ANALIZA DISCURSULUI – FDSA 2018-2019 (Anul II, sem.

I)

Curs I

Lect. univ. Dr. Daniela CATAU VERES

danielaveres@yahoo.fr

Obiective. Cursul îşi propune să dezvolte abilitatea studenţilor de a interpreta şi de a analiza

discursul public (românesc şi internaţional) din punctul de vedere al strategiilor sale
comunicative, al raportului cu contextul social şi politic şi cu modelele culturale şi conceptuale
ale unei comunităţi discursive.

Conţinut – teme. Sunt analizate mai multe genuri discursive (din domeniul social, educational si
politic, jurnalistic, publicitar, al dezbaterilor civice etc.), urmărindu-se specificul comunicării şi
relaţia cu contextul, conţinutul ideologic şi valorile transmise, construcţia identităţilor discursive,
adaptarea la destinatar, strategiile persuasive. Se vor exersa metode de analiză calitativă a
discursului.

Repartizarea orelor: Fiecare întâlnire presupune o oră de prezentare teoretică şi una de analiză

de text.

Evaluare. Participarea la colocviu este condiţionată de frecventarea seminarului (minimum 60%

din întâlniri). La stabilirea notei finale se ţine cont şi de participarea activă la seminar. Tema de
semestru constă în elaborarea unui exercitiu (5 pagini max.) de analiză de discurs din domeniile
abordate şi în susţinerea orală a referatului (discuţie pe baza acestuia). Semestrul se incheie cu o
proba scrisa. Nota finala constituie media aritmetica intre cele doua activitati evaluative (referat
si test).

Bibliografie :

- Daniela Roventa-Frumusani – Analiza discursului, ipoteze si ipostaze, Tritonic,

Bucuresti, 2005
- Rodica Zafiu, Limbaj si politica, Ed. Universitatii din Bucuresti, 2007
- Diferite materiale video si documente originale propuse analizei in cadrul seminariilor
- Suportul teoretic propus la seminarii

STRUCTURA CURSULUI

I. Introducere :
II. Tipuri de discurs : opozitia scris/oral
a. Caracteristici ale discursului scris (TEXT)
b. Analiza discursului verbal
c. Discursul politic
d. Discursul stiintific/academic/conferinta

1
 e. Discurs jurnalistic/publicitar/dezbaterea/editorialul
f. Discurs juridic : interogatoriul/pledoaria etc.

OBS. Lista du termeni cheie ai analizei discursului si Grila de evaluare/analiza a

unui discurs vor fi realizate pe baza prezentarilor de la seminar

CE ESTE ANALIZA DISCURSULUI ?

Cadrul teoretic al Analizei discursului

Analiza discursului : disciplina relativ recenta in sfera stiintelor limbajului (termenul apare in
1952, o data cu studiul lui Zelling Harris dedicat unitatilor transfrastice), analiza discursului
combina cercetari ce tin de lingvistica enuntarii (filiera Emile Benveniste), lingvistica textului
(Van Dijk), etnografia comunicarii (Gumperz, cu conceptele de competenta de comunicare si
comunitate discursiva, Etnografia comunicării a pus accent pe eterogenitatea comunităţilor
lingvistice, pe diversitatea extremă a codurilor care modelează identitatea partenerilor în
interacţiunile verbale.) si dialogismul (analiza conversatiei).

Obiectivele acestei discipline stiintifice :

-studiul utilizarii reale a limbajului de catre locutorii reali in situatii reale
-utilizarea limbajului in scop social, expresiv si referential
-studierea dispozitivului de enuntare care coreleaza o organizare textuala cu un spatiu social
determinat

Discurs : Se defineste prin asocierea/disocierea cu cateva notiuni cheie ale lingvisticii :

