CURSUL NR.

1 - CADRUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR PUBLIC

INTERN ÎN ROMÂNIA

1.2. Considerente generale privind sistemul de control intern

1.2.1. Principiile controlului intern
Controlul intern trebuie realizat în baza mai multor principii, în literatura de specialitate
făcându-se referire la:
Principiul organizării care implică organizarea adecvată a fiecărei entități elaborându-se:
 organigrama care cuprinde, descrie toate structurile;
 manuale de proceduri care definesc:
 responsabilitățile;
 delegările de competență;
 sarcinile;
 modul de transmitere a informațiilor etc.;
La entitățile mari este necesară organizarea separată a patru funcțiuni fundamentale
realizate de persoane, ierarhii diferite:
 funcția de decizie care implică angajarea entității față de parteneri, salariați etc.;
 funcția de deținere de bunuri fizice și valori monetare (gestionarii);
 funcția de contabilizare, exercitată de orice persoană care prelucrează informații
contabile;
 funcția de control care implică verificarea operațiilor de decizie, deținere de bunuri,
contabilizare.
Nesepararea celor patru funcțiuni fundamentale creează posibilitatea de fraudă.
Principiul autocontrolului care presupune că procedurile de control intern să cuprindă și
proceduri de autocontrol menite să descopere neregularitățile.
Procedurile de autocontrol înseamnă:
 verificarea unor informații prin alte informații furnizate de diverse documente;
 controlul reciproc, adică verificări, corelări ale informațiilor obținute de la două
persoane.
Principiul permanenței implică stabilitate pentru procedurile de control intern în
contextul în care este eliminată rigiditatea și este asigurată adaptarea la schimbările interne și
externe apărute.
Principiul permanenței permite delimitarea:
 deficiențelor controlului intern;
 cazurilor de nerespectare a procedurilor de control intern.
Principiul universalității care presupune proceduri de control intern:
 pentru toate persoanele din entitate;
 pentru toate activele și pasivele deținute;
 permanente.
Principiul informării presupune ca informația rezultată ca urmare a aplicării procedurilor
de control intern să îndeplinească două calități: să fie verificabilă și să fie utilă. O informație este
verificabilă dacă i se pot identifica sursele, documentele de unde rezultă, adică poate fi justificată
și autentificată. Acest lucru este asigurat printr-o conservare adecvată a informației care implică:
 numerotarea, sortarea, arhivarea documentelor contabile;
 păstrarea corespunzătoare pe perioada prevăzută de lege.
 O informație este considerată a fi utilă dacă este obținută de la sursă, este lipsită de
redundanță, iar costul obținerii ei este inferior avantajelor pe care le generează.
Principiul armoniei constă în adaptarea continuă a controlului intern, avându-se în
vedere:
 riscurile care pot afecta sistemul;
 costurile implicate de introducerea procedurilor de control intern, comparativ cu
costurile deficiențelor produse ca urmare a neefectuării controlului intern.
Principiul calității personalului
Controlul intern de calitate implică personal calificat, definit prin competență
profesională și moralitate.Competența profesională implică o politică adecvată de recrutare a
personalului, formare profesională permanentă, motivare prin remunerație și fixare de obiective
profesionale.

