ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV

ION – T.V.L.
Ion” de Liviu Rebreanu, opera publicată în anul 1920, marchează un început de drum în istoria
romanului romanesc modern. Viziunea despre lume în romanul „Ion” stă sub semnul concepţiei
despre literatură a lui Liviu Rebreanu. Acesta mărturiseşte că literatura înseamnă pentru el
„…creaţie de viaţă şi de oameni […] Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă,
ci pulsaţia vieţii.” Opera se înscrie astfel în realism, propunându-şi să redea realitatea într-un
mod veridic şi critic. Considerat de Eugen Lovinescu “cea mai puternică creaţie obiectivă a
literaturii române”, romanul prezintă drama ţăranului ardelean integrat într-o societate pentru
care pământul este, mai mult decât un mijloc de subzistenţă, un criteriu al valorii individuale.

Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o acţiune care
se desfăşoară pe mai multe planuri narative, cu conflicte multiple şi un număr mare de personaje.
Realismul este curentul literar apărut în context european la mijlocul sec. al 19-lea a cărui
estetica se baza pe reflectarea veridica a realităţii în artă.

1.INCADRARE

Opera, se încadrează în realism datorită prezenţei următoarelor particularităţi: După

mărturisirile scriitorului geneza romanului este bazată câteva evenimente reale ce susţin
veridicitatea. În satul de baştină, Liviu Rebreanu a întâlnit un ţăran pe nume Ion Pop al
Glanetasului care i-a vorbit de pământ cu patimă şi care s-a plâns de faptul că nu are pământ,
pentru el fiind echivalent cu statutul social. În acelaşi sat într-o duminică de sărbătoare, scriitorul
a observat un ţăran ieşit de la biserică, mergând peste hotare şi aplecându-se asupra pământului
şi-a apropiat fata de pământ ca o sărutare, dar văzând că cineva îl priveşte a fugit. Tot un
eveniment veridic este legat de povestea aparte a unei fete din sat pe nume Rodovica care
rămâne însărcinată cu “cel mai becisnic flăcău din sat” care este bătută şi alungata de tatăl ei
“pentru c-a fost necinstita de un flăcău sărac”.

O altă particularitate realistă este verosimilitatea operei. În realizarea tabloului satului

transilvănean înainte de război, considerată o adevărată epopee a satului dintre munţi, un rol
important îl joacă creionarea ierarhiilor sociale după locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii:
primarul sta cu bătrânii fruntaşi, bărbaţii îşi scot pălăriile la apropierea preotului Belciug şi a
familiei Herdelea, învăţătorul satului. Astfel, sunt surprinse în mod realist, verosimil şi complex
toate straturile lumii ţărăneşti: intelectualitatea ţărănească: învăţătorul, preotul, apoi autorităţile:
primarul, notarul, liota politicienilor în goană după voturi. De asemenea, datinile, cutumele
ardelene specifice,legate de horă, nunta şi înmormântare, conferă operei verosimilitate. Rebreanu
acordă horei un rol esenţial pentru că ea coagulează viaţa satului, fiind nu numai loc de întâlnire
şi de petrecere, dar şi de confruntări: “duminică, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea”.

Tehnica narativă este tipic realistă. În primul rând, opera respectă principiul cauzalităţii şi al
coerenţei, romanul având odesfăşurare logică şi cronologică. Totuşi, naratorul adaugă

1
ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV

procedeul anticipării, prin care se prefigurează evoluţia unui personaj prin replici, gesturi, situaţii
care anunţă evenimentele ulterioare. În „Ion”, cel mai important element cu valoare de anticipare
este apariţia Zavistei, în momentele cheie ale romanului. George e avertizat de Zafista,oloaga
satului: “Nu te duce bade, stai aci…”,şi-şi va surprinde soţia în aşteptarea lui Ion. Perspectica
narativă este auctorială, făcută din punctul de vedere al unui narator detaşat, obiectiv, care nu
intervine în desfăşurarea acţiunii prin comentarii sau explicaţii, un narator omniscient şi
omniprezent, care relatează la persoana a treia, prin focalizare 0, dând cititorului impresia că
stăpâneşte naraţiunea: “La înmormântare se strânse mai tot satul. Soţii Herdelea cu domnişoara
Ghighi veniră înadins să însoţească la groapa pe Ion care, deşi le făcuse buclucul cu jalba lui, a
fost om săritor side ispravă. De altfel prilejul era bun să încerce şi o învoiala cu«pămătuful» în
privinţa locului căsuţei lor...”

