Fenomenul arghezian

Tudor Arghezi (1880-1967), in calitate de poet, prozator si publicist, creeaza o opera originala, in care
se imbina aspectele traditionale cu cele moderne si care impresioneaza prin varietate si inovatie.
Scriind poezie filosofica, sociala, de dragoste, dar si una ludica (a jocului, pentru copii), Arghezi
opereaza o innoire a liricii, atat sub aspect tematic, cat si in ceea ce priveste limbajul poetic.
Inovatiile la nivel tematic vizeaza ceea ce poarta numele de „estetica uratului”, pe care Tudor Arghezi o
preia din poetica lui Charles Baudelaire. Arghezi inaugureaza in lirica romaneasca aceasta forma a poeziei, ce
apeleaza la „categorii negative”. Poetul sustine ca poezia poate transfigura artistic , in afara categoriilor
esteticului propriu-zis, realitati mai putin obisnuite: grotescul (ceea ce este neobisnuit de caraghios, bizar),
atrocele (cumplitul, groaznicul), monstruosul, tonalitatile sumbre, tragice.
Inovand astfel lirica sub aspect teoretic, Arghezi opereaza si o inovatie a limbajului ce traduce o astfel
de poezie. Acesta socheaza prin asocierea termenilor argotici cu cei religiosi, a neologismelor cu arhaismele, a
expresiilor populare cu termenii banali. Ceea ce pana la Arghezi era considerat „cuvant nepoetic”, dobandeste
acum valente estetice. Limbajul poeziei lui T. Arghezi se apropie de cel cotidian. Se produce o resemantizare a
termenilor, prin operarea unor schimbari esentiale la nivel lexical si sintactic.
Prin toate aceste inovatii, Tudor Arghezi devine al doilea mare poet (dupa Eminescu), ce a creat un nou
limbaj poetic.

Poezia psalmilor
Un segment inedit al liricii argheziene il constituie Psalmii. Apartinand poeziei filosofice, Psalmii
arghezieni constituie meditatii pe tema existentei umane, dar si a Divinitatii.
Psalmii nu constituie un ciclu de poezii independent, unitar, distinct. Un argument in favoarea sustinerii
acestei idei il constituie distribuirea acestora la nivelul tuturor volumelor aparute sub semnatura poetului.
Faptul ca Arghezi nu a conceput psalmii ca pe un ciclu unitar si distinct, este sustinut si de criticul Serban
Cioculescu. Acesta observa ca unele texte, ce ulterior au primit titulatura de „psalmi”, s-au nimit initial, in
periodice, altfel – Reproche divin, 24 stiluri.
Asadar, denumirea de „psalm” este conventionala si lipsita de relevanta in ceea ce priveste continutul
si unitatea acestor texte poetice. Publicati de-a lungul a 40 de ani de activitate literara, Psalmii sunt in numar
de 19 si se caracterizeaza prin varietate tematica.
Definitie: Psalmul este o specie a literaturii de inspiratie religioasa, prin care se elogiaza Divinitatea. La
origine, psalmul desemneaza un imn de slava inchinat Divinitatii, de catre David si Solomon (din Vechiul
Testament).
Particularitati ale Psalmilor arghezieni:
-psalmistul este un spirit insetat de cunoastere, aflat in permanenta in cautarea cailor de acces la necunoscut;
cautarea suprema, ultima, vizeaza Divinitatea; instanta divina constituie un etalon al moralitatii si de aceea
aceasta ii este necesara psalmistului;
-psalmistul simte nevoia sa cunoasca Divinitatea prin contact direct, asadar prin intermediul simturilor, pe cale
empirica: „Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des”, „Vreau sa te pipai si sa urlu:<<Este!>>”.
-tocmai aceste cai de cunoastere se dovedesc a fi inadecvate si insuficiente; incercarea de cunoastere a
transcendentului esueaza; Dumnezeu refuza sa se reveleze psalmistului;
-cu o atitudine ce ignora principiile crestine, psalmistul nu se umileste sau resemneaza in fata Dumnezeului
ascuns, ci se revolta. Gestul sau de razvratire este cel al unui spirit nonconformist, pe care inaccesibilitatea
Divinitatii il instiga la rebeliune. Acezele lui capata accente de blasfemie.
-revelarea Divinitatii insesi provoaca regretul psalmistului, care implora acum mila cereasca, iar revolta i se
preschimba in veneratie;
-poetul este asemanat cu Divinitatea, fiind la randul sau un creator al universurilor fictionale, asa cum
Dumnezeu este Creatorul universului in sine.