Limba este :
- un sistem complex de semne, simboluri si reguli gramaticale. Limba este instrumentul de baza a
comunicarii interumane.
- ansamblu de sisteme legate unele de altele; aceste sisteme sunt formate din unităţi
cum ar fi sunetele, fonemele, morfemele, lexemele, cuvintele.
Limbajul este :
- activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii, iar aspectul psihologic al limbajului este
vorbirea. Procesul vorbirii este coordonat de regulile gramaticale care se asimileaza o data cu insusirea
limbii. Spre deosebire de limbă, vorbirea are un caracter individual şi variabil, iar pentru unii
lingvişti (Saussure) vorbirea este echivalentă cu discursul. Limbajul este forma cea mai evoluata,
mai rafinata si mai bogata de comunicare. Comunicarea verbala se realizeaza cu ajutorul limbii, este o
comunicare simbolica intrucat cuvintele simbolizeaza obiecte, imagini, persoane, situatii.
- limbajul reprezintă « instituţia limbii », ca instituţie socială comună tuturor subiecţilor care o
vorbesc, şi a discursului, ca realizare individuală a vorbirii în texte sau mesaje concrete.
Functiile limbajului: limbaj = mijloc de comunicare

2
Potrivit lui Roman Jakobson, o situaţie de comunicare (totalitatea circumstanţelor în care se
produce comunicarea) implică şase elemente ce stau la baza definitii functiilor limbajului :
Emitator……….Mesaj……….Receptor
1) emiţătorul (E)/locutorul (în comunicarea orală)/transmiţătorul mesajului; 2) receptorul
(R)/destinatarul/primitorul mesajului/interlocutorul; 3) mesajul (M)/conţinutul comunicării; 4)
codul (L – limbajul în comunicarea lingvistică); 5) canalul/contactul/suportul material al
comunicării (C); 6) contextul (Cx)/circumstanţele sociale, psihologice şi lingvistice în care se
produce comunicarea.
Functiile limbajului (Roman Jakobson, Eléments de linguistique générale) :
● Expresiva (emotiva) (determinata de atitudinea, implicarea locutorului in discursul sau)
● Conativa sau impresiva (referitoare la efectul  produs de limbaj asupra destinatarului)
● Poetica (centrata asupra mesajului : ce se spune si cum se spune)
● Fatica (vizand stabilirea/mentinerea comunicarii)
● Referentiala (de prezentare a lumii reale sau a unor lumi posibile fictionale)
● Metalingvistica (de explicitare a elementelor si regulilor codului de transmitere a
mesajului)
Actul de limbaj reprezintă utilizarea limbii în situaţii concrete de comunicare. După Austin,
orice act de limbaj este alcătuit din trei componente: locuţionar, ilocuţionar, perlocuţionar.
Actul locuţionar este cel prin care se realizează transmiterea unor anumite semnificaţii
lexicale şi gramaticale prin rostirea unui enunţ.
Actul ilocuţionar constă în exprimarea unei anumite intenţii comunicative.
Actul perlocuţionar conţine intenţia de realizare a unui efect asupra interlocutorului (cum ar fi
verbe ca a convinge, a flata, a consola, a linişti etc.).

Alta clasificare a actelor de limbaj :

- acte care ameninţă imaginea (FTA -“face threatening acts”) cum ar fi: ameninţarea,
ordinul, critica etc., temperate de
- acte de flatare a imaginii (FFA - “face flattering acts”) care pun în valoare imaginea
partenerului, şi tot ce ţine de manifestarea politeţii.

Discursul se defineste in raport cu fraza, limba si textul :

- Discurs/vs/fraza : discursul reprezinta unitatea lingvistica rezultand dintr-o succesiune de

fraze coerente si pertinente
- Discurs/vs/limba : reprezinta utilizarea concreta a sistemului limbii si o pozitionare intr-
un camp discursiv (discurs comunist, discurs sindical, discurs didactic de vulgarizare)
- Discurs/vs/text : discursul este conceput ca includere a textului (in sensul de schema
structurala narativa, descriptiva, explicativa) in contextul de producere/receptare (discurs
politic polemic, discurs de prezentare a programului electoral etc.)

3
Discursul se caracterizeaza prin :

- Contextualitate
- Asumare (locutorul ca sursa si responsabil al discursului indica prin marci temporale,
adverbiale etc. atitudinea sa fata de continutul prezentat si fata de interlocutor)
- Interdiscursivitate (situare intr-o retea de discursuri convergente sau divergente, reluate
sau parodiate etc.)

