Principiile fundamentale ale educatiei

În pedagogia contemporana, principiile reprezinta un domeniu abordat într-o mare diversitate de

concepte si configuratii teoretice. Mai recent, s-a conturat o noua prezentare a principiilor
didacticii, gratie aplicatiilor psihologiei cognitive în procesul de învatamânt.

Principiile reprezintă un sistem de idei fundamentale, cerințe, exigențe sau norme regularitive de
organizare și realizare a tuturor activităților și atitudinilor de viață socială. La baza principiilor
educației se află legitățile și concepțiile științelor pedagogice. Principiile educației reprezintă un
sistem de idei fundamentale, cerințe sau exigențe (norme de reglementare) care se află la baza
determinării conținutului, obiectivelor, metodelor și formelor educaționale.1

Principiile, exprimate printr-un sistem de reguli de reglementare, sunt determinate de idealul și

scopurile generale ale educației, legitățile și condițiile de realizare a procesului educațional,
componentele structurale ale personalității (componenta biogenetică, psihică și
socială/educațională). Principiile educației posedă caracter istoric și dinamic. Ele permanent se
schimbă/modifică, în special prin descoperirea de noi reguli sau norme de reglementare. In
științele educației numărul și denumirea principiilor educației sunt diferite din următoarele
cauze:

 Unii autori divizează principiile generale ale educației în două-trei principii relativ
concrete/specific.Astfel, principiul individualizării și diferențierii poate fi divizat în două
principii independente: principiul individualizării educației și principiul diferențierii
procesului educativ.
 La nominalizarea și caracterizarea principiilor educației, majoritatea savanților pedagogi
se limitează numai la unele baze/fundamente științifice de ordin pedagogic, psihologic și
social.
 Ştiințele educației se dezvoltă permanent; corespunzător, se descoperă noi legități,
concepte, se creează noi paradigme educaționale. În mod accelerat se schimbă/modifică
exigențele sociale față de personalitatea umană
 Se schimbă/dezvoltă permanent valorile general-umane și naționale. Trebuințele
personalității la fiecare etapă istorică de dezvoltare a societății se ierarhizează valoric.
 Integrarea educației pe plan european și mondial. Apariția, dezvoltarea și soluționarea
problematicii lumii contemporane.2

1
CRISTEA, S., “Dicţionar de pedagogie”,2000, Chişinău – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
2
Chis, V. , “ Provocarile pedagogiei contemporane”, 2002 , Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.
Aplicarea principiilor didacticii moderne este un factor de sustinere a reformei sistemului
educational în ansamblul lui. Analiza sistemica a procesului de învatamânt focalizeaza atentia
asupra diversitatii componentelor ce urmeaza a fi concertate: predare - învatare - evaluare -
management. Fie si numai din acest unghi de vedere, practica pedagogica poate aspira la succes
atunci când sistemul educational este reproiectat în acord cu nevoile si posibilitatile de
dezvoltare ale beneficiarilor sai. Pedagogii si practicienii domeniului pot oferi factorilor de
decizie informatia utila pentru reproiectarea sistemului educational si a scolii românesti. O noua
si provocatoare viziune asupra designului si functionarii scolii este nu numai dezirabila, dar si
posibila.Aceste principii sunt subsumate celor mai importanti factori ai reusitei scolare, decantati
în cercetarile contemporane si sunt menite sa faciliteze dirijarea învatarii eficiente în diverse
situatii scolare concrete.3

Principiile didactice îndeplinesc mai multe funcţii:

 orientează parcursul educativ către obiectivele stabilite de cadrele

 didactice;
 normează practica educativă prin „obligaţia” de a fi respectate
 nişte reguli psihologice, pedagogice, ştiinţifice;
 prescrie moduri de relaţionare specifice în raport cu situaţia de
 învăţare;
 reglează activitatea educativă atunci când rezultatele obţinute se
 situează sub nivelul expectaţiilor.

Comenius este primul gânditor modern care a realizat o prezentare explicită, sistematică a
principiilor didactice în celebra sa lucrare Didactica Magna. Unele dintre ele au fost
fundamentate teoretic, psihopedagogic abia în zilele noastre (principiul cunoaşterii holistice a
realităţii, principiul educaţiei permanente, al predăriiinterdisciplinare ş.a.), prin aporturile
cercetărilor psihopedagogice şi al practicii educaţionale.4

N. Oprescu realizează o clasificare a principiilor didactice pe baza mai multor criterii:

A. Principii cu caracter general (vizează toate componentele procesului de învăţământ). Deşi

problema rămâne deschisă, în lucrările de pedagogie apărute după 1990, principiul „ orientării
politico-ideologice şi ştiinţifice a educaţiei” nu mai este amintit.

 principiul integrării organice a teoriei cu practica;

 principiul luării în considerare a particularităţilor de vârstă şi individuale. Considerăm că
respectarea profilului psihologic de vârstă şi individual are caracter general deoarece
vizează deopotrivă toate formele educaţiei,componentele procesului de învăţământ,
disciplinele şcolare etc.

