EDUCAȚIA ȘI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE

Conspect cap. omonim din lucrarea Cucoș, Constantin (coord.), 2009. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice, Iași, Polirom, p.127-147

Scopul cursului: analiza educației în contextul probelemelor fundamentale ale lumii contemporane

I. “Noile educații” și problematica lumii contemporane

II. Rolul școlii în contextul permanentizării educației
III. Afirmarea gândirii pedagogice și a sistemelor educaționale alternative

I. “Noile educații” și problematica lumii contemporane (PLC)

Era în care trăim (“era nucleară / genetică / a informaticii / a roboților etc.”), extrem de dinamică
(reconfigurare geopolitică, demografică, schimbarea stilului de viață etc.), “permite atât o împlinire umană
fără precedent, cât și o catastrofă finală” – depinde de înțelegerea și acțiunea umană.
PLC (sintagmă aparținând lui A.Peccei) se referă la un sistem de probleme corelate, interdependente, cu
caracter universal, pluridisciplinar și prioritar datorită evoluției rapide și imprevizibile.
Efectul în planul educației se concretizează ca abordare în trecerea și la modelul pluridisciplinar la cel
interdisciplinar și la nivelul conținutului în “noile educații”:

e E. ecologică
E. ș
p ar
pe i m
i
ic
n t as
a rt ație
ru s-
p cr
ru mo
co me
t Sec.XXI prezintă
m dia
n e
pe și d
un
.
ica
E
robleme corelate, interdependente, cu caracter universal, pluridisciplinar și prioritar datorită evoluției (lor) rapide și
re
E. pentru pace

E. nutrițională

care generează nevoia de

“noi educații”

E.
p
en și ă
și tru ă
i ern
c
de s m d
zv ch n o mo
ol im o
ta b ec că
r e ar
e E. sni
E. pentru timpul liber ca

I.1 EDUCAȚIA ECOLOGICĂ vizează înțelegerea corectă a raportului om-mediu (mediul NU

aparține omului, nu este un bun de cucerit și dominat, ci omul se integrează în acest ansamblu complex,
viitorul său este condiționat de viitorul mediului) și dezvoltarea responsabilității și solidarității între țări/
regiuni, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, pentru păstrarea și ameliorarea mediului – implicând
capacitatea de a identifica problemele și de a decide/ aplica soluții responsabil, de la nivel individual până la
decizii politice, economice, sociale cu privire la mediu.
Situații de învățare funcțională (după V. de Landsheere apud Cucoș):
- observațiile de teren, eventual ulterior reunite cu date din studii, documente tehnice presă și
întocmite dosare sau bănci de date asupra mediului sau studii de caz;

1
 - dezbaterea și difuzarea informațiilor primite prin discuții de grup cu sau fără experți invitați;
- exerciții de simulare etc.

 Interactivitate
Exemplificați situații de învățare funcțională despre mediu din pratica școlară de până acum.
Menționați principala dvs. achiziție în urma acestor activități.

I.2 EDUCAȚIA PENTRU DREPTURILE OMULUI, PARTICIPARE, DEMOCRAȚIE, PACE

presupune a învăța să trăiești cu ceilalți, a învăța să fii și a învăța să faci.
Trăim într-o lume multiculturală, multicivilizațională, iar “drepturile omului”, “demnitatea umană” și
valorile (viața, pacea, nediscriminarea, libertatea, dreptatea, respectul etc.) capătă particularități în funcție
de context!, iar discursul prezintă riscul demagogiei.
Totuși, încă din copilărie putem învăța prin joc și acțiune să evităm complezența, să căutăm/ inovăm
soluții – iar dacă n-am avut ocazia ca elevi, măcar ca profesori, în consecință, trebuie să ne formăm adecvat,
cu atât mai mult cu cât școala ar trebui să fie un model de practică democratică dpdv. cognitiv, afectiv și
atitudinal.
Democrația nu este asigurată de cadrul ei formal (instituții și mecanisme tipice) și prezintă viciul de
a deveni triumful cantității, generând criza axiologică.
Pacea, la rândul ei, înseamnă mai mult decât absența războiului. (V. de Landsheere: pacea negativă
înseamnă absența războiului, iar pacea pozitivă dispariția cauzei conflictului, inclusiv a violenței ascunse în
familie și școală).
Educația pentru democrație și pace poate lua forma:
- reacției la extremismul politic (xenofobie, rasism, violență);
- preocupare pentru înțelegerea relației dintre traseul individual și contextul socio-politic;
- încurajarea reflecției critice, admiterea punctelor de vedere diferite, învățarea de strategii nonviolente
de rezolvare a conflictelor – pe teme cum ar fi amenințarea nucleară, poluarea, penuria de alimente,
consecințele războaielor etc.;
- educării în vederea autocontrolului impulsurilor agresive, comportamentelor ostile în favoarea
receptivității, înțelegerii mutuale, dialogului, cooperării, toleranței, echilibrului, ordinii,
responsabilității, respectului pentru celălalt diferit etc. – prin însușirea unui sistem de valori și
formarea capacităților/ atitudinilor care să-l aplice.

