REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

1(2)/1999

Prep. univ. BUDA DANIEL

INFRACŢIUNILE DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Pe parcursul mai multor articole vom încerca să abordăm acele categorii de

infracţiuni care se săvârşesc de către funcţionari, fie ei publici sau de altă categorie.
Bineînţeles că vom vorbi de infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prin
publicarea acestui material încercăm să punem la îndemâna atât a studenţilor de la
facultăţile de administraţie publică. cât şi a funcţionarilor de orice factură, un material
informativ menit să le ofere suficiente elemente care să le permită să adopte o anumită
conduită în relaţiile de servici şi de asemenea să ştie să se ferească ca prin activităţile pe
care le desfăşoară să nu intre în sfera dreptului penal. Aceste infracţiuni se găsesc în
primul capitol din partea specială a Codului penal, consacrat infracţiunilor care aduc
atingere unor activităţi de interes public sau alte activităţi reglementate de lege.
Înainte de a trece la abordarea acestui subiect trebuie să arătăm ce se înţelege prin
funcţionar sau altfel spus cărei categorii de persoane a înţeles legiuitorul să-i confere
această calitate. Astfel potrivit art.147 alineatul 1 din Codul penal, prin funcţionar public
se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în
serviciul unui organ sau instituţie de stat, judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale
sau al unei regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de
stat. Potrivit al.2 al art. 147, “prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în primul
aliniat, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane
juridice decât cele prevăzute în primul aliniat”. Sigur că activităţile de interes public, ca
şi celelalte activităţi reglementate prin diferite legi se realizează prin intermediul
funcţionarilor.
În prima parte a acestui material vom aborda noţiunile generale despre aceste
infracţiuni, urmând ca mai apoi să le prezentăm mai detaliat pe acele infracţiuni de
serviciu sau în legătură cu serviciul -şi nu numai- care au o frecvenţă sporită în rândul
funcţionarilor publici, şi bineînţeles în legătură cu activitatea pe care aceştia o desfăşoară.

67
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

Totodată vom încerca să explicăm unele noţiuni necesare înţelegerii acestor infracţiuni.
Astfel, este esenţială cunoaşterea elementelor constitutive ale infracţiunii. Vom analiza pe
scurt acele elemente. Astfel, literatura penală de specialitate este unanimă în sensul
admiterii faptului că obiectul infracţiunii este format din relaţiile sociale împotriva cărora
se îndreaptă actul de conduită - acţiunea sau inacţiunea – prin care se aduce o lezare a
acestor relaţii sau punerea lor în pericol*.
Obiectul juridic. Prin obiectul juridic al infracţiunii se înţelege relaţiile sociale
efectiv ameninţate sau vătămate prin săvârşirea unei fapte şi ocrotite prin incriminarea
acesteia. În cazul infracţiunilor de serviciu, sigur că obiectul juridic este format din acele
relaţii sociale care se referă la o bună desfăşurare a atribuţiilor de serviciu*. Prin
incriminarea acestora legiuitorul a urmărit să asigure o bună desfăşurare a activităţilor
atât de interes public cât şi de altă natură stabilind în mod expres acele activităţi ale
funcţionarilor care intră în sfera dreptului penal. Prin incriminarea anumitor fapte ale
funcţionarilor publici s-a urmărit pe lângă ocrotirea relaţiilor referitoare la buna
desfăşurare a atribuţiilor de serviciu şi apărarea altor relaţii sociale care ar putea fi lezate
prin săvârşirea lor.
Obiectul material. Prin obiect material se înţelege acea entitate materială care
poate fi un obiect, un animal sau corpul unei persoane împotriva căreia se îndreaptă
acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi prin care se pune în pericol existenţa acestuia. În
general, în cadrul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, nu avem obiect
material. Există însă şi situaţii în care acţiunea sau inacţiunea făptuitorului vizează şi
anumite obiecte materiale. Astfel, de exemplu, în cazul infracţiunii de purtare abuzivă,
atunci când aceasta se realizează în condiţiile al.2 şi anume prin lovire sau alte violenţe,
corpul persoanei lovite sau asupra căreia s-au exercitat violenţele constituie obiect
material al infracţiunii. De asemenea, în cazul infracţiunii de neglijenţă în păstrarea
secretului de stat prev. de art. 252, atunci când ea se realizează în condiţiile al.1, în speţă
când are ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce
constituie secret de stat, acesta constituie elementul material al infracţiunii*.
Subiectul. La fel ca şi în cazul celorlale categorii de infracţiuni, şi aici avem
subiect activ şi subiect pasiv al infracţiunii. În ceea ce priveşte subiectul activ al
infracţiunii, acesta poate fi doar o persoană fizică care săvârşeşte în mod nemijlocit o

