In 2001, s-au intalnit la Doha, in Qatar, delegatii a 125 de tari, convenind asupra unui acord,

ramas in amintire sub numele de "Runda de la Doha". Acordul privea cateva chestiuni arzatoare
la acea vreme (si astazi) pentru liberalizarea comertului international.
Se avea in vedere desfiintarea subventiilor la exportul produselor agricole, scaderea taxelor
vamale la aceleasi produse (intre 35 - 60%), SUA acceptau sa suprime subventiile la exportul
bumbacului, se mai prevedeau facilitati la importul de medicamente si altele.
Statele participante de atunci pot fi impartite in patru grupe: SUA si Japonia, UE, marile tari
emergente si tarile in curs de dezvoltare, respectiv "lumea a treia". Diferentele intre viziunile - ca
sa nu spun interesele - fiecarei grupe s-au aratat insurmontabile, iar "Runda" a ramas in faza de
discutii si negocieri pana la 28 iulie 2006, cand directorul general al Organizatiei Mondiale a
Comertului (OMC), Pascal Lamy, a suspendat oficial negocierile, rezultand esecul initiativei.
Intre timp, a aparut criza si nu-i exclus ca lipsa masurilor privind liberul schimb sa fi contribuit si
cu ceva. Poate ar fi cazul ca omenirea s-o ia de la zero si sa incheie un nou acord, sugereaza
Project Syndicate.
Un nou acord al liberului schimb, incheiat in conditiile de astazi, ar rezolva multe probleme
economice ale lumii si in primul rand ale tarilor sarace, nevoite sa supravietuiasca, integrandu-se
cu greu in logistica globala

Runda de la Doha și agricultura

Conferința ministerială de la Doha din 14 noiembrie 2001 a stabilit un nou program mondial de
negocieri agricole.
Temei juridic
Articolul 207 alineatul (3) și articolul 218 din TFUE.
Cadrul negocierilor agricole în curs a fost definit la articolul 20 din Acordul privind agricultura
de la Marrakech (AA). Conform articolului în cauză, membrii Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC) au confirmat că diminuarea sprijinului și a protecției agricole este un proces
continuu, care trebuie aplicat în mod progresiv. De altfel, articolul 20 litera (d) precizează că
aceste negocieri ar trebui să țină cont de alte considerente decât cele de ordin comercial (precum
protecția mediului, siguranța alimentară, dezvoltarea rurală, bunăstarea animalelor etc.) și de
tratamentul special și diferențiat în favoarea țărilor în curs de dezvoltare (TCD).
Runda de la Doha: de la Cancún la Nairobi
Cea de a patra conferință ministerială a OMC, organizată la Doha (Qatar) în noiembrie 2001, a
lansat noul proces al negocierilor agricole.
A.Situația actuală
Termenele convenite până în prezent nu au fost deloc respectate. Conferința ministerială de la
Cancún din 2003 s-a soldat cu un eșec. La acesta au contribuit mai mulți factori, în special lipsa
de voință politică în ceea ce privește apropierea pozițiilor membrilor sau controversa privind așa-
numitele subiecte „de la Singapore”: comerțul și investițiile, politica în materie de concurență,
transparența achizițiilor publice și facilitarea schimburilor comerciale. Cu toate acestea, dacă
problemele legate de agricultură au reprezentat un obstacol semnificativ, refuzul țărilor în curs de
dezvoltare de a discuta problemele de la Singapore a contribuit în mod decisiv la eșecul
conferinței.
Procesul a fost relansat la începutul anului 2004 și a avut drept rezultat un acord-cadru al
Consiliului general, care a fixat principiile-cheie ale „modalităților” de negociere. În plus,
această decizie a eliminat din Programul de la Doha trei dintre problemele de la Singapore. În
timpul Conferinței ministeriale de la Hong Kong din decembrie 2005 au mai putut fi reduse
divergențele între membri. În cele din urmă, în 2008 au fost prezentate proiecte revizuite de
modalități, reprezentând un fel de schiță a unui acord final urmând să fie decis la Geneva.
