Curs Dreptul Concurentei PDF

Noțiunea de concurență,
drept al concurenței
Curs introductiv
conf univ dr Roxana-Daniela Paun 1

Etimologia cuvântului concurență
 latină.: concurrere = a concura
 participanți la o competiție sportivă, economică
sau o altă competiție,
 este considerat a fi opusul monopolului
 în economie: rivalitatea dintre diferiți ofertanți
pentru a câștiga clienți;
 în sport este o manifestare organizată;
 în natură este o luptă a diferitelor vietăți pentru
supraviețuire, în condițiile resurselor limitate;
Concurența
 în drept: este este o aplicabilitate a mai
multor resurse în aceleași circumstanțe.
 în geometrie există:
 concureța dreptelor: proprietatea a trei sau
mai multe drepte de a se intersecta într-un
singur punct
 concurența planelor: proprietatea a trei sau
mai multe plane de a se intersecta într-o
singura dreapta, sau a patru sau mai multe
plane de a se intersecta într-un singur punct
Apariția concurenței
 Concurența a apărut din cele mai vechi
timpuri
 s-a manifestat în toate domeniile de
activitate forma cea mai cunoscută fiind
regăsită totuși în relațiile comerciale și de
afaceri.

Concurența
 Concurenţa este aceea care impune un
preţ just mărfurilor şi care stabileşte
raporturi corecte între ele”
 Montesquieu, sec XVIII
 analiza concurenței pornește de la raportul
calitate /preț al mărfurilor, serviciilor și la
stabilirea unui raport corect între
produs/marfă și prețul aferent
Practica anticoncurențială
 Orice perturbare a relațiilor de
corectitudine între operatorii economici,
așa cum sunt ei numiți în Codul
consumului (Legea nr. 296/2004) și
consumatori este sancționată de legislație
în domeniul concurenței ca fiind o alterare
a concurenței într-o piață unică comună și
catalogată ca fiind o practică
anticoncurențială.
Definiția concurenței
 ”Un complex de reglementări specifice destinate
să asigure, în raporturile de piaţă interne şi
internaţionale, existenţa şi exerciţiul normal al
competiţiei dintre agenţii economici, în lupta
pentru câştigarea , extinderea, păstrarea
clientelei” [1]

[1] O Căpăţână, „Dreptul concurenţei
comerciale; Concurenţe onestă, ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1992, p16.
 Definiția concurenței vizează elemente de drept
substanţial (fond) şi elemente de procedură
(drept procesual), şi anume: libera concurenţă,
economia de piaţă, modalităţi de realizare a
concurenţei.[1]

[1] A se vedea Roxana-Daniela Păun, Dreptul
afacerilor, ed Fundației România de Mâine,
București, 2011, cap. IX, p. 369- 399

 Concurența este definită în dicționarul
comercial[1] ca fiind „legea economică
obiectivă care îi determină pe producători,
intrați în competiție să depună eforturi
maxime: tehnice, financiare, manageriale
pentru realizarea profitului. Plastic vorbind,
concurența este un judecător implacabil care
îl condamnă pe producător la progres. Are rol
major în formarea prețurilor.”
[1] Gheorghe Ilinca, Ion Stoian, Radu Șerban,
Dicționar comercial, termeni utilizați în tranzacțiile
comerciale, ed. Caraiman, București , 2002, p 85
 Concurența [1] este definită și în
documentele europene
 [1] Conform Glosarului de termeni folosiți

în Politica de concurență a UE. Antitrust și
controlul concentrărilor, elaborat de
Consiliul Concurenței, Direcția de relații
externe, p 15,

 O situație pe piață, în care vânzătorii unui
produs sau serviciu acționează
independent, pentru captarea clientelei,
pentru a atinge un obiectiv comercial
precis, adică un anumit nivel al
beneficiilor, al volumului de vînzări și/sau
al cotei de piață.
 O concurență loială și nedistorsionată este
piatra de temelie a economiei de piață.

Sediul materiei
 Legea nr. 21/1996- legea concurenţei,
republicată, M. Of. nr. 742 din 16 august
2005, cu modif. si complet. ulterioare
 „are drept scop protecţia, menţinerea şi
stimularea concurenţei şi a unui mediu
concurenţial normal, în vederea promovării
intereselor consumatorilor”

Concurenţă licită (leală-
neloială)- sediul materiei
 Legea are ca scop protejarea, menţinerea şi
stimularea concurenţei în folosul
consumatorilor, vizând crearea condiţiilor
pentru evaluarea comportamentului agenţilor
economici pe baza unor principii unitare.
 Actul normativ încurajează şi ocroteşte
competiţia licită: economia de piaţă presupune
competiţie corectă, onestă între producătorii de
mărfuri, prestatorii de servicii, executanţii de
lucrări, între cei care asigură circulaţia
bunurilor şi distribuirea lor consumatorilor.
 Legea concurenţei reglementează:
 - înţelegerile şi practicile concertate (art.5,
corespunzător art.81 din Tratatul de la
Amsterdam);
 - abuzul de poziţie dominantă (art.6,
corespunzător art.82 din Tratatul de la
Amsterdam);
 - controlul concentrărilor economice (art. 11 –
16, control care este conceput după modelul
Regulamentului nr. 4064/1989 al Consiliului
Comunităţilor Europene).

Concurenţă neloială (neleală) –
definiţie şi sediul materiei
 Concurența neloială este „concurența ilegală
care se abate de la regulile obiective ale
concurenței loiale, în special prin practicarea de
prețuri de dumping, urmate de prețuri de
monopol. ”
 Definiţie şi sediul materiei: Legea nr. 11/1991
privind combaterea concurenţei neloiale,
republicat, cu modificările şi completările
ulterioare, M. Of. nr. 88 din 30 aprilie 1996,

 Art. 2:”Constituie concurenţă neloială, în
sensul prezentei legi, orice act sau fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea
industrială şi de comercializare a
produselor, de execuţie a lucrărilor,
precum şi de efectuare a prestărilor de
servicii.”

 Obligaţia comercianţilor stipulată în art. 1
astfel: „Comercianţii sunt obligaţi să îşi
exercite activitatea cu bună-credinţă,
potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea
intereselor consumatorilor şi a cerinţelor
concurenţei loiale.”

Obiectul dreptului concurenței
 Dreptul concurenței s-a conturat ca
disciplină relativ recent, el fiind în opinia
multor doctrinar o ramură composită
formată din reglementări care asigură
existența competiției economice și
exercitarea loială a acesteia. (cu elemente
structurale din dreptul administrativ, civil,
procesual civil si comercial. [1]
[1] Emilia Mihai, Dreptul concurenței, Ed
All Beck, București, 2004, pag 3
Constituția României
reglementează în art 135 alin (1)
 “economia României este economie de
piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurență”
 statul trebuie să asigure:
 a) libertatea comerţului, protecţia
concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de producţie;
Sediul materiei şi acquis-ul comunitar în
domeniul concurenţei aferent cap. 6 –
Concurenţa
 Principiile de bază ale politicii concurenţei în
toate statele candidate, inclusiv în România au
fost statuate prin Acordurile Europene de
Asociere. Acordul European instituind o
Asociere între România, pe de o parte, şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale
acestora, pe de altă parte consacră prevederile
referitoare la politica concurenţei în Capitolul II
– “Concurenţa şi alte prevederi cu caracter
economic”
Sediul materiei şi acquis-ul comunitar în domeniul
concurenţei aferent capitolului 6 –Concurenţa
 Bibliografie- Roxana-Daniela Păun,

Uniunea economică şi monetară. Istoric.
Perspective. Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2005, secţiunea „Evoluţii în
procesul negocierilor pe capitole” pag 245-
290.

DREPTUL
CONCURENȚEI
STRUCTURA CURSULUI
conf univ dr Roxana- Daniela Paun 1

1. Noțiunea de concurență,
drept al concurenței.
 Noțiunea de concurență, definiție,
sediul materiei.
 Obiectul dreptului concurenței
 Sediul materiei şi acquis-ul
comunitar în domeniul concurenţei
aferent capitolului 6 –Concurenţa
 Evaluările Comisiei Europene privind
ajutorul de stat şi politica în
domeniul concurenţei (raportul din
2003 și 2006)

2. Trăsăturile DC, principii, raporturi cu
alte ramuri de drept, subictti raportului
jur de concurenta (1)
 Trăsăturile concurenței
 Principiile concurenței
 Raporturile dreptului concurenței cu alte
ramuri de drept
 Subiecții raportului de concurență –
Statul,Profesionistul, Operatorii economici
(Soc. Com., Formele societății- Societatea
europeană, Societățile transnaționale- Sub
aspect economic si juridic, Jurisdicția aplicată
societăților transnaționale)
 Regii autonome și organizații cooperatiste
2. Trăsăturile DC, principii, raporturi cu
alte ramuri de drept, subictti raportului
jur de concurenta (2)
 Grupurile de interes economic, (GIE)-
noţiune, sediul materiei, constituirea
grupurilor de interes economic, caracteristici
 Funcţionarea grupurilor de interes economic,
Încetarea calităţii de membru. Excluderea şi
retragerea membrilor grupului de interes
economic
 Dizolvarea, fuziunea şi lichidarea grupurilor
de interes economic
 Grupurile europene de interes economic
 Întreprinderea în legislația europeană
antitrust

3. Sediul materiei și acquis-ul comunitar
în DC. Evoluția reglementărilor
naționale, europene,internaționale.
 Sediul materiei în legislația națională:
 Sediul materiei în legislația europeană-
acquis-ul comunitar în materie
 Înţelegerile între agenţii economici şi
practicile concertate în legislația europeană
 Cadru normativ privind concurenţa
economică stabilit prin tratatele europene
– Tratatul de funcţionare a UE (Roma 1952)
prezentat sintetic
– Tratatul de la Lisabona și concurența în spațiul
european
 Sediul materiei in legislația internațională.
Evoluția reglementărilor în lume.
4. Perspectiva clasică și
neoclasică asupra concurenței
 Considerații introductive
 Perspectiva clasică (dinamică)
 Perspectiva neoclasică (statică)

5. Natura juridică a fondului de
comerț, teorii, elemente
 Sediul materiei, teorii, elemente ale

fondului de comerț din perspectiva
concurenței, distincția firmă- emblemă,
protecția internațională a mărcilor
 Protecţia internaţională a mărcilor.
Sisteme de înregistrare. Analiză
comparativă a sistemelor existente
pentru protejarea mărcii.
6. Formele concurenței-
abordare sintetică
 Concurența perfectă
 Concurența imperfectă
 Concurența neloială

7. Concurența în sectorul
bancar și în sectorul de retail
alimentar în 2012, 2013
 Raportul pentru anul 2012, 2013
al Consiliului Concurenței privind
evoluţia concurenţei în sectorul
bancar
 Concurență în sectorul de retail
alimentar (comercializare cu
amănuntul a produselor
alimentare)
8. Instituții cu atribuții în
supravegherea concurenței (1)
 Consiliul Concurenței. Componența
Consiliului Concurenței, principii de
organizare și funcționare, atribuții,
raporturile instituției cu cele similare
europene.
 Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorului. Organizare și
funcționare, Conținutul activității, rol
și atribuții.
8. Instituții cu atribuții în
supravegherea concurenței (2)
 Organizațiile neguvernamentale ale
consumatorilor
– Drepturile și obligațiile organizațiilor
neguvernamentale ale consumatorilor- Legea nr.
296/2004- Codul Consumului
– Asociaţiile de consumatori- definiție, drepturi și
obligații
 Consiliul consultativ pentru protecţia
consumatorilor
 Centrul de Studii în Dreptul Concurenţei
 Direcția Generală de Concurență- rol,
atribuții, proceduri
9. Practici monopoliste, poziție
dominantă, abuz de poziție dominantă,
noțiune, sediul materiei, caracteristici.
 Practici monopoliste,
 poziție dominantă,
 abuz de poziție dominantă,
– noțiune,
– sediul materiei,
– caracteristici

10. Concentrarea economică,
definiție, sediul materiei (1)
 Concentrarea economică,
definiție, sediul materiei
 Cartel, noțiune
 Raportul Comisiei Europene
privind politica în domeniul
concurenței pe anul 2008,2011,
2012

10. Concentrarea economică,
definiție, sediul materiei (2)
 Concentrarea economică- sediul
materiei şi definiţie
 Procedura de control al operatiunilor
de concentrare
 Reglementări naționale privind
concentrările economice
 Înțelegerile asupra prețurilor minime
 Cartel- noțiune, caracteristici

11. Ajutorul de stat , noțiune,
sediul materiei în dreptul intern
și european (1)
 Ajutorul de stat – sediul materie şi
definiţie
 Memorandumul cuprinzând patru
proiecte de scheme de ajutor de stat
aplicabile României stat membru
(2006)
 „Strategia naţională de luptă
antifraudă pentru protecţia intereselor
financiare ale Uniunii Europene în
România” – evoluţii legislative
11. Ajutorul de stat , noțiune,
sediul materiei în dreptul intern
și european (2)
 Ajutorul de stat în lg. europeană.
 Controlul intervenţiilor publice care
pot deforma concurenţa între firme
 Conceptul de ajutor de stat în
interpretarea Comisiei Europene și
Curții de Justiție
 Alte reglementări europene privind
ajutorul de stat
 Concluzii privind reglementările
privind ajutorul de stat în legislația
națională conf univ dr Roxana- Daniela Paun 16
12. Protecția consumatorului,
noțiune, sediul materiei, reglementări
naționale și europene (1)
 Protecţia consumatorului din perspectiva
relaţiilor de afaceri
– Noţiunea de protecţie a
consumatorilor- sediul materiei şi
definiţie
– Protecția consumatorului împotriva
clauzelor contractuale considerate
abuzive
– Def. clauzei contractuale considerată
abuzivă
12. Protecția consumatorului,
noțiune, sediul materiei, reglementări
naționale și europene (2)
 Natura abuzivă a unei clauze contractuale,
evaluarea naturii abuzive, efectele clauzei
abuzive
 Lista clauzelor considerate ca fiind abuzive
conform legii nr. 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate între
comercianți și consumatori
 Drepturile consumatorilor în situația
contractelor cu clauzele considerate abuzive,
conform legii nr. 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate între
comercianți și consumatori

13. Drepturile și obligațiile
consumatorului și operatorilor economici
(Codul consumului, Legea nr.
296/2004).
 Drepturile fundamentale ale
consumatorului
 Obligaţiile operatorilor economici
– Obligațiile producătorilor
– Obligațiile distribuitorilor
– Obligațiile prestatorilor de
servicii
14. Provocări și perspective privind
concurența în condiții de criză
economică
 Politica europeană în domeniul
concurenței
 Concurența și alte prevederi cu
caracte economic conform
Acordului European institutind o
Asociere între România, pe de o
parte și Comunitățile Europene și
Statele membre, pe de altă parte.
Anexe
 Glosar de termeni și întrebări
frecvente privind problematica
concurenței în mediul economic și de
afaceri
 Evoluții legislative la nivelul Uniunii
Europene până la Tratatul de la
Lisabona
 Glosar de termeni Protecţia
consumatorilor conform OG nr.
21/1992, privind protecţia
consumatorilor, republicată
Trăsăturile dreptului
concurenței, principiile
dreptului concurenței
Raporturile dreptului concurenței
cu alte ramuri de drept, subiecții
raportului juridic de concurență
conf univ dr Roxana- Daniela

Paun 1
Trăsăturile dreptului concurenței
(1)
 ramură de drept specifică economiei, deci
un drept economic,
 ramură multidisciplinară a dreptului,
 drept intervenţionist – intervin normele,
atunci când concurenţa nu se desfăşoară
la parametri normali,
 drept evolutiv, evoluează odată cu
societatea și cu restul disciplinelor de
drept și economice
Paun 2
Trăsăturile dreptului concurenței
(2)
 drept intersubiectiv - reflectă evoluția
economicului, care îi conferă un caracter
obiectiv, dar reflectă și comportamentul
firmelor, profesioniștilor (comercianți) care
îi conferă caracterul subiectiv, (adoptarea
sau reprimarea unui anumit comportament
este prin natura lui unul subiectiv).

Paun 3
Principiile dreptului concurenţei
 principiul liberei concurenţe – conform
art 135 Constituția României economia
României este o economie de piață bazată
pe libera inițiativă și concurență, care
constă în libertatea fiecărui agent
economic de a-şi stabili strategia,
momentul când intră sau iese de pe piaţă,
precum şi mijloacele pe care le consideră
potrivite pt câştigarea competiţiei în raport
cu alți parteneri de afaceri
Paun 4
 principiuleticii concurenţiale - art 1 din
Legea 11/1991 privind combaterea
concurenţei neloiale - “Comercianţii
sunt obligaţi să îşi exercite activitatea
cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor
cinstite, cu respectarea intereselor
consumatorilor şi a cerinţelor
concurenţei loiale.”

Paun 5
 principiul eticii concurenţiale - art 1 din Legea
concurenței nr. 21/1996 republicată, cu
modificările și completările ulterioare-
reglementează „protecţia, menţinerea şi
stimularea concurenţei şi a unui mediu
concurenţial normal, în vederea promovării
intereselor consumatorilor„.
 Etica concurențială este confirmată în această
reglementare prin obligativitatea creării și
menținerii unui mediu concurențial normal
Paun 6
 principiul eficacităţii - toate normele
dreptului concurenţei sunt subordonate
exclusiv obiectivelor economice exercitate
de operatorii de pe piaţă. O afacere
profitabilă în mod normal și legal trebuie
să respecte normele legale în materie de
concurență. Aceste principiu confirmă
legătura indisolubilă a dreptului
concurenței cu dreptul afacerilor.
Paun 7
cu alte ramuri de drept
 dreptul concurenţei are strânse legături cu
dreptul civil – majoritatea practicilor restrictive
sau abuzive de concurenţă sunt rezolvate pe
calea acţiunilor civile
 cu dreptul penal- componenta penală a fost
mereu prezentă în relațiile de afaceri, un
exemplu concludent îl reprezintă răspunderea
penală a persoanei juridice, subiect analizat în
cursul de dreptul afacerilor

Paun 8
cu alte ramuri de drept
 cu dreptul afacerilor/comercial – relaţii
dintre comercianţi, dintre comercianţii şi
consumatori şi dintre comercianţii şi
prepuşii lor; elemente de protecție a
mărcii ca element al fondului de comerț,
relația firmă- vad comercial, etc...