3
Chis, V. , “ Provocarile pedagogiei contemporane”, 2002 , Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.
4
https://www.academia.edu/29641180/Didactica_magna
B. Principii care „se impun cu dominanţa” asupra conţinutului învăţământului

 principiul accesibilităţii cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor;

 principiul sistematizării şi continuităţii în procesul de învăţare.

C. Principii care acţionează (cu precădere) asupra metodologiei didactice şi a formelor de

organizare a activităţilor

 principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract în procesul

predării – învăţării (principiul intuiţiei);
 principiul însuşirii conştiente şi active;
 principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor.5

Ioan Cerghit (1999) adaugă şi „principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de

învăţământ”, iar Vasile Preda (1995) realizează o clasificare a principiilor didactice din punct de
vedere al psihologiei educaţiei şi dezvoltării identificând:

 principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării stabile a inteligenţei;

 principiul învăţării prin acţiune;
 principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor intelectuale;
 principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare.6

Principiul integrării teoriei cu practica exprimă cerinţa ca ceea ce se însuşeşte în procesul de

învăţământ să fie valorificat în activităţile ulterioare (rezolvarea unor sarcini concrete) pentru
realizarea unei optime inserţii sociale şi profesionale. Modalităţile concrete de articulare a teoriei
cu practica cunoaşte particularizări în funcţie de dimensiunile educaţiei, de conţinutul şi
specificul fiecărui obiect de învăţământ, tip / variantă de lecţie şi se realizează prin: rezolvarea
unor exerciţii şi probleme, efectuarea de experienţe, exemplificări, lucrări în laborator, atelier,
investigaţii în cadrul cercurilor aplicative ş.a.

Activităţile practice mijlocesc perceperea directă a fenomenelor realităţii, dezvoltă fondul de

reprezentări şi coerenţa acestora ajutând procesul înţelegerii, al generalizării şi sistematizării
cunoştinţelor memorate, sporesc puterea operatorie a informaţiilor teoretice facilitând transferul
învăţării.

Principiul respectării particularităţilor de vârstă este întâlnit în literatura de specialitate şi

sub denumirea de „principiul accesibilităţii”. Acest principiu exprimă, în esenţă, necesitatea ca
desfăşurarea procesului de învăţământ să se realizeze în concordanţă cu posibilităţile reale ale
elevilor (potenţialul intelectual, fizic, nivelul pregătirii anterioare) şi să stimuleze dezvoltarea lor
5
Oprescu, N., “ Principiile procesului de învăţământ”, 1984, în Curs de
pedagogie (coord. I. Cerghit, L. Vlăsceanu), Universitatea Bucureşti

6
Cerghit, I., Vlăsceanu, L., “ Curs de pedagogie”, 1988 , Universitatea
Bucureşti
ontogenetică.Preocuparea pentru realizarea educaţiei în conformitate cu natura psihică a
copilului este veche, dar formularea ei explicită într-un „principiu” o regăsim mai întâi la
Comenius şi Rousseau, fiind dezvoltată şi precizată apoi prin contribuţiile lui Pestalozzi, Usinski,
J. Dewey, Ed. Claparéde, M. Montessori ş.a.Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale
ale elevilor vizează toate componentele procesului de învăţământ: finalităţile, conţinuturile,
metodologiile de predare –învăţare, standardele de performanţă.

Principiul sistematizării şi continuităţii. Esenţa acestui principiu se exprimă prin cerinţa ca

toate conţinuturile transmise prin procesul de învăţământ să fie astfel organizate şi proiectate
încât să reprezinte o continuare logică a celor însuşite anterior, în care să se integreze sistemic,
asigurând o înaintare progresivă în învăţare.Din perspectivă psihologică, sistematizarea şi
continuitatea se bazează pe principiul transferului (specific şi nespecific), pe realizarea unor
conexiuni intra şi interdisciplinare.

Principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract (principiul

intuiţiei). Cercetările contemporane au evidenţiat unitatea şi alternanţa dintre concret şi abstract,
dintre senzorial şi raţional în procesul cunoaşterii. Astfel, psihologia a acreditat teza conform
căreia cunoaşterea umană se realizează atât prin demersul inductiv, prin simţuri (de la concret la
abstract), cât şi prin demersul deductiv, prin intelect (de la abstract la concret). Principiul intuiţiei
se aplică pentru a ajuta elevii să treacă de la cunoaşterea concretului imediat la formarea gândirii
lor abstracte.

Principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de predare, învăţare,

evaluare. Eficienţa procesului educaţional este determinată în mare măsură de considerarea
elevului ca subiect al propriului proces de formare, proces bazat pe participarea sa conştientă şi
activă. Participarea conştientă la actul învăţării presupune, cu necesitate, înţelegerea clară,
profundă a conţinuturilor de învăţat, evitându-se memorarea mecanică, formală a
acestora.Activizarea elevului formulează cerinţa ca asimilarea informaţiilor, formarea
capacităţilor, a atitudinilor, competenţelor să se bazeze pe activitatea proprie a elevilor, pe
angajarea optimă a gândirii, a inteligenţei şi a celorlalte procese intelectuale, motivaţional-
afective şi volitive.

Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor. Aprofundarea

cunoştinţelor asimilate, trăinicia lor în timp, rapiditatea şi fidelitatea cu care acestea sunt
reactualizate, precum şi folosirea eficientă, operativă a capacităţilor, priceperilor, deprinderilor în
activităţile de învăţare şi în cele practice reprezintă condiţii importante pentru realizarea
obiectivelor educaţionale contemporane.7

Respectarea acestui principiu presupune luarea în considerare a rezultatelor cercetărilor din

domeniul psihologiei privind procesele şi formele memoriei, modalităţile de optimizare a
7
Oprescu, N., “ Principiile procesului de învăţământ”, 1984, în Curs de pedagogie (coord. I. Cerghit, L. Vlăsceanu),
Universitatea Bucureşti
acesteia şi de dezvoltare a calităţilor sale în activitatea de învăţare. Astfel, memorarea logică
(bazată pe înţelegere, pe stabilirea asemănărilor şi deosebirilor, pe integrarea noilor cunoştinţe în
sistemul cognitiv dobândit anterior) este superioară memorării mecanice (bazată pe simpla
repetare a materialului) prin autenticitate, economicitate şi productivitate.

O condiţie esenţială a învăţării o constituie repetarea realizată în diverse forme (repetare curentă,
de sistematizare, de sinteză etc.).S-a demonstrat că repetiţia eşalonată (cu pauze între lecturi),
repetiţia realizată independent şi activ, bazată pe aprofundarea înţelesului şi pe încercarea de
reproducere cu cuvintele proprii elevului sunt mult mai eficiente, facilitând transferul
cunoştinţelor şi prevenirea interferenţelor.

Controlul şi evaluarea continuă (formativă) a rezultatelor şcolare constituie atât momente de

repetare, de recapitulare a cunoştinţelor, de realizare a unor conexiuni intra- şi interdisciplinare
cât şi de feedback pentru asigurarea condiţiilor psihopedagogice necesare întăririi acestor
rezultate.8

Interacțiunea și unitatea principiilor se manifestă la nivelul regulilor de realizare a procesului de

educație. Sunt reguli comune, caracteristice pentru două-trei sau mai multe principii de educație.
Principiile și regulile educației servesc/reprezintă pentru agenții educaționali puncte de reper în
determinarea obiectivelor, conținuturilor, metodelor, procedeelor și formelor, în organizarea și
realizarea nemijlocită a procesului educațional.

Principiile didactice alcătuiesc un sistem unitar şi trebuie respectate unitar în practica

educaţională, competenţele, tactul pedagogic şi creativitatea educatorului fiind determinante în
imprimarea unui caracter funcţional întregului proces de învăţământ.9

BIBLIOGRAFIE
1.Cerghit, I., Vlăsceanu, L., “ Curs de pedagogie”, 1988 , Universitatea

8
Oprescu, N., “ Principiile procesului de învăţământ”, 1984, în Curs de
pedagogie (coord. I. Cerghit, L. Vlăsceanu), Universitatea Bucureşti

9
Cucoş, C., “ Pedagogie”, 1996 , Editura Polirom, Iaşi
Bucureşti

2.Chis, V. , “ Provocarile pedagogiei contemporane”, 2002 , Editura Presa Universitara Clujeana,

Cluj-Napoca.

3.CRISTEA, S., “Dicţionar de pedagogie”,2000, Chişinău – Bucureşti: Editura Didactică şi

Pedagogică.

4.Cucoş, C., “ Pedagogie”, 1996 , Editura Polirom, Iaşi

5. Oprescu, N., “ Principiile procesului de învăţământ”, 1984, în Curs de

pedagogie (coord. I. Cerghit, L. Vlăsceanu), Universitatea Bucureşti

6. https://www.academia.edu/29641180/Didactica_magna

STUDENTI:

Ungureanu Elena Daniela , Ciu Antoneta

Conversie PIPP , Anul I