„Pachetul din iulie 2008” (TN/AG/W/4/Rev.3) se referea la următoarele puncte:
a.Sprijinul intern
„Sprijinul intern global care denaturează schimburile comerciale” (cutia portocalie + cutia
albastră + clauza de minimis) (a se vedea fișa 3.2.7) s-ar reduce cu 75-85 % pentru UE; cu 66-73
% pentru Statele Unite și Japonia și cu 50-60 % pentru ceilalți membri (în cinci ani pentru țările
dezvoltate, în opt ani pentru țările în curs de dezvoltare). S-ar aplica o reducere imediată de 33 %
pentru Statele Unite, UE și Japonia și de 25 % pentru celelalte țări.
„Cutia portocalie” (sau MGS) (a se vedea fișa 3.2.7) s-ar reduce global cu 70 % pentru UE, cu 60
% pentru Statele Unite și Japonia; cu 45 % pentru celelalte țări. Prețurile și ajutoarele pe produs
ar fi plafonate la media sprijinului portocaliu notificat pentru perioada 1995-2000.
„cutia albastră” (a se vedea fișa 3.2.7) ar fi extinsă, dar limitată la 2,5 % din producție pentru
țările dezvoltate și la 5 % pentru țările în curs de dezvoltare, cu plafoane pe produs.
„clauza de minimis” (a se vedea fișa 3.2.7) ar rămâne plafonată la 2,5 % din producție pentru
țările dezvoltate și la 6,7 % pentru țările în curs de dezvoltare (însă nu va exista o reducere în
cazul în care sprijinul îi vizează în principal pe producătorii care practică o agricultură de
subzistență).
condițiile „cutiei verzi” (a se vedea fișa 3.2.7) ar deveni mai stricte.
b.Accesul pe piețe
taxele vamale ar fi reduse urmând o formulă care să dispună reduceri mai importante pentru
taxele ridicate. În cazul țărilor dezvoltate, reducerile ar reprezenta între 50 % (pentru tarifele mai
mici de 20 %) și 70 % (pentru tarifele mai mari de 75 %), cu o reducere medie minimă de 54 %
pentru țările dezvoltate și între 33,3 și 44-48 % pentru țările în curs de dezvoltare. Țările cel mai
puțin dezvoltate ar fi scutite de orice reducere.
„produsele sensibile” (pentru toate țările) și „produsele speciale” (pentru țările în curs de
dezvoltare) ar face obiectul unor reduceri mai puțin importante. Reducerile pentru produsele
sensibile vor putea fi compensate însă de contingente tarifare cu rate preferențiale, iar produsele
speciale vor putea fi scutite de orice reducere.
„clauza specială de salvgardare” (a se vedea fișa 3.2.7) ar urma să fie eliminată treptat în țările
dezvoltate. Țările în curs de dezvoltare ar beneficia de un nou mecanism de salvgardare specială
(MSS) pentru 2,5 % din liniile tarifare, ceea ce le-ar permite majorarea temporară a taxelor
vamale pentru a face față creșterii importurilor și scăderilor de preț.
c.Concurența la export
Subvențiile la export (a se vedea fișa 3.2.7) ar urma să fie eliminate, inclusiv subvențiile
deghizate în credite la export, în reguli privind întreprinderile comerciale de stat exportatoare sau
în ajutoare alimentare altele decât cele de urgență.
La 6 decembrie 2008, președintele negocierilor privind agricultura a prezentat ultimul său proiect
revizuit de „modalități”. Pentru a depăși impasul în care ajunseseră negocierile, cea de a opta
Conferință ministerială din 2011 a recurs la o abordare diferită și a decis că membrii ar trebui să
aleagă chestiunile asupra cărora ar putea cădea de acord mai rapid decât asupra altora. Pe această
bază, a noua Conferință ministerială din decembrie 2013, din Bali, a ales câteva subiecte
agricole, pentru a institui acorduri parțiale. În fine, cea de a zecea Conferință ministerială, care a
avut loc în decembrie 2015 la Nairobi, a ajuns la un acord.