68
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

infracţiune sau care ia parte la săvârşirea unei infracţiuni. Evident că pe lângă condiţiile
generale pe care trebuie să le îndeplinească subiectul activ al unei infracţiuni, infracţiunea
de serviciu sau în legătură cu serviciul, cu doar câteva excepţii sunt infracţiuni în care
subiectul activ este un subiect activ special, propriu sau calificat, cu alte cuvinte aceste
infracţiuni sunt condiţionate de calitatea specială a făptuitorului, care trebuie să fie
funcţionar public sau un alt funcţionar*. De menţionat că această calitate este cerută
numai autorului nu şi celorlalţi participanţi la aceste infracţiuni, care pot să nu aibă
această calitate. Noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au fost explicate anterior,
astfel încât nu mai revenim asupra acestor explicaţii. De reţinut doar că nu are nici o
relevanţă dacă însărcinarea din partea unei instituţii este permanentă sau temporară,
retribuită sau nu, şi nici maniera de investire a persoanei. Un alt aspect ce trebuie reţinut
este acela că prevederile articolelor prevăzute în cap. I Cod Penal sunt aplicate atât
funcţionarilor publici cât şi altor categorii de funcţionari. Potrivit art. 258 Cod Penal,
dispoziţiile prevăzute în prezentul capitol privitoare la funcţionarii publici se aplică şi
celorlalţi funcţionari , în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime. Trebuie
să mai facem precizarea că infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul pot fi
săvârşite şi sub forma participaţiei. Sigur că existenţa coautoratului la această categorie
de infracţiuni este condiţionată de calitatea de funcţionar a tuturor participanţilor la
săvârşirea acesteia. În situaţia în care la săvârşirea unor asemenea infracţiuni participă şi
alte persoane dar care nu au calitatea de funcţionar, acestea răspund doar pentru
complicitate la infracţiunea respectivă. În cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură
cu serviciul, atât instigatorul cât şi complicele poate fi orice persoană (complicele este
persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite înainte sau
în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza
pe infractor chiar dacă după îndeplinirea faptei promisiunea nu este îndeplinită). De
asemenea, în cadrul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul instigatorul
poate fi orice persoană (instigator este persoana care cu intenţie determină pe o altă
persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală).

69
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

Latura obiectivă. Sub aspectul laturii obiective, în cazul infracţiunilor de serviciu

sau în legătură cu serviciul, aceasta se materializează de cele mai multe ori printr-o
acţiune – funcţionarul care direct sau indirect pretinde sau primeşte bani sau alte foloase
ce nu i se cuvin în cazul luării de mită. Există însă şi infracţiuni la care elementul material
este realizat printr-o inacţiune – fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor
sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu
contra intereselor publice. Există infracţiuni în cadrul acestei categorii şi aici ne referim
la infracţiunile în legătură cu serviciul unde acţiunea sau inacţiunea este distinctă de
activitatea pe care funcţionarul o desfăşoară în cadrul serviciului, dar desfăşurarea unei
asemenea activităţi infracţionale influenţează şi activitatea în cadrul serviciului acestuia.
De asemenea, sub aspectul laturii obiective unele infracţiuni de serviciu sunt infracţiuni
de rezultat, adică activitatea infracţională a subiectului activ se materializează într-un
anumit rezultat necesar pentru existenţa infracţiunii. Astfel, în cazul infracţiunii de abuz
în serviciu contra intereselor persoanelor care se realizează prin fapta funcţionarului care
în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl
îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta se cauzează o vătămare a intereselor legale
ale unei persoane. Inexistenţa unei asemenea vătămări atrage după sine inexistenţa
infracţiunii, lipsindu-i unele din elementele constitutive ale acesteia. Sigur, în cadrul
acestor infracţiuni stabilirea raportului de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului şi rezultatul produs este o condiţie care trebuie analizată în cadrul fiecărei
infracţiuni, fapt ce face necesar stabilirea atribuţiilor fiecărui funcţionar raportate la
normele legale care-i reglementează desfăşurarea activităţii.
Latura subiectivă. Sub aspectul laturii subiective infracţiunile de serviciu şi cele
în legătură cu serviciul se săvârşesc de obicei cu intenţie în ambele forme ale acesteia şi
anume intenţie directă sau indirectă. Există însă şi infracţiuni care sub acest aspect, al
laturii subiective, se săvârşesc din culpă şi anume neglijenţa în serviciu şi neglijenţa în
păstrarea secretului de stat. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt
susceptibile de acte preparatorii precum şi de tentativă, legiuitorul neprevăzând însă
sancţionarea acestora. De asemenea, sub aspectul desfăşurării activităţii infracţionale
acestea pot fi săvârşite şi în formă continuată, bineînţeles în acest caz existând şi o fază a
epuizării activităţii infracţionale. În cazul infracţiunilor care implică producerea unui