1.2.3. Tipuri de control intern

Activitățile controlului intern pot fi structurate avându-se în vedere mai multe criterii,
după cum urmează:
a) După natura activităților verificate (verificărilor efectuate), controlul intern poate fi
clasificat după cum urmează:
- Controlul administrativ intern - control ierarhic ce se execută de către persoanele cu
funcții de conducere asupra compartimentelor și persoanelor din subordine; este o sarcină care
rezultă din atribuțiile de serviciu și se execută permanent;
- Controlul financiar de gestiune – reprezintă acele verificări asupra modului de
respectare a dispozițiilor legale referitoare la gestionarea mijloacelor materiale și bănești pe baza
documentelor primare și contabile;
- Controlul financiar preventiv propriu – reprezintă controlul efectuat pentru
preîntâmpinarea efectuării operațiunilor care nu îndeplinesc condițiile de legalitate, regularitate
și încadrarea în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite
potrivit legii;
- Controlul reciproc exercitat între compartimentele sau salariații entității ca urmare a
separării sarcinilor, a obiectivelor proprii fiecăruia și a participării la realizarea acelorași fluxuri
de bunuri și informații;
- Autocontrolul angajaților pentru activitățile pe care le desfășoară;
- Auditul public intern;
b) După momentul efectuării verificărilor, controlul intern se clasifică astfel:
- Controlul preventiv – se exercită înaintea efectuării operațiunilor;
- Controlul concomitent – se exercită pe parcursul efectuării operațiunilor;
- Controlul ulterior – se exercită după efectuarea operațiunilor.
c) După domeniul asupra căruia se exercită, controlul intern se poate clasifica astfel:
- Controlul organizațional – controlul care urmărește să evidențieze cum se aplică planul
de organizare al entității, cum se alocă autoritatea și responsabilitățile, cum funcționează
piramida ierarhică;
- Controlul separării sarcinilor – controlul care vizează diminuarea riscurilor cumulării
responsabilităților, ceea ce presupune reducerea posibilităților ca un salariat să efectueze mai
multe operațiuni legate de o tranzacție (autorizare, plată, gestionare, contabilizare), situație care
ar permite unei persoane să comită sau să ascundă erori, nereguli, în cadrul atribuțiilor pe care le
au;
 - Controlul fizic – controlul care are în vedere gestionarea, securitatea activelor și
autorizarea accesului la active;
- Controlul privind autorizarea și aprobarea – controlul prin care se urmărește dacă
operațiunile se realizează în conformitate cu deciziile stabilite de managementul entității;
- Controlul aritmetic și contabil – controlul care urmărește dacă înregistrarea și
prelucrarea operațiunilor economice a fost autorizată, dacă s-au înregistrat toate operațiunile,
dacă înregistrările sunt exacte și corecte. Controlul include verificarea acurateței aritmetice a
înregistrărilor și verificarea corelațiilor contabile (conturi, balanțe de verificare, situații
financiare etc.);
- Controlul personalului – controlul care vizează modul în care selecția, pregătirea
profesională și evaluarea performanțelor profesionale corespunde necesităților entității, precum
și dacă competența și integritatea personalului este adecvată responsabilităților atribuite;
- Controlul privind supervizarea – controlul care urmărește să evidențieze dacă
persoanele responsabile de urmărirea și înregistrarea tranzacțiilor zilnice, își îndeplinesc
sarcinile.

1.2.4. Componentele controlului intern

Potrivit Liniilor directoare INTOSAI privind standardele de control intern in sectorul
public (INTOSAI GOV 9100), controlul intern este format din cinci componente interdependente
(identice cu cele ale modelului COSO):
 MEDIUL DE CONTROL
 EVALUAREA RISCULUI
 ACTIVITĂȚILE DE CONTROL
 INFORMARE ȘI COMUNICARE
 MONITORIZARE