B.Pachetul de măsuri de la Nairobi
Conferința ministerială de la Nairobi a adoptat patru noi decizii privind agricultura, care se referă
la:
„concurența la export”. Această decizie regrupează subvențiile pentru export împreună cu alte
tipuri de instrumente susceptibile să denatureze concurența. Trebuie semnalat rolul-cheie jucat de
Uniunea Europeană în negocierile pentru acest acord, care a ajuns la o poziție comună cu marile
țări exportatoare mondiale. În ceea ce privește „subvențiile la export”, țările dezvoltate sunt
obligate să le elimine imediat (cu excepția câtorva subvenții pentru produsele prelucrate,
amânate până în 2020). Țările în curs de dezvoltare trebuie, de asemenea, să elimine toate
formele de subvenții la export până la sfârșitul anului 2023. Acordul permite accelerarea
suprimării subvențiilor pentru bumbac. În privința „creditelor la export”, Decizia precizează
faptul că durata maximă a rambursării va trebui să fie de 18 luni pentru țările dezvoltate și va
putea atinge (în mod intermediar) 36 de luni pentru țările în curs de dezvoltare. Decizia solicită,
de asemenea, membrilor OMC să facă tot posibilul pentru a se asigura că eventualele puteri de
monopol asupra exporturilor ale întreprinderilor comerciale de stat să nu aibă efect de distorsiune
asupra schimburilor comerciale. În fine, Decizia garantează ca „ajutorul alimentar” în natură
acordat țărilor în curs de dezvoltare nu va avea un efect negativ asupra producției locale sau
regionale. Monetizarea ajutorului alimentar face, de asemenea, obiectul unor constrângeri;
„deținerea de stocuri publice în scopul securității alimentare” în țările în curs de dezvoltare. Sub
presiunea G33 (a se vedea mai jos), în cursul Conferinței ministeriale de la Bali, membrii OMC
au convenit să nu conteste juridic aceste programe cu scop de asigurare a securității alimentare.
Noul text prelungește acest acord până la identificarea unei soluții permanente.
„bumbacul”. Noul acord prevede faptul că țările dezvoltate trebuie să acorde acces la piață fără
taxe vamale și fără contingente exporturilor de bumbac provenite din țările cel mai puțin
dezvoltate, cu începere de la 1 ianuarie 2016. Angajamente similare vor fi asumate ulterior de
țările în curs de dezvoltare, în special de China.
„mecanismul de salvgardare special pentru țările în curs de dezvoltare”. Țările exportatoare de
produse agricole (cum ar fi Australia, Brazilia sau Statele Unite) s-au opus întotdeauna creșterii,
fie și temporare, a taxelor vamale de către țările în curs de dezvoltare, ca răspuns la creșterile
bruște de importuri sau la scăderea prețurilor. Noua decizie prevede faptul că aceste țări vor avea
dreptul la un mecanism de salvgardare special, pe baza pragurilor de declanșare, în funcție de
cantitățile importate și de prețuri.
În plus, pachetul de la Nairobi a simplificat regulile de origine preferențiale pentru țările cel mai
puțin dezvoltate și s-a extins derogarea actuală pentru serviciile acestor țări (până la 31
decembrie 2030).
Conferința de la Nairobi confirmă o schimbare în abordarea negocierilor comerciale, care
favorizează în prezent acordurile parțiale. În plus, declarația ministerială recunoaște faptul că
membrii OMC nu împărtășesc aceeași opinie cu privire la chestiunea continuării negocierilor
comerciale în cadrul structurii de la Doha.
C.După Nairobi: pozițiile de bază
1.Uniunea Europeană
Bazându-se uneori pe un grup de țări (numite „Prietenii multifuncționalității”), Uniunea a pledat
dintotdeauna în favoarea unui sistem comercial multilateral orientat mai mult spre piață, dar care
respectă principiile de durabilitate socială, economică și de mediu. Uniunea se bazează pe
eforturile întreprinse în domeniul sprijinului intern [reformele PAC (a se vedea fișa 3.2.3)] și al
accesului pe piețe [dispozițiile „Totul în afară de arme”, (a se vedea fișa 5.2.3)]. De fapt,
reducerile prevăzute ale sprijinului intern nu prezintă probleme majore. În 2013-2014, suma
ajutorului din cutia galbenă, din cutia albastră și din clauza de minimis a UE a reprezentat
aproximativ 9,7 miliarde EUR (G/AG/N/EEC/34), sub pragul prevăzut de ultimul proiect de
modalități pentru ansamblul sprijinului intern care denaturează schimburile comerciale (22
miliarde EUR) (a se vedea fișa3.2.7).