 Interactivitate
Comparați noile educații. Ce rost/ fundament au?

I.3 Modalități de introducere a “noilor educații” în școală

- introducerea unor module specifice interdisciplinare în cadrul disciplinelor tradiționale; nu

este o transformare brutală și nu supraîncarcă programul elevilor, dar solicită profesori multi-
specializați sau echipe de profesori;
- introducerea sau infuzarea unor dimensiuni ale PLC în cadrul disciplinelor tradiționale –
aceleași avantaje ca mai sus, dezavantajul că este posibil să se piardă dimensiunea globală a
problemei când este abordată fragmentar la biologie, geografie, chimie, fizică, educație civică
etc.;
- introducerea unor discipline distincte, de exemplu educație ecologică, educație pentru
democrație, educație nutrițională etc. – dar este posibilă suprapunerea parțială a conținuturilor
cu materii deja consacrate/ studiate, se încarcă programul elevilor etc.

 Interactivitate
Care dintre noile educații considerați că este/sunt necesare în sistemul de învățământ românesc?
Argumentați.
2
 II. Rolul școlii în contextul permanentizării educației

 Interactivitate
Cum se justifică azi nevoia de educație permanentă?

Caracteristici ale educației permanente:

- acoperă întreaga existență a persoanei, având funcții de adaptare și inovare, cu scopul de

a menține și ameliora calitatea vieții;
- unifică toate etapele educației (generează un sistem educațional continuu și integral),
formele (formală, nonformală, informală) și dimensiunile (I.M.R.E.T.F.), având două
dimensiuni interdependente: generală și profesională – și exercitând funcție corectiv-
ameliorativă asupra sistemului actual de educație;
- este o abordare dinamică, cu suplețe de conținut, instrumente, tehnici, timp de învățare –
integrând și adaptând permanent auxiliarele și mijloacele pedagogice;
- condiții de realizare: ocazia (plasarea subiectului în context), motivația, educabilitatea;
- generează schimbarea rolului școlii, care rămâne etapa fdm și condiția necesară a
educației permanente, dar transmiterea de cunoștințe este înlocuită cu formarea unui stil
și dobândirea unei metode de învățare în vederea (auto)învățării continue.

 Interactivitate
Exemplificați trăsăturile de mai sus.

III. Afirmarea gândirii pedagogice și a sistemelor educaționale alternative

III.1 Clasificarea curentelor pedagogiei contemporane

Gândirea pedagogică a sec.XX a criticat modelul tradițional (magistrocentrist, autoritarist, axat pe

transmitere de cunoștințe), care se menține totuși ca unul dintre marile curente contemporane:
1. curentul tradițional (magistrocentrist), elevul este considerat un obiect posibil de modelat din
exterior prin conformarea și interiorzarea regulilor expuse de adult;
2. curentul puerocentrist – reacția opusă la cel anterior; centrat pe activitatea elevului și dinamismul
intern al dezvoltării personalității prin descoperirea și elaborarea cunoștințelor de către elevi, fără
constrângere, valorificându-le interesele cognitive în cadrul unui mediu special creat pentru a fi
stimulativ. Există două orientări:
- percepționistă (accent pe observare și sensibilitatea copilului);
- pragmatică (accent pe experiență);
Din el derivă următoare două curente.
3. curentul sociocentrist – în anii ’20 apare învățământul cooperativ, care a permis afirmarea a două
tendințe:
- educația cogestionată (de ex. Freinet – toate deciziile importante se stabilesc în consiliul
cooperativei, din care face parte și profesorul care trebuie să fie model de înțelegere,
flexibilitate, dinamism);
- educația autogestionată (de ex. R.Cousinet – metoda activității libere pe echipe), stimulată de
criza socială (mai 1968), dezvoltarea psihanalizei, psihoterapiei, psihologiei grupului.
4. curentul tehnocentrist include:
- instruirea prin fișe pentru controlul și autocontrolul sistematic al elevilor (sistemul Winnetka
anii ‘20);
- instruirea programată (anii ’50, Skinner și Crowder);
- pedagogia prin obiective observabile (elaborarea de taxonomii);
- utilizarea mașinilor de învățat și a audiovizualului (până la învățământul prin satelit);
- pedagogia cibernetică.
3
 Ultimele decenii ale sec.XX sunt de o amploare și diversitate fără precedent în istoria pedagogiei,
curentele fiind posibil de clasificat după patru elemente considerate centrale:
1. subiectul (elevul, cel ce învață), cu două curente fdm:
- spiritualist (inspirat în anii ‘70 de New Age);
- personalist sau umanist (Lewin, dinamica dezvoltării personalității în grup și școlile
“alternative” care au proliferat în anii ’60-‘70);
2. societatea, respectiv teoriile sociale pornite din viziunea marxistă și teoriile ecosociale cu relația
educație-persoană-societate-univers;
3. conținutul – v. teoriile academice care recunosc valoarea profesionalismului, dar atrag atenția asupra
carențelor la nivelul valorilor culturii clasice a subiectului;
4. interacțiunile între cei trei poli – teoriile cele mai didactice:
- curentul tehnologic (anii ’60 speranța în tehnologie ca panaceu);
- teoriile educative psiho- și socio-cognitiviste sunt axate pe semnificația culturii prealabile a
elevilor și obstacolele epistemologice ale învățării, cum ar fi conflictul socio-cognitiv drept
sursă a învățării, construirea cunoașterii fiind necesar socială.

III.2 Sisteme educaționale alternative

Pedagogia și educația Montessori (Maria Montessori, medic psihiatru italian): copilul nu imită, ci
absoarbe din mediu ce îi este necesar pentru a se dezvolta; este centrată pe libertatea de manifestare a
copilului într-un mediu organizat de profesor în funcție de perioada sensibilă în care se află copilul, iar
identificarea acestor perioade sensibile din dezvoltarea ființei umane constituie elementul-cheie; în fiecare
perioadă se manifestă o nevoie fdm, din satisfacerea căreia rezultă un progres, iar neîmplinirea ei împiedică
dezvoltarea firească și deplină a copilului.
M.Montessori a confecționat și exterimentat material didactic pentru fiecare simț, în funcție de
diversele perioade din dezvoltarea senzorială a copilului. Educatorul organizează mediul (clasa este
organizată pe arii de activitate), nu pedepsește și nu oferă recompense.
Reguli fdm:
- copilul este limitat la a da obiectului destinația pentru care a fost creat;
- obiectul se ia de la locul lui (niciodată de la alt copil) și se pune la loc după utilizare;
- nimui nu-i este permis să facă rău (sieși sau altui copil, nu întrerupe activitatea altcuiva).

 Interactivitate
Identificați avantaje și limite ale acestei alternative educaționale.

Antroposofia steineriană și școlile Waldorf (R.Steiner, 1861-1925, filosof austriac, consideră că

educația autentică începe cu înțelegerea naturii umane ca sinteză între planurile fizic, sufletesc, spiritual –
adaptarea la ritmurile vieții universale) acordă importanță egală actvităților cognitive, artistice, tehnice și
practice în dezvoltarea copilului. Rolul educației: armonizarea ritmurilor prin muzică și dans, predarea se
face pe “epoci”, esențială este abordarea profesorului însuflețită de fantezie, chiar și la matematică; în școala
elementară nu există manuale, ci elevul și-l crează și ilustrează pe măsură ce progresează în cunoaștere. nu
se pun note, nu există repetenție.

 Interactivitate
Identificați avantaje și limite ale acestei alternative educaționale.
Pedagogia și educația Freinet (Celestin Freinet, 1896-1966, pedagog francez reformator) este
centrată pe comunicare, este un “șantier, laborator” în care copiii sunt implicați activ în perceperea directă a
lucrurilor și experimentare. Tehnicile Freinet, pe care le-a conceput pentru a fi adaptate la diversitatea
situațiilor de învățare și la evoluția acestora, includ: tipografia școlară, textul liber, proiecțiile de filme,

4
discurile, radioul, tv etc. – pentru a crea mediul favorabil exprimării/ comunicării libere și eficientizării
educației. Profesorul devine partenerul elevului în procesul cunoașterii, cooperarea este element fdm.

 Interactivitate
Identificați avantaje și limite ale acestei alternative educaționale.

Programul Step-by-Step (un mix european și american) are valoare fdm democrația, activitatea este
centrată pe copil și individualizată, organizată pe centre de activitate ce permit mobilitatea elevului,
inițiativă în exprimare, explorare, cooperare, responsabilizare. Zilnic un copil trece pe la toate centrele.
Spațiul include un loc pentru întâlnirea/ comunicarea de grup: împărtășire de experiențe, planificarea
activităților, stabilirea regulilor și responsabilităților, agenda zilei, mesajul zilei, noutăți – și scaunul
autorului” pe care fiecare copil devine personajul principal, își prezintă ideile, rezultatele, le compară cu ale
celorlați. Evaluarea zilei se realizează tot pe “scaunul autorului”, elevii își expun lucrările incluse ulterior în
portofoliu. Părinții sunt încurajați să se implice.

 Interactivitate
Identificați avantaje și limite ale acestei alternative educaționale.
Ce aspecte comune au sistemele alternative?