Componenta 1 - Mediul de control

Mediul de control cuprinde atitudinea generală, conștientizarea și măsurile luate de
conducere și de cei însărcinați cu guvernanța privind sistemul intern de control și importanța sa
în cadrul entității. Mediul de control stabileşte tonul organizației, influenţând conştiinţa
controlului la nivelul personalului.
Componenta 2 – Evaluarea riscurilor
Conform INTOSAI GOV 91302, scopul gestionării riscului entității este acela de a
permite managementului unei entități să identifice elementul de nesiguranţă privind atingerea
obiectivelor stabilite şi riscul asociat acestuia (deciderea acțiunilor care să îl limiteze sau să îl
înlăture) și să aibă oportunitatea de a spori capacitatea de adăugare de valoare, sau, în termeni
utilizați în sectorul public, de a oferi servicii mai eficiente, economice şi eficace şi de a ţine cont
de valori cum ar fi echitatea şi dreptatea.
Componenta 3 – Activități de control
Activitățile de control sunt politicile și procedurile stabilite pentru abordarea riscurilor în
vederea atingerii obiectivelor instituției (Activitate semnificativă pentru entitate –> Obiective
–> Riscuri –> Controale).
Pentru a fi eficiente, activitățile de control trebuie să fie adecvate, trebuie să funcționeze
permanent în conformitate cu planul pentru perioada respectivă și să fie rentabile, să fie înțelese
rapid și just, să fie rezonabile și integrate în alte componente ale controlului intern.
 Activitățile de control se desfășoară în întreaga instituție, la toate nivelurile și funcțiile
acesteia. Există o gamă diversă de activități de control care pot fi de depistare și de prevenire,
cum ar fi, de exemplu:
1. Proceduri de autorizare și aprobare;
2. Separarea îndatoririlor (autorizare, procesare, înregistrare, revizuire);
3. Controale privind accesul la resurse și înregistrări;
4. Verificări;
5. Reconcilieri;
6. Analize ale performanței de funcționare;
7. Revizuiri ale operațiilor, proceselor și activităților;
8. Supervizare.
Activitățile de control (1) – (3) sunt preventive, (4) – (6) au mai degrabă caracter de
depistare iar (7) și (8) sunt și de prevenire și de depistare/detectare.
Componenta 4 – Informarea și comunicarea
Informarea și comunicarea sunt esențiale pentru realizarea tuturor obiectivelor de control
intern dintr-o entitate.
Informațiile
O precondiție a informațiilor sigure și relevante este înregistrarea imediată și clasificarea
corectă a tranzacțiilor sau evenimentelor. Informațiile pertinente trebuie identificate, obținute și
comunicate într-o formă și într-un interval de timp care să permită personalului să realizeze
controlul intern și responsabilitățile care îi revin (comunicare oportună persoanelor autorizate).
Comunicarea
Comunicarea eficientă trebuie să se desfășoare de sus în jos, de jos în sus și la nivelul
instituției, prin toate componentele și întreaga sa structură. Toți membrii personalului trebuie să
primească de la conducerea superioară mesajul clar că reponsabilitățile de control trebuie luate în
serios. Ei trebuie să înțeleagă rolul individual pe care îl au în sistemul de control intern și modul
în care activitățile proprii se leagă de activitatea celorlalți. Este necesară și comunicarea eficientă
cu părțile din afara instituției.
Componenta 5 – Monitorizarea
Sistemele de control intern trebuie monitorizate pentru a evalua calitatea performanței
sistemului în timp. Monitorizarea se realizează prin activități de rutină, evaluări separate sau o
combinare a acestor două metode.
i. Monitorizarea continuă
Monitorizarea continuă a controlului intern este încorporată în activitățile normale,
obișnuite, de funcționare ale instituției. Ea include activități de conducere și supervizare regulate
și alte măsuri luate de personal în procesul de îndeplinire a sarcinilor.
Activitățile de monitorizare continuă acoperă fiecare componentă a controlului intern și
implică măsuri împotriva sistemelor de control nesistematice, neetice, neeconomice și
ineficiente.
ii. Evaluări separate
Sfera și frecvența evaluărilor separate va depinde în primul rând de evaluarea riscurilor și
de eficiența procedurilor de monitorizare continuă.
Evaluările separate specifice acoperă evaluarea eficienței sistemului de control intern și
asigură obținerea de către controlul intern a rezultatelor dorite pe baza unor metode și proceduri
predefinite. Deficiențele controlului intern trebuie raportate nivelului corespunzător de
conducere.
 Limitele controlului intern
Controlul intern, indiferent de modul în care este conceput și funcționează poate oferi
doar o asigurare rezonabilă și nu una absolută că obiectivele entității sunt îndeplinite.
Probabilitatea de realizare a acestora este afectată de limitele inerente ale controlului intern.
Acest fapt se datorează unor factori interni și externi care nu au fost și nu au putut fi luați în
considerare la proiectarea (conceperea) controlului intern, cum ar fi:
- erori umane: neglijență, neatenție, interpretări eronate, erori de raționament etc;
- abuzul de autoritate manifestat de unele persoane cu atribuții de conducere, coordonare
sau supervizare;
- limitarea independenței în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
- schimbări frecvente intervenite în mediul intern și cel extern al entității;
- proceduri de control neadecvate;
- proceduri de control neadaptate sau adaptate și neaplicate;
- costurile controlului intern.
Controlul intern trebuie să fie eficient, să nu determine costuri suplimentare și să permită
economisirea mijloacelor materiale, financiare și umane. De altfel, poate exista și situația de a
proiecta un sistem bun de control intern dar acesta să fie greșit înțeles și pus în practică de către
cei implicați în acea entitate (personal greșit instruit în ceea ce privește implementarea
controlului intern) sau tratat în mod formal.

1.5. Scopul şi componentele CFPI în România

La nivelul entităţilor publice, care utilizează fonduri publice, inclusiv fonduri publice
externe, CFPI are rolul de a da asigurări că sistemul de control intern/managerial organizat este
în concordanţă cu legislaţia, prevederile bugetare, principiile managementului financiar,
transparenţa, economicitatea, eficienţa şi eficacitatea.
În acest sens, scopul controlului financiar public intern îl reprezintă verificarea legalităţii,
regularităţii şi conformităţii operaţiunilor, identificarea slăbiciunilor sistemului de control intern,
care au generat erorile sau au permis apariţia fraudei, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă şi
propunerea de măsuri pentru remedierea acestora.
Verificările se exercită cu privire la următoarele:
a) veniturile publice (stabilirea, înregistrarea şi urmărirea încasărilor);
b) cheltuielile publice (administrarea şi utilizarea fondurilor pentru finanţarea acestor
cheltuieli din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului, bugetele locale, bugetul fondurilor provenite din credite externe,
bugetele instituţiilor publice etc.);
c) gestionarea fondurilor publice externe rambursabile şi nerambursabile, inclusiv a
fondurilor UE;
d) veniturile şi cheltuielile societăţilor şi companiilor naţionale, regiilor autonome şi
societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar.
Pentru promovarea bunei guvernanţe în sectorul public este implementat CFPI, care
include sistemele de control intern/managerial şi auditul intern din cadrul entităţilor şi
coordonarea şi armonizarea centralizată a acestor componente:
Sistemul de control intern/managerial cuprinde ansamblul formelor de control
exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în
concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace, inclusiv structurile organizatorice, instrumentele
şi procedurile.