De altfel, în ultimele sale propuneri referitoare la modalitățile de angajament, UE a acceptat o
reducere medie a taxelor vamale de 60 % în cadrul accesului pe piețe, fără îndoială subiectul cel
mai sensibil pentru agricultura europeană. În plus, UE și-a reafirmat, de asemenea, voința de
echilibru în continuarea reformei sistemului de schimburi agricole, asigurând un tratament
special țărilor în curs de dezvoltare, angajamente specifice în favoarea produselor considerate
sensibile și ținând efectiv seama de considerațiile de ordin necomercial. Ultima inițiativă
europeană a fost prezentarea comună cu Brazilia a unei propuneri privind limitarea sprijinului
intern, în perspectiva viitoarei Conferințe Ministeriale de la Buenos Aires ( în perioada 10 - 13
decembrie 2017). Datată din 14 iulie, propunerea apără renunțarea la referințele istorice din
perioada 1986-1988 ca plafon al sprijinului susceptibil de a fi redus. Ele ar fi înlocuite de un
procent din valoarea totală a producției agricole a țării respective, prin contopirea cutiilor
„portocalii” și „albastre”. Documentul include, de asemenea, propuneri privind depozitarea
publică în scopul securității alimentare (până la 10 % din producția națională) și privind
bumbacul.
2.Statele Unite
În cadrul ultimului său proiect, președintele negocierilor agricole a invitat Statele Unite să își
reducă subvențiile, astfel încât acestea să fie cuprinse între 13 și 16,4 miliarde USD. Cu toate
acestea, Statele Unite, ignorând criticile formulate anterior față de plățile lor anticiclice, au
consolidat sprijinul intern, ceea ce a creat efecte de denaturare a schimburilor în cadrul ultimei
legii agricole (Farm Bill) din 2014. În plus, noua administrație Trump neglijează procesele
importante aflate în curs în materie de guvernanță mondială (OMC, în primul rând, la fel și
Acordul de la Paris privind schimbările climatice din decembrie 2016— COP 21). Aceasta va
modifica, de asemenea, abordarea politicii agricole americane în cadrul „Farm Bill” din 2018.
3.Grupul de la Cairns
Regrupând 17 țări exportatoare al căror interes comun este reducerea obstacolelor care aduc
prejudicii agriculturii, grupul se arată foarte critic împotriva țărilor dezvoltate care mențin un
nivel ridicat al subvențiilor.
4.Țările în curs de dezvoltare
Reprezentând trei sferturi din membrii OMC, aceste state își propun să își apere propriile
producții agricole și preocupări necomerciale (siguranța alimentară, mijloacele de subzistență,
sărăcia, ocuparea forței de muncă în mediul rural etc.). Ele solicită totodată un tratament special
și diferențiat adaptat caracterului lor specific. Țările în curs de dezvoltare s-au organizat sub
forma unor alianțe noi:
grupul alcătuit inițial din 20 de țări (G20) în 2006 are în prezent 22 membri, care s-au reunit, sub
conducerea Indiei și a Chinei, pentru a încerca să își protejeze atât micii agricultori, în număr de
câteva milioane, cât și industriile emergente afectate de reducerile prea drastice ale taxelor
vamale;
a fost creată o nouă alianță, în jurul Uniunii Africane, în 2003, alcătuită din țările din Africa,
Caraibe și Pacific și țările cel mai puțin dezvoltate (G90), bazată pe un ansamblu de poziții de
negociere comune privind agricultura, accesul pe piețele produselor neagricole, problemele de la
Singapore și dezvoltarea;
în fine, o alianță a țărilor în curs de dezvoltare (G33) a fost constituită în vederea recunoașterii
produselor strategice și a unui mecanism special de salvgardare special rezervat țărilor în curs de
dezvoltare (inclus în cele din urmă în pachetul de la Nairobi).
Rolul Parlamentului European
Asigurând respectarea mandatului de negociere atribuit Comisiei, Parlamentul a susținut
întotdeauna eforturile reprezentanților europeni în vederea realizării de progrese în cadrul rundei
de la Doha și încheierii unui acord echilibrat [Rezoluțiile din 4.4.2006 (JO C 293 E, 2.12.2006,
p. 155), din 9.8.2008 (JO C 9 E, 15.1.2010), din 16.12.2009 (JO C 286 E, 22.10.2010) din
14.9.2011 (JO C 51 E din 22.2.2011), din 21.11.2013 (T7-0511/2013) și din 26.11.2015 (T7-
0415/2015)]. De asemenea, sprijină noua strategie în materie de comerț și investiții (T8-
0299/2016 din 5.7.2016).

http://www.eumed.net/ecorom/XVII.%20Integrarea
%20europeana/6.1%20politica_piscicola_comuna.htm