Paun 9
Subiecții raportului juridic de
concurență
 Statul
 Profesionistul
 Operatorii economici
 Societatile comerciale
 Societatile transnationale (multinationale)
 Societatea europeana
 Grupurile de interes economic / grupul
european de interes economic
Paun 10
Perspectiva clasica si
neoclasica a concurentei
sinteza
1
Originea dreptului
concurentei
 Din perspectiva originii sale, conceptul de
concurență s-a format și folosit din vremuri
străvechi. Reglementările juridice moderne
l-au preluat din limbajul uzual,
completându-l cu noi caracteristici în scopul
adoptării la cerințele vietii economice
contemporane. Concurența presupune
confruntare, lupta între tendințe adverse
care converg spre același scop.
2
Concurenta si economia
de piata
 Etimologic cuvântul concurenţă îşi are
originea în latinescul: „concurrere”
care înseamnă „a concura”.
Concurenţa este un mod de
manifestare al economiei de piaţă, în
care, pentru un bun omogen şi
substitutele sale, existenţa unui singur
producător devine practic imposibilă.
3
de piata
 Furnizorii întreprinderii, beneficiarii,
intermediarii, etc sunt interesaţi de
eliminarea concurenţei într-o economie
de piaţă liberă, unde doar cererea şi
oferta ar trebui să fie „regale şi
regina”. Toate cu un singur scop:
satisfacerea intereselor “actorilor vieţii
economice.”
4
de piata
 Trăsătură esențială a economiei de piață,
concurența reprezintă acea stare de fapt de
pe o piață, în care firmele producătoare sau
vânzătorii își dispută supremația
cumpărătorilor, se luptă la propriu pentru
clienți și mai ales pentru păstrarea și
fidelizarea lor, cu scopul atingerii unui
anumit obiectiv de afaceri (ex: profituri,
vânzări si/sau un segment de piață).
5
Perspectiva clasică
(dinamică):
 “Noul stat industrial” reprezinta prima
varianta a interpretarii clasice a concurenței,
iar toate aspectele acestei variante isi
gasesc confirmarea in lucrarea lui J.K.
Galbraith.
 Perspectiva general istorică dezvăluie o
evoluție a dezvoltării industriale în care
echilibrul concurențial se întrepătrunde fiind
înlocuit în secolul XX de “ceva diferit”.
6
Trei școli de
nonconformiști:
ϖ Școala capitalismului
monopolist;
 ϖ Școala managerială;
 ϖ Școala planificării.
7
ϖ Școala capitalismului
monopolist. Esenţa teoriei:
 Apariția pe piețele lumii în secolul XX a
firmelor gigant a fost interpretată ca o
mișcare de la o piață concurențiala, la
o piață cu structura monopolistă.
 Doctrinele care pun un accent deosebit
pe dezvoltarea monopolurilor se pot
grupa în școala capitalist-monopolistă
stilizată.
8
Școala capitalismului
monopolist. Esenţa teoriei:
 O versiune radicală a abordării
capitalismului monopolist a fost combătută
de Alfred Marshall în abordarea sa asupra
concurenței.
 O analiza similară a principalelor tendințe în
interpretările asupra concurenței a generat
dezvoltarea doctrinei concurenței
monopoliste și a doctrinelor asociate.
9
ϖ Școala managerială
 a dezvoltat o “literatură managerială”
elaborată. “Managerialismul” s-a născut
după ce a fost acceptat, în principiu, de
literatura de specialitate, asupra structurilor
monopoliste ale pieţei, vizand potenţial o
activitate mai subversiva din partea firmelor
decât cea dinainte: comportamentul firmelor
era presupus ca fiind afectat de deciziile
interne şi determinat strict de mediul
extern.
10
 Ulterior, literatura de specialitate a

recunoscut că multe dintre efectele
potenţial nonconformiste ale doctrinei
s-au pierdut, iar şcoala managerială a
fost integrată în teoria neoclasică a
posibilităţilor de alegere,
concentrându-şi atenţia asupra
conflictelor dintre proprietarii şi
administratorii resurselor.
11
 tendinţa dominantă a fost de a

considera şcoala managerială un “lucru
rău”, dar cu un aspect excepţional şi
curios, care constă într-o idee care se
abate de la observaţia lui Adam Smith,
şi anume: „cina” nu vine de la
bunăvoinţa măcelarului sau brutarului,
ci de la felul în care ei îşi concep
propriul interes.
12
 După unii managerialişti, nu este

necesară intervenţia statului sau a
unei “mâini invizibile” asupra
concurenţei ca protectie împotriva
manifestării interesulul personal, când
se poate conta pe disponibilitatea
managerului modern de a stinge orice
conflict între puterea privată şi
interesul public. 13
ϖ Şcoala planificării
 a prins contur în cadrul abordării “Noului
stat industrial” şi pune un accent
deosebit pe alegerea problemelor interne
ale firmei, între planificare şi piaţă.
Forţa acestei scoli se deduce din studiile
efectuate de Alfred Marshall, care au
adus o provocare doctrinelor standard,
impunând ideea relevanţei concurenţei ca
element justificabil central în dezvoltarea
structurii industriale a Americii la sfârşitul
secolului XX.
14
ϖ Şcoala planificării
 Scopul principal a constat în faptul că
decizia luată de firmă este de a înlocui piaţa
anonimă cu o “mână văzută” a
managementului producţiei şi desfacerii
bunurilor sale. În acest context,
concluzionăm că evenimentele hotărâtoare
pentru dezvoltarea societăţii industriale
moderne s-au propulsat din interiorul
firmelor şi nu impuse de un mediu
concurenţial.
15
“Instituționaliștii”
 una dintre cele mai vechi şi mai radicale
variante a concurenţei a fost
reprezentată de instituţionalişti.
 Printre adepţii acestei concepţii se
numără institutionaliştii americani, şcoala
germană, behaviorişti, istorici ai
economiei,
 Exista şi multe opinii disidente subterane
şi nonacademice afirmate de economişti
şi analişti economici.
16
“Instituționaliștii”
 Din punct de vedere metodologic,

iniţiativa concepţiei s-a realizat, prin
opoziţie, în termeni naivi la doctrina
standard, cu sprijinul metodelor
inductive, în locul celor deductive,
acceptându-se astfel din perspectiva
exterioară, reparaţia tradiţională a
teoriei şi faptelor.
17
Critici ale
institutionalistilor
 Primul aspect al criticii instituţionaliste
este o înclinaţie antiutilitaristă, o
negare a suficienţei interesului
personal, ca justificare la
comportamentul economic:
18
Critici ale
institutionalistilor
 “Omul ca fiinţă socială este un copil al
civilizaţiei şi un produs al istoriei.
Dorinţele, concepţiile intelectuale,
relaţiile cu bunurile materiale şi relaţia
cu alte fiinţe umane nu au fost
întotdeauna aceleaşi. Geografia l-a
influentat, în timp ce progresul
educaţiei l-a transformat complet”.
19
Concluzii privind teoriile
clasice:
 1. interesul personal este prima forţă
motrică în acţiunile agenţilor economici,
acţiuni care decurg din relaţiile preferenţiale
stabile şi bine definite;
 2. ca efect al conceptualizării acţiunii
umane, evoluţia istorică a comportamentului
economic se explică prin schimbările
exogene, prin constrângeri ale mediului cu
care au avut de-a face participanţii şi nu
prin schimbări generate de utilitatea
fundamentală; 20
clasice:
 3. rezultatele economice sunt analizate
făcând abstracţie de consideraţiile
instituţionale. Instituţiile se află în afara
domeniului teoriei economice, iar evoluţia
instituţiilor financiare reprezintă o problemă
deosebită a doctrinei clasice. Astfel
domeniul finanţelor constituie o disciplina
importanta, urmare insuccesului teoriei
economice în problema timpului şi a
incertitudinii pe o piaţă extrem de mobilă;
21
clasice:
 4. teoria valorii are un rol
important în cadul doctrinei
clasice.
22
clasice:
 Existenţa institutiilor, a sistemelor
legale şi tradiţiilor corespunzătoare nu
determină cu anticipaţie efectele
asupra felului cum este condusă o
afacere. (dovada înclinaţiei
antiutilitariste a instituţionalismului).
23
clasice:
 În consecinţă, doctrina economică
clasică a pus bazele unei analize a
mulţimilor de instituţii şi structuri
legale, evaluându-le după efectele lor
asupra procesului de liber schimb al
bunurilor. Comportamentul individului
care se aprovizionează de pe piaţă
este foarte simplu: alege.
24
clasice:
 Nu-l afectează existenţa structurilor
instituţionale ale statului sau convenţiile
sociale; structuri care au apărut ca o
necesitate de sprijinire a satisfacerii
preferinţelor şi nevoilor.
 Conform acestei teorii, instituţiile statului
sunt privite ca niste canale prin care
individul poate să-şi exprime preferinţele
deşi aceste instituţii nu sunt fundamentale
în formarea rezultatului final.
25
Critici aduse doctrinei
clasice:
 În forma sa pură, teoria clasică:
 nu elimină influenţa factorilor sociali asupra
preferinţelor, dar consideră că aceştia pot
prezenta stabilitate peste timp;
 influenţa factorilor sociali poate fi
centralizată în termenii unui efect
unidirectional asupra preferinţelor şi
înzestrării iniţiale a indivizilor cuprinsă în
modelul general de echilibru al pieţei.
26
Perspectiva neoclasică
(statică):
 În cadrul doctrinei economice clasice sunt
dezvoltate două abordări distincte ale
concurenţei: o abordare dinamică, clasică şi
o abordare statică, neoclasică.
Teoria economică neoclasică se exprimă pe
piaţă prin intermediul funcţiei ofertei şi
cererii. Funcţionarea pieţei permite stabilirea
nivelului cererii, ofertei, preţurilor şi folosirii
(factorilor de producţie şi forţei de muncă).
27
Abordarea dinamică
(clasică)
 Abordarea dinamică, clasică pune
accentul pe tendinţa de egalizare a
ratei profitului între diferite activităţi
economice, ca rezultat al
comportamentului unor indivizi în
obţinerea de profit (esenţa oricărei
afaceri).
28
Abordarea statică
(neoclasică)
 Abordarea statică, neoclasică
analizează, într-un mediu concurenţial
determinat, bine definit, setul de
caracteristici structurale prezente pe
piaţă (în contextul unui număr mare
de participanţi).
29
Caracteristici ale abordării
clasice a concurenţei
 ¬ tendinţa de egalizare a ratei profitului nu
pune un accent deosebit pe competiţia
preţurilor. Aceasta poate fi totodată o mare
slăbiciune, dar şi un mare avantaj. Astfel,
modelul dinamic clasic în libertatea lui
consideră investiţiile şi inovaţiile ca modele
de concurenţă foarte atrăgătoare, dar
structurile care rezultă sunt lipsite de
simplitatea modelului static al concurenţei
preţurilor.
30
Caracteristici ale abordării
clasice a concurenţei
 ¬ indicele convergenţei profitabilităţii
ar fi putut constitui omologul în
abordarea dinamică clasică a
concentrării pieţei, ca măsură a
concurenţei.
31
FORMELE CONCURENȚEI
SINTEZĂ
1
FORMELE CONCURENȚEI
Concurență perfectă, imperfectă și neloială.
Concurența perfectă este un model al teoriei
economice.
Acest model descrie o formă ipotetică a
pieței în care nici un producător sau
consumator nu are puterea de a influența
prețurile de pe piață.
Aceasta ar conduce la un rezultat eficient,
ținând cont de definiția standard a economiei
(Pareto-eficiența). Analiza piețelor perfect
competitive asigură fundamentul teoriei
cererii și ofertei.
2
Concurența imperfectă
Concurența imperfectă. În teoria
economică, concurența imperfectă,
este situața de pe piață în care
condițiile necesare pentru existența
concurenței perfecte nu sunt
satisfăcute.
3
Concurența neloială
Concurența neloială. Concurența este
considerată neloială atunci când
activitatea comerciantului se realizează
prin folosirea de procedee nelegale,
contrare uzanțelor comerciale. Procedeele
care caracterizează concurența neloială
sunt numeroase. Acestea, fie acte, fie
fapte contrare legii și uzanțelor cinstite, pot
fi grupate în infracțiuni, contravenții și/sau
delicte civile.
4
Concurența perfectă
Concurența perfectă este o teorie
absolută, deoarece nu există exemple de
piață perfect competitivă.
Sub aspect economic prețul reprezintă
reflectarea bănească a valorii bunurilor
sau serviciilor, comparate și corelate prin
prisma cantității, calității și a altor criterii.
5
Funcțiile prețurilor
Principalele funcții ale prețurilor sunt:
a) funcția de corelare a ofertei cu cererea,
b) funcția de calcul sau de măsurare a
cheltuielilor și rezultatelor,
c) funcția de recuperare a costurilor și de
restituire a veniturilor,
d) funcția de stimulare a agenților economici.
Prețul influențează direct proporțional mărimea
profitului.
6
Categorii de prețuri
În practica economică se întâlnesc două mari
categorii de prețuri:
1. prețuri de aprovizionare (preț de achiziție, preț
negociat, preț cu ridicata, preț de import, preț de
livrare al importatorului, preț de vânzare al firmei
de comerț cu ridicata, prețul bursei) și
2. prețuri de vânzare (prețul de vânzare al
producătorilor, al importatorilor, al firmelor de
comerț cu ridicata și cu amănuntul).
Nivelul prețului depinde de raportul dintre cerere
și ofertă, de gradul de utilitate, de calitatea și
accesibilitatea sau raritatea produselor.
7
Concurența imperfectă - Forme
de concurență imperfectă:
Monopol, situație în care există un singur
vânzător al unui bun economic.
Oligopol, situație în care există un număr redus
de vânzători ai unui bun economic.
Concurență monopolistică, situație în care există
mulți vânzători de bunuri total diferite.
Monopson, situație în care există un singur
cumpărător al unui bun economic.
Oligopson, situație în care există un număr
restrâns de cumpărători ai unui bun economic.
8
Concurența imperfectă
Concurența imperfectă poate apărea pe

anumite piețe din cauza lipsei de
informare a cumpărătorilor și vânzătorilor
despre prețuri și despre bunurile de pe
piață.
9
Monopolul:
Monopolul presupune referirea la o zonă
geografică. Puterea de piață a
monopolului poate fi maximă, fiindcă firma
de monopol stabilește prețul produsului,
iar acesta este un preț mare cu siguranță.
Caracterizat prin oferta pentru un produs,
monopolul este făcut de o singură firmă,
care se numește monopolist sau firmă
de monopol.
10
Monopolul:
Produsul se numește produs de monopol.
Monopolul este opus concurenței (nu există
concurență fiindcă nu există concurenți, nu
există concurenți fiindcă există monopol pe piața
respectivă). Există totuși anumite forme de
concurență care fac ca firmele de monopol să
practice o politică moderată de preț și să nu
exploateze la maxim situația de monopol.
11
Monopolul:
Monopol definit în legislația europeană
antitrust[1] reprezintă acea situație a unei piețe
pe care nu există decât un singur vânzător
(monopolist) care, dată fiind absența
concurenței, deține o putere de piață extrem de
puternică, echivalentă cu existența unei poziții
dominante.
[1] Conform Glosarului de termeni folosiți în
Politica de concurență a UE. Antitrust și controlul
concentrărilor, realizat de Direcția Relații
Externe a Consiliului Concurenței, p.45
12
Monopolul:
În caz de monopol, producția este, în mod
normal, inferioară, iar prețurile superioare
celor care-ar fi în condiții concurențiale. Se
poate considera și că un monopolist
realizează profituri superioare mediei
(adică profituri care depășesc remunerația
normală a capitalului).
13
Monopolul:
O situație analogă, în domeniul cererii,

adică o piață cu un singur cumpărător,
este denumită „monopson” (analizat în
acest capitol în paginile următoare).
14
Concurență potențială
Există firme care pot considera că prețul
unui produs de monopol este prea mare
pe acea piață și pot pătrunde pe acea
piață cu un produs asemănător,
substituibil, cu un preț mult mai mic prin
care să atragă cererea pentru acel produs
(clientela).
Astfel puterea de piață a monopolului să
fie pusă în pericol.
15
Concurență potențială
Aceste forme de abordare fac să dispară ori să
deterioreze puterea monopolului pe o anumită
piață a unui anumit produs, sau serviciu.
Noile firme încearcă să servească piața cât mai
bine.
Câștigător iese în final consumatorul iar firma
nou apărută, va deține puterea de cumpărare a
acestui consumator, date fiind prețurile mai mici
față de firma monopolistă
16
Oligopolul:
Oligopolul, formă a concurenței imperfecte,
reprezintă o structură de piață caracterizată
printr-un număr foarte limitat de vânzători mari,
care asigură cea mai mare parte a ofertei unui
anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși
cumpărători sau consumatori, și care sunt
conștienți de interdependența lor în adoptarea
de decizii strategice, privitoare la prețul, volumul
producției și calitatea produselor, fapt care le
conferă o poziție dominantă colectivă
17
Oligopolul:
În interiorul unui oligopol, fiecare
întreprindere/firmă este conștientă de
faptul că, prin comportamentul său de
piață, va afecta, în mod sensibil, pe ceilalți
vânzatori și comportamentul lor pe piață.
Chiar dacă nu o recunosc, scopul multor
oameni de afaceri este de a elimina
concurența și de a se instala leader de
piață pe un anumit sector, produs/serviciu.
18
Oligopolul:
În consecință, fiecare întreprindere/societate va
lua, în considerare, eventualele reacții ale
celorlalți actori de pe piață. În cazurile de
concurență oligopolul este utilizat, adesea, și
pentru a desemna situațiile în care un mic
număr de mari vânzători domină, împreună,
structura concurențială și în care ceilalți
vânzători, mai mici, se adaptează la
comportamentul acestora. Marii vânzători sunt
calificați, atunci, ca „oligopoliști”.
19
Oligopolul:
În anumite circumstanțe, această situație