 Auditul public intern este componenta sistemului de control intern/managerial

reglementat de Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările
ulterioare şi organizat distinct în subordinea directă a conducerii entităţii publice.
 Coordonarea şi armonizarea centralizată a sistemului de control intern/managerial şi a
auditului public intern este asigurată de MFP, care a înfiinţat două unităţi de armonizare
responsabile de implementarea acestora, astfel:
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, este o structură
distinctă în subordinea ministrului finanţelor publice, care asigură coordonarea, monitorizarea şi
supravegherea auditului intern în sectorul public.
Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi
Control, este structura specializată care asigură coordonarea şi monitorizarea implementării şi
dezvoltării sistemelor de control intern/managerial.

CURS NR. 2 - TIPURI DE CONTROL FINANCIAR PUBLIC ŞI STRUCTURI DE

CONTROL ÎN ROMÂNIA

2.1. Tipuri de control financiar public intern în România

2.1.1. Sistemul de control intern/managerial

Concept: Controlul intern/managerial cuprinde ansamblul formelor de control stabilite de
conducere şi exercitate la nivelul entităţii publice în vederea asigurării administrării
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
2.1.2. Auditul Public Intern
Concept: Auditul public intern reprezintă activitatea funcţional-independentă şi obiectivă,
de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile
entităţii publice; ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare
sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului
riscului, a controlului şi a proceselor de guvernanţă, conform definiţiei date de cadrul
normativ în vigoare.
2.1.3. Controlul financiar preventiv
Concept: Controlul Financiar Preventiv (CFP) este o activitate organizată în cadrul tuturor
entităţilor publice, constând în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care
presupun decizii financiare şi/sau patrimoniale. Verificarea priveşte legalitatea,
regularitatea şi încadrarea operaţiunilor supuse controlului în limitele creditelor
bugetare/de angajament aprobate, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.
Organizare şi desfăşurare: CFP se organizează şi se exercită sub doua forme:
a) Controlul financiar preventiv propriu (CFPP) este organizat în toate entităţile publice, de
regulă în cadrul compartimentelor de specialitate financiar-contabilă.
b) Controlul financiar preventiv delegat (CFPD) se exercită de către MFP, prin
UCASMFC/Corpul Controlorilor Delegaţi (CCD), care funcţionează ca o structură distinctă, în
subordinea ministrului finanţelor publice.
2.1.4. Controlul financiar de gestiune
Concept: Controlul financiar de gestiune (CFG) se exercită în cadrul operatorilor
economici şi priveşte gestionarea patrimoniului propriu şi a bunurilor din patrimoniul
public şi privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale aflate în administrare,
în concesiune ori închiriere, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1151/2012 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului
financiar de gestiune.
2.1.5. Inspecţia economico-financiară
Concept: Inspecţia economico-financiară reprezintă activitatea de control prin care se
verifică modul de implementare a măsurilor de creştere a veniturilor, de reducere a
cheltuielilor şi de diminuare a arieratelor, respectarea reglementărilor economico-
financiare şi contabile, precum şi fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la
bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor
activităţi, identificând erorile şi deficienţele în activitatea economico-financiară pentru a le
remedia şi a le evita în viitor, precum şi stabilirea obligaţiilor către bugetul general
consolidat, cu excepţia celor fiscale.
2.1.6. Particularităţi ale controlului asupra fondurilor comunitare
În scopul asigurării unui management sănătos al fondurilor publice comunitare şi naţionale,
atribuţiile de verificare/auditare sunt exercitate de mai multe organisme abilitate:
Autoritatea de Audit de pe lângă CC, MFP, Ministerul Fondurilor Europene, DLAF
(Departamentul pentru lupta antifraudă), Curtea Europeană de Conturi, OLAF (Oficiul European
de Luptă Antifraudă), alte instituţii naţionale şi comunitare.
Principalele forme de control asupra fondurilor comunitare sunt:
a) controlul financiar preventiv propriu, exercitat asupra tuturor proiectelor de operaţiuni
financiare privind angajamentele şi ordonanţările de plată;
b) controlul financiar preventiv delegat, exercitat asupra proiectelor de operaţiuni financiare
privind angajamentele şi ordonanţările de plată, peste un anumit plafon valoric, stabilite pe baza
analizei riscului. Începând cu anul 2009, CFPD se exercită asupra proiectelor de operaţiuni
finanţate din fonduri structurale pentru care AM/OI/ACP are calitatea de beneficiar.
c) alte forme de control: verificări administrative, financiare, tehnice şi fizice ale operaţiunilor
finanţate. Aceste controale stabilesc: veridicitatea cheltuielilor declarate; furnizarea produselor
sau serviciilor în cauză în conformitate cu deciziile de aprobare; exactitatea cererilor de
rambursare prezentate de către beneficiar şi conformitatea operaţiunilor şi a cheltuielilor cu
normele comunitare şi naţionale.
d) auditul public intern, exercitat de structuri proprii de audit ş.a.