Caracterul complex al textului /al discursului poate fi mai bine înţeles prin studierea
noţiunilor fundamentale de analiză a acestuia : opozitia scris – oral in analiza enunturilor :

Canalul oral Canalul grafic

- implică stabilirea şi menţinerea - permite stabilirea şi menţinerea

comunicării între emiţător şi receptor prin comunicării între emiţător şi receptor prin

intermediul vorbirii intermediul scrierii

Comunicarea orală - stocarea informaţiilor şi transmiterea lor

- are un grad de interactivitate mult mai în timp şi spaţiu

ridicat - intrarea limbajului în domeniul vizualului

- biunivocitatea relaţiei emiţător-receptor face ca studierea enunţurilor să se poată

(reversibilitatea rolurilor) face independent de contextul lor (ceea ce

- libertate în alegerea variantei de cod/registru conduce, implicit, la posibilitatea

utilizate manipulării acestora).

- structura mesajului implică reformulări Comunicarea scrisă

pentru negocierea sensului între - are un grad de interactivitate scăzut

emiţător şi receptor - univocitatea relaţiei emiţător-receptor

- pondere importantă a structurilor de (ireversibilitatea rolurilor)

adăugare - restricţii în alegerea variantei de cod/registru

- ansamblul datelor de comunicare şi utilizate

gramatica au un rol important în - structura mesajului implică formulări

determinarea sensului definitive, care exclud negocierea

4
 - preponderenţa funcţiei de informare şi a sensului între emiţător şi receptor

funcţiei fatice - pondere importantă a structurilor de

- coprezenţa participanţilor subordonare

- egocentrism explicit al discursului, - gramatica are rol exclusiv în

caracterul participativ al comunicării determinarea sensului

- concomitenţa emiterii şi receptării - preponderenţa funcţiei de informare şi

- dependenţă de contextul non-verbal reducerea funcţiei fatice

- caracterul mixt al mijloacelor de - o anumită impersonalizare a discursului,

expresie: verbale, non-verbale, în urma izolării emiţătorului şi a tendinţei

paraverbale de obiectivare a acestuia

-discursul dialogal - un decalaj temporal relativ între emitere

şi receptare

- independenţă faţă de contextul nonverbal

- scriere şi, eventual, transpuneri grafice

ale elementelor paraverbale sau nonverbale

-discursul monologal

O opoziţie între scris şi oral este utilă şi pentru a caracteriza polii între care oscilează discursul
într-o societate.
Astfel, la “polul scris” avem de-a face cu enunţuri stabilizate, performate în contexte ritualizate,
în care participanţii (scriitori, preoţi, oameni politici etc.) sunt autorii unor texte cu o puternică
încărcătură simbolică pentru colectivitate, în timp ce la “polul oral” se află terenul schimburilor
instabile şi spontane ale interacţiunii cotidiene.

Criterii de analiza a unui TEXT (discurs scris)  : exista trei sisteme de criterii
interdependente :

a) Primul sistem se referă la:

- un criteriu de coeziune (unitate semantica, de sens), sesizabil în special, în jocul dependenţelor
dintre fraze;