70
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

rezultat, consumarea acesteia are loc în momentul producerii rezultatului. O parte din
infracţiunile din această categorie sunt prevăzute şi în formă agravată, care de cele mai
multe ori se realizează fie prin producerea anumitor rezultate – de exemplu, în cazul
neglijenţei în serviciu dacă fapta a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a
activităţii unei organizaţii din cele prevăzute la articolul 145 Cod penal, fie prin
săvârşirea faptei de către un anumit funcţionar, cu anumite atribuţii - de exemplu de
control – sau prin săvârşirea faptei într-un anumit mod.
Sancţiunea. Infracţiunile de serviciu şi cele în legătură cu serviciul sunt pedepsite
cu pedepse cu închisoarea, existând posibilitatea pronunţării unei pedepse complimentare
a interzicerii unor drepturi. În cazul infracţiunilor care prezintă un grad de pericol social
mai redus pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii. Sigur că
instanţelor le revine sarcina să aprecieze de la caz la caz gradul de pericol social al
fiecărei infracţiuni.
În continuare, pe parcursul altor articole, vom încerca să abordăm infracţiunile de
serviciu sau în legătură cu serviciul aşa cum au fost ele tratate şi în Codul penal.
începând cu abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Conform articolului 246
Cod penal, fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă,
nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
vătămare a intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
Dată fiind complexitatea deosebită a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarilor,
legiuitorul a încercat prin incriminarea distinctă a acestei infracţiuni să realizeze o
protecţie cât mai bună a intereselor persoanelor faţă de chiar acele persoane care în
virtutea calităţii sale este pusă să le apere. În Codul penal anterior această infracţiune nu
avea o incriminare distinctă. Alături de alţi autori, sunt de aceeaşi părere că abuzul în
serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că
abuzul săvârşit de un funcţionar public sau de un alt funcţionar se încadrează în
dispoziţiile art. 246 C.P. numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul
Penal. Astfel, de exemplu, legiuitorul a dat o incriminare distinctă infracţiunilor cu un
grad de pericol social foarte ridicat incriminându-le distinct în Codul penal. Şi aici
amintim doar câteva: abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, arestarea nelegală

71
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

şi cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, represiunea nedreaptă, fapte prin care
se aduce, de asemenea atingere intereselor legale ale persoanelor. Abuzul în serviciu care
are o astfel de urmare se încadrează în dispoziţiile art. 246 C.P. numai dacă fapta nu
întruneşte conţinutul uneia dintre infracţiunile arătate mai sus.
Obiectul juridic special. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are ca
obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu.
Prin incriminarea acestei infracţiuni legiuitorul a urmărit să asigure o garanţie a calităţii
serviciilor prestate de funcţionari şi respectarea intereselor legale ale persoanelor.
De regulă, infracţiunea este lipsită de un obiect material.
Subiectul. Aşa cum am arătat şi anterior această infracţiune poate fi săvârşită
doar de către o persoană care are calitate de subiect activ special şi anume funcţionar
public sau un alt funcţionar. La săvârşirea faptei pot participa şi alte persoane în calitate
de coautori, instigatori sau complici. Dacă în cazul coautoratului calitatea specială este
absolut necesară pentru existenţa acesteia, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează,
sub aspectul elementului material, fie printr-o inacţiune – neîndeplinirea unui act, fie
printr-o acţiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act. Apreciem că legiuitorul, în
accepţiunea sa, referindu-se la termenul “act” a înţeles că este folosit de legiuitor în
sensul de operaţie pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor sale de
serviciu. În acest sens, prin “neîndeplinirea unui act” se înţelege omisiunea făptuitorului
de a efectua operaţia pe care era ţinut să o efectueze, iar prin “ îndeplinirea în mod
defectuos a unui act “ se înţelege efectuarea unei operaţii altfel de cum trebuia efectuată.
Omisiunea sau acţiunea făptuitorului, pentru a realiza elementul material al
infracţiunii, trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Funcţionarul
public sau orice alt funcţionar este în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu atunci când
desfăşoară activităţi legate de îndatoririle sale de serviciu. De regulă, aceste activităţi se
desfăşoară la locul unde trebuie îndeplinit actul şi în timpul orelor legale de serviciu.
În sfârşit, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de
către funcţionarul public sau de către orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor
sale de serviciu trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Prin “vătămarea intereselor legale ale unei persoane” se înţelege atingerea adusă