2.2. Structurile de control financiar public în România

2.2.1. Controlul financiar public extern
2.2.1.1. Controlul parlamentar – Senat şi Camera Deputaţilor
Controlul parlamentar se exercită fie direct de către întregul Parlament, fie de una din camerele
sale, fie prin alte mijloace şi forme de control. Constituţia României conţine mai multe dispoziţii
referitoare la exercitarea funcţiei de control a Parlamentului, printre care menţionăm: obligaţia
Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, răspunderea
politică a Guvernului, obligaţia Guvernului de a prezenta în cadrul controlului parlamentar
informaţiile şi documentele cerute etc.
2.2.1.2. Controlul exercitat de Curtea de Conturi a României
Curtea de Conturi (CC) exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Funcţia de control a CC
se realizează prin proceduri de audit public extern, prevăzute în standardele proprii de audit,
elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale, general acceptate.
2.2.2. Controlul financiar public intern
2.2.2.1.Structuri de control ale Guvernului
2.2.2.1.1. Corpul de Control al Primului-ministru
Corpul de Control al Primului-ministru funcţionează în subordinea Primului-ministru, este o
structură fără personalitate juridică, care controlează şi urmăreşte activitatea ministerelor şi
serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea Guvernului,
organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor,
departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor
comerciale şi instituţiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat.
2.2.2.1.2. Departamentul pentru Lupta Antifraudă
Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) este o structură cu personalitate juridică din
cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea Primului-ministru, care acţionează pe
bază de autonomie funcţională şi decizională, independent de alte instituţii publice, conform
obligaţiilor asumate de România.
2.2.2.1.3. Controlul efectuat de Ministerul Finanţelor Publice
MFP funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de sinteză, în
subordinea Guvernului, aplicând Strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor
publice. Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, ocupă un loc important în cadrul CFPI.
Atribuţiile MFP în acest domeniu sunt îndeplinite prin intermediul următoarelor structuri:
2.2.2.1.3.1 Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
UCAAPI este o structură distinctă în cadrul MFP, în directa subordonare a ministrului finanţelor
publice; conducătorul UCAAPI este numit de ministrul finanţelor publice cu avizul Comitetului
pentru Audit Public Intern (CAPI).
2.2.2.1.3.2.Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi Control
UCASMFC a fost constituită prin ataşarea, la atribuţiile de control ale CCD, a unor atribuţii
suplimentare, legate de reglementarea, îndrumarea metodologică şi monitorizarea procesului de
introducere a sistemelor de management financiar şi control la instituţiile publice.
2.2.2.1.3.3. Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară
Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară (DGIEF) funcţionează ca structură
specializată de control ex-ante, control operativ şi control ex-post, asigurând îndeplinirea în bune
condiţii şi la timp a sarcinilor ce revin MFP, pe linia creşterii responsabilităţilor operatorilor
economici în exercitarea activităţii economico-financiare şi a întăririi disciplinei bugetare şi
economico-financiare. Controlul se desfăşoară la următorii operatori economici:
2.2.2.1.3.4. Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice
Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP) este structura din
cadrul MFP prin care se îndeplineşte funcţia de verificare ex-ante a aspectelor procedurale
aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub incidenţa legislaţiei privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii.
2.2.2.1.3.4. Trezoreria Statului
Reprezintă sistemul unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea operaţiunilor de încasări
şi plăţi privind fondurile publice, inclusiv cele privind datoria publică, precum şi a altor
operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
2.2.2.1.3.5.Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este instituţie publică cu personalitate
juridică organizată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi care funcţionează
în subordinea MFP.
ANAF are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societăţii prin
colectarea şi administrarea eficace şi eficientă a impozitelor, contribuţiilor şi a altor sume
datorate bugetului general consolidat, precum şi de a furniza informaţiile fiscale necesare
conturării politicii economice a Guvernului.
Atribuţiile ANAF în domeniul CFPI sunt îndeplinite prin intermediul următoarelor structuri:
A)Direcţia Generală de Integritate
B)Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală
C)Direcţia Generală Antifraudă Fiscală
D)Direcţia Generală Administrare Mari Contribuabili
E) Direcţia Generală a Vămilor
F)Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice
5.2.2.2.Alte autorităţi de control din administraţia publică centrală
În cadrul administraţiei publice centrale există şi alte autorităţi de control care acţionează pentru
prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor legale în domenii specifice,
precum:
-Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;
-Inspecţia Muncii;
-Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială;
-Consiliul Concurenţei;
-Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
-Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
-Garda Naţională de Mediu;
-Inspectoratul de Stat în Construcţii;
-Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor etc.
2.2.3.Controlul financiar public intern în administraţia publică locală
2.2.3.1. Controlul exercitat de Prefect şi Instituţia prefectului
2.2.3.2. Controlul exercitat de Primar