poate fi considerată ca poziție dominantă
colectivă sau oligopolistă. Cazul similar,
din punct de vedere al cumpărătorilor, se
numește oligopson (analizat în continuare,
după monopson).
20
Oligopolul:
Numărul de vânzători prezenți pe piață
este suficient de mic, iar puterea
economică a fiecăruia dintre ei este destul
de mare, pentru ca acțiunile întreprinse de
fiecare firmă, luată separat, să aibă un
impact semnificativ asupra condițiilor
generale de vânzare-cumpărare de pe
piața bunului sau serviciului respectiv
21
Oligopolul se caracterizează
prin:
numărul redus de este o formă mai mult
producători prezenți pe caracteristică țărilor
piață, dar care au o forță
economică mare. Se
dezvoltate
consideră oligopol dacă este foarte clar
pe piață există cel puțin evidențiată
trei producători. Dacă diferențierea
sunt doar doi sau unul, se mărfurilor
consideră că există un
duopol sau un monopol. producătorii dețin un
există bariere la intrarea oarecare grad de
pe piață în calitate de control al prețurilor
producător
22
Oligopolul:
Într-un oligopol fiecare producător sau vânzător
cunoaște foarte bine procentul pe care îl deține din piața
produsului sau a serviciului respectiv
orice modificare a prețului sau a volumului producției de
către una din firmele oligopoliste este reflectată în
volumul de vânzări al celorlalte
există tendința ca gradul de interdependență între firme
să fie foarte mare,
Astfel, fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și
producția în funcție de reacția celorlalte firme din
oligopol,
Odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide
23
Piețe oligopoliste
Piețe oligopoliste = piețele producției
siderurgice, ale automobilelor, ale
mașinilor și echipamentelor destinate
energeticii și industriei chimice,
complexitatea utilajelor și tehnologiilor
nu permit apariția mai multor firme
mici.
24
Termenul "oligopol"
este utilizat pentru a desemna situațiile în
care un mic număr de mari vânzători
domină, împreună, structura concurențială
și în care ceilalți vânzători, mai mici, se
adaptează la comportamentul acestora.
Marii vânzători sunt calificați, atunci, ca
„oligopoliști”.
Cazul similar, din punct de vedere al
cumpărătorilor, se numește oligopson.
25
Termenul "oligopol"
La problemele întreprinzătorilor
oligopoliști s-au găsit două tipuri de
soluții: cu sau fără acordul părților.
Acordul poate fi definit ca fiind orice
contract care restrânge lupta
concurențială între companii.
26
Oligopolul maximizat= cartel
Forma maximă de înțelegere, cea care
maximizează beneficiile oligopoliștilor este
cartelul[1], un acord între toți producătorii
industriei, care poate avea următoarele forme:
[1] Cartelul este analizat ulterior în capitolul 10,

unde sunt prezentate și exemple de carteluri
sancționate de Consiliul Concurenței
27
Formele cartelului:
concurență fără prețuri: fiecare companie
încearcă să îmbunătățească calitatea,
prezentarea sau orice alt factor, dar
respectând prețul stabilit de comun acord.
împărțirea cotelor-părți sau a piețelor:
fiecărei întreprinderi i se distribuie o zonă
unde poate să vândă, i se fixează o
producție maximă care nu poate fi
depășită.
28
Monopson
Monopson etimologic vine din greacă-
monos = singur + opsônein = a se
aproviziona, prin franceză monopsone).
Este un termen economic care
desemnează o structură a pieței cu
concurență imperfectă, în cadrul căreia
există un singur cumpărător pentru un
anumit bun și mulți vânzători pentru acel
bun.
29
Monopson
Concret, o firmă sau întreprindere unică
cumpără cea mai mare parte a unei anumite
mărfi sau a unui anumit bun, marfă care este
furnizată de mai mulți producători sau ofertanți.
Un monopson este forma extremă a unui
oligopson, care din perspectiva cererii, stabilește
prețul pe piață, deoarece, fiind singur, acesta
poate impune condițiile care să-i defavorizeze
pe producători sau vânzători.
30
Monopson
Pentru a putea fi încadrată ca monopson,
respectiva societate comercială trebuie să
nu fie concurată de alți cumpărători
autohtoni sau străini, produsul trebuie să
fie omogen și să nu poată fi substituit, cel
puțin pentru o perioadă de timp. Situațiile
în care un număr mare de ofertanți se
confruntă cu un singur cumpărător este
uzuală pentru producătorii de echipamente
militare, nave, avioane etc.
31
Monopson si concurenta
Monopsonul anulează concurența

economică în sfera cererii dar o menține în
sfera ofertei (diametral opus comparativ cu
monopolul).
32
Clasificarea monopsonului:
monopson productiv, care cumpără forța de muncă la
preț de monopson și vinde bunurile obținute la preț de
concurență perfectă.
Această situație se poate produce atât în cazul existenței
pe piață a unui singur cumpărător de forță de muncă,
care controlează piața muncii la nivelul unei zone sau
pentru o ocupație dată, cât și atunci când lucrătorii au
percepții diferite privind firmele care oferă locuri de
muncă în legătură cu aspecte non-salariale ale angajării
(proximitate, climatul de muncă etc.).
monopson comercial, care cumpără bunurile la preț de
monopson și le vinde la preț de concurență perfectă.
33
Monopsonul apare ca rezultat al
specializării extreme.
sindicalizării (îndeosebi pe
piața forței de muncă dar și în
domeniul creditului bancar sau
în alte domenii).
34
OLIGOPSON:
Oligopson este un termen care
desemnează o formă a pieței cu
concurență imperfectă, în cadrul căreia un
număr mic de firme mari cumpără cea mai
mare parte a unei anumite mărfi, marfă
care este furnizată de mai mulți
producători sau ofertanți.
35
OLIGOPSON:
Numărul de solicitanți este suficient de
mic,
puterea lor economică este suficient de
mare, pentru ca acțiunea întreprinsă de
fiecare firmă cumpărătoare, luată separat,
să aibă un impact semnificativ asupra
condițiilor generale de cumpărare-vânzare
de pe piața mărfii respective.
36
OLIGOPSON:
Oligopsonul = piața pe care un număr redus
de cumpărători controlează puterea de
cumpărare
dictează producția și prețul de piață al unui
anumit produs sau serviciu.
Într-un oligopson prețurile tind să fie mai mici
decât într-o piață liber concurențială, așa cum
prețurile într-un oligopol tind să fie mai mari.
Practic, un oligopson este inversul unui
oligopol.
37
Concurența neloială
Concurența este neloială atunci când
activitatea comerciantului se realizează
prin folosirea de procedee nelegale,
contrare uzanțelor comerciale, respectiv
unei conduite morale în afaceri.
Etica în afaceri dezbate inclusiv
comportamentele agenților economici,..
operatorilor economici, în materie de
concurență.
38
Exemplu de concurență perfectă
?
Se spune că agricultura, cu un număr
mare de ofertanți, o cerere relativ
inelastică și produse aproape perfect
substituibile, este o aproximare a
modelului concurenței perfecte.
Acest lucru poate fi adevărat în anumite
locuri și perioade istorice, dar nu este
adevărat în cazul economiilor moderne.
39
Exemplu de concurență perfectă
?
Pe piața globală a agriculturii, agricultorilor
europeni sau americani li se oferă
subvenții, iar aceștia își exportă produsele
la prețuri de dumping, prețuri sub costurile
de producție.
Orice formă de intervenție
guvernamentală, cum ar fi subvențiile,
deformează piața, ceea ce duce la
dispariția concurenței perfecte.
40
Fondul de comerţ
Subiectele dreptului concurenței-
persoane fizice şi juridice
1
Fondul de comerţ- Consideraţii generale:
 Expresia „fond de comerţ” este rar utilizată în dreptul

român şi dreptul francez ,
 Fondul de comerţ are rol important în desfăşurarea
activităţii comerciale, în funcţie de obiectul comerţului
poate fi reprezentat de bunuri- mobilier, local, mărfuri,
instalaţii, brevete de invenţii etc.
 C Com. nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze
regimul său juridic.(C Com. conţine o referire la fondul
de comerţ, în art. 861 Cod Comercial )
2
Fondul de comerţ în alte acte normative:
 -art. 21 lit. a) Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului, republicată,
 - art. 10 alin (3) Legea nr. 99/1999 privind unele
măsuri pentru accelerarea reformei economice,
T.VI, Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare,
 - art. 1.1, lit. c) Legea 298/2001 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale.
 - în acte normative care reglementează activitatea
contabilă se utilizează expresia „fond de comerţ”
stabilindu-i conţinutul, prin aprecierea că este o
parte a „fondului comercial”
3
Importanţa cunoaşterii caracterului
fondului de comerţ:
 - pentru comerciant- pentru a-şi asigura protecţia
bunurilor pe care le utilizează în activitatea
comercială, de afaceri.
 - pentru protejarea intereselor creditorilor
comerciantului.
 Recunoaşterea fondului de comerţ este
importantă prin prisma bunurilor, ca elemente
active ale patrimoniului comerciantului, bunuri
destinate activităţii comerciale.
4
Definiţia fondului de comerţ:
 Ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi
incorporale, afectate de către comerciant
desfăşurării unei activităţi comerciale, cu scopul
atragerii clientelei şi obţinerii unui profit din
activitatea desfăşurată
 Definiţia cf. Legii nr. 298/2001 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale, art 1.1 lit. c):
„constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor
mobile şi imobile, corporale şi necorporale
(mărci, firme, embleme, brevete de invenţii,
vad comercial), utilizate de un comerciant în
vederea desfăşurării activităţii sale."
5
Delimitarea noţiunii de „fond de comerţ”
de alte noţiuni învecinate:
 a) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „magazin”
 b) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „clientelă”
 c) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „imobil în
care îşi desfăşoară activitatea”
6
 d) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de
„întreprindere”
 e) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „societate
comercială”
 f) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „sucursală”
7
 a) noţiunea de „fond de comerţ” se delimitează de
noţiunea de „magazin”
 fond de comerţ = poate cuprinde o uzină, un birou,
un magazin amplasat pe spaţii întinse
 magazin = este specific comerţului „en detail”
 b) noţiunea de „fond de comerţ” se delimitează de
noţiunea de „clientelă”
 clientela = este o componentă a noţiunii de „vad
comercial”, care se reflectă în cifra de afaceri a
comerciantului.
8
c) noţiunea de „fond de comerţ” se delimitează
de noţiunea de „imobil în care îşi desfăşoară
activitatea”
 Imobilul şi fondul de comerţ nu aparţin întodeauna
aceleaşi persoane
 fondul de comerţ = are o natură mobiliară
 imobilul = este exclus din sfera de reglementare a
dreptului comercial
 Dacă imobilul şi fondul de comerţ au aceea şi
destinaţie, respectiv afectarea lor unui scop
economic, lucrativ, delimitarea tradiţională făcută de
Codul civil, în bunuri mobile şi imobile pare a fi
depăşită.
9
 d) noţiunea de „fond de comerţ” se delimitează
de noţiunea de „întreprindere”, care este mult
mai vastă. Noţiunea de întreprindere este analizată
de către ştiinţele pur economice şi de dreptul
muncii: întreprinderea:
 nu se limitează numai la activităţile comerciale; există şi
profesiuni liberale, întreprinderi civile, agricole, de
artizanat, etc.
 poate fi un subiect de drept, are personalitate juridică,
(fondul de comerţ este lipsit de autonomie patrimonială)
 conţine elemente materiale şi umane, grupate, organizate
de comerciant, (fondul de comerţ nu include şi factorul
uman)
10
e) noţiunea de „fond de comerţ” se delimitează
de noţiunea de „societate comercială”-
 „societatea” = un concept juridic; „societatea
comercială” este o persoană juridică , un subiect de
drept;
 fondul de comerţ e format dintr-un ansamblu de
bunuri care aparţin unei societăţi comerciale,
 Concluzie: între fondul de comerţ şi societatea
comercială există o legătură juridică tradiţională,
legătura dintre persoană şi bunuri. Fondul de
comerţ este un element al patrimoniului societăţii
comerciale. (care reuneşte şi alte valori de activ, de
pasiv, şi în particular bunuri imobile)
11
 f) noţiunea de „fond de comerţ” se
delimitează de noţiunea de „sucursală”
 Termenul de sucursală nu a fost definit decât
de jurisprudenţă, deşi este des utilizat în
dreptul afacerilor.
 Totuşi, sucursalele sunt definite de art. 43 din
legea 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările
ulterioare
12
Trăsăturile definitorii ale sucursalei:
 absenţa personalităţii juridice
 autonomia de gestiune
 Avantajele economice ale sucursalei constau în
faptul că aceasta are dreptul să dispună de
instalaţii permanente şi trebuie să fie condusă de
o persoană care are puterea de a trata cu terţe
persoane şi de a angaja societatea în aceste
relaţii.
13
Efectul acestor trăsături definitorii
ale sucursalei:
 *dispun de clientelă proprie (datorată
autonomiei de gestiune) şi au fond de comerţ
distinct de cel al întreprinderii
 *tribunalele au competenţa de a soluţiona litigiile
care aparţin sucursalelor
 * sucursalele trebuie să se înmatriculeze în
registrul comerţului
14
Elementele fondului de comerţ-
 Elemente corporale ale fondului de comerţ
 bunuri imobile prin natura lor- ex: clădirile,
imobile prin destinaţia lor - ex: instalaţii, utilaje,
maşini;
 * bunuri mobile corporale- ex: -materii
prime, materiale destinate a fi prelucrate
 -produsele (mărfurile) rezultate din
activitatea comercială
 Elemente incorporale ale fondului de comerţ
15
Elemente incorporale ale fondului de
comerţ
 privesc drepturi privative, care conferă
comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata
în folosul său, în condiţiile stabilite de lege:
 firma, emblema, clientela, vadul comercial,
brevetele de invenţii, mărcile şi indicaţiilor
geografice, dreptul de autor.
16
Firma
 Firma sau firma comercială este un element
de individualizare a comerciantului în sfera
activităţii comerciale
 Regimul juridic al firmelor comerciale este
reglementat de Lg 26/1990 privind registrul
comerţului cap 4. regimul firmelor şi
emblemelor
17
Firma
 Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care
un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care
semnează.
 Legea distinge între firma comerciantului persoană
fizică şi juridică: art 31, Lg 26/1990 privind registrul
comerţului
 Firma unui comerciant, persoană fizică, se
compune din numele comerciantului scris în întregime
sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia.
18
Firma unui comerciant persoană juridică
 are conţinut diferit, în funcţie de forma juridică a
societăţii comerciale- art 32-35
 Caracterele firmei:
 - atribut de identificare a comerciantului
 - firma poate fi: - individuală- pentru comerciantul
persoană fizică
 - socială- pentru societăţile
comerciale
 - originară (constitutivă)
 - derivată (dobândită de la adevăratul
titular)
19
Concluzii privind fondul de comerţ:
 Fondul de comerţ, ca entitate de sine

stătătoare, se poate regăsi din punct de
vedere noţional în cadrul întreprinderii,
societăţii, sucursalei, fiind un element
comun pentru acestea, dar fără să se
confunde cu nici una din ele.
20
Natura juridică a fondului de comerţ.
Teorii:
 1. Teoria personificării fondului de
comerţ
 2. Teoria universalităţii de drept
 3. Teoria universalităţii de fapt-
 4. Teoria patrimoniului de afectaţiune
 5. Teoria proprietăţii incorporale
21
Caracteristicile fondului de comerţ:
 bun unitar , mobil, mobil incorporal:

 bun unitar distinct de elementele care îl
compun – poate face obiectul unei vânzări,
locaţiuni, garanţii reale imobiliare. Acest
caracter nu înlătură individualitatea
elementelor componente, care îşi păstrează
regimul lor juridic.
22
 bun mobil supus regimului juridic al

bunurilor mobile (executarea silită a fondului
de comerţ urmează procedura aplicabilă
bunurilor mobile conform Codului de
procedură civilă). În absenţa dispoziţiilor
legale în materie, dacă fondul de comerţ
cuprinde şi bunuri imobile, urmăriea lor se
realizează în condiţiile prevăzute de lege
pentru executarea silită a bunurilor imobile.
23
 bun mobil incorporal- fondul de comerţ,

deşi este un bun mobil incorporal, poate
face obiectul unui drept de uzufruct, i se
aplică teoria accesiunii, nu i se aplică
prescripţia instantanee reglementată de art.
1909 Cod civil.
24
Elementele fondului de comerţ-
 Elemente corporale ale fondului de comerţ
 bunurile imobile şi mobile corporale
 * bunuri imobile prin natura lor- ex: clădirile, imobile
prin destinaţia lor - ex: instalaţii, utilaje, maşini;
 * bunuri mobile corporale- ex:
 -materii prime, materiale destinate a fi
prelucrate
 -produsele (mf.) rezultate din activitatea
comercială
 Elemente incorporale ale fondului de comerţ
25
Elemente incorporale ale fondului de
comerţ:
 Privesc drepturi privative, care conferă
comerciantului dreptul exclusiv de a le
exploata în folosul său, în condiţiile
stabilite de lege: firma, emblema, clientela,
vadul comercial, brevetele de invenţii,
mărcile şi indicaţiilor geografice, dreptul de
autor.
26
Subiecți ai raportului juridic de
concurență
 Statul
 Profesionistul (Persoana fizică, Persoana

juridică)
 Operatorii economici
 Consumatorul
27
Persoana fizică-
 persoana fizică autorizată, comerciantul agent
permanent, asociaţia familială.
 Nu sunt comercianţi auxiliarii de comerţ
(prepusul, vânzătorul, comis-voiajorul),
deoarece actele de comerţ încheiate de
aceştia nu sunt încheiate în nume propriu,
ci în numele şi pe seama comerciantului la
care sunt angajaţi sau la care lucrează)
28
Comerciantul persoană fizică (1)
 Persoanele fizice care săvârşesc fapte de
comerţ au calitatea de comerciant.
 Activitatea comerciantului persoană fizică
este reglementată de Legea nr. 300/2004
privind autorizarea persoanelor fizice şi a
asociaţiilor familiale care desfăşoară
activităţi economice în mod independent
29
 „Art. 1: Persoanele fizice, cetăţeni români sau cetăţeni
străini, care provin din statele membre ale Uniunii
Europene şi din statele aparţinând Spaţiului Economic
European, pot desfăşura activităţi economice pe
teritoriul României, în mod independent, sau pot
constitui asociaţii familiale în condiţiile prevăzute
de prezenta lege.
 Persoanele fizice şi asociaţiile familiale pot fi autorizate
să desfăşoare activităţi economice în toate domeniile,
meseriile şi ocupaţiile, cu excepţia celor reglementate
prin legi speciale.”
30
 Asociaţia familială este o formă asociativă
lipsită de pesonalitate juridică care se poate
înfiinţa la iniţiativa unei persoane fizice şi se
constituie din membrii de familie ai acesteia, în
temeiul aceluiaşi act normativ. Sunt consideraţi
membrii unei familii, în sensul prezentei legi,
soţul, soţia şi copiii acestora care au împlinit
vârsta de 16 ani, la data autorizării asociaţiei
familiale, precum şi rudele acestora până la
gradul al patrulea inclusiv.
31
 Pentru a desfăşura o activitate economică
în mod independent, persoana fizică şi
asociaţia familială trebuie să deţină
autorizaţie administrativă şi certificatul de
înregistrare eliberate în condiţiile Legii nr.
300/2004.
32
Persoana juridică-
 Constituită din:
 societăţile comerciale,
 regiile autonome,
 organizaţiile cooperatiste,
 grupurile de interes economic.
33
Comerciantul persoană juridică (1)
 Societatea comercială cuprinde societăţile
constituite conform legii 31/1990 şi pe cele cu
capital de stat înfiinţate în baza legii 15/1990, fiind
analizată detaliat într-un capitol distinct. Unele
societăţi comerciale cu capital de stat, care au ca
obiect activităţi de interes public naţional sunt
denumite „companii naţionale” sau „societăţi
naţionale”.[1]
[1] Conform art. 1 alin (4): ” Regiile autonome care
prestează servicii de utilitate publică, precum şi
regiile autonome din alte domenii de activitate
care înregistrează pierderi, se includ cu prioritate
în programele de reorganizare, în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.” 34
 Regia autonomă[1] a luat fiinţă prin
reorganizarea unităţilor economice de stat, în
temeiul legii nr. 15/1990, în ramuri strategice ale
economiei naţionale şi desfăşoară o activitate
comparabilă cu cea a societăţilor comerciale,
fiind persoane juridice care funcţionează pe bază
de gestiune economică şi autonomie financiară.
[1] A se vedea OUG nr. 30/1997 privind
reorganizarea regiilor autonome, cu modificările
şi completările ulterioare
35
 Organizaţiile cooperatiste care

desfăşoară activităţi de producere şi
desfacere de mărfuri şi prestări de servicii.
Organizaţiile cooperatiste au personalitate
juridică şi îşi desfăşoară activitatea pe baza
principiilor gestiunii economice
36
Grupurile de interes economic (GIE):
 Reprezintă o formă asociativă al cărei scop este
înlesnirea sau dezvoltarea activităţii economice a
membrilor săi, precum şi îmbunătăţirea
rezultatelor activităţii respective.
 Sunt reglementate de legislaţia noastră atât în
forma lor naţională cât şi în forma europeană.
(Grupurile de interes economic european-
GIEE)
37
Concurența în sectorul bancar și
în sectorul de retail alimentar
(comercializare cu amănuntul
a produselor alimentare) în
2012
1
Raportul Consiliului Concurenței
 Concluzia : pe piaţa creditelor de consum
din România se manifestă o concurenţă în
creştere, deşi nu se atinge nivelul de
concurenţă de pe alte pieţe regionale",
 Conform raportului Consiliului
Concurenței.
2
Sectorul bancar
 În sectorul bancar din România sunt active
30 de instituţii de credit - bănci universale,
două instituţii bancare pentru economisire
şi creditare în domeniul locativ, nouă
sucursale ale instituţiilor de credit din
statele membre UE şi o instituţie bancară
de credit cooperatist (Creditcoop), potrivit
datelor Consiliului.
3
 "Sectorul bancar românesc a traversat o
decadă de transformări substanţiale,
transformări care au vizat creşterea
ponderii capitalului privat (93,4% din total
active în luna martie 2011), precum şi
creşterea ponderii capitalului străin (85,4%
din total active în luna martie 2011)"
4
Sectorul bancar
 Criza financiară a afectat profund
activitatea din sectorul bancar românesc,
atât veniturile cât şi ratele de profit fiind
semnificativ diminuate (scădere de 37.7%
a profitului înainte de achitarea taxelor în
2011 faţă de 2010 în sectorul bancar).
5
Sectorul bancar
 anul 2011 nu a adus schimbări
semnificative în structura sistemului
bancar românesc.
 Comparativ cu anul 2010, numărul
sucursalelor băncilor străine s-a diminuat
cu o unitate, ajungând la 8 entităţi la 31
decembrie 2011, în timp ce numărul
băncilor autohtone a rămas același,
respectiv 33 de unităţi.
6
Sectorul bancar
 structura acţionariatului= la sf. an 2011 în
sistemul bancar românesc se regăsesc: 2 bănci
cu capital integral sau majoritar de stat (CEC
Bank si Eximbank), 4 cu capital majoritar privat
autohton (Banca Transilvania, Banca
Comercială CARPATICA, Libra Internet Bank şi
Banca Comercială Feroviară), 26 cu capital
majoritar strain, 8 sucursale ale unor bănci
străine și o organizaţie cooperatistă de credit
autorizată (Banca CREDITCOOP).
7
Sectorul bancar
 Acţiunile Emporiki Bank au fost achiziţionate de
către grupul francez Credit Agricole şi astfel
banca a fost redenumită Credit Agricole Bank
Romania S.A.
 Banca Comercială Română- BCR SA a integrat
activitatea sucursalei Anglo Romanian Bank , iar
acţiunile deţinute de stat la Banca de Export-
Import a Romaniei – Eximbank au trecut din
administrarea AVAS în administrarea
Ministerului Finanţelor Publice.
8
Sectorul bancar
 VBI Beteiligungs Gmbh a devenit acţionar
majoritar la Volksbank Romania SA, iar la
Marfin Bank România acţionarul majoritar
a devenit Marfin Popular Bank PCL Cipru.
 Două bănci şi-au schimbat denumirea,
noile titulaturi fiind Caixa Bank (fosta La
Caixa) şi Libra Internet Bank (fosta Libra
Bank).
9
Sectorul bancar
 Ponderea deţinută de primele cinci bănci
în volumul agregat al activelor a fost, la
finele anului 2011, de 54,6%, în cel al
creditelor de 52,3 %, în cel al depozitelor
de 58,0 %, în cel al capitalurilor proprii de
52,8% şi în cel al titlurilor de stat de 59,7
%.
10
Sectorul bancar
 Analizând comparativ calitatea portofoliilor
de credite ale băncilor româneşti cu cele
ale băncilor din alte state membre UE, se
observă o degradare abruptă în perioada
2009-2011 faţă de perioada 2006-2008,
când sectorul bancar românesc era
competitiv din acest punct de vedere, în
raport cu alte state din regiune şi chiar din
vestul Europei.
11
Sectorul bancar
 Chiar dacă tendinţa de creştere a ponderii
creditelor neperformante a afectat sistemul
bancar în ansamblu, ponderea creditelor
restante de peste 90 zile pentru băncile de
talie mare se menţine sub valoarea
aceluiaşi indicator pentru băncile de talie
mijlocie şi mică.
12
Sectorul bancar
 Prinactivitatea de reglementare şi
supraveghere a Băncii Naţionale a
României, aceasta a reuşit să menţină
stabilitatea sistemului, în România nefiind
necesară asistenţa financiară a statului
pentru salvarea unor bănci, aşa cum s-a
întâmplat în alte state membre UE.
13
Sectorul bancar
 Majoritatea băncilor din România au
caracter universal, adresându-se atât
clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor
persoane juridice.
 Din acest motiv, concurenţa se realizează
la nivelul mai multor categorii de produse.
14
Sectorul bancar
 Nu există bănci cu caracter regional, în
sensul unei strategii declarate în acest
sens.
 Băncile mari acoperă practic tot teritoriul
naţional, iar băncile mici se concentrează
pe anumite poluri urbane sau cu o
densitate a populaţiei ridicată.
15
Sectorul bancar
 Dincolo de complexitatea business-ului
bancar, activitatea de bază a instituţiilor de
credit implică atragerea de resurse de la
clienţi (depozite) şi plasarea de resurse
financiare sub formă de credite, către
persoane fizice, corporaţii sau către
sectorul guvernamental.
16
Principalele pieţe din perspectiva
serviciilor oferite, se pot structura:
 Piaţa creditului de  Piaţa depozitelor la
consum termen
 Piaţa creditului  Piaţa serviciilor de
comercial cont curent / de
 Piaţa creditului economii şi a
ipotecar / imobiliar depozitelor pe
termen scurt
17
Pieţe specifice sectorului bancar:
 Piaţa de factoring
 Piaţa de leasing financiar
 Piaţa monetară interbancară
 Pieţele de factoring şi de leasing
financiar cuprind şi alte întreprinderi
care activează în aceaste domenii,
precum instituţiile financiare nebancare
sau instituţii specializate în leasing
financiar.
18
Indicatori în sectorul bancar:
 După forma de proprietate a capitalului, în
sectorul bancar românesc îşi desfăşoară
activitatea: 2 bănci cu capital integral sau
majoritar de stat, 4 bănci cu capital privat
autohton, 26 bănci cu capital majoritar
privat străin, 8 sucursale ale băncilor din
străinatate şi o instituţie de credit
cooperatist.
19
Piaţa creditului de consum
 Se observă o tendinţă de concentrare a
pieţei creditului de consum. Acestă
tendinţă de concentrare caracterizează, de
altfel, toate pieţele identificate în sectorul
bancar. Explicaţia acestui fenomen este
legată de criza economică şi financiară
care a eliminat o parte dintre competitori.
În acelaşi timp, evoluţia cotelor de piaţă în
sectorul bancar reprezintă un factor avut
în vedere de autoritatea de concurenţă.
20
Piaţa creditului de consum
 Pe piaţa creditului de consum, trebuie
avute în vedere şi serviciile prestate de
instituţiile financiare nebancare (IFN),
care, deşi afectate puternic de criză, deţin
încă ponderi importante pe pieţa
menţionată.
21
Piaţa creditului comercial
 Pe piaţa creditului comercial se
înregistrează o creştere rapidă a gradului
de concentrare, valoarea HHI, fiind
apropiată de nivelul de 2000, consecinţă a
crizei financiare care a făcut ca multe
bănci de talie mică să îşi reducă
expunerea şi să restrângă activitatea de
creditare către sectorul corporatist.
22
Piaţa creditului comercial
 valoareaHHI (Indicelui Hirschman-
Herfindahl (HHI) a cotelor regionale de
ocupare a forţei de muncă: HHI este o
măsură concentrată. Pentru scopurile
acestei analize cluster, el indică gradul de
concentrare sectorială)
23
Piaţa depozitelor la termen
 Pe piaţa depozitelor la termen se
înregistrează, de asemenea, o creştere a
nivelului de concentrare, probabil datorat
restrângerii volumului de activitate al unor
jucători. Nivelul concentrării este însă
sensibil mai scăzut decât cel înregistrat pe
piaţa creditului câtre întreprinderi,
respectiv pe piaţa creditului de consum.
24
Piaţa serviciilor de cont curent /
de economii
 Piaţa serviciilor de cont curent prezintă un
grad mediu de concentrare. Unele bănci
de talie mică nu sunt foarte active pe
această piaţă, care necesită
implementarea unor soluţii informatice
costisitoare (ex. e-banking).
25
Bariere la intarea în sector
 Sectorul bancar este probabil cel mai atent
reglementat sector al economiei. Banca
centrală are atribuţii de reglementare şi
supraveghere prudenţială.
 barierele la intrare sunt de reglementare şi
structurale.
26
Cerinţele BNR cu privire la
înfiinţarea unei instituţii de credit:
 Pentru înfiinţarea unei bănci în România sunt
necesare:
 – Capital social de minim 5 milioane euro.
 – Licenţierea BNR pentru membrii din
conducerea executivă.
 – Potenţialii acţionari ai unei bănci trebuie să
îndeplinească anumite cerinţe legate de calitate
/ prestigiul personal (ex. fără condamnări pentru
infracţiuni financiare etc.).
27
Puterea de piaţă în sectorul
bancar
 Pentru sectorul bancar, un indicator
alternativ al puterii de piaţă îl reprezintă
incidenţa veniturilor din taxe şi comisioane
la veniturile obţinute din dobânzi. Acest
indicator indică abilitatea băncii de a
extrage venituri din piaţă şi poate fi folosit
pentru evaluarea puterii de piaţă a
băncilor, în anumite condiţii.
28
Puterea de piaţă în sectorul
bancar
 Raportul venituri din taxe şi comisioane /
venituri din dobânzi a cunoscut o scădere
în 2010, însă se remarcă o revenire în
valoarea acestui raport pentru anul 2011.
 Un alt indicator care poate constitui o
măsură a puterii de piaţă a jucătorilor din
sectorul bancar este diferenţa de dobândă
dintre credite şi depozite, atât în sold cât şi
nou acordate.
29
 Evoluţiadiferenţei dintre nivelul dobânzii la
credite şi respectiv depozite este
influenţată de evoluţia pieţelor financiare
(ex. costul de finanţare, riscul de ţară al
României etc.) dar în acelaşi timp este şi
rezultatul nivelului de concurenţă în sector,
exprimat prin tendinţa de scădere a marjei.
30
Concluzii:
 – la finalul anului 2008 a avut loc o scădere
puternică a acestor marje, expresie a
intensificării concurenţei pe partea atragerii de
resurse (depozite) la nivelul întregului sector.
 – pe parcursul anului 2009 s-a înregistrat o
revenire a acestor marje la niveluri apropiate de
cele din 2008, pentru marjele la euro şi peste
nivelul din 2008, pentru marjele la lei.
31
Concluzii:
 – diferenţa dintre marjele credite – depozite în
sold şi cele noi denominate în lei se menţin mai
mari decât valorile credite – depozite
denominate în euro.
 – în ultima parte a perioadei analizate se
observă o tendinţă de creştere a diferenţei dintre
nivelul dobânzii la credite şi depozite în sold şi
noi, denominate în lei, spre deosebire cele
denominate în euro, care manifestă o tendinţă
descrescătoare.
32
Incidenţa petiţiilor
consumatorilor la ANPC
 În privinţa numărului de petiţii formulate de
consumatori pe piaţa creditelor bancare,
anul 2010 a cunoscut o creştere
substanţială a acestora, datorită intrării în
vigoare a OUG nr. 50/2010 privind
contractele de credit pentru consumatori,
piaţa creditelor bancare aflându-se pe
primul loc în topul celor mai reclamate
pieţe de consum.
33
Incidenţa petiţiilor
consumatorilor la ANPC
 În anul 2011, s-a înregistrat o scădere
substanţială a numărului de petiţii, fapt ce
a condus şi la scăderea ponderii acestora
 în totalul petiţiilor primite de ANPC, de la
16,5% la 3,1%.
34
Intervenţii ale Consiliului
Concurenţei în sectorul bancar
 Investigaţie sectorială pe piaţa serviciilor
de plăţi bancare.
 Investigaţie privind posibila încălcare a
Legii Concurenţei pe piaţa serviciilor
bancare şi interbancare din România.
35
 Consiliul Concurenţei a promovat OUG nr.
50/2010 privind contractele de credit
pentru consumatori, care a înlăturat
comisioanele de rambursare anticipată la
toate categoriile de credite, o măsură cu
impact direct asupra concurenţei în sector.
Acelaşi act normativ a limitat şi a asigurat
transparenţa tipurilor de comisioane
practicate la acordarea de credite.
36
 Studiu de impact asupra efectelor post
aplicare OUG 50/2010 – acest studiu
coordonat de Consiliul Concurenţei a
evaluat efectele eliminării comisionului de
rabursare anticipată asupra mobilităţii
clienţilor, exprimată prin activitatea de
refinanţare şi de asemenea a evaluat
economiile realizate de clienţi prin
eliminarea acestui comision.
37
Concluzii
 Sectorul bancar românesc este
reglementat în conformitate cu normele
Uniunii Europene și este supravegheat de
banca centrală. Prin normele sale
prudenţiale, BNR a reușit să creeze
suficientă stabilitate în sistemul bancar
românesc, astfel încât să nu fie nevoie de
măsuri excepţionale sau de intervenţia
statului în acest sector, în perioada crizei
financiare.
38
Concluzii
 Creşterea gradului de concentrare pe unele
pieţe din sectorul bancar reprezintă un element
de îngrijoare cu privire la posibila evoluţie a
concurenţei în sector, în perioada următoare.
 OUG 50/2010 a eliminat comisionul de
rambursare anticipată, lucru care a facilitat
refinanţarea și mobilitatea clienţilor, aducând
economii de aproximativ 290 milioane euro42
consumatorilor.
39
Concluzii
 Cutoate acestea, indicatorii care vizează
puterea de piaţă a băncilor au cunoscut
evoluţii mixte, în special datorită volatilităţii
mediului economic, în perioada analizată.
40
Piaţa plăţilor non - cash –
componentă a sistemului bancar
 Mijloacele de plată – tipuri şi evoluţii
înregistrate la nivel comunitar
 Principalele mijloace de plată non-cash pe
pieţele europene, inclusiv cea
românească, sunt următoarele:
41
 carduri de plată - unelte de plată sub
forma cardurilor de plastic, emise de
instituţii financiare, fiind în general ataşate
contului curent al deţinătorului. Cardurile
au o utilitate bidirecţională: efectuarea de
plăţi pentru produse sau servicii către
comercianţi – prin intermediul aparatelor
POS („point of sale”) – şi retragerea de
numerar – prin intermediul aparatelor ATM
(“automated teller machine”).
42
 În funcţie de tipul contului la care este
ataşat cardul, acesta poate fi card de
debit, deţinătorul dispunând doar de
disponibilităţile monetare proprii, sau card
de credit, deţinătorul dispunând, în limita
unui plafon, de disponibilităţile monetare
ale emitentului cardului;
43
 debitedirecte – reprezintă o soluţie de
plată automată la o dată prestabilită.
Această metodă de plată permite plata
automată a facturilor către furnizori la o
dată prestabilită, în baza unui acord
încheiat cu banca;
44
 transferul de credite – reprezintă o modalitate de
transfer monetar dintr-un cont în altul. Specificul
acestui tip de plată constă în caracteristicile
cuplului cumpărător-vânzător, care descrie o
relaţie debitor-creditor;
 tranzacţii e-money - reprezintă moneda
scripturală ce poate fi tranzacţionată numai în
format electronic, implicând utilizarea
calculatorului, a internetului şi a altor aparate
speciale.
45
Curs. 7 Instituţii cu atribuţii în supravegherea concurenţei
Instituțiile naționale cu atribuții în supravegherea concurenței analizate în acest capitol sunt:

Consiliul Concurenţei , precum și alte organe ale administraţiei publice pentru protecţia
consumatorilor, respectiv: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Asociaţiile de
consumatori, Consiliul consultativ . Nu în ultimul rând există și o unitate de cercetare științifică,
fără personalitate juridică, funcționând în cadrul unei instituții de învățământ superior pe baza
convenției cu Consiliul Concurenței. Centrul de Studii în Dreptul Concurenţei (CSDC) îşi
propune să promoveze cercetarea ştiinţifică în domeniul dreptului concurenţei.
Legea nr. 296/2004 – Codul consumului stabilește, în art. 5, obiectivele statului, pe care acesta
trebuie să le realizeze prin Autoritatea Centrală cu atribuții în domeniul protecției
consumatorilor:
a) protecția consumatorilor împotriva riscului de a achizițona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile și interesele legitime;
b) promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informații complete, corecte și precise asupra caracteristicilor
esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adopta în legătura cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilor;
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizații reprezentative de a se organiza,
pentru a-și expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi privește;
g) promovarea cooperării internaționale în domeniul protecției consumatorilor și participarea la
schimburile rapide de informații;
h) prevenirea și combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive și a prestării
serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.
Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu
personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor Legea 21/1996 legea
concurenţei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (reglementat de capitolul 4,
începând cu art. 16).
Structura organizatorică şi de personal a Consiliului Concurenţei, atribuţiile de conducere şi de
execuţie ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.
8.1.2. Componenţa Consiliului Concurenţei, incompatibilități
Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial şi este format din 7 membri:
- un preşedinte,
- doi vicepreşedinţi şi
- patru consilieri de concurenţă.
Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele
României, la propunerea Guvernului.
Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, aceştia putând fi
reînvestiţi cel mult încă o dată.
La numirea primului Plen al Consiliului Concurenţei după intrarea în vigoare a legii, un
vicepreşedinte şi 2 consilieri de concurenţă vor avea un mandat de 2 ani şi jumătate, stabilit prin
decretul de numire în funcţie.
Preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de concurenţă trebuie:
- să aibă o independenţă reală şi
- să se bucure de o înaltă reputaţie profesională şi probitate civică.
Funcţia publică de specialitate pentru Consiliul Concurenţei este cea de inspector de
concurenţă. Funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei este asimilată celei de ministru,
cea de vicepreşedinte celei de secretar de stat, iar cea de consilier de concurență celei de
subsecretar de stat.(art 23)
Pentru a fi numit membru al Consiliului Concurenţei se cer:
- studii superioare,
- înaltă competenţă profesională,
- o bună reputaţie şi
- vechime de minimum 10 ani în activităţi din domeniile: economic, comercial, al preţurilor şi
concurenţei sau juridic.
Preşedintele trebuie să fi îndeplinit o funcţie de conducere cu largi responsabilităţi, în care a
făcut dovada competenţei sale profesionale şi manageriale.
Incompatilități:
Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă:
- cu exercitarea oricărei alte activităţi profesionale sau de consultanţă,
- cu participarea, directă sau prin persoane interpuse, la conducerea sau administrarea unor
entităţi publice ori private sau cu deţinerea de funcţii ori de demnităţi publice, cu excepţia
activităţii didactice din învăţământul superior.
- ei nu pot fi desemnaţi experţi sau arbitri nici de părţi şi nici de instanţa judecătorească sau de
către o altă instituţie.
Membrii Plenului Consiliului Concurenţei nu reprezintă autoritatea care i-a numit şi sunt
independenţi în luarea deciziilor.
Membrii Plenului Consiliului Concurenţei şi inspectorii de concurenţă nu pot face parte din
partide sau alte formaţiuni politice.
Mandatul de membru al Plenului Consiliului Concurenţei încetează:
- la expirarea duratei;
- prin demisie;
- prin deces;
- prin imposibilitate definitivă de exercitare, constând într-o indisponibilitate mai lungă de 60 de
zile consecutive;
- la survenirea unei incompatibilităţi dintre cele prevăzute expres de lege;
- prin revocare, pentru încălcarea gravă a prezentei legi şi pentru condamnare penală, prin
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru săvârşirea unei infracţiuni.
Membrii Plenului Consiliului Concurenţei sunt revocabili, în cazurile expres prevăzută de lege,
de către autoritatea care i-a numit. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale
ei pot fi suspendaţi din funcţie de către aceeaşi autoritate.
Membrii Consiliului Concurenţei sunt obligaţi să notifice de îndată Consiliului survenirea oricărei
situaţii de incompatibilitate sau impediment prevăzute de lege, ei fiind de drept suspendaţi din
funcţie din momentul survenirii acestei situaţii, iar dacă situaţia se prelungeşte peste 10 zile
consecutive, mandatul încetează.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, fiecare membru al Consiliului Concurenţei este obligat
să depună în faţa Preşedintelui României, în prezenţa celorlalţi membri numiţi şi după citirea
decretului prezidenţial de numire în funcţie, un jurământ.
Preşedintele Consiliului Concurenţei prestează cel dintâi jurământul.
Actele efectuate de oricare dintre membrii Consiliului Concurenţei înainte de prestarea
jurământului sunt nule de drept.
Principii de organizare și funcționare:
Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen şi în comisii, cu
majoritatea voturilor membrilor.
În organizarea Consiliului Concurenţei funcţionează un secretariat general, condus de un
secretar general, desemnat de către Consiliul Concurenţei. Atribuţiile secretarului general se
stabilesc prin regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură adoptat de Consiliul
Concurenţei. (art. 24, Legea 21/1996, legea concurenţei, republicată, cu modificările și
completările ulterioare).
În aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurenţei examinează în plen :
- rapoartele de investigaţie, cu eventualele obiecţii formulate la acestea, şi decide asupra
măsurilor de luat;
- autorizarea concentrărilor economice;
- sesizarea instanţelor judecătoreşti în aplicarea prevederilor legale;
- punctele de vedere, recomandările şi avizele de formulat în aplicarea dispoziţiilor prezentei
legi;
- categoriile de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate
propuse pentru exceptare;
- proiectele de reglementări propuse spre adoptare;
- raportul anual asupra situaţiei concurenţei;
Atribuţiile Consiliului Concurenţei
Atribuţiile Consiliului Concurenţei sunt reglementate de art 26 din lege
Consiliul Concurenţei adoptă regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia decizii şi formulează
avize, face recomandări şi elaborează rapoarte în aplicarea prevederilor legii concurenței.
Consiliul Concurenţei adoptă regulamente, în special cele care privesc:
- organizarea, funcţionarea şi procedura;
- autorizarea concentrărilor economice;
- exceptarea unor categorii de înţelegeri, decizii ale agenţilor economici sau practici concertate;
- regimul dispenselor;
- constatarea şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege;
- tarifele pentru notificări, solicitări de dispense, de acces la documentaţie şi eliberare de copii
sau extrase;
- inspectorii de concurenţă;
- regimul disciplinar al personalului.
Consiliul Concurenţei adoptă instrucţiuni, în special cele care privesc:
- notificările de concentrări economice;
- solicitările de dispense şi prorogarea de dispense;
- calcularea cifrei de afaceri şi a plafoanelor valorice prevăzute de lege;
- definirea pieţei relevante în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă;
- plata taxelor şi a tarifelor stabilite prin prezenta lege şi prin regulamente.
Consiliul Concurenţei emite ordine prin care stabileşte plafoanele valorice revizuibile periodic,
prevăzute de prezenta lege, pune în aplicare, suspendă sau abrogă propriile reglementări
adoptate, dispune efectuarea de investigaţii, ordonă inspecţii şi măsurile de luat în privinţa
agenţilor economici.
Deciziile sunt acte individuale de administrare, gestiune şi disciplină internă, de aplicare de
sancţiuni, de autorizare, de acordare şi de prorogare de dispense.
Avizele sunt formulate, recomandările şi propunerile sunt făcute, punctele de vedere sunt
formulate, rapoartele sunt elaborate şi comunicate, după caz publicate, conform dispoziţiilor
prezentei legi.
Consiliul Concurenţei, ca autoritate naţională în domeniul concurenţei, va fi responsabil de
relaţia cu instituţiile Comunităţii Europene, în conformitate cu prevederile incidente din legislaţia
comunitară.
Consiliul Concurenţei întocmeşte anual un raport privind activitatea sa şi modul în care agenţii
economici şi autorităţile publice respectă regulile concurenţei, potrivit legii.
Raportul se adoptă în Plenul Consiliului Concurenţei şi se dă publicităţii.
Drepturile organizațiilor neguvernamentale ale consumatorilor- art. 32/Legea nr. 296/2004-
Codul Consumului:
a) de a primi sprijin logistic de la organismele administrației publice centrale și locale, în
vederea atingerii obiectivelor lor;
b) de a primi sume de la bugetul de stat și de la bugetele locale;
c) de a fi consultate, cu ocazia elaborării proiectelor de acte normative, standardelor sau
specificațiilor care definesc caracteristicile tehnice și calitative ale produselor și serviciilor
destinate consumatorilor;
d) de a introduce acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale
consumatorilor;
e) de a obține informații asupra prețului și caracteristicilor calitative ale produselor sau
serviciilor, de natură să ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achiziționării acestora.
Instituțiile naționale cu atribuții în supravegherea concurenței analizate în acest capitol sunt:

Consiliul Concurenţei, precum și alte organe ale administraţiei publice pentru protecţia
consumatorilor, respectiv: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Asociaţiile de
consumatori, Consiliul consultativ
Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu
personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor Legea 21/1996 legea
concurenţei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (reglementat de capitolul 4,
începând cu art. 16).
În cadrul relațiilor multilaterale Consiliul Concurenței din România are stabilite relații cu OCDE
(Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare), ICN (Rețeaua Internațională de
Concurență), cu alte organizații precum OMC (Organizația Mondială a Comerțului), UNCTAD
(United Nations Conference on Trade and Development- Conferinţa Naţiunilor Unite pentru
Comerţ şi Dezvoltare) și IBA (Asociația Internațională a Barourilor).
Astfel, de exemplu, OCDE poate fi considerat cel mai aprig și eficient promotor al economiilor
de piață deschise, competitive și inovative dintre toate organizațiilor internaționale. În acest
sens funcționează o serie de entități cu atribuții în domeniul concurenței, cu sunt:
• Comitetul pentru concurenţă OCDE
• Forumul Global al Concurenţei
• Centrul Regional pentru Concurenta OCDE, cu sediul la Budapesta
• Activități OCDE în cadrul programului regional Investment Compact
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Organizare și funcționare, este analizată
din perspectiva conținutului activității, rol și atribuții.
Curs. 8 Practicile monopoliste, pozitia dominanta, abuzul de
poziţie dominantă, noţiune, sediul materiei, caracteristici
Practicile monopoliste urmăresc acapararea pieţei sau unui segment determinat al pieţei de
către agenţii economici cei mai puternici într-un anumit domeniu al producţiei de mărfuri, sau
prestaţiilor de servicii. Mecanismele pieţii libere sunt astfel grav perturbate, relaţiile oligopolitice
tinzând să devină monopoliste.
Sediul materiei în legislaţia naţională pentru abuzul de poziţie dominantă: art. 6, Legea nr.
21/1996- legea concurenţei, republicată, M. Of. nr. 742 din 16 august 2005, care enumeră şi
faptele anticoncurenţiale, situaţiile considerate practici abuzive şi definite de legiuitor ca fiind
abuz de poziţie dominantă:
„Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai
mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin
recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea
activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în
special, în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor
ori a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau
beneficiari;
b) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor ori
consumatorilor;
c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării
concurenţilor, sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin
impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent economic faţă de un
asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii
echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză
să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.”
Practicile anticoncurențiale cunoscute:
•Dumping , în cazul în care o societate vinde un produs într-o piață competitivă, la o pierdere.
Desi compania pierde bani pentru fiecare vânzare, compania speră să forțeze altor concurenți
de pe piață, după care societatea ar avea libertatea de a crește prețurile pentru un profit mai
mare.
•Acorduri de exclusivitate , în cazul în care un comerciant cu amănuntul sau cu ridicata este
obligat prin contract să cumpere numai de la furnizor contractat.
• Fixarea prețurilor , în cazul în care companiile se înțeleagă pentru a stabili prețurile,
demontarea în mod eficient pe piața liberă.
• Refuzul de a face , de exemplu, două companii sunt de acord să nu utilizați un furnizor
anumită
• Divizarea teritorii , un acord de două societăți pentru a sta în cale reciproc și de a reduce
concurența în teritoriile convenite.
• Preturi limita , în cazul în care prețul este stabilit de un monopolist la un nivel destinat să
descurajeze intrarea pe o piață.
• Vânzarea legată , în cazul în care produsele care nu sunt în mod natural legate trebuie să fie
achiziționate împreună.
• Prețul de întreținere revânzare , în cazul în care distribuitorii nu au voie să stabilească prețurile
independent.
•Absorbția unui concurent sau de tehnologie concurentă , în cazul în care firma puternica efectiv
co-optează sau înghițit concurentul său, mai degrabă decât a se vedea-l concureze, fie direct,
sau să fie absorbite de către o altă firmă.
• Subvenții de la guvern, care permit o firmă să funcționeze fără a fi profitabil, oferindu-le un
avantaj fata de concurenta sau de restricționare efectiv concurența
• Regulamentele care introduc restricții asupra firmelor de costisitoare ca firmele mai puțin
bogate nu își pot permite să pună în aplicare
• Protecționism , Tarife și cotelor care dau firmele de izolare de la forțele competitive
• Abuzul de Brevete și necorespunzătoare drepturile de autor , cum ar fi obținerea în mod
fraudulos un brevet , drept de autor , sau altă formă de proprietate intelectuală , fie prin
utilizarea unor astfel de dispozitive legale de a obține un avantaj într-o piață care nu au
legătură.
•Gestionarea drepturilor digitale , care împiedică proprietarii să vândă mass-media utilizate, cum
ar fi în mod normal, permisă de doctrina prima vânzare .
Poziția dominantă: pentru a defini abuzul de poziție dominantă este obligatoriu a defini, pentru
început noțiunea. Astfel, o firmă ocupă o poziție dominantă atunci când este în măsură să
acționeze independent de concurenții, clienții, furnizorii săi și, în final, de consumatorul final. O
întreprindere/societate/firmă aflată în poziție dominantă, deținând o astfel de putere de piață,
poate fixa prețurile sale la un nivel supraconcurențial, poate să-și vândă produsele de calitate
inferioară sau poate să reducă eforturile de inovație la un nivel inferior celui care ar trebui să
existe pe o piață concurențială. În dreptul european al concurenței nu este ilegală deținerea
unei poziții dominante, deoarece aceasta poate fi obținută prin mijloace concurențiale legitime,
de exemplu, prin conceperea și vânzarea unui produs superior. În schimb, regulile concurenței
nu permit întreprinderilor să abuzeze de poziția lor dominantă.
Explicația noțiunii de preț de ruinare: Strategia (deliberată) a unei întreprinderi aflate, în general,
într-o poziție dominantă, care constă în eliminarea concurenților de pe piață, prin fixarea de
prețuri inferioare costurilor de producție înseamnă preț de ruinare. Dacă întreprinderea
respectivă reușește să elimine concurenții existenți de pe piață și să descurajeze intrarea noilor
firme pe piață, poate, ulterior, să-și creascș prețurile și să realizeze profituri mai mari.
Practicarea de prețuri de ruinare, de către întreprinderile aflate în poziție dominantă, este
interzisă de dreptul european al concurenței, ca abuz de poziție dominantă. Se poate
presupune că prețurile fixate la un nivel inferior costurilor variabile medii sunt prețuri de ruinare,
pe motiv că ele nu au o altă justificare economică decât eliminarea concurenților, din momemt
ce, în caz contrar, ar fi mai logic de a nu produce și a nu vinde un produs al cărui preț nu poate
fi superior costului de producție variabil mediu. Atunci când prețurile fixate sunt inferioare
costurilor totale medii (dar superioare costurilor variabile), pentru a le putea califica drept prețuri
de ruinare, este necesară stabilirea existenței unor elemente suplimentare, care să
demonstreze intenția întreprinderii în cauză, întrucât și alte considerații comerciale/ de afaceri,
cum ar fi necesitatea de a elimina stocuri, pot să stea la baza politicii sale de preț.
Abuzul de poziție dominantă,
În situaţia în care un agent economic, (sau un grup de agenţi economici), deţine o poziţie
dominantă pe piaţă, efectele anticoncurenţiale determinate de comportamentul acestuia sunt
foarte probabile, legislaţia în materie fiind aplicată mai strict. Sunt astfel aplicabile art. 82/ 102
TCE/TUE Lisabona pentru piaţa comunitară şi art. 6 Legea concurenţei care interzic abuzul de
poziţie dominantă, cu exemplificarea unor practici anticoncurenţiale, unele similare celor
prevăzute de art. 81 TCE/ 101 TUE, respectiv art. 5 Legea concurenţei, analizate mai sus, altele
specifice conduitei unilaterale a unui agent economic dominant. În plus, art. 102 (fost 82) TUE
impune şi condiţia afectării comerţului între statele membre.
Poziția dominantă este definită ca fiind puterea economică deţinută de o firmă, îi permite
acesteia să obstrucţioneze concurenţa de pe piaţa în cauză. Cu alte cuvinte, poziţia dominantă
pe piaţă permite unei firme să influenţeze în mod covârşitor condiţiile în care se manifestă
concurenţa.
Poziţia dominantă se defineşte în raport de capacitatea firmei de a afecta concurenţa şi de a
acţiona independent de reacţia concurenţilor de pe piaţă şi a consumatorilor. A se vedea
Glosarul de termeni folosiți în Politica de concurență a Uniunii Europene.(manual Dreptul
concurenței, Păun Roxana-Daniela, Ec Fundației România de Mâine, București, 2013)
Piaţa relevantă se poate defini pornind de la trei principali determinanţi: piaţa produsului, piaţa
geografică şi piaţa temporală.
Piaţa temporală vizează schimbărilor structurale suferite în timp de către de o piaţă cum ar fi:
volatilitatea anumitor pieţe generată fie de factorii de mediu, fie de modificările survenite în
preferinţele consumatorilor.
Piața relevantă este esenţială pentru stabilirea unui abuz de poziţie dominantă, deoarece poziţia
dominantă se determină întotdeauna prin raportarea la un segment de piaţă, circumscris de
piaţa produsului şi piaţa geografică. ( cap. 9, manual Dreptul concurenței, Păun Roxana-
Daniela, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013)
Abuzul de poziție dominantă poate consta în:
impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor
condiţii comerciale inechitabile;ϖ
limitarea producţiei, distribuţiei sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;ϖ
aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la tranzacţii echivalente,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;ϖ
condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteϖneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte.
Poziția dominantă este definită ca fiind puterea economică deţinută de o firmă, îi permite
acesteia să obstrucţioneze concurenţa de pe piaţa în cauză. Cu alte cuvinte, poziţia dominantă
pe piaţă permite unei firme să influenţeze în mod covârşitor condiţiile în care se manifestă
concurenţa.
Poziţia dominantă se defineşte în raport de capacitatea firmei de a afecta concurenţa şi de a

acţiona independent de reacţia concurenţilor de pe piaţă şi a consumatorilor.
Abuzul de poziție dominantă:
În situaţia în care un agent economic, (sau un grup de agenţi economici), deţine o poziţie
dominantă pe piaţă, efectele anticoncurenţiale determinate de comportamentul acestuia sunt
foarte probabile, Condiţia afectării comerţului între statele membre este un element esențial al
abuzului de poziție dominantă.
Practicile anticoncurențiale cunoscute: Dumping, Acorduri de exclusivitate, Fixarea prețurilor ,
Refuzul de a face , Divizarea teritorii, Preturi limita, Vânzarea legată, Prețul de întreținere
revânzare , Absorbția unui concurent sau de tehnologie concurentă, Subvenții de la guvern,
Regulamentele care introduc restricții, Protecționism, Tarife și cotelor, Abuzul de Brevete,
Gestionarea drepturilor digitale
Concentrarea economică,
noțiune, sediul materiei,
cartel, noțiune
sinteza
1
Concentrarea economică-
sediul materiei şi definiţie
 Sediul materiei şi definiţie- art. 10 din legea
21/1996 legea concurenţei:
 „Concentrarea economică se realizează prin orice act
juridic, indiferent de forma acestuia şi care, fie
operează transferul proprietăţii sau al folosinţei
asupra totalităţii ori a unei părţi a bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor unui agent economic, fie are
ca obiect sau ca efect să permită unui agent
economic ori unei grupări de agenţi economici de a
exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă
asupra unui alt agent economic sau mai multor alţi
agenţi economici.”
2
O operaţiune de concentrare
economică are loc atunci când
 a) doi sau mai mulţi agenţi economici,
anterior independenţi, fuzionează;
 b) una sau mai multe persoane care deţin
deja controlul cel puţin asupra unui agent
economic ori unul sau mai mulţi agenţi
economici dobândesc, direct sau indirect,
controlul asupra unuia sau mai multor alţi
agenţi economici ori asupra unor părţi ale
acestora, fie prin luare de participare la
capital, fie prin cumpărare de elemente de
activ, prin contract sau prin alte mijloace.”
3
Concentrarile economice
 “Sunt interzise concentrările
economice care, având ca efect
crearea sau consolidarea unei
poziţii dominante, conduc sau ar
putea conduce la restrângerea,
înlăturarea sau denaturarea
semnificativă a concurenţei pe piaţa
românească sau pe o parte a acesteia.”,
conform art. 12.
4
Legea 21/1996
 “Prevederile capitolului 10 din legea 21/1996
nu se aplică operaţiunilor de concentrare
economică, atunci când cifra de afaceri
cumulată a agenţilor economici implicaţi nu
depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000
euro şi nu există cel puţin 2 agenţi economici
implicaţi în operaţiune care să realizeze pe
teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de
afaceri mai mare decât echivalentul în lei a
4.000.000 euro
5
Legea 21/1996
 (Echivalentul în lei se calculează la
cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României, valabil pentru
ultima zi a exerciţiului financiar din anul
anterior operaţiunii.)”- art. 14
6
Nu constituie o operaţiune de
concentrare economică (art 11)
 a) controlul este dobândit şi exercitat
de către un lichidator desemnat prin
hotărâre judecătorească sau de către o
altă persoană mandatată de autoritatea
publică pentru îndeplinirea unei
proceduri de încetare de plăţi,
redresare, concordat, lichidare judiciară,
urmărire silită sau altă procedură
similară;
7
 b) băncile şi alte instituţii de credit, instituţiile
financiare şi societăţile financiare, societăţile
de servicii de investiţii financiare sau
societăţile de asigurare şi reasigurare, a căror
activitate normală include tranzacţii şi
negocieri de titluri pe cont propriu sau pe
contul terţilor, deţin, cu titlu temporar,
participări de capital la un agent economic pe
care le-au dobândit în vederea revânzării lor,
8
 cât timp ele nu exercită drepturile de vot
aferente acestor participări astfel încât să
determine comportamentul concurenţial al
respectivului agent economic ori le exercită
numai în vederea revânzării acestei participări,
cu condiţia ca revânzarea respectivei participări
să intervină în termen de un an calculat de la
data dobândirii; la cerere, Consiliul Concurenţei
poate proroga termenul, dacă solicitantul
dovedeşte că revânzarea participării dobândite
nu a fost rezonabil posibilă în termenul fixat;
9
 c) controlul este dobândit de persoanele sau agenţii
economici menţionaţi în lege, cu condiţia ca
drepturile de vot aferente participării deţinute să nu
fie exercitate, mai ales la numirea de membri în
organele de administrare, conducere executivă,
supraveghere şi control ale agentului economic la
care deţin participarea, decât în scopul salvgardării
valorii integrale a acestei investiţii, fără a determina
direct sau indirect comportamentul concurenţial al
agentului economic controlat;
10
 d) agenţii economici, inclusiv cei care

fac parte din grupuri economice,
realizează operaţiuni de restructurare
sau reorganizare a propriilor activităţi.
11
Operaţiunile de concentrare
economică - criterii, conform art. 13:
 a) necesitatea de a menţine şi de a dezvolta

concurenţa pe piaţa românească, ţinând
seama de structura tuturor pieţelor în cauză
şi de concurenţa existentă sau potenţială
dintre agenţii economici situaţi în România
sau în străinătate;
 b) cota de piaţă deţinută de către agenţii
economici în cauză, puterea lor economică şi
financiară;
12
economică - criterii, conform art. 13:
 c) alternativele disponibile pentru furnizori şi

utilizatori, accesul lor la pieţe şi la surse de
aprovizionare, precum şi orice bariere
instituite prin acte normative sau de altă
natură la intrarea pe piaţă;
 d) tendinţa cererii şi a ofertei pentru bunurile
şi serviciile în cauză;
 e) măsura în care sunt afectate interesele
beneficiarilor sau ale consumatorilor;
13
economică - criterii, conform art. 13
 f) contribuţia la progresul tehnic şi

economic.
 Concentrările economice care depăşesc
pragurile prevăzute la art. 14 sunt
supuse controlului şi trebuie notificate
Consiliului Concurenţei
14
Concentrarea/fuzionarea
(economică) este definită și în legislația
europeană antitrust
 o operațiune de concentrare se realizează
atunci când două sau mai multe întreprinderi,
independente anterior, fuzionează, atunci
când o întreprindere achiziționează controlul
unei alte întreprinderi sau atunci când o
întreprindere comună realizează, într-o
manieră durabilă, toate funcțiile unei entități
economice autonome (full function joint
venture/entreprise commune de plaine
exercice
15
Procedura de control al
operatiunilor de concentrare
 În dreptul european, procedura de
control al operațiunilor de concentrare
este definită de Regulamentul privind
concentrările (modificat o dată) și de
Regulamentul de aplicare.
Regulamentul privind concentrările îi
conferă Comisiei competență exclusivă
de a evalua operațiunile de concentrare
de dimensiune europeană.
16
 Operațiunile de concentrare care ating
pragurile cifrei de afaceri definite de
Regulamentul privind concentrările
trebuie să-i fie notificate Comisiei, în
termen de o săptămână de la încheierea
înțelegerii, de la publicarea ofertei de
cumpărare sau de schimb, ori de la
achiziționarea unei participații de
control.
17
 Aceste operațiuni de concentrare nu pot
fi puse în aplicare înainte de a fi luat
Comisia o decizie de autorizare. În cazul
încălcării acestor obligații, Comisia
poate aplica amenzi întreprinderilor în
cauză. Cu începere de la data notificării,
Comisia dispune, în general, de un
termen de o lună, pentru a proceda la o
evaluare inițială a operațiunii notificate.
18
 Dacă are îndoieli serioase asupra
compatibilității unei operațiuni de concentrare
cu piața comună, întreprinde o ancheta mai
aprofundată, denumită „de fază secundă”,
pentru care îi este acordat un termen
suplimentar de 4 luni. Dacă, în acest termen,
Comisia nu emite o decizie, operațiunea este
considerată ca fiind autorizată.
19
Concentrarea de salvare
 Fuziune de salvare) este o noțiune
denumită și „apărarea întreprinderii aflate în
mare dificultate”, care permite Comisiei să
autorizeze o operațiune de concentrare, chiar
dacă aceasta conduce la crearea sau întărirea
unei poziții dominante, cu condiția să nu
existe nici o legatură de cauzalitate între
operațiunea de concentrare și poziția
dominantă, adică operațiunea de concentrare
să nu antreneze deteriorarea structurii
concurențiale a pieței.
20
criterii pentru aplicarea conceptului
de „concentrare de salvare”:
 (1) întreprinderea de achizitionat trebuie să fie
„falimentară” (adică, ea ar dispărea oricum de pe
piață);
 (2) nu există un alt cumpărător care să poată
propune o soluție mai puțin dăunătoare pentru
concurență;
 (3) întreprinderea achizitoare ar prelua, oricare
ar fi aceasta, cota de piață a întreprinderii
achiziționate, ori activele sale ar dispărea
inevitabil de pe piață, dacă n-ar fi preluată de o
altă întreprindere. Până în prezent, noțiunea de
„concentrare de salvare” a fost aplicată rar.
21
Concluzii
 Prin Lege se prevede şi posibilitatea
acordării de exceptări individuale sau în
bloc a unor practici comerciale
restrictive prin compararea avantajelor
aduse interesului general şi a
 dezavantajelor pe care le pot cauza
astfel de practici
22
Concluzii
 Deţinerea unei poziţii dominante pe
piaţa românească nu este interzisă.
Agenţii economici intră sub incidenţa
legii în măsura în care abuzează de
poziţia lor dominantă prin recurgerea la
fapte anticoncurenţiale care afectează
comerţul sau prejudiciază consumatorii.
23
Concluzii
 Concentrările economice realizate prin acte
juridice prin care se realizează transferul
proprietăţii sau al folosinţei asupra bunurilor,
drepturilor şi obligatiilor unui agent economic
prin fuziune sau prin dobândirea direct sau
indirect a controlului asupra unuia sau mai
multor agenţi economici, sunt interzise dacă
crează sau întăresc o poziţie dominantă care prin
exploatarea de o maniera abuzivă conduce sau
ar putea conduce la restrângerea sau
denaturarea semnificativă a concurenţei.
24
Reglementări naționale privind
 Concentrările economice pot fi admise dacă în
urma analizei realizate pe baza criteriilor stabilite
prin Lege şi prin regulamentul specific se
apreciază că sunt compatibile cu un climat
concurenţial normal, iar agenţii economici
implicaţi dovedesc că sunt îndeplinite cumulativ o
serie de condiţii vizând creşterea eficienţei
economice şi a competitivităţii la export,
asigurarea de avantaje pentru consumatori prin
preţuri reale mai reduse.
25
 Legea Concurenţei prevede sancţiuni
care au ca scop descurajarea recurgerii
la practici anticoncurenţiale de către
actorii de pe piaţă
26
 Noul Regulament privind autorizarea
concentrărilor economice (MO nr. 91
bis/9.08.2002), care a intrat în vigoare
la data publicării, s-a avut în vedere atât
preluarea acquis-ului în materie de
concentrări cât şi valorificarea experienţei
acumulate de Consiliul Concurenţei după 5
ani de control al concentrărilor economice.
27
Regulamentul cuprinde
precizări
 menite să clarifice atât obligaţiile
Consiliului Concurenţei cât şi pe cele care
revin părţilor implicate într-o operaţiune de
concentrare economică:
 termenul în care o operaţiune de
concentrare economică trebuie să fie
notificată Consiliului Concurenţei, fiind
precizat momentul din care începe să
curgă termenul de notificare.
28
Notificarea
 Notificarea trebuie depusă la Consiliul
Concurenţei în termen de 30 de zile de
la data semnării actului juridic în baza
căruia se realizează concentrarea, iar în
terment de 7 zile, părţile mplicate au
obligaţia să informeze Consiliul
Concurenţei cu privire la operaţiunea
care urmează să fie notificată.
29
Regulament privind autorizarea
concentrărilor economice
 - procedura care trebuie urmată pentru
obţinerea permisiunii de prezentare a unei
notificări în forma simplificată.
 - termenul în care Consiliul Concurenţei
poate solicita completarea unei notificări
incomplete, respectiv 20 de zile de la data
înregistrării notificării;
30
Regulament privind autorizarea
concentrărilor economice
 sunt enumerate, exemplificativ, măsurile
ireversibile care nu pot fi luate de către
părţile implicate într-o operaţiune de
concentrare economică înainte de obţinerea
autorizării Consiliului Concurenţei.
31
Curs 11. Ajutorul de stat, definţie, sediul materiei în dreptul intern şi
dreptul european
Pentru ca relaţiile de concurenţă între firme să nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea
să nu se înţeleagă între ele, să nu abuzeze de poziţia lor dominantă sau să fie implicate într-un
proces de concentrare care poate deveni primejdios. Este necesar şi ca relaţii de concurenţă să
nu fie alterate, deformate de existenţa ajutoarelor de stat sau de persistenţa anumitor
monopoluri în favoarea întreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate.
Tratatul CE a consacrat trei articole ajutorului de stat, Comisia, susţinută de Curtea de Justiţie,
analizând în detaliu ce se întâmplă din punct de vedere al concurenței în situația ajutorului de
stat.
Ajutorul de stat:
Articolul 107 (1), versiunea consolidată a TUE (Lisabona), fost 87(1) din Tratatul CE stabileşte
criteriile ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru a ne afla în prezenţa unei măsuri de natura
ajutorului de stat, care denaturează sau amenință se denatureze concurența, şi anume:
- favorizează anumite întreprinderi sau producţia anumitor bunuri,
-este acordat de stat sau din resurse de stat,
- distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa,
- afectează comerţul între Statele Membre
Ajutorul de stat în legislația europeană.
Controlul intervenţiilor publice care pot deforma concurenţa între firme.
Pentru ca relaţiile de concurenţă între firme să nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea
să nu se înţeleagă între ele, să nu abuzeze de poziţia lor dominantă sau să fie implicate într-un
proces de concentrare care poate deveni primejdios. Este necesar şi ca relaţii de concurenţă să
nu fie alterate, deformate de existenţa ajutoarelor de stat sau de persistenţa anumitor
monopoluri în favoarea întreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate.
Tratatul CE a consacrat trei articole ajutorului de stat, Comisia, susţinută de Curtea de Justiţie,
analizând în detaliu ce se întâmplă din punct de vedere al concurenței în situația ajutorului de
stat.
Articolele de la 107- 109 TUE versiunea consolidata, (foste 87 la 89, și fostele Art.92-94) din
Tratatul CE reglementează ajutorul de stat. Astfel, Articolul 107 ( fost 87și (fost 92), în cadrul
primului paragraf, precizează: „cu excepţia derogărilor prevăzute prin prezentul tratat, sunt
incompatibile cu Piaţa Comună, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul
resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în care afectează schimburile între
ţările membre, denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa, favorizând anumite
întreprinderi sau activităţi.” Dispoziţia vizează în egală măsură întreprinderile publice şi private,
fără a face distincție.
Deoarece interzicerea absolută a ajutoarelor ar fi imposibilă, paragraful al doilea al Art.87
menţionează trei situaţii în care ajutoarele acordate sunt compatibile cu reglementările pieţei
comune, respectiv:
1) ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garanţia nediscriminării
legate de originea produselor în cauză;
2) ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamităţi naturale sau evenimente
excepţionale;
3) ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea ţării (după reunificarea
acesteia).
De asemenea, al treilea paragraf menţionează situaţiile în care ajutoarele pot fi considerate
compatibile cu Piaţa Comună:
ajutoare destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor sau unde nivelul de viaţă
este anormal de scăzut sau care se confruntă cu un şomaj ridicat.ϖ
ajutoare destinate să promoveze realizarea unui proiect important, de interes european comun
sau să remedieze grave perturbări ale economiei într-un stat membru;ϖ
ajutoare destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau anumitor regiuni economice,
atunci când nu alterează condiţiile comerciale şi de concurenţă în Comunitate;ϖ
ajutoare destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, atunci când nuϖ
alterează condiţiile comerciale şi de concurenţă în Comunitate;
„alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului” (decise cu o majoritate calificată,
pe baza propunerii Comisiei).ϖ
În timp, acţiunile Comisiei au fost stânjenite de faptul că statele membre erau înclinate să
ascundă ajutoarele acordate firmelor proprii. În faţa tendinţei de multiplicare a acestor ajutoare,
Comisia a publicat, în 1980 (JOCE, n.C252, 30 sept.1980) un apel către statele membre
conform căruia: toate proiectele statelor membre, care tind să instituie sau să modifice
ajutoarele trebuie notificate înainte de realizarea lor; de altfel, în cazul deschiderii procedurii, ea
are un efect suspensif şi ajutorul nu mai poate fi acordat, cel puţin, până la aprobarea sa de
către Comisie. Ajutoarele acordate ilegal au continuat să prolifereze, de aceea, Comisia, într-o
comunicare publicată în 1983 (JOCE, n.C 318, 24 nov.1983) s-a adresat firmelor, informându-le
că „toţi beneficiarii de ajutoare acordate ilegal, respectiv fără o decizie definitivă a Comisiei
privind compatibilitatea acestora, pot fi obligaţi să restituie ajutorul” (au existat numeroase
cazuri concrete de cereri de restituire a ajutorului).
Ce este ajutorul de minimis?
Ajutorul de minimis reprezintă o măsură de sprijin acordată unei întreprinderi, indiferent de
mărimea acesteia, care nu depăşeşte 200.000 Eur pe o perioadă de trei ani fiscali (100.000 Eur
pentru orice întreprindere care activează în sectorul transporturilor). In vederea cumulării, la
calculul pragului se are în vedere doar ajutorul acordat în baza Regulamentului de minimis în
ultimii doi ani fiscali şi în anul fiscal în curs.
Ajutorul de minimis reprezintă un prag valoric, adică o valoare totală, mai degrabă decât un
prag procentual al costurilor proiectului. Acesta poate fi acordat de orice instituţie publică. Prin
urmare, în scopul organizării administrative, este esenţial ca furnizorul de ajutor să solicite
potenţialului beneficiar să declare orice formă de ajutor de minimis primită, din orice sursă, în
ultimii trei ani. Trebuie asigurată respectarea pragului şi alte condiţii, cât şi păstrarea
documentelor pe o perioadă de zece ani, dar nu trebuie furnizată fişa de informare necesară
pentru exceptările în bloc.
Inainte de a acorda ajutor de minimis, furnizorul trebuie să respecte toate cerinţele
administrative din Regulament, inclusiv să se asigure că regula de cumul este respectată şi să
aibă organizat un sistem de monitorizare.
Ajutorul de minimis nu poate fi acordat întreprinderilor care efectuează transport rutier de
mărfuri pentru achiziţia de vehicule pentru transport rutier de mărfuri, sau firmelor din sectorul
agricol (cu excepţia procesării şi comercializării de produse agricole) sau pentru activităţi direct
legate de export.
Proiectul de schemă privind acordarea de ajutoare de minimis prevede acordarea de ajutoare
tuturor agenţilor economici, din toate domeniile de activitate, cu excepţia:
- sectorului transporturilor rutiere;
- activităţile legate de produse din pescuit şi acvacultură;
- activităţile legate de producţia primară a produselor agricole;
- ajutoarelor de stat pentru export, care privesc ajutoarele legate de cantitatea exportată, de
organizarea reţelei de distribuţie sau privind alte cheltuieli curente legate de activitatea de
export;
- ajutoarelor de stat care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul produselor
de import;
- sectorului carbonifer;
- sectorului siderurgic.
Agenţii economici care beneficiază de “ajutorul de minimis” nu trebuie să fi primit, pe o perioada
de trei ani fiscali, ajutoare de minimis care depăşesc plafonul de 200.000 euro.
Ajutoarele de minimis nu sunt supuse procedurii de notificare către Comisia Europeană.
Ministerul Finanţelor Publice va furniza, însă, la solicitarea scrisă a Comisiei Europene, în
termen de 20 de zile sau la termenul stabilit în solicitare, toate datele pe care Comisia
Europeană le consideră necesare pentru a aprecia dacă au fost respectate condiţiile impuse.
Conceptul de ajutor de stat în interpretarea Comisiei Europene și Curții de Justiție :
Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie şi de Curtea de Justiţie într-un sens
foarte larg, astfel încât el include orice ajutor public, acordat de către autorităţile centrale,
precum şi ajutoarele acordate de autorităţile locale sau regionale. Mai mult, ajutorul poate
proveni chiar de la organisme private sau alte organisme asupra cărora statul, o instituţie
publică, o autoritate locală sau regională exercită o influenţă puternică, direct sau indirect.
Forma sub care este acordat ajutorul (reduceri fiscale, garanţii la împrumuturi, livrari de bunuri
sau servicii în condiţii preferenţiale, injecţii de capital în condiţii discriminatorii în raport cu
investiţiile private) sau motivul acordării nu sunt relevante. Ceea ce contează în cazul
ajutoarelor de stat sunt efectele generate de acestea asupra concurenţei de pe piaţă.
În interpretarea Comisiei şi a instanţelor comunitare (europene), există patru condiţii cumulative
în care o măsură sau tranzacţie economică în care este implicat statul poate fi considerată ca
implicând ajutor de stat. Aceste condiţii sunt:
măsura să implice utilizarea resurselor statului;ϖ
măsura să confere un avantaj firmei/firmelor beneficiare;ϖ
măsura să fie selectivă;ϖ
măsura să distorsioneze sau să ameninţe cu distorsionarea concurenţei la nivel
transfrontalier.ϖ
- Ajutorul de stat a avut o evoluție legislativă diferită în România, înainte de aderarea României
la UE, aspecte legate de negocierea capitolul nr 6 ”Concurența” și reglementările post aderare,
în calitate României de stat membru.
Concluzii privind reglementările privind ajutorul de stat în legislația națională:
Regulamentele vizează în mod deosebit acele direcţii de ajutor de stat – ajutor regional şi
orizontal, care se axează în special pe aspecte de importanţă majoră pentru industria din
România (ajutorul regional, ajutorul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi ajutorul de
salvare şi restructurare pentru agenţii economici aflaţi în dificultate).
Regulamentele transpun în legislaţia românească reglementările comunitare orizontale cât şi
regulile materiale referitoare la eligibilitate, intensitate, echivalentul net al ajutorului de stat.
Referitor la reglementările comunitare privind exceptările în bloc, la recomandarea Comisiei
Europene, în România vor continua să fie notificate Consiliului Concurenţei ajutoarele de stat
care în Uniunea Europeană fac obiectul reglementărilor privind exceptările în bloc. Excepţie de
la acest principiu fac numai ajutoarele care întrunesc condiţiile prevăzute în “Regulamentul
privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare”.
Ajutorul de minimis reprezintă un prag valoric, adică o valoare totală, mai degrabă decât un
prag procentual al costurilor proiectului. Acesta poate fi acordat de orice instituţie publică. Este
esenţial ca furnizorul de ajutor să solicite potenţialului beneficiar să declare orice formă de
ajutor de minimis primită, din orice sursă, în ultimii trei ani. Trebuie asigurată respectarea
pragului şi alte condiţii, cât şi păstrarea documentelor pe o perioadă de zece ani, dar nu trebuie
furnizată fişa de informare necesară pentru exceptările în bloc.
Curs 12. Protecţia consumatorului, noţiune, sediul materiei,
reglementări nationale si europene
Sediul materiei şi definiţie: OG nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, republicată, M. Of.
nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte protecţia
consumatorilor, în art. 1, astfel: „Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în
calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi
servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi
asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive,
participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de
consumatori.”
Noţiunea de protecţie a consumatorului include protecţia vieţii, a sănătăţii şi a securităţii
consumatorilor; protecţia intereselor economice ale consumatorilor şi protecţia juridică. Este
reglementată atât la nivel național cât și la nivel european.
„Consumatorul este reprezentat de orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite
în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de
producţie, artizanale ori liberale;”
Noţiunea de protecţie a consumatorilor- sediul materiei şi definiţie

Sediul materiei şi definiţie: OG nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, republicată, M. Of.
nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte protecţia
consumatorilor.
Noţiunea de consumator este definită, astfel: „consumator - orice persoană fizică sau grup de
persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale
comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;”
Mai mult, legea interzice expres producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate
sau contrafăcute, aceast act normativ aplicându-se şi în cazul: „comercializării produselor noi,
folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care
se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a
fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta,
conform Conform art. 1 alin 2. al OG nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor, republicată,
M. Of. nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Clarificări terminologice:
Aceeași lege, nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți
și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește termenii și
noțiunile utilizate în art. 2,4, 6,7 astfel:
1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în
asociații, care, în temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează în
scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
(2) Prin comerciant se întelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul
unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale
comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care
acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Protecția consumatorului împotriva clauzelor contractuale considerate abuzive.
Definiția clauzei contractuale considerată abuzivă:
Clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul este considerată abuzivă
dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul
consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile
și obligațiile părților.
Clauza contractuala este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta
a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi
contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți
pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii
acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al
contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu
produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt
exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Efectele clauzelor contractuale abuzive:
Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor
abilitate prin lege nu produc efecte asupra consumatorului, iar contractul se derulează în
continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate
continua. (art. 6)
Dacă contractul nu mai poate produce efecte după înlăturarea clauzelor considerate abuzive,
consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și
daune-interese. (art. 7)
Controlul respectării dispozițiilor legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între comercianți și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit
competențelor.
Art. 14 trimite consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor
prezentei legi la organelor judecatorești conform prevederilor Codului civil și ale Codului de
procedură civilă.
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv
întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare
își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată
acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă,
dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze
cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au
libertatea de a rezilia imediat contractul.
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv
întemeiat care să fie precizat în contract
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut
posibilitatea reală să ia cunostința la data semnării contractului;
c) obligă consumatorul să își îndeplinească obligațiile contractuale, chiar și în situațiile în care
comerciantul nu și le-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă
determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada limită la care acesta putea sa
își exprime opțiunea a fost insuficientă;
e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele
privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de
livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
f) dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor și serviciilor
furnizate cu prevederile contractuale;
g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;
h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care
comerciantul nu își îndeplinește obligațiile contractuale;
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii
obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;
j) restrâng sau interzic dreptul consumatorului de a rezilia contractul, în cazurile în care:
comerciantul a modificat unilateral clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care
urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui
serviciu;ϖ
comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;ϖ
j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral
contractul, în cazurile în care:
comerciantul a modificat unilateral clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care
urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui
serviciu (prevăzute la lit e);ϖ
comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;ϖ
comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în
cazul denunțării unilaterale;ϖ
k) exclud sau limitează răspunderea legală a comerciantului în cazul vătămării sau decesului
consumatorului, ca rezultat al unei acțiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea
produselor și serviciilor;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acțiune legală sau de a exercita un alt
remediu legal, solicitându-i în același timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricții în administrarea probelor evidente de
care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte
părți din contract;
n) dau dreptul comerciantului să transfere obligațiile contractuale unei terțe persoane agent,
mandatar, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer servește la reducerea garanțiilor
sau a altor răspunderi față de consumator;
o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către comerciant cu o creanță pe care el ar
avea-o asupra comerciantului;
p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de
produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să
acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare
în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului.
Prevederile literei p) nu se opun clauzelor de indexare a prețurilor, atât timp cât sunt legale, cu
condiția ca metoda prin care prețurile variază să fie descrisă explicit;
r) permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării
sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în
sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant;
s) dau dreptul comerciantului să anuleze contractul unilateral, fără să prevadă același drept și
pentru consumator;
t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără
o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate.
Dispozitiile alin. (1) lit. a), p) si t) nu sunt aplicabile în cazul:
a) tranzacțiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare și altor produse sau servicii, în cazul
în care prețul este legat de fluctuațiile cotației bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate
de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla;
b) contractelor pentru cumpărarea sau vânzarea de devize, cecuri de călătorie, ordine de plată
internaționale emise în devize sau alte instrumente de plată internaționale.
Drepturile consumatorilor în situația contractelor cu clauzele considerate abuzive, conform legii
nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori
a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în
contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în
vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a
preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie;
c) de a fi exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi de
achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu au fost
stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor;
d) de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund
clauzelor contractuale;
e) de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată durata medie de utilizare a
produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori
convenită de părţi;
f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în
prealabil; majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a altor
eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă numai cu acordul scris al consumatorului;
g) de a sesiza asociaţiile de consumatori şi organele administraţiei publice asupra încălcării
drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri referitoare
la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;
h) de a fi notificaţi în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale
referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror altor costuri, cu cel
puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori;
i) de a fi notificaţi cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungeşte în mod automat
pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării în scris de către
consumator a unei opţiuni de prelungire a valabilităţii acestuia.
În această unitate sunt prezentate noțiuni privind definiția consumatorului, clauzei contractuale
considerată abuzivă, protecția consumatorului împotriva clauzelor contractuale considerate
abuzive în temeiul legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianți și consumatori, dar și drepturilor consumatorilor în situația contractelor cu clauzele
considerate abuzive.
Negocierea directă cu consumatorul a anumitor aspecte ale clauzelor contractuale sau numai a
uneia dintre clauze nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului,
dacă o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de
comerciant. Dacă un comerciant pretinde ca o clauză standard preformulată a fost negociată
direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Curs 13. Drepturile si obligatiile consumatorului si operatorilor
economici
Teoria economică subliniază rolul fundamental pe care îl are siguranţa şi încrederea pentru
creşterea şi buna funcţionare a economiei de piaţă, care este înţeleasă ca un ansamblu de
reguli şi proceduri necesare pentru a permite o producţie şi un schimb eficient al resurselor într-
o societate modernă şi democratică.
Din perspectivă socială, încrederea şi siguranţa operatorilor economici naţionali şi internaţionali,
se bazează numai pe convingerea că există un complex de reguli ale jocului, garantate şi
controlate de instituţiile publice, care astfel, direcţionează în sensul dorit atitudinile şi
comportamentele, şi în acelaşi timp rezolvă conflictele de interese şi sancţionează
comportamentele necinstite.
În tot acest context, consumatorul național sau european este cel care modifică atitudinea
operatorilor economici, dar și cel care este afectat direct de comportamentul operatorilor
economici.
Cunoașterea drepturilor și obligațiilor părților implicate în raportul juridic de concurență prezintă

o mare importanță. Astfel, atât consumatorul cât și operatorii economici vor acționa în
cunoștință de cauză atunci când un drept / obligație este încălcat / încalcată de oricare dintre
părțile implicate.
În acest sens legislația în vigoare reglementează atât drepturile cât și obligațiilor acestor părți.
În Codul consumului, Legea nr. 296/2004 în capitolul II sunt reglementate obligațiile operatorilor
economici, în capitolul III, drepturile consumatorilor, iar în capitolul V ”Cadrul general al
securității produselor”, tot din perspectiva sporirii protecției consumatorilor.
Drepturile fundamentale ale consumatorului sunt reglementate și de OG 21/1992 privind
protectia consumatorilor, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în art. 3 astfel:
Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:
a) de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu
care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori sale afecteze drepturile și
interesele legitime;
b) de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și
serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiți pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor
și serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;
13.2. Obligaţiile operatorilor economici sunt reglementate în art. 8:
- obligația de pune pe piață numai produse sau servicii, care corespund caracteristicilor
prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu
folosească practici comerciale abuzive.
- obligația de indicare a prețului de vânzare/tariful practicat și prețului pe unitatea de măsură,
conform reglementărilor în vigoare, pentru operatorul economic care, în rețeaua de distribuție,
oferă spre vânzare produse/servicii - art. 64
- obligația de a demonstra consumatorului, la cererea acestuia, cu ocazia cumpărării, modul de
utilizare și funcționare a produselor ce urmează a fi vândute, după caz- art. 59
Operatorii comerciali au obligația să comercializeze alimente care:
a) sunt însoțite de documente care le atestă originea, proveniența și securitatea, după caz;
b) sunt manipulate și comercializate în condiții corespunzătoare de igienă, care nu pun în
pericol viața și sănătatea consumatorilor și care respectă normele sanitare în vigoare;
c) nu afecteaza viața și sănătatea consumatorilor.
13.2.1. Obligațiile producătorilor - art. 23:
- să răspundă pentru prejudiciul actual și cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum și
pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acțiune sau o omisiune a unei
terțe persoane;
- să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea
să fie testate şi/sau certificate;
- să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;
- să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă şi/sau de la consumatori produsele la
care organele abilitate ori specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor
prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea, securitatea ori interesul
economic al consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot
elimina neconformităţile respective;
- să asigure, atât pe durata de fabricaţie, cât şi după scoaterea din programul de fabricaţie,
pentru perioada cel puţin egală cu durata medie de utilizare, calculată de la data vânzării
ultimelor produse, direct sau prin terţi abilitaţi, piesele de schimb aferente şi service-ul necesar
produselor de folosinţă îndelungată;
- să folosească în activitatea de producţie şi depozitare spaţii corespunzătoare;
13.2.2. Obligațiile distribuitorilor- art 24:
- să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile
prescrise sau declarate;
- să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau consideră că pot fi periculoase;
- să anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul despre existenţa
pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că este periculos;
- să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu
îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul mijloc prin
care se pot elimina neconformităţile respective;
- să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător, precum și condițiile igienico-sanitare pe
timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor, conform normelor în
vigoare;
13.2.3. Obligațiile prestatorilor de servicii- art. 25:
- să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz,
dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate, şi să anunţe
imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos;
- să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor
ori interesele economice ale acestora;
- să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;
- să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiţii igienice, condiţiile stabilite de
producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii;
- să răspundă pentru prejudiciul actual și cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat.
Alte obligații ale operatorilor economici sunt prevăzute în art. 26 și se aplică persoanelor fizice
sau juridice care pot avea calitatea de operator economic.:
obligația de a comercializa sau oferi, cu titlu gratuit, numai produse sigure, aflate în cadrul
termenului de valabilitate și care nu prezintă riscuri pentru viața, sănătatea și/sau securitatea
consumatorilor;ϖ
obligația de a nu comercializa, în spații în care nu pot fi asigurate condițiile de păstrare cerute
de producător pentru a se preveni perisabilitatea accelerată, produse alimentare preambalate
sau ambalate;ϖ
obligația de a nu comercializa, în alte condiții decât cele cerute de legislația în vigoare, produse
nealimentare noi, folosite sau recondiționate, fără a putea fi, acolo unde este cazul, probate,
verificate sau asigurate condițiile de păstrare cerute de producător, pentru a se asigura
menținerea caracteristicilor inițiale ale produselor;ϖ
obligația de a nu importa, în vederea distribuției cu titlu oneros sau gratuit, produse
periculoase, expirate sau care pot afecta viața, sănătatea și/sau securitatea consumatorilor prin
utilizarea acestora.ϖ
Toate aceste reglementări vin în sprijinul consumatorului, care trebuie educat și informat cu
privire la drepturile și obligațiile pe care le are în raporturile pe care acesta le stabilește în
procesul de achiziție a mărfurilor, bunurilor și serviciilor, cu producătorii, distribuitorii, prestatorii
de servicii, comercianții, într-o piață unică europeană dinamică
Drepturile și obligațiile operatorilor economici și ale consumatorilor trebuie cunoscute pentru a