Tot în galeria particularităţilor realistă intra cultivarea detaliului, autotul înregistrând detalii
cu funcţie simbolică: crucea în stare deplorabilă: “La marginea satului te întâmpina din stânga
o cruce strâmba pe care e răstignit un Hristos cu fata spălăcita de ploi, pe lemnul mâncat de carii
şi înnegrit de vremuri” care simbolizează îndepărtarea de sacralitate a oamneilor din sat.
Pretextul narativ prin care sunt adunate toate persionajele în aceeaşi scenă îl constituie horă, care
are triplu rol: prezentarea personajelor, pe categorii sociale, în aceeaşi scenă (dansatori, fete
neinvitate, mame, copii, bărbaţi discutând treburi obşteşti, intelectuali), prefigurarea conflictelor
dintre Ion şi Vasile Baciu, dintre Ion şi George şi realizarea unei pagini etnografice prin
descrierea unei realităţi esenţiale din viaţa satului. Detaliul este surprins la atât la nivel ambiental
prin descrierea satului, a drumului: “Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Somesul
ba în dreapta, ba în stânga până la Cluj şi chiar mai departe, sedesprinde un drum alb, mai sus de
Armadia”; “Casa învăţătorului este cea dintâi, tăiată adânc în coasta uneicoline, încinsa cu un
pridvor, cu uşa spre uliţa şi cu douaferestre care se uita tocmai în inima satului”, dar şi la nivel
potretistic: Ana este harnica ,supusă,ruşinoasa ,prototipul femeii de la ţară .Din punct de vedre
fizic, pentru Ion ea este o faţa “slăbuţă” şi “urâţica”, mai ales în comparaţie cu Florica ai  cărei
“obraji fragezi ca piersica” şi “ ochii albaştri ca cerul de primăvară “îi tulburase sufletul
flăcăului.

2.4 ELEMENTE

Relevant pentru evidenţierea temei şi viziunii despre lume este problematica romanul.
La nivel tematic, discursul narativ dezvolta central tema socialului,autorul propunând o
monografie a satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. De asemenea este
surpinsa, în condormitate cu viziunea tradiţională a scriitorului asupra lumii, tema destinului,
care se dovdeste a fi tragic pentru multe din persoanje: Ana se sinucide, iar Ion este omorât de
către George. Acestor teme li se adauga cea a iubirii, prin ipostaza protagonistului care dezvoltă
pentru Florica o iubire de tip eros:”Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline şi umede, obrajii
ei fragezi ca piersica, ochii ei albaştri ca cerul de primăvară”, o iubire de tip pragma pentru Ana:
“Ana avea locuri şi case şi vite multe…”, şi o iubire de tip mânia pentru pământ, relevanta fiind
scena în care Ion săruta pamanatul; tema familiei întrucât la nivelul romanului se prezintă în

2
ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV

parallel viaţa a două familii: familia intelectualilor, Herdelenii, şi familia simplă de ţărani, ce a
lui Ion; tema satului sau tema vieţii şi a morţii.

Mesajul operei are o mare încărcătură de valori etice, ideea de bază consituind-o
dezintegrarea morală a persoanei, provocată de dorinţa avidă de pământ şi implicit de dorinţa de
a face parte din clasa socială înaltă, a oamenilor înstăriţi. Această idee este urmată de cea a
configurării destinului tragic al personajului simbolic cu semnificaţii arhetipale: “Mortul era
acoperit cu cearceaful însângerat. Un roi de muşte zburătăceau primprejur...”

În galeria motivelor intra: motivul drumului, care lasă impresia unei lumi închise, după
cum spunea însuşi autorul, un „un roman corp-sferoid”; motivul secerişului care surprinde
momentul rodniciei pământului pe care Ion îl trăieşte aproape organic: “Simţea o plăcere atât de
mare văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze”; motivul
sinuciderii; motivul omorului etc.

Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezentativ pentru ţăranul
român. Personajul este un exponent al categoriei din care face parte, prin felul în care îşi trăieşte
drama şi, mai ales, prin trăsătura să dominantă, iubirea pentru pământ. Subtitlurile celor 2
volume au structură metaforică, sugerâng alegerile pe care le are de făcut Ion: “Glasul
pământului”, respectiv “Glasul iubirii”. Nici structura nu e întâmplătoare, cele 13 capitole
având titluri-sinteza (Ştreangul, Copilul), încadrându-se simetric între capitolele
intitulate “Începutul” şi “Sfârşitul”.  Incipitul propriu-zis constă în fixarea  indicilor spaţiali prin
descrierea drumului spre satul Pripas, loc fictiv, şi prin enumerarea  toponimelor  reale (Armadia,
Cârlibaba, Someş, Pasul Bârgăului) şi a celor fictive (Râpele-Dracului, Cişmeaua-Mortului).
În incipit, prezentării drumului îi este asociat un alt simbol: „o cruce ruginită cu un Hristos
răsturnat” (se sugerează faptul că lumea în care urmează să intrăm nu mai are nimic sfânt, este o
lume lipsită de valori spirituale). Drumul, alb, la fel ca energia cu care tinerii joacă Someşana
sugerează vitalitatea şi bucuria începutului. Tot în incipit apare o scenă de grup, cea a horei, care
introduce personajele şi conflictele dintre ele: scena horei de duminică, când Vasile Baciu, cel
mai bogat om din sat vine la hora căutându-şi fata, pe Ana, însă, atunci când descoperă că acesta
se retrăsese cu Ion Pop al Glanetasului, îl umileşte pe acesta în faţa întregului sat, numindu-
l „sărăntoc şi tâlhar”. 

Finalul prezintă adunarea personajelor la sfinţirea noii biserici clădite de Belciug, care

simbolizează purificarea spaţiului, apoi drumul parcurs de Herdeleni spre ieşirea din Pripas. La
început, la marginea satului, pe o cruce „strâmbă”, se vede un Hristos „cu faţa spălăcită
de ploi” şi cu „trupul de tinichea ruginită”. În final, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea
are “fata poleita de o rază intaziata”. Dacă la început drumul era neted, vesel, alb, în final ne
întâmpină imaginea unui drum batatatorit, semn că timpul şi-a lăsat amprenta asupra existenţei
umane. Afirmaţia naratorului: „satul a rămas înapoi acelaşi: câţiva oameni au murit, iar alţii i-au
luat locul” da seama de o viziune tipic tradiţională, şi anume aceea că dramele individuale nu
produc mutaţii, nu afectează omogenitatea lumii. Final are un caracter dublu: este închis pentru

3
ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV

că deznodământul este cert, conflictul soluţionându-se prin noartea protagonistului, pe de altă

parte, finalul este deschis dat de imaginea roţilor căruţei prin pietriş paralel cu imaginea timpului
ce se scurge indiferent la evenimentele din sat: “rotile trăsurii uruie mereu, monoton, monoton,
ca însuşi mersul vremii”

O compementa relevanţă pentru temă şi viziunea despre lume în romanul lui Rebreanu este
prezenta conflictului. Preponderenţa conflictelor exterioare în roman este specifică structurii
realiste a acestuia. Conflictele exterioare reliefează evoluţia personajelor şi permit caracterizarea
complexă a acestora, prin relaţiile pe care le determină. Conflictul este generat, ca în orice
roman realist de dorinţa de parvenire a unui personaj, de luptă pentru o poziţie socială şi de
confuziile generate de iubire. Conflictul central al romanului este lupta pentru pământ care
determină în lumea satului poziţia socială a indivizilor şi autoritatea lor morală. Ion este implicat
într-un dublu conflict exterior: cu Vasile Baciu, pentru obţinerea pământului şi cu George
Bulbuc, pentru Ana şi apoi pentru Florica.  În confruntarea cu Vasile Baciu, el foloseşte şantajul
moral, ameninţând că dacă nu i se vor satisface condiţiile, Ana va fi expusă lumii ca una care a
păcătuit înainte de nuntă, rămânând însărcinată. Cu George, conflictul are că miză iubirea.
Personajul principal trăieşte şi un conflict interior, determinat de poziţia sa socială. Ambiţia lui
Ion intră în conflict cu sărăcia în care se zbate, mai ales când personajul înţelege că hărnicia nu
este suficientă pentru a reface averea familiei, risipită de Alexandru Glanetaşu. Copleşit de
dorinţa de a fi respectat, personajul este subjugat de „glasul pământului”, neglijând „glasul
iubirii”, care îl leagă de Florica, fata săracă a văduvei lui Maxim Oprea. Sfâşiat între cele două
porniri contradictorii , personajul sfârşeşte tragic.