CURS NR. 3 - INTRODUCERE IN AUDITUL PERFORMANTEI

3.1 Definirea auditului performanței

Cele trei principii de bază urmărite în auditul performanței sunt:

· principiul economicității – presupune ca resursele utilizate de entitatea auditată pentru
desfășurarea activității sale să fie puse la dispoziție în timp util, în cantitatea și la calitatea
adecvată și la cel mai bun preț;
 · principiul eficienței – urmărește realizarea celui mai bun raport între resursele utilizate
și rezultatele obținute;
· principiul eficacității – vizează îndeplinirea obiectivelor specifice stabilite și obți-nerea
rezultatelor scontate.

3.2. Economicitatea, eficiența și eficacitatea

Prin examinarea celor ”3E” se stabilește performanța obținută în cheltuirea banilor publici.
Auditul performanței nu presupune, în mod obligatoriu, analizarea concomitentă a celor ”3E”.
Examinarea performanței (celor”3E”) se poate realiza:
 printr-un audit direct al acesteia, caz în care accentul se pune pe resurse,
realizări, rezultate și impact;
 printr-un audit al sistemelor de management și control, caz în care accentul se
pune pe gradul de adecvare al politicilor și procedurilor urmărite de către
conducere pentru promovarea, monitorizarea și evaluarea performanței.
3.2.1. Economicitatea

Economicitatea constă în minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea

rezultatelor estimate ale unui program, proiect, proces, ale unei activități sau entități publice cu
menținerea calității corespunzătoare a acestor rezultate.” (ISSAI 3000, punctul 1.5)
Economicitatea presupune îndeplinirea obiectivelor stabilite cu costuri cât mai scăzute,
principiu care este afectat de riscuri generale, cum ar fi:
- risipa – utilizarea unei/unui cantități/volum de resurse nejustificat de mare care nu sunt
necesare, pentru obținerea rezultatelor dorite;
- plăți mari – resursele sunt obținute la prețuri mai mari decât la cele la care se puteau
obține;
- cheltuieli exagerate – resursele sunt de calitate mai ridicată decât cea necesară.
Evaluarea economicității se realizează și în cazul în care, datorită implementării unor
măsuri specifice, o entitate a reușit sau trebuie să reducă costurile la/sub un anumit nivel.
3.2.2 Eficiența
„Conceptul de eficiență se referă la capacitatea sau potențialul unui program, proiect,
proces sau al unei activități sau entități de a obține rezultate maxime, în condițiile utilizării unor
resurse limitate.”(potrivit ISSAI 3000, punctul 1.5)
Eficiența constă în maximizarea rezultatelor unui program, proiect, proces sau ale unei
activități sau entități în raport cu resursele utilizate pentru obținerea acestora.
Eficiența se evaluează, în special, în două moduri: fie s-ar fi putut atinge aceleași
rezultate cu resurse mai puține, fie cu aceleași resurse s-ar fi putut atinge rezultate mai bune
(cantitativ și calitativ).
Pentru calcularea eficienței se utilizează următoarea formulă:
 Dacă rezultatul raportului este egal sau mai mare decât ”1”, situația este favorabilă, ceea ce
înseamnă că resursele utilizate au condus la obținerea unor rezultate de calitate corespunzătoare.
Auditul eficienței are ca obiectiv examinarea modului de utilizare a resurselor, urmărindu-se
dacă s-a obținut rezultatul optim din punct de vedere al calității și cantității în raport cu resursele
utilizate.
3.2.3 Eficacitatea

Eficacitatea evaluează măsura în care sunt atinse scopurile și obiectivele, preocupându-se

de relația dintre efectele urmărite (rezultatele programate) și rezultatele obținute în cadrul
programului, proiectului, procesului sau activității respective (potrivit ISSAI 3000, punctul 1.5)
Pentru calcularea eficacității se utilizează următoare formulă:

Auditul eficacității evaluează gradul de îndeplinire al fiecăruia dintre obiectivele stabilite,

cum ar fi:
- obiective operaționale – examinarea modului de acțiune a factorilor de decizie în raport
de realizările așteptate;
- obiective imediate – analiza rezultatelor, clare și pozitive, conform informațiilor de
monitorizare furnizate de organisme responsabile de punerea în aplicare a programelor, precum
și obținerea de informații de la beneficiarii direcți ai acestora;
- obiective intermediare și globale – obținerea de probe din surse externe, independente de
entitate care să ateste faptul că impactul provine din intervenția publică și nu ca urmare a unor
factori de conjunctură, externi programului.