putea fi aplicate, exercitate de către fiecare dintre părți. În acest sens ele sunt reglementate de
OG 21/1992 privind protectia consumatorilor (Drepturile fundamentale ale consumatorului),
republicat, cu modificările și completările ulterioare, și de Codul consumului, Legea nr.
296/2004, capitolul II Obligațiile operatorilor economici și capitolul III, Drepturile consumatorilor.
În plus, capitolul V reglementează și Cadrul general al securității produselor, tot din perspectiva
sporirii protecției consumatorilor.
Codul consumului, Legea nr. 296/2004 reglementează totodată și obligațiile distribuitorilor și
prestatorilor de servicii, cu scopul de a delimita clar drepturile , dar mai ales obligațiile părților
care operează pe piața unică, într-un mediu concurențial supravegheat de către instituțiile
abilitate, cu atribuții la nivel național și european.
Curs 14. Provocări si perspective privind concurenta în conditii de
criză economică
Competitivitatea produselor pe piața statelor membre ale Uniunii Europene a fost și rămâne o
problemă în atenția tuturor ”actorilor” implicați în buna funcționare a pieței unice. Orice alterare
a competitivității este rapid sancționată de către organele abilitate, care aplică reglementările în
materie și care au rolul gardianului pentru consumatorul european. Acest lucru este supus unor
presiuni în creștere, mai ales în condițiile unei crize economice ca aceasta pe care lumea o
traversează în ultimii ani. Astfel, toti ”actorii” de pe piață au fost obligați să-și revizuiască
comportamentul economic în afacerile proprii pentru a rezista. Cei care nu au fost capabili să se
adapteze presiunilor pieței și mediului concurențial au dispărut de pe piață, sau a părăsit unele
afaceri orientându-se spre altele.
I. Introducere
Competitivitatea produselor pe piața statelor membre ale Uniunii Europene a fost și
rămâne o problemă în atenția tuturor ”actorilor” implicați în buna funcționare a pieței
unice. Orice alterare a competitivității este rapid sancționată de către organele
abilitate, care aplică reglementările în materie și care au rolul gardianului pentru
consumatorul european. Acest lucru este supus unor presiuni în creștere, mai ales în
condițiile unei crize economice ca aceasta pe care lumea o traversează în ultimii ani.
Astfel, toti ”actorii” de pe piață au fost obligați să-și revizuiască comportamentul
economic în afacerile proprii pentru a rezista. Cei care nu au fost capabili să se
adapteze presiunilor pieței și mediului concurențial au dispărut de pe piață, sau a
părăsit unele afaceri orientându-se spre altele.
II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiective
- înţelegerea mediului de afaceri în situații de criză, supus presiunilor din toate
direcțiile
- cunoaşterea provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri, valorificând
propriile cunoștințe sau experiențe (ca și consumatori)
-întelegerea presiunilor care acționează pe piață în situații de criză economică
Competenţe
- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare
- deprinderea noilor cunoştinţe
- studenţii vor cunoaşte elementele specifice ale legislației în domeniul concurenței,
care trebuie să fie adaptată la provocările economico-sociale ale societății aflate în
criză/recesiune globalizată.
III. Cuvinte Cheie: concurență, criză economică, recesiune, mediu de afaceri
IV. Timpul estimat pentru studiul individual: 3 ore
V. Conţinutul dezvoltat al temei
Astfel, încă din 2005, reputați specialiști ai dreptului și relațiilor diplomatice

considerau o greșeală “abandanonarea piețelor tradiționale (mai ales cele din estul
continentului) și reorientarea exporturilor aproape exclusiv spre piețele statelor
membre ale Uniunii Europene ... care a creat mari dificultăți producătorilor din statele
asociate (anul 2005), deoarece piețele vest-europene erau suprasaturate cu
produsele proprii“. Multe produse căutate și apreciate pe piețele rusești nu au fost și
nu sunt cerute pe piețele europene. În relațiile comerciale și de afaceri cu state
membre ale Uniunii Europeneeste imperios necesar să fie promovate produse
competitive. Un produs competitiv trebuie să îndeplinească cumulativ minim două
cerințe: să aibă un nivel calitativ ridicat și să un preț atractiv, preferabil mai mic decât
produse similare ale concurenței.
Și de aici intervin dificultățile.... lipsa tehnologiilor performante și nu numai, crează
dificultăți de producere a mărfurilor la un raport calitate/preț competitiv. Statele
membre intrate în Uniunea Europeană în 2004 și 2007 sunt “mult mai deschise către
comerțul european” și “departe de a fi la fel de sofisticate” ca vechile state membre
“în privința utilizării barierelor comerciale netarifare”
“Statele membre au recurs și continuă să recurgă la bariere comerciale netarifare
pentru a-și proteja propria economie, aplicând cu succes și rigurozitate regula:
apărării și promovării interselor economice proprii. Abandonarea oricăror măsuri de
protecție a economiilor naționale a fost și continuă să fie o opțiune cu urmări grave
nu numai în planul relațiilor comerciale, ci și pentru evoluția economică generală a
acestor țări.
Din păcate, ceea ce părea un scenariu nu tocmai optimist în 2005, s-a confirmat în
anii următori inclusiv pentru România, prin scăderea exporturilor intracomunitare dar
și extracomunitare de produse finite și creșterea în schimb a exporturilor de materii
prime mai ales către Uniunea Europeană.
Caracterul global al actualei crize economice și financiare, a obligat noile state

membre la adoptare unui comportament prudent, deoarece, oricât de diferite ar fi din
punct de vedere al dimensiunii economice, au trăsătura comună de fi economii mici
și deschise, angajate într-un proces de recuperare a decalajelor economice. Această
caracteristică crează un „cerc virtuos”... mai degrabă decât „vicios” În perioadele de
creștere conomică generalizată, dar le face mult mai vulnerabile la șocuri exogene,
actuale criză reprezentând cel mai puternic asemenea șoc ce se putea întrevedea.
Economiile noilor state membre sunt foarte dependente de piețele de export
intracomunitare și tind să aibă piețe financiare îngustem ceea ce le face foarte
vulnerabile la o deteriorare a conjuncturii economice în Uniunea Europeană și /sau la
fluctuațiile de percepție ale investitorilor financiari internaționali. Aceste amenințări
potențiale sunt amplificate de faptul că statutul lor de state membre ale Uniunii
Europene nu le îngăduie să adopte măsuri protecționiste.
Aceste lucru ar fi considerat o nerespectarea a normelor europene în domeniul
concurenței pe piața unică, fiind sancționat ca atare.
Stabilirea standardelor de conduită prin normele de drept concurențial este ancorată
în principiile „capitalismului de piață liberă” așa cum este el numit de specialiști
europeni în domeniu. Astfel, politica concurențială europeană cuprinde politica
antitrust, controlul fuziunilor, și al ajutoarelor de stat, orientarea generală fiind către o
liberalizare a piețelor. Indubitabil, această liberalizarea a piețelor a fost, și din păcate
pentru România, încă este în avantajul piețelor mature ale statelor membre care au o
economie capitalistă de secole.
România și taote statele din vechiul bloc comunist au încă dificultăți în a concura și
performa pe piața unică europeană. De altfel, Stephen Wilks, de la Universitatea
Exeter, în articolul sau „Politica în domeniul concurenței. Către o constituție
economică?” consideră:
„ În capitalismul pieței libere, concurența este dinamica centrală a activității
antreprenoriale, precum și mijlocul de energizare a sistemului economic pentru a
furniza alocațiile sociale. Acele aspecte ale vieții economice care obstrucționează
concurența- monopolul, oligopolul, cartelurile, practicile restrictive, împărțirea
piețelor, subvențiile și protejarea unor sectoare sau firme din partea statului-
împiedică de asemenea generarea și distribuirea bogăției în mod eficient. Așa cum
Banca Centrală Europeană (BCE) garantează o monedă sănătoasă și un nivel
scăzut al inflației,[spune autorul], la fel normele europene privind concurența
garantează o piață liberă și eficiență economică, furnizând o „constituție economică”
a Europei„
Pe măsură ce criza s-a acutizat și generalizat, în anii care au urmat, 2009, 2010, au
apărut efecte directe asupra economiei reale. Astfel, grevele din Regatul Unit pentru
locurile de muncă dintr-un proiect de construcții la o rafinărie care au fost ocupate de
lucrători italieni și portughezi au generat modificări ale Directivei privind serviciile .
Directiva modificată s-a aplicat începând cu 2009, nu a creat o adevărată piață unică
pentru servicii, dar a creat condiții puțin mai liberale decât precedenta reglementare.
Ale încercări de distorsiune a mediului concurențial pot fi invocate și în cazul
politicienilor britanici, greci și spanioli, care au sugerat că băncile care au primit
fonduri publice ar trebui să acorde împrumuturi mai întâi firmelor și gospodăriilor
interne; președintele Franței, Nicolas Sorkozy a sugerat că ajutorul de stet pentru
contructorii de mașini francezi ar trebui acordat cu condiția ca producția să rămână
în Franța... și exemplele pot continua.
Totuși, provocările pieței unice au fost mai degrabă retorice decât reale, deși excepții
de seamă includ intervenția guvernului german în vânzarea mașinilor Opel. (The
Economist, 22 oct 2009).
Concurența și alte prevederi cu caracte economic conform Acordului European
institutind o Asociere între România, pe de o parte și Comunitățile Europene și
Statele membre, pe de altă parte
Cazurile de incompatibilitate cu buna funcţionare a acordului, în măsura în care ele
pot afecta comerţul dintre România şi Comunitate, sunt:
• Orice acorduri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practicile
concertate între întreprinderi având ca obiect sau efect prevenirea, restricţionarea
sau distorsionarea concurenţei;
• Abuzul din partea uneia sau mai multor întreprinderi de a avea o poziţie dominantă,
pe teritoriul României sau al Comunităţii în ansamblu, sau pe o parte substanţială a
acestuia;
• Orice ajutor public care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa
prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei anumitor mărfuri.
În ceea ce priveşte scopurile balanţei de plăţi se prevede:
• Plăţile vor evita impunerea de măsuri restrictive, inclusiv măsuri la import, iar în
cazul introducerii unor astfel de măsuri, partea care le-a introdus va prezenta
celeilalte un calendar al eliminării acestor măsuri;
• Părţile care au serioase dificultăţi de balanţă sau pentru care există o ameninţare
iminentă a unei astfel de situaţii pot adopta, în conformitate cu condiţiile prevăzute în
Acordul pentru tarife vamale şi comerţ, măsuri restrictive, inclusiv referitoare la
împrumuturi pe o durată limitată, care nu o va depăşi pe cea necesară în vederea
remedierii.
Însă fără armonizarea legislaţiei României cu legislaţia comunitară nu putea fi
realizată nici una din măsurile preconizate. Ea a reprezentat o condiţie importantă a
integrării României în Comunitate, actuala Uniuni Europeană.
Cauzele actualei crize economice pe timp de pace traversate de întreg mapamondul de la

Marea depresiune de la începutul anilor ’30 au atras atenția analiștilor economici, financiari,
tuturor specialiștilor din toate domeniile afectate de actuala criză. Gradul de sofisticare a noilor
produse financiare/bancare a surprins parcă nepregătite autoritățile din Europa (ca de altfel din
întreaga lume). Concentrarea activelor financiare într-un număr limitat de instituții financiare de
mai dimensiuni a erodat spiritul de precauție al acestora, convinse parcă de succesul etern al
comportamentului lor și mai ales de implicarea statelor în salvarea acestor instituții „prea mari și
prea importante pentru a fi lăsate să se prăbușească”! Și totuși inevitabilul s-a produs.
În toate domeniile politicilor europene, criza economică și financiară din ultimii ani riscă să dea
înapoi atât politicile fundamentale de liberalizare ale UE (piața unică, politica în domeniul
concurenței, libera circulație a lucrătorilor, precum și uniunea economică și monetară), cât și
politicile conexe din domeniul social, al mediului și energiei, Viitoarele acorduri bugetare
referitoare la PAC (Politica Agricolă Comună) și alocarea fondurilor structurale reprezintă și ele
domenii afectate de criză. Efectul final al crizei în toate aceste domenii depinde atât de durata și
amplarea recesiunii actuale, cât și de politica și răspunsurile politice ale instituțiilor europene,
ale guvernelor statelor membre care pot accepta sau refuza tentaia politicilor de tip…. “cerșit
prin vecini” (beggar-thy-neighbour).
Curs 10. Lupta împotriva cartelurilor esentială în scopul asigurării accesului
consumatorilor finali la beneficiile unui regim concurenţial funcţional într-o anumită piaţă
de produse sau servicii.(conform Raportului Comisiei Europene privind politica in
domeniul concurenţei .
Lupta împotriva cartelurilor esentială în scopul asigurării accesului consumatorilor finali la

beneficiile unui regim concurenţial funcţional într-o anumită piaţă de produse sau servicii. este
ilustrata si detaliata in unitatea de invatare 7 din manualul IFR Concurenta in sectorul bancar și
in sectorul de retail alimentar (comercializare cu amanuntul a produselor alimentare) in 2012.
Cele doua documente atasate la continutul unitatii de invatare reprezinta baza de studiu si
continutul stiintific al acestei unitati de invatare, pentru studiu individual si analize comparative
vizand masurile concrete dispuse de Uniunea Eiuropeana, conform rapoartelor, pentru
contracararea efectelor produse de carteluri si alte forme de incalcare a normelor de concurenta.
Lupta împotriva cartelurilor esentială în scopul asigurării accesului consumatorilor finali la

beneficiile unui regim concurenţial funcţional într-o anumită piaţă de produse sau servicii. este
ilustrata si detaliata in unitatea de invatare 7 din manualul IFR Concurenta in sectorul bancar și
in sectorul de retail alimentar (comercializare cu amanuntul a produselor alimentare) in 2012.
Cele doua documente atasate la continutul unitatii de invatare reprezinta baza de studiu si
continutul stiintific al acestei unitati de invatare, pentru studiu individual si analize comparative
vizand masurile concrete dispuse de Uniunea Eiuropeana, conform rapoartelor, pentru
contracararea efectelor produse de carteluri si alte forme de incalcare a normelor de concurenta.
Un acord restrictiv reprezintă un acord între două sau mai multe firme, prin care părţile se
obligă să adopte un anumit tip de comportament, prin care sunt ocolite regulile şi efectele
concurenţei libere pe piaţă. Interdicţiile la care face trimitere Art. 81/1 (fost 85/1) se aplică
atâtacordurilor orizontale (prin care sunt vizate acţiuni ale unor firme aflate în acelaşi stadiu al
producţiei, transformării şi comercializării), cât şi celor verticale (sunt vizate acţiuni ale unor
firme aflate în stadii diferite ale procesului de producere şi comercializare, nefiind concurente
între ele).
Înţelegerea reprezintă un acord între două sau mai multe firme prin care, unul sau mai mulţi
parteneri, sunt obligaţi să acţioneze într-un mod bine definit.
Practica concertată se situează la un nivel inferior înţelegerilor şi reprezintă un proces de
coordonare realizat între diferite firme dar care nu se concretizează în încheierea unui acord
propriu-zis (nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă clar exprimată, ci doar a unei
coordonări la nivelul strategiilor comerciale).
Cum diferenţa între aceste forme de cooperare nu este uşor de realizat, Comisia se limitează la a
face diferenţa între acordurile care intră în zona de aplicare a art.81/1 şi cele care nu intră în
aceste
categorii.

Curs Dreptul Concurentei PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Dreptul Concurentei PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noțiunea de concurență,

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 1

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 4

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 8

 [1] Conform Glosarului de termeni folosiți

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 10

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 11

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 12

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 14

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 15

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 16

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 17

 Bibliografie- Roxana-Daniela Păun,

conf univ dr Roxana-Daniela Paun 21

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 1

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 2

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 4

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 6

 Sediul materiei, teorii, elemente ale

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 8

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 12

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 13

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 14

conf univ dr Roxana- Daniela Paun 18

conf univ dr Roxana- Daniela

conf univ dr Roxana- Daniela

conf univ dr Roxana- Daniela

conf univ dr Roxana- Daniela

conf univ dr Roxana- Daniela

 Ulterior, literatura de specialitate a

 tendinţa dominantă a fost de a

 După unii managerialişti, nu este

 Din punct de vedere metodologic,

Concurența imperfectă poate apărea pe

O situație analogă, în domeniul cererii,

În anumite circumstanțe, această situație

[1] Cartelul este analizat ulterior în capitolul 10,

Monopsonul anulează concurența

 Expresia „fond de comerţ” este rar utilizată în dreptul

 Fondul de comerţ, ca entitate de sine

 3. Teoria universalităţii de fapt-

 4. Teoria patrimoniului de afectaţiune

 5. Teoria proprietăţii incorporale

 bun unitar , mobil, mobil incorporal:

 bun mobil supus regimului juridic al

 bun mobil incorporal- fondul de comerţ,

 Profesionistul (Persoana fizică, Persoana

 grupurile de interes economic.

 Organizaţiile cooperatiste care

Instituțiile naționale cu atribuții în supravegherea concurenței analizate în acest capitol sunt:

Instituțiile naționale cu atribuții în supravegherea concurenței analizate în acest capitol sunt:

Poziţia dominantă se defineşte în raport de capacitatea firmei de a afecta concurenţa şi de a

 d) agenţii economici, inclusiv cei care

 a) necesitatea de a menţine şi de a dezvolta

 c) alternativele disponibile pentru furnizori şi

 f) contribuţia la progresul tehnic şi

Noţiunea de protecţie a consumatorilor- sediul materiei şi definiţie

Cunoașterea drepturilor și obligațiilor părților implicate în raportul juridic de concurență prezintă

Drepturile și obligațiile operatorilor economici și ale consumatorilor trebuie cunoscute pentru a

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

IV. Timpul estimat pentru studiul individual: 3 ore

V. Conţinutul dezvoltat al temei

Astfel, încă din 2005, reputați specialiști ai dreptului și relațiilor diplomatice