Cântecul de leagăn

i.
Specie a liricii populare,care exprimă,de obicei, dragostea părinților față de copil,visele lor referitor la viitorul acestuia. Este transpunerea umană a
2.
sentimentului uman de ocrotire,valorificarea muzical-poetică a fenomenului leagănului. Creație nerituală,interpretă vocal,individual, în atmosferă

intimă, adresată copilului mic. Este creat dintr-o necesitate general-umană de natură practică ca mijloc eficient de adormire pentru copilul

nou-născut,și nu numai, de realizare a atmosferei de liniște, de stimulare a procesului adormitului. Se caracterizează prin funcționalitate

complexă sintetizând funcții multiple:liniștire și adormire,terapeutică, comunicativă, socială, etică, estetică. Conținutul poetic

tratează frecvent următoarele subiecte: îndemn la somn,dragostea mamei pentru copil, mediul înconjurător, cunoașterea de sine,proiecte de viitor.

În cânteculde leagăn execuția se contopește cu procesul de creație,el se improvizează: textul poetic se adaptează pe parcurs la structura ritmică și

sonoră tipice acestei creații. Aceste creații destinate prin excelență celor mici se caracterizată prin simplitate,muzicalitate și bogate valori

afective. Pe lângă intenția practică mama exprimă propriile stări sufletești, gândurile sale în legătură cu viitorul copilului, relevate artistic într-un

context de „ stabilitate stilistică „generat de tradiție. Prin sfera tematicii, cât și prin trăsăturile muzicale se apropie de folclorul

copiilor. Deoarece cantecul de leagăn este rostit de mamă cu emoție și ardoare, într-o atmosferă caldă de seninătate și duioșie el are aspect de

urare și incantație:”Culcă-mi-te mititel / Și te scoală măricel. Diminutivele folosite în mai toate cântecele de leagăn sunt corespondente ale

sufletului copilului și psihologia acestuia pentru primii ani de viață. Un adevărat cântec de leagăn ar trebui să fie simplu, clar, imaginativ,

ușor de recunoscut, memorabil, iubit și să răsune în limba maternă.