3.4 Măsurarea şi evaluarea performanței

3.4.1 Măsurarea performanţei

„Prin măsurarea performanței se înțelege acel proces de monitorizare, de măsurare și de
raportare a gradului de realizare a programelor sau activităților în toate etapele derulării
acestora.”
Măsurarea se realizează cu ajutorul indicatorilor de performanță care joacă rolul
instrumentelor de măsură.
 Măsurarea performanței programului, proiectului, procesului sau activității are un caracter
permanent și se realizează pe tot parcursul derulării lor fiind menită să servească drept sistem
prompt de avertizare a managementului în vederea eliminării abaterilor de la obiectivele
programate și ca mijloc de îmbunătățire a responsabilității față de publicul căruia îi sunt adresate
activitățile desfășurate.

3.4.2 Evaluarea performanţei

Evaluarea performanței programelor, proiectelor, proceselor sau activităților entității
presupune efectuarea de studii sistemice în cadrul auditurilor performanței pentru a aprecia
modul de implementare și funcționare al acestora.
Din practica instituțiilor supreme de audit, cu experiență în evaluarea performanței programelor,
se definesc următoarele tipuri de evaluări:
 Evaluarea procesului prin care se apreciază măsura în care un program, proiect, proces
sau activitate funcționează conform intențiilor inițiale, stabilite de cerințele statutare și de
reglementările care îi sunt aplicabile, de structura programului și de standardele
profesionale.
 Evaluarea rezultatului prin care se apreciază măsura în care un program, proiect, proces
sau activitate atinge obiectivele proiectate.
 Evaluarea impactului constă în evaluarea efectului net al realizării programului,
proiectului, procesului sau activității. Auditorii publici externi vor analiza și evalua
contribuția pro-gramului la rezultatele finale, izolate de factorii externi care interferează
la realizarea acestora.
 Evaluări ale raportului cost-beneficiu sau cost-eficacitate constau în compararea
dintre ieșirile sau rezultatele finale ale programului cu costurile resurselor utilizate pentru
a le realiza. Analiza se utilizează și pentru a identifica alternative mai ieftine pentru
atingerea aceluiași scop.

3.7 Abordările şi perspectivele auditului performanţei

3.7.1 Abordarea pe bază de sistem

În general, auditarea performanţei începe prin examinarea sistemului de control
intern/managerial și audit intern ale entităţii (abordarea pe bază de sistem).
Abordarea pe „bază de sistem” presupune, în primul rând, identificarea vulnerabilităților
sau punctelor slabe ale sistemului de control intern/managerial şi ale auditului intern, iar în al
doilea rând efectuarea de teste directe.
Dacă se ajunge la concluzia că atât sistemul de control intern/managerial cât şi auditul
intern

3.7.2 Abordarea pe bază de rezultate

 Acest tip de abordare a auditului are ca scop principal evaluarea performanţei realizate,
respectiv în ce măsură au fost îndeplinite cerinţele privind economicitatea, eficienţa şi
eficacitatea în implementarea şi derularea unui program sau derularea unei activităţi.
Pornind de la acest tip de abordare auditorii publici externi evaluează modul în care au fost
respectate şi îndeplinite criteriile care pot fi „norme” (în care sunt definite obiectivele și ţintele)
sau criterii de audit identificate/concepute de auditori în faza de elaborare a planului de audit.

3.7.3 Abordarea pe bază de probleme

Acest tip de abordare porneşte de la indicii privind existenţa unor probleme (lipsuri,
sesizări ale unor nereguli, costuri ridicate etc.) privind desfăşurarea unui anumit program, proces,
proiect sau a unei activități. În cadrul acestei abordări auditul se focalizează, în principal, pe
identificarea, verificarea şi analizarea problemelor fără a face referiri la criterii de audit
prestabilite.

