MANAGEMENTUL INVATARII PRIN JOC

Conf.Univ.Dr. Paisi Mihaela

MASTERAND: PANTAZESCU ROMITA

EDUCATIE TIMPURIE, ANUL I, 2019-2020

FILIALA ALEXANDRIA
 Jocul simbolic

In esenta, jocul este o activitate de asimilare, activitate ce are o functie dubla:

- prima este aceea de repetitive activa si consolidare, prezentandu – se sub

forma de asimilare functionala si reproductive, responsabila de dezvoltarea
prin functionalitate.
- a doua functie este una de facture mentala si consta in ,,digestia mentala’’
aspect explicat indeosebi prin modul in care vede autorul jocul in evolutia
copilului.
Astfel, jocul este o activitate de asimilare ce se complica treptat,
incorporand o vasta simbolistica de-a lungul ontogenezei timpurii, in special
prin repetari de conduite in joc sau in afara acestuia, ce constituie treptat
scheme de actiune si scheme mentale corespunzatoare actiunilor,
controlului si reprezentarii acestora ca expresie a asimilarii si acomodarii.

Jocul simbolic inseamna, fara indoiala, apogeul jocului infantil. Obligat sa se

adapteze neancetat lumii sociale a celor mari, ale carei interese si reguli ii raman
exterioare, si unei lumi fizice pe care deocamdata o intelege prost, copilul nu
reuseste, spre deosebire de adult , sa satisfaca trebuintele afective si chiar
intelectuale ale eului sau in cursul acestor adaptari care, pentru adulti sunt mai
mult sau mai putin complete, dar care pentru el raman cu atat mai nedesavarsite,
cu cat el este mai mic. Este deci necesar, pentru echilibrul sau afectiv si
intelectual, ca el sa poata dispune de un sector de activitate a carui motivatie sa
nu fie adaptarea la real, ci dimpotriva asimilarea realului la eul sau, fara
constrangeri sau sanctiuni. Acesta este jocul, care transforma realul printr-o
asimilare mai mult sau mai putin pura la trebuintele eului, in timp ce imitatia
(atunci cand ea constituie un scop in sine) este o acomodare mai mult sau mai
putin pura la modelele exterioare, iar inteligenta este un echilibru intre asimilare
si acomodare.
 In afara de aceasta, instrumentul esential al adaptarii sociale este limbajul care
nu este inventat de copil ci ii este trasmis in forme gata facute, obligatorii si de
natura colectiva, adica si ele improprii pentru a exprima trebuintele sau
experientele traite de eul copilului. Este deci necesar pentru copil sa poata, in
acelasi timp, si dispune de un mijloc de expresie propriu, adica de un sistem de
semnificatii construiti de el si care sa se conformeze vointei lui. Jocul simbolic este
acela care reprezinta nu numai asimilarea realului la ,,eu’’ , ca jocul in general, ci
asimilarea asigurata (cee ace o intareste) printr-un limbaj simbolic construit de
,,eu’’ si modificabil potrivit trebuintelor.

Exista trei categorii principale de joc si inca o a patra care face tranzitia intre
jocul simbolic si activitatile neludice sau adaptarile ,,serioae’’. Forma primitive a
jocului, singura prezenta la nivel sensori – motor, dar care se pastreaza partial in
continuare, este ,,jocul-exercitiu’’, care nu comporta nici un fel de simbolism si
nici vreo tehnica specific ludica, ci consta in repetarea pentru placere, a
activitatilor insusite pe alte cai in scopul adaptarii. De pilda, dupa ce copilul a
descoperit din intamplare posibilitatea de a legana un obiect atarnat reproduce la
inceput rezultatul pentru a I se adapta si pentru a-l intelege, cee ace nu constituie
un joc, apoi foloseste aceasta conduita din simpla ,,placere’’functionala(K.Buhler),
sau din placerea de a fi o cauza si de a afirma o constiinta nou dobandita (ceea ce
face de altfel si adultul cu un telefon sau un automobil nou). Vine apoi jocul
simbolic, ale carui caracteristici le-am vazut si care ajunge la apogee intre 2-3 ani
si 5-6 ani. In al treilea rand apar jocurile cu reguli (sotron) care se transmit in
mediul social de la copil la copil si a carui importanta creste o data cu dezvoltarea
vietii sociale a copilului. In sfarsit, pe baza jocului simbolic se dezvolta jocurile de
constructie, inca impregnate la inceput de simbolism ludic, dar care tind mai
tarziu sa constituie adevarate adaptari sau rezolvari de probleme si creatii
inteligente.

Functia de asimilare la ,,eu’’ pe care o indeplineste jocul simbolic se manifesta

sub formele particulare cele mai diverse, in majoritatea cazurilor mai ales
afective, dar care se afla uneori in slujba unor interese cognitive. O fetita care a
fost impresionata de privelistea unei rate jumulite de fulgi pe masa din bucatarie,
este gasita seara intinsa pe canapea, incat parintii o cred bolnava, ii pun o serie de
intrebari care la inceput raman fara raspuns. Apoi, ea spune cu o voce stinsa:
,,Sunt o rata moarta.” Se vede din aceste exemple ca simbolismul ludic poate sa
ajunga sa indeplineasca functia a cee ace va fi pentru un adult limbajul interior,
dar in loc sa regandeasca pur si simplu, un eveniment interesant sau
impresionant, copilul are nevoie de un simbolism mai direct, care sa-i permita sa
retraiasca acest eveniment, in loc sa recurga la o evocare mintala.

In jocul symbolic, reapar insa mai ales conflictele afective. Putem fi siguri, de
pilda ca daca la pranz s-a produs o mica scena banala, o ora sau doua dupa
drama, e ava fi reprodusa intr-un joc cu papusile si mai ales va fi dusa la o
rezolvare mai fericita, fie in sensul ca copilul foloseste fata de papusa sa o
pedagogie mai inteligenta decat cea a parintilor, fie in sensul ca el integreaza in
joc cee ace amorul sau propriu il impiedica sa accepte la masa (ca de pilda sa
manance pana la fund o farfurie cu ciorba care nu-i place, mai ales daca papusa
este cea care o face, simbolic). La fel, putem fi siguri ca, daca copilului i-a fost
teama de un caine, intamplarea isi va gasi continuarea intr-un joc simbolic in care
cainii nu sunt rai sau copiii devin curajosi. In general, jocul simbolic poate sa
serveasca astfel la lichidarea conflictelor, dar si la compensarea trebuintelor
nesatisfacute, la rasturnari de roluri (supunere si autoritate), la eliberarea si
extinderea eului etc.

Aceste multiple functii ale jocului simbolic , au dat nastere la diverse teorii care
pretind sa explice jocul in general. Printre teoriile vechi, cea mai importanta ii
apartine lui Karl Gross care a avut marele merit de a fi descoperit cel dintai ca
jocul copiilor (si al animalelor) prezinta o semnificatie functionala esentiala si nu
este un simplu amuzament. El vedea insa in joc un pre-exercitiu al activitatilor
viitoare ale individului, evidenta daca ne limitam sa spunem ca jocul ca orice
functie generala este util dezvoltarii.

Jocul simbolic se refera adesea si la conflicte incostiente: interese sexuale,

apararea asupra angoasei, fobiile, agresivitate sau identificare cu agresorii,
retragere din frica de risc sau de competitie etc.
BIBLIOGRAFIE:

1.J. Piaget, La formation du symbole chez l’ enfant, Delachaux & Niestle, 1945

2. Psihologia copilului, Jean Piaget si Barbel Inhelder, E.D.P, 1968