3.2 SECVENTE

O primă secvenţă narativă, semnificativă pentru tematica abordată poate fi considerată cea
a horei, surprinsă la începutul discursului narativ. Mai întâi, scena horei arunca o lumină asupra
vieţii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate tradiţională, de tip patriarhal, fapt sugerat de
imaginea tinerelor fete şi a nevestelor care aşteaptă să le vină cheful bărbaţilor pentru a fi invitate
la joc:”Printre fete se mai rătăceşte şi câte-o nevastă tânără,cu năframa de mătase în cap, gata să
intre în horă dacă s-ar întâmpla să-i vie chef bărbatului ei să joace”. În această societate a satului
Pripas relaţiile interumane sunt dictate de avere: primarul îi are adunaţi în jurul său doar pe
ţăranii fruntaşi, în vreme ce Alexandru Glanetasul sta abandonat „ca un câine la uşa bucătăriei”.
Intelectualitatea satului se bucura de un respect deosebit din partea ţăranilor şi de aceea jocul se
opreşte când la hora îşi fac apariţia preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea. Dar hora
poate fi interpretată, în plan simbolistic, şi ca un joc al destinului cu atât mai mult cu cât în satul
transilvănean al vremii hora reprezentat un bun prilej pentru întemeierea viitoarelor familii.
Jocul energic al dansatorilor evidenţiază bucuria şi vitalitatea tinerilor aflaţi la începutul traseului
lor existenţial. Alegerea lui Ion de a parasii, împreună cu Ana, hora poate sugerea intenţia celor
doi de a forţa limitele unui destin prestabilit. Nu în cele din urmă, tema erosului este prefigurata
tot de la scena horei. Ion alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar boagata, deşi o iubeşte pe
Florica, fata frumoasă, dar săracă.

4
ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV

Scena nunţii ţărăneşti a lui Ion cu Ana este semnificativă pentru viziunea despre lume a
autorului, în măsura în care se observa amestecul de tradiţional şi modern. Nunta ţărănească este
prezentată în premierea traditioala, după tipicului nunţilor ţărăneşti: ospăţul tine trei zile:
“Ospăţul era la socrul mic”, sunt prezenţi călăreţii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul
miresei:”Pe la miezul nopţii urma să joace pe bani mireasa”.De la planul exterior, naratorul
sondează în continuare conştiinţa celor doi miri, recurgând la tehnica modernă a stilului indirect
liber. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuţă, impulsivitatea, nepăsarea şi
răceala iau locul falsei afecţiuni de la început; viclenia planului băiatului este dublată de
inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana.
Aceasta devine din ce în ce mai conştientă că Ion nu o iubeşte, încolţindu-i în minte tot mai
accentuat ideea morţii. De asemenea, Ion conştientizează parcă pentru prima dată că, odată cu
pământurile lui Vasile Baciu, trebuie să o ia de nevastă pe Ana care „aşa împopoţonata cum era
acum îi părea şi mai urâtă”.

4.OPINIA

În opinia mea, ”Ion” este un roman modern datorită prezenţei mai multor elemente de
factură modrnista. Mai întâi prin prezentarea vieţii ţărăneşti dintr-o nouă perspectivă, o viziune
naturalistă, lumea ţărănească fiind înfăţişată ca o lume a ambiţiilor, a suferinţelor şi a pasiunilor
desăvârşite. Autotul surprinde aspecte crude, atroce ale realităţii. Predomina interesul pentru
grotes, monstruos. În cadrul romanului „Ion” se găsesc influente naturaliste unele personaje sunt
privite  din punct de vedere biologic. Putem lua ca exemplu pe Ana care a moştenit trăsăturile
mamei sale, fiind considerată la fel de urâţica. Pe de altă parte, unele persoane apar cu diverse
handicapuri, în acest caz ne referim la Savista: “oloaga satului”. Un alt aspect atroce este cel
legat de sinuciderile petrecute în sat. Moderne sunt şi tehnicile nrative: Tehnica contrapunctului
deoarece surprindem desfăşurarea acţiunii pe două planuri; primul surprinde viaţa ţăranilor
preocupaţi de problema pământului, al cărui personaj reprezentativ este Ion; cel de-al doilea plan
surprinde viaţa domnilor preocuopati de problema naţionalismului al cărui personaj reprezentativ
este Titu Herdelea. Deşi cele două planuri se intersectează uneori, fiind determinată cel mai
adesea de acţiunile personajului Ion, ele rămân totuşi paralele, planul domnilor având structura
unei caste. Un bun exemplu ar fi cele două nunţi prezentate în parallel, nunta lui Ion cu Ana şi
nunta Laurei cu Pintea. Tehnica romanului este circulară, deoarece începe cu descrierea drumului
spre satul Pripas şi cu imaginea satului adunat la hora şi se termină cu imaginea satului adunat la
sărbătoarea hramului noii biserici şi descrierea drumului dinspre satul Pripas. + TRAGISMUL

În concluzie, prin viziunea originală a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea

construcţiei protagonistului dar şi a acţiunii, prin gradul înalt de obiectivitatea, romanul „Ion” de
Liviu Rebreanu poate fi considerat un punct de referinţă petru începuturile modernităţii din
perioada interbelică.

5
ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV