție de
performanțele școlare); certificativă (certifică faptul că elevii au dobândit
competențele vizate de documentele școlare) .
Evaluarea sumativă aplicată la sfârșitul unei unități de învățare are un caracter
sumativ, de constatare a nivelului achizițiilor elevilor la finalul acelei unități, dar și
caracter formativ, deoarece informațiile primite duc la aplicarea unor măsuri
ameliorative imediate. (ANEXA 3, 4).
Evaluarea sumativă aplicată la sfărșitul anului școlar / semestru oferă
profesorului soluții de îmbunătățire în perspectiva activității sale cu elevii. Are
caracter certificativ deoarece arată performanțele elevilor la finalul unui an de studiu /
semestru. Are și caracter normativ, deoarece duce la clasificarea / ierarhizarea
elevilor (ANEXA 5).
Evaluarea sumativă la finalul unui ciclu școlar este o evaluare externă și se
realizează prin examene și evaluări naționale. Funcția dominantă este cea certificativă.
Dar are și funcție de constatare și diagnosticare a unor achiziții.

4
 NOTAREA REZULTATELOR ȘCOLARE

Reforma învățământului în România, demarată începând cu anul școlar

1998/1999, are menirea istorică de a încheia tranziția de la sistemul educțional
autoritar și centralist la sistemul adecvat unei societăți democratice (Tomșa, G.,2005,
pag.190).
În învățământul primar, schimbările sunt cele mai vizibile și, într-adevăr, de
esență. Aici s-a renunțat la sistemul de notare cifric (fiind înlocuit de calificative) și
s-a instituit o legătură mai clară între obiective și evaluare, prin intermediul
descriptorilor de performanță.
Folosirea descriptorilor de performanță au modificat radical maniera de
realizare a evaluării în învățământul primar. Evaluarea devine mai rațională, mai
controlată, tocmai pentru că se folosesc niște criterii precise.
Descriptorii de prformanță descriu ceea ce trebuie să facă un elev pentru a obține
calificative.
Cadrele didactice au la dispoziție pentru folosirea acestora o broșură intitulată
„Evaluarea în învățământul primar-descriptori de performanță”, elaborată de
Serviciul Național de Evaluare și Examinare (SNEE). Aici se specifică faptul că,
fiecare cadru didactic poate să elaboreze descriptori, luând ca modele pe cei existenți
în respectiva broșură.
Condițiile de realizare a performanței și limitele sunt difernțiate pe trei niveluri,
corespunzătoare aprecierii cu calificativele suficient, bine, foarte bine. Cu alte cuvinte
calificativele menționate prin descriptori ca și calificativul insuficient trebuie
„traduse” de învățător prin termeni care să ghideze reglarea procesului de predare-
învățare:
 excelent – capacitate/competență constituită stabil, capabilă de autodezvoltare;
 foarte bine – capacitate/competență formată;
 bine – capacitate/competență care necesită antrenament pentru dezvoltare;
 suficient – capacitate/competență aflate în curs de formare;
 insuficient – capacitate/competență nerealizată.

5
TIPURI DE NOTARE

Notarea reprezintă operațiunea de stabilire a gradului de realizare a obiectivelor

școlare. Notarea, concretizată prin acordarea unor simboluri convenționale, validează
rezultatele pregătirii elevului, în urma proceselor de control și apreciere (evaluare).
1. Notarea prin apreciere verbală – este o modalitate de notare care se utilizează
în învățământul preuniversitar, se exprimă prin intermediul limbajului verbal,
se realizează printr-o gamă de exprimări valorice (laudă, mustrare, bravo, bine,
corect, incorect etc.), care pot aduce unele stări de satisfacție sau insatisfacție
elevului; nu se consemnează în documentele oficiale ci, doar, eventual în
documentele personale ale cadrului didactic, dar poate fi și un element al unei
evaluări de ansamblu;
2. Notarea prin calificative – este o modalitate de notare care se realizează prin
acordarea calificativelor:

Ion T. Radu, în „Evaluarea procesului didactic” indică cele patru paliere

corespunzătoare indicatorilor sau descriptorilor de performanță:

 Calificativul „foarte bine” sau palierul învățării depline exprimă acumularea

cunoștințelor cerute, capacitatea de a opera cu ce a învățat, autonomie în
învățare;
 Calificativul „bine” sau palierul „credit” corespunde situației în care elevul
posedă cunoștințe, însușite bine, este capabil nu numai de a le recunoaște, ci să
le utilizeze în situații similare, oferă garanția unor progrese, de aceea i se
acordă „credit”;
 Calificativul „suficient” sau palierul „prag”, minimum acceptabil, presupune
însușirea unui cuantum de cunoștințe și formarea unor capacități care permit
elevului să abordeze etapa următoare cu șansa de a reuși;
 Calificativul „insuficient” sau palierul „inacceptabil” sancționează insuccesul și
face necesare măsuri recuperatorii.
Notarea prin calificative are avantajul faptului că elevii conștientizează mai ușor
valoarea calificativelor. Permite o evaluare pe niveluri de performanță superioară,

6
medie și minimă. Acest sistem nu realizează o discriminare la fel de fină ca sistemul
cifric. Are însă dezavantaje tehnice, deoarece nu pot fi însumate și nu se poate face o
medie (pentru stabilirea calificativului semestrial, cadrul didactic alege două
calificative cu frecvența cea mai mare, iar în săptămânile de evaluare de la sfârșitul
semestrului, în urma aplicării unor probe de evaluare sumativă, optează pentru unul
din cele două calificative; calificativul anual va fi unul din cele două calificative
semestriale, ales de cadrul didactic pe baza unor criterii precum progresul sau
regresul, raportul efort-performanță).
Elevul este considerat promovat dacă a obținut cel puțin calificativul
„satisfăcător”.
În ceea ce peivește clasa I, elevii nu pot fi lăsați repetenți. Cei care, la
încheierea clasei I, au manifestat dificultăți în învățare, menționate în raportul de
evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoționale, cognitive, a limbajului, a comunicării,
precum și dezvoltarea capacităților și atitudinilor față de învățare, vor rămâne în
colectivele în care au învățat și vor intra într-un program de remediere/recuperare
școlară, pe parcursul anului școlar următor realizat de învățător/institutor/profesor ,
împreună cu un specialist de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
(O.M.E.N Nr. 5115/2014).
De asemenea trebuie menționat faptul că, la obiectul Dezvoltare personală, la clasa I
și a II-a, nu se acordă calificative, acesta făcând parte din aria curriculară Consiliere și
orientare. Pentru evaluare se folosesc activități practice, discuții de grup, portofolii
etc.

EVALUAREA NAȚIONALĂ LA CLS. a II-a ȘI a IV-a

Ca formă de evaluare, acest examen reprezintă o evaluare sumativă, având rolul

de a verifica în ce măsură elevii care au parcurs ciclul achizițiiolor fundamentale
(adică prima treaptă a școlarității, ce cuprinde clasele pregătitoare, I și a II-a ) au
dobândit instrumentele necesare pentru parcurgerea cu succes a perioadei școlare
următoare. În ceea ce privește evaluarea la clasa a IV-a , se urmărește o evaluare a
achizițiilor elevilor după parcurgerea ciclului primar, achiziții de care au nevoie la
gimnaziu.
7
 Rezultatele obținute de elevi la aceste evaluări stau la baza realizării de planuri
individuale de învățare, care au rolul de a îndrepta eventualele lacune constatate în
urma testării (ANEXA 6).
Testele elaborate pentru EN II sunt structurate astfel:
a) Primul test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise
(ANEXA 7);
b) Al doilea test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor citite
(ANEXA 8);
c) Al treilea test vizează evaluarea competențelor la matematică (ANEXA 9).
Testele elaborate pentru EN IV sunt structurate astfel:
a) Primul test vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în
limba română (ANEXA 10);
b) Al doilea test vizează evaluarea competențelor la matematică (ANEXA 11).
Rezultatele individuale obținute la EN nu se afișează/comunică public și nu se
înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unității
de învățământ prin:
 elaborarea planurilor individualizate de învățător acolo unde aceasta se impune;
 informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra
stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

8
BIBLIOGRAFIE:

1. Cucoș. C., (2009), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade

didactice, București: Ed. Polirom.
2. Evaluarea în învățământul primar-descriptori de performanță, (1998), București:
SNEE.
3. Radu, I., (2000), Evaluarea procesului didactic, București: E.D.P.
4. Tomșa, G.(coord), (2005), Psihopedagogie preșcolară și școlară, București: C.N.I.
Coresi S.A.
5. https://www.academia.edu/6548392/Teoriașimetodologia evaluării 29.03.2019
6. http://http.//subiecte2018.edu.ro/2018/evaluarenationalala4/teste/ 29.03.2019
7. https://www.edu.ro/CNEE 30.03.2019