5
- un criteriu de coerenţă (unitate sintactica)
Factorii de unitate care conferă - în diferite grade - coeziunea textului sunt:
- repetarea, în mod obligatoriu cu acelaşi sens, a elementelor lexicale în propoziţii diferite ale
aceleiaşi secvenţe.
Ex. : S-a constituit un nou guvern. Guvernul îşi propune un program de redresare economică.
- repetiţia elementelor constitutive:
Ion…Ion…
- elipsele: Guvernul doreşte reforma. Sindicatul, de asemenea. (elipsa verbului doreşte)
- conectorii între fraze:
*de opoziţie (totuşi -)
*de cauză/consecinţă (pentru că, deci)
*de adăugare (în plus, mai mult)
*de timp (apoi)
- mărcile care segmentează textul, revelând configuraţia acestuia:
* în primul rând,
* primo, secundo, tertio
* pe de o parte…, pe de altă parte
- unitatea sistemului pronominal, apariţia unor paralelisme în schema sintactică, corelate cu
înlocuirea elementelor lexicale (cu respectarea compatibilităţii semantice).
Ex. : El este purtător de cuvânt la guvern.
Ea editează revista presei.
Amândoi lucrează la departamentul de comunicare.
- pro-formele, adică substituirea unor elemente lexicale prin altele, care le pot înlocui (catafora,
de exemplu)
- prezenţa deicticelor ( = marci ale timpului si spatiului, precum si componente personale legate
de situatia de comunicare : pronume demonstrative, personale si adverbe):
Ex. Ziariştii au notat informaţiile. Acestea au fost prelucrate şi date publicităţii.
- prezenţa verbelor (E. Vasiliu, 1990): Ion dezinformează presa, dar nu o face cu plăcere.
- unitatea (relativă) a sistemului timpurilor verbale
- formele de reiteraţie la toate nivelurile (paralelisme şi anaforele = reluare, repetitie)
- conjuncţiile (copulative, conclusive, cauzale)
Ex. : Guvernul l-a anunţat pe liderul de sindicat cu privire la măsurile de restructurare a fabricii
şi/iar el a transmis mesajul muncitorilor. Deci ne pregătim pentru o perioadă de disponibilizări.
- demonstrativele care iau un pronume/substantiv deja exprimat
Ex. : Am câştigat o mare experienţă şi pentru asta mulţumesc celor care m-au ajutat.
Afară e frig. De aceea ne îmbrăcăm cu haine groase.
- cuvintele al căror sens trimite la o frază anterioară.

b) Al doilea sistem se referă la relaţia între participanţii la actul de comunicare:

- un criteriu de intenţionalitate: emiţătorul îşi propune ca textul produs să fie susceptibil de a
avea un anumit efect asupra receptorului;
- un criteriu de acceptabilitate: participanţii la interacţiunea comunicationala se aşteaptă ca
interpretarea textului să se poată înscrie cu uşurinţă în universul său.

c) Un al treilea sistem se referă la:

6
- criteriul de informativitate
- criteriul de relevanţă/pertinenţă în raport cu contextul enunţării.

d) Acestor trei sisteme li se adaugă criteriul intertextualităţii, deoarece un text nu are sens
decât în relaţie cu alte texte ; intertextualitatea presupune prezenţa unui text în altul (prin citare,
aluzie etc…)

e) Orice text scris are o suprastructura. Fiind o schemă textuală, suprastructura priveşte doar
organizarea de suprafaţă a textului, compoziţia sa. (de prezentat pentru fiecare text analizat
structura + rezumat pentru fiecare parte: introducere, cuprins, incheiere !!!)
Aceste suprastructuri oferă grile care facilitează atât producerea, cât şi înţelegerea textelor.

f) Un text are în mod obligatoriu o temă: caracteristică a unităţii semantice a textului.

g) Analiza discursului pune în relaţie enunţul cu contextul lui. Aceasta pare să fie o trăsătură
definitorie a analizei discursului. Analiza discursului priveşte discursul ca pe o activitate care nu
poate fi separată de context şi nu ca o raportare a enunţurilor la diverşi parametri exteriori.
Hymes (1972) consideră că aceştia se referă la: participanţi, loc, moment, scop, temă, gen de
discurs, canal, dialect folosit, reguli care guvernează într-o comunitate, înscrierea la cuvânt etc.

h) Participanţii la discurs (se pot deduce din paratext = elementele ce insotesc textul, fara a
face parte din el : titlu, comentarii, note etc) : se face o distincţie între indivizii care pot fi
descrişi
independent de discurs din punctul de vedere social sau biologic şi roluri pe care aceştia le pot
juca în discurs: elev, scriitor, profesor, politician etc.
Cadrul spaţio-temporal poate fi caracterizat din perspectiva asocierii la discurs drept:
- cadrul empiric, non-institutional
- cadrul instituţional
Scopul pe care îl urmăresc participanţii la un discurs depinde în mod evident de genul de
discurs: politic, religios…
Anumite genuri presupun script-uri cu un anumit grad de rigiditate: alocuţiune
politică, interogatoriu poliţienesc, oficiere religioasă etc.

TIPOLOGIA DISCURSULUI – va urma