3.7.4 Perspectivele „de sus în jos” și de „jos în sus”

În funcţie de natura problemelor semnalate (probleme de interes pentru Parlament şi Guvern
sau de interes pentru beneficiarii serviciilor furnizate), în auditul performanţei se diferențiază alte
două modalităţi de abordări, respectiv „perspectiva de sus în jos” şi „perspectiva de jos în sus”.
Cele mai multe audituri ale performanţei utilizează perspectiva „de sus în jos”, ceea ce
presupune că auditorul va examina în primul rând problemele relevante care vizează atin-gerea
scopurilor, intenţiilor şi aşteptărilor Parlamentului şi Guvernului.
Nu este de neglijat nici perspectiva „de jos în sus”, respectiv abordarea din punctul de vedere
al beneficiarului (spre exemplu, examinarea unor probleme legate de calitatea servi-ciilor, a
timpilor de aşteptare sau a gradului de satisfacere a nevoilor beneficiarilor) (ISSAI 3000, punctul
1.8).

CURS NR. 4 - PLANIFICAREA AUDITULUI PERFORMANȚEI

Primul pas în procesul de realizare a auditului performanței îl reprezintă planificarea

misiunii de audit al performanţei, ce presupune parcurgerea următoarelor faze:
a) planificarea strategică care constă în stabilirea, în baza unor criterii bine definite, a
domeniilor și temelor în vederea supunerii spre analiză și aprobare Plenului cu pro-punerea de
includere a acestora în programul de activitate al Curții de Conturi pentru efectuarea de audituri
ale performanței, într-un orizont de timp dat;
b) planificarea operaţională constă în parcurgerea fazelor specifice în vederea elaborării
planului de audit al performanței.
I. Planificarea strategică
I.1 Stabilirea domeniilor și temelor pentru efectuarea auditurilor performanței
 În vederea stabilirii domeniilor și temelor de interes pentru efectuarea auditurilor
performanței, se parcurg următoarele două etape:
ETAPA 1. Documentarea pentru identificarea domeniilor și temelor de interes pentru
efectuarea auditurilor performanței.
ETAPA 2. Stabilirea unei liste de domenii și teme de interes pentru efectuarea
auditurilor performanței.
Pentru aceasta, se vor parcurge următorii pași:
Pasul I. Stabilirea criteriilor de selecție cu ajutorul cărora se vor selecta domeniile și
temele de interes pentru realizarea auditurilor performanței (ISSAI 3000, punctul 3.2).
Pasul II. Evaluarea domeniilor și temelor în vederea eliminării ideilor care nu
corespund criteriului oportunității pentru realizarea de audituri ale performanței
Pasul III. Evaluarea impactului preconizat al rezultatelor auditului performanței
Pasul IV. Elaborarea Notei de propuneri
Pasul V. Elaborarea propunerilor de domenii și teme pentru efectuarea auditurilor
performanței în vederea supunerii acestora spre analiza Plenului cu propunerea de includere
în programul de activitate al Curții de Conturi.
II. Planificarea operațională
În etapa de planificare operațională se va utiliza una din următoarele metode de analiză
învederea stabilirii obiectivelor auditului:
- analiza riscurilor – reprezintă cea mai des întâlnită metodă de analiză și este prezentată
în succesiunea logică a manualului;
- analiza SWOT – această metodă presupune analiza punctelor forte, a punctelor slabe,
oportunităților și vulnerabilităților în cadrul procesului de planificare a auditului performanței;
- analiza problemelor – această metodă este utilizată în special când se intenționează
adoptarea unei abordări a auditului performanței orientat spre probleme, urmare a indiciilor
existenței unor probleme.
La finalul planificării operaționale, în planul de audit, vor fi identificate și definite clar
următoarele elemente:
II. 1 - Definirea aspectului specific şi a obiectivelor auditului
II.2. Stabilirea ariei de cuprindere şi a modului de abordare a auditului
- posibilităţile de utilizare a cunoştinţelor unor experţi în domeniu.
II.2 Etapele planificării operaționale
În cadrul planificării operaționale, auditorii trebuie să efectueze o analiză a contextului şi a
obiectivelor activităţilor desfăşurate de entităţile auditate precum şi a reglementărilor legale
relevante în domeniu, stabilind întrebările şi criteriile auditului precum şi procedurile ce se vor
utiliza pentru obţinerea, analizarea şi interpretarea probelor de audit.
Planificarea operațională necesită parcurgerea de către auditorii publici externi a următoarelor
etape:
1) documentarea şi înţelegerea programelor, proceselor, proiectelor, activităţilor și a entităţilor
implicate în derularea lor;
2) identificarea și evaluarea riscurilor în auditul performanței și a impactului potențial al
acestora;
3) revizuirea obiectivelor auditului performanței și formularea acestora sub forma unor
întrebări la care trebuie să răspundă auditul performanței;
4) identificarea și evaluarea criteriilor de audit;
5) stabilirea metodologiei de audit care va fi utilizată pentru obținerea probelor de audit;
6) elaborarea planului de audit.