72
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege. Sfera acestor interese este extrem de
largă; ea include toate acele posibilităţi de manifestare ale persoanei, în concordanţă cu
interesele generale ale societăţii, pe care legea i le recunoaşte şi garantează. Desigur,
pentru ca fapta să atragă răspunderea penală a făptuitorului pentru infracţiunea de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale
ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neprezentând gradul de
pericol social al unei infracţiuni, fapta va atrage numai o sancţiune disciplinară sau
administrativă.
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor include în latura sa obiectivă şi
legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi vătămarea adusă
intereselor legale ale unei persoane.
Constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor – de
exemplu – fapta funcţionarului care, în schimbul actului de serviciu pe care l-a îndeplinit,
a obligat persoana să-i dea un folos necuvenit. Această faptă avea în Codul penal anterior
o incriminare distinctă, sub denumirea “nedreapta luare”. Constituie, de asemenea,
această infracţiune fapta de a vinde produse cu depăşirea preţului legal sau fapta
ospătarului de a încărca nota de consumaţie. Tot astfel, constituie un abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor fapta vânzătorului care încasează sume mai mari de la
cumpărători, cu ocazia vânzării în rate a unor produse sau fapta funcţionarului de a încasa
taxe mai mari de la abonaţi. În practica judiciară s-a reţinut ca abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor şi fapta de a pretinde şi primi fără drept, de către un contabil a
unor avantaje materiale de la muncitorii aflaţi în subordinea sa, sub pretextul că, datorită
deplasărilor pe care trebuia să le efectueze pentru procurarea materialelor, nu a fost în
măsură să realizeze personal producţia planificată pentru care să fie renumerat.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor poate intra în
concurs cu alte infracţiuni. Astfel, de exemplu, această infracţiune intră în concurs cu
infracţiunea de creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase (art. 35 din Legea
nr.22/1969) sau cu infracţiunea de delapidare, atunci când valorile obţinute de gestionar
ca urmare a practicării suprapreţului sunt însuşite de către acesta.

73
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

Latura subiectivă. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

se săvârşeşte, în ambele sale modalităţi, de realizare, numai cu intenţie. Cerinţa acestei
forme de vinovăţie şi în cazul în care fapta constă în inacţiune rezultă din expresia “cu
ştiinţă“ folosită de legiuitor tocmai pentru a indica caracterul intenţionat al infracţiunii şi
în această modalitate de săvârşire. Intenţia poate fi directă sau indirectă, după cum
făptuitorul, prevăzând că acţiunea sau inacţiunea sa aduce atingere intereselor legale ale
unei persoane, urmăreşte sau acceptă producerea acestui rezultat. Săvârşirea faptei din
culpă nu cade sub incidenţa legii penale, afară de cazul când vătămarea adusă intereselor
legale ale persoanei este importantă, caz în care fapta constituie, potrivit art.249 C.p.,
infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Latura subiectivă a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor nu include
vreun motiv sau scop special. De aceste împrejurări se va ţine însă seama la
individualizarea judiciară a pedepsei.
Consumarea. În cazul formei omisive a abuzului în serviciu contra intereselor
persoanelor, tentativa nu este posibilă. În forma sa comisivă, infracţiunea este
susceptibilă de tentativă, dar legea nu prevede sancţionarea acesteia.
Consumarea are loc atunci când infracţiunea se realizează prin acţiune, în
momentul în care expirării termenului înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul respectiv.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată, atunci când făptuitorul, în baza
aceleaşi rezoluţii infracţionale, omite cu ştiinţă să îndeplinească în mod repetat un act sau
în mod repetat îndeplineşte defectuos un act, aducând o vătămare intereselor legale ale
unei persoane.
Sancţiunea. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se pedepseşte cu
închisoarea.

74
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(2)/1999

Bibliografie

1. Drept penal -parte generală, -Prof. dr. Matei Basarab, Editura Lumina Lex 1998
2. Manual de drept penal –Costică Bulai, Editura All Educaţional, 1997
3. Drept Penal Român – partea specială, Octavian Loghin, Tudorel Toader, Editura Şansa
S.R.L., Bucureşti, 1994
4. Manualul Juristului, Constantin Crişu, Nicorina Crişu Magraon, Ştefan Crişu, Editura
Argessis, 1994
5. Culegere de probleme din practica judiciară - Editura Şansa S.R.L.,Bucureşti, 1996
6. Codul Penal Adnotat al lui Carol al II-lea, Editura Librăriei SOCEC&Co, Bucureşti,
1937

75